Sunteți pe pagina 1din 8

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL FEMININ

Aparatul genital feminin este format din:

a) organe genitale externe:- vulva alcătuită din labiile mari, labiile mici, vestibulul vaginal
(cu orificiile uretral și vaginal), clitoris și glande

b) organe genitale interne : -ovare (gonadele feminine);


-trompe uterine;
-uter;
-vagin.

Funcția reproducătoare feminină constă în:

-formarea ovulelor în ovar (ovogeneza)

-eliberarea ovulului capabil de a fi fecundat (ovulația)

-realizarea fecundației în trompa care captează ovulul, îl hrănește, favorizează


ascensiunea spermatozoizilor

-reținerea oului după fecundație, hrănirea lui, coborârea lui prin trompă (migrația) și
primele lui diviziuni (segmentația)

-nidația în uter a grupului de celule rezultat din celula ou

-asigurarea dezvoltării intrauterine a produsului de concepție.

-nașterea lui la sfârșitul perioadei de sarcină

OVARELE
Reprezintă glandele sexuale feminine sau gonadele feminine. Au aproximativ dimensiunile
unei nuci (3x2x2 cm), o formă ovoidă, un aspect albicios, cu suprafaţa netedă înainte de
pubertate și brăzdată de cicatrici la femeia în vârstă. Sunt situate în pelvis de o parte și de alta
a uterului într-o mică depresiune situată pe peretele lateral pelvian, numită fosa ovariană.

Ovarul este menținut în poziție fiziologică prin: ligamentul utero-ovarian care îl leagă prin
polul inferior de uter și ligamentul tubo-ovarian care îl leagă prin polul superior de pavilionul
trompei.

1
Pe secţiune se disting zona externă corticală acoperită de un epiteliu sub care se află foliculii
ovarieni în diferite stadii de dezvoltare şi zona internă, medulară, alcătuită din țesut conjunctiv
ce conține vase de sânge şi nervi.

La naștere există în ambele ovare între 400.000-500.000 foliculi ovarieni primordiali. Cea mai
mare parte a acestor foliculi degenerează, doar 300-400 se vor maturiza, câte unul pe lună, în
perioada de fertilitate a femeii definitivându-se procesul de ovogeneză și formând în interior
ovulul. Foliculii ovarieni se găsesc în stadii succesive de evoluție: primordiali, plini (primari),
cavitari (secundari) și maturi (terțiari)

Ovarul, gonada feminină, are funcția de a produce (ovogeneză) și elibera (ovulație) în fiecare
lună un ovul, în perioada dintre pubertate și menopauză și de a secreta hormonii care
favorizează fecundarea ovulului și pregătesc organismul feminin pentru starea de graviditate.

Ovarul are deci o dublă funcție:

-exocrină, de producere (în interiorul unui folicul) a gametului feminin/ovulul

-endocrină, de producere (de către teaca foliculului ovarian care se maturizează și de către
corpul galben, restant după ruperea foliculului) a hormonilor sexuali ovarieni care trec în
sânge și au multiple roluri în organism (cel mai important fiind cel de a asigura funcția de
reproducere)

În intervalul de la pubertate și până la menopauză ovarul își desfășoară funcțiile sale sub
controlul hormonilor gonadotropi ai hipofizei anterioare: FSH care controlează maturizarea
foliculului și secreția de estrogeni și LH care controlează ovulația și secreția corpului galben,
predominant de progesteron dar și de estrogeni. Pe măsură ce se apropie menopauza numărul
ovulațiilor diminuă şi numărul ciclurilor anovulatorii creşte. În postmenopauză ovarul este
compus în special din stromă care produce steroizi androgeni.

Activitatea ovariană se desfășoară ciclic. Ciclul ovarian începe cu prima zi a menstruației


și durează 28+/_ 3 zile

Prima jumătate a ciclului constă în faza foliculară, în care un folicul (mai rar mai mulți
foliculi, accidental sau prin stimulare medicamentoasă, sau la întreruperea
anticoncepționalelor) se maturizează, în interior definitivându-se (printr-o succesiune de
diviziuni celulare, începute în viața intrauterină a fetiței) formarea ovulului apoi, în
aproximativ a 14-a zi a ciclului se rupe și eliberează ovulul - ovulația sau ponta foliculară. Un
indicator al ovulației este creșterea temperaturii corporale cu 0,5 grade C.

