ANATOMIA SI FIZIOLOGIA CELULEI

clasificare,
structura,
proprietatile celulei,
modalitati de comunicare
intercelulara,
moartea celulara programata
• Celula este unitatea de bazã morfofunctionalã si
geneticã a organizãrii materiei vii.
• Poate exista singurã sau în grup, constituind diferite
tesuturi.
Forma celulelor este legatã de functia lor.
- initial toate au formã globuloasã,
- dar ulterior pot deveni
fusiforme,
stelate,
cubice,
Cilindrice
Globulase - celulele sangvine, ovulul, celulele adipoase sau
cartilaginoase,
Dimensiunile celulelor variazã în functie de
specializarea lor, de starea fiziologicã a
organismului, de conditiile mediului extern,
vârstã etc.
Hematia — 7,5 μ,
ovulul — 150–200 μ,
fibra muscularã striatã — 5–15 cm;
media se considerã 20–30 μ.
1. NEURON
2. HEMATIE
3. FIBRA
MUSCULARA
STRIATA
4. OVUL
În funcţie de prezenţa nucleului
A. nucleate
• uninucleate – majoritatea celulelor
• Polinucleate (plurinucleate)- celula musculară
striată de tip scheletic,
• Binucleată (celula hepatică, hepatocite)
B. anucleate (fără nucleu) ex: hematia adultă
 Structura celulei

1.membrana
celulara
2.citoplasma
3.nucleul
 Membrana celulara
membrana plasmaticã, plasmalema

- înconjoarã celula,
- îi conferã forma
- separã structurile interne ale celulei de mediul extracelular.

Este alcãtuitã
Fosfolipide
– portiunea lor hidrofilã formeazã un bistrat,
– in interiorul cãruia se aflã cuprinsã portiunea lor hidrofobã =restrictioneazã pasajul
transmembranar al moleculelor hidrosolubile si al ionilor.
Proteine = functiile specializate mb + transport transmembranar.
– se pot afla pe fata externã, internã a membranei, precum si transmembranar.
– nu sunt uniform distribuite în cadrul structurii lipidice, acest model structural a fost
denumit modelul mozaic fluid

Glucide (glicoproteine si glicolipide), atasate pe fata ei externã. Acestea sunt puternic

încãrcate negativ.
MODELUL MOZAICULUI FLUID
este un model structural modern,
bazat pe urmatoarele proprietati:
• membrana celulara este fluida,
are consistenta uleiului vegetal
• lipidele si proteinele
membranei sunt în permanenta
miscare:
– proteinele se deplaseaza de-a
lungul lipidelor schimbându-si
locul si formând desene sau
mozaicuri
La unele celule, citoplasma prezintã diferite
prelungiri acoperite de plasmalemã. Pot fi:
o temporare si neordonate = pseudopodelor
(leucocitele),
o permanente
– microvili (epiteliul mucoasei intestinului, epiteliul
tubilor renali),
– cili (epiteliul mucoasei traheei)
– desmozomi, corpusculi de legatura care
solidarizeazã celulele epiteliale.
 Citoplasma
Are consistenţă coloidală (albuş de ou nefiert) în care mediul de dispersie
este apa, iar faza dispersatã este ansamblul de micelii coloidale ce se
gãsesc în miscare brownianã.

-Compoziţia este variabilă

alcătuită din: -apă
-substanţe organice
-săruri minerale
-Citoplasma este alcătuită din:
-hialoplasmă (partea nestructurată)
-partea structurată (cu organite celulare)
 Organitele celulare
În citoplsmă, se găsesc organitele celulare:
Comune tuturor celulelor cum sunt:
• reticulul endoplasmatic (R.E.),
• ribozomii (sau granulele lui Palade),
• mitocondriile,
• aparatul Golgi (sau dictiozomii), lizozomii
Specifice anumitor celule-cum sunt: 
• centrozomul (sau centrul celular),
• neurofibrilele, corpusculii Nissl (din celula nervoasă),
• miofibrilele (din celula musculară),
• cilii şi flagelii;
 Reticulul endoplasmatic (RE)
RE neted
RE rugos (ergastoplasma)

• Reprezintă un sistem de canalicule dispuse în

jurul nucleului, care pătrund şi în nucleu
• Sistem canalicular, care leagã plasmalema de
stratul extern al membranei nucleare
• Retea de citomembrane cu aspect diferit, în
functie de activitatea celularã
• Formã diferentiatã a RE. Pe suprafata externã
a peretelui membranos prezintã ribozomi
Rol
• Sistem circulator intracitoplasmatic
• Rol important în metabolismul glicogenului
• Rol în sinteza de proteine
 • Nu are atasati
ribozomi

•Sintetizeaza lipide si steroizi.

