1

DERMATOFARMACIE SI COSMETOLOGIE

Pielea sau tegumentul este un invelis care acopera corpul in intregime; suprafata sa
totala medie, de 1,5-2 m2, corspunde unei greutati de 4 kg, cee ace reprezinta 6% din greutatea
totala a corpului. Grosimea ei variaza in functie de varsta, sex, regiune, intre 1-4 mm., astfel ca
la un adult cu greutate de 75 kg si inaltimea de 170 cm, suprafata pielii reprezinta 1,85 m2.
Din punct de vedere histologic se diferentiaza trei straturi principale suprapuse:
epidermal ( de natura epiteliala ), dermul si hipodermul ( de natura conjunctiva ).

Epidermul
Keratinocitele epidermului au un aranjament pe straturi celulare, straturi ce corespund
stadiului de maturare celulară a acestor celule.
1. Stratul bazal sau germinativ. Este stratul cel mai profund, situat direct pe membrana
bazală (joncţiunea dermo-epidermică – formaţiune acelulară care face legătura între derm şi
 2

epiderm). Stratul bazal este alcătuit dintr-un singur rând de celule, având caracter histologic de
celule tinere (citoplasmă bazofilă, nucleu evident). La acest nivel, keratinocitele sunt înalte,
columnare sau cuboide, cu un diametru de circa 6μ. Din loc în loc, keratinocitele bazale sunt
întrerupte de celelalte tipuri celulare (melanocite, celule Langerhans). Stratul bazal este
denumit strat germinativ, deoarece keratinocitele de aici, prin continua lor diviziune celulară,
dau naştere noilor keratinocite care vor popula straturile următoare, pe măsura maturării lor.
Nucleul celular este oval sau alungit, cu o reţea grosolană de cromatină şi deseori este surprins
în mitoză. Keratinocitele din acest strat sunt bine ancorate pe membrana bazală graţie
hemidesmozomilor, iar sutura dintre ele este datorată desmozomilor. În microscopia optică,
stratul are o configuraţie sinuoasă, datorită numeroaselor papile dermice care se insinuează din
derm, în epiderm. Microscopia electronică a evidenţiat prezenţa unor filamente de keratină
(citokeratinele), grupate în mănunchiuri, precursori ai keratinei ce se va sintetiza ulterior, în
straturile superioare. Celulele Merkel sunt prezente la acest nivel, mai dense la nivelul buzelor
şi degetelor. Succesiunea keratinocitelor bazale este întreruptă pe alocuri de melanocite, celule
sintetizatoare de pigment melanic.
2. Stratul spinos. Acesta reprezintă 30% din grosimea epidermului. Deţine mai multe
şiruri (5 – 20) de celule, sub formă poliedrică, având diametrul de 10 –15 μ, dispuse în mozaic.
De fapt, pe măsura maturizării celulare şi a avansăriipe straturile superioare, keratinocitele
devin din ce în ce mai aplatizate. Desmozomii sunt foarte bine reprezentaţi; ei dau aspectul de
proiecţii citoplasmatice înspre exterior, aspect care a dat denumirea acestui strat de strat
spinos. La acest nivel apar primele dovezi ale sintezei de ceramide: corpii Odland – granule de
depozit ale acestor lipide complexe. În stratul spinos procesul de keratinizare este incipient.
3. Stratul granulos. Acesta reprezintă 10% din grosimea epidermului, este alcătuit din 1
– 6 rânduri de celule romboide, mai aplatizate decât precedentele, având un diametru şi mai
mare: 25μ. La acest nivel keratinocitele încep să aibe un caracter matur (nucleul devine
picnotic, datorită faptului că celula nu se va mai divide). Citoplasma este încărcată cu granule de
heratohialină, ce conferă un aspect întunecat acestui strat. Keratohialina este componenta de
bază a keratinei moi, specifică pielii (părul deţine o keratină dură). În realitate, granulele conţin
pe lângă precursorul keratinei şi cantităţi de profilagrină. Aceasta din urmă este precursorul
filagrinei, proteină bazică conţinând histidină care contribuie asamblarea filamentelor de
keratină între ele. Stratul granulos are proprietăţi anabolice (de sinteză), prin aceea că
sintetizează filagrina şi începe sinteza keratinelor. Concomitent au loc procese catabolice, cum
ar fi disoluţia nucleului şi a unor organite celulare.
4. Stratul lucid. Celulele acestui strat sunt dispuse pe 1 – 3 rânduri, având un aspect clar.
Ele sunt subţiate (aplatizate), strâns legate şi având un caracter degenerat (îmbătrânit). Nucleul
este turtit, picnotic, iar citoplasma este intens infiltrată cu keratină. Unii autori nu consideră
stratul lucid ca fiind unul distinct, ci doar o zonă de tranziţie între stratul granulos şi cel cornos.
5. Stratul cornos. Acesta reprezintă ultimul strat al epidermei, cel mai superficial.
Grosimea sa este variabilă în funcţie de regiunea anatomică: este mai bine reprezentat în
 3

