-1-

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI SEXUAL MASCULIN ŞI

FEMININ

Organele genitale masculine

Aparatul genital masculin este constituit din două testicule adăpostite de sacul
scrotal, două conducte situate tot în scrot numite epididime, două ducte deferente,
două vezicule seminale, două ducte ejaculatoare, prostata, glandele Cowper şi
penisul.

 Testiculele
Testiculele reprezintă două structuri ovoidale ce se află suspendate prin
intermediul cordonului spermatic, în sacul scrotal. Au origine comună cu organele
sexuale feminine omoloage - ovarele, în acelaşi tip de ţesut embrionar. În cursul lunii
a VII-a de viaţă intrauterină, testiculele coboară din cavitatea abdominală, prin
canalul inghinal în sacul scrotal.
Una din condiţiile necesare fertilităţii spermei este ca aceasta să se formeze şi
matureze la o temperatură mai mică cu câteva grade faţă de temperatura corpului,
acest lucru fiind posibil prin situarea testiculelor în afara corpului. În unele cazuri
(aproximativ 3% din copiii născuţi la termen şi 30% din copiii născuţi prematur),
testiculele nu coboară la naştere în scrot, condiţie numită criptorhidism. În primii ani
de viaţă este posibilă coborârea spontană a testiculelor, în caz contrar, se impune un
tratament hormonal sau chiar intervenţie chirurgicală.
Scrotul, structura sub formă de sac ce conţine testiculele, are şi proprietatea de a
menţine o temperatură constantă, mai scăzută decât temperatura corporală, datorită
fibrelor muşchiului dartos, constituent al peretelui scrotal. Acestea se contractă la frig
şi astfel aduce testiculele mai aproape de corp, sau se relaxează la căldură şi
îndepărtează testiculele de cavitatea abdominală.
Fiecare testicul este împărţit în mai mulţi lobuli (fig. 1) ce conţin tubii seminiferi
şi celulele interstiţiale Leydig.
 -2-

Tubulii seminiferi, în număr de câteva sute, cu dimensiuni cuprinse între 30 şi 60

cm, sunt structuri încolăcite, răspunzătoare de producerea de spermatozomi, prin
procesul numit spermatogeneză ce debutează după perioada pubertară. Tubii
seminiferi se unesc, formând unele ducte mai mari, iar acestea, la rândul lor se varsă
în alte ducte numite vasele eferente. În acest sistem ductal, spermatozoizii se
deplasează prin contracţiile musculaturii netede a tubulilor şi cu ajutorul cililor.
Celulele Leydig, situate printre tubii seminiferi produc hormonul masculin
specific – testosteronul.

 Epididimul
Epididimul reprezintă o structură tubulară pereche, extrem de încolăcită, situată în
spatele şi deasupra fiecărui testicul. La acest nivel are loc colectarea spermatozoizilor
de la nivelul vaselor eferente şi, în acelaşi timp, maturarea lor, perioadă care poate
dura până la 6 săptămâni (fig. 1).

1 - vas deferent; 2 - epididim; 3 - lobuli; 4 - tubuli seminiferi; 5 – sept.

Fig. 1 - structura internă a unui testicul

 Ductele deferente
Vasele deferente (fig. 2) transportă spermatozoizii de la nivelul scrotului, pe care
îl părăseşte prin intermediul cordonului spermatic ce trece prin canalul inghinal, în
interiorul cavităţii abdominale. Aici trece pe deasupra vezicii urinare şi se îndreaptă
spre prostată. La nivelul capătului terminal, vasul deferent prezintă o dilataţie numită
ampulă, unde sperma este depozitată înaintea momentului ejaculării.
 -3-

 Ductele ejaculatoare
Aceste ducte continuă ductele deferente la nivelul ampulei şi iau naştere prin
unirea ductelor deferente cu ductele excretoare ale veziculelor seminale la nivelul
prostatei (fig. 2). Aici, lichidul seminal provenit de la prostată şi veziculele seminale
se alătură spermatozoizilor şi astfel se formează sperma. Sperma pătrunde în ductele
ejaculatoare prin contracţiile musculare ritmice din timpul orgasmului.
În timpul ejaculării nu se întâmplă ca sperma să se amestece cu urina datorită
faptului că, la locul de întâlnire dintre ductele ejaculatoare şi uretră, există un sfincter
care se contractă în timpul producerii erecţiei şi nu permite eliminarea urinei
împreună cu sperma.
La unii bărbaţi, există o malformaţie anatomică a acestui sfincter, ceea ce face ca,
în timpul ejaculării, sfincterul să nu se contracte şi atunci sperma va trece în interiorul
vezicii urinare, fenomen ce poartă numele de ejaculare retrogradă. Aceşti bărbaţi sunt
în măsură să aibă orgasm, dar nu pot fertiliza o femeie ca urmare a nepătrunderii
spermei în vagin.

