Tema nr.

7:
NOȚIUNI GENERALE DESPRE
METABOLISM.
DECARBOXILAREA OXIDATIVĂ
A ACIDULUI PIRUVIC.

Ecaterina Pavlovschi, dr. șt. med., conf. univ.

 NOŢIUNI
GENERALE
DESPRE
METABOLISM
METABOLISM
sistem coordonat de transformări a substanţelor şi
energiei sub acţiunea sistemelor multienzimatice.
 FUNCŢIILE METABOLISMULUI

1. Captarea şi depozitarea energiei necesare pentru

efectuarea unui lucru;
2. Transformarea substanţelor nutritive în monomeri
ai compuşilor complecşi specifici organismului;
3. Biosinteza substanţelor endogene polimere şi
formarea din ele a structurilor supramoleculare;
4. Sinteza şi scindarea substanţelor cu funcţii
particulare (mediatori nervoşi, hormoni, etc.)
 RAMURILE METABOLICE

I. Metabolismul extern –
a) asimilarea substanţelor nutritive alimentare;
b)transportul substanţelor intermediare ale
metabolismului între diferite organe şi ţesuturi;
c) eliminarea deşeurilor metabolice.
II. Metabolismul
intermediar –
totalitatea
proceselor ce
au loc într-o
singură celulă
 DEOSEBIM CĂI METABOLICE:
A.
a) centrale (comune pentru degradarea şi sinteza
principalelor macromolecule)
b) specifice (caracteristice doar pentru substanţe
individuale (cofactor).

B.
a) liniare (glicoliza)
b) ciclice (ciclul Krebs)

C.
a) anabolice
b) catabolice
c) amfibolice

D.
a) aerobe
b) anaerobe
 FAZELE METABOLISMULUI
INTERMEDIAR
I. Anabolismul –
totalitatea proceselor biosintetice, ce
au loc într-o celulă
 Din substanţe micromoleculare se
produc polimeri şi ulterior structuri
supramoleculare.

 Reacţiile necesită aport energetic, deci

sunt endergonice;
• necesită utilizarea ATP sau NADPH+H+
 Etapele anabolismului
I. Formarea precursorilor metabolici comuni ai
monomerilor

II. Sinteza monomerilor specifici fiecărei clase de

substanţe din precursorii metabolici comuni

III. Sinteza din monomeri specifici polimeri biologici –

proteine, glucide, lipide, etc.
 II. Catabolismul –
totalitatea proceselor de degradare, ce au
loc într-o celulă.
Include procesele degradării
substanțelor complexe, inclusiv, a
polimerilor biologici la compuși micro-
moleculari.
Reacțiile catabolice sunt însoțite de
eliberarea energiei (care poate fi
acumulată sub formă de ATP sau
NADPH+ H+ și sunt exergonice.
Energia eliberată este parţial
stocată în formă de substanţe
macroergice şi utilizată în faza anabolică.
 Etapele catabolismului
I. !!! decurge în TGI (fără eliminare de E). Scindarea
polimerilor biologici la monomerii constituienţi;
II. Scindarea monomerilor într-un precursor comun – Acetil-
CoA (are loc generare de energie).
III. Scindarea intermediarilor metabolici comuni până la produşii
finali ai metabolismului – CO2, H2O şi NH3.
amfibolică - ciclul Krebs si fosforilarea oxidativă – (FO)  H2O +
CO2 are loc generare de energie
 ETAPELE METABOLISMULUI

I etapă – 1-2%

II etapă – 18-19 %

III etapă – 80%

 CONEXIUNEA FAZELOR
METABOLISMULUI
I. Metabolică – produşii intermediari ai
catabolisului pot fi utilizaţi ca substrate în
anabolism şi vice versa.

