• Catedra Fiziologia

omului si Biofizica
Fiziologia tesuturilor
excitabile
1 Fiziologia membranei celulare

Electrogeneza membranei biologice:

2 potenţialul de repaus

3 Potenţialul de acţiune.

4 Neuronul. Fibrele nervoase

 Fiziologia membranei celulare
• Celula este unitatea
funcţională de bază a
oricărui organism.
• Funcţiile fundamentale ale
celulei:
• creştere şi metabolism;
• reproducere;
• sinteză proteică;
• mişcare.
Diagram of a typical animal (eukaryotic) cell, showing subcellular
components. Organelles:
• Este formată din (1) nucleolus; (2) nucleus; (3) ribosome; (4) vesicle; (5) rough
endoplasmic reticulum (ER); (6) Golgi apparatus; (7) Cytoskeleton;
• Membrană
(8) smooth endoplasmic reticulum; (9) mitochondria; (10) vacuole;
• Citoplasmă (11) cytoplasm; (12) lysosome; (13) centrioles within centrosome

• Nucleu
 Structura membranei celulare
Modelul mozaicului fluid
Glycoprotein Extracellular fluid

Glycolipid
Carbohydrate

• In 1972, S. Singer and G. Nicolson proposed the Fluid Mosaic

Model of membrane structure
Cholesterol
Transmembrane
proteins
Peripheral Cytoplasm
protein Filaments of
cytoskeleton

Modelul mozaicului fluid, propus de Jonathan S. Singer şi

Garth Nicholson, prezintă membrana celulară ca un model fluid
mozaicat, unde numeroasele componentele structurale se pot
deplasa liber.
 Membrana celulară este o structură care delimitează două compartimente -
compartimentul extracelular şi compartimentul intracelular

Rolul membranei celulare:

• Transmitere de informaţie;
• Transport selectiv de substanţe;
• Diferenţa de potenţial.
PROTEINELE MEMBRANARE
• rol structural si functional
• 1/2 din masa membranei reprezintă elementul
activ care determină proprietăţile şi funcţiile
specifice ale membranei
• CLASIFICARE–în funcţie de relaţia cu matricea
fosfolipidică
1. proteine periferice (extrinseci)
2. proteine integrale (intrinseci)
 PROTEINELE PERIFERICE
(extrinseci)
• slab ancorate de matricea fosfolipidică prin forţe
electrostatice
• au mobilitate mare în planul membranei, controlată
metabolic
ROLURI-în principal de ENZIME MEMBRANARE
• Externe → acetilcolinesteraza inactivează
acetilcolina(Ach)
• Interne → adenilatciclaza generează AMPc(mesager
intracelular)
ROLURI
• CANALE (ioni şi apă)
• TRANSPORTORI (“carrier”)
• RECEPTORI MEMBRANARI
• PROTEINE de ataşare intercelulară
• PROTEINE de recunoaştere intercelulară

PROTEINELE INTEGRALE
(intrinseci)
 Funcţiile majore ale proteinelor membranare

1. Funcţia de tansport.
▪ Proteinele tubulare pot avea rol de canale ionice hidrofile ,
specifice pentru anumiţi ioni, de ex. de Na+, de K+.
▪ Alte proteine - pompe ionice. (ATP - sursă de energie, de ex. ATP
Na+/K+ ATPaza.
▪ Există şi proteine cu rol de transportor (carrier), de ex. Enzymes
proteina transportoare de glucoză (GLUT)
2. Activitate enzimatică. Proteinele membranare - enzime:
metaloproteinaze pentru componente de matrice extracelulară,
fosfolipaze, kinaze, fosfataze care intervin în metabolismul
celular
3. Funcţie de receptor - transducţia (transmiterea) semnalului
prin membrană. În domeniile extracelulare ale acestor proteine Signal
există locuri “site” specifice pentru mediatori, hormoni,
neuromediatori, sau alte molecule care funcţionează ca
mesageri chimici sau liganzi. Acestia produc modificări
conformaţionale ale proteinei receptor, care permit transmiterea
informaţiei în interiorul celulei.

