Celula și organitele celulare

Urmărește cursul integral pe YouTube

Cuprins:

2.1. Celula
2.2. Dimensiunile celulelor
2.3. Structura celulei
2.1. Celula
Toate nivelurile de organizare ale corpului omenesc (atom, moleculă,
macromoleculă, organit, celulă, țesut, organ, sistem de organe, organism)
contribuie la baza morfo-funcțională a întregului organism.

Figura 2.1 Niveluri de organizare a corpului uman.

Celula reprezintă unitatea morfo-funcțională și genetică a organizării
materiei vii. Ca formă de existență, aceasta poate funcționa individual sau în
grup, atunci când contribuie la formarea țesuturilor.
Forma celulelor este în strânsă legătură cu funcțiile îndeplinite de fiecare
dintre acestea. În stadiu incipient de dezvoltare, toate celulele prezintă o
formă globuloasă, care în unele cazuri se poate menține constantă (celulele
sanguine, celulele adipoase sau cartilaginoase, ovulul). În alte cazuri, celulele
pot căpăta forme stelate, cubice, fusiforme, cilindrice, etc.
2.2. Dimensiunile celulelor
 Stabilirea dimensiunilor celulelor este dependentă de mulți factori, printre
care:

 specializarea lor;
 starea fiziologică a organismului;
 condițiile de mediu extern;
 vârsta.

Câteva exemple celule și dimensiunile lor:

 hematia: 7,5 μ (1 μ = 0,001 mm);

 ovulul: 150 – 200 μ;
 fibra musculară striată: 5 – 15 cm;
 dar media celulară variază între 20 – 30 μ.

2.3. Structura celulei

Cele 3 componente principale care intră în alcătuirea unei celule sunt:

1. Membrana celulară
2. Citoplasma
3. Nucleul

1. Membrana celulară, cunoscută și sub denumirea de membrană

plasmatică sau plasmalema, înconjoară conținutul celular, separă
structurile interne de mediul extracelular, contribuind la asigurarea formei
celulei. Principalele componente din structura sa sunt: proteine și
fosfolipide. Acestea din urmă sunt alcătuite dintr-o componentă hidrofilă și
una hidrofobă. Orientarea porțiunii hidrofile este către margini și a celei
hidrofobe în interior. Prin dispunerea lor, porțiunea hidrofilă formează
un strat dublu (bistrat) care la interior cuprinde porțiunea hidrofobă a
fosfolipidelor. Această componentă hidrofobă intervine în restricționarea
accesului transmembranar a ionilor și moleculelor solubile în apă
(hidrosolubile).
Pe de altă parte, proteinele sunt cele care sunt responsabile de funcțiile
specializate ale membranei și intervin în funcționarea mecanismelor de
transport transmembranar. Acestea pot fi dispuse pe fața internă sau
externă a membranei, dar și înglobate în membrană (dispunere
transmembranară). Ca urmare a acestei distribuții neuniforme a proteinelor
 în structura lipidică membranară, modelul structural generat este
denumit mozaic fluid.

Figura 2.2 Modelul mozaic fluid al membranei celulare.

Pe lângă componentele menționate anterior, membrana celulară prezintă
pe fața externă și glucide puternic încărcate negativ, de
tip glicoproteine și glicolipide. Colesterolul se află doar la interiorul
stratului fosfolipidic hidrofob.
În cazul unor celule, citoplasma poate prezenta anumite prelungiri care sunt
acoperite de membrana plasmatică. Acestea pot fi:

 Temporare și neordonate: pseudopodele, în cazul leucocitelor;

 Permanente: microvilii de la nivelul mucoasei intestinale și a epiteliului
tubilor renali (la polul apical al nefrocitelor); polul apical al celulelor
senzoriale gustative; cilii din epiteliul mucoasei traheei; butonii olfactivi
prezină cili; celulele epiteliale senzoriale auditive și vestibulare prezintă cili.
 Desmozomi, acei corpusculi de legătură care solidarizează celulele
epiteliale.

2. Citoplasma prezintă o structură complexă cu implicații în desfășurarea

principalelor funcții vitale. În esență, citoplasma este un sistem coloidal în
care apa este mediul de dispersie, iar faza dispersată este reprezentată de
un ansamblu de micelii coloidale care se găsesc într-o mișcare browniană.
Din punct de vedere funcțional, citoplasma prezintă o componentă
nestructurată (hialoplasma) și o componentă structurată, reprezentată
de organitele celulare. Acestea din urmă pot intra în alcătuirea tuturor
celulelor sau pot fi specifice, fiind prezente doar în cazul anumitor celulele și
la nivelul cărora îndeplinesc anumite funcții.

Figura 2.3 Organizarea generală a unei celule.

