BIOLOGIA VERTEBRATELOR

SUPORT DE CURS

Lector univ.dr. Carmen Bălescu

C1
INTRODUCERE ÎN STUDIUL DISCIPLINEI
PHYLUM CHORDATA. SUBPHYLUM UROCHORDATA

INTRODUCERE
Biologia și sistematica vertebratelor este o ramură a biologiei, al cărui obiect de
studiu îl constituie cercetarea animalelor în mediul lor de viață natural. Ia în
discuţie morfologia ext., struc. int. funcţiile organismului animal, în strânsă
legătură cu mediul ext.
Tratează aspecte legate de comportamentul animalelor, de origine și evoluţie, de
răspândire precum și taxonomie
În realizarea acestor aspecte, biologia vertebratelor foloseşte date de:
morfologie animală – pt. studiul caracterelor externe ale animalelor
 anatomie animală – pt. studiul caracterelor interne ale organismului animal
 fiziologie animală – pentru studiul funcţiilor organismului
 embriologie – pt. studiul dezvoltării organismului de la stadiul de celula ou, la
stadiul de adult
 histologie –pt. studiul structurii microscopice a org. şi ţesuturilor
 citologie – pt. studiul celulei animale
 genetică – pt. studiul eredităţii şi variabilităţii organismelor
 ecologie – pt. studiul relaţiei dintre diferitele organisme şi mediu
 etologie – pt. studiul comportamentului şi obiceiurile animalelor
 paleontologie – pt. studiul fosilelor; stabilirea vârstei diferitelor fosile şi a
epocilor
 filogenie – pt. studiul originii şi evoluţiei speciilor sau a grupurilor
sistematice mari
 zoogeografie – pt. răspândirea vertebratelor pe glob
 sistematica animală – pt. clasificarea animalelor, după originea comună şi
gradul de înrudire
Studiul vertebratelor, a condus la dezvoltarea unor ramuri ca:
Ihtiologia studiul peștilor,
herpetologiastudiul amfibienilor și reptilelor
ornitologia studiul păsărilor
mamalogia studiul mamiferelor
Biologia vertebratelor ia în discuție și formele de legătură dintre nevertebrate și
vertebrate. Acestea sunt reprezent. de urocordate și cefalocordate, care împreună
cu cu veretbratele constituie filum cordata –ultimul filum al regnului Animalia
 PHYLUM CHORDATA
Caractere generale
-Cordatele sunt animale celomate, deuterostome (caract. prin faptul că anusul
se form.din blastopor, iar gura apare sec. ca o neoformaţie, în cursul dezvoltării
embrionare), cu simetrie bilaterală, cu notocord și sistem nervos tubular, ce se
deosebesc de nevertebrate printr-o structură mult mai complexă
-dintre nr. caractere de sup., cel mai important caracter este apariţia unui schelet
axial intern reprezentat de notocord=coardă dorsală, de origine endodermică ce
susține corpul
-este situat deasupra tubului digestiv şi sub tubul neural
-are aspectul unei baghete elastice şi flexibile, format din celule turgescente,
dispuse ca monezile în fişic, învelite la exterior de o teacă anhistă=nestructurată.
-se păstrează tot timpul vieţii la cordatele inferioare
-la cordatele sup. este înlocuit cu coloana vertebrală
în funcție de prezenţa şi evoluţia ontogenetică a notocordului cordatele reunesc
în 3 grupe
-urochordata, la care notocordul este prezent doar în stadiul larvar şi dispus la
partea posterioară a corpului;
-cephalochordata, la care notocordul este prezent atât la larve cât şi la adult,
dispus pe toată lungimea corpului şi
-vertebrata, la care notocordul este prezent în stadiul embrionar, fiind înlocuit
la adult cu coloana vertebrală.
Sistemul nervos la coradate este tubular situat dorsal faţă de tubul digestiv,
deasupra notocordului; fenomen numit epineurie.
Sistemul digestiv este format din tubul digestiv care este rectiliniu şi din glande
anexe. Partea cea mai dezvoltată este faringele.
La urocordate şi cefalocordate, pereţii faringelui sunt perforaţi de numeroase
orificii, branhiale de unde denumirea de faringotremie, astfel că faringele
îndeplineşte dublu rol digestiv şi respirator.
Sistemul respirator își are originea în partea ant. a tubului digestiv (faringe).
Este branhial la formele acvatice primitive şi pulmonar la cordatele terestre.
Sistemul circulator cuprinde inima, musculoasă, dispusă ventral faţă de tubul
digestiv. Sângele, care conţine elemente figurate circulă de la cap la coadă în
vasul dorsal şi caudalo-cefalic în vasul ventral.
Sistemul excretor e de tip nefridian, cu excepț.urocordatelor
-e format din tuburi excretoare=nefroni ce alcătuiesc rinichii
Sistemul reproducător. Cordatele se reproduc sexuat, excepție urocordatele,
care se reproduc atât sexuat cât şi asexuat prin înmugurire. Sexele sunt de regulă
separate.
Glandele cu secreţie internă sunt specifice cordatelor. Hormonii elaboraţi, au
rol important în creşterea şi dezvoltarea organismului.
Cele mai primitive cordate sunt Urocordatele şi Cefalocordatele, care au apărut
la începutul cambrianului (cu cca 540 milioane de ani în urmă) şi sunt reunite
de unii zoologi, în grupa Protochordata (protos=primul).

SUBPHYLUM UROCHORDATA (TUNICATA)

-sunt animale marine, libere sau fixate, solitare sau coloniale.
-denumirea de urocordate (chorda=notocord, oura=coadă), le vine de la prezenţa
notocordului în coada larvelor. Notocordul este absent la adulţi
-denumirea de tunicata, vine de la tunica ce acoperă corpul
-corpul are forme diferite: de cilindru, de ghindă, de butoiaş, de sac, mai mult
sau mai puţin alungit, ce comunică la exterior prin 2 sifoane:
-sifonul bucal, prin care intră apa şi particulele alimentare;
-sifonul cloacal, prin care iese apa, resturile nedigerate, prod.genitale.
Sistemul tegumentar-epiderma este unistratificată
-conţine celule mucoase şi pigmenţi, care dau culori variate.
-cel. epidermice secretă tunica, formată din tunicină o subst.de natură celulozică
Tunica poate fi opacă, transparentă sau semitransparentă, netedă sau rugoasă.
Sistemul osos e reprez.de notocord, întâlnit la larve în coadă.
La adulți lipsește, excepţie fac reprezentanţii clasei appendicularia
Sistemul musculare reprezentat de fibre musculare netede, longit. sau
circulare prin a căror contracţie se produce mişcarea.
-se găsesc în jurul sifoanelor, în coada larvelor şi adulţilor de apendiculari;
-la nivelul corpului se individualizează sub formă de cercuri complete sau
incomplete (taliacee).
 Sistemul nervos Diferă între larve şi adulţi.
-la larve e tubular format din vezicula cerebrală şi tubul neural.
-la adulţi este reprezentat de un ggl. cerebroid dispus dorsal, la partea superioară
a faringelui.
-de la ganglion pornesc nervi spre diferite organe
Sistemul digestiv începe cu sifonul bucal; urmează faringele
voluminos ce ocupă cea mai mare parte a reg. ant.a corpului.
-e înconjurat de cavitatea perifaringiană = cavitatea peribranhială
-îndeplinește atât rol digestiv cât şi rol respirator
-funcţia digestivă, este dată de partea mediodorsală şi medioventrală.
-faringele prezintă:
-în p.dorsală  şanţul epifaringian = creasta dorsală cu cel.cil
-în p ventrală  endostil, prevăzut cu celule ciliate şi mucoase
-în p. ant. a faringelui se află 2 benzi de celule ciliate, numite arcuri
perifaringiene=arcuri pericoronare; fac legăt.între endostil şi creasta dorsală.
-particulele alimentare din apă, ajung prin sifonul bucal în faringe, unde sunt
aglutinate de celulele mucoase ale endostilului. Apoi sunt dirijate prin mişcările
cililor spre p.ant.a faringelui şi împinse prin arcurile perifaringiene în creasta
dorsală. De aici în esofog, apoi stomac, şi intestin, care împreună au forma
literei U. Intestinul se deschide în camera cloacală și prin sifonul cloacal la ext.
Sistemul respirator e reprezentat de pereţii laterali ai faringelui, bogat
vascularizaţi şi perforaţi de numeroase orificii numite treme = stigme, a căror
pereţi sunt prevăzuţi cu cili. Apa intră prin sifonul bucal în faringe, de aici la
pereţii lat. ai faringelui. Aici are loc schimbul de gaze respiratorii. Prin treme,
apa cu CO2 trece în camera perifaringiană,apoi prin sifonul cloacal la exterior.
Sistemul circulator  este primitiv; vasele de sg.lipsesc
-inima este dispusă ventral, în apropierea stomacului
-sângele incolor e propulsat de inimă prin sinusuri și lacune sanguine
Sistemul excretor lipseşte; substanțele toxice rezultate în urma
metabolismului se acumulează în vezicule dispuse în apropierea int. și eliminate
la ext.; când aceste vezicule sunt numeroase, ele alcătuiesc un „rinichi de
acumulare”.
 Sistemul reproducător  indivizii sunt hermafrodiţi
- urocordatele se reproduc sexuată dar şi asexuată.
-în cazul reproducerii sexuate, din ou — iese o larvă; aceasta este prevăzută
anterior cu 3 papile adezive, şi posterior cu o coadă lungă; prezintă tub nervos
dorsal, inimă ventrală, muşchi segmentaţi ulterior se transformă în adult.
-reproducerea asexuată, se realizează prin înmugurire, cu ajutorul unor muguri
din care iau naştere indivizi numiţi blastozoizi (ce ră mân uniţi unii de alţii
formând colonii); fenomen numit blastogeneză care duce la formarea mai
multor tipuri de indivizi asociaţi
- cuprind 3 clase: Appendicularia, Ascidiacea, Thaliacea
1. CLASA APPENDICULARIA
-cuprinde tunicate libere, plutitoare, litorale dar și pelagice, cca 50 sp.
răspândite în toate mările, mai ales în cele calde
-adulții își mențin coada cu notocord, flancat de benzi musculare cu rol în
mişcare.
-au corpul în formă de ghindă, învelit de o capsulă gelatinoasă, secretată de
celule epidermice numite oikoplaste.
-capsula are rol de protecţie şi de mişcare
-apendicularele îşi petrec cea mai mare parte a vieţii în capsulă, pe care n-o
părăsesc decât în caz de iritare, ulterior şi-o refac; -în int. capsulei,
appendicularele se mişcă prin vâslire cu ajutorul cozii;-faringele nu are cavitate
perifaringiană – și comunică cu exteriorul prin 2 spiracule sau fante branhiale la
niv.cărora se face respirația
-nu au cavitate cloacală
-se reproduc doar sexuat (au un ovar şi 2 testicule)
Ex. Oikopleura dioica; Appendicularia sicula
CLASA ASCIDIACEA
-cuprinde tunicate solitare sau colonialle, fixate ca adult pe substrat, print-o
talpă, sau înfipte în nisip; larva este liberă
-corpul e saciform cu cele 2 sifoane alăturate
-se reproduc atât sexuat cât şi asexuat; reproducerea sexuată se produce
concomitent cu cea asexuată
-ascidiile (cca 150 sp.) populează de regulă reg. litorale ale mărilor şi oceanelor
calde şi temperate, fiind de dimensiuni mici, cele din mările reci sunt mai mari;
-un nr redus se întâlneşte şi în regiunile abisale şi polare
-Ciona intestinalis  solitară, liberă, întâlnită şi în M. Neagră
-corpul cilindric, înalt de 5-15 cm., cu tunica translucidă, cenuşie-verzuie
-Phallusia mammillata  solitară, foarte răspândită; -are corpul saciform,
tunica groasă, cu numeroase proeminențe (tuberculi)
Clavelina lepadiformes  sp. colonială în mările europene
-indivizii formează grupuri cu aspect de peri şi îşi păstrează independenţarmă
-Botryllus schlosseri formă colonială, în M.Mediterană, Oc. Atlantic; -fixată
pe pietre, pe cochilii etc, fiind de diferite culori
-indivizii sunt cuprinşi într-o tunică comună; sunt dispuși într-o rozetă, sifon
bucal propriu, iar sifonul cloacal se deschide spre centru într-o cameră comună;
CLASA THALIACEA
-sunt tunicate libere (cca. 100 sp.), solitare sau coloniale, pelagice, plutitoare
sau înotătoare, fără notocord în stare adultă
-corpul transparent, este în formă de butoiaş cu cele 2 sifoane dispuse la cele
două extremităţi ale corpului.
-faringele, foarte dezvoltat, joacă triplu rol; digestiv, respirator și locomotor. În
reg. faringiană, există muşchi circulari, care prin contracţia lor, elimină apa din
faringe prin cloacă în exterior; acest lucru duce la proiectarea corpului înainte.
-reproducerea se realizează prin alternanţă regulată de generaţii
-reproducerea sexuată este dată de blastozoizi, indivizi solitari sau coloniali ce
sunt de dimensiuni mici şi prezintă gonade
-reproducerea asexuată este dată de oozoid, individ solitar, provenit din ou, de
dimensiuni mari, prevăzut cu stolon, care prin înmugurire formează blastozoizi
Pyrosoma atlanticum
-sp. colonială, liberă, pelagică, având aspectul unui tub închis la un capăt.
-răspândită în apele mărilor şi oceanelor calde şi temperate
-blastozoizii coloniei sunt legaţi între ei printr-o tunică comună.
-fiecare individ al coloniei are sifonul bucal îndreptat în afară, iar sifonul
cloacal se deschide spre interior, într-o cloacă comună
-la partea ant. a faringelui (la nivelul arcurilor pericoronare), există o pereche de
organe luminoase ce produc o lumină fosforescentă roşie-violetă, de unde
denumirea speciei
Salpa fusiformis răspândită în mările calde și temperate
-specie solitară de 1-2 cm, cu tunica transparentă
C2
SUBFILUM CEPHALOCHORDATA=ACRANIATA

Caracteristici generale
-cefalocordatele reunesc animale marine, libere, de dimensiuni reduse, ce
trăiesc în zone litorale, ascunse în nisip
-au notocord ce se întinde din regiunea codală până spre regiunea cefalică de
unde denumirea Cephalocordate = Gr kephale = cap; chorda = coardă=notocord
-nu au craniu diferenţiat de unde denumirea Acraniata = Gr. a = fără; crania =
craniu (fără craniu)
-specia tipică a acestei încrengături este
Branchiostoma lanceolatum (Amphioxus lanceolatum)
Morfologia externă
-este un animal mic de 5 – 7 cm.
-are corpul pisciform, semitransparent, subţiat la cele 2 capete –de unde den. de
Amphioxus
-dorsal şi ventral, tegumentul formează cute, ce alcătuiesc ÎD şi ÎV., care în
regiunea codală se lăţesc şi constituie Codala
-ant. prezintă rostru sub care se află orificiul bucal înconjurat de ciri
-ventral şi posterior se află 2 orificii: porul atripor=abdominal – orificiu prin
care camera perifaringiană comunică cu exteriorul
porul anal – în urma celui atripor, în care se deschide intestinul
-pe laturile corpului există 2 metapleure – pliuri longitudinale ce se întind între
atripor şi orificiul bucal
*Sistemul tegumentar
-este dat de epiderma unistratificată
*Sistemul muscular
-musculatura trunchiului e dată de 2 benzi musculare latero-dorsale, ce sunt
metamerizate
-sunt alcătuite din miomere separate de miosepte (pereţi conjunctivi) în formă de
V, cu deschiderea orientată posterior
*Sistemul osos
-este reprezentat de notocord=coarda dorsală de origine endodermică, -are
formă de baghetă elastică, ce se întinde în tot lungul corpului
-este constituit dintr-o succesiune de (discuri =plachete cordale turtite) ce sunt
cel.turgescente, vacuolizate, care stau ca monedele în fişic, menţinute printr-o
memb.elastică internă anhistă =fără structură, ce asigură elasticitatea și
rezistența
*Sistemul nervos  e tubular, situat deasupra notocordului
-prezintă ant. veziculă cerebrală (frontală), restul tubului neural este străbătut de
canalul medular prevăzut cu MS
-de-o parte şi de alta a tubului nervos se desprind nervii rahidieni cu
dispoziţie metamerică
*Organele de simţ sunt rudimentare
-„ocelii lui Hesse” – situate de-a lungul tubului neural - celule fotosensibile care
suplinesc lipsa ochilor şi recepţionează lumina
-pata pigmentară – cu rol fotoreceptor situat la nivelul veziculei frontale
-celule cu rol tactil, dispuse la nivelul cirilor bucali şi în epidermă
-celule gustative – situate la nivelul velumului
-organe chemoolfactive dispuse la nivelul velumului faringian şi în peretele
corpului
-o fosetă olfactivă – situată deasupra rostrului; rol olfactiv
*Sistemul digestiv asemănător cu cel de la urocordate
-se caracterizează printr-un faringe voluminos, înconjurat de o cavitate
perifaringiană, ce comunică la ext prin porul abdominal=atrial
-funcţia digestivă este dată de peretele ventral și dorsal prevăzuți cu endostil
(cu cel. glandulare şi ciliate), 2 arcuri=șanțuri pericoronare și şanţul
epifaringian = creasta dărsală (cu celule ciliate)
*Sistemul respirator
-funcția respiratorie este dată pereţii laterali ai faringelui, stăbătuți de 90 de
perechi de fante branhiale dispuse simetric, susţinute de ţ. conjunctiv şi
străbătute de vase de sânge
-la nivelul epiteliului fantelor are loc schimbul de gaze:
*Sistemul circulatoreste primitiv
-este reprezentat de un sistem închis de artere şi vene prin care circulă sângele
incolor alcătuit din plasmă (lipsită de hematii)
-inima şi capilarele lipsesc
-în lipsa inimii, circulaţia sângelui este posibilă datorită pereţilor contractili ai
vaselor de sânge şi unor formaţiuni de la baza arterelor branhiale aferente
numite bulbili sau inimi contractile
-circulaţia este completă – sângele venos nu se amestecă cu cel arterial
*Sistemul excretor  e de tip nefridian
-excreția se realizează la nivelul nefridiilor dispuse metameric și prevăzute cu
solenocite (celule excretoare cu flagel
-se cunosc 90 de perechi de tuburi nefridiene dispuse dorsal în regiunea
faringelui, de-o parte şi de alta a şanţului epifaringian
-prin intermediul solenocitelor produşii excreţiei sunt dirijaţi din celom în
interiorul nefridiei; de aici ajung în cavit. perifaringiană prin nefridiopor de
unde vor fi eliminaţi la exterior prin porul abdominal
*Sistemul reproducător
-este reprezentat de m.m. perechi de gonade (26), dispuse metameric în pereţii
laterali ai cavităţii perifaringiene
-nu există gonoductele
-sexele sunt separate
-la maturitate, pereţii gonadelor se rup şi în lipsa gonoductelor, produsele
sexuale sunt eliminate în cavitatea perifaringiană, iar de aici la exterior prin
porul abdominal =atripor
-în urma fecundaţiei care este externă, se formează oul microscopic (100 –120
um) ce este oligolecit =sărac în substanţe nutritive (vitelus).
 SUBFILUM VERTEBRATA=CRANIATA
-vertebratele prezintă trăsăturile de bază a cordatelor
-comparativ cu urocordatele şi cefalocordatele, vertebratele sunt mult mai
perfecţionate şi evoluate, atât d.p.d.v. morfologic, cât şi d.p.d.v al relaţiilor sale
cu mediul înconjurător.
-se numesc şi craniate, pentru că prezintă craniu
-se cunosc cca. 45000 –47000 specii, cu largă răspândire, adaptate la diferite
condiţii de mediu şi la diferite locomoţii: înot, zbor, alergat, sărit, săpat, mers
pe substrat tare, etc.
-vertebratele prezintă membre locomotorii: neperechi la agnate şi peşti și
perechila toate vertebratele cu excepţia agnatelor
*Sistemul tegumentar
-Corpul este acoperit cu un tegument, constituit din: epidermă
(pluristratificată, de origine ectodermică, necheratinizată la vertebratele
acvatice inferioare şi cheratinizată la tetrapode); dermă (de origine
mezoblastică, formată din ţesut conjunctiv); hipodermă – la păsări şi mamifere.
Tegumentul dă naştere la producţiuni cornoase şi glandulare. Pot fi de origine
epidermică, dermă sau mixtă. Dintre producţiunile cornoase: sozii, ghearele,
penele, ciocul, creste, pinten, păr, coarne, copite. Dintre producţiunile
glandulare: gl. mucoase, sebacee, sudoripare, mamare, odorante.
*Musculatura e dezvoltată, intervenind în realizarea unor mişcări ample.
Este metamerizată la agnate, peşti, larve amfibieni
La tetrapode, îşi pierde metameria şi m. se diferenţiează
*Sistemul osos se complică. Se diferenţiează într-un exoschelet şi endoschelet
Endoscheletul, partea importantă a scheletului, cuprinde:
Scheletul axial – reprezentat de:
craniu –format din neurocraniu și viscerocraniu
coarda dorsală – la toate vertebratele în stadiu embrionar, la agnate şi în
stadiu adult
coloana vertebrală – formată dintr-un nr.variabil de vertebre
coaste şi stern
Scheletul apendicular alcătuit din centuri (scapulară, pelviană) şi membre
Oasele sunt legate între ele prin articulaţii mobile, semimobile, imobile (fixe).
 *Sistemul nervos
-atinge cel mai înalt nivel
-coordonează întreaga activitate a organismului şi-l integrează în mediul
ambiant
-d.p.d.v structural este constituit din SNC şi SNP
-d.p.d.v.al vieţii de relaţie este format din Snal vieţii de relaţie şi SNV
- SNC e reprezentată de encefalul şi măduva spinării encefalul este dispus în
cutia craniană şi format din 5 vezicule: telencefal=creierul anterior,
diencefal=creier intermediar, mezencefal =creier mijlociu, metencefal=creierul
mic =cerebelul şi mielencefal=bulbul rahidian
-SNP e reprezentat de nervi rahidieni, cranieni şi ggl n ervoşi.
-SNV se diferenţiează în SNVS şi SNVP
-partea centrală este reprezentată de centri simpatici şi parasimpatici situaţi în
peretele tububului neural
-partea periferică e reprezentată de ggl, situaţi de-a lungul tubului
neural(ggl.laterovertebrali, prevertebrali, intramurali), fibre simpatice şi
parasimpatice
*Sistemul digestiv
-este dispus ventral faţă de coloana vertebrală
-este format din tub digestiv ce se diferenţiază în: cavitate bucală, faringe,
esofag, stomac, intestin ce se deschide în cloacă, respectiv anus la petromizoni,
peştii osoşi, marsupiale şi placentare și
-glande anexe ce pot fi extraparietale– în afara TD, reprezentate de gl salivare,
ficat pancreas
intraparietale – la nivelul pereţilor tubului digestiv; de exemplu:
gl. mucoase, gastrice, intestinale, rectale
-Sistemul respirator
-este branhial – la vertebratele acvatice
-este pulmonar – la vertebratele terestre = tetrapode
-la tetrapode se diferenţiează căile respiratorii reprezentat de: narine, faringe,
trahee şi bronhii şi plămâni
*Sistemul circulator
-cuprinde inima, vase de sânge şi vase limfatice
-inima dispusă ventral, poate fi bi-tri-tetracameral
-prin vasele de sânge: artere, vene, capilare, circulă sângele, ce conţine
plasmă şi elemente figurate
-se întâlneşte un SC -normal: artere – capilare – vene
-port: artere – capilare – vene – capilare –vene
-admirabil: artere–capilare–artere–capilare–vene
*Sistemul excretor
-e constituit din 2 rinichi şi 2 uretere=conducte de evacuare a urinii
-rinichii se prezintă în filogenie şi ontogenie sub 3 tipuri structurale:
pronefros =rinichiul primordial preia produşii de excreţie din celom;
funcţional la adulţii de mixine, unii teleostei, în stadiul larvar al amfibienilor;
este întâlnit şi în dezvoltarea embrionară la toate vertebratele
mezonefros =rinichiul primar – preia produşii de excreţie din celom şi din
sânge şi sunt drenaţi prin ureterul primar=canalul Wolff; funcţional la adulţii
peştilor şi amfibienilor; întâlnit în stadiul embrionar la amniote (reptile, păsări
şi mamifere)
metanefrosul =rinichiul definitiv –preia produşii de excreţie din sânge ce sunt
drenaţi prin ureterul secundar; apare şi este funcţional la reptile, păsări şi
mamifere
-se întâlneşte şi vezica urinară, cu rol de rezervor, de înmagazinare
-poate lipsi la păsări
*Sistemul reproducător
-este alcătuit din: gonade, gonoducte, gl. accesorii gonoductelor; organ
copulator.
-gonadele, reprezentate prin ovare şi testicule sunt perechi; la agnate sunt
neperechi; la păsări lipseşte un ovar
-gonoductele sunt reprezentate de oviducte la femele şi spermiducte la masculi
-la ♀ căile genitale sunt independente de căile excretoare
-la ♂ peştilor cartilaginoşi şi amfibienilor, ureterul primar (canalul Wolff), are
rol urogenital, testiculul fiind în legătură cu partea anterioară a rinichiului
-gl accesorii oviductelor, secretă membrane sec., terţiare
de exp. învelişul gelatinos – înfăşoară ponta amfibienilor
învelişul albuminos – la peşti, reptile, păsări
 învelişul cheratinos
membrane cochiliere
coaja calcaroasă a oului – de la reptile şi păsări
-la mamifere gl accesorii sunt foarte bine dezvoltate
-organul copulator – este întâlnit la vertebratele cu fecundaţie internă
-Fecundaţia este externă la agnate, peştii osoşi, anure
internă la restul vertebratelor
-cele mai multe se înmulţesc prin ouă – fiind ovipare
la peşti, amfibieni, reptile, păsări, monotreme
-sunt şi specii ovovivipare – depun ouă din care ies imediat pui
unele specii de vertebrate
-sunt şi vertebrate vivipare – nasc pui vii
unii peşti, unele reptile, mamifere marsupiale şi placentare
*Dezvoltarea embrionară
-începe odată cu segmentarea oului, ce poate fi totală sau parţială şi se face
diferenţiat în funcţie de mediul în care se dezvoltă embrionul (apă sau mediul
terestru) şi de gradul de evoluţie al animalului
-se întâlneşte o dezvoltare directă – când din ou iese puiul; la majoritatea
vertebratelor; şi o dezvoltare cu metamorfoză – ce implică un stadiu larvar: din
ou – iese o larvă – ce suferă modificări, până ajung în stadiu de adult
-dezvoltarea embrionară are loc în apă: agnate, peşti, amfibieni; în ou: la
reptile, păsări şi monotreme; în uterul matern la mamiferele placentare
-la agnate, peşti, amfibieni deoarece în cursul dezvoltării nu apar foiţele
embrionare se mai numesc şi anamniote
-la reptile, păsări şi mamifere, apar în cursul dezvoltării foiţele embrionare:
amniosul şi alantoida şi se numesc amniote
-reprezentanţii vertebratelor, se grupează în agnate lipsite de fălci şi gnatostome
cu fălci ce se împart în 2 supraclase sau grupe: Pisces şi Tetrapoda
C3
SUPRACLASA AGNATHA
Agnatele sunt cele mai primitive vertebrate acvatice, lipsite de: fălci (de unde
denumirea), dinţi, înotătoare perechi, solzi, regiune occipitală; au gura
rotundă de unde denumirea de ciclostomi. Sunt monorini. Au urechea internă
cu 1-2 canale semicirculare.
Agnatele actuale sunt reprezentate de mixini şi petromizoni
Caracteristicile generale
*Tegumentul este moale
- epiderma este pluristratificatăși prevăzută cu numeroase cel. granuloase și
mucoase; acestea secretă mucus cu rol bactericid şi rol protector (apără corpul
de traumatismele corpurilor ascuţite din apă)
-derma groasă de natură conjunctivă, conţine cromatofori ce dau culoare
tegumentului.
*Sistemul osos  prezintă caractere de primitivitate
-în structura lui intrând ţesut conjunctiv, cartilaginos
*neurocraniu este lipsit de regiunea occipitală, de aceea agnatele sunt
hemicraniate. Plafonul este membranos, format dintr-o membrană
conjunctivă.
*viscerocraniul este alcătuit din numeroase piese cartilaginoase neomologabile
cu cele ale gnatostomilor.
-cuprinde –scheletul bucal format din numeroase cartilaje
–scheletul branhial foarte bine dezvoltat; e format din 8 arcuri
branhiale nesegmentate dispuse dorso-ventral, unite prin bare longitudinale,
formând o cuşcă branhială
*notocordul persistent, se întinde de la baza capului până la vârful cozii, ce o
împarte în 2 lobi simetrici. Codala este protocercă.
-notocordul este înconjurat de formaţiuni de ţ. fibros sau cartilaginos
-se schițează vertebrele, slab dezvolt.
*scheletul apendicular este simplu, cartilaginos, cu structură primitivă. D, C şi
A sunt susţinute de raze cartilaginoase.
 *Sistemul muscular
-musculat. trunchiului e disp.sub forma a 2 benzi musculoase laterale
-este metamerizată, formată din miomere separate prin miosepte cu aspect
ondulat. Prin contracţia lor au loc mişcări ondulatorii
-în regiunea capului există muşchi cefalici, destul de complicaţi
-Exista:m. arcurilor branhiale+ m. de la baza înotăt.neperechi
*Sistemul nervos
*encefalul este mic, slab dezvoltat, nu ocupă întreaga cutie craniană, fiind
învelit şi protejat de un strat de grăsime. Dintre veziculele encefalului, care sunt
dispuse în acelaşi plan, 3 sunt mai dezvoltate: telencefalul, mezencefalul şi
mielencefalul.
*măduva spinării este puternic turtită dorso-ventral
*nervii cranieni sunt în număr de 8 sau 10 perechi
*Organele de simţ  au alcătuire simplă
-un organ de simţ caracteristic agnatelor dar şi peştilor, îl constituie linia
laterală, ce conţine formaţiuni senzoriale numite neuromaşti dispuşi în
depresiuni ale tegumentului, în tot lungul corpului
neuromaşti au rol în perceperea -variaţiilor de presiune, a direcţiei, a curenţilor
de apă, a temperaturii, chimismului
*organul olfacţiei este impar (monorini)
-prezintă un sac olfactiv ce comunică :
ant. cu canalul nazal, ce se deschide la exterior printr-o nară
post. cu canalul naso-palatin,
-recept. olfactivi sunt situaţi în muc.olfactivă, ce căpt.sacul olfactiv
*organul vizual este dat de 2 ochi laterali mici, cu o structură asemănătoare
ochilor celorlalte vertebrate. Nu au pleope.
-percep variaţiile de intensitate luminoasă, dar nu şi culorile.
-la larve, ochii sunt reduşi
*organul stato-acustic  este dat de ureche internă cu structură foarte simplă,
cu 1 sau 2 canale semicirculare, utriculă şi saculă.
-auzul este slab dezvoltat
*organul tactil  cu celule tactile dispuse în tegument şi pe tentaculele de la
mixini
 *Sistemul digestiv – vezi laborator
*Sistemul respirator
-este reprezentat de 5 –16 perechi de marsipobranhii= branhii de origine
endodermică, dispuse în pungi branhiale
- care comunică cu ext. prin 1 sau m.m. perechi de orificii branhiale externe, iar
cu int. dat de apeductul branhial sau faringele digestiv prin orificii branhiale
interne. -apa încarcată cu O2, pătrunde în pungile branhiale prin gură sau fantele
branhiale; la nivelul lamelor branhiale bine vascularizate, are loc schimbul de
gaze respiratorii. H2O încarcată cu CO2 iese din pungi prin fantele branhiale ext.
*Sistemul circulator
-cuprinde inima,înconjurată de pericard; e bicamerală, cu un A şi un V
-în A se deschide sinusul venos
-V se continuă cu un bulb arterial redus
-prin inimă circulă numai sângele venos, adus de la corp prin sistemul de vene
cardinale
-circulaţia este închisă, simplă şi completă
*Sistemul excretor este reprezentat de 2 rinichi şi 2 uretere
-la mixini rinichiul este de tip pronefros la partea anterioară şi mezonefros la
partea posterioară, iar la petromizoni este numai de tip mezonefros
-rinichii au forma unor benzi dispuse în cavitatea corpului
-ureterele pleacă din partea posterioară a rinichilor; se unesc într-un sinus uro-
genital
*Sistemul reproducător
-este constituit din gonade neperechi ♂=un testicul, ♀=un ovar
-gonoductele lipsesc
-la maturitatea sexuală, pereţii gonadelor se rup, produşii sexuali cad în
cavitatea corpului. De aici ajung în sinusul uro-genital prin 2 conducte
peritoneale scurte, şi apoi la exterior
-fecundaţia este externă, are loc în apă dulce sau marină
-dezvoltarea poate fi directă sau cu metamorfoză.
reprezentanții actuali sunt grupați în 2 clase și 2 ord.
CLASA MYXINI Myxiniformes
CLS. CEPHALASPIDOMORPHI  Petromyzontiformes

