INTRODUCERE,

OBIECTUL STUDIILOR ÎN HISTOLOGIE: STRUCTURA

MICROSCOPICĂ A ȚESUTURILOR ȘI ORGANELOR.

Corpul omenesc, ca și al altor organisme vii, este constituit din țesuturi, organe,
sisteme și aparate.
Țesuturile, sunt grupări de celule cu structură identică sau similară, datorită
faptului că îndeplinesc aceeași funcție. Ele sunt conținute într-o substanță intercelulară,
amorfă sau cu structură fibrilară.
Structura și proprietățile țesuturilor sunt determinate de funcția pe care o
îndeplinesc, dar și de originea lor embriologică. Ele provin din cele trei foițe
embrionare primare: ectoderm, mezoderm și endoderm; funcții asemănătoare, induc
aspecte structurale asemănătoare, indiferent de această origine embriologică.
Există 4 tipuri principale de țesuturi: țesutul epitelial, țesutul conjunctiv,
țesutul muscular și țesutul nervos.
Aceste țesuturi se asociază formând diferitele organe. Organele cu structură
identică sau similară, care se asociază pentru a asigura funcțiile principale ale
organismului, formează sisteme sau aparate. Unii specialiști consideră sisteme,
complexele de organe formate dintr- un singur țesut, cum sunt sistemul nervos sau
sistemul osos. în acest sens, majoritatea complexelor de organe ar fi aparate, cum sunt
aparatul locomotor, aparatul digestiv etc.

1
 ȚESUTURILE EPITELIALE

CAP. II. ȚESUTUL EPITELIAL

Țesutul epiteliul este format din celule alăturate separate între ele prin spații
celulare înguste, care conțin un material glicoproteic cu funcție de ciment intercelular.
Este lipsit de vase sanguine, nutriția fiind asigurată de lichidul interstițial care
traversează membrana bazată care îl separă de țesuturile conjunctive învecinate.
Țesutul conjunctivo-vascular dispus sub membrana bazală a epiteliului se numește
corion sau lamină proprie la nivelul mucoaselor și derm la nivelul pielii.
în schimb, țesuturile epiteliale conțin numeroase terminații nervoase, care,
uneori, intră în structura organelor de simț.
Provine din toate cele 3 foițe embrionare: ectoblast, mezoblast și endoblast.
Din ectoblast se formează epiteliul cutanat sau epidermul și epiteliul mucoaselor:
nazală, bucală sau anală. Din endoblast derivă epiteliul mucoaselor respiratorii și
digestive, ca și al glandelor anexe ale tubului digestiv. Din mezoblast provine epiteliul
rinichilor și al mucoaselor căilor urinare și genitale, ca și al vaselor sanguine și
limfatice sau al cavităților seroase.
în conformitate cu funcția lor care le determină și structura, există trei.tipuri de
țesut epitelial:

epitelii de acoperire sau protecție;

epitelii glandulare sau secretoare;
epitelii senzoriale.

2
 PARTICULARITĂȚILE CELULELOR EPITELIALE

Pentru îndeplinirea acestor funcții, celulele epiteliale prezintă o serie de

particularități, dintre care cele mai importante sunt: polarizarea și diferențierea unor
structuri.
Polarizarea, reprezintă dispunerea diferitelor organite celulare în raport cu funcția pe
care o îndeplinesc celulele respective. în general, celulele epiteliale prezintă un pol
bazai, orientat spre membrana bazală și un pol apical, orientat spre suprafața
cavităților sau canalelor pe care le acoperă; această dispoziție este bine evidentă, in
special în cazul epiteliilor secretoare. Față de poziția de obicei centrală a nucleului,
mitocondriile și reticulul endoplasmatic neted sau rugos și ribosomii, sunt orientați
spre polul bazai, în timp ce aparatul Golci are de multe ori o poziție supranucleară. ca
și anumite incluzii sau granule secreție.

3
 ȚESUTURILE EPITELIALE

Dintre structurile particulare ale țesutului epitelial, cea mai caracteristică este
membrana bazată. Ea este o structură membranoasă de grosime variabilă, care separă
țesuturile epiteliale de țesuturile conjunctivo-vasculare care le furnizează hrana și
oxigenul. Ea are o structură glicoproteică, ceea ce permite să fie pusă în evidență prin
impregnare cu nitrat de argint (când apare de culoare neagră) sau cu colorație PAS
(periodic acid - Schiff), când apare de culoare roșie.

La microscopul electronic, membrana bazală apare constituită din 2 straturi.

Superficial se găsește lamina bazală, situată imediat sub celulele epiteliale și secretată
de acestea, constând dintr-un strat superficial mai clar, lamina rara și unul profund,
mai dens, lamina densă; se colorează cu PAS. Porțiunea profundă, lamina rcticulară,
este constituită din fibre reticulare condensate produse de celulele conjunctive; se
impregnează cu nitrat de argint. Studiul microscopic al membranei bazale are o mare
importanță în recunoașterea și stabilirea gravității diferitelor boli care pot interesa
țesuturile epiteliale.

4
 Aderența țesuturilor epiteliale este asigurată in primul rand de pelicula
glicoproteica care înconjoară membrana acestor celule, numită glicocalix, care
constituie un fel de ciment intercelelar
, care de asemenea poate fi de multe ori evidentiat prin impregnare cu nitrat de argint.
în cazul epiteliilor dotate cu deosebită rezistență, cum sunt epiteliile stratificate, in
special de la nivelul pielii, celulele sunt unite intre ele prin tonofilamente, structuri
fibrilare constituite din cheratina.
Un rol important in asigurarea aderentei le revine desmosomilor, structuri
caracteristice celulelor epiteliale, constituite din filamente de actina. Desmosomii de
centură sunt fascicule de filamente dispuse în formă de bandă la polul apical al
celulelor ș. in tonofiiamente. Desmosomii in pată sau corpusculari sunt structuri
filamentoase in formă de disc, situate din loc în loc sub membrana celulară și unite cu
cele din celulele vecine, prin aceleași filamente. în sfârșit, așa numiții
hemidesmosomi, sunt structuri similare, dispuse sub membrana celulară a polului
bazal al celulelor si unite prin tonofilamente de membrana bazala
In plus, între 2 celule epiteliale mai există și alte tipuri de aderențe impermeabile,
cum sunt cele întâlnite la nivelul polului apical al unor celule, mai ales cu rol absorbant,
dar și între celulele endoteliale din vasele cerebrale. Raporturile dintre celulele care
formează un

țesut epitelial, sunt asigurate și de joncțiuni permeabile sau de comunicare. Ele se

prezintă sub formă de structuri proteice permeabile numite conexoni, care proeminâ în
spațiul intercelular, punându-se în contact cu structuri similare din celulele învecinate.
Se realizează canale de comunicare prin care circulă lichidul interstitial, nutritiv, prin
țesutul lipsit de vase
Pe suprafața epiteliilor care delimitează anumite cavități sau canale din organism, este
evident glicocaliitul, stratul subțire glicoproteic care se aplică peste membrana celulară
propriu zisă. U acest nivel, glieocalixul contribuie la aderența celulelor din stratul
superficial.

Pe suprafața apicală a unor celule cu funcție de absorbție, se pot găsi mici prelungiri
prismatice numite mierovilozități. care măresc foarte mult această suprafață și au rol
12
in absorbție, proces facilitat de contracția unor filamente de actină sau miozină. pe care
le conțin,. La microscopul optic, aceste celule erau descrise ca celule cu margine in
perie sau cu platou striat. Se intalnesc in special in epiteliile intestinale sau ale tubilor
renali, dar si in celule cu functie secretoare.

Alte prelungiri caracteristice polului apical al celulelor epiteliale sunt cilii, mobili sau
kinetocilii si imobili stereocilii. Kinetocilii, sunt mai lungi, de 7-10 microni, cu un
diametru de 0.2 microni. Sunt ancorati in granulatii dense, alungite, numite corpusculi
bazali

13
 ȚESUTURILE EPITELIALE

Sunt dispuși în șiruri paralele, care prin mișcările lor determină deplasarea
substanțelor fluide, dar și a unor corpusculi solizi pe suprafața epiteliilor. La
microscopul electronic, apar constituiți dintr-o porțiune centrală, axonema,
conținând 2 microtubi și una periferică, în care microtubii sunt dispuși sub formă de
9 perechi. Integritatea acestor dispoziții este esențială pentru mobilitatea cililor. Cilii
se întâlnesc cu predilecție pe epiteliul căilor respiratorii, al trompelor uterine sau al
cavității uterine.
Stereocilii,sunt prelungiri lungi și subțiri, care se unesc la capătul lor liber,
formând grupuri cu aspect de flacără de lumânare. De fapt sunt microvilozități cu
funcție absorbantă. Se întâlnesc în mod caracteristic pe epiteliul căilor genitale
masculine din epididim.
Similari, dar mai lungi, sunt flagelii. De obicei, o celulă are un singur flagel,
cu lungimea de 15-30 microni, spre deosebire de sutele de mii de cili dintr-o singură
celulă. Flagelul prezintă mișcări ondulatoare care se propagă ca o undă de la bază la
vârf și determină deplasarea celulelor izolate, posesoare ale acestui dispozitiv. Așa
se întâmplă în cazul spermatozoizilor, celulele sezuale masculine. Flagelii se găsesc
însă și în alte celule epiteliale din căile genitale masculine sau din unele glande,
determinând mișcarea lichidelor conținute în cavitățile respective.
Condensarea citoplasmei situate sub membrana polului apical al celulelor
epiteliale care tapetează căile urinare, numite și celule uroteliale, formează o
structură mai densă, numită cuticulă, care împiedică reabsorbția urinei.

A. EPITELIILE DE ACOPERIRE SAU PROTECȚIE

Epiteliile de acoperire sau protecție, învelesc suprafața corpului sau

tapetează suprafața interioară a diferitelor cavități sau conducte pe care acesta le
conține.
In funcție de dispoziția celulelor pe membrana bazală într-un singur strat sau
în mai multe straturi, dispoziție determinată de condițiile locale, aceste epitelii se

14
 ȚESUTURILE EPITELIALE

clasifică în simple și stratificate. După forma celulelor din stratul superficial, ele
sunt: pavimentoase, cubice și cilindrice.
Epiteliile de acoperire formează epidermul, stratul superficial al pielii, dar și
stratul superficial al mucoaselor care tapetează interiorul tractului respirator,
digestiv sau urogenital. Ele tapetează de asemenea, cavitățile seroase și lumenul
vaselor sanguine sau limfatice.
1. Epiteliile simple sau unistratificate sunt: pavimentoase, cubice sau
cilindrice

15
 ȚESUTURILE EPITELIALE

Epiteliile simple pavimentoase, sunt formate dintr-un singur rând de celule

turtite, care seamănă cu plăcile de pavaj; ele proemină ușor în dreptul nucleilor, care
au o formă ovală. Au un contur poligonal evident, în urma impregnării cu nitrat de
argint a cimentului intercelular. Acest tip de epiteliu se întâlnește în capsula lui
Bowman sau în segmentul subțire al ansei lui Henle din rinichi, pe peretele labirintului
membranos, pe fața internă a timpanului, pe suprafața cavităților seroase unde se
numește mezoteliu, sau pe suprafața interioară a vaselor unde se numește endoteliu.
Epiteliul simplu cubic este format din celule cubice, de dimensiuni egale,
dispuse pe un singur rând. Este mai puțin răspândit, găsindu-se însă pe suprafața
ovarului, pe plexurile coroide, pe fața posterioară a corneei (membrana lui Descemet),
în majoritatea canalelor excretoare ale glandelor.
Epiteliul simplu cilindric sau prismatic, este format din celule înalte, de
formă cilindrică sau prismatică. La polul apical, celulele pot prezenta microvilozități,
realizând aspectul de platou striat în mucoasa intestinală sau de margine în perie în
tubii renali. Alteori, ele sunt ciliate, cum se întâmplă pe mucoasa bronhiilor, a
trompelor sau a cavității uterine. Pe unele mucoase, înălțimea diferită a celulelor și
dispoziția nucleilor la nivele diferite, conferă unui epiteliu cilindric simplu, un aspect
pseudostratiflcat. Se întâlnește în conductele excretoare mari ale glandelor salivare
sau ale altor glande , în uretră. în mucoasa bronhiilor, în trompa lui Eustache, în
cavitatea timpanică și în sacul lacrimal, epiteliul pseudostratificat cilindric are un
caracter ciliat.

16
 ȚESUTURILE EPITEUALE
2. Epiteiiiie stratificate (Fig.3) sunt constituite din mai multe rânduri de
celule, forma celulelor din stratul superficial determinând tipul epiteliului
respectiv, pavimentos, cubic sau cilindric. Epiteiiiie stratificate, prin
rezistența lor, îndeplinesc prin excelență, funcție protectoare, spre
deosebire de cele simple, care de multe ori au și un rol secretor sau
absorbant
Epiteliul stratificat pavimentos este constituit din mai multe randuri de celule
de , formă variată. Pe membrana bazată, stratul profund sau bazal este format in cu
nucleu mare și citoplasmă bazofilă, prezentând din când în când mitoze, el formeaza
stratul regenerator al acestui țesut. Celulele supraiacente se turtesc progresiv, nucleii
se micșorează și cromatina devine din ce în ce mai grunzoasă (fenomen de picnoza
)Imediat, deasupra stratului bazal, celulele au o formă poligonală și sunt foarte
evidente microfilamentele de cheratină care le unesc și care la microscopul optic apar
ca niște punti sau spini interceiulari (dinții lui Schfonn). Din această cauză, cele
câteva rânduri de celule în care este foarte evident acest aspect formează stratul
celulelor poliedrice sau spinoase sau stratul spinos.
Celulele din stratul superficial sunt din ce în ce mai turtite, nucleul devine din
ce în ce mai picnotic, semănând cu niște picături de tuș și poate dispare, iar celulele
degenerate în urma unui proces de apoptoză sau moarte celulară programată genetic,
se descuamează sau se desprind de pe suprafața epiteliului (degenerarea și apoptoza
sunt prezente și la nivelul celorlalte epitelii, dar nu sunt atât de evidente).
In cazul epidermului, rezistența acestui epiteliu este asigurată de o acumulare
de cheratină în stratul superficial, proces numit cheratinizare sau cornificare.
Existența acestui fenomen permite clasificarea epiteliilor stratificate pavimentoase, în
tipuri cheratinizate cutanate și necheratinizate, mucoase.

17
 In cazul epidermului, întâlnim deci un epiteliu stratificat pavimentos
cheratinizat, constituit din 5 straturi de celule, grupate astfel:
1.stratul bazal (regenerator sau germinativ) format din celule cubice,
tinere, cu mare capacitate proliferate, ce asigură reînoirea permanentă a
celulelor straturilor supraiacente;
2.stratul spinos, alcătuit din mai multe rânduri de celule poliedrice
suprapuse și solidarizate între ele prin spini interceiulari vizibili la microscopul
optic;
3-stratul granulos, format din 2-3 rânduri de celule alungite, cu nudei
ptenotrei și citoplasmă plină cu granulași mari, un precursor al cheratinei;
4.stratul lucldum ce apare ca o dungă incoloră, datorită continutului
crescut de eleidină (alt precursor al cheratinei) din citoplasmă;
5.stratul cornos, cheratinizat sau comifcat. de grosime variabilă, cu
celule foarte aplatizate, anucleate, cu citoplasmă complet cheratinizată.
Porțiunea profundă constituită de stratul regenerator și spinos, lipsita de
fenomene de cheratinizare, constituie stratul sau corpul mucos al iui Malpighi

18
 ȚESUTURILE EPITELIALE

Ultimul tip, epiteliul stratificat pavimentos necheratinizat, se întâlnește pe

mucoasa cavității bucale, a faringelui și a esofagului, a canalului anal, în conductul auditiv
extern, pe fața anterioară a comeei (membrana lui Bowman).Celulele superficiale conțin
în citoplasmă lor glicogen și numai reduse cantități de cheratină. în condiții patologice și
aceste epitelii se pot cheratiniza, pe suprafața lor apărând pete albicioase de celule
cheratinizate numite leucopiazii.
Epiteliul stratificat cubic sau cilindric, se întâlnește mai frecvent la embrion și
făt, ca un precursor al epiteliilor stratificate pavimentoase.
Tipul cubic este format din două rânduri de celule, cele superficiale fiind cubice,
iar cele bazale, mai înalte, așa cum se observă în canalele mici ale glandelor salivare.
Tipul cilindric este constituit din mai multe straturi: pe un strat bazai cu celule de
formă cubică, se dispun mai multe rânduri de celule poligonale; stratul superficial este
format din celule cilindrice, înalte. Acest tip se găsește în mucoasa segmentului cavernos
al uretrei, ca și în unele zone din faringe și laringe; în aceste ultime două regiuni, celulele
superficiale prezintă cili, ca și cele ale epiteliului simplu cilindric al căilor aeriene.
Epiteliul tranzițional reprezintă o formă de trecere între cel pavimentos și cel
cubico- cilindric. Formează mucoasa căilor urinare (calice, bazinet, ureter, vezică), de
unde și denumirea de uroteliu. Forma celulelor și numărul straturilor variază în funcție
de starea de plenitudine a vezicii. Când este plină și destinsă, epiteliul este format din
două rânduri de celule, un strat superficial de celule mari, pavimentoase și un strat
profund, de celule poligonale. Când este goală, contractată, epiteliul devine
pluristratificat: celulele stratului bazai au o formă cubică, peste care se aplică câteva
straturi de celule poligonale, cu aspect de rachetă de tenis; celulele superficiale, mari, cu
caracter pavimentos, prezintă proeminența suprafeței apicale în lumen și iau un aspect
caracteristic de umbrelă. S-a menționat condensarea caracteristică porțiunii superficiale a
citoplasmei acestor celule, care formează o cuticulă ce împiedică absorbția apei și a
sărurilor din urină, protejând epiteliul de acțiunea produșilor toxici din urină.
Sub acțiunea a diferiți factori, iritații mecanice, substanțe chimice sau reacții
inflamatoare, epiteliile simple pot deveni stratificate sau, cele cilindrice să ia un aspect

17
pavimentos. Fenomenul transformării unui tip de țesut în altul, poartă numele de
metaplazie. La nivelul epiteliilor de acoperire, este în special caracteristică metapiazia
pavimentoasă, transformarea epiteliilor cilindrice în epitelii pavimentoase, ceea ce le
conferă o rezistență crescută, dar poate genera și îmbolnăviri, uneori grave, cum este
cancerul.
B. EPITELIILE GLANDULARE

Sunt formate din celule a căror principală funcție este secreția. Secreția implică
totalitatea proceselor prin care aceste celule elaborează anumite substanțe, pe care apoi le
eliberează în sânge sau în cavitățile organismului. Această activitate necesită o deosebită
dezvoltare a organitelor implicate în reac;;i metabolice: mitocondrii, reticul
endoplasmatic, aparat Golgi. De asemenea, raporturi intime, prin membrana bazală, cu
vasele sanguine ce furnizează materialul necesar diferitelor sinteze, dar și cu terminațiile
nervoase prin care vin în permanență impulsuri care reglează activitatea.
Față de funcția secretoare, unele astfel de epitelii au și o funcție excretoare, de
eliminare din sânge a anumitor substanțe inutile sau toxice.
în procesul de secreție se observă mai multe faze: absorbția din sânge a
materialului care va fi prelucrat, acumularea lui în citoplasmă, elaborarea produsului
de secreție și eliberarea lui din celule sau secreția propriu zisă. în funcție de modul cum
se face această eliberare, glandele se clasifică în: exocrine sau cu secreție externă și
endocrine sau cu secreție internă. Primele își varsă secreția în canalele și cavitățile
organismului, celelalte direct în sânge.
Histogeneza ambelor categorii de glande, se realizează de cele mai multe ori
printr-un proces de înmugurire a ectoblastului sau endoblastului, care se înfundă în
mezenchimul subiacent (Fig.4).

2
 ȚESUTURILE EPITELIALE

Când mugurii păstrează legătura cu epiteliul de origine și formează o porțiune

secretoare numită adenomer și o porțiune excretoare constituită din canalele prin
care se elimină produsul de secreție la suprafața epiteliului care le-a generat, apar
glandele exocrine.
Când mugurii pătrunși în mezenchim pierd legătura cu epiteliul de origine și
stabilesc legături strînse cu vasele capilare din jur, în lipsa unor canale excretoare, se
formează glandele endocrine.
Atât glandele exocrine, cât și cele endocrine, pot proveni din toate cele trei foițe
embrionare.

1. GLANDELE EXOCRINE

Celulele care formează epiteliul secretor al glandelor exocrine prezintă forme

variate. Pentru toate este însă caracteristic fenomenul de polaritate structurală și
funcțională (Fig.5).

Polaritatea structurală constă în dispunerea topografică a organitelor în

citoplasmă celulei, în vederea activității secretoare. Astfel, în porțiunea subnucleară,
în apropierea membranei bazale și a capilarelor sanguine, sursă de materie primă, se
găsesc mitocondriile, furnizoare de energie pentru sinteză, ca și reticulul
endoplasmatic și ribosomii, la nivelul cărora se realizează sinteza. Supranuclear, în
porțiunea apicală, se găsește aparatul Golgi, care definitivează structura produșilor de
secreție, care sunt uneori depozitați sub formă de
secreție în apropierea membranei apicale. . , A

in funcție de modul de secreție al produsului de sintetizat, există tret tipuri de

glande exocrine: merocrine, holocrine și apocrine.

19
 Glandele merocrine, cele mai numeroase, elimină produsul de secreție pnn
difuziune sau pinociloză inversă, cu păstrarea integrității membranei polului apical.
Glandele holocrine, sunt caracterizate de transformarea întregii celule în
produs de secreție, cum se întâmplă în cazul glandelor sebacee.
Glandele apocrine numite și holomerocrine, elimină produsul de secreție
acumulat la nivelul polului apical al celulelor, prin dezintegrarea acestui pol, cu
decapitarea celulelor, după care acestea își refac integritatea și încep un nou ciclu
secretor. Acest tip de secreție esle caracteristic glandelor mamare sau unor glande
sudoripare din axilă.
După natura produsului secretat, glandele exocrine se împart în seroase și
mucoase. Glandele seroase elaborează un produs apos cu conținut proteic și, de
obicei, cu exprimată activitate enzimatică. Glandele mucoase secretă un produs
vâscos, cu conținut glicoproteic, cu redusă activitate enzimatică, dar având un rol
protector, lubrinant și izolator asupra mucoaselor pe suprafața cărora se răspândește.
Acest produs numit mucus, se colorează în mod caracteristic cu mucicarmin; în
funcție de reacția neutră sau acidă, se colorează de asemenea în roșu cu PAS sau în
albastru cu albastru alcian. Unele glande secretă și un produs intermediar,
mucoidul. negativ cu mucicarmin, dar PAS-pozitiv.

4
 ȚESUTURILE EPITELIALE

Din punct de vedere structural, glandele exocrine se clasifică în glande unicelulare

și pluriceiulare (Fig.6).
Glandele unicelulare sunt reprezentate de celule dispuse printre celulele unor
epitelii de acoperire. Așa sunt celulele secretoare de mucus, numite celule mucoase sau
mucipare, dar și celule caliciforme, din cauza formei lor de cupă; ele se întâlnesc constant
în mucoasa traheobronșică și intestinală.
Glandele pluriceiulare, în funcție de dispoziție, sunt: intraepiteiiale,
membraniforme și extraepiteliale
Glandele intraepiteliale sau endoepiteliale, sunt reprezentate de mici grupe de
celule secretante, care sunt dispuse în grosimea unui epiteliu simplu sau stratificat. Nu au
canal excretor. produc mucus și se găsesc în epiteliul mucoasei nazale, a trompei lui
Eustache, pe vălul palatin, epiglotă, epididim, urctră cavernoasă.
Glandele membraniforme sunt constituite din epiteliile de acoperire, în special
cel gastric și intestinal, formate în cea mai mare parte din celule având concomitent, rol
de protecție și secretor. Cele două funcții pot fi îndeplinite de aceleași celule sau de celule
diferite.
Glandele exocrine propriu-zise sau glandele exoepiteliale, sunt cele mai
caracteristice din această categorie de structuri. Ele sunt formate dintr-o porțiune
funcțională sau secretoare, numită adenomer și dintr-un canal excretor, prin care se
eliberează produsul de secreție și care, ocazional, poate avea și funcție secretoare.
Clasificarea acestor structuri se face pe baza dispoziției canalului excretor și a
structurii adenomerului.
în funcție de caracterul unic, neramificat sau compus, ramificat al canalelor, există
glande simple și glande compuse.
După forma adenomerului, se descriu glande tubulare, în formă de tub sau deget
de mănușă și glande acinoase, realizând structuri rotunde. în formă de boabă de strugure.
Când aceste cavități sunt largi, se utilizează termenul de glande alveolare.

21
 Din combinarea celor 2 criterii și a variantelor lor, se descriu următoarele tipuri
de glande exocrine (Fig.6).

Glandele tubulare simple, au forma unui tub cu peretele tapetat de celule

epiteliale identice sau diferite. Ele se deschid pe suprafața cavității în care își varsă
produsul de secreție. Așa sunt glandele Lieberkiihn din mucoasa intestinală. Ele apar
ca invaginări ale epiteliului superficial.
Când porțiunea profundă a tubului apare încolăcit în formă de ghem, ca în cazul
glandelor sudoripare, se vorbește de glande tubulo-glomerulare.
Glandele tubulare compuse, sunt formate din mai multe structuri tubulare
care se unesc într-un canal care se deschide la suprafață, cum sunt glandele Briinner
din duoden.
Glande tubulo-acinoase simple, sunt formate din acini care se deschid
separat, cum sunt glandele lacrimale.
Glande tubulo-acinoase compuse, foarte răspândite, sunt reprezentate în
special de glandele salivare și de pancreasul exocrin.

22
 ȚESUTURILE EPITEUALE
în funcție de natura produsului de secreție, acinii se clasifică în: seroși, mucoși
și micști

Acinii seroși sunt mai mici, formați din celule înalte, piramidale, delimitând
un lumen strâmt. Citoplasmă este granulară, nucleul este rotund și situat central. La
polul bazal se observă mitocondrii, reticul endoplasmatic și numeroși ribosomi, ca și
aparatul Golgi. La polul apical, se observă de obicei, granule de secreție. Astfel de
acini alcătuiesc Fig. 7. Tipuri de acini glandulari: A - seros, B - mucos, C - mixt.
glanda parotidă și pancreasul exocrin.
1,2- celule mioepiteliale;
Acinii mucoși sunt mai voluminoși, celulele au aspect de trunchi de piramidă,
delimitând un lumen mai larg. Nucleii sunt turtiți și situați bazai, citoplasmă este clară,
vacuolară, cu aspect spumos. Este săracă în saci reticulari și mitocondrii. Formează
glandele de pe mucoasa palatului.
Acinii micști sau sero-mucoși, sunt mai voluminoși. Sunt constituiți
predominant din celule mucoase care delimitează lumenul, mai rar din celule seroase,
situate între celulele mucoase și membrana bazală, căpătând în urma compresiunii o
formă semilunară (semiluna lui Gianuzzi). își varsă secreția în lumen, prin traiecte
situate printre celulele mucoase. Formează glandele salivare submaxilare și
sublinguale.
în general, între celulele secretante și membrana bazală, se găsesc niște celule
turtite, cu capacități contractile, celule mioepiteliale, care favorizează eliminarea
produsului de secreție.
Glandele alveolare prezintă adenomere mai mari, în formă de sac. Pot fi și ele
simple, ca și glandele sebacee sau compuse, ca și glandele mamare sau prostatice.
Totalitatea adenomerelor și a canalelor excretoare, constituie parenchimul
glandei, în care unitatea secretoare este reprezentată de obicei, de acin sau alveolă.
Țesutul conjunctivo- vascular care înconjoară și susține parenchimul, separându-1 în
grupuri mai mici sau mai mari de acini, numite lobuli sau lobi, constituie stroma; ea
este de obicei, bogat inervată. La exterior, glandele sunt învelite de o capsulă

23
conjunctivă, care trimite în interior, pereți sau septuri, care împart glanda în lobi sau
lobuli.

2. GLANDELE ENDOCRINE

Glandele endocrine sunt caracterizate prin lipsa canalelor excretoare și

prin raportul intim cu capilarele sanguine în care își varsă produsele de secreție,
de natura proteica lipidică, numite hormoni. Prin sânge, hormonii acționează
asupra unor organe sau țesuturi țintă, stimulând sau inhibând funcția lor. Cu
excepția celulelor tiroidiene, celulele constituiente ale glandelor endocrine, nu
prezintă evidenta polaritate caracteristica glandelor exocrine (Fig.8). Ca și
glandele exocrine, glandele endocrine au o triplă origine, provenind din
ectoblast, mezoblast și endoblast.
în funcție de natura produsului de secreție, există 2 categorii de glande
endocrine, după cum secretă hormoni cu structură polipeptidică sau sterolică.
Celulele care secretă polipeptide, au o citoplasmă bazofilă, datorită unui
bogat reticul endoplasmatic rugos. Produsul de secreție prezintă, în funcție de
natura glandei, diferite aspecte particulare, mai ales la microscopul electronic.
Astfel de glande sunt hipofiza, tiroida, paratiroidele.

;
Față de aceste glande care secretă hormoni constituiți din lanțuri lungi de
polipeptide există și glande care produc substanțe active, constituite din lanțuri
scurte de polip tid '

24
ȚESUTURILE EPITELIALE

numitele amine biogene. Așa sunt medulosuprarenala. precum și numeroase celule

dispersate în organism, în special în mucoasa digestivă și respiratorie, în insulele
Langerhans din pancreas și care constituie un sistem endocrin difuz. Aceste celule
conțin în citoplasmă lor granulații, care se colorează cu săruri de crom (granulații
cromafine) sau de argint (granulații argentafine sau argirofile).
Celulele care secretă steroli, sunt celule sferice sau poliedrice, cu nucleu
central și citoplasmă clară, cu aspect vacuolar, datorită conținutului în picături de
material lipidic. Există și aici un reticul endoplasmatic neted bogat, necesar sintezei
colesterolului, din care derivă diverșii compuși sterolici. Aceste celule se întâlnesc în
conicosuprarenală. în foliculul ovarian și în glanda interstițială a testiculului.
în ce privește dispoziția celulelor, glandele endocrine prezintă 4 tipuri
structurale principale:
tipul vezicular sau folicular, caracteristic tiroidei, constă din vezicule sau
foliculi delimitați de celule cubice sau cilindrice, conținând o substanță numită coloid;
tipul trabecular sau reticular, este format din trabecule sau cordoane celulare
care se împletesc într-o rețea delimitată de un interstițiu bogat în vase. Se întâlnește
în hipofiza anterioară, paratiroide, suprarenală;
tipul interstițial constă din grupuri de celule secretante, dispuse în țesutul
conjunctiv interstițial al unor organe cum sunt: testiculul sau ovarul;
tipul difuz, menționat anterior, este reprezentat din celule izolate cu activitate
secretoare, răspândite în epiteliul mucoaselor sau chiar în țesutul interstițial.
Datorită existenței acestui tip, diferența dintre țesuturile endocrine și alte
țesuturi sau celule, a devenit mai puțin netă; cercetările recente au demonstrat că
numeroase țesuturi și chiar celule izolate, secretă diferite substanțe cu acțiune similară
hormonilor, capabile să influențeze activitatea altor celule. Aceste substanțe au fost
numite citokine. Ele sunt niște mediatori solubil secretați în special de monocite
(monokine) și limfocite (limfokine), dar și de alte celule (celule endoteliale, celule
conjunctive) și declanșează producerea reacțiilor inflamatoare și imune, răspunsul
organismului la agresiunea diferiților agenți patogeni. în legătură cu acțiunea acestor
mediatori față de stimularea_endocrină obișnuită, se utilizează termenul de

25
stimulare paracrină, pentru a desemna acțiunea asupra unor celule din apropiere și
cea de stimulare autocrină, când acești factori determină anumite reacții tocmai în
celulele care i-au secretat.

26
 ȚESUTURILE.

C. EPITELIILE SENZORIALE

Epiteliile senzoriale sunt constituite din celule specializate pentru recepția

diferitelor excitații provenite din mediul extern sau din interiorul organismului. Ele
formează, împreună cu structuri de natură nervoasă, organele de simț și vor fi
studiate în legătură cu acestea.

27
 ȚESUTURILE.
TEȘI TURILE CONJUCTIVE

CAP. III. ȚESUTUL CONJUNCTIV

Țesutul conjunctiv include o varietate de structuri constituite din celule,

dispuse într- o substanță fundamentală, în care se găsesc diferite tipuri de fibre.
Celulele sunt separate între ele, putând veni însă în contact prin prelungirile lor.
După cum îi spune numele, țesutul conjunctiv leagă între ele, diferitele
țesuturi și organe.
întrucât, cu rare excepții, conține vase sanguine, el constituie scheletul moale
sau stroma diferitelor organe, prin care asigură respirația și nutriția parenchimului
sau componentei lor funcționale, pe care, de multe ori, le delimitează și le protejează
printr-un înveliș sau o capsulă conjunctivă. Prin nervii care îl străbat, el asigură și
inervația acestor organe, ca și a epiteliilor de acoperire adiacente.
Unele tipuri specializate de țesut conjunctiv, cum sunt țesutul osos sau
cartilaginos, formează cavitățile principale ale organismului: craniană, toracică sau
abdominală, al căror conținut îl protejează.
Spre deosebire de epitelii, țesuturile conjunctive provin numai din
mezoderm. Din acesta, în cursul vieții intrauterine, se diferențiază mezenchimul, un
țesut care umple spațiile dintre diferitele organe. Se caracterizează prin exprimata sa
capacitate proliferativă, plastică, de formare de diferite tipuri de țesuturi și
metaplastică, de transformare a unor țesuturi în altele.

27
 ȚESUTURILE.
ȚESUTURILE CONJUCHVE

COMPONENTELE PRINCIPALE ALE ȚESUTURILOR

CONJUNCTIVE

(substanță fundamentală, fibre, celule)

Substanța fundamentală este o componentă amorfă, lipsită de structură

histologice. Ea conține celule și fibre și este străbătută de vase și nervi. La
microscopul optic prezintă un

28
 ȚESUTURILE CONJUCTIVE

aspect omogen, colorându-se în roz cu eozină. La microscopul electronic apare

constituită din structuri filamentoase și globulare, dispuse într-o anumită ordine.
Acest aspect este urmarea faptului că ea reprezintă un sistem coloidal format din
apă și proteine hidrofile, de consistență mai mult sau mai puțin vâscoasă, în
funcție de cantitatea mai mică (gel)sau mai mare (sol) de apă. Structurile proteice
sunt, de cele mai multe ori, bogate în substanțe glucidice înalt polimerizate, de
mucopolizaharide, sub formă de combinații glicoproteice. Substanța
fundamentală se deosebește de plasma sanguină, tocmai prin acest conținut bogat
în mucopolizaharide.
în raport cu compoziția lor, mucopolizaharidele sunt neutre sau acide.
Mucopolizaharidele neutre, în funcție de gradul lor de polimerizare, se
colorează mai mult sau mai puțin în roșu, cu PAS.
Mucopolizaharidele acide, datorită conținutului lor în acid hialuronic sau
condroitinic, se colorează cu albastru alcian. Uneori, ele conțin sulf și precipită
fierul sub formă de sulfură neagră (mucopolizaharide sulfatate sau sulfomucine).
Consistența condiționată de gradul de polimerizare, este influențată de anumiți
hormoni ( ACTH, cortizon, tiroxină, foliculină) sau vitamine (în special vitamina
C). Ea este crescută de prezența unor glicoproteine complexe, cum sunt: colagenul,
condrina sau oseina.
Componenta glucidică este secretată, în special de celule, fibroblaste și
mastocite, în timp ce proteinele, mai ales globulinele, provin din plasma sanguină.
Prin consistența sa, ea permite difuziunea plasmei sanguine, lipsite de fibrinogen,
dar conținând proteine cu greutate moleculară mică și săruri sub formă de lichid
interstițial. în mod obișnuit, se opune răspândirii microbilor și toxinelor lor, dar
această opoziție poate fi depășită, mai ales când aceștia produc hialuronidază sau
factor de difuziune, care scade consistența printr-un efect depolimerizant.
Substanța fundamentală constituie și o importantă rezervă de apă și proteine,
având un rol important în reglarea echilibrului hidroproteic și electrolitic al

29
organismului. în cursul îmbătrânirii, diminuă pe seama înmulțirii componentei
fibrilare.
Fibrele din țesutul conjunctiv, constituie împreună cu substanța
fundamentală, componenta intercelulară a acestui țesut. Există trei tipuri de fibre:
colagene, reticulare și elastice.
Fibrele colagene sau conjunctive sunt numite, datorită culorii lor pe
secțiuni necolorate, fibre albe. La microscopul optic, apar ca fibre drepte sau
ondulate, dispuse izolat sau în fascicule orientate în funcție de acțiunea unor factori
mecanici. Au o grosime medie de 10 microni și o lungime variabilă. Nu prezintă
ramificații sau anastomoze, dar pot trece dintr- un fascicul în altul, încrucișându-se
în diferite sensuri și formând rețele rezistente la tracțiune.

2
 ȚESUTURILECONJVCTIVE
ȚESUTURILE CONJUCTIVE

Se colorează în roz cu eozină și sunt ușor PAS pozitive. Se coloreaza

caracteristic in roșu cu fuxina din tricromul van Gieson, în verde cu colorația
Masson ș in brun dupa impregnare cu nitrat de argint. Sunt insolubile în apă,
încălzirea le retracta, iar fierberea le topește cu producere de gelatină. Se umflă
și se dizolvă sub acțiunea acizilor șt bazelor puternice și sunt digerate de
pepsină, tripsină sau colagenază. Tratarea cu acid tanic
de crom, le conferă o consistență dură.
Sunt constituite dintr-un număr variabil de filamente mai subțiri, fibrile,
cu diametn de 0,3-0,5 microni, unite între ele printr-un ciment de natură
mucopolizaharidică.
La microscopul electronic (Fig.10), fibrilele apar constituite din structuri
mai subțiri, protofibrile, cu diametrul de 10-20 milimicroni, cu aspect striat,
datorită unei alternanțe de benzi clare și benzi întunecate. în structura lor intră
filamente subțiri, formate din 3 lanțuri de polipeptide răsucite în formă de elice,
unite prin punți de hidrogen.

Intre fibrele colagene, și substanța fundamentală, există un spațiu

perifibrilar sau spatiu de difuziune, prin care circulă lichidul interstițial.
Colagenul este cea mai răspândită proteină din organismele animale
multicelulare Fără colagen, organismul uman s-ar reduce la o grămadă de celule
unite între ele prin neuroni. In funcție de structura biochimică a substanțelor care
formează triplete lanțuri de polipeptide există vreo 18 tipuri de colagen. Dintre
acestea, cele mai importante sunt tipurile- I II si III care formează colagenul
fibrilar Și tipurile IV, V și VI, prezente în substanța fundamentală si in
membranele bazale.
în sinteza colagenului în fibroblaste, importantă este formarea de
hidroxiprolina, reprezentând cam 100% din compoziția fibelor, sub acțiunea
vitaminei C. Sub aceasta forma solubilă de precolagen, fibrilele sunt secretate în

30
 spațiu interstitial, unde prin oxidarea lizinei,devin insolubile, stabile si
rezistente

2
 ȚESUTURILE CONJUCTIVE

Deficiența unor enzime care asigură sinteza colagenului, duce la apariția unui
grup de cel puțin 12 boli, constituind sindromul Ehlers-Danlos. O
hiperextensibilitate și fragilitate anormală a fibrelor colagene și a articulațiilor, este
responsabilă de mișcări neobișnuit de ample, dar și de luxații frecvente (acești
bolnavi devin de multe ori artiști de circ- contorsioniști). Din păcate, rupturi ale
diafragmului, colonului și chiar al peretelui arterial, produc complicații grave, de
multe ori fatale.
Fibrele de reticulină sau reticulare, sunt mai fine, cu diametrul de 0,2-0,5-1
micron, ramificate și anastomozate, formând rețele în stroma diferitelor
organe, în special în organele hematopoetice și în ficat, ca și în jurul celulelor
adipoase sau a fibrelor musculare. Nu se colorează cu hematoxilină-eozină, dar apar
ca linii roșii sau negre, când sunt colorate cu PAS sau impregnate cu nitrat de argint,
datorită conținutului lor în mucopolizaharide sau în lipide.

31
Fiind precursoare ale fibrelor de colagen, fibrele precolagene, sunt formate de
asemenea sub acțiunea celulelor conjunctive tinere, mai bogate în glucide și conținând
și lipide. Transformarea lor în fibre colagene mature, se traduce prin modificarea din
negru în brun a culorii lor, pe preparatele impregnate cu nitrat de argint, pe lângă
îngroșarea lor. înainte de a deveni fuxinofile, prezintă un stadiu intermediar, când se
colorează cu albastru de metil (fibre colagene tinere sau cianofile).
Fibrele elastice, numite și fibre galbene, sunt lungi și subțiri, cu diametrul
până la 1 micron, omogene și ramificate, formând rețele sau dispunându-se în
fascicule sub formă de lamele. Sunt numeroase în organele care își modifică forma
și volumul în funcție de împrejurări, tocmai datorită conținutului lor în fibre elastice,
care permit întinderea și revenirea la dimensiunile inițiale ale țesuturilor componente
(țesutul pulmonar, arterele mari, pavilionul urechii).
Se colorează în roșu-brun cu orceină și în albastru închis cu rezorcină-fuxină
Weigcrt. Sunt insolubile în apă, rezistente la acțiunea alcoolului și clerului, greu
solubile în acizi și in baze. Sunt rezistente la acțiunea enzimelor digestive, cu excepția
elastazei pancreatice. înaintarea în vârstă, duce iu scăderea importantă a elasticității
lor, printr-un proces de umflare și impregnare cu săruri de calciu, numit elastoză. Sunt
constituite predominant dintr-o glicoproteina, elastină, cu conținut caracteristic de
desmosină. Generate sub acțiunea fibroblastelor în majoritatea țesuturilor, fibrele
elastice pot apare în peretele vaselor și sub acțiunea fibrelor netede (Fig.13).

32
 ȚESUTURILE CONJUCTIl’E

In cazul unor defecte structurale ereditare, incompetența fibrelor elastice duce

la apariția unor tulburări funcționale și structurale care apar din copilărie, sub forma
sindromului Marfan: oasele, în special falangele, apar lungi și subțiri
(arahnodactilie), articulațiile laxe, predispuse la luxații, aparatul suspensor defect al
cristalinului produce tulburări de acomodare, valvele cardiace funcționează defectuos;
mai gravă este incompetența tunicii elastice a arterei aorte, prin care poate pătrunde
sângele (anevrism disecant).

CLASIFICAREA ȚESUTURILOR CONJUNCTIVE

Țesuturile conjunctive pot fi clasificate după mai multe criterii. După

consistență pot fi împărțite în țesuturi conjunctive moi și țesuturi conjunctive dure,
dintre care unele pot fi tăiate cu cuțitul (țesutul cartilaginos), iar altele nu(țesutul osos).
La acestea, unii specialiști adaugă sângele, un țesut conjunctiv lichid.
Cea mai importantă este clasificarea embriologică-histologică, care ține
seama de modul de formare și de proprietățile lor structurale microscopice.
A. Țesuturi conjunctive embrionare sau tranzitorii, caracteristice
vieții intrauterine și întâlnite numai excepțional în viața extrauterină, sunt:
1. țesutul mezenchimatos și
2. țesutul mucos.
B. Țesuturi conjunctive adulte sau permanente, prezente în decursul
întregii vieți, prezentând însă unele modificări în funcție de vârstă. Cele care prezintă
proprietățile descrise ale substantei fundamentele si ale fibrelor, constituie tesuturile
conjunctive propriu-zise. Alteori, aceste proprietati sunt modificate, corespunzand unor
functii particulare care duc la diferentierea unor tesuturi conjunctive specializate . Pe
aceste crtiterii, tesuturile conjuntive adulte pot fi clsificate in modul urmator:

33
pot fi clasificate
țesuturile
descrise ale
corespunzând
conjunctive co j
substanței
zise.
în Alteori,aceste
specializate.
unor funcții fundamentale
modul
particulare
Pe următor: proprietăți
șiale
aceste criterii,
la fibrelor,
țe sunt
diferențierea modificate,
constituie
conjunctive
unor țesuturi
adulte
1. Țesuturi conjunctive propriu-zise :
a. țesutul conjunctiv lax
b. țesutul conjunctiv dens:
- parțial sistematizat
- total sistematizat.
2. Țesuturi conjunctive specializate :
a. țesutul reticular
b. țesutul adipos
c. țesutul elastic
d. țesutul pigmentar
e. țesutul cartilaginos
f. țesutul osos
g. sângele

ȚESUTURILE CONJUNCTIVE EMBRIONARE

’ SAU TRANZITORII

ȚESUTUL MEZENCHIMATOS

Este prima formă de țesut conjunctiv, care derivă la embrion din foița
mezodermica și care, până la sfârșitul vieții intrauterine, se va diferenția în celelalte
tipuri de țesut conjunctiv. Această diferențiere, este urmarea deosebitei sale capacități
proliferative, de înmulțire și plastice, de formare de diferite țesuturi.
Spre deosebire de alte țesuturi, a căror diferențiere este legată de o diminuare a
capacității de proliferare și regenerare, cele mai multe țesuturi provenite din
mezenchim, mai ales țesuturile conjunctive comune, își conservă în bună parte această
capacitate deosebit de importantă pentru repararea unor distrugeri tisulare, pe care
organismul le poate suferi în cursul vieții. Fenomenul este urmarea persistenței, printre
celulele conjunctive diferențiate, a

34
 ȚESUTURILE CONJUCTIYE

unor celule mezenchimatoase nediferențiate (Fig. 9.), cu mari capacități proliferative; ele pot
fi identificate imunomicroscopic, prin prezența pe suprafața lor, a unor structuri de tipul CD 34.
Examenul țesuturilor embrionare, arată că țesutul mezenchimatos este constituit din
celule mari, de formă fusiformă sau stelată, cu nudei conținând o cromatină fină și nucleoli.
Citoplasmă este bogată în organite, numeroșii ribozomi conferindu-i o reacție bazofilă. Substanța
fundamentală este redusă, dar crește în cantitate pe măsură ce acest țesut se diferențiază în alte
tipuri de țesut conjunctiv, după cum încep să apară și fibrele, la început reticulare.
La bolnavii cu SIDA, apare în mod caracteristic o tumoare malignă, sarcomul Kaposi,
urmarea infectării celulelor mezenchimatoase cu un virus herpetic.

ȚESUTUL MUCOS

Este o formă tranzitorie de țesut conjunctiv, abundent la embrion și la făt și persistând la

naștere doar în cordonul ombilical sub forma gelatinei lui Wharton.
Este un țesut moale, constituit dintr-o substanță fundamentală abundentă, al cărei
conținut - de obicei bogat în acid mucoitinsulfuric -, îi conferă o reacție bazofilă, colorându- se
cu albastru alcian, dar și metacromatic în roz, cu albastru tripan. Celulele sunt rare, de formă
stelată, prezentând prelungiri (Fig. 14). .

In condiții patologice, cum sunt stările de inaniție, hipovitaminoze, insuficiențî

tiroidiană, diferite țesuturi conjunctive, uneori chiar și cel cartilaginos, pot suferi «
transformare sau metaplazie, căpătând aspectul țesutului mucos; este caracteristică în acel
sens, transformarea țesutului conjunctiv subcutanat la cei suferinzi de insuficiență tiroidiană
prin apariția mixedemului care conferă feței bolnavului un aspect de lună plină.

35
 ȚESUTURILE CONJUNCTIVE ADULTE

ȚESUTUL CONJUNCTIV PROPRIU-ZIS

în funcție de cantitatea de fibre conjunctive, există țesuturi conjunctive laxe și dense

ȚESUTUL CONJUNCTIV LAX

Este răspândit în întreg organismul, formând scheletul moale sau stronn conjunctivo-
vasculară a diferitelor organe, pe care de multe ori le învelește printr-o capsula protectoare subțire
(ficat, rinichi). Formează de asemenea, țesutul celular subcutanat al copiilor și al persoanelor
care nu s-au îngrășat. învelește, sub formă de fascii, mușchii striati. Este bogat în vase și nervi,
cărora le constituie un înveliș protector.
Celulele, fibrele și substanța fundamentală se găsesc în proporții aproximativ egala.
Substanța fundamentală moale îi conferă însă o anumită rezistență.
Fibrele colagene și elastice sunt dispuse fără o sistematizare deosebită, adaptată unei
condiții mecanice locale. Ele desenează o serie de spații sau areole, de unde și denumirea de țesut
conjunctiv areolar (Fig. 15)

36
 ȚESUT JRILE CONJUCTI 'E

In ce priveste celulele caracteristice, ele sunt celule conjunctive tinere sau

mature, fibroblastele și fibrocitele.
Fibroblastul. formă tânără și activă de celulă conjinctivă, este o celulă mare, de
12- 20 microni, fusiformă sau ovalară, prentând prelungiri care ii conferă un aspect
stelat. Nucleul este mare cu cromatina fină și cu 1-2 nucleoli. Citoplasma bazofilă,
prerintă organite celulare bine reprezentate, exprimând caracterul activ al celulei în
elaborarea fibrelor și a substanței fundamentale. Această functie este demonstrată și de
existența enzimelor necesare sintezei de glicoproteine.
Fibrocitul, formă matură puțin activă, se deosebeste de fibroblast prin nucleul
mai mic, cu cromatina condensată și fară nucleoli, prin citoplasma mai redusă, acidofilă,
conținând organite mai rare (Fig. 16).
Față de aceste celule indigene, caracteristice țesutului conjunctiv, el conține și
numeroase celule emigrate, provenite din alte organe, dar cu rol deosebit in reacțiile de
apărare ale organismului. Cele mai importante sunt histiocitele și mastocitele

37
Histiocitul se diferențiază în măduva hematogena a oaselor din celule
mezenchimatoase, precursoare ale celulelor din sânge, având un potențial
hematopoietic. Ele trec prin sânge sub forma monocitelor, dupa care colonizează toate
țesuturile, în primul rând organele limfatice și țesuturile conjunctive, avand un rol
esenți îl în apărarea și epurarea organismului de structuri inutile sau străine,
inclusiv microbi sau paraziți. înzestrat cu proprietatea de a recunoaște astfel de
structuri inutile, rezultate din metabolism sau nocive, microbi sau paraziți, histocitul
se activează, transformându-se în macrofag, celulă cate, după cum îi spune numele

In forma inactiva. în repaus, histiocitul este dificil de diferențiat de fibroblast

având aceiași formă și aceleasi dimensiuni. Pe suprafața sa, pot fi puți în evidență însă,
receptori pertru complement fi pentru fracțiunea cristalizabilă a imunoglobinelor.
Îmunomicroscopic, cele mai multe macrofage și monocite prezintă în citoplasmă
structura CD68, legată de lizozomi. Citoplasmă conțin; numeroși lizozomi bogați în
enzime hidrolitice, în special în fosfataze. în contact cu structuri străine sau denaturate,
histiocitele se activează prin: mobilizare și prcliferare, transfornadu-se în macrofage
(Fig.17). Apar ca celule rotunde. cu nucleu mare veziculos Cu cromatina fină.

38
 ȚESUTURILE CONJUCTIVE

Emiterea de prelungiri citoplasmatice, pseudopode, îi permit deplasarea și

înglobarea structurilor menționate în vacuole citoplasmatice, în care se revarsă
conținutul lizozomilor, transformâncțu-se în fagozomi, în care materialul înglobat
este supus unei digestii enzimatice. In cazul microbilor, macrofagele secretă substanțe
solubile, citokine, cu rol în mobilizarea leucocitelor, dar și în proliferarea țesutului
conjunctiv și a vaselor. Importanță deosebită prezintă limfokina 1, numită și
monokină, care activează limfocitele T, cele mai importante celule în desfășurarea
unei reacții imune.
în totalitatea lor, histiocitele sau macrofagele constituie sistemul fagocitar
mononuclear, care asigură salubritatea organismului și rezistența împotriva infecției
microbiene.
Mastocitul sau celula bazofîlă tisulară, provine de asemenea din măduva
hematogenă, după ce a trecut prin sânge sub forma leucocitului polinuclear bazofil.
Este o celulă de formă ovală sau alungită, de 15-20 microni, cu nucleu veziculos,
hipocrom. Citoplasmă, pe lângă organitele comune, conține numeroase granulații
mari, rotunde, de formă și dimensiuni inegale, care uneori maschează nucleul. Ele se
colorează în albastru cu hematoxilină și albastru alcian și metacromatic, în roșu, cu
albastru de toluidină sau violet de metil, de unde și denumirea de granulații
metacromatice. Sunt PAS-pozitive. Față de celulele tinere, care conțin granulații
predominant colorabile cu albastru alcian, celulele mature prezintă granulații
predominant pozitive la safranină. Aceste granulații apar la microscopul electronic
delimitate de o membrană și conțin o serie de substanțe active, în special histamină,
serotonină și heparină (Fig.18).

Mastocitele sunt dispuse în special în jurul vaselor și prezintă pe suprafața l«r

receptori pentru imunoglobulinele E, anticorpi care sc formează în organismul unor
persoane sensibilizate față de diferite structuri. Combinându-se cu acestea, anticorpii

39
respectivi e fixează pe suprafața mastocilclor, producând degranularea lor cu
eliberarea substanțchr conținute. Histamina și serotonina, mărind permeabilitatea
vasculară, determină o reacție alergică asociată cu urticarie, hipotensiune, astm,
diaree, producând în formele grave o state de șoc. Aceste reacții sunt frecvente la
persoanele care prezintă de la naștere un număr crescit de mastocite.
în mod normal, în țesutul conjunctiv lax se întâlnesc doar rare leucocite
polinucleare, limfocite sau plasmocite, celule care asigură rezistența organismului
împotriva infecțin microbiene. Ele se înmulțesc în cazul unor astfel de procese
patologice și pot persista mdt timp în țesuturile inflamate.
în țesutul conjunctiv al persoanelor care se alimentează excesiv, suferă de
tulbură-i endocrine sau de diferite boli de metabolism, se înmulțesc fibrocitele
încărcate cu lipide, ca:e sc transformă în celule grase, lipocite sau adipocite și zone
importante de țesut conjunctiv je pot transforma în țesut adipos.
De asemenea, în anumite situații, în general în organe bogate în celule încărcate
cu melanină, melanocite, cum sunt pielea sau ochiul, în țesutul conjunctiv se pot
acumula macrofage încărcate cu pigment, celule melanofore, care conferă țesutului
respectiv o culoae brună-închisă, justificând denumirea de țesut adipos.
în sfârșit, când sub acțiunea a diferiți factori patogeni, porțiuni de țesut sau de
orgin sunt distruse, ele se înlocuiesc de obicei prin formare de țesut conjunctiv. La
început apare o proliferare de fibroblaste și vase capilare, cu peretele constituit dintr-
un singur strat de celule
endoteliale, numite capilare de neoformație. Acest țesut conjunctiv tânăr, bogat în
celule și vase, de consistență moale și de culoare roșie, se numește țesut de granulație.
în decurs de câteva săptămâni, el se transformă în țesut conjunctiv adult, în care
diferitele componente se găsesc în proporții aproximativ egale, apoi în țesut
conjunctiv dens, în care predomină fibrele colagene.
în concluzie, țesuturile conjunctive laxe realizează importante și complexe
funcții: mecanică, metabolică, de apărare și de reparație.

40
 ȚESUTURILE CONJUCTIVE

ȚESUTUL CONJUNCTIV DENS

Se caracterizează prin predominanța fibrelor colagene asupra celorlalte

componente, ceea ce îi conferă o consistență fermă, chiar dură uneori și o rezistență
deosebită la solicitări mecanice. în funcție de dispoziția parțial sau total sistematizată,
orientată în câteva direcții sau într-o singură direcție a fasciculelor de fibre colagene
care îl compun, se descriu două tipuri de astfel de țesut.

Țesutul conjunctiv dens parțial sistematizat sau modelat, conține fascicule

de fibre colagene orientate în diferite direcții. Prezintă încă o consistență moale, dar
mai fermă decât a țesuturilor laxe și este evident mai rezistent la solicitările mecanice.
Constituie stratul conjunctiv al pielii, dermul. Acesta prezintă o porțiune
superficială mai puțin densă, mai celulară și mai bine vascularizată, situată sub
epiderm, dermul papilar. Porțiunea profundă, mult mai fibroasă și mai consistentă,
constituie dermul reticular, alcătuit din fascicule de fibre colagene care se întretaie
în diferite direcții.
Un aspect asemănător îl prezintă și stratul de țesut conjunctiv dispus sub
epiteliul mucoaselor, așa numit corion sau lamină proprie, cât și tunica
submucoasă din structura tractului respirator sau digestiv. El formează și capsulele
mai consistente ale unor organe (splină, testicul) și se întâlnește și în structura
seroaselor, în special în epiplon.

ȚESUTUL CONJUNCTIV DENS SISTEMATIZAT

Este format predominant din fibre colagene dispuse în fascicule orientate într-
o singură direcție sau în câteva direcții, conținând puține celule, puțină substanță
fundamentală. Aceasră structură îi conferă o consistență fermă și o rezistență
deosebită la tracțiune, presiune sau frecare.

41
Datorită acestor calități, formează tendoanele, aponevrozele, capsulele și
ligamentele articulare.
Printre fasciculele paralele constituite din fibre colagene groase, se intalnesc
rare fibre cu prelungiri în rețea, precum și rare celule turtite,in forma de stea, cu
prelungiri care inconjoara fibrele. Aceste fibrocite adaptate tesuturilor se numesc
tenocite. Vasele sanguine sunt de asemenea rare.
Mai multe fibre conjunctive învelite în capsule conjunctivo-elastice, formează
un fascicul primar sau un endotenoniu. Mai multe fascicule primare formează un
fascicul secundar sau un peritenoniu, de asemenea învelit într-o capsulă conjunctivă
proprie. In sfârșit, fasciculele secundare formează împreună tendonul propriu-zis,
învelit în epitenoniu.
Structurile vasculare puțin numeroase din tecile menționate, hrănesc
fasciculele fibroase prin imbibiție. Această situație, cât și numărul redus de celule,
face ca țesutul tendinos să prezinte o capacitate de regenerare redusă, în unele cazuri
de ruptură fiind necesare transplante de tendon.
O structură asemănătoare prezintă și țesutul propriu al corneei, format din
fibre conjunctive dispuse în 40-60 lamele orientate paralel între ele și paralel cu
suprafața organului. Celulele, de asemenea de formă stelată, prezente între lamele, se
numesc celule corneene. Există și o cantitate redusă de substantă fundamentală și de
fibre elastice. Nu există vase sanguine, corneea hrănindu-se prin îmbibare cu umoare
apoasă. Pătrunderea vaselor în țesutul comeean se face numai în condiții patologice
și produce tulburări de vedere (panus)

42
 ȚESUTURILE CONJUCTIVE

ȚESUTURI CONJUNCTIVE SPECIALIZATE

ȚESUTUL RETICULAR

Țesutul reticular este format dintr-o rețea de fibre reticulare într-o substanță
fundamentală moale, peste care se suprapune o rețea de celule reticulare, celule
stelate, prezentând prelungiri care se anastomozează între ele, cu nuclei mari,
veziculoși, cu nucleoli evidenți, capabile să producă fibre reticulare.
Printre ele se întâlnesc constant histiocite similare morfologic, dar cu proprietăți
diferite: histochimice, imunomicroscopice și funcționale (mobilizare, fagocitoză).
Constant se întâlnesc și celule mezenchimatoase nediferențiate, purtătoare de structuri
CD34. Există și numeroase vase sanguine și limfatice, cu pereți subțiri, de multe ori
discontinui (Fig. 20).

Țesutul reticular formează stroma organelor hematopoetice: măduva

hematogenă, noduli limfatici, splină, ca și a lobulilor hepatici.

ȚESUTUL ADIPOS

Este un țesut constituit predominant din celule, substanța fundamentală și fibrele

fiind mai puțin reprezentate.
în corpul omenesc se întâlnește sub formă de țesut adipos comun și rar, sub
formă de țesut adipos brun.
Țesutul adipos comun are o culoare galbenă. La naștere este distribuit uniform
sub piele, constituind țesutul celular subcutanat sau hipodermul, ca și în mediastin,
spațiul retroperitoneal, bula lui Bichat și grăsimea pararenală, în cantitate redusă.
Ulterior, prezintă importante variații constitutive în funcție de vârstă, sex, alimentație,
profil hormonal.

43
 Celulele caracteristice, adipocite sau lipocite, sunt celule mari, cu diametrul de
100- 120 microni, conținând o singură vacuolă mare de grăsime, în special grăsime
neutră. Nucleul este mic, hipercrom, împins la periferie, conferind celulelor un aspect
de inel cu pecete. Mica porțiune de citoplasmă persistentă, conține puține
organite(Fig21).

în materialul inclus la parafină, citoplasmă apare fără conținut, grăsimea fiind

dizolvată în solvenții utilizați. Pe secțiuni la congelație, ea poate fi colorată în roșu cu
roșu- stacojiu (scarlet red) sau roșu-uleios (oil red), în portocaliu cu Sudan III, în negru
cu negru Sudan sau acid osmic, în albastru cu albastru de Nil. între celule se găsesc
vase sanguine și limfatice, nervi și o bogată rețea de fibre reticulare care delimitează
lobuli rotunzi.
Țesutul adipos se formează încă din viața intrauterină din țesutul mezenchimatos
(Fig 22), prin intermediul unor celule adipoase tinere, lipoblaste, constituind țesutul
adipos primar. După naștere se formează în continuare prin încărcarea cu lipide a
fibroblastelor, formând țesutul adipos secundar.
Are funcție metabolică (depozit de substanțe grase), mecanică (amortizează
traumatismele), termoreglatoare (împiedică pierderea de căldură).

44
 ȚESUTURILE CONJUCTIV'E

Țesutul adipos brun (Fig. 23) este caracteristic animalelor care hibernează. La naștere
se întâlnește în cantități moderate în regiunea cervicală, torace, spațiul retroperitoneal;
este mai abundent la sugarii predispuși la moarte subită. La adult se întâlnește
excepțional, putând produce tumori numite hibernoame.
Se prezintă sub formă de lobuli formați din celule rotunde sau poligonale, cu
nucleu central și vacuole citoplasmatice multiple; de aici denumirea de țesut adipos
multilocular, în contrast cu cel unilocular comun. Conține organite mai numeroase și
un pigment brun. Lobulii sunt bine vascularizați, ca niște glande endocrine și înconjurați
de o capsulă.
Sub acțiunea noradrenalinei, metabolizarea grăsimilor conținute generează
căldură, permițând adaptarea la temperatura rece.

45
 ȚESUTUL ELASTIC

Este o formă particulară de țesut conjunctiv, caracterizat prin bogăția în fibre

elastice, ramificate și anastomozate, pe lângă mai rare fibre și celule conjunctive și o
substanță fundamentală redusă. Sub acest aspect, formează peretele alveolelor
pulmonare.
în tunica medie a arterelor mari, aorta și pulmonara, fibrele elastice sunt mai
groase și se dispun sistematic, sub formă de fascicule și lamele concentrice, formând o
structură elastică și rezistentă la presiunea sanguină.

ȚESUTUL PIGMENTAR

în unele țesuturi cum sunt tunica mijlocie a globului ocular - irisul și coroida -
bogăția în celule conjunctive încărcate cu pigment de melanină, celule cromatofore,
justifică denumirea de țesut pigmentar. Melanină este de fapt produsă de celule de
origine nervoasă, melanoblaste și melanocite.

