Plamanii

Plamanul este un organ pereche, localizat in cavitatea toracia, de o parte si de alta a inimii.

Plamanii permit intrarea aerului in interiorul corpului in vederea asigurarii schimburilor de
gaze cu sistemul circulator.

Anatomie / structura plamanilor

Plamanii sunt principalele organe implicate in respiratie. Acestia au forma unei jumatati de
con si sunt acoperiti cu pleura viscerala. Culoarea plamanilor este variabila cu varsta si in
functie de anumiti factori (fumat, poluare s.a.): la fat culoarea lor este rosie-bruna, la copil
gri-roz, la adult cenusiu.
Plamanii cantaresc aproximativ 700 g fiecare, cel drept fiind putin mai greu decat cel stang.
Capacitatea totala a plamanilor este de aproximativ 5.000 cmc de aer. Consistenta
acestora este elastica iarfata lor externa este convexa si vine in contact cu coastele pe
cand fata interna este plana si vine in contact cu organele din mediastin.
Fata externa este brazdata de santuri adanci numite scizuri, care compartimenteaza
plamanii in lobi. Plamanul drept are doua scizuri care il impart in trei lobi, pe cand
plamanul stang are doar o scizura care il imparte in doi lobi.
Fata interna prezinta hilul pulmonar, locul in care patrund/de unde ies vasele, nervii si
bronhia principala. La plamanul stang se descrie anterior de hil impresiunea cardiaca si
impresiunea lasata de aorta descendenta. In ceea ce priveste plamanul drept, anterior de
hil se gaseste tot impresiunea cardiaca insa de dimensiuni mai reduse decat la plamanul
stang si impresiunile venei cave superioara si venei cave inferioare. Tot la acest nivel se
descrie impresiunea marii vene azygos.

Baza pulmonara are aspect concav si vine in contact cu diafragma. Prin intermediul

acesteia, plamanii au raport cu fiactul in dreapta si fundul gastric si splina in stanga.
Varful pulmonar depaseste in sus prima coasta, venind in raport cu organele de la nivelul
bazei gatului.
Marginea anterioara a plamanilor este ascutita si este localizata posterior de stern, fiind
acoperita de recesul costo-mediastinal.
Marginea posterioara este rotunjita si vine in raport cu coloana vertebrala si extremitatea
posterioara a coastelor.
Plamanii sunt alcatuiti din arbore bronsic, lobuli, ramificatiile vaselor pulmonare si bronsice,
nervi si limfatice, toate fiind cuprinse in tesut conjunctiv.
Bronhia principala patrunde in plaman prin hilul pulmonar si se imparte intrapulmonar in
bronhie lobara superioara, bronhie lobara mijlocie si bronhie lobara inferioara pentru
plamanul drept si bronhie lobara superioara si inferioara pentru plamanul stang.
Bronhiile lobare se divid ulterior in bronhii segmentare. Acestea asigura aeratia
segmentelor bronhopulmonare.
Bronhiile segmentare se divid in bronhiole lobulare, care la randul lor se ramifica in
bronhiole respiratorii de la nivelul carora pornesc ductele alveolare care se termina prin
saculeti alveolari.
Alveolele pulmonare au aspectul unor saculeti, cu perete subtire, potrivit pentru
schimburile gazoase.
In jurul alveolelor este prezenta o bogata retea de capilare perialveolare, care formeaza,
impreuna cu peretii alveolari, bariera alveolo-capilara.
Bariera alveolo-capilara este formata din surfactant, apa, pneumocitele de tip I,
membrana bazala a peretelui alveolar si a peretelui capilar si peretele capilar. La nivelul
acestei bariere se realizeaza schimburile de gaze dintre alveole si sange.

Sistemul respirator si diafragmul

Vascularizatia pulmonara
- nutritiva: asigurata de arterele bronsice
- functionala: apartine marii circulatii. Aceasta incepe prin trunchiul pulmonar care dupa un
scurt traiect se imparte in artere pulmonare: dreapta si stanga. Intrapulmonar, arterele
pulmonare se impart in ramuri care insotesc ramificatiile arborelui bronsic pana in jurul
alveolelor, unde formeaza reteaua capilara peri-alveolara. De la acest nivel pleaca venele
pulmonare care vor iesi din plaman prin hil si se duc spre atriul stang.

Plamanii sunt acoperiti de pleura. Aceasta prezinta o foita viscerala si o foita parietala. Cea
viscerala acopera plamanul. Cele doua foite se continua una cu cealalta la nivelul
pediculului pulmonar si al ligamentului pulmonar. Intre cele doua foite se formeaza o
cavitate virtuala in care se alfa o cantitate mica de lichid pleural. Cele doua foite sunt
aderente una la cealalta datorita unei presiuni negative din interiorul cavitatii pleurale.
Cavitatea pleurala devine reala in momentul in care intre cele doua foite se acumuleaza
sange, lichid, aer, puroi sau limfa.

Plamanii au diferite metode de a se proteja de iritanti. In primul rand nasul actioneaza ca un

filtru care previne intrarea particulelor mari de poluanti in plamani. Daca totusi un agent
iritant resuseste sa patrunda in plamani, acesta se va bolca in stratul fin de mucus care
tapeteaza caile respiratorii. Acest mucus este secretat la acest nivel chiar de catre celulele
din caile respiratorii. Epiglota previne acest mucus sa patrunda in cavitatea bucala, fara ca
acest lucru sa fie simtit. Cilii sunt responsabili de transportul mucusului. Eliminarea sputei
nu este normala, ea aparand doar in cazul in care individul sufera de bronsita cronica,
infectie la nivel pulmonar sau complicatii ale BPOC.

