AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF.

OIEGAR EMANUELA

I. ALCĂTUIREA CORPULUI UMAN

I.1. TOPOGRAFIA ORGANELOR ŞI SISTEMELOR DE ORGANE
CAVITĂŢILE TRUNCHIULUI:
1. CAVITATEA TORACICĂ:
MEDIASTINUL este spaţiul delimitat de stern (anterior), coloana vertebrală (posterior),
pleura mediastinală dreaptă şi respectiv stângă (bilateral), diafragm şi formaţiunile gâtului.
Un plan frontal prin spatele traheei şi bronhiilor împarte mediastinul în:
- mediastinul anterior (conţine: cordul, crosa aortei, venele cavă superioară şi inferioară, arterele
pulmonare, nervii frenici, traheea şi bronhiile principale);
- mediastinul posterior (conţine: aorta descendentă, esofagul, nervii pneumogastrici, lanţul
simpatic şi ganglionii limfatici).1
CAVITĂŢI PLEURALE
CAVITATE PERICARDIALĂ

Fig. I.1. Topografia cavităţii toracice2

1
https://www.emcb.ro/pdf/10/16-patologia-mediastinului.pdf
2
http://anatomie.romedic.ro

1
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

Proprietăţi importante:
a. Potenţialul de membrană
Potenţialul membranar de repaus
În repaus membrana celulară este polarizată electric, ( +) la exterior şi (–) la interior.
Membrana polarizată = un potenţial diferit de 0.
Hiperpolarizare=trecerea la o stare mai polarizată (cu interiorul membranei mai
electronegativ şi exteriorul mai electropozitiv).
Depolarizare=trecerea la o stare mai puţin polarizată (mai aproape de 0 mV).
În neuroni, majoritatea sarcinilor negative din interiorul celulei sunt consecinţa
acumulării la acest nivel a moleculelor organice, mai ales anioni proteici, care datorită
dimensiunilor mari nu pot străbate membrane celulară. Ionii de Cl- nu sunt responsabili de acest
lucru, ei dominând în repaus la exterior deoarece sunt respinşi de anionii organici din interior.
Datorită activităţii pompei de Na+/K+, acest potenţial de repaus este menţinut cu consum
de energie.

Exterior
3Na+ (Cl ¯ )
+ + + + + + + + + + + +
------------------------------------------------
- - - - - - - - - - - -
ANIONI ORGANICI ¯ 2K+
Interior
Distribuţia celor mai importanţi ioni de o parte şi de alta a membranei plasmatice3:
Concentraţia (mmol/l)
Ionul
Extracelular Intracelular

K+ 5 150

Na+ 150 15

Cl- 110 10

Potenţialul de acţiune
PRAGUL DE EXCITABILITATE:
Nu orice depolarizare declanşează mecanismul de formare al PA deoarece membrana
celulară trebuie să fie suficient de depolarizată, adică să fie deschise suficiente canale pentru Na+
astfel încât intrarea acestuia în celulă să exceadă ieşirea K+, iar potenţialul membranar
caracteristic acestui moment de inversare a fluxului net de sarcini pozitive, se numeşte potenţial
prag, iar stimulii care sunt exact atât de puternici încât să depolarizeze membrana până la acest
nivel au fost numiţi stimuli prag.

3
ARDELEAN, G., ROŞIORU, C., 1996: Integrarea şi coordonarea organismului animal –
curs de fiziologie,Ed. Univ. Baia Mare.

2
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

Pragul de excitabilitate adică mărimea depolarizării iniţiale necesare pentru declanşarea