•Au rol in detoxifiere

•Se gaseste in celule hepatice si

glandulare.
 Mitocondriile
• Formã ovalã, rotundã, cu un perete
de structurã trilaminarã (lipoproteicã).
• Prezintã un învelis extern (membrana
externã), urmat de un interspatiu, si,
spre interior, o membrana internã,
plicaturatã, formând creste
mitocondriale. În interior se gãseste
matricea mitocondrialã, în care se aflã
sistemele enzimatice care realizeazã
fosforilarea
• oxidativã (sinteza ATP)
• Rol - Sediul fosforilãrii oxidative, cu
eliberare de energie
 Ribozomii (granulele lui Palade)
• Sunt formaţiuni sferice care se află fie liber în
citoplasmă, fie ataşate de canaliculele RE.
• Organite bogate în ribonucleoproteine, de
forma unor granule ovale sau rotunde (150–
250 Å).
• Rol în sinteza proteinelor
 Aparatul Golgi (dictiozomii)
• Sistem membranar format din micro- si
macrovezicule si din cisterne alungite, situat în
apropierea nucleului, în zona cea mai activã a
citoplasmei
• Excretia unor substante celulare
DNA RNA moves Protein put Golgi modifies protein, Protein
copies a through pore into RER, stores it until needed, and released at
gene as and attaches then sent to sends it to PM in a the Plasma
RNA to ribosome to Golgi in a vesicle. Membrane via
make protein vesicle exocytosis
 Lizozomii
• Corpusculi sferici rãspânditi în întreaga hialoplasmã.
Contin enzime hidrolitice, cu rol important în celulele
fagocitare (leucocite, macrofage)
• Au rol in distrugerea organitelor celulare imbatrinite,
a substantelor straine celulei prin fagocitoza
• Au rol in distrugerea celulelor imbatrinite prin
autoliza (lizozomii se distrug si pun in libertate
enzimele digestive care digera intreaga celula).
 Centrozomul
• Situat în apropierea nucleului, se manifesta în
timpul diviziunii celulare.
• Este format din doi centrioli cilindrici, orientati
perpendicular unul pe celãlalt si înconjuraþi
de o zonã de citoplasmã vâscoasã
(centrosferã)
• Rol în diviziunea celularã
• (lipseste în neuroni)
 Organite specifice

• Miofibrilele sunt elemente contractile din

sarcoplasma fibrelor musculare.
• Neurofibrilele constituie o retea care se
întinde în citoplasma neuronului, in axoplasma
si in dendrite.
• Corpii Nissl (corpii tigroizi) sunt echivalenti ai
ergastoplasmei pentru celula nervoasã.
 Nucleul
Rolul de a
 coordona procesele biologice celulare
fundamentale (contine materialul genetic,
 controleazã metabolismul celular,
 transmite informatia geneticã.

Poziþia lui în celulã poate fi centralã sau excentricã

(celule adipoase, mucoase). Are, de obicei, forma
celulei.
Numãrul nucleilor.
 mononucleate, majoritatea celulelor sunt
 celule binucleate (hepatocitele),
 polinucleate (fibra muscularã striatã),
 anucleate (hematia adultã).
Forma si marimea nucleului este variata de lumea
vegetala, depinzand de tipul de celule.
• Dimensiunile nucleului pot fi între 3 si 20 μ, corespunzator ciclului
functional al celulei, fiind în raport de 1/3–1/4 cu citoplasma.
• Structura nucleului cuprinde
membrana nuclearã, poroasã, este dublã, cu structurã trilaminatã,
constituitã din douã foite,
- una externã, spre matricea citoplasmaticã, ce prezintã ribozomi si
se continuã cu citomembranele reticulului endoplasmic,
- alta internã, aderentã miezului nuclear.
Între cele douã membrane existã un spatiu numit spatiu perinuclear.
carioplasma – o solutie coloidalã cu aspect omogen. La nivelul ei,
existã o retea de filamente subþiri, formate din granulatii fine de
cromatinã, din care, la începutul diviziunii celulare, se formeazã
cromozomii, alcatuiti din ADN, ARN cromozomal, proteine histonice
si nonhistonice, cantitati mici de lipide si ioni de Ca si Mg.
unul sau mai multi nucleoli.
 Proprietatile celulei
• Celulele au o serie de proprietãti generale si
speciale, care le asigurã îndeplinirea rolului
specific în ansamblul organismului.
Sinteza proteicã,
Reproducerea celularã
Metabolismul
Transportul transmembranar,
Potentialul de membranã.
 Transportul transmembranar
Membrana celularã prezintã permeabilitate selectivã pentru anumite molecule
si majoritatea ionilor. Aceasta permite un schimb bidirectional de substanþe
nutritive si produsi ai catabolismului celular, precum si un transfer ionic, care
determinã aparitia curentilor electrici.
Mecanismele implicate în transportul transmembranar pot fi grupate în douã
categorii principale:
Mecanisme care nu necesitã prezenta unor proteine membranare
transportoare (cãrãusi) = OSMOZA
Mecanisme care necesitã prezenþa unor astfel de proteine = DIFUZIUNEA
FACILITATÃ SI TRANSPORTUL ACTIV.