CLASA MYXINI
ORD. MYXINIFORMES
FAM. MYXINIDAE
-cuprinde cca 32 de specii, exclusiv marine, pe coastele oceanelor
-au doar C
-ochii sunt atrofiaţi;-urechea internă cu 1 canal semicircular
-canalul naso-palatin, este deschis posterior și comunică cu faringele
-gura este prevăzută cu tentacule cu rol senzorial
-intestinul e lipsit de valvulă spirală şi se deschide în cloacă
sunt prădătoare: pătrund în interiorul peştilor prin deschiderile branhiale,
respectiv pe sub opercule; elimină o cantitate mare de mucus, care sufocă
prada; consumă muşchii şi viscerele, lăsând pielea şi scheletul
-preferă peşti răniţi, bolnavi, morţi, dar atacă şi peşti vii
-au între 5 şi 16 perechi de marsipobranhii, ce se deschid la exterior, fie prin
orificii branhiale externe separate, fie printr-un singur orificiu comun, dispus
pe fiecare latură
-în urma pungilor branhiale, se află un canal esofagian
-rădăcinile dorsale şi ventrale ale nervilor rahidieni se unesc în nervi micşti
-acelaşi individ prezintă atât testicul cât şi ovar, dar numai un tip de gonadă este
dezvoltată,
-se reproduc în apa mării; pentru depunerea ponţii, realizează migraţii în
locurile cu ape limpezi şi fund moale
-dezvoltarea fără metamorfoză
Myxine glutinosa
-pe coastele Oc.Atlantic, Pacific
-e parazită şi dăunătoare ca adult, produce pagube mari
-prezintă 6 perechi de pungi branhiale, ce se deschid într-un canal comun, ce
comunică cu ext. printr-un singur orificiu branhial
Eptatretus (Bdellostoma) stouti
-pe coastele oceanelor şi mărilor calde
-prezintă 13 perechi de pungi branhiale, ce se deschid separat la exterior, prin
tot atâtea fante branhiale externe
CLASA CEPHALASPIDOMORPHI
ORD. PETROMYZONTIFORMES
FAM. PETROMYZONTIDAE
-cuprinde cca 40 specii atât dulcicole, cât şi marine
-au atât C cât şi 1-2 D şi o A
-ochii sunt vizibili la exterior
-urechea cu 2 canale semicirculare
-canalul naso-palatin este închis post.; nu comunică cu faringele
-gura fără tentacule
-intestinul cu valvulă spirală, se deschid în anus
-prezintă 7 perechi de pungi branhiale, ce comunică la ext. prin tot atâtea orificii
branhiale externe
-rădăcinile dorsale şi ventrale ale MS, nu se unesc în nerv rahidian
-sexele sunt separate
-se reproduc în ape dulci; speciile marine migrează pentru reproducere în ape
dulci; sunt migratori amfibiotici potamotoci
-speciile marine în per.migrației nu se mai hrănesc și după reproducere mor;
sunt situaţii când trăiesc şi al doilea an
-fenomenul de depunere a ponţii este foart interesant:
-masculii prin mişcări ale corpului, creează o depresiune, un cuib pe fundul
apei; femelele se prinde cu gura de piatră şi depun ovulele în cuib, peste care
sunt depuşi spermatozoizii de către mascul
-dezvoltarea se realizează cu metamorfoză
-din ouiese o larvă, cu caractere diferite de ale adultului, d p.d.v. morfologic,
fiziologic, comportamental (vezi lab)
Petromyzon marinus
-specie marină, răspândită pe coastele europene şi americane
-este migratoare anadromă și prădătoare
-de talie mare, cca 1 m.
-carnea este comestibilă, folosită la fabricarea conservelor
Lampetra planeri
-sp dulcicolă, neprădătoare, prezentă în râurile Europei
Eudontomyzon danfordi -specie dulcicolă, prădătoare
 INFRAPHYLUM GNATHOSTOMATA

-constituie grupul cel mai numeros de vertebrate, care au gura cu fălci

articulate mobil (de unde şi denum. (gnathos=fălci, stomă=gură).
Acest lucru reprez. un salt calitativ evolutiv, asig. hrănirea activă.
-a doua paricularitate este prezența membrelor perechi, ce permit o mai mare
mobilitate
-sacii nazali sunt pereche, se deschid la exterior prin 2 nări
-urechea internă prezintă 3 canale semicirculare
-craniul este complet, apare regiunea occipitală, de unde denumirea de
eucraniate
-notocordul, prezent doar la formele inf., este înlocuit cu col. vertebrală
-se subdivide în 2 supraclase sau grupe: PISCES şi TETRAPODA

GRUPA PISCES
-cuprinde peşti, vertebrate inferioare, exclusiv acvatice, poichiloterme
cu corpul hidrodinamic, acoperit cu solzi dermici de dif. tipuri ce formează un
exoschelet cu rol protector
-au înotătoare perechi (P +V) şi neperechi (D, A,C)
-scheletul intern este cartilaginos sau osos
-respirația e branhială; inima bicamerală; rinichiul de tip mezonefros
-fecundaţia este externă și internă la cei cu organ de acuplare
-peştii constituie grupul cel mai numeros de vertebrate.
-numărul lor variază între cca 27.000 și 33 000 de specii
-a fos divizată în 4 clase:
CLASA ACANTHODI+
-cuprindea peşti dulcicoli şi marini, ce au trăit în paleozoic din silurian
permian -erau de talie mică şi mijlocie
-corpul acoperit cu plăcuţe rombice, ce formau o adevărată cuirasă
-înotătoarea D adesea precedată de spini;
-între P şi V, existau fie spini solitari, de unde denumirea grupului
acanthos=spin, fie 1-5 perechi de înotătoare intermediare
-scheletul era cartilaginos, excepţie fălcile ce erau osificate
-notocordul persistent tot cursul vieţii
-cele 6 perechi de fante branhiale se deschideau liber sau erau acoperite cu un
opercul tegumentar;
-se cunosc puţini reprezentanţi: Climatius reticulatus+
CLASA PLACODERMI+
-peşti primar dulcicoli, secundari marini, ce au dus o viaţă bentonică
-au trăit în paleozoic din silurian carboniferul inferior
-talia corpului variată –30 cm până la 10 m
-se caracterizau prin prezenţa pe cap şi a părţii ant.a corpului de plăci osoase
dermice, acoperite cu un strat de ganoină, un adevărat scut cu rol protector
-au 1-2 D; C heterocercă
-scheletul intern cartilaginos cu osificări la nivelul craniului
-regiunea branhială era acoperită de un opercul
-Dinichthys+ specie marină (9m)
-Coccosteus+ specie dulcicolă (60 cm)
CLASA CHONDRICHTHYES
-cuprinde peşti cartilaginoşi, cu scheletul cartilaginos de unde şi denumirea
chondros=cartilaj şi ichthys=peşte)
-este reprezentată de: selacieni=rechini fusiformi,
batoidei=rechini comprimaţi dorso-ventral
holocefali = chimere
SUPRACLASA OSTEICHTHYES
-cuprine peşti osoşi, cu scheletul total sau parţial osificat
-denumirea de osteichthyes vine de la osteon=os şi ichthys=peşte
-reuneşte 2 CLASE: -ACTINOPTERYGII
cu lobii înotătoarei perechi susţinuţi de raze osoase;
-denumirea vine de la aktin=rază şi pterygion=aripioară
-reunește Condrostei –acipenseriforme (sturioni) și-polipteriforme (polipteride)
Neopterigi –holostei și teleostei
CLASA SARCOPTERYGII
-cuprinde pești cu înotătoarele perechi groase și cărnoase, prevăzute cu un
peduncul acoperit cu solzi
-reprezentată de dipnoi şi coelacantiformi (latimeriide)
 CARACTERISTICILE PEŞTILOR ACTUALI
MORFOLOGIA EXTERNĂ
-peştii prezintă adaptări pronunţate la mediul acvatic
-morfologia peştilor ia în discuţie:
-dimensiunea, care variază de la 1 cm la unii peşti paraziţi, la 18 m la unii
rechini (Cetorhinus, Rhincodon);
-forma corpului, care prezintă variaţii mari, în legătură cu modul şi mediul de
viaţă;
-aspectul înotătoarelor perechi şi neperechi;
-tipul de codală, care poate fi: heterocercă la peştii cartilaginoşi, la
chondrostei; homocercă la majoritatea peştilor osoşi; isocercă la gadidele adulte;
gefirocercă la molide, fierasferide; dificercă la dipnoi;
-poziţia ventralei la peştii osoşi, care poate fi: abdominală, toracică, jugulară,
mentală; la masculii de peşti cartilaginoşi,
-tipuri de solzi;
-forma capului determinată de modul de viaţă şi mai ales de modul de căutare a
hranei, care se referă la poziţia gurii, aspectul fălcilor, prezenţa mustăţilor
* Sistemul tegumentar  format din epidermă şi dermă
-epiderma pluristratificată şi necheratinizată, cuprinde numai celule vii,
prezentând fenomenul mucogenezei; -pielea, fiind lipsită de stratul cornos,
permite schimburi osmotice şi respiratorii
-printre celulele epiteliale tipice se întâlnesc: celule mucoase –ce secretă mucus
cu rol protector, celule seroase, muguri senzitivi – din loc în loc; la unii peşti se
întâlnesc gl veninoase, organe luminoase
*gl.veninoase -se formează prin aglomerarea cel. seroase
-sunt dispuse în dif. reg. ale corpului,
-secreţia lor o toxialbumină, inoculată prin spin în corpul altor animale,
provoacă moartea
*organele luminoase întâlnite la peştii abisali
-derma de natură conjunctivă conţine cromatofori, celule cu pigmenţi ce dau
culoarea pielii. După natura pigmentului, se întâlnesc eritrofori xantofor,
melanofori, guanofori = ridofori (alb-argintiu).
-cele mai caracteristice formaţiuni ale dermei sunt solzii: placoizi – la peştii
cartilaginoşi, ganoizi – la chondrostei-holostei, elasmoizi –la teleostei, dipnoi,
cosmoizi –la celacantiformi
Sistemul osos
-este cartilaginos la peştii cartilaginoşi
-este cartilaginos-osos la chondrostei
-este osos la peștii osoși; la teleostei, scheletul e complet osificat
- craniul cuprinde numeroase oase fiind cel mai complicat din toată seria
vertebratelor
- neurocraniul este complet format din cele 4 regiuni distincte: occipitală,
otică, orbito-temporală, etmoidală
-poate fi tropibazic (cu sept interorbital îngust) la majoritatea sau platibazic la
un nr. redus de sp.: de ex. la sp fam. cyprinide, siluride,
-viscerocraniul se complică, datorită apariţiei fălcilor
-se formează pe baza a 7 perechi de arcuri viscerele
-primul arc =arcul I mandibular→va forma fălcile
-al doilea arc=arcul II hioid → va da hiomandibularul, simplecticul şi osul hioid
propriu-zis
- arcurile III-VII sunt arcuri branhiale segmentate, cartilaginoase sau osoase →
ce susţin branhiile
-la peştii cartilaginoşi predomină 5 arcuri branhiale
-la peştii osoşi predomină 4 arcuri branhiale
-la maj. peştilor, articulaţia fălcilor la neurocraniu e de tip hiostilică
-la peştii cartilaginoşi, chondrostei, sarcopterigi între arcul mandibular şi cel
hioidian se găseşte un orificiu=spiraculul=evente, reprezintă orificiul primei
fante branhiale, care şi-a pierdut funcţia respiratorie
-articulația craniului la coloana vertebrală este fixă.
-notocordul e bine dezv. la formele inferioare, chondrostei, dipnoi
-coloana vertebrală este formată dintr-un număr variabil de vertebre amficelice
-se diferenţiează în 2 regiuni: regiunea trunchiului ce poartă coaste, regiunea
codală ce poartă arcuri hemale cu spin hemal
-centurile au o structură simplă la peştii cartilaginoşi
-centura scapulară se prinde la craniu și are formă de arc
-la peştii osoşi, este formată din numeroase oase de cartilaj (coracoid, scapulă,
mezocoracoid) şi membrană, dispuse în arc (cleitrum, postcleitrum, supra-
metacleitrum, posttemporal)
-centura pelviană, nu are legătură cu coloana vertebrală, se prinde în
musculatură
-scheletul înotătoarelor perechi este de tip pterigiu; este complicat şi aparţine
la mai multe tipuri de structură, reprezentând un criteriu în sistematica peştilor:
ihtiopterigiu, archipterigiu, brahiopterigiu
-în general în structura lor: piese bazale; radii interne=pterigofore;
radii externe numite elastotrihi=ceratotrihi la p. cartilaginoși
lepidotrihila p.osoși
-înotătoarele neperechi  sunt susţinute de raze interne pterigofore și raze
externe
Sistemul muscular
-dezvoltată este musculatura trunchiului, care este metamerizată, formată din
miomere separate prin miosepte transversale
-e formată din 2 perechi de benzi longitudinale, ce se inseră ant. pe centura
scapulară şi post. pe codală
-se mai întâlnesc: m. speciali pentru înotătoarele perechi, pentru mişcările
capului, fălcilor, a arcurilor branhiale precum şi a operculelor în cazul peştilor
osoşi
-peștii înoată prin mișcări de lateralitate ale corpului în plan orizontal
-rol important în propulsia corpului îl deţine codala
-celelalte înotătoare, au rol în menţinerea poziţiei normale, schimbarea direcţiei
de deplasare, micşorarea sau mărirea vitezei
-la rechinii batoidei, în deplasare intervin şi pectoralele, care se întind mult pe
laturile trunchiului
-la alţi peşti, musculatura trunchiului este atât de dezvoltată, încât sunt capabili
să sară din apă: pețtii zburători din genul Exocoetus
-la unii peşti, o parte din musculatura trunchiului, se transformă în organe
electrice, cu rol în paralizarea prăzii; de ex. la torpila, vulpea de mare,
Mormyrus (ţiparul electric)
C4.
Sistemul nervos
-la p.cartilaginoşi encefalul este mare şi umple întreaga cutie craniană
-la p.osoși encefalul este mic, nu umple întreaga cutie craniană şi este înconjurat
de un strat de ţesut adipos
-encefalul prezintă o mare variabilitate morfologică, în legătură cu modul şi
mediul de viaţă
-cele 5 vezicule sunt dispuse în acelaşi plan
*telencefalul: -are rol olfactiv
-la p.cartilaginoşi, telencefalul este bine dezvoltat, fiind de tip inversat
-bulbii olfactivi sunt voluminoşi dat. vieţii active,
-peștii se orientează cu ajutorul mirosului, care joacă un rol important în
căutarea hranei; rechinii simt mirosul sângelui de la distanţă mare
-la p.osoşi, telencefalul e mic, de tip eversat, cu bulbii olfactivi reduşi, mirosul
neavând importanţă mare în viaţa acestor peşti
-pe suprafaţa telencefalului există sulcuri, ce delimitează tuberculi
*diencefalul
-dorsal- se află epifiza slab diferenţiată
-pe p. ventrală, caracteristic este hipotalamusul cu 3 lobi:
unul median sau infundibular plasat între cei 2 lobi laterali sau inferiori
-lobul median este în legătură cu hipofiza în partea ant.şi cu sacul vascular,
formaţ. caracteristică peştilor, în partea post.
-sacul vascular reglează lichidul cefalorahidian în sistemul ventricular al
creierului; reglează compoziția lichidului cefalorahidian; reglează presiunea
sângelui circulant la nivelul encefalului
*mezencefalul, prin lobii optici bine dezvoltaţi, care primesc informaţii optice
şi stato-acustice, coordonează orientarea în spaţiu şi întreaga activitate
comportamentală şi instctuală
*metencefalul are rol în menţinerea echilibrului şi orientare
-este format din corpul cerebelului şi din 2 form. lat.numite auricule
-la p. cartilaginoşi, corpul cerebelului este voluminos, divizat în lobi
transversali
-la teleostei, auriculele dispar, iar corpul cerebelului se continuă ant. cu valvula
cerebelului, care pătrunde în ventriculul mezencefalic
*mielencefalul este voluminos
*măduva spinării este cilindrică; excepție fac holocefalii la care este turtită
*nervii cranieni sunt în nr de 10 perechi, la care se adaugă nervii preolfactivi şi
nervii liniei laterale
Organele de simț
*organul liniei laterale, caracteristic pt.maj.peștilor, este format din
neuromaşti, dispuşi în canale dermice
-are rol în a percepe variațiile PH apei, salinitatea, curenţii, vibraţiile, temp.
detectează şi localizează diverse obiecte sau animale în mişcare
*organul vizual
-ochiul are structura generală a ochiului vertebratelor, cu particul. de rigoare;
globul ocular e sferic, cristlinul e sferic; gl.lacrimale lipsesc
-la p.cartilaginoşi ochii sunt protejaţi de pleope, iar unele specii au şi membrană
nictitantă; cornea este mai convexă decât cei osoşi; sclerotica este cartilag.; în
retina predomină cel. cu bastonaşe; nu percep culorile; -sunt hipermetropi
adaptați pt. vederea obiectelor de la distanţă. Imaginea obiectelor apropiate, se
realizează prin tragerea cristalinului în faţă cu ajutorul unui m. protractor,
inserat pe cristalin printr-o pseudocampanulă
-la p. osoşi, pleopele lipsesc; în retină predomină cel. cu conuri; au vedere
cromatică; -sunt miopi văd obiectele de aproape; acomodarea se realizează
prin deplasarea cristalinului înapoi, către retină, cu ajutorul muşchiului
retractor legat prin procesul falciform şi campanula lui HALLER de cristalin
*organul stato-acustic  este dat de urechea internă formată din utriculă cu 3
canale semicirculare, saculă (cu receptori statici) și lagenă (cu receptori auditivi)
-vibraţiile se transmit urechii int. prin pereţii cutiei craniene, oasele aparatului
branhial, prin prelungirile vezicii gazeiferepătrund în craniu şi vin în contact
cu labirintul membranos, la unii peşti şi prin aparatul Weber  lanţ de osicule
ce fac legătura între labirintul membranos şi vezica gazoasă
*organul olfactiveste dat de 2 saci olfactivi căptușiți cu mucoasă olfactică
plisată, cu receptori olfactivi; sacii olfactivi com. cu ext. prin 2 nări sep. printr-
un pliu în 2 părţi: nara ant. (ext) prin care intră apa şi nara post. (int), prin care
iese apa
* sensibilitatea gustativă este reprezentată de mugurii gustativi dispuşi fie
intern în cavitatea buco-faringiană, pe limbă
-fie extern  buze, mustăţi, cap, trunchi
*sensibilitatea tactilă e dată de terminaţii nervoase libere,
corpusculi tactili, dispuşi în tegument
Sistemul digestiv
*tubul digestiv începe cu gura, care la peştii cartilaginoşi şi condrostei, este
dispusă ventral, fiind precedată de un rostru
-la celelalte grupe de peşti forma şi poziţia diferită a gurii este în legătură cu
modul de hrănire
-în cavitatea bucală se află limba şi dinţii
-limba este slab dezvoltată, lipsită de muşchi
-dinţii  sunt diferiţi ca formă, dimensiune, număr, dispunere (în funcţie de
natura hranei), au rol de prindere şi reţinere a hranei
-la peştii cartilaginoşi dinţii au evoluat în 2 direcţii:
 s-au ascuţit, devenind tăietori la speciile răpitoare;
s-au lăţit sub formă de plăci fiind adaptaţi la sfărâmarea cochiliei diferitelor
moluşte la sp. paşnice
-la unele sp. dinţii lipsesc: acipenseride, ciprinide, singnatide
-la alte sp. există dinţi faringieni, dispuşi pe plăci dentare cu rol de triturare
(ciprinide) sau de filtru (clupeide)
-faringele formează cu cavitatea bucală cavitatea buco-faringiană
-esofagul este scurt şi lat; la majoritatea p. osoşi, esofagul prez. dorsal şi cranial
un diverticul, ce va da naştere la vezica gazoasă
-peştii la care se păstrează legătura dintre vezica gazoasă şi esofag printr-un
duct, se numesc peşti fizostomi
-peştii la care se pierde legătura dintre vezica gazoasă şi esofag, se numesc peşti
fizoclişti
-vezica gazoasă are multiple roluri: rol hidrostatic – intervine în ridicarea şi
coborârea peştelui în apă; rol senzorial – în a percepe variaţiile de presiune ale
apei; rol în a amplifica sunetele
vezica gazoasă lipseşte la unii peşti osoşi şi la peştii cartilaginoşi
-stomacul e bine dezvoltat la sp.carnivore; e redus la sp.omnivore
- poate lipsi la unii teleostei
-la unele sp.de pești osoși la limita dintre stomac şi intestin se află apendici
pilorici cu rol în producerea unor fermenţi, absorbţia sucurilor nutritive, în a
mări suprafaţa de absorbţie
- intestinul are lungimi variate; e scurt la sp. răpitoare; lung la omniv
-este prevăzut, cu excepţia teleosteenilor, cu o valvulă spirală cu rol în mărirea
suprafeţei de absorbţie
- se deschide în cloacă; la p.osoși în anus; pe papila ano-genito-urinară
*gl. anexe sunt reprezentate de ficat: mare, lobat, bogat în grăsimi, din care se
extrage untura de peşte și pancreas compact doar la p. cartilaginoşi și dipnoi;
la ceilalți pești e difuz
-hrana peştilor este foarte diversă şi foarte variată
-maj.sp.de pești au un regim de hrană omnivor sau carnivor
-peștii care se hrănesc cu pești  se numesc ihtiofagi
-puține sp.sunt strict vegetariene (scobar)
-sp.ce consumă detritus vegetal și animal (resturi de pl.și animale aflate în
descompunere) de pe fundul apelor sau în suspensiechefali, boarță
-sunt sp.ce consumă cadavre
-peștii care își caută hrana pe fundul apelor se numesc bentofagi
-peștii ce se hrănesc cu plancton se numesc planctonofagi
-modul cum își procură hrana variază mult
atacă prada după o pândă prealabilă p.răpitori (somn, știucă)
urmăresc prada în mod directrechin, șalău
își procură hrana prin descărcări electrice peștii electrici
atrag prada prin organe de momeală Lophius piscatorius – sp.bentonică, ce
stă îngropată în nămol; are prima radie a D transform. într-un organ momeală,
cu care atrage prada prin mișcarea lui în difer. direcții; gura e f.largă și permite
înghițirea peștilor de aceeași talie
sar din apă, la mică înălțime pentru a prinde insectepești insectivori (lipan,
clean)
peștele pușcaș=Toxotes jaculotor – din apele Thailandeze, la zărirea unei
insecte aflate pe pl.submerse, peștele aruncă un jet de apă în direcția ei; insecta
doborâtă în apă este consumată
*Sistemul respirator este de tip branhial
-la p.cartilaginoşi predomină 5 perechi de branhii, ce comunică la interior cu
faringele, iar la ext. prin crăpături branhiale libere, neacoperite de opercul
-branhiile sunt de tip tabulat=septal=elasmobranhii,
-o branhie e formată din 2 şiruri de lame branhiale dispuse de-o parte și de alta a
unui sept interbranhial, lung, susţinut de arcul branhial
-la p.osoși, SR este alcătuit din 4 perechi de branhii de tip pectinat, dispuse în
cavitatea branhială acoperită de opercul
-septele interbranhiale lipsesc sau sunt reduse
-lamele branhiale sunt dispuse cu baza lor, pe partea externă a arcurilor
branhiale
-pe partea internă a arcurilor branhiale, se găsesc 2 şiruri paralele de prelungiri
numite branhiospini cu rol în a reţine particulele alimentare şi de a proteja
branhiile
-partea opusă a lamelor branhiale rămâne liberă, branhia luând aspect de
pieptene de unde denumirea
*mecanismul respirator este simplu:
-gura se deschide, apa pătrunde în cavitatea buco-faringiană;
-se închid operculele (în cazul peştilor osoşi) respectiv fantele branhiale de către
prelungirile septelor interbranhiale (în cazul peştilor cartilaginoşi), apoi şi gura;
-H2O scaldă branhiile; are loc schimbul de gaze respiratori; apoi H2O e eliminată
la ext. prin fanta operculară – în cazul peştilor osoşi,
prin fantele branhiale în cazul peştilor cartilaginoşi
*la unele specii de peşti ce trăiesc în ape insuficient oxigenate, pentru a
completa deficitul de O2 în afara branhiilor, în respiraţie intervin şi alte organe
respiratorii accesorii
 prin plămâni, care sunt diverticuli ventrali ai faringelui, ce migrează pe partea
dorsală la dipnoi, polipteride;
 prin tegument, care poate fi nud, sau cu solzi cicloizi mărunţi, cu epiderma
subţire şi foarte mult mucus  la anghilă, țipar
 prin cavitatea buco-faringiană, cu epiteliul bogat în capilare unde au loc
schimburile de gaze respiratorii la sp. ce trăiesc în mangrove; ex.
Periophthalmus
 prin intestin cu o mucoasă bine vascularizată  la țipar, zvârlugă
 prin vezica gazoasă puternic vascularizată la Polipterus, holostei
prin saci cu aer =diverticuli ai cavităţii branhiale la Saccobranchus
prin organe labirintiforme (branhii ramificate) derivă din branhii şi
constau dintr-o reţea complicată de lame ramificate şi anastomozate, incluse
într-un sac; epiteliul sacului şi epiteliul lamelor este puternic vascularizat  la
anabatide
prin organe arborescene excrescenţe ce rezultă din transformarea unor
lamele branhiale, incluse într-un sac  la siluridele exotice
*SISTEMUL CIRCULATOR
-este format din inimă şi vase de sânge
-inima este bicamerală
-atriul este în legătură cu un sinus venos
-ventriculul se continuă cu un con arterial cu mai multe perechi de valvule– la
peştii cartilaginoşi, condrostei, holostei, dipnoi, sau bulb arterial cu o singură
pereche de valvule la teleostei, latimeriide
*prin inimă circulă numai sânge venos, care este adus printr-un sistem
cardinal de vase: 2 vene cardinale ant., 2 vene cardinale post., care se unesc pe
fiecare latură în dreptul inimii într-un canal comun: canalul Cuvier, ce se
deschide în sinusul venos;
-în canalele Cuvier se mai deschid venele jugulare iar la peştii cartilaginoşi şi
venele laterale; -sensul circulaţiei este simplu:
canalul Cuvier în atriuventricul con sau bulbaorta ventrală, din care se
desprindartere branhiale aferente (în număr egal cu branhiile) ce aduc
sg.neoxigenat la branhii; : se capilarizează; are loc schimbul de gaze
respiratorii Sg.oxigenat e condus la toate organele prin sistemul arterial
reprezentat de: artere branhiale eferente, ce se deschid în 2 rădăcini aortice.
Din ele se desprind artere carotide (ant.), artera dorsală – (post), ce conduc
sângele oxigenat la organe
-circulaţia este închisă, simplă şi completă
-există sistem porthepatic, portrenal și limfatic
*Sistemul excretor
-cuprinde 2 rinichi de tip mezonefros şi 2 uretere primare=canalele Wolff
-rinichii sunt alungiţi, trilobați, de forma unor cordoane, situate pe laturile
coloanei vertebrale
-canalele Wolff sunt exclusiv excretoare la femele și la masculii de teleostei
-la aceștia, uretere se unesc terminal într-un sinus urinar, ce se deschide print-un
por excretor, pe papila ano-genito-urinară
-la masculii de peşti cartilaginoşi, condrostei, holostei, dipnoi, numai partea
post. a rinichilor rămâne cu funcţie excretoare; tuburile urinifere de la acest
nivel, se deschid într-un canal colector accesoriu, ce se deschide fie în partea
terminală a canalului Wolff, fie în cloacă împreună cu canalul Wolff
*Sistemul reproducător
-sexele sunt separate
-gonadele: ovarele şi testiculele sunt alungite, dispuse de-a lungul cavităţii
abdominale
-gonoductele sunt date de oviducte lungi, sinuoase şi de spermiducte
-la masculii de peşti cartilaginoşi, condrostei, holostei, dipnoi, testiculele au
legătură cu rinichiul ant., spermatozoizii fiind eliminaţi prin canale colectoare în
partea ant. a canalelor Wolff, ce funcționează ca spermiducte (canale deferente);
post se dilată într-o veziculă seminală, iar apoi seunesc într-un sinus urogenital
-la femelele de peşti cartilaginoşi, oviductele se unesc ant., formând o singură
deschidere, iar post. se deschid în cloacă
-la teleostei atât la mascul cât şi la femelă, SR este distinct de SE, testiculele,
respectiv ovarele se continuă cu spermiductele respectiv oviductele, se unesc
terminal într-un conduct unic şi se deschid la exterior print-un orificiu genital
dispus pe papila ano-genito-urinară
-spermatozoizii se mai numesc şi lapţi; ovulele – icre
-la peştii cartilaginoşi fecundaţia este internă;
-la peştii osoşi fecundaţia este externă; puține sp. au fecundație int.
-la cei cu fecundație int.masculii au organ de acuplare, care se numeşte:
*mixopterigiu sau pterigopodiu provenit prin modificarea V
*gonopodiu provenit prin modificarea A
*pseudopenis  provenit prin modificarea papilei
-maj.peștilor osoși sunt ovipari
-puține sp. sunt vivipare Ex.: reprez. Ord. Cyprinodontiformes
-În acest caz, fecundaţie este internă, ♂ au organ de acuplare = gonopodiu
(Poecilidae) sau pseudopenis (Zoarcidae)
-La speciile vivipare, acuplarea nu coincide cu fecundaţia
-nr.de pui variază în funcţie de talie şi vârstă; eliminarea puilor se face dintr-o
dată (Gambusia) sau în câteva zile (Zoarces)
-maj.peştilor cartilaginoşi  sunt ovovivipari – ouăle fecundate se dezvoltă în
oviduct pe seama rezervelor viteline; embrionul nu are legătură cu corpul matern
şi vivipari;
-sp. ovipare, cum ar fi holocefalii, elimină ouăle fecundate la ext.
-ouăle sunt mari, învelite într-o capsulă cornoasă de diferite forme, prevăzute cu
prelungiri, cu ajutorul cărora se prind pe substrat
C5
BIOLOGIA ȘI ECOLOGIA PEŞTILOR

