PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ

Cursul 4 Helmintoze: agenţi etiologici şi vectori

Increngătura PLATHELMINTHES (platus – lat, plat; helminthos - vierme)

 Viermi laţi
 Sunt animale cu simetrie bilaterală, iar corpul este puternic turtit dorso-ventral;
 Au o extremitate cefalică prevăzută în general cu organe de simț la formele libere și cu
organe de fixare la formele parazite;
 Tub digestiv incomplet sau inexistent;
 Nu au aparat respirator și nici aparat circulator;
 În general organisme, hermafrodite (cu unele excepții);
 La majoritate formelor, dezvoltare este complicată, cu schimb de generații sexuate și
asexuate și cu gazde intermediare.
Clasa Trematoda (trema gr.=deschidere, gură)

Cuprinde platelminţi de talie mică cu viaţă parazitară pe vertebrate.

Dintre adaptările la viaţa parazită amintim:

 glande de penetrare
 organe de fixare: cârlige, ventuze (o ventuză bucală - cu
rol în nutriţia şi fixare şi o ventuză medio-ventrală-cu rol
în fixarea)
 prezintă la exterior cuticulă cu spini orientaţi antero-
posterior
 mare capacitate de reproducere (Şuteu şi Cozma, 2004).
 majoritatea sunt hermafrodiţi.
Structura trematodelor (Vartic, 1974).
 ciclul biologic presupune trecere prin faze libere sau
parazite, pe gazde intermediare (Pârvulescu, 2010)

Fig. 1. – Structura trematodelor (Vartic, 1974).

Fasciola hepatica (Distomum hepaticum) -viermele mare de gălbează

Parazitoză întâlnită în special în zonele de munte, în corelare cu existenţa păşunilor umede.

Boala produsă se numeşte fascioloză
Localizare
Parazitează canalele hepatice la ovine, caprine, bovine, cabaline, porcine şi la om (Moglan
şi Popescu, 2012).
Ciclul biologic
Se desfăşoară pe două gazde, gazda intermediară - gastropode de apă dulce (Limnaea
truncatula, L. Stagnalis etc) şi gazda definitivă - erbivore rumegătoare.
Adultul depune ouăle în canalele hepatice ale gazdei, ajung în intestin odată cu bila, iar de
aici sunt eliminate în mediul exterior odată cu excrementele acesteia. Embrionarea are loc în apă
(Moglan şi Popescu, 2012).

Şef lucrări Oana Mare Roşca

1
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ

Ciclul de viață la Fasciola hepatica (Aioanei)

Larva părăseşte oul prin îndepărtarea

operculului, este ciliată şi înoată activ în
căutarea gazdei intermediare – larva
miracidiu (gr. meirakedion = adolescent). Se
pare că larva este atrasă de gastropodele
acvatice printr-un chimiotactism pozitiv.
În corpul acesteia, miracidiul se
transformă în sporocist. Acesta posedă
capacitatea de a se înmulţi pe cale asexuată.
Din aceste formaţiuni germinative iau naştere
rediile.
OU-MIRACIDIU-SPOROCIŞTI-REDII-REDII FIICE-CERCARI-ADULT