zonele de maximă solicitare mecanică (palme, tălpi). La acest nivel, keratinocitele sunt complet
transformate, având keratina complet finisată şi poartă numele de corneocite. Corneocitul este
o celulă foarte aplatizată, anucleată, având citoplasma în întregime ocupată cu keratină. Există
de regulă 8 – 10 rânduri de corneocite, bine sudate între ele datorită liantul intercelular. Liantul
intercelular este constituit din lipide, în principal ceramide. Partea cu totul superficială a
stratului cornos, formată din elemente izolate care se desprind la cel mai mic traumatism,
poartă numele de stratul disjunct. Pierderile rezultate din descuamare sunt permanent
înlocuite, graţie diviziunilor celulare din stratul bazal. Stratul cornos se comportă ca barieră
protectoare. Contribuie la protecţia mecanică, la cea chimică, la protecţia solară prin
posibilitatea hipertrofierii sale, dar una dintre cele mai importante funcţii asigurate este cea de
a preveni pierderile trans-epidermale de apă (TEWL : trans-epidermal water loss). Această
proprietate este asigurată, pentru că amestecul de aminoacizi şi diverşi metaboliţi rezultaţi din
catabolizarea filagrinei (ajunsă la acest nivel odată cu maturizarea keratinei) formează un
complex de componente, numit NMF (Natural Moisturizing Factor : Factor Natural de
Hidratare).

Dermul
Fibrele dermului formează o reţea, cu rol de susţinere a componentelor din derm.
Există trei tipuri de fibre în derm: de elastină, de colagen şi de reticulină, sintetizate de
fibroblastele din derm. Fibrele de elastină sunt subţiri, lungi, cu un diametru de 0,2 – 1μ. Fibrele
se ramifică şi se anastomozează, generând reţele cu ochiuri largi. Elastina este o proteină
bogată în prolină şi glicină, dar se deosebeşte de colagen prin aceea că nu conţine
hidroxiprolină, ci valină şi alanină. Conferă pielii elasticitate, prin capacitatea sa a se alungi de
până la 2 ori, proprietate ce scade cuodată cu înaintarea în vârstă. Fibrele de reticulină au o
structură glicoproteică, sunt subţiri şi dispuse în reţea. Au diametrul de 0,3-0,5 μ. Mult timp au
fost considerate precursoare ale fibrelor de colagen, dar actualmente este acceptat faptul că
ele sunt entităţi distincte. Intervin în procesele reparatorii. Pe lângă fibroblast, şi unele celule
ca: miocitele pereţilor vasculari, adipocitele, celulele din teaca nervilor periferici, pot sintetiza
astfel de fibre, iar în respectivele zone ele realizează structuri de susţinere şi septuri. Fibrele de
colagen reprezintă 90% din totalitatea fibrelor din derm, fiind responsabile de rezistenţa şi
fermitatea pielii, iar degradarea calitativă sau cantitativă a acestora este mecanism important în
cadrul îmbatrânirii cronologice şi a fotoîmbătrânirii.La baza fibrelor de colagen stă molecula de
colagen, un polimer cu o periodicitate de 64nm.Colagenul reprezintă o familie de proteine
înrudite care compun 30% din totalul proteinelor organismului. Conferă suport, înveliş şi
rezistenţă mecanică, motiv pentru care colagenul este ubiquitar (se găseşte în: tendoane,
ligamente, cornee, dentină, capsulă articulară, discuri intervertebrale, pereţi vasculari, valve
cardiace, derm). În întreg organismul se cunosc peste 20 tipuri de colagen, tipuri notate I, II, III,
IV, V, VI, VII etc.Fiecare moleculă de colagen este formată din trei lanţuri polipeptidice, numite
lanţuri α, răsucite în tripul helix. Această structură spaţială este stabilizată prin punţi de
hidrogen şi legături – S – S - . Două dintre lanţuri sunt asemănătoare (dar nu identice), notate
 4