ȚESUTUL CART1LAGINOS

Țesutul cartilaginos este un țesut conjunctiv specializat, caracterizat printr-o

substanță fundamentală de consistență fermă dar elastică, adaptată la acțiunea
factorilor mecanici, presiune, tracțiune sau frecare. Spre deosebire de alte țesuturi
conjunctive, este lipsit de vase sangvine, limfatice si nervi

46
 ȚESUTURILE C ONJUCTIVE
Aceste proprietați îi conferă o serii de funcții importante:
-asigură contactul ntre diferitele piese de scheletului, la nivelul articulațiilor
mobile și semimobile;
-leagă unele piese osoase prin articulații fixe;
-formează scheletul unor organe: piramida nazală, pavilionul urechii,
conductul auditiv extern, trompa lui Eustache, laringele, traheea, bronhiile mari
La unele vertebrate inferioare (pești, se acieni), scheletul este constituit integral
din țesut cartilaginos. La restul vertebratelor, inclusiv la om, formează scheletul
embrionul si fătului care se transformă progresiv în țesut osos, se osifică, până la sfârșitul
vieții intrauterine sau curând după naștere; cartilagiile de tranziție se osifică, persistând
in conțin lare cartilagiile permanente.
In..timpul vieții intrauterine, țesutul cartilaginos se diferențiază direct din
mezenchim, apoi și din țesutul conjunctiv, prin transformarea fîbroblastelor în cel de
cartilaginoase.
Ca orice țesut conjunctiv, țesutul cartilaginos este constituit din celule, substanță
fundamentală și fibre.
Substanța fundamentală este componenta cea mai abundentă, responsabila
principală pentru proprietățile menționate ale țesutului cartilaginon Apare ca o substanță
lipsită de structură, omogenă, hialină. Fibrele continute, având un indice de refracție
similar, nu surt vizibile pe colorați uzuale, necesitând tehnici speciale de evidențiere. Este
un gel de natură glicoproteică, în care predomină colagenul tip II și proteoglicanii.
Conținutul în acid condroitinsulfuric al mucopolizaharidelor connstituente, îi confera în
timpul vieții intrauterine și la persoanele tinere - , o reacție predominant bazofilă,
prezentând o nuanta albastă pe preparatele colorate cu hematoxil nă-eozină. Mai târziu,
își păstrează aceasta reacție în jurul celulelor : au a grupurilor de celule, constituind
substanța fundamentală capsulară sau teritorială, în timp ce între celule reacția devine
progresiv acidofilă pe masura înaintării în vârstă (substanță interteritorială).
Celulele cartilaginoase, condrocitele. sunt celule mari, cu diametrul de 25-30,

4,f
cană la 40 nicroni, de formă oială sau sferică, conținând 1 sau 2 nudei, bogați în cromatină
si cu nucleoli evidenți. Citoplasma abundentă, bazofilă, conține numeroase mitocondrii,
un reticul endoplasmatic abundent și complexul Golgi evident. Se observă numeroase
incluzii de lipide, glicogen și mucopolizaharide.
Echipamentul lor enizimatic le permite controleze structură substanței fundamentale,
favorizând formarea sau resorbția ei, în funcții de necesități. Secretă și diverse citokine.
în special interleukina 1 și factorii de necroza tumorală, cu rol în topirea celulelor
tumorale, dar și în stimularea proliferării celulare.

2
 ȚESUTURILE CONJUCTIVZ

Condrocitele se diferențiază din celule mezenchimatoase sau din fibroblaste, prin

intermediul unor forme tinere, numite condroblaste, celule mici și turtite. Spre deosebire
de majoritatea țesuturilor conjunctive în care maturizarea celule or se traduce printr-o
micșorare a dimensiunilor, în cazul condrocitelor, ei se caracterizează printr-o mărire de
volum.
Condrocitele sunt dispuse în niște lacune ale substanței fundamen ale numite
condroplaste, izolate sau în grupuri de 2-4 celule; ele se ntmesc grupuri izogene,
întrucât provin din diviziu lea aceleiași celule Dispoziția acestoi grupuri diferă în funcție
de împrejurări. La cartilagiile de conjugare, ele sunt dispuse în coloane paralele -grupuri
izogene axiale, iar în cartilagiile costale sunt dispuse radiar-grupuri izogene coronare.
Pereții condioplastelor sunt const tuiți dintr-un fel de c apsulă intens bazofilă,
bogată în acid condroitinsulfu ic, rezultată din condensarea substanței fundamentale.
Fibrele, similare celor din alte țesuturi conjunctivi, sunt colagene, riticulare și
elastice. în funție de numărul lor, exiști 3 tipuri de țesut cartilaginos cu proprietăți
diferite : hialin, elastic și fibros.

ȚESUTUL SARTILAGLNOS HIALIN

Țesutul cartilaginos hialin este cel mai răspândit. După ce a constituit scheletul

embrionului și fătului, în viața extrauterină formează cartilagiiie articulare și costale,

precum și scheletul laringelui, traheei ș bronhiilor mari. Apare ca o substanță omogenă,

de nuanță albicioasă-albăstruie, translucida. Fibrele, în majoitatea lor colagene sunt fine,

dispuse într-o rețea laxă, determinată de acțiunea unor factori mecanici. Sunt ma

numeroase și dispuse concentric în jurul celulelor, constituind coșuletee fibrilare. Un

grup de celule izogene, cu capsula respectivă, coșulețul fibrilar și substanța fundamentaai

adiacentă, constituie unitatea morfo-funcțională a țesutului cartilaginos Sau condronul

(Fig.2 4).

48
 ȚESUTURILE CONJUCT1VE

ȚESUTUL CARTILAGINOS ELASTIC

Țesutul cartilaginos elastic, de nuanță gălbuie și opac, extrem de elastic,

formează scheletul pavilionului urechii, trompa lui Eustache, epiglota și
parțial,laringele, unde se observă forme de trecere spre țesutul cartilaginos hialin.
într-o substanță fundamentală mai puțin abundentă,se întâlnesc condrocite mai

mici, izolate sau dispuse în grupuri izogene și, în mod caracteristic, un mare număr

de fibre elastice, care îi conferă o deosebită elasticitate (Fig. 25).

49
 ȚESUTURILE CONJUCTIVE

ȚEASUTUL CARTILAGINOS FIOROS

Țesutul cartilaginos fibres are o culoare albicioasă, cu un evident aspect fibros
Formează discurile intervertebrale, țesutul de legătură al simfizei pubiene și poate fi
întalnit la nivelul inserției unor tendoane pe os. Substanța fundamentală este puțin
abundentă, mai evidentă în jurul celulelor. Predomină fibrele colagene dispuse în
fascicule groase, orienta în conformitate ou forțele care exercită tracțiunea (Fig. 26).

Cu excepția suprafețelor articulare, țesutul cartilaginos este învelit la periferie de

o membrană conjunctivo-vasculară numită pericondru. Ea este formată dintr-un strat
extern, predominant fibros și un strat intern, în care se găsesc mai multe vase sanguine,
în general de tip capilar, precum și celule, fibroblaste și histiocite. Pericondrul asigură
nutriția țesutului cartilaginos, prin lichidul interstițial care se filtrează prin peretele
capilarelor și difuzează în substanța fundamentală, până la celule. La acest fenomen
contribuie și lichidul sinovial care umectează suprafețele articulare.
Pericondrul contribuie și la creșterea în dimensiuni a țesutului cartilaginos.
Fibroblastele din stratul intern se pot transforma sau metaplazia în condroblaste
secretoare de substanță fundamentală cartilaginoasă ; astfel se formează, prin apoziție,
noi straturi de țesut cartilaginos. Există însă și un proces de creștere interstițială, când
diviziunea condrocitelor și dispunerea lor în serii izogene axiale, poate duce la creșterea
lor în lungime

Capacitatea de regenerare a țesutului cartiiaginos este însă redusă. în caz de

distrugere, pericondrul poate înlocui țesutul distrus prin țesut conjunctiv fibres, care se
poate uneori calcifia. Pătrunderea de vase în țesutul cartilaginos, ca și în cornee,
constituie un fenomen patologic cu urinări defavorabile : țesutul cartilaginos în care au
pătruns vasele, poartă numele de panus. Lipsa vaselor determină însă o toleranță
crescută a țesuturilor cârtilaginoase sub formă de transplant.
Creșterea și: integritatea țesutului cartilaginos este asigurată de o cantitate
suficientă de vitamina C, D și A. ca și de hormonii somatotrop și paratiroidian.
Carențele alimentare grave, ca și hipovitaminozele, în special C. pot produce
50
 ȚESUTURILE CONJUCTIVE
transformarea mucoidă a acestui țesut.
Țesutul cartiiaginos prezintă modificări legate de vârstă. După 50 de ani,
majoritatea persoanelor prezintă modificări ale cartilagiilor articulare, caracterizate prin
scăderea substanței fundamentale și creșterea cantității de fibre, asociată cu depuneri de
săruri calcare sau calcificare și înlocuire progresivă a cartilagiilor. Ele constituie boala
numită osteoartroză, care alături de arterioscleroză și cancer, reprezintă principalele
inconveniente ale vârstei înaintate. Ea .interesează în special articulațiile genunchiului și
ale mâinii. Același proces de calcificare, interesând cartilagiile costale, este responsabil
de pierderea elasticității cutiei toracice. Osteoartroza este considerată astăzi o boală a
țesutului cartiiaginos, în producerea ei jucând un rol important, o serie de citokine produse
de condrocitele uzate, care tulbură procesul normal de sinteză a substanței fundamentale.

ȚESUTUL OSOS

Țesutul osos este un țesut conjunctiv specializat, care datorită consistenței sale
dure, îndeplinește funcția de suport și protecție a diferitelor organe, adică de schelet dur
al organismului. Oferind inserție musculaturii, el constituie partea pasivă a aparatului
locomotor și protejează - în cavitățile: craniană, toracică și abdominală - principalele
organe vitale.
Sub forma măduvei hematogene, adăpostește țesutul care generează celulele
sanguine și limfoide. Reprezentând un depozit pentru calciu și fosfor, are funcție
importantă în desfășurarea metabolismului fosfocalcic.
Apare mai târziu pe scara filogenetică decât celelalte țesuturi conjunctive, inclusiv
țesutul cartilaginos, întâlnindu-se la peștii osoși. De asemenea, repetă ontogenetic acest
aspect filogenetic, apărând mai târziu în viața intrauterină, direct din mezenchim sau
prin transformarea țesutului conjunctiv sau cartilaginos.

51
 ȚESUTURILE CONJUCTIVE

Este un țesut de culoare alb-gălbuie, de consistență dură, care spre deosebire

de cartilagiu, nu poate fi tăiat cu cuțitul. Ca și celelalte țesuturi conjunctive, este format
din celule, substanță fundamentală și fibre. Duritatea îi este conferită de substanța
fundamentală, care reprezintă componenta principală și este impregnată cu calciu.
Celulele osoase, ca funcție, sunt de două tipuri: celule formatoare de os
numite osteoblaste - când sunt tinere - și osteocite - în forma lor adultă - și celule
distrugătoare de os sau osteoclaste. Existența concomitentă a celor două tipuri
celulare, explică permanentele modificări sau remanieri pe care le prezintă țesutul osos
în decursul vieții (Fig. 27).

Osteoblastele sunt celule tinere și foarte active, care se întâlnesc în oasele pe

cale de formare sau în cazul unor procese reparatoare ale țesutului osos. Provin din
celule mezenchimatoase sau din fibroblaste. Se dispun sub formă de rânduri de
aproximativ 400 de celule cubice sau cilindrice, cu aspect epiteloid, de 15-20 microni.
Prezintă un nucleu mare, oval, dispus excentric, conținând un nucleol bine evident.
Citoplasmă abundentă, este intens bazofilă, conține numeroase mitocondrii, un reticul
endoplasmatic rugos bine evident, numeroși ribozomi liberi care explică bazofilia și
aparat Golgi, dispus între nucleu și marginea celulei, care secretă substanța
fundamentală. Se observă incluzii de lipide și mucopolizaharide. Membrana celulară
prezintă prelungiri care vin în contact cu ale celorlalte celule.

52
 _________ ȚESUTURILE CONJUCTII E ______________________

Posedă un bogat echipament enzimatic: fosfatazi alcalină, adenozi

itrifosfatază, enzime oxido-reducătoare, hidrolaze ac de, care participă la elaborarea
componentei organice a substanței fundamentale. Prezintă receptori pentru
parathoimon, vitamina D sau estrogeni și secretă citokine și actori de creștere, care
reglează formarea țesutului osos. Produc sinteza de colagen, în special de tip I, de
proteine fixatoare de calciu, cum sunt: osteocalcina, o proteină osoasă, sau
osteocricina, asigurând formarea substanței fundamentale și a fibrelor pe care acestea
le conține Această activitate se traduce prin formarea de lamele
glicoproteice de oseină, care prin calcificare se transorma în lamele os rase.
înglobându-se în lacunele existente în aceste antele, numite osteoplaste,
osteoblastele se transformă în osteocite.
Osteocitele au formă lenticulară, sunt mai mici, cu citoplasmă mai redussă.
Prezintă prelungiri mai numeroase, care traversează spații înguste canalicule - săpate în
substanța fundamentală, stabilind contacte cu alte celule. Prezența acestui sistem
canalicular de comunicare, asigură circulația lichidului interstițial și desfășurarea
fenomenelor vitale în aceste celule înglobate într-o substanță fundamentală calcificată.
Nucleul osteocitelor este alungit și condensat. Organitele din citoplasmă, deși
prezente, sunt mai sărac reprezentate decât în osteoblaste. Deși nu sunt atât de active
metabolic, osteocitele joacă totuși un rol important în cortrolul fluctuației concentrației
de fosfor și calciu din sânge. Această activitate este desfășuată prin intermediu unui
înveliș glicoproteic, corespunzător unui glicocalix, dispus între osteocite și peretele
osos al osteoplastelor.
Osteoclastele sunt celule ase mănătoare histiocitelor, făcând parte din sistemul
fâgocitar mononuclear. Au dimensiuni gigante, până la 10( microni, o formă ovală
variabilă și pot conține pân; la 50 de nuclei cu dispoziție centrală(po icariocite).
Citoplasma bazofilă în formele tinere, devine acidofilă în fomele mature. Conține
rumeroase mitocondrii și multiple complexe Golgi dispuse în apropierea nucleilor,
numeroși lizozomi, precum și vacuole și granulații rezultate în urma activității lor de

53
resorbție. Ele sunt conținute în niste lacune de resorbție pe care fi le-au săpat în
substanța osoasă, numite lacunele lui Howship. Segmentul de membrană din dreptul
zonei în care își exercită acțiunea de rezorbție, prezintă numeroase extensiuni viloase o
margine în perie, care mărește suprafa a de contact. La acest nivel se pun în evidență
numeroase enzime: fosfitaza acidă, beta-gl curonidaza, anhidrsza carbonică, proteaze,
enzime oxido-reductoare cu acțiune osteoclastică, de topire a substanței fundamentale
osoase.
Osteoclastele au un rol esențial în definitivarea structurii țesutului osos. Ele
transformă formele primitive, fără o structură ordonată a substanței fundamentale
calificate, în os lamelar tip matur.

54
55
 Os lamelar de tip matur. ( cand aceastaa actiune este desavarsita, ele intra in
repaus, iar marginea in perie dispare; se pot activa insa, in caz de necesitate, mai ales in
legatura cu formarea de tesut osos, in cazul fracturilor.
Activitatea osteoclastelor este declansata de citokine eliberate de osteoblaste si
este inhibata de mediatori solubili, eliberati de substanta fundamentala asupra careia
actioneaza, cum este factorul de crestere beta, in acest sens, complexul celular format
din osteoblaste/osteoclaste, este considerat unitatea multicelulara de baza a tesutului
osos. In formarea si resorbtia acestui tesut, in modelarea si remodelarea lui, rolul
esential revine osteoblastului. Acesta produce si mineralizeaza substanta fundamentala,
dar controleaza si activitatea osteoclastelor. Astfel, hormonul paratiroidian care induce
resorbtia calciului din tesutul osos, actioneaza prin intermediul unor receptori asupra
osteoblastelor. Acestea activeaza osteoclastele prin emiterea de mediatori solubili. S-a
mentionat ca exagerarea activitatii acestor celule este moderata de alti mediatori
solubili, eliberati de substanta fundamentala ( factorul de crestere beta ).

Dereglarea acestui echilibru, duce la alterarea structurii normale a țesutului (osos

și la apariția unor boli grave. Astfel, infecția cu un paramixovirus asemănător celui care
produce rujeola sau oreionul, stimulează în mod exagerat activitatea osteoblastelor și,
în mod succesiv, a osteoclastelor. Ultimele produc topirea unor zone extinse din țesutul
osos, care sunt înlocuite de către osteoblaste prin formarea de lamele osoase, incomplet
calicifiicate. are un aspect microscopic anormal, un aspect în mozaic, constituit dintr-o
alternanță de țesut osificat și osteoid Boala se traduce prin deformări importante ale
oaselor (osteită deformantă sau boala lui Paget), cu fragilitate osoasă și fracturi
spontane.
Dimpotrivă, o deficiență funcțională a osteoclastelor, insuficiența secreției de
anidraza carbonică, de natură ereditară, duce la transformarea progresivă a țesutului
spongios în țesut compact, fenomen numit osteopetroza. Distrugerea măduvei
hematogene este urmată de anemie gravă, asocită cu hemoragii și stare de
imunodeficienta.
Substanta fundamentala conține dotă componente: o componentă organică
,oseina,care poate fi studiată prin decalcificare, dizolvarea sărurilor de calciu in aciz si
una anorganica, minerala, obtinuta prin aderarea sau calcinarea osului.
Oseina apare lipsita de structura cand este studiata cu microscopul optic. La
microscopul electronic apare filamentoasa sau fina granulara. De natura glicoproteica,
este insolubila in apa, acizi si baze, iar prin fierbere prelungita se transforma in gelatina.
Contine mucopolizaharide cu puternica afinitate pentru sarurile de calciu.
 ȚESUTURILE CONJUCTIVt

Componenta minerală reprezintă 55-60 % din greutatea osului, fiind mai redusă
în viața intrauterină, în copilărie și în anumite condiții patologice. Conține fosfați și
carbonați de calciu, dar și mici cantități de florură sau sulfiiră de calciu și magneziu.
Fibrele sunt în majoritatea lor colagene.mai rar elastice. Sunt dispuse în
fascicule orientate în funcție de forțele de tracțiune sau presiune exercitate asupra osului.
Ele constituie un fel de armătură care crește rezistența.
CLASIFICAREA ȚESUTURILOR OSOASE

Țesuturile osoase, rezultate din acțiunea osteoblastelor și osteoclastelor, se

clasifică deci în forme imature, nesistematizate și forme mature, lamelare. Structura
microscopică poate fi studiată fie pe preparate decalcifiate și secționate la microtom sau
pe piese uscate și șlefuite până devip transparente.
1.Țesutul osos imatur constituie scheletul embrionului și fătului, fiind înlocuit
după naștere cu țesut matur. La adult persistă însă în suturile osoase, în labirintul osos, în
alveolele dentare și la nivelul fixării tendoanelor pe oase. Se întâlnește și în cursul
vindecării fracturilor, precum și în tumori ale osului. Fasciculele de fibre calcificate care
îl compun prezintă aspectul unei țesături fără dispoziție regulată. Predomină celulele și
fibrele, substanța fundamentală este redusă, bazofilă și slab mineralizată. Celulele sunt
sferice și nu sunt conținute de osteoplaste.
2.Țesutul osos matur este constituit din lamele osoase paralele, substanța
fundamentală este abundentă și eozinofilă, complet mineralizată. Celulele sunt mai puține,
de tip matur, dispuse în lacune. Se prezintă și el sub două forme.
a. Țesutul osos nehaversian sau fibros este primul apărut pe scară
filogenetică, formând scheletul peștilor și batracienilor și coexistând cu cel haversian la
păsări și mamifere. Apare primul în cursul vieții intrauterine. La om formează osul
periostal, stratul superficial al diafizelor oaselor lungi și al oaselor scurte sau late. Este un
țesut dens, sărac sau lipsit de spații vasculare. Este în general un țesut rezistent, dar se
fracturează când o forță acționează perpendicular pe direcția fibrelor constituente.
b. Țesutul osos haversian, reprezintă forma cea mai perfectă de

organizare a țesutului osos, care realizează maximum de rezistență cu minimum de

55
greutate. Constă dintr- un sistem de cilindrii concentrici de lamele osoase în jurul unor

canale conținând țesut conjunctivo-vascular. în funcție de densitatea acestor cilindri,

țesutul haversian este compact și spongios.

c. Țesutul haversian compact, după cum îl arată numele, este integral

constituit din cilindrii concentrici descriși. Lamele componente, în număr de 5-30, au o
grosime de 4-12 microni. Aceste structuri prezintă în centrul lor un canal numit canalul
Iui Havers, cu diametrul de 20-100 microni. Aceste canale traversează oasele în toată
lungimea și grosimea lor și sunt legate între ele prin anastomoze transversale sau oblice,
canalele lui Volkmann. în interiorul osului, ele se deschid în cavitatea medulară, la
periferie sub periost, iar în porțiunea centrală se termină în formă de deget de mănușe (Fig.
28).

Pe secțiune, canalul Havers are o formă rotundă sau ovalară și conține țesut
conjunctiv, structuri vasculare și nervoase: arteriolă, capilar, venulă, vas limfatic, fibre
nervoase. în canalele mai largi pot fi observate osteoblaste și țesut hematogen, asemănător
celui din măduva oaselor. în grosimea lamelelor osoase înconjurătoare, în osteoplaste, se
găsesc osteocitele, care comunică între ele prin sistemul canalicular descris anterior, atât
cu osteocitele din lamelele proprii, cât și cu cele din lamelele învecinate.
Canalul Havers împreună cu lamelele care îl înconjoară, formează un sistem
haversian sau un osteon, unitatea morfofuncțională a țesutului osos haversian. El este
limitat la periferie de o linie strălucitoare, formată din substanță fundamentală
necalcificată sau osteoid, numită linia de ciment sau limitantă externă, iar în interior,
același material separă sistemul lamelar de țesutul conjunctivo-vascular din canal, sub
forma unei limitante interne.
între aceste sisteme haversiene, în număr de 5-15 pe mm2, pot rămâne spații
ocupate de lamele osoase arcuite, resturi ale unor sisteme haversiene primitive, care au
fost parțial distruse de procesele de remaniere a osului; ele se numesc sisteme
interhaversiene sau intermediare.

56
_______________________ ȚESUTURILE CONJUCTIVE _________________________

Osul compact este bogat in structuri fibrilare sub formă de fascicule paralele, care
formează lamele longitudinale paralele cu axul lung al osului și arciforme, care leagă
lamelele osoase între ele. Fibrele perforante ale Iui Sharpey pleacă din periost și se
termină în sistemele interhaversiene. Ele conferă țesutului osos compact o mare rezistență
și elasticitate.
Țesutul haversian compact formează corpul diafizelor oaselor lungi, ca și tablele
oaselor late și stratul superficial al oaselor scurte și al epifizelor oaselor lungi.
Țesutul haversian spongios, formează epifizele oaselor lungi și porțiunea
interioară a oaselor late și scurte. Caracterul spongios este conferit de existența unor
cavități de dimensiuni și forme variate, intercomunicante, numite areole. Ele conțin
măduvă roșie hematogenă producătoare de celule sanguine, care, cu vârsta, se transformă
progresiv în țesut fibro-adipos. Areolele sunt delimitate de lamele osoase, unice sau
multiple, conținând osteocite in osteoplaste, iar pe suprafața lamelelor se găsesc
osteoblaste. Ele se întretaie și se anastomozează în diferite direcții, în funcție de forțele de
presiune și de tracțiune care acționează asupra osului respectiv. Datorită acestei structuri,
osul spongios este mai puțin rezistent decât cel compact (Fig. 28).

STRUCTURA GENERALĂ A OASELOR

După cum s-a menționat, oasele sunt formate din cele două tipuri de țesuturi
haversiene.
Oasele scurte sunt formate dintr-o masă centrală de țesut spongios, acoperită cu o
corticală de os compact.
Oasele late constau din două table de os compact între care există os spongios, cu
cavități mari, numite diploe.
Oasele lungi sunt formate dintr-o porțiune mijlocie cilindrică, diafiza, prezentând
două extremități, epifizele. Epifizele au structura oaselor scurte. Diaftza este un cilindru

57
osos, cu un canal central, canalul medular, care conține în timpul vieții intrauterine
măduvă roșie; după naștere se transformă în măduvă galbenă, formată din țesut adipos,
apoi, la vârstă înaintată, în măduvă cenușie, cu structură fibroasă. Canalul medular, ca și
suprafața interioară a areolelor, sunt tapetate de un țesut conjunctivo-vascular delicat, ale
cărui celule superficiale au un caracter pavimentos, numit endost. Posibilitatea
transformării unor fibroblaste în osteoblaste, îi conferă - în anumite împrejurări - calități
osificante.

58
La periferie, toate oasele sunt invelite intr-o membrana conjunctivo-vasculara,
similara pericondrului și provenind de multe ori din aceasta, numit periost. Prezinta
un strat extern, predominant fibros si unul intern, vascular-celular, care la copii si
adolescenti asigura creșterea în grosime a oaselor, devenind inactiv la maturitate. In
condiții patologice, fracturi,inflamații, tumori, își recapătă capacitatea
osteoformatoare.
Circulația sângelui este asigurată prin două sisteme de artere, arterele
perforante provenind din periost, irigă țesutul osos pe calea canalelor Volkmann
și arterele nutritive care pătrund în os prin găurile nutritive. Cele două sisteme
comunică prin structurile vasculare care traversează canalele Havers. Venele
prezintă un traiect invers. Țesutul osos este sărac în vase limfatice. Nervii,
urmând traiectul arterelor, sunt mielinici, senzitivi și amielinici.
simpatici, vasomotori.

FORMAREA ȚESUTULUI OSOS (OSIFICAREA) ȘI A

OASELOR (OSTEOGENEZA)

Reprezintă două procese diferite. în timp ce formarea osului definitiv

implică osificarea, ultimul proces poate apare și în afara osteogenezei.
Osificarea se produce în țesutul conjunctiv sau în cel cartilaginos. Ea
necesită o vascularizație bogată, care să furnizeze cantități suficiente de calciu și
fosfor eliberate numai în prezența osteoblastelor, care sintetizează oseina și
asigură enzimatic, în special prin acțiunea fosfatazei alcaline, mineralizarea
acesteia.
Se formează un os constituit din țesut imatur, care în cursul osteogenezei,
prin procese de resorbție și remaniere, se transformă în țesut osos matur. Osificarea
este însoțită de creșterea osului respectiv la dimensiunile convenabile. Se observă
două forme de osificare.
Osificarea endoconjunctivală sau de membrană, este întâlnită în oasele
late ale craniului și în unele oase ale fetei. Decurge destul de rapid, printr-o fază
de remaniere și una de mineralizare a tesutului conjunctiv. într-o zonă a țesutului
conjunctiv, fibroblastele proliferează și se orientează în conformitate cu direcția
forțelor mecanice cam acționează la acel nivel, constituind o arie de membrană

59
puternic vascularizată. Ulterior, fibroblastele se diferentiază In osteoblaste. care
formează puncte de osificare, în care se formează oseină si structuri fibrilare in
care începe să se depună calciu. Concomitent, osteoblasteie se transformă in
osteocite. De la punctele de osificare, procesul iradiază spre periferie, cuprinzând
in întregime osul respectiv.

60
 ȚESUTURILE CONJUCTIVE

Modelul de țesut osos în care încă nu s-a depus calciu, constituie țesutul
osteoid. La început apar formațiuni calcificate subțiri, numite spiculi, care se
îngroașe, transformându-se în travee, după care, prin remaniere, apar lamelele
caracteristice țesutului haversian.

Osificarea endocartilaginoasă sau encondrală apare în majoritatea pieselor

scheletului cartilaginos al fătului, cu excepția celor interesate de osifîcarea de
membrană. Apare sub formă de puncte de osificare diafizare și epifizare, de unde se
extinde radiar, resorbind țesutul cartilaginos și înlocuindu-1 cu țesut osos. Acest
fenomen implicăexixtcnța mai multor zone (Fig.29):
1.zona cartilagiului normal sau de rezervă, în care țesutul cartilaginos
prezintă aspectul normal;
2.zona cartilagiului seriat sau proliferativă, în care celulele
cartilaginoase proliferează și se dispun în grupuri izogene seriate ;
3. zona de maturare în care celulele nu se mai divid, dar acumulează
glicogen și încep să secrete fosfatază alcalină ;
4.zona cartilagiului hipertrofie și calcificat, în care celulele apar
hipertrofiate, vacuolizate și degenerate, iar în interstițiu începe să se depună calciu ;
5. zona cartilagiului degenerat, în care celulele cartilaginoase dispar,
iar în interstițiul calcificat pătrund vase sanguine, înconjurate de fibroblaste și
osteoblaste.
6.zona de osteoid, în care șirurile de osteoblaste secretă travee de
oseină ;

7.zona de osifîcare, în care traveele se mineralizează, osteoblastele se

transformă în osteocite și apare țesutul osos imatur. Acesta, în continuare, prin
remaniere, se transformă în țesut osos matur, numai de tip haversian.
Osteogeneza implică totalitatea proceselor de formare și resorbție a țesutului
osos, care duc la apariția formelor definitive ale diferitelor piese ale scheletului.

61
Procesul decurge în 2 faze:
a. osteogeneza primară sau embrionară, în cursul vieții intrauterine,
presupune ambele tipuri de osifîcare, endoconjunctivală și endocartilaginoasă. în
schița cartilaginoasă a oaselor lungi, apare un punct de osifîcare primar din care
procesul se extinde spre extremități. Primul astfel de punct apare la nivelul diafizei
claviculei. Apar apoi și puncte primare de osifîcare epifizare. Se formează os imatur și
apoi matur, de tip fibros. Punctele de osifîcare encondrală sunt completate de puncte
de osifîcare de membrană.
b. osteogeneza secundară apare după naștere și constă în înlocuirea în
cei mai mare parte, a țesutului osos imatur sau fibros, cu țesut haversian compact sau
spongios Acest proces este, după cum s-a menționat, rezultatul raportului dintre
acțiunea osificantă a osteoblastelor și cea rezorbtivă a osteoclastelor. în funcție de
solicitările mecanice, anumite sisteme haversiene sunt înlocuite cu altele. Există astfel
sisteme haversiene primare, secundare și terțiare. Din primele două persistă așa
numitele sisteme interhaversiene sau intermediare. Față de lamele caracteristice
concentrice, există și lame circumferențiale, care înconjoară periferia mai multor
sisteme haversiene, precum și lamele trabeculare, cu dispoziție longitudinală, în
țesutul spongios.
în continuare, creșterea oaselor în copilărie și adolescență, se face în lungime și
grosime. în lungime, creșterea se realizează la nivelul cartilagiilor de conjugare, care
persistă în aceste perioade la limita dintre diafiză și epifize. Paralel, atât oasele lungi,
cât și cele scurte și late, cresc în grosime și volum prin procesul de apoziție, formare
subperiostala de os.
Reglarea osificării și osteogenezei se face pe cale hormonală, în condițiile unâ
circulații sanguine convenabile, furnizoare a unor cantități suficiente de vitamine și
săruri minerale.
Osteogeneza este rezultanta interacțiunii dintre hormonul somatotrop hipofizar
calcitonina tiroidiană, hormonul paratiroidian și hormonii sexuali. Tulburări în secreții
acestor hormoni, pot duce la apariția de malformații, uneori grave, ale scheletului.

62
 ȚESUTURILE CONJUCTIVE

Astfel, insuficiența - în adolescență - a hormonului somatotrop, este asociată cu o

creștere insuficientă a oaselor, în boala numită nanism hipofizar. Dimpotrivă, o
secreție exagerată i acestui hormon, produce în adolescentă, gigantismul, iar la vârstă
matură, acromegalia, hipertrofia extremităților (nas, maxilar inferior, degete etc.).
Insuficiențele tiroidiene grave, produc în copilărie, nanismul tiroidian,
caracterizat prin deformări importante ale scheletului și cretinism.
Hiperfuncția paratiroidei produce zone de decalcificare în diferite oase,
înlocuindu-le cu țesut conjunctiv; oasele devin fragile și se pot fractura spontan
(osteodistrofia fibrochistică generalizată sau boala Recklinghausen). O secreție
timpurie de hormoni sexuali poate duce, pe lângă alte defecte genetice, la osificarea
precoce a cartilagiilor de conjugare, acondroplazia: piticul cu corp normal și membre
scurte.
Deficiența în calciu și vitamină D, este urmată de apariția la copilul mic, a
rahitismului, caracterizat prin oase moi și deformate. Apare uneori și la adulți, când
se numește osteomalacie.
Importanța unei circulații sanguine convenabile pentru asigurarea structurii
normale a țesutului osos, este subliniată de posibilitatea apariției unor zone
circumscrise de necroză sau moarte, observată mai ales în capul femural, uneori după
tratamente cu steroizi, de multe ori fără o cauză evidentă.
în sfârșit, înaintarea în vârstă este legată, ca și în cazul altor țesuturi, de
îmbătrânirea țesutului osos. Aceasta se traduce prin mărirea progresivă a proporției de
țesut spongios și deficiență a mineralizării, fenomen numit osteoporoză, caracterizat
printr-o fragilitate crescută a oaselor. Interesează mai timpuriu și mai frecvent femeile
(osteoporoză de menopauză), fără să menajeze mai târziu și celălalt sex (osteoporoză
senilă). Alterarea unor factori care asigură osificarea normală, poate duce la apariția
timpurie a fenomenului (osteoporoză juvenilă).

63
 CAP. IV SÂNGELE

Este considerat de unii specialiști un țesut conjunctiv cu substanță

fundamentală lichidă și lipsit de fibre. Pentru această opinie pledează faptul că și

sângele are origine mezenchimatoasă ca celelalte țesuturi conjunctive. împreună cu

limfa și lichidul interstițial care provin din sânge, acesta constituie mediul intern al

ființelor vii multicelulare. Se pare că atunci când au părăsit apa mărilor în care a apărut

viața, aceste ființe și-au luat cu ele mediul extern în care trăiseră până atunci, sub forma

mediului intern.

Sângele circulă într-un sistem de conducte închise, vasele sangvine, și asigură

respirația, nutriția, excreția, apărarea și reacția unitară a organismului. Un adult de 70

de Kg posedă 5-6 litri de sânge, reprezentând 6 - 8% din această greutate corporală. La

copii și tineri acest procent este mai ridicat, în timp ce la femei, care au 4 - 5 litri de

sânge, este mai scăzut. în condiții de sănătate, aceste valori se păstrează constante în

întreg cursul vieții. Ele se modifică în caz de boală și modificările apărute constituie

indicații prețioase pentru recunoașterea diferitelor boli.

Sângele este constituit dintr-o parte lichidă, plasma și din structuri celulare sau

fragmente celulare, elemente figurate (eritrocite, leucocite, trombocite). Raportul

dintre plasmă și structurile celulare este exprimat în hematocrit, în mod normal 55/45.

Culoarea roșie mai mult sau mai puțin vie a sângelui este determinată de conținutul în

hemoglobină, mai mult sau mai puțin oxigenată a eritrocitelor.

Plasma sanguină este un lichid de culoare gălbuie, clar, mai vâscos decât apa,

cu densitate de 1027. Este compusă din 90% apă și 10% rezidiu uscat. Rezidiul uscat
este format din 9% substanțe organice și 1% substanțe anorganice. Substanțele

organice sunt azotate (8%) și neazotate (1%), cele azotate fiind proteice și neproteice.

62
 SÂNGELE

Proteinele plasmatice, reprezentând 80% din rezidul uscat al plasmei, se

clasifică în albumine, globuline și fibrinogen. Albuminele, cele mai abundente (65,2%)

și cele mai mici dintre proteinele plasmatice, sunt produse în special în ficat și au rol în

menținerea presiunii osmotice și transportul unor hormoni sau produși de metabolism.

Globulinele, în concentrație de 34,8%, având o greutate moleculară mai mare se

clasifică în forme alfa, beta și gamma, care la rândul lor prezintă diferite subtipuri. în
timp ce alfa și beta globulinele sunt implicate în transportul unor hormoni, vitamine,

minerale sau lipide, gamma globulinele reprezintă structura anticorpilor și sunt

secretate de plasmocite. Fibrinogenul, sintetizat de către ficat,

63
Este un participant esențial în procesul de coagulare, transformându-se din forma

solubilă, sub acțiunea trombinei, în fibrină, substanță insolubilă.

Proteinele plasmatice asigură constantele normale ale presiunii osmotice,

vâscozității și ale echilibrului acido-bazic al sângelui, transportă diferite substanțe,
inclusiv hormoni, enzime, metale, asigură nutriția diferitelor țesuturi și, prin anticorpi,
apărarea organismului.
Substanțele organice neproteice reprezintă produși de metabolism. Sunt azotate
(uree, acid uric, creatinină, bilirubină) sau neazotate (lipide, în special colesterol,
glucide, acid lactic, acid piruvic). Determinarea lor ne oferă indicații prețioase asupra
funcției diverselor organe și a existenței unor boli. Aceleași observații se obțin prin
determinarea concentrației substanțelor anotganice, în special sodiu, potasiu, calciu,
magneziu, fosfor.

Elementele figurate ale sângelui

Se studiază pe un frotiu sanguin (picătură de sânge întinsă pe o lamă) colorat

după diferite metode, în special după metoda May-Grunwald-Giemsa (fig. 30).

Frotiul se fixează și se colorează în primul timp cu reactivul May- Grunwald

(soluție de albastru de metilen și eozină în alcool metilic) timp de 3 minute. După diluare
cu apă distilată neutră, alte trei minute, primul reactiv se îndepărtează și frotiul se
colorează 10 - 20 de minute cu soluție Giemsa (albastru de metilen, eozină și azur în
alcool metilic) diluată 15 picături la 10 cm 3 de apă distilată neutră. După spălare cu apă
de robinet, frotiul se usucă și se examinează la microscop, mai bine cu obiectivul de
imersie. Metoda permite o buna diferențiere a elementelor figurate și stabilirea
proporției dintre ele foarte importanta pentru stabilirea stării de sănătate sau a
recunoașterii diferitelor boli. Metode similare de colorație sunt cele propuse de
Romanowski sau Wright.
64
 SÂNGELE

Eritrocitele (fig. 31)

Se mai numesc globule roșii sau hematii. Sunt celule lipsite de nucleu sau

organite celulare, ajunse la capătul diferențierii lor (nu se mai multiplică). în schimb
sunt perfect adaptate prin structură și compoziția lor chimică, prin conținutul în

hemoglobina, pentru fixarea labilă și transportul oxigenului de la plămâni la țesuturi și

a bioxidului de carbon de la aceste țesuturi la plămâni. S-a menționat că eritrocitele prin

conținutul lor în hemoglobina, conferă culoarea roșie mai mult sau mai puțin vie a

sângelui.

Numărul normal al eritrocitelor este de 4.500.000 - 5.000.000 pe mmc la bărbați

și de 4.000.000-- 4.500.000 pe mmc la femei. Scăderea sub acest număr constituie

anemia, iar depășirea lui se numește poliglobulie.

Examinate la microscop, într-o picătură de sânge cuprinsă între o lamă și lamelă,

au formă rotundă, cu un evident contur periferic, o manta gălbuie, cu un diametru de 7,2

- 7.5 microni. în profil, prezintă forma unei lentile biconcave, cu o grosime de 2 microni

la periferie. Ea reprezintă adaptarea la funcția eritrocitelor, o suprafață maximă pentru

un volum

65
 minim, facilitând fixarea gazelor pe hemoglobina. Forma de disc turtit le permite, de
asemenea, să străbată capilarele sangvine. Ea este menținută prin prezența in membrana
celulară a unor filamente proteice de spectrină și anchinină care realizează o împletitură
cu rol stabilizam (fig. 31).
Față de aceste dimensiuni și forme normale ale eritrocitelor nu rar se întâlnesc

modificări caracteristice unor forme de anemie, de multe ori expresia unor defecte

structurale ereditare ale acestor celule. Eritrocitele de dimensiuni normale se numesc

normocite.

Prezența unor variații de dimensiuni se numește anizocitoză. Când predomină

eritrocitele mai mici este vorba despre microcitoză, cum se întâmplă în cazul anemiilor

prin lipsă de fier, spre deosebire de formele predominant mai mari, macrocitoză,

caracteristică insuficienței unui factor de maturație. O formă gravă este megalocitoza,

când multe eritrocite au un diametru de până la 12 microni, similar celor din viața
intrauterină. Acest fenomen apare în forma gravă de anemie numită pernicioasă.

Apariția de forme diferite poartă numele de poikilocitoză. La unele persoane,

structura defectuoasă a spectrinelor, moștenită ereditar, determină o turtire mai atenuată

a celulelor, al căror volum tinde spre forma sferică, de unde numele de sferocite, atribuit

acestor celule. Urmarea acestui defect sunt dificultățile în traversarea capilarelor din

splină, unde astfel de celule sunt reținute și distruse de macrofage, apărând forma

congenitală de anemie hemolitică.

Alte forme anormale sunt urmarea unor defecte în structura hemoglobinei. în

astfel de cazuri unele eritrocite iau o formă de seceră, drepanocite, alteori formă de

lacrimă, rachetă de tenis sau o formă ovală (ovalocite). în toate aceste cazuri ele se distrug

mai ușor și prezența lor este semn de anemie.

Eritrocitele se diferențiază în măduva hematogenă a oaselor de unde trec în sânge

după ce s-au încărcat cu hemoglobina și și-au eliminat nucleul. în mod normal, 1% din

66
 SÂNGELE

eritrocite prezintă resturi ale cromatinei nucleare sub forma unei rețele fine granulare, de

unde numele de reticulocite. Ele pot fi puse în evidență printr-o colorație vitală cu

albastru de cresil sau roșu neutru. Determinarea numărului de reticulocite este un

indicator prețios al modului cum se face diferențierea lor și al cauzelor unor anemii. în

astfel de boli, în unele eritrocite se pot întâlni resturi ale membranei nucleare, sub forma

unor structuri inelare, inelele lui Caboi, resturi de cromatină, sub forma unor corpusculi

condensați rotunzi, corpusculii Jolly sau chiar celule nucleate sau eritrobalste. în cazul

anemiei pernicioase, aceste celule nucleate sunt de mari dimensiuni (megaloblaste).

în cazul unor intoxicații cu substanțe oxidante apar mici corpusculi de

methemoglobină ce pot fi colorați cu violet cristal, corpusculii Heintz, care uneori pot fi

67
 SÂNGELE

reținuți de macrofegele din splină, conferind celulelor purtătoare aspectul de „celule

mușcate”. în intoxicația cu plumb, în citoplasmă eritrocitelor se pun în evidență
granulații bazofile punctiforme.

Pe suprafața eritrocitelor se găsesc antigenele A și B, care determină cele

patru grupuri de transfuzie sangvină, precum și alte antigene, dintre care cel mai
important este anti genul Rh.
Durata de viață a eritrocitelor este de 90 - 125 de zile. 8 - 10% din masa
eritrocitelor sunt reținute în splină, dar și în măduvă și ficat și sunt distruse printr-
un proces de hemoliză. Fierul, reținut în macrofage, este reutilizat pentru formarea,
în măduvă, a noi celule, așa încât în condiții normale, numărul eritrocitelor este
constant. O parte din componenta proteică a hemoglobinei se elimină sub formă de
bilirubină.

Leucocitele

Se numesc globule albe; prin centrifugarea sângelui se dispun la suprafața

masei de eritrocite sub forma unei pelicule de culoare albă.
Examinarea lor la microscop pe frotiuri de sânge periferic colorate cu Giemsa
permite clasificarea lor, după forma nucleului, în polimorfonucleare cu nucleul
format din mai mulți lobi și mononucleare, cu nucleu rotund. Polimorfonuclearele,
numite și granulocite, pe seama conținutului lor în granulații citoplasmatice, se
împart în: neutrofile, eosinofile și bazofile, în funcție de reacția acestor granulații.
Mononuclearele, în funcție de dimensiuni și alte particularități sunt limfocite și
monocite.
Raportul dintre aceste tipuri de celule constituie formula leucocitară. în mod

68
normal, aceasta variază între următoarele valori:
- granulocite neutrofile: 60 - 65%
- granulocite eozinofile 2 - 4%
- granulocite bazofile 0,5-1%
- limfocite 25 - 30%
- monocite 4- 8%
Determinarea ei constituie o foarte prețioasă metodi. de diagnostic.

Leucocitele polimorfonucleare

Granulocitele neutrofile (fig. 32) sunt cele mai numeroase.

Fig. 32. Granulocit neutrofil

Au formă rotundă, cu diametral de 10-12-14 microni. Nucleul este constituit

din 3-5 lobi ovali uniți prin filamente subțiri de cromatină, așa că denumirea de
polinuclear nu mai este justificată. Lobii conțin o cromatină condensată și nu se
observă nucleoli. 1-3% din neutrofile prezintă nuclei nesegmentați (granulocite
nesegmentate), în formă de bastonaș drept sau curb sau de potcoavă: sunt forme
tinere, în contrast cu cele polilobate care sunt cu atât mai mature, cu cât numărul
lobilor este mai mare. în acest sens, stabilirea formulei Arneth, proporția diferitelor
neutrofile în funcție de numărul lobilor reflectă starea de sănătate sau anumite boli
ale organismului. Majoritatea granulocitelor prezintă 3-4 lobi. Devierea spre stânga
(1-2 lobi) atrage atenția asupra unor procese inflamatorii, devierea spre dreapta (4-

69
6 lobi) exprimă o încetinire a regenerării măduvei hematogene; la femei, nucleul
prezintă un apendice de cromatină în formă de băț de tobă, reprezentând cromatina
sexuală (al doilea cromozom X al femeii).
Citoplasmă, acidofilă, conține două categorii de granulații-.
1. granulații nespecifice sunt mai rare, mai mari, colorate în roșu-purpuriu cu
azur, mai puțin vizibile, în prezența numeroaselor granulații specifice. Sunt
lizozomi nemodificați, conținând mieloperoxidază, fosfatază acidă, beta-
glicuronidază, defensine cu acțiune antimicrobiană. Sunt prezente și în alte
tipuri de leucocite (limfocite, monocite).
2. granulatii specifice sunt mai mici, foarte numeroase, de culoare violetă,
rotunde sau ușor aiungite. Conțin fosfatază aicalină. lactoferină, lizozim și
fagocitină cu actiune antimicrobiană, integrină care favorizează aderența
neutrofilelor endoteliului vaselor.

70
 SÂNGELE

Microscopul electronic pune în evidență în citoplasmă, mitocondrii, un complex

Golgi mic, incluzii de glicogen și lipide, ca și structuri filamentoase de actină și miozină
explică motilitatea acestor celule. Imunomicroscopic, pe suprafață se observă receptorii
pentru fracțiunea cristalizabilă a anticorpilor și pentru complement, favorizând aderența și
înglobarea microbilor. Durata de viață este de 2-5 zile, persistând în sânge aproximativ 10
ore. Ca și celelalte celule sanguine, provin din precursorii care se diferențiază în măduva
oaselor.
Rolul esențial al granulocitelor neutrofile se manifestă în inflamafii acute prin
fagocitarea și distrugerea microbilor, în special a cocilor piogeni. Sub influența unor
mediatori chimici proveniți din focarul inflamator, ca și a neutrinelor produse de celulele
endoteliale și a integrinelor, ele aderă de endoteliul capilar și al venulelor, străbătând
peretele acestora prin diapedeză și se îndreaptă spre focarul inflamator. Cu ajutorul
receptorilor dc anticorpi și complement, aderă de microbi, pe care îi fagocitează, îi
înglobează prin formarea de prelungiri, în vacuole în care se varsă conținutul lizozomilor,
formându-se un fagosom. la acest nivel microbii sunt distruși prin procese oxidative mediate
de lizozim, lactoferina, proteine bactericide, fagocitine sau defensine, realizându-se
bacterioliza (fig. 33).

Din această cauză procentul granulocitelor acute crește în cursul inflamațiilor acute,
produse de bacterii, în special coci piogeni.
Deficiențe enzimatice ereditare determină sensibilitatea persoanelor respective la
infecții bacteriene. Apare boala leucocitelor cu granulații mari a lui Chediak-Higashi
(neutrofilele fagocitează bacteriile dar nu le pot topi) sau boala granulomatoasă cronică
(noduli leucocitari conținând microbi). Neutrofilele distruse constituie cea mai mare parte a
puroiului.

71
 Granulocitele eozinofile (fig. 34)

Fig. 34. Granulocit eozinofil

Sunt de asemenea celule rotunde, cu un diametru de 12-14 microni, ușor mai mari

decât neutrofilele. Este caracteristic nucleul, constant bilobat, în formă de desagă,

conținând uneori nucleoli vizibili. în citoplasmă ușor eozinofilă există rare mitocondrii, un

complex Golgi și un reticul endoplasmic redus. Mai caracteristice sunt însă granulațiile

mari, rotunde, egale, cu diametru de 1 micron, eozinofile, uneori proeminând pe suprafața

celulei, realizând aspectul de icre de Manciuria. La microscopul electronic conțin structuri

lamelare mai dense în porțiunea centrală, formate din fosfolipide și acizi grași nesaturați.

Sunt lizozomi conținând enzime lizozomale și peroxidaze, dar fiind lipsite de lizozim și

fagocitină. în schimb conțin o proteină fazică majoră cu acțiune toxică asupra celulelor

epiteliale. Aceste proprietăți explică mulțimea eozinofilelor în cursul bolilor produse de

paraziți. De asemenea ele se înmulțesc în cursul reacțiilor alergice sub acțiunea

mediatorilor secretați de mastocite. In sputa bolnavilor cu astm bronșic se găsesc constant

eozinofile, precum și niște cristale de acizi grași, cristalele lui Charcot-Leyden, provenite

din granulațiile celulelor distruse.

Granulocitele eozinofile se formează de asemenea, în măduva oaselor, pe o linie

independentă de a neutrofilelor. Formarea lor este inhibată de administrarea de corticoizi.

Au o viață de 8-12 zile.

72
 SÂNGELE

Granulocitele bazofile (fig. 35) sunt cele mai rare dar și cele mai mici granulocite

cu un diametru de 8-10 microni.

Fig. 35. Granulocit bazofil

Ele sunt similare mastocitelor din țesuturile conjunctive. De formă rotundă posedă
un nucleu bi sau trilobat, veziculos, cu cromatină fină. Citoplasmă este slab colorată.
Granulațiile sunt mai rare, mai mari ca ale neutrofilelor, cu forme și dimensiuni
variabile, uneori acoperind nucleul. Sunt intens bazofile, colorându-se în albastru cu
Giemsa, metacromatic în roșu cu albastru de toluidină; se colorează în roșu cu PAS, în
albastru cu albastru alcian și în galben brun în celulele mature, cu safranină. Delimitate de
o membrană, aceste granulații conțin diferite substanțe active, histamină, heparină,
serotonină, constituind o adevărată glandă endocrină unicelulară. Ca și corespondentele lor
tinere, posedă pe suprafață receptori pentru imunoglobuline E, care se formează la
persoanele sensibile față de anumite substanțe. în contact cu astfel de substanțe, anticorpii
se fixează pe bazofile, determinând degranularea lor cu eliberarea de histamină, mediatori
chemotactici care determină afluxul de eozinofile precum și diverse proteaze. Urmarea este
producerea diferitelor reacții alergice sau de hipersensibilitate, uneori cu urmări grave.
Granulocitele bazofile se diferențiază de asemenea în măduva hematogenă a oaselor,

aparent asemenea eozinoftlelor, pe o cale independentă. După câteva zile petrecute în sânge,

migrează sub forma mastocitelor în țesuturile conjunctive.

73
 Leucocitele mononucleare

Limfocitele și monocitele, similare prin nucleul rotund, nelobat se deosebesc prin

dimensiuni și printr-o serie de particularități structurale și funcționale. Reprezintă însă

efectorii celulari ai reacțiilor imune, în desfășurarea cărora colaborează strâns.

Limfocitele sanguine reprezintă o parte din celulele de acest tip,care, in organele

limfatice și în alte țesuturi asigură rezistența organismului impotriva microbilor

Cele mai multe limfocite sanguine sunt celule mici (fig. 36), cu diametrul de 6-8

microni, cu un nucleu rotund, sau ușor dințat, cu cromatină densă, fără nucleoli vizibili

ocupând cea mai mare parte a suprafeței celulare. Citoplasmă apare ca o aureolă îngusta

perinucleară, bazofilă, în culoarea albastră a cerului senin. Ea conține un număr variabil de

granulații azurofile. granulații nespecifice.

La microscopul electronic se observă un aparat Golgi, puține mitocondrii, puțini

ribozomi liberi, uneori picături lipidice.

Mult timp au fost considerate asemenea eritrocitelor, celule complet diferențiate,

incapabile de noi diviziuni. S-a observat însă că în contact cu anumite structuri antigenice

sau cu anumite substanțe cu acțiune mitogenă (fitohemaglutinina) suferă un proces de

întinerire sau transformare blastică, cresc în dimensiuni, nucleul devine veziculos, cu un

conținut de cromatină fină și nucleoli evidenți. Citoplasmă mai abundentă capătă o nuanță

bazofilă în urma înmulțirii ribozomilor și este pozitivă la colorații cu pironină. Se observă

74
 SÂNGELE

numeroase mitoze. în continuare revin la aspectul obișnuit, dar devin active față de

structurile antigenice respective. Acest fenomen se produce în special în organele limfoide

dar poate fi observat și în sângele periferic. în acest sens se întâlnesc limfocite de dimensiuni

mijlocii, numite prolimfocite, cu nucleu mai mare, cu nucleol evident și citoplasmă mai

intens bazofilă. precum și rare limfocite mari sau limfoblaste, cu nucleu palid, conținând

nucleoli, cu citoplasmă abundentă bazofilă și pironinofilă.

Durata de viață este variabilă, in funcție de angajarea lor in procesul de reacție

imună. Există limfocite cu viată scurtă de 3-6 luni, dar unele pot trăi și câțiva ani Prin

cercetări «microscopice și experimentale, in ultimii ani s-a demonstrat existenta în sânge

75
 Și în țesuturi a 3 categorii de limfocite, diferite prin modul de diferențiere și anumite
proprietăți, care colaborează ia desfășurarea reacțiilor imune.
Limjbcitele T. numite astfel fiindcă se diferențiază în timus, sunt cele mai
numeroase, 60-70%, în sângele periferic și cele mai importante în declanșarea și
desfășutarea reacțiilor imune.

La microscopul obișnuit este greu să fie diferențiate de alte limfocite, dimensiunile

mai mari ale granulațiilor eozinofile nefiind un criteriu absolut. în schimb, prezintă pe
suprafața lor structuri care fixează spontan eritrocilele de oaie și alte specii sub formă de
rozete caracteristice (fig. 37).

Nucleul prezintă numeroase invaginări care-i conferă un aspect cerebriform, de

scoarță cerebrală. La microscopul electronic în relief prezintă o suprafață netedă, cu aspect
de mingi de tenis (fig. 38)

Cel mai caracteristic aspect este prezența pe suprafața lor a unor structuri moleculare
numite receptori ai celulelor T (RCT) determinați genetic să reacționeze cu anumite
antigene; ele sunt constituite din două molecule polipeptidice alpha și beta, foarte rar gamma
și delta.

76
 SÂNGELE

Acești receptori sunt legați de cinci molecule polipeptidice formând complexul CD3
(fig. 39); punerea lui în evidență cu anticorpul monoclonal respectiv permite
identificarea acestui tip de limfocite.

Pe suprafața limfocitelor T există și alte complexe de diferențiere (CD)

evidențiate prin anticorpi monoclonali. Dintre ele au importanță practică CD4 și CD8
care împart limfocitele T în două categorii cu proprietăți diferite.
Celulele CD4 reprezentând cam 60% din limfocitele T din sângele periferic.
Stimulate de macrofage sau în urma contactului direct cu un antigen, ele declanșează
și potențează reacția imună, antrenând în acțiune prin secreție de citochine
(interleukine sau limfokine) alte limfocite T, precum și celule B, NK, sau macrofage.
De aici denumirea de limfocite T inductoare-auxiliare au celule helper (Th). în funcție
de faptul că secretă interleukină 2 și interferon gamma care antrenează în acțiune alte
celule sau secretă interleukine 4 și 5 care stimulează producerea de anticorpi se împart
în subtipurile Th1 și Th2.
Celulele CD8, constituind 30% din limfocitele T periferice, îndeplinesc două
funcții diferite. Unele distrug virusurile filtrabile și celulele pe care acestea le
infectează, celulele străine sau celulele tumorale de unde denumirea de limfocite T
citotoxice sau celule killer (Tk). Altele moderează acțiunile celorlalte limfocite în
cursul reacției imune și previn lezarea propriilor țesuturi: limfocite T supresoare (Ts).
întrucât limfocitele T acționează prin contact direct cu structurile străine ele
sunt considerate efectorii reacțiilor imune de tip celular.
Limfocitele B, numărând 15-20% din limfocitele periferice își datoresc
numele diferențierii lor, la păsări într-un organ limfoid asemănător timusului, bursa
lui Fabricius.

77
 Foarte asemănătoare microscopic limfocitelor T, nu formează însă în mod
spontan rozete cu eritrocite și prezintă pe suprafața lor imunoglobuline M, reprezentând
receptori pentru antigeni, această structură le conferă la microscopul electronic în relief
un aspect vilos sau păros. Pentru limfocitele B sunt caracteristice structurile CD20 și
CD21 (receptor de complement). Sunt antrenate în reacție prin intermediul limfokinelor
secretante de limfocite T și, după transformarea blastică, se diferențiază în plasmocite,
celule secretoare de diferite tipuri de anticorpi sau imunoglobuline (IgG, IgM, IgA, IgE,
IgF). Acest fenomen este baza reacției imune de tip umoral. Restul de 10-15% din
limfocitele periferice nu prezintă pe suprafața lor nici receptori pentru eritrocite nici
imunoglobuline din care cauză au fost denumite limfocite nule sau N.
Ulterior demonstrarea capacității lor de a reacționa spontan tară o sensibilizare
prealabilă și de a distruge virusurile și celulele tumorale le-a conferit denumirea de
citotoxice naturale sau natural killer. Posedă însă pe suprafața lor receptori pentru
imunoglobuline și complement și pot fi identificate imunomicroscopic prin structurile
CD 16 și CD56; secretă interferon gamma. La microscop apar puțin mai mari decât
celelalte limfocite și conțin granulații azurofile mai mari de unde și denumirea de
limfocite cu granulații mari. Se pare că sunt primele limfocite care au apărut în cursul
filogenezei.
Monocitele sunt cele mai mari celule din sângele periferic, având dimensiuni
între 12- 20 microni. Nucleul este ovalar sau reniform, palid, cu cromatină fin-granulată,
uneori filamentosă (cu aspect pieptănat); pot fi vizibili 1-2 nucleoli. Citoplasmă este
abundentă, ușor bazofilă, de culoare albastră-cenușie de cer de furtună (fig. 40),

78
 SÂNGELE
conține granule azurofile, lizozim, cu esterază, adenozin trifosfatază, fosfataza acidă,
peroxidaze. Electronic, se observă aparatul Golgi, rare mitocondrii, reticul endoplasmic
și rari ribozomi. Au rol important în reacțiile inflamatoare (fagocitează microbii și
celulele distruse) ca și în cele imune (în contact cu structuri străine, declanșează această
reacție prin secreție de interleukine). Prezintă pe suprafața lor receptori pentru
imunoglobuline și complement, prin a căror fixare își măresc eficacitatea printr-un
fenomen de armare.
Imunomicroscopic sunt caracterizate de CD 68 și CD 43. Provin din măduva
hematogenă și după un tranzit de câteva zile în sânge supraviețuiesc luni de zile în
țesuturi sub formă de histiocite. ,

Procentul limfocitelor și monocitelor în sângele periferic, limfo-monocitoza

crește în cursul infecțiilor produse de virusuri, dar și în infecții cronice (tuberculoză,
sifilis). Dimpotrivă. în sindromul de imunodeficiență câștigată, unul din simptomele
timpurii și caracteristice este scăderea preferențială a limfocitelor CD4 în urma cărui
fenomen raportul limfocite CD4/CD8 care în mod normal este 3:1 ajunge să se
inverseze.
Trombocitele numite și plăcuțe sanguine sunt fragmente citoplasmatice lipsite
de nucleu, in formă lenticulară sau convexă, cu dimensiuni de 2-5 microni. La amfibii,
reptile și păsări sunt nucleate. Se găsesc în număr de 150.000-300.000/mmc de sânge.
Numărătoarea lor se face pe frotiuri întinse după amestecul unei picături de sânge cu o
picătură de sulfat de magneziu 14%. Scăderea numărului lor, trombocitopenia, este
însoțită de tendință la hemoragii.
Pe frotiuri colorate cu Giemsa (fig. 31) apar formate dintr-o zonă centrală,
granulară, azurofilă, granulomerul și o zonă periferică, omogenă, slab bazofilă,
hialomerul. La microscopul electronic se observă o membrană trilamelară.
Granulomerul este format din granule sferice înconjurate de o membrană reprezentând
enzime lizozomale cu conținut de fosfatază acidă, beta-glicuronidază, serotonină, dar
și granule de ARN. în hialomer se observă microfilamente și microtubi.
Trombocitele se formează în măduva osoasă în urma fragmentării citoplasmei
unor celule mari, megacariocite. în sânge au o durată de 10 zile.

79
 Rolul lor este esențial în oprirea sângerării, în hemostază și declanșarea
coagulării. Acest fenomen este indus de leziuni ale endoteliului vascular în urma cărora
din corpusculii Weiber-Palade conținuți de celulele endoteliale se eliberează un factor
de activare a trombocitelor factorul von Willebrand. Acesta determină agregarea
trombocitelor la nivelul leziunii și activarea lor, cu eliberarea de tromboxan, cu acțiune
vasoconstrictoare, ca și a altor factori care favorizează coagularea. Se formează un dop
hemostatic primar. Precipitarea la acest nivel a fibrinei consolidează hemostaza prin
formarea unui dop hemostatic secundar (fig. 41).
Diminuarea numărului trombocitelor, trombocitopenia, dar și incapacitatea lor

duea agrega și secreta, trombastenia, se traduce prin apariția de hemoragii, caracterizate

printr o prelungire a timpului de sângerare.

80
SÂNGELE

81
 ORGANELE HEMA TOPOETICE

ORGANELE HEMATOPOETICE

Organele hematopoetice sunt structurile în care se diferențiază elementele

figurate ale sângelui înainte de a pătrunde în circulație. Ele sunt constituite din
măduva hematogenă sau măduva roșie a oaselor și din organele limfoide, timus,
noduli limfatici, splină și țesuturi limfatice din structura mucoaselor. Ca și alte
țesuturi și organe, structura și funcția lor diferă după cum le considerăm în timpul
vieții intrauterine sau după naștere.
Hematopoeza prenatală decurge în trei faze:
- faza prehepatică, caracteristică primelor două luni. în mezenchimul
extraembrionar apar insulele sanguine ale lui Woljf și Pander, formate din
celule endoteliale ce delimitează vase ce conțin celule hematopoetice
nediferențiate, celule sangvine primitive. Stabilirea de conexiuni între
vasele extraembrionare și cele din interiorul embrionului permite acestor
celule să realizeze o circulație sangvină primitivă. Din celule se formează
hematii primitive, hemogonii sau megaloblaste.
- faza hematosplenică începe în a IV- a săptămână și ține până la naștere. în
ficat și în splină hematiile primitive sunt înlocuite progresiv cu hematii de
dimensiuni normale, normocite. în același timp în aceste organe se formează
și celelalte celule sanguine. La sfârșitul lunii a II-a o mare parte din celulele
limfoide încep să se formeze în timus.
- faza medulară începe din lunile V și VI să înlocuiască progresiv, până la
naștere, hematopoeza hepatosplenică. în măduva roșie a oaselor se formează
toate celulele sanguine. Eritrocitele, granulocitele și trombocitele se
diferențiază în măduvă, după care trec în sânge. Limfocitele, după o
perioadă de diferențiere în timus și, la păsări, în bursa lui Fabricius, ca și
monocitele, își continuă diferențierea și multiplicarea în organele limfoide
periferice (noduli limfatici, splină, structuri limfatice mucoase).

77
Astfel, la naștere, organele hematopoietice cuprind două compartimente: un
compartimentul mieloid reprezentat de măduva oaselor și un compartiment limfoid
reprezentat de organele limfoide menționate. Aceste organe sunt delimitate de un
țesut conjunctiv care le formează o capsulă, care include într-o stroniă de țesut
reticular, parenchimul format din celule sanguine pe cale de multiplicare și
diferențiere.