-ia în discuție:reparţiţia geografică; zonarea peştilor; hrănirea peştilor;

reproducerea; migraţia peştilor;  relaţiile peştilor cu m. biotic reprezentat
de animalele şi plantele din jurul lor cu care intră în contact; relaţiile peştilor
cu m. abiotic, reprezentat de factorii de mediu
ZONAREA ECOLOGICĂ A PEŞTILOR
-peştii reprezintă un grup cu numeroase specii, cca 30 000 de sp., ce trăiesc în
toate apele de pe glob
-după locul de trai, peştii pot fi grupaţi în: p.marini, dulcicoli și salmaştri
A. Peştii marini –pot fi: p.litorali, p.pelagici, p.abisali
1. peştii litorali ocupă zona litorală, situată în imediata vecinătate a
ţărmurilor, ce cuprinde platforma continentală
-de la suprafața apei până la o adâncime de 200m se întâlnesc 2 tipuri distincte
de habitate:zona neritică - cuprinde pești din pătura superf.
-zona bentonică – cuprinde pești ce trăiesc pe fundul apei.
*zona litorală se caracterizează prin:
-temperaturi ridicate; luminozitate crescută; oxigenare puternică;
-vegetaţie bogată; fund stâncos sau nisipos; uneori valuri puternice
*peştii litorali prezintă numeroase caracteristici şi adaptări:
-în general sunt de talie mică şi mijlocie;
-slabi înotători, duc o viaţă sedentară;
-icrele bentonice sau pelagice;
-au o coloraţie ce adesea se armonizează cu a mediului înconjurător.
-aici intră specii ca: guvizi (Gobiide), corosbine (Blenniide), căluți și ace de
mare (Singnathida), scorpii de mare (Scorpaenide), rândunici de mare (Triglide),
barbun (Mulide) reprz. din ord. Pleuronectiformes etc.
-adaptările caracteristice peştilor se referă fie la capacitatea de a rezista la
loviturile puternice ale valurilor (ex. corpul singnatidelor acoperit cu un
exoschelet), fie apărarea de duşmani (ex. prezența de gl. veninoase – la scorpia
de mare, dracul de mare
2. peştii pelagici 
-ocupă zona pelagică, care cuprinde continuarea în larg a zonei litorale, care
conferă condiţii optime de luminozitate, temperatură, salinitate
-predomin[ forma fusiformă și sunt buni înotători (nectonici); înoată activ în
masa apei
-majoritatea înoată în cârduri mai mari sau mai mici şi intreprind migraţii
-unii sunt răpitori – ihtiofagi; alții sunt paşnici (se hrănesc cu plancton)
-sunt foarte numeroşi şi aparţin la diferite familii: Carcharhinidae, Lamnidae,
Clupeidae, Scombridae, Belonidae, Exocoetidae
3. peştii abisali
se găsesc în zona abisală – zonă de mare adâncime a apei
-mediul abisal se caracterizează prin:
-luminozitate redusă sau absentă
-temperaturi scăzute, în jur de 0oC; O2 puţin
-lipsesc curenţii pe verticală; presiunea este foarte mare
-vegetaţia lipseşte
-peştii abisali au forme foarte ciudate: globuloasă, filamentoasă, alungită,
masivă, gros ant. şi subţiat post.
-unele sp. au ochii foarte dezvoltaţi, altele au ochii reduşi, iar la alte sp. lipsesc
-multe specii au organe luminoase  cu rol în atragerea prăzii, îndepărtarea
duşmanului, găsirea sexului opus
-la multe sp. gura este largă, stomacul este dilatabil şi permite să înghită prăzi
mari, fiind răpitori
-sunt şi microfagi, se hrănesc cu cadavre
-unele sp. prezintă fenomenul de parazitism; ♂ parazitează ♀, care sunt mari
B. Peştii dulcicoli
-după locul în care trăiesc se grupează în pești reofili și stagnofili
1.peşti reofili trăiesc în ape curgătoare
-ocupă râurile de munte, deal și câmpie, fiecare zonă prezentând anumite
caracteristici legate de factorii externi ca: temp.apei, gradul de luminozitate,
vegetație, curenți, presiune
-peștii prezintă anumite adaptări și particularități corespunzătoare fiecărui
habitat
-în general, majoritatea peştilor reofili sunt bentofagi îşi caută hrana pe fundul
apelor şi depun icrele pe pietre sau nisip
2. peștii stagnofili=limnofili trăiesc în ape stătătoare: lacuri şi bălţi
-în lacul Baikal există sp. de peşti abisali asemănători sp. abisale marine; caz
unic în lumea peştilor
-peștii limnofili din apele stătătoare tropicale prezintă o conform. caracteristică:
corp serpentiform, fălcile prelungite având aspectul unei trompe mai scurtă sau
mai lungă, în vederea scormonirii în mâl după hrană
-în multe ape stătătoare cu deficit de oxigen şi vegetaţie bogată, respiraţia
branhială e suplinită de alte organe: tegument, intestin, vezica gazoasă, plămâni
-la noi în ţară, în bălţile Dunării şi Deltă, trăiesc peşti ce formează o unitate
ecologică complexă
-între Dunăre şi bălţi, există un schimb permanent de peşti
C. Peştii salmaştri
-trăiesc în ape salmastre, cu salinitate între 1-13%0 şi anume:
-în general, peştii salmaştrii sunt eurihalini, migratori, dulcicoli şi marini
-la noi în ţară, singurul complex salmastru legat de Dunăre şi de mare, este
complexul Razim format din 4 lacuri: Goloviţa, Zmeica, Razim, Sinoe
-în Razim predomină sp. dulcicole – şalău, sabiţă
-în celelalte 3 lacuripredomină peşti marini – chefali, guvizi
-o caracteristică aparte o prezintă şi peştii cavernicoli
peştii cavernicolipeşti ce populează peşterile, apele subterane, fântâni
părăsite, unde s-au adaptat condiţiilor vitrege:
-lumină absentă, temperatură scăzută, umiditate mare
-ochii pot fi dezvoltaţi normal, reduşi sau lipsesc
-în ultimele 2 cazuri, în orientare intervin organele tactile, olfacto-gustative,
linia laterală
-solzii se reduc sau lipsesc
-corpul depigmentat
-suprafaţa branhială se reduce
-se cunosc cca 41 de genuri, 46 de specii ce aparţin nr. ordine: Siluriforme,
Ictaluride (Prietella); Perciformes (Luciogobius)
-peştii cavernicoli pot fi:
troglobionţi trăiesc permanent în peşteri
troglofilitrăiesc atât în peşteri cât şi în afara lor
trogloxeniintră ocazional în peşteri
METODE DE APĂRARE A PEȘTILOR
-peștii se apără adoptând o serie de metode cum ar fi: homocromia, mimetismul,
arme de atac şi apărare, simbioză, relaţii de parazitism, canibalism etc
-1.homocromia copiantă
reprezintă fenom. prin care p.au capacit.de a copia culoarea mediului
înconjurător, făcându-se invizibili sau puţin vizibili pentru răpitori
-se realizează printr-un lanţ de reflexe, ce încep cu ochii şi sunt coordonate de
SNC, care acţionează asupra cromatoforilor din dermă; prin dilatarea sau
contracţia lor se schimbă culoarea tegumentului în funcţie de cea a mediului
înconjurător
-c.m.m.capacitate de imitare a substratului o au pleuronectiformele
-ex. limba de mare pusă într-un acvariu cu substrat negru, îşi schimbă culoarea
ce devine cenuşie-închisă; dacă se pune într-un alt acvariu, dar cu substrat alb,
culoarea se deschide, devine cenuşiu-deschis
-2.mimetismul  reprezintă fenomenul prin care peştii copiază=imită forma
corpurilor din jur, în special al plantelor sau a pietrelor; ex.
-singnatidele au corpul subţire, lung, imită tulpinile pl. submerse
-peştii care trăiesc în apele din Tahiti, cu substrat pietros  au culoarea şi forma
corpului asemănătoare cu a pietrelor
-3.arme de atac şi apărare
gl. veninoase de la baza radiilor înotătoarelor
ţepii veninoşi pe opercule; reprez.radiile unor înătătoare
organele electrice ce dezvoltă un curent capabil să paralizeze şi să omoare
prada  Torpedo, Malapterurus, Electrophorus etc
dinţii şi rostrul prelungit ca o spadă Pristis pristis, Xiphias sp.
tegumentul şi carnea toxică Ostracionide, Tetraodontide
icrele toxice Barbus, Silurus
sângele veninos Muraena
exoscheletul singnatide
-4.simbioza
-e fenomenul prin care 2 sp.convieţuiesc împreună şi se ajută reciproc
-se cunosc puţine cazuri; ex. între rechini şi p. pilot =Naucrates ductor, ce
înoată împreună; acest peşte indică resturile de hrană aruncate de pe vapoare,
conducând rechinii în locurile respective; rechinii nu consumă niciodată aceşti
peştişori, ci le permite să se hrănească cu crustacei paraziţi ce se fixeazează pe
pielea lor
-5.comensualism
-reprezintă legătura temporară între 2 indivizi ce aparţin la specii diferite cu
avantaje pentru unul sau pentru ambii
-raportul reciproc dintre rechini şi Echeneis naucrates. Acesta din urmă are pe
cap o ventuză adezivă provenită din transformarea primei D, cu care se fixează
pe rechin; parcurge astfel distanţe mari, fără efort, hrănindu-se şi cu resturile de
la rechini
-6.parazitismul
-destul de rar; se prezintă atât în cadrul aceleiaşi sp. cât şi între sp.
-ex. de parazitism intraspecific la peştii abisali din Fam. Ceratidae, ♂
multor sp. sunt de dim. mult mai mici decât ♀ şi trăiesc paraziţi pe acestea. Se
fixează cu gura pe corpul ♀ şi se hrăneşte cu tegumentul ei. În acelaşi timp este
un parazitism util, prin care se asigură reprod. sp. în întunericul absolut al
abisurilor; ♂ fiind legaţi de ♀, asigură fecundaţia icrelor la momentul oportun
(Linophrynae)
-parazitism interspecificsp. de peşti abisali (Fam. Symenchelidae), care
pătrund în corpul unor peşti mai mari, şi se hrănesc cu viscerele lor (peştele
parazit nu-şi omoară gazda); Somn pitic Stegophilus se hrăneşte cu sg. din
branhiile gazdă(Platistomus)
-7.canibalismul fenomen răspândit la peşti;
-are şi importanţă la unele sp. pentru conservarea sp.;
-consumul cu puiet în anii când prez. o densitate mare, asigură reglarea
efectivului, împiedicând suprapopularea
 REPRODUCEREA PEŞTILOR
Ia în discuţie numeroase aspecte, cum ar fi:
1.Dimorfismul sexual este slab pronunţat; deosebirile sunt date de:
-caractere sexuale primare în acest caz amintim:
a. organul de acuplare la speciile vivipare
b.punga incubatoare la singnatide
c.ovopozitorul la femelele de Rhodeus
-caracterele sexuale secundare sunt date de:
a.talie  în general♀ mai mari decât ♂
b.înotătoare  în general mai lungi la ♂
c.colorit ♀ şi ♂ îmbracă o haină nupţială viu colorată; culorile sunt mai
frumoase la ♂
d.prezenţa unor tuberculi osoşi pe capul şi trunchiul unor ciprinide
2.Maturitatea sexuală
-are loc la vârste dif., în funcţie de talie, modul de viaţă, locul de trai
-sp. mari ce trăiesc solitar  devin matur sexual mai târziu; ex: morunul6-24
ani
-sp.mici ce trăiesc în bancuri devin matur sexual mult mai devreme; ex:
şprotul 11 luni
-speciile din ţinuturile reci ating maturitatea sexuală mult mai târziu
-majoritatea speciei se reproduc anual
-alte sp. se reproduc o dată, apoi mor: anghile, somonii de Pacific
3.Perioada de reproducereeste diferită între specii
-unii peşti tropicali, cavernicoli, abisali, nu au o perioadă precisă de reproducere;
icrele sunt depuse în tot cursul anului
-maj. sp. au o perioadă precisă de reproducere mai lungă sau mai scurtă
-unii peşti se reproduc în lunile reci de iarnă, de toamnă tardivă
-alţi peşti în lunile calde, de primăvară, la începutul verii
4.Numărul icrelor
-pentru a asigura perpetuarea speciei, datorită condiţiilor vitrege şi multiplelor
pericole existente, nr. ovulelor=icrelor, trebuie să fie mare
-nr. de icre depuse variază foarte mult de la o specie la alta
-de ex. p. marini, depun un nr.mai mare de ovule decât cei de apă dulce
-mărimea icrelor depinde direct proporţional cu talia, şi invers proporţional cu
nr.depus:
peşti mari icră mare şi depun puţine icre
peşti mici icră mică dar ponta e bogată; depun nr. icre
5.Locul de depunere a icrelor după locul de reproducere, peştii se împart în
m.m. grupe ecologice, astfel că se întâlnesc:
A.peşti pelagofili icrele sunt libere, depuse în diferite straturi ale apei;
scombride, mulide, clupeide, gadide -speciile ord. Pleuronectiformes
B.peşti bentofili icrele sunt depuse pe substrat
când sunt depuse pe pietre  peştii se numesc litofili=petrofili
-mreană, scobar, avat, boiştean, corosbină
când sunt depuse pe pl.  peştii se numesc fitofili
-crap, lin, şipar, somn, ştiucă, şalău, biban
cănd sunt depuse în cavitatea paleală a moluştelor  peştii se numesc
ostracofili Rhodeus, Pomatoschitus
 cănd sunt depuse pe nisip  peştii se numesc psamofili
6.Grija de progenitură
-în majoritatea cazurilor, părinţii nu au grijă de progenitură
- icrele odată depuse sunt lăsate la voia întâmplării
-există în lumea peştilor şi specii ce manifestă grijă faţă de pontă
sp. ce construiesc cuiburi din plante, fixate de plante, aici este depusă ponta
care este păzită de ♂ Ex. la ghidrin, holostei,Amia calva
 sp. ce construiesc cuiburi plutitoare din vegetale unele siluride sud-
americane
alte sp. sapă în nisip sau mâl gropiţe, cuiburi, în care e depusă ponta 
unele ciprinide, ictaluride centrarchide, cotide, dipnoi, sturioni, salmonide
unele sp. construiesc cuiburi din spumă de mucus Betta
unele sp. amenajează cuiburi din pietre, acoperite cu algelabride
la anumiţi peşti ciclide, apogonide, se practică incubaţia icrelor fecundate în
cavitatea buco-faringiană; apoi puietul continuă să se refugieze un timp, în caz
de pericol în gura părintelui
♂♂ unor sp.de singnatide rețin icrele într-o pungă incubatoare dispusă pe p.
ventrală; provine din cutarea tegumentului; la sp.lipsite de punga incubatoare, ♀
lipesc icrele de abdomenul ♂
Abateri de la reproducerea sexuată clasică
În afara reproducerii sexuate obişuite, la unii peşti osoşi se întâlneşte:
*.fenomenul de ginogeneză a fost studiat la Carassius auratus
-la reproducere participă spermatozoizii altor specii înrudite, care nu se
contopesc cu ovulele, ci au rolul de a stimula segmentarea oului
*.Inversiune sexuală tardivă =schimbarea sexului
de ex.: transformarea ♀ mature de Xiphophorus în ♂ este însoţită şi de
apariţia gonopodiului şi a prelungirii lobului post.al C în formă de spadă; la
Oncorhynchus mykiss ♀ odată cu înaintarea în vârstă devin
*.Fenomenul de hibridazare când spermatozoizii unei specii fecundează
icrele altei specii; există nr. hibrizi la poecilide, ciprinide (babușcă x roșioară;
crap x caras); la acipenseride (cegă x păstrugă)
*.La alte specii se întâlneşte fenomenul de hermafroditism, la care gonada este
un ovotestis, iar produsele sexuale se maturează simultan sau succesiv 
sparide, seranide
Există sp. de peşti ce trec printr-un stadiu de hermafroditism juvenil, urmat de
masculinizarea sau feminizarea definitivă (anghile)
C6.
MIGRAŢIA PEŞTILOR
-reprezintă unul dintre fenomenele cele mai spectaculoase şi interesante
-sunt deplasări periodice, ciclice şi ordonate, ale unor populaţii de peşti, care se
pot efectua pe distanţe mai mari sau mai mici
-aceste deplasări sunt strâns legate de ciclul vital al peștilor (perioada de
reproducere, de repaus, de hrănire), cât și de modificările ciclice ale condițiilor
fizico-chimice ale mediului
-migraţiile sunt declanşate atât de factori interni (gradul de îngrăşare a peştelui,
de conţinutul în grăsime, de dezvoltare a gonadelor, lipsa hranei) cât şi de
variaţiile factorilor externi (temperatură, gradul de salinitate, pH, O2)
-la unele specii migraţiile sunt efectuate numai de adulţi, la altele şi puietul
migrează;
-în timpul migraţiilor, mulţi peşti se orientează după linia de ţărm, după relieful
fundului. În migraţiile pe verticală, în orientare, lumina joacă un rol important.
-Clasificarea migrațiilor
migraţiile sunt de mai multe feluri:
a. După rol=scop
-migraţiile de nutriţie deplasări sezoniere şi nictemerale ale p. de la locul de
reproducere sau iernare spre locurile unde hrana este abundentă
-migraţiile de reproducere sunt deplasări ale peştilor de la locul de nutriţie şi
iernare spre locurile de depunere a pontei
-migraţiile de iernare sunt deplasări ale peştilor de la locul de reproducere
sau de hrănire spre locurile de iernare
-asigură supravieţuirea populaţiei într-o perioadă nefavorabilă (temperatură
scăzută, hrană insuficientă, O2 scăzut
-alături de migraţiile de reproducere, nutriţie, iernare, peştii efectuează și
-migraţii de protecţie. De ex. hamsia din M. Neagră – ziua se menţine la
adâncimi mari, fiind puţin accesibilă păsărilor ihtiofage, iar noaptea, când
păsările îşi încetează nutriţia se ridică către suprafaţă
b. După sensul de deplasare
-migraţii pe verticală și migraţii pe orizontală
 c.După sensul curentului apei
-migraţii anadrome=active se efectuează împotriva curentului,
-migraţii catadrome=pasive se efectuează în sensul curentului; icre, larve
pelagice, adulţii epuizați după efort)
d. După mediul în care se face
-migraţii holobioticese desfăşoară în acelaşi bazin acvatic
-migraţii amfibiotice se desfăşoară dintr-un bazin acvatic în altul:
-aceste migrații pot fi de tip potamotoc când migrează din ape marine în ape
dulcicole pentru depunerea pontei
talasotoccând migrează din ape dulci în mare pentru depunerea pontei
Migratori holobiotici
pot fi de apă dulce:
De ex.: migrațiile locale ale păstrăvului de-a lungul unui râu;
-uurc în perioada de reproducere (care durează din octombrie până la sfârşitul
lunii decembrie), până la izvoare, unde apa este bine oxigenată, puţin adâncă
-de asemenea, pot realiza migraţii zilnice de hrănire pe verticală sau orizontală,
ca mulți alți pești dulcicoli
*un exemplu interesant de migraţie pe verticală, a fost semnalat la specia
Comephorus baicalensis din lacul Baikal. Este vivipară, cu dimorfism sexual
(masculii, care au organ copulator, sunt mai mici decât femelele)
-în perioada de reproducere, femelele urcă de la adâncimi, ce variază între 300-
1000 m, la suprafaţa apei, unde datorită diferenţei de presiune, abdomenul crapă,
iar puii ies la suprafaţa apei
-femelele mor spre deosebire de masculi, care nu părăsesc condiţiile de presiune
la care s-au adaptat şi participă la procreerea mai multor generaţii
-puii, pe măsură ce cresc în urma hrănirii corespunzătoare, coboară spre
adâncuri, adaptându-se la condiţiile de presiune ce există la adâncimea
respectivă
de apă marină (migratori holobiotici marini):
* migrația scrumbiei albastre (Scomber scombrus) din M.Neagră, unde
desfășoară o viață trofică pe timpul verii; odată cu venirea anotimpului rece
migrează în cârduri mici prin Bosfor, în M. Marmara; aici iernează, iar
primăvara se reproduc; este sp.pelagofilă depune în masa apei 400000-500000
de icre
-după reproducere se reîntorc în M. Neagră, prin Bosfor, și-și reiau viața trofică;
-sunt situaţii, când unele cârduri de scrumbii albastre pot ierna în părţile sudice
ale Mării Negre
-în căutarea hranei, realizează migraţii și pe verticală : noaptea se ridică în
straturile superficiale, unde se hrănesc intens, iar ziua stau în apropierea
fundului apei.
*migrația calcanului (Psetta maxima maeotica)
-adulţii de calcan din Marea Neagră, se retrag la sfârşitul toamnei, la adâncimi
de 60 –70 m, putând ajunge până la 100 m, unde găsesc locuri favorabile de
iernat.
-primăvara, martie-aprilie, migrază spre ţărm, la o adâncime de 18-40 m, unde
se aglomerează în anumite locuri şi depun ponta, în 3-4 porţii succesive, la
intervale de 6-7 zile.
-icrele se ridică la suprafaţă, fiind pelagice
-adulții se hrănesc foarte puțin sau deloc pe timpul reproducerii, iar după
reproducere migrează la distanţe mari de coastă înspre zonele de hrănire la 40-
60 m.
-larvele şi alevinii sunt pelagici, simetrici, fac o migraţie pe verticală, coborând
spre fundurile nisipoase, unde rămân 2-3 luni, timp în care se metamorfozează
şi devin asimetrici
-în timpul unui an, calacanul realizează o migraţie pentru reproducere şi una
pentru hrănire.
Migratori amfibiotici potamotoci
-realizează migraţii interesante, de mare amploare
-sunt numeroase speciile, care realizează astfel de migrații
-ex.:migrația sturionilor, a scrumbiei de Dunăre etc
Migrația sturionilor
-sturionii din Marea Neagră se reproduc în Dunăre; unele specii se reproduc şi în
alte râuri mari cu apă adâncă
-se întâlnesc 2 perioade de migraţie:
*una primăvara  când migrează exemplarele vârstnice, la care gonadele sunt
mature; durează din februarie-martie, până în aprilie
*una de toamnă  când migrează exemplarele tinere, la care gonadele se
maturizează în fluvii la sfârşitul iernii, începutul primăverii;
-începe din august cu intensitate în octombrie-noiembrie până în noiembrie
-pentru ambele migraţii reproducerea are loc primăvara, din aprilie până în iunie
-ponta e depusă în gropi cu fund pietros sau argilos, la adâncimi de 8-20m;
-după reproducere, adulţii se reîntorc în M.Neagră, la adâncimi de 50-100 m
-morunul este sturionul care pătrunde cel mai devreme în Dunăre, iar păstruga
pătrunde cel mai târziu.
*Migrația scrumbiei de Dunăre (Alosa pontica) → specie marină, care
iernează la adâncimi şi la o distanţă apreciabilă de ţărm
-în perioada martie-mai, scrumbiile se adună în cârduri mari şi încep migraţiile -
-staţionează un timp la gurile Dunării, după care pătrund în fluviu, până la
Porțile de Fier
-după depunerea pontei, ce se realizează în porţii, adulţii se reîntorc în mare,
staţionând în prealabil în spaţiul îndulcit din faţa gurilor Dunării
-după eclozare, puietul duce viaţă pelagică şi se îndreaptă spre mare, rămânând
un timp la gurile fluviilor unde condiţiile de hrană le permit să crească şi să se
îngraşă.
*Migrația somonului de Pacific (Onchorhynchus keta )
-trăiește şi se hrănește în Oc. Pacific, de unde migrează pentru reproducere în
fluviile de pe coastele Asiei de N şi America de N.
-bine studiată, a fost migraţia somonilor ce pătrund dinspre M. Bering şi M.
Ohotsk în fluviul Amur şi afluenţii lui până la izvoare
-intraţi în fluviu şi afluenţii săi, somonii încetează a se mai hrăni
→înoată împotriva curentului, fiind nevoiţi să depăşească diferite obstacole,
diguri, baraje, peste care trebuie să sară, realizând salturi chiar de 3-4 m,
consumul de En fiind foarte mare
-în cursul migraţiei de-a lungul fluviului, suferă importante modificări
morfologice şi fiziologice; mai mult sunt afectaţi ♂♂
-se schimbă culoarea
-se modifică forma corpului - capul se comprimă lateral
-fălcile se alungesc, se curbează luând aspectul unui cioc de papagal
-dinţii se măresc
-corpul devine gheboşat
-cu cât înaintează spre izvoare, cu atât modificările sunt mai evidente
-ajung epuizaţi la locul de depunere a pontei, unde i ♀ sapă cu ajutorul cozii o
groapă, în zone cu curent lin, cu nisip şi prundiş
-datorită efortului depus, adulţii mor pe loc; alţii sunt purtaţi de curenţi în josul
apei şi mor înainte de a ajunge în mare
-astfel că somonul de pacific se înmulţeşte o singură dată în viaţă
-după câteva săptămâni, din ou ies alevini
-în primăvara anului următor, alevinii încep să migreze spre cursul inferior al
fluviului, unde pot să mai stea un an până când cresc şi se obişnuiesc cu apa
sărată