Rediile migrează către hepato-

pancreasul gasteropodului, dând naştere la cercari mobili (prevăzuţi cu o codiţă cu ajutorul
căreia se deplasează în apă). La un moment dat cercarii se închistează devenind metacercar -
forma de rezistenţă faţă de factorii mediului exterior şi, în acelaşi timp, forma infestantă
(capabilă de invazia organismului gazdă definitivă în care ia naştere forma adultă) (Vartic, 1974).
Perioada de incubatie durează aproximativ 15 zile şi este asimptomatică. La bovine,
fascioloza evoluează lent. La om, semnele de boală aăar la 3-4 luni de la infectare
Manifestări clinice
 astenie, alterarea stării generale
 dureri abdominale difuze, dureri în hipocondrul drept
 febră (39 - 40o C)
 hepatomegalie dureroasă
Perioada de stare se instalează la aproximativ 3 luni, după o perioadă de ameliorare
tranzitorie a manifestărilor clinice. Corespunde prezenţei viermilor adulţi în canaliculele biliare,
ceea ce antrenează iritaţia cronică a căilor biliare, care devin dilatate, sclerozate.
În această perioadă se întâlnesc: manifestări locale, generale şi complicaţii.
 manifestările locale: obstrucţie biliară cu crize de colică biliară, pusee de icter obstructiv,
suprainfecţiilor bacteriene
 manifestările generale toxicoalergice sunt consecinţa substanţelor toxice, alergizante
eliberate de către viermi: bronşite astmatiforme, urticarie, prurit,sindrom meningeal.
 complicaţiile sunt datorate eratismului viermilor şi constau în hematom hepatic, peritonite
(Didă, 1996).
Netratată, fascioloza hepatică evoluează cronic, ani de zile, putând conduce la ciroză
hepatică (Junie, 2007).
Epidemiologie.
Ingerarea metacercarilor se face obişnuit la păşune, odată cu iarba şi cu apa, în cazul când
animalele se adapă. Sunt însă foarte frecvente cazurile când contaminarea se realizează la grajd,
tot pe cale bucală, cu fânuri recoltate de pe terenurile cu fascioloză. Exceptând anii foarte ploioşi,
când contaminarea se poate face în timpul verii, în restul anilor se constată că, începând cu
sfârşitul lunii august şi apoi în lunile de toamnă, contaminarea se produce în cel mai accentuat
grad (Vartic, 1974).

Şef lucrări Oana Mare Roşca

2
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
Etapa invazie corespunde migraţiei intrahepatice a viermilor tineri, ceea ce determină
perihepatită şi zone de hepatită hemoragică.
Fascioloza se înregistrează mai frecvent sub formă sporadică, însă au fost descrise şi focare.
Astfel de focare s-au înregistrat în America de Sud, Franţa, Anglia, Cuba, Georgia, Uzbekistan,
Tadjikistan.
Profilaxie:
- distrugerea fasciolelor în gazdele definitive;
- distrugerea gazdelor intermediare;
- drenajul terenurilor păşunate;
- evitarea locurilor umede de către om;
- evitarea aşezării alimentelor direct în iarba umedă (Didă, I. 1996).

Dicrocoelium lanceatum (D. lanceolatum, D.dendriticum) - viermele mic de gălbează.

Boala produsă se numeşte dicrocelioză.
Localizare
Adultul parazitează în aceleaşi locuri şi la aceleaşi specii de animale ca F.hepatica. Poate
trăi cel puţin opt ani de zile.
Ciclul biologic
În dezvoltarea sa, viermele mic de gălbează prezintă două gazde intermediare şi o gazdă
definitivă.
Prima gazdă intermediară este reprezentată de gastropode terestre
Prima gazdă intermediară este reprezentată de gastropode terestre (Zebrina detrita,
Helicella candidula, Cepea vindobonensis), iar a doua gazdă intermediară este reprezentată de
specii de furnici, mai ales Formica fusca. Gazdele definitive sunt aceleaşi ca la Fasciola hepatica
(Moglan şi Popescu, 2012).
Manifestările clinice, epidemiologia şi măsurile profilactice sunt asemănătoare celor de
la viermele mare de gălbează (Moglan şi Popescu, 2012).

Genul Schistosoma
Schistosomele trăiesc în sistemul portal (sistem format din capilare, venule şi vene
provenind din aparatul digestiv) al oamenilor din zonele tropicale (Rădulescu, 1999; Fenwick,
2012).
Cercarii penetrează pielea umană , devin larve care migrează trecând prin mai multe stadii
până ajung în vene. Adulţii în organismul uman se fixează în venuele mezenterice in diferite
locatii .
Grupuri de risc ridicat includ: copii din țările în curs de dezvoltare, fermierii și pescarii
Schistosomiaza este cauzată de trei specii principale de trematode care infectează
organismul uman:
 Schistosoma haematobium,
 S. intercalatum,
 S. japonicum, şi
 S. mansoni (Ungureanu, 2004).

