Genital masculin

Sistemul reproducator masculin este alcatuit din testicule, ducte excretorii, glande sexuale
accesorii si penis. Glandele accesorii includ veziculele seminale, prostata si glandele
bulbouretrale. Functiile principale ale sistemului reproducator masculin sunt reprezentate de
spermatogeneza si steroidogeneza(androgeni). Androgenii au rol atat in spermatogeneza, cat si
in dezvoltarea intraembrionara a fatului si in aparitia caracterelor fenotipice specific masculine.

Testiculele
Sunt organe pereche situate la nivelul scrotului, in afara corpului. Fiecare testicul este suspendat
in interiorul unei pungi musculo-fasciale care este continua cu straturile de la nivelul peretelui
abdominal anterior. Testiculele sunt conectate prin intermediul cordoanelor spermatice de
peretele abdominal si legate de scrot prin ligamentele scrotale, remanente ale gubernaculum
testis.

Determinarea sexului si dezvoltarea testiculara

Sexul genetic este determinat in momentul fertilizarii prin prezenta sau absenta cromozomului
X. Sexul gonadal, pe de alta parte se va exprima abia in S7 de dezvoltare IU. Sexul gonadal este
determinat prin intermediul unei gene denumite "gena SRY" localizata la nivelul regiunii
determinante de sex de pe cromozomul Y. Informatia genetica codata doar la acest nivel nu este
suficienta in vederea dezvoltarii totalitare a gonadelor masculine. Astfel, aceasta gena va activa
alte gene localizate la nivelul cromozomilor 9,11,17,19 si X. Gena SRY codifica formarea "testis-
determining factor" -TDF. Acesta se va lega la nivelul ADN-ului, ii va modifica structura si astfel
va permite legarea unor alti factori de transcriere la acel nivel. Astfel se vor exprima alte gene
care initiala nu numai formarea testiculelor, ci si a altor organe sexuale masculine. Alte tipuri de
gene implicate in acest proces sunt:

1. Gena WT-1. Este necesara pentru dezvoltarea sistemului urogenital si in reglarea transcrierii
genei SRY.

2. Gena SOX-9. Activeaza gena AMH ce determina sinteza de homon anti- Mullerian.

3. Gena SF-1. Regleaza expresia altor gene ce codifica sinteza steroidiana.

4. Gena DAX-1. Codifica receptorul nuclear DAX-1.

Dezvoltarea testiculelor

Testiculele se dezvolta in stransa asociatie cu sistemul urinar la nivelul peretelui posterior al

cavitatii abdominale. Testiculele deriva din 3 surse:

1. Mezodermul intermediar ce va forma crestele urogenitale la nivelul peretelui posterior

abdominal, dand nastere celulelor Leydig si celulelor mioide.

2. Epiteliul mezodermal(mezoteliul celomic) care margineste crestele urogenitale si da nastere

cel. Sertoli.

3. Celulele germinale primordiale ce migreaza din sacul Yolk la nivelul gonadelor in curs de
dezvoltare si unde se vor diferentia in spermatogonii.

Migrarea celulelor germinale din sacul Yolk la nivelul crestei urogenitale va stimula proliferarea
celulelor mezodermale intermediare si celomice si astfel va duce la formarea "corzilor sexuale
primare"(nuj cum se traduce exact). In acest stadiu aceste corzi sunt alcatuite din celule
germinale primordiale, celule pre-Sertoli si un strat inconjurator de celule mioide. Mai tarziu,
corzile sexuale primare se diferentiaza in cordaje seminifere care dau nastere tubilor seminiferi,
tubilor drepti si retelei testiculare. In primul stadiu de dezvoltare-STADIUL INDIFERENT-,
testiculele se vor dezvolta la nivelul peretelui posterior abdominal, avand capacitatea sa se
diferentieze atat in testicule, cat si in ovare. Insa, expresia genei SRY va duce la exprimarea
sexului gonadal specific masculin. Devreme in timpul dezvoltarii, mezenchimul ce separa
cordajele seminifere va da nastere celulelor Leydig interstitiale ce secreta testosteron, prin
intermediul caruia se va face trecerea de la un primordiu indiferent la testicul. Testosteronul mai
este responsabil si de dezvoltarea si diferentierea ductului mesonefrotic(Wolff) in duct excretor.
Tot in acest stadiu, celulele Sertoli(sustentaculare) vor produce si factorul inhibitor Mullerian ce
va inhiba dezvoltarea ductului paramezonefrotic si astfel a unui sistem reproducator masculin.
Dezvoltarea organelor genitale externe are loc in acelasi timp si este rezultatul actiunii
dihitrotestosteronului(DHT). Fara acesta, organele genitale se vor dezvolta pe linie feminina.
Aparitia testosteronului, a anti-Mull si a DHT determina la fatul in curs de dezvoltare sexul
hormonal.

