TRAUMATISMELE PARTILOR MOI EXTRASCHELETICE

DEFINITIE: Traumatismul( T ) este o agresiune asupra organismului,reprezentand un transfer al

(mecanica,termica,electrica,etc.) agentului vulnerant asupra acestuia.
Ansamblul consecintelor locale si generale caracterizeaza sindromul lezional al organismului agresionat.
Traumatismele mecanice (ce fac obiectul acestui capitol) se pot clasifica dupa pastrarea sau nu a integritatii
tegumentelor, in T. inchise si T. deschise.

TRAUMATISMELE INCHISE
Traumatismele inchise se mai numesc si contuzii si pot fi superficiale(usoare) si profunde (grave).
CONTUZIILE SUPERFICIALE
Contuziile superficiale pot imbraca urmatoarele aspecte anatomo-clinice:
 Escoriatia
 Impregnari
 Flictena posttraumatica
 Necroza cutanata posttraumatica
 Echimoza si sufuziunea
 Hematomul
 Seromul
 Edemul dur posttraumatic

Escoriatia superficiala este o pierdere de epiderm pana la str cornos,fara sangerare,forma profunda fiind definita
prin pierderea de epiderm dincolo de str cornos cu sangerare.
Impregnarile sunt retineri de microparticule de pamant,nisip,metale etc. in tegument care trebuie indepartate prin
spalare sau instrumentar ;
Flictena posttraumatica rezulta prin decolarea dermo-epidermica,are continut sero-hematic.Tratamentul consta
in punctie sau excizie chirurgicala.
Necroza cutanata posttraumatica se produce prin intreruperea circulatiei in zona tegumentara interesata de
traumatism sau prin compresiunea interna realizata de un hematom sau de fragmente osoase ale unui focar de
fractura.In aceasta forma intra si necroza cutanata de decubit care se produce prin compresiunea partilor moi de
planul osos dur, la bolnavii ce sunt imobilizati la pat timp indelungat si incorect ingrijiti.
Echimoza este cea mai frecvecventa si mai simpla forma de contuzie.
Anatomo clinic se defineste ca o pata bine delimitata,de culoare rosie-bruna initial,determinata de leziuni si rupturi
ale vaselor mici intradermice, cu acumularea de revarsat sanguin subdermic.
Sufuziunea prezinta aceleasi caracteristici anatomo clinice ,avand in schimb marginile sterse.
In functie de intindere,modul de aparitie si situatia topografica ,echimoza poate semnifica gravitatea
traumatismului.
Aparitia precoce a echimozei este caracteristica contuziilor superficiale, pe cand cele ce se instaleaza tardiv,
denota o leziune profunda si de mare amploare.
Topografia echimozelor poate prezenta un element de diagnostic al focarului lezional astfel:
- echimozele care apar sub conjunctiva oculara cu extensie spre ploape, impreuna cu cele dezvoltate sub
mucoasa faringiana, atesta o fractura de baza de craniu;
-echimozele in regiunea mastoidiana semnifica fractura osului temporal;
-echimoza din regiunea pectorala poate reprezenta o fractura a colului humeral.

Evolutiv revarsatul sangvin se resoarbe progresiv dupa degradarea caracteristica ,traducandu-se clinic prin
modificarea lenta a coloratiei initiale, catre o coloratie albastru –violacee, galben-verzuie si apoi disparitia fara
urme a acesteia.

