UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS

FACULTATEA DE INGINERIE SI AGRONOMIE DIN BRAILA

ANUL II

PLAN DE COMBATERE INTEGRALA

A DAUNATORILOR LEGUMINOASELOR PERENE
=>REFERAT ENTOMOLOGIE<=

STUDENT:
HOGEA DRAGOS CRISTIAN

BRAILA,
2020
 NEMATODUL TRIFOIULUI

Heterodera trifolii Goff.

(TYLENCHIDA, HETERODERIDAE)

Nematodul a fost identificat pentru prima dată în 1932 în Germania, acum fiind prezent în multe
ţări din Europa: Olanda, Anglia, Irlanda de Nord, Franţa, Spania Danemarca, Polonia, Ungaria, apoi în
Noua Zeelandă, India, America de Nord. În ţara noastră nu a fost semnalat.

Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, cu preferinţă faţă de plantele din familiile
Fabaceae, Cryophilaceae, Scrophulariaceae, Brassicaceae şi Solanaceae. Principala gazdă este trifoiul
alb (Trifolium repens), apoi trifoiul roşu (T. pratense) trifoiul încarnat (T. incarnatum), fasolea,
măzărichea, latirul. Este posibil ca nematodul să infesteze şi lucerna, castraveţii, dovleacul, spanacul,
garoafele. S-a remarcat că fasolea şi mazărea sunt rezistente la infestarea cu acest nematod. Sunt infestate
însă frecvent şi unele plante din flora spontană: Rumex crispus, Chenopodium glaucum, Lamium album,
Stellaria media. La un atac mai puternic se înregistrează o stagnare în creştere a plantei, frunze mici şi
decolorate, mai puţine inflorescenţe şi, este posibilă pieirea plantelor. Pe sistemul radicular al plantelor
infestate se pun în evidenţă femelele şi mai ales chiştii nematodului. La plantele atacate conţinutul în
albumină brută scade semnificativ, ca şi numărul nodozităţilor bacteriene caracteristice.

Morfologie. Femela are corpul în formă de lămâie, de 0,5 mm lungime şi de culoare deschisă.
Chistul are aceeaşi formă, are 0,6 mm lungime şi este de culoare brună. Peretele chistului, privit la
microscop, are nişte ornamentaţii în zig-zag şi o punctuaţie grosieră. Deschiderea vulvei are lungimea de
47 - 48 microni. Masculul are corpul filiform şi în general se întâlneşte foarte rar. Stiletul prezintă nodulii
îndreptaţi înainte

Biologie. Specie bivoltină. Iernează în chişti, în stratul de sol. In primăvară, larvele de vârsta a
doua părăsesc chiştii şi pătrund în rădăcinile plantelor gazdă. La o temperatură a mediului de 15ºC are
loc năpârlirea a doua, la 5 - 12 zile năpârlirea a treia, la 13 - 17 zile năpârlirea a patra şi la 22 - 26 zile
ultima năpârlire. La 43 de zile după pătrunderea larvelor în plante, majoritatea femelelor au corpul plin cu
ouă. Chistul conţine 200 - 250 ouă.

Prevenire şi combatere. Practicarea asolamentului şi a rotaţiei culturilor; în loc de trifoi alb, în

general sensibil la infectarea cu nematod, se poate semăna ghizdeiul, care nu este atacat.
 GÂNDACUL ROŞU AL LUCERNEI

Phytodecta fornicata Brügg.

Ord. COLEOPTERA Fam.CHRYSOMELIDAE

Specia este răspândită în Europa, în Orientul Apropiat şi America de Nord, cu importanţă

economică mai mare în zonele mai calde din Europa Centrală şi Peninsula Balcanică.. În ţara noastră este
o specie comună, producând pagube importante la lucerna pentru masă verde şi pentru sămânţă, mai ales
în zonele unde lucerna este principala leguminoasă furajeră.

Morfologie. A d u l t u l are corpul oval - alungit, convex - dorsal. Capul este negru, pronotul şi
elitrele sunt de culoare roşie – cărămizie, iar partea ventrală a corpului este neagră. Antenele, tibiile
şi toracele sunt roşcate. Pronotul prezintă două macule circulare negre. Scutelul este negru. Pe fiecare
elitră se găsesc câte 3 pete negre, iar pe sutură se află o pată neagră comună. Uneori aceste pete
confluează sau pot lipsi. Lungimea corpului 5,0-6,0 mm.

O u l este oval-alungit, cu lungimea de 1,5-1,6 mm, de culoare galbenă deschisă.

Larva, oligopodă, în ultima vârstă are corpul lung de 8-10 mm, de culoare galbenă–cenuşie, cu
capul şi placa pronotală mai întunecate. Corpul este mai îngustat spre extremităţi şi uşor bombat dorsal.
Mezotoracele, metatoracele şi segmentele abdominale prezintă şiruri transversale regulate de negi cu peri
de diferite mărimi. Picioarele sunt negre.

P u p a are lungimea de 6,0-7,5 mm, este de culoare galbenă - portocalie şi are corpul acoperit cu
peri albi.

