Referat Microbiologie

Trematode si Nemathelminti

Enache Mihai Cristian, AMG 1B

Trematodele sunt un grup de animale care aparțin filumului Platyhelminthes, în mod specific
clasei Trematoda. Sunt viermi turtiti, cu un corp turtit tipic in forma de frunza.

Această clasă a fost descrisă pentru prima dată în 1808 de zoologul german Karl Rudolphi și este
împărțită în două subclase: Aspidogastrea și Digenea. Dintre acestea, cel mai studiat și cunoscut
este Digenea, deoarece include trematode care provoacă anumite patologii la om.

Bolile cauzate de afectiuni includ bilharzia si schistosomiaza. Acestea sunt legate de ingestia de apă
contaminată, precum și de plante și animale contaminate cu larve ale acestor paraziți. Acesta este
motivul pentru care este extrem de important să mențineți o igienă adecvată pentru a evita contagia.

Caracteristicile trematodelor
Trematodele sunt considerate organisme eucariote multicelulare, deoarece celulele lor au un nucleu
celular care conține ADN sub formă de cromozomi. Nu au un singur tip de celule, dar au o mare
varietate care îndeplinesc fiecare funcții specifice.

Aceste animale sunt triblastice, deoarece în timpul dezvoltării embrionare se pot observa cele trei
straturi germinale: endoderm, mezoderm și ectoderm. Acestea suferă un proces de diferențiere
pentru a da naștere țesuturilor care alcătuiesc organele.

De asemenea, sunt celofan. Aceasta înseamnă că nu au o cavitate internă cunoscută sub numele
de celom. De asemenea, sunt protostomi, astfel încât gura și anusul sunt formate dintr-o structură
embrionară cunoscută sub numele de blastopor.

Aparțin grupului de animale cu simetrie bilaterală, deoarece sunt alcătuite din două jumătăți egale.

Luând în considerare hrana, trematodele sunt organisme heterotrofe, deoarece nu sunt capabile să-
și sintetizeze nutrienții, așa că trebuie să se hrănească cu alte ființe vii sau substanțe produse de
aceștia. Continuând cu acest lucru, majoritatea sunt organisme parazite, deoarece necesită în mod
necesar să se afle în interiorul unei gazde pentru a supraviețui.

Aproape toate speciile sunt hermafrodite și contemplă, în ciclul lor de viață, cele două tipuri de
reproducere care există: asexuată și sexuală. Fertilizarea este internă, sunt ovipare și au o
dezvoltare indirectă.
Taxonomie
Clasificarea taxonomică a trematodelor este următoarea:

-Dominiu: Eukarya

-Animalia Kingdom

-Filo: Platyhelminthes

-Clasa: Trematoda

Morfologie
- Anatomie externă
Organismele care aparțin clasei Trematoda sunt de dimensiuni mici. Măsoară aproximativ câțiva
centimetri. Această clasă este atât de largă încât morfologia animalelor care o compun este destul
de variată. Există, printre altele, viermi alungiți, ovali și aplatizați.

În locul în care se află gura, au o ventuză, care ajută acest parazit să se fixeze pe gazda sa. În plus,
multe dintre speciile de trematode au la capătul opus un alt fraier care este posterior.

Peretele corpului trematodelor este alcătuit din mai multe straturi. De la exterior la interior, în ordine,
sunt descrise: un tegument, care nu are cili și este destul de gros; un strat de celule epiteliale de tip
sincițial; și în cele din urmă, straturi de țesut muscular, atât circular cât și longitudinal.

La fel, în funcție de specie, unele pot avea anumite structuri pe suprafața corpului lor, cum ar fi spini.
Orificiile precum porii excretori și organele genitale sunt de asemenea apreciate.
- Anatomie internă
Sistem digestiv
Sistemul digestiv al trematodelor este incomplet. Nu există orificiu anal. Începe în cavitatea bucală,
care continuă cu faringele și esofagul. Acesta din urmă comunică cu intestinul, care este împărțit în
două tuburi longitudinale. În acestea are loc absorbția nutrienților.

Sistemul excretor
Este protonefridial, alcătuit din două conducte care se găsesc pe ambele părți ale corpului. Tubulii
curg în aceste conducte care provin din așa-numitele celule cu flacără. La rândul lor, prezintă o
vezică care se varsă într-un por excretor.

Sistem nervos
Este destul de simplu. Este alcătuit din mai multe corzi nervoase, între care se comunică unele
comunicări prin comisuri. Aceste corzi își au punctul de origine într-un conglomerat nervos de tip
plex care se află în partea cefalică a animalului.