Fiziologia respiratiei
Plamanii sunt responsabili in primul rand cu respiratia. Aceasta este reprezentata
de schimbul de oxigen si dioxid de carbon intre organism si mediul exterior.
Functional, respiratia a fost impartita in patru:

1. Ventilatia pulmonara
Doi factori importanti influenteaza dimensiunea plamanilor: miscarile de ridicare-coborare
ale diafragmului si ridicarea-coborarea coastelor. Respiratia de repaus se realizeaza prin
miscrile diafragmului.
Ridicarea grilajului costal duce la proiectarea anterioara a sternului, indepartandu-l de
coloana vertebrala, marind in acest fel diametrul antero-posterior cu aproximativ 20 % in
inspiratia maxima fata de expiratie. Ridicarea grilajului costal se realizeaza cu ajutorul
muschilor inspiratori iar coborarea acestuia cu ajutorul muschilor expiratori.
Presiunea pleurala este presiunea din cavitatea dintre pleura viscerala si cea parietala.
Aceasta este negativa din cauza unei succtiuni permanente la acest nivel.

Presiunea alveolara este in repaus echivalenta cu presiunea atmosferica, insa pentru a

permite intrarea aerului in plamani pe parcursul inspiratiei, presiunea de la acest nivel
trebuie sa fie negativa. Astfel ea ajunge la -1 cm H2O pentru doua secunde necesare
inspiratiei.

Complianta pulmonara reprezinta masura in care plamanii cresc in volum pentru fiecare

unitate de crestere a presiunii transpulmonare. Valoarea compliantei totale la adult este de
aproximativ 200 ml/cm H2O.
Fortele elastice pulmonare sunt cele responsabile de diferentele aparute pe curba
compliantei inspiratorii si expiratorii. Aceste forte sunt:
- fortele elastice ale tesutului pulmonar
- fortele elastice produse de tensiunea superficiala a lichidului care tapeteaza in interior
peretii alveolari.
Plamanii sunt bogati in colagen si elastina. Fibrele de elastina se intind in volume
pulmonare mici si medii si fibrele de colagen au rolul de a preveni supradistensia la volume
pulmonare mari.
Forta de tensiune superficiala apare ca urmare a existentei unor forte manifestate la
interfata dintre doua stari de agregare (de exemplu lichid si gaz). Aceste forte au tendinta
de a micsora suprafata de contact. aceste forte se formeaza si la nivel alveolar, intrucat
suprafta alveolelor este acoperita de lichid, iar interiorul acestora contine aer. In acest fel
aerul alveolar are tendinta de a iesi din alveole, iar ele sa se colabeze. Acest fenomen este
regasit in toate spatiile aeriene pulmonare deci efectul general este aparitia fortei de
tensiune superficiala.

Contractia musculaturii inspiratorii are loc in inspir pentru respiratia de

repaus, expirul fiind un proces pasiv, aparut ca urmare a reculului elastic al plamanilor si al
structurilor elastice din cutia toracica. In concluzie, muschii respiratori efectueaza lucru
mecanic doar pentru inspir in aceasta situatie. Lucrul mecanic poate fi sistematizat in trei
fractiuni:

- necesara pentru expansionarea plamanilor impotriva fortelor elastice proprii, ceea ce

poarta denumirea de travaliu compliant sau lucru mecanic elastic.
- necesara pentru depasirea vascozitatii pulmonare si a structurilor peretelui toracic, numita
lucru mecanic al rezistentei tisulare
- necesara pentru depasirea rezistentei opusa de caile aeriene in momentul trecerii aerului
in interiorul plamanilor, denumita lucru mecanic al rezistentei cailor aeriene.

Expansiunea pulmonara poate fi investigata prin intermediul volumelor pulmonare:

a) Volumul curent: aproximativ 500 ml, reprezinta volumul de aer inspirat si expirat pe
parcursul unei respiratii normale
b) Volumul inspirator de rezerva: aproximativ 3.000 ml, reprezinta volumul suplimentar de
aer care poate fi inspirat peste volumul curent
c) Volumul expirator de rezerva: aproximativ 1.100 ml, reprezinta volumul de aer care poate
fi expirat in urma unei expiratii fortate dupa expirarea unui volum curent
d) Volum rezidual: aproximativ 1.200 ml, reprezinta volumul de aer ramas in plamani dupa o
expiratie fortata.

Suma a doua sau mai multe volume pulmonare formeaza capacitatile pulmonare:
a) Capacitatea inspiratorie: aproximativ 3500 ml, reprezinta suma dintre volumul curent si
volumul inspirator de rezerva
b) Capacitatea reziduala functionala, aproximativ 2.300 ml, este egala cu suma dintre
volumul expirator de rezerva si volumul rezidual
c) Capacitatea vitala: aproximativ 4.600 ml, este suma dintre volumul inspirator de rezerva,
volumul expirator de rezerva si volumul curent
d) Capacitatea pulmonara totala, aproximativ 5.800 ml, este egala cu suma dintre
capacitatea vitala si volumul rezidual.
Atat volumele cat si capacitatile pulmonare sunt cu 20-25 % mai mici la femei comparativ cu
barbatii si mai mari la atleti comparativ cu oamenii care nu practica sport.
Acestea volume (cu exceptia celui rezidual) se masoara spirometric. In ceea ce priveste
volumul rezidual si capacitatile pulmonare se folosesc metoda dilutiei si tehnica
pletismografica.
Volumul respirator pe minut: are o valoare de aproximativ 6 l/ min si este produsul dintre
volumul curent si frecventa respiratorie si reprezinta cantitatea totala de aer deplasata in
arborele respirator.
2. Difuziunea oxigenului si dioxidului de carbon intre alveole si sange
Difuziunea reprezinta miscarea moleculelor de gaz unele printre altele. Din cinetica acestor
molecle rezulta energia necesara difuziunii.
Rata difuziunii gazelor respiratorii este direct proportionala cu presiunea exercitata de
fiecare gaz, care poarta denumirea de presiune partiala a gazelor.
Odata patruns in caile respiratorii, aerul este umidifiat. Concentratia gazelor in aerul
alveolar difera foarte mult de cea din aerul atmosferic: aerul alveolar este inlocuit partial cu
aer atmosferic la fiecare respiratie, din aerul alveolar se extrage permanent oxigenul si se
primeste permanent dioxid de carbon de la plamani.
Membrana respiratorie este formata din endoteliu capilar, interstitiu pulmonar, epiteliu
alveolar si surfactant. Rata difuziunii gazelor prin membrana respiratorie este influentata
de anumiti factori:
- presiunea partiala a gazului in alveola
- presiunea partiala a gazului in capilarul pulmonar
- dimensiunile membranei respiratorii
- coeficientul de difuziune a gazului.
Difuziunea oxigenului se realizeaza din aerul alveolar spre sangele din capilarele
pulmonare, pentru ca presiunea partiala a oxigenului in aerul alveolar este de 100 mm Hg
pe cand in sangele din capilarele pumonare este de 40 mm Hg.
Difuziunea dioxidului de carbon se realizeaza dinspre sangele din capilarele pulmonare
spre alveole, intrucat presiunea sangelui din capilarele pulmonare este de 46 mm Hg pe
cand aerul alveolar are 40 mm Hg.