Un alt mod de a clasifica transportul transmembranar tine cont de consumul

energetic necesar pentru realizarea lui.
• Transp pasiv = difuziunea, osmoza si difuziunea facilitatã, nu necesitã energie
• Transport activ, care necesitã cheltuialã energeticã (ATP).
Transport pasiv
Transport activ
 Potentialul de membranã

• Permeabilitatea selectivã a membranei,

prezenta intra celularã a moleculelor
nedifuzibile încãrcate negativ si activitatea
pompei Na+/K+ creeazã o distributie inegalã a
sarcinilor de o parte si de alta a membranei
celulare. Aceastã diferentã de potential este
denumitã potential de membranã.
Prin canalele ionice pot pătrunde ionii de Na şi K.
• Potentialul membranar de repaus are o valoare
medie de –65 mV pâna la –85 mV (valoare apropiatã
de cea a potentialului de echilibru pentru K+) si
depinde de permeabilitatea membranei pentru
diferitele tipuri de ioni.
• Valoarea acestui potential se datoreazã activitãtii
pompei Na+/K+, care reintroduce în celulã K+ difuzat
la ex terior si expulzeazã Na+ pãtruns în celulã, într-un
raport de 2 K+ la 3 Na+. În acest mod, o celulã îsi
mentine relativ constantã concentraþia intracelularã a
ionilor de Na+ si K+ si un potential membranar
constant, în absenta unui stimul.
• Potentialul de actiune este modificarea
temporarã a potentialului de membranã .
• Celulele stimulate electric genereazã potentiale de
actiune prin modificarea potentialului de
membranã. Mecanismele de producere, aspectul
si durata potenþialului de actiune sunt diferite în
functie de tipul de celulã, dar principiul de bazã
este acelasi: modificarea potentialului de
membranã se datoreazã unor curenti electrici care
apar la trecerea ionilor prin canalele membranare
specifice, ce se închid sau se deschid în functie de
valoarea potentialului de membranã.
exemplu neuronul.
— Pragul: celulele excitabile se depolarizeazã rapid, dacã valoarea
potentialului de membranã este redusã la un nivel critic, numit potential prag.
Odatã acest prag atins, depolarizarea este spontana. Potentialul de actiune
este un raspuns de tip „tot sau nimic“:
 stimulii cu o intensitate inferioara pragului, subliminari, nu provoaca
depolarizarea si declanarea unui impuls,
 iar stimulii supraliminari nu determina o reactie mai ampla decât stimulul
prag.
—Panta ascendentã: depolarizarea apare dupã atingerea potentialului prag si
se datoreazã cresterii permeabilitãþii membranei pentru Na+; acesta va intra
în celulã prin canale speciale pentru acest ion, care sunt voltaj-dependente si
care se deschid atunci când potenþialul de membranã atinge valoarea prag.
—Panta descendentã (repolarizarea): potentialul revine cãtre valoarea de
repaus. Acest fapt se datoreazã iesirii K+ din celulã prin canale speciale pentru
acest ion, care se deschid, de asemenea, în prezenta stimulului
Deschiderea şi închiderea
succesivă a canalelor ionice
din membrana unui celule
nervoase permite
transmiterea unei unde de
potenţial electric şi odată cu
ea a unei informaţii prin nerv.
A. Iniţial U=-70mV în interiorul celulei. Avem exces
de K+ şi lipsă de Na+.
B. Canalul ionic se deschide pentru tensiunea de
prag Up =-50mV. Ionii de Na circulă până ce
tensiunea ajunge la U=20mV. În acest moment
canalele de sodiu sunt inactivate de câmp (C.).
C. tensiunea scade lent în decurs de 1msec
canalul ionic se saturează cu ioni de K+.
În acest moment are loc creşterea bruscă a fluxului
de ioni K+ şi tensiunea scade brusc la U=-90mV.
D. Canalele de sodiu se activează şi tensiunea creşte
lent în decurs de 1msec la U=-70mV. Canalul revine
la starea iniţială.
 Modalități morfologice și funcționale de comunicare
intercelulară
• Fiecare celulă din organism este diferențiată pentru a îndeplini un rol
specific în organism;
• Coordonarea activității fiecărei celule din organism este posibilă numai
când pot primi și transmite mesaje de la / respectiv la alte celule;
• Comunicarea intercelulară este esențială pentru controlul și
coordonarea activității tuturor celulelor, țesuturilor și organelor din
organism în scopul menținerii homeostaziei organismului.