78
 MĂDUVA HEMATOGENĂ

Măduva hematogenă sau măduva roșie a oaselor este prezentă la naștere în

areolele țesutului osos spongios. După naștere, este înlocuită în canalele medulare din
diafiza oaselor lungi de țesut adipos. Ea persistă în continuare în epifizele oaselor lungi,
în stem, vertebre, coaste, coxal.
Capsula acestui țesut hematogen este constituită din endost, țesutul conjunctiv-
vascular care tapetează suprafața areolelor osoase. în anumite condiții acesta poate
elabora țesut conjunctiv, osos sau cartilaginos.
Stroma este un țesut reticular, format dintr-o rețea de fibre reticulare și celule
reticulare, printre care se întâlnesc histiocite, celule hematopoetice nediferențiate și
celule sanguine tinere în diverse stadii de diferențiere. între ele există o bogată rețea de
capilare sinusoide, vase sanguine de calibru variabil formate din celule endoteliale
dispuse pe o membrană bazală discontinuă, prezentând din loc în loc celule adventițiale.
Prin acest perete discontinuu pătrund cu ușurință în circulație celulele sanguine care s-
au diferențiat în măduvă. Pe lângă țesutul hematopoetic, se întâlnesc celule adipoase ,a
căror proporție variază cu vârsta.

Parenchimul este format din celulele sanguine și din precursorii lor în dixerse
stadii de diferențiere.

în ce privește originea celulelor sanguine, în conformitate cu opiniile lui

Pappenheim sau Ferrata. ele au o origine diferită: eritrocitele, granulocitele și
trombocitele se diferențiază în măduvă, pe seama celulelor reticulare, limfocitelc
provin din organele limfatice iar monocitele din celulele reticulare din întreg
organismul.
Cercetările experimentale recente au confirmat însă ipoteza lui Maximov, după
care toate celulele sanguine provin dintr-o celulă hematopoetică nediferențiată,
pluripotentă, numită și celulă stem sau hemocitoblast. care se găsește în măduvă și pe
care Maximov a numit-o polibiast.
Celula hematopoetică pluripotentă (celula stem), constituie cam 1% din
populația măduvei. De formă rotundă, cu un diametru de 8 - 10 microni, prezintă un

79
 nucleu mare cu rețea de cromatină și 2 - 3 nucleoli, citoplasmă redusă, bazofilă,
conținând aparat Golgi, rare mitocondrii și ribozomi liberi. Este CD34 pozitivă
Spre deosebire de celelalte celule hematopetice, care prin diviziune se diferențiază,
celulele stem prin diviziune pot genera alte celule stern. Ele se diferențiază în celule
precursoare mieloide din care provin eritrocitele, trombocitele, monocitele,
granulocitele, neutrofile, eozinofile, probabil și bazofile și celule precursoare limfoide
din care provin limfocitele T, B și probabil celulele NK (fig. 44).
Celulele precursoare mieloide se diferențiază, în continuare, în trei direcții

1. precursoare ale eritrocitelor și trombocitelor,

2. precursoare ale monocitelorși granulotitelor neutrofile, și

3. precursoare ale granulocitelor eozinofile.

80
 ORGANELE HEM A TOPOETICE

Bazofilele prezintă probabil o a patra linie de diferențiere.

în contrast, celulele precursoare limfoide părăsesc măduva și colonizează timusul
(celulele T) sau bursa lui Fabricius (celulele B) unde se diferențiază în ultimele luni ale
vieții intrauterine. La naștere migrează în organele limfatice periferice, noduli limfatici,
splină, structuri limfoide mucoase. Spre deosebire de păsări, la mamifere, diferențierea
celulelor B se face în continuare în măduvă.

Studiul celulelor din măduvă, miielograma, se efectuează pe frotiuri executate din

material extras prin pur.cție, de țesut medular, ceea ce permite o bună examinare
citoiogică dar și prin puncție osteomedulară, care extrage și țesut osos, furnizând
informații precise asupra cantității de țesut mieloid.
Puncția osteomedulară demonstrează că. in mod normal, areolele țesutului osos
sponaios sunt ocupate de țesut mieloid și țesut adipos. In copilărie și tinerețe predomină
celulele mieloide. după 50 de ani predomină zonele de țesut adipos. Proporția dintre cele
două țesuturi reprezintă un indiciu foarte prețios asupra naturii diferitelor boli de sânge.
în ce privește cele trei serii mieloide. ele prezintă următoarele linii de
diferențiere:
- scria eritrocitara-trombocilară va da naștere precursorilor acestor structuri;

81
 ORGANELE HEMATOPOETICE

Proeritroblastele sunt primele celule diferențiale în sens eritrocitar. Sunt celule

mari, rotunde, cu diametrul de 14-20 microni, nucleu mare cu rețea cromatiniană fină și
1 - 2 nucleoli. Citoplasmă este redusă și bazofilă, mai bazofilă decât al altor celule tinere
din măduvă, datorită numărului mare de ribozomi. în continuare, aceste celule se vor
diferenția scăzând progresiv în dimensiuni, cu picnoză progresivă și eliminarea nucleului
și încărcarea progresivă cu hemoglobină, ceea ce duce la virarea bazoftliei citoplasmatice
spre acidofilie.
Eritroblasteie bazofile sunt mai mici, nucleul și-a pierdut nucleolii iar cromatina
devine grunzoasă, în timp ce bazofilia citoplasmei se menține deși începe să se încarce
cu hemoglobină. Se recunosc în continuare prin bazofilia citoplasmei și nucleul
condensat.
Eritroblasteie policromatofile sunt mai mici, nucleul mai condensat, citoplasmă
prezintă zone bazofile, unde mai persistă ribozomii și zone acidofile încărcate cu
hemoglobină.

Eritroblastul acidofil sau ortocromatic este o celulă mică de 8 - 10 microni

cu citoplasmă acidofilă încărcată cu hemoglobina, nucleu mic. picnotic, apare ca o pată
rotundă de tuș. Prin eliminarea lui se transformă în eritrocit adult, formă sub care
pătrunde în circulație. S-a menționat posibilitatea persistenței unor resturi nucleare
(corpusculi Jolly, inelele Cabot) cât și persistența în sângele periferic a uni procent de
reticulocite.
Celulele seriei roșii, formate în condiții normale se numesc și normoblaste și
normocite, spre deosebire de megaloblastele și megalocilele de mari dimensiuni din
cursul vieții intrauterine. Totalitatea populației eritrocitare din măduvă constituie
eritronul.
Fierul este transmis eritrocitclor in formare de celulele histiocitare din măduvă.
Proliferarea și diferențierea lor se face sub influența eritropoetinei, sintetizată în special
la nivelul țesutului renal, în prezența vitaminei B12 și a acidului folic. Menținerea unei

82
 ORGANELE HEM A TOPOETICE

cantități optime de fier în organism este reglată de prezența transferinei și feritinei.

Erilronul reprezintă cam 20% din celulele măduvei hematogenc.

Formarea trombocitelor (fig. 46)

Trombocitele provin din niște celule mari, cu nudei mari numite megacarioblaste
și megacariocite.
Megacarioblastul este o celulă rotundă cu diametrul de 15-25 microni, cu nucleu
mare rotund, cu cromatină mai grosolană, conținând 1 - 2 nucleoli. Citoplasmă este
bazofilă, puțin abundentă.
Megacariocitul bazofil este mai mare, de 45 microni, cu citoplasmă bazofilă
conținând granulații azurofile. Nucleul este lobulat, cu citoplasmă condensată, fără
nucleoli.
Megacariocitul granular este mai mare, de 70 - 100 microni, cu citoplasmă
acidofilă, conținând numeroase granulații azurofile și nucleu puternic polilobat, cu
cromatină condensată. Curând citoplasmă se fragmentează, producând trombocite, în
timp ce nucleul se condensează, degenerând - megacariocitul trombocitogen. Acest
proces de formare a trombocitelor durează aproximativ 10 zile.

Diferentierea monocitelor
Monoblastele, primele celule ale seriei monocitare sunt celule mari, rotunde, cu
nucleu mare rotund sau ovalar, conținând 2-3, nucleoli, cu citoplasmă moderat bazofilă
conținând mici granulații azurofile.
Promonocitele sunt mai mici, cu citoplasmă mai puțin bazofilă dar mai bogată în
granulații azurofile. Nucleul rotund sau reniform mai conține nucleoli. Prin dispariția lui
se transformă în monocite.

83
Geneza granulocitelor neutrofile
Mieloblastul apare ca prima celulă diferențiată în sensul granulocitelor
neutrofile, descinzând din precursorul comun granulomonocitar care le transmite
ambelor linii mieloperoxidaza. Este o celulă de dimensiuni moderate, de 15 microni, cu
nucleu mare, rotund, cu cromatină fină, conținând 2-3 nucleoli bine vizibili. Citoplasmă
bazofilă nu conține granulații.
Promielocitul, următoarea celulă, este uneori mai mare (fenomenul paradoxal al
lui Ferrata). în nucleul rotund sau ovalar cromatina se condensează iar nucleolii sunt mai
puțin vizibili. în citoplasmă, bazofilia scade și apar granulații azurofile, nespecifice.
Mielocitul devine mai mic, 12-18 microni, nucleul se condensează și își pierde
nucleolii. Citoplasmă devine acidofilă, și, pe lângă granulațiile azurofile, apar granulații
specifice, neutrofile, mai numeroase și caracteristice. După cum îi spune numele, este
celula caracteristică măduvei hematogene.

84
 ORGANELE HEM A TOPOETICE

Metamielocitul neutroni, scade în continuare în dimensiuni, nucleul devine

reniform. în citoplasmă predomină net granulațiile specifice.
Granulocitul nesegmentat, de 10 - 12 microni, au nucleu în formă de bandă sau
banană. în mod normal constituie 1 - 3% din granulocitele periferice.
Diferențierea granulocitelor neutrofile se efectuează în decurs de 10 - 20 de zile
sub acșiunea unui factor analog eritropoctinei, leucopoetina. Vitamina B12 este esențială și
pentru diferențierea lor.
Diferențierea granulocitelor eozinofile parcurge aceleași stadii (mielocit.
metamieiocit). Cercetări recente arată că aceste granulocitele provin dintr-un precursor
diferit de cel mielomonocitar, eozinofiloblastul. în ce privește granulocitele bazofile, se
parc că și ele provin dintr-un precursor diferit, bazofloblastul și traversează aceleași stadii
de diferențiere, mai greu de pus în evidență datorită numărului redus de astfel de celule.
împreună, precursorii granulocitelor din sângele periferic formează 60% din
populația celulară a măduvei hematogene. Raportul dintre seria granulocitară și eritrocitară
este deci 3:1. Restul celulelor medulare sunt constituite din megacariocite. limfocite,
hisliocite, celule reticulare și foarte rare plasmocite.

DIFERENȚIEREA LIMFOCITELOR

Spre deosebire de celelalte elemente figurate ale sângelui, limfocitele parcurg un

proces de diferențiere particular: încă dintr-un stadiu nediferențiat de limfoblaste ele

părăsesc măduva hematogenă înainte de naștere sau ieșirea din ou și colonizează timusul

(limfocitele T) sau bursa lui Fabricius la păsări (limfocitele B) unde se diferențiază în

limfocite adulte.

întrucât la mamifere nu s-a putut pune în evidență organe cu funcție similară bursei
lui Fabricius, se pare că diferențierea limfocitelor B s-ar produce de asemenea în măduvă.
Imediat după naștere, limfocitele migrează și colonizează masiv organele limfoide

85
 periferice, nodulii limfatici, splina, structurile limfatice anexate mucoaselor.
în decursul acestui proces, stadiul lor de diferențiere poate fi precizat prin
determinarea complexelor de diferențiere, a imunogobulinelor de pe suprafața lor și a
enzimei dezoxinucleotidil-transferaza terminală.
Această evoluție particulară este urmarea pregătirii lor pentru îndeplinirea funcției lor
principale, imunitatea, apărarea organismului împotriva microbilor sau a altor structuri
străine. în diferențierea lor ele parcurg stadiile de limfoblast, prolimfocit și limfocit mic.

Ultimele celule însă. în contact cu antigenele față de care au fost condiționate genetic să
reacționeze, sufere, fenomenul de transformare blastică. diferențiindu-se apoi în celule
efectoare.

unele cu aspect de plasmocite. Aceste aspecte apar la nivelul organelor limfatice. în ce

privește limfocitele citotoxice naturale, celulele NK, ele par să reprezinte un sistem mai
primitiv de reacție imună, moștenit filogenetc (fig. 49),

86
87
Organele limfoide
Constituie un sistem de organe în care limfocitele care au
luat naștere în măduva hematogenă continuă să se înmulțească
și să se diferențieze în funcție de necesitățile de apărare ale
organismului împotriva infecțiilor microbiene, sub forma reacției
imune.
Intrucât timusul, fiind organul esențial pentru diferențierea, în
cursul vieții intrauterine, a celor mai importante limfocite,
limfocitele T, el, este considerat un organ limfoid primar sau
central, spre deosebire de nodulii limfatici, splină și structurile
limfoide din mucoase al căror rol devine eficient după naștere și
denumite organe limfoide secundare sau periferice.
TIMUSUL
Este un organ limfoepitelial provenit din a IlI-a și a IV-a
pungă branhială (endoderm). Ultenor în cursul vieții intrauterine
este colonizat cu limfocite. La naștere cântărește 15 grame,
crescând împreună cu organismul până la pubertate, când
începe să sufere un proces de involuție sau atrofie fiziologică
progresivă, fără să dispară complet.
Are formă piramidală fiind constituit din doi lobi simetrici. Ei
88
prezintă pe suprafață proeminențe, semicirculare determinate
de invaginări multiple ale capsulei conjunctivo-vasculare - care
împarte incomplet portiunea exterioara a organului in numerosi
lobuli care se unesc in portiunea centrala, medulara. Prin
capsula nu pătrund vase limfatice. Fiecare lobul, de formă
poligonală, este constituit dintr-o zonă exterioară, cortical, dens
celulară și o zonă interioară, cu celularitate mai redusă,
medulara.
Stroma timusului este un tesut epiteliul modificat,
reticuloepitelial, de origine endodermica. Sub capsulă, celulele
sunt alăturate, prezentând citoplasmă abundenta, poligonală și
nuclei palizi, veziculoși, cu cromatina fină și mici nucleoli. Spre
meduara forma lor devine stelată, citoplasmă este mai redusă,
nucleul hipocrom. Ele se anastomozeaza prin prelungirile lor
citoplasmatice, formând o rețea în care se gasesc celule
limfoide.
Electronomicroscopic, natura lor epiteliala este demonstrata
de prezenta desmozomilor pe care se leagă prin tonofibrile. Unii
specialiști clasifica celulele reticuloepiteliale in 6 tipuri, mergând
de la corticală spre medulară. Importante sunt tipurile 2 si 3 din
corticala mijlocie si profunda, a caror citoplasma este bogata in
organite, reticul endoplasmic, complex Golgi, exprimand o

89
activitate secretoare. De fapt aceste celule asigură, prin factorii
solubili pe care îi secretă, proliferarea și diferențierea
limfocitelor T, în special în timpul vieții intrauterine, în vederea
asigurării unor reacții imune eficiente în decursul vieții
extrauterine.
In medulară din loc în loc, celulele reticuloepiteliale se
turtesc, în citoplasmă apare cheratina și se dispun unele peste
altele formând structuri rotunde, cu aranjament concentric,
amintind aspectul unui bulb de ceapă secționat, corpusculii
Hassal, putând avea un diametru până la 100 microni. Uneori,
în centru, se depune calciu sau apar cavități chistice. Numărul
și dimensiunile lor variază în funcție de anumite condiții: sunt
mai numeroși pe măsura înaintării în vârstă sau în legătură cu
apariția unor boli.
Intre celulele reticuloepiteliale, se observă un număr
moderat de histiocite, mai frecvent la limita dintre medulară și
corticală precum și fibrocite. Subcapsular se întâlnesc
mastocite, în special forme tinere cu granulații pozitive la
albastru alcian; la persoanele în vârstă sunt mai rare, persistând
forme mature cu granulații safraninofile; mastocitele se
înmulțesc în stări asociate cu o secreție crescută de
glucocorticoizi.

90
 De asemenea, în special în corticală se întâlnește un număr
important de celule înrudite cu histiocitele dar de un tip
particular, celulele interdigitante, dispuse printre celulele
reticuloepiteliale care delimitează spațiile conținând celule
limfoide. Sunt celule mari, cu nucleu mare, cu numeroase
incizuri și cromatină fină, citoplasmă abundentă și palidă,
imprecis delimitată. Prezintă prelungiri, digitații, care se
anastomozează cu a celulelor similare din vecinătate. Conțin un
sistem tubulovezicular de organite, caracteristic funcției pe care
o indeplinesc. Probabil reprezinta un tip special de histocite,
avand aceeasi origine medulara. In sfarsit, se intalnesc rare dar
constante celule mioide, asemanatoare fibrelor musculare
netede.

91
92
 Parenchimul este constituit din celule limfoide
venite în cursul vieții intrauterine, numite timocite,
numeroase în corticală, căreia îi conferă un aspect
compact, întunecat, rare în medulară. Ele nu formează
foliculi, ca în alte organe limfatice, ci sunt dispuse în
grămezi în spațiile delimitate de celulele
reticuloepiteliale. La periferia lobulilor se întâlnește un
strat de celule tinere, limfoblaste sau protimocite,
celule mai mari cu nucleu mai mare, nucleolat și
citoplasmă mai abundentă, purtătoare de structuri
CD34 și secretând o enzimă,
dezoxinucleotidiltransferaza terminală (DTT). Ele se
diferențiază progresiv, în stratul mijlociu și profund al
corticalei, în timocite timpurii și apoi, prin dispariția
structurii CD34 în timocite comune, purtătoare ale
structurii CD3, CD4 sau CD8, caracteristice
limfocitelor din sânge și organele limfatice periferice;
acestea nu mai produc DTT. Ele trec în sânge la
nivelul venulelor postcapilare, structuri vasculare cu
un endoteliu cubic, dispus la limita dintre corticală și
medulară.
93
 Vascularizația timusului diferă de a tuturor
celorlalte organe hemato sau limfopoetice, în sensul
că vasele capilare sunt de tip comun, cu pereți
continui și calibru uniform. Ele provin din arterele
trabeculare și interlobulare care la nivelul limitei dintre
medulară și corticală formează o rețea care
generează aceste capilare. Această dispoziție
protejează contactul timocitelor cu substanțele
antigenice din sângele circulant, realizând o barieră
hematotimica, ea este formată de celulele endoteliale
și membrana lor bazală, cât și de celulele reticulo-
epiteliale și histiocitale din jur. Venele prezintă un
traiect invers; s-a menționat caracterul particular și
importanța funcțională a venulelor postcapilare.
Limfaticele, numai de tip eferent, formează mai mute
trunchiuri care se varsă în nodulii limfatici mediastinali.
Există ramuri nervoase mielinice și amielinice în
capsulă și în septurile conjunctive dintre lobuli, cu
acțiune predominant vasomotoare.
Fiziologia timusului. Prin funcția sa de
adăpostire a limfocitelor și de stimulare a proliferării și
94
diferențierii lor, prin secrețiile celulelor reticulo-
epiteliale, timusul reprezintă un organ esențial în
geneza și maturarea imunității organismului.
Celulele limfoide precursoare, nediferențiate
colonizează, în timpul vieții intrauterine, spațiile dintre
celulele epiteliale. Acestea ca adevărate celule doică
stimulează proliferarea și diferențierea lor în celule T,
elemente esențiale ale reacției imune. Stimularea
proliferării este produsă de factorul stimulant al
limfocitozei al lui Metcalf, diferențierea de alte
substanțe solubile cum sunt în special timina și
timozina. In urma acestui fenomen mici grupe de
timocite sau clone sunt instruite să recunoască și să
reacționeze specific cu diferite structuri sau antigene
despre care experiența speciei noastre arată că ar
putea fi întâlnite in cursul vietii extrauterine. în același
timp, ele sunt învățate să tolereze structurile proprii
ale organismului. Acest complex fenomen este
condiționat genetic și în cadrul lui, în special în
realizarea toleranței, se pare că au un rol important
celulele interdigitante. în acest sens, timocitele mature
95
trec în sânge sub formă de limfocite T angajate,
capabile să recunoască antigenul pentru care au fost
condiționate, dar încă naive sau virgine de acest
contact, care se va realiza în diferitele țesuturi
limfatice, în special în noduli, declanșând reacția
imună. Acest fenomen se produce în special în
perioada natală, dar fluxul limfocitelor T formate în
timus spre organele limfatice periferice continuă, în
mică măsură și după naștere. Importanța lui scade
însă progresiv cu înaintarea în vârstă. Din această
cauză, o alterare importantă a competenței imune
poate fi obținută numai prin îndepărtarea timusului
imediat după naștere, prin timectomie neonatală.
Apariția timusului în filogeneză la vertebratele
inferioare coincide cu apariția unui tip superior de
rezistență imună, imunitatea adaptativă, caracterizată
prin specificitate și memorie, care permite o mai bună
supraviețuire în mediul extern.

96
 Funcția timusului este controlată de hormonii
sexuali și glicocorticoizi. Primii produc o involuție lentă
dar progresivă a organului. începând cu instalarea
pubertății. Această involuție se traduce prin diminuarea
progresivă a numărului limfocitelor, înmulțirea
corpusculilor Hassal și înlocuirea țesutului timic cu țesut
fibro-adipos; persistă însă mici insule de țesut timic.
Cantități crescute de glicocorticoizi produc limfoliza,
topirea timocitelor imature. Din acest motiv în stări de
stress sau de șoc se constată importante atrofii ale
organului, reversibile în câteva săptămâni. Dimpotrivă,
insuficiența cronică ale glandelor suprarenale duce la
hiperplazie limfoidă exagerată, manifestată prin
hipertrofia timusului și a celorlalte structuri limfoide
status timico-limfatic, datorită activitatii insuficiente a
glicocorticoizilor. Insuficiența asociată a catecolaminelor
medulare face ca astfel de persoane să fie foarte
sensibile la acțiunea unor excitații, care pot avea un
neașteptat efect letal.

NODULII LIMFATICI

97
 Nodulii limfatici, numiți și ganglioni limfatici, sunt
structuri limfoide dispuse pe traiectul vaselor limfatice.
Impreună cu splina si țesuturile limfatice ale mucoaselor
(MALT), constituie organele limfoide periferice sau
secundare, in care continua, dupa nastere, proliferarea
si diferentierea limfocitelor in cadrul reactiilor imune.
Acestea apar in mod repetat pentru apărarea
organismului împotriva unor structuri străine, in special
împotriva microbilor.
Sunt situați în zone strategice din țesutul celular
subcutanat (cervicală, axilară, inghinală, poplitee) sau
din cavități (mediastinală, paraaortică, retroperitoneală),
filtrând de asemenea limfa care vine din diferite organe
(noduli limfatici sateliți). Ca și toate organele
hematopoetice sunt formați din capsulă, stromă și
parenchim, având integral, spre deosebire de timus, o
origine mezenchimatoasă. Au o formă ovalară sau
reniformă, turtită. Dimensiunile lor variază în funcție de
starea de repaus sau activitate, de la câțiva milimetri la
câțiva centrimetri.
Capsula, formată din fibre conjunctive, reticulare și
elastice ca și din rare fibre musculare netede,
delimitează țesutul limfatic. Este mai groasă la nivelul
porțiunii concave a organului, care reprezintă hilul, locul

98
prin care intră arterele și nervii și pleacă venele și vasele
limfatice eferente. De la nivelul porțiunii convexe pleacă
spre hil pereți conjunctivi vasculari care delimitează
incomplet mai multe compartimente inegale.
Stroma este constituită din țesut reticular: pe o
rețea de fibre reticulare sunt dispuse celule de formă
stelată, prezentând prelungiri care se anastomozează
între ele; printre aceste celule reticulare se găsesc
constant histiocite, similare ca aspect microscopic, dar
dotate cu proprietăți fagocitare.
Acest țesut este străbătut de o rețea de capilare
limfatice, prezentând un calibru variabil datorită
existenței unor segmente dilatate sau sinusuri, capilare
sinusoide. Ele sunt delimitate de celule endoteliale
turtite, dispuse într-un strat discontinuu, printre care se
găsesc, în număr variabil histiocite. Celulele sunt
dispuse pe membrana bazală formată din fibre reticulare
printre care există de asemenea spații permițând
comunicarea dintre lumenul acestor capilare și țesutul
interstițial.
Structura capilarelor sinusoide variază în funcție de

99
porțiunea exterioară, corticală sau interioară, medulară a
nodulului limfatic. Sub capsulă se găsește o rețea de
capilare dilatate. subcapsulare sau marginale, în care se
deschid vasele limfatice aferente, care aduc limfa ia
nodul.
în zona corticală și subcorticală, rețeaua capilară
este mai strâmtă și mai puțin evidentă, datorită
abundenței de celule limfatice. în zona medulară,
capilarele sunt mai largi, numite uneori sinusuri
cavernoase sau căi lacunare, fiind separate de cordoane
medulare de țesut reticular; ele se continuă cu vasele
limfatice eferente. Se realizează astfel un sistem de
circulație prin care limfa circulă lent prin nodul, în urma
cărui fapt structurile străine conținute, microbi, celule
uzate, particule inerte, sunt reținute de histiocitele din
peretele acestor capilare.

100
 Parenchimul este constituit din celule limfatice a căror
dispoziție este diferită în funcție de zona corticală, paracorticală
sau medulară.

In zona corticală, limfocitele sunt dispuse sub formă de

structuri rotunde numite foliculi, în care limfocitele au o
dispoziție densă, separate prin spații interfoliculare în care
aceste celule sunt mai rare. Foliculii sunt formați din limfocite B.
La naștere, întrucât sunt constituiți din celule diferențiate în
măduvă, dar care nu au venit în contact cu antigene așa numite
celule naive, ele se prezintă sub aspectul limfocilelor mici și
foliculii prezintă un aspect omogen: foliculi primari.

Contactul cu anumite antigene duce la activarea lor, la

fenomenul de transformare blastică, care apare cu predilecție în
centrul foliculilor, care devine clar, fiind format din celule mari,
cu nucleu nucleolat, de multe ori în mitoză, cu citoplasmă
pironinofilă. Aceasta zonă clară de hiperplazie se numește
centru germinai și conferă foliculilor calitatea de foliculi
secundari. Centrul clar este înconjurat de o coroană de limfocite
mici, nereacționate constituind mantaua foliculilor
101
 La nivelul centrului germinai se observă cum
limfocitele mici se transformă blastic trecând prin 4 faze, în
funcție de dimensiunile lor și de forma nucleului. La început
apar celule cu nucleu despicat, celule cu nucleu clivat mici,
care crescând și nucleul devenind mai hipocrom se
transformă în celule cu nucleu clivat mari. în continuare,
nucleul devine rotund cu citoplasmă bazofilă sau
pironinofilă celule cu nucleu neclivat mici, care cresc în
dimensiuni, prezentând nu rar mitoze celule cu nucleu
neclivat mari. Formele foarte mari se numesc imunoblaste.
Aceste limfocite B se identifică prin prezența de
imunoglobuline M și D pe suprafața lor, ca și a structurilor
CD19, CD20, CD 21.
In continuare ele se transformă în plasmocite secretoare
de anticorpi, celule ușor ovale, de 8-10 microni, prezentând un
nucleu mic, excentric, cu cromatina condensată în bulgări,
producând un aspect de spiță de roată. Citoplasmă este intens
bazofilă și pironinofilă datontă unui bogat reticul endoplasmic
rugos care secretă imunoglobulinele. Aceste celule migrează
în cordoanele medulare, dar se regăsesc și la periferia
coroanei limfocitare a foliculului,
102
așa numita zonă marginală,
împreună cu limfocitele mici cu memorie, provenite de
asemenea din transformarea blastică.
Pe lângă limfocitele B, în centrul germinal se observă și
histiocite activate, macrofage, uneori conținând în citoplasmă
lor material fagocitar. Se observă de asemenea celule cu
nucleu mare, veziculos și citoplasmă redusă prezentând
multiple prelungiri citopolasmatice în contact cu ale celulelor
similare din jur, numite din această cauză, celule dendritice
foliculare. Ele au rol important in retinerea antigenelor si
producerea unei stimulari imune prelungite a limfocitelor.

Hiperplazia centrilor germinali se produce în special, dar

nu exclusiv, infecțiilor bacteriene.

Zona paracorticală este în mod normal o zonă îngustă, de

țesut limfoid dens fără organizare foliculară, constituit din
limfocite mici purtătoare de structuri CD3, CD4 și CDS, deci
limfocite T. De aici denumirea de zonă timodependentă.
Printre ele se găsesc, în mod caracteristic, celule
dendritice interdigitante, similare celor din timus, cu rol în
antrenarea celulelor T, în reacția imună, precum și histiocite
103
activate. Stimularea antigenică produce și aici transformarea
blastică a limfocitelor T, apărând forme mari, cu nucleu
nucleolat si citoplasma intens pironinofila. Ele evolueaza in
limfocite mici activate, inductoare auxiliare (CD4), citotoxice-
supresoare (CD8) sau cu memorie (CD45).

104
105
 Ultimele observații au pus în evidență 2 categorii de limfocite T-
CD4 sau Th, Th1 și Th2. Celulele Th1, prin secreția de interleukină 2,
interferon gamma și factori de necroză tumorală stimulează în special
reacțiile de imunitate celulară, în special contra virusurilor și paraziților
intracelulari și produc reacții de hipersensibilitate întârziată. Celulele
Th2, prin secreția de interleukine 4, 5 și 10 stimulează reacțiile de
imunitate umorală, secreția de imunoglobuline, activează eozinofilele și
mastocitele având rol în rezistența contra paraziților multicelulari și în
reacții alergice. Aceeași dublă populație se întâlnește și printre celulele
CD8 citotoxice: unele produc citolizină sau perforină care realizează
orificii în membrana celulelor atacate prin care pătrund serin-esteraze
secretate de altele, ultimele substanțe determină moartea celulelor
respective prin declanșarea proceselor de apoptoză. în această zonă
este caracteristică prezența, ca și la limita dintre medulară și corticală în
timus, a unor venule postcapilare de tip epiteloid. care se recunosc prin
celulele endoteliale înalte, piramidale, prin care limfocitele activate
pătrund în sânge. Zona paracorticală apare hiperplaziată în special în
infecții virale, după transplantare sau în cazul unor tumori maligne.
în sfârșit, zona medulară este formată din cordoane de țesut
reticular, printre capilarele sinusoide de la acest nivel.

în cordoane se găsesc limfocite activate și plasmocite, pe lângă

histiocite și mastocite. în stimulări antigenice, inclusiv produse de tumori
maligne, sinusurile se umplu de histiocite activate, de formă rotundă,
constituind histiocitoza sinusală.

106
 Parenchimul nodulului limfatic apare constituit din 3 categorii de
limfocite, în ce privește situația lor funcțională: celule naive,
condiționate să recunoască un anumit antigen dar care nu au venit
în contact cu el, celule efectoare, activate în urma contactului cu
antigenul și capabile de activitate citolitică sau secreția de anticorpi
(plasmocite) și celule cu memorie, care activate în urma contactului
cu antigenul rămân în rezervă apte să declanșeze, la un nou contact
cu structura respectivă, o reacție mai rapidă și mai puternică, deci
mai eficientă.
La acestea se adaugă histiocitele reticulare și endoteliale,
celule dendritice foliculare și celulele interdigitante, celule care prin
proprietățile lor de prezentatoare de antigen au un rol esențial în
declanșarea și desfășurarea reacției imune.

Arterele pătrund la nivelului hilului și traversează septurile

conjunctive, formând o rețea de capilare perifoliculare.
Venele au traiect invers, s-a menționat importanța venulelor
postcapilare din paracorticală.
Vasele limfatice aferente, străbătând capsula la nivelul
corticalei și descărcându-se în sinusurile subcorticale, străbat
rețeaua de capilare sinusoide până la hil, unde părăsesc organul pe
calea vaselor eferente, obținând epurarea limfei și o eventuală
stimulare antigenică. Nervii pătrund prin hil și produc stimulare
vasomotorie.

107
Nodulii limfatici reprezinta locul principal de desfasurare a reactiei
imune.

108
109
SPLINA

Splina este cel mai mare organ limfatic, însă spre deosebire de nodulii limfatici,
fiind dispusă pe traiectul circulației sanguine, este un organ hemolimfatic. Este
constituită din capsulă, stromă și parenchim. Cântărește în mod normal 150 grame dar
poate crește la mari dimensiuni în diferite tulburări de circulație, inflamatoare,
metaplazice sau tumorale (splenomegalie).
Capsula, de culoare alb-sidefie, opacă, este tapetată de peritoneul visceral. Este
formată din țesut conjunctiv dens, fibre elastice și fibre musculare netede responsabile
de contracția organului în anumite condiții. Pe fața convexă se găsește hilul unde vine
artera splenică și nervii și de unde pleacă vena splenică și vasele limfatice. De la
capsulă pornesc în interiorul organului pereți conjunctivo-vasculari, trabecule, care
împart țesutul splenic în sectoare piramidale cu baza la fața convexă și vârful la hil.
Țesutul splenic, pulpa splenică, prezintă predominent o culoare roșie, formând
pulpa roșie sau stroma, în care se găsesc noduli de țesut limfoid care formează pulpa
albă sau parenchimul.
Pulpa roșie - este constituită din țesut reticular care conține o rețea de capilare
sinusoide venoase separate de cordoane de țesut reticular, cordoanele lui Billroth, care
conțin histiocite, limfocite, plasmocite. Structura splinei este determinată de
dispoziția vaselor sanguine: artera splenică se împarte în artere trabeculare care
urmează traiectul trabeculelor conjunctive. La un diametru de 0,2 milimetri pătrund în

pulpa splenică, unde adventiția (stratul extern) este constituită dintr-o teacă de
limfocite, teaca periarterială. Ele străbat tangențial foliculii limfatici (artere
110
foliculare) și pătrund în pulpa roșie unde se împart în 3 - 6 ramuri cu dispoziție
radiară, arteriolele penicilate. Fiecare dintre ele se continuă cu câte 2-3 ramuri de
arteriole precapilare care la capătul terminal sunt învelite de o teacă elipsoidală sau

cilindrică formată din histiocite, teaca lui Schweigger-Seidel.

In continuare, arteriolele precapilare se comportă variabil: cele mai multe se

continuă cu capilare de tip comun, cu calibru uniform, care se deschid în sinusurile

venoase ale pulpei roșii, ele constituie un sistem de circulație închisă. Cam o pătrime

din ele se deschid in țesutul reticular al cordoanelor, din care ulterior sângele se

colectează de asemenea in sinusuri, formând un sistem de circulație deschisă. Prin

acest sistem de circulație lentă sângele poate fi purificat de structuri străine nocive

(microbi) sau inutile (celule degenerate) de către histiocitele din cordoane; în 24 de

ore întreaga masă de sânge străbate acest sistem de circulație deschisă.

Sinusurile venoase sunt vase capilare cu calibru inegal, prezentând spații

dilatate sau sinusuri și perete discontinuu, format din celule endoteliale printre care se

găsesc constante histiocite și o membrană bazală formată din fibre reticulare dispuse

în rețea. Se realizează o structură susceptibilă unor schimburi permanente între

lumenul vascular și cordoanele adiacente. Această distribuție contribuie, alături de

sistemul de circulație deschisă, la epurarea sângelui care străbate splina, de substanțele

nocive sau inutile.

Sinusurile se continuă cu vene intratrabeculare care confluează în venele hilului

111
 și se deschid în vena splenică. Vasele limfatice pornesc din capsulă și trabecule și

părăsesc splina, de asemenea, la nivelul hilului.

Cordoanele lui Billroth, țesutul reticular dintre sinusuri, conține o cantitate

variabilă de histiocite, limfocite și plasmocite. Trecerea acestor celule din cordoane în

lumenul vascular este facilitată de discontinuitatea pereților vaselor respective.

Pulpa albă este constituită din foliculi limfatici și tecile periarteriale care se

continuă cu acești foliculi conferindu-le imaginea unei oglinzi cu coadă.

Foliculii, numiți și corpusculii lui Malpighi sunt constituiți predominant din

limfocite B, printre care se găsesc histiocite și celule dendritice. în funcție de

solicitarea antigenică a organismului respectiv, apar, rar, sub forma unor foliculi

primari, fără centru germinativ (la nou-născuți) sau ca foliculi secundari, cu o zonă

centrală clară, centrul germinal, constituită din limfocite transformate blastic și din

macrofage hipertrofiate. înconjurată de o coroană sau de o manta de limfocite mici.

La limita dintre foliculi și pulpa roșie există o zonă de trecere, zona marginală, unde

numărul limfocitelor scade progresiv iar sinusurile sunt mai mici.

Tecile periarteriale sunt constituite din limfocite T. reprezentând țesutul timo-

dependent din splină. La acest nivel se întâlnesc constant și celule interdigitante cu rol

important în activarea celulelor T, în cadrul reacțiilor imune.

Principalele funcții ale splinei sunt:

- funcția limfopoetică - în cursul vieții extrauterine splina este un important furnizor de

limfocite. având deci un rol esențial în realizarea unei supravegheri imunologice

eficiente. îndepărtarea splinei, din diferite motive, este urmată de o scădere evidentă a
112
 capacității de reacție imună.

- Funcția de epurare - celulele histiocitare rețin substanțe inutile sau nocive (microbi,
paraziți) din sângele care traversează splina. în acest sens sunt reținute eritrocitcle și
celelalte celule sanguine uzate funcțional.
Din această cauză, în diverse condiții, hipcrplazia limfohistiocitară din splină
determină importante hipertrofii ale organului, splenomagalii. Acest simptom apare,
în special în boli infecțioase și parazitare, în tulburări de metabolism, disfuncții imune,
boli ale sângelui și organelor hematopoetice (anemii, insuficiențe medulare, leucemii,
limfoame). în toate aceste condiții, examenul microscopic al splinei ne oferă
importante criterii de diagnostic.

113
114
ȚESUTURILE LIMFATICE DIN STRUCTURA MUCOASELOR
ȚESUTURILE MALT
Pe lângă nodulii limfatici și splină, care reprezintă principala
sursă de limfocite în cadrul reacției imune, un rol important în cadrul
acestor reacții îl au și țesuturile limfatice din structura mucoaselor care
vin în contact cu materialul provenit din exterior, de multe ori microbi (in
special mucoasa digestivă, dar și respiratoare sau urogenitală). Ele au
fost denumite de către specialiștii de limbă engleză țesuturi limfoide
asociate mucoaselor sau țesuturi MALT (Mucosa Associated Limphoid
Tissues).
Ele sunt reprezentate de cele 3 amigdale care constituie inelul
limfatic at lui Waldeyer de la extremitatea proximală a căilor respiratorii
și digestive, țesutul limfoid al apendicelui și formațiunile limfoid-foliculare
din corionul mucoaselor menționate, care în porțiunea distală a ileonului
sunt aglomerate sub forma plăcilor lui Peyer.
Ca și în celelalte organe limfoide, foliculii sunt formați predominant
din celule B, în timp ce în zone interfoliculoase se găsesc celule T. Spre
deosebire de nodulii limfatici, aceste structuri nu sunt situate pe traiectul
vaselor limfatice și nu au o capsulă proprie. Raporturile lor directe cu
epiteliile supraiacente le conferă caracterul de organe limfoepiteliale, ca
și timusul.
Din această cauză li s-a atribuit un timp funcția de echivalente ale
bursei lui Fabricius de la păsări, locul diferențerii limfocitelor B. Această
ipoteză nu a putut fi demonstrată experimental, diferențierea celulelor
respective producându-se în măduva hematogenă.

115
AMIGDALELE

Amigdalele palatine, împreună cu amigdalele linguale și faringiene

constituie inelul limfatic al lui Waldeyer. Țesutul limfoid mai dezvoltat
uneori, mai ales la copii, în jurul orificiului faringian al trompei lui
Eustache este descris uneori ca o pereche de amigdale tubare.
Amigdalele palatine reprezintă două perechi de organe ovoide
dispuse în corionul istmului buco-faringian. Sunt formate din foliculi
limfatici separați de țesut limfatic interfolicular și acoperiți de epiteliul
pavimentos. Acesta prezintă 10 - 20 de invaginații, criptele amigdaliene,
în care, pe lângă celulele descuamate se găsesc limfocite și microbi.

Țesutul limfatic este delimitat de țesuturile subiacente printr-o zonă

de țestut conjunctiv mai dens, numită impropriu capsulă.
Amigdalele linguale sunt mai mici și mai numeroase, situate la
baza limbii și acoperite de epiteliul respectiv. Fiecare amigdală are o
singură criptă în fundul căreia se deschid canalele excretoare ale unor
glande mucoase. Secreția acestor glande spală continuu suprafața
mucoasei și microbii, de unde raritatea infecțiilor la acest nivel.
Amigdala faringiană, unică, este situată în porțiunea
posterosuperioară a rinofaringelui, fiind acoperită de epiteliu
predominant de tip respirator. Este delimitată de țesuturile subiacente
de o bandă de țesut conjunctiv îngust. Hipertrofia ei, în special la copii
cu infecții respiratorii repetate, constituie vegetațiile adenoide.

116
PLĂCILE LUI PEYER

Corionul mucoasei intestinului subțire conține constant aglomerări

de limfocite de multe ori sub formă de foliculi, cu centri germinali.
Numărul lor crește în apropierea intestinului gros. Foliculii mici se
limitează la corion. Când sunt mari traversează musculara mucoasei și
pătrund în submucoasă. La nivelul ileonului, foliculii limfatici se
aglomereaă sub formă de plăci, care apar pe suprafața mucoasei ca
niște proeminente ovalare user elevate, cu dimensiuni de 10 - 20 mm. In
numar de 30 – 40, placile lui Peyer. Sunt formate din foliculi, de obicei
secundari, separați de țesutul limfatic interfolicular. De multe oi pătrund
în submucoasă.

Epiteliul care acoperă aceste plăci conține, pe lângă celulele

absorbante comune sau enterocite, un tip particular de celule epiteliale,
celulele M (membranoase), caracterizate prin microvilozități mai rare și
mai turtite la polul apical și prezența de invaginații profunde la polul
bazal în care pătrund limfocite și histiocite. Ele au un rol special în
captarea antigenelor microbiene și transmiterea lor histiocitclor și
limtocitelor învecinate. în scopul proliferării mai ales a plasmocitelor
secretoare de imunoglobuline A.
în mod normal se pare că nu există foliculi limfatici în corionul
mucoasei gastrice. Ei apar numai în cazul unor procese inflamatoare
cronice ale acestor structuri. Dimpotrivă, ei se întâlnesc constant în
mucoasa intestinului gros, fiind de multe ori de mari dimensiuni și
patrunzand adanc in submucoasa. In apendice, de multe ori foliculii din
mucoasa si submucoasa sunt atat de abundenti incat ii confera un

117
caracter de organ limfoepitelial. Astfel de structuri limfatice se intalnesc,
in masura mult mai redusa la nivelul mucoaselor respiratorii (bronhii)
sau urogenitale.

118
 STRUCTURA HISTOLOGICĂ A REACȚIEI IMUNE

Imunitatea a fost definită de Pasteur ca rezistența organismului

împotriva infecției microbiene. Ulterior, în special Burnet a definit
această funcție ca proprietatea organismelor superioare, a
vertebratelor, de a recunoaște prompt și de cele mai multe ori a
distruge structurile străine, diferite antigene, care pătrund sau apar în
organism. în acest sens, pe lângă imunitatea clasică antiinfecțioasă
sunt incluse reacția împotriva țesuturilor străine introduse într-un
organism, imunitatea de transplant sau a celulelor canceroase diferite
antigenic de celulele normale, imunitatea antitumorală. în unele condiții
o imunitate dereglată poate să atace propriile țesuturi, față de care este
în mod normal tolerantă și atunci apar bolile autoimune sau de
autoagresiune.
Proprietățile fundamentale ale imunității sunt specificitatea, toate
celulele implicate într-o reacție și produsele lor acționând specific
împotriva structurii care a determinat reacția și memoria, la un al doilea
contact cu aceeași structură, reacția se declanșează și se desfășoară
mai repede și mai intens, în urma cărui fapt este mai eficientă; din
acest motiv aceste persoane nu se îmbolnăvesc a doua oară de
anumite boli infecțioase.
Reacția imună este urmarea unei proliferări de histiocite și celule
asemănătoare și de limfocite. Acest fenomen se produce la nivelul
locului de pătrundere a antigenului, dar decurge cu intensitate în nodulii
limfatici, în special în nodulii limfatici regionali și în splină, deci în
organele limfatice periferice.

Histiocitele, celule numeroase în țesuturile limfatice dar prezente în

119
cele mai multe țesuturi și organe, inclusiv în sistemul nervos, sunt
dotate cu capacitatea de a recunoaște structurile străine. în contact cu
astfel de structuri ele reacționează prin mobilizare, proliferare și
secreție de factori solubili, citokine, cu acțiune asupra altor celule, în
special asupra limfocitelor. Se transformă în forme activate, macrofage,
care înglobează antigenele în vacuole care prin fuziune cu lizozomii se
transformă în fagozomi. Materialul fagocitat este supus unei distrugeri
enzimatice în cursul căreia este transformat în compuși mai simpli
susceptibili de fi recunoscuți de limfocite. Deci histiocitele, componente
ale sistemului fagocitar mononuclear, prin această reacție specifică
declanșează reacția imună recunoscând, înglobând, prelucrând și
transmițând antigenul limfocitelor sub formă de informație antigenică. în
această fază, histiocitele hepatice, celulele lui Kupffer, rețin cantitățile
excesive de antigen, favorizând realizarea unei concentrații optime de
antigen și împiedicând producerea unei paralizii imunologice.
Dintre numeroasele citokine, cea mai importantă pentru
antrenarea în reacție a limfocitelor este interleukina 1 sau momokina
care, concomitent cu transmiterea antigenului, activează limfocitele
inductoare-auxiliare (CD4, Th). în transmiterea antigenului, un rol
esențial revine antigenelor de histocompatibilitate a căror prezență
asigură colaborarea între macrofage și limfocitele aceluiași individ. Un
rol important în implicarea limfocitelor în reacția imună le revine unor
celule similare prin această funcție de prezentare a antigenului, dar
lipsite complet sau aproape complet de acțiune fagocitară.

120
 Celulele reticulare dendritice sunt mai numeroase în foliculii
limfatici unde prin prelungirile lor anastomozate formează o rețea cu
rol important în menținerea formei acestor structuri. Ele rețin
antigenele pe suprafața acestor prelungiri și îl transmit progresiv
limfocitelor din jur, producând o stimulare prelungită. Se diferențiază
sub acțiunea complexului molecular CD40 - ligand CD40 din histiocite
sau din celulele mezenchimatoase perivasculare. Ele prezintă
antigenul limfocitelor cu ajutorul antigenelor de histocompatibilitate de
pe suprafața lor.
Celulele interdigitante, prezente în special în zonele timus-
dependente ale țesuturilor limfatice (zona precorticală limfonodulară,
tecile periarteriale splenice) prezintă antigenul celulelor T. în timus ar
avea un rol important și în realizarea toleranței față de antigenele
proprii. Sunt similare, morfologic și funcțional cu celulele Langerhans
de la nivelul epidermului. Provin din măduva hematogenă, probabil
prin intermediul monocitelor.
Antrenarea limfocitelor T în reacție determină caracterul specific
al acesteia: proliferează clone în limfocite condiționate imunologic să
reacționeze cu o anumită structură, cu un anumit antigen în
conformitate cu teoria selecției donate formulată de Burnet, antigenul
selecționează clona de celule limfatice care va genera reacția imună.

121
 La primul contact cu un anumit antigen (microbi, paraziți, celule
străine, celule tumorale), celulele prezentatoare de antigen
acționează asupra unor limfocite condiționate să reacționeze cu acest
antigen, dar care nu au venit încă în contact cu el, încă inactive,
celule naive. Ele se prezintă sub forma limfocitelor mici.
Primele care se angajează în reacții sunt limfocitele T, numite
inductoare auxiliare, sau helper (Th), fiindcă antrenează și ajută
celelalte tipuri de celule limfatice să se angajeze; ele sunt purtătoarele
structurii superficiale caracteristice CD4. Activarea lor se face atât prin
transmiterea structurii antigenice de către macrofage, cât și sub
acțiunea interleukinei 1, dar și a altor citokine, interferonul gamma sau
factorul de necroză tumorală substanță cu acțiune litică asupra unor
celule tumorale. în urma transformării blastice produc alte interleukine
sau limfokine care activează alte celule Th, precum și alte tipuri de
limfocite T sau limfocite B. În acest sens exista doua tipuri de celule
Th: celulele Th1 produc interleukina 2, activand limfocitele T citotoxice
si macrofagele. Celulele Th2 secreta interleukine 4,5,6 sau 10 care
stimuleaza activarea limfocitelor B.

122
 Limfocitele T citotoxice sau ucigașe (killer - Tk) purtătoare ale
structurii CD8, activate în prezența antigenului și de interleukina 2 sunt
principalele efectoare ale imunității de tip celular, responsabilă de
distrugerea virusurilor și paraziților intracelulari, ca și a celulelor străine
sau tumorale; ele sunt responsabile și de producerea reacțiilor de
hipersensibilitate întârziată. Se pare că există și în acest caz două tipuri
de celule, K1 secretoare de citolizină sau perforină, care produc orificiul
în membrana celulelor țintă, cu care au venit în contact și K2, care
secretă serin-esteraze, substanțe care determină moartea celulelor
respective, prin declanșarea proceselor de apoptoză. Aderența de
celulele țintă se face prin intermediul receptorilor de pe suprafața
celulelor T. Distrugerea celulelor țintă decurge în aproximativ 4 ore: se
observa zbârcirea membranei, condensarea cromatinei și fragmentarea
acizilor nucleici, urmate de topirea celulei. Acțiunea unei celule
citotoxice se exercită asupra mai multor celule țintă, contactul masiv cu
ele determinând ulterior distrugerea acestora și reprezentând un „sărut
fatal”.

Unele celule CD4 sau CD8 exercită o acțiune de control și

inhibare a reacției imune. limfocitele supresoare (Ts), moderând sau
suprimând această reacție mai ales când se produce față de structuri
proprii organismului respectiv. Această acțiune implică mecanisme
specifice, dar uneori și nespecifice.
Pentru neutralizarea produșilor nocivi solubili. în special toxine,
este nevoie însă de activarea limfocitelor B, care după transformare
blasticâ, se diferențiază în plasmocite secretoare de imunoglobuline. De
cele mai multe ori această activare apare sub acțiunea interleukinelor 4,

123
5, 10 secretante de limfocite T inductoare și care de asemenea au
caracter specific, existând un complex receptor de antigen și pe
suprafața limfocitelor B, în structura căruia intră imunoglobulina M. Pe
suprafața limfocitelor B se găsesc și alte structuri, permițând
identificarea lor, în special CD19, CD20, CD21.
Diferențierea în sens de plasmocite se traduce prin modificări
microscopice caracteristice: forma celulei devine ovală, nucleul este
dispus excentric, blocurile de cromatină condensată prezintă între ele
spații libere care conferă ansamblului nuclear aspectul caracteristic de
spițe de roată, citoplasmă devine foarte bazofilă și pironinofilă datorită
unui bogat reticul endoplasmic rugos, la nivelul căruia se sintetizează
diferitele tipuri de imunoglobuline, M, G, A, D, E sau F. Pe preparate
colorate cu verde-metil-pironină Brachet Irvin, se poate evidenția
intensa lor pironinofilie citoplasmatică. De la nivelul foliculilor,
plasmocitele migrează în cordoanele limfonodulare splenice, dar și în
alte țesuturi, la nivelul unor focare de inflamție cronică.
Una din particularitățile comportării limfocitelor în cadrul reacției
imune este că unele dintre ele nu se angajează în reacție, rămânând în
rezervă, sub forma celulelor cu memorie, în special celule T (TM)
purtătoare ale structurii CD45. persistând ani de zile, aceste celule, la
un nou contact cu antigenul respectiv, declanșează reacția imună
secundară, rapidă și foarte eficientă.
La apărarea organismului participă și a treia categorie de celule
limfoide, limfocitele care la început au fost denumite nule sau limfocite
cu granulații mari. Aceste celule au capacitatea de a distruge spontan
celulele infectate cu virus sau celule canceroase, de unde denumirea de
celule citotoxice naturale (natural - killer). Prezența pe suprafața lor a

124
structurilor CD16 și CD56 permite identificarea lor microscopică cu
ajutorul anticorpilor monoclonali. Receptorii pentru imunoglobulina G le
permit să acționeze mai energic prin fixarea de anticorpi specifici
combinați cu antigenul, printr-un fenomen de armare sau citotoxicitate
dependentă de anticorpi. Constituie și o importantă sursă de interferon
gamma.
în sfârșit, macrofagele, care declanșează reacția imună reținând
antigenul și prezentându-l limfocitelor, acționează în continuare
stimulate de interleukinele limfocitare, în special de interferon.
în acest sens, reacția imună apare ca un fenomen complex indus de
existența în organism a unei structuri străine. Ea este începută de
macrofage, care, în mod nespecific, rețin orice structură străină, pe care
o prelucrează și o transmit clonei de limfocite programate genetic să
reacționeze specific cu structura respectivă. Aceste limfocite, până
atunci inactive, naive, devin active, efectoare.

Limfocitele inductoare-auxiliare, încep această reacție,

antrenând și celelalte celule: limfocitele T citotoxice acționează prin
contact direct (imunitate celulară), limfocitele B se diferențiază în
plasmocite secretoare de imunoglobuline (imunitate umorală), în timp ce
limfocitele T supresoare condiționează extensia secreției și împiedică
autoagresiunile. O parte din limfocitele activate rămân în rezervă în
eventualitatea unui nou contact cu antigenul limfocite cu memorie. în
acest sens limfocitele din organele limfatice periferice sunt celule naive,
efectoare sau cu memorie. Se adaugă și acțiunea citotoxică a
limfocitelor nule sau citotoxice naturale, la început nespecifică, apoi
specifică, mai intensă, prin fixare de anticoipi. în același sens
acționează în continuare și macrofagele, stimulate de interleukine.

125
126
 CAP.V. ȚESUTUL MUSCULAR

Țesutul muscular este constituit din celule cu structură particulară,

numite fibre musculare, având proprietatea de a se scurta prin contracție și a
reveni la dimensiunile inițiale, prin relaxare, în urma acțiunii unor stimuli
nervoși sau chimici. Pe baza acestei proprietăți, țesuturile musculare asigură
deplasarea corpului în mediul exterior și produc mișcările necesare funcției
diferitelor aparate (cardio-vascular, digestiv, respirator, urogenital). Contracția
este asigurată de existența în citoplasma celulelor, a unor organite specializate
numite miofibrile, care reprezintă o particularitate structural-funcțională a
citoplasmei fibrelor musculare.
Țeisutul muscular se diferențiază din mezoderm și mezenchim, cu
excepția mușchiului ciliar și a fibrelor din iris, de origine ectodermică. Fibrele
musculare sunt elemente alungite, singulare sau asociate în sinciții, care așezate
alăturat unele lângă altele, formează fascicule musculare și țesutul muscular.
Acesta este bine vascularizat și inervat, datorită existenței unui țesut conjunctiv
bogat în elemente vasculare și nervoase, dispus în jurul fibrelor musculare și
îndeplinind rol de apărare, de hrănire, de susținere și de solidarizare a fibrelor
între ele. Fibrele musculare astfel asociate în fascicule, vor intra în alcătuirea
mușchilor scheletici, a miocardului și a tunicii musculare a diferitelor organe
interne.
în cazul fibrelor musculare se folosește o terminologie caracteristică,
astfel că membrana celulară se numește sarcolemă, citoplasmă - sarcoplasmă,
mitocondriile sarcozomi, iar reticulul endoplasmatic neted -reticul
sarcoplasmic.

127
 în funcție de caracterul omogen sau heterogen al miofibrilelor, există
două tipuri de fibre: fibre musculare netede și fibre musculare striate. La rândul
lor, fibrele musculare striate pot fi: scheletice și miocardice.
După caracterul structural și funcțional al fibrelor musculare, țesuturile
musculare se clasifică în două mari categorii:
1. Țesutul muscular neted și
2. Țesutul muscular striat, cu două varietăți:
a, de tip scheletic (voluntar);
b. de tip miocardic sau cardiac (involuntar).

128
 1. ȚESUTUL MUSCULAR NETED

Țesutul muscular neted formează tunica musculară a organelor interne,

dar și mușchii erectori ai firelor de păr, intrând și în structura mamelonului, a
glandelor mamare și a scrotului, precum și fibrele musculare netede din mușchiul
ciliar și din ins.
Are ca unitate morfofuncțională fibra musculară netedă numită și miocit
neted sau leiomiocit. Este o celulă alungită, cu aspect fusiform, cu extremitățile
subțiate, efilate și cu porțiunea centrală bombată, mai groasă, conținând un nucleu
unic, dispus central.

în interiorul fasciculelor musculare care conțin în general, între 20-100

miocite netede, dispoziția fibrelor musculare este caracteristică, ordonată, ele
așezându-se paralel una fată de alta, cu porțiunea bombată a unei fibre în dreptul
capetelor efilate ale fibrelor învecinate; solidarizarea lor se realizează prin țesut
conjunctiv vasculo-nervos.
Pe secțiune transversală, ele au formă rotundă sau ovală, de dimensiuni
variabile, centrate sau nu de nucleu, în funcție de nivelul secțiunii.
Lungimea variază între 15-200 microni, iar grosimea între 3-8 microni. în
uterul gravid poale ajunge la dimensiuni de 400-500 / 20-25 microni.
in structura miocitului neted întâlnim cele trei componente principale:
membrana, citoplasmă și nucleul.
Nucleul, lung de 25 microni și gros de 1 micron, ocupă porțiunea centrală
a celulei, are formă cilindrică, de bastonaș, cu capetele drepte sau rotunjite, este
palid, cu cromatină granulară și conține 1-2 nucleoli.
în citoplasmă, numită sarcoplasmă, care este acidofila, omogena sau fin
granulara, există o zonă centrală perinucleară și o zona periferica. Prima, numita

129
si conul sarcoplasmic axial, contine organite comune, numeroși sarcozomi, un
aparat Golgi putin evident, un reticul sarcoplasmic, ca si incluziuni de glicogen,
picaturi de lipide si la persoanele în vârstă, granule dintr-un pigment brun,
lipofuscină.

în jurul acestei zone și până la sarcolemă, ea conține organite specifice,

miofibrile, cu aspect neted, omogen la MO, dispuse longitudinal și paralel,
conferind fibrei netede o striație longitudinală. Miofibrilele sunt constituite din
miofilamente lungi și subțiri de actină, printre care există cele groase de miozină
și cele intermediare.
Membrana celulară sau sarcolema, este triplă, constând dintr-o membrană
plasmatica prezentând condensări la nivelul contactului cu fibrele vecine,
joncțiuni dense prin care se transmit impulsurile de contracție; peste acestea se
aplică o peliculă glicoproteică, glicocalixul, iar la exterior există o teacă
conjunctivă formată din fibre conjunctive reticulare și rare fibre elastice. Deși se
aseamănă structural cu sarcolema fibrelor striate, la ME s-a constatat absența
tubilor T și existența a trei zone specializate morfofuncțional:
- caveole, mici vezicule rezultate prin invaginarea sarcolemei
fiecărui miocit neted care comunică astfel cu exteriorul; ele cresc suprafața
miocitului, având rolul tubilor T din fibra musculară striată și rol în homeostazia
ionilor de calciu în urma depolarizării membranei.
- ariile dense sau plăcile de atașare, se numesc așa, deoarece sunt
zone de material electrondens conținând alfa actină, cu rol în fixarea filamentelor
de actină pe fața internă a membranei plasmatice.
- joncțiunile intercelulare sunt de tip gap, nexus și de tip macula
adherens, ele facilitând propagarea impulsurilor contractile de la o fibră la alta,
reprezentând suportul conductibilității.

130
 In musculoasa organelor interne se întâlnesc fibre sau celule nodale,
leiomiocite tinere. cu citoplasma abundenta si un număr mai redus de miofibrile,
capabile sa reacționeze prin contractie spontană, în cazul unor dilatări pasive a
organelor respective.
Fibrele musculare netede se dispun în fascicule, solidarizate intre ele prin
fibre conjunctive, fasciculele fiind lgate între ele prin tesut conjunctivo-vascular.
In acest interstitiu se gasesc si fibre nervoase vegetative care intra in contact cu
fibrele, producand contractia musculaturii netede; contractia este involuntara,
lenta si prelungita; miocitul neted poate ramane contractat mai mult timp, fara sa
oboseasca. Ea poate fi indusa si de factori chimici, hormonali sau medicamentosi.
S-a mentionat rolul celulelor nodale in producerea contractiei autonome.
Originea fibrelor musculare netede din diferențierea mezenchimatoasa a
mezodermului, le conferă o capacitate de regenerare mai mare decât a fibrelor
musculare striate. In plus, ele sunt capabile să se dividă, pentru a înlocui celulele
imbătrânite (în stomac, colon etc.). Ele se pot hipertrofia sau hiperplazia sub
acțiunea hormonilor (uterul gravid).
Vascularizația mușchiului neted este mai redusă decât a mușchiului striat,
iar inervația este asigurată de sistemul nervos vegetativ simpatic și parasimpatic;
contracția lui mai poate fi influențată și de anumiți hormonițocitocina.
vasopresina. epinefrina. norepinefrina).

2. ȚESUTUL MUSCULAR STRIAT SCHELETIC

Fibrele musculare striate formează mușchii scheletici, partea activă a

aparatului locomotor, constituind 40% din greutatea corporală. Ele formează în
același timp mușchii limbii, faringelui, a treimii superioare a esofagului,
laringelui, ca și sfincterul striat al uretrei și al orificiului anal.
Provin din mezoderm, mai rar prin diferențiere mezenchimatoasa, din

131
celule tinere, rabdo-mioblaste, cu nucleu central. Acestea se asociază sub formă
de sinciții, structuri multinucleate în care apar elementele contractile, miofibrilele
heterogene, striate. Astfel fibrele musculare striate se prezintă sub forma unor
structuri cilindrice sau prismatice, cu extremități rotunjite sau ascuțite, mai rar
ramificate. Lungimea lor variază între 3 și 12 cm, uneori chiar 30 cm, grosimea
între 10 și 100 microni. în general sunt deci mai scurte decât mușchii pe care îi
formează. Sunt mai voluminoase la bărbați, la adulți sau la sportivi și muncitorii
fizici, se atrofiază în condiții de inactivitate (imobilizări) sau Ia persoane în
vârstă. Posedă elementele caracteristice tuturor celulelor: nucleu, citoplasmă,
membrană celulară.

