BOLILE CHIRURGICALE ALE BURSELOR SEROASE

Bursele

seroase sunt formatiuni anatomice formate in tesutul conjunctiv sub influenta miscarilor sau a presiunilor repetate, exercitate pe acelasi loc, cu sediul sub piele, in locurile unde aluneca pielea, pe proeminente osoase sau pe ligamente. Sub influenta frecarilor permanente ale pielii, tesutul conjunctiv cliveaza, deferentiindu-se, pentru a forma cel mai adesea o cavitate simpla delimitata de pereti conjunctivi.

 Inflamatia

burselor seroase poarta numele de bursite, denumite inainte in formele cornice, higroame. Ele pot sa aiba o evolutie acuta sau cronica. Ca localizare, frecventa este mai crescuta la fata anterioara a genunchiului si buletului, la ceafa, spina acromiana, varful olecranului, varful calcaneului, tuberozitatea iliaca, punctual fesei. Speciile mai des afectate sunt cabalinele, bovinele si cainii din rasele grele.

BURSITA ACUTA
Bursita

acuta numita si higroma acuta, este inflamatia bursei seroase subcutanate cu acumulare de lichid sero-sanguinolent, sange sau puroi. Etiologie. Boala apare in urma decubitului prelungit pe pardosele dure lipsite de asternut. Higroma calcaneului apare in urma contuziilor produse de catre diferitele obiecte aflate in jurul animalului. Bursita greabanului se produce prin miscarile de presiune si frecare exercitata de catre harnasament.

Bursita acuta este consecutiva si contuziilor, ranilor si inflamatiilor septice din vecinatatea burselor sau ca o complicatie a unor boli infectioase sau stari reumatismale.

Simptome. Din punct de vedere clinic bursita acuta poate fi seroasa (edematoasa) si flegmonoasa (purulenta). Bursita seroasa se manifesta printr-o tumefactie calda, fluctuanta mai mult sau mai putin dureroasa si cu un continut sero-sanguinolent. Daca este localizata la nivelul membrelor, nu produce schiopaturi in mers ci rareori o usoara jena. Bursita flegmonoasa se caracterizeaza prin amplificarea fenomenelor inflamatorii locale care difuzeaza in jur mai ales in zona decliva. Simptomele se traduc printr-o tumefactie de dimensiuni mari, foarte dureroasa cu zone fluctuante care fistuleaza spontan, lasand sa se scurga o cantitate apreciabila de puroi. Cand se localizeaza la nivelul membrelor este insotita de aparitia unei schiopaturi.

 Diagnosticul

se stabileste pe baza localizarilor si a simptomelor clinice. Diagnosticul diferential in bursitele acute se face cu hematomul, chistul, abcesul si flegmonul. Diferentierea se face in primul rand prin localizarea si apoi prin semnele clinice. Prognosticul este favorabil in bursita seroasa si rezervat in cea flegmonoasa din cauza complicatiilor care pot sa apara daca boala nu este tratata la timp, cum sunt: artrite, osteita supurativa, etc.

Tratamentul. In primul rand se are in vedere suprimarea cauzelor care au dus la instalarea bursitei. In bursita seroasa, initial se incearca imprastierea fenomenelor inflamatorii utilizand compresele cu apa rece sau compresele astringente. In bursita flegmonoasa se combat fenomenele inflamatorii septice prin antibioticoterapie generala, iar local se aplica frictiuni cu tinctura de iod gaiacolata sau alte rubefiante. Se asigura apoi drenajul prin deschidere cu cauterul sau cu bisturiul in punctul cel mai decliv. Rana rezultata in urma evacuarii continutului se trateaza ca atare. Aplicarea vezicatorilor in jur va accelera fenomenele de ciatrizare. Tratamentul general se continua si dupa drenarea colectiilor purulente si consta in administrarea de antibiotice in vederea combaterii infectiei si a prevenirii unor complicatii septice mai grave cum sunt: artritele, osteitele, osteomielitele, etc.