α1, cel de al treilea lanţ este diferit în privinţa secvenţei de AA, şi este notat α2. Compoziţia în
AA a colagenului este foarte caracteristică; este bogat în glicină (33%), prolină (12%),
hidroxiprolină (10%), dar este uimitor faptul că, în mod sistematic, tot a treia poziţie este
ocupată de glicină, cel mai mic AA. Clasic, colagenul este clasificat în două categorii:
- colagen fibrilar, macromolecule cu o periodicitate de 64nm, reprezentat de
majoritatea tipurilor de colagen. Din această grupă, tipurile I şi III sunt cele mai abundente în
derm.
- colagenul nefibrilar, cu dispoziţie în reţea sau „în grilaj”. În această categorie este
colagenul de tip IV şi VII, constituenţi importanţi ai joncţiunii dermoepidermice, care formează
fibrele de ancoraj asociate joncţiunii dermo-epidermice.Sinteza de colagen este un proces
laborios, care cuprinde o etapă de sinteză intracelulară şi una de asamblare extracelulară. Etapa
intrracelulară cuprinde următoarele secvenţe:
- transcrierea şi traducerea postribozomală,
- hidroxilarea prolinei şi lizinei, ulterior glicozilarea hidroxilizinei,
- asamblarea acestora cu formarea punţilor de sulf,
- formarea triplului helix (molecula de procolagen),
- eliberarea acesteia în spaţiul extracelular.
Etapa extracelulară decurge în următoarele secvenţe:
- formarea moleculei de colagen (prin conversia procolagenului),
- polimerizarea moleculelor de colagen,
- montarea acestora în microfibrile de colagen,
- asamblarea microfibrilelor pentru a forma fibrile.
Fibrilele se aranjează în fascicule de fibrile care se grupează la rândul lor în fascicule de
fibrile de colagen, vizibile la microscopul optic. Colagenul este o proteină cheie în dermato-
cosmetologie. Degradarea cantitativă sau calitativă cu rigidizarea fibrelor de colagen are loc în
cadrul procesului de îmbătrânire cronologică, dar şi în fotoîmbătrânire. Distrugerea reţelei de
fibre ca şi rigidizarea prin glicozilare (depunerea de metaboliţi glucidici pe macromolecula de
colagen) sunt doar două etape fundamentale în aceste procese. Totodată, odată cu înaintarea în
vârstă, scade capacitatea de sinteză relativ la distrugere (bilanţ negativ al sintezei), ceea ce
contribuie în plus la îmbătrânirea organului cutanat. Din aceste motive, multă vreme s-a
considerat că elastina, dar mai cu seamă colagenul sunt ingredienţi cosmetici valoroşi. Totuşi,
practica a demonstat că utilizarea în scop cosmetic a colagenului trebuie părăsită, cel puţin din
două motive:
- colagenul este un ingredient de origine animală, ce poate fi imunogen,
- macromolecula de colagen, ca şi cea de elastină are o penetranţă redusă în piele,
datorită mărimii moleculei.
 5

Din aceste motive, colagenul a rămas acum doar ingredient pentru medicina estetică,
pentru utilizare injectabilă, în scopul reducerii ridurilor de expresie. Pentru domeniul dermo-
cosmetic, este preferabil aportul de colagen, prin alte două mijloace:
- ultilizarea pe viitor a unor înlocuitori ai colagenului, de origine vegetală (ex.
extensina – substanţă numită şi colagen vegetal)
- utilizarea unor stimulatori ai sintezei endogene de colagen, în piele (ex. Cyano-
bacterii, beta-glucan, genisteina, acid retionic şi retinol, diverse extracte vegetale,
etc).
Substanţa fundamentală a dermului este o componentă amorfă, clară, transparentă
vâscoasă şi intens hidratată. Componentele de bază ale substanţei fundamentale sunt
glicozaminoglicanii, molecule asamblate la un miez proteic,formând proteoglicanii.
Principalii glicozaminoglicani (GAG) din derm sunt: acidul hialuronic, condroitin sulfatul,
dermatan sulfatul şi keratan sulfatul. Dintre acestea, cel mai important din punct de
vedere dermo-cosmetic ca şi cel mai abundent este acidul hialuronic. Acidul hialuronic
este un lanţ polizaharidic lung şi rigid, care nu formează proteoglicani. Este un polimer
nesulfatat cu masă moleculară foarte mare (105 – 107 Da), existent în numeroase
ţesuturi animale de tip conjunctiv, dar este elaborat şi de unele bacterii. Are o
organizare tridimensională, mono- sau bicatenară, sub formă helicoidală. Structura
macromoleculară, caracterul polielectronic şi volumul mare de apă pe care îl poate
incorpora determină proprietăţi intens hidratante pentru derm, ca şi proprietăţi antişoc
şi de barieră contra penetrării substanţelor străine şi a bacteriilor patogene. Dermatan
sulfatul este un alt constituent important al GAG din derm. Procentual, el are aproape
aceeaşi răspândire ca şi acidul hialuronic, dar rolul său este mai puţin cunoscut. După
unii autori, el participă direct la formarea şi orientarea fibrelor de colagen.

Hipodermul
Hipodermul este cel mai profund strat al pielii; el se continuă fără vreo linie de
demarcaţie cu ţesutul adipos subcutanat, considerat de unii autori ca fiind parte integrantă a
acestuia. Reprezintă 15-20% din greutatea corporală la bărbaţi şi 20-25% la femei. Este
constituit din paniculi adipoşi populaţi cu adipocite (celule depozitare de grăsimi), separaţi prin
septuri conjunctivo-vasculare, septuri conţinând fibrocite şi mastocite. Există două tipuri de
ţesut adipos (gras): ţesut adipos comun, prezent la adult, şi ţesutul adipos brun, existent la
copii, la animalele care hibernează şi la adult pe arii restrânse: gât, axilă, grăsime perirenală.
Ţesut gras brun se caracterizează prin abundenţa intracelulară de mitocondrii şi citocromi, dar
şi de o bogată vascularizaţie, componente ce conferă un aspect întunecat preparatelor
histologice. El constituie o sursă importantă şi imediată de căldură. Principalul substrat
energetic furnizat de ţesutul adipos este reprezentat de trigliceridele „de depozit”. Ele provin
din circuitul exogen al lipidelor, şi sunt aduse la acest ţesut sub formă de chilomicroni. În
cantităţi mici, în hipoderm sunt depozitate şi alte lipide: fosfolipide şi steroli. Colesterolul din
 6