Sistem reproductiv
Marea majoritate a trematodelor sunt hermafrodite. Datorită acestui fapt, ele prezintă atât organe
reproductive feminine, cât și masculine.

Sistemul de reproducere masculin este în general format dintr-o pereche de testicule, din care iau
naștere canalele deferente, care se termină în organul copulator.

Pe de altă parte, sistemul reproductiv feminin este format dintr-un singur ovar, din care apare un
canal (oviduct) care ajunge la vezicula seminală. În plus față de aceste structuri, există uterul care
este foarte aproape de porul masculin.
Ciclu de viață
Ciclul de viață al trematodelor este destul de complex, deoarece implică o serie de transformări
până când ajung la maturitate. La fel, acest ciclu de viață include și intervenția diferiților intermediari,
care pot fi moluște și crustacee.

Pentru a explica evenimentele ciclului de viață al acestui parazit, eliberarea ouălor prin fecale sau
urină de către gazda definitivă va fi luată ca punct de plecare.

Când ouăle sunt eliberate din corpul gazdei, fie prin fecale sau urină, acestea trebuie să ajungă la
un mediu apos, deoarece necesită anumite condiții de umiditate și temperatură pentru a ecloza.

Miracid
Când oul se află în condiții ideale, în interiorul acestuia se formează o larvă cunoscută sub numele
de miracidium, care este în general înconjurată de cili, care facilitează mișcarea și deplasarea prin
mediul apos.

O caracteristică distinctivă a acestei larve este că nu are gură, ceea ce înseamnă că nu are cum să
se hrănească. Din această cauză, această larvă trebuie să se deplaseze odată cu utilizarea cililor
săi, până când găsește o gazdă înainte de a rămâne fără nutrienți.

La găsirea gazdei sale ideale, care este în general întotdeauna un melc, larvele își pătrund pielea și
intră în sânge. În cadrul acestei gazde, larva nu are un organ preferat de fixat și dezvoltat acolo.
Ceea ce aveți în vedere este disponibilitatea nutrienților.

Sporochist și redias
Odată ce larva s-a așezat în țesuturile melcului, aceasta suferă o altă transformare, devenind
următoarea fază: sporocistul. Aceasta corespunde unei larve, care are particularitatea de a genera
în interior structuri numite mase germinative.

Imediat după aceea, se formează redia, care constituie etapa următoare. Acestea provin din fiecare
masă de germeni a sporocistului. Redias au deja o structură puțin mai complexă, cu un faringe ușor
de identificat și dovezi ale intestinului și ale sistemului excretor.
Acestea sparg membrana sporocistului și continuă să se dezvolte în interiorul gazdei (melc). Este
important de reținut că mai multe mase germinative (mai mult de 40) încep să se formeze pe
peretele rediei, din care se formează următoarea etapă cunoscută sub numele de cercarie. Desigur,
acest lucru se întâmplă atunci când condițiile de temperatură sunt corecte.

Gard
Structural vorbind, cercaria are aceeași structură internă ca un trematod adult, cu excepția faptului
că sistemul de reproducere nu este încă complet matur. De asemenea, au o coadă care le permite
să se deplaseze liber prin mediu.

Meta-gard
Acum, gardul poate fi atașat la o suprafață dură, cum ar fi o plantă și transformat în meta-gard.
Acestea pot fi transmise unei noi gazde dacă gazda ingerează plantele. De exemplu, dacă oamenii
mănâncă o plantă care conține metacercarii, ei trec prin tractul digestiv până ajung în duoden.

În ființa umană
În duoden suferă un proces de dezamăgire și intră în sânge pentru a iniția migrația către alte
organe, cum ar fi ficatul. Acolo se maturizează complet și devin paraziți adulți.

Pot sta în același loc pentru perioade lungi de timp. Au existat chiar cazuri de paraziți care au locuit
acolo de până la câțiva ani.

Mai târziu, adulții se reproduc și încep să depună ouă, care sunt eliberate în principal prin fecale.

Specii
Fasciola hepatica

Este o specie de trematode care aparține subclasei Digenea. Este răspândit pe scară largă în
întreaga lume și este un parazit care afectează unele mamifere, în special caprine, bovine și ovine.
Este agentul cauzal al unei boli cunoscute sub numele de fascioloză. Este depus în principal în
conducta biliară, astfel încât simptomele infecției cu acest parazit sunt centrate în ficat, cele mai
reprezentative simptome fiind durerea în cadranul superior drept și creșterea disproporționată și
dureroasă a ficatului.

