Reproducerea asexuată

Reproducerea asexuata, formarea unui nou individ din celulele ce aparţin organismului-părinte,
excluzând procesele de meioză, formare a gameţilor, sau fertilizare. Sunt mai multe tipuri de
reproducere asexuată. Divizarea este cea mai simplă formă de reproducere asexuată, aceasta presupune
divizarea unui organism în aşa fel încât să formeze două organisme noi, identice, între ele şi
organismul-părinte. Atestăm divizarea la organismele unicelulare cum sunt bacteriile şi protistele,
unele alge ca spyrogira şi euglena, la fel şi la organisme mai dezvoltate cum ar fi viermii plaţi şi la alte
specii de viermi.

O altă formă de reproducere asexuată este regenerarea, acest tip de reproducere asexuată reprezintă
formarea fiecărui organism dintr-o parte componentă a organismului-părinte, la general termenul
regenerare este folosit pentru a descrie procesul de re-creştere a unei părţi avariate sau care lipseşte din
componenţa organismelor înalt dezvoltate, regenerare întregului organism este prezentă la hidră şi la
un grup de plante.

Înmulţirea prin spori este un alt tip reproducere asexuată şi este prezentă la bacterii, protiste şi la
fungus. Sporii sunt capsule ce conţin ADN şi sunt capabile să dea naştere unui nou organism, sorii sunt
produşi fără unirea sexuală a gameţilor.
Înmugurirea este un alt tip de reproducere asexuată, acest tip de reproducere are la bază un grup de
celule ce îşi pot singure genera hrana şi care se detaşează de corpul părinte. Spre deosebire de spori,
mugurii sunt un grup de celule multicelulare ce au mai multe învelişuri. Reproducerea vegetative este
răspândită, la plante, tuberculii la cartof, bulbii la usturoi.
Reproducerea asexuată poate fi deseori ca o rezervă la înmulţirea sexuata. În anumite condiţii
reproducerea asexuată poate fi unicul mod de reproducere. De exemplu daca în preajmă nu sunt alţi
indivizi cu care se poate face schimb de gameţi organismul foloseşte reproducerea asexuată pentru a
se înmulţi. Reproducerea asexuată necesită mai puţină energie şi uneori poate fi mai eficientă.
Organismele ce se reproduc asexuat sunt identice cu părinţii lor. Din această cauză ele pot coloniza
anumite teritorii având la bază doar un singur individ.
Reproducerea sexuata la angiosperme

