Subiecte sem II Biotehnologii 2016.

2017

1. Subregnul Protozoare – caractere generale, reprezentanţi

2. Etapele dezvoltării embrionare a metazoarelor
3. Încrengătura Spongieri – caractere generale, reprezentanţi
4. Încrengătura Cnidari – caractere generale, reprezentanţi
5. Încrengătura Nemertieni – caractere generale, reprezentanţi
6. Încrengătura Platelminte – caractere generale, reprezentanţi
7. Încrengătura Anelide – caractere generale, reprezentanţi
8. Încrengătura Moluşte – caractere generale, reprezentanţi
9. Încrengătura Artropode – caractere generale
10. Subîncrengătura Chelicerate - scorpioni, păianjeni, căpuşe
11. Clasa insecte – caractere generale
12. Subclasa Pterigote
13. Ordinul Ortoptere – reprezentanţi
14. Ordinul Coleoptere - reprezentanţi
15. Ordinul Lepidoptere - reprezentanţi
16. Încrengătura Chordata – caractere generale
17. Peşti cartilaginoşi – reprezentanţi
18. Sturioni - caractere generale, reprezentanţi
19. Salmoniforme, Anghiliforme - reprezentanţi
20. Ordinul Perciforme
21. Clasa Dipnoi - caractere generale, reprezentanţi

1.Subregnul Protozoare
- cuprinde animalele cele mai vechi, ca origine şi cu alcătuire, în general, simplă (protos gr. –
primul, zoon gr. – animal).
- corpul protozoarelor, spre deosebire de al metazoarelor, este structurat unitar, nefiind împărţit
în celule
- structural corpul protozoarelor este asemănătoare cu o celulă a metazoarelor, fiind constituit din
aceleaşi trei părţi principale: membrană, citoplasmă (protoplasmă) şi nucleu (nuclei)
- membrana este constituită din două straturi lipoproteice, fiind adesea întărită de o peliculă
externă de diferite consistenţe, secretată de corpul animalului, aceasta dându-i forma
caracteristică; uneori sunt secretate diferite formaţiuni scheletice de natură organică sau
minerală, externe sau interne
- forma corpului este diversă: sferică, cilindrică, eliptică, fusiformă, discoidală, regulată sau
neregulată, fixă sau schimbătoare
- dimensiunile protozoarelor sunt, în general, reduse, de la câţiva până la câteva sute de microni,
unele având corpul de milimetri (foraminifere) sau chiar centimetri (numuliţii)
protoplasma conţine pe lângă formaţiuni identice cu cele ale metazoarelor (reticul endoplasmatic,
aparat Golgi, ribozomi, etc.) şi formaţiuni caracteristice numite organele (organite) care asigură
efectuarea tuturor funcţiilor caracteristice unui organism animal
hrănirea se poate face:
- prin osmoză – pătrunderea substanţelor nutritive pe baza gradientului de concentraţie prin
întreg peretele corpului
- prin fagocitoză – înglobarea particulelor solide (fagein gr. – a mânca)
- prin pinocitoză – înglobarea unor picături de substanţe hrănitoare lichide (pinein gr. – a bea)
- în ultimele două cazuri se formează în corpul protozoarelor vacuole digestive, organite în care
hrana este digerată sub acţiunea enzimelor produse de protoplasmă; nutrienţii sunt absorbiţi iar
resturile nedigerate, constituind vacuola fecală, sunt eliminate prin peretele corpului

excreţia (eliminarea substanţelor de dezasimilaţie) se poate face fie pe toată suprafaţa corpului,
prin procese active sau pasive, fie prin organite speciale de excreţie numite vacuole pulsatile
(vacuole de excreţie)
sensibilitatea şi mişcarea sunt funcţii care sunt îndeplinite fie prin participarea întregii
protoplasme fie cu ajutorul anumitor structuri, cum sunt stigma pentru sensibilitate,
pseudopodele, flagelii şi cilii pentru mişcare; aceste funcţii se manifestă prin apropierea sau
îndepărtarea corpului protozoarului de factorul excitant (lumină, substanţe chimce, corpuri
străine, etc.)
reproducerea se face asexuat (prin diviziune directă, binară sau multiplă şi prin înmugurire) şi
sexuat (prin izogamie, anizogamie şi conjugare)
mediul de viaţă – sunt legate, în general, de mediul acvatic (ape dulci,stătătoare şi curgătoare,
ape marine la diferite adâncimi); unele trăiesc în apa din interstiţiile solului, umiditatea din
frunzar, etc.; unele specii sunt parazite, provocând boli la plante, animale şi om, altele sunt
simbionte
Importanţa protozoarelor
- constituie o componentă importantă a lumii vii, multe specii participă la epurarea apelor, unele
sunt indicatori biologici ai poluării mediului; protozoarele constituie o verigă importantă în
lanţurile trofice din biocenozele acvatice
- au importanţă ştiinţifică în explicarea evoluţiei lumii vii
Reprezentanţi
Încr. Sarcomastigofore – cuprinde protozoare care au ca organe de deplasare flageli sau
pesudopode (prelungiri ale protoplasmei, pseudos gr. – fals, podos gr. – picior).
Euglena gracilis – specie acvatică, prezintă corp fusiform cu doi flageli inegali, cloroplaste şi
stigmă; are nutriţie mixotrofă
Noctiluca miliaris – specie comună în Marea Neagră, are corp sferic de 1-2 mm diametru, un
flagel şi un tentacul, deseori apare în cantităţi aşa de mari încât apa devine fosforescentă, fiind
numită “lumânarea de mare”
Trypanosoma gambiense – specie parazită, produce boala somnului, transmisă de musca ţeţe
Încr. Ciliofore – cuprinde protozoarele cele mai evoluate, include infuzorii (frecvenţi în infuzii),
care au ca organe de deplasare cilii
Paramecium caudatum – parameciul (pantofiorul), preferă apele murdare, bogate în bacterii