In S26, datorita modificarilor ce apar la nivelul cavitatii abdominale corelate cu efectul de

scurtare pe care il exercita testosteronul asupra gubernaculum testis, testiculele vor cobori la
nivelul scrotului, impreuna cu vasele sg, limfatice, nervi, dar si cu ductul deferent. Vor lua cu ele
si o portiune a peritoneului abdominal denumita tunica vagianla, ce le va acoperi fata
anterolaterala. Patologii: necoborare: criptorhidie.
Spermatogeneza
La nivelul testiculului temperatura este cu 2-3 grade mai scazuta decat la nivelul corpului, astfel
incat este faciltata spermatogeneza. Steroidogeneza nu necesita o termperatura mai scazuta
deoarece ea se poate realiza si al temperatura corpului. => Daca testiculele au o temperatura
crescuta sau nu sufera procesul de descensus, nu se formeaza sperma.

Fiecare testicule primeste sange dintr-o artera testiculara, ramura directa din aorta. In
apropierea testiculului, ea are un traiect sinuos, nivel la care este inconjurata de plexul venos
pampiniform ce preia sangele din testicule. Acest aranjament specific al vaselor duce la faptul ca
venele ce se intorc de la testicule cu sange mai rece vor raci sangele arterial inainte ca acesta sa
ajunga la testicule. In plus, muschiul cremaster si muschiul Dartos raspund la variatii de
temperatura astfel: la temperauri scazute, prin contractia cremasterului, testiculele se vor
apropia de peretele abdominal, iar prin contractia m. Dartos, scrotul se va "strange" in vederea
diminuarii pierderii de caldura.

Structura testiculara
Tunica albuginea reprezinta o capsula specifica fiecarui testicul, alcatuita din tesut conjunctiv
dens dispus extern, dar si o parte interna alcatuita din testut conjuctiv lax ce contine vase de
sange si se numeste tunica vaculosa. De-a lungul suprafetei posterioare a fiecarui testicul, tunica
albuginea prezinta o ingrosare ce se proieecteaza catre testicul si poarta denumirea de
mediastin testicular. Prin mediastinul testicular trec vasele si ductele testiculare.

Capsula trimite spre interior septuri incomplete ce impart testiculul in aproximativ 250 de lobuli.
Fiecare lobul este alcatuit din 1-400 de tubi seminiferi la nivelul carora se produce sperma si
stroma in interiorul careia se afla celulele Leydig. La nivelul fiecarui lobul, tubii seminiferi vor
prezenta un traiect initial sinuos- tub seminifer contort si ulterior la iesirea din lobul vor
prezenta un traiect drept-tubii drepti. Acestia se deschid la nivelul rete testis.

Fiecare tub seminifer prezinta:

Epiteliu alcatuit din 2 tipuri de celule bazice:

1. Celulele Sertoli-sustentaculare-. Sunt celule ce nu se mai replica dupa pubertate. Specific lor
le este prezenta a multiple proiectii apicale si laterale care vor inconjura celulele speratogenice
adiacente, aspect ce nu poate fi insa vizualizat pe preparatele clasice H&E. Celulele Sertoli au un
rol structural foarte important, ele extinzandu-se pe toata lungimea epiteliului seminifer.

2. Celulele spermatogenice. (a se explica originea descrisa anterior a acestor celule)+ . Au rolul

de a produce sperma. Se vor organiza in randuri(vertical) si straturi(orizontal) relativ organizate
la nivelul epiteliului. Aceste straturi incep de la nivelul laminei propria, unde exista
spermatogoniile, cele mai imature celule. Cele mai mature celule sunt spermatidele ce sunt
atasate la nivelul portiunii apicale a unei celule Sertoli si delimiteaza lumenul tubular.

Lamina propria -situata la exteriorul membranei bazale- reprezinta un multi strat de

tesut conjuctiv ce este sarac in fibroblaste. In schimb el prezinta celule mioide, dar si fibrile de
colagen. In MET se poate observa ca celulele mioide prezinta similaritati cu celulele musculare
netede cum ar fi: filamente de actina bine dezvoltate, dar si o lamina bazala(externa). Se poate
observa de asemenea RER bine dezvoltat(in vederea sintezei de colagen deoarece nu sunt
prezente fibroblaste). Contractiile ritmice ale acestor celule duc la formarea unor contractii
peristaltice ce propulseaza astfel fluidul testicular impreuna cu spermatozoizii(nu-s sigur daca nu
cumva aici ar trebui spermatidele). Odata cu trecerea anilor, lamina propria se ingroasa si ca
urmare rata de productie a spermei scade. Ingrosarea excesiva a acestui strat duce la
infertilitate. La exterior de LP se afla vase de sange, limfatice, dar si celule Leydig.