PA, este pentru majoritatea membranelor excitabile de 15mV. (ex: pentru un neuron cu PMR de
-70mV potenţialul prag va fi (-70) +15 = 55mV).
În timpul generării unui PA şi apoi a revenirii la polaritatea de repaus a membranei,
distingem două evenimente majore:
- depolarizarea
- repolarizarea
!!! Iese pompa de Na+/K+ din funcţie
1. Depolarizarea lentă: la locul de acţiune a stimulului, în membrana celulei se deschid mai
multe canale pentru Na+ şi ionii de Na+ pătrund în celulă în număr mai mare decât în perioada de
repaus   PMR (-70  - 55mV/-80  - 65mV )
Excitabilitatea membranară creşte uşor peste normal (hiperexcitabilitate), fenomen
datorat, în unele cazuri, sumaţiei mai multor stimuli subliminari iar în unele cazuri unui singur
stimul de valoare prag sau peste prag.
2. Depolarizarea rapidă: Inversarea polarităţii: Printr-un mecanism de feed-back pozitiv,
pătrunderea Na+ în celulă determină deschiderea unui număr şi mai mare de canale pentru Na+,
permeabilitatea membranei pentru acest ion crescând de sute de ori => Polaritatea membranei
atingându-se punctului izoelectric (numărul sarcinilor negative şi pozitive de o parte şi de alta a
membranei se neutralizează reciproc).
Inversarea polarităţii: importul de sarcini pozitive în celulă excede exportul de sarcini
pozitive datorat ieşirii K+. În această fază se dezvoltă vârful (spike-ul) PA, care ajunge în celula
nervoasă la +30mV/+40mV, aproape de valoarea potenţialului de echilibru al Na+ (+60mV).
În celula nervoasă PA durează aproximativ 1 ms dar pot fi mult mai lungi în anumite
tipuri de celule musculare.
Excitabilitatea membranei scade brusc la 0, acum sunt deschise canalele voltaj
dependente pentru Na+, există un influx masiv de Na+, astfel încât membrana nu mai are resurse
pentru a răspunde la un nou stimul care ar acţiona în această perioadă. (este PRA = perioada
refractară absolută).
PRA este importantă pentru că determină numărul de PA care pot fi generate în unitatea
de timp într-o membrană excitabilă (labilitatea). Cu cât PRA este mai scurtă, labilitatea
neuronului creşte.
3. Repolarizarea rapidă, datorită:
- închiderii canalelor pentru Na+ care au fost deschise în timpul depolarizării rapide  Na+
pătruns în etapa precedentă rămâne blocat în celulă;
- deschiderea canalelor voltaj-dependente pentru K+  difuzia K+ din celulă spre exterior
reface rapid încărcătura electrică mai electropozitivă a feţei externe a membranei comparativ cu
cea internă.
În această fază excitabilitatea membranei creşte treptat pe măsură ce repolarizarea
avansează. Canalele pentru Na+ s-au închis în totalitate în momentul de vârf al PA, au stat
închise pentru un foarte scurt interval de timp, iar acum sunt disponibile pentru a genera un nou
PA. Aşadar este perioada refractară relativă (PRA). Acum permeabilitatea membranei pentru K+
este maximă (eflux maxim al acestui ion), dar un stimul supraliminar poate deschide mai multe
canale pentru Na+ astfel încât influxul de Na+ să depăşească efluxul de K+ şi să permită
depolarizarea respectiv formarea unui nou PA.
4. Repolarizarea lentă:o întârziere a repolarizării datorită excesului de sarcini pozitive ale
ionilor de Na+ sechestraţi în celulă (2-3ms). Datorită acestui exces de sarcini pozitive din celulă,
chiar un stimul aflat cu puţin sub pragul de excitabilitate poate produce PA. Aşadar membrana
are o excitabilitate uşor crescută peste normal, hiperexcitabilitate.

3
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

5. Posthiperpolarizarea: creşterea diferenţei de potenţial transmembranar peste valoarea PMR

(-80mV/-90mV), deoarece canalele de Na+ continuă să fie închise, şi o parte a canalelor pentru
K+ sunt deschise, şi REINTRĂ în funcţie POMPA DE Na+/K+ care scoate activ Na+ din celulă
iar K+ difuzat prin canale la exterior este reintrodus în celulă de pompă în timp ce Na+ nu poate
pătrunde în celulă, este doar scos  hiperpolarizarea membranei pentru o durată de câteva zeci
de ms ceea ce va determina o hipoexcitabilitate a membranei.

Fig. I.6.Potenţialul de acţiune al neuronului şi modificările de excitabilitate membranară care-l

însoţesc4

4
ARDELEAN, G., ROŞIORU, C., 1996: Integrarea şi coordonarea organismului animal –
curs de fiziologie, Ed. Univ. Baia Mare.

4
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

B.2.3.ŢESUTURI CONJUNCTIVE DURE (OSOASE)

TIP CARACTERISTICI LOCALIZARE

- canale Hawers dispuse în lungimea osului

- substanţa osoasă dispusă în sub forma unor lamele - diafiza oaselor lungi
osoase concentrice (5-30)
- stratul de la suprafaţa
COMPACT - între lamele sau în grosimea lor se găsesc osteoplaste epifizelor
(HAWERSIAN) cu osteocite
- lama internă şi
- un canal Hawers împreună cu lamelele osoase care îl externă a oaselor
înconjoară formează osteonul sau sistemul hawersian scurte şi late
(unitatea morfofuncţională a osului) legat de alte
sisteme similare prin sisteme interhawersiene

- lamelele osoase (trabecule), delimitează cavităţi - epifizele oaselor lungi

SPONGIOS
(areole) care comunică între ele şi conţin măduvă - interiorul oaselor
(TRABECULAR)
hematogenă (roşie) scurte şi late

În substanţa fundamental osoasă sunt săpate cavităţi, osteoplaste, cu prelungiri sub

formă de canalicule subţiri care se anastomozează cu cele ale osteoplastelor vecine, şi în care
pătrund prelungirile osteocitelor care însă nu se anastomozează.
Celule osoase sunt de 3 tipuri:
Osteoblaste - secretă oseină
Osteocite - osteoblaste mature
Osteoclaste - celule gigant, multinucleate, cu puternică activitate enzimatică şi fagocitară

5
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

Fig. B.2.3.Ţesutul osos5

5
Anatomie şi fiziologie umană pentru admitere la facultăţile de medicină BARRON’S Barbara Krumhardt, I. Edward Alcamo

6
 AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

B.3. ŢESUTUL MUSCULAR

CARACTERISTICI
TIP DE ŢESUT CARACTERISTICI STRUCTURALE LOCALIZARE
FUNCŢIONALE

- fibre musculare cilindrice, multinucleate

- pe schelet

STRIAT - lungime până la 5-15 cm

limbă, faringe, laringe,
Contracţii voluntare, prima porţiune a
SCHELETIC - sarcoplasma prezintă numeroase
rapide, precise esofagului
mitocondrii la periferie în vecinătatea
SOMATIC sarcolemei cutate
- sfincterul anal şi
vezical extern
- reticul sarcoplasmatic dezvoltat