3. Transportul oxigenului si dioxidului de carbon prin sange si lichidele

organismului spre si de la celule
a) Oxigenul, odata dizolvat in plasma capilarelor pulmonare, difuzeaza in eritrocite la
nivelul carora se combina cu ionii de fier, formand oxihemoglobina. Sangele arterial
transporta 20 ml oxigen/dl, dintre care 98,5% e transportat de hemoglobina, restul fiind
dizolvat in plasma. Cantitatea de oxigen care se leaga de hemoglobina depinde de
presiunea partiala a oxigenului.
b) Dioxidul de carbon difuzeaza din celule in capilare, in acest fel determinand cresterea
presiunii sale partiale in sangele venos cu aproximativ 5-6 mm Hg fata de sangele arterial.
Dioxidul de carbon este transportat in plasma:
- dizolvat in plasma (aproximativ 5%)
- sub forma de carbaminohemoglobina (5%)
- sub forma de bicarbonat plasmatic (90%).

4. Reglarea respiratiei este realizata de sistemul nervos central

De aici pleaca stimuli prin intermediul nervilor somatici catre muschii respiratori.
Ritmul involuntar al respiratiei este sub controlul bulbului rahidian.
Centrii pontini modifica activitatea centrilor respiratori bulbari: centrul
apneustic determina cresterea duratei inspiratiei, iar centrul pneumotaxic controleaza
punctul de intrerupere al pantei inspiratorii, limitand astfel inspiratia.
Semne si simptome asociate
- dispnee
- alterarea starii generale
- astenie fizica
- febra/frisoane
- transpiratii
- inapetenta
- durere toracica: junghi toracic
- tuse
- hemoptizie

Patologie asociata
- pneumonii
- trombembolism pulmonar
- pneumotorax
- pleurezii serofribrinoase/ interlobara/ purulente
- TBC pulmonar
- infarct pulmonar
- tumori pulmonare
- emfizem pulmonar

Embolismul pulmonar
Evaluare - Diagnostice specifice
1. Examen obiectiv: anamneza, examen fizic
2. Investigatii paraclinice si de laborator: imagistice: radiografie/radioscopie, tomografiie,
bronhografie, angiografie, fluoroscopie, RMN, scintigrafie pulmonara, ecografia pulmonara,
examenul sputei, teste serologice
3. Punctia pleurala
4. Bronhoscopia
5. Pleuroscopia
6. Testele ventilatiei pulmonare

Capacitatea pulmonară
Există o capacitate vitală și o capacitate pulmonară totală, ambele fiind capacități
pulmonare statice. Capacitatea pulmonară totală (CPT) este egală cu suma dintre
capacitatea vitală (CV) și volumul rezidual (VR), și reprezintă volumul maxim până la care
pot fi expansionați plămânii prin efort inspirator maxim (poziți...
Plămânii – noțiuni de anatomie
      În cadrul sistemului respirator, plămânii deţin rolul primordial, aceștia fiind
principalele organe ale respiraţiei. Cei doi plămâni sunt situaţi în cavitatea
toracică, ocupând regiunile pleuro – pulmonare. Aceștia sunt acoperiţi de
pleură, fiind ţinuţi în poziţie prin ligamentul pulmonar şi elementele
pediculului pulmonar. Plămânii urmează mişcările toracelui în timpul mecanismului
respirației. Plămânul la naştere are culoare roz, la adult este gri şi devine cenuşiu cu
desen marmorat odată cu înaintarea în vârstă. Consistenţa plămânilor este spongioasă,
moale şi foarte elastică, datorită fibrelor elastice ale ţesutului pulmonar. Plămânii, la
adult, au un diametru vertical de 25 cm, iar la nivelul bazei, diametrul sagital este de
15 cm şi diametrul transversal de 10 cm; greutatea plămânului drept este de
aproximativ 700 g şi cea a plămânului stâng de 600 g. Aceste dimensiuni şi valori sunt
supuse variabilităţii în funcţie de individ.

Conformaţia externă a plămânilor

      Forma plămânilor a fost comparată cu un trunchi de con şi va prezenta un vârf, o

bază, trei feţe (diafragmatică, costală şi mediastinală) şi două margini (inferioară şi
anterioară).

Plămânii – vedere anterioară

 Plămânii – vedere posterioară

I) Vârful plămânului
Vârful plămânului are formă rotunjită şi urcă prin orificiul superior al cavităţii toracice
până la nivelul gâtului, fosa supraclaviculară mare. Vârful este acoperit de pleura
cervicală şi de membrana supra-pleurală prin care realizează raporturi:

 anterior, cu: coasta întâi, muşchiul scalen anterior, vasele subclaviculare;

 posterior, cu: ganglionul simpatic cervico – toracic (stelat), primul nerv toracic, plexul brahial,
artera intercostală superioară, artera cervicală profundă;
 lateral, cu: muşchiul scalen mijlociu;
 medial, cu: corpul vertebrei T2; la dreapta: traheea, nervul vag, trunchiul brahiocefalic arterial şi
venos drept; la stânga: artera subclaviculară stângă, nervul vag, trunchiul brahiocefalic venos
stâng.