Receptor
Funcţiile majore ale proteinelor
membranare - continuare
4. Recunoaşterea celulă-celulă, rol îndeplinit de
Glyco-
glicoproteinele de la suprafaţa celulei protein

5. Rol în adeziunea celulă-celulă. Proteinele

membranare ale celulelor învecinate se alătură şi
formează joncţiuni (legături) de tip gap junctions (mai
laxe) sau tight junctions (strânse)

6. Ataşarea la structurile din citoschelet sau ale matrixului

extracelular. Proteinele membranare se leagă de
microfilamentele citoscheletului, aceste legături permiţând
menţinerea formei celulei şi stabilizarea membranei
celulare

11
 Funcţiile proteinelor plasmatice
Exterior

Membrana
plasmatică

Interior
Proteină transportor Enzimă Receptor de suprafaţă

Marker de identitate Ancorarea la citoschelet

Adeziunea celulă-
(antigen)
celulă12
 Sistemul de transport ionic
membranar (STIM)

Include

•- Canale ionice
•- Pompe ionice
•- Transportori ionici
 1. Canale ionice controlate
(gated)
• canale voltaj-dependente -
controlate de potenţialul electric
de membrană;
• canale controlate de liganţi;
Canale ionice • canale controlate de stimuli
(mod de activare) mecanici;
• canale controlate de concentraţia
altui ion decât al celui care este
transportat.

2.Canale ionice fără poartă

• necontrolate (nongated)
Canale ionice fără

poartă (de repaus)

Clasificare: K+, Na+, Ca2+, Cl
• asigură menţinerea potenţialului
de repaus prin transportul ionic
pasiv, în echilibru cu transportul
activ primar şi secundar
• fluxul ionic de cca. 1000 de ori mai
redus decât cel prin canale ionice
controlate (cu poartă)
Canale ionice Particularităţi:
cu poartă • -permit un flux contolat mai
rapid...
• -participă la generarea,
transmiterea sau modularea
potenţialului de acţiune
• -au fost descoperite primele
• -prezintă o diversitate mai mare
• -reprezintă principala ţintă
terapeutică
 Canale ionice cu poartă
• Voltaj dependente

• Canale de Na+ voltaj- dependente

identificat 1970
Canale ionice cu poartă
Canale ionice cu poartă

• Controlate chimic
Canale ionice cu poartă

• Controlate mecanic
POMPE IONICE

• transportă activ ioni, mol.

organice
• implică reacţii enzimatice
• rată mică de transport
• - Na/Ca
• - Na/H
• - Cl/HCO3 -
• - Na/ aa, Na/G
• - Na/HCO3
• - Na/K/2Cl
• - K/Cl

Transportori ionici
 Tipuri de transport membranar
Procesele de transport celular sunt realizate de anumite
proteine membranare. Acestea sunt proteine implicate în
deplasarea ionilor, moleculelor mici, macromoleculelor, etc.
prin membrana.
Tipuri de transport:

1.Sistemele de microtransport
1. Transport pasiv:
Ex. difuzie, osmoza, difuzie facilitata

2. Transport activ:
Ex. transportul macromoleculelor, pompa de sodiu/potasiu
Se realizeaza prin intermediul mai multor tipuri de proteine:
canale ionice, molecule transportor (carriers) si “pompe”. 1/6
din genomul uman codifica proteine de transport.
2. Sistemele de
macrotransport
1 Endicitoza
Transcitoza
2 Exocitoza

3 Coloidopexia

4 Rofeocitoza
Pasiv: transportul prin canale ionice

• canalele ionice au un por

central deschis atât extra- cât
si intra-celular;
• transportul este relativ
rapid;
• transportul are loc în direcia
gradientului electrochimic al
ionilor respectivi;
Moleculele transportor (“carriers”):
•sunt proteine transmembranare deschise
alternativ pe o parte sau alta a
membranei;
•transportul este mai lent faţa de cel mediat de
canalele ionice;
mediaza “difuzia facilitata”;
Ex.: transportul glucozei;

Pasiv: transportul prin

“carriers” (molecule transportor)
 Transportul activ primar

• Decurge cu consum de
energie obinuta prin
hidroliza ATP-lui;
• Exista 3 tipuri de ATP-aze:
F, V si P.
• Pompa de sodiu (ATP-aza
de Na+-K+) este o ATP-aza
de tip P.
• Pe baza energiei furnizate
de hidroliza unei molecule
de ATP scoate 3 ioni de Na+
din celula şi introduce 2
ioni de K+;
Fig.I.2. Structura
proteică a pompei Na+-K+-ATP-ază,
încorporată în mem-brana celulară.
Subunitatea α constituie sistemul antiport.
 Transportul activ secundar
(cotransport)