2. Etapele dezvoltării embrionare a metazoarelor

În cursul dezvoltării oricărui metazoar (meta gr. – al doilea, zoon gr. – animal, animal cu celule
diferenţiate) se diferenţiază celule somatice şi celule sexuale (spermatozoizi şi ovule). Prin
fuziunea spermatozoidului şi ovulului se formează zigotul, refăcându-se starea diploidă a
numărului de cromozomi. Din zigot se va dezvolta un organism complet, informaţia necesară
procesului de diferenţiere fiind stocată în nucleu. În dezvoltarea indivizilor oricărei specii,
caracterele taxonilor superiori (încrengătură, clasă) se schiţează înaintea celor tipice pentru
taxonii de rang inferior (ordin, familie, gen, specie). Procesele dezvoltării merg de la general la
specific, explicând principiul lui Haekel: ”Ontogenia repetă filogenia”. După fertilizare se
succed segmentarea şi blastularea. Zigotul unicelular începe să se dividă prin mitoză şi formează
un agregat sferic de celule (morulă). Prin diviziune celulară, morula se transformă în blastulă.
În interior, aceasta prezintă o cavitate denumită blastocel, înconjurată de celule care constituie
blastodermul. Acesta este stadiul monodermic.
Evoluţia în continuare a blastulei (gastrulaţia) duce la faza de gastrulă, care este o fază
didermică. În această fază, gastrula prezintă două foiţe embrionare: ectoderm şiendoderm.
Animalele la care structurile corpului se diferenţiază din ectoderm şi endoderm se numesc
diploblaste.
La altele, mai evoluate, dezvoltarea embrionară continuă prin formarea celei de-a treia foiţe
embrionare, situată între ectoderm şi endoderm, mezodermul. Aceste metazoare se vor numi
triploblaste.
Celomul este cavitatea adevărată a corpului, care ocupă spaţiul dintre tubul digestiv şi
pereţii interni ai corpului, adăpostind organele interne.
• metazoarele triploblaste lipsite de celom se numesc acelomate, de exemplu
platelminţii.
• metazoarele la care se diferenţiază celomul, se numesc celomate şi prezintă o
structură “tub în tub” (tubul extern este reprezentat de peretele corpului, tubul intern
este tubul digestiv, iar spaţiul dintre ele este celomul).
Încrengăturile celomatelor se distribuie în două ramuri evolutive: Protostomia şi
Deuterostromia.
􀂾 - în ramura, Protostomia, sunt încadrate moluştele, anelidele şi artropodele, metazoare al
căror blastopor se transformă în orificiu bucal
􀂾 - echinodermele şi cordatele sunt grupate în ramura Deuterostomia, metazoare al căror
blastopor se transformă în anus, gura apărând secundar.

3. Încrengătura Spongieri (Porifera, porus lat. - por, orificiu, fera - a purta).

Spongierii, organisme pluricelulare în general marine, au pe suprafaţa corpului pori şi canale
care constituie un sistem de hrănire, prin filtrare, foarte potrivit cu viaţa sedentară.
Se cunosc aproximativ 5000 de specii marine răspândite la toate adâncimile şi doar 150 care
populează apele dulci sau salmastre.
Numeroase specii de peşti, moluşte, crustacei, briozoare sunt comensale sau parazite pe sau în
spongieri. Unele specii de poriferi cresc pe alte animale. Există specii de crustacei care folosesc
fragmente din corpul spongierilor pentru camuflaj sau protecţie. Spongierii eprezintă o sursă de
hrană pentru peştii de recif.
Spongierii datează din Precambrian şi Cambrian.
Din această încrengătură fac parte:
􀂾 Clasa Calcarea- spongieri cu scheletul format din spiculi calcaroşi,
􀂾 Clasa Hexactinellida -spongieri cu scheletul format din spiculi silicioşi cu şase axe
􀂾 Clasa Demospongiae-spongieri cu schelet format din spiculi silicioşi şi/sau spongină (un
colagen specializat)
Dimensiunile spongierilor variază de la câţiva mm la peste 2m diametru. Corpul lor radiar
simetric sau lipsit de simetrie, are aspect de amforă, potir, cupă, ramificaţii arborescente, cruste.
Unele specii sapă depresiuni în cochiliile moluştelor sau în stânci. Sunt animale sesile, cu toate
că embrionii lor înoată liber, lipsite de ţesuturi şi organe adevărate, ale căror celule prezintă un
anumit grad de independenţă.
Viaţa sedentară explică lipsa unui sistem nervos evoluat sau a organelor de simţ.
Peretele corpului este organizat pe trei tipuri structurale, care sunt, în ordinea creşterii
complexităţii anatomice:Ascon, Sycon, Leucon.
􀂾 Spongierii organizaţi pe tipul Ascon sunt simpli, tubulari. Apa intră prin pori minusculi într-o
cavitate denumită spongocel, căptuşită cu coanocite. Prin bătaia cililor apa este antrenată în
spongocel şi eliminată prin oscul. 􀂾 Spongierii cu organizare de tip Sycon s-au format din
spongieri asconoizi cu care se aseamănă. Prezintă un corp tubular prevăzut cu un singur oscul,
dar peretele corpului, mai gros şi mai complex, conţine tuburi radiare, căptuşite cu coanocite,
deschise în spongocel. Particulele alimentare sunt preluate de către coanocite ai căror flageli
forţează apa să pătrundă în spongocel, de unde se va elimina la exterior prin oscul. Aceşti
spongieri nu formează de obicei colonii ramificate.
􀂾 Organizarea pe tipul Leucon este cea mai complexă şi a permis o creştere a dimensiunii
corpului. Mănunchiuri de camere (coşuleţe vibratile) căptuşite cu coanocite, sunt conectate la
canale inhalante prin care este adusă apa cu particule alimentare şi oxigen şi la canale
exhalante, prin care apa este eliminată.

• Digestia este în întregime intracelulară. Spongierii se hrănesc cu bacterii, alge

microscopice, protiste, material organic în suspensie. Sunt consideraţi filtre ale mărilor,
populaţii mari de spongieri jucând un rol important în reducerea turbidităţii apelor de
coastă. Un singur spongier leuconoid cu un diametru de 1cm şi 10 cm înălţime poate
filtra zilnic 20 l de apă. Puţine specii sunt carnivore.
• Nu există organe respiratorii sau excretoare, ambele funcţii realizându-se prin difuzie în
celule individuale.
• Spongierii se reproduc atât sexuat cât şi asexuat. Reproducerea asexuată se realizează
prin înmugurire şi regenerare care urmează fragmentării.
Spongierii sunt animale hermafrodite. Majoritatea spongierilor sunt vivipari. După fecundaţie
zigotul este reţinut în corpul spongierului şi hrănit din resursele nutritive parentale.
Spongierii au o mare capacitate de refacere a zonelor lezate sau distruse, proces denumit
regenerare. Dacă un spongier este tăiat în fragmente mici sau dacă celulele sale sunt în
întregime disociate dar există factori care favorizează formarea unor mici grupuri sau agregate,
se pot dezvolta noi spongieri. Acest proces se numeşte embriogeneză somatică şi asigură
reorganizarea completă a structurii şi funcţiilor celulelor implicate.
Reprezentanţi
Sycon ciliatum – specie solitară, cu corp ovoidal, înalt de 1-2 cm, trăieşte pe coastele insulelor
Britanice.
Euplectella aspergillum – (coşuleţul Venerei) – este un spongier solitar cu scheletul format din
spiculi şi fibre silicioase, îm pletite sub formă de coş; scheletul are formă cilindrică uşor curbată
de 25-35 cm lungime şi 3-5 cm grosime; trăieşte la mari adâncimi în Oceanul Indian şi în jurul
insulelor Filipine.
Euspongia officinalis – buretele de baie, are ub corp sferic, cu diametrul de 12-30 cm, de
culoare brună sau cenuşie; scheletul este format numai din fibre elastice de spongină, care
formează o reţea; dacă se îndepărtează toate celelalte elemente ale corpului şi se păstrează numai
scheletul, acesta devine foarte elastic şi datorită ochiurilor reţelei, se îmbibă uşor cu apă, fiind
folosit ca burete de baie.
Spongilla lacustris – specie care formează colonii bogat ramificate în apele stătătoare;
areculoare gălbuie, poate ajunge la 30 cm mărime; spongierii dulcicoli mor iarna şi corpul lor se
descompune, doar mugurii lor interni (gemule) iernează.

