Încrengatura Chordata

NOTE DE CURS – BIOLOGIA VERTEBRATELOR
Ediția Întâi
– Extrase de Ovidiu RADU din cursul doamnei Lector dr. Ana Maria Benedek
Încrengătura Chordata
Metazoare deuterostomiene, epineure, la care, caracteristic cel puțin într-un stadiu de dezvoltare e notocordul. (coardă centrală)
Deși sub aspect filogenetic, cordatele constituie un grup omogen, sub aspect structural, ele sunt foarte diferite, împărțindu-se în 3
subîncrengături: Urochordata, Cephalochordata și Vertebrata.
Primele 2 subîncrengături cuprind puține specii de talie mica întâlnite exclusiv în mediul marin și sunt cele mai primitive.
Subîncrengătura Cephalochordata
Cuprinde ~20 de specii actuale.
Animale mici (de câțiva centimetrii) cu corp turtit lateral, de formă lanceolată.
Sunt faringotremate.
Morfologie internă
Notocordul
Este o baghetă rigidă, dar flexibilă, care se întinde de-a lungul corpului, din regiunea cefalică, până în cea codală.
În secțiune este oval, permițând mișcările laterale.
Sistemul nervos
Tubul neural este situat deasupra notocordului și a sistemului digestiv, acesta e străbătut de canalul neural. În
partea anterioară, tubul e ușor dilatat, formând encefalul.
De-a lungul tubului se găsesc celule senzoriale mari ce se afla în legătură cu pete pigmentare cu rol vizual,
denumite ocelii sau ochii lui Hesse .
Digestia și respirația
Apa cu O2 și particule alimentare intră prin orificiul bucal în faringe.
Faringele prezintă fante faringiene, branhiale, în pereții cărora se găsește o bogată rețea de vase -> Schimbul de
gaze.Faringele e înconjurat de o cavitate largă (perifaringeană), care se continuă posterior până la atriopor. Apa
iese prin fante și ajunge în cavitatea perifaringiană, apoi iese prin atriopor. Faringele prezintă un endostil, șanț
situat pe centrul peretelui ventral, prevăzut cu numeroși cili și celule glandulare care secretă substanțe cu rol în
aglutinarea (lipirea) particulelor alimentare -> se formează un cordon alimentar care e împins apoi din faringe
spre intestin.
La nivelul intestinului are loc digestia, în prima porțiune extra celulară sub acțiunea sucurilor secretate de
cecumul intestinal. În intestinul posterior, digestia e intracelulară.
Resturile se elimină prin orificiul anal, posterior de atriopor.
Sistemul circulator
E închis, lipsește o inimă propriu-zisă, spre deosebire de vertebrate, sângele e incolor, pigmentul respirator fiind
hemocianina.
Sistemul reproducător
Sunt animale cu sexe separate, fecundația e externă, femela depune în apă ouăle fiind stimulată de
spermatozoizii masculilor vecini.
Au 28 sau 30 de gonade de-a lungul corpului pe ambele părți, alternând cu miomerele (mușchi din pereții laterali
ai corpului)
Din ouăle fecundate, după 24 de ore ies larvele planctonice, care înnoată libere câteva săptămâni, iar apoi are loc
metamorfoza și masculii devin bentonici.
Nu sunt sesile.
1
Ediția Întâi
Răspândire
Trăiesc în zonele litorale ale mărilor și oceanelor până la adâncimi mici.
În M. Mediterană și o specie în M. Neagră.
Clasificare
~20 de specii în 2 genuri, ambele fac parte din aceeași familie
Subîncrengătura Urochordata (ura=coadă)
Caracteristici
Notocordul e prezent doar în stadiul larvar în zona cozii.
Un mic grup păstrează notocordul întreaga viață, și la altul a regresat complet și în stadiul larvar.
Sunt exclusiv marine, majoritatea bentonice și în general de talie mică.
Există specii planctonice
Clasa. Ascidiaceaea (Tunicata) Ascidia=sac/butoi
Tunicatele sunt sesile, au corpul în formă de sac.
Corpul e format din 3 regiuni: torace, abdomen, post abdomen.
Toracele
În partea anterioară are 2 sifoane, unul mai mare, cel bucal și unul cloacal mai mic și situat mai lateral.
Sifonul bucal se continuă cu faringele care ocupă cea mai mare parte a toracelui, care de asemenea e perforat.
Între cele 2 sifoane se afla ganglionul nervos, de la care pleacă cordoane sau fibre nervoase.
Abdomenul
Cuprinde restul organelor interne și anume tubul digestiv, care pe traiectul lui prezintă o dilatație numită stomac
și un intestin cu numeroase anse.
Tubul digestiv se deschide prin orificiul anal în cloacă, la fel și gonadele.
Prezintă un organ contractil cu rol de inimă.
Postabdomenul
Prezintă prelungiri care poartă denumirea de stoloni, aceștia au rol în fixarea animalului de substrat și în
reproducerea vegetativă.
Corpul tunicatelor e acoperit de un înveliș care cuprinde diverse proteine și glucide asemănătoare celulozei cu rol de
protecție, înveliș de la care vine denumirea.
Tunicatele sunt animale hermafrodite iar fecundația este internă, ouăle putând fii reținute în interiorul corpului,
existând specii ovovivipare, sau eliberate în apă. Deși există posibilitatea autofecundării ea este evitată în favoarea
fecundării încrucișate.
Larvele sunt planctonice și au o coadă bine dezvoltată la nivelul căreia se află notocordul. După în general câteva zile,
uneori chiar mai mult, larva se fixează și are loc metamorfoza în urma căreia coada este resorbită.
În prezent se întâlnesc ~2000 de specii care se găsesc la diferite adâncimi, până la 2000m.
Ele sunt mai numeroase in oceanele si mările calde și temperate. 2 specii se întâlnesc și în marea neagră, însă nu pe
litoralul românesc ci pe cel al Turciei.
Clasa Appendicularia (Larvaceea)
Această clasă cuprinde ~ 70 de specii de talie mică, în general pana la 1 cm, planctonice.
Ele se caracterizează prin faptul că își păstrează coada cu notocordul pe parcursul întregii vieți.
Se consideră că larvaceele sunt forme neotenice care și-au dezvoltat gonade funcționale în stadiul larvar și nu se mai
metamorfozează, practic stadiul de adult lipsește.
Unele dintre larvacee secretă în jurul corpului un înveliș gelatinos sau de altă natură, care are atât rolul de protecție cât
și de a mări cantitatea de apă fltrată.
Clasa Thaliaceaea
Urocordate planctonice la care notocordul a regresat complet și în stadiul larvar. Un grup de celule eleloblaste din zona
codală se consideră ca e un rest de notocord.
Sunt cele mai evoluate urocordate.
Corpul e în formă de manșon, cele 2 sifoane aflându-se la capete opuse.
Deplasarea se face prin contracția fibrelor musculare din pereții corpului.
Sunt solitare sau coloniale, iar reproducerea e sexuată, dar și asexuată.
2
Ediția Întâi
În urma reproducerii asexuate iau naștere blastozoizii (clone).
Cele ~70 de specii sunt grupate în 3 ordine:
Ordinul Doliolida
În general coloniale au corpul în formă de butoiaș
Ordinul Pyrosomida
Exclusiv coloniale, coloniile având formă de manșon cu o singură deschidere.
Orificiile cloacale se deschid spre interior iar cele bucale spre exterior.
Indivizii prezintă organe luminoase (Pyros).
Ordinul Salpida
Indivizi de talie mai mare de 13-17 cm.
În urma reproducerii asexuate, blastozoizii care rămîn o perioadă legați între ei, formează lanțuri de până la 25 m
(Salpida maxima).
Sunt numeroase mai ales în mări și oceane tropicale -> macro plancton care e consumat de pești si mamifere
acvatice.
Subîncrengătura Vertebrata
Caractere generale
Cuprinde ~53000 specii
Sunt cel mai bine cunoscute animale.
Întâlnite în toate regiunile și în marea majoritate a habitatelor, cu excepția celor extreme.
Constituie un grup foarte heterogen sub toate aspectele cu excepția originii -> grup monofilotic.
Sunt animale cu simetrie bilaterala.
3 planuri principale
Sagital (longitudinal)-> împarte corpul în jumătatea dreapta și cea stângă;
Median -> parte dorsală si ventrală;
Transversal -> jumătate anterioară și posterioară.
Prezintă cel puțin în anumite stadii de dezvoltare notocordul, care la speciile mai evoluate e înlocuit de coloana
vertebrală, aceasta adăpostește măduva spinării care în capătul anterior se dilată formând encefalul propriu-zis.
Encefalul e protejat de cutia craniană care se articulează cu coloana vertebrală.
Apar osificări în diferite părți ale corpului, care împreună cu coloana vertebrală formează scheletul intern.
Prezintă membre sau prelungiri perechi, la ciclostomi acestea lipsesc.
Faringele prezintă fante branhiale în pereții cărora se dezvoltă arcuri branhiale (arcuri osoase).
La formele superioare, faringele este întreg (neperforat), caz în care respirația este pulmonară.
Prezintă ca anexă a tubului digestiv un ficat mare
Rinichii sunt 2 și sunt mari.
Căile excretoare sunt legate în general de canalele deferente ale sistemului reproducător. La masculi este 1 canal.
Reproducerea
Majoritatea au sexe separate, iar fecundarea e externă la majoritatea speciilor acvatice și internă la cele terestre.
Pot fii: ovipare, ovovivipare, vivipare, ovulipare (pești, amfibieni, în extern sunt depuse ouă nefecundate și
spermatozoizi)
Dezvolotarea post embrionară (după eclozare) se poate realiza fie direct, fie prin metamorfoză.
Se împart în 2 grupe, Agnata și Gnatostomata
Agnata (Ciclostomi)
Grup mic, exclusiv acvatice, primitive.
Nu au fălci
Toate arcurile braniale au rol doar de susținere a fantelor branhiale, a.î. gura lor e permanent deschisă și are formă
circulară de aici și denumirea de ciclostomi.
Clasa Cephalospidomorphi
Animale cu corp serpentiform, dulcicole, mai puțin marine.
Au una sau 2 înnotătoare dorsale neperechi.
3
Ediția Întâi
În zona capului au 2 ochi bine dezvoltați, fără pleoape, o singură fosă nazală care se deschide printr-un orificiu
central și nu comunică cu sistemul digestiv -> doar rol olfactiv.
Gura e subterminală, adică pe partea ventrală, circulară, cu numeroși odontoizi, limba de asemenea prezintă
odontoizi.
Faringele prezintă 7 fante branhiale care se deschid direct la exterior, pe laturile corpului.
Hrănirea
Sunt exclusiv dulcicole, fie microfagi, fie detritivori (se hrănesc filtrând) ori ectoparazite (sânge, țesuturi)
Dulcicole sau marine anadrome (urcă pe râuri)
Fecundația e externă, iar sexele sunt separate. După reproducere în general adulții mor. Larvele poartă
denumirea de amoceți. Aceștia trăiesc până la 3 ani, după care coboară în mare și mai trăiesc încă ~3 ani până la
atingerea maturității sexuale.
Ordinul Petromizoniformes
Familia Petromizonidae
Eudontomizon sp. -periclitate și critic periclitate
Clasa Mixinii
Morfologie asemănătoare cu a cefalospidomorfilor.
Ochii sunt atrofiați, acoperiți de tegument.
Fosa nazală comunică cu tubul digestiv -> rol în respirație
Gura circulară prezintă 2 perechi de mustăți si e lipsită de odontoizi, doar limba sub formă de burghiu prezintă un
odontoid mare.
Fantele branhiale sunt între 5 și 15 perechi și se deschid la exterior fie separat, fie printr-un orificiu comun.
Aparte este prezența pe laturile corpului a unor glande care secretă o substanță care la contactul cu apa își
mărește mult volumul transformându-se într-o masă gelatinoasă ce învăluie corpul cu rol de apărare.
Sunt ~ 20 de specii care trăiesc pe fundul mărilor și a oceanelor la adâncimi relativ mari, unde condițile de mediu
sunt constante.
Paraziți sau necrofagi, pătrund în corpul animalelor moarte sau bolnave și le consumă integral din interior.
Gnatostomata
Sunt vertebrate la care primele 2 arcuri branhiale (cel mandibular și cel hioidian) își pierd funcția de susținere a
branhiilor și se transformă în fălci. Astfel, gnatostomatele sunt vertebrate cu fălci (gnatos=fălci).
Apariția fălcilor a permis trecerea de la un mod de viață filtrator (detritivor) ce a caracterizat agnatele fosile, sau un mod
de viață parazit, ce caracterizează majoritatea ciclostomilor actuali, la un mod de viață răpitor și ulterior la diversificarea
tipului de hrană, acest lucru a permis o foarte puternică radiație adaptativă (dintr-un strămoș comun rezultă mai mulți
urmași diferiți).
În prezent, vertebratele gnatostomate exploatează toate tipurile de hrană, trăind într-o mare varietate de habitate.
Gnatostomatele cuprind 6 clase actuale: Chondrichtyes, Osteichtyes, Amphibia, Reptilia, Aves, Mammalia.
Primele 2 clase sunt incluse în supraclasa Pisces, care cuprinde peștii.
Prima clasă cuprinde pești cartilaginoși, cea de-a doua cuprinde peștii osoși (osteo=os)
Ultimele 4 clase sunt Încadrate de unii autori în supraclasa Tetrapoda.
În gnatostomata mai sunt incluse și 2 clase care sunt fosile (Achantodii și Placodermata)
Supraclasa Pisces
Clasa Chondrichtyes (chondros = cartilaj)
Cuprinde pești care se caracterizează prin scheletul cartilaginos.
Această clasă se împarte în 2 subclase: Elasmobranchi, Holocephali.
Subclasa Elasmobranchi
Cuprinde pești cartilaginoși în general de talie mare, caracterizați prin prezența branhior lamelare,
care comunică cu exteriorul, în număr de 5, ori în cazuri excepționale 6 sau 7 (se considera un
caracter de primitivitate)
Dpdv morfologic se disting 2 tipuri:
-tipul pisciform – hidrodinamic, caracteristic speciilor pelagice (care trăiesc în masa apei și sunt
bune înnotătoare) și cuprind în special așa zișii rechini.
4
Ediția Întâi
-tipul puternic turtit dorsoventral – caracteristic speciilor bentonice (care trăiesc pe fundul
apei sau în apropierea lui) și care apare la așa zisele pisici de mare.
Ordinul Selachiformes
Cuprinde preponderent pești cartilaginoși de primul tip – rechini.
Rechinii sunt un grup de animale marine care pot să apară doar ocazional în ape salmastre sau
dulci.
Morfologia externă
Corpul este hidrodinamic, alungit și ascuțit la ambele capete.
Gura este poziționată subterminal, (pe partea ventrală sub rostru).
Corpul este împărțit în 3 părți:
Capul delimitat posterior de înnotătoarele pectorale.
Cuprinde gura și nările pe partea ventrală și ochii și spiraculele (sau eventele) pe
partea dorsală. Eventul (spiraculul) reprezintă un rest al fantei branhiale dintre
primele 2 arcuri branhiale transformate în fălci. Este un orificiu cu rol în respirație,
care e absent însă la unele specii (marele rechin alb se află într-o continuă mișcare
pentru a respira) și este bine dezvoltat la speciile bentonice.
Pe lateralul capului se găsesc fantele branhiale (5, excepțional 6 sau 7)
Trunchiul cuprinde 2 perechi de înnotătoare ventrale (pectorale și pelviene) și
dorsal 2 înnotătoare dintre care prima este mai mare.
Coada este situată posterior orificiului cloacalși cuprinde înnotătoarea codală,
care este de tip heterocerc (cei 2 lobi sunt inegali) fiind de tip epibat (lobul
superior mai mare, și în el se prelungește coloana vertebrală).
Tegumentul
Tegumentul rechinilor este acoperit cu solzi placoizi. Aceștia sunt microscopici și
prezintă un țep îndreptat spre posterior pe o placă bazală. Acești solzi prezintă pulpă,
dentină și smalț, întocmai ca dinții gnatostomatelor, ei având origine comună.
Astfel, pielea rechinilor, de la coadă la cap este aspră.
Scheletul
Este integral cartilaginos, format din:
Scheletul capului, care cuprinde Neurocraniu (care protejează creierul) și viscerocraniul,
format din mai multe cartilaje, dintre care 4 provin din primele 2 arcuri branhiale:
Mandibularul – dă naștere cartilajului lui Meckel, care intră în constituția
mandibulei, a fălcii inferioare și a palatopătratului, care intră în constituția
maxilarului, a fălcii superioare și se articulează la neurocraniu.
Hioidianul – formează hioidul, care intră în constituția maxilarului alături de
palatopătrat, și jos, hiomandibularul, care împreună cu cartilajul lui Meckel
formează Mandibula.
Scheletul trunchiului este format din coloana vertebrală care este formată din vertebre,
între care se păstrează resturi ale notocordului, la unele grupe de regulă primitive.
Scheletul apendicelor cuprinde cele 2 centuri, (pectorală și pelviană) care au rolul de a
prinde scheletul membrelor de coloana vertebrală. La acestea se articulează oasele care
susțin înnotătoarele.
Sistemul nervos
Sistemul nervos central (SNC) este format din măduva spinării și encefal.
Encefalul este format dintr-o veziculă encefalică (central, sistemul nervos este gol,
deoarece provine din tubul neural) care se împarte în 3 porțiuni, anterior și posterior în
2 => 5 părți ale encefalului, dinspre anterior spre posterior: telencefal, diencefal,
mezencefal, metencefal, mielencefal.
Telencefalul cuprinde emisferele cerebrale și pobii olfactivi.
5
Ediția Întâi
Diencefalul cuprinde epifiza (epi- deasupra) și ventral hipofiza, cu rol printre altele
endocrin.
Mezencefalul cuprinde în principallobii optici
Metencefalul e reprezentat de cerebel (centru de coordonare a locomoției)
Mielencefalul cuprinde bulbul rahidian (trunchiul cerebral) care se continuă cu măduva
spinării
La rechini, creierul e relativ mic, cu veziculele relativ egal dezvoltate, lobii olfactivi sunt
bine dezvoltați, la fel și cei optici.
De la nivelul encefalului pornesc 10 perechi de nervi cranieni (nervi rahidieni).
Organele de simț
Ochii
Structura lor se păstrează și la restul gnatostomatelor, însă prezintă câteva
particularități: membrană nictitantă, reprezintă a 3a pleoapă, alta este prezența
unui tapetum lucidum (întâlnit în special la speciile nocturne, măreste acuritatea
vizuală la lumină slabă, este o membrană ce învelește ochiul) se întâlnește și la
câini, pisici, vulpi, crocodili, cele cu activitate nocturnă.
O altă caracteristică este absența celulelor cu conuri, adică nu percep culorile,
vederea este acromatică, deși există câteva specii care au câteva celule cu con și
disting câteva culori.
Altă caracteristică este absența mecanismelor de acomodare la maloritatea
speciilor.
Urechea
Este reprezentată doar de urechea internă care prezintă cele 3 canale
semicirculare cu rol în echilibru și un canal spiralat, cu rol auditiv.
Simțul olfactiv
Este simțul principal la rechini, au mirosul foarte bine dezvoltat. Prezintă 2 nări,
fiecare fiind împărțită în două, un orificiu inhalant și altul exhalant (se menține și
la peștii osoși)
Cavitatea nazală nu comunică cu tubul digestiv (este închisă) nu are rol în
respirație (respiră pe gură)
Rechinii, la fel ca și peștii osoși, prezintă un organ specializat numit organul liniei
laterale care este format dintr-un șir de gropițe situate pe laturile corpului, în care
se găsesc așa numitele neuromaste formate din celule de susținere și celule
senzoriale ciliate care percep mișcările apei și diferența de presiune.
La rechini, acest sistem al liniei laterale se prelungește și în zona capului, în special
pe partea ventrală, formând ampulele lui Lorenzini.
Sistemul digestiv
Cavitatea bucală a rechinilor este largă, ei fiind în cea mai mare parte carnivori.
Fălcile sunt prevăzute cu mai multe rânduri de dințiȘ 7 care se formează pe partea
internă a fălcilor, apoi migrează spre vârful (muchia) lor, dupa care, când se uzează, ei
cad fiind împinși de cei care vin din spate, din interior.
Dinții sunt în general triunghiuri ascuțiți, forma lor variind în funcție de tipul de hrană.
Cavitatea bucală se continuă cu faringele mare, larg și un esofag slab diferențiat.
Se diferențiază un stomac, iar intestinul e scurt, însă prezintă valvulă spirală care este un
pliu ce mărește suprafața de absorbție (în lumenul tubului). Ca anexă a tubului digestiv
apare un ficat foarte mare care contine substanțe lipide, are pe de o parte rol de organ
de rezervă, acumulează substanțe de rezervă și rol în flotabilitate, plutirea în masa apei
întrucât sunt lipsiți de vezica gazoasă.
Sistemul respirator
6
Ediția Întâi
Schimbul de gaze se face prin intermediul branhiilor care sunt prinse de arcurile
branhiale (care fiecare are câte 2 helibranhii)
La speciile lipsite de spiracul, circulația apei se face prin gură (exclusiv) care este
menținută permanent deschisă, iar pentru ventilare, animalul trebuie să se afle în
permanentă mișcare, altfel se asfixează.
La speciile bentonice, spiraculul este bine dezvoltat, iar respirația se poate face si în
repaus.
Sistemul circulator
Rechinii prezintă o inimă bicamerală formată dintr-un atriu dorsal precedat de un sinus
venos în care sângele ajunge cu CO2 din venele cave și din sistemul post hepatic și post
renal
Din atriu, sângele trece în ventriuculul care are pereții groși, muscular, care se continuă
cu conul arterial. Acesta duce sângele prin arterele branhiale aferente (care vin) la
branhii unde are loc schimbul de gaze și apoi sângele cu oxigen părăsește branhiile prin
arterele branhiale eferente (care pleacă) distribuind sângele în corp.
Aparatul excretor
Excreția este realizată atât la nivelul branhiilor, cât și la nivelul rinichilor. Prin branhii se
elimină azotul provenit din metabolismul proteinelor (azot proteic) sub formă de NH 3,
iar în rinichi se formează din acest azot ureea.
Rinichii sunt mari și alungiți, situați dorsal, în unele cazuri parțial fuzionați. De la ei
pleaca canalele lui Müller, care se deschid într-o vezică urinară, care se deschide la
majoritatea speciilor în cloacă, unde se deschide și orificiul anal.
Aparatul reproducător
La masculi este reprezentat de 2 testicule, de asemenea alungite, situate în apropierea
rinichilor, iar spermiductele se deschid în canalele lui Müller, care astfel fac parte și din
aparatu reproducător.
La femele sunt în general 2 ovare, însă sunt și cazuri în care există unul singur, celălalt
fiind atrofiat.
Rechinii au sexele separate, fecundația este internă, iar ouăle sunt fie depuse în apă, caz
în care au o coajă pieloasăcu prelungiri pentru agățarea de substrat, nuarul oualelor
fiind mic, în general până la câteva zeci ele sunt de tip telelocit (mari și bogate în
vitelus), ori pot fii reținute în corpul femelei, în ductul genital, acestea fiind speciile
ovovivipare
Există și cazuri de viviparitate, embrionii dezvoltându-se în afara ouălelor, fiind hrăniți de
corpul matern.
Viviparitatea poate fii de 2 tipuri:
-viviparitate histotrofă – embrionii se hrănesc cu ouă nefecundate sau prin
canibalism (alți embrioni)
-viviparitate hemotrofă – embrionii sunt hrăniți de corpul maternprin vasele de
sânge de tipul placentei.
Dezvoltarea rechinilor este directă, nu există stadiu larvar, din ou ies direct pui
asemănători cu adulții.
Există semnalate și cazuri izolate de partenogeneză sau de ginogeneză (asemănătoare cu
partenogeneza, dar aici intervine masculul, are loc acuplarea, spermatozoizii determină
dezvoltarea embrionului, însă nu participa efectiv la dezvoltarea lui, întregul material
genetic aparține mamei).
Rechinii sunt un grup de animale marine care pot să apară doar ocazional în ape salmastre sau
dulci.
7
Ediția Întâi
Ca adaptare la mediul marin, o constituie presiunea osmotică ridicata a corpului (mediul intern
contine o concentratie ridicată în săruri, care o egalează pe cea a apei marine, în principal e
vorba de uree, în sânge si limfă, pentru a nu se deshidrata)
Rechinii sunt animale de talie mare, cei mai mici măsurând ~ juma` de m, însă ei cuprind și cele
mai mari specii, maximul fiind atins de rechinul balenă, care este cel mai mare pește actual, și
care este exclusiv planctofag.
Rechinii populează majoritatea habitatelor marine din zonele litorale până în zonele abisale.
Peste 400 de specii.
Ordinul Raiformes
Cuprinde pești cartilaginoși, predominant bentonici, cu corpul puternic turtit dorsoventral,
forma generală a corpului fiind rombică, partea dorsală este pigmentată, având diferite culori
în funcție de culorile substratului , în timp ce partea ventrală este depigmentată.
Înnotătoarele sunt modificate în sensul ca înnotătoatele pectorale și cele pelviene sunt situate
pe laturile corpului, sunt alungite și adesea confluează.
Înnotătoarele dorsale sunt relativ mici, și situate posterior, iar înnotătoarea codală este de
asemenea mică și prezintă adesea un țep care poate fii în legătură cu o glandă veninoasă.
Spiraculu este bine dezvoltat.
Unele raiforme prezintă organe electrice care sunt mușchi modificațicare prin contracția lor
generează tensiune electrică.Aceste organe electrice au pe de o part rol de atac si apărare,
însă și în comunicare, caz în care se emit curenți mai slabi. Acestea prezintă și organe
electroreceptoare (care sunt prezente și la unele specii de rechini)
Peste 550 raiforme
Sunt specii ovipare, ovovivipare și vivipare.
Sunt în prezent intens exploatați, mai ales unele specii de rechini care sunt pescuiți fie pentru
înnotătoatea lor dorsală, fie pentru scheletul lor, fie pentru ficatul lor, a.î. multe specii de rechini, dar
si de pisici de mare sunt periclitate.
În M. Neagră întâlnim 3 specii de pesti cartilaginoși: câinele de mare (Squalis achantia), pisica de
mare(Raja clavata), vulpea de mare (Dasyatis pastinaca)
Sublcasa Holocephali
Cuprinde un grup mic cu ~33 de specii de pești de talie mică (în general până la 1 m) care trăiesc în
general la adâncimi medii.
Forma corpului este conică, capul fiind mare și corpul îngustându-se treptat
Spre deosebire de rechini nu prezintă solzi, palatopătratul este sudat la neurocraniu (maxilarul nu
mai este mobil). Înnotătoarea dorsală prezintă un țep.
Reproducerea este ovovivipară
Speciile actuale de holocefali sunt grupate în 2 genuri încadrate în aceeași familie, cea mai cunoscută
specie este Himmera monstruosa.
Clasa Osteichtyes – Cel mai divers grup de vertebrate
~2700 de specii care populează toate habitatele acvatice, atât marine, cât și dulcicole.
Cuprinde pești care au scheletul parțial sau total osificat.
Spre deosebire de cei cartilaginoși, branhiile nu comunica direct cu exteriorul, ele sunt situate într=o
cavitate branhială protejată de un opercul (un ansamblu de piese osoase)
Morfologia externă
Forma de bază a corpului e cea hidrodinamică, există însă o mare variabilitate a acesteia.
Corpul e în general turtit lateral, capul prezintă gura care poate fii terminală, subterminală sau
supraterminală.
Ochii sunt situați lateral, însă pot sa migreze dorsal sau dintr-o parte în alta
Nările sunt împărțite în orificiu inhalant și exhalant
Spiraculul lipsește
În jurul gurii pot să prezinte una sau mai multe perechi de mustăți.
8
Ediția Întâi
Pe laturile capului se găsesc operculele.
Capul e delimitat de înnotătoarele pectorale, acestea au poziție fixă, iar cele pelviene au poziție
variabila, deoarece nu sunt legate de scheletul axial.
Trunchiul mai cuprinde una sau 2 înnotătoare dorsale precum și linia laterala
Coada e situată posterior față de orificiul anal și cuprinde înnotătoarea codală și cea anală.
Tipuri de înnotătoare codale:
Homocercă – ambii lobi sunt simetrici.
Heterocercă – lobii sunt asimetrici.
Epibată – coloana se continuă în lobul superior care e mai mare.
Hipobată – coloana se continuă în ln lobul inferior, care e mai mare.
Gefirocercă – dorsala e unită cu anala (anghile)
Procercă – tipul primar asemănător cu cea gefirocercă
Dificercă
Tegumentul
E acoperit de solzi, însă în decursul evoluției există tendința de regres al solzilor până la dispariție.
Tipuri de solzi
Tipul cosmod (conțin cosmină) cel mai primitiv
Tipul ganoid (contine ganoină)
Tipul elasmoid cei mai subțiri și elastici.
cicloizi
ctenoizi (ctenos=piaptăn)
Prezintă glande care secreta un mucus ce acoperă solzii-> reduce frecarea cu apa.
Scheletul
Se caracterizează prin osificare
Coloana vertebrală e formată din vertebre care pot fii:
La grupele mai primitive se pot observa resturi ale notocordului.

