BOLILE CHIRURGICALE SPECIFICE TESUTULUI CONJUNCTIV SUBCUTANAT SI PIELII

ESCORIATIA

Este o eroziune cutanata care intereseaza numai straturile superficiale ale pielii. Etiologie. Boala este produsa de catre harnasamentul prost ajustat, sau prost confectionat si ingrijit, care prin frecarile repetate asupra stratului superficial al pielii produce erodarea acestuia, lasand in felul acesta dermul descoperit. Aparitia escoriatiei este favorizata si de catre transpiratie care apare de obicei in sezoanele calde, transpiratia care macereaza stratul cornos al pielii inlesnind astfel indepartarea lui de catre harnasament care, joaca in regiunea respectiva. Frecarile de diferite obiecte sau scarpinatul generat de unele parazitoze, pot de asemenea sa duca la aparitia escoriatiilor. Frecventa mai mare a acestora se intalneste la cabaline cu localizare in regiunile: grabanului, spinarii, pieptului, fesei, soldului, jaretului, cefei si grasetului.

Simptomele sunt caracteristice. Prin inspectie se constata, imediat dupa producerea escoriatiei, existenta unei rani superficiale de forma ovala, alungita sau rotunda si de culoare rosie aprinsa care adeseori prezinta pe suprafata sa numeroase fire de par, mai ales atunci cand este localizata in regiunea cefei, gatului sau greabanului. Prin palpatie se constata o usoarq sensibilitate in jurul escoriatiei. Parul in aceste zone este indepartat. Daca se indeparteaza cauza care a dus la aparitia ei, atunci pe suprafata acestei leziuni apare un exsudat de culoare galbuie care se usuca si se transforma intr-o crusta subtire si aderenta. Sub aceasta crusta, epitelizarea se produce intr-un timp destul de scurt daca nu intervin complicatii septice. Diagnosticul se stabileste usor, pe seama simptomelor clinice.

Prognosticul este favorabil. Tratamentul are drept scop mai intai inlaturarea cauzei, evitarea complicatiilor septice si accelerarea epitelizarii. Pentru aceasta se recomanda in primul rand, scutirea animalului de munca si asigurarea repausului acestuia. Se face apoi toaleta ranii si a regiunii din jur, care consta din tundere si radere, dupa care rana se pudreaza cu Sulfatiazol sau cu pulberi epitelizante (Oxomanirom, Manis). Cu rezultate foarte bune se poate folosi eterul iodoformat 10%, diferite spray-uri pe baza de antibiotice (Oxy-vet, Propolis-vet spray, Silan, etc.) sau unguentul Jecozinc, Dermoguard. In jurul ranii se fac pensulatii cu tinctura de iod sau, in cazuri rare, se aplica vezicaoare. Vindecarea se produce in aproximativ o saptamana.

Este o infiltrafie cu caracter inflamator a tesutului conjunctiv subcutanat, produsa de un harnasament neajustat care aluneca, freaca sau comprima pielea si tesutul conjunctiv subcutanat. Boala apare la cabaline in special in regiunea greabanului si mai rar in regiunea spinarii sau a cefei. Se poate intalni si la boii de munca cu localizare in regiunea superioara a gatului. Etiologie. Cauzele care duc la aparitia edemului se pot impartii in doua mari grupe:

EDEMUL TRAUMATIC DIFUZ

Cauze determinante Cauze favorizante Dintre cauzele determinante cele mai importante se pot
enumera: hamul neajustat, neuns si scorojit, cefarul prea strans sau prea larg, saua prost ajustata, jugul stramt sau prea larg, etc.

Cauzele favorizante se pot impartii in trei grupe:

cauze dependente de animal cauze dependente de calaret sau de conductor cauze dependente de incarcatura

Din prima grupa, aceea a cauzelor ce depind de conformatia animalului, se pot enumera: animalul cu greabanul prea inalt si uscat, sau prea jos, putin reliefat, animale cu pieptul prea stramt, spinarea lunga si cu abdomenul mare. Oboseala, lipsa de antrenament, varsta prea tanara sau prea inaintata favorizeaza de aemenea aparitia bolii. Din grupa a doua, aceea a cauzelor ce depind de calaret sau de conductor se pot aminti: lipsa de verificare a modului in care s-a aplicat pe animal saua sau hamul, lipsa de cunoastere a regulilor de calarie, opririle bruste, urcusul si coborasul la trap.

Cauzele dependente de incarcatura se refera la asezarea acesteia pe animal in mod neechilibrat, in cazul transportului pe samar. Toate aceste cauze nu fac altceva decat sa produca o adevarata destramare sau dilacerare a tesutului conjunctiv subcutanat din regiunea in care ele actioneaza, urmata de o tulburare a circulatiei locale care duce la aparitia unui transudat ce infiltreaza tesutul conjunctiv din aeea regiune, dand astfel nastere edemului traumatic difuz. Simptomele. Regiunea bolnava este calda, tumefiata, edematoasa, foarte sensibila si dureroasa la palpare ce lasa uneori amprente, la palpatie. Tumefactia nu este delimitata, ea poate imbraca uneori un caracter difuz, invadant. Daca in aceasta regiune apare cumva vreo poarta de intrare, edemul se poate transforma intr-un abces sau flegmon. In multe cazuri, animalul refuza inhamarea sau saua din cauza durerii mari a regiunii traumatizate. Diagnosticul se pune pe baza simptomelor clinice, a sensibilitatii si edemului aparut. Prognosticul in general este favorabil, dat fiind faptul ca edemul traumatic este complicatie aseptica. El devine insa rezervat daca apar unele complicatii septice asa cum ar fi abcesul sau flegmonul.

Tratamentul edemului traumatic difuz vizeaza suprimarea cauzei, imprastierea fenomenelor inflamatorii si grabirea fenomenelor rezolutive. De aceea, imediat dupa aparita lui se ridica harnasamentul si se asigura repausul animalului. Regiunea se acopera cu saci sau carpe inmuiate fie in apa rece, fie in diferite solutii astringente, antiinflamatoare, precum acetatul bazic de plumb sau solutie saturata de sulfat de magneziu. De obicei in urma acestui tratament fenomenele inflamatorii dispar in cateva zile.