- fibre musculare cu un singur nucleu

dispus central, individualizate, alungite,
MIOCARDUL DE LUCRU ramificate, conectate prin joncţiuni
Contracţii involuntare, Miocard (muşchiul
intercelulare specializate (strii
moderate inimii)
(ADULT) scalariforme)

- mitocondrii numeroase
STRIAT DE TIP CARDIAC

- fibre musculare cardiace cu caracter

embrionar, de forme variate, dispuse în
noduli reţele şi cordoane
Nodulul sinoatrial,
MIOCARD EMBRIONAR
- celule bogate în sarcoplasmă, conţin Iniţiază şi conduc impulsul
Nodulul atrio-
glicogen, 1-2 nuclei, mitocondrii puţine, nervos miocardului de lucru
EXCITO-CONDUCTOR ventricular
R.E. redus
(automatismul inimii)
ŢESUT NODAL Fasciculul Hiss Reţeaua
- miofibrilele reduse ca număr, formează o
Purkinje
reţea prin care excitaţia se transmite în
toate direcţiile la fibrele miocardului
contractil

- fibre musculare fusiforme, uninucleate

lungime până la 100-400 µ

-R.E. slab dezvoltat

Contracţii lente, slabe, În pereţii organelor
VISCERAL
- miofibrilele NU sunt organizate în involuntare interne (viscere)
sarcomere, miofilamentele de miozina şi
actina au formă neregulată şi sunt dispuse
NETED

dezordonat

- prezintă plasticitate şi automatism

Contracţie involuntară,
În iris
MULTIUNITAR Fibre musculare separate foarte fină, limitată, se
răspândeşte pe distanţe Muşchiul ciliar
mici

7
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

B.4. ŢESUTUL NERVOS

FORMAT DIN NEURONI ŞI CELULE GLIALE

NEURONUL
CLASIFICAREA NEURONILOR DUPĂ NUMĂRUL DE PRELUNGIRI ŞI FORMA
CORPULUI CU EXEMPLE:
Număr de
Formă
prelungiri
- neuronii secretori ai medulosuprarenalei Fără prelungiri ovalară
- celulele cu conuri şi cu bastonaşe Unipolari
Fără axon doar
- celulele amacrine şi orizontale din retină rotundă
cu dendrite
Nevrax:
- Neuroni somatomotori din coarnele anterioare stelată
- neuroni de asociaţie (peste 90% dintre neuroni)
Multipolari
-scoarţa cerebrală, motorie: celule piramidale Betz piramidală
piriformă
- scoarţa cerebeloasă stratul mijlociu (Purkinje)
(pară)
- retina (primul neuron al căii vizuale)
- ggl. Scarpa (primul neuron al căii vestibulare) ovalară
- ggl. Corti (primul neuron al căii auditive), situat în
columelă Bipolari
- celulele olfactive (celule receptoare şi primul neuron al
căii olfactive), la nivelul mucoasei olfactive, al fusiformă
cornetelor nazale superioare
- ggl. spinali
Pseudounipolari ovalară
- ggl. de pe traseul nervilor V, VII, IX, X.
CLASIFICAREA NEURONILOR DUPĂ FUNCŢIE:
1. Senzitivi
- în ggl. spinali de pe rădăcina posterioara a nervilor spinali
- în ggl. omologi cranieni ai ggl. spinali, de pe traseul nervilor V, VII, IX, X.
- în coarnele posterioare, senzitive, ale măduvei spinării (neuroni somatosenzitivi)
- în jumătatea posterioară a coarnelor laterale medulare, neuroni viscerosenzitivi
- în nucleii senzitivi ai trunchiului cerebral
2. Motori
-în coarnele anteriore ale măduvei spinării (neuroni somatomotori)
- în jumătatea anterioară a coarnelor laterale medulare (neuroni visceromotori)
- în nucleii motori ai trunchiului cerebral
- în nucleii vegetativi motori ai nervilor III, VII, IX, X
3. Intercalari (de asociaţie)
- în nevrax (ex. în substanţa cenuşie a măduvei spinării, cu corpul în cornul posterior
iar axonul face sinapsă cu motoneuronii din cornul anterior).

NEURONUL DIN S.N.P.:

Axonul lui este învelit de 3 teci, de la interior la exterior:
- teaca de mielină

8
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

- teaca Schwann
- teaca Henle
Două celule Schwann învecinate nu se ating, între ele există un spaţiu numit strangulaţie (nod)
Ranvier, la nivelul căruia lipseşte mielina.
Strangulaţiile Ranvier permit
- conducerea saltatorie a impulsului nervos
- formarea colateralelor axonului, perpendiculare pe acesta, cu rol
important în stabilirea conexiunilor interneuronale multiple.
!!! La om, fibrele motorii încep să-şi secrete teaca de mielină din a doua lună a vieţii
extrauterine, mai întâi începând mielinizarea căilor extrapiramidale, apoi a celor piramidale,
procesul încheindu-se în jurul vârstei de 2 ani când copilul are deja un mers sigur.

