Partea aeriana a speciilor pomicole se numeste tulpină.

În funcție de habitus, speciile pomicole pot să fie:

1. Pomi propiu-ziși
• Sunt speciile care cresc sau se conduc cu un trunchi și coroană.
• Înălțime: 2 – 25 m
Exemplu: Nuc - Juglans regia
Castan - Castanea sativa
Măr – Malus domestica
Gutui – Cydonia oblonga
Alun - Corylus avellana
2. Arbustoizi
• Sunt speciile care formează mai multe ramificații din zona coletului (3-5), fiecare având coroană proprie.
• Înălțime: 1,5 – 6 m
Exemplu: alun - Corylus avellana
vișin – Cerasus vulgaris
gutui - Cydonia oblonga
3. Arbuști
• Specii care cresc sub forma de tufă, formată din 12-20 de ramificații crescute din zona coletului.
• Înălțime: 0,8 – 2 m
Exemple: coacăz – Ribes rubrum
agriș - Grossularia reclinata
afin - Vaccinum myrtillus
4. Semiarbuști
• Specii care formează partea aeriană sub formă de tufă (murul de grădină) sau bandă (zmeur), formată din
mai multe creșteri pornite din mugurii vegetativi existenți pe rădăcini (drajoni). Spre deosebire de arbusti,
tulpina la semiarbuști trăiește doar doi ani, în primul an crește și diferențiează mugurii de rod, iar în al
doilea an fructifică după care se usucă.
• Înălțime: 1 – 3 m
Exemplu: zmeur - Rubus idaeus vulgatus
5. Semierboase perene
• Aceste specii au o tulpină scurtă lemnoasă și o rozetă de frunze. Anual tulpina lemnificată ramifică
dicotomic formând ramificații scurte, îngroșate.
• Înălțime: 5 – 30 cm
Exemplu: căpșun - Fragaria x ananassa
frag - Fragaria vesca
6. Plantele ierboase
• Sunt specifice climatului tropical, au tulpini formate din pețiolul frunzelor și prezintă frunze mari. După
fructificare aceste tulpini se usucă și sunt înlocuite de alte noi care pornesc din zona coletului.
• Exemplu: ananasul - Ananas comosus
bananierul - Musa × paradisiaca
7. Liană
• Sunt plante cățărătoare care au nevoie de tutori sau sisteme de susținere pentru a crește.
• Înălțime: 2 -15 m
Exemple: kiwi - Actinidia deliciosa, Actinidia arguta, Actinidia chinensis
vița de cicolată - Akebia quinata
1
Pomii propriu-ziși: - Rădăcină – Partea subterană;
- Tulpină – Partea aeriană.
- Colet – zona de demarcație
- Punct de altoire
După funcția principală pe care o au, organele speciilor pomicole se împart în două grupe: Organe vegetative
și Organe reproductive sau generative
CLASIFICAREA POMILOR ȘI ARBUȘTILOR FRUCTIFERI DIN PUNCT DE VEDERE POMICOL
După particularitățile biologice și tehnologice ale speciilor fructifere de climat temperat, acestea se clasifică
în 5 grupe:
1. Pomacee (semințoase)
• aparțin familiei Rosaceae, subfamilia Pomoideae;
• plantele din această grupă sunt pomi sau arbustoizi şi au repaus de iarnă mai lung;
• mugurii floriferi sunt aşezaţi de regulă pe vârful ramurilor roditoare;
• exemple: măr (Malus domestica ), păr (Pyrus communis ), gutui (Cydonia oblonga ) , moșmon (Mespilus
germanica), scoruș (Sorbus aucuparia ) , păducel (Crataegus monogyna), aronia (Sorbus melanocarpa );
• tip fructe: poame.
2. Drupacee (sâmburoase)
• aparțin familiei Rosaceae, subfamilia Prunoidae;
• pomii au o dezvoltare mai rapidă, intră mai repede pe rod;
• au repaus de iarnă mai scurt;
• mugurii floriferi se formează lateral pe ramurile de rod;
• exemple: prun (Prunus domestica ), cais (Armeniaca vulgaris), piersic (Persica vulgaris ), cireș (Cerasus avium )
vișin (Cerasus vulgaris ) ;
• tip fructe: drupă;
3. Nucifere
• aparțin familiilor Juglandaceae și Betulaceae;
• exemple: nuc (Juglans regia ) , migdal (Amygdalus communis ), alun (Corylus avellana ), castan (Castanea sativa),
fistic (Pistacia atlantica –Sapindales- Anacaediaceae ).
• tip fructe: drupă dehiscentă, nucă.
4. Bacifere
• aparțin familiei Saxifragaceae, Rosaceae;
• fructele sunt zemoase şi au grad de perisabilitate ridicat;
• exemple: kiwi ( Actinidia deliciosa, Actinidia arguta, Actinidia chinensis), coacăz roșu (Ribes rubrum) , agriș
Grossularia reclinata) , căpșun (Fragaria virginiana ) , zmeur (Rubus idaeus vulgatus ) , mur (Rubus fructicosus) ;
• tip fructe: bace, poliachene, polidrupe;
5. Specii subtropicale și tropicale
• aparțin mai multor familii;
• exemple: smochin, citricele;
• tip fructe: siconă, hesperidă
La dud fructul este soroză

1. RĂDĂCINA
Sistemul radicular este alcătuit din totalitatea ramificațiilor subterane (hipogee) și a mugurilor situați sub
nivelul solului ale pomilor și arbuștilor fructiferi.
La pomii altoiți aceste ramificații aparțin portaltoiului, iar la speciile înmulțite vegetativ sau generativ aparțin
aceleiași plante .
După origine, rădacinile pot fi de două tipuri: - Rădăcini embrionare
- Rădacini adventive

2
 • Rădăcinile embrionare se formează din radicula embrionului, și sunt întâlnite la speciile pomicole înmulțite
prin semințe și la cele altoite pe portaltoi generativi .
• Rădăcinile adventive, se formeaza din mugurii adventivi situați în zona periciclului, tangenți la razele
medulare, din structura internă a tulpinii. Aceste rădăcini se întâlnesc la plantele înmulțite vegetativ (butași,
marcote, stoloni, înmulțire in vitro).
• După rolul pe care îl au, rădăcinile pot fi grupate în trei categorii: - Rădăcini de schelet
- Rădăcini active
- Rădăcini intermediare
- Rădăcini de schelet, sunt cele de dimensiuni mai mari, peste 3 mm grosime, care au rol de ancorare a
pomilor în sol, rol de depozitare a substanțelor de rezervă și de transport a apei și a sărurilor minerale.
- Rădăcinile active sunt de dimensiuni mici, de obicei la periferia sistemului radicular, sunt prevăzute fie cu
perișori absorbanți, fie cu micorize pentru a mări zona de contact dintre sol și rădăcină și a înlesni absorbția apei și a
sărurilor minerale. Prin creșterea lor asigură extinderea sistemului radicular, având terminal o zonă meristematică
foarte activă.
- Rădăcinile intermediare sunt cele care fac legătura între cele două tipuri prezentate mai sus având rol
conducător.
- după funcție:
a) rădăcini axiale, groase şi lungi până la 10-25 mm, care au structură primară, sunt de culoare albă şi
prezintă ţesuturi meristematice bine dezvoltate.
b) rădăcini active sau absorbante, lungi de obicei de la 0,1 până la 4 mm şi groase de 0,3-1 mm. Ele au o
activitate scurtă, de 15-25 de zile şi numai rareori de câteva luni, după care trec în rădăcini intermediare.
c) rădăcini intermediare, de culoare brună-deschis, uneori brună violacee, care provin, în majoritatea
cazurilor, din rădăcini absorbante îmbătrânite şi mai puţin din rădăcini axiale. Ele au o durată de numai 10-15 zile.
d) rădăcini conducătoare, de culoare brună-închis sau brună-deschis, care provin, de obicei, din rădăcinile
axiale; ele se prelungesc şi se îngroaşă din an în an formând cu timpul rădăcinile de semischelet şi schelet.

• După unghiul pe care îl formează rădăcinile de schelet cu verticala (unghiul geotropic) rădăcinile pot fi:
- cu creștere verticală, 0 si 30° (nuc, cireș, păr) numite și rădăcini pivotante
- cu creștere oblică, 30 - 60° (cais, vișin, prun, portaltoii salbatic și franc al mărului, etc.)
- cu creștere orizontală, când unghiul geotropic este cuprins între 60 - 90° , deci rădăcinile cresc aproape
paralel cu orizontala solului. Sunt întalnite la gutui, la portaltoii de măr de vigoare slabă, etc.
• Poziția de creștere a rădăcinilor este influiențată de specie, soi, însușirile fizico-chimice ale solului,
agrotehnica din livadă, etc.
• Extinderea pe orizontală a rădacinilor este influiențată de vârsta și vigoarea fiecarui soi în parte,
majoritatea rădcinilor active, găsindu-se la nivelul proiecției coroanei.
• La plantarea sau transplantarea unor specii pomicole, dintre care coacăzul, alunul, etc. , specii care au
micoriză, trebuie acordată atenție maximă acestui aspect, deoarece micoriza este sensibilă la expunerile la soare și
vânt .
Factorii care influențează creșterea rădăcinilor:
a) Temperatura solului: min. +2°C, creşterea maximă la +16-18°C
b) Umiditatea solului: optim 75-85% din capacitatea totală de apă a solului
c) Adâncimea pânzei de apă freatică
d) Textura solului
e) Specia
f) Portaltoiul
g) Vârsta
h) Elementele nutritive:

3
 - Azotul influenţează în primul rând creşterea rădăcinilor absorbante şi apoi a celor axiale.
Asigurarea azotului determină mărirea greutăţii rădăcinilor cu până la 50%, iar suprafaţa de absorbţie creşte
cu până la 200%.
- Fosforul influenţează creşterea rădăcinilor şi în special ramificarea lor.
- Potasiul asigură o ramificare bună a rădăcinilor şi contribuie la creşterea în greutate a sistemului
radicular. Insuficienţa potasiului duce la stagnarea ramificării rădăcinilor.
- Calciul, intră în compoziţia substanţelor pectice şi asigură soliditatea rădăcinilor. Este foarte
necesar în zona rădăcinilor active, insuficienţa lui conducând la încetarea creşterii şi moartea rădăcinilor
laterale.
2. TULPINA
Tulpina pomilor creşte în lungime şi grosime şi se ramifică în fiecare perioadă de vegetaţie.
Tulpina pomilor are două părţi distincte: trunchiul şi coroana.
Trunchiul este partea din tulpină cuprinsă între suprafaţa solului (colet) şi ramura de schelet cea mai de jos a
coroanei.
- face legătura între rădăcină şi coroana pomului, iar prin vasele sale circulă substanţele hrănitoare.
- trunchiul are scoarţa netedă la pomii tineri şi aspră, crăpată, la cei bătrâni.
Coroana este formată din axul coroanei şi ramuri, ca organe de durată mai mare, şi din muguri - organe
provizorii. Din muguri în timpul vegetaţiei se dezvoltă lăstari, purtători de frunze şi flori şi apoi fructe.
Tulpina pomilor îndeplineşte o serie de funcţii:
- poartă organele de asimilare (frunzele) şi de înmulţire (florile, fructele, seminţele);
- asigură, prin ţesuturi specializate, circulaţia sevei de la rădăcini spre frunze şi invers;
- serveşte ca loc de depozitare a substanţelor de rezervă;
- asigură, prin ţesuturile meristematice, creşterea pomului în lungime şi grosime;
- pusă în condiţii favorabile de înrădăcinare are proprietatea de a reface planta pe cale vegetativ.
Structura primară și secundară a tulpinii
a) Structura primară a tulpinii
Primul strat protector al tulpinii este epiderma, după care urmează scoarţa primară, formată dintr-un
parenchim clorofilian. Cilindrul central este delimitat la exterior de periciclu, parţial lignificat în dreptul fasciculelor şi
parenchimatic în dreptul razelor medulare primare. Sub periciclu se găsesc fasciculele libero-lemnoase, de tip
colateral deschis, iar în centru măduva.
b) Structura secundară a tulpinii
Creşterea în grosime a tulpinii, ca şi a rădăcinii, se face prin formarea de ţesuturi secundare, care îşi au
originea în cele două zone generatoare: cambiul şi felogenul.
- Cambiul formează lemn şi liber secundar,
- Felogenul produce suber şi feloderm.
Făcând o secţiune transversală într-o ramură de măr de 3 ani se constată următoarele ţesuturi:
- la exterior scoarţa, formată din suber,
- apoi feloderm, în parte colenchimatizat, în rest format dintr-un parenchim bogat în cloroplaste.
- suberul împreună cu felodermul alcătuiesc peridermul.

La pomii propriu-ziși, tulpina este alcătuită din trunchi și coroană. Trunchiul este delimitat de colet și prima
ramură a coroanei. Coroana este totalitatea ramificațiilor
• Ramurile care formează coroana, după rolul pe care îl au, se împart în trei grupe:
- Ramuri de schelet
- Ramuri de semischelet
- Ramuri de rod
• Ramurile de schelet sunt ramurile de dimensiuni mari, au rolul de a susține celelalte componente ale
coroanei, rol de depozitare a substanțelor de rezervă și rol de conducere a sevei brute și elaborate.

4
 • Axul pomului este prelungirea trunchiului pe verticală și este tot o ramură de schelet.
• Dacă nu apar accidente, ramurile de schelet pot să rămână în coroană până la defrișarea pomilor
• Ramurile de semischelet sunt ramuri cu o durtă de viață mai mică, 3- 5 ani. Ele garnisesc ramurile de
schelet.
• Ramurile de rod, sunt ramuri anuale purtatoare de muguri vegetativi și / sau de rod. • Ramurile de rod
trăiesc un an, după care prin evoluție, se transformă în ramuri de semischelet. • Prelungirea axului, care poartă
denumirea de săgeată este tot o ramură de rod propriu zisă sau în devenire.
• Ca elemente constructive ale scheletului deosebim:
- Unghiul de inserție
- Unghiul de deschidere
- Distanta de ramificare
• Unghiul de inserție (ramificare) este unghiul facut de ramură cu verticala imaginară care trece prin punctul de
inserție a acesteia.
• Unghiul de deschidere (divergență) este unghiul format în plan orizontal de două șarpante alăturate ale aceluiaș
etaj.
• Distanța de ramificare este distanța măsurată între ramurile de semischelet inserate pe ramurile de schelet.
• La arbuști (coacăz, agriș, trandafir de dulceață, etc.) partea aeriană este formată dintr-o tufă formată din tulpini de
vârste diferite, care în timp sunt mereu întinerite.

3. MUGURII
Mugurii sunt organe de adaptare a pomilor și arbuștilor fructiferi la condițiile climatului temperat.
Primordiile de muguri apar pe lăstari la subsioara (axila) frunzelor sau după oprirea creșterii acestora și în
poziție terminală. În momentul în care planta simte apropierea iernii își protejează meristemele de creștere laterale
și apicale și formează structuri complexe numite muguri. În funcție de organele pe care le vor forma, mugurii conțin
în structura lor lăstari, flori și/sau inflorescențe în miniatură.
Clasificarea mugurilor
După poziţia pe ramură, există muguri terminali, axilari, dorminzi şi adventivi.
Mugurii terminali sunt aşezaţi în vârfurile ramurilor, se formează din meristemul apical şi au o putere de
creştere mai mare decât ceilalţi muguri, datorită dominaței apicale și poziției favorabile.
Mugurii laterali sau axilari se formează de-a lungul lăstarilor, la subsioara fiecărei frunze. Ei pot fi
vegetativi, floriferi sau micști. Un mugure lateral poate deveni terminal prin tăierea ramurii deasupra sa. La unele
specii pomicole, pe lângă mugurele principal, la nod se pot forma și muguri suplimentari.
Întotdeauna mugurele central (principal) este vegetativ, iar cei suplimentari pot fi vegetativi sau de rod .
Când mugurii suplimentari se află de o parte și de alta mugurelui principal ei se numesc mugurii
suplimentari stipelari sau colaterali (la gutui, vișin (uneori), prun, cais, piersic, migdal).
Când însă mugurii suplimentari sunt aşezaţi unul sub altul, ca de exemplu la nuc, ei poartă numele de
muguri suplimentari seriali.
La gutui mugurii stipelari, sunt de regulă vegetativi şi pornesc în creștere numai în cazuri fortuite, dispariția
mugurelui axilar, tăieri puternice, etc..
La prun, cais, piersic şi migdal mugurii stipelari pot fi atât vegetativi cât şi floriferi, cei dintâi dând uneori
naştere la lăstari.
Mugurii dorminzi sunt mugurii axilari de la baza ramurii care de regulă nu pornesc în creștere în anul
următor formării lor. Ei se găsesc deci pe ramuri mai vechi de un an şi rămân în repaus un timp nedeterminat.
Mugurii dorminzi formează o rezervă a pomului și pornesc în creştere când o parte din ramură a fost ruptă, în cazul
tăierilor puternice sau în perioada de declin.
Mugurii adventivi se formează din meristeme laterale situate sub scoarță în periciclu nu numai la noduri,
ci şi pe internoduri, atât pe lăstari cât și pe rădăcini. Ei rămân ascunşi sub scoarţă şi pornesc în creștere numai în
perioada de declin a pomilor, în caz de accidente (ruperi de ramuri, grindină, etc) sau anume provocaţi prin

5
intervenţii agrotehnice. De asemenea ei stau la baza înmulțirii vegetative a pomilor și arbuștilor fructiferi prin
butași, drajoni, marcote, etc.
Mugurii adventivi şi mugurii dorminzi constituie surse de rezervă pentru emiterea lăstarilor noi.
După organele pe care le formează mugurii se împart în muguri vegetativi şi de rod. Aceștia din urmă pot fi
de două feluri: muguri floriferi și respectiv, muguri micști.
Mugurii vegetativi sunt, în general, mai mici ca cei floriferi şi au o formă conică, cu diametrul maxim la
bază; vârful lor este ascuţit la majoritatea speciilor, iar la altele obtuz (ex. cais). La completa lor formare se observă
în secţiune următoarele părţi componente: solzii (catafilele), primordiile viitoarelor frunze, primordiile viitorilor
muguri aşezaţi la subsoara primordiilor foliare, vârful (apexul) sau conul de creştere al lăstarului. Mugurii
vegetativi dau naștere, în anul următor formării, la rozete de frunze sau lăstari.
Mugurii de rod sunt în general, mai mari şi mai bombaţi, având diametrul maxim la mijloc. Vârful lor este
mai rotunjit la unele specii (măr, păr, cireş, vişin) și la altele mai ascuţit (cais, prun);
Mugurii floriferi nu prezintă con de creştere şi dau naştere la flori solitare sau la inflorescenţe. Un mugure
florifer complet format prezintă în secţiune următoarele părţi: solzii (catafilele), primordiile bracteale, primordiile
sepalelor, petalelor, staminelor şi pistilului.
Dintr-un mugure florifer se poate forma: - o singură floare la cais, piersic și migdal;
- 1-2 flori la prunul european; 3 flori la prunul chino-japonez;
- o inflorescență de tip umbelă la cireș și vișin
- o inflorescență masculă de tip spic (ament) la alun și nuc.
Mugurii micşti se întâlnesc, de regulă, la măr, păr, gutui, nuc, coacăz, agriş, zmeur, mur etc.
Dintr-un mugure mixt se formează:
- o rozetă de frunze și o inflorescență, la măr și păr;
- un lăstar scurt și o floare în vârf, la gutui și moșmon;
- un lăstar scurt și o inflorescență în vârf, la nuc;
- un lăstar și mai multe inflorescențe atât terminal cât și lateral, la zmeur și mur.
- Mugurii fructe, din care se formează fructe la smochin.