132
133
 Nucleii sunt în număr de câteva sute, situați la periferie, ovali sau
alungiți, cu axul lung pararel cu cel al fibrei. Sunt hipercromi, cu cromatina
condensată, granulară, nucleolii puțin evidenți. Formează șiruri paralele sau în
spirală pe suprafața fibrei. Foarte rar se găsesc și în mod normal, nuclei cu
dispoziție centrală. Printre ei, se observă un număr mai redus de nuclei
veziculoși, cu cromatină fină, dispuși în grosimea membranei, care aparțin
celulelor satelite, situate în depresiuni de pe suprafața fibrelor.
Membrana sau sarcolema, are aceeași structură triplă, membrana
celulară - condensare a citoplasmei, glicocalixul - peliculă glicoproteică și
teaca conjunctivă, formată din fibre colagene, reticulare și elastice.
Citoplasmă sau sarcoplasma, este mai densă la periferie, mai fluidă în
zona centrală, se colorează în roz cu eozină și este formată din proteine, în
special din mioglobină. Conține pe lângă nuclei, organitele comune și specifice.
în funcție de conținutul în mioglobină și adenozintrifosfatază, există fibre de tip
1, bogate în componentele menționate și capabile de contracții tonice,
prelungite, precum și fibre de tip 2, bogate în enzime glicolitice și capabile de
contracții clonice, scurte și repetate. între diferiții mușchi, există diferențe în ce
privește repartiția celor două tipuri de fibre.
Organitele specifice, miofibrilele, sunt structuri contractile
caracteristice fibrelor striate, cu diametrul de 0,2 - 2 microni. Sunt dispuse în
fascicule paralele care în secțiuni longitudinale apar ca niște coloane separate
de sarcoplasmă, coloanele lui Leydig, iar în secțiuni transversale formează
câmpuri poligonale, câmpurile Iui Cohnheim. Au un caracter heterogen, fiind
constituite dintr-o alternanță regulată de discuri clare sau discuri I (izotrope)
și discuri întunecate sau discuri A (anizotrope). Dispoziția lor la același nivel
în toate miofibrilele, conferă aspectul de striație transversală fibrei musculare
striate. Acest aspect este foarte evident pe preparatele colorate cu
hematoxilină ferică Heidenheim.
Fiecare disc clar este divizat în două segmente egale, printr-o
membrană întunecată, membrana Z (intermediară) sau stria Iui Amici.
Aceasta se continuă cu membranele respective din miofibrilele învecinate,
134
străbătând întreaga grosime a fibrei și inserându-se pe sarcolemă.
Discul întunecat este și el împărțit în două segmente egale, de o bandă
clară, zona Hansen sau banda H, străbătută de o membrană întunecată,
membrana M (mediană).
Această dispoziție conferă miofibrilelor structura unei succesiuni de
segmente, cu lungimea de 2,5 - 3 microni, sarcomere sau căsuțele lui Krause,
cuprinse între două membrane Z și constituite dintr-un disc întunecat, delimitat
de două jumătăți de disc clar. In timpul contracției, hemidiscurile clare se
scurtează până la dispariție, în timp ce discul întunecat își păstrează grosimea.
Miofibrilele sunt formate la rândul lor din miofilamente sau fibrile elementare
de actină sau miozină, proteine contractile. Miofilamentele de actină sunt lungi
și subțiri, întinzându-se de la nivelul Z până în apropierea benzii H; cele de
miozină sunt scurte și groase, sunt situate numai în discul întunecat, fiind fixate
de membrana M și unite între ele prin fine punți transversale. Un miofilament
miozinic este înconjurat de 6 miofilamente actinice, pe secțiune transversală
realizând un aspect de hexagon.
Organitele comune sunt reprezentate de numeroase mitocondrii
(sarcozomi) situate printre miofibrile, în vecinătatea membranelor Z, mai
numeroase în jurul nucleilor și a joncțiunilor neuromusculare.
Complexul Golgi este puțin dezvoltat, ribozomii lipsesc. Se întâlnesc
însă lizozomi.
Importanță funcțională deosebită îi revine reticulului endoplasmatic sau
sarcoplasmatic care se prezintă sub forma unui sistem de tuburi
longitudinale, dispuse paralel cu miofibrilele, sistemul tubular longitudinal
(sistemul L) și terminându-se la nivelul membranelor Z prin porțiuni dilatate,
cisterne terminale. Există și un sistem tubular transversal (sistemul T).
format din prelungiri tubulare ale sarcolemei, care străbate transversal fibra,
de-a lungul membranelor Z. La nivelul acestor membrane se stabilesc
contacte între cele două sisteme, de tipul triadelor (tub transversal mărginit
de două cisterne terminale) sau al diadeior (tub transversal și cisternă
terminală). Cele două sisteme asigură contracția fibrei musculare: sistemul L
135
 reglează concentrația ionilor de calciu, sistemul T transmite excitația de la
sarcolemă la miofibrile.
Principalele incluziuni sarcoplasmice sunt cele de glicogen, dar și
lipidice sau, la persoanele în vârstă, de lipofuscină.
în funcție de raportul dintre miofibrile și sarcoplasmă, există: fibre roșii,
bogate în sarcoplasmă și mai sărace în miofibrile, care se contractă lent dar
sunt rezistente la oboseală, prezente în toți mușchii; fibre albe, bogate în
miofibrile, prezente numai în anumiți mușchi, care se contractă rapid dar
obosesc repede; fibrele intermediare care conțin cele două componente în
proporții aproximativ egale, ceea ce le conferă calități funcționale intermediare.
Fibrele musculare formează, împreună cu țesutul conjunctivo-
vascular, mușchii striați. Componenta conjunctivă formează o teacă fină,
conținând capilare sanguine care înconjoară fiecare fibră musculară, numită
endomisium.
Fibrele se asociază în fascicule nrimare, secundare sau terțiare,
tapetate de perimisium; capsula conjunctivă care învelește întregul mușchi,
se numește epimisium. La extremitățile mușchilor, acest țesut conjunctiv
intra- și perimuscular, continuându-se cu țesutul conjunctiv fibros al
tendoanelor și aponevrozelor inseră mușchii pe oase, în timp ce pe
suprafața mușchilor formează fasciile. Mușchii striați prezintă vase și nervi.
Arterele și arteriolele pătrund în mușchi perpendicular pe traiectul fibrelor,
capilarele se dispun paralel cu acestea. Unele capilare închise în perioade
de repaus, se deschid când mușchii se contractă. Venele au un traiect invers.
Limfaticele se formează în perimisium și epimisium.
Inervația mușchilor striați este motoare și senzitivă.
Fibrele nervoase motoare ajung la fibrele musculare prin
componenta conjunctivă a mușchilor. O fibră nervoasă inervează un număr
variabil de fibre musculare, constituind o unitate motoare. Contactul dintre
fibra nervoasă și cea musculară se realizează la nivelul unei structuri
specializate, placa neuro-motoare, o sinapsă neuromusculară. Ea este
constituită dintr-o componentă nervoasă, membrana presinaptică și una
136
musculară, membrana postsinaptică. Componenta nervoasă este formată de
ramificațiile terminale ale unei fibre nervoase motoare, care pătrunde într-o
depresiune a sarcoplasmei, la nivelul lor eliberându-se acetil-colina.
Componenta musculară este zona înconjurătoare de sarcoplasmă, lipsită de
miofibrile și mai bogată în mitocondrii și nuclei, de formă rotundă sau ovalară.
Pe suprafața ei se găsesc receptori pentru acetil-colină și se eliberează colin-
esterază. Fiecare fibră musculară posedă cel puțin o placă neuromotoare.
Inervația mușchilor striați de către fibre ale sistemului nervos al vieții de
relație, determină caracterul conștient și voluntar al contracțiilor.
Inervația senzitivă se prezintă sub trei forme :
- Fusul neuromuscular format din 2-10 fibre musculare subțiri, bogate
în sarcoplasmă, care se divide în porțiunea centrală în 2-3 fibre
secundare, de tip embrionar, cu nuclei centrali si miofibrile putine,
lipsite de striatii. In jurul fiecarei fibre musculare se incolacesc fibre
nervoase. Intreaga structura fusiforma este delimitata de o capsula
conjunctiva.

137
138
 - Organul neurotendinos al lui Golgi situat în zona de tranziție dintre fibrele musculare și cele
tendinoase. Fibrele tendinoase centrale sunt fuzionate și înconjurate de o bogată rețea de fibre
nervoase. La exterior există de asemenea o capsulă
- Terminațiile nervoase libere situate în componenta conjunctivă a mușchilor, în special în jurul
vaselor. Toate aceste structuri transmit informații asupra stării de tensiune a mușchilor și
tendoanelor, precum și impresii dureroase.
Fibrele musculare striate fiind stucturi foarte diferențiate, se regenerează mai greu decât cele netede.
Regenerarea depinde de conservarea intactă a sarcolemei și a endomisiului și de integritatea inervației.
Regenerarea este de tip continuu, când capetele fibrelor înmuguresc și de tip discontinuu, când apar
noi celule tinere, rabdomioblaste. în această ultimă eventualitate, se pare că au un rol important celulele
satelite, care ar fi celule de rezervă. Când leziunile sunt extinse, vindecarea se face sub formă de cicatrice
fibroase.

3. ȚESUTUL MUSCULAR CARDIAC

Fibrele musculare striate cardiace sau miocardice, formează masa celulară principală a
miocardului, miocardul comun.
Aceasta înglobează și un complex de fibre musculare de tip embrionar, miocardul specific. El își
menține și după naștere tipul anaerob de metabolism, care conferă rezistență mai mare la tulburări anoxice.
Miocardul comun este format din fibre musculare striate cardiace sau miocardice, conținând
miofibrile heterogene, dar cu nucleu central, unic, rareori dublu; el are o formă rotundă sau ovală, cu
cromatină densă, granulară, nucleol puțin evident, cu dimensiuni de 15/8 microni.
Fibrele miocardului au o formă cilindrică sau fusiformă, cu dimensiuni de 100 / 15 - 20 microni.
Extremitățile lor se ramifică și se anastomozează cu ale fibrelor învecinate. Aceste anastomoze apar sub
forma unor benzi groase transversale, omogene, dense și anizotrope, numite discuri intercalare sau
striațiile scalariforme Eberth, ele reprezentând condensări ale membranei celulare cu semnificație de
desmozomi. La nivelul lor, stimulul produce contractia care se transmite de la o celula la alta, transformand
miocardul, format din celule individuale, intr-un sincitiu functional.
139
Sarcoplasma este omogenă și eozinofilă, mai abundentă perinuclear și la periferie. Conține incluzii
de glicogen și lipide, ultimele mai abundente la persoane grase, precum și granule perinucleare de
lipofuscină, mai numeroase la persoanele în vârstă sau suferind de unele boli. Mitocondriile sunt mai mari
și mai numeroase decât în fibrele scheletice, fiind dispuse printre miofibrile; aparatul Golgi de mici
dimensiuni, este dispus perinuclear. Reticulul sarcoplasmic, mai puțin evident decât în fibrele scheletice,
formează un sistem tubular longitudinal, care împreună cu sistemul tubular transversal provenit din
sarcolemă, formează diade.
 O fibră miocardică conține aproximativ 100 de miofibrile heterogene, striate, dispuse în fascicule
paralele, care formează coloanele lui Leydig, pe secțiuni longitudinale și câmpurile lui Cohnheim, pe
secțiuni transversale; au o grosime de 3 microni și adesea se anastomozează între ele. Alternanța de
discuri și membrane este identică celei din miofibrilele scheletice, ca și structura filamentoasă de actină și
miozină.
Sarcolema este formată din cele 3 straturi : membrana plasmatică, glicocalixul și teaca
conjunctivă.
Miocardul specific numit si tesutul nodal sau sistemul excito-conductor asigura contractia autonoma
si ritmica a inimii, realizand legatura anatomica si functionala dintre atrii si ventricule. Este format din:
- Nodulul sinoatrial a lui Keith-Fleck;

- Nodulul atrioventricular a lui Ashoff-Tawara;

- Fasciculul lui Hiss;

- Reteaua celulara a lui Purkinje

Este constituit din 3 tipuri celulare :

-celule palide (P), celule rotunde, cu citoplasmă clară, bogată în glicogen, dotate cu proprietăți de
contracție spontană;
-celule de tranziție, mai alungite, prezentând miofibrile rudimentare. Aceste 2 tipuri formează principala
componentă a celor 2 noduli;
-celulele Purkinje, mai lungi, până la 50 microni, dar deosebindu-se de fibrele miocardului comun prin
citoplasmă mai palidă, conținând o cantitate mai redusă de miofibrile. Ele formează fasciculele de
conducere, inclusiv rețeaua lui Purkinje, care transmite impulsul de contracție în întreg sincițiul fiziologic
al țesutului miocardic.

Vasele miocardului formează o bogată rețea sanguină și limfatică situată în endomisium.

Structurile arteriale din masa miocardului prezintă anastomoze rare și strâmte, circulația arterială în acest
organ fiind de tip terminal. Din această cauză, în anumite condiții, pot apare tulburări grave în oxigenarea
mușchiului cardiac.
Nervii sunt ramuri simpatice care se termină sub forma unor ramificații fine în jurul fibrelor
miocardice. 140

Capacitatea de regenerare a fibrelor miocardice este foarte redusă, leziunile miocardului

reparându-se prin cicatrice fibroase. Hipertrofia miocardului într-o serie de condiții fiziologice și patologice,
este urmarea hipertrofiei și a hiperplaziei fibrelor sale.
 CAP. VI. APARATUL CARDIOVASCULAR

Aparatul cardiovascular asigură circulația sângelui în țesuturile organismului. El este constituit dintr-un organ
central musculos, inima, care împinge sângele într-un sistem de conducte închise, vasele sanguine, în care se
colectează și vasele limfatice. în structura sa intră țesut muscular și țesut conjunctiv.

A. INIMA

Inima este un organ cavitar constituit din 3 tunici:

- miocard,

- endocard,

- pericard.

Cele 2 cavități superioare, atriile, primesc cele 4 vene pulmonare și 2 vene cave, comunicând prin orificiile
atrioventriculare cu cele 2 cavități inferioare, ventricolele, din care pleacă arterele aortă și pulmonară.
Miocardul este tunica mijlocie și cea mai groasă a inimii. Este constituit din fibre musculare cardiace. Cel
atrial este mai subțire, iar miocitele atriale au sarcoplasma mai abundentă și miofibrilele mai puține.
Fibrele miocardului se inseră pe un schelet fibros format din inele sau cercurile fibroase ale lui Lower,
situate la nivelul orificiilor atrioventriculare și arteriale, precum și prin porțiunea fibro-membranoasă a septului
interventricular. El este constituit din țesut conjunctiv dens, uneori cu aspect mucoid sau condroid, alteori conținând
depozite de calciu.
Endocardul tapetează cavitățile cardiace, endocardul parietal și formează aparatul valvular care
controlează închiderea și deschiderea orificiilor atrioventriculare și arteriale.
Este constituit din 3 straturi:
- stratul intern, format din endoteliu, un rând de celule turtite dispuse pe un țesut subendotelial
subțire, conjunctiv-reticular;
- stratul mijlociu fibro-musculo-elastic, format din fibre colagene, elastice și musculare, conținând
țesutul nodal; 141
- stratul extern, un țesut conjunctiv lax aplicat pe miocard și continuându-se cu endomisiul fibrelor
musculare, care conține vase și rețeaua celulelor iui Purkinje.
- Endocardul atrial este mai gros decât cel ventricular
- Valvulele sunt formate dintr-un schelet central de țesut conjunctiv bogat în substanță
fundamentală bazofilă ce conține celule intumescente, amintind țesutul cartilaginos. Sunt tapetate cu endoteliu.
Valvulele nu sunt vascularizate. existând structuri vasculare la baza de inserție.
- Valvulele semilunare arteriale prezintă în zona mijlocie a marginii libere, un nodul proeminent
fibrocartilaginos: Aranțius la aortă. Morgagni la pulmonară, asigurând închiderea ermetică a orificiilor în cursul
diastolei.
B. VASELE SANGUINE ȘI LIMFATICE

1. VASELE SANGUINE

- Reprezintă un sistem de conducte care duc sângele oxigenat ia țesuturi, arterele, care printr-o
rețea de capilare se continuă cu venele, prin care sângele revine la inimă. Cu excepția capilarelor, vasele
sanguine sunt constituite din 3 tunici: intima, media, adventiția.
- Ele prezintă unele particularități în funcție de natura și calibrul lor.

a) ARTERELE
în funcție de particularitățile menționate, se clasifică în:
- artere mari sau de tip elastic;
- artere medii sau dc tip muscular;
- artere mici sau arteriole.
- Arterele mari, în special aorta și pulmonara, se caracterizează prin structura elastică a mediei,

determinată de presiunea cu care sângele este împins în circulație de către contracțiile inimii. Media
elastică reprezintă 80% din grosimea peretelui vascular, față de 10% cât este grosimea intimei și 10%
grosimea adventiției.

Intima sau endartera este formată din:

- endoteliu,
- stratul subendotelial,
- limitanta elastică internă.
Endoteliul este constituit dintr-un rând de celule pavimentoase dispuse pe o membrană bazală, cu nucleu
turtit, dar ușor proeminent. în citoplasmă celulelor endoteliale se găsesc niște formațiuni ovale de 3 / 0,1
microni, corpusculii Weibel-Palade, care conțin factorul von Willebrand, componentă importantă a
factorului VIII de coagulare- evidențierea imunocromozomică a acestui factor, permite identificarea
celulelor endoteliale. Pe suprafața se găsesc granule de selectină, glicoproteină care favorizează
aderența leucocitelor pe endoteliu,
142 în cursul reacțiilor inflamatoare.
Pe lângă factorii care favorizează coagularea, în funcție de împrejurări, celulele endoteliale produc
factori care împiedică coagularea, cum sunt prostaglandina sau oxidul de azot.
Prin intermediul membranei bazale, endoteliul se sprijină pe un strat subendotelial, format din
substanță fundamentală, care conține rare fibroblaste, celule musculare netede, histiocite, fibre colagene
și elastice. Dintre ele, celulele musculare netede, numite și miointimale, prezintă particularitatea că, în
anumite condiții patologice proliferează, apoi pierzându-și miofibrilele, se încarcă cu diferite substanțe
ducând la îngroșarea intimei, fenomen observabil în cursul instalării arteriosclerozei.
 Limitanta elastică internă este formată din lame sau membrane elastice dispuse concentric sau
spiralat, formând o rețea prevăzută cu orificii. între aceste lame se găsește o substanță
mucopolizaharidică, precum și fibrocite, celule musculare netede, fibre colagene, care leagă între ele
lamele elastice.
Adventiția este formată din țesut conjunctivo-elastic. Fibrele elastice din apropierea mediei,
formează o limitantă elastică externă, mai puțin vizibilă. în adventiție se găsesc mici vase sanguine
nutritive, vasa vasorum, precum și ramuri nervoase.

143
 Arterele medii, de tip muscular, sunt caracterizate prin structura
musculară a mediei, care reprezintă 50% din grosimea vasului, față de 5-10%
intima și 40-45% adventiția.
Intima, prezintă sub endoteliu, un strat subendotelial mai subțire.
Limitanta elastică internă este însă foarte evidentă, apare ca o linie dublă sau
multiplă, ondulată. Este subțire la copil, mai groasă la adult și se îngroașă și mai
mult la persoanele suferind de hipertensiune arterială.
Media este formată din fibre musculare netede, uneori ramificate, dispuse circular,
între care se găsesc celule și fibre conjunctive sau elastice.
Adventiția este de asemenea formată din țesut conjunctiv conținând vase și nervi.
In vecinătatea mediei, este foarte evidentă o limitantă elastică externă.

Arteriolele prezintă aceleași structuri, dar simplificate.

Intima este subțire, reprezentată de endoteliu și limitanta elastică internă.

Media este formată din fibre musculare netede, circulare, legate de un delicat
țesut conjunctiv interstițial, limitanta elastică externă fiind puțin evidentă.
Adventiția prezintă aceeași structură conjunctivă, conținând vase și nervi.

Arteriolele mici, precapilarele sau metarteriolele prezintă o structură

simplificată, endoteliul fiind dispus pe o medie musculară subțire, tapetată de
câteva celule conjunctive, pericite; limitantele elastice au dispărut.

b) CAPILARELE
Capilarele sunt vase mici, amintind dimensiunile firulu de păr, cu diametrul

144
 între 6-30 microni și o lungime de cel mult 1 mm. Se găsesc în toate țesuturile și
organele, la nivelul lor sângele cedând țesuturilor oxigenul și substanțele nutritive
și preluând dioxidul de carbon și substanțele inutile sau nocive. Sunt constituite
dintr-un perete și un țesut pericapilar.
Peretele este format dintr-un endoteiiu și dintr-o membrană bazată, între
care există un spațiu subendotelial.
Endoteliul, ca și la celelalte vase, este format din celule turtite, de formă
poligonală, conținând în mod caracteristic corpusculii lui Weibel-Palade. în general,
lumenul este delimitat de una sau două astfel de celule. Ele intră în contact prin
marginile lor, dar sub acțiunea unor substanțe, în special a histaminei, bradikininei
sau a unor interleukine, ele se contractă, apărând între ele fisuri prin care trec în
interstițiu plasma și leucocitele.
Spațiul subendotelial este un material amorf, glicoproteic, în care pătrund
prelungirile celulelor endoteliale.
Membrana bazală, cu o grosime de 1 micron, constă din lamina bazală
mucopolizaharidică produsă de celule și PAS pozitivă și lamina reticulară, țesătură
condensată de fibre reticulare argirofile. în lamina bazală sunt incluse uneori
pericite, celu’e mari, de formă stelată, cu nucleu veziculos, de natură histiocitară.
Țesutul conjunctiv pericapilar constă din fibrocite și histiocite dispuse pe o
rețea pericapilară de fibre colagene și reticulare, care înconjură capilarul.
Capilarele sanguine sunt: comune și sinusoide.
Capilarele comune se caracterizeaza prin calibrul lor uniform si perete
continuu. Este tipul obisnuit de capilar, intalnit in special in piele, muschi si tesut
nervos. In unele structuri endoteliale pot fi prezente orificii sau fenestre – capilare
fenestrate – membrana bazala pastrandu-si continuitatea. Astfel de capilare se
intalnesc in glomerulul renal, in mucoasa digestiva, in unele glande endocrine,
favorizand schimburile dintre sange si tesuturile invecinate.
Capilarul sinusoid prezinta un calibru variabil, in urma prezentei unor dilatari
multiple, sub forma de golfuri sau sinusuri ale lumenului. Endoteliul lor este

145
discontinuu, iar membrana lor bazala este dispusa sub forma unei retele permeabile
de fibre reticulare. Acest tip de capilar determina o circulatie lenta care favorizeaza
schimburile de celule si plasma intre sange si tesuturi. El se intalneste in maduva
hematogena, in splina si ficat. In unele glande endocrine, hipofiza, suprarenala,
insulele lui Langerhans, celulele endoteliale sunt fenestrate.
In mod obisnuit, capilarele fac legatura intre circulatia arteriala si cea venoasa.
Cand o retea de capilare se continua cu acelasi tip de vase, arteriole sau venule, se
numeste sistem port sau circulatie admirabila. Acest sistem se intalneste in structuri
cu deosebita importanta functionala, cum sunt: glomerulul renal (sistem port arterial)
sau lobulul hepatic (sistem port venos).
Regenerarea capilarelor se realizeaza fie prin inmugurirea capilarelor
existente, fie prin neoformare, cand fibroblastele sau histiocitele din tesutul
conjunctiv se transforma in celule endoteliale.
c) VENELE
Venele colecteaza sangele de la nivelul retelei de capilare si il transporta la
inima. Se caracterizeaza printr-un lumen larg si un perete subtire, format din
aceleasi 3 tunici: intima 5%, media 15%, adventitia 80%. In raport cu calibrul si
structura peretelui se clasifica in: venule, vene mici, vene medii si vene mari.
Venulele continua capilarele. Endoteliul este inconjurat de cateva celule
musculare netede si fibrocite.
Venele mici prezinta o medie musculara subtire, dar bine constituita.
Venele medii, pe langa un perete subtire, prezinta diferentierea evidenta a
celor 3 tunici caracteristice vaselor sangvine.
Venele mari se caracterizeaza in special prin adventitia formtaa dintr-o retea
conjunctivo-elastica, armata de fibre musculare netede, dispuse longitudinal.
Venele membrelor superioare prezinta pe traiectul lor valvule sau cute
membranoase ale intimei, de forma semiluanara, duble, asimetrice sau unice. Sunt
constituite dintr-un ax central fibro-elastic, avand la baza fibre musculare netede si

146
tapetat de un endoteliu. Impiedica refluxul sangelui.
Venele sunt inervate de asemenea ca arterele si prezinta o vascularizatie
sangvina si limfatica mai abundenta decat acestea.
2. VASELE LIMFATICE
Se prezinta sub forma de capilare limfatice care se continua cu vase limfatice
si apoi cu trunchiurile colectoare limfatice.
Capilarele limfatice iau nastere in tesutul interstitial sub forma unor tuburi
inchise la extremitatea distala, de calibru variabil. Peretele este constituit din celule
endoteliale dispuse pe o membrana bazala in retea; lipsesc pericitele si tesutul
conjunctiv pericapilar. Structura laxa a peretelui permite patrunderea in lumen a
lichidului intersitial, dar si iesirea continutului lichid celular al lifei la exterior, in functie
de diferite conditii fiziologice si patologice. Capilarele limfatice ale vilozitatilor
intestinale, chiliferele centrale, au un rol capital in absorbtia lipidelor.
Capilarele conflueaza si dau nastere vaselor limfatice, formate din aceleasi 3
tunici, dar mai subtiri decat la vasele sanguine; lipsa eritrocitelor in lumenul acestor
vase, permite – la microscop – diagnosticul diferential cu vasele sanguine. Pe
traiectul vaselor limfatice se interpun nodulii limfatici, statii de filtrare a limfei. Vasele
care aduc limfa, vase aferente, strabat reteaua de capilare sinusoide din nodulii
limfatici si se continua la nivelul hilului cu vasele eferente.
Vasele limfatice din intreg organismul, se colecteaza in doua trunchiuri
colectoare: canalul toracic si marea vena limfatica, care se varsa in vena cava
superioara.

147
 VII. ȚESUTUL NERVOS

Țesutul nervos este cel mai diferențiat țesut al organismului. Formează un complex de organe,
sistemul nervos, care realizează integrarea funcțională, colaborarea optimă intre țesuturi și organe,
cât și orientarea și deplasarea în mediul extern. Prin această activitate asigură, alături de imunitate,
supraviețuirea organismului.
Țesutul nervos este format din două tipuri de celule: celule puternic specializate, neuronii și celule
de susținere, celule nevroglice sau nevroglia. Celulele nervoase (neuronii) au două proprietăți:
excitabilitatea și conductibiiitatea. Aceste celule sunt impresionate de orice modificări ale mediului intern
și extern, se excită, iar această excitație se transmite la un centru de recepție și analiză, scoarța
cerebrală, care determină cel mai potrivit răspuns. Perfecționarea acestei funcții le-a permis indivizilor
speciei umane să devină conștienți de existența lor și prin vorbirea articulată să transmită altor persoane
ceea ce gândesc. Această activitate subtilă și complexă este realizată de celule nervoase, de neuroni, fapt
demonstrat de Ramon y. Cajal.
Țesutul nervos care formează sistemul nervos, este constituit din neuroni, în contact prin
prelungirile lor, care formează nervii periferici. Neuronii sunt protejați de celule de susținere, celule
nevroglice sau nevroglia, cu rol de legătură, căptușire, tapetare și chiar rol secretor. Atât neuronii cât și
celulele nevroglice sunt de origine ectodermică.
Țesutul nervos este irigat de vase sanguine care îi asigură respirația și nutriția. Este lipsit de vase
limfatice dar este în raporturi directe cu lichidul cefalorahidian.
Sistemul nervos provine dintr-o îngroșate celulară pe fața dorsală a embrionului, placa neurală.
Aceasta prezintă o depresiune, șanțul neural, care se închide sub ectoderm sub forma tubului neural.
Din acesta ia naștere sistemul nervos central, creierul și măduva spinării, din care pleacă nervii
cranieni și rahidieni pe traiectul cărora se găsesc ganglioni conținând neuroni. Față de aceste structuri
care asigură activitatea conștientă, lateral se găsesc ganglioni vegetativi, simpatici și parasimpatici și
ramurile lor care asigură activitatea organelor interne. De origine nervoasă sunt și organele
paraganglionare, medulosuprarenala, corpusculul carotidian, jugular sau coccigian, producând substanțe
cu acțiune similară sistemului vegetativ.
în diferite organe, în special
148 în tubul digestiv și prelungirile sale, se găsesc celule izolate de
origine nervoasă, care secretă diferite substanțe, constituind sistemul endocrin sau neuroendocrin
difuz sau sistemul APUD (amino precursors uptake and decarboxylation).
De asemenea de natură nervoasă sunt și melanocitele, celulele pigmentare din piele, ochi sau
alte organe.

NEURONUL

Neuronul este unitatea structurală și funcțională a țesutului nervos. Neuronii sunt celule foarte
diferențiate care nu se mai divid în cursul vieții. Creierul uman conține aproximativ 12-14 miliarde de
 neuroni. Sunt foarte sensibili la variațiile mediului intern, mai ales la anoxie. Se consideră că numai 10%
din neuroni sunt efectiv utilizați de organism.
Dimensiunile lor sunt variabile, de la neuroni mari cu diametru de 125 microni (celulele piramidale
din scoarța creierului și neuronii motori din coamele anterioare ale măduvei) la neuroni foarte mici de 4
- 8 microni (unii neuroni din cerebel), între care există neuroni de dimensiuni intermediare. Neuronul este
format dintr-un corp celular, numit pericarion și din două tipuri de prelungiri, axoni și dendrite. Din
punct de vedere structural, neuronii pot fi clasificați:
- după numărul de prelungiri:
o neuroni multipolari, reprezintă majoritatea celulelor nervoase, au formă stelată, cu numeroase
prelungiri, nucleu mare, sferic, situat central. Pot fi motori sau senzitivi, și sunt întâlniți în
sistemul nervos central și în ganglioni.
o neuroni bipolari, au formă ovală sau fusiformă și prezintă câte o prelungire la nivelul fiecărei
extremități; nucleul este ovalar și adesea situat excentric. Aceștia se găsesc în retină, în
ganglionii lui Scarpa și Corti sau în ganglionii simpatici.
o neuroni unipolari, cu o singură prelungire axonică, sunt forme rare; ei se găsesc în retină
(celulele amacrine).
o neuroni pseudounipolari, cu prelungiri în T, se găsesc în ganglionii rahidieni. Au o prelungire
inițial unică, care se divide în două ramuri: una dendritică, centripetă și alta axonică, centrifugă.
- după lungimea axonului - neuronii se împart în:
o neuroni de tip Golgi I, cu axonul lung de aproximativ 1 metru (neuroni de proiecție din scoarța
cerebrală), și
o neuroni de tip Golgi II, cu axon scurt, ce se ramifică în vecinătatea corpului celular (neuronii
de asociație).
- după forma corpului celular - neuronii sunt clasificați în: rotunzi, ovalari, fusiformi, piramidali.
Din punct de vedere funcțional, indiferent de caracterele lor morfologice, neuronii se clasifică în:

neuroni motori, de obicei mari, multipolari, cu axon lung; din acest grup fac parte celulele piramidale
din scoarța cerebrală sau din coarnele anterioare ale măduvei.
neuroni de asociație, sunt mici, adesea multipolari și bipolari.
neuroni senzitivi sau
149
receptori, sunt de tip pseudounipolar. reprezentați prin celule din ganglionii
spinali.

Distribuția neuronilor este bine precizată, astfel toți neuronii receptori (senzitivi) sunt situați în afara
sistemului nervos central, localizați în ganglionii nervilor cranieni și rădăcinilor dorsale ale nervilor rahidieni.
Neuronii motori (cu excepția neuronilor vegetativi) și de asociație, sunt situați în interiorul axului cerebro-
spinal.
Corpul neuronului sau pericarionul este constituit din nucleu, citoplasmă și membrană.

Nucleul este de obicei unic (excepție fac neuronii spinali și simpatici care - pot prezenta doi nudei),
este mare, sferic, situat central, are aspect veziculos, cu cromatina fină, membrană nucleară bine vizibilă,
prezintă 1 - 2 nucleoli. Lângă nucleol sau la periferia nucleului se observă cromatina sexuală. Nucleii
neuronilor mici sunt mai intens cromatici.
Citoplasmă sau neuroplasma este abundentă, relativ vâscoasă și hipocromă.
Membrana celulară sau neurolema este trilamelară, de natură lipoproteică. Este dublată de
membranele celulare ale celulelor gliale satelite.
Neuroplasma conține organite comune și specifice.
* organitele comune:
o mitocondriile sunt răspândite în toată citoplasmă și în prelungirile neuronale, mai ales în porțiunile
terminale ale acestora; sunt mai mici decât în alte țesuturi iar cristele sunt orientate paralel cu
axul lung.
o aparatul Golgi, este bine evident juxtanuclear.
o lizozomii, sunt dispersați în întreaga citoplasmă, mai ales în dendrite.
o centrul celular, este vizibil numai în celulele tinere.
- organitele specifice sunt reprezentate prin substanța tigroidă a lui Nissl, neutrofibrilele și
neurotubii.

Substanța tigroidă sau corpusculii lui Nissl, apar ca granulații rotunde, ovale sau poligonale,
răspândite în întreaga citoplasmă și în porțiunea inițială a dendritelor, dar lipsesc in axon, inclusiv în
porțiunea sa proximală, conul de emergență. Sunt structuri cromofile, bazofile, colorându-se cu
substanțele bazice, ca și albastrul de toluidină sau crezil, cu pironină. Numărul, forma și repartiția lor
variază în funcție de tipurile de neuroni și anumite condiții funcționale sau patologice. Substanța tigroidă
este reprezentată de reticulul endoplasmic rugos, înconjurat de numeroși ribozomi liberi (polizomi). Este
abundentă în neuronii foarte activi cum sunt neuronii motori. Procesele de excitație și inhibiție se traduc
prin topire parțială a substanței tigroide, urmată de refacerea ei. în schimb, îmbătrânirea sau lezarea
neuronilor duce la topire permanentă, tigroliză. Substanța tigroidă exprimă importanta sinteză proteică
care condiționează funcția normală a celulelor nervoase.
Neurofibrilele se prezintă ca filamente fine, sub formă de rețea care determină dispoziția
corpusculilor Nissl. Se pun în evidență prin impregnare argentică, în special prin metoda Golgi. în prelungiri,
neurofibrilele se dispun sub formă de fascicule paralele, mai numeroase în neuronii mari decât în cei mici.
Au o structură proteică cu o componentă fosfolipidică. Sunt formate din structuri filamentoase mai subțiri,
150constituite din proteine globulare dispuse în spirală. Ca și neurotubii, au
neramificate, neuroprotofibrile,
rol de stabilizare a formei și structurii neuronilor și a prelungirilor lor. Un presupus rol în transmiterea
influxului nervos nu a putut fi demonstrat.
Neurotubii, au fost evidențiați la microscopul electronic sub forma unor structuri cilindrice lungi și
subțiri, fiind mai numeroși în axoni, mai ales la nivelul conului de emergență. Au atât o funcție structurală,
determinând forma celulelor și a prelungirilor sale, dar par implicați și în procesul de transmitere a excitației.
In citoplasmă neuronului se găsesc granule de pigment melanic, mai numeroase în zone pigmentate
(locus niger), granule de lipofuscină, mai abundente la bătrâni, glicogen prezent în celulele embrionare,
lipide care pot reprezenta material de rezervă sau pot fi rezultatul unor metabolisme patologice.
 Pericarionul are o complexă activitate enzimatică: enzime oxido-reducătoare ca și enzime
lizozomale (fosfataze, sulfataze, proteaze, ribonuclcaze) demonstrând intensa activitate metabolică.
Neuronii sunt în mod caracteristic modificați în diferite boli, examenul microscopic al materialului
obținut prin puncție cerebrală permițând diagnosticul acestora. în boli produse de virusuri apar corpusculi
sau incluzii caracteristice (corpusculii Babeș-Negri) în turbare, incluzii gigantice în infecții cu virus
citomegalic, corpusculii Corrodry în herpes, varicelă sau rujeolă, în timp ce în SIDA se pune în evidență o
encefalită caracteristică cu celule gigante multinucleate.
în boala Creutzfeld-Jakob, produsă de prioni, neuronii suferă o distrofie vacuolară (encefalopatie
spongiformă). în demența presenilă Alzheimer, din ce în ce mai frecventă în țările occidentale, în neuronii
corticali se observă niște ghemuri perinucleare sferice sau în formă de flacără provenite din neurofibrile
degenerate, ca și corpusculi Hiruno, după cum prelungirile degenerate ale neuronilor dau naștere unor
plăci neuritice. în sfârșit în boala Parkinson, altă afecțiune frecventă la bătrâni, în neuronii pigmentați din
pedunculii cerebrali se întâlnesc corpusculi sferici eozinofili intracitoplasmatici, corpusculii Lewy.
Prelungirile neuronului, dendritele și axonul sunt expansiuni ale citoplasmei (dendroplasmă,
axoplasmă). delimitate de membrana citoplasmatică numită la acest nivel dendrolemă sau axolemă.
Dendritele sunt prelungiri ramificate, multiple, relativ scurte, de grosime inegală care le conferă un
aspect spinos sau varicos. în porțiunea lor proximală, mai groasă, conțin corpusculi Nissl. Pe traiectul lor
se găsesc neurofibrile, mitocondrii și neurotubi. Sunt structuri receptoare, care transmit influxul nervos
celulipet, corpului celular.
Axonul este o prelungire unică, mai groasă și mai lungă, cu suprafață netedă, care nu se ramifică
decât în porțiunea terminală sub forma unui buchet de fibre prevăzute cu butoni terminali. De-a lungul
traiectului, axonul emite ramuri colaterale, în unghi drept. Conul de emergență este lipsit de substanță
tigroidă, dar conține numeroși microtubi și mitocondrii. Axonul reprezintă o structură efectoare, care
conduce influxul nervos de la neuron spre celule efectoare sau spre alți neuroni, deci în sens centrifug.
Prelungirile neuronului formând fibre nervoase sunt protejate de structuri tubulare sau teci. După
cum acestea intră în structura sistemului nervos central sau formează nervii periferici, ele sunt centrale sau
periferice.
Fibra nervoasă embrionară este lipsită de teci. în decursul diferențierii apare o teacă glială, formată
151
la nivelul fibrelor centrale dintr-o manta discontinuă de celule gliale centrale, oligodentrocite, iar la nivelul
celor periferice dintr-o manta continuă de celule gliale periferice, celulele Schwann. Aceste celule gliale
elaborează pe anumite porțiuni o a doua teacă de natură lipoproteică, teaca de mielină. în funcție de
existența acesteia, fibrele nervoase centrale și periferice se clasifică în fibre mielinice și amielinice.
Fibra nervoasă mielinică, constituie elementul structural principal al sistemului nervos central și al
nervilor periferici. în nervii periferici, în centru ea conține o prelungire neuronală (dendritică sau axonică),
numită cilindrax sau neurit. Acesta este învelit în trei teci tubulare: teaca de mielina, teaca glială Schwann
și teaca conjunctiva endneurala Henle.
 Teaca de mielină, apare ca un tub de natură lipoproteică (60% lipide și 40% proteine) insolubilă în
apă, solubilă în soluții organice (alcool, eter, cloroform, benzen). Pe preparatele incluse în parafină dispare,
întrucât componenta lipidică se dizolvă. Prin secționare la congelare sau prin includere în celoidină, teaca
de mielină se colorează în negru albăstrui cu hematoxilină ferică și în negru cu tetraoxid de osmiu. Teaca
de mielină lipsește în porțiunea inițială și terminală a fibrei nervoase, ea având o structură discontinuă, fiind
formată din segmente cilindrice separate de incizuri numite strangulațiile lui Ranvier. La acest nivel cu
ajutorul microscopului electronic s-a observat prezența unui număr mare de mitocondrii. Tot la acest nivel
iau naștere ramurile colaterale ale axonului, tapetate numai de celule Schwann, între două strangulații,
teaca de mielină prezintă și niște despicături oblice, numite incizurile lui Schmidt-Lantermann. în lumină
polarizată sau la microscopul electronic, teaca de mielină este formată din straturi alternative clare, lipidice
și dense proteice.
Formarea tecilor de mielină începe în luna IV-V de viață intrauterină, definitivarea lor realizându-se
la sfârșitul celui de al doilea an de viață.
în nervii periferici, mielină este produsă de celulele Schwann. Inițial, fibra nervoasă este amielinică
și situată în afara celulei Schwann; apoi ea pătrunde într-un jgheab, fiind înconjurată de citoplasmă și
membrana celulei Schwann; buzele jgheabului fuzionează, celula Schwann face o mișcare de rotație în
jurul neuritului, realizându-se încolăcirea membranelor celulare fuzionate și astfel producând-se alternanța
de inele clare și întunecate.

152
 SISTEMUL NERVOS

în sistemul nervos central, prelungirile oligodendrocitelor se lățesc și

înconjoară neuritul formând și aici teaca de mielină.
Teaca de mielină are rol important protector și trofic dar și în
conducerea influxului nervos. Din această cauză, alternarea tecii de mielină
întâlnită în boli ereditare, în infecții virale, intoxicații sau reacții alergice, dar
și în așa numitele boli demielinizante, duce la tulburări grave ale funcției
nervoase, în special la paralizii.
Teaca lui Schwann sau nevrilema, se găsește în afara tecii de
mielină și apare ca o membrană subțire, transparentă ce trece ca o punte
peste strangulațiile lui Ranvier și este evidentă printr-un șir de nuclei. Nucleii
sunt situați în niște scobituri ale tecii de mielină și sunt înconjurați de o
cantitate redusă de citoplasmă în care se găsesc mitocondrii, ribozomi și
aparatul Golgi. Microscopul electronic arată că ea este formată din celule
individuale, care formează structuri tubulare care înconjoară un segment de
teacă de mielină cuprinsă între două strangulații Ranvier. Ele sunt legate între
ele prin interdigitații.
Teaca conjunctivă endoneurală sau teaca lui Henle sau Key-
Retzius, este formată din substanța fundamentală cu rare celule și fibre
colagene, de reticulină și elastice, care învelesc continuu teaca lui Schwann
până la nivelul terminației fibrei nervoase. Această teacă are rol mecanic de
rezistență și în controlul proceselor de permeabilitate.
Fibra nervoasă periferică amielinică, prezintă de fapt o teacă de
mielină, foarte subțire, vizibilă doar la microscopul electronic, o celulă
Schwann putând înconjura mai multe neurite. Fibrele amielinice vegetative,
fibrele Remak, au o structură similară, dar sunt mai subțiri.
Din punct de vedere funcțional, fibrele nervoase din axul cerebrospinal
și ganglionii cranieni și rahidieni sunt motoare, senzitive și de asociație, ca și
cele vegetative.
în porțiunea terminală, fibrele nervoase se ramifică, intrând în contact,

153
sub forma sinapselor cu alți neuroni sau prelungirile lor, cu celule efectoare
din organele de simț. Există trei tipuri de sinapse:
- sinapsă axo-dendritică, între un axon și o dendrită, cel mai frecvent
tip;
- sinapsă axo-somatică, între terminația unui axon și corpul altui
neuron;
- sinapsa neuro-musculară sau placa neuromusculară care asigură

transmiterea influxului nervos de la nerv la organul efector, mușchiul

striat.
Din punct de vedere structural sinapsele sunt formate din 2
membrane: membrana presinaptică și membrana postsinaptică, separate
printr-un spatiu sau șanțul sinaptic.
Membrana presinaptică, de la nivelul extremităților distale a
axonului, apare ca un buton sau o pungă cu diametrul de 0,4 - 4 microni și
este formată din axoplasmă delimitată de axolemă. Axoplasma conține
numeroase mitocondrii și neurofilamente, precum și grămezi mici de vezicule
sinaptice, conținând mediatori chimici ai transmiterii influxului nervos
(acetilcolina, noradrenalina) secretați în pericarion la nivelul aparatului Golgi.
Membrana postsinaptică, este constituită de extremitățile
prelungirilor dendritice sau de periferia unui neuron. Are structură similară,
dar veziculele sinaptice lipsesc.
Spațiul sinaptic cu o lățime de 21 - 30 milimicroni, separă cele 2
membrane. Eliberarea în acest spațiu a mediatorilor chimici determină
modificări la nivelul membranei postsinaptice care asigură transmiterea
influxului nervos, într-o singură direcție, de la axon la dendrite sau la alt
neuron.

NEVROGLIA

154
 SISTEMUL NERVOS

Nevroglia este reprezentată de totalitatea celulelor auxiliare, care asigură

susținerea și protecția neuronilor în țesutul nervos, având și importante funcții
metabolice (formarea tecilor de mielină) și de apărare. Spre deosebire de
neuroni, celulele nevroglice au o mare capacitate regenerativă, iar
modificările lor calitative și cantitative reprezintă criterii de diagnostic pentru
diferitele afecțiuni nervoase. Datorită capacității de proliferare și mitoză,
celulele gliale sunt elementele țesutului nervos care dau naștere celor mai
multe tumori cerebrale.
Celulele nevroglice sunt formate dintr-un corp celular și numeroase
prelungiri, care pot fi puse în evidență prin impregnare cu argint și aur. Sunt
lipsite de corpi tigroizi și neurofibrile. în colorațiile uzuale sunt greu vizibile.
Numărul lor este foarte mare, pentru fiecare neuron existând aproximativ 6
celule gliale. Cu excepția microgliei, celulele gliale au origine ectodermică
comună cu a neuronilor.
Există patru tipuri de nevroglii: macroglia, oligodendroglia, glia
ependimară și microglia.
Macroglia este constituită din celule numite astrocite, celule rotunde,
cu nucleu rotund sau oval de aproximativ 10 microni, cu cromatină granulară,
cărora prelungirile ramificate le conferă un aspect de stea. Se prezintă sub
două forme:
- astrocitele protoplasmatice sunt situate predominant în
substanța cenușie și se caracterizează prin prelungiri scurte, bogat
ramificate și numeroase, care se lățesc și se aplică pe vasele
sangvine, separându-le de neuroni.
- astrocitele fibrilare sau fibroase sunt localizate mai ales în

substanța albă și prezintă prelungiri lungi, drepte mai puțin ramificate. în

citoplasmă conțin gliofibrile ce se continuă în prelungiri, care se aplică pe
suprafața capilarelor sub forma unor îngroșări numite trompe vasculare.

155
Acestea reprezintă forma diferențiată a astrocitelor protoplasmatice.

Macroglia are mare capacitate proliferativă având rol esențial în

procesele de cicatrizare cerebrală; la bătrâni, în corpul celular apar corpusculi
rotunzi, cu structură lamelară, PAS - pozitivi numiți corpusculi amilacei. în
unele tulburări de metabolism, nucleul astrocitelor din substanța cenușie se
mărește de 2 - 3 ori, conținând un nucleol proeminent și o picătură de
glicogen. Astrocitele se pun în evidență în special prin impregnare cu aur
sublimat Cajal sau imunomicroscopic, prin demonstrarea proteinei acide
fibrilare gliale.
Oligodendroglia este formată din celule cu nuclei mai mici, de 8 microni,
cromatină mai densă și prelungiri rare, scurte și puțin ramificate. Se găsește
în substanța cenușie și albă unde produce tecile de mielină. Celulele
Schwann reprezintă corespondentul lor în nervii periferici.

Oligodendrocitele sunt sensibile la infecția cu un virus patogen la

persoane imunodeficiente, virusul YC, care poate produce o gravă boală
demielinizantă, leucoencefalopatia multifocală progresivă.

Glia ependimară este o macroglie adaptată funcției de tapetare a

cavităților intracerebrale și de secreție-resorbtie a lichidului
cefalorahidian. Celulele au formă cubo-cilindrică cu dimensiuni de 15 - 20
microni, uneori fiind ciliate. O îngroșare cuticulară la nivelul polului apical
formează o limitantă internă.

Nucleii au o poziție bazală. Polul bazal prezintă o expansiune

protoplasmatică lungă, adesea ramificată, ce pătrunde în substanța nervoasă
subiacentă. Glia ependimară prezintă o importantă capacitate regenerativă și
proliferativă, putând da naștere la tumori - ependimoame.
Microglia este reprezentată de celule mici, de forme variate, cu nucleu
alungit și prelungiri ramificate, spinoase. Se evidențiază prin impregnări cu
156
 SISTEMUL NERVOS

carbonat de argint amoniacal del Rio Hortega. Este localizată în special în

substanța cenușie, în jurul neuronilor - celule satelite.

Sunt celule de natură mezenchimatoasă, reprezentând sistemul

fagocitar mononuclear în țesutul nervos, cu rol important în apărarea și
epurarea acestui țesut. în acest sens menționează prin hiperplazie și
mobilizare împotriva agenților infecțioși, dar fagocitează și țesutul nervos
distrus, atât neuronii (neuronofagie) cât și picăturile lipidice provenite din
dezintegrarea mielinei (corpi granulogrăsoși). Prezența pe suprafața lor a
complexului CD4 le face susceptibile la infecția cu virusul imunodeficienței
umane.

Astrocitele prin corpul și prelungirile lor, formează o barieră biologică

între neuroni și vase, determinând două compartimente: unul astrocito-
vascular și unul astrocito-neuronal, care nu comunică între ele, fiind separate
prin corpul și prelungirile astrocitelor. Astfel, lichidul din spațiul astrocito-
vascular are o compoziție similară cu a sângelui, iar lichidul din
compartimentul astrocito-neuronal este diferit, fiind rezultatul activității
astrocitelor.
Neuronii sunt separați și de lichidul cefalorahidian prin bariera
ependimară, controlată și de astrocitele învecinate. Prin prelungirile lor
astrocitele delimitează o structură de tip membrană.

CAP. MII. SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos este constituit din sistemul nervos central: encefalul și

măduva spinării și din sistemul nervos periferic: ganglionii nervoși și nervii
periferici, inclusiv cei vegetativi.
Este format din țesut nervos de origine neuroectodermică. Aceiași
origine o au și organele paraganglionare și unele organe endocrine difuze,

157
numite și neuroendocrine.

ENCEFALUL

Principalele segmente ale encefalului sunt: emisferele cerebrale,

cerebelul și trunchiul cerebral.

EMISFERELE CEREBRALE
Emisferele cerebrale (creierul mare), sunt formate dintr-o masă de
substanță albă, tapetată la suprafață de un strat de substanță cenușie,
scoarța cerebrală. în substanța albă periventricular, se găsesc structuri de
substanță cenușie, nucleii bazali sau subcorticali.
Scoarța cerebrală
Scoarța cerebrală, este cea mai diferențiată dar și cea mai sensibilă
structură a organismului, alcătuită din neuroni receptori, de asociație și motori
implicați în activitatea nervoasă superioară, de analiză și sinteză ca și de
depozitare a informației sub formă de memorie.
Neuronii motori sunt dispuși predominant în structurile profunde și se
prezintă sub formă de celule piramidale și celule fusiforme, axonii lor având
un traiect descendent.
Celulele piramidale, au o formă triunghiulară, cu baza spre substanța
albă de unde pleacă axonii cu traiect descendent, prezentând prelungiri
colaterale și având lungimi variabile până la coarnele anterioare ale măduvei.
Dendritele, numeroase, groase și spinoase pornesc atât de la nivelul bazei
(dendrite secundare) și au un traiect ascendent.
Celulele piramidale sunt mici, medii și mari, cele mari de 125 microni
diametru, se numesc celule gigante sau celulele lui Betz.

158
 SISTEMUL NERVOS

Celulele fusiforme sau polimorfe, sunt neuroni piramidali modificați, de forma fusiformă. Prezintă
numeroase dendrite CU traiect ascendent. Axonii patrund în substanța alba formând fibrele de asociație și
proiecție.
Neuronii de asociație și recepție, prezintă axonii cu traiect ascendent sau orizontal.
Celulele stelate ale lui Cajal prezintă un axon orizontal care rămâne în stratul în care sunt localizate
celulele. Dendritele sunt bogat ramificate. Sunt situate în straturile superficiale ale scoarței.
Neuronii cu axon ascendent, se prezintă sub două forme: celule granulare și celule Martinotti.
Celulele granulare sunt mici, rotunde, cu dendrite scurte și ramificate și axon scurt, cu traiect
ascendent (celule Golgi tip II). Aceste celule stabilesc numeroase conexiuni intracorticale. Celulele lui
Martinotti sunt mici, neuroni piramidali inversați, axonul ascendent plecând din vârful celulei iar dendritele
de la bază; realizează conexiuni între diferitele straturi ale scoarței.
Neuronii corticali sunt dispuși în șase straturi:

I. Stratul molecular sau plexiform, este situat superficial (submeningeal) și are o structură
predominant fibrilară cu celule mai puțin numeroase, în special celule stelate Cajal, cu axoni orizontali. în
acest strat stabilesc sinapse axonii celulelor Martinotti și dendritele neuronilor motori.

159
 SISTEMUL NERVOS

II. Stratul granular extern sau superficial, are funcție de recepție și

asociație. Este format din celule granulare și celule piramidale mici ale căror
dendrite pătrund în stratul molecular iar axonii în straturile profunde.
III. Stratul piramidal extern, cu funcție efectoare, este format din celule

piramidale mici, situate superficial și celule piramidale medii situate profund.

Dendritele acestor celule se termină în stratul molecular, iar axonii in straturile
profunde.
IV. Stratul granular intern este zona majoră de recepție a scoarței

cerebrale, o adevărată platformă de descărcare a informației. Celulele

granulare și celulele Martinotti primesc influxuri de la axonii aferenți. Există și
numeroase celule stelate Cajal. Axonii celulelor Martinotti fac sinapsă în stratul
molecular superficial.
V. Stratul piramidal intern, cu funcție efectoare, este format din celule
piramidale mari și foarte mari (celule gigante ale lui Betz), ca și din celulele
Martinotti. Dendritele celulelor piramidale merg în straturile superficiale, iar
axonii pătrund în substanța albă și ajung până în măduva spinării.
VI. Stratul polimorf, cu funcție de asociație și recepție, este adiacent

substanței albe. Este format din celule motoare de formă variată (piramidali,
ovalari, triunghiulari) a căror prelungiri prezintă dispoziție similară cu ale
celulelor motoare din stratul precedent. Există un număr variabil de celule
Martinotti, celule granulare și celule stelate Cajal, precum și numeroase fibre
aferente și eferente.
în concluzie, straturile piramidal extern, intern și polimorf reprezintă
regiuni motoare de la care se transmit influxuri nervoase descendente spre
organele periferice. Stratul molecular și granular extern sunt formate din celule
de asociație prin care se stabilesc numeroase și complexe conexiuni
intercorticale, deci sunt zone de asociație. Stratul granular intern este zona
majoră de recepție unde se termină fibrele mielinice ascendente.
Cea mai mare parte a scoarței cerebrale, 11/12, prezintă această

147
 SISTEMUL NERVOS

stratificare reprezentând cea mai evoluată structură filogenetică, numită din

această cauză neocortex sau izocortex. Restul 1/12, reprezintă creierul olfactiv
și prezintă numai trei straturi și este denumit paleocortex sau allocortex.
Izocortexul în care toate cele șase straturi sunt bine reprezentate
formează izocortexul homotipic și prezintă trei forme:
1. tipul frontal în care predomină cele două straturi piramidale motoare;
2. tipul parietal, în care suni mai groase straturile granulare, și

3. tipul polar (polii frontali și occipitali ai emisferelor cerebrale) în care

cele șase straturi prezintă o grosime aproximativ egală.
Izocortexul în care această stratificare este incompletă se numește

izocortex heterotipic, care prezintă două tipuri:

1. tipul agranular - în care structurile granulare au dispărut fiind

înlocuite cu celule piramidale, ca în circumvoluțiunea frontală
ascendentă, originea principală a fibrelor corticospinale, calea
motricității voluntare;
2. tipul granular, se caracterizează prin numărul mare de celule
granulare în toate structurile, și rarefierea celulelor piramidale ceea ce
îi conferă caracterul de scoarță senzorială: aria sensibilității tactile
(circumvoluțiunea parietală ascendentă), aria sensibilității vizuale
(buzele scizurii calcarine).
Structura scoarței cerebrale este determinată și de dispoziția fibrelor.
Fibrele mielinice aferente și eferente prezintă dispoziție radiară, iar cele
amielinice dispoziție tangențială. Există patru tipuri de fibre tangențiale:
1. plexul tangențial al lui Exner situat la suprafața stratului molecular;
2. stria lui Bechterew, între primele două straturi, și
3. două strii ale lui Baillargen cea externă în stratul granular intern și cea
internă în stratul piramidal intern

148
 SISTEMUL NERVOS

Substanța albă a emisferelor cerebrale este formată din fibre mielinice:

- de proiecție, aferente și eferente;
- de asociație, scurte sau lungi, și
- comisurale, care stabilesc conexiuni între cele două emisfere.
Nucleii bazali sunt formați din neuroni și prelungirile amielinice ale
acestora. Mai numeroși sunt neuronii mici, triunghiulari sau poligonali și mai
rar neuronii mari.
Nevroglia este reprezentată prin toate tipurile de macroglie și microglie.

CEREBELUL

Cerebelul este organul de reglare și coordonare a mișcărilor, asigurând

echilibrul și orientarea. Este alcătuit din două emisfere cerebeloase
(neocerebel) unite printr-o porțiune mediană vermixul (paleocerebel).
Cerebelul comunică cu celelalte segmente ale encefalului prin trei perechi de
pedunculi cerebeloși. Ca și la creierul mare substanța albă este învelită la
suprafață de o scoarță cerebeloasă, în interiorul substanței albe găsindu-se
insule de substanță cenușie, care constituie nucleii cerebeloși.
Scoarța cerebeloasă este formată din trei straturi: stratul molecular
(extern sau superficial), stratul celulelor lui Purkinje și stratul granular
(profund)
Stratul molecular este format din rare celule stelate mici și mari. Celulele
stelate mici, superficiale, sunt neuroni de asociație ale căror prelungiri nu
depășesc stratul molecular. Celulele stelate mari formează prin axonii lor o
rețea fibrilară în formă de coșuleț în jurul celulelor lui Purkinje, de unde numele
de celule cu coșuleț. Au acțiune inhibitoare asupra celulelor Purkinje.
Dendritele ambelor categorii de celule stelate stabilesc sinapse cu axonii
celulelor granulare.
Stratul celulelor lui Purkinje este format dintr-un singur rând de celule
mari, de 60/30 microni, în formă caracteristică de pară cu baza spre stratul

149
 SISTEMUL NERVOS

granular. Prelungirile lor dendritice, bogat ramificate, pătrund în stratul

molecular, stabilind sinapse cu axonii celulelor granulare. Axonii au un traiect
descendent, străbătând stratul granular și substanța albă până la nucleii
cerebeloși. în jurul dendritelor se termină și un grup de fibre aferente provenite
din acești nuclei, care se încolăcesc în jurul lor, numite fibre agățătoare, cu
aspect de iederă, ele având un efect stimulator.

Stratul granular, este cel mai gros și mai bogat celular, alcătuit din celule
mici cu diametrul de 4 — 6 microni cu aspect de limfocite. Este format din două
tipuri de neuroni de asociație, neuroni de tip Golgi II, cu axoni scurți, ce
stabilesc legături în grosimea acestui strat și tip Golgi I, cu axoni lungi cu
traiect ascendent, ce se bifurcă în T la nivelul stratului molecular unde
stabilesc sinapse cu dendritele celulelor Purkinje, asupra cărora au un efect
stimulator; dendritele intră în contact cu fibre aferente ramificate, cu
configurație de mușchi, provenite din trunchiul cerebral, cu care formează un
ghem numit glomerul cerebelos.
Elementul citologic principal al scoarței cerebeloase îl constituie celulele
lui Purkinje, stimulate de celulele granulare și inhibate de celulele profunde cu
coșuleț din stratul molecular.
Substanța albă a cerebelului este formată din fibre mielinice de
asociație - care leagă diferite regiuni ale aceleași emisfere, comisurale care
leagă arii simetrice din cele două emisfere și de proiecție ce pot fi aferente (de
origine extracelulară) și eferente de origine cerebeloasă.
Nucleii cerebeloși sunt constituiți din neuroni mari, multipolari și din
neuroni mici. Dendritele acestor neuroni fac sinapse cu axonii celulelor
Purkinje, iar axonii formează căile cerebeloase aferente.
Nevroglia este reprezentată de toate cele patru tipuri, macroglia
predominând în stratul granular iar microglia în stratul molecular. Există două
forme particulare de nevroglie cerebeloasă:
1. celulele Bergman - situate printre celulele Purkinje, cu prelungiri ce

150
 SISTEMUL NERVOS

se termina cu piciorușe pe vasele din pia mater, formând o

membrană limitantă,
2. celulele Fananas sunt situate în stratul molecular și prezintă

expansiuni laterale cu aspect de pene (nevroglia penată).

TRUNCHIUL CEREBRAL

Trunchiul cerebral formează legătura dintre măduva spinării și creierul

mare.
Este format din bulb, puntea lui Varolio (protuberanta) și mezencefal
(tuberculii cvadrigemeni și pedunculii cerebrali).
Este format din substanța albă conținând nucleii de substanță cenușie,
unii corespunzând structurilor corespunzătoare rahidiene, alții proprii
trunchiului cerebral. Doi nuclei proprii prezintă aspecte particulare: locus niger,
este format din neuronii mari multipolari, ce conțin pigment melanic, și nucleul
roșu, constituit din neuroni de talie mijlocie și o cantitate mare de lipofuscină.
Substanța albă este constituită din prelungirile neuronilor din nucleii
proprii ca și din fibrele ascendente provenite din măduvă și din cele
descendente plecate din nucleii motori din etajele superioare.
Trunchiul cerebral conține cea mai mare parte a unei structuri
particulare a sistemului nervos central, substanța reticulară, care devine
evidentă în măduva cervicală și se extinde pana in hipotalamus. Este formata
dintr-o retea de neuroni si fibre amielinice dispuse in spatiile dintre structurile
proprii ale trunchiului cerebral. Neuronii par izolati sau asociati sub forma de
nuclei. In functie de conditii substanta reticulara exercita o actiuni stimulanta
sau moderatoare asupra influxurilor senzitive sau motoare care o strabat,
exercitand o actiune de control, atat asupra scoartei cerebrale cat si asupra
maduvei rahidiene.

151
 SISTEMUL NERVOS

MĂDUVA SPINĂRII
Este segmentul inferior al sistemului nervos central, care apare ca un
cilindru situat în canalul rahidian. Reprezintă un important centru de activitate
nervoasa reflexa dar si trofica si o importanta cale de conducere. Este formata
din substanta cenusie centrala invelita de substanta alba.
Substanta cenusie apare pe sectiuni transversale, sub forma literei H,
prezentand doua coarne anterioare, scurte si groase si doua coarne
posterioare, lungi si subtiri. In zona cervicala inferioara si dorsala superioara
se contureaza si doua coarne laterale. Este formata microscopic din neuroni
(pericarioni) si prelungirile lor mielinice si amielinice si din diferitele varietati de
nevroglii, in special astrocite protoplasmatice.
Coarnele anterioare sau ventrale, conțin neuronii motori și de
asociație.
-neuronii motori, de tip multipolar, de dimensiuni mari formează prin axonii
lor rădăcina motoare a nervului rahidian iar prin dendrite stabilesc conexiuni
cu neuronii motori contralaterali și neuronii de asociație din coarnele
posterioare.
-neronii de asociație, de tip Golgi II, realizează legăturile între diferitele
etaje ale măduvei, homolateral și heterolateral.
Coarnele posterioare sau dorsale, conțin neuroni de asociație cu
semnificația neuronilor senzitivi, multipolari, mici și mijlocii grupați sub formă
de nuclei sau câmpuri senzitive: sensibilitatea exteroceptivă - zona Rolando;
sensibilitatea proprioceptivă - coloana lui Clark.
Coarnele laterale, vizibile numai în regiunea cervicală și dorsală
superioară, conțin neuronii vegetativi de tip multipolar mici sau medii. Axonii
lor utilizează calea rădăcinii anterioare formând fibrele preganglionare ale
nervilor simpatici. Dendritele stabilesc conexiuni cu neuronii senzitivi din
coarnele posterioare.
Substanța albă - este împărțită de către substanța cenușie în trei
perechi de cordoane: anterioare, laterale și posterioare.

152
 SISTEMUL NERVOS

Cordoanele anterioare și laterale sunt formate din căi lungi, exogene și

endogene și căi scurte, endogene.
Căile lungi:
1. Căile lungi descendente, sunt de origine corticală, reprezentate de
fasciculul piramidal direct în cordonul anterior și fasciculul piramidal încrucișat
în cordonul lateral, de origine subcorticală, plecate din nucleii bazali,
pedunculi, protuberanță și bulb, stabilesc sinapse cu neuronii din coarnele
anterioare.
2. Căile lungi ascendente, endogene sunt reprezentate de fasciculul cerebelos
direct și încrucișat (sensibilitatea profundă) și fasciculul semilunar
(sensibilitatea tactilă, termică și dureroasă).
Căile scurte, endogene, cuprind fibre de asociație și leagă diferitele
etaje ale măduvei.
Cordoanele posterioare, conțin căi exogene și endogene.
Căile exogene sunt formate din axonii neuronilor pseudounipolari din
ganglionii spinali, care pătrund în măduvă prin rădăcinile posterioare. Căile
exogene conduc excitații termice și dureroase, căile mijlocii excitații tactile,
cele lungi sensibilitatea profundă conștientă, formând fasciculele lui Goli și
Burdach.
Fibrele endogene, sunt scurte și stabilesc conexiuni între diferitele
etaje ale măduvei.
Măduva spinării este un centru reflex simplu, somatic și vegetativ.
Arcul reflex somatic este constituit din neuronul senzitiv din ganglionul
spinal, neuronul de asociație din substanța cenușie și neuronul motor din
coarnele anterioare al cărui axon formează rădăcinile anterioare și merge la
mușchi.
Arcul reflex vegetativ, are neuronul senzitiv în ganglionul spinal,
neuronul de asociație în cornul lateral al cărui axon prin rădăcina anterioară
ajunge ca fibră mielinică preganglionară la al treilea neuron, neuronul efector
dintr-un ganglion simpatic.