BURSITA CRONICA

Apare in urma unor contuzii usoare dar repetate sau ca urmare a bursitei acute. Dupa caracterele clinice si modificarile anatomopatologice, bursita cronica poate evolua sub forma chistica, hemoragica, indurativa si proliferatica. Simptomatologia variaza in raport cu forma clinica si cu localizarea bursitei. Bursita chistica este forma cea mai fercvent intalnita, dar si cea mai usoara. Apare ca o formatiune bine circumscrisa nedureroasa si uniform fluctuanta la palpare. Contine un lichid vascos in cantitate variabila si uneori tulbure. Peretele bursitei este subtire, format din tesut fibros, dar dupa o anumita perioada de timp se poate ingrosa.

Bursita hemoragica se produce ca urmare a traumatismelor si prezinta aceleasi simptome ca si hematomul, continutul ei fiind format dintr-un sange negricios amestecat cu cheaguri de fibrina. Este consecinta caderilor sau loviturlor (contuziilor) sau presiunilor repetate. Bursita indurativa apare ca o formatiune tumorala dura si nedureroasa la palpatie. Peretele este dur si ingrosat, iar continutul este reprezentat printr-o cantitate mica de lichid. Bursita proliferativa este de regula cea mai voluminoasa. Prezinta un perete ingrosat, prevazut la fata sa interna cu o serie de muguri carnosi, sesili sau pediculati care de multe ori sufera o transformare cartilaginoasa sau osoasa. Continutul seros se afla intr-o cantitate extrem de redusa. Clinic apare ca o tumora mare, fibrinoasa, fara fluctuatie.

 Diagnosticul

in bursitele cornice se stabileste pe seama sediului acestora, a simptomelor clinice, pe evolutia lenta fara fenomene inflamatorii si nedureroase. Prognosticul este favorabil, cu exceptia formei proliferative unde este rezervat. Tratamentul profilactic a higromei cronice cat si a celei acute, trebuie sa suprime frecarile si contuziile repetate care produc si intretin boala. Animalul va fi ingrijit pe un asternut bogat si curat pentur a evita efectele iritante ale pozitiei culcate sau traumatizarea de diferite corpuri dure. Tratamentul curativ in bursita chistica se incearca mai intai un tratament ce consta in punctia formatiunii in conditii perfect aseptice.

 In

higromele indurative si proliferative, se recurge la extirparea in toatalitate a acestora, dupa care marginile ranii se sutureaza cu matase, in fire separate lasandu-se in partea decliva a ranii operatorii loc pentru drenaj. Se poate incerca cauterizarea prin puncte de foc sau aplicarea de vezicatori, fiind de cele mai multe ori incerte. Indicam tratamenul operator in bursita indurativa si proliferativa localizata la nivelul cotului si calcaneului, numai in situatia cand produc tulburari functionale (schiopaturi). Altfel, nu se indica avand in vedere ca, in aceste regiuni, prin flexie si extensie, sutura se poate desira, rana ramanand deschisa, greu de tratat, si treneaza mult procesul de cicatrizare.

BOLILE CHIRURGICALE ALE SISTEMULUI LIMFATIC

LIMFANGITA TRAUMATICA (ACUTA)

In

functie de virulenta microbilor, a modificarilor morfopatologice si rezistenta organismului se poate evolua sub forma de: Limfangita acuta seroasa; Limfangita acuta flegmonoasa sau purulenta; Limfangita acuta gangrenoasa.
Limfangita acuta seroasa la randul ei poate fi reticulara si trunchiulara; superficiala si profunda.

Limfangita seroasa reticulara

Se observa de obicei in regiunile cu pielea fina, acolo unde reteaua capilara este superficiala si bine evidentiata. Este inflamatia retelei capilare, a vaselor limfatice din tegument. Are aspectul unei hiperemii a pielii cu o infiltratie edematoasa a tesutului conjunctiv subcutanat. Capilarele limfatice au endoteliul tumefiat si umplute cu leucocite polinucleare.

