Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

FACULTATEA DE MEDICINĂ Nr.1

Catedra de Biochimie și Biochimie clinică

PORTOFOLIU

Chislova Dorina

Anul 2021, grupa M2119

Chișinău, 2021
Aminoacizii sunt compuși cu funcțiune mixtă (compuși care au grupe funcționale diferite în
molecula lor) care conțin în molecula lor grupările -NH2 și -COOH.

Nomenclatură[modificare | modificare sursă]

Aminoacizii se denumesc folosind cuvântul „acid“, urmat de „amino“ și numele acidului
corespunzător. Prin prefixele „di“, „tri“ etc., se arată numărul de grupe amino și carboxil, iar poziția
relativă a două grupe funcționale se precizează cu literele grecești „α“, „β“, „γ“, „δ“, „ε“, în care acidul
este α dacă grupările amino și carboxil se leagă de un același carbon, β dacă grupările amino și
carboxil se leagă la atomi de carbon alăturați, iar, pe măsură ce crește distanța, se vor numi γ, δ, ε.
În cazul compușilor aromatici, se folosesc prefixele „orto“, „meta“, „para“.
, acid α amino-propanoic
, acid β amino-propanoic

Tipuri de aminoacizi naturali[modificare | modificare sursă]

Un aminoacid este natural dacă este alifatic și α. Exista 20 de aminoacizi ce intră în
componența proteinelor. Aceștia
sunt: alanină, valină, leucină, izoleucină, prolină, triptofan, fenilalanină, metionină, glicocol, serină, tr
eonină, tirozină, asparagină, glutamină, cisteină, acid aspartic, acid
glutamic, arginină, lizină, histidină (acesta din urmă constituie un aminoacid esențial pentru copiii cu
vârsta sub 1 an). Dintre aceștia, 8 sunt esențiali, adică nu pot fi produși de organismul uman și
trebuie aduși din exterior, prin alimentație (valina, leucina, izoleucina, triptofanul, fenilalanina,
metionina, lizina și treonina).

După numărul grupelor carboxil și amino

Aminoacizi monoaminici și monocarboxilici

, acid amino-acetic (glicina, glicocol)

, acid α-amino-propanoic (α-alanină)

, acid α-amino-izovalerianic (valină)

Aminoacizi monoaminici și dicarboxilici
, acid aminosuccinic (acid asparagic)
, acid α aminoglutaric (acid glutamic)
Aminoacizi diaminici și monocarboxilici[modificare | modificare sursă]
, acid α, ε diamino-capronic (lisină)

După alte grupări incluse

Aminoacizi hidroxilați

, acid α amino β hidroxi propanoic (serină)

Aminoacizi tiolici

, acid α amino β tio propanoic (cisteină)

Proprietăți fizice
Aminoacizii sunt substanțe solide, cristalizate. Au puncte de topire foarte ridicate (P.t.>250 °C
datorita legaturilor de H ce se stabilesc intre gruparile -COOH la moleculele vecine) și sunt solubili
în H2O dar insolubili in compusi organici.Aminoacizii inferiori au gust dulce iar cei superiori au gust
amar. Culoare: incolori la temperatura camerei.

Soluții[modificare | modificare sursă]

Aminoacizii se folosesc la prepararea soluțiilor tampon. Acestea sunt soluțiile în care, dacă se
adaugă o cantitate limitată (mică) de acid sau de bază, aceasta este neutralizată și pH-ul
soluției nu se schimbă.

Reacții caracteristice acizilor organici[modificare | modificare sursă]

Deoarece conțin gruparea carboxil, care este specifică acizilor carboxilici, aminoacizii reacționează
la această grupare în același fel.

Reacția de condensare[modificare | modificare sursă]

În timpul acestei reacții se formează legături noi între atomi ce aparțin la molecule distincte,
numite legături peptidice. Rezultatul reacției sunt peptidele.
Ciclul Krebs
Ciclul acidului citric - cunoscut și sub numele de ciclul acizilor tricarboxilici (ciclul
TCA), ciclul Krebbs, sau ciclul Szent-Györgyi-Krebs [1][2] - este un ciclu de reacții
chimice, care este folosit de către toate aerobe pentru a
genera energie prin oxidarea acetatului provenit
din carbohidrați, grăsimi și proteine în dioxid de carbon și electroni. În plus, ciclul
furnizează precursori pentru biosinteză, incluzând aici anumiți aminoacizi, precum și
agentul de reducere NADH, care este implicat în numeroase reacții biochimice.
Importanța acestuia din urmă, pentru mai multe căi metabolice, sugerează că a fost
unul dintre cele mai timpurii componente ale metabolismului celular și poate avea
origine abiogenică.[3]
Numele acestei căi metabolice este derivat de la acidul citric (un acid tricarboxilic) care
este mai întâi consumat și apoi regenerat prin această secvență de reacții pentru a
complete ciclul. În plus, în ciclu se consumă acetat (sub formă de acetil-CoA) și apă, se
reduce NAD+ la NADH, și se produce dioxid de carbon. NADH-ul generat prin ciclul
acizilor tricarboxilici este utilizat ulterior în procesele de fosforilare oxidativă. Rezultatul
net al acestor două căi strâns legate este oxidarea de substanțe nutritive pentru a
produce energie sub formă de ATP.
În celulele eucariote, ciclul acidului citric are loc în matricea mitocondriei. Bacteriile
utilizează, de asemenea, ciclul TCA de generare a energiei dar, în lipsa mitocondriilor,
secvența de reacție se efectuează în citosol.
Componentele și reacțiile ciclului acidului citric au fost stabilite în 1930 de către laureații
Premiului Nobel Albert Szent-Györgyi[4] și Hans Adolf Krebs.[5]

Evoluție[modificare | modificare sursă]

Componenții ciclului TCA derivă de la bacterii anaerobă și se presupune că însăși
această cale metabolică ar fi putut evolua în mai multe rânduri.[6] Teoretic există mai
multe alternative ale ciclului TCA, dar acesta pare a fi cel mai eficient.[7] Dacă multiplele
alternative ar fi evoluat în mod independent, el ar fi convers fără îndoială la ciclul
acidului citric.