Hematomul reprezinta acumularea de sange in tesuturi,prin ruperea unor vase de calibru mai mare. Manifestarea
clinica initiala este cea a unei echimoze,care creste rapid in suprafata si in volum, devenind apoi o formatiune
tumorala cu aspect vascular. In functie de topografia regiunii afectate, hematomul poate fi circumscris sau difuz.
Calibrul vaselor afectate de agentul vulnerant este raspunzator direct proportional cu dimensiunile hematomului.
De asemenea ,natura vaselor(arteriale sau venoase) va determina caracteristici de volum si modalitate de aparitie
a hematoamelor,in sensul ca un hematom care isi mareste rapid volumul are drept sursa un vas arterial afectat.
Clinic,hematomul,apare ca o formatiune tumorala ,mai mult sau mai putin delimitata,dureroasa,uneori cu o zona
centrala fluctuenta.Coloratia tegumentelor respecta stadializarea temporala descrisa la echimoze.Daca sursa este
un vas arterial se pot percepe pulsatii ale hematomului.
Evolutie. Hematomul poate fi stabilizat sau se poate continua alimentarea acestuia, mai ales cand este vorba de
un vas de calibru important, iar spatiile in care se formeaza sunt usor decolabile. In acasta situatie, interventia
chirurgicala cu scop hemostatic are un caracter de urgenta.Compresiunea exercitata de un hematom evolutiv
asupra tesuturilor din jur, antreneaza tulburari ischemice ale acestora, in functiie de caracteristicile lor metabolice.
(tesut nervos-4 ore,muschi striat -6 ore,tegumentele -48 de ore).

Seromul reprezinta un revarsat limfatic, situat intre hipoderm si aponevroza, produs prin actiunea tangentiala a
agentului vulnerant. Aceasta leziune traumatica poarte numele si de “serom Morel-Lavallee”, dupa numele celui
care l-a descris.Acesta este intalnit mai frecvent pe fata laterala a coapsei si abdominal,acolo unde tegumentul are
raporturi intime cu formatiuni aponevrotice.Prin disocierea acestor planuri anatomice,se creeaza un spatiu ce va fi
umplut cu lichid serocitrin,rezultat in urma efractiunii vaselor limfatice din aceea zona.
Ca evolutie, seromul se formeaza lent si nu umple niciodata cavitatea formata,clinic manifestandu-se printr-o
usoara tensiune a tegumentelor si semnul”valului” la palparea bimanuala.Revarsatul limfatic evolueaza lent,spre
resorbtie,pana la disparitia totala.

Edemul dur posttraumatic apare in urma traumatismelor periarticulare ale membrelor cu sau fara
fracturi.Evolutia este imprevizibila,de la disparitie totala ,pana la persistenta indelungata cu tulburari trofice majore
si impotenta functionala.Apare frecvent in urma leziunilor traumatice ale articulatiilor radiocarpiene si
falangocarpiene ,precum si la nivelul articulatiilor distale ale membrelor inferioare.
Clinic se manifesta prin extremitati edematiate, de consistenta dura ,elastica,neinfluentate de pozitia decliva, cu
tegumente calde, cu tenta cianotica.

Tratamentul contuziilor superficiale

In cazul echimozelor si seroamelor,simpla supraveghere medicala periodica,si un tratament antiinflamator
nespecific sunt suficiente.
Hematoamele stabilizate au acelasi regim terapeutic ,fara interventie chirurgicala,adaugandu-se aplicatiile locale
cu agenti de liza ai cheagurilor.
Hematoamele evolutive voluminoase si pulsatile,necesita tratament chirurgical de urgenta cu scopul evacuarii
continutului si al hemostazei.este obligatorie anbioterapia.
Edemul dur posttraumatic necesita infiltratii cu novocaina,xilina,tratament antiinflamator nespecific cat si
gimnastica medicala recuperatorie,dupa depasirea perioadei acute.