 Veziculele seminale
Aceste glande (fig. 2) au rolul de a secreta un lichid la nivelul ductelor
ejaculatoare ce străbat prostata. Acest lichid, bogat în fructoză, prostaglandine şi
diferite baze contribuie la îmbunătăţirea calitativă a spermei. Astfel, fructoza
furnizează energie spermatozomilor, prostaglandinele declanşează contracţiile uterine
importante în deplasarea spermatozomilor prin uter, iar bazele neutralizează aciditatea
vaginului pentru ca spermatozomii să ajungă în condiţii normale în mediul alcalin,
mult mai favorabil al uterului.

 Prostata
Glanda prostată (fig. 2), la nivelul căreia are loc întâlnirea uretrei cu ductele
ejaculatoare, secretă şi ea, la locul de întâlnire, împreună cu veziculele seminale, un
lichid cu valenţe deosebite. Acesta conţine, pe lângă mulţi alti constituenţi, o
substanţă numită fibrinogenază care favorizează coagularea lichidului seminal în
 -4-

vagin pentru a nu se pierde, şi o substanţă cu rol de antibiotic în vederea protejării

sistemului reproducător de infecţii.

 Glandele bulbouretrale Cowper

Aceste glande (fig. 2), situate chiar lângă prostată, secretă un lichid menit să
lubrifieze uretra, iar prin alcalinitatea sa să neutralizeze aciditatea normală a uretrei,
aşa încât spermatozoizii să nu fie distruşi la pasajul acestora prin uretră, în timpul
ejaculării. Se poate evidenţia prin apariţia unor picături de lichid pe gland în timpul
excitaţiei sexuale.

1 - vas deferent; 2 - vezica urinară; 3 - ureter; 4 - rect; 5 - vezicule seminale; 6 -

duct ejaculator; 7 - glanda prostată; 8 - glanda Cowper; 9 - vas deferent; 10 -
epididim; 11 - testicul; 12 - scrot; 13 - glandul penisului; 14 - uretra; 15 - corpul
penisului; 16 - osul pubian.
Fig. 2 - Pelvisul masculin; vedere laterală

 Penisul
Penisul, organul sexual masculin situat în faţa sacului scrotal, are o dublă funcţie:
sexuală şi excretorie. Prin uretră se elimină lichidul seminal secretat de aparatul
reproducător masculin, dar se excretă şi urina acumulată în vezica urinară.
 -5-

1 - corpi cavernoşi; 2 - corpul spongios; 3 - uretra peniană; 4 - meatul uretral; 5 -

glandul.
Fig. 3-structura internă a penisului. A. Secţiune longitudinală B. Secţiune
transversală

Structura penisului (fig. 3) constă în:

 corpul penisului care este constituit din 3 corpi cilindrici cu structură
spongioasă: 2 corpi cavernoşi situaţi pe faţa dorsală a penisului şi corpul
spongios situat pe faţa ventrală, ce conţine uretra şi care se măreşte la capătul
penisului, formând glandul. Fiecare din cei trei corpi sunt înveliţi în tunici
fibroase şi toţi trei sunt acoperiţi de mai multe straturi fibroase pentru a-i
apăra de diverse traumatisme.
 glandul reprezintă extremitatea rotundă a penisului, este foarte bogat în fibre
nervoase, ceea ce îl face foarte sensibil la stimularea sexuală şi prezintă în vârf
meatul urinar. La indivizii cărora nu li s-a făcut circumcizie, glandul este
acoperit de un strat de piele numit prepuţ, care se prinde de corona (porţiunea
dintre corp şi gland) printr-un frâu. Între coroană şi suprafaţa internă a
prepuţului se află o serie de glande seboreice al căror conţinut, împreună cu
celulele moarte şi bacteriile formează smegma, o substanţă lipicioasă care,
dacă este în cantităţi mari, poate duce la unele complicaţii (fimoza sau chiar
cancerul penian la bărbaţi sau cel de col uterin la femeie). La unele culte
 -6-