Biologie şi ecologie. Specia dezvoltă o generaţie pe an şi iernează în stadiul de adult în sol, la o

adâncime de până la 10-15 cm. Adulţii hibernanţi apar primăvara, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii
aprilie, când temperaturile medii ale aerului sunt de 8,0 - 8,5°C. Perioada preovipozitară durează 6-8 zile,
timp în care adulţii se hrănesc cu frunze şi lăstari. Apoi au loc copulaţia şi ponta. Depunerea ouălor
durează de la începutul lunii aprilie până la începutul lunii iunie. Ouăle sunt depuse în grupe de 2 - 20
bucăţi, pe partea inferioară a frunzelor de lucernă, pe peţiol şi pe lăstari. O femelă depune în mod obişnuit
500-600 de ouă. Dezvoltarea embrionară durează 4-10 zile.

Larvele apar obişnuit la începutul lunii aprilie - începutul lunii mai. Stadiul larvar durează 3-4
săptămâni perioadă în care larvele năpârlesc de 4 ori. La completa dezvoltare larvele se retrag în sol la 5-
6 cm adâncime, unde se împupează, în interiorul unor loje formate din particule de sol. Stadiul
pupal durează 8-15 zile.

Noii adulţi apar eşalonat începând cu prima decadă a lunii iunie şi până în august. După o
perioadă de hrănire de 10-18 zile, la sfârşitul lunii iunie - începutul lunii iulie, se retrag în sol, intră în
diapauză estivală, care se continuă cu cea hiemală.

Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător specific al culturilor de lucernă. Atacă atât
adulţii cât şi larvele. Adulţii rod frunzele marginal sau le perforează. Larvele nou apărute rod frunzele
dinspre margine spre centru, iar după prima năpârlire pot consuma frunzele în întregime, lăsând intacte
doar nervurile principale. În cazul unor invazii, producţia de masă verde este mult diminuată.

Combatere. În vederea prevenirii atacului se va urmări ca noile culturi de lucernă să fie

amplasate la distanţe cât mai mari faţă de cele vechi. La alegerea terenului se vor evita solele cu
premergătoare leguminoase şi este indicat ca noile culturi să nu se găsească în vecinătatea pajiştilor
naturale conţinând multe leguminoase furajere. Se recomandă grăparea timpurie primăvara, la pornirea în
vegetaţie pentru distrugerea adulţilor hibernanţi precum şi imediat după recoltarea coasei I, pentru
distrugerea larvelor, mai ales când pentru producerea de sămânţă se lasă coasa a doua. Grăpatul se mai
poate face şi toamna, după ultima coasă. În cazul unor atacuri mari se recomandă cosirea timpurie şi
lăsarea de benzi capcană de 0,5 m lăţime pe marginile solei. Aceste benzi se vor trata chimic pentru
distrugerea insectelor adăpostite aici.

Tratamentele chimice trebuie să fie aplicate la apariţia adulţilor hibernanţi, înainte de pontă, şi la
apariţia larvelor, cu 3 - 4 săptămâni înainte de prima coasă. Se vor folosi produsele Carbetovur 50 - 3 l/ha;
Sinoratox 35 CE - 1,5 l/ha; Decis ULV 5g/l - 2l/ha; Decis 2,5 CE - 0,4 l/ha; Ambush 5 VUR - 1 l/ha; Fastac
10 CE - 0,15 l/ha.. Se vor adopta conceptele şi tehnologia de combatere prezentate la specia Adelphocoris
lineolatus.
 BUBURUZA LUCERNEI

Subcoccinella vigintiquatuorpunctata L.

Ord. COLEOPTERA Fam.COCCINELLIDE

Specia este răspândită în Europa, Asia şi nordul Africii. În ţara noastră se întâlneşte pretutindeni,
atacuri importante fiind semnalate în zonele de stepă şi silvostepă, unde principala leguminoasă furajeră
este lucerna.

Morfologie. A d u l t u l are corpul emisferic, uşor alungit, convex dorsal şi plan ventral, cu
lungimea de 3,0-5,0 mm, femelele fiind mai mari. Partea dorsală a corpului este de culoare roşie
închisă, iar cea ventrală neagră. Antenele sunt scurte şi măciucate. Pronotul prezintă 1-3 pete negre, care
uneori pot lipsi. Pe elitre se găsesc 24 pete negre, câte 12 pe fiecare elitră. Numărul şi forma petelor
poate varia, iar uneori petele de pe elitre pot conflua sau lipsi.

O u l este tronconic, cu lungimea de 1,0 - 1,2mm, de culoare galbenă- închisă.

L a r v a în ultima vârstă are corpul oval - alungit, cu lungimea de 5,0-6,0 mm, de culoare
galbenă – deschisă şi capsula cefalică roşcată. Dorsal şi lateral pe torace şi abdomen prezintă pe fiecare
segment prelungiri digitiforme spinoase, dispuse în şiruri transversale, prevăzute cu peri de diferite
mărimi.

P u p a este de tip libera, cu lungimea de 3,5-4,5 mm, la început de culoare gălbuie, apoi
devine brună-negricioasă, cu corpul acoperit cu peri gălbui.

Biologie şi ecologie. În condiţiile ţării noastre specia dezvoltă obişnuit două generaţii pe an şi
iernează ca adult la baza plantelor din lucerniere şi trifoişti, sau sub frunzele uscate căzute ale pomilor
fructiferi şi/sau arborilor forestieri. Adulţii hibernanţi apar la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai,
la temperaturi zilnice mai mari de 11,5 - 12,5°C. Faza preovipozitară, în care are loc o hrănire de
maturaţie sexuală, durează 15 - 21 de zile, după care au loc copulaţia şi ponta.

