Aminoacizi, peptide și proteine.

Proprietăți chimice ale aminoacizilor (continuare).

-Reacții datorate grupelor funcționale aminice.
-Proprietăți chimice ale aminoacizilor care implică participarea
ambelor grupe funcționale.
- Proprietăți chimice ale aminoacizilor datorate radicalului
lateral R
Peptide (oligo- și polipeptide).
Nivele de organizare structurală a moleculelor proteice

Curs 4
Conf. univ., dr. chim.,
Elena GORINCIOI
2. Reacții datorate grupelor funcționale aminice.
A) reacția aminoacizilor cu acizii, cu formare de săruri:

B) Alchilarea aminoacizilor:
3. Proprietăți chimice ale aminoacizilor care implică participarea ambelor
grupe funcționale.

A) reacția aminoacizilor cu ionii metalelor (Cu, Ni, Pb, Ca, Mg etc., cu

formare de complecși de tip chelatic:
B) Reacția de condensare intermoleculară a aminoacizilor cu
formarea de legături peptidice:

Condensare intermoleculară a aminoacizilor cu formarea de legături

peptidice implică eliminarea apei (de aici și denumirea- condensare), între
o grupă -COOH a unui aminoacid și grupa –NH2 a altui aminoacid. Se
formează astfel: di-, tri-, tetra-,…polipeptide.
Trebuie de precizat în cazul legăturii peptidice, caracterul parțial de legătură
dublă a legăturii covalente C-N, datorat conjugării electronilor
neparticipanți de la atomul de azot cu electronii de tip π ai legăturii carbonil
(conjugare p- π ), ceea ce se poate reprezenta prin structurile de rezonanță:

Datorită împiedicării sterice a rotației libere , impusă de caracterul

parțial de legătură dublă C＝N, se constată posibilitatea apariției
izomeriei sterice geometrice (cis-, trans-, sau Z-E), evidențiată prin
existența în proteinele naturale doar a izomerului trans (E) al
legăturii peptidice.
4. Proprietăți chimice ale aminoacizilor datorate radicalului lateral R.

Vor fi studiate la lucrarea de laborator cu tema: Reacții de culoare

ale aminoacizilor.
 Peptide
Polipeptidele sunt substanțe proteice inferioare, constituite dintr-un
număr relativ mic de aminoacizi, uniți prin legături peptidice –CO-NH-.
După numărul de unități structurale ale aminoacizilor conținuți,
peptidele se împart în:
a) OLIGOPEPTIDE – 2-10 aminoacizi
b) POLIPEPTIDE- peste 10 pînă la 100 de aminoacizi.
OLIGOPEPTIDELE: di-, tri-, tetra-, …, decapeptide.
Datorită naturii aminoacizilor constituenți, a succesiunii (secvenței) și
conformației lor, peptidele se pot prezenta sub forma unui număr foarte
mare de izomeri: de exemplu, o pentapeptidă formată din 5 aminoacizi
diferiți prezintă 120 de izomeri).
Existența unei asemenea diversități de forme izomere explică enorma
de variabilitate structurală, configurațională și funcțională a
diferitelor forme de proteine din organismele vegetale și animale.
Inceputul catenei Finalul catenei
 Reprezentanți naturali ai oligopeptidelor

Glutationul îndeplinește în organism roluri biochimice complexe: rol de menținere a

homeostaziei redox, protecția celulelor împotriva stresului oxidativ (speciile cu o reactivitate
foarte înaltă ale oxygenului, precum superoxid (O2−) și peroxid de hidrogen (H2O2).
Encefalinele sunt pentapeptide, care au una dintre
structurile:
H2N-Tyr-Gly-Gly-Phe-Met-COOH sau
H2N-Tyr-Gly-Gly-Phe-Leu-COOH.
Acești compuși au rol în procesele analgezice, diminuând
senzația de
durere și în modularea acțiunii neurotransmițătorilor.
Este de menționat, că encefalinele constituie primii cinci
aminoacizi din lanțurile de endorfine- polipeptide cu
structură mai complicată de interes major în neurofiziologie.