CONTUZIILE PROFUNDE
Prototipul acestiu tip de leziune traumatica(exceptand pe cele traumatice cu interesare vasculara)il reprezinta
contuzia prin strivire.
Contuzia prin strivire sau sindromul de strivire a fost descris de BYWATERS in 1941 la ranitii prinsi sub
daramaturile bombardamentelor asupra Londrei.
Sindromul se caracterizeaza fiziopatologic prin instalarea unei forme particulare de soc,cu o evolutie specifica.
Sindromul de strivire evolueaza in doua etape: compresiune si decompresiune.
1.Etapa de compresiune sau strivire,trebuie sa dureze in medie intre 8 si 10 ore,timp necesar pentru producerea
leziunilor musculare scheletice. Rapiditatea instalarii sindromului este direct proportionala cu masele musculare
afectate.
2.Etapa de decompresiune incepe din momentul suprimarii compresiunii si cuprinde trei faze: edem; soc;
anurica.
-Faza de edem se instaleaza la cateva ore dupa degajarea accidentatului si se caracterizeaza prin aparitia la
nivelul membrelor a unui edem masiv dur.
Fiziopatologic, edemul se instaleaza in urma revascularizatiei rapide a membrelor afectate,concomitent cu
cresterea permeabilitatii capilare, indusa de substante vasoactive eliberate in conditiile anaerobiozei prelungite.
Edemul dureaza 4-5 zile, iar daca bolnavul supravietuieste acestei perioade, se reabsoarbe lent.
-Faza de soc incepe cu constituirea edemelor, ducand la aparitia unui soc hipovolemic, determinata prin stagnarea
unei parti importante din masa circulanta la nivelul zonelor edematiate.
Compensarea hipovolemiei duce la inchiderea circulatiei periferice (extremitati reci, palide), dar cu TA mentinuta la
valori cvasinormale.
Paraclinic s-au constatat tulburari electrolitice (hiponatremie,hiperkalemie) si cresterea azotemiei, ce anunta
instalarea urmatoarei etape.
-Etapa anurica reprezentata clinic prin aparitia insuficientei renale acute.
Debutul este insidios cu diminuarea treptata a diurezei, care, in 2-3 zile, ajunge la anurie.
Datele de laborator arata:
-hiperazotemie;
-hiperkaliemie;
-miohemoglobinurie.
Patogenia anuriei este explicata prin mai multe fenomene:
-colapsul vascular initial;
-tulburari vaso-motorii ale parenchimului renal;
-depozitarea si blocarea tubilor renali prin miohemoglobina.

Tratamentul sindromului de strivire vizeaza urmatoarele obiec tive majore:

 Tratamentul starii de soc;
 Tratamentul leziunilor traumatice in ordinea gravitatii;
 Prevenirea si tratarea insuficientei renale acute.

TRAUMATISMELE DESCHISE
Definitie. Traumatismele deschise prezinta la nivelul tegumentului o solutie de continuitate ce a aparut in urma
actiunii unui agent vulnerant.
Clasificare. In functie de aspectul morfopatologic si specificul agentului mecanic vulnerant, plagile se impart in:
-Plagi prin intepare, produse de corpuri contondente,ascutite si subtiri,caracterizate prin orificiu de intrare mic,
punctiform, margini netede si profunzime variabila.
Riscul acestor leziuni este dat de suprainfectie si de aspectul “benign” ,ce poate masca leziuni grave profunde.
O forma particulara de plaga intepata este cea produsa prin gheare de pisica,numita “boala ghearelor de pisica”.
Intepatura este minima, nu depaseste dermul, suficient pt a constitui poarta de intrare pt o infectie virala, cu
manifestari locale si generale. Local apar initial papule, care se transforma in pustule si o adenopatie regionala cu
tendinta la abcedare.
Starea generala este modificata,febra,cefalee,oboseala.

-Plagile taiate sunt produse de obiecte taioase,cutite,geam,sticla etc.

Marginile plagii au tendita sa se indeparteze, lasand sa se vada structurile profunde, de cele mai multe ori existand
si o hemoragie locala.
Plagile taiate, ca si cele intepate, pot fi superficiale sau profunde, unice sau multiple, simple sau complexe, recente
sau vechi.
Plagile situate la nivelul toracelui sau/si abdomen se pot clasifica in raport cu seroasa astfel :
-plagi nepenetrante, cele superficiale, ce nu afecteaza seroasa ;
-plagi penetrante,daca traverseaza seroasa ;
-plagi perforante, daca traverseaza seroasa si patrunde intr-un organ cavitar;
-plagi transfixiante, daca intra si iese din cavitatea seroasa sau organ cavitar, avand doua orificii.

-Plagile contuze sunt cele mai grave prin complexitatea lor, fiind produse de proiectilele armelor de foc.
Proiectilele sunt agenti vulneranti de dimensiuni mici (calibrul armei), metalici, ce se deplaseaza cu viteza mare.
Forta de penetrare a proiectilului depinde de: masa si viteza proiectilului si distanta fata de corpul agresionat.
<500 m => efecte explozive;
500-2000 m => plagi bipolare cu traiect relativ regular;
>2000 m => plagi unipolare cu distructii minime.