Celulele Leydig
Sunt celule mari, poligonale, eozinofile ce contin picaturi lipidice. De asemenea la acest nivel
este prezent frecventa lipofuscina, precum si cristale citoplasmatice in forma de bat/tija/nuia
denumite cristalele lui Reinke cu functie necunoscuta. Ca si alte celule secretante de steroizi,
cel. Leydig prezinta REN bine dezvoltat(acidofilie). Enzime necesare sintezei de testosteron din
colesterol vor fi asociate REN. Se pot identifica, de asemenea, mitocondrii cu criste
tubuloveziculare. Celulele Leydig secreta testisteron care prezinta roluri:

1. In viata embrionara, corelat cu alti androgeni are rol in dezvoltarea gonadelor.

2. La pubertate, secretia de testosteron este corelata cu initierea producerii de sperma, a

producerii de secretii de catre glandele sexuale accesorii, dar si a dezvoltarii caracterelor sexuale
secundare.

3. La adult, secretia de testosteron este necesara in vederea mentinerii celor amintite la2.

Dupa rolul exercitat in viata embrionara, celulele Leydig vor deveni inactive cam prin L5 si se vor
reactiva, ca urmare a secretiei de gonadotrop, la pubertate.

Spermatogeneza
Este procesul in cadrul caruia spermatogoniile devin spermatozoizi. Este impartita in 3 faze:

1. Faza spermatogoniala- spermatogonia se divide prin mitoza in vederea mentinerii unei

populatii constante de spermatogonii, dar si a generarii unei populatii care se va diferentia in
spermatocite.

2. Faza spermatocitara- Spermatocitele primare vor suferi doua diviziuni meiotice in vederea
reducerii atat a numarului de cromozomi, cat si a cantitatii de ADN, rezultand astfel celule
haploide: spermatide

3. Faza spermatidelor: cele mentionate se diferentiaza in celule mature/spermatozoizi. La

sfarsitul spermatogenezei, spermatidele se vor matura si se vor detasa de la nivelul suprafetei
apicale a celulelor Sertoli, acest fenomen purtand denumirea de spermiere.

1. In faza spermatogoniala, aceste celule vor suferi multiple diviziuni si vor genera celule fiice
care vor avea un aspect diferit in HE. Astfel spermatogoniile sunt impartite in 3 tipuri bazandu-
ne pe aspectul nucleului lor in HE:

a. Tipul A intunecat ce prezinta nuclei ovoidali si cromatina fin granulara intens bazofila. Se
crede ca acestea ar reprezenta celulele stem ale epiteliului seminifer. Aceste celule se vor divide
si vor da nastere atat unei celule A intunecate cat si unei a clare.

b. Tipul A clar/palid au nuclei ovoidali si cromatina fin granulara mai putin bazofila. Aceste celule
s-au angajat in procesul de diferentiere in vederea producerii spermatozoizilor. Sufera cateva
diviziuni mitotice succesive, astfel crescandu-le numarul. Ulterior spermatogoniile A se vor
diferentia in spermatogonii de tip B.

c. Tipul B au nuclei sferici si cromatina grosier condensata de-a lungul membranei nucleare si in
jurul nucleolului.

***O trasatura particulara a celulelor de tip A clar/palid este ca vor fi conectate prin extensii
citoplasmatice, toate celulele ramanand legate de-a lungul diviziunilor, ca un sir de perle. Aceste
conexiuni raman intacte pana in ultimele stadii de maturare a spermatidelor si sunt esentiale in
vederea dezvoltarii sincrone a fiecarei celule fiica ce provine dintr-o celula clara.

2. Faza spermatocitara. (meioza)

Diviziunea mitotica a spermatogoniilor de tip B va produce spermatocitele primare. Ele isi

replica ADN-ul la scurt timp dupa formare, astfel ca vor avea numarul de cromozomi 2n si de
doua ori cantitatea de ADN(4d).Fiecare cromozom e alcatuit din doua cromatide surori, deci
cantitatea de AND=4d. Dupa meioza I, nr cromozomilor este redus de la 2n la n, iar cantitatea de
ADN de la 4d la 2d=>spermatocitul primar este carazterizat de haploidie(1n) si de o cantitate de
2d de AND(spermatocitul secundar). Ulterior meiozei II, nr cromozomilor va fi de 1n si fiecare va
contine cate o cromatida(1d).

Descriere pe scurt a meiozei:

Profaza primei diviziuni meiotice dureaza 22 de zile, iar la sfarsitul ei cromatina va fi condensata
sub forma celor 44 de cromozomi autozomali si a 2 crz sexuali X,Y, fiecare dintre acestia avand
doua cromatide. Cromozomii omologi se imperecheaza pe masura ce se aliniaza pentru
metafaza. Cromozomii omologi imprecheati alcatuiesc o structura denumita tetrada pentru ca
sunt alcatuiti din 4 cromatide si vor suferi un proces denumit crossing-over. Cele 4 cromatide se
vor rearanja intr-o structura ce poarta denumirea de complex sinaptonemal. Crossing-over-ul
asigura variabilitate genetica. Dupa procesul de crossing-over, cromozomii omologi se separa si
merg catre polii opusi ai fusului de diviziune. Deci, tetradele devin din nou diade. Procesul de
migrare al fiecarui cromozom catre unul dintre polii fusului de diviziune se realizeaza la
intamplare.(alta sursa de diversitate genetica). In urma diviziunii meiotice I => spermatocitele
secundare. Acestea vor intra in profaza diviziunii meiotice secundare, fara a trece printr-o faza S
si eci fara a sintetiza AND. Astfel, fiecare spermatocit secundar are un numar de cromozomi=1n
care reprezinta cei 22 de cromozomi autozomali si un cromozom X sau Y(2d). In timpul
metafazei celei de-a doua diviziuni mitotice, cromozomii se vor alinia la nivelul placii
metafazice(practic in centru) si fiecare cromatida va fi separata si trimisa catre un pol al fusului
de diviziune. In urma diviziunii meiotice secundare se vor forma doua spermatide, fiecare
continand 23n cromozomi si 1d material genetic, din fiecare spermatocit secundar.

3. Faza spermatidica(SPERMIOGENEZA)

In aceasta faza spermatida se va matura in spermatozoid. Acest proces de Remodelare celulara

are loc cat spermatida este inca legata de celula Sertoli si este impartita in 4 faze:

1. Faza GOLGI. Este caracterizata de aparitia unor granule bogate in glicoproteine,

PAS+, ce poarta denumirea de granule proacrozomale. Aceste granule vor fuziona
ulterior si vor forma o structura inconjurata de o endomembrana, structura denumita
vezicula acrozomala, ce se situeaza adiacent membranei nucleare. Vezicula acrozomala
va creste in dimensiuni, iar pozitia ei va determina polul anterior al spermatozoidului in
curs de dezvoltare. Tot in aceasta faza cei 2 centrioli vor migra catre polul posterior al
spermatozoidului in curs de dezvoltare, iar centriolul matur se va dispune perpendicular
pe membrana plasmatica si va initia asamblarea a noua dublete microtubulare perifeice
si a unuia central ce vor alcatui coada spermatozoidului(flagel)
 2. Faza “cap”. In aceasta faza vezicula acrozomala se imprastie pe jumatate din fata
anterioara a nucleului, formand “cap-ul” acrozomal. Portiunea de mb nucleara de sub
capul acrozomal isi pierde porii si devine mai groasa. Nucleul se condenseaza.

3. Faza acrozomala. In aceasta faza spermatida se reorienteaza astfel incat capul

devine adanc implantat la nivelul celulei Sertoli si este practic orientat perp pe lamina
bazala. Flagelul in curs de dezvoltare se va extinde la nivelul tubului seminifer. Nucleul se
aplatizeaza, alungeste si se muta impreuna cu acrozomul ce il acopera intr-o pozitie
imediat adiacenta membranei plasmatice anterioare, in timp ce citoplasma va fi plasata
posterior. Microtubulii din citoplasma se vor organiza intr-o structura, ce este atasata
anterior acrozomului/nucleului aplatizat, si care se va extinde catre polul posterior al
spermatidei, structura denumita manseta. Centriolii care au initial in faza 1 flagelul se
vor muta acum catre fata posterioara a nucleului unde centriolul imatur se va atasa la
nivelul unei incizuri in nucleu. Acestia se vor modifica ulterior in vederea formarii regiunii
gatului spermiei. Noua fibre coarse(groase/grosieresau cum s-o traduce)se vor dezvolta
de la nivelul centriolilor atasati nucleului catre coada spermatozoizilor si vor deveni
practic niste fibre dense situate periferic de axonema ce intra in alcatuirea cozii. Aceste
fibre vor uni nucleul cu flagelul si vor purta denumirea sugestiva de piesa de conectare.
Pe masura ce membrana plasmatica migreaza posterior in vederea acoperirii flagelului in
curs de dezvoltare, manseta dispare, iar mitocondriile vor migra din restul citoplasmei
pentru a forma o structura helicala in infasurata in jurul fibrelor coarse la nivelul regiunii
gatului si in imediata sa apropiere. Aceasta regiune va fi piesa intermediara a cozii. Distal
de piesa intermediara, o teaca fibroasa alcatuita din doua coloane longitudinale
interconectate prin structuri: ribs vor inconjura cele 9 fibre coarse , toate aceste structuri
alcatuind piesa principala. Distal de teaca fibroasa se va afla piesa terminala ce contine
complexul axonemei acoperit de membrana.

