UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A

BANATULUI „REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIȘOARA 

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN

CULTURILE DE CEREALE PĂIOASE

STUDENT: DEAC ALEX-BOGDAN

ANUL II
INTRODUCERE

Dăunătorii sunt niște organisme, de obicei insecte, care provoacă deprecieri asupra
culturilor de cereale, dar și asupra produselor depozitate. Mulți dintre dăunătorii care
provoacă aceste deprecieri trăiesc numai în spații de depozitare, având una sau mai multe
generații pe an. Sunt însă insecte care au mai multe generații pe an, din care cel puțin o
generație se dezvoltă în câmp sau una din etapele ciclului de dezvoltare are loc în câmp.
Aceasta denotă faptul că recoltele agricole pot fi deja infestate la introducerea în spațiul
de depozitare. Insectele dăunătoare iernează în crăpăturile din pardoseală, din pereți,
ascunse la elementele acoperișului, în boabe, etc. De asemenea migrează de la un spațiu
la altul, îndeosebi în vecinătăți apropiate. Unele sunt atât de mici încât sunt duse de vânt
sau se prind de blana șoarecilor, șobolanilor, pisicilor, pe haine. Dăunătorii pot deprecia
cerealele și produsele obținute din prelucrarea acestora, provocând pagube mari. Acești
dăunători, în general, sunt adaptați condițiilor de viață din magazii, silozuri, unități de
producție sau din câmp, pierzând facultatea de a zbura, și nu se poate dezvolta în afara
contactului cu masa de cereale sau cu planta în lan.
 Dăunătorilor le sunt proprii anumite zone de răspândire (areal), consecință a unei evoluții
îndelungate și complexe sub acțiunea factorilor ecologici si geologici. Gradul daunelor produse de
fiecare insectă nu este uniformă pe întinderea întregului areal de răspândire a speciei respective.
Se disting trei zone: zona de maximă intensitate, zona daunelor probabile și zona daunelor
neînsemnată. Studiul arealului de răspândire al fiecărui organism și stabilirea arealului are o
importanță deosebită în organizarea măsurilor de protecție.
Cauzele care provoacă variații în numărul insectelor dăunătoare în anumiți ani și proporția lor
sunt condiționate de combinarea factorilor ecologici. Dacă se întâlnesc condiții optime de câțiva
ani, specia începe să se hrănească intens și înmulțindu-se provoacă o invazie în masă. Invazia
poate fi provocată și de lipsa de activitate gospodărească a omului. Căldura și umiditatea sunt
considerate factori ecologici principali care influențează dezvoltarea dăunătorilor. Insectele
dăunătoare cerealelor se împart în trei grupe:
1. insecte cu aripi tari ( coleoptere, gândaci) dintre acestea cele mai periculoase fiind gărgărițele;
2. fluturii(lipidoptere);
3. acarienii.
 I. DĂUNĂTORII CEREALELOR PĂIOASE:
RECUNOAȘTERE ȘI COMBATERE

