Importanţa legumicultorii

Legumicultura este o ramură a horticulturii care se ocupă cu teoria şi practica cultivării

plantelor legumicole. Numele de „legume” este dat unor plante (fasole verde, tomate, ceapă,
pepeni, leuştean, cartofi timpurii etc.) anuale, bienale sau perene, cultivate pentru hrana omului.
Etimologia cuvântului provine de la două cuvinte din limba latină: „legumen” care înseamnă
plante cultivate pentru hrana omului şi „cultura” care se referă la lucrarea pământul şi îngrijire a
plantelor.
De la plantele legumicole se consumă unele părţi vegetative (rădăcini, tulpini, lăstari, frunze)
sau părţi generative (inflorescenţe, fructe, seminţe), atât în stare crudă, cât şi pregătite sau
conserve.
 Numărul speciilor de plante legumicole cultivate în
lume, împreună cu ciupercile este circa 1000. Cartofii,
tomatele, ceapa, varza, rădăcinoasele etc. sunt
considerate legume de bază şi ocupă suprafeţe mari în
cultură, iar unele plante legumicole condimentare
(mărar, pătrunjel, leuştean etc.) sunt cultivate pe
suprafeţe mai mici.
Multe legume al căror conţinut nutritiv este superior
nu se cultivă sau nu se consumă în ţara noastră din lipsa
unei tradiţii (broccoli, sparanghel, batat, varză de
Bruxelles etc.).
În prezent în Moldova se cultivă în câmp sau în
spaţii protejate peste 70 specii şi varietăţi legumicole.
Cursul de legumicultură cuprinde două părţi: partea
generală şi specială.
 Importanţa şi locul legumiculturii în cadrul producţiei agricole
Datorită valorii alimentare ridicate, legumele se folosesc din ce în ce mai mult în hrana omului.
Valoarea şi importanţa consumului de legume se apreciază nu numai din punct de vedere nutritiv, dar
şi după efectul favorabil asupra organismului uman.
Ele conţin aproximativ 78-93% apă şi 7-22% s.u. Conţinutul cel mai ridicat în s.u. îl au legumele
din grupa cepei (de la 13,5% - praz la 38% - usturoi) iar cel mai scăzut (4,8-5%) castraveţii, salata
etc.
Conţinutul în vitamine al legumelor, este mai ridicat în comparaţie cu celelalte produse
alimentare, în special faţă de cele de origine animală. Legumicultura și pomicultura sunt:
„industria de vitamine a agriculturii”. Aceasta face ca legumele să aibă o importantă deosebită la
satisfacerea necesarului de vitamine al organismului. În legume, mai ales în cele proaspete se găsesc
cantităţi mari de vitamine: A, B1, B2, C, PP.
Cantităţi mai mari de hidraţii de
carbon conţin legumele din grupa
cepei şi cele pentru rădăcini
tuberizate (usturoiul, ceapa,
morcovul, sfecla roşie, hreanul etc.).
 Proteinele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10% din totalul necesar. Conţin mai
multe proteine, între 2% şi 8%, ciupercile, usturoiul, fasolea, mazărea, bobul, conopida, spanacul etc.
Lipidele se găsesc în cantităţi reduse în legume (0,1-0,9%), fiind în cantităţi mai mari în seminţele
de dovleac, pepeni etc.
Acizii organici îmbunătăţesc gustul legumelor şi ajută la o mai bună digestie a hranei, este mai
ridicat în frunzele de revent, măcriş, ştevie, spanac, lobodă etc.
Vitaminele împreună
cu sărurile minerale,
conferă marea valoare
alimentară a legumelor,
fiind substanţele absolut
necesare pentru buna
desfăşurare a proceselor
metabolice din
organism.
 Vitamina C în cantităţi mari se depozitează în părţile comestibile la ardei, pătrunjel pentru
frunze, mărar, spanac, conopidă, varză Bruxelles, gulie etc.
Vitamina A (vitamina antinfecţioasă, cu provitaminele sale carotenele) se găseşte în cantităţi
mari în morcov, pătrunjel, dovleac, varză creaţă, varză roşie, ardei, spanac etc.
Vitaminele din complexul B joacă rol important în procesul biologic de creştere a organismului
uman.
Alte vitamine care se găsesc în legume sunt: E, K, P, PP, D, cu rol important în prevenirea unor
boli şi în echilibrarea metabolismului.
Substanţele minerale. În produsele legumicole predomină elementele bazice (K, Na, Mg, Fe) şi
nu cele acide (Cl, P, S), explicându-se astfel efectul alcalinizant al celor mai multe produse
legumicole, care duce la neutralizarea acidităţii determinată de consumul susţinut de alimente bogate
în proteine (carne, ouă, pâine etc.).
Necesarul zilnic de elemente minerale al unei persoane adulte
este următorul: 2,l6 g K, 1,04 g Ca, 0,43 g Mg, 0,06 g P, 12 mg Na.
 Unele legume conţin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuşi cu sulf şi care se mai
numesc şi „fitoncide”. Astfel de substanţe se găsesc în hrean, ceapă, usturoi, ridichi etc., având efect
bactericid. Sunt şi legume care conţin substanţe antibiotice. Asemenea substanţe se găsesc în varză,
ceapă, usturoi etc.
Pentru asigurarea organismului uman cu vitaminele, sărurile minerale, precum şi cu celelalte
componente importante ale produselor legumicole, un om adult trebuie să consume anual aproximativ
200 kg legume.
Importanţa economică a legumiculturii:
1. Legumicultura reprezintă una din cele mai
intensive forme de folosire a terenului, astfel
cultivarea în câmp a 1 hectar cu legume se
apreciază că ar echivala cu 10-12 ha de grâu, 1 ha
de legume cultivat în seră echivalează cu 200 ha
de grâu.
2. În legumicultură producţiile ce se obţin sunt
mult mai mari în comparaţie cu alte culturi.
 3. Asigură condiţii pentru utilizarea permanentă a forţei de muncă, înlăturându-se prin aceasta
caracterul sezonier al muncii;
4. Legumicultura asigură condiţii pentru obţinerea unor profituri mari şi eşalonate în tot timpul
anului;
5. Produsele legumicole, în afară de consumul în stare proaspătă, se pot păstra proaspet timp
îndelungat şi constituie materii prime pentru industria conservelor.
 Situaţia actuală a legumiculturii
În toate ţările se practică legumicultura, suprafeţele ocupate fiind diferite în funcţie de relief, climă, sol si
nivelul de dezvoltare economică.
Tabelul. Situaţia suprafeţelor, producţiilor totale si medii de legume pe glob
Continentul
Specificare Total glob
Africa America de N America de S Asia Europa
Suprafaţa (mii ha) 49 773 5 129 2 607 1 337 37 277 3 249
Producţia totală (mii tone) 883 144 52 791 59 444 20 242 646 942 100 216
Producţia medie (kg/ha) 17 743 10 292 22 801 15 139 17 435 30 845
 Producţia totală de legume este concentrată în Asia, cauza principală fiind cea
demografică si în Europa ca urmare a climatului favorabil si a tehnicităţii ridicate.
În ceea ce priveşte sortimentul de legume cultivat pe primele locuri speciile: tomate,
varză, ceapă si morcov.
Ţările mari producătoare de legume în Europa sunt: Italia, Spania, Federaţia Rusă,
Franţa, Polonia, Grecia, România si Olanda.
Comunitatea Europeană produce 2/3 din producţia de legume a Europei, principalele
ţări producătoare de legume fiind Italia (28,3%) si Spania (23,8%).
Consumul anual de legume proaspete si conservate pe cap de locuitor si pe an atinge un
nivel foarte ridicat în Grecia 228 kg/loc., 171 kg/loc. în Italia si 123 kg/loc., în Franţa si
înregistrează un nivel mult mai scăzut în centrul si nordul Europei (cca. 70 kg/loc. în
Danemarca si Germania si 90 kg/loc. în Anglia si Olanda).
