Niveluri de organizare

Celule, tesuturi, organe, sisteme de organe, organism

Celula este definita ca fiind unitatea fundamentala, structurala, functionala si

genetica a tuturor organismelor vii.
Ca unitate functionala, celula indeplineste functiile organismului.
Ca unitate genetica, celula, prin ADN-ul continut in genele plasate in cromozomi, are
rolul de a inmagazina si transmite informatiile genetice de la parinti la urmasi, prin
reproducere.
Frecvent, celulele sunt integrate in tesuturi, rareori exista singure (celulele sexuale:
ovului si spermatozoidul).
Forma celulelor, initial sferica, se modifica ulterior in raport cu functiile indeplinite.
Dimensiunile celulelor variaza in functie de rolul indeplinit, de factorii mediului
extern, de starea fiziologica a organismului. In medie au dimensiuni cuprinse intre 20-30
microni, dar sunt si celule de dimensiuni mari ca fibrele musculare striate scheletice, a caror
lungime atinge 10-12 cm
Celulele pot fi procariote sau eucariote in functie de structurile interne sau organitele
pe care le contin.

Celulele procariote (pro (gr.) – inainte,

karyon (gr.)- nucleu) sunt cele mai simple. Ele
contin mai putina informatie genetica, localizata
la nivelul unui nucleoid, care reprezinta o
regiune din citoplasma nedelimitata de o
membrana. In aceste celule singurele organite
prezente sunt ribozomii si de aceea ele sunt
capabile de actiuni mai putin complexe decat
celulele eucariote.

Celulele eucariote (eu (gr.)= adevarat,

karyon (gr.) = nucelu) sunt celulele cele mai
complexe structural si functional decat celulele
procariote. Informatia genetica este stocata la nivelul
unui nucleu adevarat, delimitat de o membrana.

Lecția de Biologie – www.lectiadebiologie.ro

Pagina 1
 Structura unei celule eucariote și funcțiile elementelor componente

1. Învelisurile celulare
2. Citoplasma
3. Nucleul

1. Invelisurile celulare

Membrana celulara
(plasmalema) este formata dintr-un bistrat
de fosfolipide in care sunt dispersate
molecule proteice. Aceste molecule se pot
misca liber in bistratul lipidic, ceea ce a
atras denumirea de modelul „mozaicului
fluid” pentru descrierea structurii
membranei celulare.

Cele doua componente majore ale

membranei plasmatice, proteinele si
fosfolipidele sunt cele care permit sau nu
ca o substanta sa intre sau sa iasa din celula. Astfel, substantele liposolubile vor trece direct
prin bistratul lipidic, in timp ce substantele hidrosolubile vor traversa membrana prin
intermediul proteinelor membranare.

Fosfolipidele membranare si proteinele membranare ii confera membranei

proprietatea de permeabilitate selectiva, adica unele substante pot trece prin membrana, in
timp ce altele nu.

2. Citoplasma

Citoplasma este masa celulara fundamentala situata între nucleu si membrana. Este
un sistem coloidal in care mediul de dispersie este apa iar faza dispersata este ansamblul de
micelii coloidale ce se gasesc in miscare browniana.

In functie de gradul de organizare se disting 2 componente:

Þ Citoplasma fundamentala = hialoplasma = citosol - reprezentata de o solutie

fluida sau gelatinoasa în care se gasesc în suspensie celelalte structuri citoplasmatice; în
hialoplasma exista o retea de filamente proteice = citoschelet care asigura forma celulei si
miscarea ordonata a celorlalte componente celulare.

Lecția de Biologie – www.lectiadebiologie.ro

Pagina 2
 Þ Citoplasma structurala - reprezentata de organite (=organele) celulare -
structuri diferentiate ale citoplasmei care îndeplinesc diverse functii în cadrul celulei. Acestea
sunt de doua tipuri: comune tuturor celulelor si specifice, prezente numai in anumite celule,
unde indeplinesc functii speciale.

Organitele comune:

- Reticulul endoplasmic
- Ribozomii
- Aparatul Golgi
- Mitocondriile
- Lizozomii
- Centrozomul

Reticulul endoplasmic (RE) este un sistem de tubuli si cisterne aplatizate care face
legatura intre nucleu si membrana celulei. Este de doua tipuri: rugos (RER) sau granular si
neted (REN).
Reticulul endoplasmic rugos (RER) isi datoreaza numele prezentei ribozomilor pe
suprafata externa, fapt care determina o imagine granulara, rugoasa, la microscopul electronic.
Este format mai ales din cisterne aplatizate. Ele participa alaturi de ribozomi la procesul de
sinteza proteica si de fosfolipide.
Reticulul endoplasmic
neted (REN) isi datoreaza numele
lipsei ribozomilor de pe suprafata
externa. Este format mai ales din
tubuli. Functiile REN sunt diferite
in functie de tipul celular: sinteza
de steroizi in glandele suprarenale
si gonade, distrugerea materialelor
toxice din ficat, reglarea
concentratiei intracelulare de Ca2+
in muschi.

