Urgențe în rinologie

CUPRINS
1. Traumatismul și corpii străini ale nasului.
2. Fracturile nasului, sinusurilor paranazale și a osului maxilar: tipurile,
tratamentul.
3. Rinoplastia.
4. Epistaxisul.
5. Tumorile benigne rinosinusale.
6. Tumorile maligne rinosinusale.
 TRAUMELE NASULUI
Fracturile oaselor nazale sunt unele dintre cele mai frecvente traumatisme craniofaciale ca
urmare a amplasării centrale și proeminente a acestuia, în mijlocul masivului facial.
Extensiunea și tipul fracturii depind de direcția și intensitatea forței de acțiune a agentului.
La copii predomină excoriaţiile, contuziile şi plăgile, iar la maturi luxaţiile nazale (luxaţii
condrovomeriene) şi fracturile scheletului osos al nasului cu sau fără deplasare, deschise (cu
afectarea integrității la nivelul tegumentelor) sau închise (fără afectarea integrității la nivelul
tegumentelor).
Fracturile septului nazal pot fi izolate (tipurile Chevalet și Jarjavay) sau asociate cu fracturile
oaselor proprii nazale. Acestea se pot extinde şi în zonele învecinate, cum ar fi etmoidul,
maxilarul, orbita.
Fractură cu deplasarea oaselor proprii nazale : a – fractură nazală prin șoc lateral; b – 2 variante de înfundare laterală a
osului nazal; c – fractură „în carte deschisă”

Fractură nazală interesând

Fractură simplă a osului nazal
ambele oase nazale și
drept cu o ușoară înfundare a
fractură cu dislocare a
fragmentelor
septului
Etiologia: accidente casnice, de muncă, rutiere, agresiuni interumane sau de animale, traumatisme sportive, cădere
simplă, de la înălțime, accidente prin arme de foc la vânătoare

Tabloul clinic:
*Se vor examina deplasările produse de luxaţii sau fracturi, crepitaţiile de la frecarea capetelor osoase şi
cartilaginoase fracturate.
*Se pot constata tumefacția piramidei nazale, echimoze sau hematomul regiunii, echimoze şi edem palpebral,
înfundarea piramidei nazale, plăgi de diferite forme (tăiate, contuze, înțepate), mobilitate anormală a fragmentelor
osoase și epistaxis.
*De regulă, pacientul este agitat, acuză durere, obstrucţie nazală, tulburări de miros, lipotimie.
*La evaluarea unui astfel de pacient trebuie să se țină cont de dismorfiile nazale existente.
*În fractura oaselor nazale cu implicarea bazei craniului şi laminei cribroase are loc scurgerea lichidului cefalorahidian
(licvoreea) din urechi şi nas, formarea fistulelor cavernocarotidiene și pneumocefalia.
*Testul cel mai rapid, prin care se poate depista prezenta LCR în rinoragie, se efectuează cu compresă: sângele curat
lasă pe compresă o pată roșie, netedă, iar cel amestecat cu LCR va desena la periferia petei o aureolă clară.
Tratament:
Tratamentul se inițiază imediat după stabilirea diagnosticului cert sau la 5-7 zile după retragerea
edemului și constă în:
– diminuarea durerii,
– hemostază eficientă,
– refacerea anatomofuncţională a piramidei nazale,
– tratamentul leziunilor asociate, în special a celor cerebrale,
– prevenirea şi combaterea şocului traumatic.

Manevra de reducere
În fracturile închise ale nasului, fără deplasare, tratamentul se iniţiază prin prelucrarea chirurgicală primară a
ţesuturilor lezate, stoparea epistaxisului şi administrarea serului antitetanic. În fracturile nazale cu deplasare
se va efectua repoziţia fragmentelor nazale în poziţie anatomică corectă.
Reducerea se efectuează endonazal şi din exterior. De regulă, reducerea închisă se iniţiază sub controlul
sedanalgeziei. Intraoperator se folosesc: pensa Walsham sau specule Killian. Speculul Killian se introduce în
fosele nazale prin intermediul valvei şi prin mişcări active se efectuează manevre de repunere a fragmentelor
osoase în poziţia normală. Menţinerea poziţiei normale a scheletului osteocartilaginos nazal se va asigura prin
aplicarea tamponamentului anterior, bilateral cu meșe suprapuse sau materiale expandabile, pentru 48-72 de
ore, şi pansament gipsat extern până la 7 zile.