religioase (de exemplu la evrei), circumcizia este obligatorie la câteva zile

după naştere, în alte civilizaţii însă, (SUA), circumcizia nu are caracter
obligatoriu şi se practică în scop igienic.
 rădăcina penisului nu este vizibilă la exterior şi este constituită de
extremităţile corpilor cavernoşi care se prind de osul pubian şi ae corpului
spongios. Rădăcina este înconjurată de muşchiul bulbocavernos şi
ischiocavernos care ajută la urinare şi ejaculare.

Producerea spermei
Acest proces începe la nivelul tubilor seminiferi unde, sub acţiunea FSH (hormon
stimulator folicular), spermatocitele, celulele sexuale primare se transformă în
spermatozoizi (fig. 4).
Această celulă sexuală matură este constituită din cap, piesă intermediară şi
coadă.

1 - coada; 2 - piesa intermediară; 3 - nucleul; 4 - acrozomul; 5 – capul.

Fig.4 – Structura spermatozoidului

Aceşti spermatozomi formaţi în tubii seminiferi şi maturaţi la nivelul

epididimului, vor traversa întregul aparat sexual masculin, într-o perioadă cuprinsă
între 1 şi 21 de zile. Spermatozomii sunt suspendaţi în lichidul seminal care este
produs de glanda prostată, veziculele seminale şi într-o măsură mai mică de glandele
Cowper, astfel constituindu-se sperma. Lichidul seminal nu reprezintă doar un mediu
 -7-

de transport pentru spermatozomi, el conţine pe lângă apă şi mucus şi alte substanţe

care contribuie la creşterea perioadei de supravieţuire şi de fertilitate a acestora.

Erecţia
Atunci când bărbatul este stimulat sexual, se produce erecţia penisului cu
creşterea marcată a consistenţei şi creşterea în lungime şi grosime a acestuia.
Acest fenomen are loc prin dilatarea arteriolară, umplerea cavităţilor corpilor
cavernoşi şi corpului spongios cu sânge şi închiderea valvelor venelor care drenează
penisul. Procesul este ajutat şi de contracţia muşchilor de la rădăcina penisului care
prin presiune asupra venelor, împiedică drenajul acestora.
Dilatarea arterelor şi constricţia venelor este controlată de sistemul nervos
autonom.
Sistemul nervos parasimpatic controlează acest proces printr-un act reflex. Astfel,
stimularea tactilă a penisului, va trimite impulsuri la centrul reflexogenic al erecţiei
de la nivelul măduvei spinării din regiunea sacrată. De aici se transmit impulsuri prin
nervii ruşinoşi la nivelul arterelor de la nivelul penisului, producându-se dilatarea
acestora şi, consecutiv, are loc erecţia.
Sistemul nervos simpatic, deşi, acţionează de obicei în situaţii limită, de
ameninţare a vieţii, poate provoca erecţia, cu condiţia să nu existe o stare de urgenţă.
În cazul acesta există o reacţie psihogenică prin care impulsurile se transmit de la
creier, stimulat cognitiv prin gânduri sau diverse percepţii, la un al doilea centru al
erecţiei de la nivel toracolombar. Pe calea nervilor pelvieni, impulsurile ajung la
nivelul arterelor care se dilată şi rezultă erecţia.
În mod obişnuit, erecţia este rezultatul ambelor procese intricate şi
intercondiţionate.
Dacă intervine o condiţie stresantă, de urgenţă, erecţia este inhibată, indiferent de
calea acre a declanşat-o.

Ejacularea
În timpul excitaţiei sexuale, spermatozoizii se deplasează de la nivelul
epididimului prin ductele deferente, la cele ejaculatoare şi apoi la uretră. Stimularea
 -8-

terminaţiilor nervoase de la nivelul penisului datorită erecţiei, trimite impulsuri la

centrul ejaculării de la nivelul măduvei spinării. Atunci când se atinge un anumit prag
de stimulare, se declanşează răspunsul ejaculator.
Spermatozoizii de la nivelul ductelor ejaculatoare se deplasează spre uretră,
împreună cu lichidele secretate de prostată şi veziculele seminale, formându-se
sperma. Apoi au loc contracţii ale ductelor ejaculatoare şi ale uretrei ce împing
sperma spre orificiul de ieşire al uretrei.