Exista aproximativ 300 000 specii de angiosperme, raspandite pe intregul glob cu exceptia
regiunilor polare. Dintre acestea majoritatea sunt autotrofe insa exista printre ele si specii parazite,
semiparazite, saprofite si cu nutritie carnivora.
Angiospermele sunt cele mai evoluate plante ce cuprind spermatofitele cu floare adevarata. Spre
deosebire de gimnosperme apare cavitatea ovariana in care sunt inchise semintele provenite din ovule.
Apare pentru prima data in lumea plantelor fenomenul de fecundatie dubla. Gametofitul femel se
reduce extrem de mult la doar cateva celule (sacul embrionar) care asigura inmultirea sexuata.
Cele mai multe angiosperme au flori hermafrodite adica organele reproductive femele si mascule
sunt cuprinse in interiorul aceleiasi flori. Exista insa si flori unisexuate la fel ca in cazul
gimnospermelor.
Florile pot fi : solitare (cand o singura floare este asezata in varful unui ax neramificat) sau
grupate in inflorescente.
Inflorescentele pot fi de tip:
- spicul: pe un ax lung si subtire se insera flori hermafrodite;
- ament: pe un ax lung si subtire se insera flori unisexuate;
- spadix: pe un ax gros se prind flori sesile;
- racem: florile sut dispuse altern sau opus in lungul axului si au pedicelele de aceeasi lungime;
- corimb: asemanator racemului numai ca pedicele florilor sunt inegale.
Reproducerea sexuata a angiospermelor implica existenta unor organe de reproducere femele si
mascule.
Structura femela implicata in viata reproductiva este gineceul ce reprezinta totalitatea carpelelor
dintr-o floare. Este alcatuit din trei elemente: ovar, stil si stigmat. Ovarul este largit, voluminos si se
afla la baza gineceului. El contine ovulele. Stilul este o prelungire a ovarului ce face legatura cu
stigmatul, partea terminala responsabila de captarea polenului.
Androceul cuprinde totalitatea staminelor dintr-o floare si reprezinta sexul mascul. Fiecare
stamina este alcatuita din filament staminal si antera, producatoare de polen.
La angiosperme elementele florale reproductive sunt inconjurate de un invelis floral. Pentru ca
fertilizarea sa aiba loc florile au evoluat continuu suferind diferite transformari morfologice.
Modificarile florale se datoreaza in mare parte modului de polenizare. Astfel la florile care sunt
polenizate cu ajutorul vantului, invelisurile florale sunt cu mult reduse, dezvelind elementele florale
reproductive. Florile care sunt polenizate de insecte s-au adaptat puternic modificandu-si forma
petalelor, culoarea si parfumul lor. Daca florile sunt mici acestea se grupeaza in inflorescente pentru a
mari campul vizual. Insectele sunt astfel atrase cu usurinta, polenul este luat pe picioare si corp in
cantitate mare, polenizarea prin intermediul lor devenind, astfel, mult mai eficienta si mai "economica"
decat cea prin intermediul vantului.
Felul polenizarii atrage modificari si in formarea staminelor, stilului si stigmatului. La
angiosperme inchiderea carpelei la formarea ovarului a dat o serie de modificari in ceea ce priveste
modul cum are loc ajungerea gametilor in sacul embrionar. Se diferentiaza un stigmat din ce in ce mai
perfectionat in captarea si retinerea grauncioarelor de polen. Polenul (microsporul) ajuns pe stigmat
germineaza si formeaza un tub polinic prin care patrund celule spermatice la intalnirea cu oosfera.
Unele angiosperme se pot fertiliza pe ele insele, fenomen numit autofertilizare. Autofertilizarea
este procesul prin care polenul produs de anterele unei flori fertilizeaza ovulele aceleiasi flori. Alaturi
de autofertilizare mai poate apare si fertilizarea incrucisata, cand polenul produs de anterele unei flori
este captat de stigmatul florii unui alt individ. In ambele cazuri are loc dubla fertilizare in urma careia
ovulul fecundat se transforma in samanta. Floarea isi pierde petalele iar ovarul ce contine ovulele
fecundate (semintele) evolueaza in fuct.
La fel ca si animalele si plantele s-au transformat de-a lungul timpului adaptandu-si si
perfectionandu-si strategiile de reproducere pentru a da nastere la indivizi viabili, capabili, la randul
lor, de reproducere.
Reproducerea si organele reproductive

Articol realizat de: Sudacevschi Rodica, terapeut

Este o functie fundamentala a oricarei fiinte, prin care se asigura continuarea speciei si transmiterea la
urmasi a caracterelor ereditare.
Pentru om este caracteristica reproducerea sexuata, caracterizata prin unirea la procesul fecundatiei, a
celulei (gametului) feminin si masculin, avand ca rezultat formarea oului sau (zigotului). Pentru
reproducerea sexuata este necesara diferencierea sexuala, adica persoane de sex feminin si masculin,
care se deosebesc prin caractere sexuale primare si secundare:

Organele sexuale ale femeii

Ovarele:
Sunt organe pare de forma ovala, neregulata, avind dimensiunile unei migdale, numite gonadele
feminine. Ovarele sunt situate de fiecare parte a uterului, in mod perfect simetric. Ele contin de la
nastere foliculii (niste pungi de tesut, aproximativ 2 milioane la numar), in care este amplasat ovulul
(celula sexuala feminina).
Foliculii se dezvolta de la pubertate pina la menopauza.Apti pentru ovulatie ramin numai 400. In urma
ruperii foliculului matur (foliclul Graaf) are loc eliberarea ovulului, care prin trompele uterine ajunge
in uter.
Ovarele secreta, de asemenea, hormoni sexuali feminini: estrogenii (foliculina) si progesteronul.
Uterul
este un organ musculos in forma de para, care masoara la varsta adulta de la 6 pana la 8 cm lungime si
3-4 cm latime. Este locul unde se stabileste si creste ovulul fecundat.
Stratul intern al uterului numit endometru, se ingroasa sub influenta hormonilor sexuali feminini. Daca
ovului nu a fost fecundat de spermatozoid atunci el moare. In acest caz vasele sangvine ale
endometrului plesnesc si singele impreuna cu particolele descompuse este eliminat in afara. Acest
fenomen poarta denumirea de menstruatie si dureza de la 3 la 7 zile.
In partea inferioara, uterul se termina prin colul uterin care se deschide in vagin si are un orificiu
(numit canalul cervical). Diametrul lui nu este mai mare decit un virf de creion, insa se mareste de sute
de ori in timpul nasterii, pentru a permite sa treaca fatul. Prin acest orificiu se scurge o data pe luna
singele menstrual (in cazul daca ovulul nu a fost fecundat si nu a parvenit sarcina.), iar in timpul
actului sexual prin orificiu spermatozoizii nimeresc in uter.