SINAPSA
Sinapsa reprezintă legătura funcţională dintre doi neuroni sau dintre un neuron şi o celulă
receptoare sau efectoare (celulă musculară sau celulă secretorie, adică celulă a ţesutului epitelial
glandular).
Prin intermediul sinapselor se realizează transmiterea impulsului nervos. După modul în
care se realizează această transmitere, sinapsele pot fi chimice sau electrice.
a. Sinapsele chimice: transmiterea impulsului nervos se realizează prin intermediul
mediatorilor chimici.

Structura funcţională a sinapsei neuro-

neuronale:6
I. Componenta presinaptică (butonul
terminal al axonului)
1. neurofibrile (transmit impulsul nervos)
2.mitocondrii (furnizează energia necesară
sintezei de Mch.)
3. pompă de Ca2+
4. canale de Ca2+
5. vezicule cu Mch.
6. situs activ al membranei presinaptice
unde veziculele cu Mch. fuzionează cu
membrana presinaptică (membrana
butonului terminal)
II. Fanta sinaptică (7)
III. Componenta postsinaptică (dendrita,
axonul sau corpul altui neuron)
8.Receptori specifici ai Mch.

ETAPELE TRANSMITERII SINAPTICE:

1. Sinteza Mch.
2. Stocarea mediatorului în vezicule sinaptice
3. Prezenţa PA la nivelul butonului terminal al axonului va determina intrarea Ca2+ având drept
urmare fuzionarea veziculelor cu Mch cu membrana presinaptică

6
ARDELEAN, G., ROŞIORU, C., 1996: Integrarea şi coordonarea organismului animal –
curs de fiziologie, Ed. Univ. Baia Mare.

9
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

4. Eliberarea Mch. în fanta sinaptică în cantitate proporţională cu frecvenţa impulsurilor

5. Formarea complexului [Mch-receptor] care va determina modificarea permeabilităţii
membranei postsinaptice
- creşterea permeabilităţii pentru Na+ care va pătrunde în celulă va determina
depolarizarea membranei şi apariţia unui potenţial postsinaptic excitator
- creşterea permeabilităţii pentru Cl- care va pătrunde în celulă va determina
hiperpolarizarea membranei şi apariţia unui potenţial postsinaptic inhibitor
6. Inactivarea enzimatică a mediatorului rămas în fantă (ex. Acetilcolina este descompusă de
către acetilcolinesterază în colină şi acetat care prin endocitoză vor pătrunde în butonul
terminal fiind materie primă pentru sinteza de nou Mch).
!!! Datorită succesiunii acestor procese apare o întârziere sinaptică de 0,5-1 ms

Sinapsa neuro-efectoare (placa

motorie):7
1. componenta presinaptică
2. fanta sinaptică
3. componenta postsinaptică
4. vezicule cu Mch
5. mitocondrii numeroase în
vecinătatea sarcolemei
6. membrana postsinaptică
(sarcolema cutată)

b. Sinapsele electrice: conducere bidirecţională (miocard, muşchi neted, anumite regiuni

din creier).

PROPRIETĂŢILE FUNCŢIONALE ALE NEURONILOR:

1. Excitabilitatea (vezi pag. 7-9)
2. Conductibilitatea

2. Conductibilitatea
Conducerea PA: de fapt PA nu se deplasează de-a lungul axonului, ci un PA odată
iniţiat, creează condiţii apariţiei unui nou PA în zona imediat învecinată a membranei axonului.
În locul generării PA polaritatea membranei este pentru moment inversată, exteriorul fiind mai
electronegativ decât interiorul acesteia. Ionii de Na+ pătrund spre interior prin canalele voltaj
dependente şi ,,curg” spre zonele imediat învecinate, în care membrana este mai electronegativă
pe faţa sa internă. În acelaşi timp, sarcinile pozitive de la exteriorul membranei zonelor
învecinate se îndreaptă spre zona depolarizată de stimul, făcând ca regiunea adiacentă (din faţa
PA) să devină electronegativă la exterior. Aceste forţe depolarizatoare combinate determină în
continuare deschiderea canalelor de Na+ în regiunea din faţa PA. Astfel un nou potenţial de

7
ARDELEAN, G., ROŞIORU, C., 1996: Integrarea şi coordonarea organismului animal –
curs de fiziologie, Ed. Univ. Baia Mare.

10
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

acţiune este generat în faţa primului, iar în regiunea anterior depolarizată are loc repolarizarea ca
urmare a ,,curgerii” ionilor de Na+ pătrunşi prin canale (sunt îndepărtaţi de locul depolarizării),
şi a deplasării sarcinilor pozitive de o parte şi de alta a membranei celulare.
În acest mod PA odată iniţiat se poate răspândi de-a lungul axonului.
a. În fibrele amielinice, propagarea PA se face din aproape în aproape, (pas cu pas), fiecare
,,pas” implicând o depolarizare şi o repolarizare cu toate fazele pe care acestea le presupun.
Traseul ciclic al sarcinilor pozitive care străbat membrana de la exterior spre interior,
prin canalele de Na+ în timpul depolarizării şi în sens invers, prin canalele de potasiu în timpul
repolarizării poartă numele de curenţi locali Hermann. Deoarece fiecare punct al membranei
trebuie depolarizat şi repolarizat viteza cu care se propagă PA în fibrele amielinice este mică.
b. În fibrele mielinice proprietatea de izolator electric a tecii de mielină sporeşte mult
eficienţa transmiterii PA de-a lungul axonului.