Sistemul nervos
Encefal redus care umple doar parțial cutia craniană, lobii optici, cei olfactivi
și cerebelul sunt bine dezvoltați.
Organele de simț
Ochii în general sunt prezenți, fiind lipsiți de pleoape, acolodarea la distanță
se face prin modificarea curburii corneii
Multe specii au vedere ccromatică
Simțul Olfactiv, în general e bine dezvoltat, nările sunt împărțiteîn cele 2 orificii și se deschid spre
cavitatea nazală care nu comunică cu caile respiratorii ori cu tubul digestiv.
Simțul Auzului e deservit de urechea internă, la nivelul căreia, sunt si receptori pentru echilibru.
Organul liniei laterale este marcat la exterior prin orificii în solzii situați deasupra. La specile cu
organe electrice există și electro receptori.
Aparatul digestiv
Majoritatea peștilor prezintă dinți mici, nu numai pe fălci, dar și în cavitatea bucală, ei având rolul de
a reține hrana. La unele specii lipsesc complet.
Cavitatea bucală se continuă cu faringele și esofagul.
9
Ediția Întâi
Stomacul poate să fie mai bine sau mai slab diferențiat, ficatul e mai mic decât la rechini, prezintă
vezică biliară și pancreas relativ diferențiat.
Intestinul e lung și prezintă numeroase anse, dar nu prezintă valvulă spirală. Se deschide prin orificiul
anal direct la exterior, nu au cloacă.
Hrana este foarte variată, iar structura intestinului variază în funcție de aceasta.
Aparatul respirator
Schimbul de gaze se realizează la nivelul branhiilor
Pe arcurile branhiale se prind 2 hemibranhii
Ventilația se face în mod activ, prin închiderea operculelor și deschiderea gurii se creează o diferență
de presiune și apa intră în cavitatea bucală, de unde, prin închiderea gurii trece prin fantele branhiale
scăldând branhiile și fiind apoi eliminată prin deschiderea operculelor.
Speciile pelagice bune înnotătoare pot să își ventileze branhiile în mișcare, ținînd gura și operculele
deschise, ca la rechinii care nu au spiracul.
Circulația
Similară cu cea de la rechini, închisă, inimă bicamerală, însă spre deosebire de rechini, conul arterial
lipsește
Excreția
La fel ca la rechini, azotul este eliminat atât sub formă de NH 3 prin branhii (până la 90%), cât și sub
formă de uree prin rinichi(10%)
Rinichii sunt bine diferențiați, mari, alungiți, continuați cu canalele lui Müller, care se deschid în
vezica urinară, care comunică cu exteriorul printr-un por excretor.
În cazul speciilor dulcicole, există probabilitatea pierderilor de săruri din corp, a.î. ei trebuie să
limiteze aceste pierderi, precum și intrarea excesului de apă, nefronii prezintă un glomerul mare
pentru reabsorbția sărurilor și tubuli scurți pentru a evita reabsorbția apei, la speciile marine situația
e inversă, pentru ca , spre deosebire de rechini, ele au mediul intern hipotonic în raport cu apa.
Probleme mai mari apar la speciile care efectuează migrații dintr-un mediu în altul, costurile
implicate în schimbarea mediului fiind foarte mari, aceste migrații se efectuează o singură dată în
viață.
Reproducerea
Cele 2 testicule situate în apropierea rinichilor se continuă cu 2 spermiducte care nu au legătură cu
aparatul excretor.
Elementele sexuale sunt eliminate printr-un por care se deschide doar în perioada de reproducere.
Majoritatea pestiilor osoși sunt ovulipari, adică femelele depun în apă ovocite de ordinul 2, care sub
influența spermatozoizilor se transformă în ovule, avînd loc fecundarea care e externă.
Dezvoltarea post embrionară se face de obicei prontr-un stadiu larvar, există și specii cu fecundare
internă, (în general ovoviviparesau mai rar vivipare). După eclozare, unele larve beneficiază de
îngrijire parentală, adăpostite fie în cavitatea bucală, fie în adăposturi exterioare.
La unele specii există o labilitate sexuală manifestându-se hermafroditismul secvențial (e pe rând si
mascul si femelă)
Distribuție
Se întâlnesc în habitate marine și dulcicole
Peștii marini
Litorale – în general legate de fundul apei de la adâncimi mini, hrana de bază o constituie
algele.
Pelagiale – în largul mărilor și a oceanelor, speciile de talie mică se organizează în bancuri
Abisale – la adâncimi foarte mari
Regres sau dezvoltarea foarte accentuată a ochilor
Presiunea din interiorul corpului e mare.
10
Ediția Întâi
Pentru că lipsește lumina, și de asemenea și producătorii primari, cantitatea de hrană e
foarte redusă, astfel, ecosistemele abisale se bazează aproape exclusiv pe ce pică de sus
(cadavre)
Densități populaționale foarte mici din cauza dipsei hranei, iar întâlnirile dintre indivizi
sunt foarte rare, din această cauză , la unele specii abisale masculul trăiește ca parazit pe
femelă după ce o întâlnește.
Peștii dulcicoli
Râurile sunt populate de diverse comunități de pești în funcție de caracteristicile sectorului
respectiv.
(viteza apei, cantitatea de O2 din apă, temperatură, cantitatea de sedimente în suspensie și de
plancton)
Majoritatea râurilor din Rpmânia se împart în funcție de fauna de pești în 5 sectoare:
Sectorul superior al râurilor de munte – Sectorul păstrăvului
Ape repezi,
Curgere turbulentă, to<,
Concentrație > de O2 datorită turbulenței și temperaturii
Sedimentele în suspensie și planctonul sunt puține
Substratul e stâncos sau pietros, rar nisipos
Sectorul inferior al râurilor de munte – Sectorul lipanului
Sectorul râurilor de deal – Sectorul scobarului
Sectorul râurilor din cîmpiile înalte – Sectorul Mrenei
Sectorul râurilor din câmpiile joase – Sectorul crapului
Curgere lină, ape sărace în O2 dar bogate în sedimente în suspensie și în plankton
Substrat în general mâlos
Bălțile și lacurile
Au o faună piscicolă mai săracă comparativ cu râurile, formată în principal din specii
caracteristice sectorului crapului (știucă, șalău, somn, etc)
Migrația peștilor
Deplasări dus – întors, uneori, drumul dus – întors e efectuat de mai multe generații
Deplasări periodice
Majoritatea grupurilor de animale includ specii migratoare.
Cei mai mari migratori sunt păsările și peștii.
Migrațile peștilor se pot împărți în 2 categorii în funcție de mediul în care au loc.
Migrațile holobiotice – se desfășoară în cadrul aceluiaș mediu (ori marin ori dulcicol)
Migrațile amfibiotice – din mediul marin în cel dulcicol
In funcție de direcția de deplasare pentru depunerea pontei sunt pești catadromi și
anadromi.
Pestii catadromi
Sunt pești care trăiesc în mediul dulcicol și care migrează în aval, reproducîndu-se
în mare (cata – în jos; dromos – a alerga)
Dintre peștii catadromi, cele mai cunoscute sunt anghilele (corp serpentiform)
care trăiesc în râuri, și pentru reproducere coboară în josul râurilor, pătrunde în
mare și înnoată spre oceanul atrantic până în Marea Sargaselor. În marea
Sargaselor se reproduc atât speciile europene, cât și cele nort americane. După
depunerea icrelor, respectiv a lapților, adulții mor. Din ouăle fecundate eclozează
larvele care poartă denumirea de leptocephali acestea au fost inițial considerate
(pe la sf sec XIX) ca făcînd parte dintr-o specie distinctă. Aceste larve, spre
deosebire de adulți au formă de frunză, sunt puternic aplatizați lateral. Ei sunt
antrenați de Gulf Stream și purtați spre coastele europei. Ajungănd la gurile râului
are loc metamorfoza, rezultând alevinii, care poartă denumirea de civele, aceștia
11
Ediția Întâi
sunt depigmentați, însă seamănă cu adulții. Prin metamorfoză nu numai că are loc
modificarea formei corpului, au loc și modif anatomo-fiziologice a.î. din animale
adaptate la mediul marin, devin animale adaptate la mediul dulcicol.
În râuri, civelele se pigmentează treptat și se transformă în adulți, trăind aici până
atingerea maturitătii sexuale. Odată cu atingerea maturității au loc noi modificări
anatomo fiziologice care provoacă migrația.
Peștii anadromi
Cei mai cunoscuți sunt somonii. Somonii sunt împărțiți în 2 genuri si anume: genul
Salmo ,somonii de atlantic , în râurile din vestul Europei și din estul Americii de
nord, în râurile care au legătură directă cu Oceanul Atlantic și genul Oncorhincus
(oncos – cârlig; rhincus – nas) Trăiesc în bazinul Pacificului de nord (răurile din
nordul Pacificului care au legătură directă cu oceanul)
Acești pești trăiesc în mediul marin, și în momentul atingerii maturității sexuale, ei
migrează în râuri. La cele mai multe specii, indivizii se întorc în râul în care s-au
născut, acesta fiind identificat în principal pe baza mirosului, (fiecare râu are o
amprentă chimică, care e recunoscută de catre somoni).
Pe parcursul migrației, au loc modificări morfologice și anatomice, la masculi,
pigmentația se accentuează, mandibula se alungește, tubul digestiv regresează,
întrucât animalele nu se mai hrănesc și bineînțeles, gonadele se dezvoltă. Ajunși în
sectorul superior al râurilor, somonii depun icrele și lapții, după care , cei din
genul onorhincus mor în masă, în timp ce cei din genul salmo, în general
supraviețuiesc și se reîntorc în Atlantic, putându-se reîntoarce pe râuri pentru o
nouă reproducere.
După eclozare, larvele rămân în râuri până la metamorfozare, după care coboară
în mediul marin.
Unii indivizi, din somonl de atlantic nu migrează și ating maturitatea sexuală în
râuri, prin urmare, specia Salmo salar există atât populații migratoare, cât și
populații dulcicole.
Astfel s-a întâmplat și cu păstrăvul (Salmo tuta fario) care provinedin păstrăvul de
mare (Salmo tuta tuta)
Clasificarea clasei Osteichtyes: (27000 de specii)
Subclasa Actinopterigia – pteron = aripă; actinos = stelat
Infraclasa Brachypteria
1 ordin, 1 familie, 2 genuri, < 9 specii
exclusiv dulcicol și tropicale
Genul Polypterus
Are mai multe înnotătoare dorsale.
Codală gefirocercă
Înnotătoarele pectorale au un peduncul musculos
Infraclasa Actinopteria
Supraordinul Condrostei – schelet parțial osificat
Ordinul Acipenseriformes
Familia Polyodontidae – pești dulcicoli
Familia Acipenseridae – sturioni
Morun Shipul
Nisetru Scaphirhyndinus
Păstruga
Cega
Speciile prezintă un amalgam de caractere de primitivitate precum și de specializare.
12
Ediția Întâi
Rostrul e bine dezvoltat, gura e subterminală, coada heterocercă epibată, eventul este
prezent, însă el este rudimentar și nu este funcțional, de asemenea prezintă valvulă
spirală. De asemenea se menține conul arterial.
Sistemul opercular este redus, de asemenea tegumentul e fie nud, fieprezintă plăci
osoase
Acipenseridele prezintă 5 șiruri de plăci osoase și mustăți
Specii ovipare care produc așa numitele icre negre, motiv pentru care, acipenseridele au
fost intens exploatate, iar în prezent sunt periclitate.
O altă cauză a declinului populațional sunt barajele care împiedică migrația, sturionii
fiind în general anadromi.
Supraordinul Holostei
Are un număr mic de specii, răspândite în America centrală, de talie mică, întâlnite
exclusiv în râuri, care se caracterizează prin persistența valvulei spirale, precum și prin
persistența notocordului, între vertebrele binedezvoltate, care sunt opistocelice.
Sunt reprezentate 2 ordine
Supraordinul Teleostei – schelet complet osificat
Eventul e absent, la fel ca și valvula spirală și conul arterial
Operculul acoperă complet cavitatea branhială, în spatele lui se inserează înnotătoarele
pectoralecare au poziție fixă, în partea posterioară a capului, însă pot fii situate lateral
sau ventral.
Intestinul prezintă anse intestinale
Notocordul este absent, vertebrele fiind în general amficelice.
Acest grup cuprinde o mare varietate de pești, adaptați la toate mediile acvatice, la
toate tipurile de nutriție si modurile de viață, caracterele anatomo-morfologice variind
de la un ordin la altul sau chiar de la o familie la alta.
Caractere generale
Gura poate fii supra/subterminală, ori terminală, ochii în general sunt bine
dezvoltați, lipsiți de pleoape, precum și de membrana nictitantă, gura poate să
prezinte la anumite grupe buze cărnoase, mnările situate dorsal, sunt împarțite în
2 orificii (inh și exh), cavitatea nazală nu comunică cu tubul digestiv, deci nu are
rol în respirație
Trunchiu cuprinde cele 2 perechi de înnotătoare, pectorale și pelviene, care pot fii
situate din apropierea analei, până în partea jugală, aproape de partea anterioară
a operculului.
Dorsal, teleosteii au 2 sau 3 innotătoare, care ocazional pot lipsi, ele pot să aibă
radii moi sau osoase, la perciforme prima are radii spinoase, iar cealalta moi.
Înnotătoarea anală este situată în zona codală, care e delimitată anterior de
orificiul anal
Înnotătoarea codală poate fii de toate tipurile , în general homocercă.
Ordinul Osteoglossiformes (glosa - limbă)
Peștii prezintă pe limbă dinți
Cei mai primitivi teleostei
Familia Arapaimidae
Unii din cei mai mari pești actuali Arapaima gigas 3-4m.
Familia Mormyridae
Răsp în apele tropicale, in special în cele dulci
Datorită formei particulare a rostrului dată de dezvoltarea puternică a
fălcilor se numesc peștii elefanți
Au creierul foarte bine dezvoltat, printre puținele grupe de pești la care se
petrece fenomenul de joacă -> activitate psihică superioară
Ordinul Anguiliformesb
Sorp serpentiform , alungit, în general, majoritatea specilor au pănă la 1- 1,5 m,
însă unele săecii pot depăși 5 metrii.
13
Ediția Întâi
Se caracterizează printr-o dorsală care se lungește pe mai bine de jumătate de
corp, care se unește cu dorsala, formând acea înnotătoare codală de tip
gefirocerc, care e de origine secundară
Ventral au doar înnotătoarele pectorale
Familia Anguilidae
Anguila anguila
Familia Murenidae
Sunt exclusiv prădătoare, care vânează stând la pândă, maj. Speciilor se
găsesc în recifele de corali
Ordinul Clupeiformes
Cel mai important ordin dpdv economic
Specii în general de talie mică, de culoare argintie, trăiesc în bancuri mari
Au o singură înnotătoare doorsală situată pe centru și coada e de tip homocerc și
este puternic scobită
Familia Clupeidae
Clupea harengus – heringul de atlantic, una dintre cele mai importante
specii econimice
Alosa caspia – scrumbia de dunăre, specie anadromă
Sardina pilichardus – sardina
Familia Engraulidae
Engraulis encrasicolus – hamsia
Ordinul Cipriniformes
Este cel mai mare ordin dulcicol 2000 specii, 1200 euras prezentând o mare
varietate de caracteristici care variază de la familie la familie.
În general cipriniformele sunt lipsite de dinți în cavitatea bucală, însă prezintă
dinți faringieni situați pe ultimul arc faringean.
Prezintă vezică gazoasă bine dezvoltată, aflată în legătură cu esofagul
Familia Cobitidae
Cuprinde pești de talie mică bentonici
Cobitis taenio – zvârluga, trăiește pe malirile pietroase ale râurilor
Sabanejevia romanica nisiparniță, endemică pe cursul râului Argeș, critic
periclitată.
Misgurnus fossilis – țiparul, 4 perechi de mustăți, corp alungit
Famiia ciprinidae
una dintre familile cu cele mai multe specii
Rhodeus Sericeus – boarța, își deun ouăle în cavitatea paleală a scoicilor de
râu (Unio)
Barbus barbus, B.peloponesius – mreana
Carassius auratus – caras
Ciprinus carpio – crap, origine Sud asiatică, adus de prin antichitate,
varietăți ornamentale
Pseudorasbora parva – murgoi bălțatsp. Larg răsp. În apele noastre, specie
alohtonă, invazivă, de talie mică.
Gobio gobio – porcușor, sectorul superior a l râurilor, în apropierea
fundului, de talie mică
Phoxinus phoxinus – boișteanul
Alburnus alburnus – obletele
Rutilus rutilus – babușca
Scardinius eritrophtalmus – roșioara
Leuciscus cephalias –
Abramias brama – plătica
Tinca tinca – linul
Ordinul siluriformes – specii dulcicole în Ro
14
Ediția Întâi
Corpul amungit și turtit dorsoventral în partea anterioară
Familia Siluridae
Silurus glanis – somnul, carnivor, poate atinge dimensiuni mari cel mai mare
pește din apele dulci ale Ro, are câteva antene, dar și mustăți.
Familia Ictaluridae
Ictalurus nebulosa – somn alohton, corpul și antenele mai scurte
Ordinul Gymnotiformes
Familia Gymnotidae
Electrophorus electricus – țiparul electric, pot emite curent puternic sau
slab, în funcție de necesitate intensitatea curentului poate fii de 700 V, în
zona capului receptori electrici si de presiune a apei
Ordinul Esociformes
O singură înnotătoare dorsală situată foarte în spate, în general răpitoare
Famila Esocidae
Esox lucius – știuca, răpitoare, în râuri și bălți
Familia Umbridae
Ordinul Salmoniformes
2 înnotătoare dorsale, cea de-a 2a este lipsită de radii, e doar adipoasă
Familia Salmonidae
Salmo tota fario – păstrăvul, pete pe laterala corpului
Thymallus thymallus – lipanul dominant în al 2lea sector al râurilor
Huco huco – cel mai mare salmoniform, specie critic periclitată
Ordinul Gadiformes
Familia Gaduidae
Gadus morula – codul de atlantic, 3 înnotătoare dorsale, înnotătoarea
codală nu e lobată,are o mustață, foarte importantă dpdv economic
populația e în declin.
Familia Lotidae
Lota lota – mihalțul, în Ro în râuri
Familia Macrouridae
Macrourus beralax Codala gefirocerc
Familia Merlucidae
Familia Muraenolepididae
Muraenolepsis sp -> specii abisale
Ordinul Lopliiformes
Familia Lophididae
encrasicolusLophius piscatorius – peștele undițar, cel care stă foarte bine
deghizat pe bentos
Ordinul Mugiliformes
Familia Mugilidae
Mugil cephalus – chefalul cu cap mare
seamănă cu cupeiformele, dorsala însă e mai posterioară.
Tolerante la variațile de salinitate
Ordinul Ciprinodontiformes
Familia Ciprinodontidae
Ciprinodont spp. – vivipari
Familia Anablepidae
Anableps tetrapthalamus – Ochii sunt împărțiți în două
Ordinul Beloniformes
Înnotătoare de tip hipobat, specii exclusiv marine, rostrul și corpul e alungit
Familia Belonidae
Belo
Familia Exocetidae
15
Ediția Întâi
Exocetus volitans – peștele zburător are lobul inferior al cozii puternic
alungit ca să ia viteză pentru a ieși din apă
Ordinul Gasterosteiformes
prima înnotătoare dorsală e transformată in 2 țepi izolați
Familia Gasteroidae
Gasterosteus aculeatus
Ordinul Syngnathiformes – caii și acele de mare
Familia Hyppocampidae
Hyppocampus hippocampus – căluțul de mare
Phycodurus eques – dragonul de mare
Ordinul Perciformes
~7000 de specii
Prima dorsală are radii țepoase, a2a moi.
Înnotătoarele pectorale sunt plasate pe lateral, iar ventralele în dreptul lor
Sunt vizocliste, adică, vezica gazoasă nu comunică cu esofagul
Este cel mai evoluat ordin
Familia Percidae
Perca fluviatilis – bibanul, dungi verticale pe laturile corpului - răpitoare
Stizosteidon
Lepornis gibbosus – bibanul soare (reginuță) o pată neagră în spatelele
operculului
Familia Muridae
Familia Trachinidae
Trachinus draco – dracul de mare, e lipsit de vezică gazoasă
Familia Uranoscopidae
Uranoscopus scaber – boul de mare, pot respira pe nas
Familia Carngidae
Trachurus trachurus – stavidus
Familia Tunnidae
Thunnus spp. – populațiile sunt în declin puternic
Familia Xiphidae – pești sabie
Familia Scorpaenidae
Scorpaena porcus – scorpia de mare
Pterois volitans – peștele de foc
Familia Triglidae
Trigla lucerna
Familia Gobidae
Gobius melanostomus – guvid
Ordinul Pleuronectiformes
Familia Pleuronectidae
Platichthys flesus – cambula
Ordinul Echeneiformes
Familia Echeneidae
Remora remora
Ordinul Tetrodontiformes
Familia Tetraodontoidae
Mola mola – peștele lună, printre cei mai mari pești
Familia Diodontoidae
Diodon lixtix – peștele balon
Familia Ostracianidae
Lactoria cornuta – peștele geamantan
16
Ediția Întâi
Subclasa Sarcopterigia
Cuprinde pești care se caracterizează prin înnotătoarele perechi care prezintă pedunculi musculoși cu
un schelet care prezintă similitudini cu scheletul membrelor tetrapodelor.
Grup mic de specii actuale care se împarte în 2 infra clase:
Infra clasa Dipnoi
Au scheletul în mare parte cartilaginos.
Pești dulcicoli care se caracterizează prin prezența plămânilor proveniți dintr-un diverticul
ventral al esofacului, astfel au respirație dublă, branhială și pulmonară.
Corpul e alungit, mai mult sau mai puțin serpentiform,partea posterioară e turtită lateral,
mijlocul cilindric, iar capul turtit dorsoventral.
Înnotătoarele perechi prezintă pedunculi musculoși cu schelet, formarea lor e diferită la cele 2
ordine.
Acest grup se împarte în 2 ordine răspândite în zonele tropicale ale globului.
Ordinul Ceratodiformes
Familia Ceratodidae
Neoceratodus farsteri
E singura specie a ordinului, răspândită în râuri și mlaștini din NE Australiei
Această specie prezintă înnotătoare perechi lățite sub formă de frunză, corp
acoperit de solzi mari foarte subțiri.
Cavitatea nazală prezintă false, acestea fiind orificii prin care comunică cu
cavitatea bucală, provin din migrarea orificilor exhalante spre posterior astfel
încât cavitatea nazală are și rol de respirație.
Prezintă un singur plămân care este un diverticul ventral al esofagului care
prezintă alveole care se deschid într-un canalcentral, plămânul fiind alungit.
Ca urmare a respirației pulmonare apare si modificarea aparatului sirculator.
La dipnoi, inimia este bicamerală, atât atriul cât și ventriculul sunt împărțite
printr-un sept incomplet în părțile stângă și dreaptă, , iar sângele se menține
parțial separat. In partea dreaptă ajunge sângele din corp prin sistemul venos și
pleacă prin arterele branhiale spre branhii încărcat cu CO2.
În partea stîngă ajunge sângele încărcat cu O2 prin venele pulmonare, care se
distribuie prin arterele aorte în corp.
La N. farsteri branhiile reprezintă organul respirator principal, motiv pentru cae nu
estivează. Reproducerea implică fecundarea externă, iar dezvoltarea
postembrionară se face prin metamorfoză. La larve există și respirație cutantă.
Ordinul Lepidosirenipormes
Familia Lepidosirenidae
Lepidosiren paradoxa – aceasta este prima specie de dipnoi descrisă la 1837, are
cel mai larg areal, acesta fiind răspândit în cea mai mare parte a Americii de Sud.
Familia Protopteridae
Cu un singur gen cu 4 specii răspîndite în africa
Protopterus aeteropicus.
Aceste lepidosireniforme prezintă caractere similare cu Neoceratodus, însă și unele
deosebiri:
- înnotătoarele sunt filiforme
- Diferența principală o constituie respirația, prezența a 2 plămâni.
- Respirația pulmonară fiind mai importantă decât cea branhială, astfel ei pot sta mai
mult timp pe uscat, iar în timpul verii secetoase ei estivează stând ascunși în adăposturi
săpate în mâl. In timpul estivației, consumă mai întâi rezervele adipoase, iar apoi din
masa musculară. Estivația era caracteristică și strămoșilor grupului, fapt confirmat de
descoperirea adăposturilor fosile. Reproducerea caracterizată tot prin fecundația
externă.
Datorită prezenței plămânilor, și a înnotătoarelor pedunculate, dipnoii au fost considerați o
perioadă ca fiind strămoșii amfibienilor, în prezent, se recunoaște înrudirea strânsă a dipnoilor
cu tetrapodele, însă specializarea lor exclude ca ei să reprezinte strămoșii amfibienilor
17
Ediția Întâi
Genurile actuale de dipnoi sunt cele mai vechi genuri din prezent.
Infraclasa Crossopterygia
Cuprinde un singur ordin
Ordinul Coleachantiformes
Familia Latimeridae
Latmeria chalumnae; L. menadoensis – fosile vii, specii exclusiv marine cu schelet
osos
Ordinul era bine cunoacut ca fosile, datând între ~ 250 – 70 mil ani în urmă, ne fiind
cunoscută nicio fosilă mai nouă de 70 mil ani, acest grup a fost considerat dispărut.
În 1938 a fost pescuit în apropierea insulelor canare (madagascar – Africa SE) primul
exemplar din această specie, motiv pentru care ea în prezent este considerată o fosilă
vie (ultimul reprezentant a unui grup foarte bine reprezentat în trecut)
Aceste specii trăiesc în zonele de coaste la adâncimi de peste 100m
Al 2-lea exemplar din prima specie a fost găsit în 1952
Latimeria are ceva caracteristici interesante legate de schelet:
1) Înnotătoarele perechi prezintă pedunculi, a căror schelet prezintă similitudini
cu cel al tetrapodelor, fiind formate din centuri (pectorale și pelviene) și oase
echivalente cu oasee membrelor la care se articulează radiile.
2) Nu prezintă nici coloană vertebrală, nici notocord, scheletul axial fiin format
intr-un tub de ~4cm diametru, plin cu lichid sub presiune care îi conferă rigiditate.
3) Neurocraniul este împărțit în 2, o parte anterioară și una posterioară care sunt
articulate mobil a.î. gura poate fii deschisă nu numai prin mișcarea mandibulei ci și
prin mișcarea maxilarului care e sudat la neurocraniul anterior. Acest lucru îi
permite peștelui să își deschidă o gură cât o șură (foarte largă)
Respirația e exclusiv branhială, reproducerea se caracterizează prin fecundare internă și
prin viviparitate, embrionii fiind hrăniți atât printr-un organ specializat, similar placentei,
cât și cu secreția pereților uterini („lapte uterin”), dar embrionii mai consumă și alte ouă
sau embrioni mai mici.
Înnotătoarele sunt de tip dificerc cu radii articulate, iar scheletul e complet osificat.
Supraclasa Tetrapoda
Clasa Amphibia
Primele vertebrate care au părăsit mediul acvatic, de care însa sunt legate cel puțin prin
reproducere.
Caractere generale:
Prezența a 2 perechi de membre care prezintă 4 degete la membrele anterioare și 5 la cele
posterioare.
Tegument nud, subțire, bine vascularizat, glandular.
Coloana vertebrală este diferențiată în 4 regiuni, prima vertebră care constituie regiunea cervicala e
diferită, însa nu e omoloagă cu atlasul.
Articularea craniului la prima vertebră se face prin 2 condili occipitali.
Respirația e pulmonară, dar un rol important o are și cea tegumentară.
Respirația branhială apare în stadiul larvar.
Amniote
Ouăle sunt lipsite de amnios și alantoida, 2 formatiuni cu rol in nutriție si in depozitarea
produșilor de excreție a embrionului.
La amniote, eliberarea produșilor de excreție se face prin difuziune în apa, ouale sunt
permeabile.
Morfologia externa
Trituriform - corp alungit, cu coada destul de lungă
Raniform – (rana=broasca) corp scurt, dezvoltarea membrelor posterioare, absența cozii
Serpentform – în formă de șarpe
Tegumentul
18
Ediția Întâi
Nud, glandular, prezintă pe întreaga suprafață a corpului 2 tipuri de glande :
-seroase (secretă un amestec de substanțe incolore care au rol în a menține corpul umed,
uneori
includ și substante veninoase)
-mucoase (secreta substanțe cu consistență lăptoasaă, toxice, cu rol în apărare)
Conține cromatofori care conțin diferiți pigmenți care dau culoare corpului, majoritatea amfibienilor
prezintă fenomenul de homocromie, animalul are o culuoare care să îi permită camuflarea în mediu.
Unele au culori aposematice (de avertizare).
Scheletul
La nivelul craniului, pentru prima oara, osul hioidian, care provine din cel de-al 2-lea arc branhial, e
inclus în urechea medie -> columela (mai tarziu scărița), unicul oscior
La nivelul coloanei vertebrale 4 regiuni :
cervicală (vertebra)
dorsolombară (la broaște 7 vertebre)
sacrală (o vertebr. alungită la care se articulează centura pelviană)
codală (la raniforme - urostil)
la nivelul centurilor scapulară și pelviană care leaga membrele
centura scapulară
3 perechi de oase, (se pastrează până la monotreme)
omoplat (scapulă) dorsal, claviculă (ventral), coracoid
centura pelviană
3 perechi: ilion, ischion si pubis
Membrele
Membrele tetrapodelor sunt formate din 3 segmente:
stilopod - segmentul proximal (cel mai apropat de corp)
zigopod – segmentul medial
autopod – segmentul distal (cel mai departe de corp)
Membrul superior
la secmentul proximal, humerus
la segm medial – radiocubitul
la segm. distal – 2 șiruri de carpiene, 4 metacarpiene si falangele celor 4 degete
Membrul posterior
stilopodul – femurul
zigopodul – tibioperoneu
autopodul – 2 oase mari, tibial și peroneal, care se articulează cu părțile tibioperoneului
degetele la unele specii prezintă gheare
Organele de simț
Ochii
Mari la sp. terestre, simțul principal.
La acestea există celule cu conuri -> vedere cromatică
Prin depărtarea ochilor în lateral -> vedere 3D (percep distanțele)
Prezintă pleoape, cea inferioară fiind mobilă.
Membrană nictitantă
Pentru prima dată apar glandele lacrimale.
Mecanismul de acomodare la distanță -> prin deplasarea cristalinului
Urechea
Apare pentru prima dată urechea medie
La anure, urechea medie e delimitata la exterior de membrana timpanică
Simțul olfactiv
19
Ediția Întâi
Bine dezvoltat la urodele, mai ales la speciile acvatice.
Mucoasa olfactivă căptușește cavitatea nazală, care prin intermediul cuanelor comunică cu
tubul digestiv.
Simțul tactil
Celulele senzoriale din tegument, care cuprind și receporii termici
Organul liniei laterale e prezent la larve și se păstrează la adult la speciile permanent acvatice
Digestia
Carnivori de obicei -> insecte, nevertebrate, pești dar și tetrapode de mici dimensiuni.
Larg răspândit e canibalismul.
Cavitatea bucală prezintă dinți care se pot găsi și pe limbă sau faringe în unele cazuri.
Limba e prinsă de planșeul bucal în partea anterioară.
Cavitatea bucala se continuă în general cu faringe, esofag, un stomac puțin voluminos, intestin scurt
cu puține anse.
Orificiul anal se deschide în cloacă.
Respirația
La adulti, aparatul respirator e format din 2 plămâni saciformi și alungiți, cu pereți relativ netezi și
bine vascularizați.
La nivelul tegumentului, cantitatea de O2 care poate fii obținută nu poate fii reglată, mărită, în stare
de repaus, respirația tegumentară poate asigura până la 70% din necesar. Dacă necesarul crește prin
activitate, respirația tegumentară poate să acopere maxim 30% din el, restul fiind obținută prin
plămâni.
Un nivel redus al schimbului de gaze are loc și la nivelul mucoasei bucale și faringiene (resp
bucofaringeană) 1-7% din necesar.
Respirația tegumentară are avantajul de a funcționa atât în mediul terestru cât și în cel acvatic.
La larve, respirația e branhială, branhiile pot fii interne în cele mai multe cazuri sau externe și se
pastrază întreaga viață prin neotenie
Circulația
Inima e tricamerală, formată din 2 atrii și un ventricul
La ventricul există un sept incomplet, acesta permite menținerea relativ separată a sângelui din
partea dreaptă care vine din corp prin vene de cel din partea stângă care vine din partea stângă,
acesta pleacă la tegument. Cel din partea stângă e oxigenat, vine de la plămâni și se distribuie în
corp.
La amfibii, în timpul submersiei, schimbul de gaze se efectuează doar la nivel tegumentar, în cazul
acesta, sangele care intră în inimă în partea dreaptă e mai bogat în O2 decât cel din partea stângă, iar
arterele pulmonare se contractă pentru a reduce fluxul sanguin prin plămâni și pentru a economisi
energie.
La amfibii există de asemenea un sistem limfatic bine dezvoltat. Se formează din vase limfatice, inimi
limfatice.
Limfa are rolul de a aproviziona sângele cu lichide, proteine și ioni.
Excreția
Rinichii – sunt alungiți și situați dorsal, de la ei pleacă 2 uretere, care se deschid în vezica urinară
(dilatare ventrală a cloacei)
Excretă atât NH3 cât și uree, NH3 e toxic și se elimină prin difuzie în apă la nivelul tegumentului.
Ureea e mai puțin toxică, însă pentru a putea fii excretată trebuie diluată într-o cantitate relativ mare
de apă.
Produc doar urină hipotonică, la speciile acvatice se elimină în special NH 3, în timp ce speciile
preponderent terestre excretă uree.
Multe specii de amfibieni excretă NH3 în apă și uree pe uscat.
în mediul terestru, datorită tegumentului nud și a faptului că nu pot produce urină hipertonică, sunt
supuse riscului de deshidratare, de aceea, amfibienii prezintă o serie de mecanisme
20
Ediția Întâi
comportamentale în vederea evitării deshidratării (sunt active noaptea și în perioadele ploioase,
evitând perioadele calde, uscate, când se adăpostesc fie în sol, fie sub pietre).
Reproducerea