• Mugurii sunt organe anuale ce se formează la subsioara frunzelor și sunt prezenți pe ramurile anuale. La unele
specii, mugurii se formează și pe rădăcină, iar prin evoluția acestora, se formează drajonii (prun, vișin, zmeur,
jujube).
• După modul de dispunere pe ramură, mugurii pot fi:
- Muguri terminali, sunt cei dispuși în vârful ramurilor;
- Muguri laterali sau axilari, sunt cei ce se formează în lungul ramurii;
- Muguri suplimentari, sunt cei așezați în jurul mugurelui principal. Mugurii suplimentari pot fi
așezați colateral (la piersic, cais, vișin) sau serial (nuc).
• După felul organelor care se formează din ei, mugurii pot fi:
- Muguri vegetativi (la toate speciile), dau naștere numai la creșteri vegetative. Au vârful ascuțit si
diametrul maxim la bază.
- Muguri de rod care au vârful rotunjit și diametrul maxim la mijloc. Mugurii de rod pot fi: floriferi și
micști.
• Din muguri floriferi se formează flori la cais și piersic sau inflorescențe la prun, cireș, vișin.
• Din muguri micști se formează un lăstar care se termină cu floare sesilă la gutui, un lăstar cu o inflorescență la nuc,
zmeur, mur sau o rozetă de frunze cu o inflorescență la măr și păr.
• Mugurii fructe, din care se formează fructe la smochin.
Ramurile de rod sunt formațiuni care garnisesc scheletul și semischeletul pomului, sunt de vigoare slabă su
mijlocie și poartă pe ele muguri de rod și fructele.
• După mugurii care se găsesc pe aceste ramuri, ele pot fi:
a) Ramuri de rod vegetative (în devenire), sunt ramurile care au aceeași structură morfologică

6
(lungime, grosime) cu cele de rod propriu-zise, dar sunt purtătoare numai de muguri vegetativi. În urma evoluției pe
ele se vor forma ramuri de rod propriu-zise.
b) Ramuri de rod propriu-zise (productive), sunt ramurile care poartă muguri de rod (floriferi sau micști), iar
după înflorire și legare, poartă fructe.
• Cunoașterea ramurilor de rod este obligatorie pentru tehnolog, deoarece în funcție de soi, tip de fructificare și
viguare se stabilește intensitatea tăierilor de normare a producției.
LĂSTARII
• Lăstarii, sunt creșteri vegetative care se formează din muguri, au diferite grade lemnificare, iar lateral sunt
purtători de funze, iar la axila frunzei se formează muguri.
• La dezmugurit, catafilele/solzii mugurelui se deschid și din centru începe creșterea lăstarului
• Alcătuirea unui lăstar:
- apex – vârf de creștere
- internoduri
- noduri cu frunze și muguri
Clasificarea lăstarilor
După lungime și modalitatea de creștere lăstarii sunt:
 rozete de frunze – lăstari scurți, cu creștere limitată;
 lăstari obișnuiți – se formează din muguri vegetativi
 lăstari anticipați • formați la subsioara/axila frunzelor pe lăstarii principali
• au primul internod mai lung,
• cresc simultan cu lăstarul principal
Lăstarii anticipați se formează:
* în mod natural la sâmburoase
* atunci când lăstarul principal crește foarte puternic:
* la pomii tineri,
* în urma unor tăieri severe, etc.
* când vârful lăstarului principal a fost înlăturat (dispare dominanța apicală):
* prin ciupire,
* datorită atacului unui dăunător (molia orientală a piersicului – Anarsia lineatella, defoliatori, etc.),
* datorită ruperii cauzate de grindină, furtuni, etc.
Clasificarea lăstarilor
După ritmul de creștere, lăstarii sunt:
- lăstari cu creștere determinată – formează timpuriu mugurele terminal
- lăstari cu creștere nedeterminată – au creștere îndelungată
După mugurii din care se formează, lăstarii sunt:
• Lăstari de prelungire – se formează din mugurii apicali
• lăstari laterali – se formează din mugurii axilari,
• lăstari lacomi – se formează din muguri dorminzi sau adventivi

Lăstarii scurți (0,5-3 cm poartă denumirea de rozetă de frunze.

• În funcție de mugurul din care se formează, lăstarii sunt: terminali, laterali sau anticipați.
• După caderea frunzelor, lăstarii devin ramuri anuale și poartă numele în funcție de mugurul din care s-au
format.
Din acest punct de vedere există: ramuri terminale/de prelungire, concurente, laterale, anticipate și lacome.
Ramurile anuale sunt purtatoare de muguri vegetativi și / de rod
În funcție de tipurile de muguri, de poziția acestora pe ramură și de vigoare ele pot să aibă denumiri specifice
fiecărei specii.
RAMURILE

7
 Clasificarea ramurilor
♦ După poziția pe ramura mamă:
* ramură terminală - s-au format din mugurele terminal
* ramuri laterale - s-au format din mugurii axilari/laterali
* ramuri anticipate - s-au format simultan cu ramura mamă
* ramuri lacome – s-au format din muguri dorminzi sau adventivi
♦ După funcții:
* ramuri de schelet
• ramuri de ordinul I-IV
• trăiesc cât trăiește pomul, tăierea lor afectează forma coroanei
• funcții: de susținere, transport, depozitare
* ramuri de semischelet
• ramuri de ordin superior
• au 2 sau mai mulți ani, tăierea lor nu afectează forma coroanei
• funcții: de susținere a ramurilor de rod, transport, depozitare
* ramuri de rod
• ramuri anuale, prezintă muguri
• funcții: creștere și fructificare
FRUNZA este un organ vegetativ anual al pomilor, care se formează din muguri vegetativi sau micști.
• Are rol în important în fotosinteză, respirație și transpirație.
• Absoarbe anumite substanțe, aspect pe care se bazează fertilizarea foliară și aplicarea pesticidelor
sistemice.
• Forma, mărimea, culoarea, pubescența, aspectul marginii, etc., sunt caractere tari de recunoaștere a
speciilor și chiar a soiurilor
FLORILE
Clasificarea florilor
După prezența și dispunerea organelor sexuale:
* hermafrodite
* unisexuate
După număr:
* solitare
* grupate în inflorescențe
Tipuri de inflorescențe:
• Cimă umbeliformă la măr și păr
• Umbelă la cireș și vișin
• Racem la plantele mascule de kiwi
• Spic la nuc și alun ( amenți)
PERIOADELE DE VÂRSTĂ ALE POMILOR - Ciclul ontogenetic
♦ Perioada embrionară - ține de la formarea zigotului și până la apariția primelor frunze adevărate la
puietul obținut din germinarea sâmburilor sau semințelor
• importantă:
* pentru producerea portaltoilor generativi
* pentru obținerea hibrizilor în procesul ameliorării
* Cunoașterea proceselor legate de sâmburi și semințe:
- extragerea din fructe - condiționarea - stratificarea/păstrarea - verificarea viabilității
înainte de semănat - semănat în ghivece/sol - îngrijirea în școala de puieți
♦ Perioada de tinerețe - ține de la formarea primelor frunze adevărate sau de la pornirea în vegetație a
altoiului și până la formarea primelor flori și fructe
8
 - Precocitate - Măsuri tehnologice pentru reducerea perioadei de tinerețe: eliminarea tăierilor în
uscat, tăieri în verde, înclinarea ramurilor, limitarea azotului, etc.
♦ Perioada de început a rodirii - ține de la formarea primelor fructe și până la atingerea potențialului maxim
de rodire
- fructele mai mari decât caracteristica soiului
- definitivarea formării coroanei; stimularea fructificării
♦ Perioada de rodire - ține de la atingerea potențialului maxim și până la reducerea fructificării
- fructele au mărimea caracteristică soiului
- întreținerea și stimularea fructificării regulate: tăieri de fructificare,fertilizare și irigare, tratamente
fitosanitare, lucrări de îngrijire a recoltelor
♦ Perioada de declin/bătrânețe - ține de la reducerea fructificării și până la uscarea pomului
- fructele sunt mai mici decât caracteristică soiului
- fenomene de uscare și de formare a lăstarilor lacomi
- întinerirea și stimularea fructificării: tăieri de regenerare, fertilizare și irigare, tratamente
fitosanitare, lucrări de îngrijire a recoltelor
CICLUL ANUAL AL POMILOR
♦ Perioada de repaus – de la căderea frunzelor până la pornirea în vegetație
* repausul profund sau obligatoriu - pomii nu se trezesc la viaţă chiar prin apariţia condiţiilor
favorabile de vegetaţie.
* repausul forţat sau facultativ - pomii sunt în stare să pornească în vegetație dacă condițiile
externe permit
Necesarul de frig – suma gradelor de temperatură mai mici de 7°C
♦ Perioada de vegetație – de la pornirea în vegetație până la căderea frunzelor
FENOFAZELE ORGANELOR VEGETATIVE
1. Dezmuguritul și începutul creșterii lăstarilor – de la desfacerea mugurilor și până la apariția frunzelor
adevărate
2. Creșterea intensivă a lăstarilor – de la apariția frunzelor adevărate până la reducerea ritmului de creștere
a lăstarilor – lăstari anticipați
3. Încetinirea și încetarea creșterii lăstarilor – de la reducerea ritmului de creștere a lăstarilor până la
formarea mugurelui terminal
4. Coacerea lemnului și pregătirea pentru iernat – de la formarea mugurelui terminal și până la căderea
frunzelor
FENOFAZELE ORGANELOR GENERATIVE
Faza 0. Diferențierea mugurilor de rod
• Factori care influențează diferențierea mugurilor de rod:
* hormonul Florigen?!
* raportul dintre C și N
* raportul dintre N organic și N total
* stresul hidric
* încărcătura cu rod
* expunerea la lumină
G. Klebs - Pomul rodeşte mai bine în următoarele situaţii:
- când se taie o parte din rădăcini, pentru că se micşorează accesul de sevă brută;
- când se fac incizii inelare, pentru că acestea reţin substanţele hidrocarbonate în ramuri;
- când se apleacă sau se curbează ramurile, pentru că primeşte mai multă lumină şi atunci are loc o
asimilaţie fotosintetică mai intensă; în același timp se diminuează creșterea/consumul de substanțe
hidrocarbonate;
- când se altoieşte pe un portaltoi slab, pentru că atunci absoarbe mai puţine substanțe minerale (N)
9
Faze: - inducția florală – iunie- iulie
- morfogeneza florală – iulie – ianuarie
Faza 1. Înfloritul și legarea fructelor
- soiuri polenizatoare - Malus floribunda
- Polenizarea: - anemofilă
- entomofilă - Bombus terrestris
- Apis melifera carpatina
- Osmia sp. (rufa, uncinata, caerulens, bicolor, cornuta, bicornis, leaiana
- soiuri autosterile
- soiuri androsterile (grupa Tuleu gras)
- soiuri intersterile
- soiuri autofertile – cireș: Stella, New Star, etc.
- soiuri polenizatoare
Faza 2. Creșterea și dezvoltarea fructelor
- căderea fiziologică a fructelor
Are loc : - diviziunea celulară
- elongație celulară
Faza 3. Coacerea fructelor
Maturitate: - tehnologică
- de consum
- fiziologică
FIZIOLOGIA POMILOR ȘI ARBUȘTILOR FRUCTIFERI
Aspecte ale fiziologiei pomilor și arbuștilor fructiferi
* Absorbția
* Fotosinteza
* Respirația
* Transpirația
* Anabolismul, translocarea şi stocarea substanţelor organice
* Dirijarea pomilor cu ajutorul hormonilor
ABSORBȚIA HIDRICĂ
- prin rădăcini în proporţie de 95%
- prin frunze - 3 - 5%
- prin scoarță
Absorbția prin - perișori absorbanți, prin zona netedă și aspră
- prin micorize
Absorbția – activă
- pasivă
- Absorbţia activă - preluarea unor molecule de apă prin endoosmoză din soluţia externă hipotonă şi
pomparea ei de la celulă la celulă până în vasele xilemice.
- până la apariţia frunzelor şi are valori de 1,8 - 2,0 atm.
- Absorbţia pasivă
- determinată de transpiraţia frunzelor care creează un deficit de presiune în xilem până la ultimele
ramificaţii ale rădăcinilor.
- forţele de coeziune ale moleculelor de apă sunt foarte mari, coloana de apă nu se rupe şi
moleculele noi menţin coloana neîntreruptă.
- forţa de absorbție pasivă - peste 15 - 30 atm.
- determină rezistența la secetă
Factorii care influenţează absorbţia hidrică:

10
 - conţinutul de apă al solului şi tipul acesteia: gravitaţională, capilară şi peliculară.
- intensitatea transpiraţiei.
- temperatura solului.
- T. optimă - 15-25°C,
- T. min. - 2-3°C,
- T. max. - 40-45°C.
- gradul de aerare al solului.
- 8-12% oxigen stimulează,
- peste 1,5-2,0% CO2, încetineşte absorbţia apei.
- lumina, intensifică absorbţia hidrică
- până la anumite limite care favorizează fotosinteza. L
- la intensităţi de peste 50.000-60.000 lucşi, absorbţia poate să scadă
ABSORBȚIA MINERALĂ
Absorbţia minerală
- prin rădăcini în proporţie de 80-95%
- prin frunze și scoarță - 5 - 20%
Absorbția prin:
- perișori absorbanți, prin zona netedă
- prin micorize
Absorbția
- activă prin metabolismul rădăcinilor
- Cationii pătrund prin membrana celulară prin schimb ionic
- Anionii - și prin difuziune odată cu apa
- Pompe de ioni
Factorii care influenţează absorbţia minerală:
- fenofaza de vegetație
- concentrația de ioni din soluția solului.
- antagonismul ionilor.
- temperatura solului.
- T. optimă - 20-30°C,
- T. min. - 0°C,
- T. max. - 40-45°C.
- gradul de aerare al solului.
- intensitatea fotosintezei.
- activitatea metabolică a rădăcinilor
Absorbția extraradiculară
- prin frunze, lăstari și ramuri tinere
- fertilizarea extraradiculară odată cu tratamentele fitosanitare
FOTOSINTEZA – în cloroplaste
- peste 45% din moleculele substanțelor organice este C
- asimilare clorofiliană – 20-60 cloroplaste/celulă de frunză
6 CO2 + 12 H2O + Energie solară = C6H12O6 + 6 O2
- 1 zi/ha – se fixează până la 250 kg CO2
- energia luminoasă – 400-700 nm lungime de undă
- 1-5% din totalul lumini absorbite se folosește pentru fotosinteză
Factorii care influenţează fotosinteza:
- lumina
- optim - 100 lucși – plante de umbră

11
 - 20.000-30.000 lucși
- maxim 50.000 lucși
- punct de compensație: fotosinteza = respirația
- 80 - 200 lucși – frunzele din umbră
- 600 - 1000 lucși – frunzele din lumină
- concentrația CO2
- optim 0,03%-0,3% - spor de producție
- peste 1% - scădere
- temperatura aerului.
- T. optimă - 15-25°C,
- T. min. - 0°C,
- T. max. - 30-35°C.
- umiditatea aerului și solului.
- U. sol optimă - 60-80% din IUA (intervalul umidității active),
- Deficit hidric în frunze - 10-12%
- U aer < 40-50% - fotosinteză redusă
- substanțe minerale: K, Mg, Fe, Cu, Mn, P, N.
- carență Mg și Fe - sinteza clorofilei este blocată – cloroză
- specia pomicolă
- intensitate medie de 300-400 mg C/dm2/oră
- uneori 550-600 mg C/dm2/oră - mărul, părul, piersicul, prunul - bilanţ de asimilaţie mare.
- piersicul - 20 -25 kg s.u./pom
- 8-12 t s.u./ha
Sporirea masei uscate sintetizate se poate realiza prin:
- creşterea suprafeţei foliare în general şi a celei expusă la soare în special;
- creşterea densității de plantare la hectar în limite rezonabile;
- îmbunătăţirea tehnologiei de cultură: nutriţie minerală, irigare, lucrări şi operaţiuni în verde, protecţie
fitosanitară maximă;
- evitarea stresului termic, hidric şi a factorilor poluanţi.
RESPIRAȚIA - în mitocondrii
- produce energia necesară creșterii și rodirii pomilor
C6H 12O 6 + 6 O2 = 6 CO2 + 6 H2O + 686 kcal
- oxidare enzimatică – compuși simpli
- energia eliberată - stocată în ATP
- prin respirație se consumă 20-30% din s.u. sintetizată la măr
Factorii care influenţează respirația:
- organele pomilor
- respirație intensă
- țesuturile meristematice,
- vârfurile lăstarilor,
- vîrfurile rădăcinilor,
- florile
- frunzele
- anotimpul
- respirație intensă - primăvara
- vătămările mecanice, tăierile, atacul de boli și dăunători – intensificare
- temperatura aerului.
- T. optimă - 20°C - 35-40°C,

12
 - la fiecare 10°C respirația se dublează
- păstrarea fructelor - T. reduse – 0,5 - 2°C,
- umiditatea scăzută a aerului şi a solului - intensificarea respiraţiei
- aeraţia solului - bună desfăşurare a respiraţiei.
- conţinutul în O2 - influenţează major intensitatea respiraţiei.
- depozite cu atmosferă controlată - 3% O 2.
- lumina - intensifică respiraţia.
- concentrația enzimelor și activatorii – inhibitori HCN ( acid cianhidric), CO
TRANSPIRAȚIA
- peste 80-85% din apa absorbită se pierde prin transpirație
- menține absorbția pasivă
- reduce supraîncălzirea plantelor
- are loc prin: - stomate – 80% - 150-300 mg/dm 2/h
- lenticele și cuticulă
Coeficientul de transpiraţie - cantitatea de apă, în litri, absorbită de pomi pentru sintetizarea unui kg de substanţă
uscată.
- 150-300 (după majoritatea autorilor),
- la viţa de vie - 223-430
Factorii care influenţează transpirația:
- specia - kiwi (peste 5.000 m3/ha/an)
- piersicul (4.000 – 4.500 m3/ha/an)
- organele pomilor - frunzele
- transpirație intensă - frunzele mature
- transpirație redusă - frunzele tinere – nu au stomate
- frunzele bătrâne
- poziția frunzelor în coroană
- tipul lăstarilor - cu creștere limitată/nelimitată
- temperatura aerului - peste 30-35°C - închiderea stomatelor
- uscăciunea aerului
- circulația aerului
- lumina – radiațiile albastre - violet cresc transpirația de 1,5 ori față de radiațiile roșii – galbene
ANABOLISMUL, TRANSLOCAREA ŞI STOCAREA SUBSTANŢELOR ORGANICE
- plantele pomicole - sintetizează un număr mare de substanţe organice, care circulă prin vasele liberiene
spre alte organe unde se consumă sau se depun sub formă de rezerve.
- primele substanţe sintetizate sunt glucidele simple, apoi poliglucidele, lipidele, protidele, vitaminele,
hormonii etc.
Glucidele (hidraţii de carbon), constituie principala grupă de substanţe de sinteză şi de constituţie ale
organelor vegetale.
- monoglucidele (hexoze şi pentoze)
– glucoza, fructoza, sorboza
- diglucide - zaharoză
- poliglucide (amidon, celuloză, hemiceluloză etc.)
Amidonul – principala substanță de rezervă a pomilor,
- se depune - în celulele liberului,
- în razele medulare,
- în scoarţă,
- în ramuri
- în rădăcini

