Cursul 3-Biologia nevertebratelor

C 3-SEM 2
REGNUL METAZOA

Caractere generale:
- eucariote pluricelulare heterotrofe.
- în dezvoltarea lor embrionară parcurg obligatoriu stadiile de blastulă şi gastrulă, celelalte
stadii variind de la filum la filum (Aioanei şi Stavrescu-Bedivan, 2011).
- au o nutriţie heterotrofă, primitiv e de tip intracelular, prin fagocitoză, fiind înlocuită treptat
de cea cavitară.
- reproducerea decurge atât asexuat cât şi sexuat( Aioanei şi Stavrescu-Bedivan, 2011).
- în funcțiem de numărul de foite embrionare pe care-l poseda animalul, clasificăm
metazoarele în didermice (diblsatice) (au două foițe embrionare - ectoderm şi endoderm – din care
rezultă structurile corpului la adult) şi tridermice (triblastice) (au 3 foițe embrionare - ectoderm ,
mezodermul și endoderm).

Dacă protozoarele unicelulare își îndeplineau toate funcțiile specifice viului (sensibilitatea,
mișcarea, excreția, digestia) în cadrul unicei celule, metazoarele au celula integrată într-o entitate de
ordin superior reprezentată de organismul pluricelular. Astfel, celule de același fel (aceeași origine,
formă și structură, îndeplinesc aceeași funcție) se asociază formand tesuturi, iar țesuturile formeaza
organe, iar organele care îndeplinesc aceiași funcție în organism formeaza aparate sau sisteme de
organe. Totalitatea sistemelor de organe formează un organism.

De regulă metazoarelor au o formă a corpului bine definită și constantă între indivizii aceleiași
specii. Astfel, majoritatea animalelor capabile să se deplaseze activ au o simetrie bilaterală a
corpului. Corpul lor este împărţit în două jumătăţi, de regulă în partea stângă și paretea dreaptă
(Pârvulescu, 2010)
Unele animale, mai puțin active au simetrie radiară, când prin axul principal al corpului (axul
oral-aboral) se pot duce mai multe planuri de simetrie.
De asemenea, se cunosc și animale asimetrice. În acest caz prin corpul lor nu se poate duce un
plan de simetrie (Crișan, 2012).
Treptat funcționalitatea organismelor evoluează. Integrarea organismului în mediul de viață,
creșterea și dezvoltarea se realizează prin intermediul funcțiilor de relație (locomoţia, sensibilitata
şi excitabilitate, etc.), a funțiilor de nutriție (digestia, circulația, respiraţia, excreţia) și a funcțiilor de
reproducere.
Desfășurarea acestor funcții se realizează printr-o continuă coordonare pe cale hormonală
si/sau nervoasă.

Diviziunea D I P L O B L A S T E A

Metazoarele diploblastice sunt organisme pluricelulare a căror dezvoltare pornește de la două

foiţe embrionare - ectodermul (foiţa externă) şi endodermul (foiţa internă) (Mustață, Gh.; Mustață,
M.; Costică, 2004, Pârvulescu, 2010; Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011):
-ectodermul, din care se diferenţiază :
- epiderma
- mucoasele,
- organele de simţ,
- sistemul nervos
- stomodeumul (partea anterioară a tubului digestiv)
- organele respiratorii la nevertebrate
- proctodeumul (partea posterioară a tubului digestiv)
-endodermul din care se diferențiază:
- notocordul (component al scheletului axial al cordatelor)

1
 Cursul 3-Biologia nevertebratelor

- organele respiratorii ale cordatelor

- tubului digestiv
Din acest grup fac parte trei încrengături - Porifera, Coelenterata şi Ctenophora

Subdiviziunea P O R I F E R A

Încrengătura (filumul) PORIFERA (SPONGIA)

(lat. ”porus” = por + ”ferre” = a purta; gr. ”spongos”= burete)