Principalii dăunători ce pot produce probleme culturilor de

cereale păioase sunt: larvele “mustelor cerealelor” (un
complex de specii de diptere dăunătoate, fitofage, cunoscute ca
muștele cerealelor, alcătuite din mai multe specii, fiind uneori
greu de identificat), plosnita asiatică a cerealelor (Eurygaster
integriceps), tripșii cerealelor păioase, gândacul balos al
ovazului (Oulema melanopus) și pentru o zonă limitată în/și în
jurul judetului Argeș, viermele roșu al paiului (Haplodiplosis
equestris), gândacul ghebos, șoarecele de câmp, hârciogul etc.
 1. TRIPSUL GRÂULUI
• În cultura de grâu sunt cunoscute 11 specii principale de tripși, din care predomină
specia Haplothrips tritici Kurd. În solele recent intrate in circuitul agricol, imediat
după răsărire se instalează specii de tripși, dar după 1-2 ani tripsul grâului devine
element faunistic primordial. Tripșii prezintă o singură generație/an, ierneaza în
stadiul de larvă de vârstă a două (în grupe de 35-70 larve), pe porțiuni de plante din
miriștea de grâu, in interiorul resturilor de paie, la suprafața solului sau la adâncimea
de încorporare a miriștii.
• Transformarea larvelor în prenimfe, nimfe și adulți, are loc în primăvară când
temperatura solului la 10 cm adâncime atinge 120C, iar la suprafață de 160C. 
• Apariția adulților are loc în funcție de condițiile meteorologice, în aprilie-mai, când
temperatura aerului trece de 180C. Tripșii atacă gramineele păioase cultivate și
spontane, daunele, încă (în aprilie) nu sunt vizibile, dar acum se creează premisele ca
adulții și larvele, apărute începând din aprilie, să creeze mari probleme, înțeapă și sug
seva din organele florale (spice, rahis si boabe).
La apariție, adulții stau grupați la baza ultimelor două
frunze pe plantele de cereale păioase, încă neînspicate,
iar în momentul desfacerii burdufului pătrund în spice,
fiind preferate soiurile de cereale păioase cu înspicare
târzie. În urma atacului, florile avortează, iar spicele
au un aspect albicios. Spicele atacate sunt sterile, au
glumele alungite, iar aristele geniculate și zbârcite,
simptomul este cunoscut sub numele de “albeața
spicelor” (fig. 1).
Atacul la spice, provoacă atrofieri parțiale, terminale
sau bazale, cât și atrofieri totale. Pe tulpina, prezintă
încovoieri și răsuciri în regiunea superioară a
ultimului internod și la teaca‑spicului, provocând
macule albe cu nuanțe roșiatice. La atacuri puternice,
plantele rămân mici, iar spicele nu se mai dezvoltă
normal și de multe ori rămân închise în teacă și seci.
Când sunt atacate boabele în faza de lapte, acestea nu
se mai dezvoltă și devin șiștave. Atacă o gamă largă
de specii de graminee cultivate (grâu, orz, secară) și
spontane.
 Adulții înțeapă și sug seva din organele florale, rahis și
boabe.
Florile atacate avortează, spicele capătă un aspect
albicios, devin sterile, au glumele alungite și aristele
zbârcite, fenomenul fiind cunoscut sub numele de albeața
spicelor.
Când boabele sunt atacate în faza de lapte, acestea nu se
mai dezvoltă și devin șiștave. Boabele atacate au un conținut
scăzut de amidon, iar germinația scade și ea până la 75-78%.
Prevenire:
¤ - rotația culturilor: nu este permisă cultivarea grâului, în
soluri cu premergătoare de păioase și mai ales de grâu,
parcelele infestate cu tripși mențin o sursă permanentă de
infestare a noilor culturi cu acești dăunători;
¤ - culturile de cereale să nu revină pe aceleași parcele decât
după 3-4 ani;
¤ - cele mai bune premergătoare pentru grâu sunt
leguminoasele anuale: mazărea, fasolea, soia și inul.
Combatere chimică:
# - tratamentul culturii cu:
ACTELLIC 50 EC doza 2,4l/ha;
THONEX 35 EC doza 0,10%.
 2. PĂDUCHELE VERDE
AL CEREALELOR
Plante atacate și mod de dăunare: atacă numeroase
specii de graminee, preferate fiind grâul, orzul, porumbul
și sorgul. Adulții și larvele înțeapă și sug sucul celular al
plantelor. La locul înțepăturii apare, inițial, o pată
decolorată, care treptat se înroșește, extinzându-se
ulterior pe tot limbul frunzei. Insectele elimină niște
exuvii lipicioase și dulci, roua de miere, foarte specifice.
Frunzele atacate se ofilesc, apoi se usucă. Plantele
atacate întârzie în dezvoltare sau se usucă și mor.
Are 15-23 generații pe an și iernează ca ou în resturile
vegetale.
Prevenire:
- cultivarea de soiuri tolerante ori rezistente la atacul
dăunătorilor.
Combatere chimică:
GRÂU:
- LEBAYCID 50 EC doza 1,0l/ha;
  