Ponta începe de obicei în a doua jumătate a lunii mai şi se prelungeşte până în iunie. Ouăle sunt
depuse în grupe de 2 - 38 bucăţi, pe faţa inferioară a foliolelor frunzelor de lucernă şi trifoi, fiind fixate
într-o poziţie aproape verticală. O femelă depune în medie 400-600 de ouă. Ponta coincide de regulă cu
înfloritul lucernei din prima coasă şi se eşalonează pe un interval de 8-40 zile. Dezvoltarea embrionară
durează 4-15 zile. Ecloziunea larvelor are loc începând cu ultima decadă a lunii mai, iar întreaga
dezvoltare larvară durează 14-25 zile, perioadă în care larvele năpârlesc de patru ori.

Împuparea se petrece obişnuit în a doua decadă a lunii iunie şi are loc pe partea inferioară a
frunzelor, stadiul pupal durând 5-7 zile.

Noii adulţi apar la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie. Ei dau naştere generaţiei a doua
care se dezvoltă ca şi prima, în perioada iulie-septembrie. De obicei, în cursul lunii septembrie adulţii se
retrag pentru iernare.
 Plante atacate şi mod de daunare. Deşi specia este polifagă, putându-se dezvolta pe diferite
specii de leguminoase cultivate (lucernă, trifoi, fasole, soia) şi spontane (Genista şi Galega) precum şi pe
alte plante din familiile Chenopodiaceae, Caryophylaceae şi Compositae, este considerată un dăunător
oligofag, dăunând de obicei pe lucernă şi trifoi.

Dăunează atât adulţii cât şi larvele, care rod epiderma inferioara şi mezofilul foliolelor, lăsând
intactă epiderma superioară. Larva desprinde ţesuturile fragede ale frunzei şi le presează cu mandibulele,
înghiţind sucul celular. Ţesuturile presate rămân lipite de limbul foliar sub forma unor dungi paralele
albicioase, ca nişte creste, dispuse alături de porţiuni nedistruse ale limbului foliar. Frunzele atacate au
aspect reticulat, se răsucesc şi se usucă. Atacul se manifestă în vetre, care se extind treptat. Este mult
redusă atât producţia de masă verde, cât şi cea de sămânţă. Pagube însemnate se înregistrează la coasele a
II-a şi a III-a, în cazul în care densitatea dăunătorului este mare.

Combatere. Se recomandă în general aceleaşi metode ca şi pentru gândacul roşu al lucernei şi

ploşniţele lucernei. Tratamentele chimice se aplică prin stropire împotriva adulţilor, înainte de pontă, iar
împotriva larvelor, când acestea sunt în vârsta I sau II. Trebuie să se realizeze presiuni mari, astfel ca
substanţa să ajungă pe dosul frunzelor şi să se utilizeze produse selective, netoxice pentru fauna
indiferentă şi polenizatoare, şi/sau produse cu remanenţă scurtă, favorabile din punct de vedere al
reziduurilor. În practica curentă se utilizează produse organofosforice pe bază de dimetoat (Sinoratox 35
CE - 1,5 l/ha), malation (Carbetox 37 CE – 2-4 l/ha), sau triclorfon (Onefon 80 PU – 1-1,5 kg/ha),
piretroizi de sinteză pe bază de deltametrin (Decis 2,5 EC – 1-2 l/ha), sau alfa-cipermetrin (Fastac 10 CE -
0,15 l/ha).
 GĂRGĂRIŢA RĂDĂCINILOR DE LEGUMINOASE

Otiorrhynchus ligustici G.

(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)

Specia este răspândită în Europa, în România se întâlneşte în toate zonele ecologice, mai ales ca
dăunător al organelor subterane ale plantelor de leguminoase perene, sfeclă de zahăr, hamei, plante
legumicole, capşun şi chiar viţa de vie. Datorită importanţei economice superioare a leguminoaselor
perene furajere, specia este tratată în majoritatea lucrărilor la capitolul care descrie dăunătorii la acest
grup fitotehnic de plante.

Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie în general oligofagă, preferând leguminoasele perene

(lucerna, trifoiul, ghizdeiul, sparceta), dar poate fi şi polifagă (hameiul sfecla, salata, căpşnul, şi poate
ataca viţa de vie). Dăunează atât adulţii, cât şi larvele. Adulţii rod mugurii şi consumă frunzele, iar
plantele stagnează în creştere sau pier. Larvele rod rădăcinile subţiri, iar cele groase sunt roase continuu
sau în canalicule longitudinale. Plantele puternic atacate se usucă, atacul manifestându-se în vetre.

La hamei larvele rod coardele la punctul de ieşire din butucul peren. Coardele atacate se dezvoltă
greu, dau producţii scăzute, seva elaborată neputând să migreze în butuc, locul de deasupra rosăturii se
umflă, coarda devenind mai groasă la acest nivel. În lunile august-septembrie din cauza vântului coarda se
rupe de la nivelul locului atacat, se ofileşte şi se usucă, producţia ei fiind compromisă. La viţa de vie
dăunează de asemenea adulţii şi larvele. Atacul cel mai puternic îl produc larvele care rod organele
subterane. În pepiniere şi la viţele tinere plantate la locul definitiv larvele rod calusul şi ţesuturile fragede
de la punctul de altoire a mugurii şi lăstarii foarte fragezi, distrugându-le complet sau determinând
declasarea lor. Adulţii rod lăstarii tineri, frunzele şi mugurii.