Schistosoma mansoni

Acesta este un parazit care aparține subclasei Digenea. Se găsește în principal în țările în curs de
dezvoltare, cum ar fi africanii, unii în Asia, cum ar fi Yemen și alții în America de Sud, cum ar fi
Venezuela și Surinam.

Schistosoma mansoni Este un parazit de importanță medicală pentru oameni, deoarece este

responsabil pentru o boală numită Bilharziasis hepatică. Organele care sunt cele mai afectate de
acest parazit sunt colonul, rectul și, desigur, ficatul.

Deși gazdele sale naturale sunt alte mamifere precum pisici, câini, porci și vaci, este posibil ca
oamenii să se infecteze prin contactul cu apa infectată.

Schistosoma mekongi

Este un parazit endemic al bazinului râului Mekong din Cambodgia. Este cauza celui mai mare
procent de cazuri de infecție cu Schistosoma în acea regiune.

Schistosoma mekongi Provoacă daune grave organismului, deoarece se hrănește cu nutrienții care

circulă în sânge, precum și cu celule roșii din sânge și proteine din sânge, cum ar fi globulinele.
Desigur, acest lucru are consecințe grave pentru gazdă, deoarece nu mai percepe nutrienții.

Fasciolopsis buski

Este cea mai mare specie de trematode care există. Aparține ordinului Echinostomida și poate
atinge 75 mm lungime. Morfologic este foarte asemănător cu Fasciola hepatica și are o durată
estimată de viață de aproximativ 6 luni.
Poate afecta atât omul, cât și porcul. Se știe că acest parazit provoacă o boală numită
fasciolopsoză, care este endemică în țările din Asia de Sud, precum Indonezia, Vietnam și
Thailanda.

Paragonimus westermani

Acesta este un parazit endemic în unele zone din Asia, cum ar fi Indonezia, Coreea, Japonia și
China, printre altele. Este principalul responsabil pentru boala cunoscută sub numele de
paragonimiază. Acest lucru afectează mai multe organe, cum ar fi ficatul, generând hepatomegalie
sau plămânii, determinând modificarea funcției acestora. De asemenea, provoacă tuse, diaree și
urticarie.

Clonorchis sinensis

Este un parazit aparținând subclasei Digenea care se găsește în principal în țările asiatice precum
China, Japonia și Taiwan. Cel mai comun mod de transmitere a acestui parazit este prin consumul
de pești infectați de larvele sale de chist.

Aceștia se depun în căile biliare, unde ajung la maturitate, pentru care prezintă simptome legate de
ficat, cum ar fi hepatomegalie dureroasă, icter și febră foarte mare.

Contagiune
Infecția de către un parazit aparținând clasei trematoda are de a face, în toate cazurile, cu ingestia
uneia dintre etapele sale larvare cunoscute sub numele de metacercariae. În funcție de specia
trematodului, vehiculul infecției este variat.

Pentru unii, precum cei care aparțin genului Schistosoma, contagiunea are loc prin ingestia apei
contaminate cu larvele parazitului. Pe de altă parte, în trematodele genului Paragonimus,
contagiunea are loc prin ingestia de crabi de rau, care constituie una dintre gazdele parazitului.

În alte genuri, este implicat și consumul de pești care sunt infectați de larvele paraziților.
Simptome
Infecțiile cu trematode provoacă simptome complexe care depind în mare măsură de organul
specific afectat de parazit.

Deoarece majoritatea paraziților se află în tractul digestiv, cele mai frecvente simptome au legătură
cu acestea. În acest sens, cele mai reprezentative simptome intestinale ale infecției cu trematode
sunt următoarele:

- Dureri abdominale, în special în cadranul superior drept

- icter

- Creșterea exagerată a dimensiunii ficatului

- Colică biliară

- eructații repetitive

- Diaree

La fel, atunci când organele afectate sunt altele, cum ar fi plămânul, sistemul nervos central, pielea
sau vezica urinară, simptomele sunt:

- Infecții urinare frecvente

- Arsură la urinare

- Nevoia de a urina foarte des

- Mâncărime intensă

- Tuse cronică, care poate fi însoțită de expectorare sângeroasă.

- Dispnee sau dificultăți de respirație.

- convulsii

- Slăbiciune musculară
- Paralizia, care poate fi temporară sau permanentă.

