Organitele celulare

Organitele digestiei celulare

Nucleul
  Organitele digestiei celulare

LIZOZOMII
 LIZOZOMII – sunt organite membranare de formă sferică sau ovoidală, prezente în
citoplasma tuturor celulelor ce excepţia hematiilor.
 Majoritatea sunt vizibili doar la microscopul electronic, dar există şi lizozomi de talie mare
(granulaţiile azurofile din granulocite) care sunt vizibili şi în microscopia fotonică.
 După starea funcţională lizozomii se împart în (1) lizozomi primari care nu au fost încă
angajaţi în digestie, au talie mică şi matrice omogenă şi (2) lizozomi secundari funcţionali, cu
activităţi enzimatice digestive, cu talie mai mare şi matrice heterogenă – aceştia pot fi
heterofagozomi sau autofagozomi. În a doua categorie intră, de asemenea, corpii multiveziculari ce
reprezentă lizozomi secundari în care procesele de digestie s-au terminat şi corpii reziduali în care
persistă reziduuri nedigerate de enzimele lizozomale.
 Lizozomii sunt organite celulare responsabile de digestia intracelulară prin prezenţa în
matricea lizozomală a unui mare număr de enzime hidrolitice acide care degradează
macromoleculele în unităţile din care sunt formate.
 LIZOZOMII

La microscopul electronic
lizozomii apar alcătuiţi dintr-o
membrană delimitantă şi o
matrice lizozomală cu aspect
omogen (fin granular) în cazul
lizozomilor primari sau heterogen
în cazul lizozomilor secundari.

Imagine de microscopie electronică reprezentând lizozomi primari şi

secundari aflaţi în diferite stadii de digestie a materialelor înglobate
 PEROXIZOMII

PEROXIZOMII – sunt organite ultramicroscopice care conţin enzime ce catalizează

reacţia de formare (oxidaza) şi de descompunere (catalaza) a peroxidului de hidrogen (apa
oxigenată).
Sunt vacuole sferice sau ovoide cu diametrul este între 0,1 – 1,5 μm; pot fi peroxizomi
propriu-zişi (activi, 0.5-1.5 μm) sau microperoxizomi (inactivi, 0.2 – 0.4 μm).
Peroxizomii conţin enzime implicate în metabolismul peroxidului de hidrogen (catalaza –
marker peroxizomal), în degradarea acidului uric (uratoxidaza) în -oxidarea acizilor graşi şi în
producerea unei mici cantităţi de energie.

 PEROXIZOMII

La microscopul electronic
peroxizomii sunt formaţi
dintr-o membrană
trilaminară, o matrice
omogenă fin granulară; iar în
peroxizomii propriu-zişi mai
sunt prezente un material
dens numit nucleoid şi placa
marginală.

Imagine de microscopie electronică reprezentând peroxizom propriu-

zis (cu diametru mare şi structură neomogenă) şi microperoxizom
 Organitele motilităţii celulare
(elementele citoscheletului şi centrul celular)

 Elementele citoscheletului sunt reprezentate de trei tipuri de filamente care străbat citoplasma conferind
rezistenţă celulelor şi fiind implicate în mişcările celulare:
 MICROFILAMENTELE – sunt structuri fibrilare formate din actină şi miozină, prezente în citoplasma tuturor
celulelor, cu predilecţie în acele celule care prezintă accentuate mişcări de deplasare în ţesuturi sau mişcări active
intracitoplasmatice. Intră în structura citoscheletului membranar, a desmozomilor în centură, a miofibrilelor şi a
pseudopode
 lor.
 În celulele nemusculare ale eucariotelor, cele mai multe microfilamente sunt formate din actină şi numai un
număr redus de microfilamente conţin miozină.
 Actina apare fie sub formă polimerizată, filamentoasă (actina F) în microfilamente, fie depolimerizată,
monomerică (actina G) în citosol. Microfilamentele de actină au diametrul de aproximativ 5-7 nm şi lungimi diferite.
Miozina se găseşte în cantitate redusă în celulele nemusculare, fiind de formă şi mărime diferită în aceeaşi celulă.
 În celulele musculare, actina şi miozina alcătuiesc formaţiuni bine organizate şi stabile numite miofilamente
cu diametru de 8-12 nm, care prin aşezarea lor orientată, realizează miofibrilele.
 Organitele motilităţii celulare
(elementele citoscheletului şi centrul celular)

 FILAMENTELE INTERMEDIARE – sunt structuri fibrilare alcătuite din subunităţi proteice alungite
care se unesc cap la cap şi se înfăşoară într-o structură asemănătoare unei frânghii. Au
dimensiune de 8 – 12 nm, intermediară între cea a microfilamentelor de actină şi microtubuli.
Structura lor este stabilă spre deosebire de a microtubulilor şi a microfilamentelor care se
asamblează şi se dezasamblează în funcţie de necesităţi. Sunt alcătuite din mai multe tipuri de
proteine, caracteristice diferitelor ţesuturi; de exemplu, în epitelii sunt formate din cheratină, în
muşchi din desmină, în fibroblaste din vimentină şi în celulele nervoase din proteine acide
neuronale. Intră în alcătuirea desmozomilor şi hemidesmozomilor, şi a neurofilamentelor. În toate
tipurile de celule, formează o reţea proteică pe faţa internă a membranei nucleare, numită lamina
nucleară.
 Organitele motilităţii celulare
(elementele citoscheletului şi centrul celular)