3. PLOŞNIŢELE CEREALELOR
• În general, la mijlocul lunii martie, începutul lunii aprilie, în culturile de cereale
păioase produc pagube mai multe specii de ploșnite. Prin răspândire, dominantă,
modul de dăunare și pagubele produse, problema majoră o reprezintă specia E.
integriceps. În România specia E. integriceps hibernează de preferință în pădurile de
stejar din zona de stepă și silvostepă a sudului și estului țării, ele devin active în cea
de a III-a decadă a lunii martie.
• Odată cu încălzirea vremii, are loc migrația adulților hibernanți (fig. 2) dinspre
pădure spre lanurile de cereale. La început ele se regăsesc în solele situate lângă
pădure apoi se răspândesc în sole de cereale situate mai departe.
• Această migrare se oprește odată cu atrofierea mușchilor alari (ai aripilor), migrația
poate dura între 9-38 de zile, ploșnițele putând zbura (treptat) până la 20-25 km.
 Plante atacate şi mod de dăunare:
• Adulții înțeapă tulpinile tinere, frunzele,
rahisul spicelor, florile și boabele. La locul
de înțepare se formează o mică umflătură
numită con salivar, în jurul căreia apare o
zonă de culoare gălbuie.
• Frunza atacată se îngălbenește, se
răsucește, se usucă de la locul înțepăturii,
atârnând ca o sfoară.(fig.3) Uneori spicul
rămâne în burduf, iar atunci când apare are
aristele zbârcite, poate fi, parțial sau total,
steril și se albește.
• Albirea spicelor se întâlnește mai mult spre
vârful acestora. Boabele atacate sunt
șiștave, poartă urmele înțepăturilor sub
forma unor pete brune înconjurate de o
zonă decolorată, iar conținutul de gluten se
diminuează.
 Prezintă o generație pe an și iernează ca insecte
adulte în liziera pădurilor.
 Prevenire:
 cultivarea de soiuri tolerante ori rezistente la
atacul dăunătorilor;
 tratarea frunzarului din locurile de iernare a
ploșnițelor cerealelor: marginea pădurii,
perdelele de protecție, liziere. Tratamentul se
execută cu Sinolintox 10 G, în primăvară,
pentru ca la părăsirea adăposturilor de
iernare, în contact cu substanța toxică,
ploșnițele să fie distruse;
 controlul fitosanitar al culturilor în zonele în
care în anul precedent, la analiza probelor de
semințe, s-a găsit mai mult de 1% boabe
atacate de ploșnițe.
 Combatere chimică:
 tratament la cultură cu:
 -ACTELLIC 50 EC doza
1,0l/ha;
 -DECIS 2,5 EC doza 0,3l/ha;
 -FASTAC 10 CE RV doza
0,1l/ha;
 -KARATE 2,5 EC doza 0,3l/ha;
 -ONEFON 90 doza 1,0l/ha;
 -POLYTRIN 200 EC doza
0,1l/ha;
 -REGENT 200 SC doza
0,075l/ha;
 -SINORATOX 35 CE doza
3,5l/ha.
 4. GÂNDACUL GHEBOS
Plante atacate și mod de dăunare:
 Atacă culturile de cereale, atât ca larvă, cât și ca adult, planta preferată
fiind grâul și, în mai mică măsură, orzul și secara.
 Adulții rod florile și boabele aflate în fenofaza de coacere în lapte, iar mai
târziu rod și scutură boabele mature.
 Larvele rod parenchimul frunzelor tinere, lăsând intacte nervurile. În mod
frecvent, ele trag frunzele în galerii, le sfâșie, apoi le împing afară, din
care cauză frunzele dăunate apar sub forma unor bucle (atac caracteristic).
Larvele nu consumă rădăcinile plantelor. Atacul se manifestă în vetre.
•  Are o generație pe an și iernează ca larvă în sol, la adâncimea de 15-
20cm.
 Prevenire:
 rotația culturilor: nu este permisă cultivarea grâului, în
soluri cu premergătoare de păioase și mai ales de grâu;
 culturile de cereale să nu revină pe aceleași parcele
decât după 3-4 ani;
 cele mai bune premergătoare pentru grâu sunt
leguminoasele anuale: mazărea, fasolea, soia, apoi inul;
 se recomandă administrarea de îngrășăminte azotoase
(azotat de amoniu).
 Combatere chimică:
 GRÂU:
 tratamentul seminței cu:
 - MASTERLIN doza 2,0- 2,5 kg/t;
 ORZ:
 tratament la cultură cu:
 - DURSBAN 480 EC doza 2,5l/ha;
 - PYRINEX 48 EC (clorpirifos 480g/l), doza
2,5l/ha.
 5. GÂNDACUL BĂLOS AL
OVĂZULUI
• În luna aprilie, apar din locurile unde au hibernat adulții de Oulema melanopa (gândacul bălos al
ovăzului) și într-o proporție mai redusă apare și O. lichenis.
• Adulții au corpul alungit, 4-5 mm lungime, având capul, antenele și tarsele de culoare neagră,
iar toracele, abdomenul și elitrele sunt albastru verzui cu luciu metalic. Pronotul și picioarele
sunt de culoare portocaliu-roșcat (fig. 4), O. lichenis este în întregime verde.
• Adulții apar, în culturile de cereale păioase de toamnă, iar în a doua jumătate a lunii aprilie,
adulții se grupează în colonii mai mici sau mai mari (manifestă fenomen de gregarism). Insecta
se hrănește, în stadiul de adult, cu graminee cultivate sau spontane, planta preferata fiind ovăzul. 
Mult mai important decât atacul adulților este cel al larvelor. Atacul larvelor are loc, de obicei, în
vetre, care se măresc pe măsura dezvoltării larvelor (vetrele localizându-se cu ușurință în lan).
• Pagubele produse de atacul dăunătorului, în stadiul de larve, se exacerbează în anii
secetoși, din cauza faptului că prin rănile de la suprafețele afectate planta pierde o cantitate mare
de apă, putând ajunge la 70-80%.
Plante atacate și mod de dăunare:
Atacă de preferință ovăzul, dar urmare a
restrângerii suprafețelor cultivate cu ovăz, atacă în