II) Baza plămânului

       Baza plămânului este o suprafaţă concavă care priveşte inferior, iar prin intermediul
pleurei se sprijină pe diafragm, fiind numită de unii autori faţă diafragmatică. Prin
intermediul diafragmului, baza plămânului vine în raport:

 la stânga, cu: splina, fornixul stomacului, parţial cu lobul stâng al ficatului;

 la dreapta, cu: recesurile subfrenice, lobul drept al ficatului, raport care determină ascensionarea
bazei plămânului drept faţă de cea a plămânului stâng.

III) Faţa mediastinală

      Faţa mediastinală este concavă, priveşte spre medial şi prezintă hilul
plămânului. Hilul pulmonar este aria unde structuri variate intră sau părăsesc faţa
mediastinală. La nivelul hilului, structurile pulmonare sunt învelite de reflexia pleurei
parietale mediastinale în pleură viscerală, fiind prelungit în jos de ligamentul pulmonar.
În raport cu hilul, faţa mediastinală este împărţită în patru zone:

 suprafaţă anterioară – zona prehilară,

 suprafaţă superioară – zona suprahilară,
 suprafaţă posterioară – zona retrohilară,
 suprafaţă inferioară – zona infrahilară.

      Faţa mediastinală realizează raporturi cu diferiţi constituenţi ai mediastinului. Unii

dintre ei lasă o serie de depresiuni (amprente) pe suprafaţa sa:
a) la dreapta:

 prehilar: impresiunea cardiacă, prin atriul drept; impresiunea venei cave superioare; impresiunea
trunchiului arterial brahiocefalic; nervul frenic drept;
 suprahilar: crosa venei azigos;
 retrohilar: impresiunea venei azigos; nervul vag drept; esofagul;
 infrahilar: ligamentul pulmonar drept.

b) la stânga:

 prehilar: impresiunea cardiacă, prin ventriculul stâng; aorta ascendentă; incizura arterei
subclavie stângă; o mică depresiune ce corespunde venei brahiocafalice; nervul frenic stâng;
 suprahilar: impresiunea arcului aortei;
 retrohilar: impresiunea aortei descendentă toracică; canalul toracic; esofagul; nervul vag stâng
nervul laringeu recurent stâng;
 infrahilar: ligamentul pulmonar stâng.

Hilul şi pediculul pulmonar

       Hilul plămânului este o zonă uşor excavată, localizată în treimea superioară a
feţei mediastinale, unde bronhiile şi elementele neurovasculare pulmonare ajung sau
ies de la plămân. Hilul pulmonar drept are aspectul unei suprafeţe rectangulare, cu
marginea posterioară verticală şi marginea anterioară oblică inferior şi posterior. Hilul
pulmonar stâng are formă ovală, mai subţire în partea inferioară, asemănătoare unei
rachete de tenis. Este situat mai sus decât hilul pulmonar drept. Totalitatea elementelor
din hil formează rădăcina plămânului sau pediculul pulmonar. Există doi pediculi
pulmonari, unul drept şi altul stâng.
      Pediculul pulmonar este format din următoarele elemente: bronhia principală,
artera pulmonară, două vene pulmonare, arterele bronhice, venele bronhice, plexul
nervos pulmonar, noduli limfatici bronhopulmonari, vase limfatice, ţesut conjunctiv
mediastinal. Elementele pediculului pulmonar realizează raporturi intrapediculare,artera
fiind în planul anterior, venele pulmonare posterior de ea, bronhia principală mai
posterior. În planul cel mai posterior se găsesc arterele şi venele bronhice. Plexul
pulmonar şi nodurile limfatice sunt dispuse în faţa şi în spatele vaselor şi bronhiilor.
      Raporturile intrapediculare dintre elemente se modifică în funcţie de diversele
porţiuni ale pediculului. În hil, raporturile structurilor pediculului pulmonar drept sunt
diferite faţă de cel stâng:

 pediculul pulmonar drept: bronhia lobară superioară dreaptă – superior; artera pulmonară
dreaptă – anterior; bronhia principală dreaptă – posterior; vena pulmonară superioară dreaptă –
anterior şi vena pulmonară inferioară dreaptă – postero-inferior.
 pediculul pulmonar stâng: bronhia principală – posterior; artera pulmonară stângă – superior;
vena pulmonară superioară stângă – anterior şi vena pulmonară inferioară stângă este situată
postero-inferior.

      Pediculul pulmonar drept este cuprins între: vena cavă superioară, crosa venei
azygos, vena azygos. Pediculul pulmonar stâng este cuprins între: aorta ascendentă,
arcul aortei, aorta descendentă toracică. Raporturile extrapediculare sunt:

 pleurele, se reflectă la ambii plămâni doar în porţiunea laterală;

 anterior de pedicul: nervul frenic, plexul pulmonar anterior, venacavă superioară (doar în
dreapta), artera aortă ascendentă (doar în stânga);
 posterior de pedicul: nervul vag, plexul pulmonar posterior, vena azygos (doar în dreapta), aorta
descendentă toracică (doar în stânga);
 superior de pedicul: arcul venei azygos (doar în dreapta), arcul aortei (doar în stânga);
 inferior de pedicul: ligamentul pulmonar;

      Pediculul stâng mai prezintă raporturi cu: nervul laringeu recurent, ligamentul
arterial (leagă arcul aortei cu artera pulmonară stângă), esofagul.

IV) Fața diafragmatică

       Fața diafragmatică este concavă și în raport intim cu diafragmul (de unde și
denumirea ei). Diafragmul este mai ridicat pe partea dreaptă (datorită ficatului), astfel
încât fața diafragmatică a plămânului drept este situată pe un plan superior feței
diafragmatice a plămânului stâng. Prin intermediul acestuia, fața diafragmatică a
plămânului stâng vine în raport cu splina, fornixul stomacului și parțial cu lobul stâng
hepatic. Recesul subfrenic drept este situat între fața inferioară a diafragmului și fața
superioară, diafragmatică a ficatului (lobul hepatic drept).