-Plagile prin impuscare pot fi clasificate in bipolare (orificiu de intrare si iesire) si unipolare (orificiu de intrare).
Plagile bipolare prezinta orificiul de iesire mai mare decit cel de intrare si un traiect la care se descriu in ordine
centrifuga urmatoarele zone anatomopatologice:
-zona de distructie tisulara - ce cuprinde tunelul format de trecerea proiectilului;
-zona de contuzie - cu tesuturi devitalizate prin ischemie si apoi infectie si care formeaza ulterior un canal
secundar ,ce –l circumscrie pe primul;
-zona de comotie - cu tesuturi ce prezinta modificari anatomopatologice si functionale reversibile.
Doua elementa domina evolutia acestor plagi:
-distructia tisulara;
-infectia .

O forma particulara de plaga contuza o reprezinta plagile muscate,care pe langa distructi tisulare exista si riscul
trasmiterii de boli infecto- contagioasa cum ar fi: turbare(caine,pisica ,vulpe) spirochetoza ictero-
hemoragica(sobolan).

EXAMENUL CLINIC LOCAL AL PLAGILOR

Orice plaga impune un examen clinic comlpet,chirurgical.Acesta este de preferat sa se desfasoare sub anestezie
locala.
 Anamneza va completa examenul clinic local,cudate despre natura agentului vulnerant,orintarea si directia de
actionare,pozitia corpului victimei,timpul scurs de la producerea accidentului,factorii septici ,sugerati de conditiile in
care s-a produs evenimentul.
Examenul clinic local va cuprinde:
-explorarea instrumentara a orificiului de iesire;
-explorarea instrumentara a traiectului leziunii;
-explorarea instrumentara a orif de iesire.

TRAUMATISMELE MUSCHILOR
Ruptura musculara se produce in doua circumstante etiologice,prin actiunea directa a agentului vulnerant sau prin
contractia brutala a muschilor.Rupturile musculare prin contractie pot surveni pe un muschi sanatos sau pe un
muschi patologic(gripa,febra tifoida,tetanos etc.)
Indiferent de cauza,rupturile pot fi:
-complete-capetele muschiului se retracta si se pierde total functia de contractie;
-incomplete –capetele muschiului nu se retrag total, iar functia de contractie se pastreaza,insa diminuata.
Intre capetele muschiului rupt se dezvolta un hematom, ca urmare a leziunii vaselor sanguine musculare.
La examenul clinic local se constata deformarea reliefului muscular la nivelul rupturii ,cu o zona depresiva centrala,
corespunzatoare hematomului, acompaniat de echimoza regiunii datorata difuziunii sangelui din hematom.
Pacientul acuza o durere brutala in momentul ruperii, durere ce persista, insa are o intensitate moderata. Se
constata impotenta functionala totala sau partiala a muschiului lezat.
Diagnosticul diferential se face cu hernia musculara sau cu o tumora.
Complicatiile rupturii musculare sunt:
-supuratia
-atrofia musculara
-miozita osifianta
-flebita tardiva
Tratamentul rupturilor musculare consta in imobilizarea in pozitie de relaxare a muschiului, in rupturile incomplete
si din sutura muschiului si a fasciei in cele complete.

Hernia musculara este rezultatul leziunilor aponevrotice sau fasciale ce invelesc grupuri de muschi intens
solicitati. Este intalnita mai frecvent la sportivi (atleti,biciclisti) si este localizata, de regula,pe muschiul tibial
anterior, cvadriceps femural. Anatomopatologic macroscopic se prezinta ca o ruptura aponevrotica prin care
herniaza fasciculele musculare sub tegument.
Examenul clinic local pune in evidenta o tumora moale, prezenta in repaus si reductibila partial in contractii.In
pozitia de relaxare a muschiului se poate palpa orificiul herniar.Herniile musculare nu sunt dureroase.
Tratamentul este conservator, indicatiile chirurgicale fiind doar pentru cele dureroase sau cele cu tendinta de
crestere.