CALOZITATEA

Este o ingrosare circumscrisa a epidermului, cu contur neregulat si cu evolutie lenta. Etiologie. Apare in regiunile supuse presiunilor sau frecaturilor repetate produse de harnasament la cabaline si de catre jug la bovine. La cabaline boala apare in regiunea pieptului la bovine in regiunea superioara a gatului, iar la caine in regiunile cotului, feselor si la nivelul pernitelor plantare. La animalele mari, calozitatile reprezinta proliferari epidermice hipercheratozice in care corpul mucos a lui Malpighi si dermul nu sunt afectate sau foarte putin modificate in stratul papilar. De aceea sunt nedureroase si nu jeneaza animalul la munca. Devin dureroase numai cand se complica cu infectii. La caine (intalnita la rasele grele Dog, Boxer, Ciobanesc) stratul cornos hiperplaziat preseaza asupra corpului mucos malpigian, atrofiaza papilele si subtiaza dermul provocand dureri.

Simptomele la inspectie se observa ca pielea din regiunile afectate este depilata avand stratul cornos foarte ingrosat si desicat.La palpatie pielea este dura, uscata si nedureroasa. Prezinta crapaturi multiple care ii confera aspectul de scoarta de stejar. Crapaturile pot sa ajunga pana la nivelul dermului, iar intre ele se poate observa prezenta unui exudat. In astfel de cazuri, o presiune mai puternica exercitata asupra stratului cornos mult ingrosat este insotita intotdeauna de durere. Datorita acestui fapt animalele de tractiune, cabalinele si bovinele refuza sa mai traga. Calozitatile superficiale sunt nedureroase, dar cele fisurate, profunde si infectate sunt sensibile si dureroase, animalele refuza jugul sau hamul. La caine are loc o ingrosare a stratului cornos de pe fata plantara a degetelor, sub forma unui nodul central si dureros, care provoaca schiopatura. Calozitatile localizate in regiunea feselor si coatelor la caine sunt nedureroase.
Diagnosticul se pune pe seama simptomelor clinice si a modificariior epidermice din regiunile afectate. Prognosticul este favorabil in cele superficiale si rezervat in cele profunde si complicate, fisurate si infectate, sau cele de la caine se vindeca greu.

Tratamentul In primul rand trebuie indepartate cauzele care duc la aparitia afectiunii, iar animalelor afectate li se va asigura repausul necesar procesului de vindecare. Trebuie ingrijite harnasamentele prin captusire cu pasla si ajustarea lor pe corpul animalului. Pielea din regiunea afectata se unge cu diferite unguente care au scopul de a inmuia stratul cornos mult ingrosat, reducand astfel presiunea produsa de catre acesta asupra tesuturilor subdiacente. Unguentul cu acid salicilic 1/10 este foarte indicat in astfel de situatii pentru proprietatile sale cheratolitice. Daca ingrosarea tesutului este mai mare atunci se recurge, dupa o prealabila inmuiere, la o subtiere a lui cu ajutorul unui bisturiu, apoi se aplica unguentul cu Asocilin, Mibazon pentru a favoriza inmuierea stratului cornos care a ramas si indepartarea acestuia urmata de o epidermizare normala. Aplicarea acestui tratament, insotit de repausul animalului aduce dupa sine o vindecare sigura in toate situatiile. La caine calozitatile digitale se subtiaza prin excizie, dupa care se unctioneaza cu glicerina iodata 1/100 sau se aplica unguente cheratolitice (unguent cu acid salicilic 1/10).
Daca prin tratamentele medicamentoase nu obtinem vindecarea si animalul nu poate fi utilizat la serviciu, si calozitatea este pe o zona redusa, aceasta se excizeaza si se face autoplastia prin alunecare sau autotransplant de piele din alta regiune.

ESCARA

Este o gangrena uscata limitata care se caracterizeaza prin mortificarea unei portiuni mai mari sau mai mici de piele datorita unor tulburari de circulatie locala. Frecventa. Se intalneste mai ales la caii slabi cu proeminente osoase reliefate. Etiologie, saua, jugul, hamul sau capastrul, prost confectionate sau prost ajustate, comprimand pielea produc o ischemie urmata de mortificarea portiunii de piele. Daca compresiunea este de lunga durata, atunci gangrena apare in mod succesiv si la tesuturile subdiacente. Aceasta gangrena uscata si circumscrisa de la nivelul pielii este cunoscuta sub denumirea de cor. Boala se intalneste mai frecvent la cabaline, cu localizare in regiunile cefei, gatului, greabanului si spinarii.

Simptomele. Pielea din regiunea bolnava este depilata, rece, uscata, insensibila, dura la palpare si de culoare bruna. Pielea din jur este tumefiata, calda si sensibila. Dupa cateva zile apare un sant separator care delimiteaza portiunea mortificata de cea sanatoasa. Aparitia acestui sant este urmata de eliminarea portiunii gangrenate, eliminare care se produce de la periferie spre cental. Este intotdeauna insotita de acumularea unei secreti purulente la nivelul santului separator, precum si de usoare fenomene inflamatorii la periferie. Daca compresiunea a fost instensa si de lunga durata, iar gangrena a aparut la tesuturile subiacente, atunci exista posibilitatea aparitiei unei complicatii septice, cum este abcesul sau flegmonul, cu toate simptomele care le sunt caracteristice. Gangrena uscata circumscrisa a cefei, adeseori poate difuza in profunzime pana la nivelul ligamentului cervical, complicandu-se cu flegmonul cefei. In regiunea greabanului, corul se localizeaua de obicei pe fetele laterale luand aspectul de gangrena uscata a pielii. Mai rar se localizeaza pe marginea superioara a greabanului, unde se poate complica cu flegmonul. Pe spinare poate fi localizat atat pe linia mediana dorsala, cat si pe partile laterale ale spinarii sub forma de gangrena uscata a pielii.

Diagnosticul se stabileste usor, pe baza simptomelor clinice, existenta modificarilor pe piele si localizarea lor. Prognosticul este favorabil atunci cand leziunile intereseaza numai pielea si rezervat atunci cand ele patrund in profunzime, datorita complicatiilor septice care le pot insoti (abcese, flegmoane, osteite, osteomielite). Tratametul profilactic se realizeaza prin folosirea unor harnasamente ajustate si confectionate din materiale rezistente, moi si sulpe. Tratamentul curativ are drept scop inlaturarea cauzei, eliminarea tesuturi lor mortificate, prevenirea complicatiilor septice si accelerarea fenomenelor de reparatie. Pentru atingerea acestor obiective, se asigura repausul animalului, dupa care se face toaleta regiunii bolnave urmata de aplicarea unei vezicatori. Aceasta are drept scop, producerea unei hiperleucocitoze care sa grabeasca aparitia santului de separare si apoi eliminarea tesuturilor mortificate. Pe rana aparuta dupa eliminarea portiunii gangrenate, se fac pudrari cu sulfamide, Manis, Oximanirom (Romvac) sau aspersiuni cu eter iodoformat 10%, Cicatrisol (Romvac), pentru a preveni aparitia infectiei si a grabi procesul de cicatrizare. Indepartarea pe cale chirurgicala a tesuturilor necrozate intr-o astfel de afectiune nu este indicata, ci este mai bine sa stimulam organismul pentru a le indeparta singur.