În fracturile deschise ale nasului cu deformări severe și cele pediatrice se impune reducerea deschisă, de
regulă sub controlul anesteziei generale cu intubaţie.
Tratamentul postoperator constă în administrarea antibioticelor cu spectru larg, antialgicelor,
antiinflamatoarelor, hemostaticelor şi altor preparate în funcție de caracterul, volumul şi sediul leziunii
precum şi de maladiile concomitente.
 TRAUMELE SINUSURILOR
PARANAZALE
Cauzele: accidentele de circulație, de muncă, sportive, agresiunile interumane sau de animale
Tabloul clinic: înfundarea peretelui anterior, echimoze, tumefacţia părţilor moi, durere locală de divers grad,
hemoragii, hematoame, rinoree, tulburări respiratorii, semne de lezare a nervilor cranieni, leziuni asociate ale
organelor vecine, stare de șoc. Prin palpare se pot evidenţia deformarea conturului osos și crepitații.
Tratamentul este strict chirurgical, de explorare a sinusului afectat, prelucrare chirurgicală primară a plăgii, orificiilor
de intrare şi de ieşire a glontelui, schijelor, eschilectomie parțială, reducerea şi contenţia intrasinuzală a fragmentelor
fracturate. În caz de hemosinuzită se va efectua puncţia sinusurilor traumatizate pensarea și ligaturarea vaselor cu
tamponament compresiv.
Tratamentul medicamentos constă în profilaxia antitetanică cu ser şi anatoxină, combaterea durerii prin
administrarea analgezicelor, antiinflamatoarelor, antibioticelor cu spectru larg de acţiune până la efectuarea
antibiogramei. În şoc cauzat de durere sau de hemoragie se va iniţia hemostază eficientă prin tamponamentul
plăgilor, hidratarea pacientului, transfuzie de sânge sau plasmă, oxigenoterapie, sedative.
 FRACTURA DE OS
MAXILAR
Fractura de tip LeFort I se produce prin mecanism direct, dar si prin mecanism indirect. Clinic,
fragmentul reprezentat de portiunea inferioara (alveolara) a maxilei este mobil si desprins in
totalitate de restul masivului facial.
Fractura de tip LeFort II se produce pe o alta linie de rezistenta scazuta a masivului facial si
anume la nivelul procesului zigomatic al maxilei, respectiv la nivelul suturii fronto-nazale. Din
cauza formei de piramida a traiectului se mai numeste si fractura piramidala.
Fractura de tip LeFort III este cea mai severa dintre fracturile masivului facial deoarece, in
acest caz, fragmentul mobil al fracturii este reprezentat de intregul masiv facial. Aceasta leziune
este grava si deseori este asociata cu distructii importante de parti moi si elemente anatomice la
nivelul liniei de fractura.
Tratamentul in fracturile de maxilar trebuie realizat cat mai devreme, cand fragmentele care s-au deplasat pot fi
pozitionate cu usurinta, fara a avea timp sa apara contractura musculara, si pentru ca fragmentele osoase sa nu se
consolideze in pozitii vicioase. Imobilizarea se bazeaza pe raporturile ocluzale realizate cu mandibula. Daca
mandibula este si ea afectata, aceasta va avea prioritate de tratament.
Dezideratul major il reprezinta refacerea formei anatomice si a fizionomiei etajului mijlociu al fetei, reducerea
consolidarilor vicioase si realizarea unor conditii favorabile
HEMORAGIILE NAZALE
(EPISTAXISUL)
În funcţie de vasul afectat, epistaxisul poate cuprinde trei
regiuni importante:
– pata vasculară Kesselbach situată în zona
anteroinferioară a septului nazal(epistaxis anterior);
– zona posterioară a septului irigată de arterele
etmoidale (epistaxis posterior);
– zona superoară a septului și a foselor nazale, în
regiunea arterei sfenopalatine(de regulă apar hemoragii
masive).
 Cauzele epistaxisului pot fi:
• locale: – traumatisme accidentale sau chirurgicale (postoperator);
– tumoră benignă sau malignă a septului nazal şi sinusurilor paranazale;
– afecțiuni inflamatorii nazosinusale;
– microtraumatisme prin grataj.