Ovulul este captat de trompă și, în caz că nu e fecundat, e transportat prin aceasta spre uter
pentru a fi eliminat. În cursul fazei foliculare sau foliculinice, celulele din teaca foliculului
secretă hormoni estrogeni. Urmează faza luteinică sau progestativă în care foliculul rupt se
transformă în corp galben care secretă predominant progesteron, dar și estrogeni aprox. 10
zile ( până prin a 24-a zi a ciclului), după care, dacă fecundația nu a avut loc, involuează, se
transformă în corp alb, care rămâne ca o cicatrice pe ovar iar secreția hormonală scade brusc

2
creându-se condiții pentru o nouă menstruație la nivelul uterului. Dacă fecundația are loc,
corpul galben nu mai involuează, se transformă în corp galben de sarcină și secretă intens
hormoni, timp de 3 luni (până cînd funcția lui e preluată de placentă), asigurând fixarea și
dezvoltarea sarcinii.

Acțiunea biologică a hormonilor constă în:

a) pentru estrogeni:
-stimularea la pubertate a dezvoltării caracterelor feminine primare (uter si anexe)
-stimularea la pubertate a dezvoltării caracterelor feminine secundare (forma feminină a
scheletului, dispunerea de tip ginoid a grăsimii și pilozității, vocea mai subțire, dezvoltarea
sânilor)
-oprirea creșterii în lungime a oaselor
- efect anabolizant
- retenție de apă și sodiu
-asupra uterului determină dezvoltarea musculaturii și declanșează faza proliferativă a
mucoasei uterine, cu hipertrofia glandelor și creșterea irigației mucoasei; măresc
sensibilitatea uterului la acțiunea excitomotorie a ocitocinei ( produc modificări
corespunzătoare ale epiteliului trompelor și vaginului; încarcă cu glicogen celulele vaginale
care devin acidofile).

b) pentru progesteron:
-determină trecerea mucoasei uterine din faza proliferativă în faza de secreție, pregătind-o
pentru nidarea oului
-închide orificiul colului uterin, reduce secreția glandelor cervicale
-reduce motilitatea spontană a uterului și receptivitatea față de ocitocină
-stimulează dezvoltarea glandelor mamare, pregătindu-le pentru secreția lactată
-are efecte catabolice asupra metabolismului proteic, fiind important în sarcină pentru că
mobilizează aminoacizii necesari pentru creșterea fătului
-activează respirația, accelerează pulsul, etc.

TROMPELE UTERINE
Cunoscute şi sub numele de salpinge sau tube, sunt 2 conducte musculo-mucoase de
aproximativ 10 cm lungime, ce fac legătura între uter și ovare, pornesc de la nivelul coarnelor
uterine, urmează un traseu sinuos la nivelul marginii superioare a ligamentului larg şi se
termină „îmbrățișând” ovarul.

Trompelor uterine li se descriu următoarele porțiuni:

- uterină, interstițială, este situată în peretele uterin (comunică cu uterul prin 2 orificii,
numite ostiumuri, deschise la nivelul coarnelor uterine);
- istmică
3
- ampulară, mai dilatată, care înconjoară ovarul;
- infundibulară de forma unei pâlnii (pavilionul trompei) cu franjuri-fimbrii (ce se
deschide printr-un orificiu în cavitatea abdominală; comunicarea cu cavitatea
abdominală are implicații medicale, posibila extensie a unei metroanexite spre
peritoneu)

Funcţional, trompa este organul fecundaţiei. Porţiunea pavilionară are rolul de captare a
ovulului în timpul ovulaţiei. La nivelul ampulei (treimea externă a trompei) are loc fecundaţia
propriu-zisă prin unirea ovulului cu spermatozoidul. Porţiunile interstiţială şi istmică ale
trompei au rol în selectarea spermatozoizilor şi în temporizarea transportului oului, pentru a
ajunge în cavitatea uterină când atinge dezvoltarea potrivită pentru nidaţie (după ce a suferit
un proces de segmentație). Prin secrețiile glandelor din mucoasă trompa hrănește ovulul și
zigotul.

Inflamația, de cele mai multe ori de natură infecțioasă, a trompelor uterine poartă numele de
salpingită. Inflamația organelor genitale interne (uter și anexe – trompe, ovare) se numește
metroanexită.

Implantarea oului în peretele trompei, datorită unui obstacol pe traiectul acesteia poartă
numele de sarcină tubară (extrauterină). Oul se poate dezvolta aici maxim 2-3 luni, după care
trompa se rupe, cu hemoragie masivă. Este sarcina extrauterină ruptă, care reprezintă o
urgență chirurgicală.

4
UTERUL
Uterul este un organ musculo-cavitar, nepereche, situat în pelvis, între vezica urinară și
rect. Are forma unui trunchi de con (sau pară inversată), cu baza mare superior și baza mică
inferior, înglobată în porțiunea superioară a vaginului.