Au sexe separate, ovarele și testiculele sunt mari, situate dorsal, în apropierea rinichilor și prezintă
corpi adipoși (compuși cu rol în nutriția lor)
Spermiductele se deschid în uretere, la femelă, ovulele sunt relativ mari, în general de culoare
neagră. Pe masură ce coboară pe oviducte se înconjoară cu o substanță gelatinoasaă care in contact
cu apa își mărește volumul, aceasta are rol de protecție.
La majoritatea amfibienilor, fecundația e externă, dar există însă și specii cu fecundație internă,
precedată sau nu de acuplare. La speciile cu fecundație internă, ouale se dezvoltă fie în mediul
extern, fie in cel matern.
Dezvoltarea post embrionară, în cele mai multe cazuri se face prin metamorfoză, existând un stadiu
larvar acvatic.
Unele specii prezintă fenomenul de neotenie, adică nu mai există stadiul de adult, reproducerea
având loc în stadiul larvar.
Neotenia poate fii:
parțială, atunci când doar anumite caractere larvare sunt reținute în stadiul adult;
totală, atunci cand metamorfoza nu are loc, menținându-se toate caracterele larvare;
facultativă, atunci când doar unii indivizi se transformă, existând și populații neotenice, de
exemplu la unii axoloți, daca ariditatea crește se metamorfozează, iar dacă mediul acvatic e
prielnic rămân în stadiul larvar;
obligatorie, atunci cand toți indivizii speciei sunt neotenici.
Comunicarea
Amfibienii sunt în general animale solitare, însa în perioada larvară și de reproducere agregă.
Modalitățile de comunicare intraspecifică variază în funcție de grup.
Comunicarea olfactivă
Este modalitatea princială în cazul urodelelor, dar și a unor gimnophioni, prin intermediul
feromonilor care sunt substanțe chimice caracteristice pentru fiecare specie în parte, produse
de glande specializate situate în zona cloacală și în zona capului.
La anure, olfacția are rol secundar, dar poate să intervină la evitarea încrucișării interspecifice
a indivizilor
Comunicarea vizuală
E foarte importantă în special la anure, dar și la urodele, având un rol neglijabil în cazul
gymnophionilor
La urodele, deși nu există dimorfism sexual, în timpul reproducerii, masculii dobândesc unele
caractere sexuale secundare (pigmentație vie a corpului, o creastă dorsală și o palmatură a
membrelor posterioare). Aceste caractere au un rol important în comunicarea vizuală
prereproducatoare.
La unele specii de anure, în perioada de reproducere, masculii de asemenea dobândesc o
colorație vie (la broasca de mlaștină (Rana arvalis), masculul dobandește o colorație de
albastru intens în perioad reproducerii).
Comunicarea sonoră
Este importanta în cazul anurelor,
Anurele sunt primele vertebrate capabile de vocalizare.
Aparatul lor fonator e situat la nivelul laringelui și e format din niste membrane care vibrează
sub acțiunea mușchilor.
Pentru amplificarea sunetelor, masculii prezintă saci vocali situați fie în zona planșeului bucal,
fie pe laturile capului și acționează ca organe de rezonanță. La femele sacii vocali lipsesc.
Anurele prezintă cu putine excepții, membrana timpanică vizibilă la exterior care are rolul de a
percepe vibrațile aerului și a le transmite prin intermediul columelei la urechea internă.
21
Ediția Întâi
Unele anure prezintă și capacitatea de a percepe vibrații transmise prin sol, acestea sunt
preluate de la oasele craniului de un alt os din urechea medie care se numește operculum care
functionează similar cu urechea ophidienilor. La un moment pot fii transmise fie numai
vibrațile transmise pe calea aerului, fie numai cele transmise prin sol, fie ambele, datorita unor
mușchi care prin contracție pot bloca unul din cele 2 oase.
Relațiile cu alte specii
Datorită taliei relativ mici, și a faptului că majoritatea speciilor nu prezintă arme de aparare,
amfibienii sunt frecvent prădați, atât în stadiul de ouă, cât și în stadiul larvar și adult.
Ouăle și larvele sunt consumate nu numai de alte vertebrate, ci și de nevertebrate acvatice carnivore
(larve de odonate, coleoptere acvatice) în timp ce adulții sunt prădați atat de reptile, păsari și
mamifere acvatice, cât și de alți amfibieni de talie mai mare.
Speciile preponderent terestre, sunt consumate de carnivore terestre. Hrana amfibienilor este în
stadiul adult, exclusiv carnivoră (în principal nevertebrate), iar în stadiul larvar, este preponderent
ierbivoră.
Ecologia Amfibienilor
Amfibienii sunt răspândiți pe toate continentele cu excepția antarcticii, de la nivelul mării până la ~
5000 de m altitudine (în Anzi), populează toate tipurile de habitate dulcicole, câteva specii se
întâlnesc și în ape salmastre (cu salinitate scăzută), însă lipsesc cu totul din mediul marin.
La anure se observă o tendință de a dobândi independența față de mediul acvatic, unele specii
trăiesc întreaga perioadă a vieții în afara apei, însă în medii umede, există și specii de deșert
În zonele aride, amfibienii trec de perioada secetoasă prin estivație (stare care apare la specii din
zone aride în care perioada secetoasa e trecută de aceste animale într-o stare de repaus și de
suprimare a metabolismului)
În zonele temperate, amfibienii trec de sezonul rece îngropați în pământ sau în mâl, există însă și
cazuri extreme, în care amfibienii și în principal specii de anure trec iarna în stare înghetată
Metamorfoza amfibienilor
Stadiul larvar prezinta 2 faze,
Prima fază
larva e formata dintr-un cap relativ mare care prezintă ochi, nări, gură și 3 fante branhiale
corpul larvelor în acest stadiu prezintă un intestin foarte lung și este lipsit de
membre.Coada este relativ lungă, și prin transparent se observă metameria mușchiilor.
Scheletul e cartilaginos
Această primă fază se împarte în 3 stadii, cel al eclozării, cel al branhilor externe, cel al
branhilor interne
A 2a fază
Apariția membrelor, mai întai cele posterioare
Resorbția treptată a cozii
înlocuirea branhiilor interne cu plămânii
Conservarea amfibienilor
Amfibienii, datorită particularitaților lor, anatomice și reproductive sunt în mod particular amenințați
de modificarile de natură antropică ce au loc în mediu.
în primul rând, datorită tegumentului nud, amfibienii sunt mai sensibili la acțiunea radiatilor
ultraviolete decat alte viețuitoare, de asemenea, datorită faptului că ouale lor sunt permeabile,
dezvoltarea lor și a larvelor este periclitată de diverse substanțe chimice din apa, mai ales de nitrați,
care provin în cea mai mare parte din agricultură.
O alta amenințare e încălzirea, și mai ales aridizarea climatului, care duc la dispariția multor corpuri
acvatice (bălti temporare care sunt foarte importante pentru anumite specii pentru reproducere),
ceea ce are ca efect periclitarea reproducerii sau imposibilitatea larvelor de a supravietui pana la
metamorfoză.
22
Ediția Întâi
Un alt factor care poate avea un impact negativ asupra lor e infrastructura antropica, mai ales
autostrazile care traversează zonele de reproducere
Clasificarea Amfibienilor
Ordinul Urodela (ura – coada, delos - evident)
Acei amfibieni care își păstrează coada pe întregul parcurs al vieții
Sunt animale în general mici cu lungimea cuprinsa între 8 si 25 cm, exista însă și sp de 4 cm, dar și
care depașesc 1 m
Urodelele sunt caracteristice pentru climatul temperat, fiind întalnite preponderent în emisfera
nordică, în special în America de Nord care deține maximul de diversitate.
Lipsesc din Australia, Madagascar și Oceania
Cea mai mare specie în Japonia.
Pot depași cercul polar, însă majoritatea speciilor se întalnesc în zonele cu climat temperat.
Corpul este caracterizat prin membrele relativ slab dezvoltate, situate pe lateralul corpului, a.î.
deplasarea se face prin mișcări ondulatorii, în care sunt implicați mușchii pereților corpului și
membrele care împing corpul dar nu folosesc la sustinerea lui. Există și forme de urodele apode.
Majoritatea urodelelor sunt legate de mediul acvatic, unele fiind permanent acvatice, există însă și
specii arboricole sau cavernicole.
Se reproduc preponderent prin fecundație internă, însă fără să aibă loc acuplarea, astfel masculii
depun langă femelă unul sau mai mulți spermatofori (saculeț în care se gasește sperma), iar femela
preia spermatoforii cu ajutorul buzelor cloacei si le depozitează în spermatecă (o învaginare a cloacei
care are rolul de a depozita elementele sexuale mascule care pot fii folosite ulterior)
Există și specii cu fecundare externă, care însă repr ~ 10% din totalul speciilor.
Ouale sunt în general depuse în mediul exterior, cel mai adesea în apă, sau daca mediul este umed,
în exteriorul ei
există și cazuri de ovoviviparitate, de obicei la specile care trăiesc în medii mai reci (ex. Salamandra
din alpi)
Cele ~ 570 de specii actuale de urodele sunt împarțite în 4 subordine care includ 10 familii.
Subordinul Cryptobranchoidea
Familia Hynobiidae
Reunește urodelele din climatul rece, exclusiv în emisfera nordică, mai ales în partea de
N a Eurasiei (taiga)
Hynobius nebulosus
Salamandrella keyserlingiiI – salamandra siberiană, în zonele cu permafrost
Ranodon sibirius
Familia Cryptobranchidae
cele mai mari
3 specii Cryptobranchus japonicus; C. davidianus – cel mai mare
În ape reci
Subordinul Salamandroidaea
Familia Ambystomatide
Ambistoma mexicanum – axolot
A. tigrinum – neotenie facultativă
Familia Salamandridae
Salamandra salamandra – salamandra
Salamandra atra – salamandra neagră
Triturus vulgaris – triton comun
Triturus cristatus – tritonul cu creastă
Triturus montadoni – tritonul carpatic
Euproctus Asper – amplexus codal – masculul îmbrățișează femela cu coada, singura
specie la care e contact fizic la reproducere.
23
Ediția Întâi
Familia Proteidae
Proteus anguinus – Trăiește în mediu cavernicol, fapt pentru care tegumentul e
depigmentat. La această specie, membrele sunt foarte subțiri, iar branhiile externe sunt
păstrate și în stadiul de adult prin neotenie.
Necturus maculosus – Se întâlnește în America de N, branhiile externe sunt bine
dezvoltate datorită neoteniei totale și obligatorii, tegumentul e pigmentat, prezintă
pete.
Familia Amfiumidae
Se întâlnesc în america de N și cuprinde un singur gen. Neotenia este parțială, se
păstrează 2 fante branhiale, iar membrele sunt foarte rudimentare, cu 3 degete.
Familia Sirenidae
Siren lacertina – Se găsește în america de N, în stadiul adult, prin neotenie parțială se
mențin branhiile externe, deși adulții prezintă și plămâni. Sunt animale acvatice,
membrele sunt rudimentare, iar fecundația nu se știe daca e externă sau internă.
Ordinul Gymnophiona (gymnos-nud, ophios-sarpe)
Este un grup mic cu răspândire în zonele tropicale, în mediul acvatic dulcicol ori endogeic.
Sunt amfibieni cu corpul serpentiform, adică alungit, lipsit de membre, cu capul relativ mic și coada,
atunci cănd există, scurtă.
Capul prezintă ochi reduși, uneori acoperiți de tegument, urechea medie lipsește (nici nu are nevoie
de ea), gura în general mică, iar oasele craniului sunt puține și sudate a.î. craniul este compact pentru
că este folosit la săpat.
Majoritatea specilor sunt endogee.
Scheletul este caracterizat printr-un numar mare de vertebre, care poate sa ajunga pana la 250, cele
dorsale fiind amficelice. Scheletul membrelor lipsește, de asemenea și centurile, fapt ce indică vârsta
relativ veche a acestui grup.
La fel ca la șerpi, la gymnofioni există un singur plămîn, cu excepția unui gen la care se păstrează
amândoi.
Au fecundație internă, fiind precedată de acuplare, masculii prezentănd organe copulatoare.
Există specii ovipare, la care ouale sunt depuse fie în apă sau în apropierea ei, larvele fiind acvatice,
dar și specii ovovivipare. La gymnofioni, ovoviviparitatea este mai deosebită, ouale sunt reținute în
oviducte, unde are loc eclozarea, apoi larvele care prezintă branhii externe bine dezvoltate rămân în
continuare în corpul matern, hrănindu-se cu “laptele uterin” 1, până la metamorfozare și părăsesc
corpul mamei complet dezvoltați, ca miniaturi ale adulților.
Cele ~ 170 de specii sunt întalnite în zonele tropicale și intertropicale ale lumii lipsind din Australia,
Madagascar și insulele Antile.
Majoritatea specilor sunt endogee, însă există și grupe acvatice.
Morfologic, prezintă similitudini atât cu șerpii, căt și cu amfisbelidele și cu anelidele, întrucat la
exterior prezintă inele (200-300). Această similitudine morfologica este rezultatul evoluției
convergente a celor 3 grupe.
în prezent sunt recunoscute 4 familii
Familia Cecilidae (Cecilieni)
Cecilia spp.
Ichtyophis spp.
Ordinul Anura (an-fără, ura-coadă)
Cuprinde cei mai evoluați amfibieni, caracterizați prin corpul scurt lipsit de coadă.
există tendința din ce în ce mai accentuată de a părăsi mediul acvatic.
Principalele caracteristici ale anurelor sunt cele ale scheletului.
1
Întâlnit și la Infraclasa Crossopterygia (pag. 17)
24
Ediția Întâi
Craniul prezintă orbitele foarte mari care adăpostesc ochii bine dezvoltați. Mandibula este bine
dezvoltată și permite deschiderea largă a gurii.
Hioidul este transfoormat în columelă care este inclusă în columela medie, urechea medie prezintă
de asemenea și operculul.
Coloana vertebrală
Se caracterizează printr-un nr mic de vertebre care sunt procelice. Vertebrele codale sunt
sudate într-o singură piesă osoasă numită urostil.
Scheletul membrelor,
în special al membrelor posterioare, este foarte bine dezvoltat, el se caracterizează prin faptul
că cele 2 oase ale zigopodului sunt sudate. La membrele posterioare există un segment
suplimentar format din alungirea a 2 tarsiene care poartă denumirea de tibial si peroneal
(peronealul va da naștere la calcaneu).
Sistemul nervos
Se caracterizează prin marea dezvoltare a lobilor optici, aceasta este în legatura cu ochii mari și
bine dezvoltați, vazul fiind cromatic.
Tegumentul.
La majoritatea anurelor, secrețile glandelor seroase cuprind și substante toxice, unele având
un grad foarte ridicat de toxicitate, care sunt folosite ca mijloace de aparare.
Culoarea e fie homocroma fie o combinatie aposematica. La anure există și fenomenul de
mimetism.
Reproducerea.
Fecundația este externă, ouăle dezvoltându-se în general în mediul acvatic, însă ele pot fii
depuse și în afara apei, pe frunze sau pe sol, care de obicei sunt protejate de un înveliș de
spuma care împiedică evaporarea apei și implicit deshidratarea lor.
Întrucât anurele au această tendință de a se elibera de mediul acvatic Există și numeroase
cazuri de ovoviviparitate, în care ouale sunt ținute fie în corpul matern, fie purtate de un
părinte2, fie atașate de corpul părintelui3
Adaptarea extremă la independența față de apă o constituie viviparitata, puii, fiind eliberați
complet metamorfozați, există și cazuri cănd pui complet dezvoltați eclozează din ouă, a.î.
practic nu mai există stadiul larvar unde e nevoie de apă.
Sub aspectul numărului de ouă există o relație inversă între acesta și îngrijirea pontei.
La speciilela care ouale sunt părăsite după depunere, numărul lor e foarte mare, pe când la
speciile care manifestă îngrijire parentală, numarul lor este mai mic însa probabilitatea de
spravietuire este mai mare.
Cele 5600 de specii sunt împărțite în 3 subordine, primul cuprinde cele mai primitive anure incluse în
4 familii, și ultimul include majoritatea speciilor incluse în 24 de familii.
Subordinul Archeobatrachia
Familia Discoglosidae
Discoglosus sardo – glosus = limbă
Bombina variegata – izvorașul cu burtă galbenă, foarte comună în zonele de deal și de
munte
B. bomina – izvorașul cu burtă galbenă
Alytes obstreticans – broasca mamoș, masculul poartă ouăle pe picioare. Se găsește în
Europa de S.
2
Pipa pipa- poartă ouăle pe spate
3
Broasca mamoș, masculul poarta ouale cu el lipite de membrele posterioare
25
Ediția Întâi
Subordinul Mezobatrachia
Familia Pipidae
Pipa pipa – femela poartă ouăle pe spate acoperite de tegument, dezvoltarea fiind
directă. Corpul e turtit dorsoventral.
Xenopus laevis – Prezintă ghiare. În trecut erau folosite ca test de sarcină, urina femeilor
însărcinate declanșînd reprodcerea la broasca femelă.
Familia Pelobatidae
Pelobates fuscus – broasca săpătoare.
Subordinul Neobatrachia
Suprafamilia Ranoidea
Familia Ranidae
Rana temporaria
Rana dalmatina
Rana arvalis
Rana catesbeiana – Broasca taur, cea mai mare dintre anure (20 cm) specie
invazivă în Europa, prin prădare, prin concurența larvelor.
Pelophilax ridibundus – Broasca mare de lac
Pelophilax lessone – broasca mică de lac
Pelophilax X esculentus
Familia Leptodactilidae
Specii N și C Americane cu colorație mimetică
Suprafamilia Bufonoidea
Familia Bufonoidae
Bufo bufo – Supranumită broasca râioasă datortă tegumentului rugos , dar a
secreților iritante de pe tegument. Segmentele membrelor posterioare sunt mai
mici și sunt articulate diferit de centură, datorită acestui faptse deplasează mai
mult prin mers
Bufo viridis – bloasca râioasă verde.
Buvo arvalis – broasca de deșert din Australia.
Nectophrynoides viviparus - specie terestră ovovivipară, nu necesita un corp
acvatic pentru a depune ouăle.
Familia Dendrobatidae
Dendrobates auratus; D. imitator – ortăvitoare, prima specie e negru cu verdem
a 2a cu galben
Phylobates teribilis – broasca otrăvotiare de Columbia, cea mai ortăvitoare
broască, trăiește în America Centrală și de Sud. Lichidul secretat de pielea acestei
broaște este atât de otrăvitor încât este suficientă o cantitate de mai puțin de 30
de grame pentru a omorâ 2milioane și jumate de oameni, cam cât toți locuitorii
parisului. Otrava unei broaște poate omorâ o mie de oameni.
Suprafamilia Microhyloides
Familia Microhyloidae
Paedorphyne amauensis –Este cea mai mică specie de vretebrate (concurând cu o
specie de cameleon), trăiește în pădurea ecuatorială din noua guinee, este
vivipară cu dezvoltare directă.
Familia Hylidae
Hyla arborea – brotăcelul.
Hyla leucophillata
Gastrotheca marsupiata – are un pliu tegumentar ca un marsupiu pe spate in care
se mențin ouăle până la eclozare, apoi, larvele fiind eliberate în apă.
C. Reptilia
26
Ediția Întâi
~6600 de specii
Primele vertebrate care au dobândit independența față de mediul acvatic.
Cucerirea mediului terestru a avut ca urmare o puternică radiație adaptativă, întrucât mediul terestru e
foarte heterogen.
Reptilele au atins diversitatea mximă în mezozoic, însă odată cu sfârșitul mezozoicului, multe grupe de
reptile au dispărut complet.
Datorită scheletului lor masiv sunt grupul cu cele mai numeroase fosile cunoscute a.î. se cunoaște destul de
bine filogenia și evolutia lor.
Reptilele care au supraviețuit sunt în general de talie mică sau medie și aparțin unor grupe mai evoluate.
Caractere de diagnoză
Sunt vertebrate amniote, primar terestre, secundar acvatice și hipogee.
Sut poikiloterme (ectoterme), nu au capacitatea de a-și creea și menține temperatura corpului
constante .
Tegumentul este acoperit cu solzi cornoși, în unele cazuri, sub ei se găsesc oase dermice (provenite
din osificarea dermei). Este aglandular, adică nu prezintă glande. (câteva excepții).
Prezența cozii în stadiul adult, mai bine sau mai slab dezvoltată.
Rinichii sunt de tip metanefros
Dezvoltarea este directă, ca urmare a adaptării la mediul terestru.
Morfologia Externă
Reptilele actuale au în general corpul alungit cu o coadă lungă de talie mică sau mijlocie
Există însă și forme care se abat de la modelul general cum sunt chelonienii la care corpul este scurt
și aplatizat, acoperit de oase dermice care formează carapacea, la ophidieni precum și unii certilieni
si amfisbelide corpul este foarte alungit, lipsit de membre și cu o coadă mai scurtă sau mai lungă.
Tegumentul
Prezintă solzi cornoși care pot fii imbricați sau juxtapuși
La unele reptile, acești solzi se schimbă deodata prin năpârlire la certilieni, prin năpârlire se desfac
bucați de tegument cu solzi, pe cand la ophidieni tegumentul se desprinde integral rezultând o
exuvie.
Chelonienii si crocodilienii nu năpârlesc
Tegumentul este lipsit de glande, cu exceptia celor femurale de la certilieni și a celor cloacale la
crocodilieni.
Tegumentul conține cromatofirori, celule pigmentare care conțin melanină, pigmenți carotenoizi și
cristale de guanină. Numărul și varietatea acestora este maxim la unele specii de certilieni, cum sunt
cameleonii. La chelonieni și crocodilieni, sub tegument se găsesc plăci osoase (osteoderme)
Scheletul
Și în cazul reptilelor, craniul este format din 2 tipuri de oase, și anume oase de cartilaj provenite din
osificarea cartilajelor din stadiul embrionar și oase dermice provenite din osificarea dermei (oase de
membrană)
Craniul reptilelor se caracterizează printr-o tendință de ferestruire a zonei temporale.
La reptilele inferioare, la fel ca și la amfibieni, craniul este anapsid, adică lipsit de fose
temporale
La restul reptilelor actuale, craniul este biapsid, prezentând 2 fose temporale.
Unele reptile fosile prezentau craniu euriapsid, la care exista doar fosa superioară
27
Ediția Întâi
Existau și forme sinapside, cu o singură fosă provenită din unirea celor 2 de la craniul biapsid
cum ar fii la teriodonte 4 care se consideră a fii strămoșii mamiferelor
Fig.1
a) craniu anapsid, la amfibieni și broaște țestoase
b) craniu diapsid, la majortatea reptilelor actuale
c) craniu euriapsid, la unele reptile fosile
d) craniu sinapsid la teriodonte fosile si mamifere
Neurocraniul este format din mai multe perechi de oase de membrană care formeaza bolta
craniană, dintre care, oasele parietale, lasă la unele reptile un orificiu (orificiu parietal), în
dreptul căreia se găsește ochiul pineal al epifizei. Ochiul pineal era binedezvoltat la multe
reptile fosile, dintre cele actuale doar la rhincocefali, la alte șopârle el există dar este
rudimentar și la majoritatea reptilelor actuale este închis. Oasele maxilarului sunt fie
articulate, fie sudate la neurocraniu. Din palatopătrat se pastrează doar patratul, iar palatinul
(cerul gurii) de origine secundară
Mandibula e formată din mai multe piese osoase, majoritatea de membrană (secundare), iar la
ophidieni, cele 2 jumătăți ale mandibulei sunt legate printr-un ligament elastic.
La craniu se sudează primele 3 vertebre.
Coloana vertebrală este diferențiată în 5 regiuni:
Regiunea cervicală – număr variabil de vertebre, în mod normal 7, dintre care primele 2 sunt
diferențiate constituind atlasul și axisul, atlasul având forma circulară. Acestea au rolul de a
asigura articularea craniului la restul coloanei vertebrale, prin intermediul condilului occipital 5.
Sunt primele animale la care se diferențează un gât, care asigură mobilitatea capului față de
corp.
Regiunea dorsală prezintă un numar variabil de vertebre, peste 420 la unele specii de serpi,
toate aceste vertebre prezintă coaste. La ophidieni, coastele se pot găsi pe toate vertebrele, cu
excepția ultimelor codale.
Regiunea lombară (2-3 vertebre lipsite de coaste)
Regiunea sacrală (2 vertebre) cu apofize transverse dezvoltate, folosind la articularea centurii
pelviene.
Regiunea codală cuprinde un nr variabil de vertebre care mai pastrează arcul ventral, care era
bine dezvoltat la peștii osoși.
Centurile
4
terios = mamifer
5
La amfibieni sunt 2 condili occipitali.
28
Ediția Întâi
La centura scapulară există mai multe oase comparativ cu amfibienii, și anume clavicule
omoplați, coracoide, precedate de cate un precoracoid și un interclavicular (hister)
Struct centurii pelviene e similară cu cea a amfibienilor.
La ophidieni, sternul lipsește.
Musculatura
Este mai bine diferențiată decat la amfibieni, un rol important îl au mușchii intercostali, cu rol în
respirație.
Sistemul nervos
Se caracterizează prin dezvoltarea emisferelor cerebrale, precum și a cerebelului
Nervii cranieni sunt în numar de 12 perechi spre deosebire de amfibieni care au 10, a 11-a pereche
provine dintr-o ramura a nervului 10 (neurogastric), devenind nervul accesor, iar a12-1 pereche, care
este nervul hipoglos provine din ramurile motorii ale nervilor spinali atașați la creier, ca urmare a
sudării primelor perechide vertebre.
Organele de simț
Văzul
Văzul e simțul principal la majoritatea reptilelor, ochi prezintă 2 pleoape și o membrană
nictitantă. La unele specii, pleoapele sunt sudate și transparente, formând așa numita lunetă
(spectacul), jumătatea inferioară e acoperită de un solz transparent care e schimbat prin
năpârlire. La baza membranei nictitante există un sinus venos, care are rol de curățire a
ochiului și de nutriție, care în caz de pericol, la unele șopârle se poate sparge, împroșcând
sânge în agresor.
Acomodarea la distanță se face la șerpi prin deplasarea cristalinului, dar la restul reptilelor este
același mecanism pe care îl întâlnim și la mamifere , adică prin modificarea curburii cristalinului
sub acțiunea mușchilor ciliari.
Au o vedere cromatică superioară amfibienilor, la unele specii nocturne există tapetum
lucidum.
Auzul
Urechea reptilelor e formată din urechea internă si cea medie, care însă lipsește la ophidieni,
aceștia nu au capacitatea de a percepe sunetele transmise prin aer și doar vibrațiile solului
transmise prin oasele craniului.
În urechea medie se gasește columela care transmite vibrațile de la timpan, care este situat fie
la exterior, fie într-o adancitura a craniului, la urechea internă.
Urechea medie comunică cu farincele prin trompa lui Eustachio.
Olfacția
Este bine dezvoltată la majoritatea speciilor, la reptile apare un organ suplimentar -> organul
lui Jacobson, situat în niște diverticule înfundate, care se deschid în cavitatea bucală prin palat
(cerul gurii). La Șoparle și șerpi, limba este bifidă (bifurcată), ea preia substanțele odorante din
aer și le duce la organul lui Jacobson. La broaște țestoase si crocodili, organul lui Jacobson este
folosit doar pentru obiectele din cavitatea bucală. La unii șerpi, există organe termoreceptoare
care sunt situate în niște adâncituri situate în apropierea ochiilor și care percep radiațiile
infraroșii.
Digestia
Spre deosebire de amfibieni, care în stadiul adult sunt exclusiv carnivori, reptilele exploatează o
gamă variată de hrană, existând atât specii carnivore, prădătoare, cât și specii fitofage (unele șopârle,
țestoase), dar și cazuri de specializare extremă (serpi care consumă exclusiv ouă, ori șerpi care
vânează alți șerpi (ophiofagi))
Cavitatea bucală este prevăzută cu dinți situați nu numai pe fălci, ci și pe alte oase (vomer, palat)
Dinții reptilelor sunt în general uniformi, subțiri și ascuțiți.Dentiția poate fii de 3 tipuri:
Acrodontă, când dinții sunt prinși pe vârful fălcilor;
Pleurodontă, cand sunt prinși pe fața internă a fălcilor;
29
Ediția Întâi
Tecodontă, cand sunt situați în alveole dentare
La țestoase, dinții lipsesc, fălcile fiind prevazute cu lamele cornoase tăioase.
Dinții pot fii în legătură cu glande veninoase (la șerpi)
Limba, la majoritatea reptilelor e portractilă (se poate scoate mult in exterior)
La multe reptile, limba este lipicioasă, fiind folosită la corectarea hranei.
Limba prezintă schelet, așa numitul aparat hioidian, care cuprinde mai multe oase provenite din
arcurile branhiale.
În cavitatea bucală se deschid glande salivare, aceasta se continuă cu un faringe, apoi esofag,
stomacul este bine dezvoltat la crocodili și la alte reptile, însă este slab diferențiat la șerpi. Intestinul
se diferențiază într-un intestin subțire și unul gros care se deschide în cloacă, care la rândul ei se
deschide la exterior printr-o fantă orizontală.
Respirația
Este exclusiv pulmonară. Plămânii sunt alveolari, mărindu-se astfel suprafața de schimb. La ophidieni
este dezvoltat doar plămânul drept care este foarte alungit, cel stâng fiind atrofiat.
Tubul respirator prezintă un laringe care este lipsit de corzi vocale, care se continuă cu o trahee
scurtă, care prezintă inele cartilaginoase, care se continuă cu 2 bronhii de asemenea scurte care
pătrund în plămâni.
Cavitatea nazală comunică cu cavitatea bucală prin glotă, care prezintă epiglota.
Ventilația plămânilor se face în principal prin contracția mușchilor intercostali.
La crocodili apare pentru prima dată diafragma
Circulația
La reptile există o inimă tricamerală, cu excepția crocodililor, unde septul interventricular este
complet.
În atriul drept, ajunge prin vena cavă sânge cu CO2 din corp, care părăsește inima prin arterele
pulmonare, ajungând la plămâni, de unde se întoarce prin venele pulmonare în atriul stâng și pleacă
spre corp prin cârja aortă care se distribuie în arterele sistemice
La reptile, frecvența respiratorie e scăzută, ea depinzând de talie și de temperatură (între 2 și 10-12
respirații/minut)
La speciile acvatice, în timpul submersiei, arterele pulmonare se contractă pentru a reduce fluxul
sanguin prin plămâni și respectiv consumul energetic.
Termoreglarea
Ca urmare a vieții în mediul terestru, reptilele trebuie să facă față unor amplitudini termice mai mari
decât în mediul acvatic, unde temperatura e relativ constantă. Principalele mecanisme de
termoreglare la reptile sunt cele comportamentale, în perioade foarte calde sau foarte reci se
adăpostesc și intră
într-un repaos asemănator hibernării, iar în perioadele de activitate își măresc intrările de caldura în
corp prin expunerea la soare, prin aplatizarea corpului și poziția perpendiculară pe razele soarelui la
unele specii de boide, în perioada de reproducere, femelele au capacitatea de a produce căldură prin
contracții musculare, ridicându-și temperatura cu ~7o peste temperatura mediului, ceea ce
favorizează incubarea ouălor.
Excreția
Rinichii sunt de tip metanefros (la amfibieni pronefros).
Produsul principal de excreție este reprezentat de acidul uric care nu prea e toxic și se poate acumula
în vezica urinară, unde precipită, fiind eliminat cu o cantitate redusă de apa. Lipsa de toxicitate a
acidului uric permite depozitarea lui și în interiorul oului.
Reproducerea
Reptilele au sexe separate, la mascul, ductele urinare se folosesc și pe post de spermiducte și se
deschid în cloacă. Femela prezintă 2 ovare mari, continuate cu 2 oviducte care se lărgesc până la
deschiderea în cloacă.
30
Ediția Întâi
Fecundația este obligat internă datorită tipului de ou cu membrana impermeabilă. Fecundația are loc
în porțiunea superioară a oviductelor. La multe reptile, fecundarea nu are loc imediat după acuplare,
ci la un timp după, timp care poate fii de ordinul anilor (4-6 ani), perioadă in care sperma este
reținută intr-o dilatare a cloacei numită spermatecă, al cărei pereți secretă substanțe nutritive pentru
aceasta.
Reptilele prezintă, cu excepția rincocefalilor, organe reproducătoare, care pot fii simple sau bifide.
După fecundare, oul coboară în oviducte și se îmbracă treptat cu cele 3 învelișuri (albumenul,
membrana cochiligenă și așa numita cochilie, care la majoritatea reptilelor este membranoasă, doar
la crocodili, coaja oualor este calcaroasă).
La reptile s-au semnalat și cazuri de partenogeneză, 6 familii de certilieni și 1 de ophidieni) care
includ specii partenogenetice, la care nu se cunosc mascul, se consideră că aceste specii provin prin
hibridizarea unor specii bisexuate, care a alterat determinismul genetic al sexelor.
Răspândire
Reptilele care cuprind ~6000 de specii actuale, au o largă răspândire, populând toate continentele cu
excepția Antarcticii.
Majoritatea speciilor se întâlnesc in zonele tropicale și intertropicale, unde sunt active întreaga
perioadă a anului.
Populează majoritatea habitatelor terestre, dar și acvatice, existând specii secundar dulcicole, dar și
marine.
Ordinul Chelonia – Broaștele țestoase

