PROCESE REDOX ÎN SISTEMELE BIOLOGICE.

REACȚII METABOLICE -
RESPIRAȚIA CELULARĂ

Reacţiile redox (reacții de oxido-reducere) sunt reacţii prin care se combină substanţe chimice
care atrag electroni (substanțe reduse) cu substanţe chimice care cedează uşor electroni (substanţe
oxidante), ceea ce implică modificarea numărului de oxidare al atomilor.
Reacțiile metabolice din organism se desfășoara în etape la care participă diferite substanțe
denumite intermediari metabolici. Metabolismul are două aspecte fundamentale contrastante:
catabolism si anabolism. Catabolismul cuprinde toate procesele degradative pe care le suferă
moleculele nutritive (glucide, lipide, proteine) provenite din alimente sau din rezervele celulare.
Anabolismul se referă la totalitatea reacțiilor prin care se constituie din precursori biomoleculele
complexe (proteine, acizi nucleici, polizaharide, lipide). Formarea noilor legaturi necesită o mare
cantitate de energie furnizată de adenozintrifosfatul (ATP) generat din procesele catabolice.
Degradarea principiilor alimentare (metabolizarea alimentelor) se caracterizează
prin convergență și se realizează în mai multe stadii (Figura 1):
Stadiul I – nutrienții sunt descompuși în unitățile constituente caracteristice;
Stadiul al-II-lea – unitățile de bază (aminoacizi, glucoza, acizi grași) sunt degradate la un
compus unitar, mai simplu, acetil coenzima A (acetilCoA);
Stadiile al-III-lea și al IV-lea - reprezintă respirația celulară și cuprinde procesele prin care
acetilCoA este transformată în dioxid de carbon și apa. Prin transformările realizate se formează cea
mai mare parte din energia celulară sub formă de ATP.
Pe lânga amoniac, dioxid de carbon, apa, drept produși finali ai catabolismului mai rezultă
acid lactic, uree, acid uric, creatinină, etc.

Figura 1: metabolizarea alimentelor

1
 RESPIRATIA CELULARA

Respiraţia celulară este un proces prin care celulele produc energia necesară pentru a
supravieţui. În respiraţia celulară, celulele folosesc oxigen pentru a descompune glucoza și pentru a
îi reţine energia în molecule de ATP. Respiraţia celulară este esenţială pentru supravieţuirea celor
mai multe organisme întrucât energia conţinută în glucoză nu poate fi folosită în celule fără a fi
stocată în ATP.
Cele două componente esenţiale ale respiraţiei sunt oxigenul şi glucoza Animalele obţin
glucoză mâncând plante.
Respiraţia celulară transferă cam 40% din energia glucozei în ATP. Restul energiei din glucoză
este eliberat sub formă de căldură, pe care omul o foloseşte pentru a-şi menţine temperatura
corporală. Respiraţia celulară este uimitor de eficientă comparativ cu alte procese de conversie a
energiei, ca de exemplu arderea benzinei, la care doar 25% din energie este utilizată.
Procesul respiraţiei celulare apare în patru stadii: glicoliză; stadiul de tranziţie; ciclul Krebs; şi
lanţul de transport al electronilor (fosforilare oxidativă).

Glicoliza (Figura 2). În organismul animalelor se produce un proces asemănător fermentaţiilor

monohazaridelor, şi anume fermentaţia monozaharidelor până la acid lactic. Acest proces este
cunoscut sub numele, de glicoliza. Spre deosebire de fermentaţia alcoolică, la care punctul de
plecare este glucoza, în cazul glicolizei, glicogenul, o polizaharidă conţinută în muşchiul animal,
este transformat în eteri fosforici printr-o reacţie de tipul:

glicogen + H3 PO4  fosfat de glucoză

Transformarea glicogenului în acid lactic este un proces exoterm; el dă energia necesară