MICROTUBULII – sunt structuri tubulare sub formă de cilindri subţiri prezenţi în

citoplasma celulelor vegetale şi animale, având în secţiune transversală diametrul de 20-30 nm.
Ca şi microfilamentele, ei pot apărea grupaţi sau izolaţi.
În microscopia electronică se observă peretele este alcătuit din 12-13 protofilamente
paralele, formate din polimerizarea unor heterodimere de tubulină alfa şi beta.
Microtubulii sunt, în general structuri labile, datorită moleculelor de tubulină ce se agregă
şi se dezagregă continuu în citoplasmă; au rol în formarea citosheletului contribuind la
menţinerea formei celulei, a fusului de diviziune, participă la mişcările celulare, sunt prezenţi în
structura cililor şi flagelilor etc. Microtubulii sunt prezenţi şi sub formă de structuri stabile, cum ar fi
centriolii.
 Organitele motilităţii celulare
(elementele citoscheletului şi centrul celular)

Diametrul Subunităţi

7 nm Actină
Microfilamente

8 – 12 nm Diferite proteine în
Filamente intermediare funcţie de ţesut

25 nm Tubulină (α şi )

Microtubuli

Reprezentare schematică comparativă a elementelor

citoscheletului şi a caracteristicilor lor.
 Organitele motilităţii celulare
(elementele citoscheletului şi centrul celular)

CENTRUL CELULAR – este un organit nemembranar, prezent în toate celulele care se

divid, situat in apropierea nucleului, conţinând doi centrioli, înconjuraţi de o zonă citoplasmatică
mai clară. Rolul său este de a controla creşterea şi organizarea microtubulilor.
Prezintă aspecte diferite în funcţie de fazele ciclului celular. În interfază este o structură
granulară numită centrozom, în interiorul căruia se află centriolii înconjuraţi de o masă
citoplasmatică numită centrosferă. Din centrosferă se detaşează elemente fibrilare radiare
asterul. In timpul diviziunii celulare, formează polii fusului de diviziune.
Centriolii apar la microscopul electronic ca doi cilindri perpendiculari unul pe celălalt –
fiecare cu peretele format din 9 triplete de tubuli ce înconjoară o zonă centrală, care apare de
obicei de aspect omogen. Centriolii realizează asamblarea microtubulilor în timpul interfazei,
iniţiază şi declanşează diviziunea celulară prin formarea fusului de diviziune, generează mişcarea
cililor şi flagelilor (la baza acestora se găseşte un centriol numit corpuscul bazal).
 b
a

Imagini de microscopie electronică a) a unei secţiuni

transversale printr-un centriol în care se observă cele 9 triplete
de microtubuli pe circumferinţa sa; şi b) a unui centrozom,
situat în proximitatea nucleului – se observă cei doi centrioli
aşezaţi perpendicular unul pe celălalt (unul este secţionat
transversal şi celălalt longitudinal).
 INCLUZIUNILE CELULARE

 Sunt produse ale activităţii celulare depozitate în celule sub forma substanţelor de rezervă sau deşeuri
de metabolism şi au un caracter temporar.
 Pot fi formate din:
1. substanţe proteice – de exemplu hemoglobina;
2. lipide – sub formă de picături sferice în hepatocite, corticosuprarenală şi corpul galben din ovar, evidenţiate cu
coloraţia Sudan;
3. glicogenul – granule de diferite mărimi în hepatocite şi celulele muşchilor scheletici, evidenţiate cu coloraţia PAS;
4. substanţele minerale – fier, siliciu, evidenţiate prin tehnici de citochimie;
5. pigmenţi – melanina, lipofuscina.
 Se evidenţiază la microscopul optic prin tehnici speciale de citochimie, menţionate anterior. Mai jos
sunt prezentate evidenţierea depozitelor de fier şi a lipofuscinei
 INCLUZIUNILE CELULARE

Lipofuscina în neuroni apare ca depozite

pigmentare maronii, colorare de fond cu
hematoxilină.