• generale: – hematologice (hemofilie, boala Von Willebrand);
– cardiovasculare (boala hipertensivă, ateromatoza, ateroscleroza);
– afecțiunile ficatului (hepatita cronică, ciroza și tumorile hepatice);
– afecțiuni renale (insuficiența renală cronică);
– alte cauze (vasculite infecțioase și virotice, vasopatii neurovegetative și endocrine, hipovitaminoză,
avitaminoză C și P, boala actinică, oxiuriazacopiilor etc.)
• nedeterminate (epistaxisul esential).
Simptomatologia: scurgerea sângelui din una sau ambele fose nazale, picatură cu picatură sau în jet,
determinând forma ușoară, medie sau gravă a hemoragiei. Pe parcurs, tabloul clinic va depinde de pierderile de
masă sangvină sau și de patologiile preexistente. Scurgerile de sânge din părțile posterioare ale nasului
exteriorizate, de regulă, în cavitatea bucală sau/și nazală. Când sângele este înghițit de pacient, hemoragia
nazală poate fi confundată cu hemoragiile din tractul digestiv superior sau arborele traheobronșic. Și invers,
uneori scurgerile de sânge din tractul digestive superior sau plamâni pot imita o cauză de origine ORL.

Diagnosticul se stabileşte în baza anamnezei prin care se vor aprecia condiţiile apariţiei epistaxisului, momentul
producerii, cantitatea de sânge pierdută, bolile cronice existente sau administrarea unor medicamente care ar
putea provoca dereglări de hemostază. Rinoscopia va stabili sediul sângerării, iar orofaringoscopia va exclude
rinoragia posterioară. Palparea regiunii afectate se va efectua în suspecția unui traumatism craniofacial care
evidenţiază cracmentele oaselor fracturate. Paraclinic se va recolta de urgență sânge pentru hemoleucograma
completă cu numărul de trombocite, grupul sangvin și Rh-ul, se va măsura timpul de sângerare și de coagulare,
recalcificarea plasmei, indicele protrombinic și activitatea fibrinolitică.
 Tratamentul:
Hemoragiile uşoare nu necesită ajutorul personalului medical, oprindu-se prin hemostază spontană. În astfel de
cazuri, se va comprima vârful nasului între police și index timp de 10-15 minute, și se vor aplica local comprese reci
pentru a favoriza vasoconstricția.
Epistaxisul de formă uşoară sau medie, în special cel care are originea în pata vasculară Kisselbach, va fi stopat prin
compresiune digitală a aripii nazale de septul nazal după care se va introduce în cavitatea nazală un tifon îmbibat cu
soluţie de adrenalină, apă oxigenată și acid aminocapronic, acoperind ermetic pata vasculară Kisselbach. Dacă aceste
măsuri nu sunt suficiente se va încerca cauterizarea chimică (cu soluţie de acid tricloracetic sau nitrat de argint 10-
20%) sau electrică (electrozi mono- sau bipolari) a mucoasei nazale. În sângerările abundente, care nu au putut fi
stopate prin metode mai simple, se va aplica tamponament nazal anterior pentru 48-72 ore. Tamponamentul se
efectuează după anestezie de contact a foselor nazale, cu o mesă sterilă, lată de 1,5- 2 cm şi lungă până la 0,5 m,
îmbibată prealabil în unguent antiseptic și substanțe vasoconstrictoare. Cu ajutorul speculului nazal şi a sursei de
lumină îndreptată spre fosele nazale, meșa se va introduce cât mai posterior, până la vestibul, de sus în jos şi dinapoi
înainte, realizând aşa-numita formă „în armonică”. Vasoconstrictoarele nu vor fi aplicate local în caz de HTA.
Concomitent se va iniţia tratament medicamentos general.
Dacă tamponamentul anterior a eşuat și hemoragia continuă se va aplica tamponament posterior, pentru
închiderea choanelor și evitarea scurgerii sângelui în nazofaringe. După anestezie de contact, în fosele nazale se
va introduce sonda Nelaton până nu apare în mezofaringe, capătul acesteia fiind scos pe gură cu pensă. La
capetele firului, cu care a fost legat tamponul de extremitatea bucală a sondei, se face nod. Capătul nazal al
sondei se va trage până firele înnodate la capătul bucal vor ieşi prin fosa nazală. În acest timp se va introduce
tamponul prin gură spre orofaringe unde îl angajăm în spatele vălului palatin, la nivelul orificiului posterior al
fosei nazale. Alt tampon va fi înnodat cu cele două extremităţi ale firului la nivelul orificiului nărilor pentru a
menţine în tensiune firele din fosa nazală. După această procedură se aplică tamponament anterior, fixat cu
ajutorul unei praştii. Detamponarea se va face peste 48-72 de ore. Sunt descrise metode de compresiune prin
sonda cu balonaş și prin burete hemostatice resorbabile.

