TRAUMATISMELE RINOSINUZALE SI ALE SINUSURILOR FETEI

Sunt deosebit de frecvente datorita situatiei anatomice a nasului si sinusurilor,

acestea producandu-se printr-un traumatism frontal sau lateral, la nivelul fetei sau al
bazei craniului.
Etiologia acestor traumatisme este foarte variata: accidente rutiere, accidente de
munca, caderi accidentale, sporturi, arte martiale, agresiuni,etc. Pot fi inchise cand
traumatismul nu este penetrant, iar scheletul osos nazal sau sinusal, fracturat sau nu
323g64d , ramane acoperit de tesuturile moi si piele, fara a exista comunicarea cu
exteriorul si deschise cand scheletul nazosinusal este lezat existand comunicare
anormala cu exteriorul, mecanismul de producere fiind prin: taiere, zdrobire, intepare,
muscatura, combustie etc..
Fracturile masivului facial pot fi: sagitale, verticale sau neobisnuite. De asemenea
pot fi si transversale cand afecteaza doua sinusuri identice, de
exemplu sinusurile maxilare. In traumatismele grave, linia de fractura poate sa se
extinda si la nivelul bazei craniului. Gravitatea traumatismului este apreciata, conform
clasificarii Le Fort.
Barotraumatismele sunt traumatisme datorate imposibilitatii egalizarii rapide a
presiunii atmosferice cu presiunea intrasinuzala, aceasta datorita schimbarii bruste a
uneia dintre aceste presiuni si datorita structurii anatomice complexe a foselor nazale si
a sinusurilor. Acest tip de traumatism apare de obicei la scufundatori, aviatori,
parasutisti.
Fracturile rebordului orbitar se pot produce prin agresiunea directa asupra
globului orbital, compresiunea acestuia producand cel mai adesea fractura seului
orbitar, liniara sau cominutiva, cu eventuala hernierea a continutului orbital in sinusul
maxilar( grasime, muschi: inferiorul drept si/ sau transversul).
Simptomatologia generala a acestor traumatisme este:
- durerea, starea de soc, eventualele semne de suferinta neurologica ( comotie
sau contuzie cerebrala) ;
- epistaxisul;
- edematierea partilor moi;
- echimoze palpebrale si conjunctivale;
- uneori emfizem subcutanat, evidentiabil prin palpare;
- deformarea piramidei nazale, cu sau fara infundarea peretelui anterior sinuzal;
- crepitatii osoase ;
-mobilitatea anormala a piramidei nazale, osul malar ( zigomatic), peretele
anterior al sinusului maxilar;
- obstructie nazala, datorata cheagului de sange din fosele nazale,
fie hematomului septal, deformarii piramidei nazale sau infundarii acesteia;
- rinoree cerebrospinala, scurgere de LCR prin fosele nazale, simptom intilnit in
fracturile bazei craniului,.
Diagnosticul clinic este completat cu unul radiologic( radiografii efectuate in
diferite incidente: occipito-mentala, occipito-frontala, axiala, tomografii computerizate),
examen neurologic, oftalmologic si bucomaxilofacial.
Tratamentul consta in toaleta, sutura eventualelor leziuni tegumentare
asociate, repozitionarea nasului sau refacerea pe cale chirurgicala a integritatii
sinusale.
Dupa prevenirea sau tratarea starii de soc, a unor eventuale semne de suferinta
neurologica acuta, se poate practica in cazul fracturilor piramidei nazale cu deplasare,
redresarea digitala si instrumentala a acesteia. Interventia daca se executa in primele 1-
3 ore dupa accident este mai putin dureroasa, anestezia locala fiind suficienta in
traumatismele usoare, cele complexe necesitand anestezie generala. Redresare se
efectuaza prin impingerea nasul dinspre partea deviata spre partea opusa, aproximativ
1-2cm peste linia mediana, dupa care se asigura mentinerea nasului pozitionat corect
printr-o contentie interna, cu degete de manusa sau cu mese imbibate cu antibiotic (
ungvent), pentru a nu adera de mucoasa pituitara si a preveni suprainfectia si contentie
externa cu benzi adezive ( leucoplast), atele metalice sau mesa gipsata.
Hematomul septal, apare de obicei in urma unui traumatism nazal cu fractura
septului,in care se produce acumularea de sange intre septul cartilaginos fracturat si
pericondrul supraiacent. Clinic se manifesta ca o bombare bilaterala a septului, cu
obstructia foselor nazale. Tratamentul consta in evacuarea hematomului si
administrarea de antibiotice pentru prevenirea suprainfectiei bacteriene, complicatie ce
ar duce la transformarea hematomului septal in abces septal. Aceasta complicatie
impune administrarea de antibiotice si evacuarea abcesului prin incizia mucoasei
nazale de ambele fete ale septului. Aceste cai de drenaj ale abcesului trebuiesc sa fie in
uri diferite, decalate pentru a preveni aparitia perforatiei septale. Netratat abcesul
septal, se poate complica cu condrita septului, a carui vindecare duce la deformarea
piramidei nazale, sau in cazuri de agresivitate crescuta a germenilor patogeni la
instalarea unei tromboze de sinus cavernos, datorita proarii infectiei prin intermediul
venei oftalmice.
Traumatismele sinusale, malare, orbitare necesita colaborarea cu oftalmologul
si chirurgul maxilofacial, pentru realizarea redresarii si contentiei oaselor fracturate,
osteosinteza relizandu-se cu placute si suruburi de Tantal. Aceste placute metalice
trebuiesc extrase dupa 6 luni.
In cazul traumatismelor complexe, asociate cu fractura bazei craniului, este
nevoie de colaborarea cu neurochirurgul.
Medicul de familie, dupa diagnosticara traumatismului nazal sau mai complex
nazofacial, trebuie sa:
- asigure toaleta sumara a plagii;
- sa asigure protectia antitetanica prin administrarea de anatoxina tetanica,
profilaxie specificata in registrul medical si pe biletul de trimitere ce insoteste
pacientul pana la unitatea medicala ORL (cabinet sau sectie ORL);
- opreste hemoragia posttraumatica nazala;
indruma pacientul ( ambulanta) la serviciul de urgenta ORL, pentru tratament de
specialitate ORL.




Rinita acuta banala, numita coriza sau guturai este o inflamatie acuta de tip cataral a
mucoasei nazale. Agentii etiologici sunt de natura virala. Transmiterea se face prin
contact direct si aerogen : infectia ramane localizata in mucoasa naso-faringiana si prin
multiplicarile virale se produc distrugeri celulare care favorizeaza suprainfectia
bacteriana.
Factorii predispozanti pentru guturai (rinita acuta) sunt : frigul, poluarea atmosferica,
expunerea in medii aglomerate, obstructia nazala, oboseala fizica si psihica,
alcoolismul, tabagismul, malnutritia. Datorita serotipurilor virale numeroase si a faptului
ca imunitatea este slaba si de scurta durata, reimbolnavirile survin des.
Guturaiul (rinita acuta) debuteaza cu indispozitie, senzatie de frig, oboseala, cefalee,
anorexie, uscaciunea foselor si epifaringelui, prurit nazal, stranut, obstructie nazala;
ulterior apar rinoreea seroasa, lacrimare, hipoosemie, uneori hipoacuzie si epistaxis.
In perioada de stare apare rinoreea mucopurulenta si se atenueaza semnele subiective.
Obiectiv se constata congestia si hipertrofia mucoasei nazale cu prezenta de secretii
abundente pe planseul foselor nazale. Evolutia este de obicei spre vindecare in 9 - 12
zile. Rar pot aparea complicatii auriculare, sinuzale, oculare (conjunctivite), faringiene,
traheobronsice.
Tratamentul guturaiului (rinitei acute) cuprinde :
restabilirea permeabilitatii nazale prin toaleta foselor nazale si administrarea
decongestivelor nazale : instilatii, pulverizatii, inhalatii, aerosoli;
medicatia simptomatica : antitermice, antitusive, antiinflamatorii, vitamine,
antihistaminice, antibiotice pentru prevenirea suprainfectiei bacteriene;
profilactic : masuri preventive colective: vaccinare si igiena si individuale: eliminarea
factorilor favorizanti, tratarea obstructiei nazale, evitarea surmenajului, alimentatie
echilibrata caloric.



Rinita alergic la copil
Rinita alergic este o boal din ce n ce mai rspndit n lume, ea afecteaz
aproximativ 10% din populaie i este ntlnit nc din perioada copilriei. De cele
mai multe ori primele simptome ale rinitei alergice la copil apar dup vrsta de 3 ani.
Boala are o component genetic, fiind mai frecvent n familiile unde exist
persoane alergice.
Copiii pot face forme uoare de boal, cnd nu le sunt afectate activitaile zilnice sau
somnul, sau forme mai severe care necesit tratamente mai lungi.

Cauze

1. Rinita alergic sezonier. Apare primvara i vara n zonele temperate. Este
cauzat de polenul sau sporii plantelor care sunt purtate de vnt i intr n contact cu
mucoasa nazal unde declaneaz reacia alergic. Pentru c vntul poate s
transporte polenul pe distane foarte mari, aceast alergie apare nu numai afar, n
natur, ea poate s afecteze copii aflai n orae, la zeci de kilometri distan de sursa
de polen. Este mai sever n perioadele calde, vntoase i uscate i esteameliorat
de ploaie.

2. Rinita peren. Aceasta se manifest tot timpul anului. Este cauzat de alergeni
domestici ca: praful, acarienii din saltele, perne, pufuri, animale de companie,
mucegaiuri, excremente de gndaci i altele. De multe ori alergenul nu poate fi
identificat. Alimentele sunt o cauz foarte rar a rinitei alergice.

Simptome

Copilul se poate plnge de unul sau mai multe din urmtoarele simptome:
- nas nfundat
- secreii nazale apoase (nu verzi sau galbene) din ambele nri
- crize de strnut
- mncrimi ale ochilor, nasului, gtului, copilul se scarpin la nas foarte des
- inflamaie a ochilor i lcrimare frecvent, pleoapele pot fi umflate
- respir pe gur, sforie
- tuse uscat
- oboseal, iritabilitate, scderea poftei de mncare
- sngerare nazal
- cearcne

Tratament
Dei sunt disponibile multe medicamente anti-alergice fr reet n
farmacii, tratamentul rinitei alergice la copil trebuie prescris de medic. Acesta este
n msur s aleag preparatele potrivite vrstei i severitii bolii i s le dozeze
corespunztor. n anumite cazuri poate fi nevoie de dou sau chiar mai multe
medicamente pentru a controla simptomele bolii.

Formele uoare se trateaz n general cu antihistaminice care se vor lua pe gur. n
cazuri mai severe se va asocia un spray nazal care conine corticosteroizi i care
este foarte eficient n reducerea inflamaiei nazale. Picturile i sprayurile care conin
decongestionante se vor folosi doar ocazional, n caz de agravare a simptomelor. Se
pot folosi i picturi speciale pentru ochi, n caz de lcrimare puternic.

Ce trebuie s tie prinii despre rinita alergic

1. Rinita alergic este o boal cronic. Uneori simptomele pot deveni tot mai uoare
pe msur ce copilul crete. Atenie la pubertate cnd boala poate deveni ceva mai
sever dect erai obinuii.

2. n cazuri severe de rinit alergic, mai ales n forma peren, n care alergenii sunt
prezeni tot timpul anului, cerei prerea unui specialist n alergologie legat de terapii
de desensibilizare. Acestea sunt destul de lungi i de complicate, au anumite riscuri i
rezultatele pot fi variabile, de aceea nu se fac de rutin tuturor bolnavilor.

3. Copilul cu rinit alergic dezvolt uneori i otit care cauzeaz diminuarea
temporar a auzului. Obsevai cu atenie dac copilul aude bine. Eventual aranjai ca
la coal copilul s fie mutat n bncile din fa n perioadele de exacerbare ale bolii.

4. Rinita alergic netratat poate duce la astm bronic dar i la scderea
performanelor colare.

5. Folosirea regulat a antihistaminicelor este mult mai folositoare dect
administrarea lor ocazional. Efecte adverse ale acestora i care pot aprea la unii
copii sunt: somnolen, uscciunea gurii, agitaie, palpitaii sau constipaie.

6. Folosirea sprayurilor nazale cu corticosteroizi este sigur, uoar i
benefic. Efectele pozitive apar, n general, la o sptmn de la nceperea
tratamentului.

7. Copilul nu are voie s poarte lentile de contact

8. Copilul s-ar putea s nu poat mnca cu gura nchis, s nu i poat sufla
complet nasuli s sufere de sngerri din nas din cauza scrpinrii i iritaiei
excesive.

9. Copilul cu rinit alergic este predispus la infecii respiratorii i ale urechii.

10. Primele simptome de rinit alergic sunt asemntoare unei viroze i cele dou
pot fi uor confundate, mai ales n cazul copiilor foarte mici care nu pot spune ce simt
la nivelul nasului.



SINDROAMELE RINOLOGICE

Sindromul de obstructie nazala
Se manifesta clinic prin:
1) respiratie nazala dificila(uni- sau bilaterala), cu sau fara respiratie bucala (
dacaobstructia este bilaterala);
2) hipo sau anosmie;
3) rinolalie inchisa (voce nazonata).
Sindromului de obstructie nazala se datoreaza fie unor afectiuni ale foselor
nazale, fie ale rinofaringelui.
In functie de varsta etiologia obstructiei nazale poate fi:
- la copil:
- malformatii congenitale nazale (atrezie narinara, coanala);
- rinitele acute (gonococica, luetica);
- adenoiditele acute;
- vegetatiile adenoide;
- traumatismele nazale;
- corpii straini nazali;
- rinitele cronice;
- alergia nazala;
- hemangioamele, limfangioamele nazale;
-fibromul nazofaringian dupa varsta de 10 ani.
Obstructia nazala, cand este indelungata, duce la deformarea faciesului, realizandu-se
faciesul adenoidian.
- la adult:
- deviatia de sept nazal;
- rinitele acute sau cronice;
- alergia si polipoza nazala;
- sechele posttraumatice;
- tumori ale foselor nazale sau ale rinofaringelui.

Sindromul secretor
Secretia nazala existenta in mod fiziologic, este mucoapoasa si in cantitate mica.
In conditii patologice ea poate sa devina abundenta ( rinoree) sau sa-si schimbe
consistenta.
Ea poate fi:
- apoasa fiind lichid cerebrospinal (stare posttraumatica sau dehiscenta lamei
ciuruite etmoidale),
- seroasa (rinite acute, alergice sau efect secundar al medicamentelor),
- mucoasa (rinite cronice, secundar unui tamponament etc.),
- mucopurulenta (rinite acute netratate, cronice, tamponament nazal prelungit,
sinuzite cronice etc),
- sanguinolenta (traumatisme, corpi straini, afectiuni cronice, tumori),
- crustoasa (rinita atrofica, ozena).
Sindromul senzitiv
Durerea, poate fi provocata de afectiunile rinosinuzale si se proiecteaza de
obicei, in zona superficiala corespunzatoare sinusului respectiv. In cazul sinusurilor
posterioare ea se proiecteaza la baza craniului, retroorbitar sau occipital. Durerea apare
in cadrul unor traumatisme, in corpii straini, in infectiile acute sau cronice acutizate sau
in tumori. Uneori are un caracter esential (nevralgia trigeminala).
Hiperestezia mucoasei nazale se manifesta ca o senzatie neplacuta la inspiratie
si apare de obicei in inflamatii;
Hipoestezia si anestezia apar de obicei in rinitele atrofice.
Sindromul senzorial
Olfactia poate fi perturbata atat cantitativ cat si calitativ. Astfel
perturbarilecantitative sunt:
- hiposmia sau anosmia, care pot fi de cauza rinologica, (obstructia nazala), sau
neurologica, cand epiteliul senzorial sau conducerea nervoasa sunt lezate, (cum se
intampla in afectiunile virale ex. gripa ).
- hiperosmia, este de obicei o calitate, rareori reprezinta un semn de boala
(tumori medulo-suprarenale).
Perturbari calitative sunt:
- parosmia, perceperea denaturata a unor mirosuri sau perceperea unui miros
inexistent in anturaj. Apare la gravide in cadrul dizgravidiei precoce sau patologic, in
epilepsie, isterie, etc.
- cacosmia reprezinta perceperea unui miros dezagreabil. Ea poate fi subiectiva,
perceputa numai de bolnav (corpi straini, sinuzite cronice, rinite atrofice - faze
incipiente), sau obiectiva, cand o percepe si anturajul (ozena, corpi straini, tumori de
fosa nazala sau de mezo-sau suprastrutura,etc).

Sindromul vascular

La nivelul nasului acest sindrom se manifesta prin hiperemia mucoasei pituitare
situatie intalnita in cadrul diferitelor afectiuni acute rinosinuzale, sau anemia mucoasei
care se instaleaza de obicei dupa utilizarea vasoconstrictoarelor locale.
Epistaxisul reprezinta hemoragia avand punctul de plecare in fosa nazala. Se
manifesta de obicei printr-o scurgere sanguina pe una sau ambele orificii narinare, mai
ales cand bolnavul sta in ortostatism sau prin orificiile coanale, cand pacientul se afla in
clinostatism posterior, de unde sangele se poate elimina apoi pe gura sau poate fi
inghitit, determinand o hematemeza sau un scaun melenic.
Respectand anatomia topografica a foselor nazale vom deosebi:
- epistaxisul anterior, adica hemoragia care se produce cel mai adesea la nivelul
petei vasculare Kiesselbach. Este frecvent si cel mai adesea fara consecinte grave
deoarece calibrul vasului lezat este redus;
- epistaxisul posterior, cand hemoragia nazala provine din portiunea posterioara a
foselor nazale si cand de cele mai multe ori este lezata ramul septal al arterelor
etmoidale posterioare. Aceste hemoragii sunt de cele mai multe ori grave, deoarece
sunt abundente, evidentierea vasului lezat este dificila, iar etiologia hemoragiei
recunoaste in general afectiuni organice sau sistemice.
- epistaxisul difuz reprezinta hemoragia in panza a intregii mucoase pituitare si
este grava, intrucat se instaleaza cel mai adesea in cadrul unei discrazii sanguine
(leucoza acuta, trombocitopenie etc.)
Din punct de vedere etiologic deosebim:
1) Epistaxisul de cauza locala:
- epistaxisul idiopatic, juvenil reprezinta o sangerare repetata, ce apare
indeosebi la copii si adolescenti, datorita unei fragilitati vasculare constitutionale.
Aceasta hemoragie este in general fara gravitate si se produce in circumstante foarte
variate precum: expunerea indelungata la soare, dupa efort fizic intens, etc. Dispare in
general dupa varsta de 30 ani.
- microtraumatisme vasculare la nivelul petei vasculare Kiesselbach.
Aceste hemoragii sunt in general usoare si se opresc in mod spontan.
- inflamatii acute sau cronice ale mucoasei nazale, banale sau specifice.
- traumatismul chimic sau termic al mucoasei pituitare, care produce leziuni
ulcerative ale mucoasei cu hemoragii mici si repetate.
- traumatisme nazale, accidentale sau chirurgicale, barotraumatismele,
reducerea presiunii aerului pot produce epistaxis. Traumatismele oaselor proprii nazale,
ale scheletului facial, sau fracturile bazei de craniu, sunt insotite de hemoragie masiva
grava, mai ales cand este lezata si carotida interna, situatie critica ce impune interventia
de maxima urgenta pentru salvarea pacientului.
- corpii straini nazali produc intotdeauna o hemoragie unilaterala.
- tumori benigne (polipul sangerand al septului), tumorile maligne, cu
localizare nazala sau sinuzala determina pe langa obstructie nazala, rinoree si
epistaxis.
- perforatia trofica a septului nazal ( ulcerul Hajek).
- teleangiectazia familiara ( maladia Rendu-Osler).
- tumori ale rinofaringelui, in special fibromul nasofaringian ( angiofibrom ce
apare la tineri si se manifesta prin hemoragii intermitente, in cantitate variabila.
2) Epistaxisul de cauza generala:
- infectiile, in special cele gripale, bolile infectioase ale copilariei (scarlatina,
rujeola), tifosul exantematic etc., sunt boli in care de obicei hemoragia se instaleaza in
mod insidios. Apare mai ales la copii si adolescenti.
-boli vasculare si circulatorii, precum
arterioscleroza, hipertensiuneaarteriala" class="text">hipertensiunea arteriala, afectiuni
cardiace decompensate, cand hemoragia este de obicei arteriala, pulsatila si in
cantitate mare. Apare mai ales la varstnici.
- boli ale sangelui, tulburari de sangerare, de coagulare,
precum trombopatii: purpura trombocitopenica, boala Werlhof sau purpura
trombocitopenica idiopatica, leucemia, maladia Glanzmann sau tromboastenia, maladia
Willebrand- Jrgen, sau trombopatia costitutionala;
- coagulopatii: hemofilia, boala Waldenstrm, deficienta de fibrina, de
protrombina, de vitamina K si C, supradozajul de anticoagulante etc;
- vasopatii: boala Mller-Barlow, purpura Henoch-Schnlein;
- uremia si afectiuni cronice hepatice;
- intoxicatii;
- afectiuni endocrine, epistaxisul din cadrul ciclurilor menstruale vicariante,
din cadrul sarcinii, feocromocitomul care se insoteste de hipertensiune arteriala datorita
descarcarilor de catecolamine;
- teleangiectazia familiara Rendu-Osler, afectiune in care hemoragia este
multifocala uneori insa manifestandu-se numai la nivelul septului.
Diagnosticul epistaxisului este evident in timpul sangerarii si este mai greu
retrospectiv. Pentru stabilirea lui, uneori este nevoie de mai multe etape:
1. anamneza;
2. localizarea:
anterior: leziuni de grataj, epistaxis idiopatic, rinita anterioara, afectiuni
infectioase etc.;
posterior: hipertensiune arteriala, arteroscleroza, fracturi, tumori, etc;
difuze: diateza hemoragica, tulburari de coagulare, boala Osler etc.
3. masurarea tensiunii arteriale;
4. efectuarea coagulogramei;
5. posibil:
consultul internistului;
efectarea unei radiografii de nas, sinusuri sau baza de craniu,
tomografii computerizate( daca se impune).
Tratamentul are un triplu scop: - oprirea hemoragiei;
- tratamentul socului hemoragic;
- tratamentul afectiunii cauzale.
Tratamentul simptomatic consta in:
- asigurarea unui mediu linistit;
- bolnavul este rugat sa respire pe gura, sa stea in pozitie sezanda, usor
aplecat, cu fata in jos;
- comprese reci sunt puse pe dosul nasului si in regiunea occipitala;
- compresiune digitala pe regiunile alare de cateva minute (cel putin10-l2
minute).
Odata oprita hemoragia, se va recomanda pacientului sa evite efortul fizic, baile calde,
aplecarea capului pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp.
Tratamentul local urmareste oprirea hemoragiei prin diferite metode, toate
aplicate in zona afectata.



Rinita alergica - inflamatia alergica a mucoasei nazale

Generalitati
Sus
Vezi galerie foto

Rinita alergica (adesea supranumita "febra fanului") este o reactie exagerata a
sistemului imunitar la particulele inspirate din aer. In mod normal sistemul
imunitar protejeaza corpul impotriva virusurilor si a bacteriilor prin producerea de
anticorpi care sa lupte impotriva acestora. In cazul rinitei alergice, sistemul imunitar
incepe sa lupte impotriva substantelor care in mod normal nu sunt nocive, cum ar
fi acarienii si polenul (alergeni), ca si cand acestea ar incepe sa atace organismul.
Aceasta reactie exagerata cauzeaza inflamatie si simptome care afecteaza in principal
nasul, dar si ochii, urechile, gatul si gura.