Semnalizarea se face prin molecule solubile:

 secretate într-un anumit loc;
 recepționate în alt loc
- Același semnal poate induce răspunsuri diferite în diferite celule-țintă;
pot fi rapide sau lente;
- Combinații diferite de semnale induc răspunsuri diferite;
- Semnalele sunt mediate de două tipuri de receptori (de suprafață,
intracelulari);
Posibilități majore de transmitere a informației
de la o celulă la alta

a) semnalizare de vecinătate
- semnalizarea contact-
dependentă
- semnalizarea paracrină
- semnalizarea autocrină

b) semnalizare la distanță
(mesageri)
- semnalizarea endocrină
- semnalizarea sinaptică
Semnalele sunt traduse în răspunsuri celulare sau
modificări ale expresiei genice
 Același semnal poate produce
răspunsuri diferite, în funcție de țintele Combinații diferite de semnale induc
răspunsuri diferite
celulare
Răspunsurile pot fi rapide sau lente
 Mesager chimic = mesager primar =
molecula semnal = substanțe bioactive
din spațiul extracelular, cu acțiune +/-
specifică.
- substanțe bioactive străbat membrana; se
leagă de proteine receptor din citosol →
complexul acționează la nivel nuclear
asupra ratei de transcripție a anumitor
gene.
- substanțe bioactive ce acționează la nivel
plasmalemal → fluiditatea membranară,
canale ionice, prin legarea de proteine
receptor membranare → complex
agonist-receptor care transmite
semnalul.

Receptorii membranari
- canale ionice (receptor-operate)
- proteine G;
- enzime.
 Proteinele G → modalitatea principală de transducție
transmembranară a semnalului chimic extracelular mediat de
activarea receptorilor.
structuri trimerice, formate din complex  (comun) și subunitate
 (specific);
transducția presupune activitatea GTP-azică a proteinei G;
elementul activ este complexul -GTP;
proteinele G controlează enzime submembranare ce generează
mesageri secunzi:
- adenilat ciclaza (AC)
- guanilat ciclaza (GC)
- fosfolipaza C (PLC)
- fosfolipaza A2 (PLA2)
 MESAGERI PRIMARI

Liganzi→receptor specific→ligand-receptor→răspunsul celular

 Neuromediatorii sunt substanțe chimice care acționează asupra altei celule
nervoase / celule efectoare prin intermediul sinapselor.
 Hormoni locali sunt sintetizați în anumite celule; după secreție acționează
asupra altor celule din imediata vecinătate a celulelor secretoare.
 Hormonii sunt secretați de glandele endocrine ajung în circulația generală
→ la celule țintă situate la distanță față de celula secretoare.
Interacțiunea mesageri primari - celula țintă determină răspuns celular:
1. “reacția primară” = recunoașterea mesagerului primar şi interacțiunea
(legarea reversibilă cu mare afinitate şi cu o deosebită specificitate între
mesager şi receptorii celulari specifici)
2. “reacție secundară” = modificări ale conformației moleculei receptoare
care trece într-o stare activă;
 Receptorii celulari
 Interacțiunea mesagerului extracelular cu receptorul specific
necesită mobilitate = “receptor mobil” (activarea receptorilor
membranari presupune migrare, agregare / dezagregare
moleculară).
 Procesele de migrare laterală a receptorilor dau posibilitatea
acestora să realizeze densități diferite pe suprafața membranei
celulare.
Activarea receptorului este urmată de:
- cuplarea acestuia cu anumite proteine reglatoare care plutesc liber
în membrană;
- internalizare şi degradarea biochimică a acestora (este necesar să
se sintetizeze noi receptori).
resinteza receptorilor = proces permanent
 Receptorii celulari
a. reglare “homologă”: mesagerul primar depășește o anumită concentrație →
scade numărul de receptori sau crește numărul de receptori refractari →
“down regulation” / reglare inhibitoare (descendentă sau reductivă;
reducerea numărului de receptori disponibili prin exces de mesager primar);
“up regulation” → administrarea de blocanți determină o reacție activatoare.
b. reglare “heterologă sau heterospecifică”: activarea receptorilor poate fi
influențată de către anumiți agenți bioactivi exogeni/endogeni.
Ex: creșterea densității receptorilor pentru ocitocină de către hormonii
estrogeni şi reducerea de către progesteron.