Tamponamentul
Tamponamentul
compresiv posterior
compresiv anterior
 CORPI STRĂINI NAZALI
Se clasifica în:
– corpi străini exogeni animaţi (insecte, larve etc.),
– corpi străini exogeni neanimaţi, din care fac parte cei organici cu risc major atunci când
umiditatea din cavităţi condiționează mărirea acestora în volum (căţei de usturoi, boabe de grâu
etc.),
– exogeni anorganici (mărgele, pietricele etc.),
– endogeni (dinţi ectopici, rinoliți, osteoame etc).
Simptomatologia: obstrucţie nazală, rinoree seromucoasă. În stadii tardive apare rinoree
purulenta, hiposmie (de regulă unilaterală), uneori epistaxis.
Complicaţii: sinuzite, rinită, rinolitiază, otite, septicemie, meningită etc.
Diagnosticul se stabileşte în baza datelor anamnestice, simptomatologiei şi rezultatelor
rinoscopiei. Diagnosticul diferenţial se face cu sinuzita supurată, formaţiuni tumorale, goma
sifilitică, lupusul nazal, diferite forme de rinită.
Tratamentul constă în extragerea corpului străin. Se efectuează anestezie locală de contact,
rar anestezie generală (la copii agitaţi), toaleta foselor nazale, aspirarea secreţiilor, aplicarea
unui vasoconstrictor local (adrenalină, efedrină, nafazolină). Pentru extragerea corpilor străini
pacientul trebuie să stea nemişcat și sub control vizual se va încerca mobilizarea corpului
străin cu un stilet butonat (cârlig). Este interzisă manevra de împingere a corpului străin în
epifaringe deoarece accidental poate fi inspirat în căile respiratorii. Dacă mobilizarea corpului
străin a eşuat se încearcă fragmentarea acestuia şi scoaterea pe rând a bucăţelelor formate.
După extragerea corpului străin se practică local antiseptice pentru refacerea rapidă a
mucoasei nazale şi prevenirea complicaţiilor.
TUMORILE BENIGNE
RINOSINUSALE
*PAPILOM NAZOSINUSAL
Etiologie. infecții virale
Tabloul clinic: obstrucție nazală treptat apărută, epistaxisuri repetate, rinoree
Diagnosticul: la examenul rinoscopic și endoscopic se vizualizează formațiuni tumorale
vegetante pe fondul pituitarei nazale edemațiate, care ușor sângerează la atingere.
Examenul CT apreciază extensiunea tumorală și eventualele entități patologice de
însoțire. Examenul RMN mai bine pune în evidență limitele tumorii și locul de
implantare, diferențiind țesutul tumoral de țesutul inflamator adiacent.
Diagnosticul pozitiv se stabilește histopatologic.
Tratamentul: chirurgical, sub control endoscopic. Ablația incompletă produce recidive.
*ADENOM
Tabloul clinic: obstrucție nazală unilaterală, epistaxis; apare un blocaj al drenajului
sinusal și, consecutiv, fenomene de rinosinuzită; pot apărea și deformații faciale.
Diagnosticul: rinoscopic și endoscopic cu vizualizarea formațiunii tumorale. Examenul
CT poate evidenția o masă de țesut moale, fără calcificări intralezionale, cu margini bine
delimitate de structurile osoase adiacente pe care le poate împinge, fără a le invada,
sugerând o tumoare benignă cu evoluție lentă.
Tratamentul: chirurgical, sub control endoscopic, cu chiuretajul ulterior a locului de
inserție.
*HEMANGIOM
Etiologia: traumatismele și microtraumatismele locale și factori virali. Pot fi asociate
maladiilor Rendu-Osler sau lindau von Hippel. Septul nazal este cel mai frecvent afectat,
în special pata vasculară Kiesslbach, urmat de cornetele nazale și apoi de sinusuri.
Tabloul clinic: extrasul unilateral; cu creșterea tumorii pot apărea manifestări de
rinosinuzită, exoftalmie, durere.
Diagnosticul: prin examen clinic, endoscopic, CT (poate fi și substanță de contrast),
angiografic.