Şef lucrări Oana Mare Roşca

3
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
Schistosoma (bilharzia)
haematobium constituie una dintre cele mai
de temut specii de paraziţi ai omului. Este
răspândită în regiunile tropicale ale
Americii, Africii şi Asiei de Sud-Est, acolo
unde oamenii lucrează desculţi în apa
culturilor irigate.
Boala - schistosomiaza
Localizare
Parazitează în special în plexul venos
vezical şi pelvic. Sexele sunt separate,
masculul este mai scurt şi mai lat, femela
mai lungă şi mai îngustă. La maturitate
trăiesc în cupluri.
Sunt trematode mici, ating maximum
20 mm lungime şi 0,25-1 mm lăţime.

Figura 2. Ciclul vital la Schistosoma

Ciclul biologic
La depunere ouăle sunt embrionate. O femelă depune zilnic 300 de ouă, care ajung în
mediul extern odată cu urina gazdei.
Ajunse în apă, din ouă eclozează larvele miracidiu. Ele înoată în căutarea gazdei
intermediare, reprezentată prin melci de apă dulce, cel mai frecvent specia Bithynia truncatus, în
corpul căreia parazitul se dezvoltă până la stadiul de cercar. Cercarii părăsesc corpul melcului,
ajung în apă, se fixează de tegumentul omului (gazda definitivă), îl străbat până la vasele de
sânge, de unde, pe cale sanguină, ajung la ficat. Aici, încep să se hrănească şi devin adulţi.
După cca 3 săptămâni de la pătrunderea parazitului în organism, apar adulţii, care migrează
de la ficat în venele mezenterice inferioare şi în plexul vezical sau în cel pelvian, unde se
localizează, şi, după cca 10-12 săptămâni de la infestare, încep să depună ouă. Ouăle perforează
peretele vezicii urinare, ajung în cavitatea acesteia, de unde sunt eliminate la exterior odată cu
urina. Parazitul poate trăi în organismul uman cca 20-30 de ani (Moglan şi Popescu, 2012)..
Manifestări clinice
 zone congestionate, pririginoase la nivelul tegumentului;
 tuse, crize de astm;
 febră ridicată;
 hematuria (sânge în urină),
 disurie (urinare frecventă)(Ungureanu, 2004).
Epidemiologie.
Rezervor pentru Schistosoma (bilharzia) haematobium este omul. Transmiterea se face
prin intermefiul unor gasteropode (Ungureanu, 2004)
Profilaxie:
- evitarea scăldatului în zonele cu risc;
- protejarea cultivatorilor la contactul direct cu apa.

Clasa Cestoda

Şef lucrări Oana Mare Roşca

4
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
Clasa Cestoda cuprinde teniile, organisme exclusiv endoparazite. Acestora le lipseşte
aparatul digestiv, excretor, respirator şi circulator, aceste funcţii fiind înlocuite de absorbţia
nutrienţilor pe toată suprafaţa corpului din organismul-gazdă. Respiraţia este anaerobă, prin
degradarea oxidativă a glicogenului.
Corpul cestodelor este strobilat fiind format din scolex, sau zona cefalică, gât şi strobil , alcătuit
la rândul său din minimum trei unităţi morfo-funcţionale denumite proglote. Lungimea corpului
variază de la câţiva mm până la 15 m. ( Rădulescu, 1999)
Sunt hermafrodite, ciclul lor de dezvoltare se desfăşoară pe una sau două gazde
intermediare (un nevertebrat sau un vertebrat) şi o gazdă definitivă, care este totdeauna un
vertebrat (Moglan şi Popescu, 2012).
În ciclul evolutiv al cestodelor intervin gazde intermediare la care se dezvoltă stadiul
larvar. Ouăle eliminate de parazitul adult sunt înghițite de gazda intermediară susceptibilă. Din
ouă iese o larvă capabilă să străbată mucoasa intestinașă și să migreze în țesuturi, devenind o
formațiune închistată. Chisturile tisulare pot conține un singur scolex, în care caz sunt denumite
cisticerci (T. Solium, T. Saginata) sau cisticercoizi (H. nana), ori conțin mai mulți scolecși ca în
cazul cenurului (T. multiceps) sau hidatidei ( T. echinococcus).
Atunci când gazda definitivă consumă țesuturi care conțin chisturi viabile, acestea se
transformă în paraziți adulți.