TRAUMATISMELE TENDOANELOR
Leziunile tendoanelor sunt de regula rezultatul plagilor prin taiere sau rupturile acestora in timpul unui efort violent
(activitati sportive,tetanos,intoxicatie cu stricnina). Cele mai expuse plagilor sunt tendoanele din treimea inferioara
a antebratului,tendoanele flexorilor si extensorilor degetelor la nivelul mainii, tendonul lui ahile.
Traumatismele tendoanelor se impart in plagi taiate si plagi contuze. Plagile taiate pot fi complete sau
incomplete.In plagile contuze se constata devitalizari pe intinderi variabile ale tendonului,determinand necroza si
supuratia acestuia in timp.

Examenul clinic pune in evidenta doua sindroame:

- sindromul de intrerupere in plagile recente;
- sindromul de blocaj tendinos in plagile vechi

Tratamentul plagilor tendinoase trebuie sa respecte urmatoarele particularitati :

- momentul operator trebuie sa fie cat mai precoce pentru plagile neinfectate fara risc de necroza si distructii
cutanate,al caror debut este de pana la 12 ore.
- conditii tehnice de explorare a plagilor corespunzatoare( anestezie buna,instrumentar si material de sutura
corespunzator)
- acoperirea tendoanelor cu parti moi.
Metodele folosite pentru tratamentul chirurgical sunt: sutura tendoanelor, grefa de tendon, transplant tendino
muscular.
Postoperator, obiectivele principale constau in: imobilizarea in aparat gipsat, in pozitie de relaxare a muschiului ,ca
si recuperarea progresiva a functiei motorii.
 BIOLOGIA CICATRIZARII PLAGILOR
In urmarirea evolutiei unui bolnav chirurgical, vindecarea plagii operatorii sau accidentale ocupa un loc central.
Din punct de vedere histologic, histochimic si electrono-microscopic se poate vorbi de o anumita secventiere a
mecanismelor biologice ce intervin in procesul de cicatrizare dupa cum urmeaza:
1. Faza de inflamatie incepe la cateva secunde dupa producerea plagii. Apare o acidoza locala (prin acumulare
de acid lactic, acid piruvic-rezultati din glicoliza anaeroba) care genereaza degranularea mastocitara cu eliberare
de histamina ceea ce se traduce prin aparitia vasodilatatiei si cresterea permeabilitatii capilare. Se elibereaza o
serie de substante vasoactive dintre care cele mai importante sunt serotonina si kininele plasmatice (kalicreine,
leucokinine, prostaglandine). Se produce edem local ce stanjeneste fluxul venos. In medie, la 2 ore de la
producerea plagii incepe autoliza tesutului lezat si separatia de tesutul sanatos (procesul este activat de hidrolaze
acide, fosfataze, nucleaze, catepsine-generate prin distrugere lizozomala).
2. Faza de proliferare incepe la aproximativ 2 zile si se caracterizeaza printr-o producere rapida de fibroblaste.
Acestea produc procolagen care se transforma in colagen (in prezenta vitaminei C) si care este esential si
indispensabil procesului de cicatrizare. Concomitent cu cresterea productiei de colagen, numarul fibroblastilor
scade pana la disparitie, marcand inceputul fazei de organizare sau diferentiere a plagii.
3. Faza de organizare (de maturatie/de diferentiere) a plagii este dominata de schimbari pronuntate in forma,
dimensiune si rezistenta a cicatricei. Microscopic ahitectonica fibrelor de colagen se modifica spre o forma mai
organizata, orientata pe directiile liniilor de forta care solicita cicatricea.