4. Încrengătura Cnidari (knide gr. - urzică, aria lat. - asemănător sau legat de).
Filumul inventariază peste 9000 de specii şi a primit această denumire datorită unor celule
caracteristice specializate, cnidocite (cnidoblaste), care conţin organite, denumite nematociste.
Aceste celule au în interior o veziculă care conţine un lichid care poate fi urticant sau glutinant.
- cnidocitele urticante paralizează prada
- cnidocitele glutinante se lipesc de pradă.
Sunt răspândite în ape marine în general calde, puţin adânci din zonele tropicale. Nu se cunosc
specii terestre.
- hidrozoarele coloniale se ataşează de cochiliile moluştelor şi de pietre,
- meduzele trăiesc în lacuri sau mări deschise, departe de ţărm, unii ctenofori, moluşte, viermi
plaţi consumă hidrozoare folosindu-le nematocistele pentru propria apărare.
Uneori trăiesc în relaţii de simbioză cu alte animale, adesea în postură de comensali pe cochilie
sau altă suprafaţă a gazdei lor.
Anumite specii de hidrozoare şi de anemone de mare trăiesc pe cochilii de gasteropode locuite de
paguri, asigurându-le acestora protecţie.
Algele unicelulare stabilesc frecvent o relaţie de mutualism cu cnidarii. Prezenţa algelor în
corpul coralilor, care constituie recife limitează răspândirea coralilor la apele puţin adânci,
limpezi, cu lumină suficientă, condiţii care satisfac necesităţile lor fotosintetice.
Aceste tipuri de corali sunt componente esenţiale ale recifelor coraliere, habitate importante ale
apelor tropicale care furnizează cantităţi substanţiale de hrană şi reprezintă o atracţie turistică
Morfologie
Cnidarii trec în general prin două stadii:
- polip, asexuat şi adaptat la viaţa sedentară
- meduză, sexuată, liberă care pluteşte sau înoată.
Deşi par foarte deosebite, ambele prezintă un corp saciform al cărui perete este alcătuit din trei
straturi. Stratul intermediar, mezogleea, este mai puternic dezvoltat la meduze decât la polipi,
asigurând flotabilitatea.
 • Polipii se fixează de substrat printr-un disc pedios. Corpul tubular este prevăzut la un
capăt cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule. Trăiesc izolat sau în colonii.
Coloniile unor specii sunt formate din indivizi diferiţi din punct de vedere morfologic,
fiecare specializat pentru o anumită funcţie: hrănire, reproducere, apărare.
• Meduzele în formă de umbrelă sau clopot, au simetrie tetraradiară şi înoată libere.
Orificiul buco-anal este plplasat pe faţa concavă (subumbrelară), în timp ce tentaculele
se întind la marginea umbrelei

Sistemul nervos
Sistemul nervos al cnidarilor este difuz, celulele nervoase formează un plex situat atât la baza
epidermului cât şi a stratului gastric, constituind două reţele nervoase interconectate. Prelungirile
nervoase formează sinapse cu alte celule nervoase sau joncţiuni, cu celulele senzoriale sau cu
organele efectoare (nematociste sau celule epitelio-musculare). Impulsurile nervoase se transmit
de la o celulă la alta prin eliberarea unui neurotransmiţător din vezicule mici pe o parte a sinapsei
sau joncţiunii.
Reprezentanti
Clasa Hidrozoare - Majoritatea hidrozoarelor sunt forme marine şi coloniale. Ciclul de viaţă
cuprinde atât stadiul de polip, asexuat şi fixat de substrat, cât şi pe cel de meduză, mobilă şi
sexuată.
Hydra viridis - hidra de apă dulce este un polip solitar şi unul dintre puţinii cnidari de apă dulce.
Trăieşte pe frunzele plantelor acvatice, din ape reci, curate. Măsoară 25-30 mm sau se poate
contracta într-o masă gelatinoasă. Se fixează de substrat cu un disc pedios, prevăzut cu celule
glandulare, care permit hidrei să adere la substrat şi de asemenea să secrete o bulă de gaz pentru
plutit.
Clasa Scifozoare Include cnidari la care predomină forma de meduză şi cuprinde cele mai mari
meduze care au un diametru ce atinge 2m (Cyanea) şi o lungime a tentaculelor de 60-70 m
lungime. Majoritatea scifozoarelor mãsoarã 2-40 cm diametru şi plutesc în largul mãrii, alte
specii preferã apele adânci de 3000m. Sunt incolore, portocalii sau roz.
Aurelia aurita – meduză discoidală care poate atinge 40 cm diametru, se întâlneşte şi în Marea
Neagră.
Clasa Anthozoa Cuprinde specii marine solitare sau coloniale, care au doar stadiul de polip şi în
general sunt prevãzute cu schelet. Antozoarele au fost semnalate atât la adâncimi mari cât şi în
ape puţin adânci, în zone tropicale dar şi în zone polare. Anemonele de mare sunt specii
carnivore care se hrãnesc cu peşti sau alte organisme animale uneori minuscule antrenate cu
ajutorul curenţilor ciliari.
Corallium rubrum – formează colonii arborescente ramificate, înalte de 20-40 cm, are culoare
roşie, este frecventă în Marea Mediterană.
Anemonia sulcata – aspect de flori, au un număr mare de tentacule (200) de 10-15 cm lungime,
dispuse radiar, trăiesc în Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană.

