B.

CITOPLASMA

Citoplasma este o componentă fundamentală a celulei care ocupă spațiul dintre plasmalemă și
nucleu. La nivelul citoplasmei au loc importante reacții metabolice vitale (biochimice). Spre deosebire
de citoplasma celulei procariote, citoplasma la eucariote prezintă curenți citoplasmatici, citoschelet și
organite celulare delimitate de membrane. Citoplasma are două componente:
1.Citoplasma fundamentală sau nestructurată, numită hialoplasmă sau citosol, este o soluție apoasă
semitransparentă și incoloră ( hialos=sticlă).
2.Citoplasma structurată este formată din organitele celulare (citoplasmatice) și citoschelet
(citoscheletul este o rețea tridimensională de filamente și tuburi proteice cu rol de suport).
Organitele celulare:
a) după localizare:
 Organite comune: prezente în toate celulele (ribozomii, reticulul endoplasmatic, aparatul
Golgi, lizozomii, mitocondriile, vacuolele, lizozomii, centrozomul).
 Organite specifice: prezente în anumite celule, precum plastidele (se găsesc doar în celulele
vegetale), organitele de mișcare (cili, flageli, pseudopode), miofibrilele (se află numai în fibrele
musculare), neurofibrilele și corpii Nissl sau corpii tigroizi (se găsesc numai în neuroni).
b) după membrana care le înconjoară pot fi:
 cu membrană dublă, ca și nucleul: mitocondriile și plastidele
 cu membrană simplă: lizozomii, vacuolele, reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi.
 fără membrană: ribozomii si centrozomul.

ORGANITELE CELULARE COMUNE

I.RIBOZOMII sau GRANULELE LUI PALADE sau ”fabricile de
proteine” ale celulei sunt organite sferice sau ovale, foarte
mici, cu rol în sinteza proteinelor. Aceste organite comune sunt
prezente în toate celulele, inclusiv în celulele procariote. La
eucariote, ribozomii se găsesc liberi în citoplasmă sau atașați de
membrana reticulului endoplasmatic sau de membrana
nucleului.
Un ribozom este format din două subunități (subunitatea mare
și subunitatea mică), alcătuite din ARNr (acid ribonucleic ribozomal) și
proteine ribozomale. Ribozomii NU sunt delimitați de o membrană. Numărul ribozomilor este de
aproximativ 50.000/celulă. Ribozomii sunt considerați sediul sintezei proteice (fabrică proteinele celulei
pe baza informației genetice/ rețetei de ADN din nucleu).

II.RETICULUL ENDOPLASMATIC (R.E) este un sistem

tridimensional de canalicule ramificate și cisterne
(vezicule sau saculi) care leagă plasmalema de
membrana nucleară. R. E. este situat în apropierea
nucleului și abundă în celulele cu activitate
metabolică intensă și în celulele secretoare (ex:
hepatocitele = celulele ficatului care secretă bila sau
fierea). R.E. lipsește în hematia adultă a mamiferelor,
pentru că această celulă nu are nucleu.

3
Se disting două tipuri de reticul endoplasmatic:
1.R.E.N ( reticul endoplasmatic neted) - fără ribozomi.
2.R.E.G (reticul endoplasmatic rugos sau granular)- cu ribozomi atașați pe membrana cisternelor.
Funcțiile reticulului endoplasmatic:
 rol de sistem circulator al celulei, deoarece participă la transportul substanțelor în celulă;
 rol mecanic (de susținere, de suport);
 participă la sinteza citomembranelor (formarea membranelor), deci la compartimentarea
celulei, și la diferențierea vacuomului;
 participă la sinteza proteică (doar REG, pentru că are ribozomi), la sinteza lipidelor și
metabolismul glicogenului (REN).
III.APARATUL GOLGI/ DICTIOZOMII

Aparatul Golgi este un sistem de saculi suprapuși,

discoidali, aplatizați (turtiți), dilatatați la capete si
înconjurați de vezicule (veziculele sunt generate de
cisterne). Acești saculi se numesc dictiozomi. Aparatul
Golgi este situat în apropierea nucleului și este foarte
dezvoltat în celulele secretoare glandulare și leucocite.
Lipsește în hematia adultă.
Funcțiile aparatului Golgi:
 rolul secretor, pentru că eleborează produșii de
secreție ai celulei (hormoni, anticorpi, enzime digestive,
enzime digestive la plantele carnivore);
 rolul excretor, pentru că elimină o parte din substanțele din celulă la exterior;
 prelucrează și stochează lipidele și proteinele venite de la R.E, pe care le “împachetează” în
vezicule secretorii;
 sintetizează polizaharide și participă la formarea peretelui celular.