-apoi trec în mare, şi de aici pe coastele Oc. Pacific, unde se maturizează în 3-5
ani, după care reîncep migraţia de reproducere
Migratori amfibiotici talasotoci migraţia Anghilei
-adulţii trăiesc în râurile Europei, unde duc o viaţă trofică
-ziua stau în gropile de pe fundul apelor, iar noaptea ies pentru hrană
-în căutarea hranei pot trece şi pe uscat, respirând cu ajutorul tegumentului
-la maturitatea gonadelor, adulţii se adună şi coboară în estuare, la gurile
fluviilor şi se îndreaptă spre Marea Sargaselor, din mijlocul Oc. Atlantic, în
apropierea Bermudelor
-aici ponta este depusă la adâncimi de 400-500m
-după depunerea pontei (cca 2-4 mil icre) adulții mor, datorită efortului depus ce
duce la decalcifierea scheletului, atrofierea tubului digestiv
-din ou ies larve mici = leptocefali –de forma unei frunze de salcii, cu corpul
comprimat lateral, transparent; sunt pelagice, plutesc în toate direcţiile;
supravieţuiesc cele care sunt antrenate pasiv de curentul Golfstream timp de 2-3
ani, spre coastele Europei, unde se metamorfozează la gurile fluviilor şi se
transformă în civele = anghile mici, cilindrice, transparente la început, apoi se
pigmentează
-o parte din civele rămân în apele litorale şi se transformă în anghile ce pătrund
în apele dulci
Cunoaşterea migraţiilor peştilor are atât importanţă ştiinţifică cât şi economică.
Din punct de vedere practic, cunoscându-se locurile şi timpul marilor
aglomerări, se pot recolta cantităţi imense de peşti.
Din punct de vedere științific, prin studiul migrațiilor asupra peștilor se poate
stabili, itinerariul migrațiilor și a locurilor de aglomerare precum și biologia lor
C.7
GRUPA TETRAPODA
-cuprinde vertebrate, adaptate la viaţa terestră (în mod primar) şi la viaţa aeriană
şi acvatică (în mod secundar)
-din acest grup fac parte: amfibienii, reptile, păsările, mamiferele
-principala particularitate a acestor animale, este prezenţa a 4 membre de unde
denumirea: tetra=4, podes=picior
-la toate tetrapodele, membrele au acelaşi plan de organizare, fiind alcătuite
dintr-o parte bazală  centura scapulară şi c. Pelviană și o parte liberă 
membrul propriu-zis de tip chiridiu, care e prevăzut cu 3 articole: stilopod,
zeugopod, autopod
- membrele sunt adaptate la diferite moduri de locomoţie și suferă modificări ca
aspect, dimensiune și rol în raport cu condițiile de mediu
-apare membrul săpător, aripa pentru zbor, paleta înotătoare, membrul pentru
alergat
La tetrapode apar modificări la nivelul tuturor sistemelor și deci al întregului
organism
CLASA AMPHIBIA
-cuprinde broaşte sau batracieni (batrachos=broască)
-sunt tetrapode poichiloterme, anamniote, și primele vertebrate ce au trecut la
viața terestră, fiind intermediare între pești și reptile
-păstrează leg.cu apa, unde are loc obligatoriu dezv. larvară de unde denumirea:
amphis=dublu şi bios=viaţă;
-deci au dublă viaţă: în apă (larvele) și pe uscat (adulții)
-amfibienii actuali sunt reprezentați de: anure, urodele și gimnofioni
Caracteristicile amfibienilor
*Morfologia externă se referă la:
-forma corpului, care poate fi de tip: trituriform, raniform sepentiform
-după dimensiuni; formele actuale sunt de talie mică, comparativ cu formele
paleozoice, ce depăşeau adesea 1 m., ajungând la 3 m.
-c.m.mare specie este Andrias dividianus = urodel de 1,6m.
-c.m.mică specie este Sminthillus= anur de 1 cm.
-adaptarea la mediul terestru, afectează toate organele
 *Tegumentul
-este subţire, moale, umed, bogat vascularizat, cu nr.glande mucoase și seroase,
slab cornificat, cu numeroşi cromatofori ce dau culoarea;
-e lipsit de solzi, excepție gimnofionii, cu mici solzi cicloizi, în dermă
- la unele sp.gl. seroase se pot asocia și forma masive celulare numite
gl. parotoide; sunt dispuse la nivelul capului
-secreţia lor care este toxică, convulsivă, paralizantă, are rol protector
-produsul lor nu este inoculat altor animale, dar este inflamator şi vomitiv pentru
animalele ce-l consumă
-amfibienii năpârlesc periodic, cam o dată pe lună
*Sistemul osos e bine osificat
-craniul se caracterizează printr-un număr redus de oase
-neurocraniul cu cele 4 regiuni este de tip platibazic
-viscerocraniul este îndepărtat pe părţile laterale ale neurocraniului
-articulația fălcilor la neurocraniu e de tip austilic
-articulația craniului la col.vertebrală e semimobilă și se realizează prin 2 condili
occipitali (se prind de proatlas)
-coloana vertebrală este diferenţiată în 4 regiuni: cervicală = cu o sg.vertebră
numită proatlas; dorso-lombară, sacrală şi codală;
-la anure, vertebrele acestei reg. se sudează într-un singur os=urostil
-predomină vertebrele de tip procelic
-nu au coaste adevărate (excepție gimnofionii) și nici stern
-nu se diferențiază cutia toracică
-membrele de tip chiridiu; la anure oasele zeugopodiului sunt contopite
*Sistemul muscular
-se deosebeşte de al peştilor ca rezultat al deplasării pe un substrat tare
-muşchii se individualizează şi se diferenţiează în m. lungi, laţi şi scurţi, ce se
inseră pe piesele scheletice
-la anure se dezvoltă foarte mult muşchii membrelor
-este metamerzată la larve și adulţii de urodele permanent acvatice
 *Sistemul nervos
encefal este mai dezvoltat decât la peşti
-telencefalul, de tip inversat, prezintă 2 emisfere cerebrale alungite, bine
individualizte și separate prin scinzura interemisferică
-are rol olfactiv, fiind un rinencefal
-pentru prima dată în seria vertebratelor, se observă o migrare a neuronilor către
suprafaţa emisferelor – cu formarea unui început de scoarţă cerebrală difuză
-diencefalul pierde în importanţă, prin reducerea sacului vascular şi a lobilor
laterali ai hipotalamusului
-acestea se mai păstrează doar la larve şi adulţii de urodele
-mezencefalul prin lobii optici, rămâne vezicula dominantă, ce constituie un
centru important pt.recepţ. excitaţiilor vizuale, auditive, statice cât şi elab.unor
impulsuri motorii, transmise bulbului şi MS
-corpul cerebelului este redus la o cută transversală
-bulbul rahidian, conţine ventriculul IV, al cărui acoperiş este dat de plexul
coroidian foarte ramificat
-MS este scurtă la anure şi e lungă cât canalul rahidian la urodele
-se întâlnesc 10 perechi de nervii cranieni
*Organele de simţ
-organul vizual este dat de ochi, protejaţi de 2 pleoape mobile, ce-i apără de
uscăciune şi o membrană nictitantă dispusă în unghiul ant. al ochiului; apar şi gl.
lacrimale ca o adaptare la mediul terestru
-ochii sunt adaptați pt.vederea obiectelor de la distanță
-acomodarea se face prin deplasarea cristalinului (înainte) sub acţiunea a 2
muşchi protractori, derivaţi din coroidă, cât și prin modificarea curburilor de
către m.ciliarice se diferențiază pentru prima dată
Organul auditiv e dat de urechea internă și mijlocie, car apare pt. Prima dată în
seri vertebratelor
-în canalele semicirculare, utricula şi sacula urechii int. se află receptorii
statici; cei acustici în lagenă
- urechea mijlocie=camera timpanică provine din p.post. a spiraculului
-comunică la ext. cu timpanul, acoperit de membrana timpanică
-la int cu urechea internă prin fereastra ovală
-cu cavitatea buco-faringiană prin trompa lui Eustachio, ce provine din partea
anterioară a spiraculului
-la anure cuprinde columela os ce provine din migrarea hiomandibularului, cu
rol în transmiterea vibrațiilor sonore primite de la timpan spre receptorii auditivi
din lagenă
-undele sonore sunt transmise și prin oasele membrelor anterioare, oasele
mandibulei
-organele liniei laterale sunt caracteristice larvelor şi urodelelor care sunt
permanent acvatice.
-receptorii tactili se găsesc în tot tegumentul
-receptorii gustativi sunt dați de muguri gustativi situaţi în gură.
-receptorii olfactivi sunt localizaţi în mucoasa olfactivă, ce căptuşeşte sacii
olfactivi şi are rol în respiraţie; iar sacii olfactivi comunică la exterior prin nări şi
cu cavitatea bucală prin coane.
*Sistemul digestiv
-este adaptat la un regim de hrană carnivor, corespunzător adulților: cu insecte,
râme, melci, păianjeni, icre ect,
-nu au gl.salivare, dar au gl.mucoase al căror mucus ușurează înghițirea prăzii
-cavitatea bucală este largă şi împreună cu faringele formează cavitatea
bucofaringiană;
-dinţii sunt dispuşi pe maxilă, vomere, palatine, la urodele şi pe mandibulă; pot
lipsi la bufonide
-limba de formă diferită, se prinde în 2 moduri:
-în față, pe mandibulă la anure; -în spate, de arcul hioid la urodele
-stomacul alungit este saciform (anure) sau tubular (urodele)
-intestinul variază în funcţie de regimul alimentar;-este lung la larve şi scurt la
adulţi; -se deschide în cloacă
*Sistemul respirator
-e format din căile respiratorii extrapulmonare și plămâni
-căile extrapulmonare apar pt.prima dată în seria vertebratelor
-sunt reprezentate de fose nazale, coane, cavitatea buco-faringiană, cavitatea
laringo-traheană și bronhii
-plămânii sunt saciformi, cu pereţii subţiri, vascularizaţi, uşor cutaţi
-ei nu asigură cantitatea de O2 necesară corpului şi de aceea respiraţia pulmonară
este completată de cea tegumentară
- amfibienii au respirație: -pulmo-cutanată la adulţi și
-branhială la larve, câteva urodele acvatice
-neexistând cutie toracică, respiraţia amfibienilor este unică la tetrapode; se face
în 3 faze, prin coborârea și ridicarea ritmică a planșeului bucal
*Sistemul circulator
-este profund modificat, în legătură cu sistemul respirator
-apariţia plămânilor implică 2 circulaţii: circulaţia > şi circulaţia <
-inima este tricamerală cu 2 A și un V:
-AD cu sânge venos, adus de la corp prin vene cave
-AS primește sg. oxigenat, adus de la plămâni prin venele pulmonare
-se păstrează sinusul venos ce se deschide în AD
-V cuprinde atât sânge oxigenat cât şi venos
-circulaţia este dublă şi incompletă
-se întâlneşte un sistem portrenal, portvenos şi limfatic
*sistemul excretor
-este reprezentat de 2 rinichi și 2 uretere primare=canale Wolff
-rinichii, de tip mezonefros sunt alungiți, situaţi în cavit. abdominală
-prezintă pe faţa lor ventrală glanda suprarenală
- canale Wolff ce se deschid pe peretele dorsal al cloacului
-ele sunt dilatate la mascul deoarece conduc atât urina cât şi sperma; se numesc
canale uro-spermatice
-pe peretele ventral al cloacului se deschide vezica urinară bilobată
*Sistemul reproducător  -sexele sunt separate
-la masculi cele 2 testicule ovale la anure, alungite la urodele şi gimnofioni
sunt în leg.cu p.ant.a rinichilor prin intermediul unor canalicule eferente
-prin intermediul lor sperma este condusă spre ureterul primar=canalul Wolff,
ce are dublu rol
-la femelă  cele 2 ovare sunt alungite, prevăzute şi ele ant. cu corpii adipoşi
-la maturitate, ovulele cad în cavitatea generală a corpului, de unde sunt preluate
de oviducte=canalele Muller (ce sunt lungi şi sinuoase)
-se deschid pe peretele dorsal al cloacului
-deasupra gonadelor se află 2 corpi adipoşi cu rol trofic, și rol în maturarea
gameţilor
-în epoca de reproducere se evidențiază un dimorfism sexual caracterizat prin
deferențe de mărime, colorație intensă, prezența unor nodozități pe degetele
membrelor, apariția unor creste dorsale la tritini, saci rezonatori la masculi
- fecundaţia este externă  la anure
-internă cu organ de acuplare la gimnofioni
-internă, fără organ de acuplare la urodele
-♂ urmaţi de ♀, depun pe fundul apei sau pe uscat un spermatofor
(spermatozoizi grupaţi, înveliţi în spermă solidă), pe care ♀ îl introduce în
cloacă cu buzele cloacei;
Dezvoltarea embrionară se realizează prin metamorfoză
-la anure metamorfoza este completă
-din ou eclozează o larvă =mormoloc, care nu seamănă cu adultul şi trece prin
mai multe etape de dezvoltare
-la început, mormolocul prezintă următoarele caracteristici:
-are aspect pisciform, coada este comprimată lateral;
-prezintă branhii externe; -inima este bicamerală;
-au linie laterală; deplasarea este activă
-se fixează pe substrat printr-un disc adeziv, situat sub mandibulă;
-gura este situată ventral, prezintă dinţi cornoşi, cu ajutorul cărora desprind
vegetaţia de pe substrat; -intestinul este lung; hrănirea este de natură vegetală;
-într-un stadiu mai avansat
-apar branhiile interne, ce sunt acoperite de opercul; cele externe tind să se
atrofieze; concomitent cu apariţia branhiilor interne, apar şi plămânii, dar nu
sunt funcţionali; -apar şi membrele posterioare
-mai târziu -branhiile interne dispar, iar plămânii devin funcţionali;
-apar membrele anterioare
-ca apoi -musculatura să se diferenţiează; -coada şi scheletul visceral se reduc;
-organele liniei laterale dispar; -intestinul se scurtează datorită înlocuirii
regimului vegetal cu cel animal; -sistemul circulator devine de tip amfibian; -iar
indivizii tineri părăsesc apa, trecând la un alt mod de viaţă
-la urodele  metamorfoza este mai puţin complicată, deoarece în stare adultă,
îşi menţin coada; păstrează branhiile externe (proteide),
interne (amfiumide),
atât ext.cât şi int. (sirenide)
-de remarcat în cursul metamorfozei apar mai întâi membrele ant. şi apoi cele
post., iar larvele consumă şi carne
-durata vieţii larvare depinde de numeroşi factori: alimentaţie, temperatură: de
ex. la temp. scăzută, mormolocii cresc, dar nu se metamorfozează
-mormolocii crescuţi cu tiroidă proaspătă, se transformă rapid în broscuţe,
comparativ cu indivizii martori
-deci metamorfoza este influenţată direct de tiroxină
-hipofiza participă şi ea la declanşarea metamorfozei prin acţiunea stimulatoare
asupra tiroidei
-referitor la înmulţirea amfibienilor s-a observat frecvent fenomenul de neotenie
 reprezintă posibilitatea pe care o au animalele de a se reproduce în stadiu
larvar
-explicația neoteniei: hipofiza nu produce în cant, suficientă hormonul
stimulator al tiroidei, care nu mai secretă tiroxină, hormon ce ar declanșa
metamorfoza
C8
BIOLOGIA AMFIBIENILOR
Răspândirea şi Biotopul
-amfibienii sunt răspândiţi în toate zonele şi continentele, cu excepţia regiunilor
polare ocupând biotopuri diferite
-amfibienii sunt adaptați la 2 moduri de viaţă: unul acvatic şi unul terestru,
trăind alternativ în apă şi pe uscat.
-amfibienii nu se îndepărtează prea mult de apă deoarece reproducerea are loc în
mediul acvatic;
-trăiesc în ape dulci (lacuri, bălţi, râuri), lipsind din apele marine; doar câteva sp.
se întâlnesc şi în ape uşor salmastre
-preferă să trăiască în zone cu umiditate crescută
Grupe ecologice de amfibieni
-După locul în care trăiesc se disting
1.-specii permanent acvatice:majoritatea urodelelor: Sirenide, Proteide
2.-specii semiacvatice:sp.arboricole – Hylidae, Rhacophoridae
(majoritatea) sp.subterane – Pelobates, gimnofioni
sp.cavernicole – Proteus, Thyphlomolge
sp.acvatice – Pelophylax ridibundus
3.-specii permanent terestre – Salamandra atra
-speciile din cadrul grupelor ecologice prezintă numeroase adaptări:
Exp.Brotăcelul=Hyla arborea îşi petrece cea mai mare parte a timpului pe
copaci căţărându-se cu ajutorul unor ventuze mari, rotunjite, situate la
extremitatea degetelor şi bogate în glande ce secretă un lichid lipicios.
-La sp. broască zburătoare =Rhacophorus sp., prezintă între degete o
membrană interdigitală, cu rol în planare.
-gimnofionii=sunt specii apode s-au specializat la viaţa subterană, rareori ieşind
la suprafaţă, conformaţia corpului fiind în strânsă legătură cu acest mod de viaţă
săpător.
-viaţa amfibienilor este influențată mult de temperatură, aceştia fiind sp.
poichiloterme
La temperaturile scăzute din timpul iernii amfibienii intră în hibernare
-durata hibernării variează în funcţie de regiunea geografică (la sp. din M-ţii
Alpi  în iunie-septembrie
-activitatea lor este mult diminuată și pot consuma rezervele acumulate în corpii
adipoşi sau proteinele din muşchi;
-amfibienii mor la –2 0C; suportă uscăciunea, corpul lor fiind nud, pierd multă
umiditate.
-în zonele deşertice sau în zonele în care anotimpul secetos variază cu cel ploios
amfibienii intră în somn estival, unde metabolismul lor scade
Deplasarea
-amfibienii se deplasează diferit în funcţie de biotop.
*în ape -anurele se ajută de membrele posterioare.
-urodelele înaintează în apă folosind coada şi mişcările lat.ale corpului
*pe uscat amfibienii se deplasează prin:
-salturi destinderea simultană a ambelor membre posterioare
-păşire sau mers la salamandre
-târâre la amfibienii serpentiformi
-căţărare la broăcei
-zbor planat la Rachophoridae
Comunicarea
-amfibienii comunică prin semnale sonore. chimice şi vizuale
-caracteristice sunt semnalele sonore produse de laringe prevăzute cu corzi
vocale şi amplificate la unii masculi de saci vocali
-se întâlnesc mai multe tipuri de semnale sonore
*semnalul de chemare cu scopul de a atrage partenerii de sex opus în
perioada de reproducere
*semnalul de contact fizic  este emis de femelă, cu scopul de a fi recunoscută
de mascul; prin acest semnal se evită ca din greşeală masculul să nu amplexeze
alt mascul
*semnalul de sfârşit al fecundării  emis de mascul
*semnalul de degajare emis de ♀ care nu doreşte acuplarea
*semnalul teritorial  când nu se respectă distanţa dintre indivizi
*semnalul de alarmă prin care se avertizează semenii de apariţia unui
pericol; imediat sar în apă unde se ascund
*semnal de spaimă sau de panică  când animalul este prins
*semnalul de prognoză metereologic prin care se anunţă aversele de ploaie,
la Hyla
Semnalele chimice cu ajutorul feromonilor; au rol fie de avertisment, fie în
declanşarea jocurilor de nuntă
-mormolocii capturaţi emit feromoni în apă, care se răspândesc şi alertează alţi
mormoloci de pericolul existent
Metode de apărare
Amfibienii recurg la diferite procedee pentru a se salva de duşmani
-dintre procedeele de apărare amintim:
1.fuga apropierea duşmanului conduce la o reacţie caracteristică de a fugi, de
a se ascunde; cele acvatice se ascund în mâl, printre plante, sub pietre; cele
terestre sub frunzar, scorburile de la rădăcina copacilor, găuri de pământ etc.
2.atacarea agresorului – unele sp. tropicale şi subtropicale sunt agresive, pot
muşca duşmanulCeratophrys
3.alte sp. îşi umflă plămânii, fiind greu de înghiţit-Breviceps macrops
2.homocromia copiantă permanentă şi uniformăla unele broaşte ce trăiesc
în frunzişul copacilor din pădure, printre ierburi, prezintă o culoare foarte
apropiată de culoarea predominantă a mediului de viaţă
3.homocromia copiantă schimbătoare la unele broaşte coloritul se schimbă
în raport cu mediul în care se află, fie pe scoarţa copacilor, fie printre ierburi,
fiind fie galben fie verde (unele hylide)
4.coloritul de dezagregare cu caracter temporarla unele broaşte, în stare de
repaus, ghemuirea picioarelor pe laturile trunchiului, fac să se evidenţieze
dungile ce traversează corpul în lungime, estompând astfel liniila de contur, ceea
ce fac să fie greu de perceput de către prădători. Când părăsesc starea de repaus,
desenul de dezagregare dispare, ceea ce sporeşte riscul de a fi observat de
răpitori
5.coloraţia de avertizare numită şi coloraţie aposematică  unele specii au
culori vii, puternic contrastante, ce avertizează duşmanii că sunt periculoase:
predomină culorile negru alb, galben, roşu, albastru,
-se întâlneşte la sp. de amfibieni ce au glande cu venin, glande cu secreţii urât
mirositoare, cu efect iritant, paralizant etc
–broaştele otrăvitoare avertizează atacatorul că sunt foarte veninoase
-se cunosc cca 55 de specii extrem de periculoase, din cele 155 otrăvitoare, ce se
găsesc de obicei în pădurile tropicale
-amintim 2 specii din genurile Phyllobates şi Dendrobates
-br.veninoase sunt diurne, trăiesc de regulă printre frunzele căzute la solul
pădurii, fiind destul de curajoase şi chiar agresive dat.coloraţiei puternice ce le
protejează de prădători
-Phyllobates terribilis de numai 5 cm, conţine venin de cel puţin 20 de ori mai
putrnic decât al oricărei broaşte; triburile locale freacă vârful săgeţilor de
tegumentul broaştei, pentru prinderea şi uciderea duşmanilor; otrava rămâne
eficientă mult timp; este mortală pentru om
-Dendrobates tinctorius, de un albastru strălucitor, este de asemenea foarte
periculoasă
-alte sp.deşi lipsite de venin, au glande cu secreţii urât mirositoare, cu efect
iritant, usturător, paralizant etc
–Salamandra obişnuită ce prezintă pe fondul negru al tegumentului pete
galbene, avertizează prădătorii că posedă glande ce secretă o substanţă foarte
toxică
–buhaiul de baltă cu burta roșie=Bombina variegata – dorsal prezintă nr.
glande tegumentare a cărei secreţie este foarte iritantă iar abdomenul prezintă o
coloraţie contrastantă =aposematică – pe fond negru numeroase pete galbene;
când este în pericol, se răstoarnă pe spate, şi avertizează prădătorul de secreţia
spumoasă şi iritantă a gl. tegumentare
-acelaşi efect îl prezintă şi Bobmina bombina al cărui abdomen prezintă pete
roşii pe fondul negru
-şi exemplele nu se opresc aici
 *Reproducerea
-În perioada de reproducere, apar caracterele sexuale secundare prin care
masculii se diferenţiază de femele.
-La urodele se observă dansurile nupţiale, masculii îmbracă o haină nupţială viu
colorată. Masculii tritonilor prezintă o creastă dorsală şi o pigmentaţie viu
colorată pe corp.
-La masculii anurelor apar nodozităţi pe degetele membrelor ant., iar la alte
specii apar nodozităţi pe degetele ambelor perechi de membre.
-la Pelodytes există negi pe umeri, braţe şi laturile corpului.
-La anure fecundaţia este externă; masculii participă activ la eliminarea ouălor;
ei stau în spatele femelelor, cu ajutorul membrelor strâng cu putere abdomenul,
presând ouăle în afară.
Fenomenul se numeşte amplex
-La urodele fecundația este internă, fără organ de acuplare
*la tritoni, ♂ sunt urmăriţi de ♀ în momentul depunerii spermatoforilor în apă,
care se lipesc de plantele submerse, iar femela le introduce în cloacă cu buzele
acesteia.
-la Salamandră împerecherea are loc pe uscat: ♂ cuprind ♀ cu membrele ant.
şi îşi potrivesc cloaca pe cloaca ♀ şi elimină sperma.
-sunt specii ovovivipare. În primăvara următoare salamandra ♀ se îndreaptă
spre apa cea mai apropiată şi elimină ouăle fecundate din care imediat ies larvele
cu branhii externe şi 4 membre.
*la apode fecundaţia este internă, cu organ copulator. În majoritatea cazurilor
depun ouăle: sub pietre, rădăcini, gropi (în pământ)