Transportul “cuplat” care nu utilizeaza ATP = transport

activ secundar
• transportul unei substane în sensul gradientului de
concentraie poate fi folosit pt a transporta alta molecula
sau ion împotriva gradientului de concentraie sau
electrochimic;
Cotransport (simport) = ambii soluţii sunt transportaţi în
aceeai direcie;
Contratransport = mol. transportate în direcii diferite;
• ex. transportul Na+ este cuplat cu alte mol;
cotransportul Na+/H+, Na+/Ca2+, etc
Transportul activ secundar
Fig.I.3. Modelul reprezentativ al
funcţionării pompei Na+K+-ATP-
aza. Lini-ile continue indică direcţia
transportului activ, iar lini-ile
întrerupte indică direcţia
transportului pasiv (difuziunea).
Fig.I.4. Transportul activ
secundar. Majus-culele indică
concentraţia mare, comparativ
cu cea din fluidul contralateral.
Caracteristici funcţionale ale membranelor celulare
Membranele celulare au două caracteristici cu implicaţii
majore în funcţionalitaea celulei:
1. Permeabilitate selectivă
2.Încărcătură electrică (polaritate) de o parte şi de alta a
membranei.
3.Permeabilitatea selectivă a membranei:
• Este determinată de:
• Prezenţa bistratului lipidic, care se opune trecerii moleculelor solubile în
apă. Membrana este:
• permeabila pentru molecule liposolubile (acizi grasi, etanol) si molecule de
gaz (O2 si CO2), care strabat cu usurinta matricea fosfolipidica;
• partial permeabilă pentru apă şi molecule hidrofobe mici;
• impermeabilă pentru molecule hidrosolubile.
• Interacţiunea ionilor cu apa
• Prezenţa canalelor ionice
Bistratul lipidic este semipermeabil

• permeabil pentru molecule

liposolubile (acizi grasi,
etanol) si molecule de gaz (O2
si CO2), care strabat cu
usurinta bistratul fosfolipidic;

• partial permeabil pentru apa

şi molecule hidrofobe mici;

• impermeabil pentru molecule

hidrosolubile: ioni, glucoză,
amino-acizi, proteine, acizi
nucleici.
 2. Încărcătura electrică a membranei: potenţialul de
repaus; potenţialul de acţiune.
Excitabilitatea membranei.
• Excitabilitatea este proprietatea unei structuri de a răspunde
specific, rapid şi localizat la un stimul extern sau intern.
• Sau, altă definiţie
• Excitabilitatea este capacitatea unei structuri de a capta şi prelucra sau
decodifica informaţia unui semnal (stimul) şi de a răspunde printr-o reacţie
biologică corespunzătoare.
• Suportul excitabilităţii celulare este reprezentat de dinamica repartiţiei
ionilor de o parte şi de alta a membranei celulare şi de existenţa si
funcţionalitatea sistemelor de transport ionice transmembranare.
Răspunsul oricărei structuri vii la acţiunea unui semnal este rezultatul interacţiunii
specifice dintre semnal, ca suport al informaţiei şi o structură capabilă să decodifice
şi să-i preia mesajul informaţional. Ca urmare a interacţiunii, semnalul devine
stimul, iar structura ce preia informaţia se defineşte ca receptor; astfel între cele 2
sisteme se stabileşte o relaţie de condiţionare reciprocă funcţională.
(NEUROELECTROFIZIOLOGIE CLINICA. Editor: Leon Zãgrean, 2005)
 PROPRIETĂŢI
ELECTRICE ALE
MEMBRANEI CELULARE
 Fiziologia ţesuturilor excitabile
Excitabilitatea este capacitatea de-a răspunde la excitaţie în mod
specializat, orientat, cu o viteză maximă.
Excitabilitatea, metabolizmul şi reproducerea sunt proprietăţi biologice
fundamentale.
Excitaţia este un fenomen biologic complicat care se caracterizează
prin modificarea proceselor metabolice şi termogenice, prin
depolarizarea temporară a membranei celulare cu generarea
potenţialului de acţiune şi alte manifestări fiziologice şi biofizice
specifice.
Ţesuturi excitabile sunt:
a)Ţesutul nervos;
b)Ţesutul muscular;
c)Ţesutul glandular.
Restul ţesuturilor posedă capacitatea de-a reacţiona la acţiunea
stimulurilor prin modificări structurale şi fizico-chimice
 Definiţii şi precizări
• Gradient de concentraţie sau chimic: diferenţa de
concentraţie a unui ion sau a unei substanţe dintre
interiorul şi exteriorul celulei.
• Gradient electric: diferenţa de potenţial electric dintre
interiorul şi exteriorul celulei. Se datorează dispunerii
inegale, asimetrice a ionilor.
• Depolarizare: inversarea polarităţii membranei, faţă de
starea de repaus (sarcini negative la exterior şi pozitive la
interior).
• Repolarizare: revenirea la polaritatea iniţială, de repaus
(sarcini pozitive la exterior şi negative la interior).
 MEDIUL MEDIUL
INTRACELUL
AR
EXTRACELUL
AR
Tabel 1. Potenţialul de repaus –
Repartitia continuare
(mEq/L) (mEq/L)
ionilor de o
Na+ 10-12 142 (ionul
med.extracelul)
parte si de
alta a
K+ 145 - 152 4 – 5 (ionul
med. intracelul) membranei.
Mg++ 3 1
Ca2+ 10-7 4-5
Cl- 4-5 100 - 103
Protein 155 18
e