Factorii care intervin in procesul de vindecare a plagilor sunt:

a) Varsta – la sugari si varstnici, datorita insuficientei dezvoltari sau a epuizarii sistemului imun, complicatiile
plagilor, precum si timpul de vindecare sunt mai indelungate. Timpul de vindecare pentru celelalte grupe de varsta
creste direct proportional nu numarul anilor.
b) Tulburarile metabolice (carenta in albumina)
 Aport alimentar insuficient
 Pierderi exagerate-catabolism crescut (plagi intinse, suprainfectate)
 Tulburari de sinteza a albuminei
 Leziunile hepatice concomitente sau preexistente
 Anemia si lipsa de O2
c) Hormonii-dintre acestia glucocorticoizii intervin favorabil in procesul de cicatrizare amplificand de 5-7 ori
viteza de cicatrizare prin stimularea producerii de colagen. De retinut este ca administrarea acestor hormoni pe
cale exogena, chiar in doze terapeutice au un efect total inhibitor prin actiune antiinflamatoare interferand cu prima
faza a procesului de vindecare.
d) Diabetul-este recunoscut ca o stare biologica total nefavorabila procesului de vindecare prin inhibitia
reactiei inflamatorii, sinteze proteice diminuate si capacitate de aparare imunitare scazuta.
e) Antibioticele-in doze mari si administrate pe o perioada lunga de timp pot induce perturbari in echilibrul
florei microbiene locale, cu selectionarea unor germeni cu virulenta crescuta, inhibitia mecanismelor imunologice,
inhibitia proceselor regenerative, camuflarea simptomatologiei de sepsis local sau general.
f) Citostaticele inhiba cicatrizarea prin blocarea sintezei de albumina intr-un stadiu foarte timpuriu
g) Vitaminele au rol procicatrizant (in special vitamina C)
h) Anticoagulantele intarzie cicatrizarea, la inceput prin impiedicarea coagularii la nivelul plagii, apoi
diminuand nivelul mucopolizaharidelor
i) Radiatiile ionizante, ultravioletele sau radiatiile Rontgen
j) Infectia

Varietati anatomo-clinice de vindecare a plagilor

Vindecarea unei plagi poate imbraca mai multe aspecte evolutive:
1. Vindecarea primara “per primam intentionem”- reprezinta vindecarea obisnuita si de dorit a oricarei plagi si
se produce prin diminuarea pana la absenta a spatiului dintre versantii plagii, in absenta unei devitalizari
importante si in absenta infectiei locale.
2. Vindecarea secundara- se datoreaza, de regula, prezentei infectiei si a tesuturilor devitalizate intre versantii
plagii. Exista mai multe faze prin care o astfel de plaga trece. In prima instanta apare procesul de autodeterjare,
determinat de enzimele tisulare si microbiene. Acest proces poate avea durata variabila in functie de tipul de tesut
afectat, durand chiar si luni de zile. O a 2-a faza este cea de reparare a solutiei de continuitate printr-un intens
proces de granulatie. Plaga isi modifica dimensiunile suferind un proces de contractie prin strangerea concentrica
a marginilor sale (poate reduce cu pana la 70% dimensiunile plagii). Uneori, in cazul unor plagi intens
suprainfectate, incomplet deterjate, apare un tesut de granulatie patologic, edematos, friabil, sangerand,
exuberant, depasind marginile plagii care poarta numele de granulom inflamator. Dirijarea corecta a procesului de
granulatie permite desavarsirea procesului de vindecare prin ultima etapa, cea a epitelizarii, care decurge normal,
 sub crusta naturala de la suprafata plagii, numai dupa constituirea platoului de inmugurire si in absenta focarului
septic.
3. Vindecarea tertiara reprezinta vindecarea unei plagi cu evolutie secundara si ulterior suturata (scurteaza
timpul de vindecare).

Tratamentul plagilor implica doua aspecte: unul chirurgical si unul medical general.
1. Tratamentul chirurgical vizeaza realizarea unor cat mai bune conditii de vindecare per primam a leziunii. Acesta
realizeaza indepartarea tesuturilor devitalizate, a corpurilor straine, alinierea versantilor plagii, reducerea pe cat
posibil a spatiului dintre acestia. Nu se neglijeaza niciodata hemostaza si aseptizarea leziunilor. Se respecta pe cat
posibil structurile nervoase, vasculare si tendinoase la nivelul regiunii afectate.
Alaturi de deterjarea chirurgicala, de mare utilitate s-a dovedit cea mecanica si chimica, prin irigatia plagii cu solutii
antiseptice. Se poate recurge la un sistem de irigatie continua.
2. Tratamentul medical general este de regula concomitent instituit cu cel chirurgical si consta in antibioterapie tintita
conform examenului bacteriologic si antibiogramei, vaccinare nespecifica generala, vitaminoterapie (in special
vitamina C). Pentru orice plaga se va face obligatoriu profilaxia antitetanica.