mod frecvent culturile de grâu și orz.
Adulții rod frunzele plantelor tinere,
perforându-le sub forma unor dungi longitudinale,
scurte, paralele cu nervurile.
Larvele rod epiderma superioară și
parenchimul frunzelor sub formă de dungi
longitudinale, epiderma inferioară care rămâne, se
usucă și se albește.
Are o generație pe an și iernează ca adult sub
resturi vegetale în liziera pădurilor sau în stratul
superficial al solului.
 Prevenire:
 fertilizarea solului, înainte de însămânțare, respectiv încorporarea
de îngrășăminte organice și minerale;
 se recomandă administrarea de îngrășăminte azotoase (azotat de
amoniu).
 Combatere chimică:
 GRÂU:
 tratament la cultură cu:
 - FASTAC 10 CE RV doza 0,1l/ha;
 - POLYTRIN 200 EC doza 0,1 l/ha;
 - REGENT 200 SC doza 0,09l/ha;
 ORZ:
 tratament la cultură cu:
 - FASTAC 10 CE RV doza 0,1l/ha;
 - POLYTRIN 200 EC doza 0,1l/ha;
 - REGENT 200 SC doza 0,09l/ha;
 - SINORATOX 35 CE
 OVĂZ:
 tratament la cultură cu:
 SINORATOX 35 CE doza 3,5l/ha;
 KARATE ZEON doza 0,15l/ha.
 6. CĂRĂBUŞEII CEREALELOR
 Plante atacate șd de dăunare:
 insectele adulte rod ovarele florilor, desfac paleele spicelor, rod boabele aflate în faza de
coacere în lapte și până la coacerea în pârgă.
 Odată cu hrănirea, insectele scutură o parte din boabe.
 Larvele sunt polifage și preferă organele subterane ale plantelor de graminee, tuberculifere și
rădăcinoase.
• La noi în țară se întâlnesc speciile: cărăbușelul lat al cerealelor, cărăbușelul cerealelor și
cărăbușelul de stepă al cerealelor .Toate speciile iernează ca larvă în sol, la 35-80cm
adâncime.
 Prevenire:
 distrugerea galeriilor, a ouălor, larvelor și pupelor aparținând diferitelor specii de
dăunători, prin lucrări mecanice repetate de pregătire a solului: arături, discuiri și grăpări.
 Combatere chimică:
 GRÂU:
 tratament la cultură cu:
- ONEFON 90 doza 1,0l/ha;
- REGENT 200 SC doza 0,075l/ha;
- SINORATOX 35 CE doza 3,5l/ha;
 ORZ:
 tratament la cultură cu:
- SINORATOX 35 CE doza 3,5l/ha;
- REGENT 200 SC doza 0,09l/ha;
 OVĂZ:
 tratament la cultură cu:
- REGENT 200 SC doza 0,075l/ha;
- SINORATOX 35 CE doza 3,5l/ha.
 8. VIERMELE ROŞU AL PAIULUI
• În zona colinară a Munteniei şi Olteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Teleorman și
Olt), se semnalează, în anumiți ani, atacul de „viermele roșu al paiului”
(Haplodiplosis marginata von Roser). De la mijlocul lunii aprilie-începutul lunii
mai, deasupra culturilor de grâu și orz, zboară, la joasă înălțime (1-3 m), roiuri de
„țânțari”. Adulții de viermele roșu al paiului (fig. 5) apar în condiții normale la
sfârșitul lunii aprilie (excepție în luna martie) începutul lunii mai, iar apariția lor se
desfășoară de-a lungul a peste o lună de zile.
• Ouăle sunt depuse sub formă de ponte, pe frunzele din etajele superioare, de-a
lungul nervurilor. Stadiul dăunător este cel de larvă ce se hrănește cu diferite
graminee, iar dintre cerealele păioase prefera grâul, orzul și numai excepțional
secara și ovăzul. Plantele atacate își încetinesc dezvoltarea, stagnează înspicarea și
au o coacere prematură, atacul dăunătorului scade înălțimea plantei și lungimea
spicului, rezultând spice nedezvoltate, sterile sau cu un număr redus de boabe.
De asemenea, din cauza atacului,
paiul se subțiază și se colorează în
verde intens din cauza acumulării
exagerate de clorofilă. Mai mult,
vasele conducătoare fiind afectate,
determină încetinirea creșterii
plantei, a înspicării, șiștăvirea sau
coacerea prematură a boabelor, iar
în situații extreme, sterilitatea
plantei.
Are o singură generație pe an,
iernând în sol ca larvă complet
dezvoltată.
 Prevenire:
 dezinfectarea solului de dăunători
polifagi ai organelor subterane prin
încorporarea în sol a unei doze de 20-
30kg/ha Sinoratox 5 G, Sinolintox 10
G, Dursban 5 G înainte sau odată cu
semănatul.
 Combatere chimică:
 tratament la cultură cu:
 DECIS 2,5 EC doza 0,3l/ha;
 FASTAC 10 CE RV doza 0,1l/ha;
 KARATE 2,5 EC doza 0,3l/ha;
 SINORATOX 35 CE doza 3,5l/ha.
 9. MUSCA DE HESSA
Plante atacate și mod de dăunare:
 Muștele atacă și produc pagube atât la cerealele de toamnă (grâul, orzul
și secara), cât și la cele de primăvară (orzoaica și ovăzul).
 Larvele înțeapă vârful de creștere al plantelor, prin secreția salivară
subțiind pereții a 4-5 straturi de celule, cauzând astfel o scurgere de suc
celular. La locul de atac apar pete de culoare brună-închisă. Frunzele
plantelor atacate se îngălbenesc și, cu timpul, se usucă. Atacurile
tardive, la înspicare, determină ruperea tulpinilor la locul de instalare a
larvei.
• Are 2-3 generații pe an și iernează ca pupă în culturile tinere de cereale
de toamnă.
  Prevenire:
 - cultivarea de soiuri rezistente la atacul
dăunătorilor,
 - promovarea în cultură a unor soiuri
relativ rezistente la atacul larvelor
muștelor.
• Combatere chimică:
 GRÂU: tratament la cultură cu:
 - ONEFON 90 doza 1,0l/ha;
 ORZ: tratament la cultură cu:
 - ONEOFON 90 doza 1,0l/ha;
 SINORATOX 35 CE doza 3,5l/ha;
 OVĂZ: tratament la cultură cu:
 FASTAC 10 CE RV doza 0,3 l/ha;
 REGENT 200 SC doza 0,09l/ha.
 10. MUSCA GALBENĂ A CEREALELOR

