Jonctiunea dermo epidermica este o zona a membranei bazale care formeaza legatura dintre epiderm si derm.

Functiile principale ale jonctiunii dermo-epidermice sunt atasarea unul de celalalt a epidermului si dermului si de a conferi rezistenta impotriva fortelor externe de forfecare. Este un suport pentru epiderm, serveste drept membrana semipermeabila, si are rol in organizarea citoscheletului in celulele bazale. Jonctiunea poate fi impartita in trei regiuni: Complexul de ancorare hemidesmozomi- filamente de ancorare Membrana bazala propriu-zisa Fibrilele de ancorare

Rolul esential al jonctiunii dermo-epidermice este de a mentine integritatea structurala a pielii. Principala amenintare pentru aceasta regiune sunt mutatiile componentelor acesteia, care duc la afectiuni buloase de gravitate variabila, ce produc decolarea epidermului de pe derm. Acestea se clasifica in functie de nivelul la care are loc clivajul. Forma simpla a epidermolizei buloase presupune clivaj la nivelul keratinocitelor bazale, in cea jonctionala locul de diviziune este in regiunea laminei lucida si laminei densa, iar in forma distrofica clivajul se produce la un nivel mai profund, la nivelul regiunii sublamina densa si a filamentelor de ancorare [1]. Ultrastructura jonctiunii dermo-epidermice Jonctiunea dermo-epidermica este o membrana bazala extrem de complexa, care este suportul celulelor bazale si se extinde pana in straturile superioare ale dermului. Se continua de-a lungul epidermului, si ale anexelor pielii - glandele sudoripare, foliculii pilosi sau glandele sebacee. Jonctiunea dermo-epidermica este divizata in trei zone distincte, dupa cum s-a enuntat anterior. Prima zona, care contine complexul hemidesmozomi filamente de cheratina al celulelor bazale si se extinde, prin lamina lucida, pana in lamina densa. Membrana plasmatica a celulelor bazale din aceasta regiune contine multe placi electron-dense, cu aspect de nituri, numite hemidesmozomi. Arhitectura intracelulara si organizarea celulelor bazale este sustinuta de filamente de keratina cu diametrul intre 7 si 10 nm, care patrund prin celulele bazale si se insera pe desmozomi si hemidesmozomi. La exteriorul membranei plasmatice intalnim lamina lucida, o zona ce are o latime de 20-50 nm, si contine filamentele de ancorare, ce au de 2 pana la 8 nm in diametru. Ele pornesc in membrana plasmatica si ajung in lamina densa. Filamentele de ancorare sunt prezentea dea de-a lungul laminei lucida, cu precadere in regiunea hemidesmozomilor. Acestea asigura conexiunea celulelor epiteliale cu lamina densa [1].

Existenta in vivo a laminei lucida este disputata. Daca se folosesc tehnici de conservare de inalta presiune pentru observarea ultrastructurii membranei bazale, lamina densa apare in stransa legatura cu suprafata celulelor epiteliale. Daca se aplica aceeasi procedura pentru observarea jonctiunii dermoepidermice, lamina lucida nu mai poate fi distinsa. De aici se poate trage concluzia ca lamina lucida poate fi rezultatul contractarii suprafetei celulare si departarii acesteia de lamina densa datorita deshidratarii. Aspectul filamentelor de ancorare care se intind de la lamina lucida poate fi rezultatul aderentei ferme a elementelor ce constituie lamina densa la hemidesmozomul care se departeaza ulterior de lamina densa, datorita micsorarii. Chiar si alte componente care sunt aderente la membrana plasmatica a keratinocitului sau la hemidesmozomi pot aparea stramutate in spatiul rezultat in urma contractarii. Cu toate acestea, termenul lamina lucida continua sa fie utilizat, deoarece microscopia electronica a permis identificarea si observarea tuturor acestor structuri inaccesibile prin alte metode. Lamina densa, a doua zona a jonctiunii, apare ca o zona electron-densa amorfa, lata de aproximativ 20-50 nm. Structura moleculara a laminei densa contine colagen IV, nidogen-entactin, perlecan, si laminine, care prin polimerizare se transforma in retele cu grosimi variabile [1]. Lamina sub-bazala contine structuri microfibrilare. Primul tip, fibrilele de ancorare au aspect de agregate fibroase condensate cu diametru pana la 75 nm, iar terminatiile acestora sunt franjurate. Terminatia proximala se insera in lamina bazala, iar capatul distal este inglobat in reteaua fibroasa a dermului. Multe din fibrilele de ancorare din lamina densa formeaza o bucla de forma unei potcoave, ca apoi sa se insere in aceeasi structura. Celelalte terminatii se insera in structuri electron-dense numite placi de ancorare. Fibrele de ancorare sunt elementele constituente ale colagenului de tip VII [1].

In esenta, structura intima a jonctiunii dermo-epidermice ne indica lamina densa ca fiind scheletul structural al adeziunii celulelor epidermale la o suprafata, asigurat de o filamentele de ancorare care se exting din lamina densa pana la hemidesmozomi, care servesc si ca locusuri de insertie pentru filamentele intracelulare de keratina care formeaza structura celulelor bazale. Pe partea opusa, suprastructurile matricei extracelulare a dermului sunt ferm atasate de lamina densa. Interactiunea fibrelor dermale cu lamina bazala este mediata de fibrele de ancorare. Fibrele elastice ale dermului se insera direct in lamina bazala, prin microfibrile [1]. Prin urmare, se poate afirma ca jonctiunea dermo-epidermica asigura o legatura continua intre dermul reticular si citoscheletul celulelor bazale, astfel indeplinind multiple

functii: fundament structural ce asigura aderenta celulelor bazale, o functie de bariera separand componentele dermului de cele ale epidermului, dar in acelasi timp le leaga printr-o serie de elemente structurale, si mecanism de semnalizare celulara, diferentiere si organizare a citoscheletului [1].