Organele genitale feminine

Organele sexuale feminine sunt reprezentate de organele genitale externe
constituite de vulvă şi toate elementele care o compun şi sânii, cu funcţie de trezire
sexuală şi elementele interne constituite de vagin, uter, trompele uterine, ovare cu
funcţie reproductivă.

 Vulva
Vulva reprezintă organul sexual feminin extern alcătuit din următoarele
formaţiuni anatomice (fig. 5):
 Muntele lui Venus este constituit dintr-un strat subţire de ţesut adipos
deasupra osul pubian, acoperit de fire de păr la sfârşitul pubertăţii, foarte
bogat în terminaţii nervoase ceea ce îl face sensibil la atingere.
 Labiile mari sunt reprezentate de două pliuri de piele ce conţin ţesut adipos,
continuă muntele lui Venus şi sunt acoperite, ca şi acesta de păr pubian.
 Labiile mici sunt acoperite de labiile mari, sunt două pliuri de piele care nu
conţin ţesut adipos şi nu sunt acoperite de păr pubian. Posedă o reţea bogată
de vase aşa încât, în timpul stimulării sexuale devin angorjate datorită creşterii
cantităţii de sânge şi capătă o culoare roşie închisă.
 Clitorisul se află situat deasupra labiilor mici şi este acoperit aproape în
întregime, cu excepţia glandului, de o porţiune de piele care îl acoperă ca o
glugă, numit prepuţul clitorisului, ce rezultă din unirea labiilor mici. În
legătură cu senzaţiile legate de stimularea clitorisului, în diferite culturi au luat
 -9-

naştere diverse procedee pentru a facilita obţinerea senzaţiei de plăcere, sau

dimpotrivă, de a limita accesul femeii la aceasta.
 Orificiul vaginal se află în aria vestibulară delimitată de cele două labii mici,
este şi el sensibil la stimulare şi este înconjurat de fibrele muşchiului
bulbocavernos care are rol de sfincter. Este parţial acoperit de o membrană
numită himen, fără a avea o funcţie fiziologică. În trecut era asociat cu
virginitatea, castitatea femeii, în prezent, însă nu se mai întâlneşte aceeaşi
rigiditate decăt în societăţile mai slab dezvoltate. Se ştie că sunt multiple
situaţii în care el nu există de la naştere sau poate fi perforat în mod accidental
şi, în plus, chiar dacă femeia a avut contact sexual, himenul se poate
reconstitui chirurgical. Se cunosc mai multe tipuri de himen:
- anular, întâlnit în majoritatea cazurilor
- septat
- cribiform care prezintă mai multe deschideri prin care se poate scurge
sângele menstrual
- imperforat ce necesită o mică incizie pentru a permite scurgerea sângelui
menstrual.
 Glandele lui Bartholin secretă prin intermediul unor ducte scurte, de o parte şi
de alta a orificiului vaginal, un lichid alcalin, cu rolul de a neutraliza aciditatea
vaginală.
 Orificiul uretral este localizat sub clitoris şi deasupra orificiul vaginal.
 -10-

1 - labia mare; 2 - labia mică; 3 - perineul; 4 - corpul clitorisului; 5- glandul clitorisului; 6

- orificiul urinar; 7 - orificiul vaginal; 8 - anus.
Fig. 5 - organele genitale feminine. Vedere exterioară

 Sânii
Sânii nu aparţin sistemului reproducător feminin, ci doar contribuie la trezirea
dorinţei sexuale atât la femeie cât şi la bărbat.
Ei sunt alcătuiţi din glande mamare de tip tubuloacinos, canale galactofore ce
transportă laptele excretat şi o masă variabilă de ţesut adipos. Canalele galactofore se
deschid la nivelul papilei mamare (mamelonul) prin porii lactiferi (fig. 6).
Sânii variază foarte mult în rândul populaţiei feminine sub aspectul mărimii,
formei, prin aspectul mamelonului şi a areolei mamare (culoare, mărime), la fel există
variate preferinţe erotice ale bărbaţilor pentru un anumit tip de sâni.
 -11-