• În repaus există un gradient chimic sau de concentraţie ionică pentru K+ care este
mai concentrat în interior şi pentru Na+, care este mai concentrat în exterior.
• Na+ tinde să intre in celula, cu atat mai mult cu cat este atras si de
electronegativitatea intracelulara. Însă, în repaus, membrana este practic
impermeabila pentru Na+
• Conform gradientului chimic, K+ tinde să iasa din celula, cu atat mai mult cu cat
permeabilitatea membranei îi este favorabila, depinde de Nr. De canalele de K+ de
scurgere
 Efluxului de K+ i se opun fortele electrice (gradientul electric), deoarece apar forţe
de respingere intre sarcinile electrice de acelasi sens.
 Potenţialul de repaus
• În stare de repaus, sarcinile pozitive
ale exteriorului membranei sunt
date de prezenţa sodiului şi ale
potasiului.
• Na+
• Datorită gradientului de concentratie
favorabil el tinde sa intre în celulă.
• In repaus, membrana celulara este
slab permeabilă pentru Na+ (cauza –
nr. redus de canale de scurgere,
dimensiunea)
• În stare de repaus, canalele de K+
sunt deschise. Prin urmare, în
repaus, membrana celulara este
permeabilă pentru K+
 Echilibrul Donnan
1. pe baza gradientului chimicare loc difuziunea K+ dinspre interiorul spre
exteriorul celulei - eflux de K +

2. pe baza graientului electric are loc difuziunea K+dinspre exteriorul spre

interiorul celulei =influxde K+

K+= 4 mEq/l Gradient electric

extracelular

intracelular
K+= 140 mEq/l Gradient chimic
 • POTENŢIALUL DE REPAUS (PR)
• reprezintă diferenţa de potenţial între suprafaţa internă (electric negativă) şi suprafaţa
externă (electric pozitivă) a membranei neuronale în condiţii de repaus funcţional
• valoarea - 60 mV → - 90 mV
• cauza → repartiţia neuniformă a ionilor de o parte şi de alta a membr.
− permeabilitatea selectivă a membr. ( K+ > Na+ )
− prezenţa ATP-azei Na+ / K+
− - Echilibrul Donnan

POTENŢIALUL DE REPAUS

extracelular + + + + + + Na+ +
+ + +
membrana înregistrarea
potenţialului
celulară de repaus
–
intracelular – + – –
K +
– – +
– – – – – –
 Potenţialul de repaus – continuare
• Gradientul de concentratie si canalele de K+ deschise determina un
eflux de K+ catre exteriorul celulei
• În acest moment, între exteriorul si interiorul celulei se stabileste o
diferenta de potential, care, pentru neuron este de – 75 mV, iar pentru
fibra miocardica adulta este de -90 mV. Această diferenţă de
potenţial se numeşte potenţial transmembranar sau potenţial de
repaus.
• Prin urmare, potentialul de repaus este determinat de efluxul de
K+, care iese pasiv (fără consum energetic) din celulă.