Este posibil ca organismul sa nu aiba o reactie alergica din primul moment in care este
inhalata o substanta alergena precum polenul de iarba. Cu toate acestea, data
urmatoare in care are loc o inhalatie de polen poate aparea o senzatie de nas infundat
sau de respiratie anevoioasa. Acestea apar ca raspuns al sistemului imunitar. Este
posibil ca rinita sa se fi instalat de multi ani (rinita cronica). In acest timp, este
posibila diminuarea sensibilitatii la acesti alergeni iar reactia corpului la acestia sa nu
mai fie la fel de severa. De asemenea, este posibila dezvoltarea unor complicatii
precum sinuzita si infectiile otice.
Rinita alergica este foarte asemanatoare cu un tip de astm cauzat de alergii (astm
alergic).
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Cauze
3. Simptome
4. Mecanism fiziopatogenetic
5. Complicatii
6. Consultul de specialitate
7. Expectativa vigilenta
8. Investigatii
9. Tratament - Generalitati
10. Tratament ambulatoriu
11. Rinita alergica si sarcina
12. Tratament initial
13. Tratament medicamentos
14. Tratament de intretinere
15. Tratament in cazul agravarii bolii
16. Prevenire
17. Tratament chirurgical
18. Alte tratamente
Cauze
Sus

Rinita alergica poate fi cauzata de cateva tipuri de alergeni, precum polenul, mucegaiul,
acarienii, praful, puful animalelor si gandacii. Reactiile alergice au loc numai in cazul
oamenilor care prezinta un "teren atopic" sensibilitate crescuta sau susceptibilitate la
alergeni. Atunci cand sunt expusi la alergenii la care sunt sensibili, oamenii care
prezinta un teren atopic dezvolta o reactie alergica sub forma unei maladii alergice, cum
ar fi rinita alergica. O persoana care prezinta teren atopic adesea dezvolta mai mult
decat o singura forma de alergie.

Inca nu se cunosc cauzele aparitiei terenului atopic si ale reactiilor alergice. Majoritatea
persoanelor care sufera de alergii au printre membrii familiei persoane care au alergii.
Aerul poluat poate fi iritant pentru nas si pentru plamani. In conditii de mucoasa nazala
iritata sau plamani iritati, riscul unei reactii alergice creste cand persoana in cauza e
expusa la alergeni.
Simptome
Sus

Simptomele imediate ale rinitei alergice cel mai des intalnite sunt: stranutul repetat,
indeosebi dimineata la trezire; stranutul poate aparea chiar si in decurs de 1- 2 minute
de la expunerea la alergeni:
- rinoreea (cand curge nasul). Rinoreea (scurgerile nazale) provocata de alergii se
prezinta de obicei sub forma unui un lichid clar si filant (limpede si care nu e vascos) dar
poate deveni vascos si inchis la culoare sau galben daca se dezvolta o infectie nazala
sau a sinusurilor. Rinoreea poate aparea la un interval de 3 minute de la expunerea la
alergen;
- secretiile nazale care se scurg pe peretii posteriori ai gatului determina senzatia de
prurit. Poate declansa o tuse cronica in timp ce pacientul incearca sa-si elibereze gatul
de secretii;
- lacrimare abundenta si prurit ocular (mancarime a ochilor);
- prurit (mancarime), otica (a urechilor), nazala si a gatului.

In cazul rinitei alergice sezoniere (SAR), mancarimile, stranutul, rinoreea,
lacrimarea si mancarimea ochilor sunt obisnuite. Aceste simptome apar de obicei in
anumite perioade ale anului.
In cazul rinitei alergice perene (PAR), congestiile nazale si picaturile postnazale
sunt simptomele cel mai des intalnite, chiar daca mai apar stranutul si
rinoreea. Aceste simptome apar in general pe durata intregului an. Se pot manifesta
toate simptomele sau numai cateva. Simptomele pot aparea in mai putin de 5 minute de
la expunerea la alergen, sau poate dura mai mult timp ca sa se dezvolte (in mod tipic de
la 3 la 6 ore).
Simptomele care se dezvolta intr-un interval mai mare de timp includ:
- un nas infundat posibil acompaniat de respiratia anevoioasa provocate de inflamatie
si congestie a nasului si sinusurilor. Acesta este simptomul cel mai des intalnita la copii
si este posibil sa fie singura acuza.
- fotosensibilitate (ochii care sunt sensibili la lumina)
- iritabilitate
- fatigabilitate (lipsa energiei)
- somn alterat
- respiratie pe gura din cauza nasului infundat
- miros alterat
- tuse cronica
- afectiuni ale sinusurilor si ale tubei lui Eustachio, senzatie de presiune in ureche sau
deficite auditive (ale auzului)
- disconfort sau durere a fetei
- cearcane ("ochi vanat" datorat alergiilor)
- actiunea de frecare frecventa a nasului, care poate provoca escoriatii (rani
superficiale) pe suprafata nasului (escoriatii alergice)
- frecarea frecventa a nasului cu palma orientata in sus poate reduce mancarimea si sa
se deschida caile nazale ("salutul"alergic). Aceasta este des intalnita la copii.

Simptomele rinitei alergice dureaza de obicei toata viata, chiar daca tipurile de
simptome si gradele gravitate pot varia. Simptomele pot deveni mai grave in anumite
momente, dar sensibilitatea la alergen se poate pierde pe masura ce se inainteaza in
varsta.
Simptomele pot fi agravate de alte substante iritante din aer, precum substantele
poluante din aer, fumul provocat de motoarele autovehiculelor, fumul de tigari si fumul
rezultat din arderea lemnului, insecticide, mirosurile puternice sau parfum.
In cazul unei alergii la polen, momentul si locul simptomelor resimtite pot varia dupa
climat si tipurile de plante care cresc in zona respectiva.
Simptomele rinitei alergice pot fi mai grave in timpul sarcinii. Trebuie ales cu mare grija
un tratament special pentru acestea deoarece anumite tratamente pot dauna femeilor si
dezvoltarii fetusului.
Alte situatii care au acelasi simptome ca rinita alergica includ infectii ale tractului
respirator superior (ICRS), defecte nazale si inflamatii (rinita) care nu sunt provocate de
alergie (rinita nonalergica).
Mecanism fiziopatogenetic
Sus

La prima expunere la alergenul din aer, sistemul imunitar recunoaste alergenul ca fiind
substanta straina. Corpul reactioneaza producand anticorpi impotriva alergenului. La
urmatoarea expunere la alergen anticorpii ataca, eliminandhistamina si alte substante
chimice care cauzeaza simptomele alergiei.
Simptomele rinitei alergice afecteaza persoane diferite in moduri diferite. Anumite
persoane sunt sever afectate de simptome, in timp ce altele au doar un disconfort
moderat. In general simptomele persista toata viata, chiar daca tipurile si gravitatea
variaza. Simptomele pot deveni si mai grave in anumite perioade si se poate pierde din
sensibilitate la alergen pe masura ce se inainteaza in varsta.
Majoritatea persoanelor dezvolta simptome intr-un interval de cateva minute din
momentul expunerii. Anumite persoane pot dezvolta simptomele de la 4 la 8 ore dupa
expunere. De obicei, simptomele dureaza mai mult de 10 zile. In ceea ce priveste
aparitia simptomelor, acestea pot varia in functie de persoana. Dezvoltarea rinitei
alergice sezoniera (SAR) incepe foarte rar inainte de varsta de 3 ani.

Rinita alergica perena (PAR) poate aparea la orice varsta. Simptomele PAR sunt
adesea diagnosticate gresit ca si infectie a tractului respirator superior cum ar
fi guturaiul.
Copiii care manifesta simptomele pana la varsta de 1 an sunt predispusi la aparitia mai
multor simptome si la dezvoltarea astmului.
Simptomele se dezvolta de obicei la varsta adolescentei.
In cazul unei alergii la polen, modul si locul aparitiei simptomelor difera in functie de
climat si de tipuri de plante care cresc in zona. Primavara sunt prezente trei tipuri de
polen.
Polenul din iarba este prezent incepand cu primavara tarzie pana la jumatatea verii.
Polenul ambroziei este prezent incepand din vara tarzie pana toamna timpurie (sau
pana la prima inghetare).
In cazul alergiei la acarienii de praf, par de animal, sau mucegaiurilor simptomele pot fi
mai grave iarna atunci cand se petrece mai mult timp in casa.

Alergia poate reveni sau inrautati daca:
- pacientul are rinita alergica sezonala si se afla in locuri unde numarul particulelor de
polen este ridicat.
- se inceteaza tratamentul cu medicamente in momentul in care simptomele sunt tinute
sub control.

Alergiile si astmul devin din ce in ce mai obisnuite in ultimii 100 de ani. Printre motivele
posibile pentru acest fapt este faptul ca locuintele sunt dotate cu incalzirea centrala si
cumodalitati eficientea folosirii energiei. Acestea ajuta la mentinerea caldurii in casa,
chiar si pe timpul iernii iar anumiti alergeni, precum acarienii de praf si gandacii se
dezvolta foarte bine la temperaturi inalte.
Complicatii
Sus

Rinita alergica poate afecta sanatatea semnificativ daca nu este tratata cu succes.
Anumite complicatii pot aparea in cazul rinitei alergice pe termen lung (cronica),
inclusiv sinuzita, urechile infundate si infectii ale urechii, si polipii nazali. Multe persoane
care au rinita alergica au de asemenea si astm. Persoanele cu sistemul imunitar slabit
sunt predispuse la infectiile respiratorii.
Persoanele care au rinita alergica cronica declara ca alergia este o cauza de scadere a
starii de bine si a calitatii vietii. Pot avea probleme cu somnul si sa se simta obositi si
iritati, chiar si depresivi. Pot avea probleme de concentrare la servici sau la scoala si sa
fie mai putin productivi. Sunt persoane care evita situatiile sociale deoarece se simt
rusinati cu ochii rosii si injectati si nasul care curge constant.
Consultul de specialitate
Sus
Se recomanda consultul medical in cazul in care este pus diagnosticul de rinita
alergica si cand:
- se simte o durere in zona sinusurilor si alte simptome ale infectiei sinusale (febra sau
secretie nazala cremoasa, galbena sau verde)
- simptomele devin mai severe si nu se stie cauza
- se administreaza medicamente pentru alergie prescrise sau neprescrise contra
alergiei care nu amelioreaza simptomele
- medicamentele adminstrate impotriva alergiei provoaca efecte secundare deranjante
precum o coordonare mai proasta si ameteala accentuata
- la instalarea febrei si durerii otice (la ureche)
- la instalarea tusei si racelii care dureaza mai mult de 1sau 2 saptamani
- in caz de prurit (mancarimi) grave al ochilor sau nasului
- atunci cand alergia intervine in viata personala
- cand nu s-a diagnosticat alergia, dar simptomele alergice sunt suparatoare pentru
pacient.

Este importanta vizita la doctor pentru evaluarea rinitei alergice chiar si atunci cand
medicamentele administrate fara prescriptie medicala amelioreaza simptomele.
Doctorul poate determina tipul de alergeni care provoaca reactiile cu scopul de a reduce
expunerea la ei.
In vederea luarii unei hotarari de a merge la medic este bine de luat in considerare
gravitatea si durata simptomelor. Orinoree usor inconfortabila care dureaza 3 zile nu
necesita consult, pe cand 3 luni de congestie nazalacare provoaca insomnii necesita o
evaluare.

Urmatorii medici pot evalua si trata rinita alergica usoara sau simptome ale
astmului:
- medicul de familie
- medicul pediatru
- medicul de interne
- asistenta.
Un medic specialist pentru alergii (alergolog) este consultat atunci cand:
- este necesara identificarea unor cauze sau iritanti pentru simptomele alergice
(precum fumatul pasiv)
- tratamentul pentru rinita alergica este nesatisfacator deoarece medicamentele nu isi
fac efectul sau exista efecte secundare nedorite
- este necesara o educatie despre cum sa se evite alergenii
- injectiile cu imunomodulatori impotriva alergiei (imunoterapia) sunt o varianta
considerata de anumiti pacienti
- performanta la munca si la scoala este diminuata din cauza simptomelor alergice si
efectelor secundare ale medicamentelor
- este afectata semnificativ calitatea vietii particulare
- se dezvolta complicatii frecvente, precum sinuzita sau infectii ale urechii (otita medie)
- exista si alte afectiuni coexistente, precum sinuzita recurenta sau astmul
- se recomanda corticosteroizi pe cale orala sau injectabili pentru a controla simptomele
alergice
- simptomele sa manifesta de mai mult de 3 luni
- medicamentele devin foarte costisitoare.
Doctorul poate recomanda un medic ORL (specialist pentru ureche, nas si gat). Acesta
poate face o analiza specializata a cailor nazale si a portiunii superioare a faringelui.
Consultul unui specialist ORL poate fi benefic daca doctorul suspecteaza polipoza
nazala sau alte afectiuni care provoaca obstructie a cailor nazale
Expectativa vigilenta
Sus

Expectativa vigilenta este o perioada in care pacientul impreuna cu doctorul observa
simptomele si situatia folosind un tratament medical adecvat. Expectativa vigilenta este
potrivita atunci cand pacientul are simptome usoare care nu necesita tratament sau
care pot fi tratate cu medicamente administrate fara prescriptie medicala.
Investigatii
Sus

Rinita alergica este diagnosticata prin istoric medical (anamneza) si examinare clinica.
In unele cazuri, pot fi facute testele cutanate precum si alte teste. Diagnosticarea
corecta a rinitei alergice este importanta deoarece exista multe maladii cu aceleasi
simptome (precum infectii ale tractului respirator superior) ca si identificarea corecta a
alergenului care poate indruma catre un tratament potrivit pentru simptome.
Doctorul va determina daca rinita alergica este perena sau sezoniera si daca sunt
semne de complicatii precum sinuzita si astmul.
Daca doctorul considera ca diagnosticul e cel de rinita alergica si nu sunt semne de
complicatii, acesta poate decide tratarea simptomelorfara efectuarea testelor de
laborator si apoi dupa o perioada de proba reevaluarea simptomelor. Deoarece rinita
alergica conduce foarte rar la complicatii, aceasta abordare este deseori o modalitate
rezonabila de diagnosticare.

Totusi, doctorul poate considera ca teste mai amanuntite sunt necesare.
Aceste lucru se intampla de obicei cand:
- pacientul impreuna cu doctorul necesita mai multe informatii despre substantele
alergice pentru a urmari anumiti pasi pentru evitarea si controlul expunerii la acestia
- simptomele nu raspund la tratament
- exista simptome grave
- pacientul este nesatisfacut cu alte tratamente incercate si se iau in considerare
injectiile cu imunomodulatori contra alergiei (imunoterapie).

In aceste situatii, doctorul poate prescrie teste pentru alergie. Acestea includ:

1. Teste cutanate
Un lichid care contine alergen este pus pe primul strat de piele si pielea este intepata.
Daca pielea reactioneaza printr-o zona inflamata si pruriginoasa (cu mancarimi si cu
relieful ridicat) inseamna de cele mai multe ori ca pacientul este alergic la alergen.
Testele cutanate sunt rapide, simple si de regula sigure, dar in ceea ce priveste
rezultatele acestea pot fi fals-pozitive, aceasta insemnand ca pacientul ar putea sa nu
fie alergic cu toate ca testele indica alergia. In cazul in care pacientul este foarte alergic
testele nu se pot utiliza.

2. Testele radioalergosorbent (RAST)
Este recoltata o proba de sange din vena si este testata pentru imunoglobulinele
E (IgE), care sunt produse ca raspuns la anumiti alergeni. RAST poate fi facut in locul
sau impreuna cu testul cutanat. RAST este mai scump, rezultatele nu sunt de obicei
disponibile decat dupa o saptamana si poate avea ca raspuns un rezultat fals-pozitiv.

3. Testul de citologie nazala (frotiul nazal)
Acesta masoara numarul de eozinofile, un tip de leucocite (globule albe) care sunt
prezente intr-un numar mare in frotiul nazal la persoanele are au alergie. Acest test
poate fi folosit sa confirme rinita alergica.

In majoritatea cazurilor nu este nevoie de teste suplimentare. Totusi, chiar daca nu sunt
folosite in mod obisnuit, unele teste fac diagnosticul diferential cu alte maladii care
prezinta simptome similare. Aceste teste includ:

1. Teste imagistice
Testele imagistice ale sinusurilor, precum radiografiile, scanarile CT si IRM nu pot
depista rinita alergica in mod direct, dar pot evalua prezenta unor afectiuni coexistente.
Radiografia sau scanarea CT ale sinusurilor pot fi folosite la identificarea infectiilor
sinusurilor, inflamatii cronice (ingrosarea conturului mucoasei sinusurilor nazale ) - de
obicei intalnita la persoanele cu astm, a defectelor structurale ale nasului sau mai
rar, cancer.

2. Rinoscopia sau endoscopia nazala
Rinoscopia este o tehnica in care medicul foloseste un instrument numit rinoscop pentru
a vedea in interiorul cavitatii nazale. Rinoscopul poate fi rigid sau flexibil. Din cauza ca
rinoscopia flexibila poate accesa mai mult din cavitatea nazala si in general nu necesita
o cantitate mare de anestezic ca si rinoscopia rigida, utilitatea ei a crescut in ultiumii ani.
Rinoscopia este folosita pentru verificarea polipilor si a altor afectiuni care pot bloca
cavitatea nazala.
Prin endoscopia nazala se poate investiga interiorul fosei nazale cu ajutorul unui tub
flexibil si luminat. Endoscopia nazala poate fi realizata de asemenea si pentru a depista
defecte structurale, polipi nazali sau infectii.

3. Testele de clearance mucociliar
Testul de clearance mucociliar este folosit pentru a verifica daca miscarea cililor este
normala la personele care au secretii nazale foarte abundente. Cilii sunt proeminente
mici la fel ca parul aflate pe invelisul fosei nazalecare executa miscari postero-
anterioare (inapoi si inainte) ca sa indeparteze particulele din nas. Anumite boli rare pot
provoca anormalitati in miscarile cililor, conducand la cresterea cantitatii secretiilor
nazale.

4. Teste de provocare la stimulare nazala
Testele de provocare la stimulare nazala implica plasarea de solutii ce contin alergeni
diferiti in nas si observarea rezultatelor. Este rar folosit in diagnosticarea rinitei alergice,
dar este folosit in cercetari realizate pentru a stabili eficienta medicamentelor asupra
simptomelor rinitei alergice.
5. Rinomanometria
Rinomanometria este o tehnica care masoara fluxul de aer din nas. Testul furnizeaza o
estimare a congestiei nazale sau obstructionare datorita polipilor nazali si aaltor cauze.
Cu toate acestea, rinomanometria necesita mult timp pentru a fi efectuata si in general
este folosita doar in cercetare.
Testele care nu sunt potrivite pentru diagnosticarea rinitei alergice includ si alte tipuri de
teste de determinare cantitativa a imunoglobulinelor si alte analize biochimice.
Tratament - Generalitati
Sus

Tratamentul pentru rinita alergica consta in evitarea alergenilor specifici care provoaca
simptomele, folosind medicamente si in cazuri grave, folosind injectiile cu
imunomodulatori contra alergiei (imunoterapie).
In general tratamentul pentru rinita alergica sezoniera (SAR) si cea de perena (PAR)
este la fel, chiar daca forme de tratament, precum antihistaminice zilnice sunt necesare
din ce in ce mai des pentru PAR.
Medicii incep cu tratamente care sunt in general eficiente pentru majoritatea
persoanelor cu putine efecte secundare sau alte riscuri (terapia de prima intentie). Daca
acestea nu sunt eficiente sunt urmate terapiile de linia a doua, care au de obicei mai
multe efecte secundare sau sunt mai costisitoare. Medicii nu s-au pus de acord inca
daca corticosteroizii nazali ar trebui sa fie considerati terapie de prima intentie sau de
linia a doua; exista medici care folosesc corticosteroizi nazali pentru tratarea rinitei
alergice numai atunci cand alte terapii nu au reusit sa amelioreze simptomele, in timp
ce altii folosesc corticosteroizii ca tratament de prima intentie.

Complicatiile rinitei alergice cronice (care dureaza de mult timp) includ sinuzita,
infundarea urechilor, infectiile otice (ale urechii) sau polipii nazali. Aparitia unei
complicatii severe reprezinta una din putinele indicatii pentru prezentarea la camera de
garda. Infectiile respiratorii apar mai frecvent la persoanele cu un sistem imunitar slabit.
Deoarece rinita alergica nu se poate vindeca si tratamentul poate fi frustrant de urmat,
unele persoane pot incerca si metode alternative de tratament a caror eficienta nu a fost
dovedita stiintific. Totusi, majoritatea acestor metode fie nu au fost studiate, fie nu le-a
fost demonstrata eficienta. Aceste tratamente pot fi scumpe sau pot prezenta pericole
pentru sanatate.
Tratamentul pentru copii care au alergie este aproape la fel ca si cel pentru adultii care
au alergie. Tratarea copiilor cu medicamente poate fi mai dificil deoarece este posibila
aparitia de efecte secundare. Anumite medicamente nu sunt tolerate de copii.
Tratament ambulatoriu
Sus

Anumite persoane incep prin a utiliza medicamente fara prescriptie medicala pentru
rinita alergica inainte de a consulta un doctor. Aceste medicamente pot fi eficiente.
Oricum, persoanele cu alte afectiuni coexistente, varstnicii, copiii, femeile insarcinate
sau cele care alapteaza si persoanele cu simptome severe ocazionale ar trebui sa
consulte un doctor inainte de a incepe un tratament.

Daca pacientul decide sa isi trateze singur simptomele rinitei alergice e bine sa se evite
administrarea de medicamente timp de mai multe zile inainte de a consulta doctorul.
Acesta poate anticipa problemele cu medicatia, sa verifice de doua ori diagnosticul si sa
furnizeze o educatie despre modul cel mai bun de a controla si a preveni simptomele.
Mai mult, doctorul poate prescrie medicamente sau recomanda un specialist pentru
alergie (alergolog) daca medicamentele fara prescriptie medicala nu sunt eficiente sau
provoaca efecte secundare.
De asemenea, se poate trata senzatia de nas infundat prin eliberarea fosei nazale cu
ajutorul unei solutii saline (apa sarata). Se pot preveni sau trata infectii usoare ale
sinusurilor acasa cu ajutorul medicamentelor fara prescriptie medicala si alte metode.
Rinita alergica si sarcina
Sus

Simptomele rinitei alergice pot fi grave in timpul sarcinii. Din cauza ca unele tratamente
pentru rinita alergica pot afecta femeia si dezvoltarea fetusului, trebuie gasit un
tratament adecvat. Multe medicamente precum sodiu cromolin si cateva antihistaminice
orale sau spray sunt considerate a fi sigure in timpul sarcinii. Oricum, este recomandat
sa se evite decongestivele orale, nazale si inhalatorii pe perioada primelor 3 luni de
sarcina. Daca pacienta ramane insarcinata in timp ce i se administreaza injectii cu
imunomodulatori pentru alergie (imunoterapie), ea poate sa le continue, dar nu este
recomandat sa se inceapa cu injectii din timpul sarcinii.
Tratament initial
Sus

Tratamentul initial al rinitei alergice include anumiti pasi cu sopul de a reduce sau
elimina expunerea la alergenii care provoaca simptomele si folosirea de medicamente
precum antihistaminicecare nu provoaca somnolenta (nesedative) sau steroizii nazali.
Tratament medicamentos
Sus

Medicamentele pot fi administrate zilnic sau pentru ameliorare, cand simptomele cresc
brusc sau devin mai grave.
Prin evitarea sau reducerea expunerii la alergeni, pacientul isi poate reduce simptomele
alergiei, sa le controleze cu ajutorul medicamentelor si sa reduca riscul dezvoltarii unor
complicatii pe termen lung ale rinitei alergice cronice, precum sinuzita.
Pentru evitarea alergenilor e bine de stiut daca tipul alergiei este rinita alergica
sezoniera (SAR) sau rinita alergica perena (PAR) sau o combinatie a celor 2.

In cazul SAR (provocat de polen de exemplu) trebuie stiut tipul depolen cecauzeaza
simptomele si astfel sa se evite expunerea la el.
In cazul in care pacientul are simptome pe parcursul intregului an datorate PAR, el
trebuie sa stie care sunt alergenii care cauzeaza simptomele si sa se evite expunerea la
acestia. Acest lucru necesita consultde specialitate pentru testarea cutanata.
Pacientul poate controla alergenii acasa folosind aer conditionat, stergerea prafului
regulat, spalarea asternuturilor patului in apa fierbinte si sa interzica accesul animalelor
de casa in anumite zone ale casei.

Alergenii din mediul exterior se pot evita prin ramanerea in casa pe perioada in care
nivelul polenului este inalt, asigurandu-se ca geamurile sunt inchise si evitarea
activitatilor de genul tunsului gazonului si gradinaritului. Daca e neaparat nevoie sa se
efectueze aceste activitati e bine sa se poarte o masca odata cu administrarea de
antihistaminice.