Spongierii (denumiți popular bureți de apă)se caracterizează prin:

 organisme pluricelulare cu organizare simplă a corpului - cele mai primitive animale
(metazoare inferioare);
 Animale pluricelulare cu o structură simplă (metazoare primitive);
 Pe suprafața corpul prezenți numeroși pori prin care circulă un curent continuu de apă;
 Au simetrie radiară, dar majoritatea au formă neregulată (lobată, ramificată sau de crustă);
 Scheletul este constituit din fibre de colagen (substanţă proteică), sau este calcaros ori silicios,
sau combinat cu diferite tipuri de fibre de natură organică (spongină);
 Nu prezintă sisteme de organe şi nici ţesuturi adevărate (Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011);
 Sunt organisme filtratoare (filtrează apa, reținând particulele nutritive, in special bacterii);
 Digestia este intracelulară;
 Excreţia şi respiraţia se fac prin difuziune.
 Larvele lor înoată liber iar adulţii sunt sesili, fixaţi de substrat;
 Majoritatea speciilor sunt hermafrodite proterandrice;
 Se reproduc asexuat (prin înmugurire) şi sexuat prin intermediul gameților (ovule și
spermatozoizi);
 fecundaţia este încrucişată şi internă;
 Sunt organisme preponderent marine, dar se cunosc și puține specii de apă dulce (Aioanei și
Stavrescu-Bedivan, 2011);
 În perioadele nefavorabile spongierii generează formațiuni de rezistență, numite gemule sau
sorite.

Morfologia externă
Corpul spongierilor variază mult ca aspect (arborescent, sub formă de cupă, ca o crustă) și
poate avea simetrie radiară sau poate fi lipsit complet de simetrie. Dimensiunea lor variază de la
câţiva mm la peste 2m diametru.
Toate speciile sunt sesile în stadiul adult, iar mişcările lor
sunt limitate (Skolka, 2001).
Majoritatea spongierilor, însă, au forma de urnă care se
deschide superior printr-un orificiu numit exhalant - oscul. Pereţii
corpului sunt străbătuţi de numeroşi pori inhalanţi - ostii..
Prin porii inhalanţi, circulă un flux constant de apă (unii
spongieri mai mari pot filtra 1500 l de apă/zi) din mediul extern,
pătrunde în cavitatea paragastrală (spongocel, atrium, cavitatea
spongierului) şi este apoi expulzată prin oscul (orificiu exhalant) (Aioanei și Stavrescu-Bedivan,
2011).
Structura unui spongier (Gache, 2002)
Organizarea corpului
Sunt animale lipsite de ţesuturi şi organe adevărate, ale căror celule prezintă un anumit
grad de independenţă. Toate activităţile vitale ale spongierilor depind de curentul de apă care
circulă prin corpul lor. Acest flux de apă, continuu, facilitează nutriţia, respiraţia, excreţia şi chiar
reproducerea.

2
 Cursul 3-Biologia nevertebratelor

În constituția peretelui corpului se disting 2 straturi celulare (Radu, 1972): un strat extern sau
dermic (pinacoderm) cu rol protector și un strat intern sau stratul gastric (gasroderm) cu rol în
hrănire. Între cele două straturi celulare se găsește mezogleea (mezohil, ectomezenchim)
gelatinoasă, strat de substanţă anhistă, de consistenţă gelatinoasă (Radu, 1972; Crișan, 2012).
Pinacodermul este constituit din pinacocite. Acestea celule au rol în protecție și sunt subţiri,
cu aspect pielos. Printre pinacocite se găsesc porii inhalanți care reglează fluxul de apă prin
sistemul acvifer (Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011).
Gastrodermul este alcătuit din coanocite (celule cu guleraş şi flagel) şi căptușește partea
internă a peretelui corpului, delimitând cavitatea paragastrală. Coanoctele au rol în antrenarea
particulelor alimentare și în absorbția nutrienților (Radu, 1972).
Celulele mezogleei pot fi de mai multe tipuri:
 mezenchimatoase, colencite - rol conjunctiv şi în secretarea substanţei mezogleice),
reproducătoare (gonocite);
 arheocite - celule totipotente, cu rol și în transportul nutrienţilor spre celulele corpului şi a
excretelor spre exterior;
 tococitele, celule sexuale din care provin gameţii, cu rol în reproducerea sexuată;
 scleroblaste -secretă formaţiuni scheletice (pot fi de natură anorganică - spiculi, ori de natură
organică - fibre de spongină);
 porocite – asigură reglarea circulaţiei apei;
 miocite - rol contractil (Crișan, 2012).