RANILE PRIN DECUBIT

Sunt leziuni traumatice insotite de fenomene distrofice ale pielii si tesuturilor subdiacente, ce apar in dreptul proeminentelor osoase, la animalele cu decubit prelungit.

Etiologie. Ranile prin decubit se intalnesc mai frecvent la animalele mari, favorizate de greutate, dar si la animalele slabite si chiar la animalele mici, care sunt obligate sa adopte pozitie decubitala din cauza unor boli generale grave (paraplegii ante- si post - partum, mioglobinurie, sindrom de compresiune medulara), sau imbolnavirea membrelor: artrite, poliartrite, pododermatite, flegmon interdigital, tenosinovite, etc. In astfel de situatii animalul adopta decubital, sprijinindu-se pe alte regiuni corporale neadaptate pentru aceste pozitii. In urma acestui contact prelungit dus pana dincolo de limitele fiziologice, pieiea se striveste intre pardoseala dura si planul osos proeminent. Datorita acestei striviri apare ischemia urmata de necroza. Eforturile de ridicare sau de schimbare a pozitiei indeparteaza pielea necrozata facand tesuturile subiacente sa ramana descoperite, creindu-se astfel poarta de intrare pentru flora microbiana. Aceste rani apar frecvent la animalele mari favorizate de greutatea corporala a acestora, dar si la animate mici. Lipsa unui asternut bogat, moale si elastic, pielea fina si subtire a animalului, starea de cahexie insotita de disparitia tesutului adipos si proeminentele osoase, sunt cauze care favorizeaza aparitia acestor rani decubitale.

Simptomele pot fi destul de variate. In unele situatii acestea pot imbraca si aspectul unor excoriatii, fiind limitate, numai la nivelul stratului superficial al pielii. Alteori, cand decubitul a fost mult prelungit, sunt mai profunde mergand chiar pana la nivelul tesututlui osos, creandu-se adevarate cavitati la locul de formare al acestora. Prin inspectie se constata ca ara are un aspect aproximativ oval, iar din cavitatea acesteia se scurge o secretie de rea natura, de culoare cenusie si urat mirositoare. Astfel de rani adeseori se complica cu flegmoane si mai rar cu osteomielite.
Frecventa mai mare a acestor rani decubitale se inregistreaza la animale mari cu localizare la unghiul extern al iliumului, arcada orbitara, articulatia temporomandibulara, punctul fesei, fata externa a genunchiului. Diagnosticul se stabileste pe baza simptomelor clinice, a localizarii acestor rani precum si pe seama starii generale a animalului. Prognosticul variaza in functie de gravitatea leziunilor prezente si de complicatiile care au aparut.

Tratamentul este profilactic si curativ. TratamentuI profilactic urmareste pe de o

parte tratarea bolii primare care obliga animalul sa adopte pozitia decubitala, iar pe de alta parte asigurarea unui asternut bogat, moale si elastic, zilnic primenit. Tratamentul curativ consta din efectuarea antisepsiei chirurgicale care are drept scop indepartarea tuturor tesuturilor devitalizate, necrozate si asigurarea drenajului. In rani se fac pudrari cu Sulfatiazol, Manis sau aspersiuni cu eter.

DERMATITA FLEGMONOASA

Este o inflamatie septica a pielii si tesutului conjunctiv subcutanat.

Etiologie. Boala este produsa de catre diferiti microbi, rolul principal il joaca insa streptococul si Bacillus necrophorus. Diferitele solutii de continuitate de la nivelul pielii, reprezentate prin crevase, malandre, solandre, cositura, constituie tot atatea porti de intrare pentru flora microbiana. Macerarea stratului cornos al epidermului sub influenza umiditatii produse de catre balegar, urina sau noroi, sunt factori care favorizeaza aparitia acestei dermatite. Boala se intalneste mai frecvent la cabaline, localizata la nivelul membrelor posterioare, in regiunea chisitei, buletului si fluierului si la unele rase de caini.

Simptome. Dermatita flegmonoasa apare brusc. Regiunea afectata este calda, foarte sensibila la palpare si tumefiata, insotita intotdeauna de o schiopatura pronuntata. Pe langa simptomele locale si functonale sunt prezente si simptome generate traduse prin febra, abatere si inapetenta. In unele situatii, la animalele tinere si la cele bine intretinute, in regiunea afectata apar zone mici de colectie care devin apoi fluctuante si se deschid spontan. Din ele se scurge un puroi de rea natura, seros si cu miros fetid. La caine dermatita flegmonoasa este mai ales intalnita la rasele grele cum ar fi Dog si Doberman, localizata in regiunea cotului, jaretului sau buzelor. In cazul localizarii la buza, boala ia aspectul de anazarca. Pielea din regiunea afectata este tumefiata, iar la nivelul ei apar focare purulente mici care fistulizeaza, lasand sa se scurga din ele o secrete purulenta, usor hemoragica. Evolutia bolii este destul de variata. Uneori vindecarea se produce intr-o perioada scurta de timp, prin disparitia tuturor simptomelor, membrul bolnav recapatandu-si forma si dimensiunile sale normale. Alteori tumefactia persista un timp mai indelungat datorita exsudatului acumulat la nivelul tesutului conjunctiv subcutanat care nu se mai resoarbe ci dimpotriva se organizeaza, ducand la hipertrofia si scleroza acesteia, scleroza care poate persista toata viata animalului.

Diagnosticul dermatitei flegmonoase se stabileste pe baza simptomelor clinice. Prognosticul este favorabil in formele usoare, boala vindecandu-se intr-un timp destul de scurt. La cabaline la formele in care se produce scleroza pielii si tesutului conjunctiv subcutanat (sclerodermic) la nivelul membrelor posterioare, valoarea animalului scade mult datorita cresterii in volum ale acestora. Prognosticul este grav atunci cand apar complicatii ca: artrita, tendinita sau osteomielita
Tratamentul este profilactic si curativ. Tratamentul profilactic consta in asigurarea unei igiene corespunzatoare a pielii din regiunea extremitatilor.