Sunt reptile de talie medie sau mare caracterizate prin prezența carapacei, aceaste este formată din
2 părți, dorsal e carapacea propriuzisă, central e plastronul, care la femele e drept și ușor scobit la
masculi pentru a ușura reproducerea.
Carapacea are rol de protecție, în general acoperind întregul corp. Este formată din plăci osoase
sudate între ele acoperită de solzi cornoși. Suturile dintre solzi nu se suprapun peste cele dintre
plăcile osoase. Între cele 2 se găsește o pătură dermică bine vascularizată, pătura lui Malpighi.
Nu năpârlesc.
Prezența exoscheletului a determinat unele modificări anatomice, îm principal la nivelul scheletului,
astfel oasele centurii scapulare sunt sudate la carapace și la pleurodire este sudată și centura
pelviană. Sternul lipsește, iar vertebrele cervicale formează un gât foarte mobil pentru a compensa
imobilitatea datorată carapacei.
Prezintă membre bine dezvoltate, la cele terestre sunt columnare, susținând greutatea corpului, la
cele acvatice ele sunt palmate, sau la cele marine transformate în innotătoare.
Țestoasele terestre sunt în general fitofage, cele dulcicole carnivore, iar cele marine au în principal
regim mixt.
Țestoasele sunt exclusiv ovipare, ouăle sunt depuse în cuiburi iar puii sunt independenți imediat
după eclozare, nu există comportamente de îngrijire parentală.
Ordinul cuprinde ~260 de specii împărțite în 2 subordine în funcție de modl de retragere a capului în
carapace.
Subordinul Pleurodira
~60 de specii.
Capul este retras în carapace în plan orizontal. Retragerea poate fii totală sau doar parțială.
Sunt specii în principal dulcicole întîlnite în zonele tropicale.
31
Ediția Întâi
Familia Pelomedusidae
Pelomedusa subrufa – specie de talie mai mică.
Familia Chelidae
Chelus fimbriatus – mata mata, în America de Sud, retragerea capului se face doar
parțial, carapacea are aspect rugos.
Subordinul Cryptodyra
~200 de specii
Răspândire largă in toate continentele cu excepția antarcticii.
Familia Testudinitae
Subfamilia Emydinae
Emys orbicularis – broasca țestoasă de lac, carapacea mai turtită,
Subfamilia Testudinidae
Testudo greca – broasca țestoasă dobrogeană, are un singur solz în zona codală.
T. hermani – broasca țestoasă de oltenia, are 2 solzi în zona codală.
Chelonoidis spp – broaștele țestoase de galapagos, specii de talie mare țestoase
gigantice care pot atinge lungimea de 1,5 m. Sunt specii longevive trăind câteva
zeci de ani, în mod excepțional pot depăși 100 de ani.
Geochelone gigantea – tot asa de dimensiuni mari.
Familia Chelidridae
Macroclemis temminckii – țestoasa aligator, specie dulcicolă care poate depăsi 1 m.
Prezintă 2 excreștențe ale fălcilor care formează un cioc foarte tăios.
Familia Chelonidae
Chelonia mydas – broasca țestoasă verde, este una dintre cele mai cunoscute, care în
prezent este și una dintre cele mai periclitate datorită fregventei utilizări în culinare
pentru așa numita supă de țestoasă. Grăsimea ei e de culoare verde, deoarece clorofila
din algele planctonice care constituie principala ei sursă de hrană se depune in țesuturile
ei adipoase.
Ca majoritatea țestoaselor marine se reproduce în zonele litorale și prezintă o mare
fidelitate față de locul respectiv. Pentru diminuarea pierderilor suferite prin prădarea
puilor, reproducerea se face sincron, adică într-o anumită perioadă a anului, de obicei
corelată cu fazele lunii, toți indivizii maturi sexuali din specia respectivă se întorc pe
aceeași plajă pentru a-și depune ouăle, iar imediat după eclozare care are loc undeva
între 1 si 3 luni, puii se îndreaptă sper mare.
O altă cauză a reducerii acestor specii este dezvoltarea in diverse scopuri a zonelor
litorale.
Ertemochelis imbricata – caretul. Carapacea acestei specii era și este utilizată pentru a
produce obiecte decorative.
Familia Dermochelydae
Dermochely scoriacea – țestoasa pieloasă, cea mai mare țestoasă marină, carapacea
poate ajunge până la 2-3 m, iar anvergura innotătoarelor până la 3 m. La această specie
se constată o reducere a carapacei, plăcile osoase sunt reduse, carapacea fiind formată
din niște mici piese osoase, fiind acoperit de un strat tegumentar pielos cu scopul de a
reduge greutatea specifică.
Remora remora
Ordinul Rhyncocephalia
A fost foarte bine reprezentat la sfârșitul mezozoicului, a intrat apoi in regres, a. î nu s-au găsit fosile mai
noi de vârstă terțiară, și a fost considerat o grupă fosilă, până când la 1860 a fost adusă în europa una
dintre următoarele specii, care a recunoscută ca aparținând acestui grup de către Alfred Gunther.
32
Ediția Întâi
Cea mai importantă caracteristică e prezența ochiului pineal, care e un ochi funcțional situa în zona dorsală
a craniului, care prezintă un cristalin, retină și un nerv optic, dar care nu percepe chiar imagini, ci doar
lumină, acesta este practic parte a epifizei.
Familia Sphenodontidae
Răspândire foarte limitată la câteva insule în apropierea noii zeelande.
Sphenodon punctatus – tuatara, hatteria (denumiri din limba maură) fosilă vie ca și Latimeria 6
Este o reptilă de talie destul de mare (70 cm), ovipară, iar longevitatea e mare.
S. guntheri
Ordinul Squamata
Se caracterizează prin corpul alungit, cu sau fără membre și cu coadă bine dezvoltată în general.
Caracteristica principală este dată de faptul că, corpul este acoperit cu solzi cornoși juxtapuși sau
imbricați care sunt schimbați prin năpârlire.
Limba este bine dezvoltată, uneori bifidă (bifurcată)
Fanta colacală este transversală, iar organul copulator mascul e în general bifurcat.
Sunt specii ovipare, dar și ovovivipare, ovoviviparitatea fiind una dintre caracteristicile grupului care
a dedeterminat succesul lui.
Cuprinde marea majoritate a speciilor actuale, ~6300, răspândite in toate continentele cu excepția
antarcticii.
Subordinul Sauria – șopârlele
Cuprinde ~3600 de specii grupate în mai multe familii.
Sunt în general specii de talie mică sau mijlocie, însă în mod excepțional pot să ajungă până la
2-3 metrii.
Majoritatea speciilor prezintă membre, care au 4 sau 5 degete, 4 anterioare, 5 posterioare,
toate prevăzute cu ghiare.
La unele familii se boservă o tendință de reducere a membrelor până la totala dispariție.
Șopârlele prezintă dinți mici și uniformi, pleurodonți (pe partea anterioară a fălcilor) sau
acrodonți (în vârful fălcilor).
Cufoarte puține exceptii (2) nu prezintă glande veninoase
Ochii șopârlelor prezintă 2 pleoape și membrană nictitantă. Pleoapele pot fii mobile sau fixe
(sudate), caz în care, ele sunt transparente. Pupila este eliptică verticală la speciile nocturne
sau rotundă la cele diurne.
Urechea medie prezintă timpan vizibil la exterior prin care șopârlele apode se deosebesc de
șerpi
Tegumentul conține cromatofori, cu diferiți pigmenți, multe specii, mai ales cele diurne fiind
viu colorate.
Reproducerea este în general ovipară, însă în majoritatea familiilor există și specii ovovivipare,
mai ales în zonele temperate. În cadrul acestui grup se cunosc și cazuri de partenogeneză.
După eclozare, puii sunt independenți, neexistând în general comportament parental.
O caracteristică a multor grupe de șopârle este autotomia, abilitatea de pierdere voluntară a
cozii care se rupe la nivelul unui disc cartilaginos intravertebral sau mai rar intre vertebre.
După pierderea cozii aceasta se regenerează, însă cea nouă este diferită de prima, vertebrele
ei sunt cartilaginoase, nu mai sunt osoase, musculatura este continuă, nu are dispoziție
metamerică, de asemenea dispoziția solzilor și a pigmenților e diferită. Autotomia se poate
repeta
Familia Gekonidae
În general specii nocturne de talie destul de mare (40 cm), la care pupila este eliptică și
verticală, capul este mare și gura largă, fiind specii în principal insectivore cele de talie
mică, și carnivore, cele de talie mare.
6
Latmeria chalumnae; L. menadoensis (pag.17 )
33
Ediția Întâi
O caracteristică importante o prezintă membrele care prezintă degete lățite care pe
partea ventrală au niste lameme care prezintă perișori, acestea permit aderarea la
subtrat, fie la asperitați, fie la substrat neted, acestea se pot deplasa cu usurința pe
suprafețe verticale, ori pot sta chiar suspendate pe suprafețe orizontale.
Specifice pentru zonele c climat uscat și cald.
Sunt specii exclusiv ovipare.
Unele specii pătrund fregvent în locuințe unde sunt tolerate, sau chiar atrase, deoarece
consumă insecte.
Familia Iguanidae
Cuprinde în general specii de talie mijlocie până la mare, pot depăși 1 m, sunt fitofage.
Caracteristica principală o reprezintă creasta dorsală care se întinde din zona capului
până în dreptul cozii, fiind mai bine dezvoltată la masculi. În zona capului prezintă
excrescențe care diferă de la o specie la alta. La acest grup, degetul 4 este cel mai bine
dezvoltat, cel puțin de 2 ori mai lung decât celelalte.
Iguana iguana - iguana verde, trăiește exclusiv în America Centrală si de Sud + câteva
insule, Madagascar, Fiji și Galapagos.
Amblyrhinchus cristatus – iguana marină de Galapagos, aceasta provine dintr-un strămoș
Sud American adus întâmplător pe insulă de către curenți.
Basiliscus basiliscus – basiliscul, în zonele tropicale din America de Sud în apropierea
apelor, ar pentru apărare sare în apă și se deplasează la suprafața ei.
Familia Agamidae
Sunt mai competitive decât iguanidele, drept urmare le-au eliminat pe acestea din
zonele în care au pătruns (Eurasia, Australia, Africa, etc).
Este o familie destul de mare și diversă, cuprinde specii de talie în general mijlocie cu
nutriție diversă, majoritatea sunt insectivore.
Agama agama – agama, în Africa
Clamydosaurus kingi – agama gulerată, are un pliu tegumentar în zona gâtului care e mai
mare la mascul, acesta are rol dublu, în apărare și în reproducere.
Draco volans – dragonul zburător, specie adaptată la planarea între arbori, trăiește în
zona Asiei de Sud-Est. Planarea se face cu ajutorul unei membrane dintre coaste care
sunt foarte lungi și nu sunt prinse de stern, deci se pot desfage
Moloch horridus - dragonul țepos, trăiește în Australia, e mirmecofagă.
Uromastyx dispar – șopârla cu coada groasă, în Africa, în coadă se acumulează substanțe
de rezervă sub formă de grăsime. Caracteristică pentru zone deșertice și semideșertice.
Familia Phrynosomatidae
Phrinosoma cornutun – șopârla cu coarne, se caract prin fenomenul de autohemoragie,
avynd capacitatea de a împroșca sănge prin sinusul acela venos din apropierea ochilor în
cazul în care se simte în pericol, o altă metodă de aparate este faptul că își turtește
corpul, ceea ce o face să pară mai mare.
Familia Cameleonidae
Răspândire în Africa, dar și în Asia și America de Sud.
Sunt șopârle majoritatea adaptate la viața arboricolă, corpul e turtit lateral, membrele și
degetele sunt prehensile, la unele coada este prehensilă. Iar limba e protractilă, limba
poate atinge lngimea corpului.
Cele 2 pleoape sunt sudate, lăsând un orificiu vizual îngust, acest lucru este compensat
cu faptul că cei 2 ochi se pot mișca independent unul fată de celălalt.
Își pot schimba foarte repede culoarea corpului fie în vederea comunicării, fie în vederea
comunicării.
Cameleo africanus – una dintre cele mai comune specii răspândită în Africa sub-
sahariană,
34
Ediția Întâi
Cameleo cameleon – este o specie cu răspândire în principal mediteraneană.
Brookesia micra – cea mai mică specie de cameleon, si in același timp una dintre cele
mai mici vertebrate, concurând pentru statutul de cel mai mic vertebrat cu Paedorphyne
amauensis, o specie de broască.Specie terestră, coada nu e prehensilă.
Familia Scincidae
Cuprinde specii de talie mică sau mijlocie, cu capul ascuțit și coada ascuțită și relativ
scurtă.
Trăiesc în Africa, Eurasia și America.
În cadrul acestei familii există tendința de regres a membrelor.
peste 600 de specii cu morfologie similară.
Scincus scingus – peștele de nisip, una dintre cle mai comune specii
Familia Lacertidae – șopârlele propriuzise
Cea mai bine reprezentată în fauna româniei.
Lacerta viridis – gușterul, în perioada de reprodcere, masculul capătă o pată de culoare
albastră pe în zona gâtului.
Lacerta agilis – șopărla de câmp
Lacerta trilineata – dorsal are 3 linii paralele de verde crud .
Zootoca (Lacerta) vivipara – sopârla de munte, atinge cele mai nordice puncte din
Europa deoarece este ovovivipară.
Eeremias arguta – șopârla de nisip – are colorit homocrom.
Podarcis muralis – sopârla de ziduri
Familia Anguidae
Au răspândire largă în Eurasia, America și Africa.
Anguis fragilis – năpârca, șarpele de sticlă, sarpele orb este șingura specie de sopârlă
apodă din România.
Ophiosaurus apodus – Dimensiuni de peste un metru, în America Centrală.
Familia Helodermatidae
Familie mică, cuprinde doar 2 specii cu răspândire de asemenea în America Centrală
Heloderma suspectum, H. horridum – sunt singurele specii veninoase de șopârle.
Familia Varanidae
~ de specii care trăiesc în Australia, Asia de Sud-Est, și în Sud-Estul Africii
Cea mai mare specie trăiește pe insula Comodo
Grup de specii exclusiv carnivore.
În cavitatea bucală trăiecs bacterii care sunt patogene și sunt inoculte prin mușcătură,
victima murind de septicemie.
Varanus comodensis – Varanul de comodo, cea mai mare specie
Familia Lanthanotidae
Lathanontus cornensis – singura specie din familie care trăiește în insula Corneo.
Lipsește urechea medie.
Subordinul Amphisbaenia
Este un grup mic de reptile apode, cu solzi dispuși circular, din cauza cărora se aseamănă cu
anelidele și cu gymnofionii (cecilienii)
Sunt specii subterane, fapt datorită caruia craniul lor e compact, iar ochii suntreduși, atrofiați
acoperiți de pleope
Familia Blanidae
Blanus cinereus – specie relativ mică, 20 cm.
Subordinul Ophidia
Grup de animale apode de talie medie și mare, atingând lungimi de până la 10 m, ocazional și
mai mult.
35
Ediția Întâi
Reprezentantii acestui ordin prezintă o serie de caracteristici, pe de o parte ca urmare a
adaptării la înghițirea prăzii și la alungirea corpului.
Ca adaptare la hrana cu prăzi mari sunt o serie de caracteristici ale craniului: oasele maxilarului
sunt articulate mobil la neurocraniu și formează 2 jumătăți distincte, de asemenea și
jumătățile mandibulei sunt legate printr-un ligament elastic care permite mișcarea
independentă a celor 2 părți. Osul pătrat este foarte alungit, și este articulat mobil permițând
poziționarea lui pe verticală și astfel deschiderea largă a gurii.
Serpii prezintă dinți care sunt recurbați spre posterior, la majoritatea grupelor Există dinți
specializați, mai mari, aflați in legătură cu glande veninoase, aceșta pot fii: aglifi, când veninul
se prelinge pe dinte, proglifi, când veninul curge printr-un canal anterior la suprafața dintelui,
canalul nu e închis , opistoglifi, la fel ca cei proglifi, însă canalul fiind situat posterior și
solenoglifi, cel mai avansat și mai eficient tip, cu un canal circular care trece prin interiorul
dintelui și se deschide in vârful acestuia.
Coastele sunt articulate mobil la coloană și libere la capătul celălalt, întrucât sternul lipsește.
Tubul digestiv, precum și peretele corpului sunt foarte elastice, permițând dilatarea lor odată
cu Înaintarea prăzii. Deglutiția poate dura câteva ore, timp în care respirația este posibilă prin
faptul că traheea este poziționată mult anterior și între cele 2 jumătăți ale mandibulei.
Alungirea corpului a determinat creșterea numărului de vertebre, care la unele Boide ajunge
până la 400, toate, cu excepția primelor 2 cervicale, care sunt atlasul și axisul și ale ultimelor
codale prezintă coaste. Unul dintre plămâni este atrofiat, iar celălalt este mult alungit. Partea
posterioară a traheii, la unele grupe este lățită formând un plămân secundar. Șerpii sunt
exclusivi carnivori, existând cazuri izolate de specializare trofică, de exemplu, unele specii din
genul Dasypeltys sunt ovifage, alte specii, cum e de exemplu cobra regală sunt ophiofage.
Majoritatea consumă o varietate relativ mare de hrană animală, exclusiv vie, incluzând
vertebrate, dar și nevertebrate, mai ales specii de talie mică sau in stadiul juvenil.
Majoritatea speciilor sunt ovipare, existând însă și specii ovovivipară.
Au o distribuție largă pe toate continentele și în multe insule cu exceptia Antarcticii si a unor
insule izolate.
La unele grupe, în special la boide, se manifestă comportamentul parental, femelele incubând
ouăle.
Ophidienii sunt clasificați în mai multe familii, dintre care, cele mai importante sunt
următoareleȘ
Familia Boide
Cuprinde cei mai primitivi șerpi la care se păstrează resturi ale membrelor și centurilor.
Ei sunt șerpi de talie mare, lipsiți de glande veninoase, care își omoară victemele prin
sufocare, fiind numiți șerpi constrictori. Sunt răspândiți în zonele intertropicale, fiind
reprezentați prin mai multe genuri
Boa constrictor – boa
Piton reticulatus – piton
Eumectes murinus – anaconda, cu răspândire în bazinul amazonului si a fluviului
Orinocco. Consumă prăzi de talie mare, există semalate și cazuri de omucideri. Digestia
poate să dureze luni de zile. Sunt reptile poikiloterme, necesarul de energie e mai redus,
deci mănâncă rar.
Această familie e răspândită și în Europa.
Erix jaculus – pitonul de nisip, specie foarte rară, de talie mică, întâlnită în România
Familia Colubridae
Cuprinde cele mai multe și mai comune specii in zonele temperate.
Au glande veninoase, cu venin destul de puternic, însă, dinții car inoculeaze veninul sunt
situați în partea centrală a maxilarului, deci, veninul nu este folosit pentru omorârea
36
Ediția Întâi
prăzii ci pentru anestezierea ei în timpul deglutiției pentru ca aceasta sa nu se mai zbată
și să înghită mai ușor.
Natrix natrix – șarpele de casă, cea mai comună specie din romănia, care se
caracterizează prin 2 pete de culoare galbenă pe laturile capului.
Natrix tesselata – sarpele de apă, specie preponderent acvatică de speță dulcicolă.
Foarte multe exemplare se găsesc în lacul Sinoe de lângă Histria.
Cornella austriaca – șarpele de alun, specie tipică de pădure.
Coluber caspius – sarpele rău, acesta atacă si dacă ar fi putut să se retragă.
Elaphe quatuorlineata – balaurul
Chrysopelea ornata – șarpele zburător, adaptare aparte la deplasarea prin zbor planat
deplasarea prin zborul care poate ajunge până la 100 de metrii se face prin arcuirea și
aplatizarea corpului.
Familia Elapidae - cobrele
Au cel mai toxic venin însă, datorită faptului că dinții lor sunt proglifi, mușcătura lor nu
are un efect mai grav decât a altor specii cu venin mai slab, dat cu metoda de inoculare
mai bună.
Sunt specii cu răspândire tropicală atât in zone deșertice, cât și în zone de pădure. Cei
mai răspândiți în Australia, unde 3 sferturi din fauna deșertică face parte din această
familie.
Cobrele se caracterizează prin faptul că în cazul în care animalul se simte amenințat,el își
ridică partea anterioară a corpului și își extinde coastele din zona cervicală, astfel încât
își lărgește corpul in această zonă.
Naja naja – cobra indiană.
N. Nigricollis – cobra neagră, la această specie există posibilitatea ca veninul să fie nu
numai inoculat, ci și împroșcat spre ochii potențialului prădător.
Dendroapsis polylepsis – mamba neagră, este una dintre speciile cu cel mai toxic venin
Micrurus spp – serpi coral din America, există și serpi neveninoși care mimează acest
gen.
Familia Hydrophydae
Hydrophis spp – serpii marini
Familia Viperidae
Subfamilia Viperinae
Dinții sunt solenoglifi, inoculează extrem de eficient veninul
Vipera berus – vipera comună. Se recunosc după semnl „V” de pe partea dorsală a
capului și după modelul în formă de zig-zag de pe partea dorsală a corpului.
Pot fii și exemplare melanice atipice. Sunt ovovivipare, se găsesc în eurasia până în
zonele mai de Nord ale continentului.
Vipera ammodytes – vipera cu corn, este cea mai mare specie și cu cel mai
puternic venin. Se găsește pe teritoriul țării noastre în Banat, în sudul Transilvaniei
și sudul țării
Vipera ursinii – vipera de stepă
Subfamilia Crotalinae
Crotalus horridus – crotalul, șarpele cu clopoței. Are un aparat fonator în vârful
cozii format din solzi care nu au căzut la năpârliri.
Ordinul Crocodilia
Caracteristici primitive și evoluate
Grupul a cunoscut cea mai mare dezvoltare la sfârșitului mezozoicului, după care a mai cunoscut o
dezvoltare la inceputul terțiarului, după care a intrat în declin, ă.î. în prezent mai sunt numai câteva
specii dulcicole
Familia Crocodilidae
37
Ediția Întâi
Cuprinde cei mai mari reprezentanți cu răspândire în Africa, Americi Australia și Asia, în zonele
tropicale și ecuatoriale, doar 2 specii apar in zona temperată
Crocodilus niloticus – crocodilul de nil, întâlniți în Africa sub-sahariană și Madagascar.
Sunt exclusiv carnivori, la fel ca și șerpii
Sub dermă prezintă platoșe osoase și nu năpârlesc
Sunt singurele reptile la care inima e tricamerală, ventriculul fiind complet separat, dar la baza
celor 2 cârje aortice există „orificiul lui Panizza” care are rolul de a regla presiunea sângelui în
timpul submersiei.
Cloaca este longitudinală. Reproducerea este exclusiv ovipară, însă la majoritatea speciilor se
manifestă comportamentele parentale. Unul sau ambii părinți îngrijind ouăle și uneori puii
eclozați.
Crocodilii sunt solitari, însâ în zonele bogate în hrană sau în peroiadele secetoase ei se adună
în număr mare.
Aligator mississippiensis, A. siensis – aligatorul e singurul din zonele temperate , diferă de
crocodil prin faptul că are botul mai scurt și mai lat.
Cayman crocodilus – caimanul, specie de talie mică, are bot scurt, însă mai îngust decât
crocodilul.
Familia Gavialidae
Gavialus gangeticus – gavialul, are botul foarte îngust și e cel mai acvatic dintre toți. Răspândit
în Asia în bazinele fluviilor Gange și Indus.
Clasa Aves
Clasa cuprinde ~9000 de specii actuale de păsări împărțite în ~32 de ordine. Sistematica păsărilor se afla în
continuă revizie datorită studiilor genetice nou apărute.
Cea mai veche fosilă de pasăre este din genul Archeoptreyx.
Sunt vertebrate amniote (au amnios și alantoidă cu rol în nutriția si depozitarea produșilor de
excreție a embrionului), însă spre deosebire de reptile sunt homeoterme (endoterme).
Corpul e acoperit de pene și membrele anterioare transformate în aripi, ele având capacitatea de
zbor, cu excepția unui număr mic de specii, care secundar și-au pierdut această capacitate.
Craniul e de tip reptilian, cu un singur condil occipital și prelungit anterior într-un cioc lipsit de dinți și
cu un înveliș cornos.
Inima este tetracameralâ, sângele venos fiind complet separat de cel arterial.
Prezintă un singur ovar și sunt în totalitate ovipare.
Au o largă răspândire, întâlnindu-se pe toate continentele.
Morfologia externă
Ea este imprimată în primul rând de poziția bipedă, ca urmare a transformării membrelor anterioare
în aripi.
Morfologia păsărilor este de asemenea legată de structura și pigmentația penajului, pecum și de
conformația ciocului și a picioarelor ca urmare a adaptării la diverse moduri de viață și hrănire.
Talia păsărilor e mică sau medie, lipsind formele mari.
Morfologia internă
Tegumentul
Este aglandular, excepție făcând glanda urofigiană, situată în zona cozii și care produce o
secreție cu rol în impermeabilizarea penajului, dar și în sinteza vitaminei D la contactul cu
radiația solară.
Penele
Tegumentul produce pene care sunt formațiuni cornoase și care au ca origine solzii reptilelor,
formând penajul care îndeplinește mai multe roluri, cel de zbor prin intermediul penelor de
zbor, de reducere a greutății specifice, de asemenea pentru a ușura zborul, rol în termoreglare
38
Ediția Întâi
prin limitarea pierderilor de căldură, alt rol în incubație, în comunicarea intraspecifică, mai ales
în perioada de reproducere.
O pană este formată dintr-un ax central care poartă denumirea de rahis, a cărui parte bazală
(calamus) este înfiptă în tegument, aceasta este singura parte vie, continând vase de sânge și
pigmenți. După încetarea creșterii penei, alimentarea cu sânge încetează a.î. intreaga pană
devine o parte nevie. Rahisul, prezintă de o parte și de alta barbe care prezintă barbule care
prezintă cârlige cu care se prind unele de altele a.î. barbele și barbulele formeazză o lama
rigidă care se numește stindard sau vexiu.
În functie de morfologia și functia lor, penele sunt de mai multe tipuri. Cele mai numeroase
sunt penele de contur, care acoperă corpul, între cestea, penele situate pe aripă și pe coadă se
mai numesc pene de zbor, cele de pe aripă poartă denumirea de remige primare pe autopod
(cele mai mari), remige secundare pe zigopod, remige terțiare pe stilopod și cele de pe coadăe
numesc rectrice, sunt în număr variabil (8-30). Remigele și rectricele sunt acoperite de pene de
contur care poartă denumirea de pene alare și tectrice cele de pe coadă. Un alt tip de pană îl
constituie puful care se caracterizează printrun rahis moale și barbe care sunt libere, acesta
are rol izolator fiind bine dezvoltate la unele grupe (anseriforme), însă pot fii slab dezvoltate
sau chiar absente la alte grupe. Un alt tip de pană sunt cele senzitive, acestea sunt formate
dintrun rahis destul de moale, un număr mic de barbe în vârf, și ele se găsesc în zona capului.O
altă categorie sunt așa numitele filoplumele, asemănătoare cu vibrizele și care se află mai
multe în jurul câte unei pene de contur. Există la unele specii și pene ornamentale, mai ales
între rectrice, ele putând fii permanente (păun, pasăre liră) sau pot fii temporare făcând parte
din așa numitul penaj nupțial.
Penele se schimbă prin năpârlire, puii sunt acoperiți cu puf, care apoi este schimba cu penajul
juvenilului, și ulterior cu al adultului. Adulții năpârlesc în general de 2 ori pe an, având loc o
năpârlire prenuptială și o năpârlire post nupțială. Penele de zbor sunt schimbate în general pe
rând, a.î. capacitatea de zbor nu este afectată. Există și cazuri, cum sunt unele anseriforme, la
care năpârlirea afectează și penele de zbor, a.î. ~2 săptămâni ele nu se pot ridica în aer.
Penele nu sunt uniform distribuite pe corp, existând și zone apteride (lipsite de pene) de
exemplu în zona axilară pentru a ușura mișcarea aripilor.
Picioarele păsărilor sunt acoperite cu solzi cornoși, iar degetele au ghiare.
Musculatura păsărilor ete bine dezvoltată, mai ales cea a pieptului, care pune în mișcare aripile.
Zborul
Poate fii de mai multe tipuri, zborul ramat (prin bătăile aripilor), este cel mai frecvent, al doilea
tip este zborul planat, caracterizat prin lipsa mișcărilor aripii, care au o suprafață portantă
mare. La păsările colibrii apare și un alt tip de zbor și anume zborul staționar, care se poate
efectua prin mișcările aripii în formă de 8, tot la colibri apare și zborul spre înapoi.
Scheletul
Prezintă o serie de modificăr ca urmare a adaptării la zbor.
Principala caracteristică o reprezintă oasele pneumatice, însă rezistența lor e dată de
trabecule, lame osoase interconectate. La speciile nezburătoare, precum și la unele specii
acvatice, oasele sunt compacte.
Oasele craniului
Sunt sudate a.î este foarte compact și relativ mic, de asemenea și numărul oaselor
viscerocraniului este redus și dinții lipsesc. Fălcile prelungite în cioc fiind acoperite cu un
înveliș cornos în general tăios care practic suplinește absența dintilor.Orbitele sunt
foarte mari în legătură cu ochii care sunt foarte dezvoltați datorită faptului că văzul e
simtul principal.
Coloana vertebrală
Este și ea puternic modificată, vertebrele cervicale în număr variabil sunt articulate
foarte mobil asigurând o mare mobilitate gâtului, aceasta fiind foarte importantă la
39
Ediția Întâi
hrănire în condițiile în care membrele anterioare sunt transformate în aripi, iar cele
posterioare au rol de suport. Vertebrele toracale sunt sudate între ele prin apofizele
spinale. Ultimele vertebre toracice și primele vertebre codale se sudează la osul sacru
alcătuit prin sudarea vertebrelor lombare (2) și a celor sacrale (4-5) formând osul
sinsacru la care se sudează și oasele centurii pelviene (ilion, ischion și pubis). La
vertebrele toracice se articulează fix coastele care prezintă în porțiunea lor vertebrală o
prelungire numită proces sau apofiză uncinee prin care se articulează cu coasta
următoare, mărind rigiditatea cutiei toracice. Ventral coastele se articulează cu sternul
care median prezintă o lamă osoasă numită carenă care are rolul de a mări suprafața de
inserție a mușchilor pectorali, aceasta fiind cu atât mai mare cu cât pasărea este mai
bună zburătoare, lipsind de la păsările nezburătoare.
Centura scapulară
Este formată din 3 perechi de oase, dorsal omoplatul, care este alungit și paralel cu
coloana, apoi coracoidul care este cel mai bine dezvoltat, care se ardiculează cu sternul
și claviculele care sunt unite în partea inferioară formând furca pieptului sau iagășul,
acesta are rolul de a împiedica apropierea prea puternică a aripilor.
Membrele superioare
Sunt puternic modificate ca urmare a adaptării la zbor. Humerusul e bine dezvoltat, la fel
și radiusul și cubitusul. Carpienele și metacarpienele sunt reduse la 2, la fel ca și
falangele degetelor menținându-se degetele 2 și 4, degetul 1 reprezentat de o falangă,
se articulează cu radiusul și cubitusul, având un rol în timpul zborului pentru
direcționarea curenților de aer.
Membrele inferioare
Au femurul bine dezvoltat, la fel ca și tibia, în tmp ce peroneul (fibula) este slab
dezvoltat și are articulații doar la capătul proximal, cel distal este liber. Tibia se
articulează cu tarsometatarsul, care rezultă din unirea celui de-al doilea rând de tarsiene
cu metatarsienele și primul rând de tarsiene se sudează la tibie.
Păsările au în general 4 degete, primul deget fiind situat posterior, celelalte anterior.
Uneori degetul 5 se păstreaza ca rudiment sub formă de pinten. La unele păsări,
degetele 1 și 4 sunt îndreptate înnapoi, acesta e tipul zigodactil (ciocănitori). La unele
păsări, numărul de degete e redus, la struți de exemplu sunt 3 sau chiar 2 degete la cel
african.
Sistemul digestiv
Păsările sunt lipsite de dinți, limba este diferit dezvoltată și prezintă schelet. Păsările prezintă
glande salivare bine dezvoltate la speciile insectivore. Esofagul prezintă la baza lui gușa care
are rol de depozitare a hranei, fiind mai bine dezvoltată la speciile care înghit deodată cantități
mar de hrană. În pereții gușei, la porumbei, atât la masculi cât și la femelă există glande care
secretă așa numitul lapte de porumbel folosit la hrănirea puilor.
Stomacul este împărțit în 2 și anume un stomac glandular care secretă sucuri digestive și care
are pereți subțiri și un stomac musculos, cu pereții groși care poartă denumirea de pipotă și
care are rolul de a tritura alimentele, suplinind absența dinților. La majoritatea speciilor în
pipotă se află pietricele care acționează ca niște pietre de moară.
Intestinul se diferențează intr-un intestin subțire și unul gros, la limita dintre ele se poate găsi
un cecum intestinal. Intestinul gros se deschide prin orificiul anal într-o porțiune a cloacei
denumită coprodeum.
Ca și glande anexe păsările prezintă pancreas și ficat.
Sistemul nervos
Se caracterizează prin marea dezvoltare a emisferelor cerebrale, care au suprafață netedă,
lobii olfactivi sunt slab dezvoltați, însă lobii optici din mezencefal sunt bine dezvoltați. De
asemenea porțiunea centrală a metencefalului (cerebel sau vernis) este bine dezvoltată fiind în
40
Ediția Întâi
legătură du deplasarea prin zbor, acoperind în cea mai mare parte bulbul rahidian care se
continuă cu măduva spinării, care reprezintă 2 dilatări, una brachială corespunzătoare zonei în
care se articulează humerus și una lombară. Au 12 perechi de nervi cranieni și un număr
variabil de nervi spinali.
Organele de simț
Văzul
Simțul principal al păsărilor este văzul, marea majoritatea păsărilor sunt diurne și au
veredea cromatică bine dezvoltată. Ochii prezintă pleoape și membrană, precum și
membrană nictitantă. Structura ochiului este cea tipică vertebratelor, corneea puternic
bombată și cristalinul moale. Acomodarea la distanță se face pe de-o parte prin
modificarea curburii cristalini sub acțiunea mușchilor ciliari și pe de altă parte prin
modificarea curburii corneei sub acțiunea mușchiului Crampton specific păsărilor.
O altă formațiune caracteristică păsărlor este așa numitul pieptene care este o
membrană puternic pliată cu rol în nutritie. Retina prezintă o așa numita „fovea
centralis”, o zonă cu acuritate vizuală mare utilizată în principal pentru vederea
monoculară, se mai numește și fovea de căutare. La unele specii cum sunt păsările
răpitoare există și „fovea lateralis” care se mai numește și fovea de urmărire utilizată în
vederea binoculară.
Majoritatea păsărilor au ochii placați pe lateralul capului, a.î. ele au un câmp vizual larg,
însă vederea binoculară este redusă. La unele păsări însă cum sunt răpitoarele, în
principal cele de noapte, ochii sunt plasați anterior, a.î. vederea binoculară este
dezvoltată însă cîmpul vizual îngust, care este însă compensat prin marea mobilitate a
capului.
Auzul
Urechea prezintă tubul auditiv extern, însă pavilionul lipsește, auzul este în general bine
dezvoltat.
Simțul mirosului este slab dezvoltat, păsările sunt în general microsmatice, există însă și
exceptii, există și păsări macrosmatice macrosmatice și anume păsările kiwi si unele
păsări rapitoare de zii.
Circulația
Prezintă inimă tricamerală, septul interventricular este complet, cele 2 circulații (circulația
pulmonară și circulația sistemică) find complet separate. Ritmil cardiac este mult mai accelerat
comparativ cu celelalte vertebbrate, inclusiv cu mamiferele, de aceea inima este proporțional
mai mare. Aceste caracteristici sunt în legătură cu necesarul energetic foarte mare a păsărilor
datorat pe de o parte zborului și pe de altă parte homeotermiei.
Respirația
Prezintă o caracteristică aparte în regnul animal. În primul rând plămânii au o structură diferită
de cea a reptilelor și a mamiferelor ne fiind alveolari, traheea se împarte în 2 bronhii
principale, care se împart în bronhii secundare, care se impart în bronhiole, , care se împart în
capilare pulmonare, acestea reprezentând suprafața de schimb gazos. O altă caracteristică o
prezintă prezența sacilor aerieni, în general sunt în număr de 5 perechi (cervical, claviculari,
pretoracici, posttoracici și abdominali) aceștia au mai multe roluri, în primul rând asigură
raportul de Oxigen la nivelul plămânilor atât la nivelul respirației cât și la nivelul expirației, a. î.
eficiența respirației este mult mai mare. Un alt rol pe care îi au acești saci este cel de
termoreglare, pe de o parte că formează un strat izolator în jurul organelor interne, pe de altă