 Ecologia plantelor legumicole
Cerinţele plantelor legumicole faţă de căldură
Factorii ecologici, lumina, căldura, apa, aerul şi hrana, sunt cei care alături de clorofilă,
influenţează direct productivitatea acestora.
Căldura, ca factor pentru viaţa plantelor, este unul dintre cei mai importanţi care participă direct la
procesele metabolice. Germinaţia seminţelor, creşterea plantelor, înflorirea, fructificarea, durata fazei
de repaus, precum şi asimilaţia, respiraţia, transpiraţia şi alte procese fiziologice se petrec în prezenţa
unei anumite temperaturi.
T. minimă când procesele metabolice sunt încetinite;
T. optimă când procesele metabolice sunt intense şi se realizează cel mai intens ritm de creştere şi
acumulare a substanţelor;
T. maximă când intensitatea proceselor metabolice este maximă, iar prin depăşirea acestui prag,
plantele se epuizează şi mor.
 Plante legumicole pretenţioase faţă de căldură - cuprind specii anuale, de la care se consumă
fructele: tomate, ardei, vinete, castraveţi, dovlecei, pepeni galbeni, pepeni verzi, fasole etc.
Temperatura minimă de încolţire este de 10-14ºC, optima de încolţire este 20-25ºC, se dezvoltă bine la
25-32ºC, suportă un maxim de 35-40ºC şi un minim de 10ºC.
Plante legumicole mediu
pretenţioase la căldură - cuprind
specii anuale şi bienale: bulboase,
rădăcinoase, vărzoase, frunzoase,
mazăre, bob, cartof, etc. Temperatura
minimă de încolţire este de 2-5ºC,
optima de încolţire şi creştere este
14-20ºC, şi maxima de vegetaţie 22-
25ºC. Pentru scurtă durată suportă
temperaturi negative de - 2ºC; - 4ºC.
 Plante legumicole rezistente la frig - cuprind specii perene ca: sparanghel, revent,
ştevie, măcriş. Necesită valori de temperatură asemănătoare grupei anterioare, sau
uşor mai mici, dar peste iarnă, organele de înmulţire care se găsesc în sol suportă
valori de temperatură de până la - 20ºC, iar prin protejare chiar de - 27ºC.
Măsuri de asigurare a factorului
căldură:
➢ alegerea şi folosirea raţională a terenului;
➢ aplicarea corespunzătoare a lucrărilor
tehnologice;
➢ stabilirea momentului optim de înfiinţare
a culturilor;
➢ protejarea plantelor cu diferite materiale;
➢ crearea de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă
naturală.
 Cerinţele plantelor legumicole faţă de lumină
În funcţie de intensitatea luminoasă plantele legumicole se grupează în:
a) Plante pretenţioase (8-12 mii lx): solanaceae, cucurbitaceae, fasole.
b) Plante mai puţin pretenţioase (4000 - 7000 lx): rădăcinoase, bulboase, vărzoase,
frunzoase, mazărea, bobul etc.
c) Plante cu pretenţii reduse (1000-3000 lx): se cultivă pentru consum extra timpuriu şi
târziu (ceapa verde, ceapa perenă, sfecla pentru frunze etc.).
d) Plante care nu au nevoie de lumină în perioada formării organelor comestibile:
conopida, sparanghelul, ciupercile etc.
În funcţie de durata zilei speciile legumicole se clasifică:
Plante de zi lungă - originare din zonele nordice, necesită 15-18 ore de iluminare zilnic.
Include specii menţionate la punctele "b" şi "c" ale clasificării anterioare.
Plante de zi scurtă - originare din zone sudice, necesită 10-14 ore de iluminare.
Cuprinde specii incluse la punctul "a" din clasificarea anterioară.
Plante indiferente - adaptate la condiţii diferite de cultură (tomate, salată etc.).
 Cerinţele plantelor legumicole faţă de aer şi gaze
Aerul şi gazele. Compoziţia aerului atmosferic este următoarea: 78% N; 21% O; 0,03% CO2
şi alte gaze. O importantă mai mare o are "CO2" pentru fotosinteză şi "O" pentru respiraţie.
Oxigenul din aerul atmosferic este în cantitate suficientă, iar în spaţiile protejate, eventualul
deficit se corectează prin aerisiri.
În sol, oxigenul întreţine viaţa microorganismelor şi activitatea acestora. Poate să apară
deficit pe soluri grele, tasate, cu umiditate excesivă, deficit corectat prin înlăturarea cauzelor
care l-au produs.
 Dioxidul de carbon atmosferic întreţine şi favorizează procesul de acumulare prin
"fotosinteză", ce se desfăşoară normal la o concentraţie de 0,03%. Creşterea concentraţiei la
0,2-0,6%, poate avea loc în condiţii de intensitate luminoasă ridicată şi valori maxime de
temperatură cerute de plantă. Reglarea conţinutului în CO2 din spaţiile protejate se poate
face prin aerisiri.
Creşterea cantităţii de CO2 din sol trebuie
împiedicată deoarece blochează procesele
metabolice. Menţinerea constantă a cantităţii
de CO2 se face prin lucrări speciale, respectiv
afânarea solului, evitarea excesului de
umiditate etc.
 Cerinţele plantelor legumicole faţă de substratul nutritiv
Solul - pentru plantele legumicole sunt indicate solurile mijlocii, luto-argiloase, lutoase
şi luto-nisipoase. În cazul cultivării plantelor în spaţii protejate, prin măsurile de ameliorare
şi îmbunătăţire, folosind cantităţi însemnate de îngrăşăminte organice, se produce o
modificare esenţială a însuşirilor solului zonal, caz în care se foloseşte noţiunea de substrat
de cultura.
Hrana - reprezintă elementele nutritive ce trebuie asigurate plantelor pentru buna
desfăşurare a proceselor metabolice şi care se găsesc în compoziţia solului, sau sunt
administrate prin fertilizări. Asigurarea plantelor cu elemente nutritive se realizează prin
administrarea de îngrăşăminte: organice; organice-verzi; chimice simple sau complexe;
organo-minerale; bacteriene.
➢fertilizarea de bază - se aplică toamna odată cu pregătirea terenului pentru culturile
din câmp şi înaintea fiecărui ciclu de cultură în sere. Se administrează îngrăşămintele
organice (20-80 t/ha) şi 2/3 din cele chimice greu solubile (de K, P, Mg).
➢fertilizarea fazială - se aplică în perioada vegetaţiei plantelor.
➢ fertilizarea de pornire (starter) - se practică odată cu înfiinţarea culturilor
legumicole, administrându-se pe rândul de plante sau la cuib, îngrăşăminte organice
(mraniţă) şi chimice.
Se administrează la sol - pentru a fi absorbite radicular, iar pentru suplimentarea
hranei şi pe aparatul foliar.
 Tipurile de îngrăşăminte utilizate:
• organice: gunoi de grajd, mraniţă, urina şi mustul de gunoi de grajd, gunoiul artificial (compost),
etc.
• organice-verzi: lupin, trifoi, mazăre, sulfină, resturile vegetale ale plantelor legumicole, etc.
• bacteriene: Nitragin, Azotobacterin, Fosfobacterin, Silicobacterin.
• chimice: mai des utilizate sunt.
 APA. În funcţie de specificul biologic,
plantele legumicole se grupează:
➢ foarte pretenţioase: spanacul, salata, vărzoasele, ţelina, prazul etc.
➢ pretenţioase: castraveţii, tomatele, ardeii, pătlăgelele vinetele, cartofii, fasolea, mazărea
etc.
➢ moderat de pretenţioase: speciile perene:
➢ puţin pretenţioase: pepenii verzi şi galbeni, dovleacul.
