LP8

Celula: aspecte structurale și

ultrastructurale

CARACTERELE GENERALE ALE CELULELOR

ALCĂTUIREA CELULEI EUCARIOTE
MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR
 Celula: aspecte structurale și ultrastructurale

•Conform teoriei celulare enunţate de Schleiden şi Schwann în 1858, celula este unitatea structurală a materiei vii.
Dezvoltarea Biologiei celulare nu a făcut decât să adauge noi dimensiuni acestei teorii; celula fiind considerată în prezent
unitatea morfofuncţională funfamentală a lumii vii, produs al unei îndelungate evoluţii, având capacitatea de creştere,
dezvoltare şi reproducere, precum şi o organizare dinamică aflată în relaţii de echilibru cu mediul înconjurător.
•În funcţie de caracterele lor morfologice celulele pot fi împărţite în două mari clase: procariote şi eucariote. Dintre
eucariote fac parte protozoarele cu nucleu, toate plantele, animalele, inclusiv omul. De aceea în continuare vor fi
prezentate caracteristicile celulelor eucariote.
•Celulele eucariote sunt celule cu organizare complexă în alcătuirea cărora se disting trei părţi principale: membrana
celulară, citoplasma şi nucleul.
•În organismele pluricelulare (inclusiv la om), deşi prezintă aceeaşi organizare structurală, celulele îmbracă o
varietate de forme şi mărimi, adaptate funcţiilor specifice pe care le îndeplinesc.
 CARACTERELE GENERALE ALE CELULELOR

• Forma celulelor
•Celulele eucariote prezintă o mare diversitate de forme, în special în organismele animale. Celulele din organismul
uman, de exemplu, pot fi clasificate, pe baza formei şi a structurii aşa cum se pot observa la microscop, în aproximativ
200 de tipuri celulare. Multitudinea de forme este determinată atât de factori interni dintre care cel mai important este
activitatea funcţională (dar şi vârsta, vâscozitatea citoplasmatică, structura internă şi caracterele suprafeţei celulare) cât şi
de factori externi (ca presiunea sau vâscozitatea mediului). Celulele pot avea formă variabilă sau formă constantă.
•Celulele cu formă variabilă
•Din această categorie fac parte celulele care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu lichid (de exemplu celule
sangvine), având în mod obişnuit o formă sferică sau ovalară. Dintre acestea, celulele sistemului fagocitar părăsesc vasul
şi trec în ţesuturi: granulocitele (în special cele neutrofilele) îşi modifică forma capătând un contur neregulat prin emiterea
de pseudopode. Există însă şi celule din ţesuturi care îşi pot modifica forma – un exemplu îl constituie celulele epiteliului
mucoasei vezicale urinare, care se aplatizează atunci când aceasta se destinde prin acumulare de urină.
 CARACTERELE GENERALE ALE CELULELOR

•Celule cu formă fixă

• Marea majoritate a celulelor din organism sunt organizate sub formă de ţesuturi solide. Acestea îmbracă
forme variate pentru a-şi îndeplini funcţiile specifice
•Exemple:
•1. Celule sferice. Forma sferică asigură cel mai mare volum pentru o suprafaţă dată; celule în care substanţele sunt
depozitate prezintă forme sferice, de exemplu adipocitul, ovocitul.
•2. Celule cubice – celulele epiteliului canaliculului biliar, epiteliul tiroidian. Prezintă nucleu sferic situat central şi
echidistant.
 CARACTERELE GENERALE ALE CELULELOR

Celule sferice: Adipocite în care depozitul de Celule cubice: Țesut tiroidian cu celule cubice
grăsime a împins nucleul la periferie, aspect de „inel cu secretoare de hormoni tiroidieni care mărginesc foliculii
pecete”. tiroidieni plini cu o substanţă amorfă numită coloid.
 CARACTERELE GENERALE ALE CELULELOR

•Celule pavimentoase (turtite) – celulele mezoteliale, celulele endoteliale. Sunt celule aplatizate cu suprafaţa mare
si grosime mică ce tapetează lumenul vaselor de sânge şi anumite cavităţi (pleura, peritoneul). Au nucleul de formă
lenticulară bombează în lumen şi citoplasmă foarte puţină.
• Celule poliedrice – celulele epiteliului spinos malpighian, hepatocitele. Sunt celule care aderă strâns unele de
celelalte.
•Celule stelate – sunt celule care sunt conectate intermediul unor prelungiri; exemple: celulele nervoase, osteocitele.
•Celule flagelate – spermatozoidul este singura celulă cu flagel din organismul uman; flagelul asigură propulsia
spermatozoidului în mediu lichid.
•Celule cilindrice – se întâlnesc în epiteliul mucoasei tubului digestiv, a tractului genital feminin. Au nucleu ovalar,
situat central (poziţia se poate modifica în funcţie de momentul funcţional al celulei. Sunt celule puternic polarizate, având
un pol apical către lumen şi un pol bazal în relaţie cu membrana bazală.
•Celule caliciforme – celulele secretante de mucus din epiteliul intestinal, epiteliul respirator. Au formă de cupă, cu
nucleul plasat bazal şi depozite de mucus care ocupă toată citoplasma la polul apical.
 CARACTERELE GENERALE ALE CELULELOR