153
 SISTEMUL NERVOS

VASELE SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Arterele cerebrale, provenite din poligonul lui Willis, ca și arterele

spinale, pătrund în țesutul nervos prin pia mater și sunt înconjurate de
prelungiri ale acestei structuri, formate din celule adventițiale cu caracter
histiocitar, care le separă de țesutul nervos prin spațiile lui Virchow-Robin. La
nivelul capilarelor, această teacă pială este înlocuită de o membrană
astrocitară. Aceste spații protejează într-o anumită măsură țesutul nervos de
pătrunderea microbilor și toxinelor, dar este și un obstacol pentru
medicamente, în special antibiotice (barieră hemato-encefalică).
Venele sunt mai mari decât arterele. Vasele din sistemul nervos central
au un perete mai subfire, în special media, cu endoteliul situat direct pe
limitanta elastică, dar și o adventitie mai subtire. Prezinta capacitatea de
contractie mai redusa, dar elasticitate mai mare.

154
 SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos central nu are vase limfatice. Limfa se întoarce in spatiile subarahnoidiene prin
tecile perivasculare descrise.

MENINGELE CEREBROSPINAL

Sistemul nervos central este învelit de o triplă membrană de natură mezenchimatoasă numită
meninge. Foița externă fibroasă, dura mater sau meningele dur (pachimeninge), acoperă foițele interioare
cu structura conjuctivo-vasculară, meningele moale (leptomeninge), constituit din arahnoidă și pia mater.

Dura mater este o membrană groasă, cu structură lamelară, fibroasă, formata din două straturi de
tesut conjunctiv, putin vascularizat. Este străbătută de arterele meningeale si adăpostește sinusurile
venoase. Este aderentă Ia, calota craniană, constituind periostul cavitații craniene, dar in canalul rahidian
este separată de peretele osos printr-un spațiu real, spațiul epidural, conținând țesut conjunctiv lax.

Arahnoida se aplică pe fața internă a durei mater și trece ca o punte peste șanțurile de pe suprafața
creierului care sunt tapetate de pia mater. între cele două membrane există un spațiu subarahnoidian
împărțit în areole delimitate de pereți conjunctivi, prin care circulă lichidul cefalorahidian. La nivelul bazei
creierului mare, acest spațiu prezintă porțiuni dilatate, numite cisterne sau lacuri subarahnoidiene.
Arahnoida este constituită din fibre colagene și elastice tapetate de un singur rând de celule turtite numite
meningocite.
între arahnoidă și duramater există zone de contact constituite de granulațiile lui Pachioni, formațiuni
nodulare conjunctive ce conțin capilare. La acest nivel se resoarbe lichidul cefalorahidian înainte de a se
vărsa în sinusurile venoase. La persoane în vârstă aceste structuri se calcifică producând aderența
meningelui de peretele cavității craniene.
Pia mater, este o membrană conjunctivo-vasculară, conținând și celule gliale, tapetată de celule
turtite, conținând uneori pigmenți sau grăsimi. Este inervată de fibre nervoase simpatice. S-a menționat că
formează manșoanele perivasculare ale arterelor ce pătrund în țesutul nervos, participând la realizarea
barierei hemato-encefalice.
Plexurile coroide sunt invaginații ale piei mater în cavitățile ventriculare. Sunt formate dintr-un ax
central conjunctivo-vascular,155tapetat de un epiteliu simplu cilindric, reprezentând celulele ependimare. La
nivelul plexurilor coroide se secretă și uneori se resoarbe lichidul cefalorahidian, care umple ventriculii
cerebrali și canalul ependimar ca și spațiile subarahnoidiene. El este echivalentul limfei și lichidului
interstițial, având rol important în metabolismul celulelor sistemului nervos central. Examenul său
microscopic și biochimic este foarte important în stabilirea diagnosticului unor boli ale sistemului nervos
central.

SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

Este format din cei 12 nervi cranieni și ganglioni anexați și de cele 31 perechi de nervi rahidieni cu
 SISTEMUL NERVOS

ganglionii respectivi spinali. La aceștia se adaugă sistemul nervos vegetativ, constituit din ganglionii și
neuronii simpatici și parasimpatici.
Ganglionul spinal este o structură nodulară intercalată pe traiectul rădăcinilor posterioare ale
nervilor rahidieni. Sunt alcătuiți dintr-o capsulă conjunctivă și o zonă corticală și o zonă axială. Din capsulă
se desprind septuri conjunctive-vasculare.

Zona corticală conține neuroni într-o stromă glială și conjunctivo-vasculara. Neuronii sunt senzitivi,
somatici, dar și vegetativi pseudounipolari.
Neuronii somatosenzitivi, reprezintă majoritatea neuronilor din acești ganglioni (70 - 80%). Sunt celule
mari, rotunde, clare, cu un nucleu sferic central, conțin corpusculii Nissl cu aspect granular. Prelungirea lor
unică și groasă, se împarte în două ramuri, una dendritică care se duce la periferie și alta axonică care
pătrunde în măduvă. Neuronii viscerosenzitivi sunt mai mici, rotunzi, cu citoplasmă mai întunecată.
Prelungirea lor se divide de asemenea în două ramuri subțiri. în jurul fiecărui neuron se găsesc celule
nevroglice satelite, peste care se aplica o capsulă formată din fibre reticulare și conjunctive și celule
conjunctive endoteliforme. Zona axială, conține rari neuroni și fascicule de fibre mielinice.
Ganglionii cranieni, au o structură similară cu a ganglionilor spinali.

Ganglionii vegetativi paravertebrali și intraviscerali au o structură similară ganglionilor spinali. Se

deosebesc printr-o demarcație mai puțin evidentă între zona corticală și cea axială, prin prezența de neuroni
multipolari motori și existența de fibre nervoase mielinice și amielinice.

Fibrele mielinice care provin de la neuronii din nevrax se numesc fibre preganglionare, iar fibrele
amielinice care pornesc de la ganglion spre organe sc numesc fibre postganglionare.

NERVII

Nervii sunt formați din fibre nervoase grupate în fascicule protejate de țesut conjunctiv. Ei sunt
senzitivi, motori și micști (formați atât din fibre motoare cât și sezitive). Nervii constituiți din fibre amielinice
156
sunt mai subțiri.
Fibrele nervoase individuale sunt învelite de un țesut conjunctiv delicat al cărui fibre sunt paralele cu
nervul, constituind endonervul.

Mai multe fibre nervoase formând un fascicul sunt învelite de un țesut conjunctiv mai gros, dispus în
mai multe straturi, dar sărac în celule, constituind perinervul. în sfârșit, nervul propriu-zis este înconjurat de
o teacă conjunctivă densă epinervul, din care pătrund în perinerv vasele nutritive ale nervului.
Spre deosebire de neuroni, care in viața intrauterină nu se mai regenerează, nervii care au suferit un
proces patologic sunt capabili de regenerare.
 SISTEMUL NERVOS

Strivirea sau secționarea unui nerv este urmată de degenerescenta secundară sau walleriană a
nervului; în aproximativ 4 săptămâni porțiunea distală a nervului se dezintegreaza, neuritul se retracteaza
si fragmenteaza, mielina se degradeaza si ea, resturile de mielina si neurit sunt fagocitate de celulele
Schwann. Aceleași fenomene interesează și porțiunea proximală a nervului până la prima strangulație
Ranvier, iar neuronul prezintă carioliză și alte modificări distrofice putând duce la moartea sa -
degenerescență retrogradă.
Când neuronul supraviețuiește și teaca lui Schwann nu este grav alterată, proliferarea acestor celule
poate reface aceste teci în care pătrunde progresiv neuritul, protejat de o nouă teacă de mielină, în acest
fel un nerv se poate regenera.
In cazuri de leziuni grave de strivire sau amputație a unor nervi, (fară posibilitate de regenerare
completă, fibrele nervoase insuficient protejate pot da naștere unui nodul numit nevrom traumatic sau de
amputatie, caracterizat uneori prin dureri fantomă.

157
 Tesuturile epiteliale

Definitie

Tesuturile epiteliale sunt formate din celule strins apozitionate, dispuse ordonat pe membrana
bazala si o suprafata libera
Def2lp -t.epiteliale sunt structuri supracelulare puternic specializate care HISTOGENETIC
provin din cele 3 foite embrionare(ectoderm, mezodern, endoderm)
-FUNCTIONAL sunt adaptate pentru rolul de aparare, absortie, secretie(excretie) si receptie
-MORFOLOGIC sunt alcatuite in mod predominant din celule,
substanta intercelulara este redusa, adesea absenta

Epiteliile alcatuiesc:

 Structuri care invelesc si/sau captusesc suprafetele sau cavitatile corpului

 Si formeaza parenchimele functionale ale glandelor si organelor viscerale

Acopera suprafete, delimiteaza cavitati, formeaza glande

Creaza independenta organismului fata de mediul extern

Caractere generale

•celule apozitionate
•dispuse ordonat
•polaritate
•avascular
•inervate
1.sunt tesuturi relativ pure

2.sunt formate din celule aflate in raport de contiguitate (apropiate, unite) fiind solidarizate
printr-o mica cantitate de substanta de ciment, ca si prin mijloace stabile de fixare :

 Interdigitatii
 Desmozomi
 Bare terminale

3.sunt lipsite de vase sangvine si limfatice (exceptie stria vasculara a urechii interne), dar au o
bogata inervatie, reprezentate mai ales de terminatiile nervoase libere sau constituite din plexuri

4.sunt situate in mod constant pe o structura membranoasa numita membrana bazala, care le
separa de structurile subiacente
-prin intermediul membranei bazale se realizeaza hranirea prin difuziune a celulelor epiteliale
(fiind lipsite de o vascularizatie proprie)

Functii

A.Generale

 Protectie mecanica
 Bariera selectiva
 Sinteza si secretie
 Transport
 Aparare

B.Particulare
 Filtrare
 Contractie
 Receptoare
Marker imunocitochimic
Toate celulele epiteliale exprima citokeratine
Citokeratinele: markeri ai tesutului epitelial normal si patologic
Filamente intermediare care formeaza citoscheletul
20 de tipuri diferite
Combinatiile caracterizeaza epiteliile cu anumite localizari

Citokeratinele

Polipeptide diferite structural

Tipuri :
I: citokeratine acide (GM mica)
II: citokeratine bazice (GM mare)
Exprimate in tipuri diferite de epitelii sub forma de perechi
CK8 – CK18 = epitelii simple
CK5 – CK14 = epitelii stratificate

Citokeratinele
Citokeratina Tip de epiteliu
CK1 Epiderm, exocervix, canal anal
CK8 Glanda mamara, epiteliu respirator, stomac, hepatocite
CK12 Epiteliu corneean
CK19 Intestin subtire, colon, vezica urinara
CK20 Cavitate bucala, uroteliu
Clasificarea tesuturilor epiteliale
Epitelii de acoperire: acopera suprafete, delimiteaza cavitati si lumenul organelor tubulare
Epitelii glandulare: celule specializate pentru secretie
Mioepitelii:celule specializate pentru contractie
Epitelii senzoriale: percep stimuli, ii transforma in influx nervos
Atipice: nu respecta regulile generale de organizare a epiteliilor
Clasificare Lp
1.Dupa functie
 Epitelii de acoperire (ROL de protectie)
 Epitelii glandulare(ROL de secretie si excretie)
 Epitelii senzoriale(NEUROEPITELIILE)-intra in structura organelor de simt

2.Dupa forma celulelor

 Epiteliul pavimentos
 Epiteliul cubic
 Epiteliul cilindric sau prismatic

3.Dupa numarul de straturi

 Epitelii simple ( unistratificate)
 Epitelii pluristratificate

EPITELII DE TIP PARTICULAR

1.Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat
2.Uroteliul
Origine
Ectoderm

 Epiderm si derivatele sale

 Cornee si epiteliul cristalinului
 Cavitate bucala. organul smaltului, ureche interna
Mezoderm
 Endoteliu, mezoteliu
 Epiteliu renal si gonadic
 Corticosuprarenala
Endoderm
 Epiteliul respirator
 Epiteliul tubului digestiv si glandelor asociate (ficat, pancreas)
 Tiroida, paratiroide,

Epitelii de acoperire
Clasificare
Criterii:
Numarul de rinduri celulare: simple si
stratificate
Forma celulelor din stratul superficial
Tipuri:
Simple (scuamoase, cubice, columnare)
Pseudostratificate
Stratificate (scuamoase, cubice, columnare)

1.Simple
Simplu scuamos
Simplu cubic
Simplu columnar
2.Pseudostratificate
3.Stratificate
Stratificat scuamos

 Nekeratinizat
 Keratinizat
Stratificat cubic
Stratificat columnar

A.Epiteliile simple
Scuamoase: un singur rand de celule aplatizate asezate pe membrana bazala
-Endoteliu, mezoteliu, epiteliu alveolar, epiteliul corpusculului renal
Cubice: un singur rand de celule cubice
-Ducte excretorii ale glandelor exocrine, epiteliul de acoperire al ovarului
Columnare: un singur rand de celule columnare
-Epiteliul de acoperire gastric, intestinal

EPITELIUL SIMPLU PAVIMENTOS ( Capsula Bawman din corpusculul renal, endoteliul,

mezoteliul)
-sunt alcatuite din celule poliedrice (celule turtitein sens apico-bazal), celulele fiind situate intr-
un strat unic pe o membrana bazala.
-nucleul este ovalar
Coloratie:
-impregnatie argentica-membranele celulare /celulele/marginea celulara sunt ondulate cu aspect
de piatra de pavaj
-prin aceasta coloratie se evidentiaza limitele celulare care sunt crenelate
EPITELIUL SIMPLU CUBIC( Tiroida-foliculii tiroidieni delimitati de epitelul simplu cubic,
tubii renali)
-este alcatuit din celule de forma cubica situate pe o membrana bazala
-nucleul este rotund, situat central , de culoare violet-albastra cu hematoxilina
-citoplasma este roz cu eozina
EPITELIUL SIMPLU CILINDRIC
-este format din celule inalte, la care predomina dimnesiunea inaltime in detrimentul grosimii si
al latimii
La microscopul optic :

 Celulele sunt cilindrice, si pot prezenta la polul apical expansiuni ale membrane celulalre
si astfel pot fi:
*ciliate ex epiteliul trompelor uterine
*neciliate ex ductele Bellini din rinichi, epiteliul stomacului
*cu microvilli la polul apical -aspect de platou striat in mucoasa intestinala sau aspect
de margine in perie in tubii renali,
 Nucleul este ovalar, eucrom, situat in treimea inferioara a celulelor de culoare violet-
albastra cu hematoxilina
 Citoplasma este roz cu eozina si de aspect granular

B.Epitelii pseudostratificate
Un singur rind de celule
Toate sunt asezate pe membrana bazala
Doar unele ajung prin polul apical la suprafata libera
Nucleii asezati la inaltimi diferite

Exemple:

 Epiteliul de tip respirator

 Uroteliul
 Epiteliul cailor genitale masculine
 EPITELIUL PSEUDOSTRATIFICAT CILINDRIC CILIAT(In mucoasa cailor respiratorii)

-reprezinta o modalitate de tip particular a epiteliului simplu cilindric ciliat

-este format in mod caracteristic dintr-un singur rand de celule dispuse toate pe membrana
bazala, dar care au inaltimi diferite
-din acest motiv nuclei celulelor respective vor fi dispusi pe 2 randuri si dau aspectul FALS
de stratificare( bistratificat)
-nuclei de forma ovalara , eucromi de acelasi tip situati la inaltimi diferite pe membrana
bazala
-din loc in loc se observa celule calciforme cu citoplasma clara in coloratia uzuala cu
hematoxilina eozina; aceste celule nu prezinta cili
-se observa cili la polul apical al celulelor calciforme

C.Epitelii stratificate
Formate din mai multe randuri de celule,dispuse in mod succesiv unele deasupra altora
- doar randul profund este situat pe membrana bazala
Straturi:
 Bazal, celule cu rol germinativ
 Intermediar, celule poligonale, diferentiate
 Superficial, celule scuamoase, cubice sau columnare
-se prezinta sub 2 forme principale:

 Pavimentoase(forma cea mai comuna)

 Cilindrice (structura mai putin frecventa)
EPITELIUL STRATIFICAT PAVIMENTOS

 Necheratinizat (necornificat)
 Keratinizat(cornificat)

a Epiteliul stratificat pavimentos nekeratinizat (Epiteliul esofagului, epiteliul anterior al

corneei)
-este format din 3 straturi
1.Stratul bazal(regenerator, germinativ)
-este situate profund pe membrana bazala
-este alcatuit din celule cubice sau cilindrice
-cu nuclei ovalari, nucleolati, situati perpendicular pe membrana bazala, uneori observati in
diviziune
-citoplasma este bazofila

2.Stratul spinos
-este format din mai multe randuri de celule poligonale , solidarizate prin tonofilamente sau
desmozomi, ce determina aspectul spinos al acestui strat
-nucleii sunt ovalari , veziculosi si dispusi central
-citoplasma este eozinofila
3.Stratul superficial(pavimentos)
-este alcatuit din celule pavimentoase
-nucleii sunt hipercromi, turtiti, parallel cu membrana bazala
OBSERVATIE
-se observa grosimea epiteliului cu nuclei aplatizati in celulele superficiale
b.Epiteliul stratificat pavimentos keratinizat(Epidermul)
-este format din 5 straturi
1.Stratul bazal(regenerator, germinativ)
-situat profund pe membrana bazala
-alcatuit din celule cubice sau cilindrice cu nuclei ovalari, nucleolati, situati perpendicular pe
membrana bazala, uneori observati in diviziune
-citoplasma este bazofila

2.Stratul spinos
-este format din mai multe randuri de celule poligonale, solidarizate prin tonofilamente sau
desmozomi, ce determina aspectul spinos al acestui strat
-nucleii sunt ovalari , veziculosi, dispusi central
-citoplasma devine eozinofila

3.Stratul granulos
-este format din 3-5 randuri de celule romboidale
-citoplasma granulara, bazofila-granule de keratohialin intens colorate cu hematoxilina in
albastru violet
-nuclei aplatizati
4.Stratul lucidum
-este format din mai multe randuri de celule turtite cu nuclei picnotici, pe cale de disparitie
-citoplasma este omogena si translucida-apare ca o zona clara dispusa intre stratul glanulos si
stratul cornos
-are aspect diferite in functie de coloratia utilizata:
 Colorata cu eozina este rosu portocalie
 Colorata cu picrofuscina este galben-lamai
 Colorata cu acid osmic este neagra
5.Stratul keratinizat(cornos)
-este constituit din celule turtite, degenerate, anucleate , eozinofile, dispuse la suprafata
acestui epiteliu
-zona profunda a acestui strat are aspect compact, omogen
-zona superficiala apare discontinua, si este formata din celule ce se descuameaza permanent
OBSERVATIE
-se observa in pulpa degetului
-stratul superficial este keratinizat -stratul cornos

EPITELIUL STRATIFICAT CILINDRIC

-este mai frecvent in viata embrionara
-la adult se gaseste relative rar (ductele mari ale glandelor exocrine)
-se clasifica in:

 Ciliat (stratul superficial prezinta cili in portiunea apicala a celulelor)

 Neciliat
-este format din 3 straturi:
1.Stratul bazal
-celule cubice
-un rand de nuclei de forma ovalara , dispusi pe membrana bazala)
2.Stratul intermediar
-este alcatuit din mai multe randuri de celule reprezentate prin nuclei ovalari
3.Stratul superficial
-este alcatuit din celule cilindrice dispunse intr-un singur rand
-nuclei de forma ovala
UROTELIUL-tapeteaza caile urinare: ureter, vezica urinara
-este un epiteliul stratificat pavimentos de tip particular atata MORFOLOGIC cat si
FUNCTIONAL
MORFOLOGIC
-este format din 3 straturi care corespund la 3 tipuri celulare diferite

1.Stratul bazal
-este format dintr-un singur rand de celule cubice, cu nuclei ovalari situati central

2.Stratul intermediar
-este format din mai multe randuri de celule alungite cu o extremitate ovalara( celule in
forma de racheta)
-toate celulele sunt situate pe memrbana abzala si prezinta mobilitate in sens longitudinal
3.Stratul superficial
-este format din celule mari, aplatizate, in umbrella
-cu 1-2 nuclei rotunzi , situati central
-si aceste celule prezinta polul bazal situat pe memrbana bazala
FUNCTIONAL
-din cauza inaltimii diferite si a modificarii formei in functie de dilatarea sau contractarea
peretelui vezicii , inaltimea si aspectul epiteliului apare diferit
-epiteliul are aspect multistratificat cand vezica este goala
-epiteliul are aspect bistratificat cand vezica este plina
D.Epiteliul de tranzitie
Tip: stratificat
Functie: face tranzitia dintre doua tipuri diferite de epitelii
Morfologie: 4-10 straturi celulare, celule superficiale cuboidale sau usor aplatizate
Semnificatie: epiteliu cu diferentiere incompleta
Localizare: faringe, canal anal

Diferentieri de suprafata
Microvili: nu au mobilitate proprie, absorbtie (intestin subtire, celule ependimare, vezicula
biliara)
Stereocili: microvili lungi, rol receptor
Cili: au mobilitate proprie
Flageli: spermatozoid
Fladuri ale membranei laterobazale: cresc suprafata de schimb

CILII
 Localizare: epiteliu respirator, tuba uterina, cai genitale masculine
 Structura: perechi de tubuli (model 9+1), dyneina
 Functie:de transport

CRITERIILE HISTOLOGICE UTILIZATE PENTRU IDENTIFICAREA EPITELILOR

1.Numarul randurilor de nuclei
-va stabili tipul de epiteliu(simplu sau stratificat)
2.Forma celulelor
-va stabili tipul de epiteliu(pavimentos, cubic sau cilindric)
! La epiteliile stratificate se specifica forma celulelor din stratul superficial
 Tesuturile conjunctive

Clasificare, histogeneza Celulele conjunctive fixe

Definitie si componente
• tesuturi caracterizate prin aparenta dezordine celular fibrilara
• celulele specifice sunt distantate unele de altele si nu formeaza jonctiuni
• Componente:
 Celule fixe si mobile
 Fibre conjunctive
 Substanta fundamentala
 Lichid interstitial
Markerul celulelor conjunctive - vimentina
Histogeneza
• Mezoderm
• Tesutul conjunctiv al capului si gitului: din ectoderm – crestele neurale, ectomezenchim
• Tesutul conjunctiv primar: mezenchim
• Mezenchimul: formeaza tesuturile conjunctive, musculare si unele epitelii de origine
mezodermica (membranele seroase)

Caractere generale
-aparenta dezordine celulara, fibrilara si polimorfism celular
-celule distantate unele de altele
-nu formeaza jonctiuni
-;eaga intre ele alte tesuturi
-asigura nutritia si apararea
-rezistenta la agenti mecanici
Clasificare
• Criterii

 raportul dintre celule, fibre si substanta fundamentala

 organizarea celulelor si componentelor extracelulare
 functiile specifice
• Tipuri
 Embrionare: mezenchimal, mucos
 Propriu-zise: lax, dens (ordonat si dezordonat) si adipos
 Specializate: cartilaginos, osos, sangele, mieloid, limfoid, reticular, elastic

Celulele conjunctive
Fixe
• mezenchimala
• reticulara
• fibroblast
– fibrocit
• miofibroblast
• adipocit
• mastocit
• pericit
• macrofag
Mobile
• limfocit
• plasmocit
• granulocit neutrofil
• granulocit eozinofil
• monocit
Monocit=> macrofag
Celula mezenchimala
• Origine: mezodermica
• Numeroase la embrion si fat, rare la adult
• Forma: stelata
• Nucleu: central, eucromatic, nucleoli multipli
• Citoplasma: slab bazofila sau cromofoba, cu putine organite
• Prelungiri: lungi si subtiri, jonctiuni gap
• Functie: citogeneza
Celula reticulara
• Origine: mezenchim
• Localizare: stroma maduvei hematogene si a organelor limfoide
• Forma: stelata
• Nucleu: central, eucromatic, nucleoli mari, multipli
• Citoplasma: slab bazofila
• Functii: sustinere, nutritie, fagocitara, sinteza
• Rata de reinnoire: lenta

Fibroblastul
• Cea mai frecventa
• In toate tesuturile conjunctive
• Origine: celule mezenchimale si fibroblaste preexistente
• Activa sintetic
• Forma: alungita sau stelata
• Nucleu: eucromatic, 1-2 nucleoli
• Citoplasma: slab bazofila cu multe organite, implicat in sinteza precursorilor colagenului
• Prelungiri: groase, putin ramificate
• Receptori membranari: insulina, factori de crestere, lipoproteine
Fibrocitul
• Mai mic decit fibroblastul
• Alungit, fuziform
• Nucleu heterocromatic
• Citoplasma acidofila cu putine organite
• Prelungiri rare si scurte
• Mai putin sau deloc activ in sinteza
• Poate redeveni fibroblast

Miofibroblastul
-este un element cu caractere intermediare intre fibroblast si celula musculara neteda
• Origine: fibroblast, pericit, miocit neted
• HE: asemanator fibroblastului, nucleu indentat, citoplasma acidofila, prelungiri interconectate
(nexus)
• Filamente citoplasmatice: actina, vimentina, desmina, catena grea a miozinei
• Localizare: vilozitati intestinale, tesut de granulatie, septuri alveolare
• Functii: sinteza de colagen si contractie
Miofibroblaste, anti-actina
Adipocitul
• Celula care stocheaza lipide
• Localizare
 Tesutul adipos
 Tesut conjunctiv lax
 Membrane seroase
• Tipuri de adipocite
 Alb-galben sau unilocular
 Brun sau multilocular
Adipocitul alb-galben (unilocular)
• Sinonime: celula grasa, lipocit
• Specializata in stocarea de lipide neutre
• Histogeneza: din celula mezenchimala, stadii intermediare lipoblast, prolipocit
• Functii: stocarea si prelucrarea lipidelor, sinteza de lipoproteinlipaza
• Identificarea lipidelor: Oil red O, Sudan negru B, albastru de Nil, saruri de osmiu (sectiuni la
gheata)
Adipocite si lipoblaste fetale

Caractere morfologice
• rotund, oval sau poliedic
• 50-150μ diametru
• o singura globula lipidica
• ocupa cea mai mare parte a citoplasmei
• nucleu aplatizat, situat periferic, hipercrom
• citoplasma subtire, S100 pozitiva

Adipocitul brun (multilocular)

• Numeroase la embrion si fat
• Adult: axilar, cervical si perirenal
• Forma poliedrica
• Nucleu situat central
• Citoplasma contine numeroase incluziuni lipidice delimitate de endomembrane, de diferite
dimensiuni
• Numeroase mitocondrii bogate in citocromi, care confera culoare bruna lipidelor de rezerva
• Independent de starea de nutritie
• Functii: termoreglare (sintetizeaza termogenina)
Pericitul
• Origine mezenchimala
• Situat in grosimea membranei bazale vasculare
• Inconjura pe versantul extern capilarele si venulele postcapilare
• Contacte cu endoteliul prin prelungiri citoplasmatice
• Identificare
Histochimic: coloratii vitale (Florey), impregnare argentica

Imunohistochimic: actina, vimentina

• Functii: dinamica vasculara, implicatii in angiogeneza, celula de rezerva
Mastocitul
• Localizare: perivascular, tesutul conjunctiv dintre fibrele musculare; rar intraepitelial,
exceptional in tesutul nervos
• Numar foarte mare de mastocite: tesutul conjunctiv al tubului digestiv, sistemul respirator,
sistemul uro-genital, piele • Populatie celulara heterogena functional
• Origine dubla: mezenchimala si medulara
 Mezenchimale– interleukin 3 independente (mastocite asociate mucoaselor) - atipic
 Medulare – interleukin 3 dependente (mastocite asociate tesutului conjunctiv) -tipic
Metode de identificare
• Morfologice (HE, tricrome): nu identifica mastocitul
• Histochimice

Orto sau metacromazie la albastru de toluidina

Alcianofilie si safraninofilie

Inconstant PAS pozitive

• Fluorescenta
Auramina, thioflavina, acridin orange
• Imunohistochimice
Triptaza si chemotriptaza mastocitara, TNF
• Microscopie electronica

Morfologie
• dimensiuni: 5 - 25μ
• forma: rotunda sau ovalara
• nucleu: central, heterocromatic
• citoplasma: numeroase granulatii specifice, rotunde, egale, cu dubla membrana
• membrana: prelungiri scurte, groase si neramificate, contine receptori pentru IgE

Degranularea-eliberarea de mediatori in spatiul pericelular prin proces de exocitoza

Fazele degranularii
1 – fuziunea membranei granulare cu plasmalema
2 – formarea unui por
3 – eliberarea continutului cu conservarea membranelor

Tipuri de degranulare
1 – exocitoza simpla
2 – exocitoza secventiala
3 – mastocitoclazie

Mediatori

• Glicozaminoglicani
 Heparina
 Condroitin sulfati
 Dermatan si keratan sulfat
 Acid hialuronic
• Amine biogene
 Histamina
 Serotonina
 Dopamina
• Factor de necroza tumorala
• Enzime specifice
 Triptaza
 Chemotroptaza
 Naftilcloroacetat esteraza
• Factori chemotactici
- ECF-A, NCF-A
• Leucotriene
-Derivati de acid arahidonic
• Receptori
 IgE
 Neurotensina
 Catecolamine

Interactiuni intercelulare si functiile mastocitului

• Plasmocitul (IgE) – degranulare

• Fibroblastul – GAG, agregare de fibre conjunctive
• Macrofagul – endociteaza mediatori eliberati in exces
• Limfocitul – reactii imune locale
• Amine biogene si heparina – dinamica vasculara si homeostazia coagularii
• Factori chemotactici: concentrare de Eo si neutrofile
• Implicatii patologice majore: alergii, inflamatii nespecifice si parazitare
Contact mastocit-plasmocit
 Celulele mobile, Fibrele conjunctive, Substanta fundamentala

Macrofagul
-celula cu functie fagocitara
-Origine: monocite sanguine, circula 3 ore in sange, trec in tesutul conjunctiv (72 ore) si se
diferentiaza in macrofage Durata de viata: cateva luni
-autoreplicare locala
-Localizare: stroma organelor parenchimatoase
-poate forma celule gigante multinucleate (20-100 nuclei)

Morfologie
 Dimensiune: 15-30μ
 Forma: rotunda, ovalara sau neregulata
 Nucleu: situat central sau excentric, heterocromatic, fara nucleol evident
 Citoplasma: frecvent acidofila (lizozomi), cu sau fara vacuole si corpi de incluzie (resturi
hematice, detritusuri, pigmenti, lipide, colagen)
 Citoschelet: filamente care participa la deplasarile celulei
 Enzime: hidrolaze acide - digestie
 Prelungiri: numeroase, scurte si ramificate

Sistemul mononuclear-macrofagic
-reprezinta totalitatea celulelor cu functie fagocitara din organism, care deriva din monocitele
circulante
Monocit sanguin
Monocit tisular
Macrofagul conjunctiv
Macrofagul pulmonar (“celula prafoasa”)
Celula Kupffer (ficat)
Microglia (sistemul nervos central)
Osteoclastul (tesutul osos)
 Functiile macrofagului
 Aparare: fagocitarea specifica sau nespecifica a particulelor straine
 Opsonizare la nivel tisular si receptori la nivel celular
 Fagocitoza specifica: mediata de IgG, IgM si C3 Realizarea raspunsului imun: sinteza de
monokine, interferon, lizozim, fractiuni ale complementului
 Pastreaza antigeni in citoplasma perioade indelungate (bacil Koch)
 Degradarea pigmentilor biliari, acumulare de pigment melanic, hemosiderinic si lipide
 Mobilitate limitata la tesutul conjunctiv
 Degenerare locala, depozitare in spatiile “inerte” sau eliminate

Celulele conjunctive mobile

Origine: maduva hematogena
-circula in sangele periferic perioade determinate
-migreaza in tesutul conjunctiv unde isi indeplinesc functiile
Componente
• Monocit
• Limfocit
• Plasmocit
• Granulocit neutrofil
• Granulocit eozinofil
Mobilitate: intra- si extraconjunctiva
-endociteaza si degradeaza resturi celular-fibrilare
-aparare mediata celular si umoral
Monocitul
-este rar observat in tesuturi
-provine din monocitul circulant
-forma: ovalara sau neregulata
-Nucleu: reniform, frecvent atasat plasmalemei
- Citoplasma: slab bazofila
-contine granulatii inegale, nespecifice
-formeaza toate componentele sistemului mononuclear macrofagic si celulele prezentatoare
de antigen
Microscopie electronica
• nucleu reniform
• cromatina atasata
• prezinta nucleol
• raport n/C
• putine organite
• rare vacuole
• prelungiri scurte si ramificate
Limfocitul
-cea mai mica celula mobila
Origine: organe hematolimfopoetice
-forma: rotunda
-Nucleu: rotund sau ovalar, hipercrom
- Raport N/c
Citoplasma: bazofila, redusa cantitativ, fara granulatii, fara incluziuni Localizare: tesutul
conjunctiv al mucoaselor
Microscopie electronica
• nucleu situat central sau excentric, cromatina in blocuri mari
• citoplasma cu putine organite nespecifice
• prelungiri scurte si neramificate
Plasmocitul
Origine: din limfocit B
- Forma: ovalara
Nucleu: excentric, hipercrom, fara nucleol
Citoplasma: bazofila, exceptie zona paranucleara (Golgi)
-ME: Rer
-Functie: sinteza de anticorpi

Granulocitul neutrofil
-Forma: rotunda sau neregulata
-Nucleu: bi- sau multilobulat, heterocromatic
-Citoplasma: slab acidofila, nu se observa granulatiile caracteristice
-Numeroase forme degenerate, cu aspecte “bizare”
-Acumulare tisulara: sub influenta diferitilor factori
-Durata de viata in tesuturi: ore -zile

Granulocitul eozinofil
Forma: rotunda
Nucleu: bilobat, heterocromatic
Citoplasma: acidofila omogena, in tesutul conjunctiv granulatiile se observa rar
ME: granulatii cu cristaloid
Acumulare tisulara de eozinofile: sub influenta diferitilor factori
Fibrele conjunctive
-reprezinta produsul de secretie al celulelor conjunctive
Rol central in sinteza precursorilor: fibroblastul
Tipurile de fibre conjunctive
• Colagene
• Reticulinice
• Elastice
• Oxitalanice
Functii majore
• Rezistenta la stimuli mecanici
• Realizarea de compartimente in tesutul conjunctiv

Colagenul
-este o scleroproteina, 25% din proteinele organismului
Component al: fibrelor de colagen, fibrelor de reticulina, membranelor bazale, substantei
fundamentale
Structura:
• Lanturi polipeptidice aranjate helicoidal (triplu helix)
• Unitati repetitive: tripleta (X-Y-glicina) n , prolina, hidroxiprolina, acid glutamic, alanina,
lizina Tipuri
• Tipul I (fibrilar) – sintetizat de fibroblaste, osteoblaste (derm, tendoane, oase, ligamente)
• Tipul II (fibrilar) – sintetizat de condroblaste (cartilaj, discuri intervertebrale)
• Tipul III (fibrilar) – sintetizat de fibroblaste, celule musculare netede si endoteliale (derm,
vase sanguine, organe interne)
• Tipul IV (non-fibrilar) – membranele bazale
Fibrele de colagen
Cele mai numeroase
Groase, lungi, sinuoase
Polifibrilare
Neramificate, neanastomozate
Formeaza fascicule
Durata de viata dependenta de tipul tesutului (5 si 300 de zile)
Degradate de colagenaza

Unitati morfofunctionale
Procolagen
Tropocolagen
Microfibrile
Fibrile (periodicitate 64 nm)
Fibre polifibrilare

Fibrilogeneza
Etapa intracelulara
• Succesiunea fazelor proteinosintezei
• Gena: localizata pe cromozomul 7
• Hidroxilarea prolinei si lizinei (reactie catalizata de enzime hidroxilante): acid ascorbic, alfa-
cetoglutarat, vitamina C, fier, oxigen (lanturile sunt legate inca de poliribozomi – Rer
• Glicozilare in cisternele Rer: galactoza si glucoza sunt legate la gruparile hidroxil, se
formeaza punti disulfidice – procolagen – exocitoza
• Durata etapei intracelulare: 6 – 60 minute
Etapa extracelulara
• Exocitarea moleculelor de colagen sub forma de coloana
• Asamblare si ghidare: proteoglicani
• Procolagen – tropocolagen – microfibrile (rezulta din polimerizarea liniara a 5 molecule de
tropocolagen)– fibrile (rezulta din agregarea mai multor microfibrile) – fibrilele se
organizeaza in manunchiuri rezultand fibrele de colagen
• Fibrele de colagen sunt forme superioare de organizare a moleculelor de colagen

Metode de identificare
HE: eozinofile (roz)
Tricroma Masson: albastre
Tricroma Gömöri: verzi
Tricroma van Gieson: rosii

Functiile colagenului
Rezistenta la tractiune si tensiune (aponevroze, ligamente, tendoane, capsule articulare)
Extensibilitate limitata
Limiteaza deplasarile lichidului tisular si a proteoglicanilor
Induce agregarea trombocitelor si initiaza formarea trombului in hemostaza spontana
Participa la diferentierea tesuturilor la embrion Intra in constitutia membranelor bazale
(colagen IV, rezistent la actiunea colagenazei)
Substrat pentru depunerea sarurilor de calciu (hidroxiapatita)
Proprietati antigenice: molecule antigenice care determina raspuns imun (afectiuni autoimune:
sclerodermia, lupusul eritematos)
 Fibrele de reticulina
-sunt identificate cu tipul III de colagen
Sinteza precursorilor: fibroblast, celula reticulara, celula Schwann, celula musculara neteda
-sunt subtiri, ramificate, monofibrilare, anastomozate, formeaza retele de sustinere; nu
formeaza fascicule
Grosime variabila de-a lungul fibrei
Identificare: impregnare argentica, PAS pozitive
Localizare: stroma glandelor exocrine si endocrine, organe limfopoetice, plamin, peretele
vaselor sanguine, lamina propria a mucoaselor, rinichi
-faciliteaza schimburile bidirectionale rapide de substante

Functii
 Retea de sustinere pentru organe parenchimatoase si tubular cavitare
 permit efectuarea schimburilor rapide de substante (plamin, rinichi, glande endocrine, ficat)
 Reteaua reticulinica se comprima reversibil (plamin) Isi pot modifica forma dependent de
momentul functional (organe limfopoetice)
 participa la rezistenta impotriva invaziei microbiene si au potential antigenic specific

Fibrele elastice
Localizare: tesuturi cu capacitate de distensie reversibila
Functii: adaptare mecanica si mentinerea homeostaziei
Constituent de baza: elastina (scleroproteina care are mai putina hidroxiprolina si mai multa
valina decit colagenul) Monofibrilare, ramificate si anastomozate: retele
-au aceeasi grosime de-a lungul fibrei, variabila de la o fibra la alta
-sunt numeroase: vase sanguine, plamin, ligamentele coloanei vertebrale, derm
-Celule care secreta elastina: fibroblaste, musculare netede
Precursor intracelular: tropoelastina
 Cum le recunoastem? Fibrele elastice
 Traiect sinuos
 Grosime constanta de-a lungul fibrei
 Grosime diferita de la o fibra la alta
 Ramificate

Identificare
 Orceina: brun
 Aldehid -fuxina: negru
 PAS pozitive

Ultrastructura
formatiuni amorfe (40-140 A)
• periodicitate diferita de colagen
• zona centrala: elastina
• teaca de microfibrile (fibrilina)
• defect congenital de fibrilina: sindrom Marfan

Fibrele oxitalanice
Varianta mai putin extensibila de fibre elastice, mai groase, rezistente la elastaza si solutii
acide
Identificare: orceina dupa oxidare prealabila sau clorura de uraniu
Localizare:
 ligament periodontal, gingie,
 jonctiunea tendon-muschi,
 pseudocapsulele din jurul anexelor pielii
 Substanta fundamentala

Caractere generale
-ocupa spatiul dintre celule si fibre
-vascoasa, amorfa, transparenta
Componente: apa, substante organice si anorganice (concentratie dependenta de tipul
tesutului conjunctiv)
Identificare
• Nu se observa pe preparate incluzionate in parafina, colorate HE
• Histochimic: se identifica doar anumite substante din compozitia substantei fundamentale
(metacromazie, PAS pozitivitate)
• ME: material filamentos cu vezicule inconjurate de material amorf

Componente organice
Glicozaminoglicani
• Acid hialuronic
• Heparina si heparan sulfat
• Condroitin-sulfati
• Dermatan sulfat si keratan sulfat Glicoproteine structurale
• Fibronectine si condronectine
• Laminina
• Glicoproteina 115

Functii
• Suport mecanic pentru celule si fibre
• Nutritiv
• Difuzia metabolitilor si catabolitilor
• Aparare: difuzia anticorpilor si deplasarea celulelor mobile
• Functie plastica: se adapteaza la modificarile vasculare si epiteliale
A.Tesuturi conjunctive embrionare

1Mezenchimal
-Monomorfism celular
-Celule mezenchimale cu numeroase mitoze
-Substanta fundamentala bogata
-fara fibre
-abundent la embrion si fat Insule mici perivasculare la adult

2Mucos
-In cordonul ombilical si pulpa dintilor tineri
-Substanta fundamentala bogata
-Celule rare (dominant fibroblaste)
-Fibre rare si lungi

B.Tesuturi conjunctiv propriu-zise

-Lax
-Dens:
• Ordonat
• Dezordonat
-Adipos :
• Alb-galben Brun
-Reticular
C.Tesuturi conjunctive adulte

1.Tesutul conjunctiv lax

Localizare:dermul papilar, lamina propria a organelor tubular-cavitare, stroma organelor
parenchimatoase
Numeroase celule fixe si mobile
Numeroase vase sanguine
Fibre colagene rare si subtiri
Substanta fundamentala bogata
Functii: mecanica, metabolica, de sinteza

2.Tesuturile conjunctive dense

Predomina fibrele de colagen
Celule fixe rare (fibroblaste, - cite), mobile de obicei absente
Substanta fundamentala redusa
Tipuri, in functie de orientarea fibrelor colagene
• Dezordonat
• Ordonat
a.Tesutul conjunctiv dens dezordonat
Abundenta de fibre, putine celule si substanta fundamentala
Celulele: fibroblaste si fibrocite
Fibre orientate in diferite directii
Localizare:
• Dermul profund (reticular)
• Submucoasa organelor cavitare si tubulare
• Stroma interlobulara (glanda mamara)
b.Tesutul conjunctiv dens ordonat
Fibre colagene dispuse paralel (ordonat)
Fibrele si celulele sunt dispuse ordonat
Tendoane
Ligamente
Aponevroze
Lamelar
Tendonul
-Conexiunea muschi – os
-Fascicule paralele de fibre colagene, printre care sunt dispuse celulele specifice – tenocitele
- Fibre+celule: fascicule
Invelisuri conjunctive:
• Endotenonium
• Peritenonium
• Epitenonium
Tenocitele
Forma functionala de fibroblaste
Sectiune longitudinala: fuziforme
Grupate cate doua (bigeminism), cate patru (cvadrigeminism)
Nucleu: ovlar, hipercrom
Citoplasma: bazofila
Sectiune transversala: stelate (celule aliforme)
Tendonul
Rezistenta la stimuli mecanici
Substante nutritive: prin difuziune
Tendoane mari: epitenonium cu doua foite, contine lichid de tip sinovial
Jonctiunea mio-tendinoasa: fibronectina, colagenul, laminina, GAG, acetilcolinesteraza
Diferentierea si mentinerea jonctiunii: antigenul mio-tendinos
 Ligamentele
Similar tendonului
Fibrele de colagen si elastice: paralele, dar mai putin ordonat decit la tendon
Conexiunea dintre oase diferite
Elemente tipice: ligamentele articulare
Bogate in fibre elastice: coloana vertebrala

Tesutul conjunctiv lamelar

Cornee, teaca conjunctiva a foliculului pilos, corpusculi Vater-Paccini, invelisul conjunctiv al
nervului (perinerv)
Fibre lungi si groase de colagen, dispuse paralel sau concentric; fibre elastice si reticulinice
foarte rare
Rare celule de tip fibroblastic si fibrocitar (rar contine macrofage)
Celulele si fibrele formeaza planuri multiple

Tesutul adipos alb-galben

Lobulat, septuri conjunctive
Vase sanguine (arteriole, venule, capilare) si fibre nervoase
Format din adipocite albgalbene (uniloculare)
Sarac in celule mobile
Hormonosensibil: ACTH, tiroxina, cortizol
Localizare: tesut celular subcutanat, in jurul unor organe (glob ocular, rinichi)

Tesutul adipos brun

Format din adipocite brune (multiloculare)
Lobulat, septuri conjunctive
Numeroase capilare sanguine
Localizare: axilar, cervical, perirenal
Functie: termoreglare
Tesutul reticular
Format din celule reticulare, fibre de reticulina si substanta fundamentala bogata
Localizare:
• Maduva hematogena
• Organe limfopoetice
Functii:
• Suport mecanic
• Sinteza de factori implicati in diferentiere (hemonectina)
• Fagocitar si nutritiv

Tesut conjunctiv elastic

Fibre elastice organizate in lamele
Ligamente vertebrale
Perete vascular: sintetizate de celule musculare netede
 Tesutul cartilaginos

Caractere generale
-Tesut conjunctiv specializat semidur
-Componente: celule specifice si matrice extracelulara
-Matricea: solida, ferma, elastica, bogata in glicozaminoglicani
-Permite difuzia substantelor nutritive
-Model cartilaginos pentru viitoarele oase
-Postnatal: articulatii, trahee, bronhii

Histogeneza
-Din tesutul mezenchimal
-Cap si git: creste neurale
-Agregarea celulelor mezenchimale
-Diferentiere in celulenspecifice cartilajului
-Sinteza de matrice, celulele devin condroblaste
-Mezenchimul periferic: pericondru

Celulele cartilaginoase
-Tipuri: condroprogenitoare, condroblaste, condrocite
-Condroblastele: la periferie, aplatizate, mai mici decit condrocitele
-Prin diviziune, diferentiere si sinteza de matrice devin condrocite
Condrocitele
-Rotunde, ovalare sau unghiulare
-Mai mari decit condroblastele
-Incluse in lacune ale matricei
-Nucleu excentric
-Citoplasma bogata in organite nespecifice si incluziuni (glicogen si lipide)
-Potential de diviziune pastrat
-Sintetizeaza componentele matricei: colagen tip II, GAG si ancorina
-Pseudocapsula pericelulara: rezistenta la compresiune

Grupele izogene
-Aglomerari de condrocite
-Toate celulele unui grup izogen provin din acelasi condrocit prin diviziune (izo – aceeasi, genos
– origine)
-Grupe izogene coronare: condrocite dispuse radiar – cartilaj hialin matur
-Grupe izogene axiale: condrocite dispuse in siraguri – discul de crestere al oaselor in lungime

Matricea extracelulara
Componente:
-Fibre de colagen, retea in jurul lacunelor
-Substanta fundamentala
Biochimic:
-Colagen tip II
-Glicozaminoglicani
-Glicoproteine
-Condronectina, ancorina
-Apa 60 – 75%
Tipuri: Teritoriala
Interteritoriala
Pericondrul
-Invelisul conjunctiv al cartilajului
-Tip tisular: dens dezordonat -contine vase sanguine
-Strat intern: condroprogenitor
-Strat extern: tipic dens dezordonat

Tipuri de cartilaj:
Cartilajul hialin
-Cel mai bine reprezentat
- Localizare:
-Schelet primitiv
-Sept nazal
-trahee, bronhii
-Cartilaje costale
-Articulatii mobile
- Morfologie:
-Condrocite, condroblaste
-Matrice amorfa, acidofila

Cartilajul elastic
- Elastina in matrice
-Condrocite mari, grupe izogene coronare
-Matrice redusa fata de hialin
-Are pericondru
-Nu calcifica
-Localizare: epiglota, cartilaje aritenoide, pavilionul urechii, tuba auditiva
Cartilajul fibros
- Componente
- Condrocite
- Matrice teritoriala
- Tesut conjunctiv dens dezordonat
- Localizare:
- Discuri intervertebrale
- Simfiza pubiana
- Articulatia temporo - mandibulara
- Nu are pericondru
- Calcifica frecvent

Canalele cartilaginoase
- Apar numai in cartilajul hialin
- Deriva din pericondru
- Contin: tesut conjunctiv lax, vase sanguine, celule polimorfe la periferie
- Localizare: sept nazal, laringe
-Numeroase canale cartilaginoase: condrodisplazi

Cresterea si regenerarea cartilajului

- Cresterea cartilajului
- Apozitie
- Interstitiala
- Influentata de: vitamina A, STH, androgeni, estrogeni (stimulante), glucocorticoizi (inhibitori)
- Regenerarea cartilajului
- Limitata, pe seama pericondrului
- Leziuni mai mari: reparare prin tesut conjunctiv dens dezordonat sau formare de tesut osos
Calcificarea cartilajului
- Proces de impregnare cu saruri minerale a matricei cartilaginoase
- Frecventa la cartilajul hialin, fibros si nu se produce la cel elastic
- Conditiile calcificarii:
- Cartilajul aflat in contact cu tesutul osos
- Cartilajele care vor fi inlocuite in mod normal cu os
- Calcificare lenta a matricei in toate cartilajele hialine (e.g. inele traheale cu microcalcificari)
- Resturi celular-matriceale fagocitate de
Condroclaste

Tesutul osos si osteogeneza

Tesutul osos: tesut conjunctiv specializat, matrice extracelulara impregnata cu saruri
minerale

Componente si functii
- Matricea extracelulara
- Celulele tesutului osos
➢ Osteoprogenitoare

➢ Osteoblastele
➢ Osteocitele

➢ Osteoclastele
- Functii
➢ Rezistenta mecanica

➢ Metabolica (rezervor pentru saruri de calciu)

Structura tesutului osos
- Unitatea morfologica de baza: lamela osoasa
- Contine celule si matrice
- Tipuri
➢ Compact sau haversian

➢ Spongios sau trabecular

- Variante
➢ Imatur sau primar: fibre colagene aranjate dezordonat

➢ Matur sau secundar (lamelar) fibre colagene dispuse ordonat

Celulele tesutului osos

- Proprii
➢ Osteoprogenitoare

➢ Osteoblaste
➢ Osteocite
- Origine medulara
➢ osteoclastele
- Celulele osteoprogenitoare
➢ Suprafete osoase

➢ Se pot transforma in osteoblaste

➢ Ovoidale, turtite, cu putine organite nespecifice
Osteoblastele
- Celule diferentiate care secreta matrice osoasa
- Origine: celule osteoprogenitoare
- Morfologie
➢ Poliedrice sau cuboidale, prelungiri scurte

➢ Nucleu central, eucromatic, cu nucleol

➢ Citoplasma bazofila cu numeroase organite si incluziuni

- Functii
➢ Sintetizeaza oseina, colagen I si proteine noncolagene
➢ Receptori pentru parathormon
Osteocitele
- Celulele osoase mature
- Mai mici decit osteoblastele
- Incluse in matrice
- Lacunele matricei, contin osteocite, interconectate prin canaliculi
- Canaliculii contin prelungirile osteocitelor, interconectate (gap)
Forme functionale de osteocite
- De repaus
➢ Citoplasma cromofoba sau slab bazofila
➢ Reticul endoplasmic rugos redus

➢ Matrice matura, calcificata, apozitionata plasmalemei

- Formatoare
➢ Citoplasma bazofila

➢ Osteoid in jurul celulei

- Resorbtive
➢ Citoplasma acidofila

➢ In jurul celulei: matrice discontinua (zone de resorbtie)

Osteoclastul
- Giganta multinucleata
- Resorbtia matricei
- Origine: monocite sanguine
- Localizare: suprafete osoase
- Nuclei: 10-60, la polul opus suprafetei de contact
- Citoplasma acidofila: lizozomi (fosfataza acida, colagenaza
Organizare ultrastructurala
- Pol activ, de resorbtie: in contact cu suprafata osoasa
- Numerosi microvili: implicati in endocitoza
- Citoplasma de sub microvili: numeroase filamente contractile: deplasarile celulei (zona“clara”)
- Zona veziculara: lizozomi cu hidrolaze acide
- Incluziuni de colagen degenerat si cristale de hidroxiapatita
- Nucleii si organitele nespecifice: la polul opus suprafetei de contact (polarizare functionala)

Functiile osteoclastului
- Resorbtia si remodelarea tesutului osos
➢ Maxima in osteogeneza si repararea fracturilor

➢ Enzimele lizozomale: realizeaza mediu acid

- Secretorie
- Mobilitate la nivelul suprafetelor osoase prin filamentele contractile
- Stimulate de secretia osteoblastelor
- Receptor membranar pentru calcitonina, care ii blocheaza functia resorbtiva
- Durata lunga de viata si activitate intermitenta
- Resorbtia incompleta aberanta de tesut osos: Osteopetroza
Matricea extracelulara (acidofila)
• sintetizata de osteoblaste si osteocite formatoare
• substante organice si anorganice
• substantele organice
• colagen de tip I, glicozaminoglicani
• proteine non-colagene
• osteonectina, osteopontina, osteocalcina
• substante anorganice
• saruri de calciu si fosfor depuse de-a lungul fibrelor colagene (cristale de hidroxiapatita)
• apa, electroliti
• osteomalacie
• continutul in saruri minerale se reduce la 35%

Tipuri de tesut osos: compact si spongios

Tesutul osos compact (haversian)
- Localizare: diafiza oaselor lungi, corticala oaselor scurte si late
- Format din lamele osoase dispuse ordonat
➢ Sistem haversian (osteonul) centrat de canal, structura de maxima rezistenta

➢ Sistem interstitial, lamele necentrate de canal, solidarizeaza osteoanele

➢ Sistem cisrcumferential intern: lamele osoase lungi, paralele cu suprafata interna

➢ Sistem circumferential extern: lamele osoase paralele cu suprafata externa
Sistemul Havers -osteonul
- Unitatea morfofunctionala a osului compact
- Paralel cu axul mare al osului
- Forma cilindrica (de coloana)
- Componente
➢ Lamele osoase concentrice

➢ Canal osteonal, cu tesut conjunctiv si vase sanguine

➢ Canalele osteoanelor vecine sunt interconectate prin canale oblice (Volkmann)

Tesutul osos spongios

◼ Format din trabeculi ososi ramificati

◼ Localizare: epifizele oaselor lungi si zona centrala a oaselor scurte si late

◼ Formeaza compartimente pentru maduva hematogena

◼ Trabeculii: forma, grosime si orientare variabile

◼ Exceptional contin osteoane

Osul ca organ
◼ Periost

➢ Suprafata externa

➢ Tesut conjunctiv dens

➢ Contine osteoprogenitoare

◼ Endost

➢ Suprafata interna
➢ Un strat de celule osteoprogenitoare

◼ Tesut osos compact (periferic)

◼ Tesut osos spongios (central)

◼ Cartilaj articular (epifize)

◼ Maduva osoasa
Tipuri de maduva osoasa
◼ Rosie osteogena

➢ Osteogeneza, tesut reticular, osteoprogenitoare si vase sanguine

◼ Rosie hematogena
➢ Oase late, scurte, vertebre: formeaza elemente figurate

➢ Tesut reticular, mieloid si vase sanguine

◼ Galbena

➢ In cavitatea diafizara a oaselor lungi

➢ Reversibila hematogen (fracturi, anemii)

◼ Cenusie fibrilara
➢ La virstnici, fibre conjunctive, rare celule, ireversibila hematogen

◼ Gelatinoasa

➢ Numai in conditii patologice

➢ Tuberculoza, tumori maligne

Nutritie si inervatie
◼ Nutritia

➢ Ramuri arteriale din periost

➢ Capilare in canalele oblice si osteonale, apoi ajung la maduva

◼ Inervatia

➢ Fibre nervoase amielinice

➢ Patrund in canalele oblice si osteonale

➢ Rol vasomotor si trofic

➢ Terminatii incapsulate (corpusculi senzitivi)

Osteogeneza
◼ Procesul de formare a tesutului osos

◼ Intramembranoasa: pe model de tesut conjunctiv (oase late)

◼ Endocondrala: pe model de cartilaj hialin (schelet axial si extremitati)

◼ Ambele: tesut osos imatur (temporar), apoi secundar, lamelar (definitiv)

Conditiile osteogenezei
◼ Prezenta celulelor osteoprogenitoare

◼ Vascularizatie bogata: substante pentru sinteza matricei extracelulare

◼ Diferentierea celulelor osteoprogenitoare in osteoblaste, care sintetizeaza matrice preosoasa
(osteoid)
◼ Mineralizarea matricei preosoase

◼ Prezenta osteoclastelor: modelarea si remodelarea osului nou-format

Osteogeneza intramembranoasa
◼ Modelul conjunctiv: tesut mezenchimal

◼ Celulele mezenchimale se condenseaza si se tranforma in osteoblaste

◼ Osteoblastele sintetizeaza matrice si o depun pericelular

◼ Continuarea sintezei si depunerii de matrice: celulele se departeaza unele de altele, dar ramin
conectate prin prelungiri
◼ Osteoblastele se tranforma in osteocite

◼ Tesutul osos nou-format: creste prin apozitie

◼ Tesutul mezenchimal restant formeaza periostul

Osteogeneza endocondrala
◼ Model de cartilaj hialin

◼ Centrul primar de osificare: diafizar

◼ Centrele secundare: epifizare (tardive)

◼ Etape

➢ Formarea modelului de cartilaj hialin

➢ Formarea osului periostal si diferentierea periostului

➢ Formarea centrului primar de osificare la mijlocul diafizei

➢ Formarea mugurelui conjunctivo-vascular periostal

➢ Celulele osteoprogenitoare periostale se diferentiaza in osteoblaste, apar primele trabecule
osoase
➢ Resorbtie: formarea cavitatii medulare

➢ Dezvoltarea longitudinala a diafizei: interstitiala

➢ Formarea centrilor secundari epifizari

Cresterea oaselor in lungime

◼ Continua postnatal pina la 18-20 ani

◼ Bazata pe prezenta cartilajului de crestere (la limita diafiza – epifiza)

◼ Discul de crestere: formeaza cartilaj spre epifiza si tesut osos spre diafiza
◼ Zonele cartilajului de crestere:

➢ Zona cartilajului de rezerva

➢ Zona de proliferare (cartilajul hiperplazic, grupe axiale)

➢ Zona hipertrofica

➢ Zona de calcificare a cartilajului

➢ Zona de osificare
➢ Zona de resorbtie
Remodelarea
◼ Transformarea osului imatur in matur

◼ Orientarea osteoanelor in directia stimulului mecanic

◼ Conditii de aparitie
➢ In viata intrauterina

➢ Formarea de noi osteoane si trabecule osoase la adult

➢ Remodelarea continua a osului spongios la adult

◼ Etapele remodelarii: con de resorbtie, canal de resorbtie, canal osteonal, depunerea de matrice

◼ Tipuri de remodelare: interna si externa

➢ Interna: formeaza noi osteoane

➢ Externa: pastreaza forma osului
Remodelare in exces: osteoporoza
Remodelare deficitara: Microcefalie

Repararea fracturilor
◼ Prin osificare membranoasa
◼ Etape

➢ Hemoragica

➢ Hemostatica

➢ Granulatie

➢ Hipertrofia periostului si endostului

➢ Calus temporar
➢ Formarea de cartilaj hialin

➢ Calusul definitiv

➢ Remodelare
Articulatii
◼ Capetele articulare osoase: tesut osos spongios acoperit de os compact

◼ Cartilajul articular. hialin

◼ Discul intraarticular: fibrocartilaj (meniscul)

◼ Capsula articulara, ligamentele articulare

◼ Sinoviala: vili sinoviali (ax conjunctiv acoperit de epiteliu simplu cuboidal)

◼ Lichidul sinovial: similar plasmei, cu mult acid hialuronic

SANGELE

Functii generale

• Transporta substante nutritive si oxigen

• Transporta cataboliti si dioxid de carbon
• Vehicul pentru hormoni si vitamine
• Sistem tampon: mentine echilibrul acido-bazic
• Regleaza temperatura
• Transporta anticorpi si celule implicate in apararea organismu

Componentele sangelui

Plasma: substanta fundamentala fluida, bogata in proteine

Elemente anucleate

• Eritrocite (hematii, globule rosii): leaga si transporta gazele respiratorii

• Trombocitele (plachetele sanguine): homeostazia coagularii
Elemente nucleate – leucocitele (globulele albe), tranzitorii in sangele circulant, pe care il
parasesc la nivelul capilarelor si venulelor postcapilare; devin celule conjunctive mobile

Metode de studiu

Frotiul de sange periferic

Strat subtire, uscare la temperatura camerei

Colorare

• Metoda de electie: May Grunwald Giemsa

• Alternative: Wright, Romanowsky
• Metode citochimice: peroxidaza, fosfatazele, PAS
• Metode imunocitochimice: markeri leucocitari de membrana

Examinare

• Ob. 40 sau imersie

• Aspect general al frotiului
• Morfologia eritrocitelor
• Formula leucocitara

Plasma sanguina

• Reprezinta 5% din greutatea corpului (in medie 3.500 ml)

• Componente: apa 90%, proteine, hormoni, vitamine, lipoproteine, carbohidrati,

metaboliti, cataboliti si electroliti
• Proteinele: regleaza volumul sanguin, mentin viscozitatea, leaga hormonii
• Proteinele majore: fibrinogen, albumine, globuline
• Sectiuni histologice: masa amorfa, omogen acidofila localizata in lumenul vascular

Eritrocitele -Cele mai numeroase elemente figurat

Valori normale

• Barbat: 5 mil/mm3
• Femeie: 4.5 mil/mm3
• Nou-nascut: 6-7 mil/mm3

Peste valori normale: poliglobulie

• Sportivi
• Persoane care traiesc la altitudine

Scadere sub valori normale: anemie

Morfologia eritrocitelor

• Diametru: 7-8μ
• Forma pe frotiu: rotund sau usor ovalar
• May Grunwald-Giemsa: rosu-caramiziu, centru palid, periferia intens colorata
• Forma reala: disc biconcav, mentinut de filamente de spectrina
• Deformare reversibila la trecerea prin vasele capilare

• Mediu plasmatic hipoton: balonizare; persistenta mediului hipoton: hemoliza cu

aparitia de fantome eritrocitare (resturi membranare)

Forme particulare de eritrocite

• Sferocite: forma sferica, uniform colorate (mediu hipoton)

• Echinocite: concentratie scazuta de ATP
• Stomatocite: pH scazut (depresiune pe contur)
• Eliptocite: eritrocite ovale (eritrocitoza ereditara)
• Acantocite: deficit membranar de lecitina (prelungiri rare si inegale)
• Drepanocite: talasemie, siclemie
• Leptocite: eritrocite plane cu centru cromofob (talasemie, carenta de fier)
Citoplasma

Microtubuli si microfilamente ancorate la membrana

In compozitie: macromolecule proteice, protein-enzime (lactic dehidrogenaza, catalaza,

glucozo-6-fosfatdehidrogenaza),

Pot persista resturi nucleare

• Corpi Jolly
• Inele Cabot

Componente: hemoglobina, protein-enzime (LDH, peroxidaza, catalaza, anhidraza

carbonica), vitamine B, acid folic, cantitati mici de lipide

Hemoglobina (sinteza globinei, sinteza porfirinei, cuplarea cu fierul)

• A1: cantitati mari la adult

• A2: cantitati mici
• F: fetala
Membrana eritrocitului

Model trilaminat lipoproteic (proteine integrale si periferice)

Lipidele: colesterol, lipide neutre, fosfolipide, glicolipide

Enzime: fosfolipaza A si lizofosfolipaza

Raportul colesterol-fosfolipide: mentinerea fluiditatii membranare, relatie cu durata de

viata a eritrocitului (medie:120 zile)

Antigenii de grup sanguin

• Grupa A contine aglutinine anti-B

• Grupa B contine aglutinine anti-A
• Grupa 0 contine aglutinine anti-A si anti-B
• Grupa AB nu contine aglutinine

Antigenii de grup Rh (Rh D)

Degradarea eritrocitelor: in splina, reutilizarea hemului si fierului

Precursorii eritrocitelor: reticulocite (in citoplasma persista organite nespecifice, identificare

cu

albastru de crezil. Valoare normala in sange periferic: 1.5%

Functiile eritrocitelor

• Transportul gazelor respiratorii

• Legarea gazelor respiratorii la hemoglobina: catalizata de anhidraza

carbonica si methemoglobin reductaza
• Hb+O2 – oxihemoglobina
• Hb+CO2 – carboxihemoglobina
• Hb+CO – carbohemoglobina, ireversibila (intoxicatii)
Plachetele sanguine (trombocitele)

• Fragmente citoplasmatice anucleate

• Origine: maduva hematogena – megacariocit
• Durata de viata: 8-12 zile in sange periferic
• Denaturare: splina (trombocitoliza)
• Valoare normala: 150.000-400.000/mm3
• Diametru: 3-5μ, forma elipsoidala, disc biconvex, lenticular, poligonal
• Frotiu: elemente anucleate dispuse in grupuri mic