Diagnostic
Diagnosticul infecțiilor cauzate de trematode este simplu, întrucât medicul, cunoscând simptomele
manifestate de pacient, îi poate ghida diagnosticul către o parazitoză intestinală. În așa fel încât
testele care sunt efectuate sunt doar pentru a stabili un diagnostic diferențial. Cele mai utilizate
examene sunt următoarele:

Cultura scaunului
Acesta este testul cel mai des utilizat pentru diagnosticarea specifică a infecțiilor cu paraziți
intestinali. Deoarece majoritatea acestora își eliberează ouăle folosind fecale ca vehicul, examinarea
acestora determină prezența ouălor și, prin urmare, arată infecție.

În acest test, scaunul este examinat microscopic și se efectuează un studiu histologic. Este un
examen neinvaziv și, în general, destul de accesibil din punct de vedere economic.

Cultura sputei
Pentru pacienții cu simptome pulmonare, medicul poate colecta o probă din spută și o poate trimite
la un laborator pentru examinarea ouălor.

Acest test este, de asemenea, extrem de fiabil, deși este utilizat mai rar, deoarece majoritatea
pacienților au simptome digestive.

Analize de sange
Printr-un simplu test de sânge, este posibil să se identifice anticorpi împotriva acestui parazit. Acest
tip de examinare este, de asemenea, eficient, deși examinarea scaunului este în general cea mai
frecventă.
Examene de imagistică
Prin examinări precum raze X, ultrasunete sau o tomografie axială computerizată, pot fi evidențiate
leziuni în unele organe interne. Aceste teste nu sunt utilizate pentru diagnostic, ci mai degrabă într-
un mod complementar pentru a evalua gradul de deteriorare cauzat de parazit.

Tratament
Deoarece cazurile sunt paraziți, principala opțiune de tratament este medicamentele antihelmintice.
Cele mai frecvent prescrise sunt albendazolul și praziquantelul. Aceste medicamente au un efect
dăunător asupra parazitului, intervenind în metabolismul acestuia, provocând în final moartea
acestuia.

De asemenea, pot fi prescrise medicamente pentru ameliorarea simptomelor cauzate de parazit,

cum ar fi analgezicele și antiinflamatoarele, printre altele.

Nemathelmintii

Din cele cateva sute de mii de specii ale acestor viermi, numai cateva paraziteaza omul sau
animalele ori plantele. Speciile de nemathelminti mai frecvente in Romania, ca parazite ale omului,
pot fi impartite in trei grupe:

● geohelminti: Ascaris lumbricoides si Trichuris trichiura ale caror oua, initial neembrionate,

evolueaza in sol unde se embrioneaza si devin infectante, fiind vehiculate prin legumele poluate;

nemathelminti contagiosi: Enterobius vermicularis ale carui oua embrionate sunt infectante imediat
dupa depunere si sunt vehiculate prin mainile contaminate;

zoohelminti, care infecteaza omul accidental: Trichinella spiralis

Morfologia. A. lumbricoides, numit popular limbric,este un nematod cu aspectul unei rame, dar cu
culoare alb-laptoasa. Femela matura are 20—30 cm lungime si un diametru de 5—7 mm. Masculul,
putin mai scurt si mai subtire, are coada incurbata (fig. 16—11). Ouale, ovale, au perete gros cu
suprafata mamelonata, si sunt colorate in brun inchis (v. fig. 16— 6).

Raspandire Cosmopolita. Este cel mai raspandit vierme parazit din Romania, in special in zonele
rurale.

Ciclul biologic (fig. 16—12). Adultii traiesc in intestinul subtire, obisnuit in perechi. Femela depune
zilnic uu mare numar de oua, care se elimina cu fecalele in mediul extern. Ouale, neembrionate,
devin infectioase abia dupa o evolutie de 10—40 zile in sol umed cand apare embrionul. Omul se
infecteaza prin ingestia alimentelor contaminate cu oua embrionate (in principal zarzavaturi care se
consuma crude). Larvele eclozeaza in duoden, strabat peretele intestinal si incep ciclul migrator
parenteral transpe- ritoneal ajung in ficat si dupa cateva zile, prin venele hepatice si vena cava, in
pulmoni. Strabat peretele capilar si patrund in alveolele pulmonare de unde migreaza ascendent,
prin bronhii si trahee, pana in oro-faringe de unde sunt inghitite si ajung din nou in tubul digestiv
unde raman si evolueaza spre stadiul adult (v. fig. 16—12). Trecerea prin pulmom dureaza 5—7 zile.
Viermii adulti se acupleaza si femela incepe sa depuna oua fertile la aproximativ 2 luni din momentul
infectarii. Femela traieste cca 10 luni, masculii mai putin. Ascarizii morti se elimina prin fecale.