Tratamentul curativ urmareste combaterea infectiei prin administrarea pe cale generala de sulfamide si antibiotice indiferent de forma pe care o imbraca afectiunea. Fenomenele inflamatorii locale, in cazurile usoare se trateaza prin aplicarea unor comprese imbibate in apa rece, solutii saturate de sulfat de magneziu, de sulfat de cupru 1-2%. In formele mai grave cu aparitia de colectii purulente sau in cele de javart cutanat se face antisepsia chirurgicala urmata de aplicatii locale de sulfamida sau eter iodoformat 10%, spray-uri cu antibiotice. In acelasi scop se poate aplica unguentul Dermoguard avand in vedere actiunea bactericida si sinergica a neomicinei, nitrofuranului, iodoformului, actiune favorizata si de efectul sicativ si cicatrizant al oxidului de zinc si al albastrului de metilen din preparat. Mai pot fi folosite cu succes autohemotarapia. La caine se face de asemenea, antisepsia chirurgicala, completata cu acelasi tratament medicamentos local si general ca la cabaline. Local se mai poate folosi pensulatia cu glicerina, pomezi sulfamidate, asocilin, iar in cazul colectiilor purulente, deschiderea, drenajul si antisepsia cu spray-uri si eter iodoformat 10%.

DERMATITA GRANGRENOASA

Starea generala a animalului este profund alterata. Pot aparea complicati grave ca:
septicemie
piemie artrite purulente osteofitoza, etc. Diagnosticul diferential fata de dermatita flegmonoasa consta in faptul ca tumefactia pileii se complica cu aparitia de zone mortificate si sfacelarea pielii pe zone limitate. Prognosticul este rezervat sau grav cand apar complicatii. Tratamentul profilactic consta in mentinerea pielii intr-o perfecta stare de sanatate. In situatiile de efectuare a muncilor pe terenuri umede, noroioase si reci, se frectioneaza zilnic extremitatile, inainte de plecare la serviciu, cu vaselina simpla, iar dupa intoarcere, membrele se spala de noroi si se usuca cu un prosop curat.

Tratamentul curativ, trebuie instituit cat mai precoce; trebuie actionat imediat pentru combaterea si jugularea infectiei prin antibiotice si sulfamidoterapie pe cale generala. Limitarea si grabirea eliminarii sfacelelor se face prin aplicarea in jurul regiunii bolnave a vezicatorilor, drenarea si plombarea ulcerelor cu Manis, sau aplicarea (in jurul regiunii bolnave) de pomezi cu sulfamide, antibiotice in asociatie cu vitamine. Se mai pot folosi dupa antisepsia locala, aspersiunile cu Cicatrisol (solutia cu iodoform si violet de gentiana), da bune rezultate, repetat zilnic in primele 4-5 zile, apoi la doua zile interval. Efectul se bazeaza pe capacitatea de penetrare a solutiei in tesuturile mortificate.

FISURILE PIELII

Sunt rani transversale care intereseaza stratul superficial al pielii de la fata posterioara a chisitei si a genunchiului sau de la fata anteriora a jaretului. Ele apar ca urmare a unor dermatite localizate in aceste regiuni. Denumirea lor este data dupa regiunea in care apar, crevasele la fata posterioara a chisitei, malandrele la fata posterioara a genunchiului si solandrele la fata anterioara a jaretului. Sunt intalnite mai frecvent la cal si la bovine, in special la caii de rasa cu pielea fina, mai cu seama la membrele posterioare si mai rar la cele anterioare, la unul sau doua membre, rar fiind cuprinse toate membrele. Etiologie. Munca pe terenuri umede, stabulatia in grajduri neigienice sau in padocuri cu norori, spalarea frecventa a extremitatilor, tunderea motului de la fata posterioara a buletului sunt cateva din cauzele care favorizeaza aparitia dermatitelor in aceste regiuni. Vezicatorile aplicate in regiunile chisitei, genunchiului sau jaretului pot sa dea nastere la crevase, malandre si solandre.

Sunt provocate de asemenea si de iritatiile ce se produc asupra pielii de catre apa si noroiul rece si in special de nororiul terenurilor calcaroase, de urina si balegar, mai ales de balegarul bovinelor care au fost hranite cu reziduri de la fabricile de borhot. La bovine au fost semnalate crevase la animalele care au fost folosite in orezarii sau pe terenuri umede, mlastinoase sau cand sunt adapostite in grajduri cu asternut umed, in purin. S-a mai observat la animale cu intoxicatii alimentare sau in diatezele eczematoase. Miscarile de flexie si de extensie pe care animalul le face in mod firesc atat in statiune cat si in mers duc si ele in cele din urma la aparitia acestor rani daca pielea din aceste zone este afectata, sau deshidratata.
Simptome. La inceput pielea din regiunea bolnava este calda, tumefiata, foarte sensibila si acoperita de un exsudat seros. Sub influenta miscarilor de flexie si de extensie pielea crapa transversal dand nastere unei adevarate rani, a carei adancime poate fi mai mare sau mai mica in raport cu gradul alteratiilor produse. Marginile ranii se depileaza, se ingroasa si se indureaza, iar rana ia aspect de ulcer.

In urma iritatiilor produse prin fisurarea pielii, rezulta secretii care se usuca pe suprafatei ei si in jur, formandu-se cruste gri-galbui. Regiunea devine foarte dureroasa, astfel ca miscarile membrului bolnav devin si ele dureroase. Animalul incearca sa evite miscarile din regiunea bolnava iar in mers schiopateaza. La caii de rasa, pe langa simptomele locale si functionale aparsi simptomele generale. Netratata la timp boala se poate complica cu dermatita gangrenoasa, limfangita, etc., insofita de o tumefactie mare a intregi extremitati. La bovine simptomele sunt asemanatoare cu cele de la cal, intalnindu-se aceleasi localizari. Pielea este fisurata, calda, tumefiata si dureroasa la palpatie, acoperita cu un exsudat la inceput seros, apoi devine vascos si purulent. Crapaturile (fisurile) pielii din regiunile amintite sunt mai putin profunde si mai putin grave decat la cal. Diagnosticul se stabileste pe baza simptomelor clinice, a localizarii specifice si a leziunilor cutanate transversale si seriate.

Prognosticul este favorabil in general; cand aceste leziuni (fisuri) cutanate sunt tratate bine si la timp se vindeca repede. Daca insa sunt neglijate, ele se pot complica si transforma in rani profunde: cheloide, dermatita gangrenoasa, limfangita, elefantiazis, etc., greu de tratat sau adeseori fara rezultat. La bovine prognosticul este mai favorabil. Tratamentul este profilactic si curativ. Primul are drept scop evitarea tunderii parului de la fata posterioara a buletului si inlaturarea tuturor celorlalti factori care favorizeaza aparitia bolii. Daca animalele de munca fac serviciu pe terenuri umede, se recomanda ca inainte de plecare sa se lubrefieze usor fata posterioara a chisitei si copitei cu vaselina, untura de porc, seu de oaie, o data pe zi. Dupa intoarcerea animalelor de la munca sau antrenament, se curata regiunea copitei, a chisitei si buletului de noroi, se aplica dus cu apa au se spala cu apa calda si sapun, dupa care se usuca cu un prosop curat. Animalul se va tine pe un asternut curat si uscat.