În funcţie de umiditatea atmosferică au cerinţe:
➢ foarte ridicate (85-95%): castraveţii, ţelina, spanacul,
salata, etc.;
➢ relativ ridicate (70-80%): varza, sfecla, morcovul,
păstârnacul, pătrunjelul, cartoful, mazărea, etc.
➢ relativ moderate (55-65%): tomatele, ardeiul, vinete,
fasolea etc.
➢ relativ coborâte (45-55%): pepenii verzi şi galbeni,
dovleacul.
 Metodele de udare:
• udarea pe brazde: se aplică în culturile din câmp neprotejat
şi puţin în sere. Apa pătrunde în sol, umectându-l prin
intermediul brazdelor.
• udarea prin aspersiune: administrarea apei sub forma
picăturilor de ploaie. Elementele tehnice ale metodei sunt:
intensitatea ploii, mărimea picăturilor, uniformitatea ploii.
• udarea prin picurare: asigură administrarea lentă a apei în
zona sistemului radicular al plantelor, prin instalaţii speciale. Se
foloseşte în sere şi în câmp la culturi înfiinţate la distanţe mai
mari.
 ÎNMULŢIREA PLANTELOR LEGUMICOLE
Plantele legumicole au însuşirea de a se înmulţi pe cale generativă
(sexuată) sau pe cale vegetativă (asexuată).
Majoritatea speciilor legumicole se înmulţesc pe cale sexuată, folosind
în acest scop seminţele (ardei, pătlăgele vinete, tomate, castraveţi, pepeni,
fasole, mazăre etc.) sau fructe uscate indehiscente (morcov, pătrunjel,
păstârnac, ţelină, salată, măcriş, ştevie, cimbru etc.). Metoda este mai
accesibilă:
- coeficient mare de înmulţire (de la o plantă se obţin număr mare de
seminţe);
- posibilitatea de păstrare (de la 2 la 8 ani, în funcţie de specie);
- executarea mecanizată şi cu precizie a semănatului, utilizând cantităţi
reduse de seminţe;
- posibilitatea introducerii în practică a hibrizilor cu efect heterozis.
 Înmulţirea vegetativă (asexuată)
Este cea mai veche şi mai simplă metodă de înmulţire şi se foloseşte la speciile de plante legumicole
care în condiţiile din ţara noastră nu formează seminţe (hreanul, cartoful, usturoiul, ceapa de Egipt etc.)
sau chiar dacă formează seminţe înmulţirea vegetativă este mai avantajoasă (leuşteanul etc.).
În practică se utilizează mai multe metode de înmulţire vegetativă.
a. înmulţirea prin bulbi şi bulbili, se aplică la ceapa (bulbi), usturoi şi ceapa de Egipt (bulbili)
recurgându-se la detaşarea bulbililor şi plantarea lor în câmp toamna (septembrie) sau primăvara
devreme (martie), manual sau mecanizat.
b. înmulţirea prin tuberculi se utilizează la cartof, se folosesc tuberculi din fracţiunile mici cu
diametrul de 30-45 mm, sau mijlocii cu diametrul de 45-60 mm, care se plantează întregi, mecanizat
sau manual.
c. înmulţirea prin rizomi se practică la măcriş, ştevie, revent, folosindu-se porţiuni de rizomi care
prezintă câţiva muguri vegetativi, se face primăvara devreme.
d. înmulţirea prin rădăcini tuberizate se practică la hrean, se folosesc rădăcini cu lungimi de 5-15
cm având muguri. La batat se folosesc rădăcini de dimensiuni mici sau mari secţionate, care se pot
planta direct în câmp.
e. înmulţirea prin drajoni ca la: anghinare (Артишок), plantarea se face manual, primăvara devreme.

prin tuberculi , cartof prin rizomi, ghimbir prin rădăcini tuberizate hrean prin drajoni, anghinare
 f. înmulţirea prin butaşi se practică la speciile de plante legumicole care au însuşirea de a forma
rădăcini adventive din lăstari vegetativi. Se utilizează la tarhon şi batat.
g. înmulţirea prin despărţirea tufelor se practică la specii perene, care formează tufe: revent,
anghinare, leuştean, măcriş, ştevie, ceapa de tuns, cimbrişor etc. Tufele se despart prin tăierea cu
cuţitul şi se plantează manual, în special primăvara după pornirea în vegetaţie.
h. înmulţirea prin altoire se practică la plante legumicole cu scopul creşterii rezistenţei acestora la
atacul ciupercii Fusarium şi la nematozi. Se practică la castraveţi, pepeni galbeni şi verzi, tomate,
vinete, batat etc. Altoirea speciilor şi soiurilor valoroase se face pe portaltoi rezistenţi.

Tarhon Batat Leuștean Pepene verde

Înmulţirea prin culturi
de celule şi ţesuturi "in
vitro"
Este cea mai modernă
metodă de înmulţire
vegetativă, anual
producându-se pe plan
mondial milioane de
plante, la cartof,
conopidă, tomate, pepeni
galbeni etc.
 Pregătirea seminţelor în vederea semănatului
Lucrările de pregătire a seminţelor înainte de semănat au drept scop favorizarea răsăririi plantelor.
Sortarea şi calibrarea seminţelor - are drept scop separarea seminţelor întregi, sănătoase, viabile, cu
însuşiri calitative.
Amestecarea seminţelor plantelor de cultură, greu germinabile, cu seminţe ce germinează uşor, cu
rolul de a indica rândurile de plante, la plivit, prăşit.
Umectarea - se aplică seminţelor care germinează greu din cauza tegumentului tare.
Stratificarea - este folosită în cazul seminţelor cu maturare eşalonată (mărar, ceapă, crucifere).
 Călirea - se practică la seminţele destinate înfiinţării culturilor timpurii cu scopul de a spori
vitalitatea, precocitatea şi rezistenţa la frig a plantelor. Seminţele umectate şi în curs de încolţire se ţin
alternativ la temperaturi scăzute (0°) şi ridicate (20-22° C) pe o durată de timp în funcţie de specie.
Drajarea seminţelor este un procedeu de acoperire a seminţelor cu o peliculă ce are drept scop mărirea
volumului seminţelor mici, prin înglobarea lor în amestecuri organice, la care se poate adăuga un
extract biologic stimulator (substanțe nutritive și microelemente) sau chiar cu efect dezinfectant
(fungicide). Scopul este de a repartiza uniform seminţele.
Stimularea - are drept scop scoaterea din repaus a seminţelor în vederea grăbirii germinaţiei. Se
poate realiza prin procedee fizice, biologice şi chimice.
 Metode fizice: radiaţii electromagnetice, izotopi radioactivi, laser, curent electric, radiaţii vizibile ale
spectrului solar, ultrasunete.
Metode biologice: extracte din diferite plante, respectiv infuzii, decocturi.
Metode chimice prin utilizarea de produse chimice ca acizi (nicotinic, giberelic), folcisteină,
procaină, rezorcină etc.
Dezinfecţia - lucrare care are drept scop diminuarea sau înlăturarea transmiterii prin seminţe a
germenilor de boli şi dăunători.
 Bazele tehnologiei cultivării plantelor legumicole
Tehnologia de cultivare a plantelor legumicole se diferenţiază în funcţie de sistemele de cultură, iar
în cadrul acestora ea depinde de specificul culturii.
Sistemele de cultură a plantelor legumicole se pot deosebi după următoarele criterii: locul de
cultură, tehnologia aplicată, destinaţia şi eşalonarea producţiei, natura substratului de cultură.
După locul de cultură: se deosebesc culturi în câmp şi culturi în diferite spaţii special construite şi
amenajate în acest scop.
În cazul culturilor în câmp plantele cresc şi se dezvoltă până la recoltare în câmp deschis.
Culturile forţate se efectuează în construcţii (sere, solarii încălzite, răsadniţe calde), în care factorii
de vegetaţie sunt dirijaţi pe întreg ciclul de cultură, iar produsele legumicole proaspete se obţin în
perioade deficitare ale anului (iarna, primăvara devreme sau toamna).