Simptome. Sunt prezente numai simptomele locale,

cele generale lipsesc. Pielea din regiunea respectiva este tumefiata, calda si foarte dureroasa la palpare. La presiune, edemul cedeaza si pastreaza amprentele, iar perii din regiunea bolnava sunt zburliti. Tesutul conjunctiv subcutanat este de asemenea infiltrat si edematiat, reteaua capilara limfatica foarte bine evidentiata datorita faptului ca ea este plina de limfa, bogata in leucocite polinucleare, iar endoteliul capilarelor limfatice foarte mult ingrosat.Cand se localizeaza la membre, regiunea este ingrosata, edematiata, putand cuprinde tot piciorul.

Limfangita acuta seroasa trunchiulara

Este

urmarea patrunderii germenilor in vasele limfatice si consta in inflamatia acestora sub forma unor cordoane care converg spre ganglionii limfatici. Ranile care se pot complica cu limfaginita sunt cele situate la coroana, cositura, arsura in lant, crevasele, ariceala, macerarea furcutei, etc. Poate fi intalnita sub doua forme: limfangita seroasa acuta trunchiulara superficiala (situata la vasele limfatice superficiale) si limfangita seroasa acuta trunchiulara profunda (cu localizare la vasele limfatice profunde). Ele pot coexista.

Limfangita serosa acuta trunchiulara superficiala

Se localizeaza de obicei la nivelul membrelor posterioare. La cal apare dupa munci sau antrenamente grele, efort in competitii sportive.

Simptomele sunt locale, functionale si generale. Boala

apare brusc, de obicei in timpul noptii. Animalul devine dintr-o data apatic, adinamic, trist si abatut. Membrul bolnav este tumefiat, cald si foarte dureros. Se observa vasele limfatice sub forma unor cordoane drepte sau sinuoase care din loc in loc se anastomozeaza intre ele prin intermediul capilarelor limfatice. In repaus animalul tine piciorul in semiflexiune .

Limfangita seroasa acuta trunchiulara profunda

Se intalneste mai rar decat cea superficiala. Boala cuprinde trunchiurile limfatice mari subaponevrotice.

Simptome. Membrul afectat este tumefiat, cald si

foarte sensibil la palpare profunda Dupa cateva zile poate sa apara si o limfangita superificiala. In mers schiopatura foarte accentuata. Simptomele generale sunt de asemenea prezente, ele traducandu-se prin abatere, febra si anorexie. Dupa cateva zile pe traiectul acestor vase pot sa apara niste noduli profunzi, traduse clinic prin existenta unor nodozitati la locul lor de dezvoltare. Odata cu aparitia acestor abcese, tumefactia si durerea incep sa diminue. Cu timpul abcesele se deschid spontan lasand sa se scurga la exterior o mare cantitate de puroi cremos si bine legat. Limfangita seroasa acuta profunda este insotita si de infiltratia ganglionilor profunzi.

Limfangita flegmonoasa (sau purulenta)

Este de fapt o continuare a limfangitei seroase netratata sau complicata. Se caracterizeaza prin aparitia unor abcese pe traiectul vasului respectiv, prin ramolirea purulenta a trombusilor endovasculari si a tesutului cutanat.

Simptomele sunt asemanatoare cu cele din limfangita seroasa trunchiulara. Dupa cateva zile insa de la debutul bolii pe traiectul vaselor limfatice apar abcese de marimea unei masline sau nuci care dupa ce s-au maturat se deschid spontan lasand sa se scurga la exterior o cantitate variabila de puroi, urmate de ulcere si fistule prin care se scurge puroi de culoare galbuie, filant.

Se intalneste la caii debili, subnutriti si surmenati. Debutul bolii este asemanator cu cel al limfangitei acute reticulare superficiale de care se deosebeste prin agravarea simptomelor generale. Initial, pielea din regiunea bolnava este tumefiata, calda si foarte sensibila. Pe suprafata ei apar niste flictene care se sparg, cu timpul pielea se necrozeaza si se elimina sub forma de sfacel lasand in urma ei o rana fara tendinta de vindecare. Septicemia si piemia apare adeseori in urma unor astfel de limfangite. Diagnosticul limfangitelor se stabileste pe baza simptomelor clinice. Limfangita reticulara trebuie diferentiata de erizipelul traumatic in care este intotdeauna prezent bureletul marginal. Limfangita trunchiulara se va diferentia de tromboflebita, in care cordonul indurat este intotdeauna mai bine exprimat si mult mai evident.