II. Energetică – energia eliberată în procesele

degradative – catabolice, este necesară pentru
sinteza substanţelor în faza anabolică.
 Deosebirile căilor catabolice de
anabolice
 considerentul energetic;
 succesiunea reacţiilor este reglată separat;
 diferă după localizarea în celulă.
 Reglarea metabolismului
 la nivelul proprietăţilor specifice enzimelor
(cantitatea de E şi S, prezenţa Co, pH, t);
 Alosterică - În calitate de inhibitor serveşte ATP, iar de modulator
pozitiv – ADP şi AMP. Pot participa şi alte rezultante finale sau
intermediare ale altor căi metabolice.
 Hormonală - Mecanismele ce reglează metabolismul sunt
dependente de hormonii care accelerează activitatea enzimelor
(adaptare imediată) sau de viteza sintezei enzimelor (adaptare de lungă
durată), respectiv, adrenalina şi steroizii.
 Influienţamedicamentelor de diferită origine
 Sarcina energetică a celulei
 Sarcina energetică a celulei

Multe reacţii sunt reglate de

starea energetică a celulei.
Indicatorul ei e sarcina
energetică (Se) care se determină: (ATP
– conţine două legături anhidrice, ADP
– una)

Se = [ATP1 + 1/2[ADP]
[ATP]+[ADP]+[AMP]

Sarcina energetică a celulei

 Valoarea oscilează de la 0 (în sistem
numai AMP) la 1 (numai ATP).
Daniel Atkinson a demonstrat că
toate căile metabolice, res­ponsabile de
sinteza ATP, sunt inhibate de sar­cina
energetică înaltă, pe când căile de utilizare
ale ATP sunt simultan stimulate.
Reglarea menţine sarcina energetică ca şi
pH-ul celulei în oscilaţii limitate (0,80-
0,95).
Sarcina energetică mare catalizează
reacţiile anabolice.
Sarcina energetică mică catalizează Sarcina energetică a celulei
reacţiile catabolice.
Bioenergetica
 ştiinţa ce studiază transformările şi utilizarea
energiei.
 În lumea vie sistemul termodinamic poate fi
reprezentat de un organism întreg; un organ; o
celulă; o reacţie chimică.
 Sistemele biologice sunt sisteme termodinamic
deschise (schimb de energie şi materie cu mediul
înconjurător)
Legile termodinamicii:
 I. Principiul conservării – energia reacţiilor chimice
nu dispare şi nu apare din nimic, dar se transformă
dintr-o formă în altă.
Ex.: E chimică se transformă în E termică, electrică,
mecanică.

 II Principiul evoluţiei – toate procesele asociate cu

transfer de energie se desfăşoară de la sine numai într-o
direcţie şi numai pînă la o anumită limită - ce corespunde
entropiei maximale.
Energie liberă reprezintă acea parte din energia (totală) internă
a sistemului, capabilă să efectuieze un lucru în condiţii constante
de T şi presiune -  G  kcal/mol

Dacă  E= G + TS  G = E - TS.

TS - energia legată - nu poate fi utilizată pentru efectuarea
lucrului (T- t absolută; S – variaţia entropiei (gradul de
dezordine al sistemului).
Creşterea entropiei împedică revenirea la starea iniţială, de
aceea reacţiile însoţite de creşterea entropiei - sunt ireversibile.
ΔGo - indică sensul de desfăşurare a reacţiei
în condiţii standard şi este constantă
G – variaţia energiei libere în condiţii specifice
în care are loc reacţia (T, pH, C% - diferă)
ΔGo - variaţia energiei libere standard este
diferenţa dintre suma energiilor libere ale
produşilor şi suma energiilor libere ale
reactanţilor.
Referitor la o singură reacţie chimică
• G pozitivă  0  când produşii conţin mai multă energie decât
reactanţii (substanţele iniţiale)  endergonice (nu pot efectua un
lucru spontan, necesită energie din exterior).
AB  GB  GA
G negativă  0  produşii conţin mai puţină energie decât
substanţele iniţiale  exergonice (fără folosirea energiei) – stânga la
dreapta  pot efectua un lucru.

G = 0 – nu evaluează nici într-un sens.

Reacţiile catabolice  exergonice/ Anabolice  endergonice
Legătura (conexiunea) între ele este ATP.
 ENERGIA
ELIBERATĂ ÎN PROCESELE CATABOLICE
I. Parţial este stocată şi utilizată ulterior pentru efectuarea
lucrului (contracţie musculară; transport activ, etc.).