Structura peretelui corpului unui spongier (Pisică, Moglan, Cojocaru, 2002)

Ca modalitate de organizare spaţială, spongierii sunt de mai multe tipuri: ascon, sycon, leucon
Tipul Ascon este cel mai simplu, are formă de urnă sau cupă (spongierii inferiori)(Radu,
1972), cu pinacocitele la exteriorul corpului şi coanocitele la interior, căptuşind o cavitate largă,
cavitatea paragastrală, ce comunică cu exteriorul printr-un orificiu larg,
denumit oscul, cu rol exhalant.
Cele două straturi comunică prin intermediul porocitelor, prin care
apa pătrunde în cavitatea paragastrală, datorită mişcării cililor
coanocitelor (Crișan, 2012).
Tipul Ascon (Pisică, Moglan, Cojocaru,2002)

Tipul Sycon apare în special la spongierii calcaroși find un tip de

organizare mai avansat.
Peretele coprului e mai îngroșat prin pliere, formând alternativ canale inhalante (căptușit cu
pinacocite) şi diverticule ciliate (căptușite cu coanocite).
Diverticulele comunică spre interior cu cavitatea paragastrală prin apopil.
Canalele inhalante comunicarea cu exteriorul spongierului prin niște dechideri numite ostii și
cu diverticulele ciliate prin porii porocitelor.

3
 Cursul 3-Biologia nevertebratelor

Apa pătrunde prin ostii ȋn canalele inhalante, ajunge ȋn

diverticulele ciliate unde sunt reținute particulele alimentare
iar de aici apa iese prin apopil ȋn cavitatea paragastrală de
unde este eliminate la exteriorul spongierului prin
oscul.Rezultatul acestui nou tip de structură a fost creșterea
eficienţei, prin spongier putând să treacă un flux mai mare de
apă. (Radu, 1973,
Crișan, 2012)
Tipul Sycon (Pisică, Moglan, Cojocaru,2002)

Tipul Leucon este cel mai complex din punct de

vedere structural. La acest tip, cutarea peretelui corpului
este şi mai complexă, iar grosimea sa este mult mai mare
decât la tipul Sycon.
Diverticulele ciliate sunt sub forma unor cămăruțe
mai mici si mai numeroase tapetate cu coanocite - coşulete
vibratile.
Apa pătrunde ȋn copul spongierului prin spații inhalante de unde prin canalele inhalante
ajunge la coşuletele vibratile. Din cosulețe apa iese prin canale şi spații exhalante ȋn cavitatea
atrială a corpului.
Tipul Leucon (Pisică, Moglan, Cojocaru,2002)

)
Spongierii nu au sistem nervos propriu-zis. Ei prezintă însă în peretele corpului celule
nervoase care comunică între ele prin mediatori chimici și care controlează anumite contracții
regionale ale corpului. Ca urmare, reacţiile lor sunt în general locale (Gache, 2002).
Scheletul este intern și asigură susținerea mecanică a celulelor și mai puțin protecția
animalului (Skolka, 2001).
Este format din spiculi (sclerite)(calcaroase sau silicioase) şi/sau fibre de spongina de natură
organică.
Fibrele de spongină sunt dispuse ȋn mezoglee sub forma unei rețele elastice (Aioanei și
Stavrescu-Bedivan, 2011). De asemenea, spiculii pot fi întreţesuţi în corpul spongierului, alcătuind
o adevărată reţea, ce formează un puternic schelet de susţinere al spongierului (Crișan, 2012).
Digestia este intracelulară, realizându-se la nivelul coanocitelor.
Hrănirea este microfagă. Particulele alimentare (detritus, organisme planctonice şi bacterii)
pătrund în corp, împreună cu apa. Prin mișcarea flagelului și gulerașului coanocitelor particulele
sunt înglobate în citoplasma acestora unde sunt preluate de vacuolele digestive. Nutrienţii trec prin
difuziune în citoplasma coanocitelor. De acolo nutrienţii ajung la restul celulelor corpului, fie tot
prin difuziune, fie purtaţi de arheocitele din mezoglee. Produşii neasimilabili sunt eliminaţi în
cavitatea atrială şi de aici în exterior prin oscul (Gache, 2002; Crișan, 2012).
Respiraţia
Schimbul de gaze se realizează pe toată suprafaţa spongierului. Respirația se realizează la
nivelul coanocitelor, iar dioxidul de carbon (CO2) rezultat prin procesele metabolice trece în apă,
prin oscul (Gache, 2002; Crișan, 2012).
Excreţia
Nu au structuri excretoare (Gache, 2002)
Evacuarea produșilor de excreție se realizează pe toată suprafaţa corpului prin intermediul
curenţilor de apă (Crișan. 2012).
Reproducerea