Tratamentul cuativ consta in toaleta regiunii, urmata de antisepsia mecanica a ranii. Pe rana se aplica pulberi de sulfamida, pudra epitelizanta, Manis, Oximanirom (Romvac), sau se fac aspersiuni cu Cicatrisol (Romvac), eter iodoformat 10%, spray-uri cu antibiotice sau solutie de pioctanina. In jur se fac pensulatii cu tinctura de iod Zilnic se vor face dusuri cu aer cald. O importanta foarte mare in reusita vindecarii o are asigurarea conditiilor de igiena din adapost Asternutul trebuie sa fie in permanenta curat si uscat. Animalul se tine in repaus pentru a evita miscarile din regiunile respective si a favoriza astfel procesul de cicatrizare. In caz contrar, aparitia cheloidului cicatricial este iminenta. Contraindicam utilizarea bailor antiseptice si pomezilor in tratamentul acestor afectiuni. In cazul aparitiei unei complicatii, tratamentul local se asociaza cu tratamentul general efectuat cu sulfamide sau antibiotice, seroterapie antitetanica.

ARICEALA

Este o boala chirurgicala frecventa la cabaline, caracterizata printr-o inflamatie a pielii de la fata posterioara a chisitei si a buletului. Boala poate prezenta aspecte clinice foarte variate, evoluand de la un simplu eritem, care se confunda cu arsura in lant, pana la distructii mari ale pielii. Se intalneste mai frecvent la bipedul posterior cu localizare de predilectie la chisita si bulet, de unde se poate intinde, ajungand uneori pana la jaret sau genunchi. Etiologia acestei boli nu este pe deplin elucidata nici la ora actuala. I Examenul bacteriologic si bacterioscopic al exsudatelor purulente de pe suprafata leziunilor, de la cele mai simple pana la cele mai grave cazuri de ariceala (ariceala gangrenoasa), deceleaza aceeasi flora microbiana care este formata din: Erysipelis pedis equis, Staphilococus pyogenes aureus, Streptococus erysipelatos. colibacilli Bacilus necrophorus, etc.

Compozitia florei microbiene se pastreaza aceeasi in toate formele de ariceala. Gravitatea unei forme fata de alta, depinde de starea de integritate si vitalitate a tesuturilor din regiunea atinsa si de raspunsul organismului la infectie. Daca vitalitatea tesuturilor este scazuta datorita umezelii si stationarii in noroi si purin, iar mijloacele de aparare ale organismului sunt slabe, microbii gasesc teren favorabil pentru a dezvolta si a provoca forma de ariceala cea mai grava umiditatea si murdaria ajuta la inmultirea microbilor si sunt in acelasi timp factori care debiliteaza rezistenta pielii. Umiditatea excesiva a adaposturilor, munca pe terenuri noroioase din anotimpurile reci, potcovitul cu colti care expune animalul la diferite contuzii si raniri, tunderea perilor de la fata posterioara a buletului, aplombul defectuos, sunt cauze care micsoreaza rezistenta pielii, o macereaza, creand conditii propice pentru dezvoltarea florei microbiene si aparita bolii.

Caii grei si semigrei cu pielea groasa si cu productie piloasa abundenta, la chisita si bulet fac mai frecvent boala aceasta si din cauza ca regiunile care sunt acoperite cu peri abundenti sunt mai predispuse la murdarit (in noroi, purin), mai greu de ingrijit, iar leziunile traumatice din aceste parti sunt practic inaccesibile actiunii bactericide si cicatrizante a luminii solare. Tunderea smocului de par de la bulet si a perilor de la fata posterioara a chisitei, predispune la ariceala pentru ca portiunea nu mai este protejata.
Simptomele sunt caracteristice celor trei forme de ariceala simpla sau exsudativa, gangrenoasa si verucoasa (sau papilomatoasa), localizate de regula in regiunea chisitei si a buletului; la fata posterioara, de unde se poate intinde si pe fetele laterale, precum si in cazuri mai grave pe regiunea fluierului, pana la jaret si genunchi.

In ariceala simpla sau exsudativa prin inspectie se constata ca pielea de la fata posterioara a chisitei este tumefiata, calda si foarte dureroasa la palpare. Pe fata pielii se observa un exsudat seros si cu miros fetid, care se scurge aglutinand perii de la fata posterioara a chisifei sub forma tepilor de arici de unde si denumirea bolii ariceala. Exsudatul are miros fetid, care se aseamana cu cel din furcuta putreda si crapod. Ariceala gangrenoasa. Daca boala nu este tratata in forma exsudativa, ea poate sa evolueze spre forma gangrenoasa in care se observa depilarea regiunii si aparitia la nivelul pielii a unor insule de gangrena. Aceste zone se unesc intre ele dupa care pielea astfel mortificata se elimina sub forma de sfacele lasand o rana fara tendinta de vindecare. In aceasta forma apar si simptomele generale. Animalul devine apatic, adinamic, temperatura creste, prefera pozitie decubitala, slabeste progresiv si poate muri prin complicatii pulmonare. Ariceala verucoasa. Este o dermita cronica hiperplazica. Pe suprafata pielii inflamate, apar mici proliferari mamelonate sau sesile, independente unele de altele sau confluente, luand aspectul conopidiform (dermatita verucoasa sau papilomatoasa). Pe suprafata acestor vegetatii si in spatiile dintre ele,poate fi prezenta o secretie purulenta cu miros fetid. In unele cazuri, animalul prezinta prurit si se freaca fie de obiectele din jur, fie de membrul opus.

In stadiile avansate si cand nu se aplica un tratament adecvat, proliferarile verucoase pot lua aspectul tumoral, cuprinzand intreaga fata posterioara a chisitei, cu o baza larga de implantare si care nu cedeaza tratamentului obisnuit, ci numai prin interventie operatorie. Prin caracterul lor proliferativ si difuz, imprima afectiunii un prognostic grav. Interesant este ca in aceasta forma de ariceala cu toata proliferarea papilomatosa si uneori extinderea pe regiuni intinse, aceste vegetatii nu produc durere, animalul nu schioapata.
Bune rezultate se obtin cu Cicatrisol (Romvac) care are o buna capacitate de penetrare a tesuturilor mortificate si de coagulare a proteinelor formand la suprafata un strat protector sub care se produce burjeonarea si cicatrizarea. De asemenea Dermoguardunguent (Romvac) se poate aplica pe rana avand in vedere compozitia sa in neomicina, nitrofuran, iodoform, albastru de metilen si oxid de zinc care stimuleaza procesul de cicatrizare. In jurul ranii se aplica o rubefactie sau vezicatoare pentru a stimula fenomenele de reparatie si cicatrizare.