Morofologie. Adultul are corpul de 10-12 mm lungime, puternic bombat dorsal, de culoare
neagră. Partea dorsală este acoperită de solzi deşi, cenuşii-cafenii, cu pete mai închise ori mai deschise,
dispuse neregulat. Capul se prelungeşte într-un rostru puternic. Rostrul prezintă o carenă longitudinală
mediană foarte evidentă. Anterele, amplasate spre vârful rostrului, sunt geniculate şi măciucate, negre,
inserate la extremitatea lui. Pronotul este globulos. Abdomenul este oviform şi acoperit de elitre, care sunt
sudate pe linia de sutură, neputând astfel zbura.

Larva, apodă şi eucefală, la completa dezvoltare are corpul de 10-14 mm lungime, de culoare
albă, iar capsula cefalică este brună. Corpul este uşor arcuit, iar tegumentul este bine cutat.

Ciclul biologic. Prezintă o generaţiela 2 sau 3 ani. Iernează ca insectă adultă sau ca larvă în
stratul de sol. Adulţii hibernanţi îşi fac apariţia în aprilie-mai, când temperatura din stratul superficial al
solului depăşeşte obişnuit 10-12°C. Masculii sunt rari, astfel că reproducerea este aproape exclusiv
partenogenetică.. Adulţii sunt activi mai ales noaptea când se hrănesc intensiv timp de 1 lună. Depunerea
ouălor are loc din a doua jumătate a lunii aprilie şi durează două luni. Ouăle sunt depuse superficial în sol,
la baza plantelor sau sub plantele joase, în grupe de câte 10-12. O femelă depune 500-1500 ouă. După
10-15 zile de incubaţie apar larvele care ajung în contact cu rădăcinile plantelor cu care se hrănesc.
Stadiul larvar poate dura un an sau doi. Ajunse la completa dezvoltare, larvele hibernează, apoi rămân în
diapauză de vară până în iulie, când se transformă în pupe. Noii adulţi rămân însă în sol şi hibernează,
prezentând astfel o generaţie la doi ani; larvele care nu ajung la completa dezvoltare până în toamnă,
hibernează ca atare, iar în anul următor continuă să se hrănească până ajung la completa dezvoltare după
care hibernează, insecta prezentând astfel o generaţie la trei ani.

Combatere. Încorporarea în sol cu grapa în primăvară devreme a unor produse granulate în doză
de 20-40 kg/ha. Se utilizează obişnuit Sinoratox 5 G; Sinolintox 10 G; Mocap 10 G. La apariţia în masă a
gărgăriţelor hibernante se pot aplica tratamente pe vegetaţie în perioada de hrănire şi depunere a ouălor,
utilizând produsele: Sinoratox 35 CE-0.15 %; Carbetox 37 CE-0.3 %; Onefon 90 PU-1.5 kg/ha. Pentru
izolarea vetrelor se fac şanţuri capcană. În şanţul capcană se pun insecticide condiţionate sub formă de
praf sau produse granulate, astfel încât atunci când adult se deplasează spre noi culturi să vină în copntact
cu insecticidul.

GĂRGĂRIŢA FLORILOR DE TRIFOI ROŞU

Apion apricans Hrbst
 (COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)

Specia este răspândită în întreaga regiune palearctică, cu preponderenţă la latitudini mai nordice, în
zone în care principalele leguminoase furajere sunt speciile de trifoi. În România se întâlneşte în
toate zonele, mai frecvent în Transilvania, Banat şi Nordul Moldova.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestând capitulele diferitelor specii
spontane şi cultivate de trifoi (Trifolium pratense, T. repens, T. campestre, T. montanum, T. incarnatum).
Gărgăriţele rod mici perforaţii în frunze şi rod florile din capitul. O femelă produce rosături la peste 20 de
flori. Adulţii se hrănesc şi cu lăstarii tineri. Larvele consumă organele florale şi seminţele în formare. O
larvă poate distruge 11-16 flori, într-un capitul putându-se dezvolta mai multe larve (1-10). Capitulele
puternic atacate se brunifică, apoi se usucă parţial sau total. Pagubele înregistrate la culturile semincere se
apreciază la 20-70%. Pe lângă pierderile cauzate trifoiului roşu cultivat, la atacuri masive şi repetate se
poate reduce simţitor şi frecvenţa plantelor de trifoi din pajiştile naturale sau cultivate, scăzând astfel şi
calitatea furajului obţinut, prin reducerea conţinutului de proteine a masei verzi.

Morfologie. Adultul are corpul de 3-3,5 mm lungime, bombat dorsal, de culoare neagră, cu luciu
albastru-metalic. Rostrul este lung, puţin curbat şi uşor lăţit la locul de inserţie a antenelor. Antenele, sunt
drepte, măciucate, având scapul, pedicelul şi articulele bazale ale funiculului galbene-roşcate, iar în rest
sunt brune-negricioase. Pronotul este mai lung decât lat, cu punctuaţii fine circulare, superficiale, spaţiul
dintre ele fiind mai mult sau mai puţin egal cu lăţimea punctuaţiilor. Coxele posterioare, toate femurele şi
tibiile anterioare sunt de culoare galbenă-roşcată. Elitrele sunt oviforme, lăţite posterior şi prevăzute cu
striuri longitudinale, iar interstriurile sunt mai late decât striurile şi aproape plane.