Raporturi :
anterior -vezica urinară
-fundul de sac vezico-uterin
posterior -rectul
-fundul de sac Douglas
lateral – ligamentele largi (ca niște aripi, lame de țesut conjunctiv care se îndreaptă spre
peretele pelvisului și au rol în suspensia uterului
superior – peritoneul reflectat de pe vezica urinară pe uter și apoi pe rect (formând fundul de
sac Douglas)
inferior – vaginul și perineul- cu rol în susținerea uterului

Lezarea structurilor ce susțin sau suspendă uterul duce la prolaps uterin: coborârea anormal de
jos a uterului ce se poate însoți de tulburări micționale și necesită tratament chirurgical ( o
cauză ar putea fi rupturile perineale după nașteri multiple, dificile)

Dimensiunile uterului diferă:

-la nulipare- lungimea 6 cm


-lățimea 4 cm
-grosimea 2 cm
-în timpul sarcinii dimensiunile cresc, uterul devenind organ abdominal, fundul
uterin ajungând până sub stern (în săptămânile premergătoare nașterii, prin culbuta și
coborârea fătului, fundul uterin mai coboară puțin, gravida simțind o ușurare în respirație)

Poziţia normală a uterului este cu axul longitudinal orientat faţă de vagin într-un unghi
deschis anterior (în anteroflexie), iar față de axul pelvisului are o poziție în anteroversie.
Modificarea unghiului dintre axul uterului și cel al pelvisului duce la modificările de poziție
cunoscute drept anteroversie, retroversie și lateroversie, modificări ce pot avea uneori
implicații obstetricale. Între axul corpului și cel al colului există de asemenea un unghi
deschis anterior- anteroflexie- dar care poate suferi și el modificări.

Uterului i se descriu 3 porțiuni:

-corpul uterin, este porțiunea superioară mai lată, ce reprezintă aproape 2/3 din uter (cu fundul
uterin și coarnele uterine, prevăzute cu două orificii, ostiumuri prin care comunică cu
trompele). Corpul uterin prezintă în interior marea cavitate uterină

-istmul uterin, porțiunea dintre corp si col (ce cunoaște o dezvoltare importantă în timpul
sarcinii când devine segment inferior);

5
-colul uterin, porțiunea inferioară mai strâmtă, cilindrică ce reprezintă 1/3 din uter, pe care se
inseră vaginul, împărțindu-l într-o porţiune intravaginală (exocol), accesibilă examenului
ginecologic cu valve, şi alta supravaginală (endocol). Prezintă în interior canalul cervical care
comunică superior cu marea cavitate uterină prin orificiul intern al colului și inferior cu
vaginul prin orificiul extern al colului. Orificiul extern al colului are formă diferită la virgine,
nulipare sau multipare; la nulipare este închis, iar la multipare întredeschis.

Examinarea corpului și colului uterin se face prin tușeu vaginal, combinat cu palpare
abdominală

Peretele uterului prezintă 3 straturi:


- extern – perimetrul - acoperit de seroasa peritoneală,
- mijlociu – miometrul, format din fibre musculare netede dispuse longitudinal, în rețea și
spiralat, dispunere care asigură distensia în timpul sarcinii și forța de expulzie în travaliu
- intern – endometrul, mucoasa ce căptușește cavitatea uterină, alcătuită din epiteliu cilindric
unistratificat, cu glande, dependentă hormonal, care suferă modificări ciclice sub influența
hormonilor ovarieni. Se descuamează la menstruație, se îngroașă în prima parte a ciclului și
devine secretorie în a doua parte. Ea este locul de cuibărire (nidare) a oului și participă la
formarea placentei ce asigură dezvoltarea produsului de concepție. Canalul cervical e tapetat
de o mucoasă care în porțiunea intravaginală devine epiteliu pavimentos, stratificat (scuamos),
necheratinizat, fără glande și care nu mai este dependentă hormonal, nu suferă modificări
ciclice. Joncțiunea dintre cele 2 tipuri de mucoasă reprezintă zona cea mai vulnerabilă pentru
transformări displazice și maligne (pot să apară leziuni, întreținute de un virus și care pot fi
depistate în stadiu incipient prin testul screening citologic Babeș-Papanicolau, introdus ca
metodă de profilaxie a cancerului de col uterin)

Miometrul conține vase de sânge. Calibrul vaselor de sânge este influențat de contracțiile
uterine cu două implicații: a) în timpul travaliului, contracțiile prea puternice, prin
comprimarea vaselor, pot influența fluxul de sânge de la nivelul placentei, afectând
schimburile de gaze dintre mamă și făt, cu suferință fetală consecutivă, prin hipoxie.Un semn
al hipoxiei fetale este modificarea bătăilor cordului fetal (BCF-uri). Cardiotocograful, un
aparat utilizat în travaliu, înregistrează BCF-urile în timpul contracțiilor uterine pentru a
sesiza apariția unei posibile suferințe fetale; b) după naștere, prin retracția uterului, se închid
vasele de sânge din perete și scade cantitatea de sânge pierdut. Contracția uterului are astfel
un rol hemostatic și poate fi la nevoie stimulată medicamentos.