- solarii.
 Culturile protejate se efectuează în construcţii mai simple (solarii, sere-solar, adăposturi joase
din materiale plastice, răsadniţe reci), în care plantele beneficiază numai parţial de un microclimat
artificial. În interiorul acestor construcţii se realizează o temperatură cu 2-5°C mai ridicată decât în
exterior.
Culturile adăpostite sunt apărate de mijloace mai simple, sub formă de obstacole (clopote, folii
din materiale plastice aşezate direct pe culturi).
Culisele de porumb se utilizează în special la culturile de cucurbitacee. De exemplu, la zece
rânduri de castraveţi se amplasează două rânduri de porumb zaharat. Orientarea rândurilor se face
perpendicular pe direcţia vântului dominant. Prin acest procedeu se protejează plantele de curenţii
reci şi de vânturile care le răsucesc vrejurile.
După modul de înfiinţare se întâlnesc:
- culturi prin semănat direct în câmp practicate la majoritatea speciilor legumicole cultivate
în câmp (morcov, pătrunjel, păstârnac, spanac, pepeni, fasole, tomate, ceapa etc.) şi numai la
anumite specii în sere şi solarii (ridichi, mărar, spanac, pătrunjel pentru frunze etc.);
- culturi înfiinţate prin plantarea răsadurilor la majoritatea speciilor cultivate în spaţii
protejate, la culturile extratimpurii şi timpurii (tomate, castraveţi, ardei, pătlăgele vinete).
 După destinaţia producţiei deosebim:
- culturi pentru consum în stare proaspătă fie imediat după recoltare sau după o anumită
perioadă de păstrare în spaţii special amenajate (rădăcinoase, bulboase, cartof etc.);
- culturi pentru industrializare destinate fabricilor de conserve.
În funcţie de eşalonarea producţiei pot fi:
- extratimpurii, la sfârşitul iernii şi începutul primăverii; - timpurii, de primăvară; - semitimpurii,
de vară; - târzii, de toamnă; - întârziate, de toamnă târzie.
După caracteristicile substratului de
cultură se deosebesc:
- pe medii nutritive naturale, cum sunt
solul sau diferite amestecuri de pământuri;
- pe medii nutritive artificiale (fără sol),
cum sunt soluţiile nutritive care conţin în
anumite proporţii macro- şi microelemente
necesare plantelor.
 Asolamentele legumicole
Spre deosebire de asolamentele din alte ramuri de producţie agricolă, în cadrul
asolamentului legumicol, noţiunea de „rotaţie” a culturilor are o semnificaţie specifică,
datorită faptului că în acelaşi an, pe acelaşi teren se cultivă două sau mai multe specii
legumicole. La stabilirea rotaţiei culturilor trebuie să se ţină cont de culturile premergătoare.
Culturile succesive de legume constă în cultivarea succesivă, pe aceeaşi suprafaţă de
teren, a 2-3 specii legumicole, în cursul unui an.
 La stabilirea schemelor de culturi succesive trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte:
particularităţile biologice ale speciilor, cerinţele plantelor faţă de factorii de vegetaţie, producţiile
obţinute la unitatea de suprafaţă pentru fiecare cultură şi cea totală din cadrul schemei de eşalonare
folosite, valoarea alimentară şi economică a produselor ce se obţin, epocile şi modul de valorificare a
produselor, destinaţia producţiei (consum în stare proaspătă sau conservată; consum intern sau
export).
 Exemple de rotaţii pentru asolamente legumicole
Rotaţii cu plante legumicole de bază:
1 varza de toamna;
2 tomate de toamna;
3 ceapa + usturoi;
4 morcov + păstârnac;
Rotaţii cu plante legumicole de bază si culturi duble;
1 tomate de toamna;
2 spanac de primăvară (cultura I) + varza de toamna (cultura II);
3 ceapa arpagic (cultura I) + castraveţi de toamna (cultura II);
4 morcov + păstârnac + sfecla roşie;
5 cartofi timpurii (cultura I) + fasole păstăi (cultura II);
Rotaţii cu plante legumicole în sistem intensiv (culturi anticipate, duble, asociate si sole
combinate):
1 ridichi de luna (cultura anticipata) + tomate (cultura principala);
2 morcov + pătrunjel + păstârnac;
3 castraveţi timpurii + gulii (cultura intercalata);
4 cartofi timpurii + varza de toamna;
5 ceapa arpagic (cultura I) + salata (cultura II);
6 mazăre +fasole;
 Schema de asolament pentru grădinile de lângă casa si microferme
Parcela Anul 1 Anul 2 Anul 3
I tomate / ardei / vinete rădăcinoase + bulboase varza timpurie +
culturi succesive
II rădăcinoase + bulboase varza timpurie + culturi tomate / ardei / vinete
succesive
III varza timpurie + culturi tomate / ardei / vinete rădăcinoase + bulboase
succesive

Schema de asolament si rotaţie pentru o ferma legumicola cu suprafeţe egale ale solelor
Sola Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4
I solanacee bulboase + rădăcinoase varzoase cucurbitacee
II bulboase + rădăcinoase varzoase cucurbitacee solanacee
III varzoase cucurbitacee solanacee bulboase +
radacinoase
IV cucurbitacee solanacee bulboase + varzoase
rădăcinoase
 Irigarea, fertilizarea şi erbicidarea culturilor legumicole
Irigarea culturilor legumicole, reprezintă principala măsură de îmbunătăţire a
regimului de apă din sol contribuie la: sporirea producţiei, îmbunătăţeşte calitatea
comercială şi precocitatea recoltei.
Erbicidarea culturilor legumicole. Combaterea chimică a buruienilor prezintă o mare
complexitate, datorită: numărului mare de specii legumicole existente în cultură, dintre care
unele (ceapă, legume pentru rădăcini tuberizate, legume cucurbitacee, legumele pentru
frunze etc.) sunt deosebit de sensibile la concurenţa
buruienilor în perioada răsăririi. Astfel, printre
măsurile de luptă (preventive şi curative) împotriva
buruienilor în legumicultură, utilizarea erbicidelor
reprezintă o verigă tehnologică absolut necesară. În
acest scop se utilizează un număr mare de erbicide,
sub diferite forme, dintre care o parte sunt eficiente
pentru un număr restrâns de buruieni, în special
anuale şi cu o mare selectivitate pentru plantele
legumicole.
 Epoca de aplicare a erbicidelor poate fi: înainte de înfiinţarea culturilor, cu încorporare în sol
pentru cele mai multe dintre erbicide; în perioada de la semănat la răsărirea plantelor de cultură şi a
buruienilor; după ce plantele de cultură au răsărit şi au un stadiu de creştere mai avansat decât
buruienile; după ce răsadurile s-au prins şi au început să crească; în timpul perioadei de vegetaţie, când
este nevoie.
Temperatura aerului cea mai favorabilă pentru aplicarea erbicidelor este de 16-20°C. La
temperaturi scăzute acţiunea erbicidelor este întârziată.
 Tehnologia generală a producerii răsadurilor de plante legumicole
Avantajele culturilor de legume crescute prin răsad:
➢ asigură condiţii pentru obţinerea unor producţii extratimpurii şi timpurii;
➢ contribuie la eşalonarea producţiei şi a consumului de legume proaspete;
➢ asigură desimea optimă la unitatea de suprafaţă şi uniformitatea culturilor;
➢ permite lărgirea arealului de cultură a speciilor termofile;
➢ micşorează consumul de seminţe etc.
 Răsadurile sunt plante legumicole tinere,
de o anumită vârstă, produse în construcţii
destinate acestui scop sau în teren neprotejat.
La pregătirea construcţiilor pentru
producerea răsadurilor se va ţine cont: în
cazul serelor se vor efectua următoarele
lucrări: revizia tehnică şi reparaţiile curente,
montarea foliei, afânarea solului, aşezarea
substratului etc.