Patologie si simptomatologie. Ascaridioza discreta trece neobservata. In infectiile masive migratia

parenterala a larvelor poate cauza simptome respiratorii de pneumonie. Viermii adulti acumulati in
numar mare pot altera starea de nutritie a gazdei, pot migra anormal: eliminare prin varsaturi cu
patrundere accidentala in caile respiratorii, patrundere in caile biliare sau pancreatice; pot determina
prin acumulari masive ocluzii intestinale.

Diagnostic. Depistarea oualor in fecale.

Tratament. Derivati de piperazina (Nematocton), levamisol (Decaris), mebendazol (Vermox) etc.

Profilaxie. Ameliorarea conditiilor igienico-sanitare privind colectarea si neutralizarea fecalelor,

igiena alimentelor si igiena personala.

Trichuris trichiura

Morfologia. T. trichiura este un nematod in forma de bici. Femela are 3—5 cm lungime, din care
jumatate revine portiunii anterioare mult efilate, a un fir de par. Masculul este putin mai scurt (fig. 16.
—13). Ouale au aspect de butoias cu cate o proeminenta polara transparenta (v. fig. 16—6).

Raspandire .Cosmopolita. Este un vierme parazit frecvent in Romania, mai ales in zonele rurale.
Ciclul biologic. Viermele traieste in cec si jejunul terminal, uneori in apendice, cu partea subtire a
corpului insailata in mucoasa. Femela depune zilnic un numar moderat de oua neembrionate, care
se elimina cu fecalele in mediul extern. Daca ajung in sol umed se embrioneaza si devin infectante.
Omul se infecteaza prin ingestia de legume crude contaminate cu oua embrionate. Larva este
eliberata in intestin, viermele ajunge in cec, unde se insaileaza in mucoasa si traieste astfel pana la
5—6 ani.

Patologie si simptomatologie. Tirichuriaza discreta trece neobservata. Infectiile masive pot cauza

diaree si anemie.

Diagnostic. Microscopie prin depistarea oualor in fecale.

Tratament. Mebendazol (Vermox), dietilcarbamazina (Loxuran).

Profilaxie. Revezi profilaxia ascaridiozei.

Enterobius vermicularis

Morfologie. E. vermicularis numit popular oxiur, vierme ac sau viermisor, este un nematod subtire
ca un fir de ata, de culoare alb-laptoasa. Femela are cca 1 cm lungime, iar masculul este mai scurt
si mai subtire (fig.16—14).

NEMATHELMINTII

Din cele cateva sute de mii de specii ale acestor viermi, numai cateva paraziteaza omul sau
animalele ori plantele. Speciile de nemathelminti mai frecvente in Romania, ca parazite ale omului,
pot fi impartite in trei grupe:

● geohelminti: Ascaris lumbricoides si Trichuris trichiura ale caror oua, initial neembrionate,

evolueaza in sol unde se embrioneaza si devin infectante, fiind vehiculate prin legumele poluate;

nemathelminti contagiosi: Enterobius vermicularis ale carui oua embrionate sunt infectante imediat
dupa depunere si sunt vehiculate prin mainile contaminate;

zoohelminti, care infecteaza omul accidental: Trichinella spiralis

Ascaris lumbricoides         

Morfologia. A. lumbricoides, numit popular limbric,este un nematod cu aspectul unei rame, dar cu

culoare alb-laptoasa. Femela matura are 20—30 cm lungime si un diametru de 5—7 mm. Masculul,
putin mai scurt si mai subtire, are coada incurbata (fig. 16—11). Ouale, ovale, au perete gros cu
suprafata mamelonata, si sunt colorate in brun inchis (v. fig. 16— 6).

Raspandire Cosmopolita. Este cel mai raspandit vierme parazit din Romania, in special in zonele
rurale.

Ciclul biologic (fig. 16—12). Adultii traiesc in intestinul subtire, obisnuit in perechi. Femela depune
zilnic uu mare numar de oua, care se elimina cu fecalele in mediul extern. Ouale, neembrionate,
devin infectioase abia dupa o evolutie de 10—40 zile in sol umed cand apare embrionul. Omul se
infecteaza prin ingestia alimentelor contaminate cu oua embrionate (in principal zarzavaturi care se
consuma crude). Larvele eclozeaza in duoden, strabat peretele intestinal si incep ciclul migrator
parenteral transpe- ritoneal ajung in ficat si dupa cateva zile, prin venele hepatice si vena cava, in
pulmoni. Strabat peretele capilar si patrund in alveolele pulmonare de unde migreaza ascendent,
prin bronhii si trahee, pana in oro-faringe de unde sunt inghitite si ajung din nou in tubul digestiv
unde raman si evolueaza spre stadiul adult (v. fig. 16—12). Trecerea prin pulmom dureaza 5—7 zile.
Viermii adulti se acupleaza si femela incepe sa depuna oua fertile la aproximativ 2 luni din momentul
infectarii. Femela traieste cca 10 luni, masculii mai putin. Ascarizii morti se elimina prin fecale.