Diagnosticul se stabileste usor pe baza localizarilor si a simptomelor clinice diferentiate pe cele trei forme de ariceala cu exceptia formei gangrenoase celelalte doua forme de diagnostic se stabilesc usor pe aspectul aglutinat al firelor de par si a proliferarilor verucoase. Prognosticul este favorabil in forma exsudativa si rezervat in celelalte doua forme din cauza complicatiilor care pot sa apara (javart cartilaginos, pododermatite, osteomielite. etc.). De asemenea nu sunt rare complicatiile de furcuta putreda si crapod. In general boala evolueaza lent si este strans legata de constitutia si rezistenta animalului de serviciul. Durata bolii este variabila: uneori cedeaza foarte repede la tratament alteori este foarte rezistenta la terapeutica aplicata, putand dura luni de zile.

Tratamentul este profilacti si curativ. Tratamentul profilactic urmareste asigurarea unor conditii

corespunzatoare de igiena a adaposturilor. Eroziunile si ranile din aceste regiuni trebuie ingrijite si tratate la timp. Tratamentul curativ se face totdeauna in functie de forma clinica pe care o imbraca boala. In prealabil, se asigura repausul animalului intr-un adapost curat, spatios si bine aerisit. In ariceala simpla exsudativa, se face mai intai toaleta regunii prin tunderea parului si spalare cu apa si sapun. Tratamentul local cu toate ca beneficiaza de o gama destul de larga de rnedicamente, fie sub forma de pudra, solutii sau unguente eficacitatea lor nu este cea dorita. S-au preconizat hemopansamentete sulfamidate, reinoite la 2-3 zile; In urma acestui tratament durerea se calmeaza, exsudatul diminueaza iar inflamatia cedeaza progresiv. Pomezile cu antibiotice sau sulfamide nu dau rezultate bune. Rezultate mai bune se obtin insa cu Oxi-vet spray, Necrospray, Fluocinolon, Negerol spray si solute alcoolica de pioctanina, aplicate o data sau de 2 ori pe zi pana la vindecare. Se mai pot folosi, dupa toaleta regunii, pudrari cu Manis, Oximanirom, Otomvac), pudra epitelizanta, Sulfatiazol, etc. In jur se fac pensulatii cu tinctura de iod. Tratamentul local se face zilnic pana la vindecare.

In ariceala gangrenoasa se procedeaza la o antisepsie chirurgicaia de indepartare a portiunilor de piele mortificate si sfacelate, si se dreneaza secretiile purulente. Pe regiunea astfel pregatita, se pudreaza antibiotice cu spectru larg sau sulfamide. Siin aceasta forma pot fi aplicate cu bune rezultate spray-ul cu Propolis-vet si solutia de pioctanina, aplicate zilnic, dupa drenarea secretiilor purulente. Tratamentul local va fi asociat cu antibiotico- si sulfamidoterapie generala 4-5 zile; procesul de vindecare avand o evolutie mai buna si mai rapida. Recent, s-a introdus in practica solutia de Cicatrisol (Romvac), cu efecte favorabile, aplicata zilnic prin pulverizare, avand in vedere compozitia sa in iodoform si violet de gentiana, care au proprietati antiseptice, sicativante i bactericide.

In forma gangrenoasa poate fi indicat si unguentul cu Dermoguard aplicat dupa antisepsia chirurgicala.
Ariceala verucoasa sau papilomatoasa, in formele usoare se folosesc pansamentele cu oleum terebentini, cauterizarea cu nitrat de argint, clorura de zinc 10%. In formele papilomatoase, care de regula sunt bine delimitate si pediculate se face excizia formatiunilor cu bisturiul, foarfeca, electrobisturiul cu ansa sau cu termocauterul. Hemostaza se asigura prin termocauterizare sau ligatura vasculare. Se aplica apoi pudra si antibiotice sau sulfamide (Manis, Oximanirom, Neohexidin pudra epitelizanta, Sulfatiazol) si se face un pansament care se schimba la 2-3 zile. In forme mai grave si cu papilomi pediculati cu baza mica de implantare, am folosit cu rezultate bune procedeul exciziei si a suturii ranii operatorii, si apoi aplicarea unui pansament. Acest procedeu reduce mult timpul de cicatrizare a ranii si inlatura pericolul contaminarii ranii operatorii.

Pe baza rezultatelor obtinute de noi in tratamentul aricelii in formele exsudativa si gangrenoasa, mentionam ca rezultatele cele mai bune se obtin prin aplicarea, dupa o riguroasa antisepsie chirurgicaia, a unor spray-un cu antibiotice de tipul Necrospray, Negerol, Oxy-vet, sau a solutiei alcoolice de pioctanina, care pe langa actiunea lor terapeutica antihistaminica si cicatrizanta, sunt si sicativante, usuca rana, creand astfel conditii nefavorabile pentru dezvoltarea bacteriilor.
Utilizarea compreselor imbibate cu diferite solutii antiseptice sau a pomezilor recomandate de unii autori, nu fac altceva decat sa macereze si mai mult pielea din regiunea bolnava si sa incetineasca procesele de cicatrizare. Avand in vedere ca ariceala este o boala infectioasa produsa de catre o flora polimicrobiana, tratamentul medicamentos local se asociaza in unele cazuri cu cel general efectuat cu sulfamide sau antibiotice. Terapia stimulativa nespecifica efectuata mai ales cu extracte de tesuturi conservate este bine venita, ea grabind vindecarea bolii, la animalele slabite.