Antihistaminicele care nu provoaca somnolenta (nesedative) sunt in general primele
medicamente folosite la tratarea rinitei alergice (anumite antihistamine provoaca
somnolenta). Sunt, in general foarte eficiente in ameliorarea rinoreei si stranuturilor,
pruritului (mancarimile) si ochii inlacrimati. Pot fi folosite impreuna cu decongestivele
pentru ameliorarea congestiei nazale.
Un spray corticosteroid nazal poate fi folosit in locul sau impreuna cu antihistaminicele.
Aceste spray-uri pot reduce simptomele rinitei alergice si sunt recunoscutea fi cel mai
eficient tratament pentru majoritatea persoanelor. Isi fac efectul foarte repede, dar pot
trece cateva saptamani pana se simte intregul efect. In cazul unei alergii grave la polen,
aceste spray-uri sunt administrate cu 1 sau 2 saptamani inainte de a incepe sezonul
polenului si se continua pe toata perioada sezonului.
Alte medicamente care pot fi folosite includ:
- modificatori de leucotriene care amelioreaza congestia, mancarimile, stranuturile si
rinoreea;
- picaturile de ochi, care ajuta la ameliorarea ochilor rosii, cu mancarimi si care
lacrimeaza abundent
- sodiu cromolin, care poate ajuta la ameliorarea stranuturilor, rinoreei, congestiilor
nazale si iritatiilor ochiilor. Sodiu cromolin este de obicei prescris pentru copii si femei
insarcinate
- ipatromium bromide, care amelioreaza rinoreea.
Medicamentele folosite fara prescriptie medicala sunt in general primele incercate.
Medicamentele prescrise sunt folosite daca cele folosite fara prescriptie medicala nu
ajuta sau care cauzeaza efecte secundare deranjante, precumameteala sau
coordonare alterata.
Medicamentele trebuie folosite strict doar pentru ameliorarea simptomelor sau sa
amelioreze si sa trateze o cauza preexistenta a rinitei alergice. Daca medicamentele se
administreaza doar pentru ameliorarea simptomelor, se poate opri administrarea lor in
momentul in care starea clinica se imbunatateste. Oricum, daca in cazul in care se
administreaza medicamentele pentru a preveni anumite simptome si pentru a trata
cauza de baza care provoaca rinita alergica, trebuie continuat tratamentul cu
medicamente chiar daca simptomele s-au imbunatatit.
Administrarea de medicamente in cantitati insuficiente sau complianta scazuta a
pacientului in administrarea acestora poate duce la simptome recurente sau agravate.
Este de ajutor sa se explice copiilor motivul pentru care trebuie sa ia medicamente si ce
beneficii sunt asteptate, precum si efectele secundare care pot aparea.

Medicamentele pot fi folosite zilnic pentru o calmare rapida a simptomelor aparute brusc
si grave sau pot fi folosite inainte de o expunere deja stiuta. Pacientul ar trebui sa
discute cu medicul care dintre medicamente sunt potrivite si cum sa le ia.
Omalizumb (Xolair) este un medicament nou aprobat de FDA pentru utilizarea
pentru astm. Exista studii care demonstreaza ca este eficient in atenuarea simptomelor
nazale ale rinitei alergice, precum stranutul si pruritul nazal, rinoreea si senzatia de nas
infundat. Exista anumiti medici care prescriu omalizumab pentru rinita alergica (folosita
experimental). Oricum, este cunoscut faptul ca omalizumab este mai eficient decat
steroizii nazali, dar mai scump.

Multe medicamente sunt folosite pentru tratarea rinitei alergice. Sunt folosite simultan
cu sau dupa ce se incearca evitarea alergenilor care provoaca rinita. Medicamentele
fara prescriptie medicala sunt incercate primele.
Printre acestea se numara antihistamine, decongestive si picaturi pentru ochi.
Medicatii diferite trateaza simptome diferite. Se poate utiliza o combinatie de
medicamente pentru a ameliora toate simptomele. Trebuie discutat cu medicul curant
care sunt cele mai importante simptome si medicamentele eficiente.
Medicatia poate fi folosita fie pentru a ameliora rapid simptomele brusc aparute sau
agravate sau in avans pentru o expunere cunoscuta.
Alegerea medicamentelor

Urmatoarele medicamente pot fi folosite pentru tratarea rinitei alergice:
- antihistaminice impotriva stranutului, rinoreei (cand curge nasul), mancarimi si ochii
incetosati, oricum nu sunt eficiente la alinarea congestiilor nazale;
- decongestivele ajuta la desfundarea cailor nazale dar nu ajuta indeajuns impotriva
stranutului si mancarimilor;
- corticosteroizii, de obicei eficienti pentru toate simptomele (precum nasul care curge
sau congestii nazale) sunt de obicei cei mai eficienti ca tratament pentru rinita alergica;
- sodiu cromolin poate reduce stranutul, rinoreea, congestiile nazale si iritatia ochiilor.
Sodium cromolin este des prescris pentru copii si femei insarcinate;
- ipratropium bromide ajuta impotriva rinoreei;
- picaturile de ochi ajuta impotriva rosetii, mancarimii si a lacrimarii ochilor;
- modificatorii de leucotriene pot ameliora congestiile nazale, mancarimile, stranutul si
rinoreea;
- omalizumab (Xolair) este un nou medicament aprobat de FDA pentru a fi folosit pentru
astm alergic.

De retinut!

O parte din persoane incep sa foloseasca medicamente fara prescriptie medicala
pentru rinita alergica inainte de aconsulta un medic specialist. Aceste medicamente pot
fi eficiente in tratarea rinitei alergice. Totusi, persoanele cu alte conditii medicale,
varstnicii, copiii, femeile insarcinate sau cele care alapteaza sau persoane cu simptome
ocazionale mai severe ar trebui sa consulte un specialist inainte de inceperea
tratamentului.
Daca se decide tratarea dupa propriile cunostinte a simptomelor rinitei alergice este
bine sa se evite administrarea medicamentelor mai multe zile inainte de a consulta un
doctor. Specialistul ar putea anticipa problemele cu medicatia, sa verifice de doua ori
diagnosticul si sa recomande metode mai bune de control si de preventie a
simptomelor.
Atunci cand se ia in considerare un nou medicament, trebuie sa existe siguranta ca
doctorul este avertizat asupra altor medicamente administrate cu sau fara prescriptie
medicala. Unele medicamente pot fi foarte periculoase, chiar sa aiba efecte mortale
cand sunt luate impreuna cu alte medicamente.

Sunt multe tipuri de medicamente care sunt disponibile pentru tratarea rinitei alergice.
Unele au eficienta variabila pentru diferite persoane. Impreuna cu medicul curant se
poate crea o schema de tratament pe parcursul zilei. De exemplu, in timpul zilei este
important de evitat ameteala care poate fi cauzata de antihistaminice. Totusi, in
momentele de seara petrecute acasa, cand somnolenta si coordonarea scazuta nu sunt
probeleme majore, poate fi acceptatafolosirea medicamentelor antihistaminice fara
prescriptie medicala si mai putin scumpe.
De retinut ca unele efecte sedative de la medicamentele luate seara pot fi de
durata.
Tratarea copiilor cu medicamente poate fi mult mai dificila decat tratarea adultilor din
cauza efectelor secundare. Unele medicamente de altfel pot fi respinse pentru tratarea
copiilor.
Din cauza ca unele medicamente pot afecta femeile insarcinate si dezvoltarea fetusului,
trebuie avuta mai multa grija in alegerea unui tratament corespunzator in timpul sarcinii.
Multe medicamente, precum sodiu cromolin si unele spray-uri antihistamince nazale
sau unele antihistamice orale sunt considerate sigure in timpul sarcinii. De altfel, este
recomandat cadecongestivele orale, nazale si inhalatorii sa fie evitati in primele 3 luni
ale sarcinii.
Tratament de intretinere
Sus
Dacapentru evitarea alergiilor, antihistaminele si corticosteroizii nu sunt eficienti
indeajuns in atenuarea simptomelor rinitei alergice, poate fi utilizat un tratament scurt de
3 pana la 10 zile cu corticosteroizi orali. Este folosit doar pentru simptomele de scurta
durata, aparute brusc si care devin din ce in ce mai grave, deoarece corticosteroizii orali
au efecte secundare grave daca sunt administrati pe o perioada lunga de timp. Daca
simptomele persista, medicul curantpoate da o trimitere catre un medic specialist
(alergolog). Pacientul ar trebui sa continue sa ia medicamentele dupa instructiunile
medicului.

Antihistaminicele ajuta la ameliorarea simptomelor precum stranutul, rinoreea,
mancarimile si ochii inlacrimati; totusi, nu sunt foarte eficienti pentru congestiile nazale.
Decongestivele ajuta la eliberarea nasului dar nu sunt eficienti impotriva stranutului si
pruritului (mancarimilor).
Corticosteroizii sunt de obicei eficienti impotriva simptomele rinitei alergice (precum
rinoreea sau congestiile nazale) si sunt cel mai potrivit tratament pentru rinita alergica.
Sodiu cromolin poate atenua simptomele precum stranutul, rinoreea, congestiile nazale
si iritatii ale ochiilor. Sodiu Cromolin este de obicei prescris pentru copii si femei
insarcinate.
Ipratropium bromide ajuta la ameliorarea rinoreei.
Picaturile de ochi sunt potrivite pentru roseata, mancarimile, lacrimarea ochiilor.
Modificatorii de leucotriene pot ameliora congestiile nazale, mancarimile si stranutul si
rinoreea.
Tratament in cazul agravarii bolii
Sus

Daca medicamentele nu controleaza simptomele rinitei alergice sau provoaca efecte
secundare inacceptabile, injectiile cu imunomodulatori impotriva alergiei pot reduce sau
elimina sensibilitatea la alergenii care provoaca reactii alergice. Acest tratament este
numit imunoterapie.
Interventiile chirurgicale sunt necesare rareori, mai precis atunci cand un defect
structural al nasului sau sinuzita face tratamentul simptomelor dificil si ineficient sau
cand alergenii duc la blocaje ale trompei lui Eustachio care provoacainfectii ale urechii.
Prevenire
Sus

Tendinta dezvoltarii rinitei alergice poate fi o problema mostenita. Medicul nu poate
preveni alergiile transmise genetic.
Exista dovezi cum ca expuneri semnificative la alergeni, fumatul pasiv si poluarea din
aer pot irita nasul si gatul si contribuie la dezvoltarea alergiei.
Exista dovezi, de asemenea care sugereaza ca copiii care au primit alta hrana
decat laptele matern in primele 2 luni de viata au un risc mai crescut de a face un
teren atopic.
Parintii care prezinta afectiuni alergicepot lua masuri pentru reducerea sanselor de
transmitere la copii a unui teren atopic, cum ar fi alaptarea in loc de administrarea de
formule de lapte pentru cel putin 6 luni si evitarea expuneriicopiilor la fumul de tigara.
Chiar daca nu se poate preveni rinita alergica, se pot urma anumiti pasi pentru a evita
alergenii care provoaca reactiile alergice.
De evitat substantele la care membrii familiei sunt alergici, astfel pot reduce riscul
dezvoltarii alergiei sau inrautatirea ei. Este valabil in special la copii mici care pot fi
expusi la un risc major de dezvotare a alergiei mai tarziu in timpul vietii.
In cazul alergiei sezoniere se cunoaste momentul in care poate aparea riscul expunerii,
exista cateva medicamente care pot reduce simptomele daca sunt luate inainte de
expunere.

Injectiile contra alergiei (imunoterapie) poate reduce sau elimina sensibilitatea la
alergenii care provoaca reactii alergice.
De evitat sau de controlat alergenii acasa sau in afara prin:
- controlul prafului si al acarienilor de praf
- controlul parului de animal sau alti alergeni de animale de casa
- controlul mucegaiului.

Managementul simptomelor
Daca evitarea alergenilor nu amelioreaza simptomatologia sau nu e posibila, se poate
incerca administrarea medicamentelor fara prescriptie medicala cum ar fi clorfeniramina
(Chlor-Trimeton, de exemplu), difeniramina (Benadryl, de exemplu) sau medicamente
mai noi de a doua generatie cum ar fi antihistaminicele nesedative ca loratadina
(Claritin), care sunt si ele disponibile fara prescriptie medicala. De asemenea, se poate
folosi o solutie salina (apa cu sare) pentru a elibera caile nazale. Se pot preveni sau
trata infectiile usoare ale sinusurilor folosind medicamente fara prescriptie medicala sau
alte metode, cum ar fi umezirea aerului din incaperi.
Este importanta monitorizarea starii clinice. Trebuie inregistrata evolutia simptomelor si
felul in care afecteaza viata pacientului, cum ar fi daca impiedica somnul, scad
capacitatea de concentrare sau dau o stare de somnolenta.Trebuie urmarita si
expunerea la alergeni si timpul de la expunere pana la dezvoltarea
simptomelor. Aceste informatii vor ajuta medicul curant sa previna si sa trateze
afectiunea. Se poate crea un jurnal al simptomelor.

Daca evitarea alergenilor si administrarea medicamentelor fara prescriptie medicala nu
amelioreaza simptomatologia sau au efecte secundare suparatoare, pacientul trebuie
sa discute cu medicul alte alternative de tratament, cum ar fi injectiile cu
imunomodulatori. Uneori o combinatie de mai multe medicamente poate fi de folos.
Tratament chirurgical
Sus

Nu exista nici o operatie care sa previna sau sa vindece rinita alergica. Operatia este
necesara pentru anumite persoane ca sa trateze complicatii ale rinitei alergice sau sa
corecteze anumite probleme care pot impiedica eficienta tratamentului in aceste
conditii.
Operatia poate fi folosita doar atunci cand alte terapii nu au reusit sa imbunatateasca
simptomele. Inainte de a lua in calcul operatia, este nevoie de radiografii sau
alte metode imagistice de investigare a sinusurilor. Simptomele care sunt provocate de
rinita alergica care nu seimbunatatesc cu terapiile de rutina sunt cateodata cauzate de
infectii si alte maladii ale sinusurilor. Aceste situatii trebuie sa fie eliminate inainte de a
lua in considerare operatia.

Endoscopia nazala poate fi realizata pentru a:
- corecta o deviatie nazala de sept
- scoate polipii nazali necancerosi (benigni). Operatia pentru indepartarea polipilor
nazali, daca exista, poate eficientiza tratamentul medicamentos. Rinita alergica poate
duce de asemenea la infectii cronice de ureche, in special la copii. Pentru acesti copii
este necesara operatie pentru extragerea lichidului din urechea medie (timpanotomie
sau miringotomie) sau sa se introduca tuburi care sa ajute la scurgerea lichidului din
ureche (timpanostomie).

Alte tratamente
Sus

Rinita alergica poate fi tratata cu injectii contra alergiei (imunoterapie) in cazul in care
medicamentele nu pot controla simptomele sau cauzeaza efecte secundare sau care nu
sunt tolerate de pacient. Injectiile cu imunomodulatori pot reduce sau elimina
sensibilitatea la alergen care este cauza rinitei alergice.

Injectiile contra alergiei pot fi potrivite atunci cand:
- simptomele alergice sunt destul de grave incat beneficiile injectiilor sunt mai mari
decat pretul scump al acestora si timpul petrecut cu injectiile saptamanal pentru o
perioada indelungata
- exista alergii doar la unele substante care sunt dificil de evitat
- masurile de evitare si medicamentele nu sunt suficiente pentru a controla simptomele
- efectele secundare ale medicamentelor reprezinta o problema
- se doreste un tratament pentru cauza de baza a alergiei nu doar pentru tratarea
simptomelor
- exista alte conditii care acompaniaza rinita alergica, precum astmul
- injectiile cu imunomodulatori sunt mai eficiente daca exista alergie la polen, parul de
animal sau acarienii de praf. Cu toate acestea, imunoterapia poate dura de la 3 la 5 ani
si exista riscul de reactii grave ale intregului organism (socul anafilactic).
De retinut!
Chiar daca sunt scumpe, injectiile cu imunomodulatori ar putea sa nu coste mai mult
decat costul medicamentelor adunat cu vizitele la camera de urgenta si consulturile
medicale si zile lipsite de la scoala sau serviciu din fiecare an. Oricum, se recomanda
rabdare si angajament pentru rezultate eficiente. Este nevoie de injectii regulate timp de
3-5 ani si ar putea sa treaca 1 an sau mai mult pentru ca simptomele sa se
imbunatateasca. Daca programul tratamentului este dificil de urmat, se pot lua in
considerare si alte optiuni.

Injectiile cu imunomodulatori sunt folosite in principal pentru tratarea alergiilor cauzate
de catre alergen sau grupuri din aceeasi categorie precum polenul de iarba. In cazul
alergiei la mai multe tipuri de alergen sunt necesare injectii pentru fiecare tip de alergie
pentru eliminarea tuturor simptomelor. Oricum, este posibil sa se realizeze un tratament
pentru mai multe tipuri de alergie intr-o singura injectie.
Din cauza ca rinita alergica dureaza toata viata si poate fi frustrant de tratat, anumite
persoane ar putea sa caute alte modalitati sa controleze simptomele. Cateva
tratamente alternative sau complementare au fost incercate pentru combaterea
alergiilor, dar majoritatea fie nu au fost studiate, fie nu au fost aprobate.
Aceste metode de tratament neaprobate pentru alergii pot fi scumpe si necesita
pierderea unui timp considerabil. Cateva metode pot fi chiar periculoase, precum
terapia cu urina autogena care elimina proteina din urina care este apoi injectata in
suprafata pielii - acest tratament poate dauna rinichilor.




Rinita cronica
Este vorba de o inflamatie recidivanta sau mai mult ori mai putin permanenta a foselor
nazale. Originea sa poate fi alergica sau nu.
- Rinita cronica nealergica nu are o cauza bine definita. Ea este favorizata de diversi
factori: fragilizarea mucoasei prin rinite acute cu repetitie, tabagism, expunere la
poluare aeriana, abuz de medicamente locale vasoconstrictoare.
Printre diferitele varietati, se deosebesc rinitele atrofice, inca frecvente in tarile in curs
de dezvoltare si in particular in Africa de Nord: unele sunt consecutive unei alte boli
(sifilis, tuberculoza, sindromul lui Gougerot-Sjogren), altele nu, ca ozena (rinita atrofica
primitiva) caracterizata prin aparitia unor cruste si perceptia de catre bolnava a unui
miros fetid.
Tratamentul rinitelor cronice nealergice este dificil. El cuprinde luarea de medicamente
locale, alese cu grija in functie de varietatea rinitei. In anumite cazuri,
vasoconstrictoarele sunt contraindicate, aplicatii de substante pe mucoasa de catre
medicul specialist si cure termale.

- Rinita cronica alergica se manifesta prin scurgere nazala, printr-o obstructie nazala
si ropote de stranuturi care survin in crize.
Se deosebesc rinitele sezoniere - Intre care o varietate o constituie coriza spasmodica
sau febra fanului, care se produc in fiecare an la aceeasi data si sunt cauzate de
polenuri, rinitele peranuale (influenta anotimpului fiind nula sau putin marcata),
provocate de acarieni si de praful de casa sau de fanere (peri, pene etc.) ale animalelor
domestice.


Ozena sau rinita atrofica

Generalitati
Sus
Ozena este termenul medical care descrie o forma particulara de rinita, anume atrofica,
ce se dezvolta ca urmare a unor infectii persistente complicate printr-o importanta
inflamatie locala a mucoasei nazale. Afectiunea este caracterizata printr-o atrofie si
emaciere a piramidei nazale si a mucoasei ce tapeteaza interiorul narinelor, inclusiv a
terminatiilor nervoase de la acest nivel.

Aceasta forma de rinita este una complexa, iar tratamentul ei poate fi relativ complicat.
Ozena apare mai frecvent la adultii tineri si varstnici, insa poate fi diagnosticata la
indivizi de toate varstele, daca exista factori favorizanti.
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Cauze
3. Factori de risc
4. Simptomatologie
5. Investigatii paraclinice
6. Tratament
Cauze
Sus
In functie de cauzele de aparitie ale acestui tip de rinita, specialistii au clasificat ozena
in primara si secundara.

Ozena primara poate fi cauzata de:
- Mostenire genetica;
- Dezechilibre endocrine: fapt sugerat prin debutul frecvent la pubertate si aparitia la
femei;
- Deficite nutritonale: in special avitaminoza A, D si carenta in fier;
- Infectii prelungite cu Klebsiella ozaenae, Diphteroides, E.coli;
- Activarea anormala a sistemului imun care incepe sa atace distructiv piramida nazala
si mucoasa nazala (cauze autoimune).

Ozena secundara se manifesta ca urmare a unor infectii sistemice care pot determina
aparitia unor distructii locale sau a unor modificari atrofice. Cele mai frecvente astfel de
infectii sunt: sifilis, lepra, rinoscleromul. Rinita atrofica poate sa apara si ca urmare
a sinuzitei purulente cronice, sau a radioterapiei extremitatii cefalice.
Factori de risc
Sus
Principalii factori de risc pentru aparitia acestei boli sunt:
- Latimea neobisnuit de mare a narilor;
- Diverse deficite vitaminice;
- Traumatisme locale
- Tulburari hormonale
- Operatii pe sept (septoplastii).
Simptomatologie
Sus
Principalele simptome pe care le acuza pacientii cu rinita atrofica pot fi:
- Usturimi la nivelul nasului;
- Dureri de cap;
- Obstructie nazala;
- Miros neplacut ce iese din nas, ca urmare a formarii si dezlipirii crustelor intranazale
(este un simptom destul de sugestiv pentru ozena);
- Anosmie (pierderea simtului mirosului);
- Epistaxisuri frecvente.
Investigatii paraclinice
Sus
Diagnosticul de rinita atrofica este stabilit clinic in multe situatii, in urma anamnezei si
examenului fizic al cavitatii nazale. Anamneza va lamuri debutul simptomatologiei,
intensitatea simptomelor si poate corela aparitia acestora cu eventuali factori de risc
(dezechilibre hormonale, deficite vitaminice). In astfel de situatii si antecedentele
personale (de alte infectii respiratorii ale cailor aeriene, de sinuzite infectioase, sau de
alte forme de rinite) pot fi de foarte mare ajutor, precum si antecedentele heredo-
colaterale (rudele apropiate), rinita atrofica fiind o boala ce se poate transmite din
generatie in generatie.

In vederea vizualizarii optime a interiorului cavitatii si pentru observarea mucoasei pe
arii cat mai mari, se pot realizarinoscopii. Daca medicul considera necesar, mucoasa
poate fi biopsiata si fragmentul analizat microscpic in vederea stabilirii cu precizie a
diagnosticului. Se poate observa astfel ca celulele normale sunt inlocuite de celulele
metaplaziate, similare mai degraba celulelor epiteliale de la suprafata pielii.
Tratament
Sus
Tratamentul ozenei variaza semnificativ de la caz la caz, in functie de etiologie (daca
este vorba de afectiune primara sau secundara). Tratamentul este complex si poate
include: spalaturi nazale cu solutie salina, administrare devitamine esentiale, aplicarea
de solutie de glicerina cu 25% glucoza sau terapie hormonala.

Tratamentul antibiotic poate fi si el administrat, cel mai adesea recomandandu-
se streptomicina (sistemica). Daca situatia o impune specialistii pot opta chiar si pentru
tratament chirurgical, ce poate ingusta narinele, sau poate corecta anumite defecte ale
septului internazal.


Ce este polipoza nazala?
Reprezinta o degenerare edematoasa a mucoasei nazale ca urmare a unor fenomene
alergice. Polipii produc obstructia foselor nazale avand ca rezultat imposibilitatea
respiratiei nazale, scaderea mirosului, voce nazonata, cefalee. Uneori se poate
suprainfecta, ducand la aparitia unei secretii nazale purulente.
Polipoza nazala mai poate sa apara ca fenomen de insotire intr-o serie de alte boli:
infectiile rinosinusale, tumorile cu localizare rinosinusala si unele boli sistemice:
mucoviscidoza, sindromul Widal, etc.
Cum se manifesta polipoza nazala?
- in polipoza de cauza alergica: obstructia nazala este bilaterala cu prezenta in
fosele nazale a unor formatiuni chistice translucide, cu aspect de ciorchine de
strugure
- in polipoza de cauza infectioasa: obstructia nazala este deobicei unilaterala,
insotita de rinoree mucopurulenta unilaterala.
- la copii poate sa apare o forma severa de polipoza alergica: polipoza nazala
deformanta care duce la largirea piramidei nazale in lateral si pe inaltime deoarece
oasele fetei sint inca in perioada de crestere.
Care este tratamentul polipozei nazale?
Consta in indepartarea polipilor pe cale endonazala pentru refacerea culoarului aeric
nazal. De cele mai multe ori insa, polipii reapar daca nu se asociaza un tratament
eficient al cauzei (alergie, infectii, sinuzite, etc):
- Pentru polipoza alergica: se practica polipectomia nazala, urmata de tratamentul
alergiei. Efectuarea unei tomografii computerizate simple poate arata extensia polipozei
in sinusurile maxilare si etmoidale, fapt care impune tratamentul chirurgical simultan sau
succesiv al acestora. Forma cea mai extinsa a bolii este pansinuzita polipoasa
bilaterala, care necesita o interventie chirurgicala radicala cu deschiderea tuturor
sinusurilor fetei.
- Pentru polipoza de cauza infectioasa se trateaza intai infectia rinosinusala ce a cauzat
aparitia polipilor si apoi se realizeaza polipectomia.
- Pentru polipoza nazala deformanta a copilului tratamentul este cel adresat alergiei,
urmat de polipectomie, dar polipii recidiveaza frecvent.