!!! În substanţa albă şi în substanţa cenuşie, se află o reţea de celule gliale.

b. Funcţiile măduvei spinării:

b.1. Funcţia de conducere

b.1.1. Căi ascendente (ale sensibilităţii)
Sunt formate din neuroni de trei ordine, interconectaţi sinaptic (în lanţ):
Neuronul de ordinul I – protoneuronul - pentru toate tipurile de sensibilitate se gaseşte în
ganglionul spinal de pe rădăcina posterioară a nervilor spinali. Dendrita sa lungă ajunge la
receptori, iar axonul pătrunde prin rădăcina posterioară a nervului spinal în măduva spinării.
Neuronul de ordinul al II-lea - deutoneuronul - se gaseşte pentru majoritatea tipurilor de
sensibilitate în cornul posterior medular (excepţie f. spinobulbare). Axonii neuronilor de ordinul
al II-lea formează fasciculele ascendente medulare.
Neuronul de ordinul al III-lea este situat, pentru majoritatea căilor sensibilităţii, în talamus.
Axonii neuronilor talamici se proiectează pe scoarţa cerebrală a lobului parietal, în girusul
postcentral (aria somestezică I). Pentru sensibilitatea tactilă protopatică proiecţia este, după unii
autori, probabil, în aria somestezică II (secundară), din peretele şanţului lateral Sylvius8.
Proiecţia corticală se realizează pe emisfera opusă părţii de unde a pornit excitaţia,
deoarece are loc încrucişarea fibrelor în drumul lor ascendent.
Sensibilitatea generală a corpului, numită şi sensibilitatea somatică, este de trei tipuri:
- exteroceptivă
- proprioceptivă
- interoceptivă

8
pag. 42 manual clasa a XI a, Ioana Ariniş, Mariana Nanea, Adriana Vasile, Editura Sigma, 2002

11
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

Căile sensibilităţii exteroceptive

Sensibilitatea tactilă grosieră (protopatică) fasciculul spinotalamic anterior

Fig. II.2. Fasciculul spinotalamic anterior

12
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

Sensibilitatea tactilă fină (epicritică) fasciculele spinobulbare Goll (gracilis), Burdach

(cuneat)

Sensibilitatea termică, dureroasă  fasciculul spinotalamic lateral

Fig. II.3. fasciculele spinobulbare Fig. II.4.Fasciculul spinotalamic lateral

Goll (gracilis), Burdach (cuneat)

 Căile sensibilităţii proprioceptive

Conduc informaţiile privind poziţia spaţială a corpului, a diferitelor sale segmente şi a gradului
de contracţie a muşchilor scheletici. Receptorii specifici numiţi proprioreceptori, sunt localizaţi
în periostul oaselor, muşchi, tendoane şi articulaţii.
Sensibilitatea proprioceptivă conştientă  fasciculele spinobulbare Goll (gracilis), Burdach
(cuneat)
- are proiecţie pe scoarţa cerebrală
Calea este comună cu calea sensibilităţii tactile fine.
Sensibilitatea proprioceptivă inconştientă  fasciculele spinocerebeloase Flechsig şi Gowers
- are proiecţie pe scoarţa cerebeloasă
Protoneuronul-în ganglionul spinal
Deutoneuronul-în cornul posterior medular. Axonii neuronilor de ordinul al II-lea
formează fasciculul spino-cerebelos direct (Flechsig) pentru partea inferioară a corpului şi
fasciculul spino-cerebelos încrucişat (Gowers) pentru partea superioară a trunchiului şi

13
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

membrele superioare. Fibrele fasciculelor spino-cerebeloase trec prin pedunculii cerebeloşi

inferiori (primul) sau superiori (cel de-al doilea) şi ajung la cerebel. Informaţiile transmise de
aceste fascicule nu devin conştiente, deoarece nu ajung la nivelul scoarţei cerebrale.

1.Receptor muscular
2. Primul neuron al căii
(în ggl. spinal)
3. Fasciculul
spinocerebelos direct,
dorsal (Flechsig)
4. Fasciculul
spinocerebelos
încrucişat, ventral,
(Gowers)
5. Măduva spinării
6. Bulb
7. Punte
8. Mezencefal
9. Peduncul cerebelos
superior
10. Peduncul cerebelos
mijlociu
11. Peduncul cerebelos
inferior
12. Cerebel
13.Talamus
14. Cortex cerebral

Fig. II.5.Fasciculele spinocerebeloase

 Căile sensibilităţii interoceptive

Conduc informaţiile culese de interoreceptori (visceroreceptori) situaţi la nivelul organelor
interne şi a vaselor de sânge. Informaţiile interoceptive nu devin conştiente decât în cazuri
patologice (durerea viscerală).
Protoneuronul - neuronul pseudounipolar viscerosenzitiv din ganglionul spinal.
Deutoneuronul - neuronii senzitivi din cornul posterior şi neuronii viscerosenzitivi din
cornul lateral medular.
Axonii neuronilor de ordinul al II-lea pot împrumuta calea spinotalamică sau pot folosi o
cale nervoasă polisinaptică spino-reticulo-talamo-corticală.
Al treilea neuron este talamic, iar zona de proiecţie corticală este difuză.