13
 Dinamica anuală a amidonului
- acumularea maximă - la sfârşitul căderii frunzelor (maxim de toamnă)
- la începutul primăverii (maxim de primăvară) - mai redusă decât toamna.
- acumulare minimă - la începutul ierni - hidrolizare - (minim de iarnă)
- la începutul verii - consum - (minim de vară)
Celuloza (C6H10O22)n, în care „n“ are valori mari, este principala componentă a pereţilor celulari, a lemnului,
asigurând mai ales când este impregnată cu lignină, rezistenţa ţesuturilor.
- odată formată nu mai este hidrolizată, deci este un compus inactiv neutilizabil în metabolism.
Hemiceluloza - are aceeaşi formulă ca celuloza cu deosebirea că „n“ are valori mai mici şi constituie 25 - 30% din
ţesutul lemnos
- poate fi parţial hidrolizată şi reutilizată în metabolism, dar în cantităţi mult mai mici comparativ cu
amidonul.
Alcaloizii - substanţe complexe cum sunt amigdalina, florizina;
Antocianii - se găsesc în sucul celular, dau culoare roşu, roz, violacee, albastră etc. fructelor;
Pigmenţii flavonici - de culoare galbenă, se găsesc în sucul celular vacuolar al fructelor şi în frunze.
Substanţele pectice - sunt esteri ai acidului galactonic, găsinduse în cantităţi mari în fructele tinere şi constituie
liantul celular; în timpul coacerii, aceștia se hidrolizează în pectină solubilă şi acizi galacturonici, ca atare fructele se
înmoaie.
Compuşii azotaţi (substanţe proteice), se găsesc în cantităţi mai mici în pomi dar au fluctuaţii considerabile.
- în cantităţi mai mari - în citoplasmă, nucleu,
- în organele tinere ca liber şi cambiu
- în fructele nucului, alunului, migdalului.
- peste 22 de aminoacizi care constituie elementele de structură ale proteinelor, ale enzimelor şi a altor
substanţe.
- dinamica substanţelor azotoase în cursul anului - este mai puţin activă, totuşi ea creşte întrucâtva iarna.
- sinteza substanţelor azotoase începe de la nivelul rădăcinii din ionul amoniu NH4+
Grăsimile (lipidele) la plantele tinere, reprezintă componente importante ale protoplasmei.
- sunt prezente - în unele fructe – nuci, alune, migdale, fistic, măsline
- în lemn, în liber, în razele medulare etc.
- sunt esteri ai glicerinei (trialcool) cu acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi
- se acumulează toamna pentru a conferi rezistența la ger
- sunt utilizate în respiraţie alături de glucide
- se găsesc la suprafaţa unor fructe ca substanţe ceroase (pruină) care au constituţie lipidică şi conferă
rezistenţă la deshidratare.
DIRIJAREA POMILOR CU AJUTORUL HORMONILOR - Hormonii vegetali sunt produşi în plantă şi reglează în
concentraţii foarte scăzute procesele de creştere şi fructificare a pomilor
După compoziţie: - grupe de hormoni vegetali: auxine, citochinine, gibereline, acidul abscisic şi etilena.
AUXINELE - cea mai importantă este AIA (acidul indolil acetic) care se formează în frunze, în frunzele tinere ale
lăstarilor şi în seminţele fructelor din acidul anionic triptofan
Auxine sintetice mai importante sunt: - ANA - acidul naftil acetic,
- ANAm - naftil acetamida,
- AIB - acidul indolbutiric,
- AMCPA - acidul metilclorfenoxiacetic
Rolul auxinelor: - stimulează creşterea în faza de diviziune şi întindere a celulelor, calusarea, formarea
ţesuturilor floem şi xilem, formarea şi ramificarea rădăcinilor, legarea şi creşterea fructelor.
GIBERELINELE – există circa 90 dintre gibereline în plantele superioare şi în ciuperca Gibberella fujikuroi
- în natură giberelina se formează în frunzele tinere, lăstari, camera seminală şi posibil şi în vârful rădăcinii.
- cele mai importante gibereline din plante sunt GA1 și GA3

14
 - la pomi acţionează asupra formării lăstarilor şi creşterii fructelor prin înmulţirea celulelor şi intrarea în
fructificare şi producerea de fructe fără seminţe.
- se folosesc pentru stimularea creșterii fructelor
CITOCHININELE NATURALE, peste 40, sunt obţinute din adenină.
- în general ele sunt sintetizate în rădăcină, dar se găsesc în special în organele plantei cu o înaltă activitate în
diviziunea celulară cum sunt frunzele tinere şi fructele
- au acţiune asupra diviziunii celulare
- există o serie de citochinine sintetice: chinetina şi benziladenina.
În pomicultură acţionează asupra:
- formării lăstarilor anticipaţi în pepinieră,
- asupra răririi fructelor
- obţinerii de fructe mari şi bine formate.
ACIDUL ABSCISIC (ABA) - îndeplineşte funcţia de hormon de stress.
- cu ajutorul lui plantele trec prin condiţii nefavorabile cum sunt gerurile sau seceta
- reglează creşterea puternică şi procesul în schimbul de substanţe.
- se găseşte în frunzele mature, muguri seminţe şi fructe.
Efectele importante ale acidului abscisic sunt:
- oprirea diviziunii celulare,
- alungirea celulelor,
- stimularea fotosintezei şi transpiraţiei,
- creşterea rezistenţei la ger (îngheţuri).
ALTERNANŢA DE RODIRE A POMILOR
Alternanţă de rodire, cauzele şi formele ei de manifestare
În cursul perioadei de rodire a unor specii pomicole, fenomenul fructificării se desfăşoară:
- fie cu intensităţi diferite, având ca urmare un an de mare producţie, alt an cu recoltă mijlocie sau slabă,
- fie cu discontinuităţi sau întreruperi totale, 1-2 ani fără producţie de fructe, pentru a reîncepe ciclul iarăşi
cu recolte mari.
Nu trebuie confundată rodirea alternantă cauzată de factorii externi:
- temperaturi scăzute în timpul fecundării,
- calamităţi naturale,
- atac de dăunători şi boli
Se poate manifesta în variate forme:
- unele soiuri nu înfloresc primăvara deloc;
- alte soiuri, deşi au înflorire bogată, totuşi nu rodesc, din cauza avortării florilor sau căderii fiziologice totale
din iunie;
- există şi soiuri cu înflorire slabă, având ca urmare o alternanţă parţială, spre deosebire de cazurile
precedente cu alternanţă totală.
Cauze multiple:
- suprapunerea proceselor de creștere/fructificare/diferențiere
- diferențiere defectuoasă a mugurilor de rod
- normare necorespunzătoare a încărcăturii cu rod
- îngrijire precară a pomilor, fără fertilizare și irigare
- accidente climatic
Măsuri pentru reducerea alternanţei de rodire:
- alegerea cadrului ecologic favorabil sau cu vocaţia cea mai bună pentru o anumită specie şi sortiment de
soiuri;
- alegerea de soiuri care să nu fi avut printre ascendenţii (genitorii) lor tendinţa spre fructificare
intermitentă;

15
 - alegerea şi utilizarea portaltoilor de vigoarea cea mai potrivită pentru menţinerea unui echilibru normal de
viaţă între simbionţi;
- menţinerea unui echilibru fiziologic şi metabolism optim prin:
a) nutriţie organo-minerală echilibrată şi adecvată fazelor de creştere, de fructificare şi de
diferenţiere a mugurilor;
b) menţinerea unui raport optim între creşterile vegetative şi formaţiunile de rod, prin dirijarea
ramurilor, tăieri corecte, îngrăşăminte şi irigare;
c) menţinerea unui aparat foliar bogat şi sănătos;
d) normarea încărcăturii de fructe.
Măsuri recomandate pentru anii cu rod sunt următoarele:
- toamna aplicarea îngrăşămintelor de bază P, K şi 1/4 N;
- tăieri de rărire şi de fructificare pentru normarea încărcăturii de rod, reîntinerirea formaţiunilor fructifere;
- aplicarea înainte de înflorit 1/4 din doza de N;
- protecţia florilor contra înghețurilor târzii de primăvară;
- rărirea chimică a florilor şi a fructelor în caz de înflorire şi legare abundentă;
- tratamente contra dăunătorilor şi bolilor ce atacă florile şi fructele;
- aplicarea suplimentară a 1/4 doză N, pentru a preveni căderea fiziologică şi a stimula creşterile vegetative;
- realizarea şi menţinerea unui raport optim între frunze şi fructe;
- asigurarea şi menţinerea umidităţii în sol;
- aplicarea a 1/4 doză N şi eventual P + K în caz de carenţă, pentru diferenţiere şi obţinerea unor fructe de
calitate superioară
Măsuri recomandate pentru anii fără rod sunt următoarele:
- tăieri moderate, pentru a nu stimula prea multe creşteri vegetative;
- aplicarea îngrăşămintelor cu N în doze moderate;
- tratamente corespunzătoare avertizărilor pentru menţinerea unui aparat foliar sănătos.
POLARITATEA ŞI EFECTELE EI ÎN CREŞTEREA POMILOR
POLARITATEA - fenomen denumit astfel de Vöchting la 1878, - este proprietatea plantelor, a părţilor de
plantă, a ţesuturilor, celulelor, chiar şi a protoplasmei, de a forma două puncte opuse de diferenţiere funcţională
sau doi poli diferiţi din punct de vedere al localizării unor funcţii şi organe ale plantei.
La plantele superioare:
- un pol bazal - emite rădăcini sau îndeplineşte rolul acestora,
- un pol apical - formează organe vegetative aeriene.
În virtutea polarităţii, de care este legată şi localizarea substanţelor de creştere, precum şi datorită
rezervelor mari de hrană spre vârful ramurilor:
-la pomii tineri lăstarii cei mai viguroşi se dezvoltă, din mugurii situaţi în acele vârfuri,
-mugurii aflaţi mai jos dau lăstari mai slabi,
-cu cât unghiul între linia verticală şi poziţia unui braţ este mai mare, cu atât şi ramurile ce cresc pe acel braţ
îşi schimbă vigoarea descrescândă,
-orice creştere devine cu atât mai viguroasă, cu cât va fi mai aproape de ax.
RELAŢIILE PLANTELOR POMICOLE CU FACTORII DE MEDIU (LUMINĂ, TEMPERATURĂ, UMIDITATE, AER, SOL ȘI
HRANĂ)
Factorii de mediu nu acţionează izolat, ci interconectați, iar efectele lor se manifestă interdependent şi într-o
anumită proporţie.
Cerinţele pomilor şi arbuştilor fructiferi faţă de factorii de mediu variază în raport cu:
- specia, soiul şi portaltoiul,
- vârsta pomilor,
- faza de vegetaţie sau de repaus,
- prezenţa sau absenţa rodului,