5.Încrengătura Platelminte
Caractere generale
(platys gr. -, plat, helmins - vierme).
Această încrengătură reuneşte peste 20 000 de specii. Grupul cuprinde atât specii libere,
încadrate exclusiv în Clasa Turbelariate, cât şi specii parazite, încadrate în Trematode şi Cestode.
Numeroase specii parazite au cicluri de viaţă complicate, cu mai mult de o gazdă: prima gazdă
este un nevertebrat, a doua gazdă este de obicei un vertebrat. Anumite stadii larvare pot fi libere.
Au fost descrise şi câteva specii de turbelariate parazite şi simbionte. Majoritatea turbelariatelor
sunt bentonice, dulcicole, marine sau trăiesc în mediul terestru, în zonele umede.
Morfologie
- dimensiunea corpului viermilor plaţi variază între 1 mm şi 25 m (Taeniarhynchus sp.).
- peretele corpului este un sac musculo-cutaneu având tegumentul unistratificat şi trei straturi
musculare concentrice.
- corpul aplatizat este suplu, foliaceu sau cu aspect de panglică. Printre ţesuturile care se
formează din mezoderm amintim parenchimul, care umple spaţiile dintre organe şi peretele
corpului.
tubul digestiv este format din intestin anterior (orificiu bucal şi faringe) şi intestin mediu (numit
şi stomac). Intestinul posterior şi orificiul anal lipsesc.
- sistem circulator şi respirator nu au. Circulaţia este favorizată de lichidul interstiţial din
parenchim; respiraţia se face prin difuziune pe toată suprafaţa corpului.
- sistemul excretor apare la acest grup pentru prima dată în seria metazoarelor, este
reprezentat de protonefridie (protos gr. – primul, nephros gr. – rinichi).
- sistemul nervos este fie reticular la speciile primitive, fie concentrat şi cefalizat la majoritatea
- organele de simţ sunt reprezentate de ochi, celule chemoreceptoare, celule tactile, toate legate
de sistemul nervos
- sistemul reproducător. Majoritatea sunt hermafrodite, având un sistem reproducător complex,
format din gonade (ovare şi testicule), glande anexe, etc.
Clasa Turbelariate (turbella – mic vârtej).
- produc mici vârtejuri în timpul deplasării
- sunt platelminte libere, trăiesc pe sub pietre în ape dulci, pâraie reci, ori în ape marine; unele
specii sunt tericole, trăiesc în zone tropicale umede
- au corpul sub forma unei frunzuliţe alungite, trunchiat în partea anterioară şi ascuţit posterior.
Reprezentanţi
Dugesia gonocephala – planaria, trăieşte în ape curgătoare curate
Clasa Trematode (trematos gr. – orificiu)
- cuprinde platelminte exclusiv parazite, extern sau intern, cu organismul de formă oval
lanceolată, prezentând organe de fixare (cârlige şi ventuze).
Reprezentanţi
Fasciola hepatica (viermele de gălbeaza) – specie parazită în canalele hepatice la oi, la care
produce boala denumită gălbează.
Clasa Cestode
- include platelminte exclusiv endoparazite, cu corpul turtit dorso-ventral şi alungit sub formă de
panglică
- corpul lor are trei părţi: cap (scolex), gât şi strobil (poate avea între câţiva mm şi 15 m)
Reprezentanţi
Taenia solium – tenia, specie parazită în tubul digestiv la om, gazdă intemediară fiind porcul la
care se dezvoltă stadiul larvar

6. Încrengătura Nemertieni – caractere generale, reprezentanţi

- majoritatea sunt viermi marini, există şi câteva specii dulcicole şi terestre în zonele tropicale
umede
- au corpul lung, nesegmentat, în general subţire, turtit dorso-ventral, de la câţiva milimetri până
la 3 metri lungime
- se caracterizează prin prezenţa unei trompe (proboscis), situată într-un orificiu al trompei, aflat
pe lângă orificiul bucal
- sunt în majoritatea cazurilor animale prădătoare care prind şi omoară prada cu ajutorul trompei
şi apoi o înghit, tubul lor digestiv fiind dilatabil
- sistemul digestiv constă din intestin anterior, mediu şi posterior; în relaţie cu tubul digestiv este
trompa, organ musculos cu rol în reţinerea hranei
- sistemul circulator apare pentru prima dată în seria animală şi este reprezentat de trei vase
longitudinale principale, reunite din loc în loc prin vase transversale
- sistem repirator nu există, respiraţia este cutanee
- sistemul excretor este protonefridial
- sistemul nervos este reprezentat de doi ganglioni cerebroizi de la care pleacă nervi la organele
senzitive cefalice
- organele de simţ sunt reprezentate de celule senzitive tactile şi chemoreceptoare răspândite pe
tot corpul, mai ales în regiunea cefalică; mai prezintă în regiunea cefalică organele frontale
(conţin celule senzitive şi glandulare) şi una sau mai multe perechi de ochi.
- reproducerea este sexuată, sexele sunt separate
- au capacitate mare de regenerare din bucăţi ale corpului
Reprezentanţi
Lineus longissimus specie de aproximativ 3 m lungime, trăieşte în Marea Nordului