Este o boala caracterizata printr-o hiperplazie a pielii si a tesutului conjunctiv. Se intalneste de obicei la cabaline, cu localizare la unul din membrele posterioare, rar afecteaza ambele membere si foarte la membrele anterioare. Poate fi intalnita si la bovine. Etiologia acestei boli este inca destul de obscura. Unele afectiuni chirurgicale, cum sunt crevasele, dermatitele, ariceala, furcuta putreda, limfangitele, netratate la timp in mod necorespunzator se pot termina prin elefantiazis. Staza in circulatia venoasa sau limfatica poate sa duca de asemenea, la aparitia acestei boli. Aceasta provoaca edeme, care vor fi urmate de o dermatita hipertrofica. Boala poate apare in urma unei limfangite acute, care a suferit o rezolutie incompleta (limfangita cronica) sau in urma unor crevase. Uneori elefantiazisul este urmarea cauterizarilor, alteori e data de infectii latente, cronice ale pielii. S-au descris si cazuri in care boala a aparut fara sa se fi putut decela vreo cauza care sa justifice aparitia ei. Din punct de vedere anatomopatologic domina leziunile de scleroza, traduse prin ingrosarea dermului si a tesutului conjunctiv subcutanat Vasele sanguine si cele limfatice sunt ectaziate si inconjurate de un tesut fibrozat, sclerozat, sau, mai rar de colagen in cantitate crescuta.

ELEFANTIAZISUL

Simptome. Prin inspectie, comparativ cu membrul congener, membrul

afectat este foarte mult marit in volum. Tumefactia cuprinde de obicei regiunile, chisitei, buletului si fluierului, dar uneori se poate intinde pana deasupra articulatiei jaretului cuprinzand chiar si o portiune din regiunea gambei Tumefactia este uniforma, de consistenta dura si indolora, fara tendinta de rezolutie. In unele cazuri tumefactia prezinta pe suprafata ei cute adanci din care se scurge o secretie purulenta, urit mirositoare.La palpatie tumefactia este dura si nedureroasa. Pielea este de asemenea intinsa, neteda si dura. De obicei boala evolueaza incet dar sigur, astfel incat membrul bolnav poate lua dimensiuni apreciabile, care ingreuneaza foarte mult mersul. La pas animalul nu schioapata. Se pot produce uneori adevarate osificari ale tesutului conjunctiv cu osteoperiostite vegetante foarte accentuate ale metatarsului. Cu toate ca boala are o evolutie cronica, totusi ea poate prezenta si unele perioade de acutizare insotite de aparitia unor abcese in grosimea dermului. Animalul poate fi utilizat la seviciu, starea lui generala nu este influentata La bovine elefantiazisul incepe tot la membrele posterioare, dar tumetactia se extinde luand aspectul clinic de anazarca. Elefantiazisul se poate dezvolta si in regiunile botului, a salbei, iar la membrele ca si la cabaline, de la bulet pana la jaret sau genunchi. Cauza bolii ar fi o sarcosporidioza cutanata in perioada de debut starea generala este modificata, manifestata clinic prin inapetenta, tristete, incetarea rumegarii. Se observa de asemenea edeme declive, petesii pe mucoase, insotite de febra.

Diagnosticul se stabileste pe baza simptomelor clinice. Tratamentul are drept scop, in primul rand, prevenirea aparitiei
elefantiazisului prin tratarea corecta si la timp a dermatitelor, crevaselor, aricelei, furcutei putrede, linfangitelor, boli care pot sa duca la aparitia. Daca boala totusi a aparut, atunci se incearca oprirea evolutiei sale prin masaje in vederea stimularii circulatiei. Membrul bolnav va beneficia in timpul verii de dusuri cu apa rece, iar iarna de masaje. Sunt recomandate compresele reci intermitente si de o intensitate potrivita. Se incearca activarea circulatiei si modificarea mediului umoral prin tonice cardiace si generale, autohemoterapie si proteinoterapie. Terapia prin injectii cu hidrocortizon poate adduce oarecare ameliorare. Sunt contraindicate frictiuni cu substante rubefiante si mai ales vezicante, precum si cauterizarile, care nu numai ca nu aduc nicio ameliorare, dar agraveaza boala prin accese hipertrofice.

Administrarea de purgative, de cardiotonice sau injectiile cu fibrolizin, nu au adus niciodata la vindecarea bolii, ci numai la ameliorarea ei.

La bovine elefantiazisul nu beneficiaza pana la ora actuala de un tratament cu adevarat eficace.

Daca este insotit de gangrene cutanate se cauta sa se grabeasca delimitarea si eliminarea sfacelelor.

ACNEEA
Este o boala chirurgicala caracterizata printr-o eruptie pustuloasa a glandelor sebacee si a foliculilor pilosi, produsa de catre stafilococ. Se intalneste mai frecvent la cal, caine si oaie. Se localizeaza in regiunile bogate in glande sebacee: buze, nari, glanda mamara, spinare, furou. Au fost descrise si cazuri de imbolnaviri cu generalizare. Mai intai apar sub forma de butoni, apoi acestia se transforma in pustule.

Simptomele se caracterizeaza prin aparitia pe suprafata pielii a unor butoni cde marime variabila, de la un bob de mei pana la unul de mazare. La inceput sunt duri la palpatie, cu timpul insa, ei se matureaza si se deschid spontan lasand sa se scurga la exterior o materie purulenta de culoare albicioasa (sau alb-galbuie). Diagnosticul nu intampina nici o dificultate. Prognosticul este favorabil. Tratamentul. Regiunea afectata se spala cu apa calda si sapun, se usuca, se dezinfecteaza cu alcool sau tinctura de iod dupa care se trece la debridarea pustelor si eliberarea continutului purulent.

FURUNCULOZA

Furunculoza este o inflamatie septica, circumscrisa si necrozata a foliculului pilosebaceu produsa de catre stafilococul piogen auriu. Boala se intalneste la cal in regiunea inghinala, la vaca la nivelul mamelei si la caine inregiunea anala. Etiologie. Boala este produsa de catre stafilococul piogen auriu care patrunzand in aparatul pilosebaceu produce leziuni de foliculita si perifoliculita. Aparitia furunculozei este favorizata de lipsa de igiena a regulilor respective la care se mai adauga surmenajul, subnutritia precum si unele tulburari gastrointestinale sau respiratorii. 1 Daca boala ia aspect enzootic, de grajd, prin cresterea virulentei germenilor, fururnculoza poate aparea si la animale mai rezistente. Starea buna de intretinere nu constituie un indiciu al unei rezistente fata de aceasta infectie, astfel ca boala poate aparea si la animale aparent in stare buna de intretinere si sanatate lipsa igienei si iritatia provocata de amoniac par sa fie factori favorizanti. In furunculoza mamara transmiterea infectiei de la animal la animal se face prin aparatul de muls sau prin mana ingrijitorului mulgator.

