HELMINŢI – CARACTERE GENERALE

Helminţii sunt animale eucariote pluricelulare care posedă în

general sistem digestiv, circulator, nervos, excretor şi reproductiv.
Helminţii paraziţi prezinta următoarele caracteristici:
 a) Sistemul digestiv este absent sau foarte simplificat; pot
absorbi nutriente din sistemul digestiv, fluidele sau ţesuturile
gazdei.
 b) Sistemul nervos este slab dezvoltat deoarece nu au nevoie să
caute hrană sau să răspundă la factorii din mediu.
 c) Mijloacele de locomoţie sunt fie reduse, fie lipsesc cu
desăvârşire. Deoarece nu sunt transferate de la gazdă la gazdă, nu
trebuie să caute un habitat potrivit.
 d) În funcţie de sistemul reproducător, helminţii adulţi pot fi:
Cu sexe separate (organele reproductive masculine şi feminine se
găsesc la indivizi diferiţi) , iar reproducerea are loc numai când în
aceeaşi gazdă se întâlnesc adulţi de sexe diferite
Hermafrodiţi (posedă organe reproducătoare atât masculine cât şi
feminine).
 HELMINTI -Taxonomie
 Sunt împărţiţi în:
 Încrengătura Plathelminţi (viermi plaţi şi segmentaţi)
 clasa Trematode
 clasa Cestode
 Încrengătura Nemathelminţi (viermi cilindrici şi nesegmentaţi)
cu trei clase, dar dintre care doar clasa Nematoda prezintă
importanţă pentru patologia umană prin ordinele:
Ascaridida: Ascaris, Toxocara;
Oxyuridea: Enterobius;
Rhabditida: Ancylostoma, Necator,
Strongyloides;
Tricocephalida: Trichinella, Trichuris.
 HELMINTI
Plan de prezentare
 Morfologie

 Ciclu evolutiv

 Patogenie

 Aspecte clinice

 Epidemiologie

 Profilaxie

 Tratament
 PLATHELMINŢI - CARACTERE
GENERALE
 Plathelminţii sunt viermi plaţi in sectiune dorso-ventrala.
Speciile cu importanţă medicală aparţin subclaselor


Cestoda şi Trematoda.
1.Cestodele tisulare şi intestinale aparţin genurilor
Diphyllobotrium,
 Taenia,

 Echinococcus,

 Hymenolepis.

2.Trematodele cu importanţă medicală includ:

 Fasciola,

 Schistosoma,

 Paragonimus,

 Clonorchis,

 Metagonimus,

 Fasciolopsis.
 TREMATODE
CARACTERE GENERALE
 viermi plaţi, nesegmentaţi,
 doua ventuze de atasare:
 ventuza orala – rol in nutritie
 ventuza ventrala – rol in atasara
 Poseda tegument – tesut sincitial situat peste patura
musculara cu rol in protectie fata de agresiunea gazdei
 Sistemul digestiv este bine dezvoltat.
Exista sistem excretor, nervos, reproducator
 Ciclu evolutiv complex,
 gazdă definitivă - reproducerea elementelor adulte,
 gazdă intermediară (gasteropod) - înmulţire asexuată
 stadiul infectant – larva inchistata (metacercar)
 TREMATODE
TAXONOMIE
 Grupul Distome
 Familia Fasciolididae:  Grupul
 Fasciola hepatica (liver fluke),
 F. gigantica, Schistosome
 Fasciolopsis buski;  Familia
 Familia Echinostomatidae: Schistosomatidae:
 Echinostoma
 Schistosoma
mansoni,
 Familia Dicrocoeliidae:
 S. haematobium;
 Dicrocoelium dendriticum (D. lanceolatum)
 S. japonicum,
 Familia Troglotrematidae:  S. mekongi,
 Paragonimus westermanni,
 S. intercalatum
 P. kellicotti,
 P. africanus
 Familia Opisthorchiidae:
 Opisthorchis felineus,
 O. viverrini,
 Clonorchis sinensis
 FASCIOLA - Morfologie