După pregătire amestecurilor nutritive se
dezinfectează cu aburi sau cu substanţe
chimice. La dezinfecţia cu aburi în interiorul
platformelor se introduc conductele de
dezinfecţie termică, racordate la conducta de
transportare a aburului de 120° C.
 Amestecuri de pământ folosite la producerea răsadurilor
Amestecurile nutritive folosite la producerea răsadurilor trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: să fie bogate în substanţe hrănitoare, uşor asimilabile de către plante; să aibă permeabilitate
pentru apă şi aer; culoare închisă (în scopul absorbirii unei cât mai mari cantităţi de energie solară);
să fie lipsite de agenţii patogeni şi dăunători; să aibă reacţie neutră (pentru legumele din grupa
verzei, castraveţi şi pepeni) sau uşor acidă (pH 6,0-6,5 pentru majoritatea speciilor).
Mraniţa – gunoi de grajd bine fermentat (putrezit), întruneşte calităţile menţionate anterior, dar
prezintă o mare rezervă de agenţi patogeni (trebuie dezinfectată) şi seminţe de buruieni (trebuie
distruse).
 Pământul de ţelină – se obţine din terenuri înţelenite, prin dislocarea stratului superficial (10-12
cm) şi aşezarea în platforme pentru fermentare.
Turba – prezintă însuşirile cerute, dar este săracă în elemente nutritive şi are o reacţie acidă (pH =
3,5 – 5,0). Se foloseşte în special turbă roşie, dar trebuie corectată aciditatea.
Nisipul – în special cel grosier (spălat) cu particule de 0,6 - 0,8 mm, folosit pentru a realiza o
bună permeabilitate a amestecului.
La pregătirea amestecurilor, turba se foloseşte numai după ce i s-a corectat reacţia, prin adăugarea
de var (cca. 2 kg/m3), astfel ca pH-ul să fie de 6-6,5. De asemenea, la pregătirea amestecurilor, în
special când acestea se utilizează pentru repicarea răsadurilor, se adaugă 0,5-0,7 kg/m3 superfosfat şi
0,2-0,4 kg/m3 sulfat de potasiu.
 În multe ţări producătoare de legume se practică, într-o măsură tot mai mare, tehnologia de
producere a răsadurilor în cuburi nutritive, rezultate prin presarea amestecului nutritiv, în care se
seamănă sămânţa drajată sau nedrajată, sau se face repicarea răsadurilor.
Tabelul. Exemple de amestecuri de pământuri folosite pentru producerea răsadurilor
destinate culturilor din câmp şi solarii
Amestecuri de pământuri pentru pH
Semănat Repicat (răsădire la distanțe mari) Cuburi nutritive
M T t N M T t N M T t N B
50 - 25 25 50 40 - 10 30 20 40 10 - 6,5
Tomate
- - - - 30 20 30 20 50 30 - 15 5 7,5
40 30 - 10 40 50 - 10 40 20 30 10 - 6,0
Ardei
- - - - 30 20 40 10 30 20 40 10 - 6,5
40 40 - 20 40 50 - 10 - 20 60 5 15 6,0
Vinete
- - - - 10 30 50 10 10 20 65 5 - 6,5
Varză şi 50 25 - 25 50 25 - 25 20 20 50 5 5 7,0
conopidă - - - - 40 10 40 10 - 20 60 20 - 7,0
Castraveţi şi 40 40 - 20 40 40 10 10 55 20 20 - 5 7,0
pepeni - - - - 30 20 30 20 30 20 40 10 - 7,0
Salată 25 75 - - 25 75 - - - - - - - 6,5
M - mraniţă; T - pământ de ţelină; t - turbă; N- nisip; B - balegă de bovine
 Semănatul în vederea producerii răsadurilor
Se respectă următoarele secvenţe tehnologice:
• pregătirea seminţelor;
• epoca de semănat – se stabileşte în funcţie de epoca de plantat a speciei, ţinând cont de vârsta
răsadurilor;
• semănatul se execută manual, în rânduri sau prin împrăştiere, pe suprafaţa de 40-60 m2 în
cazurile când se repică şi 120-200 m2 când nu se repică. Semănăturile se acoperă cu un strat subţire
(0,5-1,0 cm) amestec de pământ sau nisip, iar pentru sere şi cu o folie de polietilenă până începe
germinarea lor. Lucrarea se mai poate face în lădiţe sau chiar direct în ghivece;
• cantitatea de seminţe diferă în raport de specie, iar
pentru a produce răsad în vederea plantării 1 hectar de
cultură sunt necesare următoarele cantităţi: 0,200 kg
pentru ţelină; 0,250 kg pentru tomate, salată; 0,300-
0,400 kg pentru vărzoase; 0,600-0,800 kg pentru ardei,
vinete, castraveţi; 3,0-4,0 kg pentru ceapă şi praz.

Semănarea cepei
 Lucrările de îngrijire aplicate răsadurilor
Repicatul – lucrarea de transplantare a răsadurilor din semănătură deasă, la distanţe mai mari, cu
scopul asigurării unui spaţiu de nutriţie corespunzător şi o iluminare mai bună. Se execută manual, în
faza cotiledonală sau la primele frunze adevărate. Lucrarea este obligatorie pentru toate culturile forţate
şi timpurii din câmp.
Plantele din semănătură se scot în grup, se fasonează la nivelul rădăcinilor şi se repică cu ajutorul
plantatoarelor.
Pentru repicat se folosesc:
- cuburi nutritive din amestecuri de pământuri, confecţionate manual sau mecanizat cu prese
speciale
- ghivecele din material plastic rigid, din folie de polietilenă, pahare din plastic sau ghivece din
turbă.
- stratul nutritiv.
 Dirijarea factorilor de vegetaţie
Lumina - se asigură prin curăţirea materialelor de acoperire, repicatul la timp şi la distanţe
stabilite, răritul ghivecelor în sere, distrugerea buruienilor etc.
Temperatura – se menţine în limitele cerute de particularităţile biologice ale speciei, pe faze de
vegetaţie.
Aerisirea – reglează temperatura şi umiditatea din spaţiile de producere a răsadurilor.
Regimul de umiditate – 65-90%, în funcţie de specie şi faza de vegetaţie şi se asigură prin udări
cu furtunul cu sită sau stropitoarea.
Regimul de nutriţie – se asigură prin fertilizări suplimentare, folosind fertilizanţi chimici, simpli
sau complecşi, întotdeauna sub formă de soluţie, în concentraţii de 0,2-1,0%. Se foloseşte o cantitate
de 4-5 l soluţie/m2.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor – cu produse insecto-fungicide specifice, în cantităţi şi
concentraţii bine stabilite.
Rărirea ghivecelor - la ciclul I în sere.
Călirea răsadurilor – se realizează cu măsuri speciale înainte de plantare.
Producerea răsadurilor pe brazde reci în câmp – se realizează pentru culturile de toamnă
(vărzoase, salată), pregătite corespunzător. Se seamănă mai rar, fără repicare, iar lucrările de
întreţinere sunt asemănătoare cu cele prezentate anterior.
 Calitatea răsadurilor şi pregătirea pentru plantare
Aprecierea calitativă a răsadurilor se face în funcţie de caracterele lor morfologice: înălţimea 15-
20 cm; diametrul 5-8 mm; număr de frunze 5-12; culoarea frunzelor verde-violacee, prezenţa
butonilor florali la solanaceae.
Pregătirea răsadurilor, constă în udarea acestora cu 24 ore înainte de plantare.
Răsadurile repicate: cuburile sau ghivecele se aşează în lădiţe, se face sortarea şi se
dezinfectează, apoi se transportă la locul de plantare.
Răsadurile nerepicate se scot, se fasonează la nivelul rădăcinilor, iar la speciile cu frunze în
rozetă (vărzoase, frunzoase, praz, ţelină) şi la nivelul acestora, reducându-se 1/3 – 1/2 din suprafaţa
lor.