1 - coastă; 2 - grăsime; 3 - glande mamare; 4 - areola; 5 - mamelon; 6 -ducte

lactifere.
Fig. 6 - Structura internă şi externă a sânului

 Vaginul
Vaginul (fig. 7) este un conduct muscular care face legătura între organul genital
extern - vulva şi uter, cu rolul de a depozita sperma ejaculată în timpul actului sexual
şi având capacitatea se dilata în timpul expulziei fătului. Atunci când nu există
stimulare sexuală, vaginul are o lungime de 7,5 cm şi un diametru de 2,5 cm, iar
pereţii se află în contact. În timpul excitaţiei sexuale, vaginul îşi poate adapta
volumul.
Mucoasa vaginală este formată dintr-un ţesut erectil care, în timpul excitaţiei
sexuale se angorjează datorită vasocongestiei şi, prin creşterea presiunii sângelui se
filtrează un lichid ce contribuie la lubrifierea mucoasei vaginului şi facilitarea
contactului între penis şi vagin. Acest lichid începe să se formeze la pubertate, când,
sub acţiunea hormonilor sexuali feminini, mucoasa vaginului se îngroaşă, reţeaua
sangvină devine mai bogată şi astfel se poate forma filtratul. Situaţia se schimbă la
menopauză, când hormonii sexuali cunosc o scădere dramatică, situaţie ce se
repercutează şi asupra formării lichidului lubrefiant.
În interiorul vaginului mai există un lichid ce provine de la nivelul colului uterin,
a cărui funcţie este de a menţine un mediu acid ce nu permite dezvoltarea
microorganismelor patogene.
 -12-

Mucoasa vaginului prezintă numeroase terminaţii nervoase la nivelul treimii sale

externe, în timp ce două treimi interioare conţin mult mai puţine terminaţii. S-a
descoperit însă că aproximativ 10% dintre femei posedă la capătul intern al vaginului,
mai precis pe peretele anterior, deasupra osului pubian o mică arie bogată în fibre
senzitive numită punctul G (de la numele medicului german Grafenberg) a cărui
stimulare poate conduce la orgasm.

1 - uter; 2 - cocis; 3 - ostium cervical; 4 - fesă; 5 - rect; 6 - anus, 7 - vagin; 8 -

labia mare; 9 - labia mică; 10 - clitoris; 11 - uretră; 12 - osul pubian; 1 - vezica
urinară.
Fig. 7 - Pelvisul feminin. Vedere laterală

 Uterul
Uterul (fig. 7) este un organ musculos, sub formă de pară, ce oferă un mediu
propice nidării oului fertilizat şi creşterii embrionului, apoi a fătului, pânâ la stadiul
ultim de dezvoltare al copilului când are loc parturiţia. Are o dinamică dimensională
de remarcat, el crescând de la aproximativ 7/5 cm, la un volum imens ce poate
cuprinde o greutate de 4 Kg, pentru ca, în câteva săptămăni să revină la dimensiunile
iniţiale.
Structura exterioară este constituită din trei părţi:
 -13-

- colul uterin ce se inseră pe vagin, prezintă un orificiu numit ostium uterin

care, în timpul travaliului se dilată până la 10 cm şi permite trecerea fătului
prin filiera peligenitală:
- istmul
- corpul uterin ce adăposteşte fătul.
Structura internă este alcătuită din:
- perimetrul, un tip de ţesut conjunctiv fin, subţire
- miometru, stratul muscular bogat în fibre musculare cu diferite orientări
(circulare, longitudinale, oblice) ce asigură forţă şi dau elasticitate peretelui
uterin;
- endometru, stratul interior ce conţine numeroase glande şi o reţea bogată de
vase sangvine. Acesta se pregăteşte în fiecare lună pentru a primi oul, iar dacă
acest lucru nu se întîmplă, stratul superficial se desprinde, împreună cu o
cantitate de sânge sub formă de sânge menstrual.

 Tubele uterine
Tubele uterine (fig. 8) sunt situate între uter şi ovare, reprezintă sediul unde are
loc fecundaţia şi au proprietatea de a conduce oul fecundat la uter. Capătul ovarian,
infundibulul, prezintă nişte prelungiri numite fimbrii care captează ovulul atunci când
acesta este expulzat în cavitatea abdominală. Fecundarea ovulului are loc în treimea
externă a tubei uterine şi, după 3-4 zile, zigotul va părăsi acest sediu şi, ajutat de
contracţiile peristaltice tubare şi de mişcarea cililor, va ajunge la nivelul uterului unde
îşi va continua dezvoltarea.
 -14-

1 - fundul uterului; 2 - tuba uterină; 3 - fimbrii; 4 - perimetru; 5 - miometru; 6 -

endometru; 7 - straturile peretelui uterin; 8 - vagin; 9 - labia mare; 10 – labia mică.
Fig. 8 - Pelvisul feminin. Vedere internă.