4. Faza de maturare in care spermatidele isi vor elimina excesul de citoplasma sub
forma unui corp rezidual, ce va fi fagocitat de celulele Sertoli. La nivelul portiunii celulare
pierdute de spermatozoid se afla si conexiunile intercelulare ce se aflau aici inca din
fazele initiale ale spermatogenezei. Ulterior spermatidele se vor desprinde de celulele
Sertoli, proces denumit spermiatie

In urma acestor modificari rezulta spermatozoidul matur care are un cap aplatizat si in forma
de glont cu o lungime de 4.5 micrometri, latime de 3 si grosime de 1. Cap-ul acrozomal
acopera cele doua treimi anterioare ale nucleului si contine hialuronidaza, neuraminidaza,
fosfataza acida si o proteaza denumita acrozina. Aceste enzime sunt necesare in vederea
patrunderii in zona pellucida a ovulului. Odata cu atingerea oului de catre spermatie, va fi
initiata reactia acrozomala in urma careia aceste enzime vor fi eliberate, facilitand pe
 deoparte penetrarea si fertilizarea, dar si prevenind intrarea unui alt spermatozoid in ovul.
Coada spermatiei este impartita in gat si piesele intermediara, principala si terminala. Gatul
contine centriolii si originea fibrelor coarse. Piesa intermediara(7micrometri) contine
mitocondriile infasurate helical in jurul fibrelor coarse si in jurul complexului axonemal.
Aceste mitocondrii sunt responsabile de generarea energiei si astfel de motilitatea spermiei.
Piesa principala(40micrometri) contine teaca fibroasa dispusa la exterior de fibrele coarse si
de complexul axonemal. Piesa terminala(5micrometri) contine doar complexul axonemal.

Spermatozoizii initial eliberati sunt imobili si vor fi carati impreuna cu o secretie eliberata de
celulele Sertoli prin ductele excretoare. Ei vor capata mobilitate in cel de-al 4/5-lea metru al
epididimului. Pe langa generarea motilitatii mai sufera si alte modificari:

1. Condensarea materialului nuclear=> capul spermatiei scade in dimensiuni

2. Reducerea cantitatii de citoplasma=>spermatia devine mai slim&fit

3. Schimbari in lipidele, proteinele si glucidele mb

4. Schimbari la nivelul membranei acrozomale externe(decapacitatia). Aceste

modificari au rolul de a inhiba capacitatea fertilizanta a spermatozoizilor.

Spermatozoizii isi vor dobandi capacitatea de a fertiliza ovulul la nivelul tractului genital
feminin, proces ce presupune inlaturarea si inlocuirea glicocalixului de la nivelul membranei
spermiei, poarta denumirea de capacitatie.

Tubii seminiferi
Celulele spermatogenice nu sunt aranjate in mod aleatoriu la nivelul epiteliului tubilor
seminiferi. Gruparea lor in mod specific este generata pe deoparte de prezenta unor punti
intercelulare care exista intre toate celulele ce provin dintr-o pereche de celule de tip A clar, dar
si datorita faptului ca celulele stau in diferite stadii ale maturatiei un anumit timp relativ
constant. Aceasta grupare a celulelor de la nivelul epiteliului tubilor seminiferi poarta
denumirea de ciclul epiteliului seminifer si contine la om 6 stagii care nu sunt la fel de bine
evidentiabile ca la alte animale(exp: rozatoarele) pentru ca legaturile intercelulare sunt mai
putin regulate formand astfel un pattern de mozaic. Tot acest ciclu dureaza 74 de zile si corelat
cu timpul de care are nevoie spermatozoidul sa treaca prin epididim(12 zile)=> medicamentele
care trateaza infertilitatea necesita 86 de zile ca sa isi demonstreze efectele.

Celulele Sertoli
 Sunt celule inalte, columnare, care nu se divid, asezate pe membrana bazala a epiteliului
seminifer. Reprezinta celule suportive pentru spermatiile in curs de dezvoltare ce se vor atasa la
suprafata lor dupa realizarea meiozei. Celulele Sertoli contin REN+RER bine dezvoltat, numeroase
mitocondrii, Aparat Golgi bine dezvoltat, lizozomi, vezicule, picaturi lipidice, granule de glicogen,
microtubuli si filamente. O teaca de 7-9 micrometri inconjoara nucleul si il separa de organitele
intracelulare. Nucleul este eucromatic(celulele fiind ff active), prezinta una sau mai multe incizuri si are
atat forma, cat si dispunere variata. O caracteristica a celulelor Sertoli este aceea a prezentei corpilor
Charcot-Bottcher la nivelul citoplasmei bazale. Acestia reprezinta formatiuni fusiforme cristaloide de 10-
25 micrometri lungime si 1micrometru grosime vizibile in coloratii standard. In MET apar ca niste
fascicule paralele sau convergente, electronodense . Compozitia chimica si functia lor nu este cunoscuta.

Celulele Sertoli prezinta jonctiuni specifice intre ele alcatuite din pana la 50 de jonctiuni
occludens. Subiacent membranei jonctionale se afla fascicule alcatuite din filamente de actina si
subiacent de astea se afla numeroase cisterne REN aplatizate. Complexe similare vor fi situate si intre
celulele Sertoli si spermatide, insa cu particularitatea ca nu vor exista jonctiuni de tip occludens, iar
spermatidele nu prezinta filamentele de actina si REN specific bine dezvoltat in citoplasma subiacenta
jonctionala. Alte jonctiuni sunt: GAP intre celulele Sertoli, desomozom-lile intre celulele Sertoli si celulele
spermatogenice tinere si hemidesmozomi intre celulele Sertoli si membrana bazala.