V) Faţa costală
      Faţa costală este convexă, netedă şi are suprafaţa cea mai întinsă, priveşte
anterior, lateral şi posterior. Este mulată pe faţa internă a coastelor şi spaţiilor
intercostale. Porţiunea ei posterioară este rotunjită – porţiune vertebrală, pătrunde în
şanţul costo – vertebral, realizând raporturi importante cu lanţul paravertebral simpatic
toracal şi pachetul vasculo-nervos intercostal. Este străbătută de traiectul fisurilor
pulmonare, cu direcţie oblică de sus în jos, care pleacă şi ajung la nivelul hilului
pulmonar:

 Plămânul stâng prezintă o singură fisură – fisura oblică, care separă lobul superior de lobul
inferior. Fisura oblică – pleacă de pe faţa mediastinală, deasupra hilului şi urcă spre posterior.
Intersectează marginea anterioară aproape de vârf şi trece pe faţa costală de unde coboară oblic
în jos, medial şi spre anterior până la marginea inferioară. Străbate baza plămânului şi ajunge din
nou la marginea inferioară de unde urcă pe faţa mediastinală, inferior de hil.
 Plămânul drept prezintă două fisuri. Fisura oblică, care are un traiect asemănător cu fisura
oblică stângă, separă lobul inferior de lobul superior şi mijlociu. Fisura orizontală se orientează
anterior de la mijlocul fisurii oblice şi separă lobul superior de cel mijlociu. Pleacă de pe faţa
costală a plămânului drept, din porţiunea mijlocie a fisurii oblice, merge orizontal până la
marginea anterioară, trece pe faţa mediastinală şi se termină la hil.

VI) Marginea inferioară

      Marginea inferioară a plămânului este subţire, ascuţită şi circumscrie baza
plămânului. Spre posterior este mai coborâtă deoarece urmează planul de inclinaţie a
bazei plămânului. Prezintă o porţiune medială şi inferioară care separă baza de faţa
mediastinală şi o porţiune laterală şi posterioară, care separă baza plămânului de faţa
costală, coborând în recesul pleural costo – diafragmatic.

VII) Marginea anterioară

Marginea anterioară este ascuţită, situată posterior de stern şi anterior de pericard şi
vasele mari. Separă anterior, faţa costală de cea mediastinală. Marginea anterioară a
plămânului drept este uşor convexă şi întreruptă de fisura orizontală. Marginea
anterioară a plămânului stâng, în porţiunea inferioară, este scobită prezentând incizura
 cardiacă. Inferior de incizura cardiacă, pe marginea anterioară se descrie o prelungire
medială numită lingulă.

Lobii pulmonari

      Fisurile (scizurile), evidente la suprafaţa plămânului, pătrund adânc până

aproape de hil şi împart plămânii în lobi pulmonari. Pleura viscerală urmează traseul
fisurilor interlobare, coboară între lobi, delimitând faţa interlobară
pulmonară. Lobul reprezintă o unitate structurală şi funcţională care deţine o bronhie
lobară şi pediculi arteriali pulmonari.
      Plămânul drept este împărţit de fisura oblică şi cea orizontală în trei lobi:

 lobul superior, situat antero-superior;

 lobul mijlociu, cel mai mic, este de formă prismatică cu baza spre lateral;
 lobul inferior, situat postero-inferior, este cel mai voluminos. Are formă de piramidă cu baza
inferior.

      În plămânul drept poate apare, uneori, datorită unui traiect aberant al venei
azygos, crosa venei azygos, se insinuează prin lobul superior şi determină formarea
unui lob acceor numit lobul venei azygos.
      Plămânul stâng este împărţit de fisura oblică în doi lobi:

 lobul superior, situat antero-superior, este omolog lobilor superior şi mijlociu ai plamânului
drept;
 lobul inferior, situat postero-inferior, are formă piramidală.

Segmentele pulmonare

      Împărţirea segmentară a plămânului urmăreşte modelul de diviziune al arborelui

bronhic. Fiecare lob pulmonar este subdivizat în segmente pulmonare. Segmentul
pulmonar reprezintă o unitate funcţională cu vârful spre hilul plămânului care are un ax
bronhoarterial. Nu are pedicul venos propriu. Teritoriul deservit de o bronhie
segmentară şi pedicul arterială pulmonar propriu, delimitate de tesut conjunctiv –
stromă intersegmentară formează un segment bronhopulmonar. Această formă de
organizare, cu individualitate de aeraţie, arterială şi topografică, permite intervenţii
chirurgicale de îndepărtare a unui segment fără a afecta funcţiile celorlalte segmente
bronhopulmonare.
 Segmentele bronhopulmonare

      Fiecare lob al plămânului drept este subdivizat în segmente:

 lobul superior al plămânului drept prezintă trei segmente: apical, posterior, anterior;

 lobul mijlociu prezintă două segmente: lateral, medial;
 lobul inferior prezintă cinci segmente: grupul superior format dintr-un singur segment, superior;
grupul inferior sau piramida bazală cuprinde patru segmente: bazal medial sau paracardiac, bazal
anterior, bazal lateral, bazal posterior.

      Fiecare lob al plămânului stâng este subdivizat în segmente:

 lobul superior prezintă patru segmente: grupul superior cuprinde două segmente: apico-

posterior, anterior; grupul inferior sau lingula are două segmente: lingular superior, lingular
inferior;
 lobul inferior prezintă cinci segmente în două grupe: grupul superior este format dintr-un singur
segment, superior; grupul inferior sau bazal cuprinde patru segmente: bazal medial sau
paracardiac, bazal anterior, bazal lateral, bazal posterior.

