Sunteți pe pagina 1din 3

7.2.

Bolile cavităţii abdominale la cabaline

7.2.1. Peritonitele

Peritonitele reprezintă inflamaţii ale peritoneului care evoluează cu durere


abdominală, febră, toxiemie şi reducerea cantităţii de fecale. Simptomatologia variază în
funcţie de gradul şi de întinderea leziunilor (333).
Clasificarea peritonitelor se face în funcţie de (309):
Origine: primară sau secundară.
Evoluţie: supraacută, acută sau cronică.
Întinderea leziunilor: difuză sau localizată.
Prezenţa bacteriilor: septică sau nonseptică.
Obişnuit, la cabaline peritonitele sunt acute, difuze şi secundare afecţiunilor
tractului digestiv. Peritonitele primare sunt de natură infecţioasă.
Severitatea peritonitei depinde de: cauza peritonitei, virulenţa agentului cauzal,
rezistenţa organismului, locul de acţiune a agentului cauzal, diagnosticul şi tratamentul
precoce al peritonitei. În general locul cuprins între cecum şi micul colon este mai predispus
la contaminarea cu bacterii anaerobe, ceea ce determină un proces mult mai grav.
Etiologia peritonitelor la cabaline: eritonită idiopatică; perforări/rupturi la nivelul
tractului gastrointestinal sau genitourinar; boli infecţioase – cauză frecventă a peritonitelor la
cabalinele adulte; traumatisme; cauze iatrogene după intervenţii chirurgicale.
Tabloul clinic este în funcţie de cauza peritonitei şi de evoluţia sa. Peritonitele
localizate evoluează fără semne clinice evidente: anorexie, slăbire, febră intermitentă, edeme
ventrale, crize de durere abdominală şi deshidratare uşoară - medie. Ecografic se poate
depista o cantitate mare de lichid peritoneal.
Peritonita difuză evoluează cu semne de endotoxiemie şi septicemie: colici,
hipertermie, anorexie, sensibilitate abdominală, slăbire şi diaree.
Peritonita supraacută este urmarea rupturilor intestinale şi evoluează cu semne grave
de endotoxiemie: stare depresivă, colaps circulator, durere abdominală severă, transpiraţii,
fasciculaţii musculare, tahicardie, mucoase anemice, întârzierea timpului de reumplere
capilar, deshidratare.
În forma acută, moartea survine în 4 - 24 de ore de la acţiunea agentului cauzal.
Febra şi durerea abdominală poate să nu existe, aceste semne depinzând de stadiul şocului
endotoxiemic. Peritonita determină ileus şi apariţia refluxului gastric. ETR poate oferi semne
normale sau aspect de seroasă „uscată”, emfizematoasă, cu mărirea intestinului subţire şi a
colonului consecutiv ileusului.
Examenul de laborator: hemoconcentraţie, hipoalbuminemie (proteinele trec în
cavitatea abdominală), hiperfibrinogenemie, creşterea creatininei, acidoză metabolică.
Şocul endotoxiemic determină leucopenie (cu neutropenie) severă în forma
supraacută şi acută şi leucocitoză (neutrofilie) determinată de procesul inflamator şi
hiperfibrinogenemie în peritonita cronică.
Prognosticul depinde de severitatea şi durata peritonitei, de cauza peritonitei şi de
apariţia complicaţilor. Prognosticul poate fi rezervat spre bun în cazul peritonitei acute,
difuze dacă diagnosticul şi tratamentul au fost prompte şi corecte. Prognosticul este sever
dacă peritonita este urmarea rupturii /perforării intestinale.
Tratamentul trebuie să fie prompt şi agresiv, principiile terapeutice fiind (309):
terapie bolii primare
calmarea durerii
terapia şocului endotoxinic şi hipovolemic
reechilibrare hidrică, electrolitică şi acidobazică
corectarea hipoproteinemiei
terapie antimicrobială cu spectru larg
menţinerea lichidului circulant
În acest sens, Mueller P.O. E. şi Moore J.N., 2008 recomandă:
Administrarea intravenoasă de soluţii hipertone saline (NaCl 7% 1 - 2 litri) pentru
susţinerea tensiunii arteriale. Ulterior se vor administra soluţii poliionice;
Administrarea de înlocuitori de plasmă pentru menţinerea presiunii oncotice (2 - 10 litri
încet i.v.);
Administrarea de seruri antimicrobiene – plasmă hiperimună sau plasmă ecvină
normală;
Antiinflamatorii nesteroidiene – Flunixin 0,66 – 1,1 mg/kg i.v. la 12 ore (sau doze
reduse, 0,25 mg/kg i.v. la 8 ore). Antiinflamatoarele trebuie administrate cu
precauţie mai ales în cazul şocului hipovolemic, pacienţii cu hipoproteinemie, la
cei cu tulburări gastrointestinale şi cu afecţiuni renale.
Monitorizarea gazelor sanguine şi a electroliţilor serici şi corectarea dezechilibrelor
apărute.
Antibioterapie imediat după recoltarea lichidului peritoneal pentru culturi
microbiene/antibioterapie. Dintre antimicrobiene, autorii recomandă: Penicilină
(sodică sau potasică) 22.000 la 44.000 UI/kg i.v. la 6 ore şi/sau aminoglicozide:
gentamicină 6,6 mg/kg i.v. la 24 ore sau amikacin 15 - 25 mg/kg i.v. la 24 ore.
Se mai administrează Metronidazol 15 - 20 mg/kg p.o. (prin sondă) sau
supozitoare la 6 ore. Durata tratamentului antiinfecţios depinde de severitatea
peritonitei, agentul cauzal, modul de răspuns la tratament şi apariţia eventualelor
complicaţii: tromboflebită, abcese abdominale etc.
După stabilizarea animalelor se intervine chirurgical pentru remedierea cauzei
peritonitei. În acest scop după deschiderea abdomenului se realizează lavaje
peritoneale largi şi dializă peritoneală.
Monitorizarea stării clinice şi examinări repetate a lichidului abdominal pentru
observarea răspunsului la terapie. Peritonita septică generalizată necesită terapie
antimicrobiană timp de 1 - 6 luni (309).