hipoderm are origine exogenă (din alimentaţie), provenind din chilomicroni. Această fracţie de
lipide exogene conţine şi cantităţi importante de provitamină D care, ajunsă în hipoderm va fi
convertită în vitamina D, sub acţiunea radiaţiilor UV. Insă, odată cu înaintarea în vârstă, organul
cutanat va avea capacităţi tot mai reduse de a converti provitamina D în vitamină D. Cu toate
acestea, actualmente devine tot mai evidentă contraindicaţia expunerii excesive la soare (la
UV), întrucât există riscul foto-îmbătrânirii şi al deviaţiilor maligne induse de UV. Din aceste
motive, este importantă suplimentarea cu vitamină D şi calciu, la femei, în special la
menopauză. Tot în lipidele de depozit se află stocat şi β-carotenul (retinoizii naturali în general).
Mantaua lipidică intervine în mecanismul general de termoreglare, nu doar pentru că produce
termogeneză graţie oxidaţiei lipidice, dar şi pentru că este un strat termoizolator. Totuşi,
paradoxal, atunci când lipidele de depozit sunt în exces, şi se instalează distrofia dermo-
hipodermică (impropriu numită celulită), asistăm la un deficit de vascularizaţie capilară relativ la
surplusul de ţesut, iar din acest motiv vor exista regiuni cutanate „reci” (iregularităţi de
temperatură ale suprafeţei cutante).Principala celulă a acestui strat al pielii este adipocitul.
Numărul total de adipocite care va exista în viaţa adultă este determinat, prin hiperplazie
(multiplicare) în primii doi ani de viaţă, în funcţie de alimentaţia de până la această vârstă şi sub
acţiunea hormonului de creştere (GH). Din această cauză, excesul alimentar din prima parte a
copilăriei poate pune bazele unei viitoare obezităţi. După vârsta de doi ani, adipocitele se
dezvoltă prin hipertrofie (mărirea volumului), şi nu prin hiperplazie. Totuşi, sporadic, dacă există
stimulare în acest sens, se pot forma noi adipocite din fibroblastele subcutanate şi din celulele
sistemului reticulohistiocitar perivisceral. Existenţa acestei surse suplimentare de adipocite este
în măsură să explice recidiva excesului ponderal după intervenţia chirurgicală de lipoaspiraţie.
Adipocitele sunt celule mari, cu diametrul între 50-150μ, cu aspect poliedric pe secţiune. Dacă
este complet încărcat cu lipide, adipocitul are întreaga citoplasmă ocupată de o imensă vacuolă
de grăsime, care împinge nucleul la periferia celulei, dând aspectul de „inel cu pecete”. Nucleul
este nucleolat, iar organitele celulare, deşi bine reprezentate, sunt vizibile doar în microscopia
electronică, în poţiunea liberă de lipide, vecină cu nucleul. Celulele sunt înconjurate de o bogată
reţea de fibre de reticulină, capilare sanguine şi fibre nervoase. În regiunea dermo-hipodermică
se găsesc glande sebacee şi sudoripare, foliculi piloşi în diverse stadii de evoluţie.
In urma proceselor metabolice din organism se degaja energie; o parte din aceasta trebuie
eliberata pentru ca echilibrul caloric sa ramana constant. Pielea se comporta ca un intermediar
al schimbului de caldura intre organism si mediul exterior. In conditii normale caldura se pierde
prin iradiere de la suprafata spre exterior, prin intermediul unor unde electro-magnetice. In cazul
unor variatii mai mari ale temperaturii, intervin o serie de reflexe la care participa si excitatiile
sudorale. Cand temperature creste, excitatiile termice de la nivelul pielii ajung la centrul
termoreglariidin hipotalamus; aceasta comanda vasodilatatia vaselor pielii si ca urmare se
produce hipersecretia sudorala, deci o importanta deperdictie caloric. Cand temperature scade,
pe aceeasi cale reflexa se declanseaza vasoconstrictie periferica, avand ca effect diminuarea
secretiei sudorale.
 7

Prin histiocitii din derm, si in special din corpul papilar, pielea intervine in procesele de
aparare. Histiocitii se transforma in macrofagi, care inglobeaza particulele straine; ei elibereaza
de asemenea anticorpi locali in formarea carora contribuie elementele reticulohistocitare si
limfocitele prezente in piele. Un rol important il joaca si mastocitele, granulatiile pe care le
elaboreaza acestea reprezentand suportul histamine si heparinei. In stari alergice cele doua
substante sunt eliberate in mediul extracelular prin actiunea unor enzime proteolitice ( ela-
borate sau activate prin conflictual antigen-anticorp ) asupra mastocitelor.
Pielea receptioneaza diferitele senzatii prin receptori care reprezinta capatul periferic al
analizatorului cutanat. Exista trei feluri de receptori pentru senzatia tactile: corpusculii
Meissner, discurile Merkel si terminatiile din jurul foliculului pilos; excitatiile termice sunt
percepute de corpusculii Krause ( frig ) si Ruffini ( cald ); cele dureroase, de terminatiile
nervoase libere amielitice intraepidermice; senzatiile de presiune sunt culese de corpusculii
Pacini. Dintre functiile exteroceptoare face parte si permeabilitatea, gratie careia se pot
introduce medicamente in organism.