• Concluzie: Sarcinile pozitive de pe fata externa sunt date de

efluxul de K+ si de prezenta Na+-ului
• Sarcinile negative de pe faţa internă a membranei sunt date de
anionii proteici, de sulfati şi fosfati, rămaşi singuri si Cl-, fără
K+-ul care-i neutraliza electric.
POTENŢIAL MEMBRANAR DE REPAUS
Fig. I.9. Potenţialul membranar (de repaus).
A – sistemul de înregistrare;
B – valorile determinate.
În cazul în care membrana este permeabila pentru un singur tip de ion (de ex. K+)
potenialul de membrana (Vm) va fi egal cu potenialul de echilibru pentru ionul respectiv
(EK) i poate fi calculat folosind ecuaţia lui Nernst:
• R = constanta universala a gazelor
• T = temperatura absoluta în kelvini (273,15+ToC)
• Z = sarcina electrica a ionului
• F= constanta lui Faraday (86.480 coulombi/mol)

Potenialul membranar de repaus, în celulele permeabile pentru mai mulţi ioni se poate
calcula cu ecuaţia Goldman-Hodgkin-Katz:
• P = permeabilitatea membranei pt. ionii respectivi
În condiii fiziologice potenialul membranar de repaus al unei celule este între - 40 i -90 mV.
• Intensitatea pragală a excitantului
• Modificări membranare locale în răspuns la
stimularea subliminală
• Reacţia maximală la intensitatea pragală
• Perioada de latenţă
• Modificări de excitabilitate

Legile generale ale

excitabilităţii
• 1) fizici (mecanici, termici, electrici, sonori etc.);
• 2) chimici ( acizi, alcaline etc.)
• 3) fizico-chimici ( pH, presiune osmotică etc.)
• 4) adecvaţi
• 5) neadecvaţi

Excitanţii
Excitantii se caracrerizează prin:
Intensitate
• Subpragală (RL)
• Pragală (PA)
• Suprapragală (PA)

Reobaza –intensitatea minimă

(pragală) a stimulului
electric care generează PA
Durată:
Durata minimă de acţiune a stimullului pragal
care provoaca PA- timp util
Cronaxia – timpul util a stimulului electric cu
valoarea de 2 reobaze
Fig. I.16. Curba intensitate-timp.
A-B – reobaza; C – timpul util,
D-E – reobaza dublă, F – cronaxia
 Valorile potenţialului de echilibru
Potenţialul Ex Motoneuronul Fibra musculară
pentru ioni spinal scheletică

E K+ – 94 mV – 95 mV

E Na+ + 60 mV + 65 mV

E Ca+ + 130 mV + 120 mV

– 70 mV – 90 mV
E Cl
–
 TIPURIDE
TIPURI DERRĂĂSPUNS
SPUNSCELULAR
CELULAR

a) NESPECIFIC:
• proporţional cu intensitatea stimulului
• uşoară depolarizare a membranei celulare

POTENŢIAL LOCAL

b) SPECIFIC:
• declanşat de aplicarea unui stimul supraliminar
• depolarizare puternică a membranei celulare

POTENŢIAL DE ACŢIUNE
• POTENŢIALUL DE ACŢIUNE (PA)

• reprezintă inversarea rapidă şi complet reversibilă a

polarităţii membranei neuronale, care devine electric
pozitivă la interior şi electric negativă la exterior
• fazele:
perioada de latenţă = 0,1 ms
depolarizare pragala
depolarizarea - până la +30 mV
repolarizarea
postpotenţiale
 POTENTIALUL DE ACTIUNE
• Aplicarea unui stimul cu intensitate prag va produce o
depolarizare locală, care, dacă va atinge nivelul prag va declanşa
deschiderea canalelor rapide de Na+, voltaj dependente.
• Na+ va intra rapid, pasiv, “în avalanşă”, în celulă, aducând un
surplus de sarcini pozitive, care vor inversa polaritatea iniţială =
depolarizare. În acest moment membrana este încărcată
negativ la exterior şi pozitiv în interior.
• Intrarea Na+ se opreşte atunci când canalul de Na+ se închide,
ca urmare a modificării voltajului.