Patologie si simptomatologie. Ascaridioza discreta trece neobservata. In infectiile masive migratia

parenterala a larvelor poate cauza simptome respiratorii de pneumonie. Viermii adulti acumulati in
numar mare pot altera starea de nutritie a gazdei, pot migra anormal: eliminare prin varsaturi cu
patrundere accidentala in caile respiratorii, patrundere in caile biliare sau pancreatice; pot determina
prin acumulari masive ocluzii intestinale.

Diagnostic. Depistarea oualor in fecale.

Tratament. Derivati de piperazina (Nematocton), levamisol (Decaris), mebendazol (Vermox) etc.

Profilaxie. Ameliorarea conditiilor igienico-sanitare privind colectarea si neutralizarea fecalelor,

igiena alimentelor si igiena personala.

Trichuris trichiura

Morfologia. T. trichiura este un nematod in forma de bici. Femela are 3—5 cm lungime, din care
jumatate revine portiunii anterioare mult efilate, a un fir de par. Masculul este putin mai scurt (fig. 16.
—13). Ouale au aspect de butoias cu cate o proeminenta polara transparenta (v. fig. 16—6).

Raspandire .Cosmopolita. Este un vierme parazit frecvent in Romania, mai ales in zonele rurale.

Ciclul biologic. Viermele traieste in cec si jejunul terminal, uneori in apendice, cu partea subtire a

corpului insailata in mucoasa. Femela depune zilnic un numar moderat de oua neembrionate, care se
elimina cu fecalele in mediul extern. Daca ajung in sol umed se embrioneaza si devin infectante. Omul
se infecteaza prin ingestia de legume crude contaminate cu oua embrionate. Larva este eliberata in
intestin, viermele ajunge in cec, unde se insaileaza in mucoasa si traieste astfel pana la 5—6 ani.

Patologie si simptomatologie. Tirichuriaza  discreta trece neobservata. Infectiile masive pot cauza

diaree si anemie.

Diagnostic. Microscopie prin depistarea oualor in fecale.

Tratament. Mebendazol (Vermox), dietilcarbamazina (Loxuran).

Profilaxie. Revezi profilaxia ascaridiozei.

Enterobius vermicularis

Morfologie. E. vermicularis numit popular oxiur, vierme ac sau viermisor, este un nematod subtire ca
un fir de ata, de culoare alb-laptoasa. Femela are cca 1 cm lungime, iar masculul este mai scurt si mai
subtire (fig.16—14).

Raspandire. Cosmopolita.

Ciclul biologic. Viermii adulti traiesc in cec, femela cca 30 zile, masculul mai putin. Ouale
embrioneaza in organismul femelei si nu sunt depuse pe rand ca la alte nematode. Catre sfarsitul vietii
femelele migreaza spre anus unde in cursul noptii, depun in pliurile anale si pe suprafetele vecine
toate ouale odata, dupa care mor. In cateva ore embrionul evolueaza in larva viermi - forma
infectanta (v. fig. 16—6). Pruritul anal cauzat de prezenta parazitului determina grataj, cu care prilej
ouale infectante sunt luate pe degete cu care ajung in cavitatea bucala. De aici rezulta autoinfectari
repetate si evolutia contagioasa a oxiurozei.

Patologie si simptomatologie. Oxiuroza este o helmintiaza intestinala contagioasa cu evolutie

cronica si rebela la tratament din cauza autoinfectarilor si infectarii permanente a persoanelor din jur
(membrii familiei sau ai colectivitatilor de copii). Prin iritatie locala, prin mecanisme reflexe sau toxice,
pacientii prezinta: somn agitat, nervozitate, unii fac chiar nevroze, prurit anal, prurit nazal. Frecvent
apar semne de enterocolita, uneori de apendicita prin iritatie locala si suprainfectie bacteriana. La
fetite migratia eratica a parazitului poate determina vulvite.

Diagnostic. Uneori, in scaune diareice, viermii pot fi observati ca atare. Ouale pot fi depistate
microscopic (v. fig. 16—6) dupa prelevarea lor pe bancda adeziva aplicata pe pliurile anale.