7. Încrengătura Anelide
- sunt animale acvatice (marine şi dulcicole) şi terestre, târâtoare ori sedentare, unele fiind
parazite
- cuprinde animale cu corpul vermiform (cilindric şi alungit antero-posterior), format din mai
multe segmente care se repetă, adică metamerizat.
morfologic, corpul lor prezintă 3 porţiuni distincte:
- porţiunea cefalică formată din prostomiu (lobul cefalic) şi metastomiu (segmentul unde se află
orificiul bucal)
- a doua porţiune este soma (corpul), formată din segmente separate la care unele organe
(nefridii, gonade, ganglioni nervoşi) se repetă
- ultima porţiune este pigidiul (segmentul anal); în faţa acestui segment se află o zonă cu celule
nediferenţiate în care se formează segmente noi în timpul creşterii animalului
- cavitatea corpului este un celom adevărat
- tubul digestiv este format din intestin anterior, mijlociu şi posterior
- sistemul circulator este format dintr-un vas principal dorsal şi unul ventral legate între ele prin
sisteme capilare în fiecare segment
- sistemul repirator – la unele specii apar pentru prima dată în seria animală branhii
(expansiuni ale peretelui corpului bogat vascularizate); la celelalte specii respiraţia este cutanată
- sistemul excretor este reprezentat de metanefridii
- sistemul nervos este format din ganglioni cerebroizi (situaţi în lobul cefalic) şi un lanţ
ganglionar de tip scalariform (câte doi ganglioni în fiecare segment) de la care pornesc nervi în
tot corpul
- organele de simţ sunt situate în zona cefalică, procesul de cefalizare fiind consecinţa modului
activ de viaţă şi a trecerii la simetria bilaterală
Clasa Polichete – cuprinde anelide cu corpul prevăzut cu un număr variabil de segmente (10-
800), cele trei regiuni ale corpului fiind bine distincte; soma prezintă segmente purtătoare de
parapode, organe care folosesc animalului în deplasare, la formele natante sunt lăţite şi folosesc
la înot; pe peripode au smocuri de peri (cheţi) de unde denumirea de polichete.
Reprezentanţi
Nereis diversicolor – specie prezentă în Marea Neagră
Clasa Oligochete – cuprinde anelide caracterizate prin lipsa parapodelor şi prezenţa pe suprafaţa
corpului a unui număr mic de peri; sunt animale terestre sau acvatice dulcicole şi salmastre care
se hrănesc cu materie organică în descompunere, cadavre sau cu animale mici, protozoare, etc.;
lumbricidele consumă sol din care extrag substanţe hrănitoare; glandele calcogene situate în zona
faringiană şi esofagiană neutralizează prin secreţiile lor acizii humici din sol; râmele contribuind
astfel la afânarea şi amendarea solurilor.
Reprezentanţi
Lumbricus terrestris – râma comună, larg răspândită în emisfera nordică, trăieşte în sol, în
regiuni cultivate, păduri, pajişti, etc.
Clasa Hirudinee – sunt numite popular lipitori, au număr constant de segmente – 34 (excepţional
31) lipsite de parapode şi în majoritatea cazurilor fără peri; au ventuze la cele două capete ale
corpului; sunt, în general, specii dulcicole, puţine fiind marine sau tericole; sunt animale
ectoparazite sau răpitoare.
Reprezentanţi
Hirudo medicinalis – lipitoarea comună, specie frecventă în Europa, nordul Africii şi Asia de
sud-vest, prferă apele stătătoare, bogate în vegetaţie; are 10-15 cm lungime, are fălci chitinoase
cu care taie pielea animalelor pe care le parazitează temporar sugându-le sângele.
8. Încrengătura Moluşte
- cuprinde metazoare eucelomate nesegmentate cu corpul moale (molis, moluscus – moale).
- au corpul unitar, de forme şi mărimi variabile, de la câţiva milimetri până la 20 – 28 m, format
în general din cap, picior şi masă viscerală
- masa viscerală este acoperită de un pliu al peretelui corpului – mantaua – care secretă cochilia
- tegumentul este unistratificat, printre celulele epiteliale se află celule secretoare de mucus sau
de substanţe calcaroase care formează cochilia
- sistemul digestiv este format din intestin anterior, mediu şi posterior; intestinul anterior se
diferenţiază în: cavitatea bucală, faringe, esofag şi stomac
- sistemul respirator este în general branhial
- sistemul circulator prezintă inimă şi vase, acestea se varsă în lacune (părţi din cavitatea
primară a corpului necăptuşite cu endoteliu); sângele scaldă toate organele interne, trece la
branhii unde se oxigenează şi reintră în circuit
- sistemul excretor este reprezentat de metanefridii (organe Bojanus) cu structură asemănătoare
cu a rinichilor
- sistemul nervos este de două tipuri:
• tip amfineur la cele inferioare – reprezentat de un inel nervos periesofagian şi 4 cordoane
nervoase longitudinale
• tip ganglionar la cele evoluate
- organele de simţ sunt reprezentate de ochi, statocişti, organe chemoreceptoare şi tactile
- sistemul reproducător – la majoritatea moluştelor organele sexuale sunt separate, existând şi
reprezentanţi hermafrodiţi
Clasa Gastropode (Gasteropode) – sunt denumite popular melci
- populează mările, apele dulci şi uscatul
- pe cap se află tentaculele şi ochii
- piciorul este de obicei lat şi are formă de talpă
- masa viscerală şi cochilia sunt spiralate – corpul prezintă simetrie helicoidală
Reprezentanţi
Cypraea tigris – ghiocul, trăieşte în Oceanul Indian, are cochilia ovală, cu aspect de porţelan,
lungă de 7 – 9 cm.
Murex brandaris – trăieşte în Marea Mediterană, conţine un pigment roşu numit purpură, izolat
pentru prima data de fenicieni în antichitate din această specie.
Helix pomatia – este o specie frecventă în păduri, parcuri şi grădini, preferă locurile umbrite, se
întâlneşte pe timp ploios, în timp secetos se ascunde.
Limax cinereoniger – specii fără cochilie
Clasa Bivalve – cuprinde mai ales specii marine, mai puţine dulcicole
- capul se reduce
- piciorul are formă de lamă de secure
- cochilia este formată din valve perechi, de obicei simetrice
Reprezentanţi
Anodonta cygnaea – scoica de baltă este o specie larg răspândită în Europa, trăieşte în apele
stătătoare şi lent curgătoare, înfiptă în mâl sau în nisip, doar extremitatea posterioară a corpului
iese în afară.
Arca noae – specie de 4 – 6 cm, trăieşte în Marea Mediterană
Unio pictorum – specie dulcicolă
Clasa Cefalopode – cuprinde moluşte exclusiv marine
- au corpul format din cap şi masă viscerală
- pe cap în jurul orificiului bucal se află braţele (8, 10 sau mai multe)
Reprezentanţi
Nautilius pompilius – are o cochilie de 20 – 27 cm diametru, trăieşte în Oceanul Indian şi
Oceanul Pacific
Sepia officinalis – are un corp de 20 – 30 cm lungime, 8 braţe mai scurte şi 2 braţe prehensile,
mai lungi; prezintă o glandă cu cerneală, bine dezvoltată
Octopus vulgaris – are 8 braţe, care împreună cu corpul ajung la 3 m lungime.
9. Încrengătura Artropode
- cuprinde peste două treimi dintre speciile de vieţuitoare
- este cel mai diversificat grup sub aspect morfo-structural, ecologic şi etologic
- au derivat din linia evolutivă a anelidelor, păstrând unele asemănări cu acest grup, dar în cursul
evoluţiei au ajuns la adaptări specifice care le-au permis cucerirea tuturor mediilor de viaţă
- procesul de cefalizare se accentuează, capul purtând organe senzitive (ochi, antene), orificiul
bucal şi apendicele bucale
- segmentele corpului poartă câte o pereche de apendici, constituite din mai multe bucăţi numite
articole, alcătuirea care a dat denumirea grupului de artropode (arthron gr. – articol, podos –
picior)
- tegumentul artropodelor este unistratificat, format din celule epiteliale şi celule glandulare şi
secretă la exterior cuticula; aceasta are rol protector al corpului şi rol de schelet extern; în timpul
creşterii artropodelor cuticula este înlăturată sub formă de exuvie, fiind înlocuită de alta nouă
- musculatura este în legătură cu segmentele corpului sau cu articolele apendicilor, nu mai
formează sac musculo-cutaneu
- sitemul digestiv este format din intestin anterior, mediu şi posterior; orificiul bucal este
înconjurat de piesele bucale cu rol în luarea şi mărunţirea hranei
- sistemul respirator este format din branhii la speciile acvatice, iar la formele terestre din
plămâni (înfundături tegumentare unde are loc schimbul de gaze) sau din trahei (tuburi bogat
ramificate care duc aerul la ţesuturi)
- sistemul circulator este format din inimă şi vase şi aici existând sinusuri unde sângele scaldă
toate organele corpului
- sistemul excretor este format, la unele artropode din metanefridii, iar la altele din tuburile lui
Malpighi, care extrag excreţiile şi le conduc în intestin
- sistemul nervos este format din creier şi lanţul ganglionar ventral reprezentat prin câte o
pereche de ganglioni în fiecare segment
- organele de simţ – simţurile tactil, olfactiv şi gustativ sunt asigurate de papile specifice, simţul
vizual fiind bine dezvoltat, asigurat de oceli sau ochi compuşi
- sistemul reproducător – sexele sunt în general separate, reproducerea fiind bisexuată, existând
şi cazuri de partenogeneză (dezvoltarea indivizilor din ouă nefecundate)