Dintre octapeptidele cu rol fiziologic bine-cunoscut,

menționăm Oxitocina și vazopresina, ambele cu activitate
hormonală. Sunt secretate de lobul posterior al hipofizei
(neurohipofiza).
Structura ambilor compuși prezintă analogie, dar diferă
prin doi aminoacizi: din pozițiile 3 și 7.

Oxitocina Vazopresina
Deși există o anumită analogie structurală (șase aminoaciși comuni),
proprietățile hormonale sunt mult diferite:
Oxitocina stimulează contracția musculaturii netede de la nivelul
uterului (ceea ce este important la naștere). De asemenea,
contribuie la activarea lactației. Oxitocina prezintă și interes
farmaceutic: se utilizează în obstetrică și ginecologie.

Vazopresina produce contracția vaselor sangvine și favorizează

resorbția renală a apei, prin aceasta determinând creșterea
presiunii sangvine. Prezintă proprietăți antidiuretice.

Pentru studiul individual:

Veninuri (otrăvuri)- de origine vegetală și animală, care conțin
peptide: veninul de șarpe, otrăvuri din ciuperci (amanitina,
faloidina).
Neuropeptidele endorfine
NEUROPEPTIDE: Endorfine (moleculele fericirii, hormonii fericirii)

Hrana declanșează eliberarea endorfinelor în creer

 Polipeptide
Majoritatea polipeptidelor izolate au acțiune hormonală,
neurotransmițătoare și enzimatică. Pot prezenta una sau două catene,
specio-specifitate, existența unor punți disulfidice etc.
Exemple: insulina, glucagonul, corticotropina (hormonul
adrenocorticotrop hipofizar- ACTH), calcitonina și parathormonul.
Insulina este o polipeptidă cu acțiune hormonală,
secretată de Pancreas, celulele de tip β din insulele
Langerhans.
Acțiunea: Scăderea nivelului glicemiei sangvine
(scăderea conținutului de glucoză în sânge), adică are un
efect hipoglicemiant.
Structura: 51 de resturi de aminoacizi, dispuși în două
catene: A (21 de resturi) și B (30 de resturi) (aminoacizii
N- și C-terminali!!). Două punți disulfidice intercatenare
și una intracatenară. Masa moleculară – 5700 Da.
Se remarcă o variație a tipurilor de aminoacizi din catena A la
nivelul pozițiilor 8-10, care prezintă diferențe taxonomice (în raport
cu specia biologică). Aceste diferențe structurale Conferă
moleculei de insulină specio-specifitate, fiind un exemplu
caracteristic al relației structură chimică-activitate biologică.

Variația triadei de aminoacizi la om și la unele mamifere

 În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societății de Biologie, Nicolae
Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor
sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile
de diabet, comunicări ce sunt publicate în revista
Societății.[10][11][12] Paulescu publică separarea unui principiu
activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumește
pancreina (1921), și în numărul din 31 august 1921 al revistei
de specialitate Archives Internationales de
Physiologie,[13][14]revistă cu apariție simultană
în Franța și Belgia. În anul 1922, Paulescu obține, de la
Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de
invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de
Savantul, medicul și fabricare”.[15] În nici una din publicații, Nicolae Paulescu nu
fiziologul român amintește de experimentele similare publicate de Israel Kleiner
în 1915 și 1919.[16]
Nicolae Păulescu
Aceste publicații au precedat cu 8-10 luni anunțarea de
către Fr. Grant Banting și Ch. Herbert
Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei
(1922).[17] Bazându-se pe o traducere incorectă a textului
articolelor publicate, Banting și Best neagă influența
rezultatelor la care ajunsese profesorul Paulescu și afirmă că
deși Paulescu a demonstrat eficacitatea extrasului pancreatic
în a reduce cantitatea zahărului sau a ureei din sânge a
animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecțiile nu ar avea
efect:
Glucagonul , este o polipeptidă cu acțiune hormonală, secretată
de celulele de tip α din insulele Langerhans ale pancreasului,
formată din 29 de resturi aminoacide. Activitatea fiziologică
exercitată este antagonistă insulinei, determinând sporirea
glicemiei sangvine- efect hiperglicemiant.
Structural molecula glucagonului este monocatenară, masa
moleculara 3500 Da. Resturile de aminoacizi din componența
glucagonului prezintă unele diferențe, în raport cu insulina: în
glucagoin se află metionina și triptofanul, (care sunt absenți în
insulina) și lipsesc cisteina, izoleucina și prolina (prezenți în
insulina).
Aceste diferențe de compoziție pledează pentru o explicitare a
relației structură chimică- activitate biologică, atât de
caracteristică compușilor proteici.
Corticotropina – este o polipeptidă formată din 39 de
resturi aminoacide. Secreția ei se produce la nivelul
anterohipofizei. Activitatea biologică rezidă în stimularea
biosintezei hormonilor steroizi la nivelul glandei
corticosuprarenale (hormonii corticosteroizi).
Calcitonina și parathormonul sunt două polipeptide cu
acțiune hormonală, implicate în reglarea metabolismului
Ca.
Calcitonina are 32 de resturi aminoacide, este secretată
de glanda tiroidă , are acțiune hipocalcemiantă (provoacă
scăderea conținutului de Ca în serul sangvin).
Parathormonul- are 84 de resturi aminoacide , este
secretat de glanda paratiroidă, induce hipercalcemia.
 Nivele de organizare structurală a moleculelor
proteice