Sinuzita (Infectia sinusurilor)

Generalitati
Sus
Vezi galerie foto
Infectia sinusala sau sinuzita, consta dintr-o reactie inflamatorie a sinusurilor si
meaturilor nazale (orificii la nivelul vestibulului nazal ce comunica cu sinusurile). Infectia
sinusurilor poate determina cefalee (durere de cap) sau presiune la nivelul ochilor,
nasului, regiunea obrajilor sau la nivelul unei parti a regiunii cefalice. De asemenea,
pacientii cu sinuzita pot prezenta tuse, febra,respiratie urat mirositoare si congestie
nazala cu secretii nazale dense si abundente. Sinuzita poate fi acuta (debut brusc) sau
cronica (tipul cel mai comun, cu debut insidios).
Sinuzita acuta dureaza in general 8 saptamani sau apare de cel mult 3 ori pe an, fiecare
episod durand maxim 10 zile. Tratamentele sunt in general eficiente impotriva sinuzitei
acute. Tratamentul este considerat eficient in cazul in care contracareaza afectarea
mucoasei de la nivelul sinusurilor si a structurilor osoase de la acest nivel.
Sinuzita cronica dureaza mai mult de 8 saptamani sau apare de cel putin 4 ori pe an cu
simptome ce dureaza mai mult de 20 zile.
Anatomia
Sinusurile (denumite si sinusurile paranazale) sunt 4 cavitati pline cu aer la nivelul
craniului uman. Ele sunt conectate cu spatiul dintre nari si meaturile nazale. Cavitatile
sinusale izoleaza craniul, ii reduc greutatea si asigura rezonanta in momentul vorbirii.
Sinusurile contin mecanisme de aparare impotriva florei patogene (virusuri si bacterii
considerate straine organismului). In cazul aparitiei unui dezechilibru ce afecteaza
mecanismele normale de aparare de la nivelul sinusurilor, poate permite intrarea
bacteriilor care exista in mod normal la acest nivel, in interiorul sinusurilor. Odata
patrunse la acest nivel, ele pot agresa celulele inconjuratoare si produc infectie
sinusala. Sinusurile sunt acoperite de un strat de mucus si de celule ce prezinta pe
suprafata lor mici prelungiri numite cili. Acestea intervin in captarea si indepartarea
bacteriilor si a poluantilor externi. Complexul osteomeatal (COM) conecteaza meaturile
nazale cu sinusurile paranazale.
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Etiologie
3. Simptome
4. Consult de specialitate
5. Diagnostic
6. Tratament
7. Profilaxie
8. Prognostic
Etiologie
Sus
Sinuzita acuta apare frecvent secundar unei infectii virale de cai respiratorii superioare,
insa alergenii (substante ce determina aparitia reactiilor alergice la persoane atopice)
sau substantele poluante, pot, de asemenea, declansa inflamatia cavitatilor sinusale.
O infectie virala determina afectarea celulelor de la acel nivel. Acest lucru determina
aparitia unei reactii inflamatorii cu cresterea cantitatii si densitatii secretiilor locale,
determinand obstructia meaturilor nazale. Aceste meaturi au conexiune cu sinusurile.
Obstructia la acest nivel determina afectarea proceselor ce indeparteaza bacteriile
prezente in mod normal la nivelul meaturilor. Bacteriile incep sa se inmulteasca si
invadeaza mucoasa ce tapeteaza cavitatea sinusala, determinand aparitia simptomelor
de sinuzita. Alergenii si substantele poluante produc un efect similar.
Bacteriile implicate in aparitia sinuzitei acute sunt Streptococcus pneumoniae,
Haemophilus influenzae si Moraxella catarrhalis. Acestea impreuna cu Staphylococcus
aureus si germenii anaerobi sunt implicate in aparitia sinuzitei cronice.
Fungii au devenit in ultimii ani una dintre cauzele frecvente de sinuzita cronica, in
special la persoanele cu afectiuni ce determina scaderea sistemului imunitar ca de
exemplu SIDA, leucemia sau diabetul zaharat.
Simptome
Sus
Semnele si simptomele infectiei cavitatilor sinusale depind de tipul sinusurilor afectate si
de forma sinuzitei: acuta sau cronica.
Sinuzita acuta
Sinuzita etmoidala (in spatele ochilor)
- congestie nazala cu eliminarea secretiilor prin partea posterioara a cavitatii nazale (la
nivelul faringelui)
- presiune sau durere la nivelul unghiului intern al ochiului sau la nivelul regiunii nazale
superioara
- cefalee la nivelul regiunii temporale sau in jurul ochilor
- simptomele de durere sau presiune se agraveaza la tuse, stranut, in pozitia culcat,
fiind ameliorate de pozitia cu capul ridicat.
Sinuzita maxilara (la nivelul oaselor obrajilor)
- durere la nivelul oaselor obrajilor, in jurul sau infraorbital sau la nivelul dentitiei
superioare
- durere sau presiune uni sau bilaterala
- tumefactie, roseata sau senzatie de tensiune la nivelul regiunii geniene (a obrajilor)
- simptomele de durere sau presiune sunt agravate in pozitie cu capul ridicat si sunt
ameliorate la inclinarea capului
- hipersecretie nazala sau secretie nazala posterioara
- febra.
Sinuzita frontala (la nivelul regiunii frontale uni sau bilaterala)
- cefalee severa la nivelul regiunii frontale
- febra
- durere agravata de inclinarea capului si ameliorata in pozitia cu capul ridicat
- hipersecretie nazala sau secretie nazala posterioara.
Sinuzita sfenoidala (la nivelul regiunii posterioare oculare)
- cefalee profunda cu durere la nivelul regiunii superioare si posterioare cefalice, de-a
lungul regiunii frontale si la nivelul regiunii posterioare oculare
- febra
- durerea se agraveaza in pozitia culcat sau prin aplecarea in fata
- diplopie (vedere dubla) sau dificultati de vedere in cazul in care apare presiune asupra
substantei cerebrale
- hipersecretie nazala sau secretie nazala posterioara.
Sinuzita cronica
Sinuzita etmoidala
- hipersecretie nazala cronica, obstructie nazala si usor disconfort de-a lungul puntii
nazale
- durere agravata in cursul zilei sau la purtarea ochelarilor
- durere cronica si respiratie urat mirositoare
- de obicei apar recaderi la nivelul altor sinusuri.
Sinuzita maxilara
- disconfort sau presiune la nivelul regiunii posterioare oculare
- durere cronica la nivelul dentitiei
- durerea se agraveaza la frig, expunerea la alergeni sau infectii intercurente
- disconfortul creste in intensitate de-a lungul zilei, cu agravarea/aparitia tusei de-a
lungul noptii.

Sinuzita frontala
- cefalee persistenta usoara la nivelul regiunii frontale
- istoric de traumatism sau afectare a regiunii sinusale.
Sinuzita sfenoidala
- cefalee difuza usoara.
Consult de specialitate
Sus
Se recomanda consult de specialitate in cazul in care apare durere sau presiune in
partea superioara cefalica, insotita de congestie nazala sau hipersecretie, secretie
nazala posterioara sau respiratie urat mirositoare persistenta, nefiind legata de afectiuni
dentare.
Febra poate fi considerat simptom de infectie sinusala sau de alta infectie intercurenta.
Pacientii ce prezinta numai congestie nazala usoara si febra moderata au de obicei
infectie virala (raceala banala) si nu necesita tratament cu antibiotic sau alta medicatie
speciala. Cefalea (durere de cap) sau durerea faciala este alta simptomatologie
frecvent intalnita in infectia sinusala.
Sinuzita - forma obisnuita, poate fi tratata eficient de orice medic. In cazul in care nu
este diagnosticata si tratata la timp, pot aparea complicatii, cu consecinte severe,
putand fi fatala.
Urmatoarele complicatii sunt urgente medicale si necesita tratament prompt intr-o
unitate de primiri urgente:
- febra, cefalee si tumefierea tesuturilor moi din regiunea frontala pot indica infectia
osului frontal, denumita si tumora Pott sau osteomielita; de obicei, aceasta complicatie
este intalnita numai la copii
- infectia orbitei poate fi secundara sinuzitei etmoidale: pleoapa se poate tumefia, cu
aparitia ptozei (caderea) pleoapei superioare; febra si starea generala alterata sunt
adesea prezente; sechelele ce pot aparea sunt pierderea mobilitatii ochiului, cu orbire
secundara
- sinuzita etmoidala sau frontala poate determina aparitia unui cheag sanguin la nivelul
regiunii din vecinatatea sinusurilor; simptomele sunt similare cu cele intalnite in infectia
orbitala, la care se mai pot asocia pupila dilatata sau fixa; de obicei aceasta este
bilaterala
- in cazul extinderii infectiei la nivel cerebral, pot aparea modificari de personalitate,
cefalee atroce, modificari ale starii de constienta, dificultati de vedere sau crize
convulsive. Ulterior poate apare coma si existus (moarte).
Diagnostic
Sus
Diagnosticul sinuzitei se bazeaza pe o evaluare amanuntita a istoricului bolii si pe
examenul fizic. Este foarte importanta diferentierea intre o simpla infectie de cai
respiratorii superioare si infectia sinusala.
Infectia sinusala este de obicei de cauza bacteriana si necesita terapie antibiotica.
Exista si situatii cand agentul etiologic al sinuzitei este un virus (terapia antibiotica fiind
in acest caz inutila). Infectiile de cai respiratorii superioare si raceala sunt de cauza
virala. Diagnosticarea adecvata a acestor entitati este foarte importanta pentru
orientarea tipului de tratament. Supratratarea infectiilor virale poate fi un lucru periculos.
Tomografia computerizata
In majoritatea cazurilor, diagnosticul sinuzitei acute nu necesita investigatii complexe. In
cazurile nesigure, se poate efectua scanare tomografica, ce evidentiaza cu exactitate
arhitectura sinusurilor paranazale, meaturilor nazale si a structurilor invecinate.
Diagnosticul de infectie sinusala este pozitiv in cazul in care scanarea tomografica
evidentiaza una din urmatoarele:
- nivel de lichid in unul sau mai multe sinusuri
- opacifierea totala a unuia sau mai multor sinusuri
- ingrosarea conturului normal al sinusurilor.
Ingrosarea conturului sinusal poate aparea si la persoane care nu acuza simptome de
sinuzita. In concluzie, pentru stabilirea diagnosticului de sinuzita, este necesara
corelarea rezultatelor scanarii tomografice cu examenul fizic si simtomatologia
pacientului.
Radiografia
Diagnosticul sinuzitei acute era stabilit in trecut prin efectuarea unei radiografii sinusale,
intrucat simptomele sinuzitei acute sunt similare cu cele ale unei infectii de cai
respiratorii superioare. De fapt, infectia virala predispune la aparitia sinuzitei. Cu toate
acestea, radiografiile sinusale nu sunt specifice si depind in mare parte de o buna
tehnica de executare. Potrivit unui studiu, in 55% din cazuri, sinuzita nu este vizibila pe
radiografia sinusala. Diagnosticul de sinuzita poate fi probabil in cazul in care
simptomatologia persista peste 7-10 zile.
Ultrasonografia
Ecografia este alta dintre metodele de diagnostic non-invaziv. Aceasta metoda este
rapida, sigura si mai putin costisitoare comparativ cu scanarea tomografica. Cu toate
acestea, ultrasonografia nu ofera aceeasi acuratete ca in cazul tomografiei.
Ultrasonografia nu a fost acceptata in totalitate pentru diagnosticul infectiei sinusale, de
catre asociatiile medicale, mai ales in randul medicilor specialisti otorinolaringologi
(O.R.L). Scanarea tomografica ofera o imagine mult detaliata a structurilor anatomice,
putand fi de ajutor pentru planificarea unei posibile interventii chirurgicale.
Consult ORL
In cazul in care simptomele persista, in ciuda unei terapii adecvante, se recomanda
consultul medicului specialist (O.R.L-ist).
Medicii specialisti O.R.L pot vizualiza direct meaturile nazale si orificiile de la nivelul
sinusurilor, cu ajutorul unui instrument numit nasofaringoscop. Acesta este un tub
flexibil, din fibra optica, care se insera prin orificiul nazal, permitand medicului specialist
vizualizarea meaturilor nazale si observarea daca orificiile sinusale sunt libere si daca
dreneaza adecvat. De asemenea pot fi diagnosticate diverse cauze ale respiratiei
dificile ca: deviatia de sept, polipii nazali, vegetatii adenoide sau
procese amigdaliene marite.
Medicul O.R.L.-ist poate drena sinusurile afectate pentru a efectua examen
bacteriologic de la nivel sinusal. Aceasta procedura este mult mai invaziva decat cele
mentionate mai sus. In timpul ei, medicul va introduce un ac in sinus de-a lungul pielii si
osului, incercand sa extraga lichid, ce urmeaza a fi trimis la laborator pentru examen
bacteriologic. Se poate diagnostica orice tip de bacterie, de obicei in mai putin de 2 zile.
Urmeaza administrarea de antibiotice adecvate in functie de
rezultatul antibiogramei. Cu toate acestea, procedura aceasta se foloseste foarte rar,
intrucat este foarte invaziva; scanarea tomografica ofera rezultate foarte detaliate, iar
antibioticele standard folosite in infectia sinusala sunt de obicei eficiente, chiar daca nu
se cunoaste tipul exact de microorganism.
Tratament
Sus
Scopul principal al tratamentului sinuzitei il constituie diminuarea tumefactiei sau
inflamatiei de la nivelul meaturilor nazale si sinusurilor, eliminarea infectiei, promovarea
drenajului sinusal si mentinerea sinusurilor libere.
Tratament ambulator
Tratamentul ambulator ajuta la deschiderea sinusurilor si ameliorarea senzatiei de
uscaciune.
Promovarea drenajului sinusal presupune:
- consumul de apa si lichide hidratante; ceaiul cald este frecvent recomandat
- bai de abur efectuate de 2-4 ori pe zi prin aplecarea si inhalarea deasupra unui
castron cu apa fiarta (a nu se efectua in timp ce apa fierbe pe aragaz), pentru pastrarea
aburului se poate folosi un prosop. Aceasta procedura ar trebui efectuata cel putin 10
minute. De asemenea, se mai recomanda dusuri fierbinti, cu aburi. Preparatele
mentolate pot fi adaugate in apa de inhalatie pentru a ajuta la deschiderea sinusurilor
obstruate.
Metode utile in drenarea mucusului: utilizarea expectorantelor - substante care
faciliteaza eliminarea mucusului de la nivel pulmonar si de la nivelul cailor respiratorii.
Acestea ajuta la subtierea secretiilor mucoase, facilitand drenajul sinusal. Cea mai
comuna substanta folosita este oximetazolina. Pentru reducerea simptomelor si a
necesarului de medicamente, se mai pot folosi asociatii de siropuri pentru tuse sau
tablete antitusive, decongestionante nazale si expectorante. Pentru a utiliza
medicamentul adecvat, se recomanda citirea cu atentie a prospectului sau adresarea
farmacistului.
Diminuarea durerii: medicamentele antialgice ca ibuprofen, aspirina sau acetaminofen
pot reduce durerea si inflamatia. Aceste medicamente ajuta la eliberarea cailor
respiratorii prin indepartarea edemului local.
Tratament medicamentos
Reducerea congestiei
Celulele sanguine si cele care tapeteaza cavitatile sinusale pot lupta in mod normal
impotriva microorganismelor. Cu toate acestea, cand numarul bacteriilor sau virusurilor
este foarte mare, asociat cu scaderea sistemului imunitar si cu o reactie exagerata la
anumiti alergeni, toate acestea vor determina aparitia unei reactii inflamatorii. O infectie
sinusala usoara poate fi usor tratata cu un tratament adecvat. Deoarece agentii externi
pot declansa o gama variata de reactii, exista numeroase tratamente eficiente impotriva
inflamatiei.
Decongestionantele nazale ajuta la reducerea obstructiei cailor aeriene si sunt
importante in prima faza a tratamentului pentru ameliorarea simptomelor.
Spray-urile nazale (decongestionante) actioneaza cel mai rapid, efectul aparand in
circa 1-3 minute. Este contraindicata folosirea acestor produse mai mult de 3 zile,
intrucat devin ineficiente si vor fi necesare aplicatii din ce in ce mai frecvente, pentru a
obtine acelasi efect. Acest fenomen de rebound poate fi evitat aplicand alternativ in cele
doua nari si evitand folosirea frecventa a medicamentului. Foarte multi pacienti, pentru
a respira mai usor, folosesc in exces aceste preparate, devenind dependenti.
Indepartarea dependentei este un proces dificil, cuprinzand administrarea de spray-uri
nazale cu antiinflamatorii steroidiene, decongestionante orale, substante saline sau o
combinatie a acestora.
Decongestionantele orale (tablete sau in forma lichida) contin ca substanta activa
pseudo-efedrina, fenilefrina, fenilpropanolamina (ATENTIE: fenilpropanolamina a fost
recent retrasa de pe piata farmaceutica. Nu folositi produse ce contin aceasta
substanta). In farmacii exista o gama variata de medicamente decongestionante orale.
Toate insa prezinta rezultate similare, de aceea pretul este singurul criteriu de alegere a
lor. Medicamentele de referinta sunt mai scumpe, dar elibereaza substanta activa mai
lent, de aceea pot si administrate mai rar. Medicamentele generice sunt mai accesibile
ca pret si se administreaza la 4-6 ore sau de cate ori este nevoie. Ele actioneaza mult
mai lent decat spray-urile nazale. De obicei, decongestionantele orale incep sa
actioneze dupa 15-30 minute de la administrare. La fel ca si in cazul preparatelor
nazale, decongestionantele orale pot deveni ineficiente in cazul utilizarii
indelungate.Fenomenul de rebound este mai putin sever decat in cazul preparatelor cu
administrare nazala.
Contraindicatii si efecte adverse: ambele-decongestionantele orale si nazale-prezinta
o serie de reactii adverse, incluzand stimulare generala cu cresterea frecventei
cardiace, a tensiunii arteriale, insomnie, nervozitate, anxietate,tremor, uscaciunea gurii,
vedere incetosata si cefalee. De asemenea produc dificultati de urinare. De aceea,
persoanele cu istoric de boala cardiaca, hipertensiune arteriala, anxietate, dificultati la
urinare, ar trebui sa consulte medicul inainte de inceperea administrarii acestora. De
asemenea, combinarea decongestionantelor orale cu alte medicamente din aceeasi
clasa sau cu medicamentele de fond ale pacientului, pot determina aparitia unor
complicatii periculoase.
Combaterea infectiei
Principiul de baza il constituie eliminarea infectiei bacteriene de la nivelul sinusurilor cu
ajutorul tratamentului antibiotic. Acest lucru ajuta la prevenirea complicatiilor, reducerea
simptomelor si scaderea riscului de aparitie a sinuzitei cronice.
In sinuzita acuta, forma necomplicata, se administreaza penicilina sintetica: cel mai
frecvent amoxicilina. Acest antibiotic este eficient impotriva microorganismelor
obisnuite, fiind de asemenea accesibil ca pret. Principalele reactii adverse includ
aparitia reactiilor alergice (edem faringian, urticarie) si disconfort gastric. In cazul
persoanelor alergice la penicilina, se poate administra un antibiotic pe baza de sulf:
trimetoprim/sulfametoxazol sau TMP/SMX. Este contraindicata administrarea lor
pacientilor alergici la sulf.
Pacientii care prezinta forme mai severe de sinuzita acuta, cei cu insuficient tratati sau
cei cu forme cronice de sinuzita, pot deveni rezistenti la amoxicilina sau TMP/SMX. In
cazul lor se pot administra peniciline sintetice de generatie noua, precum Augmentin,
Cefuroxim sau Loracarbef, care sunt active pe majoritatea microorganismelor rezistente
ce pot cauza sinuzita.
Folosirea in exces a acestor antibiotice, poate determina aparitia de microorganisme
rezistente la cele mai potente antibiotice existente pe piata. De aceea, in prima faza, se
recomada administrarea de antibiotice simple, ca amoxicilina, pe o perioada de 14-21
zile (a se respecta perioada, chiar daca simptomatologia a disparut/s-a ameliorat).
Principiul de baza consta in administrarea antibioticului pana la disparitia
simptomatologiei, continuand apoi administrarea pentru inca 7 zile.
Pacientii a caror simptomatologie de infectie sinusala nu dispare, in ciuda terapiei
antibiotice, vor consulta medicul specialist O.R.L.
Promovarea drenajului
In cazul in care factorul declansator al episodului de sinuzita este un alergen din mediu
inconjurator, se recomanda administrarea de antihistaminice, care reduc edemul de la
nivelul membranelor mucoase. Alergenii stimuleaza leucocitele de la nivelul tesuturilor
si vaselor de sange, determinand eliberarea de histamina la nivelul circulatiei. Aceasta
determina extravazarea de lichid de la nivelul vaselor sanguine la nivelul tesuturilor
meaturilor nazale, cu aparitia simptomelor de congestie nazala.
Antihistaminele de generatie veche nu mai sunt recomandate deoarece determina
uscaciunea mucoaselor, cu ingrosarea secretiilor nazale, facand drenajul mult mai
dificil.
Antihistaminele de generatie noua ca fexofenadina, loratadina sau desloratadina nu
determina uscarea mucoaselor. In cazul in care congestia nazala este severa, se poate
asocia un agent decongestionant.
Reducerea inflamatiei
Pentru tratamentul sinuzitei acute este suficienta administrarea unuia sau mai multor
agenti decongestionanti. Cu toate acestea, pacientii cu forme recurente de sinuzita
acuta sau cronica, pot necesita administrarea de steroizi cu administrare nazala, pentru
reducerea simptomelor. Cei mai utilizati steroizi inhalatori sunt beclometasone
dipropionat, fluticasone propionat, triamcinolon, flunisolide si beclomethasone. Steroizii
sunt agenti antiinflamatori potenti.
Steroizii intranazali (spray-urile nazale) actioneaza direct numai asupra meaturilor
nazale si cavitatilor sinusale, cu putine efecte directe sistemice, in cazul in care se
administreaza in dozele prescrise. Ca si in cazul celorlalte clase de medicamente
amintite mai sus, exista o gama variata de agenti steroidieni inhalatori. Unele prezinta
un grad mai mare de tolerabilitate decat altele. Ele se elibereaza numai cu prescriptie
medicala, deci medicul va decide ce tip de preparat va folosi pacientul. Acesti agenti nu
au actiune la fel de rapida ca in cazul decongestionantelor orale si nazale, insa odata cu
atingerea nivelelor sanguine terapeutice, simptomele se imbunatatesc spectaculos,
nemaifiind necesare administrarea de preparate decongestionante.
In cazul persoanelor cu antecedente de sinuzita la alergeni de mediu, se recomanda
administrarea precoce de steroizi inhalatori, in perioadele cu cantitati crescute de
alergeni in mediu, pentru prevenirea episoadelor de sinuzita si pentru mentinerea
sinusurilor libere.
Tratament chirurgical
Unii pacienti prezinta forme cronice de sinuzita, in ciuda tratamentului antibiotic si cu
alte preparate pentru ameliorarea simptomatologiei. Pacientii cu imagine tomografica
indicand infectie sinusala, precum si cei cu forme complicate de sinuzita, pot beneficia
de interventie chirurgicala. Interventia chirurgicala se realizeaza cu acelasi
nasofaringoscop cu fibra optica folosit pentru stabilirea diagnosticului.
Scopul interventiei chirurgicale consta in indepartarea excesului de mucoasa cu efect
obstruant, deschiderea meaturilor si orificiilor sinusale obstruate si facilitarea drenajului
sinusal. De asemenea, in timpul interventiei chirurgicale se pot corecta o serie de
anomalii anatomice ca: deviatia de sept, indepartarea polipilor nazali, imbunatatind
astfel respiratia.
Administrarea de steroizi inhalatori sau cure de antibiotice periodic mai pot fi necesare.
In cazul in care infectia sinusala persista, e nevoie de investigatii suplimentare. Se
poate efectua cultura bacteriana in timpul unui consult de rutina sau in timpul
interventiei chirurgicale, ce poate evidentia fie infectie cu germeni anaerobi, necesitant
un spectru diferit de antibiotice, fie infectie fungica, necesitand administrarea de
medicamente antifungice.
Profilaxie
Sus
Evitarea infectiilor de cai respiratorii superioare:
- vaccinarea precoce impotriva virusului influenzae, pentru a evita infectia gripala si in
consecinta evitarea infectiei de cai respiratorii superioare; alte medicamente antigripale
ca Relenza sau Tamiflu, pot preveni infectia gripala, in cazul in care sunt administrate
chiar la inceputul aparitiei simptomatologiei;
- igiena riguroasa a mainilor si evitarea contactului cu persoane ce prezinta simptome
de infectie respiratorie superioara;
- preparatele pe baza de carbonat de zinc (Cold-Eeze si altele) s-au dovedit eficiente in
reducerea duratei simptomelor de raceala;
- evitarea stresului si dieta bogata in substante antioxidante, mai ales fructe si legume
proaspete, intens colorate, ajuta la intarirea sistemului imunitar.
Managementul episoadelor sezoniere de sinuzita:
- este foarte importanta evitarea alergenilor de mediu, in cazul persoanelor cu
antecedente de sinuzita la acesti alergeni; in cazul in care acest lucru nu este posibil, se
recomanda folosirea de preparate decongestionante si altele asemanatoare prescrise
de medic; in cazul unui episod acut se pot folosi antihistaminice sau spray-uri nazale
decongestionante;
- pacientii cu episoade sezoniere de alergii pot beneficia de perioade de tratament cu
medicamente antihistaminice nesedative;
- se recomanda evitarea plimbarilor indelungate in aceste perioade cu eliberare
crescuta de alergeni in mediu, inchiderea ferestrelor si folosirea de aer conditionat ce
filtreaza alergenii; agentii umidifianti pot fi utili.
Mentinerea unei hidratari adecvate:
- mentinerea unei igiene sinusale adecvata prin consumul de lichide, ce mentine o
secretie sinusala eficienta;
- evitarea zborului cu avionul: daca acest lucru nu este posibil, se recomanda utilizarea
de spray-uri nazale decongestionante, inainte de decolare, pentru mentinerea libera a
sinusurilor;
- folosirea de spray-uri nazale saline, ce mentin umiditatea cailor nazale, ajutand astfel
la indepartarea eficienta a agentilor infectiosi; efectuarea de bai de aburi periodice
poate fi utila.
Evitarea contactului cu alergenii de mediu:
- persoanele cu sinuzita cronica trebuie sa evite regiunile sau activitatile ce le pot
agrava afectiunea, precum fumatul activ sau pasiv de tigarete sau inotul in piscine cu
apa clorinata.
Prognostic
Sus
Sinuzita sau infectia sinusala se vindeca daca este tratata precoce si adecvat. Cu
exceptia pacientilor care dezvolta complicatii, prognosticul pacientilor cu sinuzita acuta
este foarte bun. Pacientii a caror sinuzita este declansata de catre alergenii de mediu
sau prin anomalii anatomice pot dezvolta forme recurente de sinuzita acuta sau sinuzita
cronica.