Ribozomii sunt organite bogate in

ribonucleoproteine, de forma unor granule ovale
sau rotunde (150-250 Å). Exista ribozomi liberi
in matricea citoplasmatica si asociati reticulului
endoplasmic neted, care formeaza ergastoplasma
(RER). Ribozomii reprezinta sediul sintezei
proteice.

Lecția de Biologie – www.lectiadebiologie.ro

Pagina 3
 Aparatul Golgi (dictiozomii)
este un ansamblu de cisterne aplatizate,
suprapuse, localizat de obicei in
apropierea nucleului. Rolul sau este de a
prelua produsii de sinteza din RER,
produsi care vor fi supusi unor procese
de maturare (secventiere, glicozilare) si
excretie extracelulara prin exocitoza.

Mitocondriile sunt
„centralele energetice” ale celulei.
Ele convertesc energia stocata in
macromoleculele bogate in energie
(lipide si glucide) in ATP folosit
pentru toate activitatile celulei. Au
o forma ovoida, care se poate
schimba in cursul deplasarii prin
celula. Prezinta o membrana
externa si o membrana interna.
Aceasta din urma este pliata
formand numeroase criste mitocondriale. Membrana interna este specializata in conversii
energetice.

Lizozomii sunt corpusculi sferici care

contin enzime hidrolitice, capabile
practic sa digere orice tip de
macromolecula din celula. Membrana
care inconjoara lizozomii izoleaza aceste
enzime de restul celulei. Rolul lor este de
a digera bacteriile periculoase si
corpurile straine, particulele fagocitate si
organitele imbatranite.

Lecția de Biologie – www.lectiadebiologie.ro

Pagina 4
 Centrozomul este situat in apropierea
nucleului si se manifesta in timpul diviziunii
celulare. Este format din doi centrioli cilindrici,
orientati perpendicular unul pe celalalt si
inconjurati de o zona de citoplasma vascoasa
numita centrosfera. Centrozomul are rol in
diviziunea celulara. Lipseste in neuroni.

 Organitele specifice celulelor animale:

- Miofibrilele
- Neurofibrilele
- Corpii Nissl (corpii tigroizi)

Miofibrilele sunt organite

specifice fibrelor musculare, care le
confera acestora proprietati
contractile.
Sunt formate din miofilamente de
miozina (groase – de cca 100 Ä) care
formeaza discuri intunecate
(impreuna cu capetele libere ale
miofilamentelor de actina) si de
actina (subtiri de cca 50 Ä).

In centrul discului clar se afla o portiune mai intunecata – membrana Z. Doua membrane Z
succesive delimiteaza un sarcomer – unitatea morfofunctionala a fibrei musculare.

Neurofibrilele constituie o retea care se intinde in citoplasna neuronului, in

axoplasma si in dendrite.

Lecția de Biologie – www.lectiadebiologie.ro

Pagina 5
 Corpii Nissl sau corpii tigroizi sunt echivalenti ai ergastoplasmei pentru celula
nervoasa.

In afara organitelor comune si specifice, in citoplasma se mai gasesc si incluziunile

citoplasmatice, care au caracter temporar si sunt reprezentate prin granule de substante de
rezerva, produsi de secretie si pigmenti.

3. Nucleul

Nucleul este cel mai important organit

din celula, deoarece contine materialul genetic
organizat sub forma de cromozomi. Nucleul este
delimitat de o membrana (anvelopa) nucleara
prevazuta cu pori si contine nucleoplasma cu 1-
2 nucleoli. Informatia genetica continuta in
nucleu sub forma de cromatina este formata din
ADN si proteine numite histone. Cand celula se
pregateste sa se divida, cromatina se
condenseaza si formeaza cromozomii.

Membrana nucleara, poroasa, este dubla, cu structura trilaminata, constituita din

doua foite, una externa spre matricea citoplasmatica, ce prezinta ribozomi si se continua cu
citomembranele reticlului endoplasmic si o foita interna aderenta miezului nuclear. Intre cele
doua membrane exista un spatiu numit spatiu perinuclear.

Acizii nucleici (ADN, ARN) – tipuri si rol

In toate celulele exista doua tipuri

de acizi nucleici : acidul dezoxiribonucleic
(ADN) si acizii ribonucleici (ARN),
alcatuiti din nucleotide.