 Ovarele
Ovarele (fig. 8), gonadele feminine sunt situate de o parte şi de alta a uterului şi
sunt susţinute de ligamentele uterului şi ale peretelui pelvian. Sunt alcătuite dintr-o
porţiune internă, numită medulară ce conţine vasele de sânge şi o porţiune corticală ce
prezintă numeroşi foliculi în stadii diferite de dezvoltare.
Ovarele deţin două funcţii: secretă hormonii sexuali feminini - estrogenii şi
progesteronul sub influenţa FSH şi produc ovule în procesul numit ovogeneză.
La naştere fetiţa se naşte cu un număr impresionant de foliculi, în jur de 300000-
400000, dintre care numai 300-400 vor ajunge la stadiul de folicul matur, de-a lungul
perioadei fertile a femeii. Astfel, în medie la fiecare 28 de zile, mai mulţi foliculi
încep să se matureze, dar numai unul va ajunge la stadiul de folicul Graafian şi va
expulza prin peretele subţire ovarian ovocitul.
 -15-

Ciclul menstrual
Un rol important în funcţia de reproducere la femei îl deţine ciclul menstrual.
Începând cu menarha, care poate avea loc între 9-16 ani, pânâ când menstruaţia
încetează, odată cu instalarea menopauzei, între 45-50 de ani, în organismul femeii se
produc periodic schimbări de ordin hormonal, fiziologic şi psihologic prin
parcurgerea lunară a acestor cicluri.
În cursul fiecărui ciclu, se formează un ovul şi se pregăteşte uterul în vederea
sarcinii şi se revine la starea anterioară dacă sarcina nu se produce.
Ciclul menstrual este permanent reglat de „jocul” dintre hormonul eliberator de
gonadotropină (GnRH) secretat de hipotalamus, hormonul foliculo-stimulant (FSH) şi
hormonul luteinizant (LH) secretaţi de hipofiză şi estrogenul şi progesteronul secretaţi
de ovare.
Ciclului menstrual i se descriu 4 faze: faza foliculară, ovulaţia, faza luteală şi
menstruaţia.
 -16-

Fig. 9-Modificările hormonale, ovariene şi uterine pe parcursul ciclului menstrual

 Faza foliculară (preovulatorie)

Sub acţiunea GnRh, hipofiza secretă FSH. Acesta contribuie la maturarea unui
folicul şi implicit a ovocitului. Foliculul matur va începe să secrete cantităţi
importante de estrogen care vor determina la nivelul uterului, îngroşarea
mucoasei, creşterea numărului de vase sangvine şi dezvoltarea glandelor.
 Ovulaţia
În această fază, cantitatea crescută de estrogen va determina un efect de feed-back
negativ asupra secreţiei de FSH şi, prin intermediul GnRh, se va secreta LH.
Acesta are ca efect oprirea dezvoltării ovocitului până la stadiul de ovul, ruperea
folicului şi expulzarea acestuia în cavitatea abdominală unde este captat de
trompa lui Fallopio. Acest proces poartă numele de ovulaţie. Resturile foliculare
rămase în urma expulzării ovulului vor forma corpul luteal (corpul galben).
 Faza luteală (secretorie)
Sub influenţa LH-ului, corpul galben va începe să secrete progesteron şi va
secreta în continuare estrogen. Aceşti hormoni vor acţiona în continuare asupra
mucoasei uterine şi în special asupra glandelor care vor începe să secrete diferite
substanţe nutritive necesare dezvoltării embrionului, în cazul formării acestuia.
Progesteronul va exercita un efect de feed back negativ asupra secreţiei de GnRh
ce va avea ca şi consecinţă scăderea secreţiei de FSH şi de LH. În această fază,
ovulul poate fi fecundat şi, după o staţiune de 3-4 zile la nivelul trompei uterine,
se va deplasa spre uter unde se va nida zigotul astfel format. Dacă fertilizarea nu
se produce, ovulul se va dezintegra.
 Menstruaţia
În situaţia în care ovulul nu este fertilizat, corpul galben degenerează, iar
producţia de estrogen şi progesteron scade considerabil. Mucoasa uterină este
lipsită de suportul hormonal şi atunci suferă şi ea un proces de degenerare. Astfel,
se elimină prin vagin timp de 3-7 zile, un material celular uterin, diferite fluide şi
o anumită cantitate de sânge.
 -17-