Tipuri de medicamente utilizate in terapeutica dermatologica

Substantele medicamentoase incluse in dermopreparate pot fi impartite in 20 categorii,
in functie de modul lor de actiune: preparate antiinfectioase sau antimicrobiene, medicamente
antimicotice, antiinflamatoare, antipruriginoase, reductoare, keratolitice, antimicotice si
citostatice, epitelizante, distructive ( caustic si iritante ), astringent, antiparazitare, decolorante,
vasculotrope, antisclerozante, revulsive, anestezice, antiseboreice si antiacneice, vitaminice, cu
enzime si hormoni.
O categorie aparte o reprezinta preparatele protectoare dermice, utilizate in profilaxia si
tratamentul dermatozelor profesionale si fotodermatozele.

Dermatopreparate cu actiune antimicrobiana.

Se utilizeaza pentru dezinfectia pielii sanatoase si lezate ( rani, arsuri, taieturi, abcese,
ulcere ) si in tratamentul unor afectiuni dermatologice ca: eczema, acnee, psoriazis, intertrigo,
etc. Dintre acestea mentionam: substante oxidante, coloranti, sarurile cuaternare de amoniu si
compusii unor metale, antibiotic si chimioterapice.
Substantele oxidante: peroxidul de hidrogen, peroxidul de zinc, peroxidul de benzoil,
perboratul de sodiu, permanganatul de potasiu in solutii 0,1% se folosesc ca dezinfectante in
solutii diluate ( 0,01-0,02% ) sub forma de bai, comprese umede in eczeme. Aceste substante
elibereaza oxigen in stare nascanda. Hipocloritii si cloarminele elibereaza clor, iar altele
elibereaza iod ( iodoform, iodofori ). Aceste substante distrug microorganismele datorita
actiunii oxidative.
 8

Peroxidul de hydrogen se foloseste in solutie diluata ( apa oxigenata de 10 volume )

pentru curatirea si dezinfectarea ranilor, abcese, ulcere. Efervescenta produsa prin degajarea
oxigenului conduce la desprinderea tesuturilor necrozate si asanarea focarelor.
Peroxidul de zinc actioneaza in acelasi mod, sub forma de suspensie 40% , lotiuni, crème
sau pulberi: ( ex. 1.,, peroxid de zinc 1 g, oxid de zinc 5 g, lanolina 2 g, solutie de hidroxid de
calciu 1 ml, ulei de floarea soarelui q.s. ad 100” ex. 2,, peroxide de zinc 52 g, oxid de zinc 41 g,
peroxid de magneziu 5 g, lactoza 2 g “ ).
Permanganatul de potasiu se utilizeaza sub forma de solutii apoase 0,1%, pentru
dezinfectrea si curatirea ulcerelor si abceselor. Solutiile mai diluate 0,01-0,02% se folosesc sub
forma de bai, comprese umede in eczema si dermatite acute dupa aparitia unei infectii
secundare.
Substantele care elibereaza clor sunt bactericide pentru bacilii gram-pozitivi si gram-
negativi, spori, bacterii si virusuri. Se folosesc solutii diluate de hipoclorit de sodiu, hipoclorit de
calciu, cloroxilenol, hexaclorofen, cloramine.
Iodul are o actiune bactericida puternica, fiind utilizat pentru dezinfectarea pielii inainte
de operatie, a ranilor mici si taieturilor. Este rapid inactivat prin combinare cu substante din
tesuturi, intarziind vindecarea. Cel mai frecvent se utilizeaza Solutia alcoolica de iod – iodurat,
iar in unele afectiuni dermatologice se folosesc unguentele pe baza de iod. Cel mai frecvent se
foloseste Solutia de alcoolica iod-iodurat, iar in unele afectiuni dermatologice se folosesc
unguentele pe baza de iod.

Dermatopreparatele cu actiune antimicotica.

In ultimii ani se constata o crestere marcata a afectiunilor de origine micotica, datorita

contactului direct cu micete patogene dermatofile, mucegaiuri, blastomicete, actinomicete sau
datorit unor cause indirecte cum ar fi: utilizarea abuziva a antibioticelor, corticosteroizilor,
imbracamintei de fibre sintetice. Dermatomicozele sunt provocate de ciuperci denumite
Dermatophytes ( Tricophiton, Epidermophyton, Microsporium ) sau blastomicete ca :
Cryptococus, Candida albicans. Micozele pot fi: superficiale ( dermatomicozele ), micoze
foliculare, nefoliculare, onicomicoze si candidoze. Ca medicamente antimicotice se folosesc:
iod, sulf si derivati compusi ai metalelor si compusi organici cu gruparo –OH si –COOH ( alcooli,
fenoli, acizi alifatici, aromatici ), derivati organici ai mercurului, saruri cuaternare de amoniu,
derivati de chinolina, benzimidazol, antibiotic ( nistatina, amfotericina B, candicidina, hamicina,
lucumicina, primaricina ).
 9

Dermatopreparate cu actiune antiinflamatoare.