Trompele uterine sau (trompe ale lui Fallope)

Sunt doua cordoane cu lungimea de 10-12 cm ce pornesc din partea superioara, din ambele parti a
uterului. Prin trompe uterul comunica cu ambele ovare, astfel permite trecerea ovulelor in timpul
ovulatiei din ovare in uter. Tot in trompele uterine are loc unirea spermatozoidului cu ovulul
(fecundarea), in urma careia se formeaza oul (zigotul). Zigotul timp de citeva zile face o calatorie pina
in uter, unde se prinde de stratul intern al uterului (endomentru) si se dezvolta aici timp de 9 luni.

Vaginul
este o cavitate foarte supla de 7 pana la 10 cm lungime, care uneste vulva cu uterul. Intrarea sa,
orificiul vaginal, este la fetele tinere, virgine, inchisa partial de o membrana fina numita himen. In
partea superioara vaginul comunica colul uterin.Vaginul se largeste la intrarea penisului in erectie (in
timpul contactului sexual), iar in timpul nasterii fatul tot prin el iese, de aceea el se mai numeste canal
de nastere.

Deasupra intrarii in vagin este amplasat clitorul. Acesta este un organ de dimensiuni mici, acoperit cu
pielea exterioara. El este sensibil la stimularea sexuala numindu-se inca "organul placerii".

Din organel sexuale externe face parte vulva, labiile mari si mici.

Organele sexuale ale barbatului:

Penisul
este un organ de forma alungita, alcatuit dintr-un tesut moale cavernos, care se incordeaza atunci cand
cavitatile sunt umplute cu sange.In stare de repaos este moale , in stare de excitatie, cind este umplut
cu singe el se mareste in lungime si diametru, devine drept si tare (acest proces poarta denumire de
erectie). Aceasta permite ca el sa poata fi introdus in vagin. Extremitatea penisului, numita glandul
penisului, este sensibila la stimulatie.Cand se atinge culmea excitatiei sexuale, barbatul simte
orgasmul, care este precedata de ejaculare (eliminarea spermei.) La capatul penisului se afla un
orificiu, care permite evacuarea urinei si a spermei, care ajung la el printr-un conduct unic numit
uretra.

Testicule
Doua glande de forma ovala care se coboara dupa nastere in 2 pungi numite scrot. Au o greutate de
aprox. 15-20 g, dimensiunile 5/3 cm.Testicolul este format din mai multi tubi (numiti tubii seminiferi),
in interiorul carora are loc procesul de formare a celulelor sexuale masculine: spermatozoizi (vezi mai
departe).
Din testicol spermatozoizi nimeresc in epididim: El reprezinta un conduct intortocheat ce face legatura
intre testicul si canalul deferent. Are rol de transport, depozitare si hranire a spermatozoizilor.

Duct deferent (canalul diferent)

este un cordon care uneste testiculul cu uretra , prin care are loc transportul spermatozoizilor.

Veziculele seminale
reprezinta structuri in forma de sac, aflate inapoia vezicii urinare si secreta un lichid gros care este
parte componenta a lichidului seminal.

In momentul excitarii sexuale, spermatozoizii urca in epididim apoi in ductul diferent pana la uretra. In
timpul acestei ascensiuni, lichidele secretate de prostata si veziculele seminale ii infasoara, formand
sperma.

Glandele lui Cowper

Doua glande mici care secreta un lichid ce se elimina din penis imediat dupa erectie; poate contine
spermatozoizi; neutralizeaza mediul acid din uretra.

Testiculele secreta, de asemenea, si hormoni masculini, printre care se numara testosteronul.