parte, în timpul zborului, acești saci au rolul de a evita supraîncălzirea corpului prin faprul că ei
se umplu în continuu cu aer proaspăt și elimină surplusul de căldură, Un alt rol pe care în au
sacii aerieni este acela de a reduce greutatea specifică a corpului.
41
Ediția Întâi
La baza laringelui care este slab dezvoltat se găsește sirinxul care este organul fonator al
păsărilor, ele ne având corzi vocale. El este format din mai multe membrane și mușchi care
reglează vibrația acestora.
Excreția
Păsările, la fel ca și reptilele elimină azotul sub formă de acid uric care este puțin toxic. La
păsări lipsește vezica urinară, iar acidul uric se acumulează cu o cantitate mică de apă in
urodeulm, un alt compartiment al cloacei. Lipsa toxicității permite și dezvoltarea embrionară în
interiorul oului.
Reproducerea
Păsările prezintă un singur ovar sau la cele la care sunt prezente 2, doar unul este funcțional.
După fecundare, care este internă, zigotul coboară dealungul oviductului și este învelit în
straturi succesive de albumină, apoi membrana cochiligenă și coaja calcaroasă. Membrana
este formată din 2 straturi suprapuse, care într-o parte a oului sunt depărtate, delimitând o
cameră cu aer. Coaja oului este formată din 3 straturi, cu structură diferită. Oviductul se
deschide în
În funcție de gradul de dezvoltare al puilor la eclozare, păsările se împart în nidicole, puii sunt
slabi dezvoltați, golași și lipsiți de ochi și sunt dependenți de îngrijirea parentală, cea de-a 2a
categorie sunt păsările nidifuge, la care puii eclozează într-un stadiu avansat de dezvoltare,
acoperiți de puf, cu simțurile dezvoltate și capabile să se hrănească singure.
Păsările, spre deosebire de reptile, amfibieni și pești au o viață socială bogată, iar relatiile
dintre parteneri se mențin o perioadă ridicată, approximativ 80% din speciile de păsări
formează perechi monogame, care se mențin fie pe perioada unui sezon de reproducere, fie
chiar mai mulți ani la rând, sau chiar întreaga viață. Necesitatea formării perechilor la păsări
ține în general de 2 aspecte, clocirea ouălelor, deoarece sunt homeoterme inclusiv în stadiul
embrionar, nu atât prin faptul că generează singure căldură ci prin faptul că au nevoie de o
tempratură constantă pentru a supraviețio, la reptile supraviețuirea embrionului este
indepentdentă de temperatura mediului ambiant atâta timp acesta nu înngheață, procesul
fiind doar incetinit sa grăbit de temperatură. În general clocirea ouălelor este realizată de unul
sau ambii părinți, există însă o exceptie, pasărea gunoier la care niciunul dintre pui nu clocește
ouăle, acestea fiind lăsate într-o moviliță de plante în putrefactie, proces care datorită
temperaturii și umidității crescute este foarte intens, generând căldură. Al doilea aspect il
constituie hrănirea puilor.
Clasificare
Supraordinul Palaeognathae
Ordinul Struhioniformes
Familia Struhionidae
Struhio camelus – struțul african
Ordinul Apterygiformes
Familia Apterygidae
Apteryx australis – kiwi
Supraordinul Neognathae
Ordinul Galiformes
Familia Phasianidae
Phasianus Colchicus – fazanul de munte
Tetrao urogalus – cocoșul de munte
Galus galus – găina
Cotrunix coturnix – prepelița
Familia Megapodidae
Megapodidus spp. – păsările gunoier
42
Ediția Întâi
Ordinul Anseriformes
Familia Anatidae
Anser anser – gâsca de vară
Anas platyrhynchos – rața mare
Cygnus olor – lebăda de vară
Ordinul Spheniciformes
Familia Sphenicidae
Aptenodytes fosteri – pinguinul imperial
Ordinul Gaviformes
Familia Gaviidae
Gavia arctica – cufundacul polar
Ordinul Procelariformes
Familia Procellariidae
Pogodroma nivea – petrelul de zăpadă
Familia Diomedeidae
Diomedea exulans – albatrosul
Ordinul Podicipediformes
Familia Podicipedidae
Podiceps cristatus – corcodelul mare
Ordinul Phoenicopteriformes
Familia Phoenicopteridae
Phoenicopterus roseus - flamingo
Ordinul Ciconiiformes
Familia Ciconiidae
Ciconia ciconia – barza albă
Egretta alba – egreta albă
Familia Threskiornithidae
Plegadis falcinellus – țigănușul
Platalea leucordia - lopătarul
Familia Ardeidae
Ardea cinerea – stârcul cenușiu
Ordinul Cathartiformes
Familia Cathartidae
Vultur gryphus – condorul andin
Ordinul Pelecaniformes
Familia Pelecanidae
Pelecanus onocrotalus – pelicanul comun
Familia Phalacrocoracidae
Phalacrocorax carbo – cormoranul
Ordinul Falconiformes
Familia Falconidae
Falco tinnunculus – vânturelul (șoimul) de seară
Familia Accipitridae
Accipiter gentilis – uliul porumbar
Buteo buteo – șorecarul comun
Aquila chrysaetos – acvila de munte
Gypaetus barbatus – zărganul sau vulturul bărbos(dispărut din România)
43
Ediția Întâi
Familia Sagittaridae
Sagittarius serpentarius – pasărea secretar
Ordinul Gruiformes
Familia Gruidae
Grus grus – cocorul
Familia Rallidae
Fulica atra – lișița
Familia Otididae
Otis tarda - dropia
Ordinul Charadriiformes
Subordinul Charadrii
Familia Scolopacidae
Philomachus pugnax – bătăușul
Familia Scolopacidae
Scolopax rusticola – sitarul de pădure
Familia Recurvirostridae
Recurvirostra avosetta - ciocîntorsul
Subordinul Lari
Familia Laridae
Larus Argentatus – pescărușul argintiu
Familia Sternidae
Sterna hirundo – chira mare
Subordinul Alcae
Familia Alcidae
Fratercula arctica – puffin-ul sau papagalul de mare
Ordinul Columbiformes
Familia Columbidae
Columba livia – porumbelul de stâncă
Streptopelia decaocto – guguștiucul
Streptopelia turtur – turtureaua
Ordinul Psitaciformes
Familia Psitacidae
Psittacus erithacus – papagalul cenușiu african
Familia Cacatuidae
Cacatua rosa – cacaduul roz
Ordinul Cuculiformes
Familia Cuculidae
Cuculus canorus – cucul
Ordinul Strgiformes
Familia Strigidae
Athene noctua – cucuveaua
Bubo bubo – buha
Familia Tytonidae
Tyto alba – striga
Ordinul Caprimulgiformes
Familia Caprimulgidae
Caprimulgus europaeus – caprimulgul
Ordinul Apodiformes
Familia Apodidae
44
Ediția Întâi
Apus apus – drepneaua neagră
Familia Trochilidae – păsările colibri
Trochilus spp.
Ordinul Coliiformes
Familia Coliidae – păsările șoarece
Colius colius
Ordinul Coraciiformes
Familia Coraciidae
Coracias garrulus - dumbrăveanca
Familia Alcedinidae
Alcedo otthis – pescerelul
Familia Meropidae
Merops apiaster – prigoria sau albinărelul
Familia Upupidae
Upupa epops – pupăza
Familia Bucerotidae
Buceros bicornis – pasărea rinocer
Ordinul Piciformes
Familia Picidae
Picus viridis – gheonoaia verde
Dendrocops major – ciocănitoarea pestriță mare
Familia Ramphastidae
Ramphastos toco – tucanul mare
Ordinul Paseriformes
Familia Menuridae
Menura novehollandiae – pasărea liră
Familia Hirudinidae
Hirundo rustica – rândunica
Familia Motacillidae
Motacilla alba – codobatura albă
Familia Laniidae
Lanius Collurio – sfrânciocul roșiatic
Familia Cinclidae
Cinclus cinclus mierla de apă
Familia Turdidae
Turdus merula – mierla
Familia Sylviidae
Silvia atricapilla – silvia cu capul negru
Pamilea Paridae
Parus major – pițigoiul mare
Familia Sittidae
Sitta europaea – scorțarul sau țicleanul
Familia Frigillidae
Frigilla coelebs – cinteza
Carduelis carduelis – sticletele
Loxia curvirostra – forfecuța
Familia Ploceidae
Ploceus intermedius – pasărea țesător
Familia Alaudidae
Alauda arvensis - ciocărlia
45
Ediția Întâi
Familia Passeridae
Passer domesticus – vrabia de casă
Familia Sturnidae
Sturnus vulgaris – gruarul
Buphagus africanus – mănâncă din nasul bivolilor
Familia Oriolidae
Oriolus oriolus – gangurele
Familia Paradisaeidae
Paradisaea apoda – pasărea paradisului
Familia Corvidae
Corvus corax – corbul
Corvus frugilegus – cioara de semănătură
Clasa Mammalia
Toate mamiferele, fără excepție, își hrănesc puii cu secrețiile glandelor mamare.
Corpul este acoperit cu păr, carre în mod secundar poate lipsi.
Tegumentul este glandular.
Transformarea la nivelul scheletului a 2 dintre oasele viscerocraniului în sistemul de transmitere a
sunetelor din urechea medie.
Prezența corzilor vocale la majoritatea speciilor.
În ceea ce privește reproducerea, există strategi diferite, în principal pe 3 linii distincte, cele mai
primitive sunt ovipare, restul sunt vivipare, însă viviparitatea propriuzisă poate să îmbrace 2 forme
distincte, caracteristice la 2 grupe diferite (subclase) marsupialele și placentarele.
Morfologia externă
Mamiferele constituie un grup foarte heterogen.
Au cea mai mare amplitudine a mărimii corpului din speciile actuale.
Cele mai mici mamifere sunt o specie de chițicani, la polul opus se află balena albastră.
Conformația membrelor este legată de modul de deplasare. In mod primar, membrele sunt
pentatactile, însă există o gamă largă de variații de la acest model. În general, membrele au rol de
susținere a corpului, fiind situate pe partea ventrală, dar există și exceptii când sunt situate pe
lateral, de exemplu la ornitoring, care e un animal amfibiu adaptat în special la deplasarea prin apă.
Mamiferele plantigrade sunt cele la care susținerea corpului se poate face de întregul autopod (om,
unele rozătoare, ursidele, cangurii, insectivorele, tatuii, etc) la acest grup pot să existe o serie de
modificări ale autopodului, de exemplu la unele arboricole, degetul 1 (poluce la mână, haluce la
picior) este opozabil, adică poate să atingă celelalte degete si sa se opună lor. O altă modificare a lor
e sindactilia, adică unirea degetelor.La multe grupe se constată reducerea numărului de degete sau
de oase ale membrelor, de exemplu la leneș.
Mamiferele digitigrade calcă doar pe falange, tarsienele fiind ridicate. Cele mai cunoscute sunt
carnivorele, elefanții, unii soareci săritori.
Mamiferele unguligrade sunt mamiferele ierbivore copitate (paricopitate și imparicopitate). La
acestea , vine în contact cu solul o singură falangă, care e protejată de copită. Corpul poate fii
susținut de un deget (degetul 3) cum este cazul cailor, pe 2 degete (2,3) cum este cazul vacilor, sau
de 3 la rinoceri sau de 4 la tapiri și unii porci. La acestea are loc modificarea puternică a autopodului,
în primul rând dispariția oaselor de la degetele care nu susțin corpul și alungirea si consolidarea
oaselor care susțin corpul, și alungirea și consolidarea oaselor
În functie de mediul și modul de viață, exista o serie de modificări a membrelor pentru:
Deplasarea prin înnot, astfel membrele devin palmate, între degete există o membrană
interdigitală, care se întâlnește in general la mamifere amfibii (vidre, castori, ornitoringi). La
mamiferele acvatice, membrele sunt transformate în înnotătoare, degetele sunt lipite și
formeazo lopeți, care rămân mai mult sau mai puțin mobile la foci și sunt fixe la cetacee.
46
Ediția Întâi
Deplasarea prin zbor planat (veverțe) sau ramat (chiroptere). În primul caz, între cele 4
membre se întinde o membrană care mărește suprafața portantă a corpului, la Colugo, această
membrană include si coada. La chiroptere, membrele anterioare sunt transformate în aripi
prin modificări puternice, similare cu cele ale păsărilor, însă diferența constă in faptul că oasele
degetelor în general se păstrează. Între aceste se întinde o membrană care se numește
patagiu, care se prinde de membrele posterioare, coada fiind inclusă în uropatagiu.
Coada
Majoritatea mamiferelor prezintă o coadă bine dezvoltată, care îndeplinește diferite roluri, la
mamiferele care se deplasează prin salturi, cum sunt cangurii sau șoarecii săritori, coada are
rol de suport și de propulsie. La mamiferele arboricole, coada este folosită pe post de cârmă, la
alte mamifere arboricole, coada este prehenzilă, fiind utilizată la prinderea unor crengi (unele
marsupiale și primate).
Există si grupe sau specii la care coada este redusă la câteva vertebre sudate la osul sacru.
Absența cozii se intâlnește la mamiferele subterane, la urside și la unele primate (cele mai
evoluate).
La mamiferele marine, coada este fie redusă, fie inclusă în înnotătoatea codală.
Părul
Este o formațiune coroasă caracteristică mamiferelor, care la majoritatea speciilor formează
blana. La unele specii, blana din zona capului constituie un caracter sexual secundar formând o
coamă mai bine dezvoltată la masculi (lei).
Există 3 tipuri de păr, pătul de contur, mai gros și mai lung, care în general dă culoarea blănii,
la unele specii fiind singurul care s păstrează (suide). Subpărul (lână) format din fire mult mai
subțiri. Al 3-lea tip de păr sunt vibrizele, care sunt cei mai lungi și cei mai groși si care
bineînțeles se află în legătură cu glande senzoriale, acestea sunt situate în general în zona
capului, la unele specii sunt prezente și pe talpă, având rol tactil.
La unele grupe, părul dispare, tegumentul fiind total sau parțial nud (cetacee, proboscidieni).
La unele specii, perii de contur pot fii transformați în țepi cu rol de protecție (arici, echidna,
porci spinoși)
Blana mamiferelor este schimbată periodic, în general de 2 ori pe an, în zona temperată și cea
rece există o blană de iarnă si una de vară. La specile din tundră, cele 2 blăni au culori diferite.
Rolurile părului
Rol termic, foarte important in regiunile reci deoarece sunt homeotermeî.
Rol de protecție impotriva apei, de cele mai multe ori fiind impermeabilă sau pîn mare
parte impermeabilă
Rol senzorial - vibrizele
Rol de protecție mecanică
Rol în apărare prin colorit contribuind la homocromia corpului.
Este cea mai caracteristică formațiune tegumentară a mamiferelor.
Există și alte sormațiuni tegumentare
Solzi cornoși (tatu și pangolini) la tatu, sup solzi sunt și plăci osoase. La rozătoate sunt solzi pe
coadă;
Ghiarele, care la unele grupe sunt înloguite de copite sau unghii;
Coarnele:
Coarnele cervidelor care sunt in general caractere sexuale secundare, excepție fac renii,
sunt caduce și pline pe interior și sunt de natură osoasă;
Coarnele vacilor sunt simple, cavicorne (goale), în cea mai mare parte sunt cornoase, în
general sunt prezente la ambele specii;
Coarnele girafidelor sunt mici, în număr de 4, o pereche anterior mai mică, iar cealaltă
posterior mai mare. Acestea sunt acoperite cu tegument sau cu blană;
47
Ediția Întâi
Coarnele rinocerilor 2 coarne neperechi, unul anterior cel mai mare și unul posterior mai
mic. Acestea sunt de natură fibroasă și cornoasă, la care din păcate li se atribuie efecte
miraculoase, care au dus la vânarea lor excesivă care a dus la staturul de specii critic
periclitate;
Fanoanele țin rolul dinților la balenă, acestea au rolul de a filtra hrana din apă;
Ciocul cornos al ornitoringului;
Calozitățile de pe membrele ungulatelor, prezente în acele zone care sunt frecvent folosite în
contact cu solul;
Calozitățile fensiere cu rol decorativ de la unele primate;
Morfologia internă
Tegumentul
Este mai gros și pluristratificat, format din 3 straturi, epiderma, derma și hipoderma.
Epiderma în principal are rol de protecție.
Derma cuprinde foliculi piloși, care, la fel ca și penele, în timpul creșterii sunt în legătură cu
vase sanguine și fibre nervoase, de asemenea sunt înconjurate de fibre musculare care au rolul
de a aduce firul în poziție erectă, sau inscop de apărare si avertizare.
În dermă întâlnim 2 tipuri de glande, glandele sebacee, care secretă sebum cu rol de
impermeabilizare a blănii, și glandele sudoripare care au rol de excreție a unor produși
metabolici și de termoreglare. Glandele sudoripare au distribuție inegală sau pot lipsi la unele
specii.
La unele grupe de mamifere, în principal la carnivore apar glandele odorante cu care își
marchează teritoriul. La canide acestea apar ân zona perianală. De aceea câinii care nu s-au
mai intâlnit niciodată se miros in fund, aflând unii despre alții diverse chestii, stare de sănătate,
sex, vârstă, orientare politică, etc. Cănd se sperie, tare, căte o dată dacă s-a strâns destulă
secreție in grande, acestea se golesg brusc mirosind puternic. Cele mai cunoscute secreții de
genul acesta sunt cele de la speciile de sconcși care au rol în apărare mai mult decât în
comunicare.
Alte tipuri de glande sunt cele mamare care devin active in perioada de creștere a puilor.
Glandele mamare sunt grupate la mamiferele vivipare în mamele. La mamiferele ovipare,
glandele mamare formează un câmp mamar, iar laptele secretat se prelinge pe blană si este
lins de pui, pe când la mamiferele vivipare, laptele este supt din mamelon.
Numărul și pozitia mamelelor variază de la un grup sau chiar de la o specie la alta. Mumărul lor
variază între 2 și 24
Hipoderma conține in principal țesut adipos cu rol de izolare termică, sau de rezerve de
substanțe nutritive care sunt consumate în timpul hibernării.
Solzii cornoși, la tatui sunt situați pe plăci osoase dermice care formează un exoschelet, o
carapace asemănătoare testoaselor, spre deosebire de acestea, la tatui, plăcile osoase sunt
articulate mobil între ele.
Scheletul
Craniu
Se reduce numărul de oase din constituția mandibulei, aceasta fiind alcătuidă dintr-un
siingur os, mandibula. Pătratul se transformă în ciocan, iar articularul devine nicovala.
Coastele sunt situate atât ventral cu sternul, căt și dorsal cu coloana vertebrală.
Conformația craniului diferă în funcție de modul de viață si de tipul de hrănire, acestea
pot fii mai scurte și mai puternice sau din potrivă mai alungite
Craniul este diapsid, marginile fosei temporale au rolul de inserție a mușchilor fălcii care
e bine dezvoltată
Coloana vertebrală
Prima bertebră este atlasul, a2a este axisul, la fel ca și la reptile și păsări, acestea avănd
rol de articulare a craniului la coloana vertebrală.
48
Ediția Întâi
Membrele
Scheletul membrelor este puternic modificat în funcție de modul de locomoție
Musculatura
Se remarcă dezvoltarea mușchilor intercostali, care u rol în respirație impreună cu diafragma,
care separă cavitatea toracică de cea abdominală.
Mușchii mimicii, foarte importanți ca unele grupe, sunt mici și multi cu rolul de a transmite
mesaje prin mimică. Aceștia ating dezvoltare maximă la primatele superoare.
Sistemul nervos
Atinge la mamifere dezvoltarea maximă.
Asistăm la dezvoltarea telencefalului, emisferele cerebrale, care la formele primitive sunt
netede, iar la cele mai evoluate prezintă circumvoluțiuni (cute).
Lobii olfactivi au dezvoltare foarte diferită în funcție de dezvoltarea simțului olfactiv, iar
cerebelul este bine dezvoltat la toate speciile.
Simțuri
Simțul tactil este deservit de terminații nervoase libere și de corpusculi tactili din dermă,
având o repartiție inegală, de obicei concentrați pe vârfurile degetelor și în zona botului (de
exemplu la cârtița stelată din America de Nord).
Simțul gustativ este deservit de muguri gustativi grupați in papile gustative, răspândite în
principal pe limbă, mai puțin in restul cavității bucale.
Simțul olfactiv este deservit de epiteliul olfactiv care căptușește partea posterioară a cavității
nazale. El putând fii mai mult sau mai puțin dezvoltat. Intre mamifere există și specii
macrosmatice (cu simțul mirosului bine dezvoltat) cum sunt carnivorele, proboscidienii
(proboscis=trompă) dar și specii microsmatice, cu simțul mirosului slab dezvoltat cum sunt
primatele și chiar și specii anosmatice adică lipsite de simțul mirosului și respectiv de mucoasa
olfactivă cum sunt unele cetacee.
Simțul auzului La mamifere apare în premieră pavilionul urechii și cele 2 oscioare suplimentare
din urechea medie. Pavilionul urechii are rolul de a capta i de a direcționa sunelele și în
termoreglare prin evapotranspirație. Pavilioanele au dimensiuni și forme variate, fiind bine
dezvoltate la speciile din zonele calde, se observă o diferența a dimensiunii a pavilioanelor
speciilor din climatul rece față de cele dn climatul cald. În mod secundar are loc reducerea
pavilionului până la dispariția acestora, este vorba de speciile subterane și cele acvatice.
Simțul vizual este deservit de ochi, care de asemenea pot avea dezvoltări foarte diferite.
Atructura acestora este cea caracteristică vertebratelor, ochii prezintă 2 pleoape mobile, la
unele există o membrană nictitantă, la altele, aceasta este prezentă sub forma unui rudiment.
Cele 2 pleoape prezintă gene cu rol de protecție a ochiului. De asemenea sunt bine dezvoltate
și glandele lacrimale, secreția acestora având rol în curățarea ochiului. Simțul vizual este bine
dezvoltat la mamiferele diurne la care vederea este cromatică, de asemenea, unele mamifere
nocturne au vederea scotopică 7 bine dezvoltată. La unele grupe are loc dezvoltarea puternică a
ochilor, cum e cazul unor primate primitive. La alte grupe are loc reducerea lor pănă la
acoperirea acestora cu tegument (cum e la orbeți)
Aparatul digestiv
Majoritatea prezintă o pereche de buze mobile care au rol de apucare a hranei, iar la pui de
supt.
La unele grupe, cavitatea bucală prezintă niște saci bucali cu rol de depozitare a hranei
(hamsteri, hîrciogi)
Limba
7
Adică în condiții de lumină slabă
49
Ediția Întâi
E un organ foarte important la mamifere, ea poate avea conformații diferite, la speciile
mirmecofage, limba e filiformă, alungită și subțire și lipicioasă, la alte specii, limba este
aspră, în toate cazurile este musculoasă si foarte mobilă, lipsită de schelet.
Glandele salivare
În general sânt prezente 3 perechi, rolul lor e cel de a secreta saliva, aceasta avănd rol în
umezirea hranei și ușurarea deglutiției, dar conține și enzime, sub acțiunea cărora
începe digestia glucidelor.
Dentiția
Probabil cea mai caracteristică pentru mamifere legată de sistemul digestiv este
dentiția. Mamiferele prezintă dentiție de tip tecodont, adică dinții sunt situați în alveole
dentare, adâncituri a falcilor spre deosebire de reptile la care dintii sunt fie acrodonți, pe
vârfurile făcilor fie pleurodonți, pe partea interioară a fălcilor, excepție fac crocodilii,
care de asemenea sunt tecodonți.
Dinții mamiferelor sunt heterodonți și se disting 4 tipuri de dinți, incisivi, canini,
premolari și molari. La unele grupe, una sau mai multe categorii pot să dispară.
La cetaceele odontocelii (rechini și cașaloți), dentiția e homodontă, formată din mulți
dinți uniformi și mici adaptați la regimul de hrană piscivor. La alte grupe, dinții lipsesc
complet cum ar fii de exemplu la balene, fiind înlocuiți de fanoane. De asemenea dinții
lipsesc la așa numitele edentate.
Majoritatea mamiferelor au dentiția difiodintă, adică prezintă o dentiție de lapte,
caracteristică primelor stadii de dezvoltare, care este înlocuită apoi cu dentiția definitivă.
La unele grupe dentiția e monofiodontă, apare direct dentiția definitivă.
Dinții se păstrează cel mai bine, pe baza lor se pot reconstitui cel mai bine fosilele,
caracteristicile dentiției ilustrează foarte bine modul de viață, tipul de hrană și se pot
deduce celelalte caracteristici ale corpului.
Diferitele specii de mamifere se caracterizează prin formula dentară, care indicănumărul
dinnților din fiecare tip. Formula primară a mamiferelor e cea a insectivorelor, și sus și
jos*(3 incisivi, 1 canin, 4 premolari și 3 molari).
La diferitele grupe se înregistrează reducerea numărului de dinți din anumite categorii.
Întrucât dispariția unor dinți lasă un spațiu liber, acesta poartă denumirea de diastemă.
În funcție de modul de creștere a dinților, acestia pot fii cu rădăcini inchise, care au
creștere limitată și cu rădăcina deschisă, care au creștere continuă, deoarece se
erodează puternic. Cu creștere continuă sunt incisivii rozătoarelor, există și cazuri în care
cresc caninii, la unii porci din Africa, caninii cresc în sus ca și caracter sexual secundar, de
aceea, ei nu se pot toci, iar dacă animalul nu are norocul să moară din alte cauze, dacă
va ajunge la vârste venerabile, va muri din cauza că, acești canini tot crescând îî
perforează craniul și străpung creierul.
La elefanți, dentiția e una aparte, au doar 2 incisivi superiori, care se transformă în
defense și 6 molari care apar pe rând, prima dată apar primi 3, primul se tocește destul
de repede, ceilalți 2 tin ceva mai mult, după ce se tocește molarul 3, aceștia sunt împinși
în față de molarul 4, când se tocește molarul 4 apare molarul 5, cand se toceste molarul
5 apare molarul 6, acesta fiind ultimul, după ce se tocește și el, pe la 50-60 de ani,
animalul nu va mai putea mânca decăt hrană moale și cel mai probabil va muri de
foame.
Stomacul
Are conformații diferite în funcție de tipul de hrană consumat, la carnivore e simplu, și în
destul de slab dezvoltat. La omnivore el este tot simplu, cea mai mare dezvoltare o
50
Ediția Întâi
atinge la ierbivorele rmegătoare, la care este compartimentat în 4 sectoare, dintre care
primul are loc de acumulare a hranei, întrucât, după ce este înghițită, ea este stocată în
acest prim compartiment, după care în timpul repausului, hrana este regurcitată, este
mestecată, după care este înghițită, de data aceasta ea intrând direct în compartimentul
2, trecând apoi în 3 și ulterior în 4.
Intestinul subțire
Prezintă anse intestinale, este mai scurt la carnivore și mai lung la ierbivore. La cai și
rudele lor, intestinul nu e șa de lung, însă lucrul acesta se compensează prin prezența
unui cecum intestinal bine dezvoltat (apendicele la noi, la unele grtupe fiind complet
absent).
Intestinul gros
Se continuă din intestinul subțire, cecumul fiind la intersecția dintre cele 2, acesta se
continuă cu rectul, care se deschide la exterior prin orificiul anal, cu excepția
mamiferelor ovipare, la care orificiul anal se deschide în cloacă, de unde și denumirea de
monotremata.
Aparatul respirator
Începe cu cavitatea nazală care comunică cu exteriorul prin cele 2 nări, care se găsesc în vârful
nasului.
Cavitatea nazală se continuă cu laringele, la nivelul căruia se găsesc corzile vocale. Laringele se
continuă cu traheea care prezintă inele cartilaginoase și care se împarte în 2 bronhii, care
pătrund în cei 2 plămâni. Plămânii sunt bine dezvoltați, schimbul de gaze făcându-se la nivelul
alveolelor pulmonare. Plămânii în general sunt împărțiți în lobi, deși sunt grupe la care ei nu
sunt compartimentați.
Inima e tetracamerală, circulația pulmonară fiind complet separată de cea somatică.
Aparatul excretor
Cuprinde cei 2 rinichi, care sunt în general masivi, care se continuă cu 2 uretere, care se
deschid în vezica urinară.
Produsul principal de excreție a mamiferelor este ureea, care necesită cantități relativ mari de
apă pentru dizolvare.
Reproducerea
Se cunosc 3 linii careacteristice celor 3 grupe mari de mamifere.
Monotremele, (ornitoring și echidna)
Sunt cele mai primitive dintre mamiferele actuale sunt ovipare. Ele depun ouăle în
mediul exterior fiind incubate fie în cuib la ornitoring, fie într-un pliu tegumentar la
echidnă. După eclozare puiul sau puii, sunt hrăniți cu laptele care se scurge pe blană.
Marsupialele
La marsupiale, embrionul se dezvoltăîn uterul matern, care este hrănit din substanțele
de rezervă ale sacului uterin. După epuizarea acestora, embrionul aflat într-o stare
incipientă de dezvoltare, este expulzat din uter și se îndreaptă spre unul dintre
mameloanele mamei, de care se agață și rămâne atașat de el până la
dezvoltareacompletă. În această fază, embrionul are organele nefuncționale, a.î.
respirația la această vârstă este tegumentară, singurele organe mai dezvoltate și
funcționale sunt sistemul nervos și membrele anterioare a.î. să fie posibilă deplasarea
spre mamelon. La canguri, se naște un singur pui odată, îmsă o femelă poate avea în
același timp 3 pui de vărste diferite și anume, unul în uter, al 2-le fixat de mameln, și al
3-lea care a părăsit marsupiul și care revine doar pentru a se hrăni, dar laptele produs
pentru cei 2 pui de cele 2 mamele are compoziție diferită. La alte marsupiale, numărul
51
Ediția Întâi
din puilor născuți poate să fie mai mare decât numărul mameloanelor, acest lucru
înseamnă că puii care nu reușesc să se agațe de mamelon mor. Mameloanele se pot afla
în marsupiu, fiin protejate de acesta, însă, la multe grupe, marsupiul lipsește, iar puii se
bălăngăne la exterior.
Placentarele
La placentare, embrionul se dezvoltă în uterul matern o periadă mai îndelungată, a.î. la
naștere, ei sunt mai mult sau mai puțin dezvoltați.
Există specii precociale, care practic sunt echivalentul specilor nidifuge de la păsări, care
sunt capabile de deplasare la scurt timp după naștere. Este cazul mamiferelor ierbivore,
a elefanților, la care e foarte important să se poata deplasa imediat după naștere.
Există de asemenea specii altriciale, caracterizate prin nașterea într-n stadiu mai
incipient de dezvoltare, de obicei organele de simț incomplet dezvoltate, și incapabili de
deplasare, petrecând prima perioadă a vieții în cuib.
Embrionul placentarelor este hrănit prin intermediul unui organ specializat sare poartă
denumirea de placentă, care are rol de nutriție și excreție. Legătura dintre embrion și
organismul mamei făcându-se prin cordonul ombilical.
În evoluția sistemului reproducător la femele, s-a trecut de la stadiul de uter dublu,
caracteristic marsupialelor, la stadiul de uter bipartit, prin fuziunea celor 2 vagine și a porțiunii
distale a uterului, cazul unor rozătoare, apoi la uterul dicorn, la care a fuzionat și partea
centrală a uterului (la carnivore), ajungându-se la uterul simplu, în care practic, cele 2 utere de
la marsupiale snt complet fuzionate, este cazul primatelor. Ca adaptare la vaginul dublu de la
marsupiale, masculii prezintă un penis bifid, pe când la placentare, acesta este simplu.
La unele grupe există un os penian, care se mai numește baculum, care are rol de susținere a
penisului.
Testiclele mamiferelor pot fii intraabdominale permanent, sau doar temporar, în perioada de
reproducere, ele coborând, cum este cazul la unele rozătoare. La alte grupe, testiculele sunt
externe permanent, de exemplu la carnivore.
Mamiferele, la fel ca și păsările au o strategie reproductivă de tip K, dar și aici, perioada de
îngrijire variază în funcție de numărul produși. O de perioadă lungă de îngrijire parentală
bebeficiază puii care au nevoie să învețe tehnica de supraviețuire.
În cazul mamiferelor, proporția specilor poligame in raport cu cea de specii monogame este
inversă fața de păsări, la mamifere, ~20 % sunt monogame iar 80% sunt poligame. Această
diferență majoră este datorată faptului că puii se dezvoltă în corpul mamei și sunt hrăniți cu
laptele matern, rolul mascului este sublim, dar lipsește cu desăvârșire. Totodată, poligamia
prezintă un avantaj al speciei, deoarece doar masculii cu cele mai valoroase gene participă la
reproducere.
Clasificare
Exista ~4500 de specii
Puternică radiație adaptativă.
Subcasa Prototheria
Cuprinde mamiferele ovipare, cele mai primitive, care depun ouă
Cea mai veche, este reprezntată de puține specii cu răspândire în: Australia și insulele învecinate
(Noua Guinee, Tanzania)
Ordinul Monotremata
trematos = fantă
O singură fantă se referă la faptul că au cloacă, celelalte nu. Nu se deschid independent la
exterior fiecare organ.
Familia Ornithorhynchidae
Ornithorhynchus anathinus – ornitorincul, denumirea vine de la ciocul asemănător cu cel
al păsărilor. Este o specie amfibie, membrele fiind adaptate la acest mediu sunt ituate
52
Ediția Întâi
lateral și prezintă membrană interdigitală. Coada este lățită ca și la castori, doar că e
acoperită cu păr. Masculul are un pinten la membrele posterioare, care se află în
legătură cu o glandă veninoasă – singura glandă veninoasă întâlnită la mamifere. Se pare
că ea are rol în timpul reproducerii. Prezintă electroreceptori, percepe modificări în
câmpul electric și astfel detectează hrana: insecte, nevertebrate. Văzul slab dezvoltat,
ochii sunt mici. Dezvoltat este mirosul și simțul electric. După împerechere, femela
depune de regulă 2 ouă într-un cuib săpat în mâlul apei, pe care le incubeză, iar după
eclozare, în prima perioadă a vieții, puii sunt hrăniți cu laptele pe care îl ling de pe blana
mamei. Este întâlnit exclusiv în estul Australiei.
Familia Tachyglossidae
Tachyglossus aculeatus – echidna
Zaglosus spp.
Caracteristică echidnelor o reprezintă botul foarte alungit și subțite, adaptat la regimul
mirmecofab, limba fiind de asemenea lungă, subțire și lipiciasă.
O altă caracteristică este transformarea perilor de contur în țepi.
După împerechere, femela depune un ou, pe care îl introduce într-un pliu tegumentar
abdominal, în care are loc incubația și după eclozare, puiul la fel se hrănește cu laptele
pe care îl linge de pe corpul mamei, iar după ce țepii puiului încep să se dezvolte, el este
îndepărtat din marsupiu și lăsatîntr-un cuib, el fiind în continuare îngrijit până la
dobândirea independenței.
Subclasa Theria
Cuprinde mamiferele vivipare, sunt mamifere mai evoluate, care se împart în funcție de dezvoltarea
embrionară în 2 infraclase.
Infraclasa Metatheria (Maarsupiala)
Cuprinde un număr relativ redus de specii cu răspândire limitată în Australia și insulele
învecinate, și în America de Sud. În trecut, arealul marsupialelor, cuprindea toate continentele,
însă acolo unde au pătruns placentarele, marsupialele au fost eliminate prin competiție de
către acestea. Ele au supraviețuit alături de placentare doar în America de Sud.
Se observă un paralelism între grupele de placentare și cele de marsupiale, ca rezultat al
convergenței, adică adaptarea la același mediu și loc de viață a unor forme care provin din
strămoși diferiți.
Ordinul Didelphimorphia
Cuprinde marsupialele sud americane, așa numiții opossumi, care se caracterizeaze prin
absența marsupiului. Sunt în general mamifere de talie mică, adaptate la viața
arboricolă, însă există și specii terestre, sau chiar acvatice. În general sunt omnivore însă
există și cazuri de specializare cum este oposumul acvatic, care e ichtyofag. Majoritatea
au o nișă destul de larg, acesta e un motiv pentru care acest grup a reușit să
supravituiască în competiția cu mamiferele placentare.
La acestea, numărul de embrioni produși depășește numărul mamelelor, a.î. are loc o
competiție intensă intre ei, iar cei care nu reușesc să ajungă la mamelon nu
supraviețuiesc.
Opossumii un comportament de apărare, când se simt amenințați fac pe mortul.
Familia Didelphidae
Didelphis virginiana – opossumul virginian. Singura specie de marsupiale, care
pătrunde în America Centrală și de Nord, aceasta e in plină expansiune.
Ordinul Dasyuromorphia
Familia Dasyuridae
Dasiurus maculatus – dihorul cu pungă
53
Ediția Întâi
Sarcophilus harissi – diavolul tasmanian
Ordinul Diprotodontia
Familia Phascolarctidae
Phascolarctos cinereus – koala. Singurul reprezentat al familiei. Caracterizat printr-
o puternică specializare trofică, consumă doar frunzele unor specii de eucalipt.
Familia Macropodidae
Macropus giganteus – cangurul uriaș. Fitofagi și insectivori. Se caracterizează prin
dezvoltarea puternică a membrelor posterioare si mai putin a celor anterioare și
dezvoltarea cozii care e folosită ca punct de sprijin, propulsie și echilibru.
Infraclasa Eutheria (Placentalia)