16
 - conţinutul de clorofilă al frunzelor etc
Cerințele față de lumină
Lumina solară poate fi directă, difuză sau reflectată Intensitatea lumii depinde de mai mulţi factori, ca:
- latitudinea şi longitudinea geografică,
- altitudinea,
- relieful şi expoziţia terenului faţă de soare,
nebulozitatea,
- direcţia curenţilor atmosferici,
- proprietăţile solului respectiv,
- poziţia părţilor coroanei pomului faţă de punctele cardinale etc.
Cerințele față de lumină sunt diferite:
- mai puţin pretenţioşi - arbuştii fructiferi - zmeurul, coacăzul şi agrişul.
- pretențioși - mărul, părul, prunul şi vişinul.
- foarte pretenţioşi - nucul, cireşul, piersicul şi caisul.
Partea cea mai luminată este periferia coroanei, iar interiorul ei primeşte de 5 până la 20 de ori mai puţină
lumină.
Frunzele umbrite ale pomilor sunt, de obicei, mai mari şi mai subţiri, cele mai expuse la lumină fiind mai mici
şi mai groase.
Ramurile de rod din partea umbrită a coroanei, fiind insuficient hrănite, se usucă prematur, degarnisind
baza coroanei.
Cunoaşterea cerinţelor speciilor şi soiurilor de pomi şi de arbuşti fructiferi faţă de lumină este necesară:
- la amplasarea lor pe terenurile în pantă, în raport cu punctele cardinale,
- la stabilirea distanţelor optime de plantare,
- la formei coroanei,
- în lucrările de zonare şi microzonare a pomiculturii.
Cerințele față de temperatură
Temperatura condiţionează:
- desfăşurarea proceselor de asimilaţie, respiraţie şi transpiraţie,
- parcurgerea fenofazelor,
- postmaturarea seminţelor,
- viaţa latentă a pomilor în timpul repausului de iarnă etc
Cantitatea de căldură depinde de:
- poziționarea geografică,
- orografia locului
- altitudinea locului,
- culoarea solului,
- direcţia vânturilor
- prezenţa unor obstacole în calea vânturilor
Cerințele față de temperatură ale pomilor şi arbuştilor fructiferi:
- cei mai pretenţioşi faţă de căldură sunt citruşii, măslinul şi smochinul;
- pretențioși sunt: migdalul, caisul, piersicul şi apoi gutuiul, cireşul şi nucul.
- mai puţin pretenţioşi sunt: alunul, părul, prunul, vişinul şi mărul,
- foarte puțin pretențioși sunt: plasează căpşunul, coacăzul, agrişul şi zmeurul.
Rezistența la ger a speciilor:
- mărul siberian poate rezista până la -40°C şi chiar -50°C,
- mărul paradis la -30°C ... -35°C.
Necesarul de frig = numărul de ore cu temperatură mai mică de 7°C:
- necesar ridicat > 900 ore,

17
 - mijlociu între 700-900 ore,
- limitat între 400-700 ore,
- puţin între 200-400 ore şi mai puţin de mai puţin de < 200 ore

Rezistenţa la ger a speciilor depinde de:

- însuşirile ereditare ale genotipului,
- de vârsta pomilor,
- faza de vegetaţie – ex. caisul: - poate degera îndată după căderea frunzelor la -10°C ... -12°C;
- în perioada repausului adânc rezistă la -27°C ... -28°C;
- spre sfârşitul iernii rezistă doar la -14°C ... -15°C.
- portaltoi, - agrotehnica aplicată,
Temperaturile joase pot produce asupra pomilor următoarele efecte:
- Degerarea vârfurilor ramurilor anuale - are loc mai ales la pomii tineri din pepinieră şi din plantaţiile noi,
datorită faptului că vegetaţia se prelungeşte până târziu în toamnă, ţesuturile plantei nu au timp să se matureze şi
rămânând cu un conţinut mare de apă, sunt afectate de primele geruri care survin.
- Înnegrirea lemnului se produce când sunt afectate ţesuturile razelor medulare, cele mai sensibile faţă de
ger. Are loc toamna târziu sau la începutul iernii, când survin geruri bruşte.
- Degerarea scoarţei şi, eventual, a lemnului tânăr se poate produce:
- la baza ramurilor,
- pe tulpină pe sud, sud-vest sau sud-est,
- la baza tulpinii
- putrezirea coletului
- Degerarea mugurilor
- Mugurii vegetativi prezintă o rezistenţă mare la ger; excepţie de la această regulă fac mugurii de
piersic şi adesea cei de cais.
- Mugurii floriferi sunt mai slab rezistenți mai ales spre sfârşitul iernii, când pomii intră în perioada de
repaus forţat. În timpul iernii, rezistenţa mugurilor de rod este destul de mare; de pildă mugurii micști de
măr rezistă la -32°C ... -40°C; cei floriferi de prun de la - 19°C până la -34°C și cei floriferi de piersic până la -
24°C... -25 °C.
Mugurii de rod devin deosebit de vulnerabili în cazul scăderilor bruște de temperatură
Înghețurile de revenire – după perioade cu temperaturi ridicate!
În funcţie de stadiile de dezvoltare rezistenţa mugurilor este diferită:
- în stadiul C - înfrunzitul mugurilor micști până la -7°C;
- în stadiul C3 - la dezmugurit până la -5,5°C;
- în stadiul D - apariţia bobocilor până la -4,3°C;
- în stadiul E - buton roz până la -2°C;
- în stadiul E2 - alungirea pedunculului şi înfoierea corolei până la - 2°C;
- în stadiul F - prima floare deschisă până la -0,5°C.
Rezistenţa la ger a rădăcinilor este mai scăzută decât a părţii aeriene:
- sunt adaptate la un mediu cu temperaturi mai ridicate iarna şi mai scăzute vara, deci cu amplitudine mai
mică.
- ritmul de formare a rădăcinilor este diferit, parcurgerea fenofazelor de către rădăcini nu este sincronă cu a
părţii aeriene.
Rezistenţa rădăcinilor variază şi ea în funcţie de fenofază, de grosimea rădăcinilor, de adâncimea la care se
găsesc în pământ și de specie:
- la măr -7°C ... -12°C,
- la păr -11°C,

18
 - la piersic -10°C,
- la vişin -14°C,
- la coacăz -15,5°C,
- la agriş și la mahaleb -18°C.

Cerințele față de apă

Apa intră în compoziţia tuturor organelor în proporţie de :
- până la 75% în frunze, ramuri şi rădăcini
- de circa 85% în fructe.
Rolul apei: - vehiculează substanţele minerale în sol şi în plantă
- face parte din constituţia moleculară a numeroaselor substanţe organice.
- este întrebuinţată de pomi pentru îndeplinirea funcţiei de transpiraţie.
- este considerată element de fertilitate.
Cantităţile de apă folosite de plantă pentru transpiraţie sunt exprimate prin coeficientul de transpiraţie -
cantitatea de apă ce trebuie să treacă prin frunzele plantelor, ca acestea să producă o unitate de substanţă uscată.
Cerinţe faţă de apă:
- cele mai mari - peste 700 mm precipitaţii anual le au arbuştii fructiferi și kiwi.
- pe locul al doilea se plasează gutuiul, mărul şi prunul, care necesită peste 650-700 mm precipitaţii anual.
- părul, nucul, cireşul şi vişinul dau rezultate bune în zone cu peste 600 mm precipitaţii anual.
- exigenţe mai mici faţă de apă - peste 500 mm anual - au piersicul, caisul şi migdalul, curmalul dobrogean.
Necesarul faţă de apă variază în funcţie de:
- vârsta pomului,
- dimensiunile coroanei şi a sistemului radicular,
- concentraţia soluţiilor nutritive din sol,
- structura şi umiditatea solului,
- textura solului,
- cantitatea precipitaţiilor atmosferice,
- expoziția terenului,
- viteza vântului, intensitatea luminii,
- mărimea recoltelor şi alţi factori.
Cerințele față de aer
Aerul are un rol hotărâtor, mai ales prin bioxidul de carbon, folosit în asimilaţie şi prin oxigenul necesar
pentru respiraţia organelor aeriene şi a celor subterane.
- Compoziția aerului
- Mișcările aerului
- Stagnarea aerului
- Vânturile – înclinarea pomilor
– căderea fructelor
Cerințele față de sol
Solul este sursa de săruri minerale pentru pomi, substanţe care intră în compoziţia pomilor în proporţie de 1-2%
faţă de materia brută sau de 6,5% faţă de cea uscată.
Substanţele minerale şi azotul sunt extrase din sol sub formă de compuşi anorganici;
Uneori însă sunt folosiţi şi o serie de compuşi organici ai azotului, ca aminoacizii, asparagina, acidul nucleinic ş.a.,
din care plantele extrag azotul în mod direct.
Reacţia solului - pomii şi arbuştii fructiferi prezintă destul de mare capacitate de adaptare, încât rareori se întâmplă
ca reacţia solului să fie cauza nereuşitei unei culturi.