O u l este oval, cu lungimea de 0,42-0,54 mm, la început de culoare galbenă-deschisă, apoi mai
închisă. Corionul este neted, fără sculptură.

Larva este apodă şi eucefală, are corpul de 2-3 mm lungime, capsula cefalică brună, iar restul
corpului alb-gălbui.

Pupa este de tip libera, cu lungimea de 2,5-3,0 mm, albicioasă, cu ochii de culoare mai închisă.
Ultimul segment abdominal prezintă două 2 cârlige curbate, terminate bifid.

Ciclul biologic. Specie monovoltină. Iernează insecta adultă, la baza tulpinilor de trifoi, sub
diferite plante uscate, la liziera pădurilor, a perdelelor de protecţie sau în stratul superficial al solului din
trifoişti. In primăvară apariţia gărgăriţei are loc în a treia decadă a lunii aprilie sau prima decadă a lunii
mai, la temperaturi de 10-12°C. Apariţia în masă corespunde cu faza de îmbobocire a trifoiului. Copulaţia
şi ponta încep, de obicei, în a doua decadă a lunii mai şi se eşalonează până în luna august - începutul
lunii septembrie. Depunerea ouălor începe în a treia decadă a lunii mai. Femela depune 1-2 ouă la baza
caliciului floral, în interiorul florilor, într-un capitul putând fi găsite 10-11 ouă, depuse de mai multe
femele. Pentru depunere femela roade cu aparatul bucal din vârful rostrului o galerie, care ajunge până la
mijlocul inflorescenţei. Numărul de ouă depus de o femelă este de 25-130. Incubaţia durează 5-10 zile.
Larvele apar în prima sau a doua decadă a lunii iunie. Ele pot fi găsite până în august-septembrie. După
25-30 zile, larvele, ajunse la completa dezvoltare se transformă în pupe, în interiorul capitulelor. Primele
pupe se întâlnesc începând cu a doua decadă a lunii iunie, până în a doua sau a treia decadă a lunii
septembrie, cele mai multe fiind semnalate în a treia decadă a lunii iulie sau prima decadă a lunii august.
Durata stadiului de pupă este de 10-14 zile. Primii adulţi zboară în a treia decadă a aceleaşi luni - iunie.
Dată fiind apariţia eşalonată a adulţilor hibernanţi şi dezvoltarea eşalonată a larvelor, noii adulţi apar şi ei
eşalonat, din iunie şi până în septembrie, când se retrag în diapauză hiemală.

Printre duşmani naturali ai speciei se citează: Triaspis caudatus Nees., T. flavipalpis Wesm.,
Eubazdion macrocephalus Nees., Pseudotorymus apionis Hegr. etc.

Combatere. Pentru realizarea unei combateri eficiente trebuie să se ţină seamă de eşalonarea
mare a perioadei de hrănire a adulţilor şi larvelor, ded necesitatea protejării insectelor polenizatoare şi
indiferente şi de evitarea acumulării de reziduuri toxice pe plante.

Este indicată cultivarea unor soiuri sau populaţii tolerante sau rezistente, cum sunt populaţiile
autohtone de Năsăud, Josenii Bârgăului, Stupini, Sântimbru Ciuc, soiurile şi liniile româneşti Select 1,
Napoca-Tetra, F 619, F 627, F 642, sau soiurile şi hibrizii străini Sepia, Flamand, Pella, Pacific.

În scopul reducerii pagubelor, un rol important le revine măsurilor agrofitotehnice. Este

recomandat ca amplasarea noilor culturi să se facă la distanţă de cel puţin un kilometru faţă de cele vechi,
pe terenuri care să nu fie în vecinătatea unor pajişti spontane conţinând leguminoase şi mai ales trifoliene.
Se recomandă ca trifoiul să se menţină în cultură un timp linitat (doi ani), iar în asolament el să revină pe
aceeaşi parcelă după 2-3 ani.

Culturile se vor grăpa toamna târziu sau primăvara timpuriu, pentru distrugerea adulţilor
hibernanţi. În cadrul celorlalte culturi din asolament se va asigura distrugerea buruienile şi samulastrei de
trifoi, iar pentru frânarea înmulţirii gărgăriţelor se va recurge la recoltarea timpurie, uscarea forţată şi/sau
transportul din câmp a coasei întâi, destinată de obicei pentru obţinerea de furaj.

La loturile semincere, este indicat ca recoltarea timpurie a coasei întâi să se asocieze cu

fertilizarea parţială cu K şi P. În zonele puternic infestate, pentru reducerea rezervei biologice se poate
aplica un tratament chimic pe mirişte, imediat după recoltarea coasei intâi. Pentru protejarea producţiei de
seminţe (care se obţin de obicei la coasa a doua) se aplică tratamente chimice la avertizare, în funcţie de
curba de apariţie a adulţilor şi fenologia trifoiului roşu, la depăşirea PED-urilor de 10 adulţi/m 2, de
1-2 larve/inflorescenţă, sau când se găsesc mai mult de 5 inflorescenţe atacate/m 2.