Dermatopreparatele utilizate in tratamentul afectiunilor inflamatorii ale tegumentului

cutanat contin: hormoni corticosteroizi, preparate din droguri vegetale: uleiul de camomila,
azulenele, clorofila, acidul gliciretic. Dintre acestea, preparatele cortizonice, dotate cu
deosebite proprietati antiinflamatoare, antiflogistice, antiploriferative, antipruriginoase au
constituit o revolutie in terapia externa dermatologica prin actiunea lor complexa.
Hidrocortizonul se aplica sub forma de unguente, crème, si lotiuni in concentratii de 0,1-
0,25-0,5-1%. Unguentele se prepara cu baze hidrosolubilesau baze emulsii U/A, baze grase
anhidre. In lotiuni se prescrie in concentratie de 1%: hidrocortizon 1 g, clorocrezol 0,05 g,
monostearat de gliceril 4 g, glicerina 6,3 g, apa la 100 g. Clorocrezolul se dizolva in apa, se
adauga monostearatul de gliceril si se incalzeste la 60 grade. Hidrocortizonul se tritureaza cu
glicerina si se adauga in portiuni, in baza calda completand la 100 g.
Acetatul de hodrocortizon se aplica in concentratii de 0,25-2,5 % in tratamentul
inflamatiilor pielii insotita de iritatii. Absortia este mai slaba decat a hidrocortizonului, deci
durata de actiune este mai larga la locul de aplicare. Industria noastra conditioneaza 2
unguente cu acetat de hidrocortizon si 1 spray:
- Unguent cu hidrocortizon acetat 1 % preparat cu o baza de A/U: cholesterol 3,5 g,
lanolina 8 g, vaselina 86,5 g, apa 1 ml.
- Tumizon in care se include alaturi de acetat de hidrocortizon 1 % si tumenol 3 g, in
aceeasi baza de emulsie A/U.
Bioxiteracor spray ( Terra Cortil-Pfizer, Oxicort-RPP ). Este constituit din clorhidrat de
oxitetraciclina 225 mg, hidrocortizon alcool 85 mg, sorbitantrioleat 300 mg, miristat
de izopropil 7,86 g, amestec de Freon 51 g. Pentru un efect intradermic se
recomanda formula: acetat de hidrocortizon 1 g, alcool cetilic 17 g, propilenglicol 20
g, tween 80 7 g, vaselina 25 g, apa distilata la 100 g. Se tritureaza acetatul de
hidrocortizon cu baza de unguent semi-racita. Baza de unguent se preapara astfel: se
topesc substantele grase si se hidrateaza cu apa incalzita la 70-80 grade. Dupa
emulsionare se continua amestecarea.
Pentru eczema, ulceratii, arsuri infectate, hidricortizonul in asociere cu vitaminele A si
D se prescriu alaturi de azulene in excipienti hidrosolubili.
Prednisolonul se utilizeaza singur sau asociat cu sulfatul de neomicina.
In produsul Neopreol conditionat sub forma de unguent intra: prednislon 0,25 g,
neomicina sulfuric 0,50 g, untura de peste 40 g %. Se recomanda in ulcere, radiodermite, arsuri.
Intra si in preaparatul Buclosamid P sub forma de spray, unguent si solutie.
 10

Dexametazonul se foloseste sub forma de lotiuni sau unguente: lotiunea contine

dexametazon 0,01 g, sulfat de neomicina 0,05 g, excipient 90 g. Unguentele nu vor avea la baza
excipient anhidru care cedeaza greu substanta, fiind preferate bazele lavabile sau cremele.
Triamcinolonul acetonid in aplicatii locale are actiune mult mai pronuntata decat
hidrocortizonul. Se aplica sub forma de lotiuni, aerosoli, crème sau unguente in concentratii de
0,025-0,1 %. Solutia utilizata ca aerosol contine 60 micrograme/gram. Lotiunea ( B.P.C. ), crema
si unguentul se prepara cu baze miscibilecu apa care contin conservanti. Pentru ulcerul de gamba,
dermatoze, eczema se poate folosi formula: triamcinolone acetonid 0,1 g, sulfat de kanamicina
0,35 g, vaselina, lanolina cate 100 g. Se pot folosi si unguente cu baze anhidre sau hidrosolubile,
geluri hidrofile.
- Unguent cu triamcinolone acetonid cu 0,1 % substanta active indicate in psoriasis,
lupus eritematos, eczema, dermatite, prurit.
- Unguent cu triamcinolone acetonid si saprosan 3 % indicat in infectii cutanate,
dermatomicoze, eczema infectate.