producerii travaliului muscular. Procesul este reversibil: o parte din acidul lactic sintetizează din
nou glicogenul, proces care este endoterm. Reformarea glicogenului se face în muşchi, dar mai ales
în ficat, unde acidul lactic este adus de sânge.
În glicoliză, glucoza este descompusă cu ajutorul enzimelor şi altor molecule ce se află în
citoplasmă. Enzimele unesc două grupuri fosfat la glucoză pentru a-l mări reactivitatea. Un grup
fosfat are formula P04. O altă enzimă împarte glucoza în două pentru a forma două grupuri de trei
atomi de carbon, fiecare cu câte o moleculă de fosfat.
În următorul pas, o enzimă îndepărtează un atom de hidrogen şi doi electroni din fiecare
moleculă. Atomii sunt transformaţi în ioni de hidrogen. Un ion şi doi electroni sunt transferaţi la
niacină-adenozin-dinucleotid forma oxidată, NAD+ pentru a forma două molecule de niacină-
adenozin-dinucleotid forma redusă, NADH.
În fazele finale ale glicolizei, doi atomi de hidrogen sunt înlăturaţi din fiecare grup cu trei
atomi de carbon şi se leagă de atomii de oxigen liber din citoplasmă, rezultând apă. La următorul
pas al respiraţie celulare, sub acţiunea unei enzime, grupul PO 4 este eliberat din grupul cu trei atomi
de carbon şi se combină cu o moleculă de adenozin di-fosfat (ADP). Aşadar ADP este compus dintr-
o zaharidă atașată la adenină şi două grupuri fosfat. Prin adăugarea unui al treilea grup fosfat se
obţine adenozin tri-fosfat (ATP). Aici se obţin două molecule ATP. În momentul în care consumul
de energie al moleculei creşte, o altă enzimă înlătură al treilea grup fosfat, eliberând energie ce
alimentează celula. Simultan ATP devine ADP care poate fi folosit din nou în respiraţia celulară
pentru a produce mai mult ATP.
Când cele două grupuri cu 3 atomi de carbon sunt separate de grupurile fosfat, sunt
transformate în două molecule piruvat C3O3H3 . La încheierea glicolizei au apărut produse necesare
în etapele ulterioare ale respiraţiei celulare: două molecule de NADH şi două molecule de piruvat.
Cele două molecule de ATP apărute în cursul glicolizei sunt folosite pentru reacţii celulare ce
necesită energie.

2
 Figura 2: glicoliza

Faza de tranziţie. Moleculele de piruvat se mută din citoplasmă în structuri specializate ale
celulei numite mitocondrii unde au loc celelalte faze ale respiraţiei celulare. Fiecare mitocondrie
este acoperită cu o membrană care este înfăşurată de multe ori. Această membrană întinsă este
acoperită cu sute de mii de enzime care dirijează respraţia celulară. Numeroasele enzime permit ca
o mare cantitate de ATP să fie podusă simultan într-o mitocondrie. Faza de tranziţie reprezintă un
scurt pasaj biochimic între glicoliză şi ciclul Krebs. În această scurtă fază enzimele transferă ioni de
hidrogen şi electroni din cele două molecule de piruvat la doua molecule NAD + pentru a forma încă
două molecule NADH.
O altă enzimă înlătură CO2 din fiecare moleculă de piruvat. Acest dioxid de carbon, un prim
produs secundar al respiraţiei celulare, este difuzat în afara celulei. În urma acestor reacţii, fiecare
moleculă de piruvat se transformă într-un grup acetil. Cele două molecule acetil împreună cu două
molecule de coenzima A intră în aşa numitul ciclu al lui Krebs.