 Tehnologia generală de cultivare a plantelor legumicole în câmp neprotejat
Pregătirea terenului şi solului. Are drept scop asigurarea condiţiilor optime pentru creşterea şi dezvoltarea
plantelor legumicole.
• Defrişarea culturilor anterioare – constă în tocarea vrejurilor cu ajutorul discului sau scoaterea din teren
dacă sunt afectate de agenţi patogeni. Resturile vegetale ce se pot utiliza în zootehnie, se compostează.
• Nivelarea de exploatare – se execută anual, înainte de arătura adâncă şi vara înainte de arătura
superficială, folosindu-se NT-2,8 sau NM – 3-2, prin 1-2 treceri.
• Fertilizarea de bază – se execută toamna, prin aplicarea îngrăşămintelor organice (20-40 t/ha), folosindu-
se MIG-5 şi îngrăşăminte chimice greu solubile pe bază de fosfor şi potasiu, 2/3 din cantitatea stabilită, cu
ajutorul MA-3,5.
 Lucrarea solului la 40-50 cm, ce se execută o dată la 3-4 ani, pentru a distruge stratul impermeabil de la
adâncime (talpa plugului). Se execută cu subsolierul.
Arătura adâncă – (de toamnă, de bază) se execută toamna, pentru culturile înfiinţate în toamnă sau primăvară,
la adâncimea de 28-30 cm, sau vara (arătură superficială) la 18-20 cm.
Trebuie executată corect, asigurând:
- aerisirea solului;
- reţinerea unei cantităţi mai mari de apă;
- încorporarea la adâncime mai mare a îngrăşămintelor, resturilor vegetale, seminţelor de buruieni şi sporilor
unor agenţi patogeni.
 Dacă solurile sunt prea uscate, se execută în prealabil o irigare cu 200-300 m3 apă/ha.
Arătura se lasă negrăpată (în brazdă crudă) – pentru culturile înfiinţate primăvara târziu, sau se
grăpează pentru culturile înfiinţate toamna sau primăvara devreme.
• Grăparea – este lucrarea de mărunţire a solului, se aplică înaintea modelării cu GD 3,2 sau
Combinatorul CPS-6; CPU-8.
• Completarea fertilizării de bază, înainte de înfiinţarea culturilor în primăvară, cu îngrăşăminte
pe bază de azot.
Se erbicidează cu ierbicidul specific fiecărei specii, cu câteva zile înainte de înfiinţarea culturilor.
• Modelarea solului – reprezintă lucrarea de efectuare a straturilor înălţate pe care se înfiinţează
culturile legumicole. Primăvara, straturile înălţate se zvântă mai repede, permiţând înfiinţarea mai
timpurie a culturilor, excesul de apă de pe straturile înălţate se scurge în brazdele de udare.
Lucrarea se execută mecanizat cu MMS-4,5 sau AMFS-4,5.
 Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat
Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat se face prin: semănat direct şi prin plantare
(răsaduri sau organe vegetative).
Semănatul direct presupune folosirea seminţelor şi se utilizează la morcov, pătrunjel, păstârnac,
ridichi, sfeclă roşie, ceapă, salată, spanac, lobodă, mazăre, fasole, bob, castraveţi, dovleci, pepeni verzi,
pepeni galbeni, mărar, cimbru, busuioc, tomate de toamnă etc.
Plantarea se practică la speciile cultivate prin răsad: tomate, ardei, vinete, castraveţi, salată, ceapă
de apă, praz, ţelină, varză albă, varză roşie, varză creaţă, conopidă, gulie, varză de Bruxelles, sfeclă
roşie etc., sau prin organe vegetative: anghinare, leuştean, măcriş, ştevie, usturoi etc.
 Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat prin semănat direct
Elementele tehnologice specifice pentru înfiinţarea culturilor prin semănat direct se referă la: epocă,
norma de semănat, adâncime, scheme şi mijloace.
• Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de: specificul biologic al plantelor, zona de cultură,
durata de vegetaţie, eşalonarea producţiilor.
Culturile legumicole se înfiinţează:
toamna devreme (IX-X), încât până la venirea iernii plantele să înrădăcineze şi să formeze frunze
(spanac);
 toamna târziu (X-XI) – în prejma iernii, plantele iernează sub formă sămânţă negerminată (salată,
spanac, pătrunjel, păstârnac, ceapă ceaclama, mazăre etc.);
primăvara devreme (III-IV) – speciile menţionate anterior, la care se adaugă ridichea de lună,
morcov, mărar, sfeclă roşie etc.;
primăvara târziu (IV-V) – tomate de toamnă, fasole, dovlecei, castraveţi, pepeni verzi şi galbeni
etc.;
vara – pentru culturile de succesiune (VII-VIII)- morcov, dovlecel, fasole, spanac, salată etc.
 Adâncimea de semănat – condiţionează uniformitatea răsăririi şi asigurarea desimii optime şi se
stabileşte în funcţie de mărimea seminţelor, fiind de 8-10 ori diametrul sau latura îngustă a acestora.
Norma de semănat se stabileşte în vederea asigurării desimii şi diferă în funcţie de specie, epoca
de semănat, pregătirea solului etc.: 1,2-1,5 kg/ha - tomate pentru industrializare; 2-3 kg/ha – salată; 4-
6 kg/ha – rădăcinoase, cucurbitaceae; 10-14 kg/ha – ridichi, sfeclă; 15-25 kg/ha – spanac; 120-150
kg/ha – fasole; 180-200 kg/ha mazăre.
 Schemele şi distanţele de semănat se stabilesc în funcţie de: habitusul plantelor,
metoda de udare, mecanizarea lucrărilor, asigurarea desimii. Semănatul se execută în
rânduri.
Date tehnice specifice înfiinţării culturilor legumicole prin semănat direct în câmp neprotejat
Cultura Epoca de semănat Cant. de sămânţă Adâncimea de Schema de Desimea
(kg/ha) semănat (cm) semănat (cm) mii pl/ha
Ceapă 5-30.III 6-9 2-3 20+40+20+70x2-3 750-1000
15.IV-1.V;10.VI- 40x4,4-5,5
Fasole de grădină 150 5-6 450-550
10.VII (sistem nemodelat)
Mazăre de grădină 1.III-10.IV 180-300 4-6 12,5 (nemodelat) 1200-1300
Bame 1-10.IV 50 3-4 80+70x13-15 90-100
1-25.III; 15.VI- 28+28+28+66x3,5-
Morcov 5-6 2-3 700-800
15.VII 4,0
Pătrunjel 1-30.III 4-5 2-3 28+28+28+66x5-6 450+550
Păstârnac 1-25.III 5-6 2-3 40+40+70x6-7 400-500
Sfeclă roşie 20.III-20.IV 12-14 3-4 40+40+70x12-14 140-165
Ridichi de iarnă 10-20.V 10-12 3-3,5 40+40+70x8-10 200-250
25.IV-10.V; 10.VI-
Castraveţi 4-6 3-4 80+70x9-10 135-145
1.VII
15.IV-10.V
Dovlecei 4-6 3-4 80+70x33-38 35-40
10.VI-1.VII
Dovleac de copt şi
300x67-74
pentru plăcintă 1-20.V 5-6 3-4 4,5-5,0
(nemodelat)
15.III-15.IV; 1- 20+40+20+70x13-
Salată 2-3 2-3 150-200
20.VII 18
1-30.III; 1-30.VIII
Spanac
25-30.IX; 1-15.XI 20-25 2-3 20+40+20+70x4-6 450-600
Pepeni galbeni 25.IV-10.V 4-5 3-4 150x22-26 25-30
Pepeni verzi 25.IV-10.V 4-5 3-5 150x33-44 15-20
Andive 10.IV-20.VI 2-3 2-3 20+40+20+70x3-4 650-700
Mărar (eşalonat) 1.III-1.VII 6 1-1,5 28+28+28+66x2-3 800-1000
 Mijloacele de semănat – mecanizat şi semimecanizat, pentru suprafeţe mari, cu SUP-21 şi SU-29 –
pentru seminţe mici şi SPC-6 pentru seminţe mari, iar manual, pentru suprafeţe mici.