II. Parţial este degajată în formă de căldură (menţinerea

constantă a temparaturii corpului).
MEMORĂM:

• Reacţiile catabolice  exergonice

• Anabolice  endergonice
• Legătura (conexiunea) între ele este ATP.
Forma de stocare a energiei:
legăturile macroergice

O legătură este considerată

macroergică, dacă la hidroliza ei se
eliberează 5 kcal sau mai mult!!!
Tipurile de substanţe
din punct de vedere energetic

I. Microergice – la hidroliza lor se eliberează mai

puţin de 5 kcal
II. Macroergice – la hidroliza lor se eliberează cca 5
kcal
III. Supermacroergice - la hidroliza lor se eliberează
peste 5 kcal
 LEGĂTURA MACROERGICĂ. SUBSTANŢE
MACROERGICE
 Compuşii superamacroergici kcal/mol
1. fosfoenolpiruvat -14,8
2. 1,3 – difosfoglicerat -11,8
3. creatinfosfat -10,3
4. ATP  ADP +H3PO4 -7,3
5. ATP  AMP + PP -7,3
6. PP  2Pi -8
7. acetil~CoA -7,5
 Compuşii microergici
Fructozo – 6 P - 3,8
Glucozo- 6- P - 3,3
 ATP
1. Transportatorul universal
al energiei
2. Substanţă macroergică
3. Formă de stocare
temporară a energie în
organismele vii.

!ATP – 2 legături
macroergice
ATP
• Serveşte ca sursă de energie în:
1.Lucrul mecanic: mişcare, contracţie
2.Biosinteza moleculelor biologice
3.Transport: transportul prin membrană
4.În transmiterea informației genetice
5.Energie electrică – pentru propagarea
influxului nervos
În reacţiile biochimice ATP:
• Donor de grupări fosfat, pentru enzimele din
clasa kinazelor
• Donor de pirofosfat (activarea tiaminei)
• Donor de AMP (activarea AG sau a AA)
• Donor de adenozină (sinteza S- adenozil
metioninei)
 ATP este principalul donator al energiei libere în sistemele biologice,
ceea ce nu se egalează cu forma de rezervă a energiei. În celulă, molecula de
ATP se utilizează timp de un minut după sinteza sa. Omul în repaus utilizează
în 24 ore circa 40 kg de ATP; la exerciţii intensive viteza utilizării de ATP
ajunge la 0,5 kg/min. Turaţia ATP e foarte mare.

Omul cu o greutate medie de 70 kg utilizează pe zi circa 2800 kcal.

Pentru a recepţiona această energie din ATP în condiţii standard e
nevoie de 2800 : 7,3 = 384 mol ATP sau 190 kg de ATP.

Organismul uman conţine 50 g de ATP. Pentru satisfacerea necesităţilor

de ATP, ea trebuie să fie scindată şi sintetizată de mii de ori.
În limite foarte mari se modifică viteza sintezei ATP în organism:
minimum – somnul şi maximum – la eforturi intensive, ceea ce denotă că
fosforilarea oxidativă (FO) este nu numai un proces primordial şi încontinuu,
dar şi un autoreglator foarte fin.
CICLUL ATP-ului