+30--------------------------

-70
POTENŢIAL DE ACŢIUNE

+30

-60
Mecanismele generării PA

1. Depolarizare lenta – potenţialul pragal

Se deschid canalele pentru ionii de sodiu
PRM scade de la -70 la -55 mV (NCD)
2. Depolarizare rapidă. Inversarea polarităţii – “overshoot”
Se deschid un nr. mare de canale de Na+
Creşte permeabilitatea membranei pentru Na+
Polaritatea membranei atinge punctul izoelectic
Se dezvolta spike-ul
3. Repolarizare rapidă
Inchiderea canalelor pentru Na+
Deschiderea canalelor pentru K+, canale voltaj-dependente
4. Repolarizare lentă - postdepolarizarea sau postpotentialul vestigial
negativ
Se datorează excesului de sarcini pozitive din celula
Nu poate fi compensata de ieşirea K+
5. Posthiperpolarizare / postpotentialul vestigial pozitiv
Canalele de K+ sunt deschise
Pompa de Na/K scoate activ Na+ din celula
PMR
Potentialul de actiune
The Action Potential

Activation gates
of the Na+ channels are open, but the K+ channels
remain closed. Na+ ions rush into the cell, and Na+ close and potassium channels
the interior of the cell becomes more positive. open. K+ ions leave the cell and
the loss of positive charge causes
the inside of the cell to become
more negative than the outside.

A stimulus opens some Na+ channels.

If the Na+ influx achieves threshold potential,
then additional Na+ gates open, triggering an action potential.

Na+ channels are closed,

Both Na+ & K+ channels are closed, and the
but the slower K+ remain open. Within a
membrane’s resting potential is maintained.
millisecond, the resting state is restored.
Fig.I.11. Variaţiile conductanţei membranare pentru Na+ şi K+ pe
parcursul potenţialului de acţiune. gNa+ atinge maximum în prima
milisecundă a apariţiei depolarizării; creşterea tardivă a gK+ este responsabilă
de repolarizare.
 Caracteristicile potenţialului de acţiune
(1)
Indicatorul FAZELE
Perioada Depolari- Repolari- Postpotenţial Postpotenţialu
de latenţă zarea zarea negativ l pozitiv (post-
(pre- rapidă rapidă (post- repolarizare)
potenţial) depolarizare)
Potenţialul de vârf

Amplitudinea Deplasare  de la  de la (+35  de la 70% Subdenivelare

(mV) de la valorile de mV)-(+45 la valorile de cu 1-2 mV
valorile de prag la mV) la 70% repaus; peste valorile
repaus la (+35mV) - din valorile 5% din PV de repaus;
cele prag (+45 mV) – de vârf 1-2 % din PV
(-90 mV)- vârf
(-70 mV)

(-75 mV)-
(-55 mV)

Durata (ms) 0,1 0,5 1 4 40-50-până la

80-100
 Caracteristicile potenţialului de acţiune
(2)
Indicatorul FAZELE

Perioada de Depolari- Repolari- Postpotenţial Postpotenţialu

latenţă zarea zarea rapidă negativ (post- l pozitiv (post-
(pre- rapidă depolarizare) repolarizare)
potenţial)
Potenţialul de vârf
Baza ionică Influx Influx rapid Sechestrare Sechestrare eflux de Na+
rapid de de Na+ de Na+ de Na+ şi
Na+ eflux lent de eflux maxim influx de K+
K+ de K+

Conductanţa gNa+ gNa+ gNa+ = 0 gNa+ = 0 gNa+ = 0

ionică 500 x 5000 x
gK+ = 0 gK+ = 0 gK+ = 10 gK+ = 40 gK+ = 0
POTENŢIAL LOCAL (ELECTROTONIC)

mV

-65

-80
• POTENŢIALUL LOCAL
• se realizează prin stimularea unei zone limitate a
membranei celulare
• se manifestă prin:
depolarizare - influx de ioni de Na+ sau Ca2+
• Caracteristici:
 POTENŢIALUL-75mV
LOCAL
-----------------------------------------------------------------

-85 mV

axon Stimul slab Stimul puternic

Potenţialul de acţiune: se propagă la distanţă prin axon, fără

decrement şi respectă legea “totul sau nimic”

1.Legea “totul sau nimic”: dacă stimulul depolarizant atinge intensitatea prag se
declanşază potenţialul de acţiune

Stimul prag = intensitatea minimă a

unui stimul care produce un
potenţial de acţiune

* Toate potenţialele de acţiune au

amplitudine constantă dependentă de Potenţialul prag

proprietăţile membranei celulare Vm

Modificari de excitabilitate ale
membranei

• Faza 1 hiperexcitabilitatea 30
• Faza 2 excitabilitatea scade
brusc la o
• perioada refractara absoluta -65
• Faza 3 excitabilitatea 5
2 3 4
membranei creste treptat
• perioada refractara relativa
• Faza 4 hiperexcitabilitate
1
• Faza 5 hipoexcitabilitate
POTENŢIALUL DE ACŢIUNE
1 PREPOTENŢIALUL
+30 Ena+
3
4
2 DEPOLARIZAREA