PATOLOGIA ESOFAGIANA

Vizite: ? Nota: ?


u3r4rq
5.1 NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE ESOFAGIANA
Esofagul este un conduct tubulo-membranos care se intinde de la marginea
cartilajului cricoid pana la cardie, situata la nivelul vertebrei a 11 toracice. Deschiderea
esofagului se afla la o distanta de incisivii superiori de aproximativ 15 cm, iar cardia la
aproximativ 41 cm .Lungimea esofagului este de aproximativ 26 cm.
Mucoasa esofagiana este de tip pavimentos stratificat necheratinizata si este elastica.
Ea este invelita intr-o tunica musculara, dispusa in mai multe straturi, cea interna
circulara, iar cea externa longitudinal, intre aceste straturi existand si fibre dispuse
spiralat.
Esofagul prezinta 3 sfinctere (stramtori) fiziologice:
1. Una superioara la deschiderea esofagului, numita si gura esofagului si care este
formata de muschiul cricofaringean;
2. Una mijlocie, numita si bronhoaortica, intrucat se afla la nivelul unde se
incruciseaza bifurcatia traheei cu arcul aortic. Se afla la adult la aproximativ 27 cm de
incisivii superiori;
3. Una inferioara la nivelul diafragmului, unde se afla cardia si care se numeste
stramtoarea diafragmatica.
Se distinge o portiune cervicala si una toracica. Raporturile esofagului sunt foarte
importante, mai ales datorita traiectului mediastinal al acestuia: o in portiunea
cervicala: - lobii tiroidieni;
- nervii recurenti, trahee; o in portiunea toracica: - bronsiile, hilul pulmonar, pleura
mediastinala;
- aorta, cord;
- peritoneu.
Vascularizatia este segmentara, la fel si drenajul limfatic.
Inervatia este mixta, fibre nervoase provenind de la glosofaringian, vag si de la
sistemul nervos simpatic.
Functia esofagului este de a conduce bolul alimentar pana in stomac, ceea ce se
executa printr-o unda peristaltica, care o continua pe cea a constrictorilor faringieni.
Viteza tranzitului esofagian descreste de sus in jos, fiind mai redusa la nivelul
stramtorilor. Solidele parcurg esofagul in 24 secunde, pe cand lichidele au nevoie de
mai putin de o secunda pentru a ajunge in stomac.
In cazul prezbiesofagului apar modificari de coordinare a diferitelor faze de motilitate,
existand si faze atone, motiv pentru care tranzitul esofagian la batrani este incetinit.
5.2 CORPII STRAINI ESOFAGIENI
Accident relativ frecvent, ce se poate intalni la orice varsta, mai des la copii sub 3 ani.
Patrunderea pe cai naturale este deseori facilitata de existenta unor circumstante
favorizante, precum:
- lipsa de supraveghere a copiilor;
- la adulti tahifagia, starea de ebrietate, dentitia deficitara, portul protezelor dentare
totale;
- modificari de lumen esofagian: diskinezii, stenoze, tumori etc.
Cei mai des intalniti corpi straini esofagieni sunt: bolul alimentar, oase. monede, jucarii
de plastic etc.
Localizarea cea mai frecventa este la nivelul stramtorilor esofagiene fiziologice.
Anatomie patologica
O data cu blocarea corpului strain in esofag, la locul fixarii acestuia se instaleaza un
spasm care duce la inclavarea corpului. Ulterior apare edemul, ulceratia care in
evolutia ei daca nu este tratata duce la producerea unei perforatii si in mod secundar
aparitia unei mediastinite.
Simptomatologia este caracterizata prin prezenta sindromului esofagian ce se
manifesta prin disfagie, regurgitare si sialoree.
Disfagia se instaleaza imediat in cazul corpilor straini mari, care obstrueaza esofagul
complet. Cand volumul corpului este mic, acesta permite trecerea alimentelor pe
langa el.
Regurgitarea apare cu atat mai repede dupa deglutitie, cu cat corpul strain inclavat
este mai sus situat. Corpii straini neobstruanti nu produc regurgitatie.
Sialoreea se instaleaza numai atunci cand corpul strain este localizat in jumatatea
superioara a esofagului.
Aparitia durerii retrosternale nu este in general un semn alarmant, putand fi provocata
de spasme esofagiene, dar aparitia durerii interscapulare, insotita de febra, denota
perforatia esofagului. Acul de cusut are obiceiul de a migra in timpul respiratiei in
directia varfului, producand grave accidente infectioase si hemoragice.
Diagnosticul se pune pe baza istoricului bolii, a descrierii circumstantelor de aspiratie,
examenul radiologic pe gol si cu substanta de contrast si pe baza examenului
endoscopic care poate si rezolva cazul cu ocazia diagnosticului.
Tratamentul consta in extractia corpului strain pe cai naturale, prin esofagoscopie, iar
cand nu este posibila extractia prin aceasta metoda se recomanda interventia
chirurgicala, esofagotomia cervicala pentru corpii straini sus situati sau toracotomia
pentru corpii straini distali.
Complicatiile sunt tratate in sectiile de terapie intensiva de catre medicul ATI, in
colaborare cu medicul ORL-ist.
Rolul medicului de familie sau generalist este:
- a indruma pacientul la serviciul de urgenta ORL cel mai apropiat, pentru a se efectua
extractia corpului strain;
- aparitia complicatiilor mediastinale sau infectioase in cazul corpilor straini
nedeclarati, impune: administrarea unui antibitic cu spectru larg si indrumarea de
urgenta a pacientului intr-un serviciu ORL.
5.3 ESOFAGITA COROZIVA
Este o afectiune distructiva a peretelui esofagian, determinata de ingestia de
substante caustice.
Etiologia. In peste 90 % din cazuri, este vorba de soda caustica ( hidroxidul de sodiu),
folosita in gospodarie pentru prepararea sapunului.
Se mai intalnesc si alte substante, fie baza: hidroxidul de potasiu, amoniacul, formolul,
fie acizi: sulfuric, azotic, acetic, clorhidric, etc.
Acizii sunt mai rar ingerati, aceasta datorita mirosului si gustului puternic dezagreabil.
Dintre saruri, sublimatul poate determina leziuni corozive la nivelul esofagului.
Patogenia. Ingestia poate fi accidentala, mai ales la copii, sau la persoanele in stare
de ebrietate, datorita pastrarii neglijente a toxicului, dar aceasta poate sa fie si
voluntara in scop suicid, tentativa intalnita mai frecvent la sexul feminin.
Anatomie patologica
Leziunile la nivelul esofagului sunt determinate de cantitatea ingerata, precum si de
concentratia substantei active. Leziunile se intalnesc pe tot traiectul digestiv, parcurs
de substanta toxica, adica: cavitate bucala, faringe, stomac, dar sunt maxime la
nivelul esofagului, datorita contactului prelungit. Stricturile fiziologice (gura esofagului,
stramtoarea bronhoaortica si diafragmatica) reprezinta sediul de electie al arsurilor.
Bazele determina leziuni profunde datorita lichefierii proteinelor, pe cand acizii
coaguleaza proteinele, determinand leziuni de suprafata. Leziunile la nivelul faringelui
si esofagului sunt de grade diferite. diferentindu-se si aici, ca si la tegument 4 stadii:
1. Stadiul I, caracterizat prin eritem si edem;
2. Stadiul II, caracterizat prin eritem, edem si flictene;
3. Stadiul III, caracterizat prin prezenta ulceratiilor;
4. Stadiul IV, caracterizat prin prezenta ulceratilor si a necrozei.
In evolutia stenozelor esofagiene, deosebim mai multe faze:
1.) Prima faza este cea de soc si de aparitie a simptomatologiei. Este faza cand
asistam la aparitia congestiei, a edemului, a necrozei, urmate de eliminarea
tesuturilor, leziuni ce pot sa cuprinda pe langa mucoasa si celelalte straturi
constitutive ale peretelui esofagian. Dupa o evolutie de 1-2 saptamani asistam la
instalarea fazei urmatoare.
2.) Faza 2-a este caracterizata de aparitia fenomenelor de vindecare, cand la locul
leziunilor se formeaza un tesut conjunctiv lipsit de fibre elastice, format in exclusivitate
din fibre de colagen. Acest tesut devine in 3-4 saptamani cicatricial, mucoasa
refacandu-si integritatea.
3.) Faza 3-a este faza de falsa vindecare, este faza in care tesutul cicatricial de
reparatie incepe incetul cu incetul sa-si micsoreze volumul si asistam in felul acesta la
aparitia celei de a 4 faze;
4.) Faza 4-a, cand bolnavul prezinta stenoza esofagiana. Evolutia acestei a 4-a faze
este variabila, uneori putand duce la stenoza completa a esofagului. De obicei
deasupra stenozei se produce o esofagita suprastricturala, datorita stagnarii
alimentelor.
Simptomatologia .
In faza acuta, bolnavul prezinta: durere violenta, uneori socanta, localizata in cavitatea
bucala, faringe, retrosternala, epigastrica, sialoree. Pot exista si semne de soc,
precum: hipotensiunea, tahicardia, ce pot duce la moarte. Bolnavul nu poate inghiti
din cauza durerii, iar setea este intensa, uneori se mai adauga si varsaturile, cand se
pot elimina mulaje de mucoasa. In orele urmatoare ingestiei, poate sa apara orice
complicatie, precum: perforatia gastrica, mediastinita acuta supurata, hemoragii
grave, fistule esotraheale, esobronsice, sau esopleurale.
In faza subacuta sau perioada de latenta, bolnavul se simte din ce in ce mai bine,
durerea cedeaza progresiv, iar la doua saptamani de la accident, bolnavul isi poate
relua alimentatia, incat la aproximativ 3 saptamani se poate alimenta normal. Aceasta
este o faza inselatoare, ce corespunde din punct de vedere patologic fazei a treia, de
constituire a stenozei.
In faza cronica ce corespunde fazei a 4-a, asistam la instalarea stricturii esofagiene,
cu toata simptomatologia corespunzatoare sindromului esofagian: disfagie,
regurgitatii, sialoree.
Disfagia este progresiva, apare la aproximativ 4 saptamani, iar dificultatile de inghitire
se manifesta la inceput pentru solide, pentru ca treptat sa apara si pentru lichide.
Regurgitatiile sunt cu atat mai precoce dupa deglutitie, cu cat stenoza este mai sus
situata. Bolnavul se casectizeaza, apoi se deshidrateaza, iar in lipsa unui tratament
putem asista la decesul acestuia.
Diagnosticul se stabileste pe baza anamezei, examenului radiologic si a examenului
endoscopic. Toate examinarile complemetare urmaresc efectuarea unui bilant cat mai
realist asupra leziunilor, adica:
- sediul, calibrul( diametrul), si numarul stenozelor.
Diagnosticul diferential se efectueaza cu stenozele datorate: tumorilor, spasmelor,
compresiuni extrinseci, sindromul Kelly-Paterson, etc.
Tratamentul cuprinde doua faze: a) faza acuta, care este de competenta medicului din
sectiile de terapie intensiva, cand se urmareste:
? combaterea socului;
? neutralizarea causticului, cu efect numai in primele 3 ore de la ingestie. Pentru
combaterea bazelor se da bolnavului apa cu otet, zeama de lamaie, iar contra
substantelor acide: magnezia usta, apa albuminoasa ( 8 albusuri la 1 l apa),
suspensie de creta, lapte ( 1 l lapte neutralizeaza 15 g de acid clorhidric).
? antibioterapie;
? alimentatie parenterala;
? corticoterapie, daca este necesara; b) In faza cronica in functie de gradul stenozei
pacientului se poate practica un tratament conservator, ce consta in dilatatia stenozei
esofagiene cu bujii speciale din material plastic. Tehnica tratamentului dilatator este
bujirajul discontinuu ( ex. 3 sedinte de dilatatii pe saptamana), pana se ajunge la un
calibru esofagian cvasinormal, ce ii permite bolnavului o alimentatie completa ( bujia
30). Bolnavul trebuie sa ramana insa in supravegherea medicului ORL-ist.
Daca tratamentul dilatator este imposibil de efectuat, sau stenoza este atat de
stransa, incat nu permite efectuarea dilatatilor, se practica interventia chirurgicala de
plastie a esofagului, care se poate efectua din marea curbura a stomacului, sau din
colon, neoesofagul putand fi situat pre- sau retrosternal. Din cauza numeroaselor
complicatii, esofagoplastia ramane ca ultima solutie.
Rolul medicului de familie sau a medicului generalist este:
- a trata starea de soc a pacientului si de a-l indruma de urgenta intr-un serviciu
calificat de Terapie intensiva, unde el va beneficia si de asistenta calificata ORL(
medic specialist ORL);
- de a supraveghea evolutia pacientilor care beneficiaza de tratamentul dilatator
esofagian;
- de a efectua educatie sanitara privind periculozitatea ingestiei corpilor strain si a
substantelor caustice, indiferent de varsta, accidentele din copilarie avand rasunet tot
restul vietii.
5.4 AFECTIUNILE INFLAMATORII ALE ESOFAGULUI
Pe langa aceasta patologie traumatica, la nivelul esofagului asistam si la prezenta a
numeroase afectiuni inflamatorii, cum ar fi esofagitele acute nespecifice, care
acompaneaza diverticulii, achalazia, prezbiesofagul, sau esofagitele de retentiesi
suferinte esofagiene ce sunt de competenta gastroentereologului.
5.5 TUMORILE ESOFAGULUI
Tumorile benigne pot fi intraluminale, intramurale sau periesofagiene. Cele mai
frecvent intilnite tumori sunt: leiomiomul, rabdomiomul, fibromul, hemangioamele,
lipoamele, neuroamele, papiloamele. De cele mai multe ori nu produc nici o
simptomatologie atata timp cat sunt mici, dupa care odata cu cresterea in marime ele
produc disfagie, stenoza, durere, presiune retrosternala, uneori hemoragie.
Diagnosticul se face cu ajutorul radiografiei cu substanta de contrast. esofagoscopiei
si a biopsiei.
Tratamentul consta in ablatia tumorii, fie pe cale endoscopica, fie pe cale
transcervicala, transtoracica sau transabdominala, calea de abord fiind dictata de
marimea si localizarea tumorii.
Tumorile maligne ale esofagului constituie aproximativ 40% din totalul tumorilor
tractului digestiv. Cel mai frecvent intalnit este carcinomul esofagian nediferentiat.
Aceasta tumora se poate dezvolta fie in mod primar fara nici o afectiune
premonitoare, fie in urma unor afectiuni care pot degenera malign, precum: iritatia
cronica a esofagului, diverticulii eofagieni, sindromul Barrett sau esofagul scurt,
esofagita cronica de reflux, hernia hiatala, achalazia, sindromul Plummer - Vinson.
Uneori poate proveni de la organele invecinate precum: tiroida, laringele, traheea,
bronsiile, stomacul.
Simptomatologia se instaleaza in mod treptat, afectiunea fiind de cele mai multe ori
cateva luni muta clinic ( 4-5 luni). Ea se caracterizeaza prin disfagie, initial pentru
solide, senzatie de plenitudine retrosternala, scadere in greutate. iritatie vagala
(sughit), tuse, raguseala, paralizie recurentiala, mai tarziu scaderea in greutate se
accentueaza, pofta de mancare devine absenta, iar bolnavul incepe sa aiba dureri din
ce in ce mai mari.
Diagnosticul se bazeaza pe examenul radiologic cu substanta de contrast,
esofagoscopie si examen bioptic.
Tratamentul consta in excizia in bloc a 1/3 sau 1/2 inferioare a esofagului. Uneori nu
este posibil, numai efectuarea unui tratament paleativ, precum un bypass cu o
endoproteza sau gastrostomie. Radioterapia sau chemoterapia sunt tratamente de
asemenea paleative. Rata de supravietuire peste 5 ani este in general foarte scazuta,
fiind de 10% dupa tratamentul chirurgical si 0-5% dupa radioterapie.
Rolul medicului de familie este:
- a suspiciona posibilitatea acestei afectiuni acolo unde simptomatologia nu se
amelioreaza dupa 3 saptamani de tratament medicamentos, concomitent
constatandu-se si o scadere in greutate si de-al trimite pe pacient la medicul specialist
ORL;
- a asigura supravegherea pacientilor depasiti din punct de vedere terapeutic si la
aparitia complicatiilor respiratorii sau alimentare, sa-i indrume intr-un serviciu ORL,
pentru elucidare si stabilirea conduitei medicale in continuare.



Pleoape
De la Wikipedia, enciclopedia liber
Pleoapele sunt pliuri musculo-tegumentare care limiteaz, prin marginile lor libere,
deschiztura palpebral (rima palpebrarum). Ele apr bulbul ocular i, prin micrile
lor, i umezesc suprafaa, mprtiind secreia glandei lacrimale.
Deschiderea i nchiderea pleoapelor nu este o simpl micare de ridicare i coborre,
ci o micare de tergere, orientat medial i mai puternic la pleoapa inferioar;
aceast micare este posibil datorit structurii pleoapelor. Fiecare pleoap prezint o
parte ocular sau tarsal, convex mergnd pn la marginea liber i o parte orbitar,
care rspunde corpului grsos al orbitei; cele dou pri sunt desprite prin anurile
palpebrale superior i inferior. Extremitile pleoapelor formeaz, reunindu-se,
comisurile: comisura palpebral medial i comisura palpebral lateral. Marginea
liber prezint o buz anterioar (limbus palpebralis anterior), pe care se afl cilii i o
buz posterioar (limbus palpebralis posterior), care delimiteaz, cu corneea, anul
lacrimal (rivus lacrimalis). Buza anterioar este n continuarea pielii. Buza posterioar
prezint 20-30 de orificii ale glandelor lui Meibomius. n ptrimea intern a marginii
libere a pleoapelor se gsete o mic proeminent, papila lacrimal, n vrful creia se
deschide un orificiu, punctul lacrimal. Medial de papil se afl o poriune lipsit de cili,
care delimiteaz, cu poriunea opus a celeilalte pleoape, lacul lacrimal, a crui poriune
fundic este ocupat de o proeminen, caruncula lacrimal, i de plica semilunar a
conjunctivei (a 3-a pleoap, omoloag membranei nictitante a animalelor).
[modificare]Structur
Pleoapelor li se descriu urmtoarele planuri stratigrafice: piele, esut celular subcutanat,
strat muscular, tarsul, strat glandular i conjunctiva. Pielea este subire i mobil pe
stratul subiacent. esutul subcutanat este constituit de un strat subire de fibre
conjunctive, uor infiltrabil cu snge, puroi, edem; comunic cu stratul subcutanat al
feei i subaponevrotic al calvariei. Stratul muscular este format din muchiul orbicular
al pleoapelor i muchii tarsali.
Muchiul orbicular a pleoapelor (m. orbicularis oculi) este un muchi pielos,
concentric la despictura palpebral, i cuprinde:
o poriune palpebral (de la un ligament la altul) format din 4 segmente:
marginal preciliar, marginal retrociliar, muchiul lui Riolan sau poriunea
pretarsal i poriunea preseptal sau muchiul tensor al domului lacrimal;
o poriune orbitar, periferic, care acoper marginile superioar i inferioar ale
orbitei, fixat pe marginile superioar i inferioar a ligamentului palpebral
medial (tendonul direct);
o poriune lacrimal ntre tendonul frnt al ligamentului palpebral medial i septul
orbitar posterior (muchiul lui Horner); se inser posterior ligamentului palpebral
medial i nconjoar canaliculul lacrimal.
Muchii tarsali sau muchii palpebrali superior i inferior sunt muchi netezi i
orientai vertical. Ei unesc marginele periferice ale poriunilor tarsale cu tendoanele
muchilor ridictor al pleoapei superioare i drept inferior. Muchiul tarsal superior,
anexat muchiului ridictor al pleoapei superioare, se fixeaz pe marginea
superioar a tarsului prin poriunile central i medial; el nconjoar regiunea
palpebral a glandei lacrimale prin poriunea sa lateral. Muchiul tarsal inferior
formeaz o expansiune, care pleac de pe muchiul drept inferior pe tars, pn n
vecintatea marginii inferioare a orbitei.
Stratul fibroelastic este format de tars i septul orbitar.
Tarsul pleoapelor este reprezentat de dou lame fibroase, conjunctive, dense,
rezistente, convexe, care ocup partea ocular a pleoapelor. Extremitile lor se
unesc cu ligamentul palpebral lateral fixat sub sutura fronto-zigomatic i cu
ligamentul palpebral medial, care se ataeaz celor dou buze ale anului lacrimal
(tendon direct interior, tendon reflectat posterior).
Septul orbitar este un ligament larg, o lam fibro-conjunctiv, care unete buza
posterioar a marginii orbitare cu marginea periferic a tarsului (n afara muchiului
ridictor al pleoapei, pe care septul l nsoete pn la margine).
[modificare]Glandele palpebrale
glandele torsale ale lui Meibomius sunt dezvoltate n regiunea tarsului i se deschid
pe marginile libere ale pleoapelor;
glandele ciliare al lui Mall sunt glande sudoripare modificate, situate ntre cili;
glandele sebacee ale lui Zeiss sunt glande sebacee anexate cililor.