19
 Totuşi, cele mai bune sub acest raport sunt solurile neutre sau slab acide şi uneori slab alcaline (pentru
piersic, cais, cireş, migdal).
Adâncimea apei freatice
Cerinţele pomilor variază în funcţie de specie Influenţa adâncimii apelor freatice, ca şi influenţa apelor de la
suprafaţă asupra creşterii rădăcinilor este foarte mare.
Limitele adâncimii apei freatice pentru pomi și arbuști fructiferi
• Arbuști - 0,80 – 1,00 m
• Gutui, Dusen, Paradis - 1,00 – 1,50 m
• Măr, prun 1,50 – 2,00 m
• Păr, piersic - 2,00 – 2,50 m
• Cais - 2,50 m
• Nuc - 3,00m
Reacția solului - pH
- terenuri acide – 3,0 – 3,5 – afin, castan comestibil
- terenuri slab acide – 5,6 – 6,0 – majoritatea speciilor
- terenuri alcaline > 8,0 – probleme de cloroză ferică – gutui, kiwi
ROLUL ELEMENTELE NUTRITIVE
Azotul prezintă o importanţă deosebit de mare în viaţa pomilor, iar în unele procese, cum sunt cele legate de
creştere, ca şi de reproducere (diferenţierea mugurilor florali, legatul fructelor etc.), azotul devine factor esențial.
Fosforul are, de asemenea, un rol foarte mare în viaţa pomilor.
În lipsa lui
- nu are loc trecerea amidonului în zahăr,
- slăbeşte creşterea rădăcinilor active, a lăstarilor şi frunzelor, care capătă nuanţe cenuşii sau apar pe
ele pete roşcate şi violete,
- slăbeşte diferenţierea mugurilor,
- fructele rămân mici şi acre,
- căderea frunzelor are loc mai devreme,
- scade rezistenţa la ger a pomilor
Potasiul îndeplineşte un rol important în procesele de asimilare.
În lipsa parţială a potasiului :
- tulpina pomilor nu se îngroaşă;
- creşterea lăstarilor, frunzelor şi rădăcinilor active slăbeşte;
- culoarea frunzelor capătă o nuanţă bronzată, iar marginile lor se usucă;
- fructele rămân mici şi se coc cu întârziere
-scade rezistenţa la ger a pomilor.
Calciul este necesar pomilor chiar de la încolţirea seminţelor, pentru că el mobilizează mai bine substanţele de
rezervă.
Calciul reglează raportul dintre celelalte elemente nutritive, adică asigură echilibrul fiziologic în soluţiile
nutritive.
Iinsuficienţa calciului provoacă
- uscarea vârfurilor lăstarilor,
- ofilirea pedunculilor florali
- oprimarea sitemului radicular
Magneziul este un element esenţial, deoarece intră în compoziţia clorofilei.
- Insuficienţa magneziului, ca şi a fierului, favorizează cloroza şi căderea prematură a frunzelor;
- excesul lui este corelat cu insuficienţa calciului.
Borul este foarte important,

20
 Insuficienţa opreşte creşterea vârfurilor lăstarilor şi favorizează formarea ţesutului rugos în fructe, mai
ales la mere

RAMURILE DE ROD LA SEMINȚOASE

Caractere generale
• Mugurii de rod sunt micști
• Mugurii de rod sunt în poziție terminală și subterminală, deoarece diferențierea mugurilor de rod se face
în sens centripet
• Prin evoluția mugurilor de rod apar ramificații fructifere îngroșate care poartă denumirea de burse (măr și
păr) sau măciulii (gutui)
• Prin evoluția ramurilor de rod pot să apară ramificații fructifere compuse formate din burse/măciulii noi pe
burse/măciulii vechi dând naștere la vetre de rod (măr și păr) sau la coarne de melc (gutui).
• Fructul din punct de vedere botanic este o poamă
MORFOLOGIA ȘI EVOLUȚIA RAMURILOR DE ROD LA MĂR ȘI PĂR
Ramuri de rod în devenire/neflorifere
1. PINTENUL - este o ramură scurtă de 0,5 – 5 cm și are terminal un mugure vegetativ
♦ În funcție de distanta internodiilor, pintenii pot să fie:
 netezi atunci când cicatricile frunzelor sunt îndepărtate
 inelați atunci când cicatricile frunzelor sunt apropiate
♦♦♦♦ Pintenul poate să evolueze anul următor în: *Pinten,
* Smicea,
* Țepușă,
* Nuielușă,
* Mlădiță
2. SMICEAUA - poate să atingă lungimi de 1,5 m
- are terminal și subterminal muguri vegetativi,
- iar la baza ramurii muguri dormizi
♦♦♦♦ terminal poate să evolueze în : * smicea,
* nuielușă,
* mlădiță,
în zona mediană în: * pinteni
* țepușe,
la bază mugurii rămân dorminzi .
Ramuri de rod propriu-zise/florifere
3. ȚEPUȘA - este o ramură productivă scurtă.
- Are 0,2 – 4 cm, iar terminal are un mugure mixt.
- Ca și pintenul poate să fie netedă sau inelată.
♦♦♦♦ Țepușa evoluează numai prin mugurele mixt, din care se formează o rozetă de frunze și o
inflorescență .

21
 - După legarea fructelor, sub influența substanțelor endogene din semințele tinerelor fructe, axul
inflorescenței împreună cu partea terminală a lăstarului se hipertrofiază formând o formațiune
îngroșată numită bursă .
- Uneori, în același ani se pot forma crșteri anticipate fromând pe bursă : *smicele,
* pinteni,
* țepușe,
* nuielușe,
*mlădițe .
4. NUIELUȘA - este o ramură de rod asemănătoare smicelei, dar are terminal un mugure mixt.
- Sub terminal și pe toată lungimea are doar muguri vegetative
♦♦♦♦ Nuielușa se apleacă sub greutatea rodului,
- terminal are o bursa care poate uneori să aiba creșteri anticipate,
subterminal creșteri scurte,
în zona de maximă curbură pot să fie creșteri lungi (smicea, nuielușă, mlădiță)
spre bază creșteri scurte (pinteni și țepușe).
5. MLĂDIȚA - este o ramura de rod lunga de 10-40 de cm,
- are terminal și subterminal cel puțin doi muguri micști.
- La păr putem întâlnim peste 10-15 muguri micști.
♦♦♦♦ Terminal evoluează în burse, pot să apară si creșteri lungi (smicele, nuielușe și mlădițe)
spre bază creșteri scurte (pinteni și țepușe) și muguri dorminzi
6. VATRĂ DE ROD - Burse noi, formate pe burse vechi dau naștere formațiunii fructifere numită vatră de
rod
Tipuri de fructificare
• În funcție de tipul ramurilor de rod care predomină în coroană și de capacitatea de ramificare, se disting
5 tipuri de fructificare:
• Tipul I sau spur (țepușe)
• Tipul II ramuri scurte (nuielușe și țepușe)
• Tipul III ramuri lungi (nuielușe)
• Tipul IV ramuri lungi (nuielușe și mlădițe)
• Tipul V columnar
Deosebirile ramurilor de rod la măr și păr
MĂR - Ramurile sunte drepte, mugurii pâzloși cu vârful lipit de ramură
- Ramurile sunt pubescente
- Bursele sunt mici
- Nuielușele predomină
PĂR - Ramuri glabre, cresc în zig-zag (geniculate)
- Mugurii vegetativi sunt mari, conici, cu vârful depărtat de ramură
- Bursele sunt mai mari ca la măr
- Mlădițele predomină
MORFOLOGIA ȘI EVOLUȚIA RAMURILOR DE ROD LA GUTUI ȘI MOȘMON
1. RAMURA LUNGĂ DE TIP MLĂDIȚĂ, este o ramura lunga de 15 – 100 cm, care se formeaza mai ales la
pomii tineri.
- Are terminal și aproape pe toată lungimea numai muguri micști.
- Spre bază are muguri vegetativi care de obicei rămân dorminzi.
♦♦♦♦ În urma evoluției, din mugurii micști ies lăstari, fiecare având o floare sesilă în vârf, care după căderea
frunzelor poartă denumirea de măciulie
2. MĂCIULIA este ramura de bază în fructificarea gutuiului, are 5 - 15 cm lungime, mai groasă spre partea
terminală datorită substanțelor hormonale din tinerele fructe.

22
 - Poartă 1-3 muguri micști dispuși subterminal și câțiva muguri slab dezvoltați spre bază, care rămân
dorminzi
♦♦♦♦ Măciulia în urma evoluției formează din mugurii micști alte două măciulii dând naștere la
formațiunea fructiferă denumită coarne de melc
RAMURILE DE ROD LA SÂMBUROASE / DRUPACEE
Caractere generale
* Fructifică prin mugurii floriferi.
* Diferențierea are loc în sens centrifug, adică de la bază spre vârf.
* Prin evoluția mugurilor floriferi (muguri de rod) zona ocupată de aceștia rămâne degarnisită (nudă).
* În vârful ramurilor există întotdeauna un mugure vegetativ.
* La unele specii mugurii sunt așezați în grupuri, adică au muguri suplimentari colaterali (2-3 muguri la
prun, piersic, migdal, 6-7 la cais). Mugurele central este vegetiv
MORFOLOGIA ȘI EVOLUȚIA RAMURILOR DE ROD LA CIREȘ ȘI VIȘIN
1. PINTEN • 0,5 – 2 cm lungime
• Terminal are un mugure vegetativ
♦♦♦♦ - Rozetă de frunze – pinten sau buchet de mai
- Lăstar – ramură mijlocie sau ramură pleată
2. BUCHET DE MAI MONOAXIAL / NERAMIFICAT
• Are în vârf un mugure vegetativ
• subterminal dispuși în spirală muguri floriferi.
• 1 – 3 cm lungime.
♦♦♦♦ - Rozetă de frunze – pinten sau buchet de mai
- Lăstar – ramură mijlocie sau ramură pleată
3. RAMURA MIJLOCIE
• 40 -50 cm lungime
• La bază 3 – 4 muguri floriferi
• În zona mediană mugurii floriferi alternează cu cei vegetativi
• Terminal un mugure vegetativ
♦♦♦♦ - Terminal în ramuri mijlocii și ramuri plete
- În zona mediană spre bază buchete de mai și pinteni
- La baza ramurii zonă degarnisită
4. RAMURA PLEATĂ
• 15 – 20 cm lungime
• Pe toată lungimea are doar muguri floriferi, terminal un mugure vegetativ
• Specifică vișinului
♦♦♦♦ Ramura pleată evoluează doar în ramură pleată
5. RAMURA LUNGĂ
• 0,50 – 1 m lungime
• Este o ramură de prelungire a scheletului, întâlnită mai ales la pomii tineri
• La bază are 3 – 5 muguri floriferi, în rest doar muguri vegetative
♦♦♦♦ - Terminal în ramură lungă
- Subterminal în ramură mijlocie sau ramură pleată
- În zona mediană buchete de mai sau pinteni
- La bază zonă degarnisită
DEOSEBIRI
• CIREȘ - Ramurile sunt mai viguroase
- Au culoarea scoarței gri cenușie,
- mugurii sunt mai mari, vârful ascuțit