Semănătoare manuală
8 rânduri, pentru
ridichi, morcov, varza,
spanac, mustar,
ceapa, arpagic,
patrunjel, fasole,
porumb
 Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat prin plantare
Se plantează răsaduri cât şi organe vegetative.
Epoca de plantare:
toamna devreme (IX-X) – salată, ceapă şi usturoi verde;
primăvara devreme (III-IV) – salată, varză timpurie, conopidă timpurie, ceapă din arpagic, usturoi,
specii perene etc.;
primăvara târziu (IV-V) – tomate timpurii, tomate de vară, ardei, vinete, castraveţi timpurii, pepeni;
vara – pentru culturile de succesiune (VI-VII)- vărzoase de toamnă, salată (VIII).
Adâncimea de plantare – este în general aceiaşi la care
răsadurile au fost obţinute în spaţiile de producere. Se pot
planta mai adânc speciile ce emit rădăcini adventive (tomate,
varză), dar niciodată la salată şi ţelină.
Organele vegetative se plantează la adâncimi determinate de
dimensiunile lor.
Schemele şi distanţele de plantare - se stabilesc în funcţie
de aceleaşi aspecte ca la semănat, plantându-se în rânduri
echidistante sau în benzi de 2-4 rânduri.
 Date tehnice specifice înfiinţării culturilor legumicole, prin plantare în câmp neprotejat
Necesar de material
Desimea
de plantat (mii Schema de plantare*
Cultura Epoca de înfiinţare (mii
fire/ha răsad + (cm)
pl./ha)
rezervă)
Tomate timpurii 25.IV-1.V 63-71 80+70x20-23 55-65
Tomate vară-toamnă 1-15.V 65 60+90x22 60
Tomate vară-toamnă 1-15.V 50-60 100x18-20 nemodelat 50-55
Ardei gras 25.IV-20.V 105-130 80+70x11-14 94-120
Ardei gogoşar şi lung 1-20.V 105-130 80+70x11-14 95-120
Ardei pentru boia 25.IV-5.V 120-140 80+70x10-12 110-150
Pătlăgele vinete 25.IV-20.V 52-63 80+70x23-28 47-57
Ceapă 10-30.V 600-700 20+40+70x4-5 550-600
Praz 10.V-10.VI 300-360 20+40+20+70x10 265-330
Ţelină 15.V-10.VI 70-80 80+70x18-20 65-75
Varză timpurie 5.III-5.IV 70-80 80+70x18-20 65-75
Varză de vară 25.IV-15.V 55-60 80+70x22-24 55-60
Varză de toamnă 15.VI-15.VII 55-60 80+70x26-30 45-50
Varză roşie 20.VI-10.VII 65-70 80+70x22-24 55-60
Conopidă timpurie 15-30.III 70-80 80+70x18-20 65-75
Conopidă de toamnă 20-30.VI 55-60 80+70x26-30 45-50
Salată de ogor 1-15.III 200-220 28+40+20+70x13-18 150-200
Hrean 1-20.IX 50-60*** 70x40-45 28-36
Ceapă din arpagic (toamnă) 1.X-1.XI 800-1300** 28+28+28+66x3-3,5 800-850
Ceapă din arpagic (primăvara) 20-30.III 500-1300** 28+28+28+66x3-3,5 800-850
Usturoi pentru bulbi (toamnă) 10.IX-30.X 800-1000** 28+28+28+66x3-4 700-900
Usturoi pentru bulbi (primăvară) 1-30.III 800-1000** 28+28+28+66x3-4 700-900
* plantare pe schema de modelare cu coronament de 104 cm;
** kg bulbi/ha;
*** mii butaşi realizaţi din 500-1800 kg rădăcini, în funcţie de tipul de butaşi şi materialul din care provin
 Mijloace de plantare:
- manual, pe suprafeţe mici, cu plantatorul pentru răsaduri nerepicate şi unele părţi vegetative
(butaşi) sau în gropi – pentru răsadurile repicate şi părţi vegetative mai voluminoase;
- semimecanizat;
- mecanizat - cu MPR-8 (răsaduri), MPB (arpagic, usturoi), 4 SaBP-70 pentru cartofi neîncolţiţi etc.
 Lucrări de întreţinere aplicate culturilor legumicole în câmp
Lucrări cu caracter general
• Afânarea solului şi combaterea crustei – asigură regimul de umiditate, aer, temperatură,
răsărirea uniformă a plantelor etc.
Se realizează prin praşile manuale şi mecanice cu FPP – 1,3; FP-4; CL-4,5-M, în număr de 2-4,
la adâncimi diferite în funcţie de sistemul radicular.
• Prevenirea apariţiei şi combaterea buruienilor:
măsuri preventive: arătura adâncă, distrugerea buruienilor din culturile anterioare înainte de
formarea seminţelor, rotaţia raţională a culturilor, evitarea folosirii îngrăşămintelor organice cu un
conţinut ridicat de seminţe de buruieni.
 măsuri curative:
praşile – când buruienile sunt mici;
plivit – manual, când buruienile sunt mici, iar solul trebuie să fie rece;
combaterea chimică prin folosirea de erbicide.
• Verificarea şi completarea golurilor - se practică prin plantare de răsaduri, organe vegetative sau prin
seminţe preîncolţite.
Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor:
- măsuri preventive: soiuri rezistente, seminţe şi material de plantat sănătoase, dezinfecţia înainte de
folosire, respectarea rotaţiei, strângerea resturilor vegetale atacate etc.;
- măsuri curative – prin tratamente aplicate, folosindu-se substanţe insecto-fungicide specifice şi chiar
combaterea biologică.
Fertilizarea fazială – cu scopul menţinerii fertilităţii solului, pentru a pune la dispoziţia plantelor
elementele necesare. Se face diferenţiat în funcţie de specie şi faza de vegetaţie.
Irigarea culturilor – pentru a asigura necesarul de apă pentru plante, toate culturile legumicole se irigă,
iar normele, momentul şi numărul udărilor se stabilesc în funcţie de specie, durata de vegetaţie, anotimp,
producţii etc.
Răritul - lucrare aplicată la culturile legumicole înfiinţate prin semănat direct şi constă în îndepărtarea
surplusului de plante, asigurându-se distanţa optimă pe rând. Se execută manual, când plantele sunt mici.
Din răritură se pot completa goluri (tomate, salată).
 Muşuroitul - lucrările în cadrul cărora, prin folosirea solului, sunt favorizate: emiterea de rădăcini
adventive (tomate, castraveţi), tuberizarea (cartofi), rezistenţă sporită la acţiunea vânturilor, înălbirea
părţilor comestibile (sparanghel, praz etc.).
Protejarea culturilor împotriva brumelor – se aplică în culturile cu sensibilitate la frig (solanaceae,
cucurbitaceae), la brumele târzii de primăvară şi timpurii de toamnă.
Se urmăreşte producerea perdelelor de fum, prin arderea de materiale organice, brichete fumigene,
lumânări fumigene sau prin irigarea culturilor prin aspersiune.
 Combaterea grindinei - cuprinde un ansamblu de măsuri care au drept scop protejarea plantelor
cât şi împiedicarea acţiunii prin căderea grindinei.
Se utilizează: plase din material plastic cu ochiuri mici sau se lansează proiectile sau rachete mici
ce conţin substanţe chimice şi care prin explozii în zona norilor împiedică formarea grindinei.
 Susţinerea plantelor – se aplică la specii cu port înalt şi care nu se pot menţine în poziţie erectă (tomate,
fasole, castraveţi). Se asigură prin araci din lemn de care se leagă plantele sau spalieri de sârmă, de care plantele se
leagă cu ajutorul sforilor.