14
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

b.1.2. Căi descendente (ale motilităţii)

Prin aceste căi nervoase descendente sunt conduse comenzile elaborate de scoarţa cerebrală sau
de centrii subcorticali la măduva spinării şi de aici la muşchii scheletici. Se pot grupa în căi
piramidale şi căi extrapiramidale.
Căile piramidale (cortico-spinale)
Conduc comenzile motorii voluntare, precise, fine.
Îşi au originea în scoarţa cerebrală a lobului frontal, la nivelul girusului precentral.
Sunt formate din doi neuroni înlănţuiţi sinaptic: neuronul I este dispus la nivelul scoarţei
cerebrale a lobului frontal, iar neuronul al II-lea este neuronul somatomotor din coarnele
anterioare ale măduvei sau în nuclei motori ai trunchiului cerebral (fascicule cortico-nucleare).
!!! Ambele fascicule corticospinale se încrucişează, fasciculul corticospinal încrucişat la nivel
bulbar, iar fasciculul corticospinal direct, la nivelul diferitelor segmente ale măduvei spinării.
Din acest motiv, impulsurile nervoase pornite de la o emisferă, ajung la muşchii jumătăţii opuse
a corpului.

1. Cortex motor
2. Corp striat
3. Talamus
4. Fascicul piramidal direct
5. Fascicul piramidal încrucişat
6. Motoneuron α
a. Sinapsă directă cu motoneuronul
b. Sinapsă prin intermediul unui
neuron intercalar

Fig. II.6.Căile piramidale

Căile extrapiramidale
Sunt căi de conducere ale mişcărilor automate şi semivoluntare, asociate cu mersul, vorbirea,
scrisul.
Iau naştere în diferite regiuni ale emisferelor cerebrale şi ale trunchiului cerebral.
Fibrele cu origine corticală fac sinapsă în corpii striaţi.

15
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

2. ENCEFALUL
2.1. Trunchiul cerebral

a. Fisura mediană anterioară

b. Piramidele bulbare
c. Şanţul lateral anterior (pre-
olivar)
d. Oliva bulbară
e. Şanţul lateral posterior (retro-
olivar)
f. Decusaţia piramidală
g. Puntea lui Varolio
h. Pedunculii cerebrali
i. Peduncul cerebelos superior
j. Peduncul cerebelos mijlociu
k. Peduncul cerebelos inferior
l. Nervul oculomotor (III)
m. Ramurile senzitive ale nervului
trigemen (V)
n. Ramură mandibulară mixtă a
trigemenului (V)
o. Nervul abducens (VI)
p. Nervul facial (VII)
r. Ramura senzitivă a nervului
facial (VII)
s. Nervul vestibulo-cohlear (VIII)
t. Nervul glosofaringian (IX)
u. Nervul vag=pneumogastric (X)
v. Nervul accesor (XI)
x. Nervul hipoglos (XII)
y. Tract piramidal corticospinal
z. Tract piramidal corticonuclear
Fig. II.9. Faţa anterolaterală a trunchiului cerebral w. Fasciculul rubrospinal

Componentele trunchiului cerebral:

-bulb rahidian
-puntea lui Varolio
-mezencefal-format din pedunculii cerebrali,coliculii cvadrigemeni şi anexele acestora
-delimitat inferior de şanţul pontopeduncular
-superior se continuă cu tracturile optice.

16
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

Fig. II. 10. Nucleii trunchiului cerebral9

Funcţia reflexă a trunchiului cerebral:
Reflexe somatice:
- de tuse, strănut, deglutiţie, vomă (în bulbul rahidian)
- de supt, clipire, masticaţie (în punte)
- de reglare a mişcărilor şi a alternanţei somn-veghe (în substanţa neagră din mezencefal)
- reflexe de diminuare a tonusului muscular (în nucleul roşu din mezencefal)
- reflexe de orientare a capului în funcţie de sursa de lumină (în coliculii cvadrigemeni superiori)
sau în funcţie de sursa de zgomot (în coliculii cvadrigemeni inferiori din mezencefal).10

9
http://curiozitatii.blogspot.ro/2011/06/nucleile-trunchiului-cerebral.html
10
pag. 17 manual clasa a XI a, editura Corint, Ionel Roşu, Călin Istrate, Aurel Ardelean

17
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

1.2. Cerebelul

Aferenţele
cerebelului

Eferenţele
cerebelului

Fig. II. 11. Aferenţele şi eferenţele cerebelului11

2.3. Emisferele cerebrale

CONFIGURAŢIA EXTERNĂ A EMISFERELOR CEREBRALE

(Fisuraţia, lobaţia şi giraţia emisferelor cerebrale)
Descriptiv, fiecare emisferă cerebrală prezintă: trei feţe, trei margini, trei poli.
Feţele emisferelor cerebrale
- laterală, convexă;
- bazală sau inferioară, plană, separată de loja posterioară prin intermediul unui sept
transvers al durei mater cerebrale, cortul cerebelului. Pe faţa bazală a emisferelor
cerebrale se află bulbul şi tractul olfactiv;
- medială, plană.
Între feţele mediale ale celor două emisfere cerebrale se gaseşte fisura interemisferică. În
fisura interemisferică patrunde un sept sagital al durei mater cerebrale, coasa creierului.
Feţele emisferelor cerebrale au un aspect neregulat, caracteristic, datorat existenţei girilor şi
şanţurilor (cele mai adânci poarta numele de fisuri sau scizuri), ce au rolul de a creşte suprafaţa
scoarţei cerebrale. Dispoziţia girilor şi a şanţurilor este destul de variabilă de la individ la
individ, putând exista diferenţe chiar şi între cele două emisfere. Totuşi, în general, principalele
şanţuri şi giri au dispoziţie asemănătoare.