Același mesager poate să realizeze reacții diferite în teritorii diferite, uneori

aproape diametral opuse (existența mai multor tipuri sau subtipuri de
receptori).
Ex: catecolamine 4 tipuri de receptori (α1, α2, β1, β2); acetilcolină 3 tipuri
clasice de receptori (N, M și I)
 Agoniști și antagoniști

 Agoniști ai receptorilor = anumiți liganzi (endogeni /

exogeni) care după cuplarea cu receptorul specific
declanșează reacția primară şi secundară.

 Antagoniști “competitivi” ai receptorilor = substanțe ce

se pot cupla specific cu receptorii celulari fără să declanșeze
reacțiile secundare intracelulare; aceste substanțe
împiedică accesul agoniștilor la receptori.

 Agoniști / antagoniști “parțiali” = răspunsuri de

intensitate diferită, dar mai scăzută.
Mecanisme de realizare a răspunsului celular declanșate de
interacțiunea receptor - mesager primar

Interacțiunea dintre mesagerul extracelular (primar) și

receptorul specific poate să realizeze activarea celulară:

 prin activarea unui canal ionic din membrana celulară;

 prin activare enzimatică şi sinteza de mesageri secunzi (de

ordinul al II-lea);

 prin modificări la nivelul nucleului celulei.

 Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic
Adenozin – monofosfatul ciclic
(AMPc):
- este unul din cei mai răspândiți
mesageri de ordinul II în organismul
uman;
- se formează din ATP sub acțiunea
unei enzime (adenilatciclaza - AC) a
cărei activitate este controlată de
interacțiunea ligand (mesager
primar) – receptor;
- activarea AC are loc în prezența GTP
care, prin intermediul “proteinelor
G”, are rol de traductor.

AMPc, Ca++ → mesageri secunzi care

asigură cuplarea dintre excitație şi
răspunsul celular specific (contracție
musculară, secreție glandulară).
 Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic
3’,5’ AMPc se fixează pe receptorul său intracitoplasmatic = proteinkinaza A.
- proteinkinaza intracitoplasmatică are subunități:
 reglatoare capabile să cupleze reversibil mesagerul secund (cAMP);
 catalitice – enzimă inactivă în absența 3’,5’ AMPc.

Specificitatea de acțiune a mesagerului extracelular nu este asigurată de cAMP ci

de specificitatea receptorului de care se leagă mesagerul secund (implică
proteinkinaza intracelulară care acționează asupra unui substrat proteic specific).

• Întreruperea acțiunii dintre primul mesager (semnalul extracelular) şi receptorul

specific se însoțește de revenirea la valorile de repaus a concentrației cAMP.

• Acest proces este rezultatul degradării cAMP de către enzime (fosfodiesteraze)

rezultând 5’ AMP – inactiv; fosfodiesterazele participă la controlul efectelor
interacțiunii semnalului extern cu celula (nivelul semnalului) deoarece
modulează concentrația cAMP.
 Sistemul de mesageri secunzi guanilatciclazic

• cGMP:
- semnalele extracelulare care determină ↑ concentrației i.c.
de cGMP determină și ↑ concentrației Ca++ în citoplasmă;
Ca++ activează indirect GC intracitoplasmatică.

- Ca++ stimulează producerea de endoperoxizi lipidici; sub

acțiunea unei lipooxigenaze generează derivați intermediari
şi eliberează radicali OH şi hidroxiderivaţi; radicalii OH sunt
responsabili de activarea GC şi formarea de cGMP din GTP.
 Sistemul de mesageri secunzi derivați de fosfatidil-
inozitol
Interacțiunea semnal extracelular – receptori membranari
specifici → activarea în membrană a “fosfolipazei C”, care
hidrolizează inozitol-polifosfatul rezultând:
 diacilglicerol (DAG)
 inozitoltrifosfat (IP3)
Diacilglicerolul (DAG) rezultă din hidroliza
inozitolpolifosfatului membranar
Roluri:
- sursă de acid arahidonic (precursor de
prostaglandine, prostacicline, tromboxani şi
leucotriene)
-mesager secund deoarece activează în
citoplasmă proteinkinaza C (PKC).