Organitele comune sunt:

 Reticul endoplasmatic (RE) neted

 Reticul endoplasmatic rugos (ergastoplasma)
 Ribozomi (corpusculii lui Palade)
 Aparatul Golgi (dictiozomi)
 Mitocondria
 Lizozomi
 Centrozomul

Reticulul endoplasmatic (RE)

Structura: RE se prezintă sub forma unui sistem canalicular care face
legătura între membrana plasmatică și membrana nucleară (cea externă). RE
neted este o rețea de citomembrane care prezintă un aspect variat,
dependent de activitatea celulară. Forma diferențiată a RE este RE rugos
(ergastoplasma) care prezintă ribozomi pe partea externă a peretelui
membranar.
Funcții: Din punct de vedere funcțional, RE este un sistem circulator
intracitoplasmatic. RE neted are un rol important în metabolismul
glicogenului. RE rugos, prin prezența la nivelul său a ribozomilor, intervine
în sinteza proteică.
Ribozomii (corpusculii lui Palade)
Structura: Ribozomii prezintă numeroase ribonucleoproteine cu forme de
granule ovale sau rotunde, având dimensiuni între 150 – 250 Å. În matricea
citoplasmatică ribozomii există liberi și asociați RE neted, formând astfel
ergastoplasma (RE rugos).
Funcții: Ribozomii sunt sediul principal al sintezei proteice.
 Figura 2.4 Dispunerea unor organite celulare.
Aparatul Golgi (dictiozomi)
Structura: Aparatul Golgi este un sistem membranar alcătuit din micro- și
macrovezicule și cisterne alungite, aflat în apropierea nucleului, în zona cea
mai activă a citoplasmei.
Funcții: Aparatul Golgi intervine în excreția anumitor substanțe celulare.
 Figura 2.5 Structura aparatului Golgi.
Mitocondriile
Structura: Mitocondriile prezintă o formă ovală, rotundă, având un perete
de structură trilaminară lipoproteică (membrană internă - spațiu -
membrană externă). Între membrana externă (învelișul extern) și cea internă
există un interspațiu. Membrana internă este plicaturată (prezintă
numeroase pliuri) care contribuie la formarea de creste mitocondriale. La
interior se adăpostește matricea mitocondrială la nivelul căreia se găsesc
sisteme enzimatice care sunt responsabile de fosforilarea
oxidativă (sinteza ATP - adenozin-trifosfat).
Funcții: Din structura mitocondriilor se deduce funcționarea acestora ca
sediu al fosforilării oxidative, cu eliberare de energie.
 Figura 2.6 Structura mitocondriei.
Lizozomii
Structura: Lizozomii sunt corpusculi sferici distribuiți în întreaga
hialoplasmă. Aceștia conțin enzime hidrolitice care au rol important în
celulele fagocitare, cum ar fi leucocitele, macrofagele.
Funcții: Lizozomii intervin în digestia substanțelor și a particulelor care
pătrund în celulă, dar și a fragmentelor de celule sau țesuturi.
Centrozomul
Structură: Centrozomul este situat în apropierea nucleului și se manifestă în
timpul diviziunii celulare. Aceste este alcătuit din 2 centrioli cilindrici,
perpendiculari unul pe celălalt, în jurul cărora se află o zonă de citoplasmă
vâscoasă denumită centrosferă.
Funcții: Având în vedere manifestarea sa în timpul diviziunii celulare, se
deduce rolul său în diviziunea celulară. Este absent în neuroni.
Organitele specifice sunt:

 Miofibrilele – elemente contractile din sarcoplasma (este citoplasma

celulelor musculare) fibrelor musculare;
 Neurofibrilele – reprezintă o rețea localizată în citoplasma neuronului, în
axoplasmă și în dendrite;
 Corpii Nissl sau corpii tigroizi sunt un echivalent al ergastoplasmei însă
pentru celula nervoasă.

Pe lângă organitele comune și specifice menționate, citoplasma mai

prezintă și incluziuni citoplasmatice, cu caracter temporar și care sunt
 reprezentate prin: granule de substanțe de rezervă, produși de secreție,
pigmenți.
3. Nucleul este o componentă constitutivă principală în structura celulei.
Acesta intervine în coordonarea proceselor biologice celulare fundamentale
pentru care: conține materialul genetic, are rol în controlarea
metabolismului celular, în transmiterea informației genetice. În celulă, nu are
o poziție fixă, acesta poate fi dispus central sau excentric (în cazul celulelor
adipoase, mucoase). În general, are forma similară celulei (NU
întotdeauna!).
Din punct de vedere al numărului nucleilor, celulele pot fi:

 Mononucleate – majoritatea celulelor;

 Binucleate – hepatocitele (sunt celulele ficatului);
 Polinucleate – fibra musculară striată;
 Anucleate (fără nucleu) – hematia adultă.

Valorile dimensiunilor nucleului pot varia între 3 – 20 μ, care corespund

ciclului funcțional al celulei și se găsesc într-un raport de 1/3 – 1/4 cu
citoplasma.
Din structura nucleului fac parte:

 Membrana nucleară
 Carioplasma
 Nucleoli (unul sau mai mulți)

Membrana nucleară este poroasă, dublă, prezintă o structură

trilaminată (membrană internă - spațiu - membrană externă), alcătuită
din două foițe. Cea spre matricea citoplasmatică (externă) prezintă
ribozomi în continuarea căreia se găsesc citomembranele RE și o altă foiță
internă care aderă de miezul nuclear. Cele două membrane sunt separate de
un spațiu perinuclear.
Imediat sub membrana internă se află carioplasma. Aceasta este o soluție
coloidală cu aspect omogen, la nivelul căreia se află o rețea de filamente
subțiri, formate din granulații fine de cromatină. Din acestea, la începutul
diviziunii celulare se vor forma cromozomii care sunt alcătuiți din:

 ADN și ARN cromozomal;

 Proteine histonice și nonhistonice;
 Cantități mici de lipide;
 Ioni de calciu și magneziu.