Diphyllobothrium latum (Botriocephalus latus) - botriocefal

Boala - botriocefaloza
Localizare intestinul subţire
Ciclul biologic
Gazda definitivă este reprezentată de mamiferele ihtiofage şi de om.
Sunt prezente două gazde intermediare: prima este reprezentată de crustacee de apă dulce
din grupul copepodelor (Cyclops strenuus şi Diaptomus gracilis), iar a doua gazdă intermediară
este reprezentată de peşti răpitori de apă dulce (ştiuca – Essox lucius, bibanul – Perca fluviatilis şi
mihalţul – Lota vulgaris).
Omul şi mamiferele ihtiofage iau parazitul prin consumarea de peşte infestat, crud sau
insuficient de bine preparat termic.
Un exemplar de Diphyllobothrium latum poate să depună zilnic între 700 de mii şi un
milion de ouă, durata de viaţă a acestei tenii la om fiind de cca 30 de ani.
Gazda definitivă elimină în materiile fecale ouă neembrionate. Acestea vor embriona in apă
după 12 zile. Larva este atrasă de prima gazdă intermediară (crustaceu). Dacă crustaceu este
înghițit de un pește carnivor aceasta trece în următorul stadiu larvar. Dacă omul consumă pește
insuficient tratat termic, o preia devenind adulși în interval de 1 lunp (Ungureanu, 2004)
Manifestări clinice.
Unii bolnavi sunt asimptomatici, alţii însă acuză tulburări digestive şi neurologice.
Epidemiologie.
Botriocefaloza este întâlnită în Japonia, Chile, Africa Centrală, SUA, Europa.
Profilaxie.
a) tratarea tuturor bolnavilor de botriocefaloză;
b) prepararea termică corespunzătoare a peştilor răpitori, mai ales ştiuca;
c) protejarea apelor din bazinele piscicole de poluarea lor cu fecale umane (Moglan şi
Popescu, 2012).

Ligula intestinalis
Localizare
Şef lucrări Oana Mare Roşca

5
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
Adultul parazitează în intestinul păsărilor ihtiofage, nu prezintă proglote, dar organele
genitale se repetă liniar.
Ciclul biologic
Are două gazde intermediare, prima este un crustaceu de apă dulce din grupul
copepodelor (Diaptomus gracilis), în corpul căruia parazitul se dezvoltă până la stadiul de larvă
procercoid, iar a doua gazdă intermediară este reprezentată de peşti de apă dulce, mai ales
crapu,l în corpul cărora apare larva plerocercoid.
Peştii parazitaţi stau mai mult la suprafaţa apei fiind uşor capturaţi de păsările ihtiofage
(gazda definitivă). Ouăle parazitului ajung în apă odată cu excrementele păsărilor infestate sau
prin eliberarea lor direct în apă când adultul este eliminat în mediul acvatic. Acest parazit poate
produce pagube, mai ales în crescătoriile de crap (Moglan şi Popescu, 2012).

