Diviziunea Tridermica

(Triblastica)

În procesul filogenetic, aparitia din endoderm a celei de-a treia foiţe

embrionare- mezodermul, diversifica lumea triblastelor, după modul de
organizare a celulelor mezodermului, în două subdiviziuni:

1. Subdiviziunea Acoelomata – cuprinde animale la care

mezodermul formează un parenchim intervisceral difuz în
cavitatea primară a corpului.
2. Subdiviziunea Coelomata – cuprinde metazoare triderme la
care se formeaza cavitati secundare ale corpului, numite
celoame.

Increngătura Plathelminthes
(Plathelminţi)
(gr.platys=turtit; helminthos=vierme)

Metazoare triploblastice, în organogeneza cărora apar trei foiţe celulare

fundamentale: ectoderm, endoderm şi mezoderm, aceste din urmă fiind un ţesut
de umplere numit parenchim. Sunt acelomate. Cavitatea generală etste un
blastocel. Corpul este turtit dorsoventral (viermi laţi), acoperiţi cu cili la formele
libere şi cu o cuticulă la cele parazite. Nu au anus iar tubul digestiv lipseşte la
cestode. Aparatul excretor este de tip protonefridian (gr. protos=primul;
nephros=rinichi). Parenchimul are celule care îndeplinesc diferite funcţii:
respiraţie, fagocitară, glicogenică. În majoritatea lor, aceşti viermi sunt
hermafrodiţi, cu organe de reproducere complicate. Platelminţii prezintă forme
libere răspândite în apele marine, dulci sau în pămîntul umed. Multe specii de
platelminţi sunt parazite: cestodele şi trematodele.

majoritate liberi şi acvatici, de talie

Clasa Turbellaria (Turbelariate)
(lat. turbella =vârtej)
Prin mişcările cililor
vibratili de pe tegument, se produc
mici vîrtejuri de unde vine şi
denumirea clasei. Orificiul bucal se
deschide pe faţa ventrală. Sunt
hermafrodite. Sunt platelminţi în
mică rar depăşind 10 cm (fig. 16).
Ex.: Dendrocoelum lacteum -
planaria albă- trăieşte în ape dulci,
izvoare, pâraie, râuri, pe sub pietre
sau pe faţa inferioară a plantelor
acvatice. Corpul este alungit, turtit
dorsoventral, măsurând aproximativ
3 cm şi culoare albă lăptoasă.
 Dorsal şi anterior se găsesc ochii Deplasarea se face prin alunecare cu
aşezaţi sub epidermă. ajutorul cililor într-o pătură de
În jumătatea posterioară a capului, mucus secretat de epiderm.
ventral se observă orificiul bucal, Prinderea hranei se face prin
situat la capătul unui faringe învelirea ei în părţile laterale ale
musculos, care poate fi devaginat în capului, urmată de devaginarea
timpul capturării hranei. Acesta se faringelui. Are loc o digestie externă
continuă cu intestinul format din parţială prin acţiunea sucurilor
trei ramuri (triclade) care prezintă digestive şi apoi absorţia
numeroase diverticule inchise la alimentelor.
capăt ca nişte degete de mănuşă. Nu
există anus. Aceste aspecte pot constitui obiectul
Planariile sunt hermafrodite, unor observaţii în laborator ca şi
fecundaţia este incrucişată. experimentele de regenerare,
Dezoltarea este directă. fenomen careare loc pe baza
Planariile sunt fototrop negative, elementelor parenchimatice rămase
ele fiind active mai ales noaptea. nediferenţiate.

Fig.19. Schema la Dendrocoelium lacteum

 Clasa Trematoda (Trematode)
(gr. trema=gaură, gură)

Cuprinde platelminţi ecto- sau endoparaziţi, prevăzuţi cu ventuze de

fixare pe gazde foarte bine dezvoltate. Corpul este nepigmentat -adaptare la viaţa
parazitară, acoperit cu o cuticulă protectoare împotriva sucurilor digestive ale
gazdei. Datorită parazitismului, organele de mişcare si cele de simţ regresează.
Majoritatea sunt hermafrodiţi iar dezvoltarea este directă.