IV.LIZOZOMII sau „măturătorii celulelor”

Lizozomii au aspectul unor vezicule sferice, delimitate de o
membrană simplă. Ei conțin enzime hidrolitice (digestive) cu
rol îndigestia (degradarea) intracelulară a substanțelor
străine pătrunse în celulă (fenomen numit heterofagie) și a
fragmentelor celulare uzate (fenomen numit autofagie).
Lizozomii sunt numeroși în leucocite (globule albe implicate
în fagocitoză) și în celulele îmbătrânite.
V.CENTROZOMUL sau centrul celular

Centrozomul este un organit comun situat în apropierea nucleului cu

rol în formarea fusului de diviziune (fusul de diviziune asigură
repartizarea echilibrată a cromozomilor în celulele fiice). În
componența centrozomului intră doi centrioli și centrosfera.
Centriolii sunt corpusculi cilindrici, orientați perpendicular unul pe
celălalt, alcătuiți din microtubuli de natură proteică. Centrosfera este
o masă mai densă de citoplasmă care înconjoară centriolii.
Centrozomul este prezent în toate celulele animale (cu excepția neuronilor, pentru că neuronii nu se
divid) și în celulele fungilor (ciupercilor).
4
 VI.VACUOLELE sunt componente nevii (neprotoplasmatice)ale celulei, ca și peretele celular.
Au aspectul unor vezicule (pungulițe) delimitate de o membrană simplă (tonoplast) și conțin suc
vacuolar, adică o soluție bogată în apă, substanțe organice și minerale (anorganice). În celulele
vegetale, vacuolele sunt mari și au caracter permanent. În celulele animale, vacuolele sunt mici și au
caracter temporar. Excepție fac vacuolele digestive de la protozoare (amibă, parameci) și spongieri
(bureți), care au caracter permanent.
Vacuolele sunt rezervor de apă, săruri și substanțe organice; asigură absorbția și circulația apei;
mențin turgescența celulei (volumul celulei) și mențin valoarea pH-ului; au rol în digestie și excreție (la
protozoare și spongieri).
VII.MITOCONDRIILE sau „centralele energetice” ale celulelor
Mitocondriile sunt organite comune care produc energia celulară, adică sunt sediul respirației
celulare sau al formării ATP-ului. Respirația celulară este procesul prin care o parte din substanțele
organice din celulă sunt oxidate (degradate în compuși foarte simpli) pentru a elibera energia pe care
o conțin în legăturile lor chimice. Oxidarea substanțelor organice are loc sub acțiunea enzimelor
oxido-reducătoare prezente în mitocondrii. Energia eliberată în urma oxidării este înmagazinată în
moleculele de ATP (acid adenozin-trifosforic). De aceea, ATP-ul este supranumit acumulatorul energetic
al celulei. Lanțul de reacții de oxido-reducere desfășurat în mitocondrii se numește ciclu Krebs.
Numărul mitocondriilor este mai mare în celulele cu activitate intensă, precum hepatocitele, fibrele
musculare și celulele care se divid.
Mitocondriile sunt la origine celule procariote, conțin ADN propriu numit ADN mitocondrial
(ADNmit), sunt autodivizibile (se înmulțesc singure prin diviziune directă) și se transmit la urmași pe
linie maternă ( adică mitocondriile se moștenesc numai de la mamă).
Structura mitocondriei:
 Membrana dublă (externă și internă);
 Cristele mitocondriale (formate prin invaginarea și
plierea membranei interne în mitocondrie). Cristele conțin
enzime oxido-reducătoare mitocondriale, implicate în
oxidarea (degradarea) substanțelor organice.
 Matrixul este substanța fundamentală a
mitocondriei; conține ribozomi proprii, ARN și ADNmit
(mitocondrial). ADN-ul mitocondrial deține informația
genetică pentru sinteza enzimelor mitocondriale oxido-
reducătoare.

ORGANITE CELULARE SPECIFICE

(prezente numai în anumite celule)
I. PLASTIDELE
Plastidele sunt organite specifice celulelor vegetale și protistelor autotrofe (spre exemplu, algele).
Au formă sferică, ovală sau elipsoidală (lenticulară). La protistele autotrofe plastidele sunt mari și se
numesc cromatofori.
Ca și mitocondriile, plastidele au membrană dublă, sunt la origine celule procariote, conțin
material genetic propriu numit ADNplastidial, conțin ribozomi proprii, sunt autodivizibile, înmulțindu-
se prin diviziune directă și se transmit pe linie maternă ( se moștenesc de la mamă).
Tipuri de plastide după rolurile îndeplinite:
1.Leucoplaste( plastide incolore; leucos=incolor) sunt plastide care depozitează substanțe de rezervă.
Dacă depozitează amidon, se numesc amiloplaste; daca stochează proteine, se numesc proteoplaste,
dacă stochează ulei, se numesc oleoplaste.
5
2.Cromoplaste(plastide colorate; croma=culoare) sunt plastide care conțin pigmenți carotenoizi
(portocalii, galbeni, violet etc.) ce conferă culoare florilor, fructelor, rădăcinilor de morcov sau de
sfeclă roșie.
3.Cloroplaste (plastide verzi, cloros= verde): au rol în fotosinteză, deoarce conțin pigmenți asimilatori
verzi numiți clorofile.
Structura cloroplastului:
1.Membrana dublă (externă și internă);
2.Tilacoidele sau lamelele stromatice = prelungiri
formate prin invaginarea membranei interne. Pe
tilacoide se află formațiunile grana, care au aspectul
unor discuri suprapuse și aplatizate precum monedele
într-un fișic. Sistemul tilacoidal (tilacoidele+grana)
conține pigmenți asimilatori, care captează energia
luminoasă necesară desfășurării fotosintezei.
3.Stroma este substanța fundamentală a
cloroplastului; conține ribozomi, ADN cloroplastic,
ARN, enzime cu rol în sinteza substanțelor organice
( amidon, incluziuni de lipide etc ).