Sunteți pe pagina 1din 2

Fluturi de noapte ( Noctuidae )

Conținut: Aspect || Biologie || Răspândire || Dăunător || Prevenire || Combatere

In familia fluturilor de noapte intră mai multe specii de fluturi (lepidoptera), ale căror omizi se hrănesc
cu plante tinere. Specii importante ce apar în grădini, sunt buha verzei. (Mamestra brassicae), fluturele
de noapte Lacanobia oleracea, buha semănăturilor (Agrotis segetum), fluturele/ buha gama (Autographa
gamma) şi fluturele Noctua pronuba.

Aspect: Insectele adulte sunt fluturi de noapte tipici, în general de culoare gri; aripile în starea de repaus
sunt aşezate în formă de acoperiş una lângă alta şi au o anvergură de 4-5 cm; omizile ce ajung până la 5
cm au în funcţie de specie un model verde sau gri — maroniu, şi pot fi sau nu acoperite de peri.

Biologie: Fluturii de noapte încep să zboare în a doua parte a primăverii. După actul reproducerii,
femelele depun din iunie până în iulie 20-80 de ouă albe, ce prezintă câte un punct închis la culoare şi
care au o lungime de circa 0, 5 mm, iar acestea sunt dispuse geometric. Perioada de evoluţie embrionară
se încheie după câteva zile, iar larvele eclozează. Ele sunt active în special noaptea şi încep să se
hrănească cu plantele gazdă. In faza de hrănire ele cresc relativ rapid. Unele specii de fluturi de noapte
pot da naştere în a doua jumătate a verii la o a doua generaţie de omizi. Omizile nocturne, se ascund pe
timpul zilei în pământ. Tot aici, în nişte găuri subterane, are loc transformarea în pupă. Pupa are
aproximativ 2 cm lungime şi sub această formă omizile iernează.

Răspândire: fluturii de noapte sunt răspândiţi în aproape toată lumea. Omizile se hrănesc cu plante
leguminoase, cum ar fi de exemplu salata, morcovii, specii de varză, ceapa şi căpşunile.

Dăunător: din cauza modului de hrănire al omizilor, apar găuri de forme neregulate pe frunze, lăstari,
tulpini, rădăcini şi bulbi. În zona rosăturilor se pot vedea urme de excremente. Rămăşiţele lăsate în urma
rosăturilor pot fi văzute pe suprafaţa solului. Cauta aici insecticide fluturi de noapte.
Prevenire: să fie atraşi prădătorii naturali ai cotarilor, precum viespile parazite din familia
Ichneumonidelor, gândacii răpitori din specia Calosoma sycofanter Carabidae şi alte specii răpitoare de
gândaci, muscarii, muştele din familia Tachinidae, păsările, cârtiţele, chiţcanii, liliecii, aricii, broaştele
râioase brune. Solul trebuie afânat în mod regulat, udat bine, acoperit cu muici şi curăţat de buruieni.
Plantele aflate în pericol de a fi atacate să fie verificate în vederea unei invazii de omizi. Să se planteze
culturi mixte, în care să existe răspândite plante cu miros puternic, precum roşiile şi ţelina. Plantele pot
fi udate cu ceai de calapăr sau de absint. Găinile trebuie lăsate libere primăvara şi vara, pentru a putea
ciuguli pământul în căutare de omizi.

Combatere: Omizile pot fi adunate noaptea cu mâna, cu ajutorul unei lanterne. Pământul din jurul
plantelor atacate trebuie dezgropat. Pe cale biologică omizile fluturilor de noapte pot fi combătute
folosind preparate cu Bacillus thuringiensis.

S-ar putea să vă placă și