 Plante atacate și mod de dăunare:

 Muștele cerealelor atacă și produc pagube atât la cerealele de toamnă
(grâul, orzul și secara), cât și la cele de primăvară (orzoaica și ovăzul).
 Pagube mai mari se înregistrează la grâul de toamnă însămânțat devreme și
la cerealele de primăvară însămânțate târziu.
 Larvele generației de vară atacă plantele în faza de burduf, rozând parțial
spicul și formând un jgheab descendent de la spic la primul nod. Din
această cauză plantele nu mai înspică și rămân în burduf.
• Are două generații pe an și iernează ca larvă în zona mugurilor de creștere ai
cerealelor de toamnă.
 Prevenire:
 cultivarea de soiuri rezistente la atacul
dăunătorilor, promovarea în cultură a unor
soiuri relativ rezistente la atacul larvelor
muștelor.
 Combatere chimică:
 GRÂU: tratament la cultură cu:
 ONEFON 90 doza 1,0l/ha;
 ORZ: tratament la cultură cu:
 ONEOFON 90 doza 1,0l/ha;
 SINORATOX 35 CE doza 3,5l/ha;
 OVĂZ: tratament la cultură cu:
 FASTAC 10 CE RV doza 0,3l/ha;
REGENT 200 SC doza 0,09l/ha.
 11. OPOMIZA CEREALELOR
Plante atacate și mod de dăunare:
Pagube mai mari se înregistrează la grâul de toamnă însămânțat devreme și la cerealele de primăvară însămânțate
târziu. Atacul și efectele acestuia se aseamănă foarte mult cu cele produse de musca cenușie.
Are o generație pe an şi iernează ca ou în stratul superficial al solului.
Prevenire:
cultivarea de soiuri rezistente la atacul dăunătorilor, promovarea în cultură a unor soiuri relativ rezistente la
atacul larvelor muștelor.
- Combatere chimică:
GRÂU: tratament la cultură cu:
- ONEFON 90 doza 1,0l/ha;
ORZ: tratament la cultură cu:
ONEOFON 90 doza 1,0l/ha;
SINORATOX 35 CE doza 3,5l/ha;
SINORATOX PLUS doza 1,6l/ha;
OVĂZ: tratament la cultură cu:
FASTAC 10 CE RV doza 0,3l/ha;
REGENT 200 SC doza 0,09l/ha.
 
 12. ŞOARECELE DE CÂMP

Plante atacate și mod de dăunare:

Atoarecele atacă părțile aeriene și cele subterane, hrănindu-se atât ziua,
cât și noaptea.

Se înmulțește de 4-8 ori pe an și nu hibernează. Trăiește în galerii, în
cuiburi subterane la 35-40cm adâncime și comunică cu exteriorul prin
mai multe intrări.

Prevenire:
distrugerea galeriilor de rozătoare, prin lucrări mecanice repetate de
pregătire a solului: arături, discuiri şi grăpări;
tratarea semințelor înainte de semănat, împotriva dăunătorilor din sol.

Combatere chimică:

tratament împotriva rozătoarelor
cu:
AZODRIN 400 WSC doza
4,0l/ha;
BARAKI PELLETES doza 3-
4kg/ha;
QUICKFOS (fosfura de aluminiu
57%), doza 2tab./galerie.;
REDENTIN 1% doza 20g
momeli /galerie;
STORM BAIT BLOCKS doza
15g mom./gal.
 12. HÂRCIOGUL
Plante atacate și mod de dăunare:
Produce pagube culturilor de grâu, orz, ovăz, porumb, floarea
soarelui, mazăre, fasole, hrănindu-se cu lăstari, frunze, rădăcini și
semințe.
Preferă boabele de cereale din spicele ajunse la maturitate, pe care
le retează cu incisivii, scoate boabele și le transportă în camera de
provizii.
• Are două generații pe an. În perioada octombrie-aprilie hibernează
în adăposturi construite ingenios, în care își face provizii mari (30-
50kg). Este un animal nocturn.
 Prevenire:
 distrugerea galeriilor de rozătoare, prin
lucrări mecanice repetate de pregătire a
solului: arături, discuiri și grăpări;
 tratarea semințelor înainte de semănat,
împotriva dăunătorilor din sol.
 Combatere chimică:
 tratament împotriva rozătoarelor cu:
 AZODRIN 400 WSC doza 4,0l/ha;
 BARAKI PELLETES doza 3-4kg/ha;
 QUICKFOS (fosfura de aluminiu
57%), doza 2tab./gal.;
 REDENTIN 1% doza 20g mom./gal.;
STORM BAIT BLOCKS doza 15g mom./gal
II. BOLI ALE CULTURILOR
DE PĂIOASE
 1. MOZAICUL DUNGAT AL GRÂULUI
Boala este cunoscută de mult timp în SUA și Canada. În Europa a fost pentru prima dată
semnalată în țara noastră de I. Pop în 1961 și este destul de răspândită. A fost semnalată și în
alte țări europene, dar atacul este în general redus. În natură, în afara de grâu virusul mai poate
infecta orzul, ovăzul, secara, porumbul precum și graminee spontane.
SIMPTOME:
Primele simptome apar pe grâul de toamnă la 2-3 săptămâni de la răsărire. Frunzele
plantelor bolnave prezintă de-a lungul limbului dungi sau striuri de culoare verde deschis sau
gălbuie, discontinue, paralele cu nervurile. Într-un stadiu mai avansat, întreaga suprafață a
limbului devine de culoare gălbuie. Plantele bolnave se caracterizează printr-o creștere mai
slabă și capacitate de înfrățire redusă, plantele sunt pitice, paiul se scurtează cu 20-30%,
spicele sunt mici și sterile în majoritatea cazurilor. Această reducere este accentuată la plantele
infectate toamna, comparativ cu cele infectate primăvara.
COMBATERE:
Principala măsură de prevenire este
respectarea perioadei de semănat
deoarece s-a observat că infectia cu
acest virus descrește odată cu
întârzierea semănatului. Se
recomandă totusi semănarea grâului
de primăvară de timpuriu pentru ca
plantele să se dezvolte până în
perioada de răspândire a bolii. Se
impune distrugerea samulastrei și a
buruienilor gazdă, distrugerea
vectorilor și cultivarea de soiuri mai
puțin afectate de acest virus.
 2. FÃINAREA GRÂULUI
•Făinarea este una dintre cele mai răspândite boli la cerealele păioase, mai ales la grâu și orz, dar poate să apară si
la gramineele din pășuni și fânețe.

•În țara noastră apare an de an dar cu intensități diferite, putând produce pagube cuprinse între 3-4%, până la
20% din producție.