O nucleotida este formata din:

→ Baza azotata
- Purinica: adenina (A) si
guanina (G)
- Pirimidinica: timina (T),
citozina (C), uracilul (U)
→ Un zahar, ce este o pentoza:
riboza, in ARN si dezoxiriboza, in
ADN;

Lecția de Biologie – www.lectiadebiologie.ro

Pagina 6
 → Un radical fosfat

In structura ADN-ului intra A, G, T si C, iar in ARN, locul timinei este luat de

uracil (U).
ADN-ul este o macromolecula bicatenara si complementara (A=T, T=A, G≡C,
C≡G).
ARN-ul are o structura monocatenara, si poate fi:
- ARN viral (material genetic la ribovirusuri)
- ARN celular, poate fi: mesager (ARNm), copiaza informatia genetica dintr-o
catena a ADN-ului, realizand fenomenul de transcriptie; ribozomal (ARNr), intra in
alcatuirea ribozomilor; de transport (ARNt), transporta aminoacizii la locul sintezei
proteice.

Funcţiile celulei:

1. Excitabilitatea – este răspunsul specific dat de o celulă la acţiunea unui factor de

mediu (temperatura, radiatii, unele substante toxice, agentii patogeni).
2. Mişcarea - presupune deplasarea activă a unor constituenţi celulari (mitocondrii,
cloroplaste), precum şi curenţii citoplasmatici din celulă. Unele celule au cili, flageli sau
pseudopode.
3. Semipermeabilitatea - este proprietatea membranei celulare de a fi permeabilă pentru
apă şi anumite substanţe sub formă de ioni sau molecule şi impermeabilă pentru substanţe de
dimensiuni mari.
4. Transportul celular - poate fi pasiv (fără consum de energie) prin difuziune (deplasarea
moleculelor de la concentraţie mare la concentraţie mică) şi prin osmoză (trecerea apei prin
membrane dintr-o soluţie diluată spre o soluţie concentrată) sau activ, cu consum de energie.
Se realizează împotriva gradientului de concentraţie (de la concentraţie mică la concentraţie
mare), prin utilizarea proteinelor de transport, canalelor sau pompelor ionice.
5. Polarizarea electrică a membranei - datorită repartiţiei inegale a ionilor (+) şi (-) pe
cele două feţe ale membranei.

Fosfolipidele membranare si proteinele membranare ii confera membranei

proprietatea de permeabilitate selectiva, adica unele substante pot trece prin membrana, in
timp ce altele nu.

Permeabilitatea selectiva permite celulei sa importe si sa acumuleze molecule

esentiale in concentratii suficient de mari pentru asigurarea unui metabolism normal si sa
exporte produsii rezultati in urma metabolismului (cataboliti) sau alte substante care ar putea
interfera cu metabolismul sau. Schimburile celulei se sealizeaza cu mediul extracelular in care
se gaseste lichid interstitial ce deriva din sange. Lichidul interstitial poate fi considerat ca o
substanta nutritiva foarte bogata in aminoacizi, acizi grasi, vitamine, hormoni sau
neurotransmitatori, saruri si produsi de catabolism. Pentru ca o celula sa se pastreze sanatoasa,
ea trebuie sa extraga din aceasta substanta compusii care ii sunt necesari la un anumit moment
dat si sa elimine ce nu ii este folositor.
Lecția de Biologie – www.lectiadebiologie.ro
Pagina 7
 Moleculele individuale pot traversa membrana pasiv sau activ.

In procesele pasive, substantele trec prin membrana fara nici un consum energetic
din partea celulei.

In procesele active transportul se face cu consum energetic (se consuma ATP – acid
adenozintrifosforic, produs in celula).

Mecanisme de transport pasiv

Difuzia este definita ca fiind miscarea pasiva a moleculelor unui gaz sau a unui
lichid de la o regiune unde exista in concentratie mare spre o regiune unde exista in
concentratie mica. Toate moleculele poseda energie cinetica, aflandu-se intr-o stare de
permanenta agitatie sau miscare browniana, lovindu-se unele de altele si schimbandu-se
directia dupa fiecare coliziune. Efectul general al acestei miscari dezorganizate este ca
moleculele se deplaseaza din zonele unde sunt mai concentrate, spre zonele unde sunt mai
putin concentrate, adica in conformitate cu gradientul lor de concentratie.

Pentru ca difuzia sa se produca trebuie respectate urmatoarele conditii:

1. Substanta sa fie mai concentrata pe o fata a membranei

2. Membrana sa fie permeabila pentru acea substanta

Difuzia poate fi de doua tipuri: asistata si neasistata.

Difuzia neasistata a compusilor liposolubili sau a particulelor foarte mici se numeste

difuzie simpla. Un nume special este dat difuziei neasistate prin membrana a apei, proces
care se numeste osmoza.

Lecția de Biologie – www.lectiadebiologie.ro

Pagina 8
 Difuzia asistata prin molecule proteice transportoare se numeste si difuzie facilitata.