TRAUMATISMELE NERVILOR
Un nerv se considera traumatizat daca se constata afectarea functiei sale motorii sau senzitive ca urmare a unui
traumatism. Aceasta intrerupere nu implica neaparat o leziune anatomica a nervului.
Leziunile la nivelul nervului sunt de trei feluri:
1. Neurotmesis-leziunea traumatica provoaca intreruperea completa, anatomica a nervului, fara revenire
functionala spontana, ci numai, eventual, dupa tratament
2. Axonotmesis-traumatismul provoaca intreruperea anatomica a axonilor, insa epineuriul si uneori perineuriul
raman intacte. Revenirea functionala (prin regenerare) are loc si fara tratament (saptamani/luni)
3. Neuropraxia-exista o intrerupere functionala fara intrerupere anatomica.

Din punct de vedere clinic pot aparea paralizii posttraumatice imediate, in doi timpi (la cateva ore sau zile dupa o
trauma) sau tardive (luni sau ani).
Din punct de vedere etiologic, traumatismele pot fi:
 Deschise-nervul este lezat o data cu dilacerarea tesuturilor moi adiacente
 Inchise cu compresiune acuta-nervul este afectat prin lovire puternica sau strivirea tesuturilor adiacente
(frecvent in fracturi-sunt cel mai adesea leziuni de tip axonotmesis si neuropraxic)
 Prin tractiune-elongatii ale plexurilor nervoase
 Microtraumatisme-traumatisme de intensitate mica, dar repetate (in diverse profesii)
 Iatrogen

Tratamentul leziunilor nervoase

Implica in primul rand stabilirea exacta a tipului de leziune. Daca nu exista suspiciunea unei interesari directe
nervoase, dar exista o interesare sub aspect functional perioada de asteptare a regenerarii nu trebuie sa
depaseasca limitele de timp la care tubii endoneuronali mai sunt permeabili sau placa motorie functioneaza (20-24
luni).
In cazul tratamentului chirurgical, rezolvarea per primam a leziunii nervoase este temporizata deoarece:
 Nervul nu poate fi expus optim in plaga traumatica
 Exista portiuni de nerv contuzionat adiacente intreruperii
 Exista delabrari tisulare care trebuie lasate sa se delimiteze
 Riscul infectiei
 Rezistenta scazuta imediat dupa traumatism la sutura a epineurinomului
 Imperativele desocarii in caz de politraumatism

La primul contact capetele nervoase sunt doar fixate intre ele pentru a preveni retractia si inchiderea plagii.
Refacerea chirurgicala a nervului se incearca prin sutura per secundam ideal la 21-30 de zile dupa traumatism sau
la 6-8 saptamani (se poate tenta o neurorafie si la 20-24 luni).

TRAUMATISMELE VASELOR
Traumatismele pot interesa atat vasele de tip venos cat si cele de tip arterial.. Traumatismele pot fi inchise, de tip
contuzie, sau deschise-plagi.

Contuzia arterelor cuprinde ansamblul leziunilor parietale ce se produc in structura arterelor, fara a realiza o
solutie de continuitate a acestora, dar cu consecinte functionale uneori disproportionale fata de amploarea
leziunilor.
 Contuziile pot fi realizate prin:

 Traumatism direct asupra vasului

 Traumatism indirect, secundare luxatiilor sau fracturilor

Contuziile arteriale imbraca doua aspecte anatomo-clinice:

 Contuzia adventiciala-intereseaza adventicea si mai ales structurile nervoase din structura ei; se produce
spasm al segmentului lezat si arterioconstrictie a colateralelor regionale. Fenomenele pot dura ore sau zile, pot
retroceda spontan sau la infiltrare cu novocaina
 Contuzia parietala-reprezinta ansamblul leyiunilor ce intereseaza fie endoteliul vascular, fie tunica medie,
fie ambele structuri. In contuzia parietala, prin ruperea endoteliului, acesta proemina in lumenul vasului blocand
fluxul sangvin si generand conditiile necesare procesului de tromboza. Ruperea tunicii medii face ca sangele sa
patrunda in grosimea ei, constituindu-se in timp un hematom intramural ce stanjeneste circulatia la randul lui.