-Femela se răsuceşte în jurul lor, rămânând până la eclozarea larvelor.
Umiditatea necesară este creată de secreţia gl. cutanee.
-Larvele care nu au branhii externe trec în apă, unde îşi desăvârşesc
metamorfoza.
-În majoritatea cazurilor, ouăle amfibienilor se dezvoltă în mediul acvatic unde
sunt lăsate de părinţi.
-Ouăle sunt învelite într-o substanţă gelatinoasă şi depuse pe substrat cu aspect
diferit după specie:
-sub formă de grămezi neregulate Rana temporaria sau rotunde  Hyla;
-de cordoane- subţiri Bufo; -groase Pelobates;
-sub formă de spirală  Pelodites
-Apar şi abateri de la tipul normal ca rezultat al adaptării la anumite condiţii de
viaţă -de exp. alternanţa dintre perioada secetoasă şi cea ploioasă.
La unele specii ale genului Phyllomedusa (un hylid) ouăle sunt depuse între
două frunze mari pe care le lipesc pe margini şi care atârnă deasupra apei.
La alte specii, ouăle sunt purtate de părinţi
-la broasca fagure=Pipa pe spatele ♀
-la broasca mamoș=Alytes în jurul membrelor, posterioare la ♂
-la broasca cu pungă=Gastrotheca marsupiata în pliuri tegumentare
aşezate pe spatele femelei, care sunt îndreptate spre anus; punga tegumentară
adâncă de 1 cm., aminteşte de punga marsupialelor; după câteva săptămâni
depun puii în apă
-La broasca cu cioc=Rhynoderma darwini (botul este prelungit şi ascuţit; din
America Centrală şi de Sud ) ♂ poartă ouăle fecundate în sacul vocal=rezonator
dispus ventral sub pielea pieptului, care devine pungă incubatorie; aici
mormolocii se transformă în mici broscuţe, apoi sunt depuse în apă
-La Phyllobates trinitautis- ♂ rămân în apropierea pontei care este depusă în
ape ce seacă repede. Pe măsură ce seacă, larvele se fixează de corpul adulţilor,
care migrează în acele ape în care larvele îşi termină dezvoltarea.
-la Rhacophorus ponta e depusă în sol acoperită de o masă gelatinoasă
-la Hylambates brevirostris femela reţine ponta în gură
*sp. care depun ponta pe substrat au nr. ouălor ce variază după specie:Rana
temporaria depune 800-2600 ouă; -Bufo bufo  6000
-Bufo viridis  12000; -Hyla  700
-sp. ce poartă ouăle pe corpul lor depun mai puţine ouă.
-ex. Alytes depune 40-60 ouă; Nototrema, Pipa  până la 100 ouă
-când ouăle se dezvoltă în corpul matern ies direct 1-sau 2 pui iar celelalte ouă
servesc ca vitelus.
-Un fenomen intersant întâlnit la amfibienii urodeli, este neotenia 
neos=tânăr, tenien=a prelungi  reproducere în stadiul larvar.
-Sunt sp.care nu ajung niciodată în stare adultă, neotenia fiind forma lor
normală de existenţă (Siren lacertilia, Proteus anguineus).
-Neotenia a fost studiată la Ambystoma tigrinum, care există în stare adultă
numai la temperaturi ridicate; în ape repezi de munte în stare neotenică (se
reproduce în stare larvară).
Larva se numește axolotl
-Crescută în laborator şi hrănită cu extract de tirodă, se transformă în adult.
Acest fapt dovedeşte că prezintă o insuficienţă, tiroidiană.
-explicaţia neotoniei: hipofiza nu produce în cantitate suficientă hormonul
stimulator al tiroidei, care nu mai secretă tiroxina, hormon ce ar declanşa
metamorfoza
-Neotenia poate fi parţială, când larvele de axolotl trăiesc mai mulţi ani şi se
metamorfozează.
-Neotenia este totală, când axolotl nu se mai metamorfozează.
C9.
CLASA REPTILIA
-reptilele actuale sunt reprezentate de broaşte ţestoase, rincocefali, şopârle, şerpi
şi crocodili
-sunt tetrapode adaptate primar la viaţa terestră și secundar la viața acvatică
-viaţa terestră a adus modificări în morf. ext. şi în întreaga organizaţie internă
*Morfologia externă
-forma corpului este diferită
-în fauna actuală se întâlnesc 3 tipuri:
*Tipul lacertiform  rincocefali, şopârle, crocodili
*Tipul cheloniformla țestoase
*Tipul serpentiformla șopârlele apode și șerpi
* Sistemul tegumentar
-este uscat, lipsit de glande tegumentare, cu numeroşi cromatofori bogaţi în
pigmenţi ce dau culoarea
-stratul superficial al epidermei este puternic cornificat, formând solzi cornoşi,
scuturi şi plăci, ce protejează corpul împotriva uscăciunii şi a loviturilor
-la şerpi şi şopârle, pătura cornoasă epidermică se desprinde periodic, fenomen
numit năpârlire
*Sistemul osos
-craniul cu numeroase oase se articulează la coloana vertebrală print-un singur
condil occipital
-la majoritatea e de tip tropibazic; platibazic la șerpi și unele șopârle
-coloana vertebrală prezintă 5 regiuni
-pentru prima dată se diferenţiează vertebrele cervicale atlas şi axix, ce
realizează articulaţia mobilă a craniului
-apar coastele; la şerpi se întâlnesc la toate vertebrele; sunt libere la extremitatea
externă
-la reptilele cu membre, vertebrele reg. Dorsale prez coaste bin e dezvolt. ce se
articulează la stern, formând împreună cutia toracică ce apare pentru prima dată
-membrele te tip chiridiu sunt dispuse lateral, nu sub corp
*Sistemul muscular
-musculatura e diferenţiată, dar mai dezvolt.decât la amfibieni, datorită
mişcărilor mult mai variate; se dezvoltă m. intercostali și intervertebrali
*Sistemul nervos se perfecționează
-cele 5 vezicule nu mai sunt în acelaşi plan
-apar curburile: nucală, pontică, bulbară
-apare scoarţa cerebrală, neopalium cu 3 straturi de celule
-la nivelul diencefalului se întâlneşte organul parietal, cu o structură
asemănătoare organului visual, dar celulele senzoriale şi pigmenţii sunt dispuşi
spre corpul vitros; este funcţional la unele şopârle
-apar noi formațiuni cum ar fi: neotalamus în talamusul, care se dezvoltă,
-nucleul roșu – în tegmentul mezencefalic;
-nucleii cerebeloși – la niv.cerebelului
-nervii cranieni sunt în număr de 12 perechi
*Organele de simţ
-sunt bine dezvoltate, adaptate la orientarea în mediul terestru
-ochiul este perfecţionat; este protejat de 3 pleoape
-la unele sp.de reptile, în umoarea sticloasă se află o formaţiune numită con
papilar –bogat vascularizat cu rol nutritive
-acomodarea la distanţă, se face atât prin deplasarea cristalinului cât şi prin
schimbarea curburilor cu ajutorul m. ciliari
-organul auditiv e dat de ureche internă şi mijlocie ce conţine columela; auzul
este slab dezvoltat
-olfacţia joacă un rol important în orientarea reptilelor
-caracteristic este organul lui Jacobson, bine dezvoltat la şerpi şi şopârle; e
prezent pe cerul gurii; cu el, reptilele analizează olfactiv particulele ce sunt
introduse în gură cu ajutorul limbii
-un organ tactil foarte important este limba
-la unele specii, există organe termoreceptoare plasate pe bot între ochi şi nări,
cu ajutorul cărora sesizează hrana în timpul nopţii; recepţionează căldura emisă
de corpul victimelor
*Sistemul digestivare o structură tipică
-cele mai multe modificări se întâlnesc la nivelul cavităţii bucale, unde se
găsesc dinţii, limba şi glandele salivare mici
-la chelonieni dinţii lipsesc; fălcile sunt prevăzute cu teci cornoase ce au
aspectul unui cioc tăios
-la crocodili, dinţii sunt plasaţi pe fălci şi sunt dispuşi în alveole, fiind tecodonţi
-la şerpi şi şopârle dinţii sunt dispuşi atât pe fălci cât şi pe dif.oase ale
viscerocraniului (palatin, vomere, oase pterigoide); sunt ascuţiţi, conici
cu vârful îndreptat posterior, având rol prehensil, de reţinere a prăzii
-la unle sp. de şerpi şi şopârle, există dinţi veninoşi în legătură cu glandele
veninoase dispuse la baza lor
-limba este fixată posterior pe planşeul gurii, fiind de forme diferite
-chelonienii şi crocodilii, rup prada în bucăţi
-şerpii şi şopârlele înghit prada întreagă şi au gura extensibilă.
-faringele scurt şi larg se continuă cu esofagul
-stomacul este saciform, alungit la şerpi
-intestinul e diferenţiat în: intestinul subţire şi intestin gros, a cărei ultimă
porțiune numită rect se deschide în cloacă
*Sistemul respirator  este perfecţionat faţă de amfibieni
-se dezvoltă căile respiratorii extrapulmonare, ce încep cu fosele nazale;
urmează faringele, apoi laringele, a cărui mucoasă formează cute=corzi vocale,
traheea şi bronhiile scurte ce se deschid în plămâni
-plămânii saciformi, au structură variată în funcţie de grupa de reptile la care ne
referim
-la majoritatea pereţii interni sunt mult mai cutaţi decât la amfibieni
-respiraţia se face prin acţiunea m. intercostali;
-prin contracţia şi relaxarea acestor muşchi, are loc mărirea şi micşorarea
volumului cutiei toracice, de care aderă plămânii şi odată cu acesta are loc
mărirea şi micşorarea volumului plămânilor
-astfel are loc inspiraţia şi expiraţia
*Sistemul circulator
-inima este tricamerală: 2 A şi un V
-V prezintă un sept interventricular incomplet dezvoltat, ce-l separă în 2
încăperi: una dreaptă cu sânge venos, din care pleacă artera pulmonară spre
plămâni pentru oxigenare şi una stânga cu sânge oxigenat din care pleacă cârja
aortică dreaptă
-din mijlocul septului - unde există sânge amestecat pleacă cârja aortică stângă
-sângele venos e preluat din corp de 2 vene cave anterioare şi una posterioară și
se deschid în AD
-circulaţia este închisă, dublă şi incompletă
-la crocodili inima e tetracamerală
*Sistemul excretor
-rinichii adulților sunt de tip metanefros
-la mascul rinichii se separă de organele genitale
-de la rinichi pleacă ureterele secundare ce se deschid în cloacă, separate de
canalele Wolff ce devin canale deferente=spermiducte  conduc sperma cu
spermatozoizi
-vezica urinară e bine dezvoltată la chelonieni şi unele şopârle
-urina, formată din sărurile acidului uric, este aproape solidă
*Sistemul reproducător
-sexele sunt separate; fecundaţia este internă
-masculii au 2 testicule, de la ele se form. un epididim de la care pornesc 2
canale deferente, ce se deschid în cloacă
-au organ de acuplare
-la femelă există 2 ovare şi 2 oviducte diferenţiate în m.m. reg;
-se deschid în cloacă
-în pereţii oviductelor există gl. ce secretă învelişurile oului: albuş, membrane
cochiliere, coaja calcaroasă
-dezvoltarea embrionului are loc în ou și e independentă de m. extern
-nutrimentele şi vitaminele sunt date de sacul vitelin
-apa necesară proceselor metabolice este obţinută din albuş
-în cursul dezvoltării embrionare, apar anexele embrionare: amniosul şi
alantoida
-aceste anexe embrionare se păstrează şi la păsări şi la mamifere, de aceea ele se
numesc amniote
-amniosul  are formă de sac ce înveleşte embrionul; este plin cu un lichid
amniotic ce apără embrionul de lovituri şi de uscare, asigurându- mediul umed
de care are nevoie în dezvoltarea sa; intervine şi în hrănire
-alantoida are formă de sac, cu pereţii puternic vascularizaţi; aderă la coaja
calcaroasă; rol în respirație și excreție
-reptilele sunt ovipare
-depun ouăle în nisip, pământ afânat, fiind clocite de soare, sau în vegetaţie în
descompunere, care degajă Q necesară clocirii lor
-există şi reptile ovovivipare  în ouăle ce rămân pe traiectul oviductelor, se
dezvoltă puii, ce vor fi eliminaţi după dezvoltarea lor completă
-reptile vivipare embrionii se fixează de pereţii oviductelor printr-o
pseudoplacentă
C10
BIOLOGIA REPTILELOR
BIOLOGIA BROAȘTELOR ȚESOASE
Țestoasele sunt incluse în ORD.TESTUDINES (CHELONIA)
- sunt reptile cu craniu anapsid →lipsit de fose temporare și corpul prevăzut cu
ţest (carapace și plastron)
-se caracterizează prin prezența țestului (carapace și plastron) în structura
căruia intră solzi sau plăci cornoase de natură epidermică, spre ext. și plăci
osoase de natură dermică, spre int.
-țestoasele sunt rezistente la căldură și uscăciune, la diverse mutilări și chiar
decapitări, la acțiunea diferitelor subs.toxice, la greutatea cu care pot fi omorâte,
la lipsa de hrană și apă
-sunt sensibile la frig – frigul e un mijloc de ucidere rapidă
Răspândirea
-broaştele ţestoase sunt răspândite pe toate continentele, pe areale restrânse,
majoritatea în zonele calde tropicale şi subtropicale
-lipsesc din zonele polare
-cele din regiunea temperată intră în hibernare în per.anotimpului rece
-ocupă diverse habitate: zone mlăştinoae, păduri, umede, terenuri uscate, ape
dulci şi sărate
Tipuri ecologice de țestoase
D.p.d.v. al mediului în care trăiesc se întâlnesc 3 tipuri ecologice de țestoase
caracterizate prin conformația diferită a membrelor
-țestoase terestre → la care membrele sunt scurte; degetele sunt concrescute;
ghearele sunt tocite
- țestoase semidulcicole → cu degetele ant. libere, iar cele post. sunt unite printr-
o membrană interdigitală; ghearele sunt libere și ascuțite
- țestoase marine → cu membrele transformate în vâsle prin hiperdactilie şi
hiperfalangie
-chelonienii sunt animale greoaie, cu deplasarea cea mai lentă dintre toate
reptilele, dat.conformației scheletului
Regimul de hrană diferă în funcţie de mediul în care trăiesc
-cele terestre au hrană dominant vegetală (fructe, frunze, muguri, ierburi,
rădăcini), dar consumă şi hrană animală în anumite condiţii ( viermi, insecte etc)
-cele dulcicole au hrana dominant animală (cu diverse nevertebrate şi vertebrate)
-cele marine sunt ihtiofage, dar consumă şi alte nevertebrate precum şi diverse
plante acvatice
Respirația – se realizează prin înghițirea aerului, ce constă prin mișcările de
coborâre și de ridicare a planșeului bucal –
-prezintă organe respiratorii suplimentare fie în gură, fie în prima partea a
cloacului
-la sp.ce hibernează în apă, aceste organe suplimentare furnizează cantitatea de
oxigen, necesară proceselor vitale
Reproducerea
*dimorfismul sexual este redus;
- în general masculii au carapacea mai îngroşată şi alungită, iar coada mai lungă
-femelele au carapacea mai lățită
-la sp. acvatice masculii au talia mai mică decât a femelelor
-la sp. terestre talia masculilor este mai mare decât a femelelor
-sunt ovipare; depun în nisip cel mai mare număr de ouă dintre toate reptilele;
depun 2-până la 4 ponte pe an
-broaştele marine depun câte 90-200 de ouă
*țestoasele sunt longevive în medie 50-100 de ani, putând ajunge la 200 de ani
*au duşmani din toate clasele de vertebrate:
-rechini → pentru speciile acvatice
-crocodilii, varanii →consumă ouă și pui de țestoase
-păsările răpitoare → atacă exemplarele mici, pe care le dau drumul de la
înălţimi, pentru sfărâmarea carapacei
-mamiferele carnivore (felide, canide) → răstoarnă ţestoasele şi cu ghearele le
scot părţile
cărnoase; porcii tineri → mănâncă br. tinere cu carapace cu tot
-omul e inamicul principal;le distrug fie în scopuri industriale, fie în scopuri
alimentare sau ştiinţifice
 BIOLOGIA ȘOPÂRLELOR
ORD. SQUAMATA
SUBORD.LACERTILIA
-Șopârlele sunt saurieni cu corpul de tip lacertiform și serpentiform acoperit cu
solzi granulari și scuturi
-majoritatea şopârlelor au pleoape şi pot clipi, spre deosebire de şerpi
-prezintă fenomenul de autotomie, coada rămasă se poate regenera
-năpârlesc →tegumentul eîndepărtat sub formă de bucăți
Răspândire și habitat
*şopârlele sunt răspândite pe tot globul, excepţie zonele polare, ocupând diverse
nişe ecologice şi având înfăţişări diferite
-sunt specii terestre, arboricole, semiacvatice, acvatice şi subterane, cu
comportament variat
-majoritatea sunt terestre, dar şi aici se întâlnesc variaţii. Astfel unele specii
preferă terenuri deschise însorite, cu puţină vegetaţie, sau terenuri înierbate;
altele trăiesc în deşerturi nisipoase, argiloase; altele preferă zonele mlăştinoase,
pădurile dese;
-puţine sp. arboricole planează; Ex: şopârla zburătoare= Draco volans,
realizează salturi de cca 20 de m, prinzând insectele în zbor
-se cunoaşte o singură şopârlă marină: șopârla cu creastă= Amblyrhynchus
cristatus din Galapagos, ce intră în apă pentru a-şi căuta hrana
-sp.semiacvatice ca Varanus, Iguana, pătrund în apă pentru a se apăra de
duşmani; înoată ajutându-se de membrele post. şi de coadă
-şopârlele apode, trăiesc în galeri, sau se ascund în nisip şi se deplasează prin
mişcări ondulatorii verticale
-se cunoaşte un singur gen de şopârle veninoase Heloderma din America cu
venin foarte puternic, și colorit de avertizare
-şopârlele sunt foarte agile, iuţi cu mişcări variate; o singură specie se
deplasează biped: șopârla gulerată=Clamydosaurus
-la şopârlele cu membre, degetele prezintă o mare varietate
-de ex. la şopârlele arboricole, degetele sunt bine dezvoltate, ghearele sunt
ascuţite, încovoiate
-la unele sp. ce se caţără cu uşurinţă pe suprafeţe verticale pe partea inferioară a
degetelor se găsesc excrescenţe foliare cu funcţii adezive
-la speciile de nisip, degetele sunt turtite şi prevăzute cu prelungiri laterale
pentru a se deplasa pe nisipul fierbinte
Metodele de apărare
*pt.a evita numeroșii dușmani, sopârlele dispun de diverse strategii de apărare
atât active cât și pasive. Ex:
1.Fuga,cățărarea sau chiar zborul planat  sunt metode simple, eficiente de
a scăpa
2.Sacrificiul voluntar prin autotomie, act reflex, cu posibilitatea regenerării
3.Prezenţa spinilor şi ţepilor la şopârla ţepoasă (Moloch horridus) din
zonele nisipoase din Australia;
-corpul e acoperit cu plăci osoase neregulate, prevăzute fiecare cu câte un spin,
care sunt ascuțiți și de diferite mărimi; au aspect de ghimpi de măceşi; pe cap cu
2 ţepi mari, ce amintesc de coarnele mamiferelor
4.Intimidarea
-la şopârla gulerată=Chlamydosaurus kingii, specie terestră, rar arboricolă,
din Australia şi Noua Guinee
-când este atacată, deschide gura larg, se ridică pe membrele post. și ridică
gulerul din jurul gâtului, pe care îl înfoaie ca o umbrelă; astfel ia o poziție cât
mai înfricoțătoare pt. a intimida dușmanii
-gulerul este un pliu al tegumentului, în jurul gâtului, susţinut de baghete osoase
-Șopârla scorpion=Phrynocephalus mystaceus
– trăiește în Iran și sudul Rusiei
-când e amenințată, ridică partea sup.a corpului, își întinde pliurile laterale ale
pielii pt.a arăta mai fioroasă, își deschide larg gura și scoate un sâsâit.
-apoi își ondulează coada ca un scorpion și sare spre dușman
-Șopârla monitor – se apără mușcând, zgâriind sau lovind cu coada
-când sunt amenințate, se ridică pe picioarele din spate, își umflă gâtul,
încercând să pară mai mari
-dacă metoda eșuează, cu fălcile puternice mușcă agresorul și-i aplică ovituri
rapide cu coada, ce joacă rol de bici
5.Comportamentul criptic proprietatea de a se ascunde într-un mediu
asemănător cu coloritul corpului său, fiind cât mai puțin sesizabili pt.dușmani
-ex:– în Martinica se află 3 sp. ale genului Anolis: unele verzi, altele brune și
altele cenuşii ce-și caută hrana în același habitat
-în caz de pericol fug şi se ascund în locuri homocrome: în iarba verde –anolele
verzi, în tufele uscate – cele brune, pe scoarţa cenuşie a copacilor – cele cenușii
6.Coloritul aposematicla şopârlele veninoase din genul Heloderma prin
coloritul viu pete galben-roz-portocaliu de pe corpul negru aceste șopârlr
avertizează de la distanţă duşmanii că muşcătura e veninoasă
7.Homocromia permanentă şi ocazională la nr.şopârle, care au un colorit
asemănător mediului în care trăiesc
-șopârla ce a suscitat interes cercetătorilor a fost cameleonul, datorită ușurinței și
rapidității cu care-și schimbă culoarea
-se modifică nu numai culorile ci pot apărea sau dispărea unele marcaje, cum ar
fi dungi și benzi
-adoptând culorile mediului în care trăiesc, șopârlele se pot camufla foarte bine,
asigurându-le protecția
8.Mimetismul
-unele șopârle își schimbă nu numai culoarea ci și înfățișarea pt.a se confunda cu
mediul, ajungând să semene cu obiectele ce le înconjoară
-la Șopârla cangur din Sri Lanka, picioarele sunt ca niște bețe, asem. unor
rămurele înguste, iar capul și corpul ca niște frunze uscate sau ferigi
-când se apropie un prădător, ea începe să sară pe sub copaci și dispare printre
frunzele moarte
-poate fi întâlnite adesea în apropiere de izvoarele din pădure și poate alerga
chiar și pe apă
Hrana  este foarte variabilă
-șopârlele consumă de regulă hrană de origine animală, care variază ca mărime
în funcţie de dimensiunea şopârlei
-sp.de talie mică  consumă insecte, melci, viermi
-sp.de talie mai mare  consumă diverse păsări și mamifere mici;
-Varanii, cele mai mari șopârle  consumă mamifere mari de tipul porcilor şi
chiar cadavre
-pot consuma ouă de păsări, reptile, alte șopârle și chiar cadavre
-puține sp.de șopârle se hrănesc și cu materie vegetală, frunze, flori, fructe
iguanele de deşert
-modul de urmărire și capturare variază de la un grup la altul
-unele așteaptă ca prada să vină la ele; -altele pornesc să o vânează
-şopârlele înghit prada în întregime
-în capturarea lor se ajută de vedere și miros
*Șopârlele sunt tetrapode poichiloterme
-în regiunile temperate - şopârlele sunt active dimineaţa şi după amiază, când
căldura s-a domolit
-iarna, ca rezultat al condițiilor nefavorabile intră în în hibernare se ascund în
gropi, în pământ, sub frunzar etc
-la tropice – șopârlele sunt active atât în timpul zilei cât și noaptea
-în unele zone depind de căldura soarelul pt. a-și ridica temp,corpului
*Reproducerea
-maj. șopârlelor sunt ovipare
-nr.ouălor, învelite în coajă pergamentoasă, este în general mic,
între 2-60
-puiul se dezvoltă în interiorul oului, independent de m.ext., protejat de un
înveliș dur, neted
-la unele șopârle se observă o tendinţă de trecere de la stadiul de oviparitate spre
viviparitate, trecând prin ovoviviparitate, ca o reacţie la condiţiile nefavorabile
de mediu
-în cazul sp. șopârla de munte=Lacerta vivipara – există populaţii
ovovivipare, dar populaţiile din S-V Fanţei, N-V Spaniei sunt ovipare
-numeroase sp. de Scincide sunt vivipare
-la șopârle se întâlneşte dimorfismul sexual, ce se manifestă printr-un colorit mai
viu al masculilor
-atragerea femelelor se realizează de multe ori prin agresivitate din partea
masculilor (muşcături, fugăriri, loviri)
-uneori se dau lupte între masculi pt. ocuparea teritoriului
 BIOLOGIA ȘERPILOR
SUBORD SERPENTES
Caractere generale
-şerpii sunt squamate cu corpul serpentiform, lipsiţi de membre şi centuri; numai
Boidele mai păstrează rudimente din centura pelviană
-corpul e prevăzut cu solzi
-tegumentul năpârlește în întregime
-deplasarea se realizează prin contracţia musculaturii trunchiului
-la ochi pleoapele sunt concrescute şi transparente; ochii au aspect sticlos, de
aceea şerpii au privirea fixă
-urechea mijlocie şi timpanul lipsesc; columela este dispusă între fereastra ovală
şi patrat; şerpii sunt surzi; recepţionează vibraţiile solului
-sternul lipseşte