Tratament. Derivati de piperazina (Nematocton), mebendazol (Vermox), pomoat de pirviniu

(Vermigal). Tratamentul este dificil din cauza intercontaminarilor. Trebuie tratata toata familia pentru
a preveni reinfectia incrucisata.

Profilaxie. Masuri de igiena pentru prevenirea auto- si intercontaminarilor. Odata ciclul de

transmitere rupt, parazitul se elimina repede din cauza vietii scurte.
Trichinella spiralis

Morfologie. T. spiralis este un nematod foarte mic: femela are 3—4 mm lungime si 0,06 mm
grosime, iar masculul este si mai mic. Larvele microscopice, mai mici la iesirea din uterul femelei,
cresc pana la 800—1000 μm lungime si 30 μm grosime cand se inchisteaza in muschi. Chistii
intramusculari sunt ovali, de cca 500/250 μm (fig. 16—15).

Raspandire. Cosmopolita, mai frecventa in regiunile unde se consuma carne de porc sau vanat
nesupusa controlului sanitar-veterinar. In Romania frecventa trichinelozei a devenit ingrijoratoare in
ultimii ani, din cauza nerespectarii normelor sanitare de comercializare a carnii.

Ciclul biologic. T. spiralis este primar un parazit al sobolanilor intre care se transmite prin
canibalism. Porcul se infecteaza cand mananca sobolani morti. De la porc sau sobolani infectia se
transmite la vanatul-omnivor cum sunt ursii. Ciclul vital al parazitului se desfasoara in aceeasi gazda
care adaposteste atat adultul cat si larvele.

Omul contracteaza trichineloza prin consum de carne de porc sau de vanat (urs, mistret) insuficient
prelucrata termic.

In intestin larvele se dechisteaza, se localizeaza in ileon unde devin adulti dupa 1—2 zile si se
acupleaza. Femelele patrund in peretele intestinal unde depun larve vii, care sunt antrenate in
circulatia sangvina si se opresc in muschii striati. Dupa ce patrund in fibrele musculare, larvele se
spiraleaza si se inchisteaza (v. fig. 16—15).

Patologie si simptomatologie. Incubatia trichinelozei este scurta, de cateva zile. In faza de

debut cand femelele patrund in peretele intestinal, pacientii pot avea dureri abdominale, greturi si
diaree. In faza de stare cand larvele, se raspandesc in organism si se localizeaza in muschi, pacientii
au o triada simptomatica: febra mare, dureri si edeme care traduc fenomenele inflamatorii musculare.
Muschii in care se localizeaza mai frecvent larvele de Trichinella sunt muschii oculari, maseterii,
intercostalii si diafragma. In consecinta, pacientii au dureri si edeme oculare, edemul fetei, dificultati
respiratorii. Cazurile grave pot fi mortale. Simptomatologia locala se accentueaza incursul inchistarii
larvelor (aproximativ 20—60 zile de la infectare). Toti pacientii au leucocitoza cu eozinofilie
persistenta.

Diagnostic. Se cerceteaza larvele in biopsii musculare. Se cauta anticorpii anti - Trichinella prin

reactii de fixare a complementului, de precipitare sau imunofluorescenta indirecta. Se poate practica si
un test intradermic cu extract antigenic de Trichinella spiralis.

Tratament. Dietilcarbamazina (Loxuran) sau thiabendazol asociate. In cazurile grave, cu medicatie

antiinflamatorie (salicilati sau chiar corticosteroizi).

Profilaxie. Cresterea igienica a porcilor si educarea populatiei sa nu consume carne de porc cruda.

Examenul trichinoscopic al carnii de porc in abatoare pentru depistarea chistilor musculari.

Raspandire. Cosmopolita.
Ciclul biologic. Viermii adulti traiesc in cec, femela cca 30 zile, masculul mai putin. Ouale
embrioneaza in organismul femelei si nu sunt depuse pe rand ca la alte nematode. Catre sfarsitul vietii
femelele migreaza spre anus unde in cursul noptii, depun in pliurile anale si pe suprafetele vecine
toate ouale odata, dupa care mor. In cateva ore embrionul evolueaza in larva viermi - forma
infectanta (v. fig. 16—6). Pruritul anal cauzat de prezenta parazitului determina grataj, cu care prilej
ouale infectante sunt luate pe degete cu care ajung in cavitatea bucala. De aici rezulta autoinfectari
repetate si evolutia contagioasa a oxiurozei.