Complexele jonctionale dintre celulele Sertoli vor imparti epiteliul intr-un compartiment bazal si
altul luminal. Spermatogoniile si spermatocitele primare se vor afla in compartimentul bazal.
Spermatocitele ce rezulta din diviziunea spermatogoniei de tip B vor fi nevoite sa treaca de complexul
jonctional. Acest proces se va realiza prin formarea unui nou complex sub celulele anterior mentionate si
distrugerea complexului care exista anterior.

Se considera ca celulele Sertoli au rol de nurse cells, dar si de fagocitare a corpilor reziduali si a
celulelor spermatogenice ce esueaza sa se dezvolte complet.

Pe langa rolul fizic mentionat anterior al complexelor jonctionale Sertoli, acestea alcatuiesc si
bariera sange-testicul, care pe deoparte are rolul de a mentine o diferenta intre compozitia tubilor
seminifer si cea a plasmei, dar si de a separa celulele haploide de sistemul imun care le-ar interpreta
drept antigene

Celulele sertoli secreta si ABP in tubii seminiferi(ABP are rol in mentinerea unei conc crescute de
testosteron care este necesara pentru maturarea spermiilor). Mai secreta si inhibina(inhiba prin
feedback secretia de FSH), activatorul plasminoenului, transferina(transporta fier) si
ceruloplasmina(transporta cupru), factorul anti-Mulleian, factorul celulelor stem(stem cell factor=CSF), si
factorul neurotrofic derivat din celule gliale(GDNF=growth derived neurotrophic factor). Secretia lor este
reglata atat de FSH, cat si de testosteron.

Ductele intratesticulare
 La finalul tubilor contorti se afla tubii drepti. Acestia sunt delimitati numai de catre celule
Sertoli. Catre portiunea lor terminala tubii drepti se ingusteaza, iar epiteliul lor devine simplu
cubic. Tubii drepti se deschid la nivelul rete testis ce se afla la nivelul mediastinului testicular.
Canalele rete testis au un epiteliu simplu sau usor columnar, iar celulele ce alcatuiesc acest
epiteliu au un singur cil si cativa microvili scurti situati apical.

Dezvoltarea initiala a celulelor Leydig care vor secreta testosteron va stimula ductul
mezonefrotic Wolff sa se diferentieze in sistemul exretor testicular. Portiunea adiacenta rete
testis a ductului mezonefrotic se va diferentia in ductul epididimar. In plus aproximativ 20 de
tubuli seminiferi se vor diferentia la randul lor si vor forma canalele eferente care fac legatura
intre rete testis si epididim. Portiunea distala a ductului mezonefrotic va dobandi o tunica
musculara si va deveni ductul deferent. Portiunea finala a ductului va da nastere ductului
ejaculator si veziculelor seminale.

Tubii eferenti(20) ies din testicul si alcatuiesc 6-10 structuri cu forma conica ce vor purta
denumirea de coni vascularis. Portiunea bazala a conurilor va forma o parte din capul
epididimului. La nivelul portiunii bazale a coni vascularis tubii eferenti se vor deschide in ductul
epididimar. Tubii eferenti au un epiteliu cilindric pseudostratificat care contine celule inalte si
scunde, dand aspectul de dinti de fierastrau. Celulele inalte sunt ciliate. Celulele scunde sunt
neciliate si prezinta numerosi microvili, dar si invaginari ale membranei apicale, precum si
vezicule de pinocitoza, corpi densi delimitati de membrane, lizozomi si alte structuri asociate
activitatii endocitate.=> Cea mai mare parte a fluidului secretat in tubii seminiferi este
reabsorbit in ductele eferente.Printre celulele columnare se pot obsera si celule bazale cu rol de
celule stem. Prima portiune in care apar celule musculare in ductele excretorii este
reprezentata de portiunea initiala a tubilor eferenti. Celulele musculare netede vor fi intercalate
de fibre elastice si vor alcatui o teaca circulara cu rol in propulsia spermatozoizilor.