Componente:

• Centrala, intens colorata: granulomer

• Periferica, palid colorata: hialomer

Ultrastructura

Granulomer
 Granulomer
*Granule fine si vacuole
• Mitocondrii, lizozomi, vezicule golgiene, peroxizomi
• Granule electronodense: serotonina, calciu, epinefrina
• Canaliculi care se deschid la suprafata

Hialomer

• Microtubuli, microfilamente, factori implicati in coagulare (trombostenina)

• Factor de crestere derivat din plachete (PDGF)

Membrana

• Prelungiri scurte si ramificate

• Lipoproteine care absorb fibrinogenul si FVIII
• Receptori pentru agenti stimulatori sau inhibitori ai plachetelor
• Aderenta la perete vascular lezat

Functiile trombocitelor

• Implicatii majore in coagulare

• Nu adera la celulele endoteliale normale

• Celulele endoteliale: sinteza de FVIII, PG, fibronectine, activator al

plasminogenului, trombostenina

• Lezarea peretelui vascular: agregarea trombocitelor (ATP, PGE, tromboxan,

trombina, colagen, calciu, magneziu
• Aderarea: rapida si ireversibila – formarea trombului Metamorfoza viscoasa

• Vindecarea plagilor: eliberarea factorilor de crestere

Leucocitele

4.000-8.000/mm3

Peste 8.000:leucocitoza

Sub 4.000: leucopenie

Criteriu de clasificare: prezenta si tipul granulatiilor specifice

Tipuri

• Granulocite – au granulatii specifice (neutrofile, eozinofile, bazofile)

• Agranulocite – nu au granulatii specifice (limfocit, plasmocit, monocit)

Formula leucocitara

• Raportarea procentuala a leucocitelor

• Numararea a minimum 300 elemente nucleate consecutive
• Valori mai mari pentru limfocite la copii (pina la 45%)
• Variatii dependente de virsta, sex, moment diurn, stress, efort fizic
• granulocite neutrofile segmentate: 50-65%
• granulocite neutrofile nesegmentate: 1-3%
• granulocite eozinofile: 2-4%
• granulocite bazofile: 0-1%

limfocite: 25-35%
• monocite: 5-8%
 limfocite: 25-35%
• monocite: 5-8%

Granulocitul neutrofil segmentat

• 50-65% in F.L.
• Neutrofilie, neutropenie
• Origine: maduva hematogena
• Sange circulant: 6-8 ore
• Tesuturi: 10-12 zile
• Forma rotunda, dimensiuni medii
• Nucleu segmentat: 2-5 lobi, punti fine de cromatina
• “Drumstick”
• Citoplasma acidofila, cu granulatii azurofile si neutrofile, organite nespecifice putine
• Granulatii azurofile – lizozomi cu peroxidaza, fosfat acida si ß glucuronidaza
• Granulatiile neutrofile – lizozim, lactoferin, fogocitine, fosfataza alcalina, peroxizi,
acid lactic

Functii

• Fagocitoza mediata de receptori, anticorpi si complement

• Prima celula care intervine in infectii bacteriene
• Migreaza in tesuturi prin diapedeza
• Chemotaxia: proprietatea de a recunoaste si raspunde la stimuli
• Chemokinezia: viteza de locomotie
• Degradeaza particulele endocitate prin lizozomi
• Poate stoca (fara degradare) unele bacterii: bacil Koch, Legionella pneumophila
• Incapacitatea genetica de a fagocita: sindrom Chediak-Higashi
Granulocitul eozinofil

• 2-4% in F.L.
• Eozinofilie, eozinopenie
• Origine: maduva hematogena
• Sange periferic: circula 6-10 ore
• Trece in tesutul conjunctiv prin diapedeza
• Forma rotunda, dimensiuni medii
• Nucleu: segmentat, frecvent bilobat
• Citoplasma acidofila cu granule acidofile mari, rotunde, egale

Granula eozinofila

• 1μ diametru, rosie-portocalie la metoda MGG

• Delimitata de endomembrane

• Granulele mature: cristaloid in zona centrala (electronodens), rezistent la stimuli

mecanici si liza osmotica (“internum”) – proteina bazica bogata in arginina,
fosfolipide, acizi grasi nesaturati

• Matricea din jurul cristaloidului: “externum” , bogata in fosfataza acida,

histaminaza, arilsulfataza
 Functii
• Antihistaminic (numar crescut in boli alergice si parazitare)

• Prin eliberarea de histaminaza si arilsulfataza blocheaza mediatorii eliberati in exces

de alte celule
• Microfag, capacitate redusa de fagocitoza
• Reactii de aparare de tip imun
• Intervin in coagulare prin profibrinolizina
• Influente hormonale: corticosteroizii determina eozinopenie

Granulocitul bazofil

• 0-1% in F.L.
• Origine: maduva hematogena dintr-un precursor comun cu mastocitul (CD34 pozitiv)
• Durata de viata in sange circulant: 10-11 zile
• Forma rotunda, dimensiuni medii
• Nucleu neregulat, nesegmentat

• Citoplasma acidofila cu granulatii bazofile – partial solubile in apa, substante

specifice – histamina, serotonina, substanta din fam PG.
• Similitudini morfologice si biochimice cu mastocitul
• Intervine in afectiuni inflamatorii si alergice

Limfocitul

• 25-35% in F.L.
• Origine: organe limfopoetice
• Dimensiuni: mici, mijlocii, mari
• Forma: rotunda, ovalara
• Nucleu: rotund, ovalar, indentat, intens colorat
• Citoplasma: redusa, bazofila, fara granulatii specifice, putine organite nespecifice
• Membrana: receptori
• Celule “cheie” in realizarea raspunsului imun
• Mobilitate mare intratisulara
 • Peripolesis: dispozitia in rozrta in jurl macrofagelor, celulelor epiteliale normale si
tumorale
• Emperipolesis: in citoplasma unor celule

Clasificarea limfocitelor

Bazata pe criterii functionale imunologice

Limfocit B (timoindependent)

• De memorie
• Transformare in plasmocit sub influenta limfocitului T helper
• Imunitatea umorala
• Markeri: CD20, CD79

Limfocit T (timodependent)

• Helper, supresor, citotoxic

• Imunitatea celulara, secreta limfokine, factori de crestere, interferoni si interleukine
• Markeri: CD3, CD4, CD8
Limfocit non-B timoindependent

• NK (natural killer), K
(killer) Plasmocitul

• Valoare in F.L. normala: 0%

• Origine: limfocite B
• Dimensiuni medii
• Forma ovalara
• Nucleu excentric, cromatina in blocuri mari, fara nucleol
• Citoplasma intens bazofila (paranuclear cromofoba, complex Glogi)
• Vacuole cromofobe care contin imunoglobuline Specializat in sinteza de anticorpi

Monocitul

• 5-8% in F.L.
• Origine: maduva hematogena, ganglioni limfatici, splina
• Durata de viata in sangele circulant: 60-72 ore
• Dimensiuni: medii-mari Forma: ovalara, neregulata
• Nucleu: ovalar, reniform, trapezoidal, dispus excentric, cu nucleol
• Citoplasma palid bazofila
• Granulatii: nespecifice (azurofile), in concavitatea nucleului
• Prelungiri membranare
• Precursor al sistemului macrofagic si celulelor prezentatoare de antigen

• Procesul de transform in macrofag este insotit de modificari morfologice,

metabolice si continut enzimatic

Functii
 • Fagociteaza particule de talie mare (cu ajutorul enzimelor lizozomale)

• Sintetizeaza hidrolaze acide, lizozim, proteaze, componente ale complementului si

substante care regleaza coagularea.
• Se transforma in macrofag
• Interactiune macrofag – limfocit (activarea macrofagelor este determinata de
limfokine)
• Macrofagele din diferite tesuturi si organe au nume proprii

Caractere generale

Elementele figurate sanguine: durata limitata de viata

Raportul formare – degenerare: constant

Studiul hematopoezei: frotiuri de maduva hematogena

Definitie: procesul de formare al elementelor figurate sanguine pe toata durata vietii

In fiecare secunda se formeaza:

• 3-4 milioane eritrocite

• 120.000 leucocite
• 3 milioane trombocite
Teoria unicista: toate celulele precursoare se formeaza dintr-o celula stem multipotenta

Celula stem

• Localizare: maduva hematopoetica

• Incidenta: 0.2% din populatia celulara
• Dimensiune: celula mica
• Nucleu rotund-ovalar, eucromatic, nucleoli multipli
• Citoplasma slab bazofila

• Mare capacitate de diviziune, formeaza precursorii diferentiati (unitati formatoare

de colonii)

Indicii de apreciere ai ratei de proliferare

• Indicele mitotic: aprecierea procentuala a mitozelor la 1.000 de elemente evaluate

• Curba cariologica: raportarea procentuala a diferitelor faze ale mitozei

• Indicele statmokinetic: calcularea indicelui mitotic dupa blocarea mitozelor cu colchicina

• Cariometria: aprecierea morfometrica a dimensiunilor nucleare

Etapele majore ale hematopoezei

Multiplicarea

• Prin diviziune mitotica

• Amitoza: celulele din seria megacariocitara
• Diviziuni homotipice-homoplastice: celulele rezultate sunt identice cu celula de origine
• Diviziuni heterotipice-heteroplastice: celule diferite de celula de origine
• Rata de diviziune: mai mare la celulele initiale din fiecare serie
Maturarea: achizitia de caractere specifice

• Aparitia Hb in celulele seriei rosii

• Aparitia granulelor specifice si seriile granulocitare

Citodiabaza: elementele mature trec in circulatie (diapedeza – leucocite, si liza

enzimatica – eritrocite, trombocite)

Sistemul cardiovascular

Componente

• Inima
• Arterele: vasele eferente ale inimii
• Reteaua de vase capilare
• Venele: vasele aferente ale inimii
• Sistemul limfatic
• Dispozitive vasculare speciale

Formarea si expansiunea sistemului vascular

Origine: mezenchimala

Insulele Wolff-Pander si mezenchim intraembrionar: angioblaste

Proliferarea si migrare sub influenta factorilor de crestere, realizarea unui sistem “inchis”

Vasculogeneza si angiogeneza: crestere, dezvoltare, reproducere

• Vasculogeneza: formarea de vase sanguine “de novo”

• Angiogeneza: formarea de noi vase sanguine din vase preexistente
Angiogeneza la adult: ovar, endometru, placenta, vindecarea plagilor

Mecanismele vasculogenezei

• Angioblastele se diferentiaza in celule endoteliale

• Rearanjarea celulelor endoteliale: formarea de lumen
• Primele vase: tip capilar

• Ingrosarea peretelui: aditia de celule musculare netede si concentrare de tesut

conjunctiv (media si adventicea)

Mecanismele angiogenezei

• Secretia de factori angiogenici

• Activarea celulelor endoteliale capilare si venulare
• Degradarea MB
• Proliferarea si migrarea celulelor endoteliale
• Cordoane – tubi
• Reasamblarea MB si pericitelor

Reglatori pozitivi si negativi

Angiogeni

• VEGF
• bFGF
• Angiopoetina 1
• TGF alfa si beta
• EGF Angiotropina
 • Angiogeni
na
Inhibitori

• Angiostatin (fragment de plasminogen)

• Endostatin (fragment de colagen XVIII)
• Interferonii
• Angiopoetina 2
• Interleukina 12

Celula endoteliala

• Tip scuamos
• Jonctiuni strinse
• Vezicule citoplasmatice
• Organite nespecifice
• Microtubulimicrofilamente
• Corpi Weibel-Palade (stocare von Willebrand)
• Markeri: von Willebrand, CD34, CD31

Cordul

Organ musculo-cavitar format din endocard, miocard, epicard

Central: schelet fibros, valvule si sistem excitoconductor

Vascularizatie: arterele coronare

• Tip terminal
• LE in mijlocul mediei
• Inaintare in virsta: lipide, colesterol, calcificari

Inervatie: moduleaza frecventa contractiilor

Dezvoltarea cordului

• Origine: mezoderm splanchnic, aria cardiogena

• Debut: sapt. 3, celulele endoteliale formeaza tubul cardiac primitiv
• Dilatarea tubului: camerele
• Mezenchimul subendocardic: valvulele
• Miocard: din mezenchim, hiperplazie postnatala

Epicardul

• Membrana seroasa
• Foita viscerala a pericardului
• Extern: mezoteliu, cu membrana bazala
• Tesut conjunctiv lax, adipocite, vase sanguine, fibre nervoase, microganglioni nervosi
• Cavitatea pericardica
Miocardul
 Miocardul
• Tesut muscular striat cardiac
• Celule organizate in fascicule dispuse spiralat
• Intre fascicule: interstitiul, tesut conjunctiv lax cu vase sanguine
• Functie contractila
• Secretia de factori natriuretici

Endocardul

• Corespondentul intimei vaselor sanguine

• Endoteliu, MB

• Strat subendotelial: tesut conjunctiv lax cu vase sanguine, fibre nervoase,

tesut excitoconductor
• Solidarizat la miocard prin tesut subendocardic
• Tesutul subendocardic lipseste la muschii papilari

Endocard cu fibre de colagen (rosu) si fibre elastice (brun). Van Gieson

elastica Endocard continind un fascicul izolat de celule musculare netede.

Coloratia Masson

Sistemul excitoconductor

• Celule specializate incluse in tesutul conjunctiv subendocardic

• Tipuri celulare: P, T si Purkinje
• Bogate in glicogen
• Miofibrile situate la periferia citoplasmei, nu sunt organizate in sarcomere
• Capacitate de autostimulare

Scheletul fibros al inimii si valvulele

• Scheletul fibros: septuri membranoase, trigon fibros, inele fibroase (tesut

conjunctiv dens cu insule cartilaginoase, putine fibre elastice)
• Valvulele: tesut conjunctiv fibros central, acoperit de endoteliu
Structura generala a vaselor sanguine

Intima

• Endoteliu
• Strat subendotelial
• Limitanta elastica interna

Media

• Celule musculare netede, fibre elastice

• Fibre de reticulina
• Limitanta elastica externa

Adventicea

• Tesut conjunctiv
• Vasa vasorum si fibre nervoase
Exceptie: vasele capilare

Sistemul arterial

• Clasificare: mari, mijlocii, mici

• Elementele predominante in medie: elastice (de conducere), musculare (de
distributie) si arteriole
• Artere de tranzitie
• Artere specializate

Criterii de recunoastere

• lumen ingust comparativ cu grosimea peretelui

• fara elemente figurate
• nuclei proeminenti de celule endoteliale
• trei straturi distincte
• media cu celule musculare

Arterele mari: prototip aorta Media ocupata de fibre elastice (lamele) Limitantele elastice
nu sunt distincte

Arteriolele

• Diametrul maxim: 0.5 mm

• Nucleii celulelor endoteliale proemina spre lumen
• Lumenul nu contine elemente figurate
• Prezinta doar limitanta elastica interna
• Limitanta elastica poate lipsi: arteriola aferenta a corpusculului renal
• Contacte mio-endoteliale, mai frecvente in vecinatatea sfincterelor precapilare
Artere specializate

• Unele artere mijlocii (poplitee, tibiala) au medie elastica

• Unele artere mari (iliaca externa) au medie musculara

• De tranzitie: segmente arteriale care fac tranzitia de la arterele elastice la cel

musculare (e.g. carotida externa, axilara, a. renala si toate colateralele aortei
abdominale); media este musculara intern si elastica extern
• Coronare: medie groasa, limitanta elastica interna este inclusa in medie, fiind
separata de intima prin tesut muscular neted
• Pulmonare: lumen larg, perete subtire, intima fina
• Cerebrale: au media foarte subtire, fara fibre elastice, adventicea este dublata de
duramater

Structuri senzoriale din peretele arterial

Nervi senzoriali

Corpii carotidieni

• Bifurcatia carotidei comune

• Chemoreceptor: gaze respiratorii
• Celule glomice si tecale
Corpii carotidieni

• Bifurcatia carotidei comune

• Chemoreceptor: gaze respiratorii
• Celule glomice si tecale

• Glomice: sinapse de tip

reciproc Corpii aortici

• Arcul aortei
• Chemoreceptor

Sinusul carotidian

• Intr-o dilatatie a carotidei, medie subtire, adventice groasa

• Terminatii nervoase
• Baroreceptor (distensie)

Modificari arteriale induse de inaintarea in virsta

• Ingrosarea peretelui arterelor mari

• Fragmentarea lamelelor elastice si aparitia focarelor de fibroza
• Ingrosarea peretelui arterelor mijlocii prin hiperplazia celulelor musculare din medie
• Acumulare de colagen si proteoglicani: se reduce elasticitatea
• Acumularea de componente matriceale in intima: scade difuzia metabolitilor
• Dupa 15 ani: depozite lipidice in intima
• La virsnici devin placi fibroase

• Tulburari de nutritie, necroze, eroziuni endoteliale, agregare trombocitara: ocluzia

lumenului vascular

Capilarele

• Diametru sub 10μ

• Clasificare: propriu-zise (continui), fenestrate, sinusoide
• Strat subendotelial foarte subtire
 • Membrana bazala: colagen IV si glicoproteine
• Pericite
• Permeabilitatea: pori si vezicule, transcitoza, restrictionare la barierele naturale

Capilar cu perete continuu (propriu-zis): muschi striat scheletal, miocard, sistem nervos,
plamin

Capilar fenestrat: celule endoteliale cu citoplasma subtire, care formeaza diafragme

(fenestre) – rinichi, glande endocrine, intestin, plexuri coroide, sinoviale

Capilare sinusoide: lumen larg, endoteliu si MB discontinui: ficat, organe

hematolimfopoetice

Sistemul venos

• Se formeaza prin confluarea capilarelor

• Clasificare in functie de diametru: venule postcapilare (0.2-0.3 mm), vene mici si
medii (1-10 mm), vene mari (peste 10 mm)
• Venele infracardiace: valvule – tesut conjunctiv elastic acoperit de endoteliu; la
baza celule musculare netede dispuse plexiform
Criterii de recunoastere:

• lumen larg

• elemente figurate si/sau plasma in lumen

• endoteliu cu nuclei turtiti
• medie subtire
• adventice groasa

Tipuri de vene

Venulele postcapilare

• Endoteliu si pericite
• Schimburi metabolice si diapedeza
• Situs de elecie pentru substante hiperpermeabilizante

Venele mici si medii (brahiala, poplitee)

• Strat subendotelial foarte subtire

• Media: celule musculare netede, fibre de colagen si elastice

Venele mari (cava, porta, renala, iliaca externa)

• Intima bine dezvoltata, medie subtire sau absenta (exceptie safena externa),
adventice groasa

Dispozitive vasculare speciale

Anastomozele arteriovenoase

Glomii Metaarteriolele
Arteriole cu “perinita” (piele, tiroida, mamar, prostata)

Sistemele porte

• Arterial: rinichi
• Venos: hipofiza, ficat

Vasele limfatice

• Circulatia limfatica: unidirectionala

• Nu au vase limfatice: sistemul nervos, cartilajul, osul, maduva hematogena, dintii,
placenta
• Capilare limfatice: lumen larg, festonat, perete subtire, fara pericite
• Vasele limfatice: asemanatoare venelor, limita dintre straturi nu este neta, numeroase
fibre elastice, valvule
• Ductele limfatice mari: media cu celule musculare netede, fibre elastice in toate straturile,

adventice mai subtire decit la vene Dreneaza in sistemul venos

 Organele hematopoetice
Plan general de organizare

Tesut de sustinere

• Capsula: conjunctiva (exceptii: splina – conjunctivomusculara, amigdale – epiteliala)

• Trabeculi: structura similara capsulei, realizeaza lobulatia
• Stroma: tesut reticular (exceptie: timus)

Parenchim: corticala si medulara (exceptie – splina)

• Tesut mieloid: totalitatea elementelor ce compun seriile din care se formeaza

elementele figurate sanguine
• Tesut limfoid: limfocite organizate in foliculi, cordoane si infiltrate difuze (teci
perivasculare la splina)

Maduva heamtogena

Caractere generale

Singurul organ care produce toate elementele figurate in viata postnatala

Localizare: cavitatile oaselor

Capsula: endost, dublat de tesut osos

Trabeculi: spiculi ososi acoperiti de endost

Stroma: tesut reticular

• Sintetizeaza colagen de tip I si III, laminina, fibronectina si hemonectina

• Celulele reticulare pot fagocita resturi celulare rezultate din diferentierea
elementelor figurate

Parenchim: tesut mieloid, fara lobulatie, nu are corticala si medulara

Criterii de recunoastere

Organ incapsulat

Parenchim fara lobulatie, fara corticala-medulara, punctiform, policrom, polimorf, cu

megacariocite

Parenchimul aparent dispus dezordonat in SF se observa totusi o anumita grupare:

• Elemente eritroblastice formeaza insule in jurul capilarelor sinusoide din zona centrala
• Elementele granulocitare raspandite in toata masa maduvei
• Elementele trombocitare dispuse in jurul capilarelor de la periferia maduvei
Componentele stromei

• Celule reticulare fagocitare si non-fagocitare

• Macrofage
• Mastocite, plasmocite

• Fibroblastele sintetizeaza colagen III, laminina, fibronectina, hemonectina,

determinand diferentierea celulelor stem prin factori de crestere, precum si a
moleculelor de adezivitate
• Substanta fundamentala contine proteoglicani (condroitinsulfati,
heparansulfati, acid hialuronic) care leaga factorii de crestere si moduleaza
hematopoeza.

Adipocitele maduvei

• Adult: 30-70% pe sectiuni histologice

• Origine: celule reticulare I incarcate cu lipide
• Tip: unilocular Rare fibre colagene si reticulinice in jur
• Contacte cu capilarele si precursorii hematopoetici
• Raport numeric invers proportional cu precursorii
• Anorexie nervoasa, casexie: reducere numerica a adipocitelor si a precursorilor
(maduva gelatinoasa)

Vascularizatie si inervatie

Vascularizatie

• Arterele nutritive ale osului

• Capilare cu perete continuu la periferie Capilare sinusoide central

• Nu are vase limfatice

Inervatie

• Fibre nervoase amielinice cu rol vasomotor

• Terminatii nervoase cu rol chemoreceptor
Functiile maduvei hematogene

• Hematopoetica
• Hemoclazica: denaturarea si reciclarea resturilor celulare
• Metabolica: nucleoproteine, fier, cupru, lipide
• Aparare: formeaza precursorii celulelor implicate in imunitate
• Interrelatia maduva – tesut osos

Foliculul limfoid

Tipuri

• Primar sau inactiv

• Secundar sau activ

Localizare

• Ganglioni limfatici, splina, amigdale, tesut limfoid asociat mucoaselor

• Rar in maduva hematogena
• Exceptional in timus

Componente: predominant limfocite B, rare limfocite T, celule prezentatoare de antigen,

celule stromale, macrofage
Foliculul limfoid primar

• Primul care apare in perioada prenatala

• Nu se observa postnatal
• Dimensiuni mici Structura omogena
• Format din limfocite mature cu mitoze rare si celule stromale
• La 72 ore dupa stimulare antigenica devine folicul activ

Foliculul limfoid secundar (activ)

Zona centrala

• Palid colorata
• Centru germinativ
• Blaste limfoide cu multe mitoze, celule stromale, celule dendritice foliculare

Zona periferica (“manta”)

• Intens colorata
• Celule limfoide mature cu mitoze rare
• Celule stromale
• Portiunea periferica a mantalei: zona marginala

Celulele dendritice foliculare

• Corp celular in centrul germinativ

• Prelungiri citoplasmatice lungi, intens ramificate spre periferie
• Adesea binucleate
• Fixeaza si prezinta antigenul limfocitelor T
• Identificare: CD1a, vimentina, CD21

Cordoanele limfoide
 • Aglomerari de limfocite dispuse perivascular
• Formate din limfocite mature, predominant T
• Zone de eliberare a limfocitelor mature in circulatie
• Localizare: medulara ganglionului limfatic, tecile limfoide perivasculare ale splinei

Infiltratul limfoid difuz

Aglomerare difuza de limfocite B si T in proportii aproximativ egale

Localizare

• Ganglionul limfatic la limita dintre corticala si medulara

• Tesutul limfoid asociat mucoaselor (lamina propria a organelor tubulare
digestive si respiratorii)

Timusul

Caractere generale

Localizare: mediastinul antero-superior

Bine dezvoltat la copil, involueaza partial la adult

Origine embriologica dubla: endo-mezodermica

• Componenta endodermica: din a 3-a punga brahiala, formeaza mugurii timici

• Celulele epiteliale secreta timotaxina care induce diferentierea
hemocitoblastelor (componenta mezodermica) in limfocite T

Criterii de recunoastere

• Organ parenchimatos incapsulat, lobulat

• Capsula: tesut conjunctiv dens dezordonat
• Stroma: retea de celule epiteliale
• Parenchimul: tesut limfoid difuz, fiecare lobul prezentind corticala periferic si
medulara central (contine corpusculi Hassall)

Stroma timusului: epiteliala

Tipuri de celule epiteliale stromale

• Tip 1: subcapsulare, peritrabeculare si perivasculare (rol de bariera)

• Tip 2 si 3: localizate in corticala, joaca rol de celula “doica” (maturarea limfocitelor
T)
• Tip 4: in corticala profunda si stroma medulara
• Tip 5: la jonctiunea cortico-medulara (nediferentiate)
• Tip 6: numai in medulara, tendinta de a se dispune concentric, formind corpusculii
Hassall
• Toate sunt pozitive pentru citokeratine si formeaza intre ele desmozomi

Parenchimul

Limfocite de tip T

Corticala

• Intens colorata
• Situata periferic in lobuli
• Contine limfocite (timoblaste, cu mitoze), si celule stromale
Medulara

• Palid colorata
• Situata central
• Contine limfocite T, numeroase celule stromale si corpusculi Hassall

Corpusculii Hassall

• Caracteristici timusului
• Tinctorialitate acidofila
• Apar numai in medulara
• Celule epiteliale dispuse concentric
• Celule degenerate central

• Forma de involutie a celulelor stromale (dilatatie chistica, calcificare,

acumulare de macrofage spumoase)
Corpuscul Hassall

• cu dilatatie chistica, acumulare de detritusuri celulare

• calcificat
• cu acumulare de macrofage

Alte tipuri celulare

• Macrofage
• Celule dendritice interdigitate (medulara)
• Celule Langerhans
• Granulocite eozinofile (septuri conjunctive, corpusculi Hassall)
• Mastocite (trabeculi)
• Celule neuroendocrine
• Celule mioide

Vascularizatie si inervatie

Vascularizatia sanguina

• Artere timice
• Artere trabeculare
• Artere interlobulare (patrund in medulara)
• Retea arteriolara la limita cortico-medulara
• Capilare mici, cu MB groasa
• Sistem venos: traiect invers, vena timica

Vascularizatie limfatica

• Doar vase eferente

• Capilarele se formeaza in medulara
• Trunchiuri limfatice
• Dreneaza in ganglionii mediastinali
Inervatie

• Fibre nervoase in capsula si trabeculi

• Rol vasomotor

Functii

Limfopoetica si limfoclazica

• Incepe intrauterin, luna a 5-a

• Activa pina la pubertate
• Selectia pozitiva si selectia negativa

Endocrina

• Timina, timopoetina, timulina

• Diferentierea limfocitelor T
• Reglarea transmiterii neuro-musculare
• Stimuleaza celulele cartilaginoase si cresterea organismului in prezenta STH

Metabolica: reciclarea de nucleoproteine

Diferentierea organelor limfopoetice si aparare

Involutia timusului

• Incepe dupa pubertate

• Nu este completa nici la varstnici
• Persista insule de parenchim timic incluse in tesut adipos
• Stimularea apoptozei
• Transformarea adipoasa a celulelor stromale
• Patologic: intoxicatii (plumb, arsen), iradiere, traumatisme, subnutritie

Ganglionul limfatic

Caractere generale

Statii filtrante ale limfei, situate pe traiectul vaselor limfatice

Localizari preferentiale: axilar, supraclavicular, laterocervical, inghinal, baza mezenterului,

mediastin, in jurul organelor cavitare

Se formeaza din luna a 4-a intrauterina

Populati cu limfocite in timpul stadiului ganglionar

Componente

• Capsula si trabeculi: tesut conjunctiv dens dezordonat

• Stroma: tesut reticular cu macrofage si plasmocite
• Parenchim: limfoid - corticala si medulara

Corticala

• Situata periferic, subcapsular

• Trabeculii delimiteaza lobi incompleti (“loje ganglionare”)
• Fiecare loja: 2 -3 foliculi limfoizi, de obicei activi, dispusi pe 1 -2 rinduri
• Solidarizati prin infiltrat limfoid difuz (paracorticala)
Celularitatea foliculilor limfoizi

• Limfocite foliculare centrale mari, neclivate: centroblaste (rol proliferativ,

numeroase mitoze)
• Limfocite foliculare centrale mari si mici clivate: centrocite
• Limfocite foliculare centrale mici, neclivate: limfoblaste
• Celule dendritice foliculare
• Plasmocite, rare limfocite T
• Macrofage cu detritusuri si corpi apoptotici in citoplasma

Medulara

• Situata central
• Cordoane limfoide ramificate si anastomozate
• Sinusuri medulare
• Stroma: mai evidenta intre cordoane
• Macrofage: pigment lipofuscinic
 • Zona cortico-medulara: predomina
limfocitele T Vascularizatia limfatica (functionala)

Vase aferente: patrund prin capsula

Se deschid in sinusurile subcapsulare cu perete continuu spre capsula, discontinuu spre

parenchim;

Sinusurile perifoliculare si peritrabeculare ce se continua cu sinusurile din paracorticala

care se deschid la randul lor in sinusurile medulare

Sinusuri medulare: conflueaza pentru a forma vasele

eferente Vase eferente

• Parasesc organul prin hil

• Vasele eferente ale unui ganglion devin aferente pentru ganglionul urmator

Vascularizatia sanguina (nutritiva)

Prin hil patrund 1 – 2 artere ce se ramifica in grosimea trabeculilor

Arterele trabeculare ce se indreapta spre corticala se capilarizeaza si nutresc structurile

locale, ultimele ramificatii pot ajunge pana la capsula

Arterele destinate medularei furnizeaza cordoanelor medulare o retea capilara densa, se

reintorc in corticala si formeaza inele perifoliculare

Din inele se desprind anse capilare intrafoliculare

Din capilare sangele ajunge in venule postcapilare ale corticalei foliculare, iar in
traiectul lor prin zona parafoliculara prezinta urmatoarele adaptari structurale:

• Endoteliu cubic sau inalt

• Fara musculara si adventice

La acest nivel limfocitele recirculante parasesc circulatia sanguina si trec in sinusurile

limfatice medulare
Functii

Citopoetica: formeaza limfocite, plasmocite si macrofage

• Limfocite B in foliculi
• Limfocite T antigen-specifice si de memorie in paracortex
• Reactie plasmocitara in medulara

Limfoclazica: denatureaza limfocite

Aparare: implicatii directe in imunitatea celulara si umorala

Filtru pentru toate particulele straine care vin pe cale limfatica (bacterii, virusuri, celule
tumorale)

Metabolica: prelucrarea de nucleoproteine, lipide si glucide de catre celulele stromale

Involutia: reducerea tesutului limfoid cu hiperplazia stromei; o parte dintre celulele

stromale se transforma in adipocite
Splina

Caractere generale

• Organ parenchimatos, incapsulat

• Capsula: conjunctivomusculara, acoperita de mezoteliul peritoneal
• Trabeculi: nu delimiteaza lobi si lobuli; suport pentru vase sanguine
• Stroma: tesut reticular
• Parenchim: pulpa alba si pulpa rosie (nu are corticala si medulara)

Parenchimul – pulpa splenica

Pulpa alba

• Totalitatea elementelor limfoide

• Foliculi limfoizi cu arteriola excentrica
• Intre folicul si pulpa rosie: zona marginala, cu tesut limfoid difuz
• Teci limfoide periarteriolare (predominant limfocite T)

Pulpa rosie

• Tesut reticular
• Sinusuri splenice
• Capilare splenice
• Cordoane celulare
• Macrofage, monocite
• Eritrocite
• Trombocite
• Limfocite, plasmocite

Functii

Citopoetica: produce limfocite si macrofage

Citolitica: recunoaste si distruge toate elementele figurate imature sau incorect diferentiate

Eritroclazica

• Hemoglobina: transformata in bilirubina si

feritina Trombolitica

Aparare: prin continutul in macrofage, limfocite B si T

La om nu este rezervor de sange! Stocheaza numai 30 ml de eritrocite

Este rezervor pentru trombocite: 30% dintre trombocite sunt retinute in splina, de unde pot
reintra in circulatie in conditii de urgenta

Amigdalele

Tesut limfoid asociat mucoasei orofaringiene

Palatine, linguale, faringiene

Capsula

• Epiteliala, formeaza criptele amigdaliene

• Epiteliul contine numeroase limfocite
• Profund: pseudocapsula conjunctiva densa

Stroma: tesut reticular

Parenchim: tesut limfoid cu foliculi limfoizi si infiltrate limfoide difuze

Particularitati

Palatine

• Pereche, 20-25 cripte profunde si ramificate

• Epiteliu stratificat scuamos

Linguale

• Multiple, situate in zona “V”- ului lingual

• Fiecare amigdala prezinta 1 cripta

Faringiene

• In mucoasa faringelui
• Epiteliu pseudostratificat ciliat sau stratificat scuamos
• Cripte absente
Amigdala faringiana

• Involueaza dupa 15 ani

• Atrofica la adult
• Epiteliul pseudostratificat ciliat este inlocuit de epiteliu stratificat scuamos

Tesutul limfoid asociat mucoaselor

Tesut limfoid organizat sub forma de foliculi si infiltrate difuze

Localizare: mucoasa organelor tubulare digestive, respiratorii, genitale

Exemple: ileonul terminal (placile Peyer), apendice vermiform, colon, antrul gastric

Sisteme

• GALT: tesut limfoid asociat intestinului

• BALT: tesut limfoid asociaz bronhiilor

Functii

• Toleranta imuna Degradarea antigenilor la poarta de intrare

• Functioneaza independent de imunitatea sistemica
 Tesutul nervos

Organizare generala

Componente

• Sistemul nervos central

• Sistemul nervos periferic
• Sistemul nervos autonom (vegetativ)

Functii majore

• Raspuns rapid la stimuli

• Regleaza functiile organelor interne

Tesutul nervos

• Neuroni
• Celule de sustinere

1999: Identificarea celulei stem neurale umane postnatale Jonas

Friesen Componente celulare •

Neuronii

• Unitatile morfofunctionale ale tesutului nervos

• Receptioneaza stimuli
• Formeaza si conduc impulsul nervos
• Transmit impulsul prin sinapse
Celulele de sustinere

• Celule gliale sau nevroglii in SNC

• Celule Schwann si satelite in SNP si SNV
• Suport fizic si izolare electrica pentru neuroni
• Asigura schimburile metabolice
• Nu genereaza, nu conduc, ci doar moduleaza impulsul nervos

Neuroni si celule gliale, coloratia Kluver-Barrera

Neuropil: intre corpii celulari ai neuronilor si celulelor de sustinere

Filogeneza

• Celulele nervoase s-au dezvoltat in filogeneza dupa cele musculare

• Primele celule nervoase: rol receptor de suprafata
• Primul neuron: aferent (aduce informatii si le transmite la SNC)
• Al doilea neuron: eferent (conduce stimulul de la SNC la organele efectoare)

• Circuitul cu doi neuroni: cea mai simpla forma de arc reflex

• Complexare structurala: aparitia interneuronilor
Embriogeneza

Placa neurala: axial, din ectoderm

Ziua a 24-a: santul neural

Marginile santului neural fuzioneaza

• Tub neural
• Creste neurale

Tubul neural: formeaza componentele SNC

Crestele neurale

• Elementele SNP
• Medulosuprarenala
• Melanocitele

Histogeneza

• Celulele stem neurale: localizate in stratul ependimar si subependimar

• Persista si formeaza neuroni toata viata
• Diviziuni mitotice: neuroblaste precursoare si glioblaste precursoare
• Procese de proliferare, regresie si degenerare
• Diferentierea si cresterea: sub influenta factorilor de crestere specifici pentru neuroni
si glii
• Neuronii care nu stabilesc contacte functionale: degenereaza

Neuronii •

Unitatile structural functionale ale tesutului nervos •

Specia umana: 10-100 miliarde neuroni •

Clasificarea functionala

• Senzoriali: transmit impulsul de la receptori la SNC

• Motori: transmit impulsul de la SNC la organe efectoare
• Interneuroni: interpusi intre senzoriali si motori

Componente: corp celular si prelungiri (axon si dendrite)

Corpul celular: nucleu si organite care mentin viabilitatea celulei

Clasificarea morfologica: numarul de poli din care se formeaza prelungiri

• Multipolari
• Bipolari
• Unipolari

Tipuri de neuroni

Multipolari

• Un axon, mai multe dendrite

• Dendritele si corpul celular: componenta receptoare
• Axonul: componenta conductoare
• Neuronii motori si interneuronii
Bipolari

• Un axon, o dendrita
• Retina, ganglionul nervului cranian VIII

Unipolari

• O singura prelungire
• Ramura periferica si centrala
• Senzoriali
• Ganglionii n. cranieni si spinali

Metode de identificare

Morfologice

Histochimice

• Impregnari argenrice
• Albastru de toluidina

Imunohistochimice

• Proteina asociata neurofilamentelor

• Enolaza neuronal specifica
• Sinaptofizina

Dimensiunile si forma

Dimensiuni

• Cele mai mari si cele mai mici celule ale organismului

• Cele mai mari: marii neuroni motori din scoarta cerebrala
• Cele mai mici: neuronii granulari din cerebel (5 μ)
Forma

• Stelata: neuroni multipolari

• Piramidala: marii neuroni motori
• Piriformi: neuronii Purkinje
• Globuloasa: neuronii unipolari

Corpul celular al neuronului

Centrul trofic al celulei

Nucleu central, rotund, eucromatic (“veziculos”), cu nucleol proeminent

Corpii Nissl: agregate de reticul endoplasmic rugos

• Se coloreaza cu reactivi tiazidici

• Microscopie electronica

Organite nespecifice: complex Golgi, mitocondrii, ribozomi liberi, lizozomi

Citoschelet: neurofilamente si neurotubuli

• Neurofilamentele agrega si formeaza

neurofibrilele Corpi Nissl, albastru de toluidina

Microscopie electronica Cisterne paralele de reticul endoplasmic rugos (corpii Nissl din MO)

Neurofibrile, impregnare argentica

Dendritele

• Prelungiri neuronale care primesc stimuli

• Diametru gros la origine
• Ramificate si nemielinizate
• Ramificatiile cresc suprafata de contact
• Contin corpi Nissl, ribozomi, elemente golgiene, neurofilamente si neurotubuli
• Realizeaza sinapse cu mai multi neuroni
• Un neuron Purkinje din cerebel: 10.000 de dendrite, peste 200.000 sinapse

Axonul

Conduce impulsul la alt neuron sau celula efectoare

Fiecare neuron: un singur axon

Lungimea axonului

• Lung, peste 1 m (neuroni Golgi tip I)

• Scurt, la interneuroni (Golgi tip II)

Ramura recurenta linga corpul celular

Con de emergenta: lipsit de organite

Segment initial: intre con si portiunea mielinizata, genereaza potential de actiune

Segment de conducere: mielinizat

Portiune efectoare: terminala, cu ramificatii si butoni terminali

Sinapsa

Structura specializata in transmiterea impulsului nervos de la un neuron la altul sau la

o celula efectoare

Tipuri: axodendritice, axosomatice, dendrodendritice,

axoaxonice Componente

• Presinaptica: buton terminal, vezicule cu neuromediatori

• Fanta sinaptica
• Postsinaptica: membrana urmatorului neuron, cu receptori pentru neuromediator

Transmisia sinaptica
Generarea impulsului in neuronul postsinaptic: suma impulsurilor excitatorii – inhibitorii

Neuromediatorii

SNP: acetilcolina, norepinefrina

SNC: GABA, glicina, acid glutamic, dopamina, serotonina

Rol mediator: VIP, colecistokinina, neurotensina

60% sinapse ale SNC: neuropeptide

Mediatori in exces: recaptati, degradati sau reutilizati

Sinaptogeneza

• Contact functional viabil

• Recunoasterea neuronala
• Numarul si natura sinapselor se modifica toata viata (plasticitate)

Sistemul de transport axonal

Transportul de substante prin axon

Directie

• Anterograd: de la corpul celular la axonul terminal

• Retrograd: de la axonul terminal la corpul celular (resturi de organite, mediatori in

exces, toxine bacteriene, virusuri)

Viteza

• Lent: 0.2-4 mm/zi, doar varianta anterograda

• Rapid: 20-400 mm/zi, bidirectional
Mecanism: neurotubuli si neurofilamente

Forme particulare de neuroni

Neuroni cu pigment in citoplasma

• Lipofuscina
• Neuromelanina (substanta nigra, locus ceruleus, ganglioni spinali)
• Neuronii “rosii”

Incluziunile nucleare Marinescu

Incluziunile hialine (hipoglos, cornul anterior al maduvei spinarii)

Neuroni cu granule eozinofilice

Neuronii feruginosi
Celulele gliale

Generalitati •

• De 10 ori mai numeroase decit neuronii

• Nu genereaza potential de actiune si nu participa la realizarea sunapsei
• Pot endocita si inactiva unii neuromediatori (GABA, acetilcolina)
• Preparate colorate cu metode uzuale: se observa doar nucleii
• Histochimic: impregnari argentice Cajal si Hortega
• Imunohistochimic: proteina gliala fibrilara acida (GFAP, markerul generic al celulelor
gliale)

Astrocitele •

• Cele mai mari, prezente in substanta cenusie si alba

• Transporta metaboliti si cataboliti
• Regleaza concentratia in electroliti
• Acopera segmentul initial (nemielinizat) al axonului, nodurile Ranvier si sinapsele
• Pot prelua si inactiva neurmediatorii in exces
• Prelungiri citoplasmatice ramificate, interpuse intre vasele sanguine si neuroni:
element al barierei hemato-encefalice
• Portiunea terminala a ramificatiilor aplicate pe peretele vascular: dilatata – pedicele
• Tipuri: protoplasmatica, fibroasa, pilocitica, Bergmann

Astrocite Impregnare Bielschowsky

Astrocite identificate prin impregnare argentica 1 – impregnare Cajal, 2 – impregnare/eozina

Astrocit cu corpi amilacei

Oligodendrocitele
 • 75% dintre celulele gliale
• Sinteza de mielina in SNC
• Celule mici, cu prelungiri putine (“butonate”)
• Un oligodendrocit: mielina pentru mai multi axoni
• Nucleul: situat la distanta de axonul pe care il mielinizeaza

Oligodendrocite, impregnare Gomori

Oligodendrocite Impregnare Cajal

Microglia

• Cea mai mica dintre glii

• Rare la normal
• Numeroase in leziunile SNC (traumatisme, infarct cerebral, tumori, infectii)
• Apartine sistemului mononuclear-macrofagic, origine in maduva hematogena
• Citoplasma: lizozomi, incluziuni, vezicule
 • Tipuri: amoeboidala (in leziuni cerebrale), ramificata (de repaus)

Microglii Impregnare Hortega

Tesutul nervos

Celulele ependimare, plexurile coroide, invelisurile conjunctive, bariera

hematoencefalica Organizarea generala a SNC

Celulele ependimare

• Delimiteaza cavitatile SNC si canalul spinal (ependimar)

• Celule epiteliale diferentiate secretor
• Microvili la polul apical
• Cuboidale la ventriculi si columnare la canalul spinal
• Formeaza plexurile coroide impreuna cu extensii ale piei mater

Plexurile coroide

• Expansiuni ale tesutului conjunctiv care formeaza piamater, acoperite de celule

ependimare
• Ventriculi laterali, unghi ponto-cerebelos
• Specializate in secretia l.c.r.

Lichidul cerebro-spinal

• Filtrat al plasmei
• Secretat continuu de plexurile coroide
• Resorbit continuu de celulele ependimare care delimiteaza canalul maduvei spinarii
• Localizare: cavitati ventriculare, canal ependimar, spatiu subarahnoidian
• Cantitate normala: 100 ml
 • Compozitie: apa, electroliti, celularitate saraca, cantitate redusa de proteine
• Hipersecretie in conditii patologice: pina la 200 ml/zi
• Vehicul pentru antibiotice in afectiunile inflamatorii (meningite)

Organizarea SNC •

Componente: creier, bulb, cerebel, maduva •

Substanta cenusie: periferic in creier si cerebel (cortex) si central in maduva spinarii

• Componente: corpul neuronilor, dendritele, segmentul initial al axonului, glii

(predominant astrocite protoplasmatice) •

Substanta alba: central in creier si cerebel, periferic in maduva spinarii

• Segmentele conductoare (mielinizate) ale axonilor, oligodendrocite, astrocite

fibroase, microglii •

Nuclei nervosi: concentrari de neuroni din diferite zone anatomice ale SNC; neuronii
aceluiasi nucleu nervos indeplinesc aceeasi/aceleasi functii
Creierul

Substanta alba situata central

Substanta cenusie situata periferic (cortexul cerebral)

Componentele cortexului cerebral:

• Corpul celular al marilor neuroni piramidali

• Neuroni piramidali mici, mijlocii si stelati
• Celule gliale si capilare sanguine

Organizare arhitecturala

• Laminara: neuroni dispusi pe sase straturi

• Modulara: coloane verticale de neuroni care apartin celor sase straturi
• Creierul uman: 4 milioane de module (elaborarea unui numar infinit de scheme
temporo-spatiale)

Organizarea laminara

• I – molecular (plexiform): neuroni rari, mici (neuroni Cajal), fibre amielinice

paralele cu suprafata
• II – granular extern: neuroni piramidali mici si stelati
• III – piramidal extern: neuroni piramidali de dimensiuni mijlocii
• IV – granular intern: numerosi neuroni stelati de dimensiuni mici
• V – piramidal intern: marii neuroni motori piramidali
• VI – polimorf: neuroni mari de diferite forme
• Interneuroni: in toate straturile, rol excitator si inhibitor

Realizarea sinapselor

Axonul neuronului dintr-un strat: sinapsa cu dentritele principale ale neuronilor din stratul
urmator
Dendritele secundare (laterale): sinapsa dendrodendritice cu neuronii din acelasi strat •

Axonii neuronilor polimorfi (stratul VI): retrograd pina in stratul molecular, ramificatii
paralele cu suprafata

Axonii marilor neuroni piramidali (strat V): intra in substanta alba, cu destinatia:

• Emisfera controlaterala (sincronizare)

• Cerebel (echilibru)
• Nucleii cerebrali
• Maduva spinarii

Hippocampul

Componente

• Subiculum
• Cornul lui Ammon
• Girusul dentat
Celularitate

• Neuroni multipolari
• Neuroni de tip granular
• Numeroase celule cu rol stem

Cerebelul

Substanta alba central, contine nucleii cerebelosi

Nucleii cerebelosi primesc colaterale de la fibrele aferente si eferente

Substanta cenusie periferic (scoarta), organizata in trei straturi

• Molecular: extern
• Mijlociu: corpul neuronilor Purkinje
• Granular: intern

Componentele scoartei cerebelului

• Neuroni Purkinje
• Neuroni granulari
• Neuroni Golgi tip II
• Neuroni stelati
• Neuroni “in cosulet” (interneuroni)
• Glii Bergmann

Fibre

Aferente: aduc impulsuri la scoarta cerebelului

• Agatatoare
• Muschioase

Eferente: conduc impulsul nervos care moduleaza echilibrul

 • Axonii neuronilor
Purkinje Neuronii Purkinje

Dendrite bogat ramificate in stratul molecular

Ramificatia dendritica: in acelasi plan

Planurile dendritice ale celulelor vecine: paralele intre ele

Corpul celular: pe un singur rind (stratul mijlociu)

Axonul

• Segment initial in stratul granular

• Segmentul de conducere in substanta alba

Neuronii granulari

• Formeaza stratul intern al scoartei cerebelului

• Cele mai mici celule din organism
 • Nu au neurofibrile
• Dendritele: fac sinapse cu terminatia fibrelor muschioase

• Axonul: directionat retrograd in stratul molecular, unde se ramifica in “T” si face

sinapsa cu dendritele neuronilor Purkinje (efect inhibitor)

Fibrele •

• Agatatoare: fiecare fibra destinata unui neuron Purkinje, cu care formeaza sute de
sinapse;
stimulare: efect excitator puternic, localizat, de scurta durata

• Muschioase: o fibra face cite o sinapsa cu mai multe celule Purkinje; stimulare: efect
excitator difuz, de lunga durata, de mare complexitate; terminatie: sinapsa cu
dendritele neuronilor granulari

• Eferente: axonii neuronilor Purkinje, colaterale la nucleii cerebelosi

Componentele straturilor cerebelului

Molecular

• Dendritele neuronilor Purkinje

• Fibrele agatatoare si muschioase
• Axonii ramificati in T ai neuronilor granulari
• Prelungirile gliilor Bergmann
• Astrocite

Stratul neuronilor Purkinje

• Corpul neuronilor Purkinje

• Neuroni de asociatie
• Celule gliale (corpul gliilor Bergmann)

Granular

• Corpul neuronilor granulari

• Dendritele neuronilor granulari
 • Segmentul initial al axonilor neuronilor Purkinje

Circuitele electrice ale cerebelului •

• Fibrele aferente: din toate zonele SNC, trec prin substanta alba, dau colaterale la
nucleii cerebelosi
• Fibrele agatatoare si muschioase: paralele cu suprafata, fac sinapse excitatorii cu
neuronii Purkinje; fibrele muschioase se termina pe dendritele neuronilor granulari
• Axonii neuronilor granulari: retrograd in stratul molecular, sinapse “in T” cu
dendritele neuronilor Purkinje (efect inhibitor)

• Axonii neuronilor Purkinje: singurele fibre eferente, trec in substanta alba, dau
colaterale la nucleii cerebelosi si parasesc cerebelul

Maduva spinarii •

• Substanta alba: periferic

• Substanta cenusie: central (“H”, fluture)
 • In centru: canalul spinal, delimitat de celule ependimare
• Coarne anterioare (motori), posterioare (senzitivi) si intermediolaterale (interneuroni)

Bariera hemato-encefalica •

Celule endoteliale

• Jonctiuni strinse
• Suprapuneri
• Vezicule putine sau absente

Membrana bazala a endoteliului

Expansiunile dilatate ale astrocitelor

Cea mai selectiva bariera a organismului

Lipseste la neurohipofiza, substanta neagra si locus ceruleus

Invelisurile conjunctive ale SNC

Duramater

• Tesut conjunctiv dens, extern se continua cu periostul

• Sinusuri venoase
• Intern: prelungiri spre arahnoida

Arahnoida

• Tesut conjunctiv subtire

• Trabecule spre piamater
• Spatiul dintre trabeculi: subarahnoidian, contine l.c.r.
• Acoperite de epiteliu simplu scuamos
Piamater : tesut conjunctiv lax subtire, aplicat direct pe organele SNCOrganele
hematopoetice

Plan general de organizare

Tesut de sustinere

• Capsula: conjunctiva (exceptii: splina – conjunctivomusculara, amigdale – epiteliala)

• Trabeculi: structura similara capsulei, realizeaza lobulatia
• Stroma: tesut reticular (exceptie: timus)

Parenchim: corticala si medulara (exceptie – splina)

• Tesut mieloid: totalitatea elementelor ce compun seriile din care se formeaza

elementele figurate sanguine
• Tesut limfoid: limfocite organizate in foliculi, cordoane si infiltrate difuze (teci
perivasculare la splina)

Maduva heamtogena

Caractere generale

Singurul organ care produce toate elementele figurate in viata postnatala

Localizare: cavitatile oaselor

Capsula: endost, dublat de tesut osos

Trabeculi: spiculi ososi acoperiti de endost

Stroma: tesut reticular

• Sintetizeaza colagen de tip I si III, laminina, fibronectina si hemonectina

• Celulele reticulare pot fagocita resturi celulare rezultate din diferentierea
elementelor figurate
Parenchim: tesut mieloid, fara lobulatie, nu are corticala si medulara

Criterii de recunoastere

Organ incapsulat

Parenchim fara lobulatie, fara corticala-medulara, punctiform, policrom, polimorf, cu

megacariocite

Parenchimul aparent dispus dezordonat in SF se observa totusi o anumita grupare:

• Elemente eritroblastice formeaza insule in jurul capilarelor sinusoide din zona

centrala
• Elementele granulocitare raspandite in toata masa maduvei
• Elementele trombocitare dispuse in jurul capilarelor de la periferia maduvei

Componentele stromei

• Celule reticulare fagocitare si non-fagocitare

• Macrofage
• Mastocite, plasmocite
 • Fibroblastele sintetizeaza colagen III, laminina, fibronectina, hemonectina,
determinand diferentierea celulelor stem prin factori de crestere, precum si a
moleculelor de adezivitate
• Substanta fundamentala contine proteoglicani (condroitinsulfati,
heparansulfati, acid hialuronic) care leaga factorii de crestere si moduleaza
hematopoeza.

Adipocitele maduvei

• Adult: 30-70% pe sectiuni histologice

• Origine: celule reticulare I incarcate cu lipide
• Tip: unilocular Rare fibre colagene si reticulinice in jur
• Contacte cu capilarele si precursorii hematopoetici
• Raport numeric invers proportional cu precursorii

• Anorexie nervoasa, casexie: reducere numerica a adipocitelor si a precursorilor

(maduva gelatinoasa)

Vascularizatie si inervatie

Vascularizatie

• Arterele nutritive ale osului

• Capilare cu perete continuu la periferie Capilare sinusoide central

• Nu are vase limfatice

Inervatie

• Fibre nervoase amielinice cu rol vasomotor

• Terminatii nervoase cu rol chemoreceptor

Functiile maduvei hematogene

• Hematopoetica
• Hemoclazica: denaturarea si reciclarea resturilor celulare
 • Metabolica: nucleoproteine, fier, cupru, lipide
• Aparare: formeaza precursorii celulelor implicate in imunitate
• Interrelatia maduva – tesut osos

Foliculul limfoid

Tipuri

• Primar sau inactiv

• Secundar sau activ

Localizare

• Ganglioni limfatici, splina, amigdale, tesut limfoid asociat mucoaselor

• Rar in maduva hematogena
• Exceptional in timus

Componente: predominant limfocite B, rare limfocite T, celule prezentatoare de antigen,

celule stromale, macrofage
Foliculul limfoid primar

• Primul care apare in perioada prenatala

• Nu se observa postnatal
• Dimensiuni mici Structura omogena
• Format din limfocite mature cu mitoze rare si celule stromale
• La 72 ore dupa stimulare antigenica devine folicul activ

Foliculul limfoid secundar (activ)

Zona centrala

• Palid colorata
• Centru germinativ
• Blaste limfoide cu multe mitoze, celule stromale, celule dendritice foliculare

Zona periferica (“manta”)

• Intens colorata
• Celule limfoide mature cu mitoze rare
• Celule stromale
• Portiunea periferica a mantalei: zona marginala

Celulele dendritice foliculare

• Corp celular in centrul germinativ

• Prelungiri citoplasmatice lungi, intens ramificate spre periferie
• Adesea binucleate
• Fixeaza si prezinta antigenul limfocitelor T
• Identificare: CD1a, vimentina, CD21

Cordoanele limfoide

• Aglomerari de limfocite dispuse perivascular

• Formate din limfocite mature, predominant T
• Zone de eliberare a limfocitelor mature in circulatie
 • Localizare: medulara ganglionului limfatic, tecile limfoide perivasculare ale splinei

Infiltratul limfoid difuz

Aglomerare difuza de limfocite B si T in proportii aproximativ egale

Localizare

• Ganglionul limfatic la limita dintre corticala si medulara

• Tesutul limfoid asociat mucoaselor (lamina propria a organelor tubulare
digestive si respiratorii)

Timusul

Caractere generale

Localizare: mediastinul antero-superior

Bine dezvoltat la copil, involueaza partial la adult

Origine embriologica dubla: endo-mezodermica

• Componenta endodermica: din a 3-a punga brahiala, formeaza mugurii timici

• Celulele epiteliale secreta timotaxina care induce diferentierea
hemocitoblastelor (componenta mezodermica) in limfocite T

Criterii de recunoastere

• Organ parenchimatos incapsulat, lobulat

• Capsula: tesut conjunctiv dens dezordonat
• Stroma: retea de celule epiteliale
• Parenchimul: tesut limfoid difuz, fiecare lobul prezentind corticala periferic si
medulara central (contine corpusculi Hassall)

Stroma timusului: epiteliala

Tipuri de celule epiteliale stromale

• Tip 1: subcapsulare, peritrabeculare si perivasculare (rol de bariera)

• Tip 2 si 3: localizate in corticala, joaca rol de celula “doica” (maturarea limfocitelor
T)
• Tip 4: in corticala profunda si stroma medulara
• Tip 5: la jonctiunea cortico-medulara (nediferentiate)
• Tip 6: numai in medulara, tendinta de a se dispune concentric, formind corpusculii
Hassall
• Toate sunt pozitive pentru citokeratine si formeaza intre ele desmozomi

Parenchimul

Limfocite de tip T

Corticala

• Intens colorata
• Situata periferic in lobuli
• Contine limfocite (timoblaste, cu mitoze), si celule stromale
Medulara

• Palid colorata
• Situata central
• Contine limfocite T, numeroase celule stromale si corpusculi Hassall

Corpusculii Hassall

• Caracteristici timusului
• Tinctorialitate acidofila
• Apar numai in medulara
• Celule epiteliale dispuse concentric
• Celule degenerate central

• Forma de involutie a celulelor stromale (dilatatie chistica, calcificare,

acumulare de macrofage spumoase)

Corpuscul Hassall

• cu dilatatie chistica, acumulare de detritusuri celulare

 • calcificat
• cu acumulare de macrofage

Alte tipuri celulare

• Macrofage
• Celule dendritice interdigitate (medulara)
• Celule Langerhans
• Granulocite eozinofile (septuri conjunctive, corpusculi Hassall)
• Mastocite (trabeculi)
• Celule neuroendocrine
• Celule mioide

Vascularizatie si inervatie

Vascularizatia sanguina

• Artere timice
• Artere trabeculare
• Artere interlobulare (patrund in medulara)
• Retea arteriolara la limita cortico-medulara
• Capilare mici, cu MB groasa
• Sistem venos: traiect invers, vena timica

Vascularizatie limfatica

• Doar vase eferente

• Capilarele se formeaza in medulara
• Trunchiuri limfatice
• Dreneaza in ganglionii mediastinali

Inervatie

• Fibre nervoase in capsula si trabeculi

• Rol vasomotor
Functii

Limfopoetica si limfoclazica

• Incepe intrauterin, luna a 5-a

• Activa pina la pubertate
• Selectia pozitiva si selectia negativa

Endocrina

• Timina, timopoetina, timulina

• Diferentierea limfocitelor T
• Reglarea transmiterii neuro-musculare
• Stimuleaza celulele cartilaginoase si cresterea organismului in prezenta STH

Metabolica: reciclarea de nucleoproteine

Diferentierea organelor limfopoetice si aparare

Involutia timusului

• Incepe dupa pubertate

• Nu este completa nici la varstnici
• Persista insule de parenchim timic incluse in tesut adipos
• Stimularea apoptozei
• Transformarea adipoasa a celulelor stromale
• Patologic: intoxicatii (plumb, arsen), iradiere, traumatisme, subnutritie

Ganglionul limfatic

Caractere generale

Statii filtrante ale limfei, situate pe traiectul vaselor limfatice

Localizari preferentiale: axilar, supraclavicular, laterocervical, inghinal, baza mezenterului,

mediastin, in jurul organelor cavitare

Se formeaza din luna a 4-a intrauterina

Populati cu limfocite in timpul stadiului ganglionar

Componente

• Capsula si trabeculi: tesut conjunctiv dens dezordonat

• Stroma: tesut reticular cu macrofage si plasmocite
• Parenchim: limfoid - corticala si medulara

Corticala

• Situata periferic, subcapsular

• Trabeculii delimiteaza lobi incompleti (“loje ganglionare”)
• Fiecare loja: 2 -3 foliculi limfoizi, de obicei activi, dispusi pe 1 -2 rinduri
• Solidarizati prin infiltrat limfoid difuz (paracorticala)
Celularitatea foliculilor limfoizi

• Limfocite foliculare centrale mari, neclivate: centroblaste (rol proliferativ,

numeroase mitoze)
• Limfocite foliculare centrale mari si mici clivate: centrocite
• Limfocite foliculare centrale mici, neclivate: limfoblaste
• Celule dendritice foliculare
• Plasmocite, rare limfocite T
• Macrofage cu detritusuri si corpi apoptotici in citoplasma

Medulara

• Situata central
• Cordoane limfoide ramificate si anastomozate
• Sinusuri medulare
• Stroma: mai evidenta intre cordoane
• Macrofage: pigment lipofuscinic
 • Zona cortico-medulara: predomina
limfocitele T Vascularizatia limfatica (functionala)

Vase aferente: patrund prin capsula

Se deschid in sinusurile subcapsulare cu perete continuu spre capsula, discontinuu spre

parenchim;

Sinusurile perifoliculare si peritrabeculare ce se continua cu sinusurile din paracorticala

care se deschid la randul lor in sinusurile medulare

Sinusuri medulare: conflueaza pentru a forma vasele

eferente Vase eferente

• Parasesc organul prin hil

• Vasele eferente ale unui ganglion devin aferente pentru ganglionul urmator

Vascularizatia sanguina (nutritiva)

Prin hil patrund 1 – 2 artere ce se ramifica in grosimea trabeculilor

Arterele trabeculare ce se indreapta spre corticala se capilarizeaza si nutresc structurile

locale, ultimele ramificatii pot ajunge pana la capsula

Arterele destinate medularei furnizeaza cordoanelor medulare o retea capilara densa, se

reintorc in corticala si formeaza inele perifoliculare

Din inele se desprind anse capilare intrafoliculare

Din capilare sangele ajunge in venule postcapilare ale corticalei foliculare, iar in
traiectul lor prin zona parafoliculara prezinta urmatoarele adaptari structurale:

• Endoteliu cubic sau inalt

• Fara musculara si adventice

La acest nivel limfocitele recirculante parasesc circulatia sanguina si trec in sinusurile

limfatice medulare
Functii

Citopoetica: formeaza limfocite, plasmocite si macrofage

• Limfocite B in foliculi
• Limfocite T antigen-specifice si de memorie in paracortex
• Reactie plasmocitara in medulara

Limfoclazica: denatureaza limfocite

Aparare: implicatii directe in imunitatea celulara si umorala

Filtru pentru toate particulele straine care vin pe cale limfatica (bacterii, virusuri, celule
tumorale)

Metabolica: prelucrarea de nucleoproteine, lipide si glucide de catre celulele stromale

Involutia: reducerea tesutului limfoid cu hiperplazia stromei; o parte dintre celulele

stromale se transforma in adipocite
Splina

Caractere generale

• Organ parenchimatos, incapsulat

• Capsula: conjunctivomusculara, acoperita de mezoteliul peritoneal
• Trabeculi: nu delimiteaza lobi si lobuli; suport pentru vase sanguine
• Stroma: tesut reticular
• Parenchim: pulpa alba si pulpa rosie (nu are corticala si medulara)

Parenchimul – pulpa splenica

Pulpa alba

• Totalitatea elementelor limfoide

• Foliculi limfoizi cu arteriola excentrica
• Intre folicul si pulpa rosie: zona marginala, cu tesut limfoid difuz
• Teci limfoide periarteriolare (predominant limfocite T)

Pulpa rosie

• Tesut reticular
• Sinusuri splenice
• Capilare splenice
• Cordoane celulare
• Macrofage, monocite
• Eritrocite
• Trombocite
• Limfocite, plasmocite

Functii

Citopoetica: produce limfocite si macrofage

Citolitica: recunoaste si distruge toate elementele figurate imature sau incorect diferentiate

Eritroclazica

• Hemoglobina: transformata in bilirubina si

feritina Trombolitica

Aparare: prin continutul in macrofage, limfocite B si T

La om nu este rezervor de sange! Stocheaza numai 30 ml de eritrocite

Este rezervor pentru trombocite: 30% dintre trombocite sunt retinute in splina, de unde pot
reintra in circulatie in conditii de urgenta

Amigdalele

Tesut limfoid asociat mucoasei orofaringiene

Palatine, linguale, faringiene

Capsula

• Epiteliala, formeaza criptele amigdaliene

• Epiteliul contine numeroase limfocite
• Profund: pseudocapsula conjunctiva densa

Stroma: tesut reticular

Parenchim: tesut limfoid cu foliculi limfoizi si infiltrate limfoide difuze

Particularitati

Palatine

• Pereche, 20-25 cripte profunde si ramificate

• Epiteliu stratificat scuamos

Linguale

• Multiple, situate in zona “V”- ului lingual

• Fiecare amigdala prezinta 1 cripta

Faringiene

• In mucoasa faringelui
• Epiteliu pseudostratificat ciliat sau stratificat scuamos
• Cripte absente

Amigdala faringiana

• Involueaza dupa 15 ani

• Atrofica la adult
 • Epiteliul pseudostratificat ciliat este inlocuit de epiteliu stratificat scuamos

Tesutul limfoid asociat mucoaselor

Tesut limfoid organizat sub forma de foliculi si infiltrate difuze

Localizare: mucoasa organelor tubulare digestive, respiratorii, genitale

Exemple: ileonul terminal (placile Peyer), apendice vermiform, colon, antrul gastric

Sisteme

• GALT: tesut limfoid asociat intestinului

• BALT: tesut limfoid asociaz bronhiilor

Functii

• Toleranta imuna Degradarea antigenilor la poarta de intrare

• Functioneaza independent de imunitatea sistemica
 Sistemul cardiovascular
Componente

• Inima
• Arterele: vasele eferente ale inimii
• Reteaua de vase capilare
• Venele: vasele aferente ale inimii
• Sistemul limfatic
• Dispozitive vasculare speciale

Formarea si expansiunea sistemului vascular

Origine: mezenchimala

Insulele Wolff-Pander si mezenchim intraembrionar: angioblaste

Proliferarea si migrare sub influenta factorilor de crestere, realizarea unui sistem “inchis”

Vasculogeneza si angiogeneza: crestere, dezvoltare, reproducere

• Vasculogeneza: formarea de vase sanguine “de novo”

• Angiogeneza: formarea de noi vase sanguine din vase preexistente

Angiogeneza la adult: ovar, endometru, placenta, vindecarea plagilor

Mecanismele vasculogenezei

• Angioblastele se diferentiaza in celule endoteliale

• Rearanjarea celulelor endoteliale: formarea de lumen
• Primele vase: tip capilar
 • Ingrosarea peretelui: aditia de celule musculare netede si concentrare de tesut
conjunctiv (media si adventicea)

Mecanismele angiogenezei

• Secretia de factori angiogenici

• Activarea celulelor endoteliale capilare si venulare
• Degradarea MB
• Proliferarea si migrarea celulelor endoteliale
• Cordoane – tubi
• Reasamblarea MB si pericitelor

Reglatori pozitivi si negativi

Angiogeni

• VEGF
• bFGF
• Angiopoetina 1
• TGF alfa si beta
• EGF Angiotropina
 • Angiogeni
na
Inhibitori

• Angiostatin (fragment de plasminogen)

• Endostatin (fragment de colagen XVIII)
• Interferonii
• Angiopoetina 2
• Interleukina 12

Celula endoteliala

• Tip scuamos
• Jonctiuni strinse
• Vezicule citoplasmatice
• Organite nespecifice
• Microtubulimicrofilamente
• Corpi Weibel-Palade (stocare von Willebrand)
• Markeri: von Willebrand, CD34, CD31

Cordul

Organ musculo-cavitar format din endocard, miocard, epicard

Central: schelet fibros, valvule si sistem excitoconductor

Vascularizatie: arterele coronare

• Tip terminal
• LE in mijlocul mediei
• Inaintare in virsta: lipide, colesterol, calcificari

Inervatie: moduleaza frecventa contractiilor

Dezvoltarea cordului

• Origine: mezoderm splanchnic, aria cardiogena

• Debut: sapt. 3, celulele endoteliale formeaza tubul cardiac primitiv
• Dilatarea tubului: camerele
• Mezenchimul subendocardic: valvulele
• Miocard: din mezenchim, hiperplazie postnatala

Epicardul

• Membrana seroasa
• Foita viscerala a pericardului
• Extern: mezoteliu, cu membrana bazala
• Tesut conjunctiv lax, adipocite, vase sanguine, fibre nervoase, microganglioni nervosi
• Cavitatea pericardica
Miocardul
 • Tesut muscular striat cardiac
• Celule organizate in fascicule dispuse spiralat
• Intre fascicule: interstitiul, tesut conjunctiv lax cu vase sanguine
• Functie contractila
• Secretia de factori natriuretici

Endocardul

• Corespondentul intimei vaselor sanguine

• Endoteliu, MB
• Strat subendotelial: tesut conjunctiv lax cu vase sanguine, fibre nervoase,
tesut excitoconductor
• Solidarizat la miocard prin tesut subendocardic
• Tesutul subendocardic lipseste la muschii papilari

Endocard cu fibre de colagen (rosu) si fibre elastice (brun). Van Gieson

elastica Endocard continind un fascicul izolat de celule musculare netede.