10. Subîncrengătura Chelicerate - scorpioni, păianjeni, căpuşe

- cuprinde artropode denumite popular scorpioni, păianjeni, căpuşe
- corpul lor este alcătuit din două părţi:
• prosoma corespunzînd cu regiunea cefalică şi toracică contopite (cefalotorace); primele
două segmente, considerate cefalice, poartă o pereche de apendici numite chelicere şi
respective pedipalpi; chelicerele sunt dispuse anterior gurii şi au rolul de a apuca, reţine şi
paraliza prada; pedipalpii au rol fie în reţinerea prăzii fie au rol tactil, înlocuind antenele
care la chelicerate lipsesc
• opiostoma (abdomen), în general fiind lipsit de apendici
Clasa Arahnide – cuprinde cele mai multe şi mai tipice grupe de chelicerate care, cu puţine
excepţii, trăiesc în mediul terestru.
- pe prosoma prezintă 2 – 8 ochi simpli şi ventral 6 perechi de apendice: chelicere, pedipalpi şi 4
perechi de picioare
Ordinul Scorpionide – cuprinde arahnide de dimensiuni mai mari la care ultimul segment al
corpului se termină cu un ţep legat de o glandă cu venin.
Euscorpius carpathicus – singurul reprezentant al ordinului în ţara noastră, trăieşte în regiunile
sudice, sub pietre şi sub scoarţa copacilor
Ordinul Araneide – cuprinde arahnidele numite popular păianjeni; chelicerele au o gheară
străbătută de un canal prin care se scurge veninul produs de o glandă.
Araneus diadematus – păianjenul cu cruce, prezintă pe opiostoma pete dispuse sub formă de
cruce
Ordinul Acarieni – cuprinde arahnide de talie mică (1 – 3 mm), parazite pe plante sau animale,
răpitoare, uneori detritifage.
Ixodes ricinus – căpuşa, specie larg răspândită în Europa, parazitează pe diferite vertebrate, mai
ales pe mamifere
Sarcoptes scabiae – râia, parazitează în pielea omului, chelicerele au formă de cleşte, servesc la
săparea galeriilor în pielea omului

11. Clasa Insecte

– este grupul cu cele mai multe specii din lumea animală, care au cucerit toate mediile de viaţă.
- corpul insectelor este format din trei părţi distincte: cap, torace şi abdomen
- capul poartă oceli, o pereche de ochi compuşi, antenele şi trei perechi de apendice bucale
aşezate în jurul orificiului bucal; piesle bucale formează aşa numita armătură bucală, cu rol în
luarea hranei; armătura bucală este adaptată în general modului de hrănire specific fiecărui grup
de insecte, toate provenind din tipul primar, adaptat la rupt şi mestecat; alte tipuri de aparate
bucale reprezentative la insecte sunt: pentru rupt, supt şi lins; pentru înţepat şi supt, etc.
- toracele este format din 3 segmente, pe fiecare prinzându-se câte o pereche de picioare –
insectele sunt numite şi hexapode
- majoritatea insectelor au ca organe de locomoţie şi aripi, în general două perechi, plasate pe
torace; aripile sunt expansiuni ale peretelui corpului în care pătrund trahei, sânge şi nervi; în
funcţie de gradul de sclerificare, aripile insectelor pot fi: membranoase, pergamentoase, puternic
sclerificate (elitre).
- abdomenul este format din 12 segmente, 8 şi 9 fiind segmentele genitale
- în tegument se află glande exuviale (secreţia lor are rol în năpârlire), glande secretoare de
venin, feromonale, etc.
- musculatura este bine dezvoltată, fiind folosită la acţionarea pieselor bucale şi mişcarea
antenelor, la acţionarea aripilor şi picioarelor, în procesele respiratorii şi circulaţia sângelui
- organele de simţ sunt bine dezvoltate, ca urmare a vieţii lor active; există receptori tactili şi
olfactivi (pe antene), gustativi (pe piesele aparatului bucal); ochii compuşi formează imaginile
prin apoziţie (punct cu punct) în cazul vederii diurne sau prin superpoziţie (vederea nocturnă).
reproducerea
aproape toate insectele au sexele separate, hermafroditismul fiind foarte rar
sistemul reproducător etse reprezentat de gonade, gonoducte şi glande anexe (ca sistem
reproducător intern) şi de genitali, respectiv apendici care folosesc la împerechere şi depunerea
pontei (ca anexe genitale externe)
fecundarea este internă, fiind adesea precedată de manifestări comportamentale caracteristice
fiecărei specii în care are loc comunicarea dintre sexe (chimică sau vizuală), apropierea acestora,
apoi manifestări de “curtare”, urmată de acuplarea propriu-zisă
urmează depunerea ouălor, individual sau sub formă de pontă (grupuri de ouă), în locuri căutate
instinctual de femele pentru ca larvele să se poată hrăni
în funcţie de numărul stadiilor prin care trec insectele, dezvoltarea lor poate fi heterometabolă
(ou, larbă, adult) sau holometabolă (ou, larvă, pupă, adult)
- unele insecte, mai ales din zona temperată, în cursul vieţii intră în diapauză – încetinire la
minimul vital a proceslor din organism, din cauza condiţiilor improprii dezvoltării; diapauza
poate interveni în orice stadiu al dezvoltării; în general există diapauza estivală şi diapauza
hiemală

12. Subclasa Pterigote

– cuprinde insecte cu aripi sau care au avut aripi în cursul evoluţiei lor şi le-au pierdut ca urmare
a adaptării la anumite moduri de viaţă.
Ordinul Odonate – cuprinde insecte de dimensiuni mijlocii şi mari, cu capul ortognat (orientat în
jos, perpendicular pe axul corpului), mobil, prins de torace printr-un gât subţire
Libelulla depressa – libelula, trăieşte pe malul apelor stătătoare şi lin curgătoare
Ordinul Blatoidee (Blatarii) – sunt insecte de talie mijlocie şi mare cu aripile uneori reduse sau
puternic atrofiate, mai ales la femele.; trăiesc în medii naturale sau sinantrope, consumţnd hrană
de origine vegetală; sunt active noaptea sau la întuneric, fiind insecte lucifuge.
Blatta orientalis – gândacul negru de bucătărie
Ordinul Mantodee – sunt insecte mari, răpitoare, heliofile; sunt foarte lacome, înregistrându-se
cazuri de canibalism (femela atacă masculul şi-l mănâncă, chiar în timpul împerecherii)
Mantis religiosa – călugăriţa, insectă de 5 – 6 cm lungime, masculul fiind mai mic decât femela;
trăiesc în locuri uscate şi însorite, pe vegetaţie ierboasă.