7.2.2. Hernia diafragmatică – cabaline

Hernia diafragmatică poate fi congenitală sau acută fiind una din cauzele durerii
abdominale la cabaline.
Etiologia. Cele mai adesea hernia diafragmatică este provocată de eforturile
deosebite, de căzături de la înălţime, lovituri abdominale în timpul alergării sau consecutiv
accidentelor rutiere. Un factor de risc îl constituie sarcina avansată la iepe.
Diagnosticul clinic: dureri abdominale, tahipnee şi dispnee, severitatea
simptomatologiei depinzând de gradul herniei şi de viscerele ce pătrund în cavitatea
toracică)(309). Prezenţa viscerelor abdominale intratoracic va determina: reducerea
murmurului vezicular, prezenţa borborigmelor şi matitate la percuţia toracelui.
Diagnosticul se confirmă prin examen radiografic şi ecografic.
Prognosticul este rezervat spre grav datorită complicaţiilor postchirurgicale
(pleurezii, peritonite, recurenţe, respingerea implantului – plasa chirurgicală).
Tratamentul. Iniţial se introduce sonda nasogastrică pentru decompresia stomacului.
Medicamentos se va realiza: rehidratare (ex. sol. Ringer lactat) şi analgetice (xilazină cu sau
fără butorphanol; flunixin). În cazul dispneii intense se poate apela la oxigenoterapie.
Chirurgical se intervine pe linia mediană, urmând ca viscerele abdominale să fie
repuse în poziţie anatomică (cu rezecţiile de rigoare atunci când este cazul) după remedierea
chirurgicală a defectului diafragmatic (sutura de peretele abdominal sau sutura pe plasă
chirurgicală )(309).

7.2.3. Hernia inghinală

Hernia inghinală apare frecvent la caii supusşi eforturilor în urma creşterii bruşte a
presiunii abdominale şi/sau secundar lărgirii inelului inghinal. De multe ori hernia inghinală
poate fi urmarea castrărilor (sechele de castrare). La mâmji se poate observa o hernie
congenitală, dar aceasta se închide spontan când animalul ajunge la maturitate - se intervine
chirurgical doar în cazul hernierilor masive cu perturbări ale tranzitului intetsinal (309).
Patogeneza. Hernierea anselor intestinale la nivel inghinal sau scrotal va determina
apariţia sindromului oclusiv, aceasta constituind o urgenţă medico – chirurgicală. În cazurile
vechi sindromul oclusiv se complică prin prezenţa aderenţelor, realizându-se un sindrom
oclusiv încarcerat cu apariţia şocului endotoxic şi hipovolemic.
Clinic se observă colici de intensitate medie – gravă. La examinarea scrotului
acesta este mărit, iar la palpaţie apare dur alături de sensibilitate testiculară unilaterală.
În cazul apariţiei strangulării apar semnele şocului hipovolemic şi endotoxic:
tahicardie, deshidratare, endotoxiemie, aritmii. În cazul distensiilor masive la mânji, sacul
herniar se poate rupe, ansa intetsinală exteriorizându-se iar starea generală depreciindu-se
rapid.
La examenul transrectal se poate palpa (sub marginea anterioară a pubisului) ansa
intestinală care intră prin inelul inghinal intern.
Examenul ecografic permite vizualizarea ansei intetsinale mărite şi fără motilitate la
nivelul inelului inghinal.
Prognosticul este bun în cazul formelor incipiente când se remediază chirurgical
hernia. Prognosticul devine grav în momentul apariţiei complicaţiilor.
Tratamentul este medicamentos (v. hernia diafragmatică) şi chirurgical.