Ordinul Monogenea
(gr.monos=unul; genesis=generaţie)

Sunt ectoparaziţi la care dezvoltarea parazitul se hrăneşte. La această

se face fără schimb de generaţii specie este interesant fenomenul de
(monogene) şi fără schimbare de poliembrionie: în interiorul
gazde (monoxene). Datorită embrionului se formează un al doilea
ectoparazitismului, au bine embrion, în interiorul căruia se
dezvoltate la extremitatea formează un al treilea embrion şi în
posterioară un aparat de fixare pe fine, al patrulea, astfel că în acelaşi
gazde, alcătuit din ventuze şi cârlige, ou iau naştere mai mulţi embrioni.
numit haptor. Tăiesc parazite pe Diplozoon paradoxum este o specie
vertebrate acvatice: peşti, amfibieni, curioasă printre animale, întrucât
reptile, nu şi pe mamifere. indivizii trăiesc tot timpul
Dimensiunile sunt totdeauna mai împerechiaţi, având aspectul literei
mici de 30 mm. Gura este prevăzută “X”, de unde le vine şi numele
cu ventuze doar la puţine specii. (diplos=dublu; zoon=animal).
Glandele bucale secretă o substanţă
adezivă, cu care paraziţii se lipesc de
gazde.
Gyrodactylus elegans -( fig.
19) este parazit pe branhiile şi corpul
peştilor. Extremitatea anterioară,
lipsită de ventuze este despicată în
doi lobi între care se află gura.
Haptorul ventral este prevăzut cu
două cârlige mari şi 16 cârlige mici,
dispuse în cerc pe margine, servind
la fixare. Datorită iritaţiei produsă de
acest parazit, pielea peştelui produce
o cantitate sporită de mucus, cu care
 Fig. 19. Gyrodactylus sp.

Ordinul Digenea
(gr. di=două; genesis=generaţie)

Viermii din acest grup, sunt platelminţi paraziţi, care posedă două
ventuze, una în jurul gurii iar alta poziţionată ventral; intestinul are un trunchi
anterior comun de unde se despart două cecumuri.
Majoritatea sunt specii hermafrodite, parcurgând un ciclu vital complex, cu două
gazde şi la care fazele larvare se desfăşoară în corpul unei moluşte.
Adulţii trăiesc în vertebrate poikiloterme ori homeoterme. Parenchimul
acestor trematode conţine celule bogate în glicogen şi grăsimi, utilizate de speciile
care respiră anaerob, pentru respiraţie.

Fasciola hepatica -viermele de La partea anterioară, mai lăţită,

gălbează (fig. 20). Adulţii (~ 3 cm)
parazitează rulat ca un cornet în
canalele hepatice a rumegătoarelor,
în principal la oi, rar la om, boala
numindu-se fascioloză sau gălbează.
prezintă o ventuză străbătută de
orificiul buco-anal, numită ventuză
bucală. Tot în treimea anterioară, dar
ventral, prezintă o a doua ventuză
care serveşte doar fixării parazitului
pe pereţii canalelor biliare. Între cele
două ventuze, se deschid orificiile
genitale mascul şi femel, Fasciola
fiind un trematod hermafrodit.
Sistemul genital mascul este
alcătuit dintr-o pereche de testicule
ramificate, de la care pornesc două
canale deferente ce se unesc în
dreptul ventuzei ventrale, înainte de
a urca în punga cirului, într-o
veziculă seminală. Aceasta se
continuă cu un canal ejaculator,
terminat printr-un organ musculos,
retractil : cirul sau penisul, situat
într-o pungă ce se deschide prin
orificiul genital mascul.
Fig. 20.
Biociclul la Fasciola hepatica
Sistemul genital femel este alcătuit
dintr-un ovar unic, ramificat situat
înaintea testiculelor. Urmează un
scurt oviduct care se opreşte într-o
răspântie genitală numită ootip.
Printre ramificaţiile intestinuluise
găsesc numeroşi foliculi vitelini, de
la care pornesc viteloducte ce se
deschid în ootip. Tot aici se varsă şi
produsul glandelor cojii. Din
răspântia genitală pleacă uterul, plin
cu ouă.Ultima porţiune a acestuia
funcţionează ca un vagin şi se
termină prin orificiul genital femel,
situat lângă cel mascul.
Fecundaţia adulţilor este
încrucişată, iar ouăle sunt eliminate
în lumenul canalelor biliare ale
gazdei. Embriogeneza are loc doar în
prezenţa oxigenului şi la o
temperatură optimă. Ouăle sunt
expulzate din intestin afară din
animal, cu fecalele. Dacă ajung în
apă, îşi continuă evoluţia dacă nu,
mor. Printr-un opercul polar, larva
iese din ou şi înoată activ datorită
unor cili vibratili de pe tegument.
Această larvă se numeşte
miracidium, în interiorul ei aflându-
se celule germinative. Atrasă de
melci din genul Limnea, larva
miracidium pătrunde în
hepatopancreasul acestor
gasteropode, unde se transformă în
sporochist, păstrând doar celulele
germinative. În acest sac, din
celulele germinative se vor forma
alte larve, numite redii, care posedă
de asemeni celule germinative şi un
început de tub digestiv. Prin
spargerea sporochistului, din celulele
germinative ale rediilor, dacă
temperatura este scăzută, se
formează redii fiice, iar dacă
temperatura este ridicată, se
formează cercarii, care părăsesc
gazda, posedând o codiţă pentru
deplasare în mediul exterior.
Cercarii, înoată fixându-se de plante
acvatice şi pierd codiţa, se
închistează şi se transformă în
metacercari, Ierbivorele ingeră
odată cu plantele de pe marginea
apelor şi metacercarii, infestanţi.
Odată ajunşi în duoden, peretele
chistului de la metacercar este
digerat şi urmând calea hepatică, Ordinul Pseudophyllidea
ciclul se reia. (pseides=fals; phyllon=frunză)