Epididimul
Este un organ asezat pe suprafata superioara si posterioara testiculara. Este alcatuit din tubii
eferenti, ductul epididimar si vasele, muschii si tesutul lor conjunctiv asociat. Are o lungime de
4-6m, fiind foarte incolacit. Este impartit in cap, corp si coada. Spermatozoizii vor suferi 2
modificari importante in traiectul prin epididim: vor dobandi motilitate si vor suferi procesul de
decapacitatie care este reversibil. Decapacitatia este realizata prin asocierea spermatozoidului
cu factorul de decapacitatie, factor ce va fi ulterior eliberat in cadrul procesului de capacitatie.
Ulterior maturatiei ce are loc in epididim, spermatozoizii vor putea ajunge la nivelul oului, iar
dupa procesul de capacitatie se vor putea lega de receptorii spermatici din zona pellucida.
Aceasta legare va determina reactia acrozomala in urma careia enzimele acrozomale vor fi
eliberate in vederea penetrarii ovocitului.
 Ductul epididimar este tapetat de un epiteliu simplu pseudostratificat ce contine 2 tipuri
celulare:

1. Celulele principale: Au 80 micrometri la nivelul capului epididimului si 40 la

nivelul cozii. Au numerosi microvili modificati denumiti stereocili la nivelul membranei
apicale. Stereocilii au 25 microni in cap si 10 la nivelul cozii

2. Celule bazale care sunt mici si rotunde si stau pe mb bazala si au rol de celule
stem si si…

Uneori aici se pot observa si limfocite migrante.

Functia celulelor epididimare este reprezentata atat de scretie cat si de absorbtie.

Absorbtie: Majoritatea fluidului ce nu a fost reabsorbit la nivelul ductelor eferente este

reabsorbit in portiunea proximala a epididimului. Tot aici se fagociteaza corpii reziduali ce au
scapat celulelor Sertoli. Citoplasma apicala a celulelor principale contine numeroase invaginari
care sunt corelate in citoplasma cu vezicule de pino/fagocitoza, lizozomi, fagolizozomi, etc.

Secretie: Secreta glicerolfossfocolina, acid sialic, glicoproteine ce ajuta la maturarea spermiilor.

Corelat cu functia lor, morfologia celulelor este urmatoarea: prezinta un nucleu situat vazal si
inconjurat de numeroase vezicule ale RER, aparat Golgi bine dezvoltat situat apical. RER si REN
se pot observa si la nivelul citoplasmei apicale.

Tunica musculara a ductului epididimar

La nivelul capului si cozii aceasta este alcatuita dintr-un singur strat de celule musculare, similar
tunicii musculare a ductelor eferente. La nivelul cozii, aceasta tunica devine tristratificata. Exista
o corelatie intre aceasta morfologie si fiziologie care este reprezentata de faptul ca la nivelul
capului si corpului epididimului au loc contractii ritmice, spontane, peristaltice cu rol de a
propulsa spermatozoizii catre coada. Coada reprezinta rezervorul principal al spermatozoizilor
maturi. Acestia o vor parasi numai in cazul contractiei puternice a celor trei tunici musculare,
corelate cu o stimulare neurala corespunzatoare ce cauzeaza ejaculatia.

Ductul deferent
Reprezinta o continuare directa a cozii epididimului. Acesta ascensioneaza la nivelul
marginii posterioara testiculare si intra in abdomen drept o componenta a cordonului
spermatic. Cordonul spermatic mai contine si artera testiculara, ramuri mici arteriale pentru
ductul deferent, muschiul cremaster, plexul pampiniform, vase limfatice, fibre nervoase
simpatice si ramura genitala a nervului genitofemural. Toate aceste structuri sunt acoperite de
fascii derivate de la nivelul peretelui anterior abdominal. Dupa ce paraseste cordonul spermatic,
ductul deferent ajunge la nivelul vezicii, unde capatul sau distal se largeste si formeaza ampula
ductului deferent. La nivelul ampulei se deschide vezicula seminala. Aceasta se va continua in
interiorul prostatei drept ductul ejaculator.

Ductul deferent este acoperit de un epiteliu pseudostratificat columnar similar celui

epididimal. Celulele columnare prezinta de asemenea microvili. Exista de asemenea celule
bazale. Spre deosebire de epididim, lumenul ductului deferent nu are un aspect neted. Acesta
prezinta, pe preparatele histologice, numeroase falduri probabil datorita contractiei tunicii
musculare groase ce se realizeaza in timpul fixarii.

Ampula ductului deferent prezinta falduri mai inalte si ramificate care prezinta ulterior
diverticuli glandulari???. Tunica musculara a ampulei este mult mai subtire decat cea a ductului
deferent, iar straturile longitudinale(cel extern si intern) ale tuncii musculare dispar in
apropierea originii ductului ejaculator. Epiteliul ampulei si al ductului ejaculator par a avea o
functie secretoare. Aceste celule contin numeoase granule de pigment galment. Peretele
ductului ejaculator nu prezinta un strat muscular. Tesutul fibromuscular al prostatei inlocuieste
aceasta absenta