-coloana vertebrală prezintă numeroase vertebre, uneori peste 300
-datorită aspectului său, diferite organe interne prezintă modificări importante,
în vederea realizării unei deplasări rapide şi înghiţirii unei prăzi întregi
-plămânii, rinichii şi gonadele sunt situate unul după altul
Răspândirea și habitatul
-șerpii sunt distribuiți pe toate continentele, excepție Antarctica și unele insule
Noua Zeelandă, Irlanda, Islanda
-nr.cel mai mare se găsește în zonele calde, unde temp.e suficient de mare pt. a
se încălzi
-sunt sp.poikiloterme
-cea mai mare parte a căldurii din corp o preiau din mediul în care trăiesc;-
supravieţuiesc stând la soare pt.a se încălzi
-în reg. tropicale, în per. verii, când temp. sunt foarte ridicate, şerpii intră în
estivaţie – într-o stare de odihnă= somn de vară
-În reg. temperate şerpii intră în hibernare; se adăpostesc în galerii, în scorburi
de copaci, sub grămezi de pl.,
-hibernarea depinde de climă, sezon şi tipul speciei
-hibernarea şi estivaţia sunt metode de apărare împotriva timpului nefovorabil
Şerpii ocupă variate habitate
-cei tereştri populează zonele de deşert, stepă, de păduri de la câmpie la
munte, chiar zone alpine. Cele mai variate sp.de şerpi trăiesc în păd.tropicale.
-cei arboricoli  îşi trăiesc cea mai mare parte a vieţii în arbori, de unde-şi
procură hrana;
-au corpuri zvelte, iar unele sp.foarte rar coboară pe sol
- există chiar o sp. de colubrid din Asia de S. (Dendrelaphis) capabilă să planeze
în aer de la un copac la altul
-sp. subterane  au dimensiuni mici şi trăiesc în, sol săpând galerii
Ex: şerpi vierme sau aţă
-sp.semiacvatice de apă dulce anaconda, pitoni
de apă sărată șerpii marini: Hidrophiidele
Hrănirea
*şerpii sunt zoofagi polifagi – se hrănesc cu hrană de origine animală, ce se
schimbă în cursul vieţii; juvenilii cu insecte, adulţii cu diferite vertebrate
-şerpii mari se hrănesc cu vertebrate mari; de ex. Boidele cu antilope, maimuţe,
păsări mari
-şerpii mici cu animale mici, rozătoare, păsări şi şopârle mici
-speciile acvatice cu peşti, mormoloci, amfibieni
-speciile subterane cu insecte, miriapode, viermi
-specializările trofice sunt rare; există un colubrid din Africa ce se hrăneşte
numai cu ouă de păsări
-şerpii înghit prada; majoritatea o ucid înainte de a o mânca
-în capturarea prăzii, şerpii folosesc una din cele 3 metode:
1.prin prindere directă cu ajutorul fălcilor şi le înghit vii; le pot strânge cu
putere în gură până mor
2.prin ştrangulare –se încolăcesc în jurul prăzii până o sufocă și moare, apoi le
înghit
3.prin înveninare – veninul e elaborat de gl.salivare modificate cu structură şi
funcţii modificate
-veninul paralizează prada, imobilizând-o şi distrugând ţesuturile animalului
înghiţit şi accelerând digestia
-şerpii veninoşi aparţin familiilor Elaphidae, Hidrophiidae, Viperidae şi foarte
puţine specii din Colubridae
Adaptările șerpilor la înghițirea prăzii
cavitatea bucală este mult dilatată
cele 2 jumătăţi ale mandibulei sunt prinse între ele printr-un ligament elastic,
asigurându-se lărgirea gurii
înghiţirea se realizează prin mişcările alternative dinainte-înapoi ale celor 2
jumătăţi ale mandibulei
patratul lung, mobil are în repaus poziţie paralelă cu fălcile; în timpul
deschiderii gurii are poziţie verticală, asigurând desch. enormă a gurii
unele oase ale viscerocraniului, s-au modificat devenind ca nişte baghete,
elastice, articulate mobil între ele şi mobil cu neurocraniu, funcţionând ca nişte
pârghii
dinţii numeroşi, sunt ascuţiţi, conici, curbaţi spre interior, servesc la reţinerea
prăzii şi nu la masticaţie
-referitor la dinţi, ei pot fi:
-aglifi – fără şanţ sau canal la şerpii neveninoşi
-croşete – cu şanţ sau canal prin care se scurge veninul
la şerpii veninoşi; -dinți veninoși și pot fi de mai multe feluri:
*dinți opistoglifi sunt dispuşi în partea post. a maxilarului superior; prezintă
șanț
*dinţii proteroglifi  sunt dispuşi la partea ant.a maxilarului superior;
la care şanţurile sunt aproape complet închise
*dinţii solenoglifi  sunt în număr redus; se găsesc la şerpii foarte veninoşi la
vipere;
-se prezintă sub forma a 2 dinţi mari, dispuşi în vârful maxilarului, străbătuţi în
toată lungimea lor de un canal întreg, prin care se scurge veninul; când animalul
stă cu gura închisă, dinţii veninoşi stau pliaţi; când deschide gura, patratul
basculează, antrenând şi croşetele veninoase
înghiţirea prăzii este uşurată şi de secreţiile abundente ale glandelor salivare
pereţii esofagului şi stomacului sunt elastici, se pot dilata, astfel încât să
cuprindă prada întreagă
în timpul înghițirii traheea înaintează spre partea din față a gurii, a.î. aerul să
poată intra și
ieși din plămâni
Metode de apărare
Fuga
Producerea de sunete  sp de vipere indiene şi africane, în caz de pericol,
scot sunete puternice, ca nişte şuierături prin frecarea solzilor laterali ai corpului
între ei
Simularea morţii mulţi şerpi stau minute în şir în poziţie imobilă,
asemănătoare morţii, himnotizând duşmanul iar apoi când nu te astepţi atacă
fulgerător
-Ex: sp.genului Heterodon se apără de dușmani și prin prducerea de sunete și
prin simularea morții
-când sunt amenințate îşi lăţesc partea ant. corpului şi scot sunete puternice ca
nişte şuierături, fiind gata de atac.
-când nu dă rezultate, se întorc pe spate, deschid gura și rămân în poziție imobilă
cca 1 h.
Homocromia  şerpii au un colorit şi un desen aseamănător mediului; -mulţi
şerpi arboricoli sunt verzi, putând fi uşor confundaţi cu ramurile de copaci
-pitonul tigru este excelent camuflat grație petelor cafenii pe fondul cenușiu sau
galben-deschis; coloritul variază de la o zonă la alta, dar marcajul în formă de
săgeată de pe cap este prezent la toți pitonii
Coloritul aposematic există şerpi veninoşi ce au culori vii, atrăgătoare, ce
se disting clar pe fondul natural, având rol de avertizare pentru prădătorii
inprudenţi.
-Ex. şerpii de coral din Fam. Elaphida din Brazilia, au inele galbene roşii,
dispuse alternativ pe corp avertizând dușmanii că sunt veninoși
Mimetismul există şi şerpi inofensivi care au un colorit asemănător şerpilor
veninoşi de coral, numit coloritul allosematic, de avertizare, evitând astfel
pericolul de a fi atacați;
-Ex: în Brazilia, Mexic există sp de șerpi numiți șerpi de lapte (genul
Lampropeltis) neveninoși, ce imită perfect coloritul, marcajele și chiar
comportamentul șerpilor de corali veninoși fiind ușor de confundat cu aceștia
Muşcătura veninoasă se cunosc cca 400 de sp. veninoase a căror
muşcătură produce paralizii sau moartea instantanee
-şerpii veninoşi ap.fam:Elaphidae Hidrophiidae,Viveridae, Crotalidae, câteva
sp.din Colubridae
-veninul de şerpi are multiple efecte asupra vertebratelor
*neurotoxic – blochează creierul, măduva spinării, terminaţiile nervoase;
*cardiotoxic – blochează inima şi ap. respirator;
*hemoragic – produce hemoragii prin distrugerea pereţilor vaselor de sânge; -
hemolitic – distruge globulele roşii;
*necrozarea generală a celulelor şi ţesuturilor
-efectul veninului asupra animalului muşcat, depinde de nr. factori: de cantitatea
de venin inoculată, locul şi natura inoculării,de anotimp
Reproducerea
-majoritatea sunt ovipari
-ouăle au coaja pergamentoasă şi rezistentă
-nr.lor variază între 2-50 (15-20)
-sunt depuse în locuri bine camuflate; odată depuse sunt părăsite
-puii sparg coaja oului cu ajutorul unui dinte ascuțit, care ulterior dispare
-puiul e strâns încolăcit în cochilie și poate fi de 7 ori m. lung decât oul
-sunt cazuri când la unele sp, femela se încolăceţte în jurul ouălelor, realizând un
fel de clocire (Python molurus)
-sunt şi specii ovovivipare (unele vipere) şi vivipare (şerpii marini veninoşi)
 BIOLOGIA CROCODILILOR
ORD. CROCODYLIA
-crocodilii – reprezintă un grup omogen, adaptaţi secundar la mediul acvatic;
populează fluviile, râurile, lacurile, bălţile, mlaştinile din zonele tropicale şi
subtropicale
-când bazinele de apă seacă, crocodilii sunt nevoiţi să migreze chiar la distanţe
mari, în căutarea altor bazine
-pot pătrunde şi în ape litorale salmastre
-au trunchiul comprimat dorso-ventral
-coada comprimată lateral – serveşte ca organ de propulsie în apă şi apărare
-membrele ant – au 5 degete libere
post – au 4 degete unite printr-o membrană interdigitală
-tegumentul e cutat în solzi şi scuturi cornoase dublate spre interior de plăci
osoase dermice=osteoderme
-craniul tipic diapsid – cu oasele craniului puternice, bine sudate între ele; -
patratul este imobil
-au stern abdominal; coaste false abdominale
-claviculele lipsesc
-apare bolta palatină secundară, ce separă cavitatea bucală de cavitatea
respiratorie (se formează din sudarea apofizelor premaxilare cu cele maxilare,
apofizele orizontale ale palatinelor şi pterigoidelor)
-această boltă se continuă cu vălul palatin ce separă cavitatea bucală de faringe
în care se deschid coanele; aceste lucru permite hrănirea şi respiraţia sub apă
-2 clape speciale din interiorul gâtului, împiedică umplerea gurii cu apă şi
pătr.acesteia în plămâni
-astfel, crocodilul îşi poate deschide gura sub apă, pentru a apuca prada, fără a se
îneca
-nările ext. sunt plasate pe vârful botului şi prezintă o valvulă ce le închide când
sunt sub apă
-creierul este mic comparativ cu corpul, dar mult mai dezvoltat decât la celelalte
reptile
-plămânii saciformi au o structură complicată, de tip alveolar,ce le permite să
stea mult timp în apă
-inima este tetracamerală; V complet separate
-dar sângele se amestecă în cele 2 cârje, pentru că la locul de încrucişare ale
celor 2 aorte la ieşirea din inimă, ele comunică printr-un orificiu Panizza
-au un mecanism original de termeroglare; stau culcaţi pe uscat cu gura larg
deschisă Q fiind cedată şi prin evaporarea apei din mucoasa cavităţii bucale
-dinţii tecodonţi
-crocodilii sunt animale de talie mare, puternice, carnivore feroce
-atacă orice vertebrat imprudent ce trece în zonă la adăpat;
-uneorii proprii juvenili;
-animalele de talie mare sunt ameţite cu lovituri puternice de coadă, prinsă între
dinţi şi trasă în ape pentru înecare; de cele mai multe ori prada este devorată în
apă; pentru o mai bună digerare, înghit pietre
-de obicei atacă noaptea şi în amurg
în perioada de reproducere, pentru atragerea partenerilor sunt emise sunete
ce pot fi auzite la 200 m depărtare
- masculii au organ de acuplare, acuplare ce are loc în apă
-ponta este depusă de femelă în gropi săpate în nisip sau pământ afânat,
acoperite cu materiale vegetale (frunze) şi păzite până la eclozarea puilor sau
direct în grămezi de frunze
-ponta e reprezentată de 14 –100 de ouă (în funcţie de specie) cu coaja
calcaroasă, groasă
-în momentul eliminării ouălor femela intră într-o stare de hipnoză
-puiul prezintă un „dinte” în vârful botului, cu care perforează coaja pentru a ieşi
la lumină;
-femelele au grijă de pontă şi de puii, până când sunt aceştia sunt capabili să se
descurce singuri; la început scot ţipete caracteristice iar hrana lor constă din
nevertebrate acvatice
-duşmanii lor: varanii, păsările marabu, hienele, omul
-relaţiile crocodililor cu omul sunt chiar subiecte de legendă
-sunt specii ce nu atacă niciodată omul, atacă în anumite regiuni sau atacă
sistematic
-oamenii vânează crocodili pentru pielea lor folosită în marochinărie
-s-au creat şi ferme speciale pt. creşterea în scopuri industriale şi ştiinţifice
C.12
CLASA AVES
-păsările sunt vertebrate amniote, homeoterme (temp. constant), adaptate la
zbor, având membrele anterioare transformate în aripi şi corpul fusiform
acoperit cu pene
-zborul, ca mod principal de locomoţie, a determinat modificări în întreaga
organizație internă
*Sistemul tegumentul
-se caracterizează prin epidermă subţire, derma groasă, fără cromatofori și
hipodermă, formată din ţesut adipos, dispus sub formă de paniculi, ce reprezintă
rezerva nutritivă a corpului, participă la termoreglare datorită rolului izolator
-singura gl. prezentă la păsări este gl uropigiană, situată în regiunea ultimei
vertebre codale; este bine dezvoltată la păsările acvatice
*producţiunile cornoase sunt reprezentate de : cioc, solzi, gheare, pinteni, plăci
cornoase.
-cele mai caracteristice formațiuni cornoase sunt penele, a căror constituie
penajul
-culoarea penelor este dată de pigmenţii ce-i conțin
-când pigmentul lipseşte, fenomenul se numeşte albinism
-penele nu sunt permanente
-se schimbă periodic, o dată sau de mai multe ori pe an prin năpârlire,
-căderea păsărilor se face pe rând
-rolul penajului este multiplu:
-rol în zbor
-în protecţia corpului contra loviturilor şi intemperiilor
-în reducerea greutăţii specifice a corpului
-în camuflare prin coloritul asemănător mediului
-în recunoaşterea partenerilor şi excitarea lor
 *Sistemul osose profund modificat ca rezultat al adaptării la zbor şi la
mersul biped
*craniul este globulos, complet osificat cu oase subțiri și bine sudate
-fălcile sunt lipsite de dinţi și prevăzute cu teci cornoase
-articulaţia fălcilor la neurocraniu este autostilică
-datorită poziţiei bipede, craniu formează cu coloana vertebrală un unghi drept,
astfel că orificiul occipital are poziţie oblică
-articulaţia cranio-vertebrală se face printr-un singur condil occipital
*coloana vertebrală
-vertebrele cervicale în formă de şa, sunt în număr variabil, în funcţie de
lungimea gâtului
-vertebrele toracice au apofizele spinoase sudate, pentru a conferi o mai mare
soliditate cutiei toracice în timpul zborului; la ele se articulează coastele, bine
dezvoltate, ce se sprijină una pe alta prin apofize uncinee
-vertebrele lombare şi sacrale şi primele codale, se sudează formând un singue
os=sinsacrum
- vertebre codale sunt libere (4-5); ultimele vertebre(4-6) sunt fuzionate formând
urostilul=pigostilul, la care se inseră prin muşchi, penele cozii în evantai, având
rol de cârmă
-sternul bine dezvoltat prezintă o carenă sternală, ce oferă o suprafaţă mare de
inserţie a muşchilor pectorali;
-păsările bune zburătoare au carenă foarte bine dezvoltată carenate
-păsările care nu zboară nu au carenă și se numesc acarenate
-centura scapulară şi membr. ant. sunt modificate în legătură cu zborul
-scapulele subţiri, au extremitatea distală liberă
-claviculele unite medio-ventral, formează iadeşul, arc osos ce menţine aripile
îndepărtate
-membrul anterior transformat în aripă, are autopodul modificat; prezintă 3
degete
-centura pelviană şi membrele post.suferă transformări în legătură cu staţiunea
bipedă
-oasele pubiene au formă de baghetă, sunt subţiri, orientate posterior, paralel cu
oasele ischion; nu se sudează în simfize, lăsând partea ventrală liberă, pentru a fi
eliminate ouăle mari
-apare tarsul=tarso-metatarsul, la care se articulează direct degetele
*Sistemul muscular
-musculatura este bine dezvoltată, în special ce a picioarelor, care susțin
stațiunea bipedă și cea pectorală; m.pectorali asigură prin contracţiile lor,
mişcările de ridicare şi coborâre a aripilor
*Sistemul nervos  este bine dezvoltat
-dominante sunt telencefalul şi metencefalul
-emisferele cerebrale sunt voluminoase dar tot cu 3 straturi de celule ca la reptile
-corpii striați se dezvoltă datorită hipertrofierii corpilor striaţi prin adăugarea de
masă nervoasă nouă; cuprind centrii instinctele ce dirijează comportamentul,
hrănirea, construirea de cuiburi, migrarea
-bulbii olfactivi sunt reduşi; păsările fiind microsmatice
-dezv. emisferelor, a condus la deplasarea laterală a lobilor optici
-corpul cerebelului se hipertrofiază şi formează o emisferă cerebeloasă,
străbătută de numeroase şanţuri
-nervii cranieni sunt în nr. de 12 perechi
*Organele de simţ
-cel mai important este ochiul protejat de 2 pleoape şi o membrană nictitantă;
e adaptat pt. vederea diurnă
-puține sunt păsările care văd noaptea (păsările răpitoare de noapte)
-în corpul vitros se află pieptenele cu rol în hrănire şi acomodare
-caracteristic e faptul că globul ocular, datorită formei de trunchi de con, nu se
poate roti în orbită
-deoarece ochii au poziție laterală, păsările văd obiectele separat cu fiecare ochi
(vedere monoculară); imaginea este clară
-vederea cu ambii ochii (vedere binoculară) conduce la aprecierea distanței dar
la o imagine mai puțin clară
- în retina unor specii se întâlnesc 2 fovei  răpitoare de zi, papagali, rândunică,
au 2 fovei
-urechea internă are rol auditiv şi static, cu structură complexă, asemănătoare cu
cea de la mamifere
-apare un început de ureche externă reprezentat prntr-un conduct auditiv extern,
a cărei deschidere e marcată de pene puţin modificate
-simţul auditiv cel mai dezvoltat este întâlnit la păsările răpit. nocturne
-simţul olfactiv este slab dezvoltat
-mugurii gustativi sunt localizaţi pe limbă şi pe plafonul cavităţii bucale; nu se
formează papile gustative
-simţul tactil e dat de terminaţii nervoase libere şi incapsulate - în epidermă;
-corpusculii Grandry, Herbst, Merchel - în derma ciocului, cavitatea bucală,
periost, muşchi
*Sistemul digestiv
-este modificat în strânsă legătură cu adaptarea lor la zbor prin:
-lipsa dinţilor care este suplinită prin dezvoltarea ciocului cornos
-prezenţa guşiidilatare a esofagului, cu rol în înmagazinarea şi înmuierea
hranei
-diferenţierea stomacului în 2 compartimente:
stomac glandular -care secretă suc gastric
stomac triturator=pipota - cu rol triturator
-existenţa a 2 cecuri intestinale -la limita dintre intestin. subţire şi gros
-reducerea intestinului gros=rectumului
-împărţirea cloacei în 3 compartimente: coprodeum, urodeum, proctodeum
-digestia este foarte rapidă, în scopul eliminării în scurt timp a resturilor
nedigerate, care ar îngreuna corpul în timpul zborului
*Sistemul respirator
-prezintă o structură deosebită
-laringele este rudimentar, lipsit de corzi vocale
-specific păsărilor este sirinxul organ fonator cu rol în producerea sunetelor;
este foarte bine dezvoltat la păsările cântătoare
-sirinxul se află la locul de bifurcare a traheei în bronhii
-bronhiiledupă ce pătrund în plămâni se ramifică abundent, realizând o
structură tubulară
-plămânii sunt de tip parenchimatos tubular
-unitatea morfofuncţională, este capilarul aerian, înconjurat de capilarul sanguin,
la nivelul căruia se face schimbul de gaze
-un alt caracter particular al SR, este prezenţa sacilor aerieni reprezintă
diverticule ale bronhiilor intrapulmonare ce trimit prelungiri printre organe şi
pătrund în unele oase, devenind pneumatice
-rol în a regla respiraţia în timpul zborului
-apără organele de supraâncălzire
-reduc greutatea specifică a corpului
-micşorează frecarea organelor în timpul zborului
-păsările respiră diferit în repaus şi în timpul zborului
-în repaus mişcările respiratorii sunt date de mişcările ritmice ale cutiei
toracice, dat. contracţiei şi relaxării musculaturii intercostale
-în timpul zborului respiraţia este realizată de mişcările aripilor ce determină
extinderea şi comprimarea sacilor aerieni ceea ce face ca aerul să fie pompat în
ambele sensuri (plămâni - saci aerieni, saci aerieni - plămâni)
-oxigenul este folosit de 2 ori la nivelul plămânilor, odată când trece prin sacii
aerieni în inspiraţie şi a doua oară în expiraţie, când trec din saci în plămâni
*Sistemul circulator
-este evoluat şi perfecţionat în comparaţie cu al reptilelor
-inima este mare, în legătură cu metabolismul intens
-este formată din 2A şi 2 V complet separate
-partea stângă conţine numai sânge arterial
-partea dreaptă conţine numai sânge venos
-sângele din corp ajunge în AD prin 3 vene cave (2 sup., una inf.), iar de aici în
VD
-sângele venos din VD e împins prin artera pulmonară spre plămâni pentru
oxigenare, iar de aici, sângele oxigenat se întoarce prin venele pulmonare în AS
- de aici în VS
-VS împinge sângele oxigenat prin artera aortă în tot corpul
-la ieşirea din inimă, artera aortă se îndoaie spre dreapta
-sângele cuprinde toate elementele figurate
-circulaţia este dublă şi completă
-prezintă sistemul portrenal redus şi porthepatic
-sistemul limfatic cuprinde: capilare - ce însoţesc în parte venele; vase limfatice;
ganglioni limfatice
 *Sistemul excretor
-cuprinde 2 rinichi trilobaţi în stadiul de metanefros, dispuşi în fosele osului
sinsacrum
-ureterele se deschid în cloacă, compartimentul urodeum
-urina conţine mult acid uric ajunge în cloacă, unde se depune pe materiile
fecale
-în cloacă H2O este resorbită prin pereţii cloacei şi reintră în circuit;
-această economie de apă se realizează ca o adaptare la zbor şi ca atare pentru
a nu îngreuna corpul, păsările beau puţină apă
-excreţia ca şi digestia este rapidă
-numai păsările granivore beau apă multă, ca să înmoaie grăunţele în gură;
-vezica urinară lipseşte
*Sistemul reproducător
-sexele sunt separate; -masculul prezintă 2 testicule de la care pornesc 2
spermiducte ce se deschid în urodeum
-masculii unor specii de struţi, raţe, gâşte, dispun de un organ copulator
(diverticul a peretelui ventral al cloacei)
-femela prezintă numai ovarul şi oviductul stâng. Ovarul şi oviductul drept sunt
reduse.
-în pereţii oviductului sunt prezente glande ce secretă învelişurile oului: albuşul;
membranele cojii - care la capătul rotunjit se depărtează şi formează camera cu
aer; coaja
-fecundaţia este internă; are loc în porţiunea iniţială a oviductului.
-în ou embrionul prezintă anexele embronare: amniosul şi alantoida
-păsările sunt ovipare; ♀ depun ouă mari telolecite, acoperite de coajă tare
calcaroasă.
-după ecloziune puii unor specii au nevoie de multă îngrijire din partea părinţilor
şi se numesc pui nidicoli - la răpitoare, porumbei etc.
-puii altor specii, în special cele acvatice, sunt la ecloziune bine dezvoltaţi
urmând părinţii imediat = pui nidifugi
C.13
CLASA MAMMALIA
-mamiferele sunt tetrapode, homeoterme, amniote, având corpul acoperit cu păr
şi nasc pui vii, pe care-i hrănesc cu lapte secretat de gl. mamare
-sunt cele mai evoluate vertebrate, având organizare superioară primar terestre,
ce s-au diversificat foarte mult, ocupând toate nişele
-Superioritatea lor se oglindeşte în: -perfecţionarea encefalului,
-capacitatea de termoreglare (animale homeoterme)
-viviparitatea, care dă posib. mamiferelor să se înmulţească în diferite condiţii
de mediu (excepţie monotremele, care se înmulţesc prin ouă).

