GLANDELE SEBACEE

Glandele sebacee sunt glande mici, acinoase (în ciorchină), așezate în

derm, în legătură cu foliculul pilos. Ele sunt glande holocrine, produsul lor de
secreție numit sebum fiind secretat prin degenerescența grasă și distrugerea
celulelor care căptușesc pereții glandelor. Glanda este prevăzută cu un canal
excretor care se deschide în spațiul care separă rădăcina părului de folicul.
Sebumul se scurge pe suprafața firului de păr și pe suprafața pielii, îndeplinind
rolul de protecție a acestora.

În regiunile numite seboreice (nas, frunte, bărbie, etc.) aceste glande au un

volum și o secreție mai mare, conferind regiunilor respective o onctuozitate și o
reactivitate particulară; aici este locul de apariție a bolilor seboreice (de ex.
acneea juvenilă). Când secreția glandelor este insuficientă, pielea se usucă, iar în
formele grave cum este ihtioza (o afecțiune de cauză genetică) capătă un aspect
solzos. Funcția glandelor sebacee este dependentă hormonal.

GLANDELE SUDORIPARE

Glandele sudoripare sunt glande tubuloase care au partea excretoare

situată profund în derm sau hipoderm, sub forma unui ghem numit glomerul
glandular, în peretele căruia se află celulele ce produc sudoarea condusă apoi
printr-un canal sudoripar spre suprafața pielii. Ele sunt de 2 tipuri: glandele
ecrine, mai mici, dispuse pe aproape toată suprafața corpului (mai numeroase la
nivelul palmelor și plantelor) și care se deschid direct la suprafața epidermului
printr-un orificiu numit por și glandele apocrine, mult mai mari, dispuse numai
la nivelul axilelor, în jurul mamelonului și la perineu și care își varsă produsul în
infundibulul folicular.

Glandele ecrine elimină o sudoare apoasă și bogată în săruri, cu un pH

acid, fără proteine, eliminarea ei lăsând intacte celulele secretoare. În epiderm
canalul glandei se transformă într-un simplu traiect spiralat, lipsit de celule
proprii, care prin alunecarea celulelor cornoase se poate astupa cu ușurință
având drept consecință retenția sudorii cu apariția unei erupții tipice de
microvezicule intraepidermice, cu conținut clar, ce apar mai ales vara, când
sudorația este mai bogată, realizând tabloul clinic al sudaminei (mai frecvent
întâlnită la copii și obezi).

Glandele apocrine elimină o sudoare mai vâscoasă, mai bogată în

proteine, cu un pH neutru (ceea ce explică infecția lor mai frecventă, precum
hidrosadenita), eliminarea făcându-se împreună cu o parte din celula
secretoare. Ele intră în funcție după pubertate, fiind hormono-dependente.

Secreția de sudoare se află sub control nervos. Transpirația rece din emoții
apare prin evacuarea brutală a glomerulului sub acțiunea adrenalinei descărcate.

Umiditatea suprafeței cutanate este dată de sudoare –perspirația vizibilă-

la care se adaugă și evaporarea transepidermică a apei- perspirația insensibilă.

Sudoarea contribuie alături de sebum la formarea filmului biologic

lipoproteic și acid de pe suprafața epidermului (pH 4-5) cu rol important în
apărarea biologică a pielii. Acest strat este frecvent îndepărtat prin săpunire,
solvenți, detergenți, pielea devenind astfel mai uscată și mai vulnerabilă față de
microorganisme și substanțele chimice.