Prognosticul este favorabil in limfangita reticulara, rezervat in limfangita trunchiulara seroasa si grav in cele flegmoase si gangrenoase datorita cicatrizarii lente si a complicatiilor ce pot apare. Tratamentul limfangitei este profilactic si curativ. Profilaxia urmareste tratarea corecta si la timp a tuturor ranilor accidentale si operatorii care pot sa constituie puncte de plecare pentru aparitia limfangitelor. Copitele trebuie controlate periodic, iar atunci cand animalul prezinta furcuta putreda se indeparteaza portiunea macerata dupa care se face un tratament local. Microbismul latent se combate prin administrarea pe cale generala de sulfamide si antibiotice.

Tratamentul curativ variaza in raport cu forma clinica a

limfangitei.

LIMFANGITA CRONICA

Etiologie. De cele mai multe ori limfangitaa cronica apare ca o continuare a

limfangitei acute, sau in alte cazuri poate imbraca forma cronica chiar in momentul in care a aparut. Boala este intalnita mai frecvent la cabaline cu localizare la unul din membrele posterioare, mai rar la ambele.

Simptome. In regiunile chisitei, buletului si fluierului, se

constata o tumefactie rece si indolora, tumefactie ce se datoreaza extravazarii limfei de la nivelul vaselor limfatice insotite in acelasi timp de o ingrosare si o scleroza progresiva a pielii si a tesutului conjunctiv subcutanat. In repaus, edemul membrului bolnav creste treptat, iar in mers descreste mult fara sa dispara niciodata complet. Din punct de vedere functional, animalul nu schioapata. Adeseori limfangita cronica duce la elefantiazis. Procesul inflamator cronic al cailor limfatice, determina obliterarea vaselor si in acest caz, difuzarea limfei in interstitiile tesutului celular subcutanat.

Diagnosticul se stabileste pe baza simptomelor clinice, dar boala trebuie diferentiata de elefantiazis cu care se poate confunda uneori. In elefantiazis tumefactia nu descreste in timpul mersului, pe cand in limfangita cronica tumefactia scade. Prognosticul este intotdeauna rezervat deoarece, cu tot tratamentul ce se aplica niciodata nu se ajunge la o vindecare completa, dimpotriva de multe ori se complica cu elefantiazisul. Tratamentul urmareste combaterea microbismului latent, activarea fenomenelor de resorbtie si prevenirea sclerozei de la nivelul pielii si a tesutului conjunctiv subcutanat. Microbismul latent se combate prin administrarea pe cale generala de sulfamide si antibiotice Profilactic, se vor trata la timp formele acute de limfangita, ariceala, cositura, arsura in lant si mai ales furcuta putreda, ce pot sa se complice cu limfangita cronica.

LIMFADENITA Este inflamatia ganglionilor limfatici. Obisnuit este produsa de catre o flora microbiana banala formata din streptococi, iar alteori de catre diferiti microbi specifici asa cum se intampla in gruma, morva sau tuberculoza.

LIMFADENITA ACUTA

Este o inflamatie a ganglionilor limfatici produsa de catre diferiti microbi ajunsi la acest nivel in urma unor leziuni traumatice deschise fie la nivelul vaselor limfatice, fie direct la ganglioni. Etiologie. Escoriatia, cositura sau coseala, crevasele, malandrele si solandrele, ariceala, furcuta putreda, dermatita flegmonoasa sau gangrenoasa, constituie tot atatea porti de intrare pentru flora microbiana responsabila de aparitia limfandenitei.
Modificari anatomopatologice. In urma patrunderii microbilor in
ganglionii limfatici, acestia reactioneaza initial printr-o faza de congestie, urmata de o faza de supuratie.