Ciclul Krebs (ciclul acidului citric). Este reprezentat de o serie de reacţii chimice produse în
celule al căror rezultat final este descompunerea moleculelor din hrană în energie, apă şi dioxid de
carbon. Se manifestă la toate animalele, la plantele superioare şi în cele mai multe bacterii. În
organismele ale căror celule au nucleu, ciclul are loc în mitocondrii, structură deseori numită uzina
energetica a celulei.
Înainte ca hrana să intre în ciclul acidului citric, ea este sfărâmată în grupuri acetil, CH 3CO.
La iniţierea ciclului, fiecare grup acetil se combină cu o moleculă de oxaloacetat, rezultând acid
citric C3H4OH. În celelalte faze ale ciclului, molecula de acid citric pierde doi dintre atomii săi de
carbon, eliminaţi sub forma de CO2. Se eliberează de asemenea patru electroni, care circulă în celulă
de-a lungul unei serii de molecule purtătoare, apărând o moleculă bogata în energie numită
adenozintrifosfat (ATP), înainte de a se combina cu oxigenul şi a forma apa. Un alt produs al
ciclului este o altă moleculă purtătoare de energie, numita guanozintrifosfat (GTP). Moleculele de
ATP şi GTP sunt utilizate pentru procesele consumatoare de energie ale celulei. O altă moleculă
energizată, creatinfosfatul, este folosita pentru a furniza energie suplimentara celulelor musculare şi
nervoase. La încheierea ciclului, molecula de oxaloacetat este regenerată. Aceasta moleculă se poate
combina cu un alt grup acetil pentru a iniţia încă un ciclu de reacţii care produce mai multă energie
pentru acoperirea nevoilor organismului.

3
 În ciclul lui Krebs se consumă apă şi se elimină CO2 şi hidrogen. Dioxidul de carbon format se
elimină la respiraţie, hidrogenul format este oxidat enzimatic printr-un proces însoţit de eliberarea
unei cantităţi mari de energie.
Între ciclul acidului citric şi metabolismul proteinelor există o interdependenţă. De asemenea,
există o strânsă legătură între ciclul Krebs şi ciclul acizilor graşi. Prin urmare, ciclul acidului citric
are o deosebită importanţă pentru sinteza şi degradarea hidraţilor de carbon, a grăsimilor şi
proteinelor din organism.

Figura 3: ciclul Krebs

Lanțul de transport al electronilor. Reacţiile lanţului de transport al electronilor apar în

câteva molecule apropiate din membrana mitocondrială. Acţionând ca agenţi de transport,
moleculele de NADH şi flavin-adenin-dinucleotidă (FADH2) îşi depun încărcătura de electroni şi
ioni de hidrogen lângă moleculele ce formează lanţul. Prima moleculă din lanţ atrage electronii, dar
următoarea moleculă are o atracţie mai puternică şi îi atrage către ea. Electronii trec de-a lungul
lanţului până găsesc O2, aflat în ultima moleculă din lanţ. Oxigenul are cea mai mare afinitate
pentru electroni din lanţ şi de aceea el reţine electronii, care sunt însoţiţi de ionii de hidrogen.
Combinaţia de electroni, ioni de hidrogen şi oxigen formează apa, utilizată de celulă în alte reacţii.
După ce NADH şi FADH2 (forma redusă) cedează electronii şi ionii de hidrogen, ele sunt convertite
la NAD+ şi FAD2+ (forma oxidată), ceea ce oferă celulei o resursă stabilă de astfel de molecule
pentru a realiza respiraţia celulară.
Pe masură ce electronii avansează pe lanţul de transport, ei eliberează energie care este
utilizată de o enzimă pentru a sintetiza ATP din ADP şi grupuri de fosfaţi din mitocondrie. În cele
mai multe celule, lanţul produce 32 molecule de ATP. Împreună cu cele două molecule ATP produse
în cursul glicolizei şi cele patru molecule generate în ciclul lui Krebs, rezultă 38 molecule de ATP
pentru fiecare moleculă de glucoză procesată.
Milioane de molecule de ATP sunt sintetizate în fiecare secundă. Unele dintre ele rămân în
celulă pentru a-i oferi energia necesară, dar majoritatea se deplasează în citoplasmă, unde sunt
folosite la activitatea celulară. Se estimează că o singură celulă din creierul uman foloseşte 10
milioane de molecule de ATP în fiecare secundă.
Cu toate că glucoza este principala sursă pentru sintetizarea ATP, celulele pot produce ATP
pornind şi de la alte molecule. Respiraţia celulară este în legătură cu alte sisteme metabolice care
pot ceda respiraţiei celulare molecule în diferite momente ale ciclului. Abilitatea de a utiliza
molecule alternative păstrează activă producţia de ATP chiar dacă se epuizează glucoza.
4