23
 • VIȘIN - Au culoare scoarței roșiatică, ramurile sunt flexibile
- Mugurii au varful rotunjit, mai mici dispuși solitar, uneori și în grupuri de 2-3 muguri
MORFOLOGIA ȘI EVOLUȚIA RAMURILOR DE ROD LA PRUN ȘI CAIS
1. SPINUL
• Specific speciilor sălbatice de prun dar și unor soiuri ancestrale sau soiuri din grupa Tuleu, corcoduș
• Până la 10 cm lungime
• Vârful este ascuțit și lipsit de muguri
♦♦♦♦ - Vârful în general se epuizeză și se usucă
- sau din mugurii de la bază apar pinteni sau buchete de mai ramificate
2. PINTENUL
• 1 – 3 cm
• Terminal are un mugure vegetativ
♦♦♦♦ - Rozetă de frunze – pinten, buchet de mai ramificat
- Lăstar – smicea, ramură mixtă
3. SMICEAUA
• Este o ramură în devenire, are doar muguri vegetativi
• 15 – 100 cm lungime
♦♦♦♦ - Terminal și subterminal în smicea, ramură mixtă
- În zona mediană pinteni și buchete de mai
- La baza ramurii muguri dorminzi
4. BUCHETUL DE MAI RAMIFICAT
• Are terminal un mugure vegetativ
• subterminal dispuși în spirală grupuri de muguri suplimentari colaterali
• 2 – 4 cm lungime
♦♦♦♦ - În buchet de mai ramificat
- În smicea sau ramură mixtă
5. RAMURA MIXTĂ
• 40 - 80 cm lungime
• Terminal mugure vegetativ
• Subterminal și pe toată lungimea grupuri de muguri suplimentari colateriali
• Este o ramură de bază în fructificarea prunului și caisului
♦♦♦♦ - Terminal și subterminal în smicea/ramură mixtă
- În zona mediană buchete de mai ramificate/ pinteni
- La baza ramurii muguri dorminzi
6. RAMURA LUNGĂ
• Este o ramură de prelungire a scheletului
• Prezentă mai ales la pomii tineri
• Are o conformație de ramură mixtă doar ca este ceva mai viguroasă
♦♦♦♦ - Prin mugurele terminal evoluează doar în ramură lungă
- Subterminal în ramuri lungi (smicea, ramură mixtă)
- În zona mediană buchete de mai ramificate, pinteni
- În zona bazală în muguri dorminzi
7. RAMURA ANTICIPATĂ
• Atât ramura fică cât și ramura mamă sunt purtatoare de muguri și au crescut în același an
• Este purtatoare de ramuri de rod de diferite dimensiuni (smicele, ramuri mixte, pinteni și buchete
de mai ramificate)
DEOSEBIRI

24
 • PRUN - Scoarța ramurilor au culoare cenușie
- Mugurii floriferi sunt mai mici decat cei vegetativi
- 2-3 muguri floriferi grupați
• CAIS - Scoarța este cafenie roșcată
- La cais mugurii vegetativi sunt mai mici
- Un grup de muguri suplimentari colaterali poate sa aibă între 3 – 7 muguri floriferi
MORFOLOGIA ȘI EVOLUȚIA RAMURILOR DE ROD LA PIERSIC ȘI MIGDAL
1. PINTEN
• Ramură nefloriferă terminal având un mugure vegetative
♦♦♦♦ - Rozetă de frunze – pinten/buchet de mai
- Lăstar – ramură mixtă, salbă
2. BUCHET DE MAI
• 2-6 cm lungime
• În vârf mugure vegetativ
• mugurii floriferi sunt dispuși subterminal în spirală
• Este o ramură de rod de bază în fructificarea migdalului
♦♦♦♦ – La migdal evoluează câțiva ani după care se usucă
- La piersic formează 1-2 fructe și apoi se usucă
- Dacă se taie deasupra buchetelor de mai pot sa apară creșteri puternice
3. RAMURA MIXTĂ
• Are la bază 2-3 muguri vegetativi iar pe toată lungimea grupuri de muguri suplimentari
colaterali, iar în vârf un mugure vegetativ
• 30-80 cm lungime
♦♦♦♦ - Se apleacă sub greutatea fructelor
- Creșterile mari sunt spre bază și spre mijlocul ramurii
4. RAMURA SALBĂ SAU CHIFON
• 10-20 cm lungime
• Terminal are un mugure vegetativ iar pe toată lungimea doar muguri floriferi (solitari)
♦♦♦♦ - Se epuizează
- Se elimină la tăiere, nu este de interes
5. RAMURA LUNGĂ
• Prezentă la pomii tineri, conformație de ramură mixtă - Are la bază 2-3 muguri vegetativi iar pe
toată lungimea grupuri de muguri suplimentari colaterali, iar în vârf un mugure vegetativ
• Este ramură de prelungire a scheletului
♦♦♦♦ - Se apleacă sub greutatea fructelor
- Creșterile mari sunt spre bază și spre mijlocul ramurii
6. RAMURA ANTICIPATĂ
• Pe aceeași ramură întâlnim diverse ramuri care s-au format în același an și sunt purtătoare de
ramuri: salbe, ramuri mixte, pinteni și buchete de mai.
• Motivele pentru care apar: molia orientală a piersicului, grindina, în mod natural
MORFOLOGIA ȘI EVOLUȚIA RAMURILOR DE ROD LA NUC ȘI ALUN
• Nucul și alunul sunt plante unisexuat monoice
• Tipologii de muguri: vegetativi, floriferi (amenți), micști
1. RAMURĂ DE TIP PINTEN
• 2 – 6 cm lungime
• În vârf un mugure vegetativ
2. SMICEA
• 20 – 100 cm

25
 • Numai muguri vegetativi
• La alun pot sa atingă și 2 metri lungime
3. RAMURĂ DE TIP ȚEPUȘĂ
• 2 – 5 cm lungime
• În vârf un mugure mixt
• La alun există uneori și 2-3 amenți
4. RAMURA DE TIP NUIELUȘĂ
• Sub terminal muguri vegetativi și floriferi,
• terminal un mugure mixt
• 20 – 60 cm lungime
• Soiurile omologate în România fructifică doar pe nuielușe și se numesc soiuri cu fructificare terminală
• La nivel mondial, există soiuri care fructifică și pe ramuri de tip mlădiță, adică cu fructificare laterală.
Ex.: Lara, Fernor, Fernet, Chandler, Payne...

Nucul și alunul sunt plante uni-sexuate monoice.

Ramurile roditoare la nuc se dezvoltă pe lemnul de doi ani, fie, din mugurii
terminali, fie din cei laterali.
De regulă, ele sunt ramuri scurte de 10-15 cm și groase, având la bază 3-4
până la 8 muguri florali bărbătești, din care se dezvoltă amenții, iar spre vârf
câțiva muguri micști, din care se dezvoltă, lăstari scurți, verzi, purtători de flori
femele.
La hotarul dintre zona mugurilor masculi și a celor micști, câteodată se
găsesc dezvoltați, la subsuoara uneia și aceleiași frunze, un mugur floral mixt (cel
principal) și unul mascul (cel stipelar).
Lăstarul verde, care se dezvoltă din mugurul mixt și produce nuci pe vârful
lui, odată cu acestea, formează noi muguri floriferi băr bătești în partea inferioară
și noi muguri micști în partea superioară, devenind, la rândul lui, ramură
roditoare pentru anul următor.
La alun, amenții se dezvoltă pe ramurile de un an, iar florile femele se
formează din mugurii stipelari fie spre vârf, fie pe o parte sau pe ambele părți și
către baza axului amentului.
MORFOLOGIA ȘI EVOLUȚIA RAMURILOR DE ROD LA ARBUȘTII FRUCTIFERI
ZMEUR
• Tulpini care au o longevitate de 2 ani
• Soiurile unifere formează tulpini și diferențează muguri micști în primul an iar in anul al doilea
fructifică și tulpinile apoi se usucă
• La soiurile bifere, tulpinile formate fructifică anticipat în partea superioară a tulpinii, iar în anul
al doilea mugurii micști care n-au fructificat în toamna anului trecut, fructifică în iunie anul următor apoi
se epuizează și se usucă.
MURUL
• Are o singură recoltă pe an
• Formează lăstari anticipați
• Tulpinile au o durată de viată de doi ani

26
• Tulpinile în primul an cresc și în anul al doilea fructifică apoi se usucă
COACĂZ
• Muguri floriferi din care ies inflorescențe de tip racem
• Formează și muguri micști din care iese un lăstar și inflorescență.
• Lăstarul se epuizează în 1 – 2 ani.
• Fructele sunt bace negre, roșii, albe
• Ramurile se termină cu muguri vegetativi în vârful ramurilor
• Ramuri: pinten, buchet de mai, salbă, ramuri mixte
AGRIȘUL
• Prezintă ghimpi
• Are muguri micști
• Formează inflorescențe cu 2-3 flori
• Ramuri: pinten, smicele, țepușe, nuielușe, mlădițe

27