Descrierea ciclului[modificare | modificare sursă]

Ciclul acidului citric este un component cheie al metabolismului, prin care toate
organismele aerobe produc energie. Prin catabolismul zaharurilor, a grăsimilor și a
proteinelor se produce acetat sub formă de acetil-CoA. Acetil-CoA împreună cu doi
echivalenți de apă (H2O) sunt consumați în ciclul acidului carboxylic cu producerea a doi
echivalenți de dioxid de carbon (CO2) și a unui echivalent de HS-CoA. Pe lângă aceștia,
un ciclu complet reduce trei echivalenți de NAD+ la NADH, un echivalent
de ubichinonă (Q) la (QH2), și convertește un echivalent de GDP și fosfat anorganic (Pi)
în GTP. NADH și QH2 obținuți în ciclul acidului citric este utilizat ulterior în procesele
de fosforilare oxidativă pentru a produce ATP.
Una dintre sursele primare de acetil-CoA sunt carbohidrații, care sunt degradați în
procesul de glicoliză pentru a produce piruvat. Acesta este decarboxilat cu ajutoru
enzimei piruvat dehidrogenaza și generează acetil-CoA după următoarea schemă de
reacție:
 CH3C(=O)C(=O)O– (piruvat) + HSCoA + NAD+ → CH3C(=O)SCoA (acetil-CoA) +
NADH + H+ + CO2
Produsul de reacție, acetil-CoA, este punctul de plecare în ciclul acidului citric.

 Ciclul acidului citric începe cu transferul grupării acetil de la acetil-CoA la compusul

acceptor cu patru atomi de carbon (oxaloacetat) cu formarea compusului cu șase
atomi de carbon (citrat).
 Citratul suferă ulterior o serie de transformări chimice, pierzând două grupări
carboxil sub formă de CO2. Acest CO2 este originar din oxaloacetat, și nu din acetil-
CoA. Atomii de carbon din acetil-CoA devin parte a scheletului de oxaloacetat după
primul ciclu complet. Pierderea atomilor de carbon donați de acetil-CoA necesită
mai multe cicluri complete. Cu toate acestea, datorită rolului ciclului TCA în
anabolism, acești atomi de carbon pot să nu fie pierduți sub formă de CO2,
deoarece mulți dintre intermediarii ciclului TCA sunt precursori pentru biosinteza
altor molecule.[8]
 Majoritatea energiei eliberată în etapele oxidative ale ciclului este tranferată sub
forma compusului redus NADH. Pentru fiecare grupare acetil care intră în ciclu se
produc trei molecule de NADH.
 Electronii sunt de asemenea transferați și la ubichinona Q, generând forma redusă
QH2.
 La sfârșitul ciclului este generat oxaloacetatul și ciclul continuă.
Glicoliza
Glicoliza (greacă :Γλυκόλυση, glykys-dulce, lysys-rupere, descompunere, engleză :
Glycolysis - Embden-Meyerhoff-Parnas pathway,) este un proces metabolic catabolic-
enzimatic de oxidare (ardere) a monozaharidelor (cel mai adesea D-glucoza) cu
eliberare treptată și cumulată a energiei. Descoperită de Gustav Georg Embden (1874-
1933), Otto Fritz Meyerhof (1884-1951) și Jakub Karol Parnas (1884-1949), glicoliza,
prima etapă a procesului de respirație (se mai numește calea EMP, calea dihotomică,
faza anaerobă a respirației), este localizată în hialoplasma celulară și în cloroplaste,
unde molecula de glucoză este scindată în două molecule de acid piruvic în 3 faze
succesive: I- activarea hexozelor cu consumarea a doua molecule de ATP și
descompunerea dihotomica a lor până la două fosfotrioze-produși intermediari instabili;
II- prima fosforilare de substrat, care începe cu transformarea aldehidei fosfoglicerice în
acid fosfogliceric cu eliberare de energie sub formă de NADH+H+ redus și sinteza unei
molecule de ATP; III- a doua fosforilare de substrat în cadrul căreia acidul 3-
fosfogliceric, în baza oxidării intramoleculare, cedează fosfatul cu formarea unei
molecule de ATP.
Glicoliza depinde de sursa de NAD oxidat produs prin fosforilare oxidativă
mitocondrială, factor limitant pentru inregul proces.

Importanta glicolizei[modificare | modificare sursă]

-Glicoliza reprezinta etapa initiala si comuna a respiratiei si a fermentatiei;
-Infaptuieste legatura intre substratul respirator si ciclul Krebs;
-Ofera doua molecule de ATP si doua de NADH+H+ la fiecare molecula de hexoza;
-Se formeaza o serie de produsi intermediari ce pot fi utilizati in diferite cicluri
metabolice;
-In cloroplaste reprezinta o cale independenta de sinteza a ATP-ului si NADH+H+;
-Prin intermediul glicolizei, in aceste organite celulare are loc descompunerea
amidonului in fosfotrioze-unica forma transportabila prin membrana cloroplastelor.