Scindarea ATP-ului
I. ATP + H2O → ADP + Pi;
ΔGo = - 7,3 kcal

II. ATP + H2O → AMP +

PPi;
PPi + H2O → 2Pi;
ΔGo = - 7,3 + (-8,0) = - 15,3
kcal
 Regenerarea ATP
Sinteza ATP din ADP şi Pi – este
posibilă pe 2 căi:
• 1.FO (utilizarea LR MC)
• 2.fosforilare la nivel de substrat – reacțiile
în care energia necesară pentru sinteza
legăturii macroergice fosfat e furnizată de
un substrat supermacroergic.
 SINTEZA ATP-ului
I cale:
fosforilare la nivel de substrat
– sursa energetică pentru formarea legăturii
macroergice sunt substanţele
supermacroergice
FOSFORILARE LA NIVEL DE
SUBSTRAT (I)
FOSFORILARE LA NIVEL DE
SUBSTRAT (II)
FOSFORILARE LA NIVEL DE
SUBSTRAT (III)
 SINTEZA ATP-ului
II cale
fosforilarea oxidativă,
– sursa energetică pentru formarea legăturii
macroergice sunt protonii şi electronii (H+, ē)
transportaţi prin lanţul respirator
 FOSFORILAREA OXIDATIVĂ
1. Se petrece în lanţul respirator;
2. Procesul asigură eliberarea treptată a 53 kcal - energia reducerii
complete a O2 –
4H+ + 4ē + O2 → 2H2O;
3. H+ (ē) sunt furnizaţi de reacţiile de dehidrogenare a diferitor substrate;
4. Astfel: SURSA ENERGETICĂ PRINCIPALĂ ÎN ORGANISMUL
UMAN SUNT REACŢIILE DE DEHIDROGENARE
 GENERAREA ENERGIEI ÎN
ORGANISMUL UMAN

Principalele procese ce furnizează H+ (ē) lanţului

respirator sunt:
1. decarboxilarea oxidativă a piruvatului;
2. ciclul acizilor tricarboxilici (Krebs).
Decarboxilarea oxidativă a
acidului piruvic
 DECARBOXILAREA OXIDATIVĂ A
ACIDULUI PIRUVIC (PIRUVATULUI)
1. Sursele piruvatului:
 glucoza şi alte monozaharide ce se includ în
oxidarea glicolitică;
 aminoacizii (alanina, cisteina, serina, etc.);
 glicerolul (catabolismul lipidelor).
2. Localizarea procesului – matricea
mitocondrială (eucariote), citozol
(procariote).
3. Enzima – complexul polienzimatic “Piruvat
dehidrogenaza” (PDH).
 Decarboxilarea oxidativă a piruvatului

!!!! DOP la eucariote e

localizat în mitocondrii; la
procariote – citozol.
Are loc sub acţiunea
complexului multienzimatic
– PDH, alcătuit din:
 DECARBOXILAREA OXIDATIVĂ A
ACIDULUI PIRUVIC (PIRUVATULUI)

COMPLEXUL PIRUVAT
DEHIDROGENAZA
componenţa:
1. E-1 – piruvat dehidrogenaza (decarboxilantă), conţine TPP
(derivatul vit. B1)
2. E-2 – lipoil transacetilaza, conţine AL – acidul lipoic
3. E-3 – lipoat dehidrogenaza, conţine FAD
(derivatul vit. B2)
4. HS-CoA
5. NAD+
DECARBOXILAREA OXIDATIVĂ A
ACIDULUI PIRUVIC (PIRUVATULUI)

REACŢIA SUMARĂ:
 Reglarea complexului PDH

1. Inhibat prin
retroinhibiţie:
 AcetilCoA–E2;
 NADH – E3
Efectul e reversibil la
acţiunea NAD şi HSCoA
 Reglarea complexului PDH
2. Inhibiţia alosterică este
amplificată de AG
macromoleculari
3. Reglare nucleotidică,
prin sarcina energetică:
inhibat de ATP
activat de AMP
4. Reglare covalentă:
complexul PDH este inhibat
prin fosforilare (kinaza
PDH),
activat prin defosforilare
(fosfataza PDH).
 Fosforilarea se amplifică
la raportul înalt
ATP/ADP; acetil
CoA/HSCoA;
NADH/NAD;
defosforilarea – la
concentraţii mari de
piruvat şi Ca
 APLICAŢII BIOMEDICALE
Deficitul uneia din subunităţile PDH se manifestă prin:
Reducerea ciclului Krebs - apare un deficit energetic
Acumulare de acid lactic - acidoză lactică
Alanina şi AA ramificaţi sunt crescuţi în plasmă (blocat
catabolismul lor)
Scăderea marcată a oxigenării tisulare (hipoxie) –
intervin în cursul insuficienţei cardiorespiratorii acute, a
stărilor de şoc
ACIDOZA LACTICĂ CONGENITALĂ

Deficitul E1 cu transmitere dominantă X- lincată

Defecte de dezvoltare la nivel cerebral şi nervos
Spasticitate musculară
Moarte prematură