CARACTERISTICILE MAMIFERELOR
*Morfologia externă
-mamiferele prezintă înfăţişări foarte variate ca urmare a adaptării la diferite
condiţii de mediu
-după forma corpului întâlnim mamifere cu corpul alungit și zvelt (veverița),
bondoc și greoi (bursuc), masiv și greoi (urs), cilindric (cârtiță), pisciform
(delfin, balenă)
-dimensiunile corpului variază în limite largi
-cele mai mici sunt insectivorele - liliecii 4-6 cm şi 15-16 gr.
-cele mari -elefantul formă terestră –în medie 3-4m înălțime, şi 2-6 t.
-balena, formă acvatică -33m lungime şi 30-60 tone
-în funcţie de modul de deplasare, membrele se modifică: în palete înotătoare –
la cetacee, sirenieni sau în aripi -chiroptere (lilieci)
-la mamiferele terestre membrele sunt sunt aşezate sub corp şi sunt adaptate la
diverse moduri de locomoţie: la săpat - cele subterane
-la alergat - unguligrade
-la agăţat - mamifere arboricole
-după felul cum calcă pe sol pot fi:
*plantigrade, când calcă pe întreg autopodul (urs, arici, dihor)
*digitigrade, când calcă pe degete (fisipede)
*unguligrade, calcă pe vârful degetelor (copitate)
-coada este prezentă la toate mamiferele; e mai mult sau mai puţin dezvoltată, în
funcţie de modul de deplasare
-la mamiferele greoaie coada este redusă (ursul)
*acvatice coada este comprimată dorso-ventral, cu rol în locomoţie
*arboricole  e lungă, stufoasă, folosită drept cârmă în timpul saltului
*săritoare  e foarte puternică, folosită ca un arc în timpul salturilor
*Sistemul tegumentar
-cuprinde cele 3 straturi:epiderma, derma şi hipoderma
*epiderma este pluristratificată și cornificată
-produce sub influenţa factorilor ext.şi int. de natură hormonală, formațiuni
cornoase şi glandulare
*dermade natură conjunctivă
-conţine şi pigmenţi care dau culoare pielii;
-formează ridicături numite papile;
-la unele specii ca: tatui, pangolini dă naştere la solzi=plăci osoase
*hipodermacu nr. celule adipoase, a căror totalitate formează panicul adipos
cu rol în termoreglare, rol de depozit de rezerve adipoase, pe care organismul le
foloseşte ca material energogenetic
formaţiunile cornoase sunt reprezentate de:
-fire de păr cu pigmenţi,
-solzi (pe corpul tatuilor şi pangolinilor, pe coada unor marsupiale, insectivore,
rozătoare);
-gheare, la vârful degetelor cu rol de protecţie şi agăţare;
-copite (la ungulate);
-unghii (la primate);
-coarne (la numeroase rumegătoare şi rinoceri);
-pintenul (la ornitorincul mascul); cioc (la monotreme);
-fanoane (la balene, formaţiuni cornoase, dispuse în cavitatea bucală, cu rol în
filtrarea apei şi reţinerea organismele ce servesc drept hrană animalului);
-calozităţi = porţiuni golaşe, cheratinizate la încheietura membrelor (la lame şi
cămile) sau în regiunea feselor (maimuţe).
producţiunile glandulare sunt:
-glandele sudoripare  cu rol în termoreglare, excreţie, recunoaşterea
indivizilor din aceeaşi specie;
-glandele sebacee  a căror secreţie sebum, are rol în ungerea părului şi a
pielii (se deschid la baza firului de păr);
-gl. mamare cu poziţie diferită: pectorală, axilară, abdominală, inghinală; în
număr variabil);
-gl. anteorbitale la cerbi, cu rol în marcarea teritoriului;
-gl. odorante ce secretă substanţe cu rol de feromoni
*Sistemul osos cu nr. caracteristici proprii mamiferelor
-craniul prezintă număr mic de oase, ele se sudează formând complexe osoase:
occipital, temporal, sfenoid, etmoid
-falca inferioară mandibula, este formată dintr-un singur os=dentarul, ce se
articulează direct la neurocraniu
-celelalte oase migrează dând naştere altor formaţiuni:
-angularul  dă naştere porţiunii timpanice a temporalului; -articularul  dă
naştere la ciocan; pătratul  dă naştere la nicovală; hiomandibularul  dă
naştere la scăriţă
-ciocanul, nicovala şi scăriţa, sunt specifice urechii mijlocii şi se numesc osicule
auditive
-din scheletul branhial, se păstrează osul hioid, ce repr.scheletul limbii
-apare bolta palatină secundară, ce separă cavit. bucală de fosele nazale
-articulaţia craniului la coloana vertebrală, se realizează prin 2 condili occipitali
-coloana vertebrală, formată din vertebrele de tip platicelic, este diferenţiată în
5 regiuni
-regiunea cervicală are întotdeauna 7 vertebre, indiferent de lungimea gâtului
(excepţie reprezentanţi din ordinul edentata)
-vertebrele regiunii dorsale, coastele din această regiune, împreună cu sternul,
formează cutia toracică
-vertebrele regiunii sacrale sunt sudate în osul sacrum
-vertebrele regiunii codale variază de la 4-5 la primate, la 49 la pangolini
-centurile şi membrele sunt de tip mamalian
-oasele din centura scapulară se reduc; de ex. coracoidul se reduce şi fuzionează
la omoplat, dând apofiza coracoidă
-claviculele la unele mamifere pot lipsi
-oasele din centura pelviană se sudează într-un os coxal, care împreună cu osul
sacrum formează bazinul
*Sistemul muscular
-musculatura e bine dezvoltată şi diferenţiată atingând un înalt grad de
perfecţionare; -caracteristici sunt: muşchii masticatori şi muşchii mimicii (dau
expresia feței); muşchiului diafragma=muşchi neted, dispus transversal, ce
separă cavitatea toracică de cea abdominală, cu rol mare în respiraţe; mușchiul
subcutanat la mamiferele ce se înrulează pt.a se proteja le ext. (rici, tatui)
*Sistemul nervosrealizează maximum de dezvoltare
-emisferele cerebrale, sunt conectate între ele prin corpul calos, trigonul
cerebral, comisura anterioară şi posterioară
-suprafaţa lor poate fi netedă, ca la mamiferele inferioare monotreme,
marsupiale, insectivore, rozătoare şi în acest caz vorbim de creier de tip
lisencefal, sau poate fi cutatăla carnivore, ungulate, primate şi vorbim de
creier de tip girencefal
-neopaliumul are structură complexă; prezintă 6 straturi de celule suprapuse, ce
constituie centrii motori senzitivi şi de asociaţie, ce coordonează întreaga viaţă a
animalului
-lobii olfactivi sunt înglobaţi în emisfere
-corpii striaţi sunt foarte bine dezvoltaţii şi conţin centrii coordonării multor
instincte
-mezencefalul prezintă: 2 lobi optici (tuberculi bigemeni ant.) ce nu se văd la
exterior fiind acoperiți de emisferele cerebeloase
2 tuberculi bigemeni post. ce primesc excitații statoacustice
-metencefalul este format din 2 emisfere cerebeloase, unite dorsal prin vermis şi
ventral prin puntea lui Varolio
-ele sunt unite cu formaţiunile encefalice vecine prin 3 perechi de pedunculi
cerebeloşi
-mielencefalul prezintă piramidele bulbare
-de la mamifere se vorbeşte de trunchi cerebral ce reunește bulbul, puntea și
mezencefalul
-se complică legăturile cu etajele inferioare
-nervii cranieni sunt în număr de 12 perechi
*Organele de simţsunt bine dezvoltate
-Simţul vizual  ochiul are structura tipică ochiului de vertebrat, superior
organizat -se dezvoltă puternic corpul ciliar, cu rol în hrănirea ochiului, în
secreţia umorilor
-modificări ale ochilor apar ca rezultat al adaptării la diferite moduri de viaţă
-sp. adaptate la viaţa subterană au ochii reduşi, atrofiaţi (cârtiţe).
-mamiferele adaptate la viaţa nocturnă au ochii, fie mari ca la lemurieni, tarsieni,
fie mici ca la lilieci.
-la maj.mamiferelor ochii sunt dispuşi lateral.
-primatele au ochii plasaţi în faţă, iar câmpul vederii binoculare este foarte larg.
-Simţul auditiv
-la nivelul urechii au loc importante salturi calitative
-în urechea internă se flă localizați : receptorul acustic pt. auz= organul Corti
dispus în melc, ce devine spiralat; receptorii vestibulari, pt. echilibru sunt
dispuși în canalele semicircular, utriculă, saculă
-în urechea mijlocie apar cele 3 osicule auditive:ciocan, nicovală şi scăriţă,
provenite din transformarea unor oase ale craniului
-au rol în transmiterea vibraţiilor timpanului spre urechea internă
-urechea externă este prevăzută cu conduct auditiv extern şi pavilion mobil
cu suprafaţa cutată; are rol în a capta şi orienta undele sonore din mediul extern
spre timpan
-Simţul olfactiv joacă un rol important în viaţa mamiferelor
-receptorii olfactivi se află la nivelul mucoasei olfactive în jumătatea supero-
dorsală a nasului; în rest mocoasa are rol respirator.
-suprafața mucoasei olfactive este mărită prin prezenţa cornetelor nazale
-în funcţie de simţul mirosului, mamiferele se împart în
-macrosmatice cu simţul olfactiv bine dezvoltat; majoritatea;
-microsmaticecu simţul olfactiv scăzut; la primate
-anosmaticelipsite de sensibilitatea olfactivă; la cetaceele odntocete
 *Sistemul digestiv
-suferă modificări determinate de regimul de hrană diferit şi modul de mestecare
a hranei de către fălcilor
la nivelul fiecărui segment al tubului digestiv apar modificări
-la nivelul cavităţii bucale, caracteristică este structura şi forma dentiţiei, care
intervine în clasificare
-predomină dentiţia tecodontă (înfipţi în alveole), heterodontă (diferenţiată în
incisivi, canini, premolari, molari) şi difiodontă (cu dentiţie de lapte și dentiţia
definitivă)
-în timpul evoluţiei mamiferelor, numărul dinţilor s-a micşorat, complicându-se
forma
-la unele mamifere nr.dinţilor se reduce (sirenieni, edentate) sau dinţii dispar
(pangolini, balene)
-în funcție de hrana care predomină în alimentația animalului se întâlnesc
m.m.tipuri de dentiție: deentiție de tip insectivor (la insectivore și chiroptere),
rozător (la sp.ce rod alimentele), carnivor (la sp. ce consumă hrană animală),
erbivor (consumă hrană vegetală)
-faringele e locul unde se încrucişează calea digestivă cu cea respiratorie.}n
faringe se deschid coanele şi trompele Eustachio.
-stomacul este bine delimitat de alte părţi ale tubului digestiv
-este diferit în funcţie de regimul alimentar
-poate fi: unicameral la marea majoritate
bicameral la hipopotam sau cobai
tricameral  la cămile
tetracameral  la rumegătoarele tipice, unde este format din rumen
(burdduf), reticulum (ciur), omassum (foios), obomassum (cheag)
-intestinul subţire se diferenţiază în 3 regiuni:duoden, jejun, ileon
-la limita dintre intestinul subţire şi gros se dezvoltă un cecum ce joacă un rol
mare în digerarea alimentelor ce conţine celuloză
-cecumul e foarte bine dezv la erbivore; la primate se atrofiază, iar la unele
mamifere dispare chiroptere, unele insectivore, rozătoare
-intestinul gros prezintă 2 părţi distincte: colonul şi rectumul
-rectumul se deschide în anus (excep.monotremeler)
-produşii gl. anexe (saliva, bila şi sucul pancreatic) au rol în digestia alimentelor
 *Sistemul respirator
-format din căi respiratorii şi plămâni; se caracterizează prin:
-structura mai complexă a laringelui
-prezenţa epiglotei (căpăcel muscular), ce acoperă laringele în timpul hrănirii
-prezenţa corzilor vocale
-structura de tip parenchimatos-alveolară a plămânilor, la nivelul cărora se
realizează schimbul de gaze respiratorii
-inspiraţia şi expiraţia aerului se face prin mişcările cutiei toracice, sub acţiunea
m.respiratori, dintre care cel mai important e m. diafragma
*Sistemul circulator
-cuprinde inima şi vasele de sânge -inima este tetracamerală
-cârja aortică se orientează spre stânga
-sistemele arterial şi venos sunt bogat ramificate
-sângele arterial nu se amestecă cu cel venos
-circulaţia este închisă, dublă şi completă
-au sistem porthepatic şi admirabil
*Sistemul excretor
-este reprezentat de 2 rinichii metanefrotici  dispuşi în cavitatea abdominală,
care au forme diferite şi 2 uretere definitive, ce se deschid în vezica urinară ce
comunică cu exteriorul prin uretră
-la mascul, uretra străbate penisul, având dublu rol (urogenital): elimină urina şi
lichidul spermatic
-la femelă, uretra este un conduct separat ce se deschide la exterior printr-un
orificiu urinar situat deasupra celui genital
*Sistemul reproducător
-la mascul e format din: 2 testicule, canale deferente, organ copulator și gl.
accesorii=anexe
-La tineri testiculele sunt dispuse în cavitatea abdominală
-La adulţi poziţia testiculelor variază, întâlnindu-se 3 cazuri:
-când crămân toată viaţa în cavitatea abdominală, fenomen numit criptorhidie
(cetacee; sirenieni)
-când coboară în scrotum doar în per.de reproducere, după care revin în
cavitatea abdominală prin canalul inghinal, fenomen numit exorhidie
temporară (lemurieni, rozătoare)
-când rămân definitiv în scrotum, care rămâne în legătură cu cavitatea
abdominală printr-un canal inghinal închis, fenomen numit exorhidie
permanentă (carnivore)
-la femelă S.R. e format din 2 ovare, 2 oviductele sinuoase, diferențiate în:
trompe uterine  ce comunică ant. cu cavitatea corpului printr-un pavilion;
uter  cu pereții musculoși ce rețin oul fecundat; vagin
-fecundaţia este internă
-cu excepţia monotremelor, ce sunt ovipare şi depun ouă mari telolecite,
celelalte sunt vivipare
-dezvoltarea embrionară se desfăşoară în uter
-sunt amniote; prezintă anexe embrionare: amnios, alantoida şi placenta, care
este formată din 2 părţi de origine diferită:
-una embrionară reprezentată prin vilozităţile coriale şi
una uterină reprez. prin peretele uterin din dreptul vilozităţilor coriale
-la marsupiale placenta există, dar corionul nu formează vilozităţi coriale
-prin placentă, embrionul primește de la mamă oxigen și hrană și elimină
produșii de dezasimilație
C.14
BIOLOGIA ȘI ECOLOGIA MAMIFERELOR