• Copilitul – lucrarea prin care se îndepărtează lăstarii de pe plante (tomate cu port înalt, ardei şi vinete). La
tomate se face radical (îndepărtând toţi copilii la tomatele timpurii) sau parţial (se lasă 1-3 copili la tomatele de
vară-toamnă).
La ardei şi vinete se face un copilit parţial.
Lăstarii se îndepărtează când sunt mici (5-10 cm) prin rupere sau tăiere.
 Cârnitul – lucrarea prin care se îndepărtează vârful tulpinii principale la speciile
legumicole cu port înalt, în scopul sistării creşterii şi limitării numărului de
inflorescenţe sau flori, favorizând o dezvoltare bună şi o coacere mai timpurie a
fructelor.
Tomatele timpurii se cârnesc după 3-5 inflorescenţe, cele de vară-toamnă după 8-12
inflorescenţe, iar cele de toamnă cu 2-3 săptămâni înaintea căderii brumelor. Lucrarea
se execută manual, lăsându-se 1-2 frunze după ultima inflorescenţă. La varza de
Bruxelles, lucrarea de cârnit se aplică la sfârşitul lunii august, pentru a favoriza
creşterea verzişoarelor.
Se aplică şi la unele soiuri sau hibrizi de castraveţi, prin ruperea vârfului tulpinii în
faza de 3-5 frunze adevărate.
Ciupitul – lucrarea ce se aplică plantelor legumicole cucurbitaceae şi constă în
îndepărtarea repetată a vârfului lăstarilor, favorizând apariţia ramificaţiilor de ordin
superior, pe care apar mai multe flori femeieşti, influenţând producţia.
Tratarea plantelor cu substanţe bioactive – are drept scop influenţarea creşterii şi
fructificării plantelor legumicole. Se folosesc produse de sinteză cu acţiune specifică
asupra unor procese din plante (auxine, gibereline, retardanţi, produse fertilo-
stimulatoare) cu denumiri comerciale diferite, dar de mare eficienţă. Se aplică unul sau
mai multe tratamente.
 Recoltarea şi condiţionarea legumelor
Recoltarea legumelor
Recoltarea legumelor cuprinde două aspecte principale
şi anume: organizarea recoltării şi tehnologia de recoltare.
Organizarea recoltării prezintă importanţă deosebită
pentru fermele specializate şi se face din timp asigurându-se
pe de o parte întocmirea corectă a graficelor de livrare, pe
baza evaluării producţiei şi întocmirea calendarului apariţiei
acesteia, iar pe de altă parte asigurându-se maşinile şi
utilajele necesare recoltării, ambalajele necesare, mijloacele
de transport.
Tehnologia recoltării se referă la:
- Stabilirea gradului de maturare la care trebuie făcută
recoltarea, în funcţie de destinaţia producţiei, capacitatea de
a-şi desăvârşi maturarea după recoltare;
- Momentul optim de executare a recoltării;
 - Tehnica de recoltare.
Gradul de maturare constituie o anumită etapă în procesul creşterii şi maturării la care legumele întrunesc
anumite proprietăţi ca: mărime, culoare, fineţe, conţinut în apă, zaharuri, aciditate etc.
În funcţie de specificul creşterii şi dezvoltării fiecărei specii legumicole şi de destinaţia producţiei se
utilizează următoarele noţiuni legate de gradul de maturare:
- maturitatea fiziologică este dată de momentul când seminţele ajung la mărimea caracteristică şi sunt
apte să germineze dacă sunt puse în condiţii optime de umiditate şi căldură;
- maturitatea de consum corespunde momentului în care părţile comestibile ale legumelor au dobândit
însuşirile caracteristice speciei şi soiului (mărime, formă, culoare, gust, aromă etc.), însuşiri care permit
folosirea lor imediată. Această noţiune se utilizează pentru legumele de la care se consumă părţile vegetative
(salată, spanac, morcov, pătrunjel etc.) dar se poate folosi şi pentru cele de la care se utilizează fructele
înainte de atingerea maturităţii fiziologice (castraveţi, dovlecei, mazăre etc.);
- maturitatea comercială pentru unele legume ca tomatele pentru export, pepenii galbeni destinaţi
păstrării etc., aceasta corespunde cu stadiul de pârgă.
 - maturitatea tehnică sau industrială corespunde cu faza în care legumele întrunesc însuşirile cerute de unele
operaţiuni tehnologice cum ar fi: păstrarea în stare proaspătă (ceapă, usturoi, etc.), diferite forme de prelucrare
(pastă, bulion, conserve sterilizate, produse deshidratate, murate etc.).
În funcţie de specificul plantelor recoltarea se face selectiv sau integral.
Recoltarea selectivă se face prin mai multe treceri, pe măsură ce produsele legumicole ajung la maturitatea
comercială (tomate, ardei, castraveţi, pepeni, dovlecei, fasole păstăi etc.). Intervalul dintre două recoltări diferă în
funcţie de specie, faza de dezvoltare a plantei, tehnologia de cultură, condiţiile de mediu etc.
Recoltarea integrală la o singură trecere, se face culegând toate produsele existente în momentul recoltării –
la tomate, ardei, pătlăgele vinete, fasole, mazăre etc., la care s-au creat soiuri şi hibrizi cu maturare de peste 85%
şi o bună rezistenţă la loviri, vibraţii etc.
Recoltarea se poate face: manual, când toate operaţiile se execută manual; manual cu scoaterea mecanizată a
recoltei din câmp cu platforme mobile, platforme tehnologice cu benzi; semimecanizat, o parte din operaţii se
execută mecanizat iar celelalte manual; mecanizat, când toate operaţiunile de recoltare se face cu ajutorul
maşinilor speciale.
 Condiţionarea produselor legumicole
Prin condiţionare se înţelege totalitatea operaţiilor de sortare, calibrare, periere, spălare, ceruire
etc. cu ajutorul cărora produsele recoltate sunt aduse să îndeplinească condiţiile tehnice de calitate şi
prezentare prevăzute în STAS.
Presortarea este o operaţie care se efectuează după recoltare şi constă în eliminarea din masa
produselor a exemplarelor evident necorespunzătoare calitativ, a resturilor de tulpini, bulgări de
pământ etc.
Sortarea este operaţia de condiţionare a produselor legumicole prin care se urmăreşte ca acestea
să corespundă condiţiilor de calitate precizate în STAS. Prin sortare se elimină din masa produselor
exemplarele foarte mici, cele cu maturare complet diferită faţă de celelalte produse, exemplarele
bolnave, vătămate, crăpate etc.
 Sortarea selectivă se face manual, prin alegerea produselor cu defecte din masa produselor supuse
sortării.
Calibrarea este operaţia prin care produsele sunt grupate după formă, mărime, greutate etc.. De
obicei, calibrarea se face concomitent cu sortarea produselor sau după aceasta.
Perierea este operaţiunea care se aplică unor specii legumicole ca: tomatele, cartofii etc. Are ca
scop înlăturarea şi curăţirea de praf şi o parte din reziduurile de substanţe chimice care se găsesc pe
aceste produse.
Spălarea legumelor se face cu maşini speciale de spălat şi are drept scop îndepărtarea totală a
pământului de pe legume şi a substanţelor fitosanitare, care se găsesc pe acestea.
Ceruirea este o altă lucrare care se aplică la unele legume şi se face cu emulsii de ceară sau
parafină, având drept scop prelungirea perioadei de păstrare a însuşirilor calitative.
Legarea în snopi, legături este operaţia de condiţionare şi ambalare specifică legumelor verdeţuri,
sparanghelului, legumelor condimentare etc. Operaţiunea se execută manual şi constă în formarea unor
legături de 4, 6, 10 sau 12 plante, frunze, peţioluri etc., care se leagă cu banderole din masă plastică sau
alte materiale de legat.