Fasciola hepatica
adult

Fasciola hepatica – ou operculat

FASCIOLA - Morfologie
 FASCIOLA – Ciclu biologic
 Forma infectantá – metacercar inchistat
 Dechistare in intestinul ierbivorelor si omului
 Strabate peritoneul si intra in parenchimul hepatic
 Se fixeaza in canalele biliare – adult – produce oua dupa 3 luni de la
infectare, poate supravietui in ficat pina la 6 ani
 Oua neembrionate ajung in bila – intestin – materii fecale
 Din ou iese larva ciliata miracidium (In mediul acvatic )
 Larva miracidium patrunde in melci din genul Limnea, prin orificiul
respirator, in spatiul limfatic
 Larva se transforma in sporochist
 In sporochist se dezvolta redii
 Din redii se produc redii-fiice si cercari
 Cercarii parasesc gazda intermediara, inoata, se lipesc de firele de iarba
si se inchisteaza in metacercari
 Metacercarii ajung in organismul uman prin consum de vegetale infectate
sau apa contaminata
 Durata ciclului evolutiv: 70-100 zile
FASCIOLA – Ciclu biologic
 FASCIOLA – Patogenie
 Migrarea fasciolelor tinere, de 0,3 mm, prin peretele intestinal,
capsula Glisson şi parenchimul hepatic:
 mici focare necrotice
 microabcese cu infiltrate eozinofilice;
 Localizarea parazitului în canaliculele biliare intrahepatice:
 descuamarea ductelor biliare,
 hiperplazia epiteliului biliar,
 dilataţii chistice ale canalelor
 fibroză periportală.
 Evoluţia cronica:
 parenchimul hepatic se atrofiază - ciroză
 microabcese hepatice,
 hematoame subcapsulare
 microhemoragii intestinale.
 FASCIOLA HEPATICA – Aspecte clinice
 Boala - fascioloză, distomatoză hepatică sau, popular, „gălbează”.
 Etapa de invazie –15 – 30 zile de la infectare:
 febră neregulată,
 dureri importante în epigastru sau în hipocondrul drept cu iradiere în umărul
drept,
 sindrom dispeptic
 eozinofilie sanguină importantă ce poate atinge valori de 80 – 90% (normal = 0-5%);
 Alte simptome posibile în fază acută a bolii : greaţa, voma, starea de astenie,
flatulenţă, inapetenţă, cefalee, dureri musculare, erupţii urticariene etc.
 Etapa de localizare biliară:
 Fenomene obstructive şi inflamatorii hepato-biliare,
 Fenomene icterice şi hepatomegalie.
 Leziuni ale epiteliului biliar - infecţie bacteriană secundară cu accentuarea
fenomenelor digestive şi alterarea stării generale.
 Evolutia cronica:
 obstrucţii intermitente ale căilor biliare,
 colecistite,
 angiocolescistite,
 litiază biliară,
 ciroză.
 FASCIOLA HEPATICA - Diagnostic

 Evidenţierea ouălor de F. hepatica în materiile fecale

sau în lichidul duodenal
 Se recomanda 3 examene coproparazitare consecutive,
bolnavul fiind supus unui regim alimentar fara carne
 Evidenţierea anticorpilor anti-Fasciola:
 reacţia de hemaglutinare, dubla imunodifuzie, electroforeza,
imunelectroforeza, ELISA, RIF.
 Testarile pot fi neconcludente datorită unei reactivităţi
încrucişate cu alte helmintiaze.
 Eozinofilie importanta in infectia acuta, moderată în infecţiile
mai vechi.
 Explorari imagistice : Tomografia computerizată şi
examenul ecografic
 FASCIOLA HEPATICA - Epidemiologie
 Boala este o zoonoză
 Incidenta:
 Afectiunea este cosmopolita – regiunile temperate
 Caracter endemic in Cuba, Porto Rico, dar şi în unele ţări din America de Sud
(Peru, Chile)
 In Europa este frecventa in Franta, Marea Britanie
 In Romania: caracter accidental (cazuri izolate)
 Incidenta crescuta in zonele cu pasuni umede
 Rezervorul natural: ovine, caprine şi bovine.
 Omul se infestează accidental,
 Transmitere:
 Consumul de salată sălbatică (creson, untişor) ce creşte pe marginea apelor
contaminate cu metacercari.
 Contaminarea apei de irigatii cu fecale animale
 Boala apare sub formă de cazuri izolate sau mici focare epidemice
familiale, mai ales toamna şi primăvara ca urmare a inundaţiilor din
aceste perioade.
 DICROCELIUM DENDRITICUM

 Sinonime: Dicrocoelium lanceolatum, Fasciola

lanceolata, Fasciola dendritica Distomum
lanceolatum), Lancet fluke.
 Boala: dicrocelioză.
 DICROCELIUM DENDRITICUM – Ciclu biologic

 Gazda definitiva: ierbivorele si omul

 1a gazda intermediara: gasteropod gen Zebrina, Helicella
 A 2-a gazda intermediara: furnica (Formica fusca)
 Metacercarii controleaza centrii nervosi ai furnicii determinand comportament tip “zombie”: la
scaderea temperaturii, seara, furnicile ies din furnicar si au reflexul de a urca pe plantele acvatice,
care vor fi pascute dimineata. Dupa cresterea temperaturii, furnicile se reintorc in furnicar, iesind
din nou in seara urmatoare
 Durata ciclului evolutiv: 11 saptamani
DICROCELIUM DENDRITICUM – Epidemiologie. Profilaxie
 Rezervorul de infecţie :gazda definitivă (bovine, ovine,
porcine, rozătoare). Parazitul are două gazde intermediare:
un gasteropod şi o furnică.

 Categorii cu risc: lucrătorii forestieri, vânători, turişti care

consumă alimente pe care au ajuns furnici cu metacercari.

 Contaminarea omului este cu totul excepţională prin consum

de ficat crud, infectat.