Teniaza desemnează generic o parazitoză determinată de infestarea organismului uman cu

Taenia sp.
Infecțiile umane cu cestode pot fi împărțite în două grupuri clinice majore.
În primul grup omul acționează ca o gazdă definitivă, adăpostind viermele în intestin ( T.
Saginata, T. Solium, D.latum, H. Nana).
În cel de al doilea grup, omul adăpostind forma larvară, şi se comportă ca o gazdă
intermediară ( T. echinococcus, Sparagnum și Cenurul).
În cazul infecției cu T. solium , omul poate găzdui atât parazitul adult cât și larva .

1
2
3

Figura. Scolex (1- Taenia solium, 2- T. saginata) şi proglotă (3-Taenia solium).

Tenia solium
Face parte din grupa teniilor mari,parazite la om. Poate trăi până la 5 ani (Junie, 2007;
Moglan şi Popescu, 2012).
Şef lucrări Oana Mare Roşca

6
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
Localizarea
Localizarea adultului se face in intestinul subţire al omului, foarte rar în alte organe.
Boala se numeşte teniaza de carne de porc,
De la data infestarii si pina la data la care persoana parazitata incepe sa elimine oua sau
proglote, trec in medie până la 3 luni.
Ciclul biologic
Adultul de Taenia solium parazitează în intestinul subţire al omului (gazda
definitivă),Stadiile larvare se dezvoltă la porc (gazda intermediară).
Embrionarea ouălor are loc în uter, astfel că atunci când proglotele bătrâne se desprind din
strobil, ouăle sunt infestante.
O proglotă de T. solium conţine, în medie, 50.000 de ouă. Ouăle sunt eliberate din proglote
în urma ruperii sau macerării peretelui proglotei sub acţiunea nefavorabilă a factorilor din mediul
extern.
Ouăle eliberate din proglote sunt vehiculate de curenţii deaer şi răspândite peste tot. Porcul
liber, în timpul hrănirii şi al râmatului, înghite odată cu hrana proglote şi ouă de parazit. În
intestinul porcului este eliberată larva hexacant care pătrunde în vasele de sânge sau limfatice cu
ajutorul croşetelor şi larva este purtată în tot organismul. Când ajunge în ţesutul preferat (ţesutul
muscular), larva părăseşte capilarele sanguine, se localizează în muşchi, unde începe să se
hrănească, pierde croşetele şi capătă o formă veziculară. Acest stadiu larvar se numeşte cisticerc.
Cisticercul de T. solium se numeşte Cisticercus cellulosae.
La porc cisticercii pot fi găsiţi mai ales în musculatura gâtului, în cea sublinguală,
diafragm, cord, mai rar în ficat şi creier. Carnea cu cisticerci este cunoscută în popor sub numele
de carne măzărată (din cauza asemănării cisticercului cu un bob de mazăre).
Prin consumul cărnii de porc infestată şi insuficient de bine preparată termic, la nivelul
intestinului subţire, sub acţiunea fermenţilor digestivi, peretele cisticercului este distrus,scolexul
evaginează, se fixează cu ventuzele şi croşetele de mucoasa intestinală şi începe să se hrănească.
Viteza de creştere este în medie de 7 cm pe zi, astfel că în cca două luni de zile de la infestare
parazitul ajunge la maturitate şi apar primele proglote bătrâne. Adultul de T. solium poate trăi în
intestinul uman cca 5 ani de zile (Moglan şi Popescu, 2012)..
Simptome:
-prezenţa este adesea bine tolerată,evoluând asimptomatic;
-greaţă,
- crampe epigastrice,
- pusee de diaree,
- perturbări ale apetitului (bulimie sau anorexie), scădere în greutate şi uneori tulburări
nervoase (cefalee, astenie) (Junie, 2007).
Epidemiologie.
Teniaza produsă de Taenia solium se întâlneşte la persoane în vârstă de la 1 la 70 ani, mai
frecventă la femei.
Taenia solium are o răspândire cosmopolită, întâlnindu-se mai puţin în regiunile unde
consumul cărnii de porc este interzis prin religie (zonele populate de musulmani).
Parazitoza este aproape eliminată în majoritatea ţărilor din vestul Europei şi pe cale de
dispariţie în cele din Europa de Est. Este mai răspândită în America Centrală şi de Sud, în Africa
de Sud şi Centrală şi în Asia de Est.
În ţara noastră este mai frecventă în Moldova de mijloc şi de sud şi în Banat ((Moglan şi
Popescu, 2012).
Contaminarea omului se face prin consum de carne de porc infectată și insuficient preparată
termic (Ungureanu, 2004)
Şef lucrări Oana Mare Roşca