Depozite de fier în ficat, evidenţiate prin reacţia cu

ferocianură de potasiu care se transformă în contact
cu fierul tisular în albastru de Prusia, colorare de fond
cu roşu nuclear
 NUCLEUL
Este o structură intracitoplasmatică, caracteristică celulelor eucariote, care reprezintă sediul genomului
(cantonează informaţia genetică) şi coordonează întreaga activitate a celulei .
Aspectul nucleului diferă după faza ciclului celular. În interfaza ciclului celular, nucleul are o structură
morfologică bine definită îndeplinind funcţiile amintite, motiv pentru care se mai numeşte şi nucleu metabolic.
În
diviziune, a doua etapă a ciclului celular, nucleul pierde structura morfologică amintită, singura sa
componentă care se conservă este cromatina care se organizează sub formă de cromozomi.
Caracterele generale ale nucleilor:
1. Forma
În mod obişnuit, forma nucleului urmează forma celulei din care face parte, deşi pot exista excepţii (vezi figura
4.16):
– Nucleu rotund – în celulele sferice, celulele cubice, celulele poliedrice;
– Nucleu turtit – în celulele pavimentoase;
– Nucleu alungit, ovalar – în celulele fusiforme, celulele cilindrice;
– Nucleu – în celulele polipliode;
– Nucleu – în leucocitele granulare;
– Nucleu – în monocite.
 NUCLEUL

Diferite forme ale nucleilor: rotund (1, 2, Diferite poziţii ocupate de nucleu în celule:
3), turtit (4), alungit (5, 6) înmugurit (7), centrală (1), excentrică (2), medio-bazală (3),
lobat (8), reniform (9). bazală (4, 5).
 NUCLEUL
2. Poziţia nucleului în celulă
În general poziţia sa este centrală, dar poate fi modificată de anumiţi factori cum ar fi acumularea de substanţe de
rezervă sau de granule de secreţie
 3. Dimensiunile nucleului
Variază de la un tip de celulă la alta în funcţie de specie şi vârstă, iar la aceeaşi celulă în funcţie de fazele
ciclului celular. În celulele umane dimensiunile nucleilor sunt cuprinse între 3-25 microni.
 4. Numărul nucleilor în celulă
 Marea majoritate a celulelor din organism sunt mononucleate, dar mai pot exista:
– celule anucleate – singurele celule anucleate la om sunt hematiile adulte (în cursul hematopoiezei, celula cap de
serie pentru linia eritrocitară – proeritroblastul – este o celulă nucleată care în timpul diferenţierii pierde nucleul
şi se încarcă cu hemoglobina;
– binucleate – celule cu activitate metabolică intensă, de exemplu hepatocitele, unii neuroni din ganglionii
simpatici;
– multinucleate – sinciţiul – provine prin fuzionarea mai multor celule mononucleate într-o celulă
unică, de exemplu osteoclastul;
–plasmodiul – ca exemplu: fibra musculară striată scheletică provine dintr-o celulă iniţial
mononucleată (mioblast) care suferă multiple diviziuni ale nucleului fără diviziunea citoplasmei.
Osteoclastul – celulă cu formă Plasmodiul - Fibra musculară striată
neregulată şi numeroşi nuclei în scheletică – celula alungită cu
citoplasmă; citoplasma ocupată de miofibrile şi
numeroşi nuclei turtiţi situaţi la periferie
 NUCLEUL
Structura nucleului

La MO, nucleul interfazic apare ca un organit vezicular, delimitat de o membrană bine
vizibilă, la interior are 1-2 nucleoli refringenţi, cromatina şi carioplasma sau sucul nuclear (figura
4.19).
1. Membrana nucleară apare ca o linie fină care separă conţinutul nucleului de cel
citoplasmatic (la MO). În microscopia electronică învelişul nuclear apare constituit din două
membrane trilaminare separate printr-un spaţiu clar – cisterna sau spaţiul perinuclear, cu o
grosime de 10-15 nm. Membrana externă se continuă cu membranele reticulului endoplasmic
rugos, iar pe faţa citoplasmatică are ataşaţi ribozomi.
 Din loc în loc, anvelopa nucleară este străbătută de canale – porii nucleari – prin care se
realizează pasajul macromoleculelor între citoplasmă şi nucleu.
 NUCLEUL
Membrana
nucleară
Nucleolul
Cromatina Pori
nucleari

Structura nucleului interfazic – imagine de microscopie electronică,

schemă
 NUCLEUL

 2.. Cromatina se prezintă sub forma unor granule; este dispusă sub două aspecte:
 a. condensată în formaţiuni intens colorate, de formă şi dimensiuni variabile, numiţi cromocentrii, a căror totalitate
formează heterocromatina;
 b. eucromatina, formată din granule de cromatină fin dispersată şi ca urmare slab colorate cu coloranţi specifici.
 Cromatina este alcătuită din punct de vedere chimic din ADN în cantitate mare cuplat cu proteine; se va evidenţia
cu coloranţi bazici in coloraţiile de rutină sau prin colorare specifică pentru ADN cu colorant Feulgen (colorează ADN–ul în
roşu violet).
 3. Nucleolii sunt de formă sferică; conţin o cantitate mare de ARN şi au rol în sinteza ribozomilor. Nucleolul se
poate observa la microscopul optic, fiind intens bazofil in coloraţiile de rutină sau cu verde de metil – pironină când se
colorează în roşu (verdele are afinitate pentru ADN colorându-l în verde, pironina are afinitate pentru ARN colorându-l în
roşu).
4. Carioplasma are aspect omogen la microscopul optic. La microscopul electronic se observă o reţea de proteine
fibroase în ochiurile căreia se găsesc celelalte componente.