Glande sexuale accesorii

1. Veziculele seminale sunt organe pereche si elongate. Reprezinta glande tubulare

cu numeroase falduri localizate la nivelul peretelui posterior al vezicii urinare, paralel
practic ampulei ductului deferent. Fiecare vezicula seminala prezinta un scurt duct
excretor care se va uni cu ampula ductului deferent=> ductul ejaculator. Peretele
veziculelor seminale este alcatuit dintr-o mucoasa, un strat muscular fin si o tunica
fibroasa. Mucoasa prezinta numerioase falduri primare, secundare si tertiare care au rol
in a creste suprafata secretorie. Toate camarutele astfel formate vor comunica insa cu
lumenul. Epiteliul este alcatuit din celule columnare neciliate(cu caracteristici specifice
de celula ce secreta proteine) si celule bazale(stem). Veziculele seminale secreta un
lichid alb-galbui ce contine fructoza, alte monozaharide, aminoacizi, acid ascorbic si
prostaglandine.(fun fact: denumirea prostaglandinelor vine de la prostata pentru ca aici
au fost izolate initial, dar ele sunt de fapt sintetizate de veziculele seminale). Contractia
tunicii musculare a veziculelor seminale din timpul ejacularii duce la eliberarea secretiei
lor la nivelul ductelor ejaculatoare si ajuta la impngerea anterograda a spermei.

Prost tata
 Este cea mai mare glanda sexuala acesorie. Forma si dimensiunile unei nuci. Functia ei este
aceea de a secreta un fluid clar, slab alcalin. Este localizata in pelvis, inferior de vezica. Este
alcatuita din 30-50 de glande tubuloalveolare aranjate in trei straturi concentrice: un strat
intern mucos, un strat intermediar submucos si unul periferic ce contine glandele prostatice
principale. Glandele din mucoasa secreta direct in uretra; Celelalte doua tipuri de glande au
ducte care se deschid la nivelul sinusurilor prostatice localizate pe fiecare parte a crestei
uretrale, la nivelul peretelui posterior al uretrei. Parenchimul prostatic este alcatuit din 4
zole anatomic si clinic diferite:

1. Zona centrala(25%) ce inconjoara ductele ejaculatorii pe masura ce trec prin

glanda. Aceasta este o zona rezistenta la inflamatii si carcinoame. In comparatie cu alte
zone, celulele acestei zone au: o citoplasma mai abundenta si mai bazofila, nucleu mai
mari si situati pe nivele diferite. Studii recente indica faptul ca aceasta si-ar avea originea
in celule migrate de la nivelul dutctului mezonefrotic.

2. Zona periferica(70%). Inconjoara zona centrala. Este reprezentata de portiunile

posterioara si laterala ale glandei. Majoritatea cancerelor isi vor aea aici originea.
Aceasta zona este mai predispusa la inflamatii

3. Zona tranzitionala(5%) inconjoara uretra prostatica. Ea va contine glandele

mucoase.

Aditional, exista stroma fibromusculara ce acopera suprafata anterioara a glandei fiind

alcatuita din tesut conjuctiv lax si fmn.

Epiteliul prostatic este majoritar columnar simplu, dar poate prezenta si zone in care este simplu
cuboidal, pavimentos sau chiar pseudostratificat. In lumenul glandelor se pot observa
concretiunile prostatice sau corpora amylacea (pana la 2mm diametru) ce apar pe preparate ca
niste corpi alcatuiti din lamele concentrice.

Epiteliul glandular este inflientat hormonal. Testosteronul si hormonii androgeni patrun in

celulele secretorii si sunt convertiti in DHT de 5alfa-reductaza, care este de 30 ori mai puternic
decat testosteronul. Legarea DHT la receptorul androgenic specific duce la o modificare
conformationala a acestuia si mutarea lui de la nivelul citoplasmei la nivelul nucleului. Aici cele
doua subunitati fosforilate ale receptorului androgenic(RA) se leaga la AND in zone specifice
denumite elemente responsive la hormoni. Astfel, RA are rol in reglarea transcrierii genice.

Glandele prostatice produc:

1. Antigenul specific-prostatic= o serin proteaza ce are rol de marker in tumori. In

mod normal ASP este eliberat la nivelul uretrei prostatice si ulterior eliminal prin
 ejaculatie(datorita contractiei stratului fibromuscular). In cancere, din cauza schimbarilor
conformationale se ABP se va elimina la nivelul circulatiei.=>marker.

2. Fosfataza acida prostatica(FAP) regleaza cresterea si metabolismul epitelial

glandular. FAP creste in cancerul prostatic metastazant, aceasta enzima fiind utilizata ca
marker alternativ al ASP.

3. Fibrolizina

4. Acid citric

Glandele bulbouretrale=glandele Cowper

Au marimea unui bob de mazare. Ductul acestor glande trece prin fascia inferioara a diafragmei
urogenitale si se alatura portiunii initiale e uretrei peniene. Glandele sunt de tip tubuloalveolar
compuse. Epiteliul simplu columnar, ce variaza considerabil in inaltime, in functie de\

\ statusul functional al glandei se afla su controlul testosteronului.

Secreta un fluid mucos ce contine galactoza, galactosamica, acid galacturonic, acid sialic si
metilpentoza. Stimularea sexuala duce la eliberarea acestei secretii care constiutie o portiune
majora a fluidului preseminal, avand probabil lor de a lubrifia uretra peniene.