Simptome. Prin inspectie se constata in regiunea afectata aparitia unei tumefactii mici, circumscrise, foarte dureroase la palpare, careia i se distinge o baza si un varf. Treptat crete pentru ca dupa o saptamana sa ajunga la o dezvolatre maxima, abcedand spontan si lasand sa se scurga din ea o secretie purulenta. Puroiul este cremos sau la taurine grunjos si o data cu scurgerea continutului durerea scade foarte mult. Dupa scurgerea acestuia, in fundul furunculului ramane un nodul necrotic care se elimina in cateva zile lasand in loc o rana care se umple cu muguri carnosi, iar in timp se cicatrizeaza. Uneori in aceeasi regiune pot sa apara mai multi furunculi care pot sa conflueze facand asa-numitul furuncul antracoid, care dupa abcedare ia aspectul unui viespar. In aceste cazuri pe langa simptomele locale apar si simptomele generale. Diagnosticul se stabileste pe baza sinptomelor clinice dar furunculul trebuie diferentiat de acnee care este mult mai mica si lipsita de acel focar necrotic prezent in fundul furunculului. Furunculul antracoid se va diferentia fata de flegmonul difuz care se localizeaza in tesutul conjunctiv subcutanat si intramuscular. Prognosticul este favorabil. La animalele subnutrite a caror rezistenta organica este mult diminuata pot sa apara unele complicatii precum flegmonul, limfangita, adenita sau chiar septicemia.

Tratamentul profilactic are in vedere inlaturarea tuturor cauzelor

care favorizeaza aparitia furunculului. Tratamentul curativ urmareste rezolutia sau maturarea furunculului. Daca furunculul este maturat atunci se asigura drenajul lui printr-o incizie larga si decliva, inlaturandu-se si nodulul necrotic dupa care cavitatea furunculului se pudreaza cu Sulfatiazol In furunculul antracoid se face antisepsia mecanica si drenarea completa apoi se face acelasi tratament local prin administrarea de Sulfatiazol, Manis sau eter iodoformat

Pe cale generala se administreaza sulfamide sau antibiotice pentru combaterea infectiei si prevenirea complicatiilor septice mai grave. In enzootiile de grajd sunt necesare si masuri de ordin general.

Este o formatiune tumorala veziculara cu continut de natura variabila si fibros, care se dezvolta in tesutul subcutanat. prin ramolisment (ca urmare a lichefierii unui neoplasm) prin retetjie (prin obliterarea unui canal excretor) prin extravazare sau exsudatie (sange sau lichide organice) dermoide (malformatie embriologica de origine cutanata) tumori inchistate (in general de corpi straini)

CHISTUL

Clasificare se pot intalni chisti:

Evolutie. Ele pot ramane stationare; Simptome se prezinta sub forma unei tumefactii mai mult sau mai

putin globuloasa, fluctuanta, putin sensibila, de consistenta uneori dura. Semnele depind de localizare, de volum si de greutatea chistului. Chistul este o tumora moale insensibila, fluctuanta in intinderea sa. Apare lent si progresiv.

Tratament: exista mai multe posibilitati de tratament si

anume: punctia simpla cu trocarul steril de dimensiuni reduse; punctie urmata de injectii modificatoare: dupa punctie si vidare, se injecteaza in cavitatea chistica: tincturi de iod 1/3; sol. Lugol, clorura de zinc, azotat de argint. Nu exista vindecari absolute. deschiderea larga cu bisturiul; drenarea rapida. Supuratia ulteriora distruge de obicei membrana secretoare; enucleerea chistului pe cale operatorie.

Apare in urma acumularii la glanda sebacee a produsului de secrete, datorita obliterarii canalului acesteia de catre diferite celule epidermice descuamate. Se intalneste la cal in regiunile bogate in glande sebacee. Etiologie. Acumularea murdariei consecutive lipsei de igiena obstrueaza canalul glandei sebacee care nu-si mai poate evacua produsul la exterior. Acesta secretat continuu de catre glanda o umple si apoi o destinde. Simptome. La inceput chistul este mic apoi creste treptat, putand ajunge la marimea unui mar, avand o forma sferica, bine circuscrisa. La palpatie prezinta o consistenta pastoasa, slab fluctuanta, fara nici un semn al inflamatiei. Sub actiunea diverselor traumatisme chistul se poate totusi inflama. Diagnosticul se stabileste pe baza simptomelor clinice si a localizarii sale in regiuni bogate in glande sebacee.

CHISTUL SEBACEU

Prognosticul este favorabil.

Tratamentul. Dupa toaleta regiunii care consta in spalare

cu apa calda si sapun, aceasta se usuca, se dezinfecteaza cu alcool sau tinctura de iod. Se trece apoi la extirparea chistului in totalitate fara a-l deschide. Pentru aceasta se face o incizie in felie de pepene, pielea se extirpa, iar chistui se izoleaza si apoi se inlatura. Operatia se termina prin sutura pielii in fire separate cu matase.

Este o boala chirurgicala caracterizata prin gangrena pielii si a tesuturilor subiacente de la nivelul cozii, urmata de caderea ei. Mai frecventa la bovinele tinute in stabulatie permanenta.

GANGRENA COZII

Etiologie. Boala apare la animalele tinute in adaposturi cu igiena necorespunzatoare, datorita contactului indelungat a cozii cu urina si balegarul, care macereaza pielea de la nivelul ei creand astfel conditii favorabile pentru grefarea florei microbiene. Contaminarea si infectia sunt favorizate de traumele pielii cozii, provocate de lovirea de obiectele dure din jur sau striviri ale varfului cozii prin calcarea ei de catre celelalete animale din adapost
Simptomele. Prin inspectie se observa ca perii de la extremitatea cozii sunt zbarliti, incep sa cada, lasand pielea tumefiata si acoperita de un exsudat seros. Dupa cateva zile la palpare varful cozii este rece, insensibil, cu pielea necrozata si de culoare cenusienegricioasa. De la nivelul pielii si tesutului conjunctiv subcutanat necroza progreseaza la tesuturile subdiacente, la muschi si la vertebre. Daca gangrena cuprinde o portiune mai mare din coada, atunci pe langa simptomele locale apar si simptome generate.

Diagnosticul nu intampina nici o dificultate. Prognosticul este rezervat sau grav in raport de intinderea si gravitatea leziunilor. Tratamentul in primul rand trebuie sa inlature toate cauzele care duc la aparitia bolii, prin asigurarea unor conditii corespunzatoare de igiena a adpaosturilor. In faza de debut a bolii se face tunderea si raderea perilor din regiunea afectata, se spala coada cu apa calda si sapun, dupa care se usuca. Pentru calmarea durerii si stimularea fenomenelor de reparatie in regiunea bolnava se fac dusuri cu aer cald, urmate de deschiderea si drenarea colectiilor purulente, a fistulelor si aspersiuni cu Cicatrisol, eter iodoformat sau se aplica un hemopansament sulfamidat care se schimba la trei zile.