In faza de congestie, ganglionul este mult marit in

volum, consistent la palpatie, iar pe sectiune prezinta o culoare rosie- bruna. La microscop se observa obstrurarea cailor limfatice intraganglionare de catre leucocitele polinucleare. Centrii germinativi foliculari sunt mult mai aparenti decat in mod normal. Modificarile ce apar la nivelul ganglionilor limfatici, se produc cu scopul de a intesifica procesele de fagocitoza si de a opri in acest fel infectia. De aceea atunci cand fagocitoza este intensa, microbii sunt distrusi, iar limfandenita se opreste in faza de congestie, fenomenele inflamatorii dispar iar ganglionii isi reiau forma si structura lor initiala. Daca faza de congestie nu retrocedeaza atunci se trece in faza de supuratie insotita de necroza si ramolismentul ganglionului care se transforma intr-un adevarat abces. La animalele cu reactivitate organica scazuta, tesuturile periganglionare reactioneaza si ele, fapt care duce la aparitia unui adenoflegmon.

anatomopatologice aparute la nivelul ganglionului, modificari care din punct de vedere clinic se traduc prin limfadenita acuta nesupurativa, limfadenita acuta supurativa si adenoflegmon. In limfadenita acuta nesupuratica, ganglionii sunt mariti in volum, prezinta o consistenta marita, sunt foarte durerosi, mobili si neaderenti la tesuturile din jur. Vasele limfatice aferente sunt si ele inflamate, fapt care face ca regiunea din jurul ganglionilor sa fie tumefiata, calda si sensibila la palpare. Daca infectia ganglionului nu este oprita, se ajunge la limfadenita acuta supurativa. In acest caz , ganglionii nu mai sunt duri la palpare, ci din contra la nivelul lor se simte o fluctuenta si in scurt timp abcedeaza spontan, lasand sa se scurga un puroi de culoare albicioasa, cremos si bine legat. Daca procesele supurative ating si tesuturile periganglionare, atunci avem de a face cu adenoflegmon. La palpatie regiunea este foarte dureroasa, iar ganglionii nu mai pot fi distinsi din aceasta masa inflamata si edematiata.

Simptomele variaza in functie de modificarile

nesupurativa si rezervat in cea supurativa si in adenoflegmon. Tratamentul urmareste in primul rand descoperirea si tratarea portii de intrare care a contribuit la producerea si mentinerea limfadenitei propriu-zise in functie de forma clinica pe care aceasta o imbraca. In limfadenita acuta nesupurativa se urmareste stimularea fenomenelor de resorbtie sau de colectare In limfadenita acuta supurativa si in adenoflegmon se face drenarea colectiilor purulente prin incizii largi, declive si anatomice. Pe langa tratamentul local se face si un tratament general cu sulfamide si cu antibiotice cu scopul de a combate infectia.

Diagnosticul se stabileste pe baza simptomatologiei Prognosticul este favorabil in limfadenita acuta

Etiologie. Boala poate fi urmarea unei limfadenite acute sau poate

LIMFADENITA CRONICA

sa evolueze de la inceput sub aceasta forma. In primul caz ganglionii limfatici raman mariti in volum, prezentand si o consistenta mai dura decat in mod normal, urmare a sclerozei care se instaleaza la nivelul lor. In al doilea caz, se pare ca limfadenita apare in urma unor infectii repetate cu microbi a caror virulenta este atenuata. Astfel de limfadenite cronice au fost intalnite la cabaline, cu localizare la nivelul ganglionilor prescapulari. Simptome. Ganglionii afectati sunt mariti in volum, cu o consistenta mai dura decat normal, sunt mobili, nedurerosi si neaderenti la tesuturile din jur. Simptomele generale lipsesc. Limfadenita cronica se poate termina prin rezolutie lenta sau prin scleroza, dar uneori in urma unor puseuri repetate se poate transforma intr-o limfadenita acuta supurativa care sfarseste prin abcedare si in urma careia ganglionul se reduce la un simplu nodul de tesut conjunctiv sclerozat. Diagnosticul se stabileste pe baza simptomelor clinice Prognosticul este favorabil in limfadenita cronica simpla. Tratamentul este profilactic si curativ. Primul urmareste tratarea corecta si la timp a tuturor ranilor care apar in special la nivelul extremitatilor cu scopul de a evita complicatiile de limfadenita.