Fluocinolon acetonid este un glucocorticoid sintetic utilizat in aplicatii locale cu

concentratii de 0,01-0,025 %. In tara noastra se conditioneaza 6 preparate:
- Fluocinolon crema ( Synalar ): cu fluocinolon acetonid 0,025 g, acid citric 0,001 g,
propilenglicol 5 g, Lanette N 15 g, eutanol 5 g, glicerina 10 g, nipagin 0,12 g, nipasol
0,34 g, apa distilata 64,82 g. Are actiune antiinflamatoare, antipruritica, se indica in
afectiuni cutanate, alergice, pruriginoase, herpes.
- Fluocinolon acetonid unguent: fluocinolon acetonid 0,025 g, acid citric 0,001 g,
propilenglicol 5 g, lanolina 5 g, vaselina 77 g, parafina 2,95 g, nipagin 0,02 g, apa 10 g.
- Fluocinolon N crema ( Synalar N ) contine: fluocinolon acetonid 0,025 g, sulfat de
neomicina 0,50 g, acid citric 0,001 g, propilenglicol 5 g, alcool cetilic 17 g, vaselina 20
g, tween 80 7 g, glicerina 15 g, nipagin 0,06 g, nipasol 0,04 g, apa distilata 35,37 g.
Indicatia este aceeasi fiind utilizat in dermatoze infectate cu germeni sensibili la
neomicina. Exista si sub forma de unguent si spray.
Nidoflor produs de I.A.I. contine pe langa triamcinolone acetonid 0,10 g si sulfat de
neomicina 0,382 g si nistatin 10 000 000 U.I. la 100 g crema. Se aplica de 2-3 ori pe zi masand
usor pentru a favoriza penetrarea cremei.
Fluocortolonul ( 6 fluor, 16 metildihidrocorticosteron ) este un derivate sintetic utilizat in
concentratie de 0,25 %-0,50 % sub forma de unguent sub pansament ocluziv.
Pivalatul de fluocortolon fata de alcoolul liber este mai stabil in crème si lotiuni
Hexanoatul de fluocortolon se utilizeaza in concentratie de 0,25 % alaturi de
ceilaltiprodusi mentionati.
 11

Pivalat de flumetazon ,, N “ unguent si crema cu 0,02 % pivalat de flumetazona si 0,5 %

sulfat de neomicina.
In practica terapeutica se folosesc si alti derivati cu structura apropiata de cea a
compusilor mentionati anterior: ,, DERMOVAT “, ,, TOPICORT “, ,, DELMESON “, ,,DECADERM “,
,, HALDRON ‘’, ,, HALCIDERM ‘’, ,, LEDERSPAN ‘’ .
Corticosteroizii sunt contraindicati in leziuni tuberculoase, sifilitice, varicella, zona zoster,
viroze, infectii cutanate virale. Pot aparea efecte sistemice in special la copii, rar la adulti. Nu se
vor aplica cantitati mari, nu se dau la gravide, la copii pana la 3 ani, in special la sugari. Pot provoca
infectii bacteriene si fungice supraadaugate deoarece inhiba capacitatea de aparare a pielii.
Cicatrizarea sufera o retardare iar uneori se semnaleaza reactii alergice in special de
hipersensibilizare la preparatele pe baza de lanolina. Derivatii halogenati produc atrofii cutanate,
deoarece diminueaza sinteza AND, pielea arata ca o foita de tigara sau apre teleangiectazie. Fiind
medicamente active se vor administra cu prudenta.

Dermatopreparatele cu actiune antipruriginoasa.

Medicatia antipruriginoasa este solicitata ca un tratament pur simptomatic, fiind

asociata la tratamentul general etiologic sau patogenic in unele afectiuni pruriginoase, cu sau
fara leziuni cu ar fi unele boi de piele: urticarie, pruritul senil sau pentru tratamentul pruritului
care apare in cazul unor afectiuni ca: parazitoze, autointoxicatii prin dispepsii gastro-intestinale,
dereglari hepatobiliare cornice, tulburari neuropsihice sau in diferite boli de piele cum sunt:
scabia, pediculoza, infectii fungice, urticarie, eczema, dermatita seboreica, lichen plan, pitiriazisul
si psoriazisul.
Tratamentul causal se face printr-o medicatie specifica, iar tratamentul simptomatic se
face cu preparate locale: bai, unguente, paste, pulberi. Pruritul apare in urma excitarii nervilor
plexului subepidermic datorita enzimelor proteolitice din epiderm, ca rezultat a unei iritatii
primare sau reactii alergice. Substantele active pot actiona prin: substituirea senzatiei de prurit
cu alta senzatie ( alcool benzylic, cloralhidratul, fenolul, timolul, rezorcina, mentolul, camforul si
gudroanele ); prin efect local anestezic ( anestezina, novocaina, lidocaine ); antialergici cum sunt
: antihistaminicele, corticosteroizii. De asemenea se pot asocia si preparate astringent: saruri de
bismuth, mercur, zinc.
Cloralhidratul este util in concentratie de 1-5 % sub forma de lotiuni si unguente.
Fenolul se foloseste in concentratie de 0,1-1 %, timolul 0,1-1 %, rezorcina 5-10 %,
gudroanele 5-20 %, mentolul 0,1-1 %, camforul 0,5 % sub forma de lotiuni apoase, alcoolice,
paste, unguente.
- Lotiuni alcoolice: mentol, fenol cate 1-2 g, alcool de 80 grade 200 g.
 12

- Clorhidrat de cocaina, clorhidrat cate 1 g, rezorcina 1 g, glycerol, alcool cate 5 g.