•SIMPTOME: Boala începe să se manifeste primăvara de timpuriu din aprilie, mai sau chiar din luna martie, prin
simptome caracteristice evidente pe toate organele plantei, dar mai ales pe tulpini si frunze. (Fig. 14)

•La început, la baza tulpinilor și pe tecile și limbul frunzelor inferioare apar pete galbene sau verde deschis acoperite
cu pernițe pâsloase, albe, prăfoase, izolate sau confluențe, sub care țesutul gazdei se necrozează.

•Uneori la plantele puternic atacate, miceliul se usucă și cade iar în locul lui se observă pe frunze pete alungite, brun
violacee de țesut mort.

•Când condițiile climatice sunt favorabile, boala se extinde și pe frunzele superioare și chiar pe spice. În pâsla
miceliană, care devine cu timpul de culoare galben roșcată, apar numeroase puncte brun-negricioase, vizibile și cu
ochiul liber, care sunt periteciile ciupercii. Acestea rezistă pe frunzele bolnave sau pe tulpini până toamna sau
primăvara următoare.
COMBATERE:

Pentru prevenirea și combaterea patogenului se

recomandă respectarea unui complex de măsuri
agrofitotehnice: semănatul la epoca optimă și la distanța
stabilită de tehnologiile de cultură, arătura adânca, rotația
culturilor, aplicarea îngrășămintelor în doze echilibrate,
drenarea excesului de umiditate din sol, distrugerea
resturilor de plante bolnave, prin arderea miriștii,
cultivarea de soiuri rezistente sau tolerante. Trebuie
menționat că rezistența soiurilor de grâu la făinare este
diferită : unele sunt rezistente în faza tânără altele numai în
faza adultă. Există soiuri rezistente la făinare în țara de
origine iar după cultivare la noi, după câțiva ani au început
să-și diminueze această însușire. Chiar și condițiile de
mediu precum și agrotehnica aplicată influențează
rezistența plantelor la făinare de ex. după o nutriție intensă
cu fosfor plantele devin mai sensibile pe când potasiul
mărește rezistența acestora.

Ierbicidele pe bază de uree măresc intensitatea atacului

de făinare pe când cele pe baza de stimulatori de creștere
nu-l influențează ci chiar par să-l reducă.
 3. PĂTAREA BRUNĂ A FRUNZELOR SAU
SEPTORIOZA
•Grâul poate fi parazitat de mai multe specii al genului Septoria, cele mai comune și păgubitoare fiind
Septoria tritici si Septoria nodorum.
•I.Septoria tritici - cauzează pătarea brună, boală larg răspândită în diferite țări ale globului, din Europa și
continentul american, Asia precum și în țara noastră unde în unii ani a produs pagube de 10-15% din
producție. 
•SIMPTOME: Această boala se întâlnește atât primăvara cât și toamna pe organele aeriene ale plantelor.
Simptomul principal îl constituie apariția pe limbul foliar a unor pete ovale sau alungite, de câțiva mm, de
culoare galbenă sau brună. Cu timpul aceste pete se măresc ca dimensiuni, mijlocul lor capătă o nuanță
cenușie albicioasă, rămânând înconjurate de un chenar brun-deschis și fiind limitate lateral de nervuri.
•Când atacul este puternic petele confluează, țesuturile se necrozează și ca rezultat frunzele se usucă de
timpuriu.
 În dreptul petelor se observa puncte negre-
picnidiile ușor cufundate în țesut, dispuse în
șiruri paralele de-a lungul nervurilor.

Întotdeauna atacul începe de la baza

plantei, adeseori fiind chiar limitată la frunzele
inferioare, dar în condiții de mediu favorabile,
atacul se extinde și la frunzele superioare.

De la un an la altul ciuperca se transmite

prin resturile de plante bolnave unde ciuperca
rezistă prin miceliu si picnidii și prin semințe
infectate unde se găsește sub forma de miceliu
în straturile superficiale ale tegumentului.
După germinarea boabelor sunt infectate și
plantulele, deci infecția este germinală.
 4. SEPTORIA TRITICI
•II. Septoria nodorum - este o specie foarte păgubitoare care apare frecvent la noi în țară, în zonele cu
umiditate ridicată.
•SIMPTOME: Boala se manifestă pe toate organele aeriene în toate fazele de vegetație. Simptomele
sunt apropiate de cele produse de Septoria tritici, cu deosebirea că acestea apar mai mult pe coleoptil,
pe tulpini în dreptul nodurilor si pe spice. (Fig. 17)
•Petele au forma liniară, la mijloc sunt mai închise la culoare, iar picnidiile apar după necrozarea
țesuturilor, spre deosebire de S. tritici unde picnidiile apar înaintea acestui proces.
•La spicele bolnave se observă o înnegrire a paleelor în treimea sau jumătatea superioară, însoțită de
apariția picnidiilor ciupercii.
•În cazul unui atac puternic spicele rămân parțial sterile sau formează boabe mici, sticloase, mai închise
la culoare, pe care se dezvoltă, după germinare, picnidii negricioase, situate în special în dreptul
șanțului ventral si la vârful cariopselor.
 5. SEPTORIA NODURUM
•Miceliul ciupercii este hialin când este tânăr si brun la maturitate, se
dezvoltă în spațiile intercelulare ale țesuturilor atacate. Picnidiile sunt
globuloase sau piriforme, cu numeroși picnospori pluricelulari,
hialini. Periteciile sunt globuloase, negre și conțin asce cilindrice,
hialine cu câte 8 ascospori fusiformi, tetracelulari, bruni.
• COMBATERE: Se recomandă următoarele masuri preventive:
respectarea unui asolament corespunzător; distrugerea resturilor de
plante bolnave și a samulastrei prin arături adânci; folosirea de
sămânță sănătoasă
 6. FUZARIOZA TULPINILOR SI ÎNROȘIREA SPICELOR
•Fuzariozele reprezintă un grup de boli produse de Fusarium, răspândite pe toate continentele, fiind mai
păgubitoare în țările temperate, cu clima umedă când pierderile de producție pot ajunge în anii favorabili
atacului, la 10-20%.