Structura plămânilor

      Plămânii sunt constituiţi din ramificaţiile bronhiilor şi bronhiolelor în jurul cărora se

dispune componenta parenchimatoasă ce cuprinde un schelet fibro-elastic şi stroma
vasculară împreună cu ramificaţiile nervoase. Un segment pulmonar este format din
mai multe subdiviziuni – lobulii pulmonari, care reprezintă unitatea morfo – funcţională
a plămânului aerată de o bronhiolă lobulară.   Lobulul are formă piramidală cu vârful
spre hil, înconjurat la periferie de ţesut conjunctiv fibro-elastic care conţine vase
sanguine, limfatice şi fibre nervoase pulmonare.
      Bronhiile segmentare se divid în ramuri bronhiale intrasegmentale, bronhii
subsegmentare ce ventilează fiecare un subsegment. După diviziuni succesive vor lua
 naştere bronhiole (supralobulare) care ventilează fiecare un lobul, pătrund prin vârful
lobulului şi devin bronhiole intralobulare. La nivelul lobulului, bronhiolele intralobulare
continuă ramificarea şi duc la formarea bronhiolelor terminale sau lobulare. Acestea
se continuă cu ramuri microscopice numite bronhiole respiratorii, care au mici alveole
respiratorii prezente pe perete lor. Fiecare bronhiolă respiratorie se continuă prin mai
multe pasaje cu pereţii subţiri, ductele alveolare. Pereții ductelor sunt formați din
membrană fibro-elastică căptușită cu epiteliu scuamos simplu non-ciliar.

      Ductele alveolare se deschid printr-un atriu în sacii alveolari. Sacii alveolari se

compartimentează în mai multe formaţiuni veziculare numite alveole
pulmonare. Unitatea morfo-funcțională a plămânului este formată din bronhiolele
respiratorii, ductele alveolare, sacii alveolari, alveolele pulmonare și se numește acin
pulmonar.

      Alveola este o cavitate în formă de cupă care prezintă un mic orificiu (por alveolar)
ce se deschide în ductul alveolar. Pereții sunt alcătuiți din epiteliu alveolar susținut de o
membrană bazală subțire și stromă cu țesut conjunctiv reticulino-elastic, la exterior.
Țesutul conjunctiv formează septele interalveolare și cuprinde și rețeaua de capilare
perialveolare. Pe suprafața externă a alveolelor, arteriolele și venulele se distribuie într-
o rețea perialveolară de capilare sanguine care constau dintr-un singur strat de celule
endoteliale și o membrană bazală. Alveolele asigură o suprafață respiratorie pentru
schimbul de gaze de 60 – 80 mp. Schimbul de oxigen și dioxid de carbon are loc prin
difuziune între peretele alveolar și peretele capilarelor, care împreună formează
complexul alveolo – capilar sau membrana respiratorie, cu o grosime între 0,5 – 1 µm.
      Structurile componente ale complexului alveolo-capilar sunt: epiteliul alveolar,
membrana bazală a epiteliului, țesutul conjunctiv dintre ele, membrana bazală a
capilarului și endoteliul capilar. Țesutul conjunctivo-elastic (stroma) extrapulmonar, se
dispune la suprafața plămânului formând membrana subpleurală, acoperită de pleura
viscerală. Aceasta împreună cu țesutul conjunctiv mediastinal pătrund în hil, de unde se
continuă ca și țesut conjunctivo – elastic intrapulmonar, care se împarte în:

 componenta intersegmentară, bine reprezentată, însoțește bronhiile doar până la nivelul

segmentelor pulmonare, formând septe care le delimitează. Acestea conțin venele pulmonare
intersegmentare, venele bronhice și vase limfatice. Țesutul se continuă cu stroma perilobulară,
mai slab reprezentată.
 componenta intrasegmentară și intralobulară, unde o mică parte de țesut conjunctivo-elastic
pătrunde și în lobulul pulmonar, însoțind ramura arterială intralobulară.
 Structura căilor aeriene intrapulmonare

Vascularizația plămânilor

       Vascularizația plămânilor este asigurată de două circulații distincte:

 Funcţională – asigurată de vasele pulmonare. Arterele pulmonare, care aduc sânge cu dioxid de
carbon către alveole şi venele pulmonare care duc sângele oxigenat la inimă.
 Nutritivă – asigurată de vasele bronhice şi de limfatice. Arterele şi venele bronhice, de calibru
mai mic, aparțin circulației sistemice, furnizează sânge oxigenat țesuturilor pulmonare și
bronhiilor.

I) Vascularizația funcțională
      Artera pulmonară dreaptă și stângă, ramuri terminale ale trunchiului pulmonar,
trec prin mediastin, ajung în hil, intră în constituția pediculului pulmonar drept și stâng
și pătrund în plămân, de unde se ramifică urmând modelul de ramificare al bronhiilor.
 Arterele lobare, arterele segmentare se ramifică în continuare, dau arterele lobulare și
se termină intr-o rețea densă de capilare perialveolare care se distribuie sacilor
alveolari și alveolelor pulmonare. În septele interalveolare, capilarele pulmonare
formează plexuri de unde sângele bogat în oxigen este preluat de sistemul venos.

A) Artera pulmonară dreaptă

      Artera pulmonară dreaptă este orientată spre dreapta, ascendent şi posterior. În

hil, se poziționează anterior și inferior de bronhia principală dreaptă și anterosuperior
față de venele pulmonare drepte. În parenchimul pulmonar se împarte în ramuri
arteriale anexate bronhiilor:
a) Arterele lobare superioare, situate medial faţă de bronhii, sunt:

 artera segmentară apicală, destinată segmentului apical.

 artera segmentară anterioară, dă naştere la două ramuri: ramura ascendentă, pentru segmentul
posterior și ramura anterioară descendentă, pentru segmentul anterior.
 artera segmentară posterioară, cu cele două ramuri: ramura ascendentă sau artera scizurală
dorsală, ramură inconstantă, pentru segmentul posterior și ramura descendentă sau artera
scizurală ventrală, ramură inconstantă, pentru segmentul anterior.

b) Artera lobară mijlocie, situată inferior faţă de bronhii, dă naştere la două ramuri
segmentare, mai puțin voluminoase:

 artera segmentară medială, pentru segmentul medial.

 artera segmentară laterală, pentru segmentul lateral.

c) Arterele lobare inferioare, situate lateral faţă de bronhii, uneori pot să dea
colaterale pentru lobul mijlociu și sunt reprezentate de:

 artera segmentară superioară, destinată segmentului superior.

 porţiunea bazală, ramura inferioară, din care se desprind ramuri destinate segmentelor
pulmonare corespunzătoare: artera segmentară bazală anterioară, artera segmentară bazală
laterală, artera segmentară bazală medială sau artera paracardiacă, artera segmentară bazală
posterioară.