Este indicat ca tratamentele să se facă cu insecticide care nu sunt toxice pentru fauna indiferentă
şi/sau polenizatoare (selective) şi/sau care au o remanenţă scurtă, favorabile din punct de vedere al
regimului reziduurilor toxice în masa verde. Se recomandă produse din grupa organofosfaţilor cu acţiune
de contact, pe bază de clorpirimifos-metil (Actellic 50 CE - 1 produs comercial /ha), fenitrotion (Ecalux
35 CE - 2 l prod. com. /ha),diazinon (Diazol 60 EC – 0,9 litri prod. com. /ha), malation (Carbetox 37 CE
– 2-3 litri prod. com. /ha), triclorfon (Onefon 90 PU, sau Danex 80 SP – 1,2- 1,5 kg prod. com. /ha), sau
sistemice pe bază de dimetoat (Sinoratox 35 CE – 1-1,5 litri prod. com. /ha ), sau cu piretroizi de sinteză
pe bază de deltametrin (Decis 2,5 EC – 1-2 l prod. com. /ha), cipermetrin (Ambush 25 CE - 2 l prod.
com./ha), sau alfa - cipermetrin (Fastac 10 CE - 0,15 l prod. com. /ha)

Având în vedere că pagubele produse de dăunător culturilor pentru masă verde sunt neglijabile, în
practica obişnuită pentru protejarea acestora tratamentele chimice nu sunt necesare.
 În tehnologiile convenţionale prezente, pentru protecţia trifoiului semincer, aflat în primul an de
vegetaţie se recomandă trei tratamente. Primul se aplică înainte de dezmiriştirea culturii precedente, cu
Sinoratox 35 CE - 3 l prod. com. /ha sau Carbetox 37 CE – 3 l. prod. com. /ha. Al doilea tratament se
aplică la formarea bobocilor florali, cu Sinoratox 35 CE - 2 l/ha sau Carbetox 37 CE - 3 l/ha, iar dacă
este cazul, al 3-lea tratament se aplică la sfârşitul înfloritului, cu Sinoratox 35 CE - 2 l/ha sau cu Carbetox
37 CE - 3 l/ ha.

În al doilea an de cultură, se aplică tot trei tratamente, primul la pornirea în vegetaţie, cu

Sinoratox 35 CE - 2 l/ha; sau cu Carbetox 37 CE - 3 l/ha, al doilea se aplică pe mirişte, după recoltarea
primei coase, cu Sinoratox 35 CE - 2 l/ha, sau Carbetox 37 CE - 3 l/ha, iar al treilea la sfârşitul
înfloritului, cu Sinoratox 35 CE - 2 l/ha sau Carbetox 37 CE - 3 l/ha

Pentru viitor, în cadrul conceptului de agricultură ecologică se preconizează lansări de

entomofagi ca: Spintherus linearis Wlk., Triaspis caudatus Nees. ş.a., respectiv elaborarea unor
tehnologii ale producţiei de seminţe „mai sănătoase” din punct de vedere al protecţiei mediului.

VIESPEA SEMINŢELOR DE LUCERNĂ

Bruchophagus roddi Guss.
 (HYMENOPTERA, EURYTOMIDAE)

Viespea este întâlnită pretutindeni, unde creşte lucernă spontană sau se cultivă aceasta, fiind
semnalată în Europa, America de Nord şi de Sud, Asia Centrală, Africa de Sud, Australia, Noua-
Zeelandă. În ţara noastră insecta se întâlneşte mai frecvent în zonele de sud, dar şi în restul teritoriului.

Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta infestează diferite specii de leguminoase perene,

preferând însă pe cele de lucernă, fiind un dăunător tipic pentru producţia de seminţe din lorturile
semincere de lucernă (deşi specia se poate dezvolta şi în seminţele de Dorycnium germanicum şi
Tetragonolobus maritimus, precum şi în cele ale altor specii din genul Medicago). Larvele se dezvoltă în
seminţele plantelor-gazdă. In dezvoltarea lor larvele consumă întreg conţinutul seminţelor, într-o sămânţă
dezvoltându-se o larvă. Procentul seminţelor infestate variază între 12-20%.

Morfologie. Adultul are corpul de 2,4-2,6 mm lungime şi de culoare neagră lucioasă. Toracele
este zgrunţuros şi mat. Femela, care este mai mare, are abdomenul peţiolat, în formă de ou, cu un
ovipozitor tip terebră, îndreptat orizontal spre înapoi, depăşind ca lungime ultimul segment abdominal .
Masculul este asemănător femelei, dar are abdomenul mic şi oval, iar antenele mai lungi şi păroase.

Oul este mic, eliptic, de 0,20 – 0,22 mm lungime, cu corionul neted, de culoare deschisă,
translucid. Este prevăzut cu un peduncul caracteristic, de 2-3 ori mai lung decât oul propriuzis.

Larva este apodă–eucefală, cu capsula cefalică mică, cu corpul curbat, la completa dezvoltare
având lungimea de 2,0 – 2,5 mm. La ecloziune are culoarea albă-verzuie, apoi corpul devine alb, iar la
completa dezvoltare cu capsula cefalică galbenă şi mandibulele brune.

Pupa este de tip libera, de 1,8 – 2,5 mm lungime, la început de culoare albă, iar la completa
dezvoltare de culoare brună-negricioasă.