Biologia mamiferelor e foarte complexă şi ia în discuţie nr.aspecte cum ar fi:

răspândirea, tipuri ecologice de mamifere, hrănirea, reproducerea, metode de
apărare, migrații etc.

GRUPAREA ECOLOGICĂ A MAMIFERELOR

-mamiferele sunt răspândite pe întreg globul fiind adaptate la toate nișele
ecologice
-se întâlnesc la înălţimi mari, de cca 6000 m alt. (vicuniile trăiesc în turme mici
în M. Anzi la peste 5500 m alt.) până la adâncimi de cca 600m în mări și oceane
(cetacee)
-din punct de vedere al habitatului, se disting m.m. grupe ecologice: terestre,
subterane, acvatice, aeriene, la rândul lor divizate, în funcţie de mediul ocupat
-în fiecare grupă ecologică se întâlnesc sp. ce aparţin la diverse ordine
Mamiferele terestre  sunt grupate în mai multe categorii
*Mamifere de pădurepot fi arboricole, arboricole-terestre, terestre.
-Mamiferele arboricole sunt adaptate la viaţa pe ramurile arborilor, de
unde îşi procură hrana şi îşi instalează adăposturile în scorburi sau pe crengi
-au membre bine dezvoltate, gheare ascuţite, cozi lungi, uneori prehensile, care
le ajută în deplasarea printre ramurile arborilor.
-Ex.: lemurienii, tarsienii (primate), leneşii care îşi petrec cea mai mare parte a
vieţii atârnând de crengi (pilosa), veveriţe, (rodentia), jderi (carnivora), etc.
-Mamiferele arboricole-terestre reunesc specii care îşi caută hrana fie
în copaci, fie pe sol (ursul negru tibetan), putând naşte în arbori sau în vizuini la
sol – râsul (carnivor).
-Mamiferele terestrespecii, cărora pădurea le oferă adăpost; hrana e
procurată de pe sol; se reproduc pe sol ex: ursul brun, cerbi
*Mamifere din zone deschise
-trăiesc în condiţii specifice, legate de temp. variabilă: climă umedă secetoasă,
lipsa sau nr. redus de adăposturi, prezenţa de vegetaţie ierboasă
-mamifere de talie mare, ce se apără prin fugă– cai, zebre, antilope;
-mamifere ce trăiesc în zone de deşert – cămile, dromaderi;
-mamifere de pustiuri cu nisip, vegetaţie rară, de talie mică, cu membrele
posterioare lungi, adaptate la sărituri – şoarecii săritori;
-mamifere de stepă şi păşuni de munte – stau în preajma galeriilor în care se
ascund – şoareci, popândăi, iepuri fluierători.
Mamiferele tipic subterane=hipogee
- sunt puţine la număr: cârtiţele (insectivore), orbeţii, şoarecii, cârtiţele africane
(rozătoare), cârtiţele marsupiale (marsupiale)
-sapă tuneluri complicate, ducându-şi cea mai mare parte a vieţii în sol
-aici găsesc hrană, rozând rădăcinile plantelor sau vânând nevertebrate mici ce
trăiesc în sol
Mamiferele acvatice se grupează şi ele.
*Mamifere exclusiv acvatice  care trăiesc şi se reproduc în apă – cetaceele,
cele mai mari mamifere marine şi sirenienii (lamantinii şi dugongii)
-au corpul pisciform, fără membre posterioare, iar cele anterioare transformate
în vâsle înotătoare.
*Mamifere semiacvatice  rămân în preajma apelor unde-şi caută hrana sau se
apără; se înmulţesc pe uscat;
-unele sp. îşi fac galerii la marginea apelor cu deschideri sub apă
-ex.: nurcile, vidrele (carnivore), castorii, bizamii (rozătoare), chiţcanii de apă
(insectivore),
*Grupa pinipedelor  constituie un grup aparte, care prezintă o adaptare
avansată la viaţa acvatică
-îşi duc cea mai mare parte a vieţii în mări şi oceane, de unde-şi procură hrana şi
de cele mai multe ori se odihnesc tot în apă
-dar reproducerea se realizează pe uscat sau banchiz
-au membrele scurte, transformate în lopeţi pentru înot.
Mamiferele zburătoare
*Chiropterele  strict zburătoare, cu membrele ant. modificate şi transformate
în aripi;-au patagiu între degetele mult alungite, laturile corpului, membrele
post. şi uneori coada.
*Mamiferele adaptate la planatprez.pe părţile lat.ale corpului un pliu
tegumentar, cu ajutorul căruia planează, fiind specii arboricole
-veveriţa marsupială (marsupiale), Cynocephalus (dermoptere), etc.
 COMPORTAMENTUL DE APARARE
-Mamiferele dispun de multiple mecanisme de apărare.
-Se întâlneşte o apărare individuală pasivă prin protecţie fizică, chimică; apărare
activă (prin fenomenele de homocromie, coloraţie de avertizare, mimetism), cât
şi o apărare colectivă  prin aglomerări de indivizi.
*În apărarea pasivă, intervin numeroase organe anatomice:
-coarnele rinocerului;
-coarnele simple sau ramificate ale rumegătoarelor;
-fildeşii elefanţilor;
-colţii porcilor mistreţi, ai felidelor etc;
-platoşa tatuilor, dată de solzii cornoşi dublaţi la interior de plăci osoase, cât şi
solzii imbricaţi ai pangolinilor;
-ţepii sub diferite forme, ale diferitelor mamifere.
-În faţa primejdiei, aricii (Ord. Insectivora) se strâng ghem sub acţiunea
musculaturii speciale subcutanate, luând aspectul unei sfere ţepoase. Prădătorul,
neputându-l muşca se retrage.
*Apărarea prin mirosuri neplăcute
-Prădătorii ocolesc prada, care degajă în anumite condiţii substanţe urât
mirositoare.
-Vulpea roşcată, în perioada reproducerii îşi procură prin vicleşug o vizuină gata
făcută, de regulă a bursucului. Prin stropirea intrării în vizuină cu urină ce
conţine substanţe puternic odorante, extrem de fetide, bursucul simte mirosul
urinii şi o părăseşte.
*Apărarea prin fugă
-Fuga metoda cea mai eficientă, prin care prada scapă de urmăritor.
-Specii de antilope, zebre, gazele, la un stimul neobişnuit, pot alerga în câmp
deschis cu viteze de 75-80 km/h, suficient pentru a scăpa de atacul carnivorelor.
De regulă prada este doborâtă prin vicleşug.
-Unele mamifere scapă de prădători adoptând fuga în salturi.
-Cangurii sunt consideraţi săritori tipici, care în caz de pericol sar pe o
distanţă de 5-7 m lungime şi aproape 2-3 m înălţime.
*Apărarea prin simularea morţii
Oposumul comun (marsupial) când este ameninţat se preface mort. Poate zăcea
nemişcat, parţial încolăcit, până la 6 ore; -gura şi ochii sunt deschişi; nu
reacţionează la stimuli-inclusiv la atingeri
-emană din anus un lichid cu miros respingător
*Apărarea colectivă
Nr.mamifere sociale care trăiesc în comun, devin puternice şi se apără curajos
împotriva prădătorilor, care pătrund în teritoriul lor şi le ameninţă.
-O turmă de boi moscaţi se apără de atacul haitei lupilor în regiunile arctice,
într-un mod ingenios. Se strâng în cerc, cu viţeii dispuşi în centru pentru a-i
proteja. Boii moscaţi coboară frunţile şi întâmpină lupii cu coarnele ascuţite şi
curbate. Lupii nu atacă direct animalul matur sănătos, ci încearcă să incite
turma, ca măcar un singur bizon să destrame cercul protector, suficient să
pătrundă în interor şi să scoată un pui. Când nu reuşesc să străpungă cercul sunt
obligaţi să abandoneze lupta.
*Homocromia permanentă şi sezonieră
-Homocromie permanentă se întâlneşte mamiferele a căror blană este de
culoarea mediului în care-și duc viața Ex: La ursul polar din regiunile polare –cu
blana complet albă, la iepurele egiptean din zonele deşertice-cu blana de
culoarea nisipului etc
-Homocromia sezonieră se întâlneşte de regulă la mamiferele care nu
hibernează din regiunile temperate şi reci.
- Hermelina, nevăstuica au blana brun-roşcată vara şi albă iarna. Coloritul variat
al blănii în funcţie de sezon, se datoreşte mecanismelor neurohormonale.
*Coloraţia de dezagregare
-Dungile de pe corpul zebrelor au rol atât în camuflare - alternanţa dungilor,
întrerupe conturul corpului, care nu este perceput ca un întreg de către
prădători- cât şi în identif.indiv. în cadrul grupului.
-Petele deschise pe fondul închis la iezii cervidelor, dungile vărgate pe corpul
godacilor de mistreţ, fac să fie greu detectaţi de prădători.
*Coloraţia de avertizare=colorația aposematică
-la sconcsul american =Mephitis mephitis la care blana are un colorit
puternic contrastant: negru cu dungi albe ce se unesc pe cap şi la baza cozii
într-o pată mare
-acest colorit avertizează duşmanii că au glande anale, care secretă un lichid
urât mirositor, iritant sau asfixiant
-astfel sunt evitați de către dușmani
*Apărarea la schimbările climatice
-determină ca mamiferele să adopte anumite strategii
-astfel sp. de mamifere din zonele tropicale, în sezonul secetos, pentru a
supravieţui, intră în somn estival – stare fiziologică asemănătoare cu hibernarea,
când nivelul metabolic scade
-nr. mamifere din zonele temperate se pregătesc de iernat prin:
-schimbarea părului;
-hrănirea intensă – rozătoarele îşi fac rezerve de seminţe în galerii;
-hibernarea – când temp. corpului scade, procesele metabolice încetinesc, iar
organismul supravieţuieşte pe seama rezervelor acumulate (aricii, liliecii,
popândăi, marmotele, urşii bruni, etc).
-migrarea unor specii spre zonele mai calde;
 MIGRAȚIA MAMIFERELOR
-reprezintă o deplasare ciclică şi ordonată realizată de indivizii unor populaţii,
care se desfăşoară în anumite perioade ale anului dintr-o regiune în alta ca
răspuns al fluctuaţiilor mediului înconjurător
-este determinată de numeroase cauze, cum ar fi
-căutarea locurilor de iernare;
-reproducere;
-căutarea regiunilor cu hrană mai abundentă;
-înmulţirea excesivă din ultimii ani;
-migrațiile pot fi întâmplătoare sau periodice sau sezoniere, determinate de
succesiunea anotimpurilor.
-după mediul în care trăiesc se întâlnesc migrații terestre, acvatice și aeriene
MIGRAŢIILE TERESTRE
întâlnite la numeroase specii ce aparţin la ordine diferite,
-Ex.: Specii de mamifere, ce populează reiunile montane, efectuează migraţii
sezoniere pe verticală. Vara, trăiesc la altitudini mari, unde găsesc cu uşurinţă
hrana. Iarna coboară la poalele munţilor, unde găsesc condiţii optime de trai.
Primăvara urcă spre vârful muntelui. Iepurele alpin Lepus varronis vara
trăieşte la altitudini mari, între 1600-2000 m. Iarna se deplasează în reg.cu
altitudini mici pt.a se hrăni.
-Înmulţirea excesivă a unor rozătoare în anumite perioade, a condus la
suprapopularea regiunii respective, scăderea hranei şi implicit la migraţii în
masă. Ex: migraţia lemingilor, adaptaţi la un climat rece din regiunile de tundră
din nordul Asiei, Scandinaviei, Canadei, S.U.A. Lemingului mare (Lemmus
lemmus), trăieşte în tundra, munţii şi pădurile din nordul Scandinaviei. Sunt
solitari, având propriul teritoriu. În anii cu hrană suficientă, sunt foarte prolifici
înmulţindu-se excesiv. Când populaţiile cresc şi se ajunge la o suprapopulare a
habitatului, lemingii care nu tolerează apropierea intensă a semenilor, se adună
în grupuri şi îşi încep migraţia dezorganizată peste păduri, câmpii, râpe. La
apariţia unor râuri, lacuri sau a mării -pe care în mod normal ar evita-o,
grupurile de lemingi devin imense, se concentrează şi se aruncă în apă, datorită
presiunii animalelor din spate, ceea ce-i determină pe conducători să ia această
decizie. Astfel, mor mii de indivizi. În habitatele lor de tundră, rămân puţine
exemplare, care se înmulţesc treptat, până la o nouă migraţie.
-Importante migraţii, sunt cele ale mamiferelor copitate: elani, reni, antilope, etc.
Spectaculoasă este migraţia renului – Rangifer tarandus, care se realizează pe
o distanţă de cca 10000 km, între zonele de tundră situate la Cercul Polar şi
pădurile de conifere din Canada. Iarna, renii trăiesc în păduri de conifere, iar
primăvara reîncep migraţia către întinsele păşuni din nord. Pe drum se nasc puii
de ren, care rapid se alătură turmei. În timpul migraţiei depăşesc diferite
obstacole: furtuni, temperaturi scăzute, dezgheţuri timpurii, fiorduri, ape
curgătoare, pe care le traversează înotând rapid, într-o anumită ordine în
coloană, cu boturile deasupra apelor, astfel că din turmă nu se văd decât
coarnele rămuroase. Ajunşi în nord, în zonele de tundră, trăiesc scurta vara
arctică, hrănindu-se intens. Înainte de a reîncepe călătoria către sud, are loc
fenomenul de împerechere.
În reg. tropicale, schimbările dintre sezonul ploios şi cel secetos, cu modificări
profunde ale vegetaţiei, conduc la numeroase migrații de către erbivorele din
savanele Africii.
Una dintre cele mai spectaculoase migrații este migrația anuală a antilopelor
gnu (Connochaetes taurinus) care traversează în turme de cca 1– 2 milioane de
exemplare, distanța de cca 2900 km, din Tanzania în Kenia. Mediul natal al antilopelor
gnu este Parcul Naţional Serengeti din Tanzania - zonă de savană tropicală (o imensă
întindere de pajiște semiaridă). Aici se reproduc. Deplasarea este declanșată de clima
anuală variată dată de precipitații și secetă, care transformă pășunile luxuriante și
hrănitoare în terenuri uscate și pustii. În mai, odată cu venirea anotimpului secetos
antilopele gnu se pregătesc de marea migrație. Unele grupuri se îndreaptă spre
regiunea umedă Masai Mara din nord, altele se îndreaptă spre sud-vest, spre lacul
Victoria, în timp ce altele se deplasează în direcția zonei Loliondo din vest. În
migrație sunt însoțite și de alte animale, mai ales de zebre, gazele. Pe drum
străbat diferite obstacole, râuri etc. Obosite, unele antilope gnu sunt luate de
curent și se îneacă, altele sunt ucise de prădători (crocodili, lei leoparzi, etc). În
octombrie, odată cu venirea anotimpului secetos, când pajiştile din Serengeti se
refac, cirezile de gnu încep călătoria în sens invers, traversând câmpiile Africii.
*MIGRAŢIILE ACVATICE
-Cetaceele şi pinipedele adaptate la m.acvatic, fac călătorii sezoniere, uneori de
mii de km în căutare de hrană şi pt.reproducere.
-Toate sp. de balene duc o viaţă migratoare, parcurgând cu regularitate
drumurile dintre apele polare (reci şi bogate în hrană) şi apele tropicale
(potrivite pentru creşterea puilor)
-Balena cu cocoaşă (Megaptera novaeangliae) e răspândită atât în emisfera
sudică cât şi cea nordică. Balenele cu cocoaşă, anual realizează migraţii, pe o
distanță de cca 20.000 Km, din apele reci ale regiunilor arctice sau antarctice,
unde se hrănesc (cu plancton și creveți), spre apele calde, mai aproape de
ecuator, unde se împerechează sau nasc pui concepuţi cu un an în urmă tot aici.
În apele tropicale balenele cu cocoaşă nu se hrănesc. Când puii devin suficient
de puternici, familia se reîntoarce spre zonele de hrănire din apele reci.
-Leul de mare – Eumetopias jubata, trăieşte în emisfera sudică pe coastele de
vest ale Americii. Reproducerea, năpârlirea, odihna, au loc pe uscat şi nu pe
banchizele de gheaţă. Iarna migrează spre emisfera nordică până în California,
traversând ecuatorul. Primăvara, leii de mare revin în locurile de unde au plecat.
-Foca de Groenlanda – Phoca groenlandica, migrează de pe întinderile de
gheaţă arctică, unde trăiesc şi se înmulţesc, până în largul Oceanului Îngheţat şi
Atlantic, unde se hrănesc. Când banchizele de gheaţă se deplasează, focile sunt
nevoite să migreze. Iarna focile se retrag spre sud, iar primăvara se reîntorc spre
nord. În iernile blânde, focile migrează pe coastele Groenlandei.
*MIGRAŢIILE AERIENE
Chiropterele sunt singurele mamifere adaptate la zbor activ. În reg. temperate,
când hrana din timpul iernii lipseşte, unele specii de lilieci efectuează migraţii
spre alte zone, capabile să le ofere condiţii de viaţă asemănătoare cu regiunile în
care trăiesc vara. Migrează pe distanţe mai lungi sau mai scurte, pe aceleaşi rute,
revenind din locul de unde au plecat. Pot efectua migraţii pe verticală, coborând
de la altitudini mari, unde insectele devin rare datorită frigului, spre altitudini
mai mici unde pot găsi hrană. În locurile de iernare formează colonii de zeci de
mii de indivizi. În migraţie, s-a observat că sexele se separă. Şi în reg. tropicale,
liliecii efectuează migraţii de hrănire când hrana din habitatele în care trăiesc
devine insuficientă.
 GRILE
1.Peştii au: a.solzi epidermici; b. inimă bicamerală; c. membre perechi de tip
pterigiu; d rinichi dominant de tip pronefros

2.Telencefal de tip inversat se întâlnește: a) la teleostei; b) la dipnoi; c) la

selacieni; d) la chondrostei (sturioni)

3.Sacul vascular este componentă a: a). telencefalului; b.diencefalului;

c). mezencefalului; d). ametencefalului;

4.Valvula cerebelului a) se află la teleostei pe părțile laterale ale cerebelului;

b)se află la teleostei în partea anterioară, în continuarea corpului cerebelului;
c) se află la selacieni pe părțile laterale ale cerebelului; d) se află la selacieni în
partea anterioară, în continuarea corpului

5.La pești receptorii pentru auz se află în: a) saculă; b) lagenă; c) cohlee;
d) canale semicirculare

6.Branhiile de tip pectinat se găsesc la: a) selacieni; b.holostei; c.actinopterigi;

d.dipnoi

7. Respiră prin plămâni: a) dipnoii; b) ciclostomii; c) ciprinidele; d) holosteii

8.Dinţii lipsesc la: a) acipenseride (sturioni); b) păstrăvi; c) ciprinide; d) rechini

9.La peștii fizocliști:a).se păstrează legătura dintre esofag și vezica gazoasă:

b).se păstrează legătura dintre intestin și vezica gazoasă; c).nu se păstrează
legătura dintre esofag și vezica gazoasă; d).nu se păstrează legătura dintre
intestin și vezica gazoasă

10.La Gasterosteus aculeatus se practică: a) reținerea icrelor într-o pungă

incubatoare; b) ginogeneza; c) construcția de cuiburi din plante acvatice;
d) incubaţia icrelor fecundate în cavitatea buco-faringiană

11.Alegeți grupul de pești dulcicoli:

a) clean (Squalius cephalus), zglăvoc (Cottus gobio), caras (Carassius auratus);
b) cega (Acipenser ruthenus), bacaliar (Merlangius merlangus) și calcan
(Scophthalmus maximux); c) păstrăv (Salmp trutta fario), șalău (Sander
lucioperca); plătică (Abramis brama); d) șprot (Sprattus sprattus), somn (Silurus
glanis) și biban (Perca fluviatilis)
12.Alegeți grupul de pești marini: a) hamsia (Engraulis encrasicolus), știucă
(Esox lucius), rândunica de mare (Trigla lucerna); b) sardina (Sardina
pilchardus), cambula (Pleuronectes flesus), stavrid (Trachurus mediterraneus);
c) macrou (Scomber scombrus), căluț de mare (Hyppocampus guttulatus),
chimera (Chimaera monstruosa); d) câinele de mare (Squalus acanthias), acul
de mare (Syngnathus typhle), biban (Perca fluviatilis)

13.Specie pelagică este: a) Scorpia de mare (Scorpaena porcus); b) tonul

(Thunnus thynnus); c) țiparul (Misgurnus fossilis); d) stavrid (Trachurus
mediterraneus)

14,Specie anadromă este: a) cega (Acipenser ruthenus); b) păstruga (Acipenser

stellatus), c) somonul de Atlantic (Salmo salar); d) scrumbia albastră (Scomber
scombrus)

15.Amfibienii: a) sunt legaţi de mediul acvatic; b) au respiraţie exclusiv

pulmonară; c) au cutie toracică; d) inima tricamerală

16.Columela preia vibrațiile manidibulei: a) la pești; b) la broaște; c) la

broaște țestoase; d) la păsări

17.Plămânii amfibienilor sunt de tip: a) saciform; b) saciformi cu divericule;

c) parenchimatos alveolar; d) parenchimatos tubular

18.Canalul Wolff este conduct uro-spermatic la masculii de: a) sturioni;

b) urodele; c) lacertilieni; b) crocodili.

19.Urodelele au: a) tegumentul vascularizat cu solzi; b) dinți dispuși pe maxilă

și mandibulă; c) fecundație internă fără organ de acuplare; d) spermatofor

20.La genul Phyllobates predomină: a) colorația aposematică; b) colorația

alosematică; c) coloritul de dezagregare; d) homocromia

21.Creastă dorsală apare în perioada de reproducere la masculii de:

a) salamandră; b) tritoni; c) gimnofioni;

22.Axolotl este larva de: a) Salamandra atra; b) Ambystoma mexicanum;

c) Rhacophorus reinwardtii ; d) Syphonops annulatus
23.Reptilele au: a) tegumentul umed şi bogat vascularizat; b) amnios şi
alantoidă; c) fecundaţie externă; d) rinichi de tip metanefros

24.Chelonienii marini a) năpârlesc; b) au craniu anapsid; c) au membre sub

formă de lopeți; d) sunt ovovivipari

25.Circulația la reptile este: a) închisă, simplă și completă; b) închisă, dublă și

completă; c) închisă, dublă și incompletă; d) închisă, simplă și incompletă

26.La șopârle: a) tegumentul năpârlește sub forma unor bucăți întregi; b)

pătratul este mobil; c) se apără prin autotomie; d) pleoapele lipsesc

27.Șerpii nu au: a) ureche mijlocie; b) columelă; c) stern; d) organ Jacobson

28.Dinții proteroglifi: a) sunt dispuși în partea posterioară a maxilarului; b) sunt

dispuși în partea anterioară a maxilarului c) sunt reduși la 2 dinți dispuși în
vârful maxilarului; d) se întâlnesc la vipere

29.Colorit aposematic se întâlnește a) la vipere: b) șerpii de coral; c) șerpii de

lapte; d) șerpii mamba

30.Speciile ovovivipare: a) se înmulțesc prin ouă ce se dezvoltă în afara

oviductului; b) se înmulțesc prin ouă ce se dezvoltă în oviduct; c) nasc pui vii;
d) puii se dezvoltă în ou

31.Crocodilii au: a) inima tetracamerală; b) bolta palatină secundară; c) stern

abdominal și coaste false abdominale; d) stomac tricameral

32.Următoarea afirmație pentru păsări este incorectă: a) au corpul acoperit

cu pene; b) memebrele anterioare sunt transformate în aripi; c) falca inferioară
prezintă dinți mărunți d) sunt homeoterme și anamniote

33.Păsările au plămânii: a) de tip saciform prevăzut cu diverticule;

b) saciform prevăzut cu saci aerieni; c) de tip parenchimatos tubular; d) de tip
parenchimatos alveolar

34.Organul fonator la păsări este: a) laringele; b) sirinxul; c) laringele şi

sirinxul; d) traheea
35.La păsări cârja aortică: a) se îndreaptă spre stânga; b) se îndreaptă spre
dreapta; c) se îndreaptă în sus; d) sunt 2 cârje aortice

36.Circulaţia este închisă, dublă și completă la: a) teleostei; b) șopârle;

c) păsări răpitoare; d) monotreme

37.Creierul de tip lisencefal: a) are suprafața emisferelor netedă; b) are

suprafața emisferelor cutată; c) se întâlnește la insectivore; d) se întâlnește la
carnivore

38.Mamiferele microsmatice a) au simțul olfactiv scăzut; b) nu au bulbi

olfactivi; c) se întâlnesc la elefanți; d) se întâlnesc la gorile

39.Stomac tricameral are: a) hipopotamul; b) dromaderul; c) porcul cerb

(Babyrussa babyrussa); d) elanul (Alces alces)

40.Din ventriculul drept la mamifere pleacă sânge încărcat cu: a) CO2 prin
cârja aortică stângă; b) CO2 prin venele cave; c) CO2 prin artera pulmonară;
d) CO2 prin venele cave și artera pulmonară.

41.Mamiferele au: a) plămâni de tip parenchimatos tubular; b) plămâni de tip

parenchimatos alveolar; c) plămâni de tip sacular alveolar; d) plămâni spongioși

42.Criporhidia se întâlnește la masculii de mamifere la care: a) testiculele

coboară în scrotum în perioada de reproducere, apoi revin în cavitatea
abdominală; b) testiculele coboară în scrotum în perioada de reproducere, fără a
mai reveni în cavitatea abdominală; c) testiculele nu coboară în scrotum în
perioada de reproducere și rămân în cavitatea abdominală; d) testiculele sunt
atrofiate
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1.Babalean Anda, Bălescu Carmen, 2011: Biologie animală (Zoologie- Note de

Curs). Editura Sitech, Craiova.
2.Bălescu Carmen, Orzaţă Narcisa, 2007: Elemente de Zoologia vertebratelor,
Editura Sitech, Craiova
3. Bălescu Carmen, 2004: Zoologia vertebratelor. Curs universitar, Editura
Sitech, Craiova.
4. Bălescu Carmen Daniela, 2013: Anatomia comparată a vertebratelor.
Editura Universitaria, Craiova.
5. Bănărescu P., 1964: Pisces - Osteichthyes, Fauna R. P. R., Vol. XIII, Editura
Academiei, Bucureşti.
6. Bănărescu P., 1969: Cyclostomata şi Chondrichthys, Fauna R. S. R., Vol.
XIII, Editura Academiei, Bucureşti.
7.Cătuneanu I. şi colab., 1978: Aves, Fauna R.S.R. Vol XV, fasc 1. Editura
Academiei R.S.R., Bucureşti.
8. Ceuca T., Valenciuc N., Popescu A., 1983: Zoologia vertebratelor, Editura
Eidacticăă şi Pedagogică, Bucureşti.
9. Dornescu T., Necrasov Olga., 1968: Anatomia comparată a vertebratelor,
vol. I, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti.
10. Feider Z. şi colab., 1976: Zoologia vertebratelor. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
11. Fuhn I., 1960: Amphibia, Fauna R. S. R. Editura Academiei Bucureşti.
12. Fuhn I., Vancea Şt., 1961: Reptilia, Fauna R. S. R., Editura Academiei,
Bucureşti.
13. Mişcalencu şi colab., 1984: Anatomia comparată, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
14. Murariu D., 2000: Mammalia -Insectivora. Fauna României. Vol XVI, fasc
1. Editura Academiei Române, Bucureşti.
15. Murariu D., 2004: Mammalia –Lagomorpha, Cetacea, Artiodactyla,
Perissodactyla (fără specii actuale). Fauna României. Vol XVI, fasc 4. Editura
Academiei Române, Bucureşti.
16. Murariu D., Munteanu D., 2005: Mammalia -Carnivora. Fauna României.
Vol XVI, fasc 5. Editura Academiei Române, Bucureşti.
17. Popescu Alexandrina, Murariu D., 2001: Mammalia -Rodenţia. Fauna
României. Vol XVI, fasc.2 Editura Academiei Române, Bucureşti.
18. Sorescu Constantina, 1993: Anatomia comparată a vertebratelor, Editura
Oltenia
19. Valenciuc N., 2002: Mammalia -Chiroptera. Fauna României Vol XVI, fasc
3. Editura Academiei Române, Bucureşti.