13. Ordinul Ortoptere – în general sunt insecte mari, unele ating 20 cm lungime; la unele specii
prima pereche de picioare este adaptată la săpat (coropişniţa) la altele ultima pereche este
adaptată la sărit (greierele); aripile anterioare sunt pergamentoase (tegmine); se caracterizează
prin organe stridulante (nervuri îngroşate şi o “oglindă” amplificatoare a sunetelor) situate la
baza tegminelor şi organe timpanale (situate pe tibiile picioarelor anterioare) bine dezvoltate;
produc sunete prin frecarea bazelor tegminelor între ele.
Gryllus campestris – gerierele de câmp
Gryllotalpa gryllotalpa – coropişniţa
Locusta migratoria – lăcusta călătoare, stridulează prin frecarea femurului posterior de tegmină

14. Ordinul Coleoptere – este grupul cel mai numeros de insecte (cca. 300.000 de specii) la
care aripile anterioare sunt puternic chitinizate, lipsite de nervuri, se numesc elitre, în poziţie de
repaus acoperă şi protejează aripile posterioare şi abdomenul.
Coccinella septempunctata – buburuza
Lucanus cervus – rădaşca
Melolontha melolontha – cărăbuşul de mai
Cerambyx cerdo – croitorul
Leptinotarsa decemlineata – gândacul de Colorado

15. Ordinul Lepidoptere

– cuprinde insecte caracterizate prin aripile lor membranoase, acoperite cu peri solziformi
(lepidos gr. – solz).
Bombyx mori – fluturele de mătase
Saturnia pyri – fluturele ochi de păun de noapte
Acherontia atropos – fluturele cap de mort
Papilio machaon – fluturele coada rândunicii
Pieris brassicae – albiliţa

16. Încrengătura Chordata

1. Sunt animale celomate din grupul deuterostomienilor alături de echinoderme şi hemicordate.
2. Corpul lor este alungit şi prezintă simetrie bilaterală iniţială.
3. Coada se prelungeşte posterior anusului, în unele stadii de dezvoltare. Coada postanală alături
de musculatură şi notocord asigură forţa propulsoare de care au nevoie speciile acvatice pentru a
duce o viaţă liberă. Această structură a evoluat în mod specific pentru a propulsa organismul în
apă. Mai târziu eficienţa sa a crescut odată cu adăugarea înotătoarelor. Dintre mamifere, la om ea
se păstrează sub forma unui rudiment, coccis.
4. Apendicii pereche care au apărut la vertebratele acvatice, s-au adaptat cu succes ca apendici
articulaţi pentru locomoţia în mediul terestru sau ca aripi pentru zbor.
5. Corpul este metamerizat. Segmentarea, dacă este prezentă, se limitează la peretele extern al
corpului, cap şi coadă şi nu se extinde în celom.
6. Corpul este susţinut de o structură a scheletului axial, notocord (noton, gr, spate, chorda lat.,
coardă) care apare în cursul dezvoltării embrionare a tuturor cordatelor şi se menţine în stadiul de
adult la cele inferioare. Alungeşte corpul în partea dorsală a cavităţii corpului. Împiedică
compresia în lungul axei antero-posterioare. Este suficient de flexibil pentru a permite îndoirea
laterală, ca în mişcarea ondulatorie laterală. La vertebrate, cu excepţia ciclostomilor, în jurul
notocordului se dezvoltă vertebre cartilaginoase sau osoase.
7. Endoscheletul provine din mezoderm, ca şi la echinoderme. El permite creşterea continuă
fără năpârlire şi atingerea unor dimensiuni mari. Oferă suprafaţă de inserţie pentru muşchi.
Pentru că se poate îndoi fără scurtare, permite mişcările ondulatorii ale corpului.
8. Sistemul nervos este epineur, are o poziţie dorsală în raport cu sistemul digestiv. Este un tub
nervos plasat dorsal faţă de notocord. La vertebrate, în partea anterioară se dezvoltă encefalul,
posterior, măduva spinării.
9. Tubul digestiv complet este situat sub coarda dorsală. El se întinde în plan sagital şi se
deschide anterior prin stomodeum şi posterior prin proctodeum, ambele de origine ectodermică.
Gura apare secundar. În partea anterioară a intestinului se deschid glandele anexe: ficatul şi
pancreasul. Stilul prădător al primelor vertebrate, asociat cu evoluţia creierului, puternic
diferenţiat şi a organelor de simţ pereche, specializate, a asigurat succesul radiaţiei adaptative a
vertebratelor.
10. Sistemul circulator este închis (cu excepţia urocordatelor). Inima este situată medio-
ventral şi înconjurată de pericard. Sângele circulă în sens antero-posterior prin vasele
dorsale şi postero-anterior prin vasele ventrale. La vertebrate există splină, organ în care are
loc distrugerea hematiilor şi sistem limfatic care drenează mediul intern din ţesuturi.
11. Sistemul respirator este de origine endodermică şi se dezvoltă pe seama faringelui.
Faringele perforat al protocordatelor a evoluat ca un aparat de hrănire prin filtrare. Primii peşti au
adăugat o reţea capilară prevăzută cu pereţi subţiri permeabili gazelor, îmbunătăţind eficienţa
transferului dintre sânge şi apa din exterior. Aceste adaptări au condus la evoluţia branhiilor
interne şi la trecerea faringelui de la stadiul de aparat filtrator de hrănire, la stadiul de organ
respirator al vertebratelor acvatice.
12. Cordatele prezintă o glandă subfaringiană (endostil), omologabilă cu tiroida vertebratelor.
Anumite celule din endostil leagă proteinele iodate. Alte tipuri de celule secretă mucus necesar
pentru reţinerea particulelor alimentare mici, ajunse în cavitatea faringiană. Împreună cu
faringele, endostilul cooperează pentru a crea un aparat eficient de hrănire prin filtrare.
13. Sistemul excretor este reprezentat prin tuburi dispuse metameric, metanefridii la
cefalocordate şi nefroni la vertebrate.
14. Sistemul reproducător este alcătuit dintr-o pereche de gonade la vertebrate. Au în general
sexe separate. Hermafroditismul apare la unele familii de peşti.