Se caracterizează prin faptul că întreaga dezvoltare embrionară are loc în corpul matern, iar
hrănirea lui are loc printr-un organ specializat numit placentă.
Sunt răspândite pe toate continentele, ocupând cele mai variate medii de viață și prezentând o
mare varietate morfologică și anatomică.
Ordinul Tubulidentata
Printre cele mai primitive dintre placentare.
Există doar molari, care au structură aparte, formate din coloane goale (tuburi)
Familia Oricteropodidae
Orycteropus afer – porcul furnicar, în africa
Ordinul Sirenia
Cuprinde așa numitele sirene, cuprinde 3 specii actuale și una dispărută în sec 18,
împărțită în 3 famill.
Famiulia Dugongidae
Dugong dugong – dugongul. Răspândit în apele litorale de pe coastele Oceanului
Indian și pe coastele vestice ale oceanului pacific în apele tropicale.
Ordinul Afrosoricida
Specii africane cu nutriție insectivoră, în general de talie mică.
Subordinul Tenrecomorpha
Familia Tenrecidae
Tenrec ecaudatus – tenrecul.
În madagascar, seamana cu aricii noștrii dar sunt mai mici. Produc cel mai mare
număr de pui dintre mamifere, cel mai mare a fost de 22.
Ordinul Macroscelidea
Specii de talie mică, insectivore
Fiecare individ își are teritoriul lui. Care e străbătut de cărări, care le străbate in continuu
in căutarea hranei, și pe care le întreține curate.
Familia Macroscelididae
Macriscelides proboscideus – chițicanul elefant
Ordinul Hydracoidea
Familia Procaviidae
Specifică e dezvoltarea celei de-a 2a pereche de incisivi
Procavia capensis – damanu de stâncă.
Ordinul Proboscidea
Familia Elephantidae
Elephas maxima – elefantul indian
La femei, in general fildeșii lipsesc
Familia Loxodontidae
54
Ediția Întâi
Loxodonta africana – elefantul african
Ordinul Cingulata
Cingula înseamnă brâu.
În America de Sud și Centrală
Familia Dasypodidae
Dasypus novemcinctus – tatuul cu 9 brâie. Este excepție, ajunge și în America de
Nord.
Ordinul Pilosa (Edentata)
Absența dinților
Specii exclusiv arboricole, folivore și la fel ca și coala, datorită acestei nutriții, energia
dobândită e redusă, metabolismul e foarte redus și se deplasează foarte încet
Familia Bradypodidae – leneșii