Tratamentul: chirurgical, preferabil prin abord endoscopic chiar și în cazul tumorii mari.
După necesitate se folosește embolizarea pediculului nutritiv al tumorii. Tumorile unice
de dimensiuni mici se pot electrocoagula.
*MIXOM
Tabloul clinic: tumorile mici sunt asimptomatice. Pe parcursul evoluției, pot apărea
deformări faciale și maxilare, însoțite de obstrucție nazală, cefalee, otalgie.Pot eroda
pereții orbitali sau baza craniului.
Diagnosticul: histopatologic și imagistic. Patologic se vizualizează leziuni
radiotransparente uni- sau multiloculare, cu aspect de „fagure de miere” sau „bule de
săpun”.
Tratamentul: chirurgical. Tumorile mici pot fi tratate prin enucleere și chiuretare, iar
cele mari necesită excizie completă cu margini largi de rezecție.
*LEIOMIOM
Etiologia: expunerea la radiații
Tabloul clinic: au ritm de creștere scăzut și se pot dezvolta asimptomatic timp îndelungat. Cel
mai frecvent simptom este obstrucția nazală la care se asociază rinoree, episoade de epistaxis,
cefalee și durere locală.
Diagnosticul: examen clinic, endoscopic, CT sau RMN. Diagnosticul pozitiv este cel
histopatologic.
Tratamentul: chirurgical. Se bazează pe rezecția totală a tumorii. Alegerea abordului chirurgical
prin endoscopie sau rinotomie laterală, depinde de localizarea și extensiunea tumorală.
*SCHWANOM
Etiologia: pot fi solitare sau întâlnite în maladia Reklighausen
Tabloul clinic: uneori sunt descoperite întâmplător, alteori sunt simptomatice. Acuză
obstrucție nazală, epistaxis, cefalee, anosmie, pierdere de auz, tumefacție facială sau
orbitală.
Diagnosticul este endoscopic și imagistic. Aspectul endoscopic este al unei formațiuni
tumorale, bine delimitată, neîncapsulată, globulară, fermă, de culoaregalben-maroniu.
Tumora se poate extinde în orbită, nazofaringe, fosa pterigomaxilară și intracranian.
Examinarea CT nu este, de obicei, patognomonică. RMN-ul evidențiază caracteristicele
histologice ale tumorii.
Tratamentul: chirurgical, preferabil endoscopic cu peace-meal resection sau rezecție în
bloc. Dimensiunile mari ale tumorii și extensiunea endosinusală importantă constituie
indicații pentru abordul extern.
*NEUROFIBROM
Tabloul clinic: epistaxis, rinoree, tumefacții, obstrucție nazală și durere
Diagnosticul este completat de examenul endoscopic nazal și imagistic (CT, RMN), și
examenul histopatologic.
Tratamentul:chirurgical, preferabil endoscopic cu peace-meal resecțion sau rezecție în
bloc. Dimensiunile mari ale tumorii și extensiunea endosinusală importantă constituie
indicații pentru abordul extern.
*CONDROM
Tabloul clinic: semnul relevator este obstrucția nazală. Masa tumorală nedureroasă
crește în dimensiuni, pot apărea exoftalmie sau cefalee.
Diagnosticul: confirmat de prezența tabloului clinic al tumorilor și examenul imagistic,
iar în cazuri unde există dubii se poate efectua biopsie.
Tratamentul: chirurgical, excizia completă, dar conservatoare, este de elecție.
*OSTEOM
Tabloul clinic: simptomele apar atunci când tumora are dimensiuni importante în urma efectului
de masă asupra țesuturilor înconjurătoare. Pot apărea: durere frontală, cefalee, sinuzite,
tulburări oculare, tulburări neurologice, deformări osoase externe.
Diagnosticul: când tumora se dezvoltă spre cavitatea nazală, examenul endoscopic poate
remarca o formațiune tumorală fermă, dură, acoperită de mucoasă atrofică sau normală.
Osteoamele pot fi puse în evidență prin investigații imagistice pe radiografii clasice, cât și CT,
apar ca mase dense, omogene, bine circumscrise Imagistica tip RMN este utilă în cazul
suspiciunii unei extensiuni extrasinisale sau intracraniene.
Tratamentul: osteoamele mici asimptomatice se vor monitoriza, iar cele mari, simptomatice, se
vor rezeca cât mai rapid. Abordul endoscopic este de preferat, dar în multe cazuri impune
abordul extern sau combinat.