Celule poliedrice: ţesut

Celule stelate: ţesut nervos Celule flagelate: frotiu
hepatic în care se observă un
în care se observă neuroni pe care se observă celule
vas de sânge cu celulele
multipolari – din corpul neuronal mici care prezintă fiecare
endoteliale, pavimentoase
se desprind prelungiri prin câte un flagel, cu nucleu
(săgeata închisă) şi
intermediul cărora neuronii sunt intens bazofil şi citoplasmă
hepatocitele poliedrice
interconectaţi. extrem de redusă cantitativ.
(săgeata deschisă).
 CARACTERELE GENERALE ALE CELULELOR

2
1

Celule cilindrice: vilozităţi intestinale din jejun, în epiteliul intestinal se

observă celulele cilindrice cu rol în absorbţie (1) şi celulele caliciforme,
secretante de mucus (2); acestea acumulează mucus la polul apical de
unde este eliminat în lumenul intestinal.
 CARACTERELE GENERALE ALE CELULELOR

•Mărimea celulelor
•Mărimea celulelor este apreciată de regulă liniar prin diametrul celulelor, sau prin evaluarea volumului şi prin
calcularea masei celulare.
•În mod obişnuit celulele din organismul uman au un diametru între 10-30μ. Putem însă întâlni celule cu diametrul în
afara limitelor medii, ca de exemplu: ovocitul – cea mai mare celulă din organism cu un diametru de 250μm, sau celule
mici  spermatozoizii (5-6 m) şi celulele granulare din scoarţa cerebeloasă cu un diametru de 3-4μm. Un alt exemplu
sunt fibrele musculare striate din muşchiul scheletic care sunt celule cilindrice foarte lungi; pot atinge lungimi de ordinul
centimetrilor (de la câţiva milimetri la câţiva centimetri).
•Volumul celulelor este constant pentru un anumit tip de celulă şi independent de mărimea organismului, volumul
variind între 200-1500 μ3.
•Dimensiunile celulare suferă modificări în raport cu starea funcţională, cu condiţiile de mediu în care îşi desfăşoară
activitatea şi cu vârsta; astfel celulele tinere (blaste) au diametrul mai mare decât celulele adulte sau cele îmbătrânite.
 ALCĂTUIREA CELULEI EUCARIOTE

•Elementele din care sunt alcătuite celulele eucariote sunt întotdeauna aceleaşi, indiferent de tipul celular:
– membrana celulară – sau învelişul celular, ce controlează schimburile cu mediul înconjurător;
– citoplasma – ce conţine numeroase organite;
– nucleul – organit al coordonării proceselor celulare.
• Nucleul şi citoplasma împreună mai sunt cunoscute sub denumirea de protoplasmă.
Reprezentare schematică a
structurii celulei eucariote – se
observă abundenţa de
structuri intracitoplasmatice şi
împărţirea citoplasmei în
numeroase compartimente
funcţionale, datorită prezenţei
organitelor delimitate de
membrane, inclusiv nucleul.
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

•La microscopul fotonic celula apare mai mult sau mai puţin delimitată de o membrană celulară.
•Membrana celulară este o peliculă foarte subţire şi foarte flexibilă, ce acoperă şi delimitează compartimentul
citoplasmatic, controlează schimburile cu mediul înconjurător, se comportă ca un sistem de recepţie-transducţie şi
constituie substratul adezivităţii celulare. În microscopia electronică, membrana celulară apare ca o structură complexă,
ce are la bază un dublu-strat lipidic care se asociază cu proteine specifice şi glucide. Membranei celulare, numită şi înveliş
celular, i se descriu trei regiuni (dispuse dinspre exterior spre interiorul celulei):
– glicocalix;
– plasmalemă;
– citoscheletul membranar.
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

glicocalix
plasmalema

Reprezentare schematică a
alcătuirii învelişului celular; se
observă cele trei regiuni ale
învelişului celular, structura lor
citoscheleul
membranar

şi relaţiile dintre ele.

MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

•Plasmalema reprezintă pătura mijlocie a membranei celulare, cu structura caracteristică membranelor biologice.
Plasmalema nu este vizibilă la microscopul fotonic (are o grosime de 7 – 9 nm), dar reprezintă structura de bază a
învelişului celular care asigură rolul de barieră cu permeabilitate selectivă între mediul intern şi cel extracelular.
• Din punct de vedere molecular, plasmalema este alcătuită din lipide, în special fosfolipide, (40%) şi proteine (60%).
Conform modelului în mozaic fluid al lui Singer şi Nicolson, membrana celulară este formată dintr-o pătură dublă lipidică
traversată total sau parţial de proteine. În microscopia electronică, plasmalema are o structură trilaminară cu două regiuni
electrono-dense separate de o regiune electrono-transparentă.
•Glicocalixul sau glicolema este o pătură glucidică situată la exteriorul membranei celulare; de integritatea sa
depinde în mare măsură activitatea celulară. Este mai bine reprezentat la suprafaţa celulelor sangvine şi la polul apical al
celulelor epiteliale care delimitează cavităţi, şi mai redus pe suprafeţele prin care celulele vin în contact unele cu altele.
•La MO, glicocalixul nu poate fi pus în evidenţă decât prin detectare citochimică a componentei glucidice. La ME, are
o grosime pe suprafeţele libere de aproximativ 50nm, şi aspect fibrilar.
•Din punct de vedere biochimic este alcătuit din resturile glucidice ale proteinelor şi lipidelor din plasmalemă, care
proemină la exteriorul celulei şi vin în contact cu fluidul extracelular şi elementele matricei extracelulare, având roluri în
adezivitate şi recunoaşterea celulară.
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR
Imagine de microscopie electronică a unei
secţiuni prin microvili; se observă la polul
apical glicocalixul (săgeata închisă) şi
plasmalema care delimitează microvilii la
exterior cu aspectul tipic trilaminar cu două
regiuni electrono-dense separate de o
regiune electrono-transparentă.
A
Ak
Imagine de microscopie electronică a
citoscheletului membranar de pe
partea citoplasmatică a membranei
eritrocitare: este o reţea de spectrină,
conectată prin diferite proteine
globulare de tipul ankirinei la
plasmalemă si la elementele
citoscheletului celular (actina)
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

•Specializările învelişului celular

•Membrana celulară, prezintă şi diferenţieri speciale cum sunt dispozitivele joncţionale şi prelungirile citoplasmatice.
Aceste diferenţieri sunt permanente, dar există şi diferenţieri temporare ( de ex. emiterea de pseudopode).
•Joncţiunile sunt complexe proteice membranare care conectează celulele între ele sau cu elementele matricei
extracelulare. Există trei tipuri de joncţiuni: strânse, de ancorare şi de comunicare.
•Joncţiunile strânse se găsesc la polul apical al celulelor epiteliale ce delimitează cavităţi şi au rolul de a preveni
trecerea substanţelor din lumen în spaţiul interstiţial printre celule (paracelular). Transportul substanţelor va avea loc doar
prin celulele epiteliale (transcelular). La acest nivel plasmalemele celor două celule vin în contact strâns şi spaţiul
intercelular dispare.
• Joncţiunile de ancorare sau desmozomii conectează plasmalemele celulelor învecinate între ele şi cu elementele
citoscheletului celular, conferind rezistenţă ţesuturilor.
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

• Există trei tipuri de joncţiuni de ancorare: desmozomii în bandă – care conectează celulele la polul apical, imediat sub
joncţiunile strânse şi se leagă la reţeaua de actină de sub plasmalema apicală; desmozomii în pată – care conectează
suprafeţele laterale ale celulelor învecinate şi se leagă la reţeaua de filamente intermediare (filamente de keratină in
epitelii); şi hemidesmozomii – care ancorează plasmalema bazală a celulelor la membrana bazală a epiteliului şi la
matricea extracelulară, se leagă de asemenea de filamentele intermediare intracelulare.
•Joncţiunile de comunicare numite şi joncţiuni gap sunt alcătuite din proteine numite conexoni care conectează
plasmalemele celulelor învecinate, formând pori care permit deplasarea moleculelor mici şi a ionilor între citoplasmele
celulelor vecine, dar nu şi a macromoleculelor. Sunt bine reprezentate în celulele muşchiului striat cardiac unde, prin
schimbul de ioni între celule, participă la transmiterea impulsului electric în grosimea miocardului.
•
MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

Tipuri de joncţiuni. a) Schema

joncţiunilor strânse; se
observă că la nivelul
joncţiunilor strânse spaţiul
intercelular este întrerupt. b)
Schema joncţiunilor de
ancorare – conectează
plasmalemele celulelor
învecinate cu elementele
citoscheletului. c) Schema
joncţiunilor de comunicare –
conexonii formează pori în
membranele celulelor
adiacente. d) Imagine de
microscopie electronică a unui
complex joncţional între
celulele epiteliului intestinal.
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