Atunci când nivelul estrogenic atinge un anumit grad, va determina, printr-un

efect de feed-back pozitiv creşterea FSH-ului şi astfel, va reîncepe un nou ciclu.

Răspunsul sexual
De-a lungul timpului, reacţia umană la dorinţa sexuală a fost percepută şi
exprimată în diferite moduri, în funcţie de aspectele culturale, religioase, sociale,
comunitare care guvernau acele vremuri.
În urmă cu câteva decenii, acest tip de răspuns a fost descris pe baze fiziologice şi
psihologice, prin metoda observaţiei, interogatoriului şi a măsurătorilor anumitor
funcţii biologice.
S-a descoperit că femeile şi bărbaţii au răspunsuri sexuale asemănătoare, la baza
acestui proces găsindu-se vasocongestia şi miotonia.
Se descriu următoarele faze:

 Dorinţa sexuală
Dezbaterea asupra trezirii dorinţei sexuale la cele două sexe, a prilejuit apariţia
unor controverse ce implică faptul că aceste diferenţe între femei şi bărbaţi sunt reale
sau sunt, de fapt, condiţionate cultural.
Mult timp s-a considerat că femeia are o dorinţă sexuală mai scăzută decât
bărbatul şi este atrasă mai mult de aspectul romantic al relaţiei de dragoste. Spre
deosebire de femeie, bărbatul ar avea pulsiuni sexuale mai puternice şi ar fi stimulat
de aspecte mai directe ce privesc sexualitatea umană (privirea unui nud, vizionarea
unor filme cu aspecte erotice mai clar exprimate, etc).
Studiile recente au demonstrat faptul că nu există diferenţe clare între cele două
sexe în privinţa dorinţei sexuale, există însă diferenţe ce aparţin fiecărui individ, în
funcţie de personalitatea sa, tipurile de răspuns învăţate, percepţii.

 Excitaţia reprezintă prima fază a răspunsului sexual.

o La bărbat
 -18-

 Cea mai importantă modificare este erecţia penisului, care începe la 3-5
secunde de la stimulare, însă nu atinge amploarea maximă în această fază
şi poate fi interferată de diferiţi stimuli psihologici, stres, oboseală;
 Testiculele devin şi ele angorjate de sânge şi se ridică prin contracţia
muşchiului cremasterian din constituţia cordonului spermatic;
 Scrotul se îngroaşă ca urmare a contracţiei muşchiului dartos;
 Sfârcurile devin erecte datorită contracţiei fibrelor musculare.
o La femeie
 Creşterea vasocongestiei mucoasei vaginale conduce la filtrarea unui
lichid cu rol de lubrifiant şi face mai uşoară penetrarea vaginală;
 Labiile mari se aplatizează şi se depărtează de aria vestibulară;
 Vaginul, în cele două treimi interne ale sale, se dilată, colul uterin şi uterul
se deplasează în sus, ceea ce face posibilă cuprinderea totală a penisului;
 Clitorisul, şi mai ales corpul clitorisului se angorjează;
 Intervine şi erecţia sfârcurilor.

 Faza de platou este perioada de maximă excitaţie care pregăteşte orgasmul.

o La bărbat
 Erecţia penisului este completă;
 Testiculele cresc în dimensiuni cu aproape 100% din volumul iniţial şi
chiar devin lipite de perineu;
 Se poate vizualiza lichidul produs de glandele lui Cowper în vârful
penisului;
 Pot apare congestii ale unor zone corporale.
o La femeie
 Cele două treimi ale vaginului continuă să se dilate, iar uterul continuă să
se ridice;
 Treimea exterioară a vaginului devine puternic angorjată, orificiul vaginal
micşorându-se cu până la 50% şi, împreună cu creşterea volumului labiilor
mici, formează “platforma orgasmică”;
 Lichidul secretat de pereţii vaginului scade;
 -19-

 Corpul clitorisului se retrage sub osul pubian, iar glandul devine extrem de
sensibil, stimularea lui devenind foarte intensă şi chiar neplăcută;
 Areolele mamare se congestionează şi pot da impresia retragerii
sfârcurilor;
 La 50-75% dintre femei se întâlneşte o vasocongestie superficială în
diferite arii ale corpului.