•Boala apare frecvent la grâu, orz, secară, mai puțin la ovăz și la diferite graminee spontane. La porumb
produce putregaiul roșu al porumbului.

•SIMPTOME: Simptomele sunt diferite în funcție de faza de vegetație a grâului. (Fig.18)

•Din semințele de grâu infectate și netratate apar plăntuțe bolnave, care se îngălbenesc, se răsucesc și putrezesc
iar ca urmare, culturile sunt rare, cu goluri multe și dau producție mai mică.

•În faza de înfrățire plantele sunt infectate la rădăcina sau la colet, care se înnegresc pe o zona de 10-12 cm. În
acest caz ca sursă de infecție este miceliul sau organele de rezistență ale ciupercii aflate în sol sau pe resturile
de cereale din anul precedent. Plantele îmbolnăvite în aceasta perioadă se dezvoltă mai slab și formează spice
mici, adeseori sterile.
Când atacul apare mai târziu, dar tot la baza tulpinii, aceasta se înnegrește, de obicei la
primul internod și în acest caz spicele conțin boabe puține, șiștave.
Cea mai gravă formă de atac apare după faza de înspicare, în lunile mai iunie, pe spice, care
rămân mai mici decât cele sănătoase și se albesc treptat.
La început atacul este limitat la spiculețe izolate dar în condiții favorabile, cuprinde tot
spicul.
Spiculețele bolnave se înmoaie, devin clorotice si se usucă. Când infecția se produce de
timpuriu, spicele tinere se usucă înainte de vreme și rămân sterile. Pe timp umed si cald,
toate componentele spicului se acoperă cu un înveliș micelian de culoare alb-roz sau alb
rubiniu, pe care se formează fructificațiile asexuate ale ciupercii (sporodochiile) sub forma
unor pernițe roz-portocalii. La spicele mature de grâu, forme de înmulțire sexuata se
dezvolta pe palee, ariste si chiar pe boabe și este reprezentată de peritecii, cu aspect de
puncte negre, superficiale, aglomerate.
 Boabele provenite din spicele puternic
atacate sunt mici, zbârcite, albicios-cenușii sau
roz, mate, ușoare cu facultatea germinativă si
puterea de străbatere a solului foarte scăzute.
COMBATERE:
Se recomandă următoarele măsuri
agrofitotehnice: distrugerea resturilor de plante
și a buruienilor prin dezmiriștire și arătură
adânca, folosirea de sămânță, evitarea
terenurilor umede, irigarea rațională a
culturilor, fertilizarea cu doze echilibrate de
îngrășăminte.
 7. TĂCIUNELE ZBURĂTOR AL
• Tăciunele zburător al grâului este cunoscut deGRÂULUI
foarte mult timp, fiind răspândit în toată zona
de cultură a grâului producând pagube ce variază de la o regiune la alta și de la un an la altul.
• SIMPTOME: Boala este evidentă în câmp în timpul înspicării plantelor.
• Principalul simptom îl reprezintă distrugerea tuturor componentelor spicului, cu excepția
rahisului și înlocuirea acestora cu o masă de clamidospori prăfoasă, brun negricioasă.
• COMBATERE: Cel mai eficace mijloc pentru combaterea tăciunelui zburător la grâu este
dezinfectarea hidrotermică a semințelor după procedeul bifazic sau monofazic. Procedeul
bifazic constă în scufundarea semințelor 4-5 ore în apă la temperatura de 28-30°C (pentru
saturarea miceliului cu apă) și apoi în apa fierbinte (10 minute la 50°C sau 7 minute la
53°C). După tratarea cu apă fierbinte semințele sunt supuse imediat răcirii cu ajutorul unui
curent de aer (pentru a se evita acțiunea prelungită a temperaturilor ridicate asupra
embrionului) și apoi a uscării (pentru a se evita mucegăirea).
Tăciunele zburător al grâului este cunoscut de foarte mult timp,
fiind răspândit în toată zona de cultură a grâului producând
pagube ce variază de la o regiune la alta și de la un an la altul.
SIMPTOME: Boala este evidentă în câmp în timpul înspicării
plantelor.
Principalul simptom îl reprezintă distrugerea tuturor
componentelor spicului, cu excepția rahisului și înlocuirea
acestora cu o masă de clamidospori prăfoasă, brun negricioasă.
COMBATERE: Cel mai eficace mijloc pentru combaterea
tăciunelui zburător la grâu este dezinfectarea hidrotermică a
semințelor după procedeul bifazic sau monofazic. Procedeul
bifazic constă în scufundarea semințelor 4-5 ore în apă la
temperatura de 28-30°C (pentru saturarea miceliului cu apă) și
apoi în apa fierbinte (10 minute la 50°C sau 7 minute la 53°C).
După tratarea cu apă fierbinte semințele sunt supuse imediat
răcirii cu ajutorul unui curent de aer (pentru a se evita acțiunea
prelungită a temperaturilor ridicate asupra embrionului) și apoi
a uscării (pentru a se evita mucegăirea).
 8. RUGINA BRUNĂ A GRÂULUI
•Rugina brună sau rugina limbului este răspândită în toate țările unde se cultivă grâu. La noi în țară este cea mai
frecventă dintre rugini, producând pagube estimate pâna la 5% din recoltă și apărând fără excepție în toți anii, cu
intensități diferite în funcție de factorii care o condiționează.