[modificare]Conjunctiva
Conjunctiva (tunica conjunctiva) este o membran subire, lucioas, transparent, care
pornete de la marginea liber a pleoapelor, napoia orificiilor glandelor tarsale, ader
pe faa posterioar a pleoapelor (tunica conjunctiva palpebrarum), de unde se reflect i
trece pe faa anterioar a globului ocular (tunica conjunctiva bulbi). La locul de
rsfrngere formeaz fornixurile conjunctivale superior i inferior. Conjunctiva acoper
partea anterioar a scleroticei, fr s adere de ea i pe cea a corneei, de care este
nedisociabil. n unghiul medial al ochiului conjunctiva d natere unui pliu vertical,
falciform, cu marginea lateral liber i concav; este plica semilunar conjunctival,
care acoper caruncula lacrimal.



Lacrimal (aparat)
Totalitate a organelor care secreta si excreta lacrimile si pelicula lacrimala.
- aparatul lacrimal secretoriu cuprinde glanda lacrimala, care este situata
in spatele marginii superioare a orbitei, la unghiul extern, si asigura secretia lacrimala
reflexa (lacrimi).
- Aparatul excretor cuprinde punctele lacrimale, mici orificii situate pe marginea libera
a pleoapelor, la extremitatea interna a acestora; canaliculele lacrimale care urmeaza
acestora se indreapta spre interior, catre sacul lacrimal, situat intre unghiul intern al
ochiului si peretele nazal, este legat de cavitatea nazala prin canalul lacrimonazal.

Functionare - lacrimile protejeaza corneea aducandu-i elementele indispensabile
hranirii sale si eliminarii corpilor straini. Lubrifiind corneea, lacrimile impiedica ulcerarea
ei. Clipirea din ochi, care etaleaza pelicula (filmul) lacrimala pe ochi, intretine, de
asemenea, lubrifierea conjunctivelor.

Patologie - aparatul lacrimal se altereaza cu varsta, iar secretia de lacrimi se
micsoreaza. Unele medicamenteatropinice (mai ales benzodiozepinele),
o hipertiroidie sau o conectivita sunt, de asemenea, capabile sa sece secretia lacrimala.
O diminuare a excretiei de lacrimi se mai poate manifesta in cazul unei boli
autoimune(sindromul Goujerot-sjogren), in cazul eversiunii (intoarcerii) punctului
lacrimal prin anomalia pozitiei pleoapeiinferioare sau din cauza unui obstacol pe calea
lacrimala, de origine congenitala (imperforatia canalului lacrimonazal), traumatica
(ingustare cicatriceala, arsura), tumorala sau inflamatorie (dacriocistita).





Cornee
Membrana transparenta a ochiului, ce are doar o jumatate de mm grosime la centru si
un mm la jonctiunea cu sclerotica (albul ochiului). Corneea este alcatuita din cinci
straturi. La exterior, este un epiteliu format din cinci straturi celulare, fiind
echivalentul pielii. Dedesubt exista un strat elastic numit stratul Bowmann. Urmeaza
apoi stromaformata din colagen. Dupa stroma urmeaza o membrana elastica denumita
Descemet. Apoi o pelicula de lacrimiacopera stratul
epitelial. lacrimile protejeaza corneea impotriva microorganismelor bacteriene, poluarii
sau prafului.
Anatomia ochiului
Omul vede nu cu ochii, ci prin intermediul acestora, de unde informaia se transmite prin
nervul optic, chiasm, tractele optice n anumite zone ale lobului occipital al scoarei
creierului, unde se formeaz acel tablou a lumii exterioare, pe care o vedem. Toate
aceste organe constituie analizatorul nostru vizual sau sistemul vizual.

Posesia a doi ochi ne permite s facem vederea noastr stereoscopic (adic s
formm imaginea tridimensional). Partea dreapt a retinei a fiecrui ochi transmite prin
nervul optic "partea dreapt" a imaginii n partea dreapt a creierului, analogic
funcioneaz i partea stng a retinei. Dup care dou pri ale imaginii dreapta i
stnga sunt unite de creier.

Astfel c fiecare ochi percepe tabloul "su", n cazul dereglrii micrii n comun a
ochiului drept i a celui stng poate fi dereglat vederea binocular. Cu alte cuvinte vi
se va dubla imaginea sau vei vedea n acelai timp dou tablouri complet diferite.



Construcia ochiului

Ochiul poate fi numit un aparat optic complicat. Sarcina lui principal este de a
"transmite" imaginea corect nervului optic.

Funciile principale ale ochiului:
sistemul optic, care proiecteaz imaginea;
sistemul de primire i "codare" a informaiei primite pentru creier;
sistemul de "deservire" a asigurrii necesitii vitale.
Corneea este o membran transparent care acoper partea anterioar a ochiului. Ea
nu are vase sangvine, ns posed o putere mare de refracie. Intr n sistemul optic al
ochiului. Corneea are hotar comun cu membrana exterioare netransparent a ochiului
sclera.

Camera anterioare a ochiului reprezint un spaiu ntre cornee i iris. Aceasta este
umplut cu lichid intraocular.

Irisul reprezint dup form un cerc cu o gaur n mijloc (pupila). Irisul este constituit
din muchi, datorit crora mrimea pupilei se schimb. Ea intr n sistemul vascular al
membranei ochiului. Irisul este responsabil pentru culoarea ochior (daca este de
culoare albastr nseamn c sunt puine celule de pigment, iar dac sunt cprui
atunci sunt multe). Efectueaz aceeai funcie ca i diafragma n aparatul de fotografiat,
regleaz fluxul de lumin.

Pupila reprezint o gaur n iris. Mrimile acesteia depind de obicei de nivelul iluminrii.
Cu ct este mai mult lumin cu att pupila este mai mic.

Cristalinul este o "lentil natural" a ochiului. Este transparent, elastic poate s-i
schimbe forma, aproape instantaneu "reglnd focalizarea", datorit cruia omul vede
bine att aproape ct i departe. Este amplasat n capsul i se menine cu ajutorul
zonei ciliare. Cristalinul, la fel ca i corneea, intr n sistemul optic al ochiului.

Corpul vitros este o substan transparent gelatinoas, amplasat n partea
posterioar a ochiului. Corpul vitros menine forma globului ocular, particip la schimbul
de substane intraocular. Intr n sistemul optic al ochiului.

Retina este constituit din fotoreceptori (acetia sunt sensibili la lumin) i celule
nervoase. Celulele-receptori amplasai n retin se mpart n dou tipuri: conuri i
baghete. n aceste celule, care produc fermentul de rodopsin, are loc transformarea
energiei luminii (fotoni) n energie electric a esutului nervos, adic reacia fotochimic.

Baghetele posed o fotosensibilitate nalt i ne permit s vedem la lumin proast, de
asemeni ele sunt responsabile pentru vederea periferic. Conurile dimpotriv, necesit
mult lumin pentru activitatea sa, ns tocmai acestea ne permit s observm detaliile
mici (sunt responsabile pentru vederea central), ofer posibilitatea de a diferenia
culorile. Aglomerrile cele mai mari ale conurilor se afl n gropia central (macul),
rspunztoare pentru cea mai nalt acuitate a vederii. Retina adereaz pe membrana
vascular, ns nu uniform pe toat suprafaa. Anume n aceste poriuni are tendina s
se secioneze n cazul diferitor afeciuni ale retinei.

Sclera este o membran exterioar netransparent a globului ocular, care trece n
partea anterioar a globului ocular n cornee transparent. 6 muchi oculomotori se
fixeaz de scler. n ea se gsesc o cantitate mic terminaii nervoase i capilare.

Membrana vascular acoper seciunea posterioar a sclerei de care ader retina,
cu care este strns legat. Membrana vascular este responsabil pentru alimentaia
sangvin a structurilor intraoculare. n cazul afeciunilor retinei membrana vascular
deseori este implicat n procesul patologic. n membrana vascular nu sunt terminaii
nervoase, de aceea n cazul afeciunii acesteia nu apar dureri, care semnaleaz de
obicei anumite neregulariti.

Nervul optic cu ajutorul acestuia semnalele de la terminaiile nervoase sunt
transmise creierului.

Structura corneei

Cunoaterea structurii corneei va prinde bine acelor persoane, care vor s neleag
cum are loc corecia cu laser-eximer i de ce ea decurge anume astfel, i celor care vor
suporta o intervenie chirurgical la cornee.



Stratul epiteliului - este suprafaa de protecie a stratului, n cazul lezrii se
restabilete. Deoarece cornee este un strat fr capilare, pentru "livrarea oxigenului"
rspunde epiteliul, care l extrage din membrana lacrimal, care acoper suprafaa
ochiului. Epiteliul de asemeni regleaz intrarea lichidului n interiorul ochiului.

Membrana lui Bowman este amplasat imediat sub epiteliu, este responsabil
pentru protecie i particip la alimentarea corneei. n cazul lezrii nu poate fi restabilit.

Stroma partea cai mai voluminoas a corneei. Partea principal a acesteia fibre de
colagen, amplasate n straturi orizontale. De asemeni conine celule care sunt
responsabile pentru restabilire.

Membrana Descemetov desparte stroma de endoteliu. Posed o elasticitate sporit,
este rezistent n cazul lezrilor.

Endoteliul este responsabil pentru transparena corneei i particip la alimentarea
acesteia. Se restabilete foarte greu. Execut o funcie foarte important a "sondei
active", care este responsabil pentru faptul ca surplusul de lichid s nu se adun n
cornee (de altfel va avea loc edemaierea). Astfel endoteliul menine transparena
corneei.

Cantitatea celulelor endoteliale scade n timpul vieii de la 3500 celule pe mm2 la
natere pn la 1500-2000 celule pe mm2 la vrsta naintat. Scderea desnitii
acestor celule poate fi cauzat de diverse afeciuni, traume, intervenii chirurgicale, etc.
n cazul densitii mai mici de 800 de celule pe mm2, corneea devine edemaiat i i
pierde transparena. Al aselea strat al corneei deseori este numit membran lacrimal
de pe suprafaa epiteliului, care de asemeni are un rol important n paticularitile optice
ale ochiului.


Conjunctiva
Conjunctiva este o membrana cu rol de protectie, care acopera fata anterioara a
sclerei si fetele posterioare ale celor doua pleoape. Formarea conjunctivei incepe inca
din cea de-a sasea saptamana a vietii intrauterine. Conjunctiva este subtire, neteda
si transparenta; ea are capacitatea de a forma anumite secretii care vor lubrefia
suprafata corneei. Conjunctiva palpebrala acopera fata posterioara a pleoapelor;
conjunctiva fundului de sac, formeaza fundurile de sac oculo-conjunctivale; conjunctiva
bulbara acopera portiunea anterioara a globului ocular, avand doua portiuni: portiunea
limbica si portiunea sclerala. Conjunctiva este foarte bine vascularizata de catre arterele
ciliare si arterele palpebrale. De asemenea, ea este foarte bine inervata, prezentand
numerosi receptori senzitivi.

La nivelul globului ocular, conjunctiva are rol de protectie (protejeaza impotriva
infectiilor bacteriene) rol indeplinit cu ajutorul enzimelor elaborate, al mucusului, dar si
al florei saprofite de la acest nivel; rol de aparare cu implicatii in aparitia reactiilor
alergice de contact; si rol in formarea si mentinerea peliculei lacrimale.

Bolile conjunctivei pot genera o serie de modificari locale oculare, dintre cele mai
diverse: modificari de culoare, modificari de suprafata si modificari secretorii; in
astfel de situatii, pacientul acuza o senzatie de intepatura la nivel ocular, senzatie de
mancarime, senzatie de corp strain, senzatie dureroasa sau fotofobie (pacientul nu
poate tolera lumina puternica) ; secretiile conjunctivale pot perturba intr-o oarecare
masura functia vizuala. Retinem faptul ca afectiunile conjunctivale nu vor fi insotite de
scaderea acuitatii vizuale element important pentru realizarea diagnosticului
diferential; la examenul fizic al partii anterioare a globului ocular, pot fi sesizate
modificari patologice de culoare, secretorii sau de suprafata.

Conjunctiva poate avea un aspect palid, daca pacientul este anemic; daca
conjunctiva are un aspect rosiatic, aceasta reprezinta un semn de iritatie locala (corp
strain, infectie locala) ; roseate partii anterioare a globului ocular poate aparea si in
caz de inflamatie iridociliara. Roseata aparuta in caz de conjunctivita, este mai
intensa la nivelul fundurilor de sac si la nivel palpebral; localizarea congestiei
conjunctivale depinde mai ales de etiologia inflamatiei respective.

Aspectul cianotic (vinetiu) al conjunctivei, se datoreaza de obicei dilatatiilor
vasculare de la acest nivel. Echimozele conjunctivei sunt o consecinta a traumatismelor
globului ocular. Frecvent exista si situatia in care conjunctiva poate capata o
coloratie galbuie,datorita acumularii pigmentilor biliari la acest nivel ochiul galben din
diferite afectiuni hepatice.

Chemozisul conjunctival reprezinta o modificare de suprafata, in care conjunctiva se
prezinta ca fiind edematiata; daca ademul este foarte accentuat, conjunctiva proemina
prin fanta palpebrala; edematierea conjunctivei poate fi de cauze inflamatorii, trombotice
(tromboza unor vene ce dreneaza sangele de la nivel ocular), sau de origine sistemica
(boli ce se insotesc de edem generalizat) . Emfizemul conjunctival, este tot o
modificare de suprafata, care se caracterizeaza prin, , umflarea membranei
conjunctivale, datorita prezentei bulelor de aer la acest nivel. O alta modificare de
suprafata, o reprezinta hipertrofia papilelor dormice, ce afecteaza mai ales
conjunctiva tarsala. Conjunctivitele foliculare pot conduce la aparitia foliculilor
conjunctivali proeminente avasculare, datorate hiperplaziei foliculilor limfatici. Alte
modificari de suprafata de la acest nivel se pot datora prezentei unor cicatrici (bride
conjunctivale), care indirect, determina reducerea suprafetei conjunctivale.

Avitaminoza A, poate conduce la aparitia modificarilor secretorii conjunctivale, cand
secretia conjunctivei devine sebacee. Hipersecretia conjunctivala se manifesta mai
ales in cazul unor afectiuni inflamatorii; functie de etiologia infectiei, exudatul
conjunctival poate deveni chiar si purulent.

Conjunctivitele pot fi clasificate functie de perioada debutului: conjunctivite ale
nou-nascutului, conjunctivite ale copilului, sau conjunctivite ale adultului; functie de
caracterul evolutiv: cu caracter acut, subacut sau cronic; in functie de aspectul
secretiilor conjunctivale: seroase, purulente, membranoase etc; in functie de
modificari de relief de la acest nivel: papilare sau foliculare; si nu in ultimul rand, in
fuctie de etiologie: infectioase, mecanice, iatrogene sau ocupationale.



Sclera
Sclera formeaz 5/6 posterioare ale tunicii externe, fibroase a globului ocular. Ea are
rolul dea pr ot ej a con i nut ul ocul ar i de a men i ne f or ma ochi ul ui .
Dat or i t st r uct ur i i sal e i aconinutului de 75% ap, sclera are un aspect opac i
este extrem de rezistent.1.
Grosimea
sclerei este minim n zona de inserie a muchilor drepi (300) i maximla nivelul
canalului scleral al nervului optic (1000).2.
Suprafaa extern a sclerei
este albicioas i vine n raport cu esutul adipos orbitar prin intermediul capsulei
Tenon. Acesta aparine sistemului fasci al al orbitei i seataeaz la limbul
sclero-cornean i la teaca dural a nervului optic. Acest capsultrimite prelungiri
tubulare n jurul muchilor drepi. Pe suprafaa sclerei se observurmtoarele
elemente:a.
Inseriile muchilor drepi
se afl localizate de-a lungul spiralei lui Tillaux laurmtoarele di stane fa de
limbul sclero-cornean: 5.5 mm (muchiul dreptmedial), 6.5 mm (muchiul drept
inferior), 6.9 mm (muchiul drept lateral) i7.7 (muchiul drept superior). b.
Inseriile muchilor oblici
se afl n cadranul postero-supero-temporal pentru muchiul oblic superior (la 14
mm de limbul sclero-cornean posterior de inseria muchiului drept superior,
extremitatea posteri oar a tendonului acestuia ajungnd la 8 mm superior de polul
posterior al ochiului n raport cuvena vorticoas supero-lateral) i n cadranul postero-
infero-temporal pentrumuchiul oblic inferior (la 17 mm de limbul sclero-cornean, la 4.5
mm lateralde nervul optic i la 2 mm infero-temporal de macul).c.
Orificiile venelor vorticoase
reprezint punctele de emergen ale celor patruvene vorticoase care strbat obl ic
sclera. Di stanele orificii lor n raport culimbul sclero-cornean este urmtoarea: 22
mm vena vorticoas supero-extern,7

20 mm vena vorticoas supero-intern, 19 mm vena vorticoas infero-externi 18.5
mm vena vorticoas infero-intern.d.
Orificiile nervilor i arterelor ciliare scurte posterioare
se di spun de- alungul unui inel din jurul canalului scleral al nervului optic.e.
Orificiile nervilor i arterelor ciliare lungi posterioare
sunt situate medial ilateral de canalul scleral al nervului optic.f.
Or i f i ci i l e ar t er el or ci l i ar e scur t e ant er i oar e
se af l ant er i or de i nser i i l emuchilor drepi.3.
Supr af a a i nt er n a scl er ei
a r e o c u l o a r e b r u n i v i n e n r a p o r t c u s p a i u l supracoroidian.4.
Canalul scleral al nervului optic (orificiul scleral posterior)
are diametrul intern de1. 5 mm i cel ext er n de 3 mm. n 1/ 3 i nt er n a
acest ui canal , l amel el e scl er al eformeaz lama cribroas strbtut de
numeroase orificii acoperite de esut gl i al.Acestea conin axonii celulelor
ganglionare care particip la formarea nervului optic.n lama cribroas se afl dou
orificii separate pentru artera i vena central a retinei.5.
Orificiul scleral anterior
corespunde limbului sclero-cornean. Acesta este o zon detranziie care prezint la
exterior anul scleral extern i la interior anul scleral interncare vine n raport
cu trabeculul, canalul Schlemm i cu pintenul scleral.6.
Structura histologic.
Sclera este format din urmtoarele straturi: stratul episcleral,stroma scleral i
lamina fusca.a.
Stratul episcleral
este situat profund de capsula Tenon i are n componena
saf i b r e d e c o l a g e n , f i b r e e l a s t i c e , f i b r o b l a t i , m e l a n o c i t e
i s u b s t a n fundamental. Acest strat este vasculari zat de arterele
cil iare anterioare i posterioare. b.
Stroma scleral
conine fibre de colagen dispuse n benzi fibroase de
100l ungi me car e conf er o r ezi st en deosebi t acest ei st r uct ur i . n
st r at ur i l esuperficiale aceste benzi sunt dispuse ci rcular n jurul inserii lor
muchilor drepi i oblici i a canalului scleral al nervului optic. n straturi le
profunde benzile fibroase sunt aezate meridional.c.
Lamina fusca
conine un mare numr de melanocite care dau culoarea brunsuprafeei
interne a sclerei. Ea prezint anuri strbtute de nervii i artereleciliare posterioare.
7 . Va s c u l a r i z a i a s c l e r e i
8

a.
Arterele ciliare anterioare
particip la vasculari zaia stratului episcleral princele apte artere ciliare scurte
anterioare care provin din ramurile musculareale muchilor drepi desprinse din
artera oftalmic. Arterele ci liare scurteanterioare strbat stratul episcleral, anterior
de inseriile muchilor drepi i seanastomozeaz la 3 mm posterior de limbul
sclero-cornean, unde formeazcercul episcleral anterior. Din acesta se desprind
ramuri care formeaz plexulconjuncti val anterior, plexurile epi sclerale superficial
i profund i
arcadelear t er i al e l i mbi ce. Ramur i l e t er mi nal e al e ar t er el or ci l i ar e ant
er i oar e seanastomozeaz n corpul ciliar cu ramuri din arterele ciliare lungi i scurte
i p a r t i c i p l a f o r ma r e a ma r e l u i c e r c a r t e r i a l a l i r i s u l u i . Ar t e r e
l e s c l e r a l e perforante anterioare stabilesc anastomoze ntre cercul arterial
episcleral imarele cerc arterial al irisului. b.
Arterele ciliare lungi posterioare (medial i lateral)
au originea n arteraoftalmic i mpreun cu nervi i omonimi strbat sclera
medial i lateral denervul opti c i ajung n spaiul supracoroi dian i vor
contribui la formareamarelui cerc arterial al irisului.c.
Arterele ciliare scurte posterioare
au ori ginea n artera oftalmic , strbatsclera n jurul nervului optic, spaiul
supracoroidian i se anastomozeaz cuarterele cil iare lungi posterioare. Ele
contribuie la vascul ari zaia stratuluiepiscleral din partea posterioar a sclerei.d.
Venele sclerei.
Cercul venos l imbic i canalul Schlemm dreneaz n
venelecolectoare episclerale. Acestea vor forma venele ci li are anterioare. Pa
rtea posterioar a sclerei dreneaz n venele vorticoase.8.
Inervaia sclerei
. Nervii cil iari lungi posteriori inerveaz partea preecuatorial asclerei i nervii
ciliari scuri partea retroecuatorial.