B) Artera pulmonară stângă

Artera pulmonară stângă are un traiect oblic, superior și spre stânga. În hil, se
poziționează antero-superior de bronhia principală stângă şi superior de venele
pulmonare stângi. După ce intră în parenchimul pulmonar se împarte în ramuri arteriale
anexate bronhiilor:
a) Arterele lobare superioare, se îndreaptă înainte, sunt scurte, situate medial de
bronhii și irigă lobul superior și lingula prin:
 artera segmentară apicală, destinată segmentului apico – posterior;
 artera segmentară anterioară, dă naştere la două ramuri: ramura ascendentă, pentru segmentul
apico – posterior; ramura anterioară descendentă, pentru segmentul anterior.
 artera segmentară posterioară, dă naştere la două ramuri ce deservesc segmentul apico –
posterior: ramura ascendentă, ramura descendentă.
 artera lingulară, dă naştere la două ramuri: ramura lingulară inferioară, pentru segmentul
lingular inferior și ramura lingulară superioară, pentru segmentul lingular superior.

b) Arterele lobare inferioare, se îndreaptă înapoi, situate lateral faţă de bronhii. Se

bifurcă într-o ramură superioară scurtă și o ramură cu un scurt traiect inferior spre baza
plămânului care, se ramifică și irigă restul segmentelor lobului inferior stâng:

 artera segmentară superioară, pentru segmentul superior.

 porţiunea bazală, din care iau naştere ramuri pentru segmentele pulmonare corespunzătoare:
artera segmentară bazală anterioară, artera segmentară bazală laterală, artera segmentară bazală
medială, prezentă chiar în lipsa segmentului pulmonar corespunzător și artera segmentară bazală
posterioară.

      Venele pulmonare se formează din vasele capilare ale rețelei perialveolare, în

legătură cu rețeaua capilară peribronhică (bronhiolele respiratorii), apoi la periferia
lobulului formează venele perilobulare. Acestea trec în septurile interlobulare, se unesc
între ele și formează venele interlobulare și de aici venele intersegmentare, situate în
septele intersegmentare. În continuare, se îndreaptă spre hil ca vene pulmonare
(superioară și inferioară) împreună cu arterele și bronhiile. Acestea colectează și
rețeaua superficială, subpleurală. Cele patru vene pulmonare duc sângele oxigenat la
inimă, unde se deschid în atriul stâng.

A) Venele pulmonare dreapte

1) Vena pulmonară dreaptă superioară

      În pediculul pulmonar drept este elementul anterior și inferior, față de artera
pulmonară dreaptă. Drenează segmentele lobului superior şi lobului mijlociu al
plămânului drept, unde toți afluenții principali primesc afluenți mai mici, atât
intrasegmentali, cât și intersegmentali. Se formează printr-un trunchi scurt din:

 vena apicală sau trunchiul mediastinal drenează segmentul apical al lobului superior drept.
 vena anterioară sau vena interlobară anterioară drenează segmentele anterior al lobului
superior şi lateral al lobului mijlociu.
 vena posterioară sau vena interlobară posterioară, situată în fisura orizontală, drenează
segmentele posterior al lobului superior şi apical al lobului inferior.
 vena lobului mijlociu, drenează venele segmentului lateral și segmentului medial.

2) Vena pulmonară dreaptă inferioară

       În pediculul pulmonar drept este elementul situat cel mai inferior. Drenează lobul
pulmonar inferior drept, fiind format din unirea:

 venei superioară sau trunchiul inter-apico-bazal, situată între segmentele superior şi bazal
posterior al lobului inferior.
 venei bazală comună sau rădăcina inferioară a venei pulmonare drepte inferioare, care este
formată prin unirea venei bazale superioare cu vena bazală inferioară. Se situează între
segmentul bazal posterior şi segmentul bazal medial.

B) Venele pulmonare stângi

1) Vena pulmonară stângă superioară

      În pediculul pulmonar stâng este situată în partea cea mai anterioară. Artera
pulmonară stângă este situată postero-superior iar bronhia principală stângă situată
postero-inferior de vena pulmonară stângă superioară. Adună sângele din lobul superior
al plămânului stâng, fiind formată prin unirea a trei ramuri principale:

 vena apico – posterioară, ramura apico – dorsală sau vena centrală, are o porțiune
intrasegmentală și una intersegmentală.
 vena anterioară, vena interventro-lingulară, drenează segmentele anterior şi lingular superior al
lobului superior. Are o porțiune intrasegmentală și una intersegmentală.
 vena lingulară, drenează venele segmentelor lingular superior şi inferior.

2) Vena pulmonară stângă inferioară

      În pediculul pulmonar stâng este elementul situat cel mai inferior. Drenează lobul
inferior al plămânului stâng. Este formată din următorii afluenți:

 vena superioară sau trunchiul inter-apico-bazal se situează între segmentul superior şi

segmentul bazal posterior al lobului inferior, are o porțiune intrasegmentală și una
intersegmentală.
 vena bazală comună sau rădăcina inferioară a venei pulmonare stângi inferioare, se formează
prin confluenţa venei bazale superioare cu vena bazală inferioară.