Tratamentul consta in simpaticoliza medicamentoasa (papaverina, lidocaina) sau chiar chirurgicala (simpatectomie
periarteriala sau chiar tronculara) care suprima efectele vasomotorii.

Plagile arteriale implica acele leziuni care genereaza o solutie de continuitate. Ele pot fi intepate sau sectionate
partial sau total.
Clinic o plaga arteriala se exteriorizeaza prin hemoragie cu caracter pulsatil insotita sau nu de semne generale
(care pot merge pana la soc hemoragic).
In functie de calibrul vasului afectat, ca si de rezistenta opusa de tesuturi jetului arterial, se deosebesc trei
eventualitati anatomo-clinice de manifestare a acestor leziuni:
1. hematomul disecant-plaga arteriala mare inconjurata de tesut conjunctiv lax. Se acumuleaza rapid o mare
cantitate de sange in afara vasului de unde fuzeaza prin interstitii conjunctive in lungul segmentului afectat. Se
produce tumefactie rapida si voluminoasa s comprima muschi, artere, vene, nervi. Consecintele sunt: durere,
impotenta functionala, agravarea leziunilor ischemice mergand pana la gangrena.
2. hematomul pulsatil-plaga arteriala mica cu acumularea sangelui intr-o cavitate interstitiala bine delimitata.
Clinic se prezinta ca o tumora pulsatila, sesizabila la inspectie si palpare si suflu sistolo-diastolic la auscultatie.
Pulsul periferic se mentine. Evolutiv se poate rupe transformandu-se intr-un hematom disecant. Are de asemenea
potential emboligen.
3. fistula arterio-venoasa-consecinta lezarii concomitenete a unei artere si a uneia din venele satelite.Fistula se
repercuteaza atat sistemic cat si in segmentul afectat. Clinic bolnavul acuza senzatie de greutate, parestezii, iar
uneori crampe cu cu caracter de claudicatie intermitenta.
4. exista plagi arteriale “uscate” fara sangerare-dupa sectiunea arteriala tunica medie se rettracta, se
entropioneaza ca un dop, se produce ventuzarea peretelui opus in caz de plaga incompleta, se produce
vasoconstrctia arterei si a colateralelor, se constituie un cheag intre tunicile rettractate. Poate fi urmata de
tromboza sau de reluarea hemoragiei

Tratamentul este chirurgical si are doua obiective majore: hemostaza directa si tratamentul socului hemoragic.
Hemostaza chirurgicala se face prin:
 ligatura capetelor arteriale
 sutura
 patch la nivelul defectului parietal (safena/sintetic)
 rezectie cu anastomoza termino-terminala
 grefare(auto/heterogrefa).

TRAUMATISMELE VENELOR
Mai frecvent sunt traumatizate venele superficiale.
Contuzia venoasa se intalneste mai frecvent in cazul venelor superficiale, putand fi insotite de complicatii de tipul
trombozei sau flebitelor extensive.
Plagile venelor superficiale se manifesta prin hemoragii externe a caror gravitate este direct proportionala cu
calibrul vasului afectat. Gravitatea plagilor venose este data de importanta hemoragiei, de pericolul emboliei
gazoase (mai mare pentru plagile venelor superficiale cervicale, ai caror pereti sunt fixati la fascia cervicala si unde
se manifesta intermitent presiune negativa) si de flebita posttraumatica, uneori cu caracter extensiv.
Tratamentul este chirurgical si se face prin ligatura lenei lezate. Nu exista interdictii majore pentru ligaturile
venoase cu exceptia venei cave inferioare deasupra arterelor renale si a venelor jugulare interne bilateral. Se
poate incerca reconstructia chirurgicala a peretelui venos afectat.