Ciclul biologic. Prezintă două generaţii pe an, iernând ca larvă ajunsă la completa dezvoltare, în
seminţele scuturate şi în cele depozitate, precum şi în resturile de la treierat sau în deşeurile rezultate din
operaţiunea de decuscutare a seminţelor. Primăvara, începând cu luna mai, larvele se transformă în pupe
şi după două săptămâni în insecte adulte. Zborul insectelor din generaţia hibernantă are loc în a treia
decadă a lunii iunie, când temperatura medie zilnică a aerului ajunge la valori de 19-21°C. Zborul în
masă al viespilor se înregistrează între 1 şi 10 iulie. Apariţia insectelor din generaţia hibernantă coincide
cu faza de îmbobocire şi înflorire a lucernei spontane. Longevitatea insectelor este cuprinsă între 3-14
zile, femelele putând trăi până la 3 săptămâni. Depunerea ouălor începe de îndată ce seminţele ajung în
faza de coacere în lapte. Ouăle sunt depuse cu ovipozitorul prin peretele păstăii, direct în seminţele
fragede. Intr-o sămânţă este depus un singur ou. Numărul de ouă depuse de o femelă este de 25-50.
Incubaţia durează 3-6 zile. Larvele, imediat după ce au apărut, încep să se hrănească rozând conţinutul
seminţei, durata dezvoltării larvare fiindde 15 zile. Larvele se împupează la locul atacului, stadiul pupal
durând 7-17 zile. Dezvoltarea primei generaţii durează 25-30 zile. O nouă generaţie se dezvoltă
asemănător, pe culturile semincere de lucernă din coasa a doua, în perioada august – septembrie. In
condiţii climatice favorabile, insecta poate prezenta şi o a treia generaţie, parţială. In condiţii de secetă
larvele pot rămâne în diapauză 1-2 ani.
 Unele studii indică faptul că o parte din larvele din prima generaţie pot intra în diapauză estivală,
indivizii rezultaţi suprapunându-se apoi peste cei din a doua generaţie. Astfel, în cazul producerii de
sămânţă (obţinută în cazul tehnologiilor actuale la coasa a doua) pagubele sunt mai importante. Uneori
larvele pot rămâne în diapauză 1 – 2 ani.

Paraziţii din specia Habrocytus medicaginis Gahan pot distruge până la 84- 1 % din larvele
dăunătorului, iar cei din specia Baryscapus bruchophagi Gahan, până la 26- 32 %.

Combatere. Printre măsurile agrifitotehnice cele mai eficace se menţionează: grăparea

lucernierilor în perioada de repaus vegetativ, aceasta conducând la distrugerea unei mari părţi din rezerva
de larve hibernante în seminţele scuturate. Eficacitatea acestei măsuri depinde de gradul de umiditate al
solului în această perioadă. Cosirea pentru fân a primei coase, la termenele cele mai potrivite, însoţite de
cosirea în acelaş timp a fâneţelor naturale, în componenţa cărora intră specii spontane de lucernă.
Cultivarea de soiuri rezistente la atacul seminifagului. Irigarea culturilor şi cosirea repetată a lucernei.
Utilizarea de curse feromonale pentru atragerea şi distrugerea masculilor.

Se recomandă combaterea viespei înainte de infestarea culturilor semincere, imediat după

recoltarea primei coase, pe mirişte când se poate aplica un tratament chimic. La depăsirea PED= 5-10
viespi/m2 se aplică tratamente cu insecticide organofosforice (Onefon 90 PU 1.5 kg/ha; Diazol 60 EC –
0,9 l/ha; Carbetox 37 CE – 2-3 l/ha) sau piretroide (Decis 2.5 CE, Fastac 10 CE, Supersect 10 CE, Fury
10 CE-0.250 l/ha). Este indicat ca tratamentele să se facă cu insecticide care nu sunt toxice pentru fauna
polenizatoare şi care au o remanenţă scurtă. Recoltarea la timp a culturilor semincere, evitând scuturarea
şi respectiv diseminarea insectei. Triorarea lucernei şi distrugerea tuturor resturilor vegetale de la batoze,
trioare şi maşini de decuscutare.
 VIESPEA SEMINŢELOR DE TRIFOI

Bruchophagus gibbus Boh.

(HYMENOPTERA, EURYTOMIDAE)

Specia este răspândită în majoritatea ţărilor din Europa, în Asia şi America. În ţara noastră se
întâlneşte în toate zonele în care se cultivă trifoiul, producând pagube importante mai ales în Transilvania
şi în nordul Moldovei, la culturile de trifoi roşu semincer.

Morfologie. A d u l ţ i i au corpul de 1,7 - 2,3 mm lungime, prezentând un dimorfism sexual

vizibil.

F e m e l a este mai mare, cu corpul de culoare neagră. Antenele sunt formate din 11 articule,
ultimele trei fiind mai îngroşate. Toracele este convex, negru - mat, fin granulat. Propodeul prezintă o
reticulaţie caracteristică. Aripile sunt transparente, cu numeroşi perişori şi cu o nervaţiune redusă.
Picioarele sunt negre, cu extremităţile tibiilor şi femurelor gălbui, cu o nuanţă mai deschisă decât la
mascul. Abdomenul, pedunculat, format din 5 segmente distincte, este lucios, ovoidal asimetric, mai
bombat spre partea ventrală. Abdomenul este terminat cu un ovipozitor tip terebră, îndreptat oblic
înspre partea superioară. Lungimea ovipozitorului întrece cu mult pe cea a ultimului segment abdominal.