Colul uterin are două funcții importante:

a) de barieră pentru flora bacteriană din vagin


b) de atracție și asigurare a supraviețuirii spermatozoizilor prin glera cervicală ( cu pH
alcalin). Colul prin secreţia sa predominant filantă în perioada de ovulaţie, favorizează
ascensiunea spermatozoizilor, iar în timpul sarcinii secreţia sa vâscoasă realizează un
adevărat dop protector, eliminat la începutul travaliului după care se dilată, permițând

6
trecerea fătului. Eliminarea dopului de mucus constituie primul semn că începe
nașterea.

Corpul uterin îndeplinește mai multe roluri:

a) loc de nidație pentru ou, cu formarea placentei la locul de fixare


b) permite dezvoltarea sarcinii până la termen
c) rol în timpul nașterii, prin contracțiile miometrului care dilată colul și realizează
expulzia fătului și a placentei
d) rol în ciclul menstrual -modificările lunare ale mucoasei endometriale sub influența
hormonilor ovarieni. Se descuamează la menstruație, se îngroașă în prima parte a ciclului
(faza proliferativă), sub acțiunea estrogenilor secretați de foliculul ovarian care se maturizează
și devine secretorie (faza secretorie) în a doua jumatate a ciclului, sub acțiunea hormonilor
secretați de corpul galben. Dacă ovulul nu este fecundat, corpul galben involuează. Secreția
de progesteron și estrogeni scade brusc. Ca urmare grosimea endometrului scade la 65% din
dimensiunea avută, se produce spasm vascular și necroză, urmată de descuamare și eliminare
prin flux menstrual a stratului superficial endometrial. În 48 de ore, endometrul descuamat se
elimină prin contracții uterine, împreună cu aproximativ 35 ml de sânge și tot atât lichid
vâscos. În mod normal sângele nu coagulează, datorită activatorilor fibrinolizei eliberați în
endometru. Când există fecundație, corpul galben nu mai involuează, se transformă în corp
galben de sarcină, care secretă intens hormoni sub influența cărora mucoasa uterină se
dezvoltă și se pregătește pentru nidație, participând la formarea placentei (mucoasa se
numește atunci deciduă)

VAGINUL

Este un conduct musculo-membranos, extensibil și elastic, lung de 8-9cm, median și impar,


care prin extremitatea superioară se inseră pe colul uterin, iar prin cea inferioară (orificiul
vaginal) se deschide la perineu înapoia orificiului uretral, în vestibulul vaginal, spațiu
delimitat de cele două labii mici. Are un traiect oblic, de sus în jos și prezintă raporturi
anterior, cu vezica urinară și uretra și posterior cu fundul de sac Douglas și cu rectul.
În structura vaginului există un strat muscular format din fibre netede, iar la interior este
căptușit de o mucoasă formată dintr-un epiteliu pavimentos stratificat. Mucoasa vaginală este
protejată împotriva infecțiilor printr-o ușoară aciditate permanentă ( pH= 4-5), asigurată de
acidul lactic. Vaginul are rol în actul sexual (la nivelul lui se depun spermatozoizii, în
apropierea colului uterin) și în timpul expulziei, dilatarea lui permițând trecerea fătului.

Împlinirea funcției reproducătoare feminine


Fecundația reprezintă procesul prin care spermatozoidul se unește cu ovulul. Are loc la
nivelul porțiunii ampulare a trompei uterine (treimea externă). Oul (zigotul) rezultat suferă un
proces de segmentație și migrează prin trompă ajungând după 3-4 zile în cavitatea uterină
unde se nidează.

7
În primele 3 luni are loc embriogeneza, perioadă în care se formează, prin diferențiere
celulară, principalele organe (este o perioadă de vulnerabilitate maximă la acțiunea factorilor
teratogeni, factori nocivi din mediul intern sau extern al gravidei care acționând asupra
produsului de concepție pot produce malformații ale acestuia).

Urmează perioada fetală, de dezvoltare a organelor și de creștere, și după aprox.39-40 de


saptămâni, calculate din prima zi a ultimei menstruații se produce nașterea produsului de
concepție. Procesul mecanic prin care aceasta se realizează poartă numele de travaliu. El
cuprinde mai multe perioade: a) de dilatare a colului, b) de expulzie a fătului, c) de dezlipire și
eliminare a placentei (perioada delivrenței), d) de lăuzie imediată (primele 4 ore după
naștere). În timpul primei perioade contracțiile miometrului cresc în intensitate și frecvență iar
în expulzie la contracțiile puternice ale miometrului se adaugă, prin cooperarea parturientei,
contracțiile voluntare ale musculaturii abdominale. Un travaliu ce decurge normal este o
condiție pentru apariția unui nou-născut sănătos. O altă condiție o reprezintă o evoluție
normală a sarcinii, neinfluențată de factori teratogeni și corect dispensarizată.

S-ar putea să vă placă și