4
 Cursul 3-Biologia nevertebratelor

Spongierii se înmulţesc atât asexuat (stolonizare și înmugurire) cât şi sexuat (formarea de

ouă în urma fecundației).
Înmulţirea asexuată
Reproducerea asexuată a spongierilor se poate face prin stolonizare (creştera unor prelungiri
pe care se formează muguri), înmugurire externă (apariţia unor muguri pe suprafaţa corpului) sau
prin formarea unor agregate celulare (gemule şi sorite). De asemenea, la numeroase specii este
present fenomenul de regenerare (Gache, 2002).
Stolonizarea presupune apariţia unor structuri alungite numite stoloni care se formează de la
baza spongierului şi care cresc ca nişte rădăcini. Din loc în loc, pe aceşti stoloni se dezvoltă muguri
care dau naştere la noi indivizi.
Înmugurirea externă presupune formarea unor muguri externi pe corpul spongierului mamă.
Aceşti muguri cresc, se îngustează bazal, iar în regiunea apicală se formează osculul. Uneori,
mugurii se desprind şi ajung pe fundul apei unde dezvoltă noi indivizi sau râmân atașați de corpul
spongierului mamă formând colonii.
În conduiții nefavorabile ae produce o înmugurirea internă în urma căreia rezultă formaţiuni
de rezistenţă: sorite (în special la spongierii marini) şi gemmule (în special la spongierii de apă
dulce) (având la exterior un înveliş gros, întărit cu spiculi, iar la interior arheocite - în cazul
gemulelor şi toate tipurile de cellule - în cazul soritelor). Aceste structuri rămân pe fundul până
când condițiile de mediu devin favorabile și generează un nou spongier (Aioanei și Stavrescu-
Bedivan, 2011; Crișan, 2012).
Regenerarea
Orice parte a oricărui spongier, care conţine atât amibocite cât şi choanocite, poate,dacă este
ţinut în condiţii corespunzătoare, să dea naştere unui spongier adult.
Înmulţirea sexuată
Spongierii sunt în general hermafrodiţi, monoici (se formează celule sexuale mascule şi
femele pe acelaşi individ). rar dioici (cu sexele separate) Nu se produce autofecundarea deoarece
elementele sexuale mascule se dezvoltă înaintea celor femele (formele proterandrice).
Gameții se formează ȋn mezoglee, din arheocite. Spermatozoizii părasesc corpul
spongierului prin oscul. Aceștia pătrund prin porii inhalanți în corpul spongierului ”mamă” unde
sunt preluați de coanocite sau amibocite spre ovul, pe care-l fecundează (ovulele nu părăsesc corpul
spongierului). Deci, fecundaţia nu este directă. (Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011, Crișan, 2012).
La majoritatea spongierilor primele faze ale dezvoltării larvare au loc în corpul spongierului
mamă. Larva, antrenată de curentul de apă, la un moment dat iese in afara cavitatii centrale a
spongierului mamă, se fixează și dă naștere unui nou spongier (Gache, 2002).
Ecologie și importanță
Majoritatea speciilor sunt marine, foarte puţine specii populează apele dulci.
Multe specii sunt frumos colorate datorită pigmenţilor din stratul dermic (roşu, galben,
orange, verde, purpuriu etc.), dar se decolorează rapid dacă sunt scoşi din apă (din mediul lor
natural).
Majoritatea speciilor sunt organisme filtratoare de mică adâncime unde trăiesc fixate pe
diferite substraturi de pe fundul apei: pietre, tije, cochilii etc. Locomoţia este prezentă numai în
stadiul larvar, când au cili externi; în rest spongierii duc viaţă stând fixaţi de substrat
Datorită sistemului de cavități interne reprezintă o adevărată nișă de habitat pentru numeroase
specii (Skolka, 2011; Crișan, 2012).
Aioanei, F. şi Stavrescu-Bedivan, M., M., 2011. Zoologia nevertebratelor. Manual Universitar.
Ed. Bioflux, Cluj-Napoca.
Crișan, A. și Cupșa, d., 1999. Biologie animală I.Nevertebrate. Ed. Convex, Oradea.
Crișan, A., 2012. Zoologia nevertebratelor. Note de curs.
Gache, C,2002. Biologie animală. Ed. Univ. ”Al. I. Cuza”, Iași.
Mustață, Gh.; Mustață, M., 2001. Origine, evoluţie şi evolutionism. Ed. ”Vasile Goldiș”
University Press. Arad.