•SIMPTOME: Rugina brună a grâului apare primăvara de timpuriu pe frunze.

•Boala se manifestă prin apariția de numeroase pustule ovale, eliptice sau circulare, mici, de culoare brună, risipite
neuniform pe ambele fețe ale limbului frunzei, mai rar pe teci, tulpini sau spice. Prin ruperea epidermei, aceste
pustule devin aparente și pulverulente. Ele conțin uredosporii ciupercii, care, luați de vânt servesc la răspândirea
ruginii brune. La început boala este localizată pe frunzele inferioare, dar cu timpul se extinde si pe cele superioare.
În cazul unui atac puternic, frunzele se îngălbenesc și se usucă prematur și ca urmare se produce șiștăvirea
boabelor.

•Un simptom aparte îl constituie prezența de insule verzi pe frunze, cu acumularea de clorofilă în zonele din jurul
uredopustulelor. La soiurile sensibile apar pe frunze pete clorotice în timpul formării uredosporilor iar la cele
hipersensibile se observă pete necrotice, fără uredospori.
COMBATERE: Se recomandă :
semănatul la epoca optimă, aplicarea de
îngrășăminte cu fosfor, potasiu si azot în
doze echilibrate, distrugerea samulastrei,
cultivarea de soiuri rezistente.
Crearea de soiuri rezistente la rugini
figurează permanent în preocupările de
ameliorare a grâului. Pentru combaterea
ruginii brune prezintă interes, în zonele
endemice, cultivarea de soiuri precoce.
 9. RUGINA GALBENA A GRÂULUI
•Rugina galbenă sau rugina glumelor este răspândită pe tot globul cu excepția Australiei și a unor țări din
nordul Africii. Apare și este foarte păgubitoare în regiunile umede și reci din zonele temperate.

•În țara noastră se manifestă mai ales în anii cu primăveri reci și umede, când provoacă pagube
considerabile, ce au ajuns în unii ani la 60-70% din producție.

•SIMPTOME: Rugina galbenă apare în aprilie, mai și prima jumătate a lui iunie pe toate organele aeriene
ale grâului. (Fig. 21)

•Pe frunze (limb, teci), tulpini, glume, ariste, chiar pe boabe, apar pustule mici, dreptunghiulare galben
portocalii, ce conțin uredospori. Infecția pornește de la frunzele bazale și progresează treptat în sus.

•Pe frunze se observă pustule cu uredospori mai ales pe fața inferioară, a căror dispoziție este
caracteristică, sub forma de șiruri paralele, formând șiruri alungite fusiforme, însoțite de pete clorotice.

•Pe tulpini, mai ales în treimea superioară a internodurilor apar striuri asemănătoare cu cele de pe frunze.
Pe rahisul spicului și spiculețelor și pe ariste apar
uredosori izolați sau în șiruri.

Pe fața internă a glumelor apar pustule cu uredospori

în șiruri, fiind aglomerate mai ales spre bază.

Mai târziu se formeză pustule cu teleutospori a căror

așezare este identică cu a pustuleor cu uredospori, dar
au culoare neagră.

COMBATERE:

Se recomandă : semănatul la epoca optimă,

aplicarea de îngrășăminte cu fosfor, potasiu și azot în
doze echilibrate, distrugerea samulastrei. Cea mai
importantă metodă de combatere este crearea și
introducerea în cultură de soiuri rezistente.
 10. RUGINA NEAGRĂ A GRÂULUI
•Rugina neagră este o boală larg răspândită în toate zonele de cultură ale grâului, fiind
considerată cea mai păgubitoare boală a acestei plante.
•La noi în țară se manifestă în toți anii, cu intensități diferite de la an la an. Pagubele
produse au importanță practică atunci când condițiile sunt favorabile unor atacuri
puternice și când pagubele pot ajunge la 50-80% din recolta de grâu. În condițiile din
țara noastră rugina neagră apare ultima, pe semănăturile de grâu întârziate, ajunse
aproape de maturitate.
•SIMPTOME: Simptomele bolii se manifestă prin apariția de uredopustule pe toate
organele aeriene ale grâului, îndeosebi pe tulpină, de aceea se mai numește și rugina
paiului.
COMBATERE:
Se recomandă un complex de măsuri
agrofitotehnice: cultivarea de soiuri
precoce care ajung la maturitate înainte
de apariția ruginii negre în lan,
recoltarea la epoca optimă și în perioade
scurte, evitarea terenurilor joase, umede,
respectarea perioadei optime de
semănat. Aplicarea îngrășămintelor în
complex cu fosfor și potasiu și evitarea
excesului de azot, distrugerea
samulastrei, distrugerea gazdei
intermediare : dracila - aceasta poate fi
distrusă mecanic sau chimic.
Bibliografie
 https://www.sanatateaplantelor.ro/daunatorii-cerealelor-paioase-recunoastere-si-comb
atere/
 https://www.academia.edu/9136706/Daunatorii_cerealelor
 www.referate.ro
 www.wikipedia.ro
 https://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-cereale-grau/