 Profilaxie nespecifica:
 combaterea gazdelor intermediare
 educaţia sanitară a populaţiei.
 CLONORCHIS SINENSIS
 Boala: clonorchoză, distomatoză hepatică
asiatică.
 Este un trematod care parazitează ficatul uman
şi vezica biliară, hrănindu-se cu bilă.
 Infecţia este endemică în Japonia, China, Taiwan
şi Asia de Sud-Est.
 CLONORCHIS SINENSIS - Morfologie
 Adulţii au corpul plat, transparent, roşcat, cu formă de lance cu
lungime de 10-20 mm şi lăţime de 3-5 mm, acoperit de o cuticulă
cu spini .
 Prezintă o ventuză orală şi o ventuză ventrală mai mică, situată
în cincimea anterioară a corpului.
 Este un vierme hermafrodit
 Oul este oval, are dimensiuni de 29/16 µm, o suprafaţă cu aspect
prăfos, murdar, de culoare galben-brun. La
extremitatea convexă se găseşte operculul, iar la cea opusă
prezintă un pinten.
 Oul este embrionat.

Adult Oua de Clonorchis

CLONORCHIS SINENSIS – Ciclu biologic
 Clonorchis – Diagnostic.

 Diagnosticul parazitologic : examen direct şi metode de

concentrare Identificarea microscopică a ouălor specifice în fecale
:în bilă sau în lichidul duodenal. Se foloseşte enterotestul.

 Anticorpii serici au fost detectaţi inconstant.

 Hemograma arată leucocitoză cu eozinofilie.

 Investigaţii imagistice ale căilor biliare:

ecotomografia hepatobiliară - poate stabili o colestază intrahepatică,
colangiografia care evidenţiază dilataţiile canaliculelor mici
intrahepatice, defecte de umplere a canalelor mici,
laparoscopia şi puncţia bioptică hepatică – evidenţiază
adenomatoza biliară, fibroza, ciroza, colangiocarcinomul şi în mod
excepţional parazitul adult.
 Clonorchis –Epidemiologie. Tratament

EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE

 Boala este endemică în Orient şi sporadică în Europa. Apariţia

bolii la om este condiţionată de prezenţa rezervorului de
infecţie a bolii şi de existenţa celor două gazde intermediare
acvatice (gasteropod, peşte).
 Pentru profilaxie se recomandă evitarea consumului de peşte
crud, afumat sau păstrat în saramură, prepararea termică
suficientă a cărnii de peşte.

TRATAMENT

 Praziquantel sau albendazol este eficient în 90 % din cazuri.

 Tratament chirurgical pentru permeabilizarea cailor biliare in
infecţiile masive care produc obstrucţia căilor biliare.
CLONORCHIS SINENSIS
 OPISTORCHIS FELINEUS
 Boala: opistorcoză, distomatoză hepatică.
 Două specii prezintă importanţă pentru patologia umană,
 Opistorchis felineus care parazitează pisica şi
 Opistorchis viverrini care parazitează omul.
MORFOLOGIE
 Adulţii au corpul plat cu formă lanceolată, de culoare
roşietică.
 O. viverrini are o lungime de 5-10 mm şi o grosime de 1-2
mm,
 O. felineus are o lungime de 7-12 mm şi o grosime de 2-3
mm.
 Corpul este acoperit de o cuticulă lipsită de spini.
Extremitatea anterioară este mai ascuţită, prezentând o
ventuză bucală situată subterminal.
Pe faţa ventrală la 1/5 din lungimea corpului
se găseşte ventuza ventrală.
 Oul este de culoare brun-gălbuie, are formă alungită, cu
suprafaţa reticulată, cu dimensiuni 25-30 μm lungime şi
10-15 μm lăţime. Oul este operculat, la capătul opus
operculului prezentând un pinten. Oul este embrionat,
conţinând larva miracidium.
OPISTORCHIS FELINEUS – Ciclu biologic
 OPISTORCHIS FELINEUS. DIAGNOSTIC. EPIDEMIOLOGIE.
TRATAMENT
DIAGNOSTIC
 Diagnosticul parazitologic : identificarea microscopică a ouălor specifice în fecale şi sedimentul biliar,
după aplicarea tehnicilor de concentrare.
 Diagnosticul imunologic evidenţiază anticorpii serici prin RFC, HAP, imunodifuzie, ELISA şi IDR.
Hemoleucograma prezintă hipereozinofilie, care poate orienta diagnosticul.
 Laparoscopia şi puncţia-biopsie hepatică evidenţiază ciroza şi colangiocarcinomul.

EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE
 Rezervorul natural : pisici, câini, care se infectează prin consum de peşte infectat cu metacercari.
Omul se infectează accidental, prin consum de carne de peşte crudă sau insuficient prelucrată termic.
 Pe glob, O. viverrini este răspândit în Thailanda, Laos şi Cambodgia iar O. felineus în Europa şi Asia,
inclusiv fosta URSS. În România au fost semnalate cazuri sporadice în Delta Dunării.
 Profilaxia constă în prelucrarea termică a cărnii de peşte destinată consumului alimentar.

TRATAMENT

 Praziquantel (Biltricide), atât curativ, cât şi profilactic în masă, la populaţia cu risc, cu doză unică
(eficacitate de 90%).
 Triclabendazolul (Fascinex).
 În cazurile complicate cu icter obstructiv, terapia este în principal chirurgicală.
 În medicina veterinară se mai foloseşte şi Niclofolan (Bilevon).