5
 Cursul 3-Biologia nevertebratelor

Mustață, Gh.; Mustață, M.; Costică, M., 2004. Regnurile lumii vii. Iaşi.
Pârvulescu, L., 2010.Sistematica și biologia nevertebratelor acelomate. Ghid practic. Ed.
Bioflux. Cluj-Napoca.
Pârvulescu, L., 2010. Sistematica și biologia nevertebratelor acelomate. Ghid practic. Ed.
BioFlux. Cluj-Napoca.
Pisică C-tin, Moglan I., Cojocaru I.,2002. Zoologia nevertebratelor – lucrări practice I, Ed.
Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, vol. I.
Radu Gh, Radu V.V.,Zoologia nevertebratelor, E.D.P., Bucureşti , vol I-II, 1972.
Skolka, M., 2001. Zoologia nevertebratelor. Note de curs. Vol. I. Universitatea Ovidius
Constanța.
Skolka, M., 2011. Taxonomie animală. Nevertebratelor. Universitatea Ovidius Constanța.
1. Care dintre afirmaţii este corectă pentru spongieri?
a) au sistem circulator deschis
b) au corp segmentat
c) nu au ţesuturi adevărate
d) hrana este digerată într-o cavitate gastrovasculară
2. Alegeţi una dintre variante, încât afirmaţia să fie corectă. Digestia spongierilor are loc în:
a) amibocite
b) oscul
c) cavitate gastrovasculară
d) tract gastrointestinal
3. Alegeţi varianta corectă. Spongierii sunt lipsiţi de:
a) tract digestiv complet
b) sistem nervos
c) capacitate de a sintetiza compuşi organici din CO2 şi apă
d) toate variantele de mai sus sunt corecte
e) nici o variantă
4. Alegeţi varianta corectă. Spongierii se hrănesc prin:
a) filtrarea particulelor mici din apă
b) mărunţirea algelor şi bacteriilor din substrat dur
c) paralizarea crustaceilor cu ajutorul celulelor urzicătoare
d) absorbţia nutrienţilor din intestinul gazdei lor
e) nici o variantă corectă
5. Alegeţi varianta corectă. Care dintre următoarele aspecte sunt caracteristice poriferilor?
a) sistem circulator închis
b) cordon nervos ventral
c) larvă mobilă
d) digestie extracelulară
e) nici o variantă corectă
6. Alegeţi varianta corectă. Scheletul intern al spongierilor este alcătuit din:
a) spiculi
b) os
c) cartilaj
d) metanefridii
e) nematociste
7.Trei sau patru dintre următoarele caracteristici se aplică în cazul spongierilor. Care aspect,
dacă este unul, nu este adevărat?

6
Cursul 3-Biologia nevertebratelor

a) au celule cu guleraş
b) sunt formaţi din două straturi de celule cu un strat gelatinos necelular între ele
c) au orificii sau pori în celule specializate prin care intră apa
d) în general nu prezintă simetrie
e) toate aspectele menţionate sunt adevărate.