•Prelungirile citoplasmatice sunt: cilii şi flagelii, stereocilii şi microvilii. Se găsesc la polul apical al anumitor celule
unde îndeplinesc roluri specifice. Se pot observa şi diferenţia pe imaginile de microscopie optică, iar la microscopul
electronic se evidenţiază detaliile structurale.
•1) Cilii şi flagelul  deşi au un structură asemănătoare, cilii şi flagelii se deosebesc în câteva privinţe:
•Cilii sunt expansiuni citoplasmatice mobile ale polului apical al celulei învelite de o lungă extensie a membranei
celulare, cu diametru de 0.2 m şi lumgime de 10-20 m. Se găsesc sub formă de prelungiri multiple pe suprafaţa unor
celule cum sunt cele de pe suprafaţa mucoasei aparatului respirator sau din oviduct.
•Cilii au mişcări ciclice în doi timpi (bătaie-revenire), şi se mişcă în mod coordonat astfel că mişcarea se propagă în
valuri succesive ca ,,într-un lan de grâu bătut de vânt’’. Prin această mişcare se realizează eliminarea materialelor din
căile respiratorii antrenate în stratul de mucus.
•La microscopul optic cilii apar sub forma unor prelungiri fine, perpendiculare pe suprafaţa apicală a epiteliului
mucoasei trompei uterine sau a mucoasei traheale.
• cilium = geană (lat.)
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

•La microscopul electronic se observă în axul prelungirii, atât la cili cât şi la flageli, un mănunchi de microtubuli cu o
organizare specifică, numit axonemă. Axonema conţine o pereche de microtubuli situaţi central înconjuraţi de nouă
perechi de microtubuli periferici. Axonema se ancorează în ectoplasma apicală a celulei, unde se găseşte corpusculul
bazal al cilului care a re o structură asemănătoare cu cea a centriolului.
•Flagelul are structura asemănătoare cu a cilului, însă are o lungime mai mare şi conţine şi alte structuri asociate (de
exemplu placa mitocondrială dispusă în jurul filamentrului axial).
•La mamifere, singura celulă flagelată este gametul masculin (spermatozoidul) care are un flagel unic. Spre
deosebire de cili, flagelul are o mişcare ondulatorie sinusoidală.
• axonema = filament axial (gr.)
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

•Stereocilii – (cilii ficşi din urechea internă şi epididim) au structură şi roluri diferite de ale cililor mobili, aceştia fiind
elemente imobile a căror structură se deosebeşte de cea a cililor prin numărul mic al microfilamentelor de actină dispuse
neregulat în axul prelungirii. Stereocilii, numiţi şi „cili giganţi” se unesc mai mulţi la un loc formând conglomerate cu rol în
ghidarea produşilor de secreţie.
• 3) Microvilii – sunt expansiuni permanente mici pe suprafaţa unor celule cu funcţie de absorbţie cum sunt celulele
intestinului subţire, ale tubului contort proximal din rinichi sau hepatocite. Microvilii măresc suprafaţa de absorbţie dar pe
lângă aceasta, intervin şi activ împingând substanţele absorbite spre interiorul celulei. De ex. microvilii de pe suprafaţa
unei celule intestinale ce alcătuiesc aşa numita „margine în perie” cresc de aproximativ 25 ori suprafaţa de absorbţie. În
microscopia optică apar sub forma unor striaţii perpendiculare pe suprafaţa plasmalemei apicale, iar la microscopul
electronic se observă în axul lor mănunchiuri de actină bine organizate
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

a b c

Imagini de microscopie optică în care se observă: a) aspectul cililor în

epiteliul respirator; b) aspectul stereocililor în epididim şi c) microvilii din
„marginea în perie” a epiteliului intestinal.
 MEMBRANA CELULARĂ ŞI SPECIALIZĂRILE ÎNVELIŞULUI CELULAR

a b c
Imagini de microscopie electronică a prelungirilor citoplasmatice. a) Celule din epiteliul traheei în
care se observă la polul apical cili secţionaţi în diferite incidenţe şi prezenţa corpusculului bazal în
citoplasmă (săgeata); b) Stereocili în celulele epididimului; pe secţiunea transversală se observă
ca stereocilii sunt fuzionaţi formând streucturi asemănătoare unor canaliculi care ghidează
produşii de secreţie; c) Microvilii în epiteliul mucoasei intestinale – se observă mănunchiurile de
actină bine împachetate, dispuse ordonat în centrul prelungirii.
Cell-fie time!