7
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
Profilaxie
Măsurile generale de prevenţie impun prepararea termică eficientă a cărnii de porc sau de
vită şi evitarea răspândirii ouălor de tenie în mediul exterior pentru cei infectaţi. Un alt mijloc de
prevenţie este practicarea unui control veterinar.
La porc, evidenţierea cisticercilor este simplă datorită numărului mare şi localizării în
ţesutul celular subcutanat.
Cisticercii din carne pot fi distruşi prin congelarea cărnii o perioadă mai mare de 15 zile sau
prin preparare termică eficientă.

Tenia saginata
Localizarea
Localizarea se face in intestinul subtire. In cazuri exceptionale se poate fixa si in alte
organe (apendice, cula biliara etc).
Boala - teniaza de carne de vită.
De obicei omul este parazitat de un singur exemplar (Moglan şi Popescu, 2012).
De la data infestarii si pina la data la care persoana parazitata incepe sa elimine oua sau
proglote, trec in medie până la 3 luni.
Ciclul biologic
Ouăle infectante (conţine un embrion cu 6 cârlige – embrion hexacant) sunt ingerate de
bovine ( gazdă intermediară) în intestinul cărora embrionul părăseşte oul. Pe cale limfatică şi
sangvină ajunge în ţesutul muscular unde se transformă în cisticerc.
Localizarea preferenţială pentru Taenia sanginata sunt muschii masticatori si pericardul
Când este ingerat de om (gazdă definitivă), cisticercul evaginează scolexul, se ataşează de intestin
şi devine adult în 8-10 săptămâni.
Simptome:
Sunt asemănătoare infestării cu T. solium
Epidemiologie:
Boala are un caracter de repartitie universala, insa este in general rară.
Majoritatea ţărilor din Europa, Asia de Sud, America de Sud sunt moderat endemice
(incidenţa parazitară este sub 5%); unele ţări din Africa de Est suntînalt endemice (cca 10% din
populaţia umană şi 80% din bovine sunt infestate), iar în Canada şi SUA incidenţa parazitară este
sub 0,1% (Moglan şi Popescu, 2012).
Profilaxie
 Depistarea si tratarea celor parazitati.
 Evitarea contaminarii mediului inconjurator prin folosirea corecta a closetelor.
 Interzicerea tăierii clandestine, iar controlul veterinar al carnii să fie facut cu atentie.
 Preparea termică a cărnii

Cisticercoza umană
Este o parazitoză produsă de prezenţa în organismul uman a formei larvare a unei tenii, cel
mai adesea Taenia solium şi mai rar Taenia saginata.
Cisticercoza poate fi contractată prin următoarele căi:
a) ingerarea ouălor de tenie;
b) autoinfestare
Manifestări clinice.
Sunt urmarea leziunilor produse de cisticerci şi a acţiunii lor toxice, mecanice şi alergice.
În cazul cisticercozei cerebrale, epilepsia poate fi considerată manifestarea clinică
dominantă a cisticercozei cerebrale.
Şef lucrări Oana Mare Roşca

8
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
Mai poate să apară cefalee, greaţă, vomismente, la care se pot asocia tulburări de vedere,
tulburări psihice, de echilibru etc.
Cisticercoza oculară determină diminuarea acuităţii vizualeetc..
Cisticercoza musculară şi subcutanată nu prezintă importanţă clinică e4fşi este
asimptomatică.