PKC și Ca++ catalizează fosforilările proteice

intracelulare având ca rezultat final răspunsul
specific al celulei.
 Sistemul de mesageri secunzi derivați de fosfatidil-
inozitol
• Inozitoltrifosfatul (IP3) este implicat în eliberarea calciului stocat în
compartimentul intracelular (RE);
• Cuplarea IP3 cu un receptor specific din membrana RE activează un canal
specific de Ca++ astfel încât conform gradientului de concentrație calciul
ionic acumulat în RE pătrunde în citoplasmă.

• Semnalele citosolice de Ca++ participă la orice activitate celulară:

- cuplarea excitației cu răspunsul;
- controlul metabolismului;
- controlul expresiei genice;
- controlul diviziunii (proliferare);
- alterări funcționale;
- moarte celulară.
 Funcții celulare reglate prin intermediul
inozitoltrifosfatului (IP3) şi diacilglicerolului (DAG)
Funcţia Ţesutul ţintă Mesager primar
Activarea plachetară Trombocite Trombină

Contracţia musculară Muşchi neted Acetilcolină

Secreția de insulină Pancreasul endocrin Acetilcolină

Secreţia de amilază Pancreasul exocrin Acetilcolină
pancreatică

Degradarea glicogenului Ficat Glucagon

Producerea de anticorpi Limfocitele B Antigeni

 Ca++ - mesager secund
 Ca++ reprezintă în numeroase celule mesagerul secund care traduce în
răspuns celular interacțiunea dintre semnalele extracelulare şi celulă.
Provine din:
- transferul transmembranar din afara în interiorul celulei şi invers;
- mobilizarea sa din depozitele sale intracelulare (mitocondrii, reticul
endoplasmic).
 Pătrunderea Ca++ în celula se realizează prin canalele receptor – dependente
(ROC) şi voltaj – dependente (VOC);
 Extruzia Ca++ în exteriorul celulei sau introducerea în depozitele intracelulare
se realizează prin mecanisme active cu ajutorul pompelor de calciu.
Intracelular, Ca++ se găsește:
-sub formă legată (în depozite)
-sub forma liberă (10-7M, în repaus celular)

Mesagerii extracelulari pot crește concentrația i.c. a Ca++

liber (10-5M), condiție în care ionul respectiv îndeplinește
rolul de mesager secund pentru răspunsul specific al celulei
(contracție musculară, secreție glandulară).
 Ca++ - mesager secund
• În unele celule, ↑ concentrației Ca++ i.c. determină cuplarea
cu receptori i.c. (calcium-proteine) – calmodulina (CaM).

• Complexul Ca-CaM activează o kinază care permite

fosforilarea lanțurilor ușoare ale miozinei inițiind astfel
contracția mușchilor netezi.

• În mușchiul striat scheletic şi cardiac - troponina C

• Deschiderea VOC de către PA determină ↑ concentrației Ca++

citosolic (10-7M la 10-5M) = mesager secund; contracția
musculară.
 Semnalizarea celulară este implicată în semnalizarea
morții celulare
APOPTOZA
Caracteristicile morții celulare programate
fragmentarea şi condensarea ADN (laddering)
ratatinarea celulei
vezicularea membranei (blebbing)
descompunerea în vezicule membranare multiple (fragmentare)
translocarea lipidelor între bistraturi
Necroza – celula își pierde capacitatea de a-și menține homeostazia;
eliberează enzime litice; proces generalizat de distrugere.
Apoptoza – nu acționează în masa; câte o celula.

necroză apoptoză
 De ce mor celulele?
Este un mod ordonat pentru ca celulele să
moară fără să elibereze compuși inflamatori;
în timpul dezvoltării şi creșterii organelor şi
țesuturilor apar un număr mare de celule
redundante:
- celulele își pierd utilitate
- celule în exces
- celule care nu mai au funcție
- celule infectate viral
- celule expuse la ag. chimioterapici, pro-
apoptotici
- celule cu ciclu celular perturbat Absența semnalizării poate fi un
semnal prin ea însăși