II) Vascularizația nutritivă

      Ramurile bronhice sau arterele bronhice au originea în aorta descendentă
toracică, în hil fiind situate posterior de bronhie. Însoțesc ramificațiile bronhice doar
până la nivelul bronhiolelor respiratorii și se distribuie glandelor bronhice, pereților
bronhici și ai vaselor pulmonare. Formează plexuri capilare la nivelul tunicii musculare
și mucoase a bronhiilor, care sunt în legătură cu ramuri ale arterei pulmonare și vor
drena in venele pulmonare. Unele ramuri bronhice se ramifică în țesutul conjunctiv și se
termină în venele bronhice, iar altele, la exterior, formează un plex capilar subpleural.
 Vascularizația bronșică

 Ramura bronhică dreaptă – are originea din aorta toracică, în mod obișnuit ramură a celei de a
treia arteră intercostală posterioară dreaptă. Se orientează spre dreapta, merge posterior de
esofagul toracic și trece pe fața posterioară a bronhiei principale drepte.
 Ramurile bronhice stângi – iau naştere din porţiunea toracică a aortei la nivelul celei de a cincea
sau a şasea arteră intercostală posterioară stângă.

      Ramura superioară urmează marginea superioară și trece pe faţa anterioară a

bronhiei principale stângi, iar ramura inferioară se plasează pe faţa posterioară a
bronhiei.
      Venele bronhice se plasează pe faţa posterioară a bronhiei. Se dispun în două
sisteme, unul tributar unei venei pulmonare și altul tributar sistemului azygos:

 grupul profund – drenează din plexurile bronhiolare intrapulmonare și din peretele vaselor
pulmonare, apoi se varsă în vena pulmonară și în atriul stâng.
 grupul superficial – drenează rețeaua subpleurală, bronhiile extrapulmonare și nodurile limfatice
bronhopulmonare și se varsă la dreapta, în vena azygos și la stânga, în vena hemiazygos
accesorie.

Limfaticele plămânului

      Sistemul limfatic al plămânului drenează limfa în:

 rețeaua limfatică superficială – subpleurală, colectează limfa țesutului pulmonar periferic, de la

nivelul vaselor limfatice subpleurale, care trec prin fisuri, peste marginile plămânilor, ajung în hil
 unde drenează în nodurile limfatice bronhopulmonare și confluează cu rețeaua limfatică
profundă;
 rețeaua limfatică profundă – intrapulmonară, formată din limfa colectată de la arborele bronhic
(de la nivelul bronhiolelor, alveolele nu au vase limfatice), de la capilarele limfatice ale vaselor
nutritive și funcționale din septele perilobulare, de unde ajunge în vase de calibru mai mare din
plexurile limfatice intersegmentare și peri-bronho-vasculare. Vasele limfatice, situate în septele
conjunctivoelastice pulmonare, merg împreună cu pediculii bronhovasculari spre hil, fiind
colectate de nodurile intrapulmonare şi drenate în nodurile limfatice bronhopulmonare. Nu există
anastomoze profunde între cele două rețele, doar la nivelul hilului.

      Căile limfatice drenează, în continuare, limfa din nodurile limfatice

bronhopulmonare, în:

 nodurile limfatice traheo-bronhice inferioare, colectează vasele limfatice pulmonare drepte şi

stângi, apoi drenează limfa în nodurile traheobronhice superioare;
 nodurile traheo-bronhice superioare, se găsesc de o parte şi de alta a traheei, drenează limfa
provenită de la nivelul feţelor mediastinale ale plămânilor, în nodurile limfatice paratraheale;
 nodurile limfatice paratraheale, se găsesc pe fețele laterale ale traheei toracice și de aici limfa se
drenează în trunchiul limfatic bronhomediastinal drept și stâng.

      Nodurile juxta – esofagiene colectează limfa mai ales de la nodurile limfatice

traheobronhice şi o drenează spre ductul toracic. Din colectorul limfatic bronho –
mediastinal drept, limfa se varsă în ductul limfatic drept, iar din colectorul limfatic
bronhomediastinal stâng, limfa se varsă în ductul toracic.

Limfaticele plămânilor
 Inervația plămânului

      Inervația plămânilor este asigurată de fibre nervoase care intră în constituția

plexurilor pulmonare, două pentru fiecare plămân.
      Plexul pulmonar, dispus în jurul bronhiei principale, este format din ramuri
nervoase parasimpatice (vagale) și simpatice, ale căror fibre aferente preiau informații
de la alveole și mucoasa bronhiilor, iar fibrele eferente se distribuie musculaturii
bronhice. Plexul pulmonar mai trimite eferențe pentru trahee, esofag și pericard.
      Ramurile nervoase sunt grupate în:

 plexul pulmonar anterior – situat anterior de pediculul pulmonar, este format din ramuri
bronhice care pleacă din porțiunea suprabronhică a nervului vag sau din ramura cardiacă
inferioară din plexul cardiac și care se anastomozează cu fibre simpatice.
 plexul pulmonar posterior – situat posterior de pediculul pulmonar, este format din ramuri mai
groase provenite din porțiunea retrobronhică a nervului vag care se anastomozează cu fibre
simpatice.

      Fibrele parasimpatice au originea în nucleul dorsal al vagului, sunt fibre

preganglionare și fac sinapsă în mici ganglioni intrapulmonari de unde pleacă fibrele
postganglionare. Funcțional, sunt destinate musculaturii bronhice, fiind vasodilatatoare,
bronhoconstrictoare și secretorii, stimulează secreția glandelor bronhice. Fibrele
simpatice preganglionare au originea în segmentele medulare toracice superioare,
intră în lanțul simpatic, fac sinapsă în primii ganglioni simpatici toracali de unde pleacă
fibrele postganglionare, care trec în plexul pulmonar. Funcțional fibrele simpatice sunt
vasoconstrictoare, bronhodilatatoare și scade secreția glandelor bronhice.
      Din hil, ramurile plexului pulmonar merg împreună cu bronhiile, dar și pe traiectul
vaselor pulmonare. La nivelul ramificațiilor bronhice, fibrele nervoase se dispun în
plexuri situate și în tunica submucoasă.
Inervația cutiei toracice