3.
Structura macroscopic.
Corpul cil iar are o fa ciliar (intern) i o fa scleral(extern). El este
mprit n dou zone: corpul ciliar anterior (1/3 anterioar) i corpulciliar posterior sau
pars plana (2/3 posterioar).
a . C o r p u l c i l i a r a n t e r i o r
prezint muchiul ci liar (situat anterior) i proceseleciliare (situate posterior):
- M u c h i u l c i l i a r B r c k e
ar e n sec i une mer i di onal f or ma unui triunghi cu baza anterioar i vrful
alungit posterior spre pars plana.n apropierea irisului grosimea corpului ciliar atinge
700. Posterior acest muchi vine n raport cu procesele ciliare i anterior cu
sclera.Mu c h i u l c i l i a r a r e o s t r u c t u r t r i d i me n s i o n a l c a r e p o a t e
f i s i n t e t i z a t a s t f e l : p a r t e a l o n g i t u d i n a l ( a l c t u i t d i n f i b r e c
u dispoziie meridional situate superficial), partea radial (mijlocie)
i par t ea ci r cul ar ( si t uat pr of und) . Fi br el e pr i i l ongi t udi nal e auo r
i g i n e a n v e c i n t a t e a o r e i s e r r a t a n l a m e l e c o n j u n c t i v e s
upr acor oi di ene, pe t uni ca el ast i c a vasel or di n par s pl ana i
nstratul elastic al membranei Bruch; ele se inser prin
intermediul u n o r f a s c i c u l e e l a s t i c e p e p i n t e n u l s c l e r a l i p e
p o r i u n i l e corneoscleral i uveal extern a trabeculului. Inserii le fibrelor
longitudinale au ca substrat microfibrile colagenice (colagen tip VI)asemntoare
fibrelor elastice care se ancoreaz n
reeaua pintenuluiscleral, trabecular i juxtacanal icular. Fibrele prii radiale
alemuchiului ciliar au originea pe inelul tendinos Dlinger, structurcolagenic situat
posterior de canalul Schlemm. Inseria lor se afln partea uveal intern a trabeculului.
Fibrele circulare sunt dispusen partea intern a muchiului ci li ar i se inser n
stroma
corpuluici l i ar i a r dci ni i i r i sul ui . Cont r ac i a nt r egul ui muchi ci l i ar
deplaseaz spre posterior i interior pi ntenul scleral i trabeculul (deschiznd
spaiile intertrabeculare), producnd totodat o deplasareanterioar uoar a pars
plana. n procesul de acomodaie, contracia prii circulare deplaseaz anterior i
inferior procesele ciliare i areca efect relaxarea zonulelor i a capsulei cristalinului.
- P r o c e s e l e c i l i a r e
sunt r epr ezent at e de 70- 80 de pl i ci r ot unj i t e al cror rol principal este
acela de a secreta umoarea apoas. Ele suntmprite n dou poriuni:
partea superioar di n vecintatea orei12

ser r at a ( car e f or meaz or bi cul um ci l i ar i s) i por i unea i nf er i oar ( c a r
e f o r me a z c o r o n a c i l i a r i s ) . Pr o c e s e l e c i l i a r e s e a f l n t r e r d
ci na i r i sul ui ( de car e est e separ at pr i n an ul ci l i ar ) i f a aanterioar
a cristalinului n spaiul camerei posterioare care conineumoare apoas.
Extremiti le inferioare se insinueaz ntre fibrelezonulare.
b . P a r s p l a n a
este limitat posteri or de ora serrata. Fi ecare proces cil iar estemrginit lateral
n partea posterioar de striile ciliare, creste pigmentate care
se pr el ungesc spr e or a ser r at a unde separ spa i i cu concavi t at ea an
t er i oar denumite golfuri ciliare. La limita dintre acestea retina trimite prelungiri caren
ansamblu confer aspectul dinat al orei serrata. Procesul ciliar mpreun cugolful ciliar
corespunztor formeaz o unitate anatomic.4.
Structura histologic
. Corpul cil iar prezint urmtoarele componente histologi ce:epiteliul ci liar
nepigmentat, epiteli ul ci liar pi gmentat i stroma cil iar care coninemuchiul
ciliar.
a . Ep i t e l i u l c i l i a r ne p i gme n t a t
este alctuit dintr-un singur strat de celule carecontinu stratul epitelial posterior de la
nivelul irisului. n pars plicata celulelesunt cuboidale i orientarea celulelor este dat de
traciunea fibrelor zonulare.Suprafaa bazal a epiteliului este orientat spre camera
posterioar.
Suprafaaapi cal vi ne n r apor t cu supr af a a api cal a epi t el i ul ui ci l i ar
pi gment ar . Suprafeele celulare lateral e formeaz bariera snge-umoare
apoas
datoritcomplexelor joncionale (zonula adherens i zonula occludens). Prez
enainterdi gitaiilor, al pompelor ionice i al anhidrazei carbonice contribuie
lasecreia umorii apoase.
b . Epi t e l i ul c i l i a r p i g me n t a t
este format dintr-un strat de celule care posed
os u p r a f a b a z a l b o g a t n f a l d u r i a e z a t e p e o me mb r a n b a
z a l c a r e fuzioneaz cu cea a capilarelor fenestrate adiacente. Suprafaa apical
ader desuprafaa apical a epitel iului ciliar nepi gmentat pri n desmozomi i
punctaadherens.
c.Stroma ciliar
este format dintr-o substan fundamental (n care
predomin pr ot eogl i cani i ) , f i br e col ageni ce ( t i p I , I I I ) , f i br e el ast i ce, f i
br obl ast e, melanocite i fibre musculare netede. Procesele ciliare conin plexuri
vascularede capilare fenestrate. Stratul de fibre elastice care continu cel de la
nivelulmembranei Bruch este separat de epiteliul pigmentare printr-un strat de esut13

conjuncti v lax. Fibrele elasti ce real i zeaz o reea microfibri l ar care
conineagregate omogene de elastin. n anumite zone elastina este nlocuit de
fibrede oxytalan neelastinizate, care au rolul de a ancora fibrele musculare, vaselei
celulele epiteliale.
d . M u c h i u l c i l i a r
est e const i t ui t di n f asci cul e de f i br e muscul ar e net edenconjurate de teci
de fibrocite. Ele au o citoplasm care conine mitocondrii,reticul endoplasmatic,
aparat Golgi i miofibrile. Membrana cel ular este bogat n jonciuni neuro-
musculare colinergice care au aspectul unor veziculeagranulare.ntre corpul ciliar
i lamina fusca scleral se afl spaiul supracoroidian ocupatde esut conjuncti v lax.
Spaiul supracoroidi an aparine cii uveosclerale dedrenaj al umorii apoase.
Aceasta strbate stroma ciliar, partea longitudinal amuchiului ciliar, spaiul
supracoroidian, venele ciliare i venele vorticoase.
5. Vascul ar i za i a cor pul ui ci l i ar a . Ar t e r e l e c i l i a r e a n t e r i o a r e
(7) emit ramuri care formeaz plexul epi scleral anterior din jurul limbului cornean.
Dup ce fiecare arter ciliar anterioar seramific, perforeaz sclera, se
anastomozeaz cu ramurile arterelor
cil iarel u n g i p o s t e r i o a r e , f o r m e a z n c o r p u l c i l i a r u n c e r c
a r t e r i a l c i l i a r i n t r a mu s c u l a r . Di n a c e s t a s e d e s p r i n d r a mu r i r
e c u r e n t e c a r e a j u n g n coriocapilar.
b. Ar t er el e ci l i ar e l ungi post er i oar e
(2) se ramific n apropierea corpului ciliar i particip la formarea att al marelui cerc
arterial al irisului ct i a cerculuiarterial ciliar intramuscular.



Retina
Retina tapeteaz posterioare ale ochiului i este format dinspre interior spre exterior
dinurmtoarele straturi histologice: membrana limitant intern, stratul fibrelor nervoase,
stratulcelulelor ganglionare, stratul plexiform intern, stratul nuclear intern, stratul
plexiform,
stratulnuclear extern, membrana limitant extern, stratul celulelor fotorecept
oare i epiteliul pigmentar retinian.1.
Limite
. Retina se extinde anterior pn la ora serrata, o structur cu aspect
dinatsituat la 5 mm anterior de ecuatorul anatomic i la 4.5 mm posterior de limbul
sclero-cornean. Ora serrata prezint prelungiri retiniene separate de golfuri orale. n
aceast18

zon este vi zibil demarcaia net dintre esutul retinian i epiteliul
nepigmentat al pars planei ciliare. De o parte i de alta a orei serrata pe o band
circuferenial de cca4 mm se inser baza vitrosului.2.
Dimensiuni
. Retina are o grosi me de cca 0.10-0.17 mm fiind mai subire la
ni velulfoveolei.3.
Anat omi a t opogr af i c a r et i nei
. Re t i n a p o s t e f i mp r i t n ma i mu l t e z o n e : regiunea macular
(care cuprinde regiunile foveal, parafoveal i perifoveal), retina periferic i ora
serrata.a.
Regiunea foveal .
Foveea este cea mai specializat zon retinian, structura eihistologi c fiind
substratul acuitatii vi zuale maxime i a vederii colorate.Di amet r ul f oveei
est e de cca 1. 5 mm i n cent r ul ei se af l o depr esi unenumit foveol
( cu diametrul de 0.33 mm). Zona central cu diametrul de0. 40 mm est e
l i psi t de vase i de aceea a f ost denumi t zona avascul ar foveal.
La examenul fundului de ochi se observ o tent glbuie a acestei zone
datorit xantofilei, pigment sintetizat de neuronii bipolari i de
celuleleg a n g l i o n a r e . Ac e s t p i g me n t a r e p r o p r i e t i a n t i o x i d a n t e ,
c o n t r i b u i e l a diminuarea aberaiei cromatice i la absorbi a radiaiei
albastre-ultraviolete.Principala caracteristic a foveei este predominana celulelor
cu conuri. b.
Regiunea parafoveal
este o zon inelar de 0.5 mm care circumscrie foveea.Ea se caracterizeaz histologic
printr-o multistratificare a elementelor celularen straturile celulelor ganglionare,
nuclear intern, nucl ear extern, plexiformextern (stratul Henle). Aceasta se
datoreaz deplasrii elementelor
neuronalespr e ext er i or ul zonei f oveal e pent r u a nu ecr ana cel ul el e f ot o
r ecept oar efoveale.c.
Regiunea perifoveal
are o lime de 0.7 mm i este situat la periferia ntregiiregiuni maculare.d.
Regiunea retinei periferice
este reprezentat de restul retinei situate ntre periferia maculei i ora serrata.e.
Ora serrata
este zona de tranziie dintre retin i pars plana a corpului ciliar. Eaare un aspect dinat
datorit proceselor dinate, prelungirilor esutului
retinian n epi t el i ul nepi gment ar ci l i ar . Acest e pr ocese sunt par al el e,
or i ent at emeridional, au o lungime de 1-2.5 mm i au o form triunghiular
cu baza posterioar i cu vrful spre depresiunile dintre procesele ciliare (vile
ciliare).Unele procese prezint la suprafaa lor o plic glial meridional care unete19

b a z a d e v r f . n s p a i i l e d i n t r e p r o c e s e l e d i n a t e s e a f l d e p r
e s i u n i c u concavi t at ea ant er i oar numi t e gol f ur i or al e. Or a ser r at a p
oat e pr ezent aanomalii anatomice: procesele gi gante, hiperplazi i gl iale, pl ici
meridionale proeminente i insule de epiteliu ciliar nepigmentar n esutul retinian.4.
Structura histologic.
Retina este format din 10 straturi dispuse dinspre exterior spre interior:
epiteliul pigmentar retinian, stratul
celulelor fotoreceptoare, membranalimitant extern, stratul nuclear extern, strat
ul plexiform extern, stratul nuclear intern, stratul plexiform intern, stratul celulelor
ganglionare, stratul fibrelor nervoasei membrana limitant intern. Toate aceste
straturi au o arhitectur specific datoritrelaiilor sinaptice, celulelor gliale (celulele
Mller Mller, microgliile, macrogliile) imatricii intercelulare. Celulele Mller Mller sunt
celule gliale cu rol de suport, careocup spaiul retinian dintre membranele
limitante extern i i ntern. Aceste celul e prezint procese radiale i orizontale
care realizeaz o reea n ochiurile creia se aflcorpii neuronali, sinapsele retiniene i
capilarele.a.
Stratul epiteliului pigmentar retinian
este format dintr-un singur strat de cca 5milioane de celule hexagonale cu
att mai aplati zate cu ct sunt dispuse mai periferic. Acest strat ncepe de la
marginea di scului optic i se continu l anivelul corpului ci li ar. Stratul epitelial
are o fa apical n raport cu stratulcelulelor fotoreceptoare i o suprafa bazal
spre membrana Bruch.
Suprafaaa p i c a l e s t e s e p a r a t d e s t r a t u l c e l u l e l o r f o t o r e c e p t o a r
e p r i n s p a i u l i n t e r f o t o r e c e p t o r o c u p a t d e ma t r i c e a i n t e r f o t o r e c
e p t o a r e ; n a c e a s t a prelungirile api cale ale celulei epiteliale (reprezentat
e prin microvi li lungi iscur i , pr ocesel e vi l oase i cr est el e) aj ung s
nconj ur e t r ei mea ext er n
as e g me n t u l u i e x t e r n a l c e l u l e l o r f o t o r e c e p t o a r e . Su p r a f a a b a
z a l e s t e neregulat datorit prelungi ri lor celulare i ader de membrana
bazal prinaderene focale formate din integrine (care fixeaz lamimina i
fibronectinamatricei extracelulare). Aceast suprafa este ancorat de o membran
bazalcu structur bilaminat (lamina lucida i lamina densa) alctuit dintr-o reeade
fibre de colagen tip IV, heparan sulfat, lamimin i fibronectin. Suprafaalateral
permite o aderen intercelular prin intermediul jonciunilor strnse,desmozomi i
zonul e adher ens. Cel ul el e epi t el i al e au un nucl eu oval , ocitoplasm
bogat n mitocondrii localizate bazal, reticul endoplasmatic rugos,complex Gol gi,
fagozomi, l i zozomi, granule de lipofusci n i melanozomi care conin granule de
melanin. Funciile epiteliului pigmentar sunt axate n20


Traumatismele pleoapelor
Introducere
Echimozele palpebrale
Hematomul palpebral
Emfizemul palpebral
Ptoza pleoapei superioare
Plagile si ranile pleoapelor
Arsurile palpebrale
Tratamentul leziunilor palpebrale
Traumatismul reprezinta totalitatea tulburarilor locale si generale care apar ca
urmare a actiunii violente asupra organismului, a unui agent extern, denumit
agent vulnerant sau corp contondent. Functie de natura agentului vulnerant, dar si
de rezistenta structurilor biologice asupra carora acesta actioneaza, leziunile pot fi
uneori usor de identificat si clasificat; exista numeroase cazuri clinice, in care leziunile
cu greu au putut fi sesizate la o prima examinare clinica. Dupa caz, traumatismul se
poate solda cu leziuni unice sau multiple ale unor organe invecinate.

Termenul de "politraumatism" se foloseste pentru cazurile in care exista cel putin
doua sau trei leziuni grave, care ar putea afecta functia circulatori sau respiratorie a
victimei.Exista doua mari categorii de traumatisme contuziile si plagile; diferenta
dintre aceste doua tipuri de leziuni este data de integritatea tegumentului, care este
pastrata in cazul contuziilor; si deoarece pielea joaca rol de bariera impotriva
infectiilor microbiene, este de la sine inteles ca plagile (leziuni in care integritatea
tegumentului este afectata = solutie de continuitate) prezinta risc septic crescut.

Pleoapele si functionalitatea acestora, pot fi afectate de o serie de contuzii, plagi
sau arsuri (contuzie o leziune care nu produce solutie de continuitate la nivelul
plagii; daca leziunea afecteaza doar vascularizatia superficiala subcutanata, atunci
poarta numele de echimoza; contuzia se poate asocia cu prezenta unui hematom
subcutanat), survenite ca urmare a contactului cu anumiti agenti traumatizanti. Este
necesar ca astfel de leziuni sa fie rapid recunoscute si corect tratate, pentru a asigura o
buna functionare a aparatului palpebral, dar si pentru a evita cicatrizarile inestetice care
se pot instala in urma acelui traumatism.

Leziunile de la nivelul pleoapelor si implicit aspectul acestora, depind foarte mult
de natura agentului care le-a produs. Contuziile sunt produse de obiecte plate, care
nu prezinta margini ascutite (ce pot taia tegumentul) bucati de piatra, pumnul, dar si
caderi urmate de lovirea fetei astfel de obiecte vor provoca urmatoarele tipuri de
leziuni: contuzii, hematoame (hematom o colectie de sange, mai mult sau mai putin
inchistata, acumulata in tesuturi sau intr-o cavitate), sau plagi zdrobite (plagi contuze) .

Obiectele care prezinta muchii ascutite, prin actiunea traumatizanta asupra pleoapelor,
vor genera plagi taiate functie de morfologia leziunii, plagile taiate pot fi
superficiale sau transfixiante (plaga transfixianta plaga care traverseaza dintr-o
parte in alta, si care prezinta un orificiu de intrare si un orificiu de iesire) .

Agentii vulneranti, de tipul carligelor, sarmelor sau muscaturilor de animal, vor
produce rupturi si smulgeri ale pleoapelor practic, acesti agenti acroseaza si
smulg structurile pleoapelor. Arsurile pleoapelor sunt generate de o sursa externa
de caldura(flacara deschisa, explozie, apa sau vapori fierbinti) ; apar de obicei in
contextul unor arsuri extinse la nivelul intregului tegument facial.

Atunci cand se efectueaza examenul clinic al unui pacient cu traumatisme la nivelul
fetei,toate leziunile, care dupa vindecare ar putea genera defecte inestetice, trabuiesc
recunoscute si tratate corespunzator; trebuiesc avute in vedere si posibile leziuni ale
tarsului, ale muschiului ridicator al pleoapei superioare si ale canaliculelor lacrimale; de
asemenea, niciodata nu va fi neglijata examinarea clinica a globului ocular.
Echimozele palpebrale
Traumatismele inchise (echimozele) apar datorita unui agent vulnerant care nu
produce o solutie de continuitate la nivelul tegumentelor; functie de natura
agentului vulnerant, dar mai ales functie de intensitatea fortei cu care acesta
actioneaza,contuziile pot fi superficiale, profunde sau mixte; de obicei leziunile
superficiale nu prezinta pericol pentru pacientul respectiv; gravitatea traumatismului
apare atunci cand apar leziuni asociate ale vaselor, nervilor, organelor sau
structurilor osoase din vecinatate; aceasta este si ratiunea pentru care, un pacient
traumatizat trebuie atent supravegheat anumite efecte lezionale se pot manifesta
tardiv, chiar si la cateva zile de la producerea traumatismului, punand astfel in pericol
viata pacientului.

Ca si mecanisme de producere, contuziile apar datorita presiunii exercitate de
catre agentul vulnerant, asupra tesutului respectiv, tesut ce va fi comprimat pe un plan
osos, sau pe oricare alt plan tisular ce prezinta o anumita rigiditate. Daca agentul
vulnerant actioneaza perpendicular pe suprafata tesutului respectiv, cel mai
probabil leziunile vor fi localizate pe o arie mai restransa, insa vor genera efecte
grave in profunzime; daca agentul vulnerant actioneaza tangential pe suprafata
respectiva, leziunile vor fi mai extinse ca si surpafata, insa cel mai probabil de o
gravitate redusa. Asadar, aspectul clinic al contuziilor depinde de forta cu care
agentul vulnerant actioneaza, dar si de modalitatea de contact cu tesuturile
pacientului (perpendicular sau tangential) .

Echimoza popular, este cunoscuta sub denimirea de "vanataie" se prezinta ca o
pata de culoare la nivelul tegumentului sau mucoaselor, aparuta datorita
extravazarii sangelui; de obicei, agentul vulnerant care produce o echimoza este
de intensitate medie; ea se datoreaza lezarii vaselor de sange intradermice sau a
vaselor subcutanate, fapt ce va conduce la aparitia unui revarsat sanguin interstitial, in
cantitate mica.Subiectiv, pacientul prezinta in momentul traumatismului o durere
acuta intensa, care se stinge rapid; local, in urma impactului apare o pata
rosiatica-albstruie; in functie de suprafata de intindere a echimozei, si in functie de
cantitatea de sange acumulata interstitial, culoarea echimozei evolueaza in
urmatoarele zile leziunea devine verzuie, apoi galbena; aceasta modificare de
culoare a leziunii se datoreaza metabolizarii locale a moleculelor de hemoglobina
continute in revarsatul sanguin.

Aparitia echimozei imediat dupa traumatism, indica superficialitatea leziunii
respective; cand leziunile sunt situate in profunzime, echimozele apar mai tarziu,
comparativ cu momentul producerii impactului traumatizant; exista si cazuri in care
echimoza apare la distanta de locul impactului cu agentul vulnerant aceasta
datorita posibilitatii sangelui de a difuza prin spatiile anatomice decolabile ale
organismului.

La nivel palpebral, echimozele pot aparea in urma unor contuzii de intensitati
variabile. Deoarece pleoapele sunt foarte bine vascularizate iar tesutul conjunctiv lax
este bine reprezentat, sangele se poate acumula cu usurinta la acest nivel.
Hematomul palpebral
Hematomul, reprezinta o acumulare locala de sange, care apare in urma lezarii
unor vase de calibru mai mare; hematomul poate aparea in urma unui traumatism,
dar se poate produce si spontan, atunci cand pacientul urmeaza o medicatie cu
anticoagulante, sau cand prezinta o patologie vasculara importanta. Sangele
revarsat in urma laziunilor vasculare se poate localiza, sau se poate raspandi liber in
interstitiile anatomice. Hematomul difuz este leziunea cea mai intalnita in clinicile
medicale aria si dimensiunile revarsatului sanguin sunt in functie de marimea
vasului lezat si de debitul sanguin al acestuia.

De obicei, hematomul apare imediat dupa traumatism; pacientul prezinta o
deformare a tegumentului in regiunea traumatizata, care este dureroasa si care poate
prezenta un volum stationar, sau un volum ce creste progresiv daca hematomul isi
mareste rapid-progresiv volumul, acesta reprezinta un semn de lezare a unui vas
important regional. La palpare, hematomul ofera un semn de, , crepitatie sanguina.
De obicei, dupa doua zile de la producerea hematomului, in regiunea respectiva apare
echimoza.

Stoparea cresterii in volum a hematomului, nu se coreleaza intotdeauna cu
oprirea hemoragiei. Atunci cand evolueaza favorabil, hematomul se resoarbe daca
revarsatul sanguin se suprainfecteaza, pacientul poate prezenta febra infectia se
produce prininocularea directa a patogenilor (plaga minima supraiacenta), sau
prin diseminarea patogenilor de la nivelul unui focar infectios plasat la distanta.

Prezenta hematomului palpepral atrage atentia asupra unor posibile fracturi ale
peretilor ososi ai orbitei; spre exemplu, fractura peretelui superior al orbitei care se
poate manifesta prin sufuziune sanguina subconjunctivala si hematom localizat la
nivelul pleoapei superioare; in timp ce fracturile osoase ale plaseului inferior orbital,
determina aparitia unui hematom localizat la nivelul pleoapei inferioare. Mult mai
grave sunt fracturile de baza de craniu care se pot manifesta sub forma unor
hematoame cu dispozitie circulara, localizate unilateral sau bilateral si care apar in
maxim doua zile de la producerea unui traumatism craniocerebral (TCC) .

Hematoamele de mici dimensiuni vor regresa spontan; daca se aplica comprese
reci,pata tegumentara va disparea in maxim doua saptamani; in cazul in care
hematomul este extins, si nu regreseaza spontan, se recomanda incizarea si drenajul
acestuia;astfel este evitata suprainfectarea (exogena sau endogena) a colectiei
sanguine, si mai ales, organizarea fibroasa a hematomului.

Echimozele si hematoamele palpebrale pot aparea si sub actiunea traumatizanta
a suflului unei explozii; leziunile apar datorita deplasarii in forta a mediului
inconjurator (apa sau aer), sub efectul unei explozii puternice aceasta deplasare mai
este denumita, , unda de soc; leziunile vor fi cu atat mai grave, cu cat subiectul este
mai aproape de centrul explozie; cea mai puternica unda de soc este produsa de
explozia nucleara, unda ce se propaga initial cu o viteza supersonica. Apa fiind
mult mai densa decat aerul, efectul undei de soc propagate prin intermediul particulelor
de apa, este mai puternic, comparativ cu efectul aceleiasi explozii produsa in aer. Data
fiind forta acestui agent vulnerant, pacientul este un politraumatizat; el va asocia,
o serie de leziuni, precum leziuni toracopulmonare, leziuni abdominale si leziuni
nervoase.

Emfizemul palpebral
Un alt tip de leziune palpebrala este reprezentata de emfizemul palpebral
acumularea de aer in grosimea pleoapelor, ce apare de obicei in urma unor
contuzii puternice la nivel facial se produce datorita structurilor osoase de la nivelul
craniului si deschiderii sinusurilor paranazale sau celulelor etmoidale; din punct de
vedere clinic, pacientul prezinta echimoze, iar pleoapele sunt tumefiate; la
palparea pleoapelor se percep crepitatii semn distinctiv pentru emfizemul
palpebral.

Emfizemul palpebral poate disparea in cateva zile prin resorbtia spontana a bulelor
de aer din grosimea pleoapelor; se recomanda ca pana la disparitia
leziunilor, pacientul sa nu isi sufle nasul in batista aceasta deoarece va stimula
patrunderea unei mai mari cantitati de aer in grosimea pleoapelor. Daca fracturile
osoase sunt grave, determinand persistenta emfizemului, se poate interveni chirurgical
pentru corectarea leziunilor.
Ptoza pleoapei superioare
O alta leziune care poate aparea un urma unui traumatism, este ptoza pleoapei
superioare (ptoza deplasarea in jos a unui organ, ca urmare a relaxarii
mijloacelor sale de sustinere; termenul de ptoza palpebrala este similar cu cel de
"blefaroptoza").
Ptoza palpebrala poate aparea datorita dezinsertiei sau zdrobirii muschiului ridicator al
pleoapei superioare din fericire, prin metode chirurgicale, acesta poate fi din nou
inserat la nivelul marginii tarsale; leziunea musculara este dificil de identificat atunci
cand la nivelul pleoapei superioare se formeaza un hematom; dar nu numai
hematomul impiedica diagnosticarea corecta a leziunilor musculare acelasi lucru se
poate intampla si in cazul unor leziuni usoare, care se soldeaza doar cu o simpla
tumefiere a pleoapelor.In plus, chiar si in cazul leziunilor mici ale globului ocular,
fanta palpebrala este de cele mai multe ori micsorata.
Exista si situatii in care hematomul poate fi localizat la nivelul muschiului ridicator al
pleoapei superioare in cazul acesta, semne clinice vor persista pe o perioada mai
lunga de timp; leziunile musculare persistente vor putea fi corectate chirurgical,
abia dupa cateva luni de la aparitia lor.

Plagile si ranile pleoapelor
Traumatismele deschise mai sunt cunoscute sub denumirea de "plagi" sau
"rani" caracteristic acestor leziuni este faptul ca, agentul vulnerant (mecanic,
chimic, termic), determina aparitia unei solutii de continuitate la nivel
tegumentar (solutie de continuitate orice separare a doua parti invecinate, intrerupere
a continuitatii, anaormala, complexa sau partiala, produsa intr-un tesut sau organ, ale
carui elemente constitutive sunt in mod normal continue; solutia de continuitate este
produsa in cele mai multe situatii, de un agent vulnerant de origine mecanica) .