Structura proteinelor este complexa și depinde

atât de mărimea macromoleculelor de polipeptide, de
tipul și secvența amino-acizilor, de configurația amino-
acizilor naturali, de conformația lanțurilor de
polipeptide, de legăturile de hidrogen intra - și
intermoleculare, de prezenta mai multor lanțuri
polipeptidice ca și de prezenta unor grupe prostetice
din proteinele complexe. Exista mai multe nivele de
cunoaștere și caracterizare a structurii: structura
primara, structura secundara, structura terțiara și
structura cuaternara.
 Structura primară
O O
Structura primară- prezintă lanţul H H
polipeptidic liniar de aminoacizi aranjaţi într-o H2N C N C N C COOH
anumită ordine şi legaţi între ei prin legături H2
CH3 H CH3 H
peptidice:
Structura primara se refera la tipul, numărul și secvența
aminoacizilor din lanțurile polipeptidice din proteine. Pentru
determinarea structurii primare se parcurg următoarele etape:
- separarea proteinelor de grupele prostetice;
- separarea lanțurilor de polipeptide prin scindarea legăturilor
covalente care pot sa existe între lanțuri (de exemplu legăturile
disulfidice -S-S- care apar între grupele –SH din resturile de cisteină);
- hidroliza parțiala și totală a proteinelor pentru analiza compoziției
proteinei sau a fragmentelor rezultate prin hidroliza parțială;
- analiza secvențiala a polipeptidelor prin analiza grupelor N- și C-
terminale (prin metode chimice speciale);
 Structura secundară
Structura secundară- aranjarea spaţială a unor regiuni distincte ale
moleculei proteice, fără a ţine cont de interacţiunile radicalilor laterali de
aminoacizi. Ea se stabilizează prin legături (punţi) de hidrogen între grupele
carboxil şi iminice. Au fost astfel identificate două tipuri de structuri secundare
care apar în toate tipurile de proteine:
1. Structura α sau elicea (spirală α). Este
structura α-cheratinei (din păr, unghii) și
a proteinelor globulare, în care lanțul
polipeptidic nu este coplanar, astfel încât
atomii din catena sunt aranjați pe
spiralele unei elice. Datorita configurației
(L) a amino-acizilor naturali elicea este
dreaptă sau α (în sensul acelor
ceasornicului). Spirele elicei sunt
stabilizate de legăturile de hidrogen care
se formează între grupele NH….OC. Într-
o astfel de elice legăturile de hidrogen
alpha-helix
Hemoglobin – Secondary Structure

alpha helix
2. Structura β sau structura pliată care este caracteristică pentru
fibroina (proteina din mătasea naturală). În acest caz lanțurile
polipeptidice sunt liniare (unghiul diedru este de 0) și legăturile de
hidrogen NH…OC sunt intercatenare, adică între lanțurile liniare
paralele, adică unesc două catene diferite. Legăturile de hidrogen sunt
liniare astfel încât doua lanțuri polipeptidice legate prin legături de
hidrogen sunt coplanare.