Bradypus tridactylus – leneșul cu trei degete
Familia Myrmecophagidae
Myrmecophaga tridactyla – furnicarul mare
Se caracterizează prin botul foarte alungit, limba subțire, lungă și lipicioasă
Cantitatea de energie e foarteredusă, metabolism lent, ca la leneși
Ordinul Rodentia
Cel mai divers ordin de mamifere actuale, sunt mamifere de talie mică, ocazional foarte
mică, până la medie, cel mai mare rozător e capibara
Se caracterizează prin prezența unei singure perechi de incisivi cu creștere continuă,
care se erodează treptat, caninii lipsesc, la fel ca și premolarii, iar molarii pot să aibă
rădăcini deschise sau închise.
Sunt în principal fitofage, fie preponderent granivore, fie preponderent ierbibore, însă
multe specii sunt omnivore, consumând pe lângă plante insecte, râme moluște, etc.
Peste 2500 de specii
Subordin Sciurimorpha
Familia Sciuridae – veverițe
Specii preponderent granivore, însă sconsumă și hranăî animală destul de frecvent
Sciurus vulgaris – veverița, mai multe morfe melanice, nu hibernează, ci intră într-
un somn de iarnă, reducerea funcțiilor vitale e mai puțin accentuată, iar
parametrii fiziologici fluctuează în funcție de mediul extern, iar perioadele de
inactivitate alternează cu perioade de activitate, în care animalul se hrănește.
Spermatophilus citellus – popândăul. Specie tipică de stepă, larg răspândit în
dobrogea, evită culturile agricole, trăiește în coloni și își construiește galeri.
Marmota marmota – marmota alpină, cele din Alpi învelesc ciocolata în staniol. La
fel ca și popândăii și aricii hibernează la propriu.
Pteomys volans – veverița zburătoare siberiană
Familia Gliridae
Glis glis – pârșul mare
Caracteristică pt Europa
Subordinul Castorimorpha
Familia Castoridae
Castor fiber – castorul. Ce amai mare specie de rozător din fauna României.
Subordinul Myomorpha
Familia Spalacidae
55
Ediția Întâi
Spalax leucodon – orbetele. Spre deosebire de cârtițe e regimul trofic, în timp ce
cârtițele sunt insectivore, orbeții sunt exclusiv fitofagi. Ochii sunt acoperiți de
tegument. In zonele de stepă, evită culturile antropice.
Familia Cricetidae
Cricetus cricetus – hârciogul, cățelul pământului. Caracteristica principală a acestei
specii o constituie coloritul, este una printre puținele specii in care distribuția
culorilor este inversă, la el partea ventrală e de culoare mai închisă, negru închis.
Familia Arvicolidae
Arvicola terrestris – șobolanul de apă
Microtus arvalis – șoarecele de câmp. Cel mai important dintre dăunătorii
culturilor agricole
Ondatra zibethicus – bizamul. Cel mai mare rozăror din România dupa castor.
Introdus in europa in crescători din care a evadat și a invadat tot continentul
Lemus lemus – lemingul. Caracteristic pentru tundră
Familia Muridae
Apodemus flavicollis – șoarecele gulerat
Apodemus agrarius – șoarecele dungat
Ratus norvegicus – șobolanul cenușiu
Mus musculus – șoarecele de casă
Subordin Histricomorpha
Familia Bathyergidae
Heterocephalus glaber – șobolanul cârtiță golaș. Comportament social
asemănător insectelor, o singură pereche se reproduce, inhibarea reproducerii
celorlalți indivizi se realizează pe bază hormonală.
Familia Hystricidae
Hystrix cristata – porcul spinos
Familia Chinchillidae
Chinchilla chinchilla – șinșila
Familia Caviidae
Hidrochoerus hidrochaeris – capibara
Ordinul Lagomorpha
Caracteristică e prezența a 2 perechi de incisivi
Familia Leporidae
Lepus europaeus – iepurele de câmp
Familia Ochotonidae
Ochotona princeps
Ordinul Erinaceomorpha
Familia Erinaceidae
Erinaceus roumanicus – ariciul. Transformarea perilor de contact în țepi. Specia
prezintă imunitate la veninul de viperă.
Ordinul Soricomorpha (Insectivora)
Familia Soricidae
Sorex araneus – chițicanul comun
Familia Crocidurinae
Suncus etruscus – chițcanul etrusc 8
Suncus murinus – chițcanul asiatic de casă
Familia Talpidae
8
Cel mai mic mamifer, 3.5 cm și 2g
56
Ediția Întâi
Talpa europaea – cârtița
Familia Solenodontidae
Solenodon cubanus – în regres datorită introducerii mangustei
Ordinul Chiroptera
Mamifere adaptate la zbor ramat prin alungirea oaselor autopodului și prezența
patagiului.
Subordinul Megachiroptera
Frugivore și nectarivore, specii tropicale, nu hibernează, au văzul vine dezvoltat.
Sunt răspândite în toate zonele tropicale.
Aceste specii au rol important in diseminarea și polenizarea unor specii de plante.
Familia Pteropodidae
Pteropus sp. – vulpea zburătoare
Subordinul Microchiroptera
Specii de talie mică, cu nutriție insectivoră, văzul e slab dezvoltat, orientarea și
localizarea prăzii făcându-se prin ecolocație. Sunetele de ecolocați sunt ultrasunete, pe
care nu le putem auzi, cele din spectrul pe care îl putem auzi sunt sunete sociale, cu scop
de comunicare.
Microchiropterele hibernează
Familia Rhinolophidae – liliecii cu potcoavă
Forma nasului e conformată pentru emiterea sunetului
Prezintă ca și ectoparaziți o specie de muște care și-au pierdut aripile.
Rhinolophus ferrumeguinum
Rh. hipposideros
Rh. euryale
Familia Vespertilionidae
Plecotus auritus – liliacul urechiat
Myotis daubentoni – liliacul de apă
Ordinul Pholidota
Familia Manidae
Manis spp. - pangolinii
Ordinul Carnivora
Subordinul Fissipedia
Cuprinde carnivore terestre
Suprafamilia Caniformia
Familia Canidae
Canis familiaris – câinele
Canis lupus – lupul
Canis aureus – șacalul
Vulpes vulpes – vulpea
Familia Procyonidae
Procyon lotor – ratonul
Familia Mustelidae
Meles meles – bursucul, viezurele
Lutra lutra – vidra
Martes martes – jderul de copac
Mustela putorius – dihorul
Mustela erminea – hermelina
Mustela nivalis – nevăstuica
Ehhydra lutris – vidra de mare
Familia Ailuridae
57
Ediția Întâi
Ailurus fulgens – panda roșu, singura specie. În estul Asiei. Dieta, ca și la panda
exclusiv din frunșe și lăstari de bambus.
Familia Mephitidae
Mephis mephis - sconcsul
Familia Ursidae
Au cei mai mici pui relativ cu dimensiunea adultă
Ursus arctos – ursul brun
Ailuropoda melanoleuca – ursul panda
Suprafamilia Feliformia
Familia Felidae
Felis sylvestris – pisica sălbatică
Lynx lynx – râsul
Felis catus – pisica
Felis concolor – puma
Panthera pardus – pantera, leopardul
Panthera leo – leul
Panthera tigris – tigrul. Cea mai mare specie actuală de feline
Familia Hyenidae
Crocuta crocuta – hiena pătată
Subordinul Pinnipedia (foci, morse, otarii)
Cuprinde carnivore acvatice
Familia Otariidae
Zalophus californianus – leul de mare californian, membrele anterioare și
posterioare pot fii folosite pentru mers
Familia Odobenidae
Odobaenus rosmarus – morsa, printre cele mai mari carnivoredefensele sunt
canini superiori
Familia Phocidae
Phoca vitulina – vițelul de mare, foca, nu au deloc pavilionul urechii, iar
înnotătoarele posterioare nu pot fii folosite pentru mers
Ordinul Perissodactyla
Cuprinde imparicopitatele, specii ierbivor, la care, susținerea corpului se face de către
unul sau 3 degete acoperite de copită, sunt unguligrade.
Familia Tapiridae
Tapirus americanus – tapirul, America de Sud, centrală și Asia de Sud-Est
Familia Rhinocerotidae
Rhinoceros unicornis – rinocerul indian
Familia Equidae
Equus cabalus
Ordinul Artiodactyla
Cuprinde paricopitatele
Subordinul Suiformes
Familia Suidae
Sus scrofa – mistrețul
Familia Hippopotamidae
Hippopotamus amphibius – hipopotamul
Subordinul Tylopoda
Familia Camelidae
Camelus dromaderius – dromaderul
Subordinul Ruminantia
58
Ediția Întâi
Rumegătoarele
Familia Giraffidae
Giraffa camelopardalis – girafa
Familia Cervidae
Cervus elaphus
Capreolus capreolus
Familia Bovidae
Rupicapra rupicapra – capra neagră
Eudorcas thomsoni – gazela lui Thomson
Saiga tatarica – antilopa saiga, formă particulară a nasului, in evul mediu era
prezentă și pe teritoriul României.
Ordinul Cetacea
Cuprinde mamifere adaptate la viața acvatică
Subordinul Odontoceti
Cetacee cu dinți
Familia Monodontidae
Monodon monoceros – narvalul, la masculi, unul dintre incisivi e transformat într-
un corn în formă de burghiu
Familia Phiseteridae
Physeter Macrocephalus - cașalotul se poate scufunda la cele mai mari adâncimi și
poate sta cel mai mult sub apă, fără saă respire
Familia Delpjinidae
Delphinus delphi – delfinul comun
Orcinus orca – orca, delfinul ucigaș
Subordinul Mysticeti
Familia Balaenidae
Balaena mysticetus – balena de groelanda, gura are formă curbată
Familia Balenopteridae
Balenoptera musculus – balena albastră
Ordinul Scadenția
Familia Tupaidae
Tupaia tana – tupaia, se considerau cele mai primitive primate, însă s-a descoperit
ca nu sunt chiar așa de înrudite și au fost separate.
Ordinul Dermoptera
Familia Cynocephalidae
Cynocephalus volans – colugo
Ordinul Primata
Subordinul Strepsirrhini
Familia Lemuridae
Lemur cata – cata, lemurianul cu coada inelată
Subordinul Haplorhini
Cele mai primitive primate
Infraordinul Tarsiformes
Familia Tarsiidae
Tarsius tarsier – tarsierul
Infraordinul Siminiformes
Maimuțele
Grupul Plathyrrhini (maimuțe din lumea nouă)
Familia Callitrichidae (sinonim Hapalidae)
Leontopithecus rosalia – maimuțica leu
59
Ediția Întâi
Familia Atelidae
Alouatta spp – maimuțele urlătoare, au saci vocali care amplifică sunetele.
Grupul Catarrhini
Familia Cercopitecidae
Macaca fuscata – macacul japonez, face baie în izvoarele tarmale iarna
Familia Hominidae
Pongo pigmaeus – urangutanul
Gorilla gorilla – gorila
Pan troclodytes – cimpanzeul
Homo sapiens sapiens - omul
To be continued
ÎNCRENGĂTURA CHORDATA ............................................................................................................................................................................... 1
Subîncrengătura Cephalochordata ...................................................................................................................................................................1
Subîncrengătura Urochordata (ura=coadă)......................................................................................................................................................2
Subîncrengătura Vertebrata .............................................................................................................................................................................3