TUMORILE MALIGNE
RINOSINUSALE
*CARCINOM SCUAMOS
Etiologie: expunerea la nichel, alfatoxinele, cromul, azbestul, iperita, hidrocarburile
policiclice și torotrastul
Tabloul clinic: evoluția mult timp asimptomatică. Dacă are originea în sinusul maxilar,
invadează rapid orbita și fosa pterigopalatină. Pacienții acuză obstrucție nazală,
epistaxisuri repetate.
Diagnosticul: examenul endoscopic, sinusoscopia cu biopsie și imagistica
Tratamentul: chirurgical cu viza radicală, radioterapie și chimioterapie
*CARCINOM ADENOID CHISTIC
Tabloul clinic: tumora are un ritm lent de creștere, de aceea mult timp rămâne
asimptomatică. Specific acestei tumori este extensiunea perineurală.
Diagnosticul. Examenul endoscopic, imagistic (CT, RMN) și biopsia stabilesc diagnosticul
și condiția terapeutică.
Tratamentul este chirurgical și oncologic polimodal. Este radiosensibil, ceea ce permite
controlul recidivelor, și insensibil la chimioterapie, aceasta fiind indicată doar în cazuri
rare.
*ADENOCARCINOM
Etiologia: praful de lemn
Tabloul clinic: se dezvoltă, de obicei, în porțiunea superioară a foselor nazale și în sinusul
etmoidal. Adenocarcinoamele cu grad scăzut de malignitate au o tendință spre recidivă locală și
rareori metastazează, comparativ cu adenocarcinoamele cu grad inalt, care metastazează atât
regional, cât și la distanță.
Diagnosticul: examenul CT cu secțiuni transversale și coronale este indicat pentru evaluarea
extinderii tumorale. Examenul RMN, cu injectarea substanței de contrast (gadolinium),
completează algoritmul de diagnostic. Diagnosticul pozitiv este histopatologic.
Tratamentul: progresele chirurgiei de graniță permit rezecția acestor tumori și reconstrucția în
acelaș timp, dacă este cazul. Roentgenterapia și polichimioterapia adjuvantă ameliorează
prognosticul vital.
*CONDROSARCOM
Tabloul clinic: au o evoluție lentă, silențioasă. Simptomatologia este asociată cu extinderea
tumorală.
Diagnosticul: examenul endoscopic, CT, RMN. Diagnosticul pozitiv este cel histologic.
Tratamentul: chirurgical. În cazul tumorilor mici, fără extensiune către baza craniului sau orbtă,
localizate la nivelul septului nazal, se practică rezecție chirurgicală endoscopică. Radioterapia și
chimioterapia sunt indicate dacă marginile de rezecție nu sunt în limite de siguranță oncologică.
*MELANOM MALIGN
Tabloul clinic: localizarea cea mai frecventă este la nivelul peretelui lateral al fosei
nazale. Majoritatea pacienților prezintă obstrucție nazală și epistaxis recidivant.
Diagnosticul: endoscopic. Diagnosticul de certitudine este histologic și
imunohistochimic.
Tratamentul: chirurgical. Radicalitatea oncologică poate fi obținută prin exereza
completă a leziunii, cu margini de rezecție largi, libere pentru a reduce riscul de
recidivă. Grosimea tumorală mai mare de 5 mm, stadiul clinic avansat, invazia vasculară
și devoltarea metastazelor la distanță au un impact negativ asupra prognosticului și
rezultatului tratamentului.
*OSTEOSARCOM
Etiologie: se asociază cu anumite afecțiuni osoase (boala Paget, mistenia osiflantă)
sindroame genetice (sindromul Li- Fraumeni)
Tabloul clinic: mult timp rămân asimptomatice. Cu extinderea tumorii înspațiile
învecinate pot apărea afecțiuni oculare, amauroză, nevralgie de trigemen.
Diagnosticul: examenul endoscopic, CT, RMN. Diagnosticul pozitiv este cel histologic.
Tratamentul: se preferă terapia combinată ce include excizia chirurgicală completă
urmată de chimioterapie și radioterapie. Chimioterapia neoadjuvantă este indicată în
cazul tumorilor cu grad înalt de malignitate sau celor incomplet excizate. Radioterapia
adjuvantă este rezervată cazurilor în care chirurgia nu poate asigura o rezecție.
RINOPLAS
TIA