Diphyllobothrium latum
(gr. dis=dublu; phillon=foaie;
bothrios=gropiţă). Este un cestod
parazit ce se caracterizează prin
prezenţa la nivelul scolexului a unor
Adulţi hermafrodiţi [♀+♂] ► adâncituri (una dorsală şi una
 ou ► ventrală) numite pseudobotrii,
 miracidium ► asemănătoare unor jgheaburi
 redii (redii fiice)► longitudinale (fig. 21).
 cercari ►
 metacercari
infestarea gazdei

Clasa Cestoda (Cestode)

Sunt viermi laţi exclusiv

paraziţi (endoparaziţi), tubul digestiv
fiind absent în toate stadiile de
dezvoltare. Corpul este turtit, în
formă de frunză sau de panglică. La
majoritatea cestodelor, corpul este
format din :scolex (cap), cu organe
de fixare: botrii, ventuze sau cîrlige;
zona proligeră (gâtul) şi strobilul
alcătuit dintr-un număr variabil de
proglote. Majoritatea specilor sunt
hermafrodite, caracteristice fiindu-le
repetarea aparatelor genitale în
Fig.21. Diphyllobothrium latum
fiecare proglot. Fecundaţia se
încrucişează între proglote vecine
(cu schimb de material seminal Strobilul, de 3-15 metri lungime,
mascul, care se maturizează primul). este alcătuit din 3000-4000 proglote
Dezvoltarea are loc cu metamorfoză care sunt mai mult late decât lungi.
Orificiile genitale sunt situate
larvară şi gazde intermediare.
Respiraţia este anaerobă. Unele ventral, uterul se deschide printr-un
specii sunt strict adaptate la viaţa orificiu separat, numit şi orificiu
parazitară. pontei sau tocostom (gr.
tokos=naştere; stoma =gură).
 Cestodul adult parazitează în Ordinul Cyclophillidea
intestin la om, unele mamifere
ihtiofage: câine, vulpe, urs, precum Cuprinde viermi laţi
şi la hamster. În ciclul său evolutiv endoparaziţi la care scolexul prezintă
există două gazde intermediare : G1= 4 ventuze, prevăzute la unele specii
crustacee copepode (dafnii, ciclopi); cu cârlige (fig. 22). Papilele genitale
G2=peştii de apă dulce. sunt situate pe laturile proglotelor,
Ligula intestinalis este un cestod dar uterul este închis, fără orificiu de
lung de până la 1 metru, fără pontă (tocostom)(fig.24).
proglote. Adultul parazitează De aceea, în uter, din ouă
păsările ihtiofage. În apă, sunt eclozează larve mobile, hexacante
eliminate odată cu fecalele păsării (gr. hexa=6; akantha=spin) care rup
tenii cu ouă. Din ouă eclozează o peretele proglotei pentru a ajunge în
larvă mobilă numită coracidium, mediul exterior. Aceste tenii au o
care este înghiţită de copepode singură gazdă intermediară, de
(dafnii, ciclopi) iar în interiorul obicei un vertebrat.
acestora se transformă (dezvoltă),
într-o larvă numită procercoid.
Copepodele parazitate sunt
consumate de peşti, în a căror
cavitate generală, larva procercoid se
dezvoltă, transformându-se în
plerocercoid. Numărul mare de
cestode sau dimensiunea acestora,
crează o mărire a abdomenului,
vizibilă la peştele parazitat, care
pluteşte la suprafaţa apei.
Genul Taenia (lat.
taenia=panglică) se caracterizează
printr-un scolex cu rostru prevăzut
cu 1-2 coroane de cârlige şi 4
ventuze rotunde. Uterul este închis
iar papila genitală dispusă lateral. Au
o singură gazdă intermediară.
Parazitează în intestinul omului,
provocând procese inflamatorii ce
pot fi complicate până la peritonite.
Boala cunoscută sub numele de
tenioză, duce la anemierea gazdei iar
prin toxinele eliminate produc Fig.22. Scolex cu ventuze
tulburări nervoase.
Taenia saginata -sau tenia de
bovine-, este un parazit în intestinul
subţire la om, fixat la 0,5 m de