FAŢA LATERALĂ A EMISFEREI CEREBRALE

Şanţurile de pe faţa superolaterală a emisferei cerebrale:
Şanţul lateral Sylvius (scizura laterală). Începe pe faţa bazală a emisferei cerebrale.

11
Pag.37 manual Biologie clasa a XI a, Elena Huţanu Crocan, Irina Huţanu, Editura didactică şi pedagogică

18
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

Şanţul central Rolando. Începe pe faţa medială a emisferei cerebrale.

Fig. II.13. Giraţia şi fisuraţia feţei laterale a emisferei cerebrale12

FAŢA BAZALĂ A EMISFEREI CEREBRALE

Faţa bazală a emisferei cerebrale este împărţită de originea şanţului lateral, în:
- partea orbitală - situată anterior de şanţul lateral
1. Şanţul olfactiv, cu direcţie sagitală, dispus medial
2. Girul drept, situat medial de şanţul olfactiv
3. Girii orbitali, lateral, de şanţul olfactiv şi delimitaţi de două şanţuri sagitale unite printr-un
şanţ transversal (H)
Formaţiuni aparţinând lobului olfactiv: n. olfactiv, bulbul, tractul şi trigonul olfactiv la
care se adaugă lobul piriform.
- partea occipito - temporală - situată posterior de şanţul lateral.
Corespunde feţei bazale a lobilor temporal şi occipital.
La nivelul ei se descriu trei şanţuri sagitale, ce delimitează trei giri.
• şanţul hipocampic, situat medial
• şanţul colateral
• şanţul occipito-temporal, situat lateral.
Girii părţii temporo-occipitale a feţei bazale a emisferei cerebrale sunt:
• girul hipocampic, situat între şanţul hipocampic şi cel colateral. Girul hipocampic
aparţine sistemului limbic.
• girul occipito-temporal medial, situat între şanţul colateral şi cel occipito-temporal

12
http://www.scrigroup.com/educatie/biologie/EMISFERELE-CEREBRALE94156.php

19
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

• girul occipito-temporal lateral, situat lateral de şanţul occipito-temporal. Se continuă, pe

faţa supero-laterală a emisferei cerebrale, cu girul temporal inferior.

Fig. II.14. Giraţia şi fisuraţia feţei bazale a emisferei cerebrale13

FAŢA MEDIALĂ EMISFEREI CEREBRALE

Se poate examina după secţionarea sagitală a corpului calos, a structurilor diencefalice, a
trunchiului cerebral şi a cerebelului.
În centrul feţei mediale a emisferelor cerebrale se află corpul calos, cea mai mare
formaţiune comisurală interemisferică.
Inferior de corpul calos se află fornixul sau trigonul cerebral. Inferior de fornix se află
faţa medială a talamusului. Inferior de talamus şi separat de el prin şanţul hipotalamic, se află
hipotalamusul.
Şanţurile feţei mediale a emisferei cerebrale sunt:
• şanţul corpului calos, ce înconjoară corpul calos
• şanţul parieto-occipital oblic, ce începe superior de scizura calcarină şi se îndreaptă spre
posterior şi superior
• şanţul calcarin, cu direcţie orizontală, ajunge la polul occipital al emisferei.

13
http://www.scrigroup.com/educatie/biologie/EMISFERELE-CEREBRALE94156.php

20
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

Fig. II.15. Giraţia şi fisuraţia feţei mediale a emisferei cerebrale14

Proiecţia somestezică
pentru:
Pornesc impulsurile
a. Pielea şi mucoasele
motorii către muşchii:
organelor genitale
1. Limbii
b. Picioare şi gambe
2. Mandibulari
c. Genunchi şi coapsă
3. Buzelor
d. Abdomen şi torace
4. Mimicii din regiunea
e. Gât
feţei şi nasului
f. Pielea capului
5. Mimicii din regiunea
g. Braţ
sprâncenelor
h. Antebraţ
6. Frunţii
i. Mâna
7. Degetelor (fără degetul
j. şi k. Degete
mare)
l. Sensibilitatea pielii şi
8. Degetului mare
a muşchilor frunţii
9. şi 10 mânii
m. faţă
11. şi 12. Braţului şi
n. Buze o. dinţii
antebraţului
p. Mandibulă
13. Umărului şi toracelui
r. Sensibilitatea
14. Abdominali
somestezică a limbii
15. Coapsei
(nervul V)
16. Gambei şi extensori şi
s. Mucoasa şi muşchii
flexori ai degetelor
faringelui
t. Viscerele abdomenului

Fig. II.16.Ariile primare motorie şi somestezică (secţiune frontală)

(reprezentarea regiunilor corpului pe feţele laterale şi mediale ale scoarţei
cerebrale:homunculus motor şi homunculus senzitiv)15

14
http://www.scrigroup.com/educatie/biologie/EMISFERELE-CEREBRALE94156.php
15
Pag.58 Cezar Ioan, Biologie în imagini şi scheme, Vol. 1 Sistemul nervos, Ed. studenţească

21
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

În aria somestezică principală reprezentarea regiunilor corpului este proporţională cu

densitatea receptorilor din regiunea inervată, iar în aria motorie principală, reprezentarea este
proporţională cu densitatea axonilor din plăcile motorii.
VENTRICULII LATERALI
În interiorul fiecărei emisfere cerebrale se găseşte câte o cavitate ce poartă numele de
ventricul lateral, notaţi I respectiv II, şi care comunică între ei prin orificiul interventricular.
Ventriculii laterali conţin lichid cefalorahidian (LCR).