 Orgasmul constă în descărcarea tensiunii musculare acumulate în faza de excitaţie

însoţită de o senzaţie intensă de plăcere.
o La bărbat
Apariţia orgasmului la bărbaţi presupune două etape:
1. Contracţii ritmice ale ductelor deferente, prostatei, veziculele seminale, ce au
ca rezultat conducerea spermei la nivelul uretrei prostatice şi stocarea acesteia
în bulbul uretral. În acest timp bărbatul trăieşte senzaţia iminenţei ejaculării.
2. Contracţii ritmice ale uretrei peniene, a muşchilor de la baza penisului, a
anusului, ce duc la ejacularea spermei. Aceste contracţii survin la un interval
de aproximativ 0,8 secunde şi scad în intensitate, iar latenţa dintre el devine
mai lungă pe măsura trecerii timpului.
Ejacularea şi orgasmul reprezintă două fenomene distincte. Ejacularea se referă la
expulzia spermei, iar orgasmul este dar de contracţiile ritmice ale penisului însoţite de
senzaţia de plăcere. De cele mai multe ori, ejacularea şi orgasmul se produc
concomitent. Se întâmplă însă, nu rareori, să existe ejaculare fără orgasm sau orgasm
fără ejaculare.
Baza fiziologică a acestor diferenţe rezidă în faptul că ejacularea este determinată
de stimularea nervilor ruşinoşi (atingerea glandului), în timp ce orgasmul este
determinat de stimularea nervilor pelvieni.
Alte caracteristici ale orgasmului la bărbaţi:
 Contracţii involuntare spastice ale feţei, abdomenului, mâinilor,
picioarelor, etc;
 Hiperventilaţie, tahicardie, creşterea tensiunii arteriale.
o La femeie
 -20-

Există trei faze ale orgasmului la femeie:

1. senzaţie de “suspendare”;
2. concentrare asupra zonei clitorisului cu degajarea unei călduri ce se
dispersează în tot organismul;
3. contracţii ritmice ale “platformei orgasmice”, ale anusului şi uterului, însoţite
de senzaţia de plăcere. Ele intervin la intervale de aproximativ 0,8 secunde şi
se pot număra până la 15 contracţii de acest tip. La femeie pot exista orgasme
multiple, dacă acesta este menţinută în starea de excitaţiei din faza de platou.
S-au făcut numeroase supoziţii asupra stimulului care declanşează orgasmul
la femeie. Cel mai adesea, se pare că se produce o stimulare indirectă a
clitorisului în timpul actului sexual, într-un număr mai mic de cazuri fiind vorba
de stimularea vaginală profundă (eventual prin stimularea punctului G).
Orgasmul mai este însoţit de:
 mişcări spastice involuntare ale gâtului, mâinilor, picioarelor, feţei;
 hiperventilaţie, tahicardie, creşterea tensiunii arteriale.

 Faza de rezoluţie reprezintă revenirea organismului la starea de neexcitabilitate.

o La bărbat
 Erecţia se reduce ca urmare a contracţiilor uretrei care determină drenarea
sângelui prin constricţia arterelor şi deschiderea venelor. Erecţia mai poate
persista, dacă se menţine stimularea psihică şi/sau fizică, dar un nou
orgasm nu se mai poate produce imediat, acesta necesitând o stare de
excitaţie la nivelul celei din starea de platou. Există, aşadar, o perioadă
refractară, care este variabilă şi specifică fiecărei persoane şi fiecărei
situaţii.
 Testiculele se reîntorc la poziţia lor iniţială, înainte de faza de excitaţie;
 Congestia tegumentară dispare.
o La femeie
 Dimensiunile vaginului scad (lungime şi grosime);
 Uterul coboară în poziţia lui obişnuită (în unghi drept faţă de vagin);
 Clitorisul revine şi el la dimensiunile iniţiale;
 -21-

 Scade congestia mamară;

 Congestia tegumentară se retrage.