Coloratia Masson

Sistemul excitoconductor

• Celule specializate incluse in tesutul conjunctiv subendocardic

• Tipuri celulare: P, T si Purkinje
• Bogate in glicogen
• Miofibrile situate la periferia citoplasmei, nu sunt organizate in sarcomere
• Capacitate de autostimulare

Scheletul fibros al inimii si valvulele

• Scheletul fibros: septuri membranoase, trigon fibros, inele fibroase (tesut

conjunctiv dens cu insule cartilaginoase, putine fibre elastice)
• Valvulele: tesut conjunctiv fibros central, acoperit de endoteliu
Structura generala a vaselor sanguine

Intima

• Endoteliu
• Strat subendotelial
• Limitanta elastica interna

Media

• Celule musculare netede, fibre elastice

• Fibre de reticulina
• Limitanta elastica externa

Adventicea

• Tesut conjunctiv
• Vasa vasorum si fibre nervoase
Exceptie: vasele capilare

Sistemul arterial

• Clasificare: mari, mijlocii, mici

• Elementele predominante in medie: elastice (de conducere), musculare (de
distributie) si arteriole
• Artere de tranzitie
• Artere specializate

Criterii de recunoastere

• lumen ingust comparativ cu grosimea peretelui

• fara elemente figurate
• nuclei proeminenti de celule endoteliale
• trei straturi distincte
• media cu celule musculare

Arterele mari: prototip aorta Media ocupata de fibre elastice (lamele) Limitantele elastice
nu sunt distincte

Arteriolele

• Diametrul maxim: 0.5 mm

• Nucleii celulelor endoteliale proemina spre lumen
• Lumenul nu contine elemente figurate
• Prezinta doar limitanta elastica interna
• Limitanta elastica poate lipsi: arteriola aferenta a corpusculului renal
• Contacte mio-endoteliale, mai frecvente in vecinatatea sfincterelor precapilare

Artere specializate

• Unele artere mijlocii (poplitee, tibiala) au medie elastica

• Unele artere mari (iliaca externa) au medie musculara
 • De tranzitie: segmente arteriale care fac tranzitia de la arterele elastice la cel
musculare (e.g. carotida externa, axilara, a. renala si toate colateralele aortei
abdominale); media este musculara intern si elastica extern
• Coronare: medie groasa, limitanta elastica interna este inclusa in medie, fiind
separata de intima prin tesut muscular neted
• Pulmonare: lumen larg, perete subtire, intima fina
• Cerebrale: au media foarte subtire, fara fibre elastice, adventicea este dublata de
duramater

Structuri senzoriale din peretele arterial

Nervi senzoriali

Corpii carotidieni

• Bifurcatia carotidei comune

• Chemoreceptor: gaze respiratorii
• Celule glomice si tecale
 • Glomice: sinapse de tip
reciproc Corpii aortici

• Arcul aortei
• Chemoreceptor

Sinusul carotidian

• Intr-o dilatatie a carotidei, medie subtire, adventice groasa

• Terminatii nervoase
• Baroreceptor (distensie)

Modificari arteriale induse de inaintarea in virsta

• Ingrosarea peretelui arterelor mari

• Fragmentarea lamelelor elastice si aparitia focarelor de fibroza
• Ingrosarea peretelui arterelor mijlocii prin hiperplazia celulelor musculare din medie
• Acumulare de colagen si proteoglicani: se reduce elasticitatea
• Acumularea de componente matriceale in intima: scade difuzia metabolitilor
• Dupa 15 ani: depozite lipidice in intima
• La virsnici devin placi fibroase
• Tulburari de nutritie, necroze, eroziuni endoteliale, agregare trombocitara: ocluzia
lumenului vascular

Capilarele

• Diametru sub 10μ

• Clasificare: propriu-zise (continui), fenestrate, sinusoide
• Strat subendotelial foarte subtire
• Membrana bazala: colagen IV si glicoproteine
• Pericite
• Permeabilitatea: pori si vezicule, transcitoza, restrictionare la barierele naturale

Capilar cu perete continuu (propriu-zis): muschi striat scheletal, miocard, sistem nervos,
plamin
Capilar fenestrat: celule endoteliale cu citoplasma subtire, care formeaza diafragme
(fenestre) – rinichi, glande endocrine, intestin, plexuri coroide, sinoviale

Capilare sinusoide: lumen larg, endoteliu si MB discontinui: ficat, organe

hematolimfopoetice

Sistemul venos

• Se formeaza prin confluarea capilarelor

• Clasificare in functie de diametru: venule postcapilare (0.2-0.3 mm), vene mici si
medii (1-10 mm), vene mari (peste 10 mm)
• Venele infracardiace: valvule – tesut conjunctiv elastic acoperit de endoteliu; la
baza celule musculare netede dispuse plexiform

Criterii de recunoastere:

• lumen larg
 • elemente figurate si/sau plasma in lumen
• endoteliu cu nuclei turtiti
• medie subtire
• adventice groasa

Tipuri de vene

Venulele postcapilare

• Endoteliu si pericite
• Schimburi metabolice si diapedeza
• Situs de elecie pentru substante hiperpermeabilizante

Venele mici si medii (brahiala, poplitee)

• Strat subendotelial foarte subtire

• Media: celule musculare netede, fibre de colagen si elastice

Venele mari (cava, porta, renala, iliaca externa)

• Intima bine dezvoltata, medie subtire sau absenta (exceptie safena externa),
adventice groasa

Dispozitive vasculare speciale

Anastomozele arteriovenoase

Glomii Metaarteriolele

Arteriole cu “perinita” (piele, tiroida, mamar, prostata)

Sistemele porte
 • Arterial: rinichi
• Venos: hipofiza, ficat

Vasele limfatice

• Circulatia limfatica: unidirectionala

• Nu au vase limfatice: sistemul nervos, cartilajul, osul, maduva hematogena, dintii,
placenta
• Capilare limfatice: lumen larg, festonat, perete subtire, fara pericite
• Vasele limfatice: asemanatoare venelor, limita dintre straturi nu este neta, numeroase
fibre elastice, valvule
• Ductele limfatice mari: media cu celule musculare netede, fibre elastice in toate straturile,

adventice mai subtire decit la vene Dreneaza in sistemul venos

 Tesuturile musculare

-sunt formate din celule alungite, cu dispozitie paralela unele fata de celelate, inalt adaptate
pentru contractie, care formeaza fibrele musculare
-particularitatea esentiala a fibrelor musculare este prezenta miofibrilelor (organite specifice)
necesare contractie

Functii ➢ Miscarile organismului , asigura deplasarea corpului

➢ Forma si marimea organelor interne

Recunoastere: striatii longitudinale +/- transversale

Clasificare

◼ Tesutul muscular Striat (miofibrile heterogene)

➢ Scheletal: efectuarea miscarilor, pozitia corpului, respiratie, vorbire

-necesar realizarii functiiei aparatului respirator, digestiv, cardio-vascular si urogenital

➢ Visceral: limba, faringe, esofag superior, diafragm, canal anal

➢ Cardiac miocardic si nodal

-are capacitate regenerativa redusa

◼ Tesutul muscular Neted (miofibrile omogene)

➢ Nu au striatii transversale

➢ Independente de controlul voluntar =involuntare

➢ Viscere si vase sanguine

-are capacitate regenerativa mai mare decat t. muscular striat

Histogeneza

◼ Origine mezodermica si mezenchimatoasa

Exceptie m. ciliar si fibrele din iris au origine ectodermica

◼ Celulele precursoare embrionare: mioblaste

◼ Diferentiere:

➢ Directa in celule musculare netede

➢ Formeaza jonctiuni: celule musculare miocardice

➢ Fuziune – miotubi: celule musculare striate scheletale si viscerale

Organizarea tesutului muscular

◼ Celule dispuse paralel unele cu altele

➢Contractie sincrona

➢Contractie metacrona (contractia globala a muschiului)

Fibrele musculare prezinta miofibrile alcatuite din miofilamente

◼ Filamentele contractile

➢Subtiri, formate din actina ( 5-6 μm )

➢Groase, formate din miozina (10-12 μm )

◼ Dispozitia miofilamentelor: similara in cele trei tipuri de celule musculare striate

◼ Diferita in celulele musculare netede

Alcatuirea fibreli musculare

1 membrana celulara= sarcolema
2citoplasma= sarcoplasma
3mitocondrii= sarcozomi
4Reticul endoplasmic neted= reticul sarcoplasmic

Markeri

◼ Desmina
➢Filament intermediar

➢Atasat liniei Z

➢Mentine filamentele contractile in pozitie

◼ Actinele

➢Specific musculare

➢Specifica sarcomerica

➢Specifica pentru celulele musculare netede

Tesutul muscular striat scheletal

Muschii scheletici reprezinta 40%din greutatea corporala
-sunt formati din celule striate cu numerosi nuclei ovali/ rotunzi localizati periferic
-au diametrul 10-100 um
-lungimea 100 cm
-celulele musculare sunt inconjurate de 3 lame de tesut conjunctiv: epimisium, perimisium si
endomisium
-prezinta miofibrile heterogene

◼ Formeaza muschii axiali si ai membrelor

◼ Mentin postura , echilibrul, pozitia si miscarile corpului

◼ Genereaza lucru mecanic ca raspuns la stimuli

◼prezinta striatii longitudinale si transversale

◼ Format din celule musculare lungi/alungite: “fibre musculare”

Celula musculara striata scheletala

◼ Forma cilindrica

◼ Sincitiu multinucleat
◼ Nuclei: sub membrana (sarcolema)

◼ Citoplasma: acidofila, cu striatii transversale

◼ Sectiune transversala:

 Se observa suprafete mari , rotunde si poligonale

 arie acidofila cu aspect punctat, miofibrilele apar ca puncte numeroase in campurile lui
Cohenheim
 eozinofile cu 1 sau mai multi nuclei 2-4(deobicei) rotunzi, localizati periferic sub
sarcolema

◼ Sectiune longitudinala:

 Se observa celule alungite, cilindrice cu capetele rotunjite si dispuse paralel unele de

celelalte
 coloana acidofila(coloanele Leydig) cu nuclei ovalari, (numerosi nuclei), localizati
periferic
 nucleii sunt alungiti, hipercromi cu cromatina grosolana
 apar miofibrilele heterogene cu striatii transversale( mai evidente in coloratii speciale)
Citoplasma (sarcoplasma)
-prezinta ORGANITE SPECIFICE= miofibrilele

◼ Semnificatia striatiilor longitudinale: miofibrilele formate din miofilamente

◼ Semnificatia striatiilor transversale: prezenta sarcomerelor dispuse succesiv, si la acelasi nivel

al miofibrilei (“in registru”)

◼ORGANITE NESPECIFICE: reticul endoplasmic neted (sarcoplasmic), rugos, complex

Golgi, mitocondrii=sarcozomii, ribozomi

◼ INCLUZIUNI: glicogen, pigmenti (mioglobina, lipofuscina)

In jurul fibrei musculare: fibre de reticulina, elastice si celule satelite (de rezerva)

Organizare ultrastructurala

◼ Miofibrilele=repr o alternanta de discuri clare I si discuri intunecate A

◼ Miofilamente
-Sistem T prezent la nivelul jonctiunilor I-A si triade

◼ Triada: tubuli T + reticul sarcoplasmic

◼ Sarcomer: 2-3μ relaxat, 1μ contractat ➢Intre 2 linii Z (Zwischen) succesive

Sarcomerul -ultrastructural

➢ 2 hemibenzi clare (I), izotrope in lumina polarizata, slab colorabile cu eozina – filamente de
actina

➢ O banda intunecata (A), anizotropa in lumina polarizata si intens colorabila cu eozina –

filamente de miozina si actina

➢ Banda M ( Mittelinien ), banda intunecata – miozina

➢ Linia H ( Hensen ), banda clara

Miofilamentele

◼ Proteine contractile: actina si miozina

◼ Proteine reglatoare: tropomiozina, complexul troponinic (troponina C, I si T).

◼ Proteine accesorii

➢Titina: stabilizeaza filamentele de miozina

➢Nebulina: atasata liniei Z, paralela cu filamentele de actina

➢Αlfa actinina: orienteaza si ataseaza filamentele de actina

➢Miomezina: leaga filamentele de miozina la linia M

Proteinele contractile – Miozina

◼ Constituie principalul component al fibrelor groase.

◼ Este formata din 2 componente numite MEROMIOZINE:

 usoara – light (LMM)-in portiunea centrala a miofilamentului

 grea – heavy (HMM)-la capatul moleculei de miozina

◼ LMM este localizata in portiunea centrala a miofilamentului.

◼ HMM formeaza capatul moleculei de miozina, care se detaseaza din filamentul gros formând
punti transversale cu actina.
Proteinele contractile – Actina

◼ Reprezinta principalul component al fibrelor subtiri

◼ Are 2 capete:

 un capat fix la nivelul membranei Z

 un capat mobil care aluneca printre filamentele de miozina
Are 2 forme:
 forma globulara, actina G
 una fibrilara, actina F

◼ Functional, actina are capacitatea de interactiune reversibila cu miozina si posibilitatea de

activare a ATP-azei miozinice

Proteinele reglatoare – Tropomiozina

◼ In structura sarcomerului tropomiozina este situata longitudinal in santul dintre cele 2 lanturi
spiralate de F-actina.

◼ Astfel 1asigura(contribuie la) rigiditatea structurala a filamentului subtire

2cel mai important, prin cooperarea cu celelalte proteine reglatoare, controleaza
posibilitatea de interactiune dintre actina si miozina.
Proteinele reglatoare – Troponina

◼ Troponina este un complex format din 3 proteine, asociate filamentelor subtiri de actina.

◼ Sunt localizate la nivelul punctelor de inflexiune ale filamentelor de actina.

◼ Troponina C – proteina fixatoare de Ca, alaturi de calmodulina si lanturile usoare de miozina.

◼ Troponina I – functioneaza in cooperare cu tropomiozina ca un inhibitor al interactiunii dintre

actina si miozina

◼ Troponina T – functioneaza ca un liant care fixeaza componentele filamentului subtire una de

alta.

Mecanismul contractiei

◼ Bazata pe interactiunea actina-miozina si functiile proteinelor reglatoare

◼ Modelul alunecarii filamentelor

◼ Impune prezenta: calciu, ATP

◼ Rezervorul pentru ioni de calciu: reticul sarcoplasmic

◼ Sursa de energie: mitocondriile

◼ Energia este convertita in lucru mecanic (la actiunea stimulului se produce lucru mecanic)

◼ Sarcomerul se scurteaza, dar lungimea filamentelor contractile(de actina si miozina) nu se

modifica

◼ Sarcomerele aceleiasi miofibrile se contracta metacron: scurtare globala a muschiului

Etapele contractiei

◼ Impuls nervos transmis la celula musculara si actioneaza asupra sarcolemei

◼ Depolarizarea sarcolemei, generarea unui potential de actiune (Na intra, K iese din celula)

◼ Progresia potentialului de actiune in sistemul tubilor “T”

◼ Permeabilizarea canalelor de calciu din reticulul sarcoplasmic

◼ Ionii de Ca ajung in citosol, in jurul miofibrilelor se leaga de troponina C care-si schimba
configuratia si se elibereaza situsurile de legare a actinei de miozina

◼ Este necesara prezenta ATP

◼ Absenta ATP-ului: nu se mai produce relaxarea

◼ Finalizarea contractiei: hidroliza ATP, calciu este returnat in cisternele RS

Tipuri de fibre musculare striate Clasificare

◼in functie de Continutul in mioglobina, enzime si mitocondrii

◼ Fibre Albe: mari

-au putina mioglobina, mitocondrii rare;
-m. se contracta rapid, puternic, de scurta durata, iar muschii obosesc repede
- glob ocular, degete

◼Fibre Rosii: mici,

-au multa mioglobina, numeroase mitocondrii;
-m se contracta lent, intens, prelungit, iar muschii au rezistenta la oboseala
-muschii posturii

◼Fibre Intermediare

Invelisurile conjunctive

◼ Se continua cu invelisurile corespondente ale tendonului

◼ Epimisium: inveleste muschiul in totalitate , la periferie

◼ Perimisium: mai gros, inconjura grupe de fibre musculare(fascicule limitate de perimisium)

-in interiorul epimisiului

◼ Endomisium: tesut conjunctiv lax cu fibre de reticulina, vase sanguine, fibre nervoase;
-inconjura fibrele musculare individuale /celulele musculare
-capilarele sunt observate prin perimisium
Jonctiunea muschi – tendon
◼ Capete terminale ale muschiului: invelisurile devin fibroase (tesut conjunctiv dens dezordonat)

◼ Jonctiunea propriu-zisa: tesut conjunctiv dens dezordonat si fibre musculare striate izolate
;tesutul conjunctiv regulat format din fibre colagene I este localizat extracelular

◼ Substante implicate in realizarea adeziunii:

➢Acetilcolina

➢Fibronectina

➢Laminina

➢Antigenul mio-tendinos
LP
Muschiul are aspect striat cu nuclei alungiti eucromi
Tendonul este alcatuit din fibrocite
-nucleii fibrocitelor din tendon sunt aplatizati si heterocromi
-fibrocitele au putina citoplasma
Inervatia muschilor striati
-este senzitiva si motorie
-o fibra nervoasa inerveaza un nr. Variabil de fibre msuculare care alcatuiesc o unitate motorie
-contactul dintre fibra nervoasa si fibra musculara se realizeaza la nivelul placii neuro-
musculare=sinapsa neuromusculara
Inervatia motorie - placa motorie

◼ Componenta nervoasa =membrana presinaptica:este formata din ramificatiile, axonul

neuronului motor care elibereaza Ach in fanta sinpatica

◼ Componenta musculara=membrana postsinaptica: membrana fibrei musculare care

elibereaza colin-esteraza

◼ Fanta sinaptica in care se elibereaza Ach

Diferentierile fibrei musculare.Caracteristicile componentei postsinaptice

➢ Falduri cu receptori pentru Ach

➢ Aglomerare de nuclei=multi nuclei si mitocondrii

➢ Contine Rer, mitocondrii, vezicule

➢ Vezicule de acetilcolinesteraza

➢ Nu are striatii (lipsesc miofibrilele)

Unitatea motorie: fibra nervoasa si toate fibrele musculare pe care le inerveaza Unitate motorie
mare: muschii spatelui Unitate motorie mica: glob ocular, degete

Inervatia senzitiva este reprezentata de:

1Fusul neuromuscular =jonctiune miotendinoasa

◼este Receptor senzorial incapsulat, reglator al contractiei

◼ M. extriseci ai globului ocular, jonctiune miotendinoasa, laringe

◼ Componente

➢ Capsula conjunctiva

➢ Fibre musculare intrafusale (striatii transversale doar la extremitati)

➢ Terminatii nervoase: senzitive si motorii

2Organul Golgi

◼ este Organ senzorial incapsulat, cu Rol/ Functie inhibitorie asupra contractiei

-la jonctiunea muschi-tendon si in aponevroze

◼ Componente

➢ Tesut conjunctiv lamelar (capsula)

➢ Fibre colagene

➢ Fibre musculare

➢ Terminatii nervoase

3TNL
Tesutul muscular cardiac striat

◼ Localizare: cord, baza vaselor mari

Fibra musculara cardiaca formeaza MIOCARDUL COMUN care inglobeaza MIOCARDUL
SPECIFIC

◼ este format din Celulele musculare miocardice: individuale, uninucleate,

-miofibrilele heterogene sunt orientate paralel cu axul lung ai celulei(prez caracteristicile fibrei
musculare striate scheletale)
-nucleu ovalar unic situat central, are o pozitie axiala similara nucleului din fibra musculara
neteda
-citoplasma acidofila
-diametrul celulelor 15-20 um si lungimea 100-130nm

◼ celulele sunt Ramificate, anastomozate, solidarizate prin jonctiuni care formeaza discurile
intercalate
-celulele sunt ramificate conectate cu celulele vecine pin capetele terminale prin intermediul
discurilor intercalare

◼ fibrele musculare cardiace sunt Atasate la peretele vaselor capilare (mentinute deschise in
timpul contractiei)

◼ Aranjate in spirala orientata spre virful inimii

Reticulul sarcoplasmic si sistemul tubilor T

◼ Reticulul sarcoplasmic: este o retea unica pentru sarcomer

◼ Se extinde intre doua linii Z

◼ Tubii T: se afla la nivelul liniei Z, mai numerosi in celulele ventriculare decit in cele atriale

◼ Diada: un tubul T si o cisterna de reticul sarcoplasmic

Discurile intercalate Eberth= striile scalariforme

◼ repr Atasarea dintre celulele musculare cardiace

◼ Componenta transversala

➢Fascia adherens

➢Desmozomi

◼ Componenta laterala ➢Jonctiuni gap-asigura comunicarea eficienta intre celulele musculare

-aceasta comunicare directa intre celule permite muschiului cardiac sa functioneze ca o unitate
Rol-de a asigura conexiunea cu celulele vecine
Intre elementele musculare se afla tesut conjunctiv care contine vase si nervi
Sectiunea longitudinala
-se observa celule alungite, striate cu nuclei ovalari(1 sau 2) situati central
-citoplasma perinucleara palid colorata -contine organite celulare neimplicate in contractia
musculara
-se observa discurile intercalare
Sectiunea transversala
-nucleii sunt situati central
-miofibrilele heterogene au aspect punctiform , localizate la periferia celulei musculare
-spre centrul fibrei raman doar zone ocupate de sarcoplasma

Tesutul nodal=MIOCARDUL SPECIFIC= sistem excitoconductor

-asigura contractia autonoma si ritmica a inimii, realizand legatura dintrea trii si ventricule
-este format din:

 nodulul sino-atrial Keith-Fleck

  nodulul atrio-ventricular Aschoff Tawara
 fasciculul His
 reteaua celulara Purkinje
1Celulele P
• celule rotunde sau ovalare
• nucleu mare, central
• citoplasma clara
• nu au sistem tubular T
• localizare: zona centrala a nodului SA si AV
2Celulele T
• celule alungite, fara sistem tubular
• la periferia SA si AV
• miofilamente periferic
3Celulele Purkinje
• mari, miofibrile in citoplasma periferica
• multe mitocondrii si glicogen
• fascicul Hiss si ramificatii

Tesutul muscular neted

◼ Localizare: perete organe tubulare, cavitare, vase sanguine

◼ Doar striatii longitudinale, nu prezinta striatii transversale

◼ este format din Celule fuziforme (miocite netede), dispuse in fascicule

◼ Miocitele:
-sunt fusiforme
-dispuse in fascicule
- uninucleate, un singur nucleu central, cu aspect de bastonas si violet in coloratie HE
-citoplasma acidofila
-Lungime 20 um in peretele vaselor sanguine si mici si 200 um in peretele intestinului
-Diametrul 0,2-2um
Miofibrilele omogene
-citoplasma se coloreazan in roz-rosu in HE datorita prezentei actinei si miozinei
Sectiune longitudinala-prin tunica musculara a tubului digestiv
-se observa celule fusiforme dispuse in fascicule intre care se interpune tesut conjunctiv si
numeroase vase sanguine
-nucleul unic , situat central cu aspect de bastonas hipocrom si cu mai multi nucleoli(1-3)
-celulele fusiforme sunt asezate specific incat varful fibrei sa fie in dreptul zonei bombate a fibrei
alaturate
-celulele musculare netede vin in contact cu celulele musculare vecine prin jonctiuni Gap

Sectiunea transversala-prin tunica musculara a tubului digestiv

-Se observa celule rotunde/ poligonale cu dimensiuni diferite (sectionate la diferite nivele) cu
aspect de eozinofile
-nucleii sunt rotunzi cu aspect bazofil prezenti numai in celulele musculare sectionate in
portiunea centrala
CLZ se observa numerosi nuclei , element ce face diferenta fata de tesutul conjunctiv dens

Ultrastructura

◼ Nucleu situat central

◼ Contur indentat

◼ ME:

 organite nespecifice rare,

 organite specifice numeroase (filamente contractile si corpi densi);
  corpi densi=retea de alfa actinina
 nu au sistem de tubuli T;
 nu contin sarcomere

◼ Absenta sarcomerelor: contractie lenta, de lunga durata, utilizeaza doar 10% din ATP necesar
m. striat pentru acelasi lucru mecanic

Functiile muschiului neted

◼ Contractie lenta, prelungita, fara oboseala

◼ Modelul undei: sincron (organe cavitare) si metacron (organe tubulare. miscarile peristaltice)

◼ Control: endocrin (oxitocina), simpatic si parasimpatic

◼ Secretia in celulele musculare netede: colagen tip III, IV, laminina, elastina, proteoglican

◼ Celule musculare netede din aparatul juxtaglomerular: renina

◼ Nu formeaza placi motorii:are loc difuzia neuromediatorilor

Repararea si regenerarea tesuturilor musculare

◼ Tesutul muscular striat scheletal -are capacitate redusa regenerativa

➢ Numai in conditii de leziune

➢ Leziuni mici: reparare prin formarea de noi fibre musculare striate din celulele satelite (rol de
mioblaste)

➢ Conditia repararii: integritatea laminei bazale

➢ Leziuni extinse: vindecare prin fibroza

◼ Tesutul muscular striat cardiac

➢ Nu regenereaza
➢ Vindecare prin fibroza

◼ Tesutul muscular neted -are capacitate mare regenerativa

➢ Singurul care are capacitate constanta de autoreplicare

➢ 10% dintre celulele musculare netede se afla permanent in mitoza

 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

Hiscologie Medicală - Partea Generală

Lucrări practice

Țesuturile epiteliale

ȚESUTURILE EPITELIALE
Definiție Sunt structuri supracelulare puternic specializate
care HISTOGENETIC provin din cele 3 foițe embrionare
(ecto-mezo- endoderm); FUNCȚIONAL sunt adaptate
pentru rolul de apărare, absorbție, secreție (excreție) și
recepție; MORFFOLOGIC sunt alcătuite în mod
predominant din celule, substanța intercelulară fiind redusă,
adesea practic absentă.
Epiteliile alcătuiesc:
- structuri care învelesc și/sau căptușesc suprafețele sau
cavitățile corpului.
- si formează parenchimele funcționale ale glandelor si
organelor viscerale.

CARACTERELE GENERALE
1. sunt țesuturi relativ pure.
2. sunt formate din celule aflate în raport de contiguitate
(apropiate, unite), fiind solidarizate printr-o mică cantitate de
substanță de ciment, ca și prin mijloace stabile de fixare (
interdigitații, desmozomi, bare terminale).
3. sunt lipsite de vase sangvine și limfatice (excepție: stria
vasculară a urechii interne), dar au o bogată inervație,
reprezentate mai ales de terminații nervoase libere sau
constituite în plexuri.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

4. sunt situate în mod constant pe o structură membranoasă

numită membrană bazală ( COL PAS ) care le separă de
structurile subiacente. Prin intermediul ei se realizează hrănirea
prin difuziune a celulelor epiteliale (fiind lipsite de o
vascularizație proprie).
Țesuturile epiteliale

CLASIFICARE:
- după funcție:
Epiteiii de acoperire (rol de protecție.)
Epitelii glandulare (rol de secreție si excreție.)
Epiteiii senzoriale (neuroepiteliile) - intră în structura
organelor de simț.
- după forma celulelor:
Epiteliul pavimentos.
Epiteliul cubic.
Epiteliul cilindric sau prismatic.
- după numărul de straturi:
Epiteiii simple (unistratificate)
Epiteiii pluristratificate
EPITELII DE TIP PARTICULAR
1. Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat
2. Uroteliu

EPITELIUL SIMPLU PAVIMENTOS ( ex.capsula Bowman

din corpusculul renal, endoteliul, mezoteliul)
Sunt alcătuite din celule poliedrice (celule turtite în sens

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

apico-bazal), cu nucleul ovalar, celulele fiind situate într-un strat

unic pe o membrană bazală.
Colorație: impregnație argentică - au aspect similar
pietrelor de pavaj. Prin aceasta metoda de colorare se pun in
evidenta limitele celulare, care sunt crenelate. (col Gomori).
EPITELIUL SIMPLU CUBIC (ex: tiroidă, tubii renali)
Sunt alcătuite din celule de formă cubică situate pe o
membrana bazala. Nucleul este rotund, situat central, de
culoare violet-albastra cu hematoxilina, iar citoplasma este roz
cu eozina. Coloratie H&E.

EPITELIUL SIMPLU CILINDRIC

Este format din celule înalte, la care predomină
dimensiunea înălțime în detrimentul grosimii și al lățimii. La
microscopul optic celulele sunt cilindrice cu nucleul ovalar,
eucrom, situat în treimea inferioară a celulelor de culoare
violet- albastră cu hematoxilină. Citoplasmă este roz cu
eozina și de aspect granular. Celulele cilindrice pot prezenta la
polul apical expansiuni ale membranei celulare și astfel ele pot
fi:
• ciliate: ex. epiteliul trompelor uterine
• neciliate: duetele Bellini din rinichi, epiteliul stomacului
• Cu microvili: aspect de platou striat (mucoasa
intestinala)/aspect de margine in perie ex. In tubii renali
Intestin subțire (H&E). Epiteliu simplu cilindric cu margine în
perie (microvili) la polul apical și celule palid colorate,
celulele
goblet (săgeată). Spațiul dintre epitelii reprezintă lumenul.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

EPITELIILE STRATIFICATE
Se caracterizează prin prezența mai multor rânduri de celule
dispuse în mod succesiv unele deasupra altora. Se prezintă
sub două forme principale:
- Pavimentoase (forma cea mai comuna)
- Cilindrice (structura mai putin frecventa)

EPITELIUL STRATIFICAT PAVIMENTOS

nekeratinizat (necornificat)

keratinizat (cornificat)

EPITELIUL STRATIFICAT PAVIMENTOS NEKERATINIZAT

(ex: epiteliul esofagului, epiteliul anterior al corneei)
Este format din 3 straturi:
1. Stratul bazal (regenerator, germinativ)
=situat profund pe membrana bazală.
=alcătuit din celule cubice sau cilindrice cu nuclei ovalari, situați
perpendicular pe membrana, uneori observați in diviziune.
=citoplasmă celulelor este bazofilă

2. Stratul spinos
=este format din mai multe rânduri de celule poligonale,
solidarizate prin tonofilamente sau desmozomi, ce determină
aspectul spinos al acestui strat.
=nucleii sunt ovalari, veziculosi, dispusi central.
=citoplasma devine eozinofila.
3. Stratul superficial (pavimentos)

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

=este alcătuit din celule pavimentoase

=nucleii sunt hipercromi, turtiti, situati paralel cu membrana
bazala.
Esofag (H&E). Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat. Se
observă grosimea epiteliului cu nudei aplatizați în celulele
superficiale.

EPITELIUL STRATIFICAT PAVIMENTOS KERATINIZAT

(ex.epidermul)
Este format din 5 straturi.

1. Stratul bazal (regenerator, germinativ)

=situat profund pe membrana bazală
=alcătuit din celule cubice sau cilindrice cu nuclei ovalari,
nucleolați, situați perpendicular pe membrana bazală, uneori
observați în diviziune.
=citoplasmă celulelor esfe bazofilă.
2. Stratul spinos
=este format din mai multe randuri de celule poligonale,
solidarizate prin tonofilamente sau desmozomi, ce determina
aspectul spinos al acestui strat
=nucleii sunt ovalari, veziculoși și dispuși central
=citoplasma devine eozinofila

3. Stratul Granulos

=este format din 3-5 randuri de celule romboidale cu citoplasma

granulara, bazofila (granule de keratohialin intens colorate cu

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

hematoxilina in albastru-violet) si nuclei aplatizati.

4. Stratul lucidum

=este format din mai multe randuri de celule turtite cu nuclei

picnotici, pe cale de disparitie.
=citoplasma este omogena si translucida; apare ca o zona clara
dispusa intre stratul granulos si cel cornos. Citoplasma are
aspecte diferite in functie de coloratia utilizata:
- Colorata cu eozina => rosu portocalie
- Colorata cu picrofuscina => galben-lamai
- Colorata cu acid osmic => neagra
5. Stratul keratinizat (cornos)
=este constituit din celule turtite, degenerate, anucleate,
eozinofile, dispuse la suprafata acestui epiteliu.
=zona profunda a acestui strat are aspect compact, omogen
=zona superficiala apare discontinua, fiind formata din celule
ce se descuameaza permanent
EPITELIUL STRATIFICAT CILINDRIC
Este mai frecvent în viața embrionară, la adult se găsește
relativ rar (duetele mari ale glandelor exocrine), fiind format
din 3 straturi:

1. Stratul bazal: celule cubice (un rând de nuclei de formă

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

ovalară dispuși pe membrana bazală)

2. Stratul intermediar: alcatuit din mai multe randuri de celule

reprezentate prin nuclei ovalari.
3. Stratul superficial: alcatuit din celule cilindrice dispuse intr-un
singur rand, avand nuclei de forma ovala.
Clasificare:
- Ciliat (stratul superficial prezinta cili in portiunea
apicala a celulelor)
- Neciliat
EPITELIILE DE TIP PARTICULAR:
Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat
Epiteliu de tranzitie (uroteliu)

EPITELIU PSEUDOSTRATIFICAT CILINDRIC CILIAT:

(ex. Mucoasa cailor respiratorii)
• reprezintă o modificare de tip particular a epiteliului simplu
cilindric ciliat.
• este format în mod caracteristic dintr-un singur rând de
celule dispuse toate pe membrana bazală, dar care au
înălțimi diferite. Din acest motiv nucleii celulelor respective
vor fi dispuși pe două rânduri si dau astfel aspectul FALS de
stratificare (bistratificat). Se evidențiază nuclei de formă
ovalară, eucromi de același tip situați la înălțimi diferite pe
membrana bazală.
• din loc în loc se observă celule caliciforme cu citoplasmă
clară în colorația uzuală cu H-E (hematoxilină-eozină).

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

• Aceste celule nu prezintă cili.

• se observă cili la polul apical al celulelor cilindrice.

• Cili (bronhii)

• Stereocili ( cili imobili) – forma : flacara de lumanare

• Ex: epididim, duct deferent

UROTELIUL - tapetează căile urinare: ureter, vezică

urinara.Este un epiteliu stratificat pavimentos de tip particular
atât morfologic, cât și funcțional.

morfologic: este format din 3 straturi care corespund la 3 tipuri

celulare diferite.
1. Stratul bazal: format dintr-un singur rând de celule
cubice, cu nudei ovalari situați central
2. Stratul intermediar: format din mai multe rânduri de
celule alungite cu o extremitate ovalară (celule în formă de
"rachetă’’)

Toate aceste celule sunt situate pe membrana bazala si

prezinta o mobilitate in sens longitudinal

3. Stratul superficial :format din celule mari, aplatizate, in

umbrela, cu 1-2 nuclei rotunzi situati central. Si aceste
celule prezinta polul bazal situat pe membrana bazala

=funcțional: Din cauza înălțimii diferite si a modificarii formei

in funcție de dilatarea sau contractura peretelui vezicii, inaltimea

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

si aspectul epiteliului
apare diferit. Astfel,epiteliul are aspect
multistratificat, cand vezica este goală și bistratificat cand
este plină.= distensibilitate

CRITERIILE HISTOLOGICE UTILIZATE PENTRU

IDENTIFICAREA EPITELIILOR

1. Numărul rândurilor de nuclei va stabili tipul

de epiteliu (simplu sau stratificat)
2. Forma celulelor va stabili tipul de epiteliu
(pavimentos, cubic sau cilindric). La epiteliile stratificate se
specifică forma celulelor din stratul superficial.

EPITELIILE GLANDULARE
Sunt formate din celule puternic ,specializate, care au
capacitate de secreție, absorbție și excretie. Intra in alcatuirea
glandelor exocrine dotate cu sistem canalicular si a glandelor -
endocrine lipsite de sistem canalicular. Este o categorie de
glande exocrine lipsite de sistem canalicular: glande
unicelulare, intraepiteliale si membraniforme.

Clasificarea glandelor exocrine propriu-zise se face in :

• glande simple sau ramnificate- dupa caracterul

unic/ramificat al canalului excretor.

• glande tubulare sau alveolare - după aspectul

tubular/acinar sau alveolar al adenomerului.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

GLANDA TUBULARĂ SIMPLĂ ( ex. Glanda Liberkuhn din

mucoasa intestinală)
Este alcătuită din celule epiteliale cilindrice dispuse intr-un
singur rând pe membrana bazală, delimitând un lumen
filiform, tubular.
Colorație H&E. La microscopul optic se observă celule
cilindrice cu nucleu ovalar, eucrom dispus în treimea inferioară
a celulelor, Din loc în loc se intercalează celule caliciforme,
mucoase, clare, cu nucleul dispus bazai. Toate celulele sunt
situate pe o membrană bazală și delimitează un lumen filiform
cu o extremitate în deget de mănușă.

GLANDA TUBULARÂ COMPUSĂ ( ex. glandele sudoripare

din piele)
Au aspectul unei glande tubulare simple, cu deosebirea
că porțiunea profundă tubulară este încolăcită în formă de
ghem. Din punct de vedere histologic apar ca niște formațiuni
tubulare secționate în planuri diferite. Porțiunea secretorie este
formată dintr- un epiteliu simplu cubic sau cilindric. între celulele
epiteliale și membrana bazală există celule mioepiteliale.
Porțiunea excretorie este formată dintr-un epiteliu bistratificat
cubic.
GLANDA ALVEOLARĂ SIMPLĂ ( ex. glanda sebacee )
Colorație H&E. Se caracterizează printr-o dispoziție în
straturi, formată din celule de formă diferită. Aceste celule
ocupă o cavitate veziculară, de unde și denumirea ei de glandă
alveolară simplă. Pe membrana bazală se observă celule mici,
de formă cubică dispuse într-un singur rând cu rol regenerator.
Restul celulelor sunt poliedrice, dispuse pe mai multe rânduri cu

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

nucleii situați central sau excentric. Nucleii lipsesc la nivelul

celulelor din zona superficială a glandei. Celulele cubice au
nucleul rotund situat central. Celulele poliedrice au nucleul
rotund situat central, iar în straturile superficiale devin din ce în
ce mai mici, hipercromi, turtiți, nudei care dispar din celulele
situate la nivelul gâtului glandular. Se evidențiază lipsa
lumenului glandular. Caracteristic este aspectul spongios al
citoplasmei.
GLANDA TUBULO-ACINOASÂ COMPUSĂ (ex. glanda
salivară)

Sunt organe parenchimatoase formate din celule

dispuse sub formă de acini secretari și canale excretorii.
La microscopul optic se evidențiază acinii: celule epiteliale
de formă diferita , dispuse intr-un singur singur rând pe o
membrană bazală.
Aceste celule delimiteaza prin polul apical un lemen. Se
evidentiaza canale excretorii intralobulare și extralobulare.
Acinii sunt: seros, mucos și mixt.
Acinul seros este format din celule cilindrice iar citoplasmă
un lumen îngust. Nucleul celulelor este sferic, central, iar
citoplasma este intens colorată de aspect granular.
Ex. Glanda parotida

Acinul mucos este mai mare decât ce seros, format din

celule turtite care delimiteaza un lumen mai larg. Nucleii sunt
hipercromi si situati bazal, iar citoplasma are aspect clar,
vacuolar in coloratiile uzuale H&E
Ex: glanda sublinguală.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

Acinul mixt este cel mai mare, de forma

sferica,alungita sau neregulata. Au lumenul delimitat de
celule clare, vacuolare(celule mucoase). între celulele
mucoase și membrana bazala se gasesc intercalate 1-3
celule seroase cu citoplasmă intens colorata cu aspect
granular, celule cu formă de semilună (semiluna lui
Gianuzzi).
Ex: glanda submaxilară.
Canalele excretorii pot fi dispuse intralobular, în prin
parenchim/ sau extralobular, în stromă. Sunt formate din
celule cubice sau cilindrice, formând un epiteliu unistratificat/
pseudostratificat/ sau bistratificat.
Glandă sublinguală (H&E). Acini mucoși - nudei turtiți și
localizați
la periferie ( săgeată ). în colorația (H&E) mucusul nu se pune
în
evidență.

GLANDE EXOCRINE LIPSITE DE CANAL EXCRETOR

1. Glandele unicelulare sunt alcătuite dintr-o celulă

intercalată printre celulele unui epiteliu de acoperire.
- Ex. celulele mucoase (mucipare, caliciforme) din mucoasa
traheo-bronșică și intestinală.
- Colorație: P.A.S. în roșu; albastru alcian în albastru.
Celulă caliciformă ( mucipară ) (săgeată) - glandă
uniceulară

- Glandele intraepiteliale alcătuite din grupuri de celule

situate în grosimea unui epiteliu de acoperire (simplu sau

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

stratificat); produc mucus; ex. mucoasa nazală.

- Glandele membraniforme sunt reprezentate de un
epiteliu de acoperire, în mod special epiteliul gastric și
intestinal, care sunt formate din celule cu dublă funcție de
protecție și secreție.

Tesuturile conjunctive

Reprezinta un grup de tesuturi care apar ca si asociatii laxe

de celule, despartite de spatii intercelulare ce contin fibre
de diferite tipuri si substanta fundamentala.

Originea: mezodermo-mezenchimala.

Functii: de legatura, rezistenta, aparare, trofica.

Fibrele conjunctive:

1. Fibrele de colagen:

- pe sectiunile necolorate sunt albe

- la microscopul optic apar ondulate sau drepte

- dispuse izolat sau în fascicole
- nu prezintă ramificații sau anastomoze
- se colorează caracteristic în - roșu cu fuxina
- verde cu colorația Masson
H&E se colorează nespecific în roz.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

2 .fibrele de reticulină:
- sunt mai fine.
- se ramifică și se anastomozează formând rețele.
- formează stroma organelor hematopoetice.
- nu se colorează cu H&E.
- se colorează caracteristic în:- negru prin
impregnate argentică
- roșu cu reactivul P.A.S.

3. Fibre elastice
- pe secțiunile necolorate apar ca fibre galbene.
- se ramnifica formand retele sau se dispun in fascicole sub
forma de lamele
- se colorează caracteristic în - brun cu orceină.
- violet-albastru cu
rezorcină fuxină Weigert.

Clasificarea țesuturilor conjunctive în funcție de

caracterele substanței fundamentale: vii
1. Țesuturile conjunctive propriu-zise ( substanța
fundamentală este moale, semivâscoasă sau vâscoasă).
2. Țesuturile cartilaginoase ( substanța
fundamentală este solidă, dar elastică).
3. Țesuturile osose (substanța fundamentală este
solidă, dură, mineralizata).
4. Țesutul sanguin (substanța fundamentală este lichidă).
Este considerat o formă particulară de țesut conjunctiv.

ȚESUTURILE CONJUNCTIVE EMBRIONARE:

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

1. Țesutul mezenchimatos

2. Țesutul mucos (gelatina lui Wharton) - ex. cordonul

ombilical Colorație H&E. Este format din celule mari, stelate și
răspândite într-o substanța fundamentală abundentă.
La microscopul optic:
- are aspect omogen.
- format din celule conjunctive stelate (cu prelungiri), cu
nucleul mare, rotund, nucleolat, iar citoplasmă este
bazofilă.
- substanța fundamentală abundentă și palid eozinofilă.
ȚESUTURILE CONJUNCTIVE ADULTE

1. Țesutul conjunctiv lax (areolar)

Este format din celule, fibre ( elastice, colagene si
reticulare ) șt substanța fundamentală amorfă în proporție
aproximativ egală. Colorație H&E - în această metodă de
colorare, dintre structurile fibrilare se evidențiază nespecific, în
roz fibrele de colagen și fibrele elastice: Fibrele de colagen
sunt:
- colorate în roz.
- dispuse în fascicole.
- orientate în toate direcțiile.
Aceste fascicole de fibre colagene delimitează spații
în care se găsesc:
- o populație celulară heterogenă.
- o substanța fundamentală palid colorată eozinofil.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

Populația celulară heterogenă este:

- autohtonă ( proprie țesutului conjunctiv )
- și alogenă ( care populează secundar țesutul
conjunctiv )
De studiat:
Cu obiectivul mare se evidențiază celulele conjunctive
reprezentate prin nudei de formă, mărime și aspecte
tinctoriale diferite. Astfel:
• nucleii mari, rotunzi, eucromi și nucleolați corespund
celulelor conjunctive tinere numite FIBROBLASTE.
Sunt responsabile de producția și secreția majorității
fibrelor și a substanței fundamentale.
• nucleii fusiformi, turtiți, hipercromi atașați fibrelor
colagene corespund celulelor conjunctive adulte numite
FIBROCITE.
• alți nudei de formă, mărimi, aspecte tinctoriale diferite
se observă pericapilar și corespund populației celulare
alogene. Ex: plasmocit, mastocit, leucocite PMN sau
mononucleare.

Prezenta unui numar mare de celule face diferenta dintre

tesutul conjunctiv lax si tesutul conjunctiv dens.

Țesut conjunctiv lax - colorație Weigert

( mezenter ). Fibre elastice de culoare violet și mai subțiri decât
cele colagene.
Țesuturile conjunctive dense sunt țesuturi în care
predomină structurile fibrilare. Aceste fibre pot fi dispuse în mod
ordonat/ sau nu. Astfel există 2 categorii de țesuturi conjunctive
dense:

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

A. Țesut conjunctiv dens parțial organizat

(sistematizat)
B. Țesut conjunctiv dens sistematizat

A. Țesut conjunctiv dens parțial organizat

(sistematizat) - ex dermul reticular; capsula testiculului.

Colorație H&E. Este alcătuit în mod predominant din fibre

colagene dispuse în fascicole, care se întretaie în direcții
diferite. In aceasta coloratie fibrele colagene apar palid
eozinofile. Printre fibre se evidentiaza nucleii fusiformi, turtiți și
hipercromi ai fibrocitelor. Substanta fundamentală este redusă
cantitativ.
B. Țesut conjunctiv dens sistematizat

1. Țesut conjunctiv fibro-tendinos (tendinos)

2. Țesut conjunctiv elastic
3. Țesut conjunctiv aponevrotic

1- Tesut conjunctiv fibro-tendinos(tendinos) - ex.

tendonul, substanta proprie a corneei; col H&E
Se caracterizeaza prin predominatia structurilor fibrilare de
tip colagen care sunt dispuse ordonat. Substanta
fundamentala este redusa cantitativ. Populatia celulara
este reprezentata prin celule conjunctive de tipul fibrocitelor
modificate si se numesc TENOCITE. Ele sunt situate pe
suprafata fibrelor de colagen si se recunosc prin nucleii lor
alungiti, hipercromi si grupati 2 cate 2,de unde si
denumirea lor de nuclei gemeni. (colorati in albastru-violet
). Fibrele colagene se coloreaza in roz prin aceasta metoda
de colorare.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

2. Țesut conjunctiv elastic - ex. tunica medie a aortei și a

arterei pulmonare
Predomină structurile fibrilare de tip elastic. Substanța
fundamentală. și celelulele conjunctive sunt în cantitate redusă.
Fibrele elastice groase dispuse sistematizat sub formă de
fascicole
sau lamele, printre care se evidențiază nucleii alungiți și
hipercromi ai fibrocitelor. Fibrele elastice se colorează specific
în brun cu
orceină/ violet albastru cu rezorcină fuxina Weigert.
3. Țesut conjunctiv aponevrotic - ex. Aponevroza; col H&E
Este format din fibre colagene dispuse in planuri si paralele
între ele. Intr-un plan fibrele colagene sunt paralel intre
ele, dar perpendiculare față de planurile supraiacente și
subiacente. Substanța fundamentală este redusă, iar
celulele conjunctive sunt dispuse printre fibre.
ȚESUTURI CONJUNCTIVE SPECIALIZATE:
1. Țesut conjunctiv reticular
2. Țesut conjunctiv adipos
3. Țesut conjunctiv pigmentar

1. Țesut conjunctiv reticular - ex. stroma organelor

hematopoietice si limfopoietice ( ggl limfatic )
Este format dintr-o rețea dublă:
- celulară (CITORETICUL)
- fibrilară (FIBRORETICUL)
Citoreticulul este format dintr-un ansamblu de celule
stelate, celulele reticulare, cu prelungiri care vin în contact
unele cu altele, formând o rețea vizibilă în colorația H&E.
Fibroreticulul este format din fibre reticulinice ( structuri
fine, subțiri, ramificate, anastomozate), care se evidențiază în

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

negru prin impregnate argentică. Prin ochiurile acestei rețele

circulă celule sanguine aciuite sau în curs de maturare.
Celulele reticulare au nucleul mare, rotund, hipocrom, iar
citoplasmă este redusă, palid eozinofilă.
în ochiurile rețelei de exemplu putem observa nucleii mici
intens hipercromi în "picătură de cerneală” ai limfocitelor.
2. Țesut conjunctiv adipos alb - ex. hipodermul
Este format preponderant din celule (ADIPOCITE),
fibrele și substanța fundamentală fiind reduse. Adipocitele se
dispun sub formă de paniculi adipoși (lobi), separați de țesut
conjunctiv bine vascularizat.
Adipocitele:
- provin din celulele mezenchimale.
- sunt celule mari ( diametru până la 120 um ) rotunde,
globuloase, conțin o singură veziculă lipidică, care
ocupă aproape toată celula.
- conțin o peliculă subțire de citoplasmă și organite la
periferia celulelor, în care este situat nucleul aplatizat.
- in coloratia H&E sunt celule optic vide (se
coloreaza doar nucleul în violet, iar citoplasmă în roz).
Pentru a demonstra prezența veziculei lipi necesare
secțiuni la gheață și colorații speciale.

- SUDAN III- galben-portocaliu

- NEGRU SUDAN- negru
- ACID OSMIC- negru.
- 3. Țesut conjunctiv pigmentar - ex. coroidă, iris; nu
necesita colorare.
- Este format din celule stelate încărcate cu

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

pigment melanic.
- Se observă celule izolate, de aspect stelat și cu
prelungiri ramificate.
- Se observă pigmentul melanic din aceste celule
sub formă e granule brune, neuniforme, de mărimi
diferite, localizate atat in corpul celular (uneori mascând
nucleul) cât și în prelungirile citoplasmatice.

ȚESUTUL CARTILAGINOS

Țesutul cartilaginos este unul dintre cele patru tipuri

de țesuturi conjunctive (cele trei tipuri fiind reprezentate de
țesutul conjunctiv propriu, țesutul osos și sângele).
Componenta majoră a țesutului cartilaginos o reprezintă
colagenul tip II, excepție făcând cartilajul fibros care conține în
general colagen tip 1. Matricea cartilaginoasă conține de
asemenea proteoglicani și glicozaminoglicani, care asigură
structura cartilajului, conținutul crescut în apă și astfel
colagenul poate susține forțele de compresiune.
Țesutul cartilaginos este format din celule (
condroblaste și condrocite ) dispuse într-o matrice intercelulară
care este alcătuită din substanță fundamentală și sistem fibrilar.
După natura sistemului fibrilar și caracterele substanței
fundamentale, se deosebesc: cartilajul hialin, elastic și
fibrocartilajul.
Un caracter particular al țesutului cartilaginos este
acela că, condrocitele sunt de obicei celule globuloase.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

ȚESUTUL CARTILAGINOS HIALIN

Exemplu: nas, laringe, trahee, bronhii,

cartilaje costale, articulare si in scheletul temporar

Se studiază:
1. în jurul cartilajului se află pericondrul
reprezentat de un țesut conjunctiv dens, bogat
vascularizat. Pericondrul este format din două straturi,
pericondrul extern, fibros, bogat în fibre colagene și
elastice; și pericondrul intern, celular bogat in fibroblaste,
prin intermediul carora se realizeaza cresterea cartilajului
prin apozitie. Cartilajul fiind un tesut avascular, nutritia lui
se realizeaza prin difuziune si imbibitie pe seama
pericondrului.
2. Condroblastele, celulele cartilaginoase tinere, sunt
celule mici, turtite și situate la periferia cartilajului.
3. Condrocitele - celule mari de 15-40 microni, rotunde,
globuloase, situate în lacune numite condroplaste și dispuse
în grupuri izogene, care pot fi coronare sau axiale. Condrocitele
reprezintă celulele cartilaginoase adulte, fiind situate în
porțiunea centrală a cartilajului.
Matricea cartilaginoasă teritorială este dispusă în jurul
4.
grupurilor izogene fiind bogată în glicozaminoglicani (mai
intens-colorată bazofil) și matricea interteritorială bogată în

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

colagen. Fibrele colagene din matricea cartilajului hialin nu se

disting și apar omogene la microscop, făcându-se altfel
diferența dintre acesta și cartilajul elastic și fibros. Astfel
matricea teritorială și interteritorială are un aspect omogen,
hialin.
Cartilaj hialin (H&E). Obiectiv mediu - pericondrul dispus în jurul
cartilajului are aspect acidofil. Cartilajul este avascular, în timp
ce pericondrul este vascularizat. Se observă și fibre musculare
striate SM.
ȚESUTUL CARTILAGINOS ELASTIC
Țesutul cartilaginos elastic este prezent în organism în:
pavilionul urechii, canalul auditiv extern, părți din laringe și
epiglotă, în tubul Iui Eustachio.
Cartilajul elastic este similar morfologic cu cartilajul
hialin, cu excepția:
1.Fibrele elastice prezente în substanța fundamentală
formează în interiorul cartilajului o rețea fibrilară mai densă
în porțiunea centrală comparativ cu cea periferică. Aceste
fibre și lamele elastice sunt cel mai bine demonstrate
histologic pe secțiunile histologice utilizând colorațiile
speciale: rezorcină — fuxină (violet) și orceină (maro ).

2. Celulele cartilaginoase adulte, mari globuloase sunt

dispuse în grupuri celulare izogene mai mici comparativ cu
cele din cartilajul hialin. Grupurile izogene sunt formate din
două celule; adesea condrocitele fiind izolate.

La periferia cartilajului se observa pericondrul extern fibrilar si

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

intern celular.

ȚESUTUL CARTILAGINOS FIBROS (FIBROCARTILAJUL)

Prezintă trăsături intermediare între cartilaj și țesutul

conjunctiv dens fibros. în organism este prezent în meniscurile
articulare, discurile intervertebrale, cartilajul simfizei pubiene,
ligamentul rotund și articulația coxofemurală.
Acest tip de cartilaj se caracterizează printr-o cantitate
mare de colagen, în special colagen tip I, dar și colagen tip II cu
dispoziție neregulată, cu excepția zonelor din vecinătatea
coloanelor de condrocite, unde dispozitia este paralela cu
aceasta.

Se studiază:
1. Condrocitele în fibrocartilaj sunt mai puțin
numeroase și pot apărea singure sau în coloane.
2. Fibrele colagene, adesea au o dispoziție
paralelă cu coloanele de condrocite, dar în alte zone fibrele
colagene sunt dispuse neregulat. Pericondrul lipsește în
fibrocartilaj.
3. ȚESUTUL OSOS
4. Țesutul osos este un țesut conjunctiv format din
celule osoase (osteoblaste, osteocite și osteoclaste) și
matrice extracelulara mineralizată. Matrice ososă este
formată din colagen ( în specia colagen tip I ) în proporție de
aproximativ 90% și alte mo ecu e proteice.
5. Osul matur poate fi spongios sau compact.
6. Studiul țesutului osos se poate efectua pe două

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

tipuri e preparate microscopice:

7. 1. Preparat microscopic de os uscat și șlefuit. Substanța
intercelulară apare clară; Osteoplastele și canaliculele
apar e culoare neagră.
8. 2. Preparat microscopic de os decalcificat, secționat și
colorat cu hematoxilină-eozină. Componenta organică
se colorează eozinofîl.

9. ȚESUT OSOS COMPACT - PREPARAT USCAT ȘI

ȘLEFUIT
10. Prin această metodă de preparare elementele organice
au fost îndepărtate. Secțiunea de țesut osos (ex. diafiza oaselor
lungi) este șlefuită până devine transparentă, se spală bine sub
jet de apă, apoi se deshidratează în alcool, se usucă și se
montează în balsam de Canada. Osteoplastele, canalele
Havers și canaliculii sunt pline cu aer și de aceea au aspect
negru când sunt examinate la microscop.
11. Observați lamelele circumferențiale externe,
lamelele și sistemul haversian, sistemele interhaversiene,
canalele Wolkmann canaliculii și cavitățile osoase.
12. Se studiază:
1. Sistemul haversian (osteonul), unitatea
morfofuncțională a osului compact, prezintă central
canalul Havers, care apare de formă rotundă sau ovală
în secțiune transversa . Canalul Havers este înconjurat
de 5-10 lamele osoase concen rice aspect clar.
Osteoplastele, cavitățile osoase e aspec lenticular și de
culoare neagră au canaliculi râmi icați care apar ca niște
prelungiri fine, ușor ondulate, radiare a,a e canalul
Havers.
2. Sistemul interhaversian /lamelele interstițiale

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

sunt dispune între canalele Havers. Apar sub forma unor

Șiruri de osteoplaste dispuse paralel între ele și cu traiect
arciform. u sunt centrate de canal Havers.
3. Canalele Wolkmann conectează perpendicular
canalele Havers.

Matricea osoasă este formată din colagen tip I,

proteogilcani, glicoproteine și cristale de hidroxiapatită.
Cu toate că, osul matur conține o matrice densă,
calcificată, este un țesut intens vascularizat, bogat în
celule și structuri vasculare. Majoritatea celulelor osoase,
osteocitele sunt situate în matricea osoasă și provin din
celulele osoase tinere, osteoblastele, situate fie în periost,
fie în endost. Osteocitele sunt situate în cavități osoase
numite osteoplaste. Aceste cavități osoase sunt
interconectate între ele printr-un sistem de canaliculi și cu
canalele haversiene. Vasele sanguine și nervii pătrund în
os prin intermediul canalelor Havers și a conexiunilor
dintre aceste canale numite canalele Wolkmann, care
asigură nutriția și oxigenarea osteocitelor. Canalul Havers
înconjurat de lamelele osoase formează sistemul Havers
sau osteonul.

Sistemele interhaversiene sunt sisteme lamelare

interstițiale situate în spațiile dintre sistemele haversiene.
De fapt sunt fragmente din sistemele haversiene, care au
fost parțial distruse în timpul edificării structurii osului. La
marginea internă și externă a osului compact se află
lamelele circumferențiale.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

în secțiunea transversală prin coastă se observă centra

măduva osoasă înconjurată de un țesut osos matur compact și
denSj Se observă și țesutul muscular striat. Creșterea osului se
realizează prin apoziție fie la periost (fața externă), fie la endost
(fața internă).
Celulele osteoprogenitoare situate în periost, endost și
măduva osoasă sunt precursorii osteoblastelor și în cele din
urmă a osteocitelor. Osteoblastele secretă un material preosos
numit osteoid, format în principal din colagen tip I.
Osteoclastele adesea multinucleare au origine monocitară.
Principala funcție pe care o au este resorbția osoasă, proces ce
se realizează concomitent cu depunerea osoasă.
Se studiază:
1.Țesutul osos compact, dens situat periferic, intens
eozinofil și delimitat spre interior de endost. Endostul separă
osul compact de măduva osoasă situată la interiorul cavității
osoase, fiind reprezentat de un țesut conjunctiv și celule
osteoprogenitoare.
2. Osteoblastele sunt situate în endost, produc și depun
o lamă de osteoid spre țesutul osos compact, formând lamelele
circumferențiale interne.
3. Osteoclastele sunt situate în lacunele Howship.
4. Sistemul Havers centrat de canalul Havers și
lamelele osoase eozinofile, concentrice.
5. Osteocitele sunt situate în cavitățile osoase numite
osteoplaste, cavități prezente între lamelele osoase eozinofile.
6.Periostul este situat la periferia țesutului osos
compact, iar în partea opusă osului compact se poate evidenția
mușchiul striat scheletic. Periostul este reprezentat de o lamă
de tesnt conjunctiv fibros.
7. Lamele circumferentiale limiteaza tesutul osos

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

compact atat la exterior, cat si la interior.