Patologie si simptomatologie. Oxiuroza este o helmintiaza intestinala contagioasa cu evolutie

cronica si rebela la tratament din cauza autoinfectarilor si infectarii permanente a persoanelor din jur
(membrii familiei sau ai colectivitatilor de copii). Prin iritatie locala, prin mecanisme reflexe sau toxice,
pacientii prezinta: somn agitat, nervozitate, unii fac chiar nevroze, prurit anal, prurit nazal. Frecvent
apar semne de enterocolita, uneori de apendicita prin iritatie locala si suprainfectie bacteriana. La
fetite migratia eratica a parazitului poate determina vulvite.

Diagnostic. Uneori, in scaune diareice, viermii pot fi observati ca atare. Ouale pot fi depistate
microscopic (v. fig. 16—6) dupa prelevarea lor pe bancda adeziva aplicata pe pliurile anale.

Tratament. Derivati de piperazina (Nematocton), mebendazol (Vermox), pomoat de pirviniu

(Vermigal). Tratamentul este dificil din cauza intercontaminarilor. Trebuie tratata toata familia pentru
a preveni reinfectia incrucisata.

Profilaxie. Masuri de igiena pentru prevenirea auto- si intercontaminarilor. Odata ciclul de

transmitere rupt, parazitul se elimina repede din cauza vietii scurte.

Trichinella spiralis

Morfologie. T. spiralis este un nematod foarte mic: femela are 3—4 mm lungime si 0,06 mm
grosime, iar masculul este si mai mic. Larvele microscopice, mai mici la iesirea din uterul femelei,
cresc pana la 800—1000 μm lungime si 30 μm grosime cand se inchisteaza in muschi. Chistii
intramusculari sunt ovali, de cca 500/250 μm (fig. 16—15).

Raspandire. Cosmopolita, mai frecventa in regiunile unde se consuma carne de porc sau vanat
nesupusa controlului sanitar-veterinar. In Romania frecventa trichinelozei a devenit ingrijoratoare in
ultimii ani, din cauza nerespectarii normelor sanitare de comercializare a carnii.

Ciclul biologic. T. spiralis este primar un parazit al sobolanilor intre care se transmite prin
canibalism. Porcul se infecteaza cand mananca sobolani morti. De la porc sau sobolani infectia se
transmite la vanatul-omnivor cum sunt ursii. Ciclul vital al parazitului se desfasoara in aceeasi gazda
care adaposteste atat adultul cat si larvele.

Omul contracteaza trichineloza prin consum de carne de porc sau de vanat (urs, mistret) insuficient
prelucrata termic.

In intestin larvele se dechisteaza, se localizeaza in ileon unde devin adulti dupa 1—2 zile si se
acupleaza. Femelele patrund in peretele intestinal unde depun larve vii, care sunt antrenate in
circulatia sangvina si se opresc in muschii striati. Dupa ce patrund in fibrele musculare, larvele se
spiraleaza si se inchisteaza (v. fig. 16—15).
Patologie si simptomatologie. Incubatia trichinelozei este scurta, de cateva zile. In faza de
debut cand femelele patrund in peretele intestinal, pacientii pot avea dureri abdominale, greturi si
diaree. In faza de stare cand larvele, se raspandesc in organism si se localizeaza in muschi, pacientii
au o triada simptomatica: febra mare, dureri si edeme care traduc fenomenele inflamatorii musculare.
Muschii in care se localizeaza mai frecvent larvele de Trichinella sunt muschii oculari, maseterii,
intercostalii si diafragma. In consecinta, pacientii au dureri si edeme oculare, edemul fetei, dificultati
respiratorii. Cazurile grave pot fi mortale. Simptomatologia locala se accentueaza incursul inchistarii
larvelor (aproximativ 20—60 zile de la infectare). Toti pacientii au leucocitoza cu eozinofilie
persistenta.

Diagnostic. Se cerceteaza larvele in biopsii musculare. Se cauta anticorpii anti - Trichinella prin

reactii de fixare a complementului, de precipitare sau imunofluorescenta indirecta. Se poate practica si
un test intradermic cu extract antigenic de Trichinella spiralis.

Tratament. Dietilcarbamazina (Loxuran) sau thiabendazol asociate. In cazurile grave, cu medicatie

antiinflamatorie (salicilati sau chiar corticosteroizi).

Profilaxie. Cresterea igienica a porcilor si educarea populatiei sa nu consume carne de porc cruda.

Examenul trichinoscopic al carnii de porc in abatoare pentru depistarea chistilor musculari.