17. Peşti cartilaginoşi – Clasa Chondrichthyes

- include peşti cu schelet cartilaginos în tot cursul vieţii; pielea este acoperită cu dinţişori de
origine mixtă dermo-epidermică şi structură de dinte, ca nişte spini, ce se înalţă de pe o plăcuţă.
- dintre peştii cartilaginoşi cu branhii fac parte mai multe ordine fosile şi doar două actuale:
rechinii şi batoidei (rajiformele)
Ordinul rechini (selachiiforme)
- sunt peşti de dimensiuni variate, de la forme ce ating cel mult 1 m lungime (Squalus acanthias
din Marea Neagră) până la forme uriaşe (Cethorinus maximus de 8 m lungime, din largul
Atlanticului şi Pacificului de Nord şi rechinul – balenă – Lamna cornubica, de 20 m lungime,
sau rechinul alb din Marea Sudului – Carcharodon carcharias de 6 m lungime)
- rechinii uriaşi, la care deschiderea fălcilor este de 20-60 cm se hrănesc cu plancton şi peşti
mărunţi
- periculoase pentru om sunt speciile de talie mijlocie, rechinul albastru Carcharhinus glaucus
(3,5 m lungime) din mările tropicale
- importanţa ştiinţifică a acestui grup constă în faptul că aduc indicii asupra faunei mărilor din
perioade geologice trecute
Ordinul batoidei (rajiforme)
- include specii cu corpul turtit dorso-ventral (forma batoidă), adaptaţi la viaţa de pe substratul
marin
- cele mai multe sunt forme mici, de 1 m lungime, unele fiind însă gigantice, ajungând la 5 m
lunginme şi 500 de kilograme
- sunt răspândite în mări şi oceane, trăind în zona litorală, aproape de substratul marin, fiind
înotători foarte buni, în ciuda corpului turtit
- sunt ihtiofage, dar consumă şi nevertebrate
- unele forme, Raja şi Torpedo din Marea Mediterană sunt cunoscute ca peşti electrici, curentul
electric fiind generat de organe electrice (2 pachete de muşchi formate din ţesut muscular
modificat, fără consistenţă, cu aspect gelatinos)
- alte rajiforme sunt veninoase, purtătoare de spin pe coadă, la baza căreia se află o glandă
veninoasă (Trygon pastinaca din Marea Mediterană şi Marea Neagră).
Raja clavata – vulpea de mare, are corpul romboidal, de până la 1 m lungime, trăieşte şi în
Marea Neagră
Torpedo ocellata – torpila de mare, corp discoidal, de cca. 50 cm lungime

. Clasa peşti osoşi (Osteichthyes)

- au scheletul intern osos, parţial sau în întregime
- spre deosebire de peştii carilaginoşi, nu au denticuli pe piele, aceasta fiind acoperită cu solzi
osoşi subţiri, de origine pur dermică
18. Ordinul sturioni sau acipenseriforme
- au corpul fusiform, pielea golaşă sau acoperită cu solzi dispuşi ca steluţe osoase în mai multe
şiruri longitudinale şi scheletul în cea mai mare parte cartilaginos
- toate speciile sunt distribuite numai în emisfera nordică
Familia Acipenseridae
- cuprinde specii marine şi dulcicole, peşti mari, pot avea peste 3 m lungime, care înaintea gurii
prezintă ventral 4 mustăţi
- în bazinele pontic şi caspic, reprezintă o faună ihtiologică relictară (sarmatică); acipenseridele
ponto-caspice actuale sunt specii migratoare, ariile lor de pontă se află în marile fluvii ce se varsă
în aceste mări
- sunt consumatori de nevertebrate din bentosul marin şi fluviatil şi prădători de peşti mărunţi
- au o mare importanţă economică pentru carnea, ficatul şi icrele lor (icrele negre ale morunului)
Acipenser ruthenus – cega, poate depăşi 50 cm lungime
A. stellatus – păstruga, poate ajunge la 2 m lungime
A. guldenstaedtii – nisetrul, poate ajunge la 2 m lungime
Huso huso – morunul, poate atinge 5 m lungime

19. Ordinul Salmoniforme

Salmo trutta fario – păstrăvul indigen, răspândit în ape de munte
Hucho hucho – lostriţa, peşte mare de până la 1,5 m lungime şi 52 kg greutate
Salmo salar – somonul; răspândit în ambele zone litorale – americană şi europeană – ale
Atlanticului, parcurge acelaşi ciclu biologic, în 3 etape: 1.etapa de reproducere în apele dulci, 2.
migraţia în aval pe fluviu a noii generaţii şi migraţia reproductivă în amonte pe fluviu, 3. între ele
se intercalează etapa de creştere (viaţa în mare).
Thymallus thymallus – lipanul, peşte de fluviu, mai frecvent în zona colinară
Ordinul Anghiliforme
Anguilla anguilla – anghila europeană, peşte cu corp serpentiform; specia are 2 arii vitale: 1.
aria de reproducere în apele tropicale din centrul Atlanticului şi 2.aria de creştere în fluvii
boreale europene, reunirea celor două fenomene realizându-se prin migraţie; anghila europeană
migrează ca adult din fluviile europene care se varsă în Ocanul Atlantic de Nord până în Marea
Sargasselor; adulţii depun ponta la adâncimi de până la 1000 m, după care pier; eclozarea
larvelor are loc repede; larvele (leptocefali) plutesc în derivă cu ajutorul curenţilor marini, cele
care ajung, după 2,5 ani, în gurile fluviilor europene, se metamorfozează în anghile.

20. Ordinul Perciforme

- forme marine
Scomber scombrus – scrumbia albastră (macroul), specie ihtiofagă, execută migraţii circulare în
Marea Neagră, urmând migraţia hamsiei
Trachurus trachurus – stavridul, are până la 40 cm lungime, trăieşte în nordul Atlanticului,
Marea mediterană şi Marea Neagră
Xiphias gladius – peştele spadă, atinge 4 m lungime şi 300 kg, răspândit în oceanele Pacific şi
Atlantic
Thunnus thynnus – tonul, 3 m lungime 500 kg, trăieşte în ape oceanice tropicale
Gobius niger – guvid, trăieşte în Marea Neagră
- forme dulcicole
Perca fluviatilis – bibanul
Stizostedion lucioperca – şalăul
21. Clasa Dipnoi
sunt peşti cu respiraţie dublă, branhială şi pulmonară; sunt descendenţi din crosopterigieni; în
devonian erau peşti din largul lacurilor buni înotători, dar, schimbarea condiţiilor climatice din
carbonifer au dus la formarea unor bazine de apă de mică adâncime, înmlăştinite, în care dipnoii
au supravieţuit datorită respiraţiei aeriene
Lepidosiren paradoxa - este un peşte mare (cca. 1 m lungime), din mlaştinile din bazinul
Amazonului; având 2 plămâni, supravieţuieşte cu ajutorul respiraţiei pulmonare când seacă
apele; când apa dispare de tot, se îngroapă în mâl şi cad într-o stare de somnolenţă (somn
estival), cu metabolism încetinit; când bazinul se umple cu apă revin la existența normală.