Se observa cavitatile osoase, osteocitele, substanta
intercelulara, vascularizatia osului, maduva osoasa si muschiul
atasat de periost.

ȚESUT OSOS SPONGIOS - PREPARAT DECALCIFICAT

ȘI COLORAT CU HEMATOXILINĂ - EOZINĂ
Țesutul osos spongios este similar țesutului osos
compact, cu deosebirea că, matricea osoasă este dispusă în
lamele/spiculi/travee osoase neregulate, de aspect palid
eozinofil în colorația hematoxilină — eozină, care circumscriu
cavități areolare pline cu măduvă hematogenă.
Se studiaza:
1. Matricea osoasă de aspect lamelar .
2. Osteocitele. în interiorul lamelelor osoase se observă
osteocitele cu nucleu bazofil, lenticular situate în interiorul
cavităților osoase numite osteoplaste. Citoplasmă osteocitelor
este redusă, mai palid colorată bazofil decât cea a
osteoblastelor, uneori aspectul nucleului reprezintă singura
trăsătură a acestor celule ce poate fi observată la microscopul
optic.
3. Osteoblastele, celulele osoase tinere se recunosc la
microscopul optic prin forma cuboidală, poligonală și prin
dispunerea lor într-un singur rând ” aspect epiteloid la
periferia lamelelor osoase. Au citoplasmă intens bazofilă
datorită conținutului crescut de RER și ribozomi liberi;
granule mici, PAS - pozitive și un halou perinuclear datorat
complexului Golgi. Osteoblastele au o reacție puternică la
fosfatază alcalină evidențiată prin metode histochimice.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

La microscopul electronic s-au evidențiat prelungirile

citoplasmatice ale osteoblastelor, prelungiri care
penetrează lama de osteoid produsă și se conectează prin
intermediul joncțiunilor gap cu prelungirile osteocitelor. Prin
aceleași joncțiuni gap se conectează și cu prelungirile
osteoblastelor adiacente.
4. în cavitățile areolare se observa nuclei de marimi,forma si
aspecte tinctoriale diferite apartinand elementelor
precursoare ale măduvei. Pot fi
recunoscute și adipocitele prin aspectul lor optic vid cu
nucleul hipercrom situat într-o parte a celulei
Țesut osos spongios - colorație H&E. Os lamelar, trăsătură a
oaselor mature (spongios sau compact). Lamelele osoase au
aspect
eozinofil. Măduva osoasă conține elementele precursoare
eritrocitare, leucocitare, trombocitare și celule adipoase.

DEZVOLTAREA OSULUI
Dezvoltarea osului este tradițional clasificată în endocondrală Și
intramembranoasă. Oasele extremităților și părțile osoase
centrale ale scheletului - vertebrele, se dezvoltă prin osificare
endocondrala ( prin intermediul unei piese cartilaginoase ).
Oasele late a e eței, bolții craniene, mandibula, clavicula, se
dezvoltă prin osificare intramembranoasă (direct din țesutul
conjunctiv).
OSIFICAREA ENDOCONDRALÂ
Preparatul histologic de la nivelul cartilajului de creștere
diafizo — epifîzar din diafiza oaselor lungi evidențiază prezența

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

mai multor zone:

a. zona cartilajului de rezervă - cartilaj hialin normal.
b. zona cartilajului seriat - se realizează proliferarea
condrocitelor și dispunerea lor în grupuri izogene
axiale, paralele cu axul lung al diafizei osoase.
c. zona cartilajului hipertrofie și calcificat - inițial se
realizează hipertrofia celulelor cartilaginoase, apoi se depun
cristalele de hidroxiapatită în matricea cartilaginoasă, ceea ce
are ca rezultat distrugerea condrocitelor. Condroplastele se
unesc și formează spații largi, paralele cu direcția vaselor și
separate prin coloane de matrice cartilaginoasă calcificată.
d. zona de eroziune și vascularizare - Matricea
cartilaginoasă calcificată, restantă delimitează canale,
în interiorul cărora se observă vase sanguine și nuclei
de celule conjunctive.
e. zona de osteoid - este format din travee groase, cu
margini neregulate, formate dintr-un ax central de
matrice cartilaginoasă calcificată, delimitată de osteoid
(țesut osos nemineralizat ). Osteoidul conține osteocite
situate în osteoplaste, iar la periferie se observa nucleii
celulelor osteoblaste.
f. Zona osoasa – este formata din travee osoase de
forme neregulate intre care se observa nucleii celulelor
medulare. Traveele au aspect lamelar, eozinofil si
contin osteocite in osteoplaste, iar la periferie se
observa celulele osteoblaste.

ELEMENTELE FIGURATE ALE SÂNGELUI

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

I. Hematiile ( globulele roșii )

II. Leucocitele ( globulele albe )
III. Trombocitele ( plăcuțele sanguine )

Frotiul sanguin
Se ia o picătură de sânge obținută prin
puncționarea unei vene sau a unui capilar ( nu conține
anticoagulant - EDTA ) sau din sânge amestecat cu
anticoagulant - EDTA și se pune pe o lamă de sticlă
anterior degresată cu alcool-eter. Cu marginea unei lame
șlefuite se va întinde picătura de sânge. Mișcarea de
alunecare uniform se realizează la un unghi de 25-30°. Se
imprimă apoi lamei șlefuite o mișcare de translație ușoară,
ceea ce permite sângelui să se întindă într-un strat subțire.
Frotiul sanguin satisfăcător trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
• Să fie subțire
• Să fie omogen
• Marginile să fie drepte
• Să prezinte franjuri la capătul lamei
Imediat după întinderea frotiului, lama se agită
pentru uscarea rapidă la aer. Frotiul trebuie colorat cât mai
curând întrucât, în lamele nefixate și necolorate, celulele
se alterează, pierzându-și afinitatea tinctorială.
Metode de colorare a frotiurilor:
I. METODA MAY-GRUNWALD-GIEMSA - rămâne cea ieftină
și accesibilă metodă în majoritatea laboratoare or e din țară.
Această metodă folosește două soluții colorante: .

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

- soluția May-Griinmwald care este eozinat de albastru

metilen dizolvat în metanol absolut, .,
- soluția Giemsa care este un amestec de doi coloranti
.
bazic Azur II și un colorant neutru Azur II eozina) dizolvati
în metanol absolut și glicerină.
Există mai multe variante de colorare prin această
metodă.
a. Metoda 1:
• fixare în alcool metilic - 15 minute
• uscare în aer - 15 minute
• colorare cu soluția May-Grunwald buffer (soluție
tamponată) timp de 5 minute,
• spălare în soluție tamponată - 2 minute,
• colorare cu soluția Giemsa tamponată - 25
minute
• spălare sub jet de apă de robinet - 5 minute
• uscare.
Reactivi:
- alcool metilic;
soluție "Sorenszen" tamponată: soluție A - 9,078g
KH2P04 / 1 1;
soluție B - 11,876g NO2HP042H2O /11;

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

- soluție May-Grunwald modificată pentru microscopie

(soluție de eozinat de albastru de metilen );
- soluție Giemsa pentru microscopie (soluție de azur
eozinâ si
albastru de metilen).
Solutiile se prepara astfel:
Solutia tamponata pentru lucru: 20 ml solutie A + 21 ml
solutie B + 960 ml apa distilata se aduce la un ph de 7
Solutie tamponata May-Grunwald: 50 ml solutie May-
Grunwald + 50 ml solutie tamponata (se prepara
saptamanal)
Solutie Giensa tamponata: 10 ml solutie Giemsa + 90 ml
solutie tamponata (se prepara zilnic)
b. Metoda de colorare May-Grunwald Giemsa modificata
utilizeaza urmatoarele solutii concentrate (solutii stoc).
Astfel, in acest caz se folosesc urmatoarele solutii:
- reactiv May-Grunwald (stoc) – amestec Eozina-Albastru de
metilen (0.5g) si metanol 100g (se schimba la 2
saptamani)
- solutie Giemsaa (stoc) (se schimba zilnic):
- Azur II eozina – 0,6g
- Azur II – 0,16g
- Glicerina – 50g

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

- Metanol – 100g
Din aceste doua solutii stoc se prepara diferitele solutii de
lucru:
-May Grunwald – 2/3 solutie stoc May Grunwald + 1/3
metanol Giemsa
-Giemsa – 1/10 solutie stoc Giemsa + 9/10 apa distilata.
Pentru colorare sunt necesare 5 etape:
Colorare cu solutie de lucru May-Grunwald – 5 minute (dupa
fixarea prealabila a frotiurilor prin uscare in aer urmand
postfixare in metanol)
Spalare in apa de la robinet;
Colorare cu solutie Giemsa de lucru – 15 minute;
Spalare abundenta cu apa de la robinet;
Uscare in aer;
Rezultatul colorației: nudei violet, citoplasmele cu
nuanțe de albastru sau roșu în funcție de tipul de celulă.
Cu cât o celulă este mai tânără, cu atât citoplasmă ei
este mai bazofilă, dat fiind concentrația mare de acid
ribonucleic. Pe masura maturării, celula devine tot mai acidofilă,
deoarece scade concentrația în acid ribonucleic, ex: evoluția
eritroblastilor. Limfocitele conțin o cantitate mică de acid
ribonuc eic in citoplasmă, pe când plasmocitele au o cantitate
mare.

Diagnostic:

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

• Pe lamă se evidențiază numeroase celule colorate foarte

diferit (panoptic).
• Predomină elementele celulare anucleate, reprezentate
de hematii.
• Elementele celulare nucleate ( granulocitele ) prezintă în
citoplasmă granulații diferit colorate și repartizate.
Se studiază: frotiul din sânge uman colorat panoptic.
Numai cu obiectivul de imersie vom recunoaște și vom
studia fiecare element figurat în parte, urmărind forma
celulelor, aspectul nucleilor și forma, mărimea și modul de
repartizare al granulațiilor.

I. Hematiile (globulele roșii)

• sunt elemente figurate anucleate.
• au formă de disc biconcav cu marginile rotunjite ( acest
aspect reprezintă o perfectă adaptare la funcția
respiratorie- au suprafața cea mai mare la volumul cel mai
redus ).

La coloratia panoptica May-Grunwald-Giemsa (MGG) hematiile

sunt acidofile (roz intens), apar mai colorate spre periferie, unde
grosimea este maxima si mai slab colorate in centru (zona
numita depresiune centrala)
• Diametrul lor variază între 7,2-7,5 p.m.
• Numărul de eritrocite pe mm 3 este de 5 400 000 la

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

bărbați cu variații de ± 800 000 și de 4 800 000 la femei,

cu variații de ± 600 000. La nou-născut valorile apar mai
ridicate 5 000 000, cu variații de circa ± I 000 000.
II. Leucocitele ( globulele albe )
• Sunt singurele elemente figurate nucleate prezente în
condiții fiziologice într-un frotiu sanguin.
• Clasificarea leucocitelor se face în funcție de prezența
unor granulații în citoplasmă în: granulocite și
agranulocite. Vechea nomenclatură folosea termenul de
leucocite polimorfonucleare (PMN) pentru granulocite și
termenul de leucocite mononucleare pentru agranulocite.
• în funcție de afinitatea tinctorială a granulațiilor din
citoplasmă, granulocitele (PMN) se clasifică în 3 categorii,
neutrofile, eozinofile și bazofile;
• Leucocitele mononucleare sunt de 2 tipuri: limfocitele și
monocitele.

1. Neutrofilele- 50-70%
• Au dimensiuni între 10-15 pm
• Nucleul este lobat, format din 2-5 lobi, uniți prin filamente
de cromatină.(> 5 lobi, neutrofilele sunt hipersegmentate,
ex: deficiențe de vitamina B 12 sau acid folie ).
• Citoplasmă este de culoare roz, conținînd un mare număr
de granulații. Granulațiile specifice sunt colorate în violet,
mici, punctiforme, egale între ele și repartizate în toată
citoplasmă.
• Creșterea numărului de neutrofile peste limita maximă (
absolută sau procentuală) se numește neutrofilie. Se
întâlnește în infecțiile și inflamațiile acute.
• Scăderea numărului de neutrofile se numește neutropenie.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

Ex: boli infecționse ca febra tifoidă și paratifoidă, gripa etc.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

2. Eozinofilele 2-4%
• Sunt elemente leucocitare acidofile, granuloase.
• Au dimensiuni între 12-16 pm.
• Nucleul este bazofil, bilobat, având aspect caracteristic de
"nucleu în desagă".
Citoplasmă este eozinofilă, prezentând granulații roșii-
cărămizii, mari, egale între ele și uniform repartizate în
citoplasmă-aspect caracteristic de "icre de manciuria"
(granulatiile respectă nucleul. Creșterea numărului de eozinofile
peste limita maximă (absolută sau procentuală) se numește
eozinofilie. Dintre cauzele eozinofiliei amintim bolile alergice și
parazitare.
Scăderea numărului de eozinofile din sânge este denumită
eozinopenie; prezintă importanță clinică redusă.

3. Bazofilele 0.5-1%.

• Au dimensiuni cuprinse între 8-10 pm.

• Nucleul bazofil are aspectul mai puțin segmentat, apărând
ușor scobit, aspect caracteristic de "frunză de trifoi".
• Citoplasmă este eozinofilă.
• Granulațiile din citoplasmă sunt bazofile ( albastru-indigo )
au dimensiuni și forme variabile, sunt inegal răspândite în
citoplasma, uneori dispuse si pe suprafata nucleului –

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

mascand aspectul nucleului.

Prin bazofilie se înțelege creșterea numărului de
bazofile din sînge. Bazofilia însoțește de obicei niveluri
crecute de Ig E, în cursul reacțiilor inflamatorii din colite
ulcerative, artrite reumatoide, urticarie etc.
Scăderea numărului de bazofile nu are nici o
semnificație diagnostică.

3. Limfocitele 25-35 %
• Au diametrul variabil în sânge între 10-16 pm.
• Predomină limfocitele mici cu diametrul între 10-12 |im,
citoplasmă redusă, bazofilă ( albastru deschis ) și nucleu
rotund cu cromatina condensată ( nucleu hipercrom ),
aspect de "picătură de cerneală". Au formă rotundă.

Limfocitele mari (12-16 pm ), care reprezintă în general

10% din limfocitele circulante, au citoplasmă mai abundentă, iar
cromatina nucleară este mai puțin condensată. Pot fi neregulate
ca formă.
Limfocitele pot prezenta granulații azurofile în număr redus,
granulații care conțin enzime lizozomale.
Creșterea numărului de limfocite se numește limfocitoză și
se întâlnește în infecțiile virale ca: tușea convulsiva,
mononucleoza infecțioasă. Cifrele maxime ale limfocitozei sunt
întâlnite aproape constant în leucemia limfatică cronică.
Limfocitopeniile apar în caz de malnutriție, radiații, infecția cu
HIV.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

4. Monocitele 4-8%
• Sunt celulele cele mai mari din sângele periferic cu
dimensiuni între 12-20 pm.
• Nucleul este neregulat, are aspectul literei C sau este
reniform, iar cromatina nucleară are "aspect pieptănat",fără
nucleoli; citoplasmă este bazofilă, albastru-cenușiu, cu
granulații azurofile. Aceste granulații sânt dispersate
omogen și pot da întregii citoplasme o nuanță rozată.
• Forma celulei este adesea neregulată, iar citoplasmă
prezintă
frecvent vacuole.
• Reacțiile citochimice pot ajuta la identificarea monocitelor și
diferențierea lor de granulocite. Esterazele nespecifice sunt
utilizate ca un marker pentru monocite. In contrast cu
esterazele din granulocite, esterazele din monocite sunt
inhibate de florura de sodiu. Reacția pentru esteraze
nespecifice este pozitivă în promielocite și mielocite. Astfel,
testul de inhibiție cu florură de sodiu este necesar pentru a
diferenția monocitele de granulocitele imature. Substraturile
folosite ca reacții citochimice: naftol AS-D cloracetatul este
virtual specific pentru granulocite, iar al fa-naftol butiratul
este caracteristic pentru monocite.
• Funcțiile monocitului; Monocitul pătrunde în țesutul conjunctiv și
se diferențiază în macrofag. La locul infecției macrofagele
reprezintă celula cu rol dominant, după moartea neutrofilelor,
având capacitatea de a fagocita microorganismele, neutrofilele
și resturile tisulare distruse. De asemenea din monocite se
diferențiază osteoclastele, celule cu rol în remanierile osoase.

133
 Histolog-ie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

III. Trombocitele (plăcuțele sanguine): 150 000-400

000/mmc.
• Se formează din celulele precursoare numite
megacariocite, în urma fragmentării citoplasmei, proces
ce se desfășoară la nivelul măduvei hematogene.
Pe frotiurile colorate cu Giemsa, apar formate dintr-o zonă
centrală, granulară, azurofilă numită granulomer; iar Ia periferie
prezintă o zonă slab bazofîlă numită hialomer.
• Trombocitele au dimensiunile de 2-3 pm, formă neregulată,
cu margini angulare și sunt lipsite de nucleu.
• Au rol esențial în oprirea sângerării în hemostaza primară,
prin formarea dopului plachetar; declanșarea coagulării și
menținerea integrității peretelui vascular.
• Trombocitopeniile reprezintă o modificare calitativă a
acestor celule, manifestată prin scăderea numărului de
trombocite. Apare în: aplazii medulare, infiltrații medulare,
deficit de vitamină B 12 și acid folie, septicemie etc.
• Trombocitozele reprezintă creșterea numărului de trombocite,
manifestată prin tulburări de coagulare cu tromboze.

133
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

Elementele Figurate ale Sângelui

HEMATOPOEZA

Hematopoieza este procesul care asigură formarea si

reânnoirea continuă a celulelor sângelui periferic. în general se
păstrează un număr relativ constant de celule circulante iar
hematopieza permite și ajustarea necesităților organismului de
anumite tipuri celulare la un anumit moment dat. Astfel, în hemoragii
este crescută sinteza de hematii, în infecții este crescută sinteza de
granulocite etc.

Localizarea țesuturilor hematopoietice - la adult este măduva

roșie osoasă = măduvă roșie hematopoietică . Hematopoieza este
realizată mai întâi prin procese de multiplicare a celulelor stern și a
celulelor precursoare, apoi urmează procesele de diferențiere, când
se întrerup diviziunile iar celulele exprimă proteine specifice pe
membrană, iar în final are loc citodiaboza care constă în eliberarea
celulelor mature în circulație.

imatur (mare, Intens bazofilă Proeritroblast

cromatină laxă, 2- 5
nucleoli)
1 1
Cromatina devine Intens bazofilă Eritroblastul
grunjoasă (conține numeroși. bazofil
ribozomi)
1 1

134
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

Elementele Figurate ale Sângelui

Cromatină Alternanță Eritroblast

condensată bazofilă și policromatofil
eozinofilă (se
sintetizează
hemoglobina)
l
Nucleu condensat
l
Culoarea
1
Eritroblast
reticulocitelor ortocromatic
l i
Nucleul absent Reticulocite

Precursorii granulocitari

135
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

nucleul: imatur (mare, cromatina dispersata, 2-5

nucleoli) => - => oval, usor condensat => forma literei C pana la
aspect puternic escavat => litera U cu constrictii => segmentat

granule citoplasmatice: fara (citoplasma albastru

deschis) => doar granule azurofile => granule azurofile+gr.
Neutrofile sau gr. Eozinofile sau bazofile => - => - => -

denumirea celulei: mieloblast => promielocite =>

mielocit n. Mielocit e. Mielocit b. => metamielocite n.
Metamielocite e. Metamielocite b. => nesegmentat n. =>
neutrofil PMN eozinofil PMN bazofil PMN.
țesuturile MUSCULARE
t icnite din elemente celulare
Țesuturile musculare sunt ahele numite fibre
alungite, cu dispoziție paralelă une e a constituie
existenta musculare, a căror particularitate esen^ contracției.
După miofibrilelor, orgamte specifice și necesa distins-
caracterul structural și funcțional al fibrelor muscu
1. Țesutul muscular neted ( miofibrile omogene )
2. Țesutul muscular striat (miofibrile heterogene )
a. scheletal
b. cardiac
1. ȚESUTUL MUSCULAR NETED
Se caracterizează prin:
• Elemente celulare alungite, miocitele — aspect
fusiform. Lungimea variază între: 20 um - în peretele vaselor
sanguine mici; și 200 um - în peretele intestinului. Au diametrul
între 0.2-2 um.
• Nucleul celulelor musculare netede este unic, situat
central, cu aspect de bastonaș și culoare violet în colorația

136
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
uzuală H&E.
• Miofibrilele - aspect omogen. Citoplasmă se colorează
cu eozină în roz-roșu datorită prezenței actinei și miozinei.
Secțiune longitudinală prin tunica musculară a tubului
digestiv:
Se urmărește aspectul fusiform al celulelor musculare
fibrei alăturate. Celulele musculare netede vin în contact cu
celulele musculare vecine prin intermediul joncțiunilor gap.
Se studiază nucleul unic, situat central, cu aspect de
bastonaș, hipocrom și cu mai mulți nucleoli (1-3).
Secțiune transversală prin tunica musculară a tubului
digestiv:
în această secțiune, celulele musculare au formă
rotundă sau poligonală de dimensiuni diferite ( secționate la
diferite nivele ), cu aspect eozinofil. Nucleii de formă rotundă și
aspect bazofil sunt prezenți numai în celule musculare
secționate în porțiunea centrală.

2. TESUTUL MUSCULAR STRIAT SCHELETIC

Mușchiul scheletic este format din celule striate cu
numeroși nuclei ovali/rotunzi localizați periferic. Au diametrul
intre 10- 00 um și cu lungimea ce poate să ajungă pana la 100
cm. Celulele musculare sunt înconjurate de 3 lamele de țesut
conjunctiv.
• Epimisiul - la periferie.
• în interiorul epimisiului, celulele musculare sunt
organizate în fascicole limitate de perimisiu.
• Celulele musculare individuale sunt înconjurate de
endomisiu. Capilarele sunt observate frecvent prin endomisiu.
Secțiune longitudinală - caracterizată prin:
• Elemente celulare alungite, cilindrice, cu capetele

137
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
rotunjite și cu dispoziție paralelă între ele.
• Prezența unui număr mare de nuclei localizați sub
sarcolemă este un indicator bun al fibrei scheletice. Nucleii sunt
alungiți, orientați paralel cu axul fibrei, hipercromi cu cromatina
grosolană.
• Miofibrile heterogene, cu striații transversale (mai
evidente în colorații speciale).
Secțiune transversală - caracterizată prin:
• Suprafețe mari, rotunde sau/și poligonale, eozinofile
conținând unul, dar obișnuit mai multi nuclei (2-4) de formă
rotundă, situați la periferia celulei, sub sarcolemă.
Miofibrilele apar ca puncte numeroase și grupate pe
suprafața de secțiune (câmpurile lui Cohenheim).
Se observa lamele de tesut conjunctiv: epimisiul,
perimisiul si endomisiul.

JONCȚIUNE MUSCULO - TENDINOASĂ

Se impune diagnosticul diferențial între mușchiul
scheletic și tendon
• Mușchiul are aspect striat cu nudei alungiți și eucromi.
• Nucleii fibrocitelor din tendon sunt aplatizați și
heterocromi. Fibrocitele au puțină citoplasmă. Țesutul conjunctiv
dens regulat, format din fibre colagene tip I este localizat
extracelular.

2.b. ȚESUTUL MUSCULAR STRIAT CARDIAC

Este format din celule striate binucleate (și uneori
mononuclete) cu diametrul între 15 - 20 um și lungimea între

138
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
100 - 130 nm. Miofibrilele striate sunt orientate paralel cu axul
lung al celulei, prezentând toate caracterele întîlnite le fibra
musculară striată scheletică. Nucleul ovalar are o poziție axială,
similară nucleului din fibra musculară netedă.
Celulele musculare sunt ramificate și conectate cu
celulele vecine prin capetele lor terminale, prin intermediul
discurilor intercalare. Aceste discuri au rolul de a asigura
conexiunea cu celulele vecine, iar prin intermediul joncțiunilor
gap se asigură comunicarea eficientă între celulele musculare.
Această comunicare directă între celule permite mușchiului
cardiac să funcționeze ca o unitate.
între elementele musculare se află țesut conjunctiv
conținând vase și nervi.
De studiat: secțiunea longitudinală. (celule alungite, striate cu
nudei ovalari ( 1 sau 2 ) situați central. Discuri intercalare,
Eberth.P
SISTEMUL CARDIO-VASCULAR
Este format din două componente principale:
• CORDUL
• VASELE
CORDUL
Cordul sau inima este organul central al sistemului circulator.
Este un organ muscular cu rol de a propulsa sângele în
organism. Peretele cordului este format din trei tunici:
a. endocard
b. miocard
c. pericard
a. Endocardul sau tunica internă este constituită din:
1. endoteliu
2. stratul conjunctivo-muscular.
3. stratul subendocardic.
1. Endoteliul inimii se continuă cu endoteliul vasele

139
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
aferente și eferente inimii. Celulele endoteliale sunt situate pe o
membrană bazală, sub care se găsește un țesut conjunctiv (rare
celule conjunctive, fibre de reticulină, fibre elastice și fine fibre
colagene) din stratul subendotelial (lamina propria).
2. Stratul subendotelial este mai gros, conține fibre
colagene (așezate mai dens ), fibre elastice care formează
rețele sau
Sistemul cardio-vascular
membrane ( elementele elastice predomină mai mult în atrii ) și
fibre musculare netede.
3. Stratul subendocardic este un țesut conjunctiv lax, care
se continuă cu țesutul interstițial al miocardului. In acest strat
există vase sanguine și limfatice, iar la nivel ventricular există și
un țesut nodal. Stratul subendocardic lipsește pe mușchii
papilari și pe coardele tendinoase.
Valvele inimii sunt formate dintr-un schelet conjunctiv învelit de
endocard:
- un schelet fibros alcătuit din fibre colagene și puține
fibre elastice.
- endocardul atrial ( endoteliu, membrană bazală, stratul
subendotelial și stratul subendocardic ).
- endocardul ventricular cu aceeași structură, dar mai
subțire decât cel atrial. Endocardul atrial se continuă cu
endocardul ventricular pe marginea liberă a valvei, care este
formată numai din țesut conjunctiv lax învelit de endoteliu.
Valvele nu sunt vascularizate.
b. Miocardul sau mușchiul cordului este un țesut muscular
striat. Se deosebește de țesutul muscular striat scheletal,
definindu-se ca o entitate aparte: țesut muscular striat
cardiac.
Țesutul muscular cardiac prezintă două varietăți:
1. Miocardul propriu-zis

140
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
2. Țesutul nodal

141
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

Sistemul cardio-vascular
1. Miocardul propriu-zis este alcătuit din fibre musculare
striate cardiace, care prezintă câteva particularități:
- Este striat la fel ca și fibrele musculare striate
scheletice.
- Este format din celule individuale distincte, spre
deosebire de cele striate care sunt extrem de lungi și
multinucleate.
- Celulele musculare cardiace sunt atașate cap la cap
prin intermediul unor joncțiuni speciale, numite discuri
intercalare- striile scalariforme Eberth. Discurile intercalare
conțin joncțiuni de adeziune ( prin care miofilamentele
contractile sunt atașate ) și joncțiuni gap (care permit trecerea
de ioni, prin urmare, să stabilească conexiuni electrice între
celulele adiacente ). Discurile intercalare se colorează pal în
colorația uzuală H&E, dar pot fi evidențiate prin colorații
speciale.
- Fiecare capăt al unei celule musculare cardiace
poate atașa două sau mai multe celule unele de altele, astfel că
structura fibroasă a mușchiului cardiac pare a fi ramificat, spre
deosebire de mușchiul striat, la care fibrele sunt neramificate.
2. Țesutul nodal, este un țesut muscular de tip embrionar,
cu automatism ritmic, iar elementele celulare ale acestui țesut
sunt grupate în noduli- nodului sinusal Keith-Flack, nodului atrio-
ventricular Aschoff-Tawara; fascicule sau cordoane-fasciculul
atrio-ventricular Hiss, fibrele lui Purkinje.

142
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
Sistemul cardio-vascular
• Celulele musculare cardiace specializate sunt dispuse
în benzi - fibrele Purkinje- care transmit semnale electrice pentru a
coordona contracțiile cardiace. Prin comparație cu fibrele musculare
cardiace, fibrele Purkinje au diametrul mai mare și citoplasmă mai
palidă ( mai puține filamente contractile ). Ambele caracteristici sunt
adaptate pentru reducerea rezistenței electrice și creșterea vitezei
de conducție electrică.
c. Epicardul este format din:
• Foița externă ( pericard fibros ).
• Foița internă ( pericard seros ) între care se găsește o
cavitate pericardică. Foița internă a pericardului învelește cordul și
se numește epicard. Este o membrană conjunctivă subțire
acoperită de un mezoteliu ( celule pavimentoase dispuse pe un
singur rând ) dispusă pe o membrană bazală. Țesutul conjunctiv al
epicardului este format din puține celule și din fibre colagene și
elastice care se continuă cu stroma miocardului. Acest țesut
conjunctiv este infiltrat pe alocuri de adipocite.
Foița parietală a pericardului are în general aceeași structură ca și
foița viscerală.
- Se observa vase mari si tesut adipos in epicard, care este
limitat de celule mezoteliale. (epicard si miocard)
- In miocard celulele musculare cardiace sunt sectionate in
diferite planuri. (transversal)
- Endocardul apare ca o banda subtire de tesut conjunctiv
limitata de celule endoteliale. Celule mari palid colorate =>
fibrele purkinje
- Sarcoplasma este mai palid colorata decat cea a
miocitelor.
Sistemul cardio-vascular
VASELE
Sistemul vascular din organism este constituit din:
I. Sistem vascular sanguin

143
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
II. Sistem vascular limfatic.
I. SISTEMUL VASCULAR SANGUIN
Vasele sanguine sânt reprezentate în raport cu funcția lor de:
1. capilare
2. artere.
3. vene.
1. Capilarul.
Capilare sanguine asigură comunicarea între arteriole și venule. Au
perete subțire, lumen mic ~ 10 microni și se anastomozează
formând rețele în țesuturi sau organe. Peretele capilarului este
format din:
a. endoteliu
b. membrană bazaiă
c. periteliu
a. Endoteliul capilar este continuu, format din celule
endoteliale cu limite poligonale, în secțiune transversală au aspect
turtit, cu axul lung paralel cu membrana bazală și dispuse într - un
singur rând pe membrana bazală. Prin impregnație argentică s-au
pus în evidență limitele celulare endoteliale, care apar sinuoase.
Nucleii sunt turtiți și proemină în lumen. Grosimea endoteliului este
de ~ 0.1-0.3 microni, fiind mai gros la nivelul nucleului până la 1
micron.
b. Membrana bazală, groasă de ~ 1 micron, poate fi văzută la
microscopul optic prin colorația PAS (acid periodic Schiff) în roșu-
violet și prin impregnație argentică în negru.
c. Pericitele sunt de natură conjunctivă ( 15-20 microni ),
așezate discontinuu în jurul capilarului. Au prelungiri care
înconjoară capilarul ( ca niște ramuri ). Sunt celule cu proprietăți
contractile, care ar putea influența fluxul capilar. La microscopul
electronic s-a observat că pericitele sunt cuprinse în grosimea
membranei bazale.
Capilarele adevărate pot fi:
• comune ( cele descrise anterior ); sunt cele mai răspîndite

144
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
din organism.
• sinusoide
• fenestrate
Capilarele sinosoide. Au un calibru mare și neregulat. De-a lungul
aceluiași capilar lumenul are grosimi diferite, ca și membrana
bazală, care poate fi discontinuă sau poate lipsi și nu au pericite.
Celulele endoteliale nu sunt joncționate strâns, existând reduse
spații intercelulare. Printre celulele endoteliale se pot localiza
macrofage cu rol de a filtra sângle. Uneori macrofagele sunt
localizate extravascular trimițând în lumenul capilarului numai
prelungirile citoplasmatice. Ex: ficat, splină etc.
Capilarele fenestrate. Au endoteliul continuu, așezat pe o
membrană bazală de asemenea continuă, însă pericitele sunt rare.
Citoplasmă celulelor endoteliale este perforată de numeroși pori (
orificii ) obturați sau nu de o membrană. Pe secțiune, din cauza
porilor, celula endotelială apare fenestrată. Ex: glande endocrine,
plexuri coroide, intestin, glomerul renal etc.
Unele capilare sinusoide pot fi și fenestrate ( glanda
corticosuprarenală).

145
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
Sistemul cardio-vascular
Din punct de vedere histologie, vasele sanguie ( artere și vene ) sunt
alcătuite din trei straturi concentrice numite tunici, alcătuite din
țesuturi diferite.
• Tunica intimă este stratul din interiorul unui vas, constând
într-un țesut endotelial și un strat relativ subțire, de susținere de
țesut conjunctiv. Integritatea intimei este critică, deoarece
deteriorarea ei poate produce ateroscleroză sau tulburări de
coagulare.
• Tunica medie este stratul din mijloc muscular și/sau elastic,
care conține fibre musculare netede și țesut elastic în proporții
diferite .
• Tunica externă sau adventiția este formată dintr-un țesut
conjunctiv lax.
• Țesutul nervos este prezent în vasele de sânge, în general
fiind mai slab vizibil, dar servește la reglarea funcției musculaturii
netede și de a media senzație de durere.
2. Arterele - după structura mediei deosebim:
• Artere de tip muscular.
• Artere de tip elastic.
Arterele musculare.
• Intima ( tunica internă ): reprezintă 5-10 % din grosimea
peretelui arterial. Este reprezentată de endoteliul, care căptușește
lumenul vascular. Limitanta elastică internă ( de aspect ondulat )
separă intima de medie.
• Tunica medie: reprezintă 50% din grosimea peretului
arterial. Este formată predominent din fibre musculare netede cu
dispoziție concentrică, între care există o cantitate redusă de țesut
conjunctiv. La limita cu adventiția se evidențiază o limitantă elastică
externă.
• Adventiția este bine dezvoltată, reprezentînd 40- 50% din
grosimea peretului arterial. Este formată din țesut conjunctiv lax cu
vasa vasorum, nervo vasorum și adipocite.
In cele mai multe vase sanguine, fibrele musculare netede sunt
146
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
aranjate concentric, astfel încât planul de secțiune prin arteră se
poate deduce prin orientarea / forma nucleilor musculaturii netede:
• Nuclei alungiți ai fibrelor musculare indică secțiune
longitudinală prin fibrele musculare și deci, o secțiune transversală a
vasului de sânge.
• Nuclei mici, rotunzi ai fibrelor musculature netede indică
secțiune transversală prin fibrele musculare și, prin urmare, o
secțiune longitudinală a vasului de sânge.

Arterele elastice.
Sunt arterele mari care pornesc de la inimă: aorta și principalele ei
ramuri, artera pulmonară.
• Intima reprezintă 10% și are structură similară cu cea a
arterei musculare. Limitanta elastică internă este foarte subțire, se
distinge greu pe preparatele microscopice, confundându-se cu
lamelele elastice cele mai interne din structura mediei.
• Tunica medie este cea mai bine reprezentată tunică - 80%.
Este formată din 40-50 lamele elastice cu dispoziție concentrică,
paralele, unite între ele prin fibre elastice oblice. între lamelele
elastice se găsesc rare fibre musculare netede și rare fibre
colagene. Lipsește limitanta elastică externă.
• Adventiția este mai subțire - 10%. Este formată din țesut
conjunctiv lax cu vasa vasorum, nervo vasorum si adipocite.

147
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

3. Venele.
Venele sunt vasele sanguine care transportă sângele de la
periferie ( capilare ) spre cord.
Au structură similară cu a arterelor, dar se deosebesc de acestea
prin peretele lor mai subțire ( tunica medie mai subțire ) și prin
lumenul mai larg, colabat. Peretele celor mai mici vene, uneori
numite venule nu conține fibre musculare netede. Peretele venelor
este format din cele trei tunici:
• Intima (tunica internă ): reprezintă 5% din grosimea peretelui
venos. Este formată din endoteliul (tapetează lumenul), sub care
există membrana bazală. La venele infracardiace se găsesc valve
venoase reprezentate de cute ale intimei, de forma semilunară,
constituite dintr-o axă conjunctivo- elastică acoperită pe ambele
fețe de endoteliu.
• Media ( tunica mijlocie ): reprezintă 15% din grosimea
peretelui venos. Este subțire și formată din fibre musculare netede
solidarizate prin țesut conjunctiv.
• Adventiția (tunica externă): este groasă, reprezentînd
80% din grosimea peretelui venos și este formată din țesut
conjunctiv lax. Conține vasa- vasorum, nervo-vasorum și adipocite.
Corpusculii Wiebel-Palade: tunica interna in spatiul subendotelial;
sunt incluziuni sub forma de bastonase; contin substante chimice;
au rol in hemostaza si coagulare (factorul von Willebrand,
angiopoethina-2, p selectina, activatorul plasmiogenului,
endotelina); Vasa vasorum are rol de nutritie a peretelui vascular;
La artera de tip muscular diagnosticul pozitiv => prezenta limitantei
elastice interne (aspect crenelat); Tipuri de capilare: fenestrat,
sinusoid, continuu.; Venele nu contin limitanta elastica interna.

148
 Histologie Medicală - Partea Generală
II SISTEMUL Lucrări practice
VASCULAR LIMFATIC
Este format din:
1. Capilarele limfatice.
2. Vasele limfatice.
3. Trunchiurile limfatice.
1. Capilarele limfatice se recunosc prin următoarele criterii:
• Absența hematiilor în lumen.
• Lumenul tapetat de endoteliu. Celulele endoteliale au
marginile sinuoase, asemănătoare frunzei de stejar - evidențiate
prin impregnate argentică.
• Lumenul pe secțiune transversală are aspect neregulat.
2. Vasele limfatice rezultă din confluarea capilarelor
limfatice.
• Absența hematiilor în lumen.
• Au peretele format din: intimă, medie și adventiție.
• Intima este formată din endoteliu situat pe o membrană
bazală.
• Media conține fibre musculare netede și structuri
conjunctive.; Adventiția este subțire.
• Vasele limfatice prezintă valve perechi ( asemănătoare
valvelor venoase ), care sunt pliuri ale intimei.
• Pe traiectul lor se interpun ganglioni limfatici.
3. Trunchiurile limfatice mari ( canalul toracic și ductul
limfatic drept)
- Au aceeasi structura a peretelui cu venele de aceeasi
talie.; Tunica medie este bine reprezentata; In adventitie
se gasesc filete nervoase si vasa vasorum.
In cazul in care, in timp ce examinati un preparat histologic, va
confruntati cu o structura captusita de celule endoteliale, turtite,
dar care pare prea delicata pentru a fi o vena, dar prea mare
pentru a fi un capilar, este, probabil un vas limfactic.

149
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
Organele hematopoetice Și limfopoetice
ORGANELE HEMATOPOETICE ȘI LIMFOPOETICE
Funcții:
1 • formarea elementelor sanguine și limfatice.
2. metabolismul general.
3. procesele de apărare ale organismului.
Planul general de organizare al organelor hematopoetice și
limfopoetice:
1. Capsula este de natură conjunctivă: fibre și celule
conjunctive; uneori conține și fibre musculare netede. Traveele
conjunctive ( vase sanguine și nervi ) se desprind din capsulă și
compartimentează parțial organul.
2. Stroma este formată din țesut conjunctiv reticulat cu două
tipuri de ochiuri: unele mici, poligonale - conțin elementele
parenchimului; altele mai mari, neregulate, alungite, prin care
circulă sângele sau limfa.
3. Parenchimul este format din celule libere, situate în
ochiurile mici și rotunde ale stromei, ele reprezentând atât
elemente tinere imature, cât și forme celulare de tranziție între
acestea și elementele mature.Astfel, se pot descrie:
• organe mieioide - parenchimul este reprezentat de elemente
libere în diferite stadii evolutive ale seriei eritrocitare, granulocitare
și trombocitare. ( măduva hematogenă ).
• organe limfoide - parenchimul este reprezentat de elemente
libere, în diferite stadii evolutive ale seriei limfocitare. (ganglion
limfatic, splină, timus, amigdalele și formațiunile limfoide
intestinale).
MĂDUVA HEMATOGENĂ
Diagnostic:
1. Pe preparatele executate din os spongios epifizar, apar
travee de țesut osos, delimitând cavități areolare pline cu elemente
celulare, tinere.

150
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
2. Pe preparatele care conțin numai măduvă hematogenă,
în multitudinea de elemente celulare tinere, vom recunoaște
celulele adipoase și megacariocitele.
Se studiază o secțiune sau un frotiu de măduvă hematogenă.
Cu obiectivul mic vom observa o celularitate foarte bogată, celule
în diferite stadii de diferențiere ale seriilor eritrocitare, leucocitare și
megacariocitare. Nucleii celulelor au aspect polimorf și policrom.
Parenchim fără lobulație, fără corticală-medulară, punctiform, cu
megacariocite.
Parenchimul aparent dispus dezordonat în substanța
fundamentală se observă totuși o anumită grupare:
■ Elemente eritroblastice formează insule în jurul capilarelor
sinusoide din zona centrală
Elementele granulocitare raspandite in toata masa maduvei
Elementele trombocitare dispuse in jurul capilarelor de la periferia
maduvei
Cu obiectivul mare vo studia megacariocitul, celula giganta cu
citoplasma acidofila si nucleu mare, multilobat, inmugurit sau
inelar. Printre celule se observa capilare sinusoide pline cu hematii
si multe celule cu aspect optic vid (nucleu in pecete), reprezentate
de adipocite.
Pentru diferentierea elementelor tinere ale seriei mieloide, sunt
necesare coloratii speciale care sa permita un diagnostic
diferential.
La nivelul trabeculelor osoase se evidentiaza osteocitele, iar la
periferia acestora se pot pune in evidenta, din loc in loc, celulele
tinere osoase, numite osteoblaste.
TIMUSUL
Diagnostic:
1 • Organ limfoid central, cu lobi bine individualizați.
2. Fiecare lobul este alcătuit dintr-o zonă centrală, medulară
și una periferică, corticală.

151
 Histologie Medicală - Partea Generală
3. Prezența Lucrări practice
în medulară a corpusculilor Hassal
Cu obiectivul mic .
Se obține o imagine de ansamblu a timusului - se evidențiază
organizarea morfologică.
Capsula conjunctivo-vasculară, bogată în celule adipoase. Din
capsulă se desprind travee, care compartimentează complet
timusul în lobuli, iar periferia acestora este doar parțial
compartimentată, astfel că, zona medulară a lobulilor timici este
comună. Anumite septe pot avea vase sanguine și vase limfatice
eferente.
Lobul ii prezintă zona corticală bazofilă, mai intens colorată (aspect
determinat de prezența limfocitelor numeroase și dense, numite
timocite ), iar zona centrală mai slab colorata, relativ eozinofilă
(slab celulară -conține timocite puține și mai multe celule reticulo-
epiteliale).
Cu obiectivul mare: se studiaza zona corticala, dens celulara,
reprezentata in special prin nucleii bazofili, rotunzi ai timocitelor. O
examinare atenta a stromei poate evidentia printre timocite celule
epiteliale mai palid colorate si mai mari decat timocitele, cu
cromatina nucleara laxa si cu unul sau mai multi nucleoli.
Se poate observa si aspectul acidofil al citoplasmei celulelor
reticulo-epiteliale. Aceste celule au origine endodermica. De
asemenea, s-au evidentiat si macrofage, care au rolul de a
fagocita resturile rezultate din involutia timocitelor.
In zona medulara se cauta:
- Corpusculii Hassal – formatiuni nodulare cu o masa
centrala, eozinofila, inconjurata de celule epiteliale cu
dispozitie circulara (aspect de bulb de ceapa); reprezinta
forma de involutie a celulelor stromale (dilatatie chistica,
calcifiere, acumulare de macrofage spumoase)
- Celule epiteliale, care se pot identifica cu usurinta in zona
medulara; macrofagele si limfocitele, care sunt mai putine

152
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
decat in zona corticala.

Organizarea:
1. tesut limfatic difuz=aglomerare tranzitorie de limfocite in afara
organului limfatic
2. tesut limfatic nodular=nodul/folicul limfoid inconjurat intotdeauna
de tesut limfatic difuz
=> foliculi primari=contin limfocite naive, aspect omogen intunecat
=>foliculi secundari=folicul activat cu centru germinativ (situat
central, aspect luminos), o banda intunecata de limfocite (zona de
manta) si o zona marginala de tesut limfatic difuz

153
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

Organele hematopoetice și limfopoetice

ganglion limfatic
Diagnostic:
1. Organ limfoid periferic, situat pe traseul vaselor limfatice.
2. Este învelit la periferie de o capsulă conjunctivă din care se
desprind trabecule, care compartimentează numai periferia
organului.
3. Parenchimul este format din două zone distincte: corticala
cu foliculii limfoizi și medulara organizată în cordoane.
Cu obiectivul mic se identifică:
1. Capsula - formată din celule și fibre conjunctive-țesut
conjunctiv dens. Uneori se pot vedea limfaticele aferente.
2. Trabeculele conjunctive, desprinse din capsulă și care
compartimentează numai periferia gnglionului limfatic.
3. Sinusul subcapsular - localizat imediat sub capsula
conjunctivă.
4. Sinusul trabecular/ intermediar — situat lângă trabecule.
5. Zona corticală externă - formată din nodulii/foliculi limfatici.

154
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
6. Zona corticală internă - lipsită de foliculi, cu aspect difuz,
este situată între corticala externă și zona medulară.
7. Zona medulară - formată din cordoanele și sinusurile
medulare.
Hilul ganglionului poate să lipsească de pe secțiunea histologică, dar
multe din elementele sale componente, se găsesc în medulară. Este
format din țesut conjunctiv cu adipocite, structuri nervoase, vase
sanguine și vasele limfatice eferente.
Prin impregnare argentică se pun în evidență fibrele de reticulină în
negru. Se observă distribuția lor în capsulă, trabecular, în sinusul
subcapsular , intermediar, în foliculii limfoizi, la nivelul corticalei
superficiale și în medulară.
Cu obiectivul mare se studiază structurile caracteristice din zona
medulară și corticală.
în corticala superficială se observă foliculii limfoizi. Foliculii limfoizi
primari au aspect întunecat, dens celular, fiind formați din limfocite
mici, celule reticulare și rare macrofage. Nu conțin plasmocite.
Foliculii limfoizi secundari au o zonă centrală, clară, numită centru
germinativ (conține elemente tinere limfoblaste - nucleu mare,
voluminos, hipocrom și nucleolat, citoplasmă bogată, de aspect
bazofil; plasmocite, macrofage și celule reticulare ) și o zonă
periferică mai intens colorată numită coroana sau capișonul
limfocitar - formată din limfocite.
în jurul foliculilor limfoizi și a cordoanelor medulare se văd spații mai
clare, denumite sinusuri, formate dintr-o rețea reticulară căptușite de
celule reticulo-endoteliale.
- Organ parenchimatos format din:
1. capsula (tesut conjunctiv dens semiordonat) -> transmite
trabecule
2. stroma (tesut reticular)
3. parenchim:
- corticala: superficiala -> limfocitele se dispun sub forma de foliculi;
profunda (paracotricala) -> limfocite dispuse difuz

155
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
- medulara: contine limfocite dispuse sub forma de cordoane
(sosele); mai intalnim macrofage, plasmocite, vase de sange,
limfatice.
SPLINA
Diagnostic:
1 • Organ limfoid periferic.
2. Folicuii limfoizi sunt răspândiți în toată masa organului,
conțin 1-2 arteriole (corpusculii Malpighi)
3. Capsula și septele conjunctive conțin și fibre musculare
netede.
De studiat:
Cu obiectivul mic.
Se identifică capsula formată din țesut conjunctivo-muscular, care
trimite septe neregulate în interiorul pulpei splenice. Este important
de reținut că, splina nu este compartimentată într-o zonă corticală și
medulară, la fel ca și timusul și ganglionul limfatic, dar spre
deosebire de acestea, aici putem vorbi despre pulpă albă și pulpa
roșie.
Stroma este formata în principal din celule și fibre de reticulină.
Hilul splinei conține artere și vene, dar spre deosebire de ganglionul
limfatic, aici nu există vase limfatice.
Cu obiectivul mare: se examineaza pulpa alba si pulpa rosie. Se
identifica pulpa alba formata din tesut limfoid. Totalitatea foliculilor
limfoizi, care au o dispozitie neregulata in splina si a tecilor
periarteriale formeaza pulpa alba. Tesutul limfoid, dispus concentric
in jurul unei arteriole, formeaza tecile periarteriale si au aspect
intunecat, dens celular.
Foliculii splenici prezinta aceleasi caractere ca si cei din ganglionul
limfatic, realizand un aspect palid colorat in raport cu tecile
periarteriale. Arteriola poate fi situata central sau usor excentric.

156
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
La periferia pulpei albe se găsește o zonă bine delimitată, formată
din numeroase sinusuri și țesut limfoid, numită zonă marginală. în
zona marginală sunt prezente numeroase macrofage și alte celule
prezentatoare de antigene. Are rol important în filtararea
macromoleculelor străine din sânge și în lansarea răspunsului imun.
Pulpa roșie, țesut identificat prin prezența numeroaselor eritrocite,
este format din structuri alungite, cordoanele splenice Billroth și
sinusurile splenice. De reținut că cordoanele splenice Billroth sunt
formate dintr-o rețea alcătuită din celule și fibre de reticulină (
acestea nu se identifică în colorația uzuală cu H&E ), rețea ce
conține un mare număr de eritrocite, macrofage, limfocite, celule
dendritice, plasmocite, granulocite.
Sinusurile splenice/ sinusurile venoase sunt vase sinusoidale
speciale, tapetate de celule endoteliale de formă alungită. Sunt
celule mult alungite, având axul longitudinal paralel cu direcția
vasului. între celulele endoteliale se formează spații de 2-3 um,
spații care permit mișcarea celulelor sanguine la nivelul sinusurilor.

- Organ limfoid dispus pe circulatia sangvina

- Format din:
- capsula (tesut conjunctiv dens cu fibre musculare netede ,
spre deosebire de capsula ganglionului limfatic care nu
prezinta fibre musculare; si travee care impart in
componente piramidale)
- stroma (tesut reticular)
- parenchim: pulpa alba; pulpa rosie
- pulpa alba: foliculi limfoizi primari/secundari cu o arteriola
centrala (penicilate); tecile periarteriale
- pulpa rosie: cordoane celulare billroth: macrofage, limfocite,
plasmocite, hematii; sinusuri venoase

157
AMIGDALA PALATINĂ ( TONSILA PALATINĂ )
Diagnostic:
Histologie Medicală - Partea Generală
1. organ limfoid periferic – format
Lucrări din numerosi foliculi limfoizi
practice
2. este delimitat la periferie de epiteliu stratificat pavimentos
nekeratinizat (nu este intotdeauna usor de evidentiat)
3. criptele amigdaliene sunt vizibile pe preparatele
microscopice
De studiat:
Cu obiectivul mic:
1. La periferie se evidențiază epiteliul stratificat
pavimentos nekeratinizat, care este fixat de o capsulă
formată din țesut conjunctiv dens neregulat.
2. Fiecare amigdală conține 10-20 de cripte, invaginări
ale epiteliului. Suprafața criptelor este de asemenea
acoperită cu epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat, dar
acesta este obscur, datorită infiltrării cu limfocite. Interiorul
criptelor este plin cu celule descuamate, limfocite, micro-
organisme și detritus granular, care se poate calcifia.
3. Septele provenite de la capsulă, pătrund profund în
amigdală printre cripte.
4. Țesutul limfoid nodular și difuz ocupă în întregime
spațiul dintre capsulă și epiteliu. De obicei este un singur
rând de foliculi limfoizi ce înconjoară criptele.
5. Sub capsulă, tonsila este tapetată cu glande salivare
minore și numeroase fascicule de fibre striate.

Cu obiectivul mare: 1. Descrie straturile epiteliului

pavimentos nekeratinizat din periferie si dintre criptele tonsilei
palatine (celule cubo-cilindrice bazal; celule poliedrice-
poligonale intermediar si celule pavimentoase turtite in stratul
superficial)
2. se examineaza tesutul limfoid cu aspect difuz si
nodular
Timus:
- Lobulul timic=unitatea morfofunctionala

158
- Format din:
- capsula (tesut conjunctiv care compartimenteaza
complet parenchimul timic => lobuli care nu au
Histologie Medicală - Partea Generală
centru germinativLucrări practice
- stroma: celule reticulo-epiteliale (6 tipuri)
- parenchim: timocite (limfocite de tip T) dispuse in 2
zone: periferie: corticala (intunecata); centru:
medulara (luminoasa);
- prezinta in medulara corpuscul hassal=lame
concentrice de keratina formate din degradarea
celulelor reticulo-epiteliale
- pot fi dilatati chistic; calcificati; infiltrati cu celulele
scuamoase (xantomatoase)

159
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
ȚESUTUL NERVOS
Țesutul nervos are origine ectodermică și intră în constituția organelor
sistemului nervos central (SNC) și periferic (SNP). Din punct de vedere
structural este caracterizat prin prezența de celule nervoase - neuronii
cu prelungirile acestora (dendrite și axon) și celulele nevroglice sau
gliale.
Din punct de vedere funcțional se caracterizează prin percepția de
stimuli din mediul intern și extern organismului, stimuli care sunt
analizați și integrați pentru a produce răspunsuri adaptate și
coordonate la nivelul diferitelor organe efectoare.
Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos se clasifică în SNC
înglobând creierul și măduva spinării și SNP care este constituit din
toate celelalte componente tisulare nervoase: ganglioni nervoși extra și
intramurali, nervi, terminațiuni nervoase libere și încapsulate etc.
NEURONUL - CLASIFICAREA MORFOLOGICĂ
(după forma și numărul de prelungiri)
> Neuroni unipolari, având un axon și rudimente dendritice
(nucleul accesor al trigemenului).
> Neuroni pseudounipolari: având un corp celular rotund cu o
unică prelungire, care după un scurt traiect se divide în „T“. Acești
neuroni au o dendrită și un axon (neuronii din ganglionii spinali).
> Neuroni bipolari: având un axon și o unică dendrită (neuronii
de asociație bipolari din retină, din ganlionul Corti și Scarpa)
> Neuroni multipolari: având un axon și mai multe dendrite
(neuronii motori stelați ai coarnelor anterioare medulare, neuronii
piramidali din scoarta creierului, neuronii piriformi purkinje din scoarta
cerebelului)
> Neuroni amacrini: lipsiti de axon (neuronii amacrini din
retina)

160
NEURONUL-CLASIFICAREA FUNCȚIONALĂ
Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice
> Neuroni senzitivi: dendritele lor intră în structura
receptorilor din țesuturi și organe, numite terminații senzitive
(transmiterea impulsului nervos de la dendrită - corp neuronal -
axon).
> Neuroni motori: axonii lor se termină pe efectori (fibre
musculare), sunt terminații motorii.
Echivalentul interstițial în țesutul nervos este reprezentat de
nevroglie. Celulele gliale (gliile) din structura sistemului nervos
sunt:
Glii centrale (în SNC):
• macrogliile - astrocitul protoplasmatic
- astrocitul fibros
- oligodendroglia
- glii ependimo-ventriculare
• microglia - aparține prin originea mezenchimală, structural
și funcțional, sistemului macrofagic.
NEURONUL- STRUCTURĂ
Neuronul, unitatea morfo - funcțională a țesutului nervos este
alcătuit din:
1. corpul celular - pericorionul.
2. prelungirile citoplasmatice – axonul (prelungire unica) si
dendritele (prelungiri multiple)

161
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

Neuronul are un nucleu mare, rotund, excentric, veziculos, cu

cromatină puțină și nucleolat. în citoplasmă se evidențiază organite
specifice, neurofibrilele ( impregnație argentică ) și corpusculii bazofili
Nissl ( violet cresil, albastru de toluidină ).
Fibrele nervoase reprezintă prelungirea celulei nervoase, axonul învelit
sau nu în teci concentrice. Este reprezentată fie de o dendrită, fie de un
axon. Se clasifică în:
1 • fibre nervoase mielinice
2. fibre nervoase amielinice
Fibra nervoasă mielinică este o structură cilindrică cu porțiunea centrală
ocupată de axon, învelit de teaca de mielină, teaca Schwann, teaca
Henle ( conjunctivă ).
în secțiune longitudinală, colorată cu acid osmic se observă în negru
teaca de mielină, iar pe traseul fibrelor se văd strangulațiile Ranvier și
incizurile Schmidt - Lantermann.
SISTEMUL NERVOUS CENTRAL
MĂDUVA SPINĂRII
în secțiune transversală se observă aspectul de "fluture" sau al literei H al
substanței cenușii, dispusă sub formă de coame anterioare și posterioare
în jurul canalului ependimar. Pe linia mediană se observă incizura
anterioară și posterioară. Stratul cel mai intern al meningelui, piamater
este subțire și strâns aplicat pe măduvă. în funcție de planul de secțiune
aplicat se poate observa în incizură, stratul intermediar format din țesut
conjunctiv lax, reprezentând stratul arahnoidian. Coarnele anterioare și
posterioare sunt formate din substanță cenușie, în timp ce restul măduvei
(cordoanele) conține fibre nervoase mielince și celule de susținere.
De reținut dispoziția substanței albe - periferic în comparație

162
 Histologie Medicală - Partea Generală
cu cea cenușie, localizată
Lucrări practicecentral.
Se examinează cu obiectiv mare neuronii mari, multipolari din coarnele
anterioare ale substanței cenușii. Sunt neuroni motori cu nucleu eucrom
si nucleol unic evident, iar în citoplasmă se observă corpusculii bazofili
Nissl.
De remarcat numeroși nuclei mici aparținând celulelor gliale situați printre
neuroni și fibrele nervoase. în colorația uzuală H&E nu este vizibilă
citoplasmă, dar se observă formă stelată cu numeroase prelungiri.
Acestea sunt celule de suport ale țesutului nervos. Trebuie să reținem că
nu există țesut conjunctiv în cortex și măduva spinării. Celulele gliale pot
curăța țesutul nervos de detritusurile celulare și pot asigura un rol
metabolic sau trofic în relația lor cu neuronii. Căutați trei tipuri de nuclei:
• Mari, largi aparținând astrocitelor.
• Cei mai mici, denși, rotunzi aparținând oligodendrocitelor.
• Alungiți, subțiri, intens colorați aparținând microgliei.
De studiat:
1. Substanța cenușie și substanța albă a măduvei spinării și
localizarea acestora.
2. Canalul ependimar și fisura mediană anterioară.
3. Coamele anterioare și posterioare ale măduvei spinării și
aspectul caracteristic de "fluture" sau al literei H în secțiune transversală.
4. Arahnoida și pia mater - localizate la periferia măduvei.
5. Neuroni mari, motori localizați în coamele anterioare; prelungiri
nervoase și celule de susținere.
6. în citoplasmă neuronilor mari cu nudei palid colorați și nucleoli
intens bazofili se evidențiază un material granular, intens colorat bazofil,
reprezentați de corpii Nissl.
7. Canalul ependimar este tapetat de celule ependimare. Prin TEM
(transmission electron micrograph) s-a constatat ca aceste celule
cilindrice prezinta complexe jonctionale ce formeaza o bariera intre
lichidul cerebrospinal si tesutul nervos, iar la polul apical au cili si
microvili, cilii favorizand deplasarea lichidului cerebrospinal.

163
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

CEREBELUL - CORTEXUL CEREBELOS

Suprafața cerebelului prezintă numeroase invaginâri care-1
divid în lobuli, prezentând superficial cortexul ( substanța
cenușie ) și central, un miez de substanță albă. Substanța albă
este formată din fibre nervoase, colorate în negru prin
impregnație argentică. Cortexul cerebelos este format din 3
straturi:
• Stratul molecular extern ( palid colorat în roz ). Conține
puțini neuroni și multe fibre nervoase nemielinizate.
• Stratul granular intern, cu numeroși neuroni mici, denși
și colorați bazofil. Neuronii stratului granular sunt printre cei mai
mici neuroni din corpul uman și au o structură tipică.
• Stratul celulelor Purkinje - situat intermediar între
stratul molecular și stratul granular. Neuronii Purkinje sunt
proeminenți și au pericarionii de aspect piriform; multe dendrite
ramificate în stratul molecular și un singur axon, care nu se
observă în secțiunile colorate cu H&E

CREIERUL - CORTEXUL CEREBRAL

Meningele limitează la periferie sistemul nervos central, fiind
format din trei straturi de țesut conjunctiv.
. Dura matter, la periferie format din țesut conjunctiv dens
• Arahnoida, stratul mijlociu format din trabecule
conectate atât cu dura matter, cât și cu pia matter. Spațiul între
arahnoida și pia matter se numește spațiul subarahnoidian,
avascular și conține lichidul cerebrospinal produs în ventriculi,
care înconjoară întregul sistem nervos central, cu rolul de
protecție, suport și metabolic.
• Pia matter, la interior format din țesut conjunctiv lax în
contact direct cu cortexul și măduva spinării. Conține
numeroase vase sanguine.
De studiat: cele 6 straturi ale cortexului cerebral.
I. Stratul plexiform sau molecular, situat submeningeal
164
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

este format din structuri fibrilare, puține celule, majoritatea sunt

celule gliale și ocazional celule Cajal.
II. Stratul granular extern - format din celule piramidale
mici și celule granulate, de asemenea numite celule stelate.
III. Stratul piramidal extern - format din celule piramidale
mici ( superficial) și medii ( profund ). Nu este bine demarcat
față de stratul anterior.
IV. Stratul granular intern - se caracterizează prin
prezența a numeroase celule granulate mici, elementele
esențiale fiind celulele Martinotti.
V. Stratul piramidal intern - format din celule piramidale
mari numite celule Betz.
VI. Stratul polimorf - situat adiacent substanței albe, este
format
din celule de forme diferite: fusiforme, piramidale, granulate.

SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

în organizarea sistemului nervos periferic sunt incluse organe
nervoase ca ganglionii ( spinali, crantent, vegetat.vt ) si nervi
periferici.
GANGLIONUL SPINAL
Ganglionul spinal reprezintă o aglomerare de corpi celulari
neuronali, pseudounipolari localizați de-a lungul rădăcinii
posterioare a nervilor rahidieni sau spinali.
Se observă neuroni rotunzi, de diferite mărimi, mulți dintre ei
chiar mari. Aceștia sunt neuroni senzitivi, pseudounipolari. Se
observă substanța fin granulară, Nissl; nucleii eucromi în
general cu localizare centrală în neuron; nucleoli proeminenți și
o capsulă conjunctivă fibroasă bine definită, dublată de celule
satelite. Aceste celule satelite sunt comparabile cu celulele
gliale de la sistemul nervos central sau cu celulele Schwann de
la nervii periferici, cu deosebirea că nu produc mielină.
Prelungirile neuronale trec înăuntru și înafara ganglionului,
165
 Histologie Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

separând corpul celular în grupuri strânse. De reținut că aceste

prelungiri nu fac sinapse cu neuronii în ganglionul spinal; sunt
prelungiri aferente sau eferente ale neuronilor pseudounipolari,
care există aici. Ganglionul spinal este înconjurat de o capsula
de țesut conjunctiv dens și neregulat.
De studiat: corpii celulelor neuronale organizati in grupuri,
prezentand un inel de celule satelite.

NERVII PERIFERICI
Sunt formați din fibre nervoase dispuse paralel între ele și în
fascicule, fiind solidarizate prin țesut conjunctiv.
De studiat: o secțiune transversală colorată cu H&E:
1. La periferie, epinervul înconjoară în totalitate nervul și este
format din țesut conjunctiv dens. Din epinerv se desprind septe
conjunctive, care înconjoară direct fascicolele de fibre
nervoase, formând perinervul. Aceste teci conjunctive au aspect
fibrilar, palid eozinofil. Septele conjunctive din interiorul
pachetului de fibre nervoase formează endonervul.
VII. Fibrele nervoase, dispuse în fascicole sunt formate din
axoni centrali, cu aspect punctiform; înconjurați de un spațiu
clar, tecile de mielina dizolvate prin preparare, aceste spatii fiind
limitate de tecile schwann.
VIII. De mentionat ca tecile de mielina pot fi puse
in evidenta prin impregnare cu acid osmic, in negru.

Axonul prezinta con de emergenta=locul unde se insera axonul

din perikarion; nu exista corpi tigroizi aici.

166
Histologic Medicală - Partea Generală
Lucrări practice

167
Hlarelogle Medicală - Parcea Generala
Lucrări practice

146