Echinococcus granulosus
(Taeniaechinococcus)
Este cel mai mic cestod de importanţă
medicală de la om (Moglan şi Popescu, 2012).
Localizarea
Forma adultă trăieşte în intestinul subţire al
gazdei definitive – câinele şi alte animale înrudite
(lupul).
Boala
Hidatidioză, echinococoză
Ciclul biologic
Gazda definitivă este reprezentată de
carnivorele mari (câine, lup, vulpe, şacal, hienă), un
individ gazdă putând fi parazitat de câteva mii de
tenii. Adultul parazitează intestinul subţire, durata lui de viaţă fiind între 6 luni şi 2 ani.
Gazda intermediară este reprezentată de erbivore (ovine, caprine,bovine ş.a.) şi omnivore
(porcine şi om) (Moglan şi Popescu, 2012)..
Ouăle de Echinococcus granulosus sunt depuse în intestinul gazdei, de aici ele ajung în
mediul extern. Astfel, ouăle pot fi întâlnite pe blana carnivorelor, pot contamina apa şi alimentele,
etc.
Odată cu hrana contaminată, gazda intermediară ingeră şi ouă de echinococ.
Ciclu viaţă Echinococcus granulosus credit: wkipedia.org

În tubul digestiv al acesteia, sub influenţa

fermenţilor digestivi, este eliberată larva hexacant.
Larva hexacant pătrunde în circulaţia sanguină.
Ajunse la ficat, cca 60-70% din larve sunt reţinute
în acest organ, iar restul de 20-30% ajung în
plămân. Restul de 10% dintre larve fiind diseminate
în tot organismul (creier, muşchi, splină, rinichi,
oase, tiroidă etc).
La nivelul organelor unde se fxează,
hexacantul începe să se hrănească, creşte, ia formă
de veziculă uniloculară; acest stadiu larvar este
cunoscut sub numele hidatidă sau chist hidatic.
La om, chistul hidatic poate ajunge la
dimensiunea unui cap de copil şi poate conţine mai
mulţi litri de lichid hidatic.
Hidatida este alcătuită din:
a) cuticula (este produsă de gazdă şi este vascularizată);
b) membrana adventice (la exteriorul hidatidei);

Şef lucrări Oana Mare Roşca

9
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
c) membrana proligeră.Ţesutul acestei membrane este de tip embrionar, pe baza lui se
formează cuticula şi veziculele proligere.

Chist hidatic

La cca 6-8 luni de la formarea hidatidei, sub influenţa unor factori necunoscuţi încă,
membrana proligeră prezintă din loc în loc puncte de înmugurire, care vor creşte, se vor vezicula,
devenind în cele din urmă vezicule proligere. Fiecare veziculă proligeră poate conţine în interior
între 10 şi 50 de protoscolexuri.
Protoscolexurile pot evolua în două direcţii:
a) dacă ajung în gazda definitivă, din fiecare protoscolex se va forma un adult şi
b) dacă ajung în gazda intermediară, fiecare protoscolex va da naştere la un chist hidatic.
În plus, în chistul hidatic, în afara veziculelor proligere, se pot forma încă un fel de
vezicule, denumite vezicule fiice. Veziculele fiice au aceeaşi structură ca chistul-mamă, pot avea
între unu şi trei cm diametru şi pot da naştere la vezicule proligere. care pot ajunge fie în
interiorul chistului hidatic (vezicule fiice endogene), fie la exteriorul acestuia (vezicule fiice
exogene) (Moglan şi Popescu, 2012).
Patogenie
Chistul hidatic se dezvoltă în organismul uman în două împrejurări:
1. în urma ingerării de ouă eliminate de gazda definitivă, în principal de câine, când apare
hidatida primară;
2. prin distrugerea chistului hidatic primar, când fiecare protoscolex eliberat formează în
corpul gazdei un nou chist hidatic (Moglan şi Popescu, 2012).
Simptome:
Multe hidatidoze evoluează asimptomatic; rareori se poate stabili momentul exact al
infestării.
La nivelul ficatului hidatida provoacă:
a) creşterea în volum a ficatului (hepatomegalie);
b) senzaţie de greaţă şi vomismente.
În hidatida cerebrală, simptomele pot constau în:
a) deficit motor;
b) tulburări psihice (apatie,pasivitate);
c) tulburări de comportament (dezorientare temporospaţială) (Moglan şi Popescu, 2012).
Profilaxie
Pentru a preveni infectarea populaţiei cu Echinococcus granulosus trebuie întrerupt ciclul
evolutiv al parazitului – eliminarea câinilor fără stăpân şi controale veterinare periodice pentru
câinii cu stăpân. De asemenea, trebuie insistat şi pe nivelul de igienă al populaţiei, în special pe
importanţa spălatului pe mâini.