Agnata (Ciclostomi) .....................................................................................................................................................................................3
Clasa Cephalospidomorphi ...................................................................................................................................................................3
Clasa Mixinii ..........................................................................................................................................................................................4
Gnatostomata .............................................................................................................................................................................................4
Supraclasa Pisces ..................................................................................................................................................................................4
Clasa Chondrichtyes ........................................................................................................................................................................4
Subclasa Elasmobranchi............................................................................................................................................................4
Ordinul Selachiformes ........................................................................................................................................................5
Ordinul Raiformes ..............................................................................................................................................................8
Sublcasa Holocephali ................................................................................................................................................................8
Clasa Osteichtyes – Cel mai divers grup de vertebrate ...................................................................................................................8
Subclasa Actinopterigia – pteron = aripă; actinos = stelat....................................................................................................... 12
Infraclasa Brachypteria ..................................................................................................................................................... 12
Infraclasa Actinopteria...................................................................................................................................................... 12
Supraordinul Condrostei – schelet parțial osificat ...................................................................................................... 12
Ordinul Acipenseriformes..................................................................................................................................... 12
Supraordinul Holostei ................................................................................................................................................. 13
Supraordinul Teleostei – schelet complet osificat ...................................................................................................... 13
Ordinul Osteoglossiformes (glosa - limbă) ............................................................................................................ 13
Familia Arapaimidae ............................................................................................................................................. 13
Familia Mormyridae ............................................................................................................................................. 13
Ordinul Anguiliformesb ........................................................................................................................................ 13
60
Ediția Întâi
Familia Anguilidae ................................................................................................................................................ 14
Familia Murenidae ............................................................................................................................................... 14
Ordinul Clupeiformes ........................................................................................................................................... 14
Familia Clupeidae ................................................................................................................................................. 14
Ordinul Cipriniformes ........................................................................................................................................... 14
Familia Cobitidae .................................................................................................................................................. 14
Famiia ciprinidae .................................................................................................................................................. 14
Ordinul siluriformes – specii dulcicole în Ro ......................................................................................................... 14
Familia Siluridae ................................................................................................................................................... 15
Familia Ictaluridae ................................................................................................................................................ 15
Ordinul Gymnotiformes ....................................................................................................................................... 15
Familia Gymnotidae ............................................................................................................................................. 15
Ordinul Esociformes ............................................................................................................................................. 15
Famila Esocidae .................................................................................................................................................... 15
Familia Umbridae ................................................................................................................................................. 15
Ordinul Salmoniformes ........................................................................................................................................ 15
Familia Salmonidae .............................................................................................................................................. 15
Ordinul Gadiformes .............................................................................................................................................. 15
Familia Gaduidae .................................................................................................................................................. 15
Familia Lotidae ..................................................................................................................................................... 15
Familia Macrouridae ............................................................................................................................................ 15
Familia Merlucidae ............................................................................................................................................... 15
Familia Muraenolepididae .................................................................................................................................... 15
Ordinul Lopliiformes ............................................................................................................................................. 15
Familia Lophididae ............................................................................................................................................... 15
Ordinul Mugiliformes ........................................................................................................................................... 15
Familia Mugilidae ................................................................................................................................................. 15
Ordinul Ciprinodontiformes ................................................................................................................................. 15
Familia Ciprinodontidae ....................................................................................................................................... 15
Familia Anablepidae ............................................................................................................................................. 15
Ordinul Beloniformes ........................................................................................................................................... 15
Familia Belonidae ................................................................................................................................................. 15
Familia Exocetidae................................................................................................................................................ 15
Ordinul Gasterosteiformes ................................................................................................................................... 16
Familia Gasteroidae.............................................................................................................................................. 16
Ordinul Syngnathiformes – caii și acele de mare .................................................................................................. 16
Familia Hyppocampidae ....................................................................................................................................... 16
Ordinul Perciformes ............................................................................................................................................. 16
Familia Percidae ................................................................................................................................................... 16
Familia Muridae ................................................................................................................................................... 16
Familia Trachinidae .............................................................................................................................................. 16
Familia Uranoscopidae ......................................................................................................................................... 16
Familia Carngidae ................................................................................................................................................. 16
Familia Tunnidae .................................................................................................................................................. 16
Familia Xiphidae – pești sabie............................................................................................................................... 16
Familia Scorpaenidae ........................................................................................................................................... 16
Familia Triglidae ................................................................................................................................................... 16
Familia Gobidae ................................................................................................................................................... 16
Ordinul Pleuronectiformes ................................................................................................................................... 16
Familia Pleuronectidae ......................................................................................................................................... 16
61
Ediția Întâi
Familia Soleidae ....................................................................................................... Error! Bookmark not defined.
Ordinul Echeneiformes ......................................................................................................................................... 16
Familia Echeneidae............................................................................................................................................... 16
Ordinul Tetrodontiformes .................................................................................................................................... 16
Familia Tetraodontoidae ...................................................................................................................................... 16
Familia Diodontoidae ........................................................................................................................................... 16
Familia Ostracianidae ........................................................................................................................................... 16
Subclasa Sarcopterigia ............................................................................................................................................................ 17
Infra clasa Dipnoi .............................................................................................................................................................. 17
Ordinul Ceratodiformes........................................................................................................................................ 17
Familia Ceratodidae ............................................................................................................................................. 17
Ordinul Lepidosirenipormes ....................................................................................................................................... 17
Familia Lepidosirenidae ........................................................................................................................................ 17
Familia Protopteridae ........................................................................................................................................... 17
Infraclasa Crossopterygia.................................................................................................................................................. 18
Ordinul Coleachantiformes ......................................................................................................................................... 18
Familia Latimeridae .............................................................................................................................................. 18
Supraclasa Tetrapoda ......................................................................................................................................................................... 18
Clasa Amphibia ............................................................................................................................................................................. 18
Ordinul Urodela (ura – coada, delos - evident) ....................................................................................................................... 23
Subordinul Cryptobranchoidea ......................................................................................................................................... 23
Familia Hynobiidae ..................................................................................................................................................... 23
Familia Cryptobranchidae ........................................................................................................................................... 23
Subordinul Salamandroidaea ............................................................................................................................................ 23
Familia Ambystomatide .............................................................................................................................................. 23
Familia Salamandridae ............................................................................................................................................... 23
Familia Proteidae........................................................................................................................................................ 24
Familia Amfiumidae .................................................................................................................................................... 24
Familia Sirenidae ........................................................................................................................................................ 24
Ordinul Gymnophiona (gymnos-nud, ophios-sarpe) ............................................................................................................... 24
Familia Cecilidae (Cecilieni) .............................................................................................................................................. 24
Ordinul Anura (an-fără, ura-coadă) ......................................................................................................................................... 24
Subordinul Archeobatrachia ............................................................................................................................................. 25
Familia Discoglosidae ................................................................................................................................................. 25
Subordinul Mezobatrachia ............................................................................................................................................... 26
Familia Pipidae ........................................................................................................................................................... 26
Familia Pelobatidae .................................................................................................................................................... 26
Subordinul Neobatrachia .................................................................................................................................................. 26
Suprafamilia Ranoidea ................................................................................................................................................ 26
Familia Ranidae .................................................................................................................................................... 26
Familia Leptodactilidae ........................................................................................................................................ 26
Suprafamilia Bufonoidea ............................................................................................................................................ 26
Familia Bufonoidae............................................................................................................................................... 26
Familia Dendrobatidae ......................................................................................................................................... 26
Suprafamilia Microhyloides ........................................................................................................................................ 26
Familia Microhyloidae .......................................................................................................................................... 26
Familia Hylidae ..................................................................................................................................................... 26
C. Reptilia...................................................................................................................................................................................... 26
Ordinul Chelonia – Broaștele țestoase .................................................................................................................................... 31
Subordinul Pleurodira ....................................................................................................................................................... 31
62
Ediția Întâi
Familia Pelomedusidae ............................................................................................................................................... 32
Familia Chelidae ......................................................................................................................................................... 32
Subordinul Cryptodyra...................................................................................................................................................... 32
Familia Testudinitae ................................................................................................................................................... 32
Subfamilia Emydinae ............................................................................................................................................ 32
Subfamilia Testudinidae ....................................................................................................................................... 32
Familia Chelidridae ..................................................................................................................................................... 32
Familia Chelonidae ..................................................................................................................................................... 32
Familia Dermochelydae .............................................................................................................................................. 32
Ordinul Rhyncocephalia .......................................................................................................................................................... 32
Familia Sphenodontidae ................................................................................................................................................... 33
Ordinul Squamata ................................................................................................................................................................... 33
Subordinul Sauria – șopârlele ........................................................................................................................................... 33
Familia Gekonidae ...................................................................................................................................................... 33
Familia Iguanidae ....................................................................................................................................................... 34
Familia Agamidae ....................................................................................................................................................... 34
Familia Phrynosomatidae ........................................................................................................................................... 34
Familia Cameleonidae ................................................................................................................................................ 34
Familia Scincidae ........................................................................................................................................................ 35
Familia Lacertidae – șopârlele propriuzise .................................................................................................................. 35
Familia Anguidae ........................................................................................................................................................ 35
Familia Helodermatidae ............................................................................................................................................. 35
Familia Varanidae ....................................................................................................................................................... 35
Familia Lanthanotidae ................................................................................................................................................ 35
Subordinul Amphisbaenia ................................................................................................................................................. 35
Familia Blanidae ......................................................................................................................................................... 35
Subordinul Ophidia ........................................................................................................................................................... 35
Familia Boide .............................................................................................................................................................. 36
Familia Colubridae ...................................................................................................................................................... 36
Familia Elapidae - cobrele ........................................................................................................................................... 37
Familia Hydrophydae .................................................................................................................................................. 37
Familia Viperidae ........................................................................................................................................................ 37
Subfamilia Viperinae ............................................................................................................................................ 37
Subfamilia Crotalinae ........................................................................................................................................... 37
Ordinul Crocodilia ................................................................................................................................................................... 37
Familia Crocodilidae ......................................................................................................................................................... 37
Familia Gavialidae............................................................................................................................................................. 38
Clasa Aves ..................................................................................................................................................................................... 38
Supraordinul Palaeognathae .................................................................................................................................................. 42
Ordinul Struhioniformes ................................................................................................................................................... 42
Familia Struhionidae ................................................................................................................................................... 42
Ordinul Apterygiformes .................................................................................................................................................... 42
Familia Apterygidae .................................................................................................................................................... 42
Supraordinul Neognathae ....................................................................................................................................................... 42
Ordinul Galiformes ........................................................................................................................................................... 42
Familia Phasianidae .................................................................................................................................................... 42
Familia Megapodidae ................................................................................................................................................. 42
Ordinul Anseriformes ....................................................................................................................................................... 43
Familia Anatidae ......................................................................................................................................................... 43
Ordinul Spheniciformes .................................................................................................................................................... 43
63
Ediția Întâi
Familia Sphenicidae .................................................................................................................................................... 43
Ordinul Gaviformes .......................................................................................................................................................... 43
Familia Gaviidae ......................................................................................................................................................... 43
Ordinul Procelariformes ................................................................................................................................................... 43
Familia Procellariidae ................................................................................................................................................. 43
Familia Diomedeidae .................................................................................................................................................. 43
Ordinul Podicipediformes ................................................................................................................................................. 43
Familia Podicipedidae ................................................................................................................................................. 43
Familia Phoenicopteridae ........................................................................................................................................... 43
Familia Ciconiidae....................................................................................................................................................... 43
Familia Threskiornithidae ........................................................................................................................................... 43
Familia Ardeidae ......................................................................................................................................................... 43
Familia Cathartidae .................................................................................................................................................... 43
Familia Pelecanidae .................................................................................................................................................... 43
Familia Phalacrocoracidae .......................................................................................................................................... 43
Familia Falconidae ...................................................................................................................................................... 43
Familia Accipitridae .................................................................................................................................................... 43
Familia Sagittaridae .................................................................................................................................................... 44
Ordinul Gruiformes ........................................................................................................................................................... 44
Familia Gruidae .......................................................................................................................................................... 44
Familia Rallidae .......................................................................................................................................................... 44
Familia Otididae ......................................................................................................................................................... 44
Ordinul Charadriiformes ................................................................................................................................................... 44
Subordinul Charadrii ................................................................................................................................................... 44
Familia Scolopacidae ............................................................................................................................................ 44
Familia Scolopacidae ............................................................................................................................................ 44
Familia Recurvirostridae ....................................................................................................................................... 44
Subordinul Lari ........................................................................................................................................................... 44
Familia Laridae ..................................................................................................................................................... 44
Familia Sternidae .................................................................................................................................................. 44
Subordinul Alcae ........................................................................................................................................................ 44
Familia Alcidae ..................................................................................................................................................... 44
Ordinul Columbiformes .................................................................................................................................................... 44
Familia Columbidae .................................................................................................................................................... 44
Ordinul Psitaciformes ....................................................................................................................................................... 44
Familia Psitacidae ....................................................................................................................................................... 44
Familia Cacatuidae ..................................................................................................................................................... 44
Ordinul Cuculiformes ........................................................................................................................................................ 44
Familia Cuculidae ....................................................................................................................................................... 44
Ordinul Strgiformes .......................................................................................................................................................... 44
Familia Strigidae ......................................................................................................................................................... 44
Familia Tytonidae ....................................................................................................................................................... 44
Ordinul Caprimulgiformes ................................................................................................................................................ 44
Familia Caprimulgidae ................................................................................................................................................ 44
Ordinul Apodiformes ........................................................................................................................................................ 44
Familia Apodidae ........................................................................................................................................................ 44
Familia Trochilidae – păsările colibri ........................................................................................................................... 45
Ordinul Coliiformes........................................................................................................................................................... 45
Familia Coliidae – păsările șoarece ............................................................................................................................. 45
Ordinul Coraciiformes....................................................................................................................................................... 45
64
Ediția Întâi
Familia Coraciidae ...................................................................................................................................................... 45
Familia Alcedinidae .................................................................................................................................................... 45
Familia Meropidae ..................................................................................................................................................... 45
Familia Upupidae........................................................................................................................................................ 45
Familia Bucerotidae .................................................................................................................................................... 45
Ordinul Piciformes ............................................................................................................................................................ 45
Familia Picidae ............................................................................................................................................................ 45
Familia Ramphastidae ................................................................................................................................................ 45
Ordinul Paseriformes ........................................................................................................................................................ 45
Familia Menuridae ..................................................................................................................................................... 45
Familia Hirudinidae .................................................................................................................................................... 45
Familia Motacillidae ................................................................................................................................................... 45
Familia Laniidae .......................................................................................................................................................... 45
Familia Cinclidae ......................................................................................................................................................... 45
Familia Turdidae ......................................................................................................................................................... 45
Familia Sylviidae ......................................................................................................................................................... 45
Pamilea Paridae .......................................................................................................................................................... 45
Familia Sittidae ........................................................................................................................................................... 45
Familia Frigillidae ........................................................................................................................................................ 45
Familia Ploceidae ........................................................................................................................................................ 45
Familia Alaudidae ....................................................................................................................................................... 45
Familia Passeridae ...................................................................................................................................................... 46
Familia Sturnidae ........................................................................................................................................................ 46
Familia Oriolidae ........................................................................................................................................................ 46
Familia Paradisaeidae ................................................................................................................................................. 46
Familia Corvidae ......................................................................................................................................................... 46
Clasa Mammalia ........................................................................................................................................................................... 46
Subcasa Prototheria ............................................................................................................................................................... 52
Subclasa Theria ....................................................................................................................................................................... 53
65

Încrengatura Chordata

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Încrengatura Chordata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NOTE DE CURS – BIOLOGIA VERTEBRATELOR

NOTE DE CURS – BIOLOGIA VERTEBRATELOR

La grupele mai primitive se pot observa resturi ale notocordului.

Ordinul Chelonia – Broaștele țestoase

Infraclasa Eutheria (Placentalia)

Familia Bradypodidae – leneșii

ÎNCRENGĂTURA CHORDATA ............................................................................................................................................................................... 1

Subîncrengătura Cephalochordata ...................................................................................................................................................................1

Subîncrengătura Urochordata (ura=coadă)......................................................................................................................................................2

Subîncrengătura Vertebrata .............................................................................................................................................................................3

S-ar putea să vă placă și