3 SPIKE
2
T
4 REPOLARIZAREA
1 5
-65 mV
s
6 POSTPOTENŢIAL POZITIV
-85 EK+ 5

T POTENŢIALUL PRAG
6 POTENŢIALUL DE REPAUS
s STIMULUL

PERIOADA REFRACTARĂ
ABSOLUTĂ

PERIOADA REFRACTARĂ
RELATIVĂ
Fig.I.18. Potenţialul de acţiune, conductanţa membranară şi excitabilitatea.
• depolarizarea membranară şi perioada refractară absolută: activarea ra-pidă şi
inactivarea conductanţiei sodice (gNa+);
• repolarizarea membranară şi perioada refractară relativă: augmentarea foarte
tardivă şi foarte lentă a conductanţei potasice (gK+);
• postpotenţialele: faza hiperexcitabilităţii (perioada supranormală), prin re-tenţia
polarizării corespunde efluxului incomplet a ionilor Na +; faza hipo-excitabilităţii
(perioada subnormală) rezultă din influxul foarte lent a ionilor K+.
 POTENŢIALUL DE ACŢIUNE
Intensitatea stimulului este codificată în funcţie de frecvenţa potenţialelor de acţiune

0
Vm
-85

moderat puternic
slab Diferă de potenţialele locale

Generarea potenţialului de acţiune:

rag Potenţial local

su b p
Stimul
depolarizant prag
Deschiderea canalelor de Na + voltaj-dependente depolarizare localizată (prepotenţialul)
chimic
electric Atingerea potenţialului prag deschiderea mai multor can. de Na+  influx de Na+(depolarizare)

Canalele de Na+ sunt rapid inactivate oprind influxul de Na +

Canalele de K+ voltaj dependente se deschid, eflux de K+ (repolarizare)

Canalele de K+ se închid, potenţialul revenind la valoarea de repaus Vm

Restabilirea echilibrului ionic → pompa Na+ /K+

NEURONUL
 Declansarea excitatiei
St
Potential local

- ++ +
+
- -PR -75mV
- - Curent depolarizant
-
-45mV -
- - -
-55mV -
-65mV
Conul axonal –
de 7 ori mai multe canale
PA voltaj- dependente de Na+

Pragul de excitatie –
cel mai jos ( -65 mV)
Particularităţile conducerii în fibrele nervoase
Clasificarea fibrelor nervoase din nervii mamiferelor

Tipul de Diametrul Viteza Funcţia

fibră (µm) (m/sec)
Aα 12 - 22 70 – 120 Propriorecepţie, somatomotorie
Aβ 5 – 13 30 – 70 Presiune, atingere în tegument
Aγ 3–8 15 – 30 Motorie, aferenţe spre fusurile
neuro-musculare
Aδ 1–5 12 – 30 Durere, temperatură, atingere în
tegu-ment
B 1–3 3 – 15 Fibre preganglionare vegetative
C 0,4 – 1,2 0,5 – 2 Durere, temperatură,
o,3 – 1,3 0,7 – 2,3 mecanorecepţie,
răspunsuri reflexe simpatice, fibre
postganglionare vegetative
• CONDUCEREA POTENŢIALULUI DE ACŢIUNE ÎN FIBRELE NERVOASE

 În fibrele nervoase amielinice

− depolarizarea unei zone membranare produce activarea canalelor de Na +
adiacente
− PA se propagă - secvenţial
- din aproape în aproape
- cu viteză mică

 În fibrele nervoase mielinice

− conducerea este saltatorie de la un nod Ranvier la altul
− explicaţia - densitatea foarte mare a canalelor de Na+ la nivelul
nodurilor Ranvier
- teaca de mielină  permeab. ↓ a membr. internodale
− viteza de conducere depinde de:
− grosimea fibrei nervoase
− distanţa dintre nodurile Ranvier
CONDUCEREA IMPULSULUI PRIN FIBRELE NERVOASE MIELINICE

contains few or no Na+ channels

CONDUCEREA IMPULSULUI
PRIN FIBRELE NERVOASE
AMIELINICE