Himenolepidoza este o parazitoza cauzată de infectarea organismului uman cu ouă sau

larve de Hymenolepis nana sau Hymenolepis diminuta.
Cel mai frecvent H. nana (tenia mică a omului) afecteaza copii. Nu are gazdă intermediară
şi parazitează în intestinul subţire, fiind întâlnită mai ales la copii.
Parazitul este hematofag, iar intensitatea manifestărilor clinice ţin de starea de imunitate a
gazdei şi de intensitatea parazitării. Pe lângă anemie, pot să apară tulburări de digestie şi de
absorbţie intestinală (Moglan şi Popescu, 2012).

Şef lucrări Oana Mare Roşca

10
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
Pentru H. diminuta omul este mai degraba o gazdă accidentala, gazdele clasice sunt
rozătoarele. Frecvent contaminarea este fecal-orală. Infecţia cu H. diminuta apare doar accidental
prin ingestie de insecte (purici imaturi, gandaci) care contin parazitul în corp.
Stadiul infecţios este cel de cisticercoid. Adultul poate atinge 50 de cm in 25 de zile, însă
perioada lui de viaţa în organismul uman este relativ scurtă, de doar 5-7 săptămâni (frecvent
infecţia cu H. diminuta este complet asimptomatică). Boala devine clinic manifestă în momentul
în care încarcatura parazitară a organismului este foarte mare (şi când se găsesc peste 15000
ouă/gram de materii fecale).
Prevenirea infecţiei cu H. nana sau H. diminuta se face prin prin menţinerea regulilor
minime de igienă. Datorita faptului ca H. diminuta este transmisa prin intermediul rozătoarelor şi
al gândacilor de bucătărie, se încurajează programele de deratizare, deparazitare şi dezinsecţie în
comunităţi.

BIBLIOGRAFIE
Aioanei F., Stavrescu-Bedivan, M.,M., 2011.Zoologia nevertebratelor. Manual universitar.
Ed. Bioflux, Cluj-Napoca.
Didă, I. 1996. Zoonoze parazitare. Ed. Ceres. Bucureşti.
Fenwick, A. 2012. The global burden of neglected tropical diseases. Public health. 126 (3): 233–6.
doi:10.1016/j.puhe.2011.11.015. PMID 22325616
Moglan, I. şi Popescu, I., 2009. Parazitologie animală. Editura Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza”, Iaşi.
Kloos, H. ; David,R.,2002. The Paleoepidemiology of Schistosomiasis in Ancient Egypt(PDF). Human
Ecology Review. 9 (1): 14–25.
Rădulescu, S., 1999. Parazitologie medicală. Ed. All. Bucureşti.
Şuteu I., Cozma V.,2004. Practicum parazitologic veterinar, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca:110-136.
Vartic, N.,1974. Cursul de patologie şi clinica bolilor parazitare, Litografia Institutului
Agronomic, Cluj-Napoca.
Ungureanu, A., 2004. Parazitologie medicală. Ed. Sitech, Craiova.

Şef lucrări Oana Mare Roşca

11