- Solutii uleioase: ulei de camomila camforat 50 g, mentol 0,50 g, Indicata in regiunile
paroase.
- Paste: mentol, fenol cate 0,50 g, anestezina 4 g, talc, lanolina, vaselina parti egale la
100 g. Se recomanda in dermite uscate.
- Mixturi: mentol 0,30 g, oxid de zinc, talc cate 15 g, glicerina, apa cate 20 g.
- Unguente: mentol 0,15-0,30 g, cloralhidrat 3-6 g, camphor 3-6 g, lanolina 25 g,
vaselina la 60 g sau formula: mentol 0,15-0,30 g, fenol 0,15-3 g, camphor 3 g, ulei de
cad 1,5-10 g, unguent cu oxid de zinc la 60 g.
- Unguent acid: acid salicylic 4 g, acid tartric 6 g, fenol 2 g, glicerolat de amidon 100 g.
Este indicat in afectiuni dermatologice insotite de prurit.
- Unguentum ad pruritum: fenol lichefiat VII picaturi, mentol 0,20 g, camfor 0,40 g, oxid
de zinc 2 g, unguent hidrofil anionic la 20 g. Ultimul contine laurilsulfat de sodiu 0,50
g, alcool cetilic 8 g, ulei de cacao 6,50 g, vaselina 20 g, apa distilata 65 g.
- Pudre: mentol 0,5-1 g, anestezina 3-5 g, acid boric 15 g, talc 20 g, amidon 60 g.
Dintre anestezice se foloseste ca adjuvant in medicatia antipruriginoasa clorhidratul de
lidocaine ( xilina, lignocaine ) prescris sub forma de unguente in concentratie de 2,5-5 % in baze
hidrofile si p-aminobenzoatul de etil ( anestezina, benzocaine ) 5-10 % sub forma de lotiuni,
unguente, pudre.
Dintre antihistaminice se recomanda: clorhidratul de prometazina in concentratie de 2
%, in crème: prometazina 2 g, baza hidromiscibila la 100 g. Se mai foloseste clorhidratul de
antazolina 2 % in crème, in baze hidrofile, util in dermatoze alergice; maleatul de feniramina ca
unguent 3 %, maleatul de mepiramina. Aceste substante produc insa sensibilizari.

Dermopreparatele cu actiune astringent.

Substantele astringente precipita proteinele formand un strat protector , inarind

epiteliul, scad secretiile, fiind folosite in scop protector, decongestionant, calmant in afectiuni ca:
eczema, eriteme, dermite, arsuri. Dintre acestia mai importanti sunt: sulfatul de cupru, de zinc,
oxidul de zinc, bioxidul de titan, acetatul de plumb, sulfatul de aluminiu si alte saruri, compusi
de bismut.
Sulfatul de cupru se foloseste sub forma de solutii, lotiuni si unguente. Solutiile apoase
sunt folosite sub denumirea de apa Dalibour: sulfat de cupru 1 g, sulfat de zinc 4 g, acid picric
0,01 g, alcool camforat 10 g, apa distilata 985 g ( F.R. VIII ). Exista unguente si paste Dalibour:
sulfat de cupru 0,02 g, sulfat de zinc 0,02 g, sulf precipitat 0,2 g, talc 10 g, oxid de zinc 10 g, ulei
de masline 10 g ( unguent ); pasta are urmatoarea compozitie: sulfat de cupru 2 g, sulfat de zinc
2 g, camfor 2 g, oxid de zinc 20 g, lanolina 74 g. Are actiune antiseprica, astringent si cicatrizanta.
 13

Oxidul de zinc manifesta o actiune astringent protectoare, calmanta in eczemesi diferite

actiuni ale pielii. Se prelucreaza sub forma de lotiuni apoase, uleioase, crème, unguente, paste,
gelatin si pudre. Industria conditioneaza 2 unguente cu oxid de zinc: Jecozinc contine: oxid de
zinc 38 g, ulei de peste 12 g, talc 4 g, lanolina 12 g, vaselina la 100 g. Are actiune topica,
protectoare, cicatrizanta: se foloseste in dermite, eriteme, arsuri. Cutaden contine: oxid de zinc
15 g, ihtiol 1,5 g, extract uscat de hamamelis 0,13 g, oxid de titan 6 g, tetraborat de sodiu 0,1
excipient la 100 g.
Compusi de aluminiu se folosesc pentru proprietatile lor astringent, slab antiseptic si
pentru lipsa lor de toxicitate.
Compusii de bismut prezinta actiune protectoare, astringent si antiseptic. Se prescrie
azotatul basic de bismuth, carbonatul bazic de bismuth, galatul basic de bismuth, oxiiodogalatul
de bismuth sub forma de lotiuni, unguente, paste si pulberi.
Acidul tanic se prescrie sub forma de solutii si unguente. Exemple in care intra acidul tanic
sunt solutiile contra ragadelor mamare, unguentele contra ragadelor mamare, precum si pastele.
Se mai poate utiliza si tinctura de ratania ca astringent. Alte tincture astringente: tinctura
de iod, tinctura de camomila, tinctura ratania cate 5 g.