22
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV16

16
Frank H. Netter, M.D. ATLAS OF HUMAN ANATOMY second edition

23
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

CALEA GUSTATIVĂ:
L-limba
VII-ramura nervului facial (2/3 anterioare ale
limbii)
IX-ramura nervului glosofaringian (1/3
posterioară a limbii)
X-ramura nervului vag (baza rădăcinii limbii)
NTS-nucleul tractului solitar
FR-formaţiunea reticulată
NSI-nucleu salivator inferior
NSS-nucleu salivator superior
B-bulb
P-punte
Mz-mezencefal
T-talamus
Cx-cortex cerebral
LM-lemnisc median
5. ANALIZATORUL VIZUAL

Funcţia receptoare a retinei:

Retina derivă din ectoderm şi este considerată ca o prelungire a SNC. De aceea, se spune
că ”creierul şi-a trimis retina anterior pentru a privi lumea direct”.
Structura funcţională a retinei
Retina căptuşeşte cele 2/3 posterioare ale globului ocular, întinzându-se anterior de ora
serrata.
Este formată din 6 straturi de celule:

24
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

- Celulele pigmentare, situate la exteriorul retinei, spre coroidă, conţin cromatofori cu pigment.
Când retina este expusă la lumină prea puternică, celulele pigmentare pot emite pseudopode, în
care migrează pigmentul, spre celulele fotoreceptoare, protejându-le. Celulele stratului
pigmentar au şi rolul de a fagocita discurile cu pigment vizual îmbătrânite, ce se desprind la
vârful segmentului extern al celulelor receptoare. Pierderea proprietăţii de fagocitare a celulelor
pigmentare duce la acumulare pigmentului vizual în jurul elementelor receptoare şi la pierderea
vederii clare (boala denumită retinită pigmentară);

- Stratul celulelor receptoare: celule cu conuri (a) şi celule cu

bastonaşe (b). Prin electronomicroscopie s-au obţinut imagini ale
celulelor receptoare care arată că acestea sunt formate dintr-un
segment extern (ce pătrunde până în stratul pigmentar), un segment
intern şi o zonă sinaptică.

- Celulele orizontale sunt celule nervoase, situate la nivelul sinapselor

dintre celulele receptoare şi neuronii bipolari. Participă la formarea
unor legături sinaptice complexe şi la realizarea inhibiţiei laterale, cu rol în fenomenul de
contrast;
- Neuronii bipolari fac sinapsă cu celulele receptoare şi constituie primul neuron al căii optice;
- Celulele amacrine, celulele nervoase lipsite de axon (au numai dendrite), contribuie la
recodificarea stimulilor vizuali prin realizarea unor sinapse complexe între neuronii bipolari şi
cei multipolari;
- Neuronii multipolari reprezintă al doilea neuron al căii optice, dendritele lor fac sinapsă cu
neuronii bipolari, axonii lor alcătuiesc nervul optic.
Cele 6 straturi celulare ale retinei apar la microscop sub forma a 10 straturi histologic diferite:

25
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

Formarea imaginii pe retină:

B’A’- imaginea obiectului AB
C - centrul cercului de curbură al
corneei
F - focarul

Acomodarea:
Definiţie: vederea clară a obiectelor situate între punctul remotum (6 m) şi proximum (25 cm).
Mecanism:
- Modificarea curburii cristalinului (muşchiul ciliar-organul activ)
- Modificarea diametrului pupilar
- Corectarea axelor oculare prin contracţia muşchilor extrinseci ai globilor oculari

26
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

6. ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR
Structura funcţională a urechii:
(săgeţile indică drumul vibraţiilor sonore
prin aer, perilimfă şi endolimfă)
Urechea Urechea Urechea
externă: medie: internă:
1-pavilion 3-membrana 14-saculă
2-conduct timpanică 15-utriculă
auditiv 4-ligamentul 16-canalele
extern ciocanului semicirculare
5-ciocanul 17-vestibul
6-muşchiul osos
tensor al 18-rampa
timpanului vestibulară
7-ligamentul (cu perilimfă)
nicovalei 19-helicotremă
8-nicovala 20-rampa
9-muşchiul timpanică (cu
stapedius perilimfă)
10-scăriţa 21-membrana
11-membrana vestibulară
ferestrei Reissner
ovale 22-membrana
12-trompa lui bazilară
Eustachio 23-organul
13-membrana Corti
ferestrei 24-melcul
rotunde membranos
(cu endolimfă)

Fig. II.16.Secţiune prin melcul osos

27
AUXILIAR ,,ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI”-PROF. OIEGAR EMANUELA

SEGMENTUL RECEPTOR AL ANALIZATORUL VESTIBULAR

Structura unei creste ampulare
a-dendrita n.I
b-axonul n. I

28