Difuzia simpla

Compusii apolari (fara sarcina electrica) si cei liposolubili (solubili in lipide)

difuzeaza direct prin bistratul lipidic. Din categoria acestor compusi fac parte oxigenul,
dioxidul de carbon, lipidele si alcoolul. Deoarece oxigenul este intotdeauna in concentratie
mai mare in sange decat in tesuturi, el difuzeaza continuu in celule, in timp ce dioxidul de
carbon in concentratie mai mare in celule difuzeaza din celule in sange.

Majoritatea compusilor hidrosolubili (solubili in apa) si ionii sunt incapabili sa treaca

prin bistratul lipidic deoarece sunt respinsi de fosfolipide. Ei traverseaza membrana la nivelul
unor canale speciale formate din proteine transmembranare. Acestea delimiteaza in centrul lor
un por hidrofil prin care compusul hidrofil sau ionii traverseaza membrana. Majoritatea
canalelor sunt echipate cu ,,porti” care pot fi deschise sau inchise. Deschiderea sau inchiderea
acestor porti are un rol cheie in raspunsurile celulelor la stimuli.

Osmoza

Moleculele de apa pot sa traverseze foarte usor bistratul lipidic membranar chiar
daca sunt polare, deoarece sunt molecule foarte mici, capabile sa se strecoare printre
fosfolipidele alaturate. Difuzia apei prin membrana se numeste osmoza.

Daca o celula este plasata intr-o solutie izotona (aceeasi concentratie de solviti =
substante dizolvate, ca si in celula), ea nici nu se umfla, nici nu se zbarceste deoarece primeste
si pierde cantitati egale de apa. Daca celula este plasata intr-o solutie hipertona (o
concentratie de solviti mai mare decat in celula), ea se va zbarci deoarece pierde o mare
cantitate de apa prin osmoza. Daca celula este plasata intr-o solutie hipotona (o concentratie
de solviti mai mica in celula), ea se va umfla deoarece primeste mari cantitati de apa prin
osmoza. In concluzie, apa traverseaza intotdeauna membrana prin osmoza trecand de la un
mediu hipoton (cu concentratie mare de apa) la un mediu hiperton (cu concentratie mai mica
de apa). Nu conteaza daca solvitii de pe cele doua fete ale membranei sunt diferiti, importanta
este concentratia lor pe fiecare fata.

Osmoza este o realitate cu care celulele, si intreg organismul, trebuie sa

supravietuiasca. In anumite conditii, osmoza faciliteaza anumite functii. De exemplu, tubul
digestiv al omului produce cativa litri de fluid (sucuri digestive) care sunt reabsorbiti osmotic
de celulele ce captusesc intestinul. Daca procesul de reabsorbtie nu se produce, ca in cazul
diareei acute, se elimina cantitati mai mari de apa si se instaleaza deshidratarea.

Lecția de Biologie – www.lectiadebiologie.ro

Pagina 9
 Mecanisme de transport activ

Transportul activ este transportul solvitilor contra gradientului lor de concentratie,

adica de la concentratie mica la concentratie mare. Pentru realizarea acestui transport este
necesar un consum energetic. Energia este furnizata direct sau indirect prin hidroliza ATP.

Transportul activ este de mai multe tipuri:

-primar: pentru functionarea proteinei transportoare este necesara hidroliza directa a

ATP-ului. In acest caz proteinele transportoare se numesc pompe.

- secundar (cotransport): energia necesara pentru transferul unei molecule sau ion
impotriva gradientului sau de concentratie este obtinuta prin transferul altei energii conform
gradientului ei de concentratie. De exemplu, pompa de Na+/K+.

Pentru introducerea in celula a unor particule mari sau a macromoleculelor exista

transportul vezicular, cu doua forme, exocitoza si endocitoza.

Exocitoza este un mecanism

care transporta substantele din celula in
exterior. Prin acest proces se realizeaza
secretia hormonala, eliberarea de
neurotransmitatori, secretia de mucus
si, in unele cazuri, eliberarea produsilor
de catabolism. In exocitoza, substanta sau produsul celular care trebuie eliminat este inclus
intr-un sac membranar numit vezicula. Vezicula migreaza catre membrana plasmatica cu care
fuzioneaza si apoi se rupe, eliberand continutul in afara celulei. Procesul presupune o etapa de
,,docare” in care proteinele din membrana veziculei recunosc anumite proteine din membrana
citoplasmatica, se leaga de ele si aduc cele doua membrane suficient de aproape pentru a
fuziona. Bucata de membrana adaugata prin exocitoza va fi indepartata prin endocitoza.

Endocitoza este procesul prin

care substanta de transportat este inclusa
progresiv intr-o cuta membranara si se
deplaseaza in citoplasma, unde continutul
sau este digerat. Se cunosc trei forme de
endocitoza: fagocitoza, pinocitoza si
endocitoza mediata de receptori.

Lecția de Biologie – www.lectiadebiologie.ro

Pagina 10