duoden. Adultul nu prezintă croşete
– este “inerm”. Larva, numită
Cisticercus bovis, parazitează în
muşchi la taurine, ovine, bivol, capră
şi om. Tenia, în principiu solitară în
intestin, va produce substanţe ce vor
interzice implantarea altor indivizi.
Taenia solium (fig. 23) sau
tenia de porc, este un cestod parazit
ca adult în intestinul subţire la om
(G.D.). Larva, numită Cisticercus
cellulosae parazitează în muşchi,
viscere şi SNC, la porc, om, oaie,
câine (G.I.).
Fig. 23.
Taenia solium -stadii evolutive
Tenia este “înarmată” cu un
scolex prevăzut cu 4 ventuze, dar şi
cu 25-50 de croşete repartizate în
coroană. Lungimea corpului la adult
poate atinge 8 metri, având aspectul
unei panglici cu partea anterioară a
corpului foarte îngustată în raport cu
restul corpului, albă, transparentă.
Omul se infestează ingerând carne
de porc contaminată.
Cisticercul are aspectul unei
vezicule transparente de 10-20 mm,
plină cu lichid şi cu o porţiune opacă
la locul de invaginare a scolexului.
Diferă de T. saginata prin scolexul
globulos cu 4 ventuze şi o coroană
dublă de cârlige.
Fig. 24. Sistemul genital la Taenia
Pentru Dypilidium caninum, gazda
intermediara o reprezintă larvele de
purici, care ingeră ouăle cestodului.
Gazda definitivă o reprezintă câinele
sau pisica. Prezenţa la aceştia din
urmă a paraziţilor, se manifestă prin
prurit în regiunea perianală, unde se
observă în lungul firelor de păr
aglutinate din jurul anusului, mci
grăuncioare albe (ca de orez) sau
filamente subţiri, care sunt proglote
(fragmente) ori chiar cestodul în
întregime.
Adaptări la parazitism
Platelminţii au în diferite grade
adaptări structurale sau biologice,
care sunt legate de modul lor de
viaţă particular.
Comparând platelminţii liberi
(planariile, de exemplu) cu speciile
care parazitează omul sau animalele,
constatăm la cele din urmă:
- apariţia unor organe de
fixare , mai mult sau mai
puţin complexe
- apariţia unei cuticule, mai
rezistentă la sucurile
digestive ale gazdei, dar în
 acelaşi timp permisivă sunt discrete, inaparente. Se apelează
pentru metaboliţii care atunci la metode de imuno-sero-
servesc drept hrană diagnostic, cum este cazul în
- regresia tubului digestiv sau distomatoză, bilharzioză, etc.
dispariţia acestuia
- regresia ori dispariţia
musculaturii
- dispariţia organelor de simţ
- cresterea rolului funcţiei de
reproducere si a organelor
de reproducere: existenţa
diverselor modalităţi de
multiplicare , realizând un
număr impresionant de ouă.
Aceste modalităţi, vin să
compenseze întrucâtva imperativele
specificităţii gazdelor primare ori
secundare, care nu satisfac ipotetic
toate opiniile specialistilor.

Efectele reciprocităţii
gazdă-parazit

Cu mici excepţii, efectul paraziţilor

adulţi asupra gazdei lor primare este
moderat. Parazitul utilizează o parte
a hranei provenită de la gazda sa,
lucru care nu devine grav doar atunci
când infestaţia este masivă.
Sunt însă şi modalităţi prin care
paraziţii provoacă în cursul
deplasării lor perforări ale vaselor de
sânge (cazul când patrund prin
efracţie prin peretele vaselor de
sânge, de exemplu), produc
acumulări de lichide (exemplul
chistului hidatic) sau prin închistările
formelor larvare numeroase.
Deasemeni, eliberarea unor toxine
(exo- sau endo-toxine) pot afecta
gazda.
Gazda, răspunde unor asemenea
infestaţii prin mijloace de luptă
imunitare, de aceea, câteodată,
manifestările unei boli parazitare