M a s c u l u l este mai mic, de culoare neagră, cu capsula cefalică mai mare decât cea a
femelei. Ultimele 3 articule antenale sunt mai alungite şi mai ascuţite la vârf ca cele de la femele.
Picioarele sunt negre, cu extremităţile tibiilor şi femurelor gălbui, cu o nuanţă mai închisă decât la femelă.

O u l este oval, pedunculat, cu lungimea de 0,2 mm., de culoare albă - strălucitoare.

L a r v a este apodă-eucefală, la completa dezvoltare cu lungimea de 1,1-2,2 mm, cu corpul alb-

murdar, capul galben-brun şi mandibulele galben-brunii, cu o nunaţă mai închisă.

Pupa este de tip libera, la început de culoare albă-lucitoare, apoi brună-negricioasă.

Biologie şi ecologie. În condiţiile ecologie din ţara noastră, specia dezvoltă într-un an două
generaţii complete şi o a treia parţială. Iernează în stadiul de larvă în interiorul seminţelor aflate încă în
păstăi, fie în seminţele din depozite, sau scuturate în câmp, în resturile rezultate de la recoltare,
respectiv de la treierat, sau/şi în resturile provenite de la decuscutarea seminţelor. Împuparea are loc în
luna aprilie, la locul de iernare, iar apariţia adulţilor din generaţia hibernantă are loc în ultima decadă
a lunii mai, sau prima decadă a lunii iunie.

Zborul adulţilor se declanşează când temperatura aerului este de 18-20°C, perioadă corespunzând
fenologic cu apariţia florilor la trifoiul roşu spontan. Zborul în masă al adulţilor se produce la 4 - 5 zile
după la maximul de înflorire a trifoiului din loturile semincere. Copulaţia şi ponta încep foarte curând
după apariţia adulţilor. Adulţii sunt relativ puţin activi şi zboară numai în zilele însorite. Cu ajutorul
ovipozitorului, femelele depun ouăle prin peretele păstăii, direct în interiorul seminţelor de trifoi aflate în
faza de coacere în lapte, atunci când în mod natural florile capitulului încep să se ofilească. O femelă
depune în total 10 - 50 de ouă.
 Dezvoltarea embrionară durează 5 - 7 zile. Larvele, apărute în interiorul seminţelor, se hrănesc
rozând conţinutul acestora, adesea consumându-l în întregime. Stadiul larvar durează 25-30 de zile,
perioadă în care larvele trec prin trei vârste. Împuparea are loc tot în interiorul seminţelor, stadiul pupal
durând 8-10 zile.

Noii adulţi părăsesc seminţele prin orificii rotunde, roase în tegumentul acestora şi în al păstăilor.
Până în toamnă se mai dezvoltă o a doua generaţie, în mod similar primei.

Durata dezvoltării unei generaţii este de 41 - 51 zile. În condiţii nefavorabile o parte din larve trec în
diapauză estivală, care se continuă cu cea hiemală. În unii ani se poate dezvolta şi o a treia generaţie
parţială.
În ţara noastră au fost semnalaţi ca duşmani naturali speciile: Tetrastichus tibialis Kurd., T.
bruchophagi Gah., Liodontomerus secundus Gah., L. insutus Gab.

Plante atacate şi mod de dăunare. Specia se poate dezvolta pe diferite specii de trifoi cultivat şi
spontan: Trifolium pratense L., T. medium L., T. pannonicum Jack., T. hybridum L. ş.a.. Sunt dăunătoare
larvele, care consumă în întregime conţinutul seminţei, lăsând neatacat doar tegumentul. Într-o sămânţă se
dezvoltă o singură larvă. Pentru a părăsi sămânţa noii adulţi rod un orificiu circular în tegumentul
acesteia, orificiu vizibil chiar şi în peretele păstăii, înainte de batozarea recoltei. În mod curent se produc
pierderi de până la 5 - 8 % din producţia de sămânţă de trifoi roşu cultivat şi de 10 - 25 % la trifoiul
spontan.

Combatere. Se recomandă, cultivarea de soiuri rezistente sau tolerante. Dintre măsurile

agrofitotehnice se recomandă respectarea rotaţiei culturilor, amplasarea noilor culturi la peste un
kilometru distanţă de cele vechi, folosirea la semănat de seminţe neatacate. Se recomandă grăparea târzie
toamna, sau timpurie primăvara, a trifoiştilor, pentru distrugerea mecanică a indivizilor hibernanţi. Pentru
împiedicarea dezvoltarii primei generaţii se recomandă tăierea timpurie a primei coase, destinată furajării
şi uscarea ei forţată. De asemenea se recomandă, recoltarea la timp şi fără pierderi a loturilor semincere,
adunarea şi distrugerea resturilor rămase de la treierat şi decuscutat.

Tratamentele chimice se aplică în câmp la 4 - 5 zile după terminarea înfloririi, dacă se înregistrează o densitate de
minimum 10 - 15 adulţi/m2, sau la 1-2 seminţe atacate/capitul. Se aplică aceleaşi principii, metode şi produse de
combatere ca şi la speciile Haplothrips niger Osb., Apion apricans Herbst. şi Bruchophagus roddi Guss. În
prezent, în practica curentă se utilizează tratamente cu produsele Carbetox 37 CE - 1,5 l prod. com.. /ha, Carbetovur
35 CE - 1,5 l/ha, Sinoratox 35 CE - 1,5 l/ha.