Deoarece exista o multitudine de agenti vulneranti, precum si multiple
mecanisme prin care acestia pot provoca leziuni tisulare, evolutiile si
complicatiile plagilor sunt extrem de diferite. Astfel, se recomanda ca oricare plaga
sa fie examinata cu mare atentie (mai ales atunci cand este plasata la nivel facial) ; o
rana aparent inofensiva, poate genera ulterior complicatii dintre cele mai grave
de obicei complicatii septice (infectioase) care se vor rasfrange asupra intregului
organism.

Atunci cand se investigheaza o plaga, trebuie stabilita cu precizie natura agentului
vulnerant, modul de actiune al acestuia, precum si unghiul de impact aceste
elemente vor fi de un real folos pentru corecta apreciere a inventarului lezional. Din
punct de vedere subiectiv, pacientul prezinta o serie de simptome, comune tuturor
tipurilor de plagi aceste simptome variaza ca si intensitate, de la caz la caz, functie
de natura agentului vulnerant si de intinderea distructiilor tisulare.

Orice plaga este cel mai adesea urmata de aparitia durerii si a impotentei
functionale(imposibilitatea de a utiliza organul lezat, datorita accentuarii durerii)
. Durerea apare datorita stimularii terminatiilor nervoase tegumentare durerea
este primul simptom care ajuta la stabilirea diagnosticului. Manifestarile dureroase
variaza functie de natura plagii, dar mai ales functie de reactivitatea nervoasa a
fiecarui pacient (are un caracter subiectiv) .

Categoric, plagile zdrobite (contuze) si arsurile, sunt mult mai dureroase
comparativ cu plagine produse prin taiere (datorita afectarii unui numar mai mare de
terminatii nervoase libere, pentru durere) . De asemenea, exista posibilitatea ca in
momentul producerii leziunilor respective (momentul impactului), daca subiectul se
afla intr-o stare de excitatie nervoasa accentuata (secretie intensa de adrenalina
evenimente deosebite), acesta sa nu resimta imediat senzatia dureroasa (precum in
cazul ranitilor de razboi) .

Atunci cand structurile nervoase au fost lezate in timpul impactului, pacientul
poate prezenta leziuni grave, dar fara sa resimta durere. Durerea, poate fi uneori
amplificata si exagerata de catre pacient, aceasta nefiind in concordanta in intinderea si
gravitatea leziunilor. In general, daca plaga nu se complica si daca tratamentul este
aplicat corect, durerea va disparea in cel mult 12 ore de la producerea leziunilor.

Dupa aceea, poate persista o usoara senzatie de apasare, sau o usoara senzatie
de greutate a regiunii respective, ce se accentueaza in timpul miscarilor. Ulterior,
daca nu apar alte complicatii, durerea va disparea complet. Durerea poate recidiva, in
cazul in care apare o complicatie septica a plagii respective infectie cu un germen
anaerob acesti microbi vor secreta o serie de toxine, care reprezinta un stimul
iritativ foarte puternic pentru terminatiile nervoase libere ale durerii.

Impotenta functionala este absenta in cazul traumatismelor superficiale (palgilor
superficiale), si accentuata in cazul leziunilor profunde; impotenta functionala este
totala in cazul leziunilor care vor fi insotite de fracturi ale scheletului osos element de
insertie pentru structurile musculare cu rol mobilizator.

Plagile sunt insotite de hemoragie (gravitatea hemoragiei depinde de intinderea si
profunzimea leziunilor) ; hemoragia va fi cu atat mai intensa, cu cat regiunea
respectiva este mai bine vascularizata. Plaga superficiala este o leziune care nu
depaseste planul aponevrotic; plaga profunda este acea leziune care depaseste
planul aponevrotic si care se extinde si la nivelul structurilor subaponevrotice. Daca
traumatismul determina o retractie spontana a buzelor plagii, patogenii vor
patrunde in profunzime, existand pericolul unor complicatii septice.

Hemoragia acompaniaza oricare tip de plaga; gravitatea hemoragiilor variaza in
functie de dimensiunile plagilor, in funcite de profunzinea acestora, si mai ales in functie
de calibrul vaselor subiacente lezate exista si situatia in care vasul lezat sa nu fie unul
de calibru mare, dar hemoragia sa fie in cantitate considerabila, datorita tulburarilor de
coagulare ale pacientului respectiv (pacient hemofilic) .

Categoric, o plaga superficiala, va fi insotita de cele mai multe ori de o hemoragie
care se poate opri spontan hemostaza fiziologica (hemostaza procesul de oprire a
unei hemoragii; ea poate fi spontana = fiziologica, medicamentoasa, sau chirurgicala)
.Plagile de la nivelul extremitatii cefalice (capului) prezinta particularitatea de a
sangera abundent, chiar si in cazul unor leziuni minime datorita prezentei unei
retele vasculare bine dezvoltata. Plagile profunde pot fi insotite de hemoragii
abundente, datorita posibilitatii lezarii unor vase de calibru mare artere sau vene.

In cazul plagilor produse prin taiere, marginile solutiei de continuitate vor fi
regulate; aceasta regularitate a buzelor plagii, se mentine chiar si in cazul plagilor
foarte intinse (sunt produse prin actiunea obiectelor taioase, inclusiv bisturiu chirurgical)
. O plaga taiata superficiala, se poate dovedi extrem de grava, atunci cand in
regiunea respectiva exista vase importante sau tendoane. Plagile produse prin
lovire cu sabia au un caracter special, datorita mecanismului mixt de producere lovire
si taiere marginile plagii vor avea un aspect contuz; aceste plagi se vor vindeca prin
formarea unor cicatrici vicioase (cheloide) .

Plagile prin intepare se pot produce ca urmare a unui act terapeutic (punctie
terapeutica in regiunea faciala), sau ca urmare a unei agresiuni. Punctia terapeutica
(injectia) produce durere care de obicei va disparea imediat dupa extragerea acului
durerea poate persista atunci cand sunt lezate anumite filamente nervoase, aflate
in profunzimea tegumentului. Durerea care apare la cateva zile dupa realizarea
injectie, este cel mai adesea semnul unei reactii locale (infectie abces septic, flegmon)
.

O plaga intepata produsa prin agresiune prezinta cel mai adesea un orificiu de
intrare de mici dimensiuni. Cu toate acestea, leziunile pot fi deosebit de grave, atunci
cand obiectul intepator penetraza in profunzime. Leziunile si complicatiile vor fi cu
atat mai grave daca bucati din obicetul respectiv vor ramane in interiorul tesutului
lezat.Exista si plagi palpebrale intepate, care pot fi produse de catre insecte (albine,
viespi) ;ele se pot complica cu aparitia unor infectii regionale (patogenii vor
pratunde in profunzime prin orificiul superficial al plagii), sau mai grav, prin aparitia
unor reactii alergice asa cum se intampla in cazul intepaturilor de albina.

Plagile contuze apar atunci cand agentul vulnerant actioneaza prin exercitarea
unei presiuni crescute asupra unui organ sau tesut. Sunt plagi produse prin
zdrobine (muscaturile de animal) ; leziunile generate pot fi superficiale sau
profunde functie de natura agentului vulnerant si de forta cu care acesta actioneaza.
Marginile plagilor contuze vor fi sfasiate, aparand resturi de tesut (lambouri), care inca
mai sunt solidarizate de restul tegumentului, prin intermediul unui pedicul vascularizat.

Tesuturile zdrobite amestecate cu cheaguri de sange si eventual resturi de corp
strain, reprezinta un mediu ce favorizeaza aparitia infectiilor locale; complicatiile
septice ale plagilor zdrobite pot fi evitate daca tratamentul se realizeaza corect.
Deoarece tesuturile sunt zdrobite, plagile contuze pot sangera abundent iar senzatia
dureroasa subiectiva va persista pe o perioada mai lunga de timp; durerea va fi cu
atat mai intensa daca apar si complicatii septice.

Morfologia plagilor palpebrale se coreleaza strans cu natura agentului
vulnerant. O plaga taiata va prezenta cel mai adesea margini nete, bine delimitate, in
care tesuturile zdrobite sunt in cantitate minima; o astfel de plaga cu marginile regulate,
poate fi suturata cu usurinta vindecarea ei se face rapid, fara a genera sechele
functionale sau estetice (cicatrici) . In cazul plagilor produse prin zdrobire, smulgere
sau muscatura, leziunile sunt mult mai grave, plaga prezentand sfacelari si resturi
tisulare. Astfel de plagi sunt considerate ca fiind contaminate, deoarece agentul
vulnerant favorizeaza patrunderea in profunzime a particulelor de pamant, vegetale sau
a patogenilor (microbi) ; aceste plagi vor genera complicatii infectioase, care tratate
necorespunzator, vor fi urmate de sechele functionale si estetice.

Daca agentul vulnerant lezeaza portiunea tarsala sau septul orbital, si daca
tratamentul aplicat este incorect, plaga se poate complica cu pierderea tonusului
palpebral si cu sechele vicioase de pozitionare a pleoapelor. Daca canalul lacrimal
este sectionat iar structurile pleoapei sunt incorect suturate, pacientul va prezenta
ulterior epifora epifora se constituie ca o complicatie postraumatica, in care pacientul
lacrimeaza excesiv, datorita imposibilitatii drenarii secretiilor lacrimale. Deschiderea
fantei palpebrale poate fi perturbata atunci cand se produc dezinsertii ale
marginilor pleoapelor acelasi tip de leziune va conduce si la aparitia unui viciu de
pozitionare a fantei palpebrale (fanta palpebrala se va pozitiona oblic) .

Daca marginile plagilor transfixiante palpebrale vor fi suturate incorect, pacientul
va prezenta un colombom palpebral postlezional anomalie de inchidere a fantei
palpebrale care se poate manifesta si congenital, avand in acest caz, determinism
genetic. Atunci cand muschiul ridicator al pleoapei superioare este lezat, pacientul va
prezenta ptoza palpebrala posttraumatica.

Dintre complicatiile infectioase posttraumatice, enumeram urmatoarele
supuratia plagilor (formarea si eliminarea de puroi prin orificiul plagii), dehiscenta
suturilor(desfacerea suturilor chirurgicale atunci cand sunt incorect
efectuate), formarea de abcese (colectii purulente), producerea de flegmoane
palpebrale (infectii grave, ce afecteaza tesutul subepitelial si care se pot extinde cu
usurinta catre regiunea orbitala sau subperiostala) ; toate aceste complicatii septice
pot aparea mai ales in cazul plagilor zdrobite, pentru care nu a fost realizata o
toaletare suficienta a regiunii respective debriadare extinsa a sfacelulilor tisulare.

Arsurile palpebrale
Arsurile palpebrale apar de obicei in contextul unor leziuni ce afecteaza intreaga
regiune faciala; arsurile faciale sunt leziuni grave, care trebuiesc tratate cu seriozitate
prezentand un mare risc de complicatii. Intinderea si gravitatea arsurilor palpebrale,
depinde de intensitatea sursei calorice, dar si de durata contactului pe care aceasta il
are cu tegumentul pleoapelor. Chiar si la o temperatura scazuta, daca contactul
termic este prelungit, pot aparea leziuni grave ale pleoapelor.

Functie de gravitatea lor, leziunile de arsura prezinta patru grade distincte:

- arsura de gradul I apare ca urmare a lezarii celulelor epiteliale de la suprafata pielii,
fara afectarea tesuturilor din profunzime; aceasta leziune determina durere, datorita
iritarii terminatiilor nervoase libere de la nivelul pielii; pilea este rosiatica si prezinta un
usor edem; pacientul prezinta usturime si durere atunci cand este atinsa regiunea
respectiva; durerea dispare dupa cateva zile; tot dupa cateva zile se produce si
pigemtarea regiunii respective arsura solara a pielii este cel mai bun exemplu de
arsura de gradul I.

- arsura de gradul II apare atunci cand agentul termic distruge toate straturile
celulare ale epidermului, chiar si stratul germinativ, fara a distruge insa membrana
bazala epiteliala; capilarele de la nivelul tegumetnului sunt si ele lezate; leziunile astfel
produse, vor conduce la o masiva extravazare plasmatica care va separa strautrile
celulare lezate de cele ramase intacte; zona afectata este eritematoasa si dureroasa;
de asemenea, suprafata arsa va prezenta flictele (basicute) pline cu lichid seros sau
hemoragic; flictenele pot aparea imediat, sau la cateva ore de la producerea arsurii;
flictenele trebuiesc indepartate, deoarece interiorul lor reprezinta un mediu propice
pentru dezvoltarea patogenilor complicatie septica.

- arsura de gradul III reprezinta lezarea epidermului si in acelasi timp al dermului,
pana la nivelul plexului capilar dermic; regiunea afectata este eritematoasa si prezinta
flictene cu un continut sanguinolent.

- arsura de gradul IV se caracterizeaza prin distrugerea integrala a tegumentului (pe
toata grosimea lui), eliminand astfel orice posibilitate de restitutie integrala a acestuia
tegumentul poate fi refacut doar prin transplant de piele, prelevata dintr-o alta regiune
corporala; in unele situatii, o arsura de gradul IV, poate depasi in profunzime structurile
tegumentului, afectand inclusiv aponevrozele si muschii subiacenti.

Arsurile produse prin flacara deschisa, vor genera leziuni profunde, chiar daca
durata contactului este limitata. Arsurile prin lichide fierbinti vor genera leziuni
mai putin grave dar inegale ca si gravitate imbracamintea joaca un rol important in
producerea arsurilor prin lichide fierbinti; prezenta unei piese de imbracaminte va
conduce la atenuarea temperaturii lichidului fierbinte, dar in acelasi timp, va prelungi
contactul agentului termic cu suprafata pielii. Arsurile produse prin contactul cu o
suprafata fiebinte, determina producea rapida a unor leziuni prafunde si
escarificate.

Substantele chimice pot produce leziuni palpebrale este vorba mai ales de
substantele acide sau bazice (arsuri chimice) . Arsura chimica se caracterizeaza prin
degajarea locala de caldura, atunci cand se produe contactul dintre tegument si
substanta respectiva; de asemena, local pot aparea necroze cutanate, atunci cand
substanta implicata in producerea arsurii face parte din categoria substantelor
deshidratante (caustice) . Adevaratele arsuri chimice sunt produse prin actiunea
acizilor sau bazelor tari.

Acizii tari vor genera leziuni grave, care se instaleaza rapid; acizii detrmina
degajarea locala de caldura si mumificarea tesuturilor vii acizii produc coagularea
proteinelor de la nivelul tegumentului (necroza de coagulare) aspectul leziunii este
similar cu cel al leziunilor provocate de agentii termici. Bazele tari determina aparitia
unor leziuni escarificate necroza de saponificare, datorita afectarii structurilor
lipidice din structura tegumentului; leziunea produsa de o substanta bazica, va
progresa in profunzime, pana la completa neutralizare a substantei care a produs-
o; durerea in acest caz, apare mai tarziu.

Arsurile electrice palpebrale se datoreaza formarii arcului voltaic (fenomen termic
si electric) care va produce leziuni asemanatoare din punct de vedere clinic, cu
cele produse prin contact cu agentii termici.

Tratamentul leziunilor palpebrale
Oricare plaga palpebrala va fi inventariata pentru aprecierea corecta a tuturor
leziunilor, precum si pentru aprecierea posibilelor complicatii ulterioare va fi
determinata acuitatea vizuala a pacientului respectiv, va fi examinata motilitatea
oculara, dar si reflexele pupilare; globul ocular va fi examinat inclusiv prin metode de
biomicroscopie, si se va realiza examenul oftalmoscopic al retinei.

Deoarece, oricare plaga este supusa riscului de contaminare si infectare cu
bacilul tetanic, se va efectua profilaxia tetanosului prin vaccinare cu anatoxina
tetanica sau prin administrarea (imunizare pasiva) de imunoglobulina
antitetanica (functie imunizarile anterioare ale pacientului. Daca pacientul a fost
recent vaccinat, este suficienta vaccinatea cu 2 ml de anatoxina tetanica. Daca
pacientul a fost imunizat acum mai bine de cinci ani, iar plaga este intens contaminta cu
corpi straini, pe langa vaccin acesta va primi ser antitetanic sau imunglobulina
antitetanica imunoglobulinele au rolul de a proteja eficient pacientul impotriva bacilului
tetanic, deoarece in situatii de leziuni grave, simpla vaccinare nu este suficienta.

Dupa vaccinare, se va proceda la aseptizarea regiunii afectate, prin spalarea
intensa cu ser fiziologic sau apa strerila; in cazul plagilor zdrobite (sfacelate), se vor
efectua spalaturi intense, pentru indepartarea cat mai rapida a corpilor straini
cantonati la nivelul plagii; spalaturile au rolul de a indeparta din plaga atat corpii
straini, cat si formatiunile tisulare devitalizate; corpii straini care nu pot fi indeaprtati prin
spalare, vor fi eliminati cu ajutorul unei pense chirurgicale; dupa spalare cu sef
fiziologic, tegumentele din jurul plagii vor fi aseptizate cu ajutorul unei solutii ce
contine iod(betadine solutie pe baza de iod, cu rol de detergent biologic, care poate fi
utilizata inclusiv in plaga) iodul in stare pura, nu se utilizeaza, si nu se toarna in
plaga, deoarece produce necroza tesuturilor vii.

Anestezia regiunii lezate se poate face prin infiltrarea cu anestezic a buzelor
plagii respective, sau se poate proceda la anestezierea orbitalului sau
facialului; daca plaga este extinsa, se va proceda la realizarea anesteziei supraorbitare
si suborbitare. Ca anestezic local, poate fi utilizata Xilina, care in combinatie cu
adrenalina, va reduce sangerarile din plaga pentru orbtinerea unui mai bun camp
operator (adrenalina are efect vasoconstrictor, oprind astfel sangerarea) .

Suturile vor fi utilizate in functie de morfologia plagilor scopul suturilor este de
a restabili integritatea formatiunilor lezate in urma actiunii agentului vulnerant. In
cazul plagilor taiate, care nu intereseaza canaliculul lacrimal sau muschiul ridicator al
pleoapei, sutura va respecta anumite principii, in functie de directia plagii.

O leziune paralele cu directia fibrelor orbicularului, va fi suturata in doua planuri
unul profund (muscular) si altul superficial (tegumentar) ; in schimb, o leziune cu
dispozitie verticala sau oblica, care afecteaza fibrele orbicularului si implicit intreaga
grosime a pleoapei, va fi suturata cu acuratete, aceasta deoarece, contractia
muschiului orbicular va conduce la indepartarea marginilor plagii aceasta sutura se
efectueaza in trei planuri. Primele fire se vor insera la nivelul marginii libere a
pleoapei si vor ajuta la pozitionarea corecta a pleoapei primul plan
tarsoconjunctival, poate fi suturat cu fire resorbabile sau neresorbabile. Al doilea plan
(planul muscular) va fi si el suturat cu fire resorbabile. Ultimul plan anatomic, cel
tegumentar, se sutureaza cu fire separate.

Pentru plagile pleoapelor in care se constata anumite pierderi de substanta,
principalul obiectiv este inlocuirea tesuturilor care lipsesc. Repararea unor plagi cu
lipsa de tesut tarsal, se va efectua prin translarea (alunecarea) tesutului tarsal,
lasand o margine tarsala intacta pe lungimea a 2-3 milimetri. Plagile acompaniate
de lipsa tesutului tegumentar, pot fi corectate prin alunecarea tegumentelor invecinate,
sau prin inlocuirea lor cu un lambou prelevar de la nivelul pleoapei superioare al
ochiului opus acest lambou poate fi prelevat si de pe fata posterioara a pavilionului
urechii. Daca insa lipsa de substanta tegumentara este excesiv de mare, vor fi
utilizate lambouri tegumentare pediculate (bucati de tegument care sunt conectate
cu regiunea de unde au fost prelevate) .

Dezinsertia posttraumatica a cantusurilor palpebrale, poate conduce la aparitia
unor anomalii de forma si pozitie ale fantelor palpebrale; de aceea, cantusul lezat
trebuie reinserat prin sutura ligamentului sectionat; se poate face reinsertia ligamentului
palpebral sectionat si la nivelul oaselor cavitatii arbitale, utilizand fire de sutura
neresorbabile.

Daca canaliculul lacrimal este sectionat si nu este suturat, pacientul va prezenta
epifora persistenta (lacrimare excesiva ca urmare a imposibilitatii drenarii secretiilor
lacrimale) . Daca canaliculul lacrimal superior este lezat, nu se impune in mod
obligatoriu suturarea acestuia, deoarece functia de drenaj va fi compensata de
canaliculul lacrimal inferior (canaliculul inferior dreneaja mai mult de doua treimi din
cantitatea totala de lacrimi) .

Daca canaliculul lacrimal inferior este lezat, acesta trebuie in mod obligatoriu
reparat suturarea canaliculului inferior se realizeaza cu ajutorul microscopului in
prima etapa se canuleaza canaliculul, prin introducerea in interiorul sau a unei
sonde, pornind de la punctul lacrimal, sonda ce va fi impinsa pana la nivelul
sacului lacrimal. Dupa canulare, canaliculul va fi suturat cu fire
monofilament; cateterul astfel introdus, va fi extras abia dupa 21 de zile; dupa
extragerea cateterului, trebuie verificata permeabilitatea cailor lacrimale; actul operator
se finalizeaza cu suturarea planurilor palpebrale lezate.

Asea cum deja am mentionat, arsurile pleoapelor apar cel mai adesea in contextul
arsurilor extinse la nivelul intregului tegument facial; leziunile de arsura
palpebrale, se pot prezenta sub forma de eritem (roseata), vezicule, pustule
(vezicule ce contin puroi) sau chiar sub forma de escare; pentru tratamentul
arsurilor palpebrale, se recomanda aplicarea locala de unguente ce contin antibiotice,
sau aplicarea de pomezi cicatrizante; daca arsurile sunt de o gravitate deosebita, dupa
cicatrizarea leziunilor se va efectua transplant de piele. In cazul unor arsuri chimice
palpebrale (acizi sau baze tari), ca prim ajutor, se recomanda realizarea de spalaturi
intense pentru indepartarea cant mai rapida a substantelor chimice, limitand
astfel suprafata si profunzimea arsurilor.




Anexa 1. Informaie pentru pacieni cu plaga penetrant ocular i prinii lor
Orice plag penetrant a ochiului poate fi extrem de grav i poate duce la orbire, dac
nu se iau
msuri imediate.
Acordarea primului ajutor i a tratamentului de urgen are o importana deosebit n
traumatismele oculare, ndeosebi n plgile penetrante.
Simptoame ale traumelor oculare
1. Durere ocular i periocular
2. Sensaie de arsur, usturime
3. Lcrimare, blefarospasm
4. Roeaa ochiului
5. Sensibilitate la lumin (fotofobie)
Tratamentul de urgen
1. Acoperii ochiul traumat cu o compres steril de tifon sau cu o bucat de pnz i
bandajai, dar fr a exercita presiune asupra ochiului.
2. Pansai i cellalt ochi pentru a preveni micrile globului ocular.
3. Solicitai asistena medical de urgen, de preferat la oftalmolog sau la camera de
gard
a celui mai apropiat spital.
4. Transportai copilul n poziie culcat cu pansament binocular.
Corpuri strini n ochi
Avertisment: Nu ncercai niciodat s ndeprtai un obiect strin care sa nfipt n globul
ocular.
Solicitai consult medical imediat dup producerea unor astfel de accidente.
Dac corpul strin se nclaveaz n globul ocular:
1. Nu permitei copilului s se frece la ochi
2. Spalai-v minile bine cu ap i spun nainte de a examina cu atenie ochiul victimei
3. In cazul cnd corpul strin este fixat n globul ocular, nu ncercai s-l indepertai
4. Acoperii cu blndee ambii ochi cu comprese sterile sau buci de pnz steril,
bandajai
pansamentul ct mai leger, prinzndu-l n jurul capului.
5. Solicitai consult medical imediat, preferabil la oftalmolog
6. inei copilul n poziia culcat n timpul transportrii la spital
Prevenirea traumatismelor oculare la copii se poate realiza printr-o activitate de
educaie bine
organizat n care trebuie antrenate cadrele medicale, prinii i ceilali factori
educaionali.
Lmurirea copiilor asupra pericolului accidentelor oculare trebuie s fie iniiat ct mai
devreme.
Copiii mici s nu fie lsai fr supraveghere. Jucriile s fie alese n aa fel nct
traumatizarea
ochilor s nu fie posibil.
La copiii mai mari nainte de a trece la diferite activiti sportive, productive, trebuie s
fie
contientizat posibilitatea accidentrii ochiului i posibilitatea prevenirii acestuia


Traumatismele oculare, contuziile oculare, arsurile oculare accidentele oculare,
afectiuni ale ochilor



Ochii, prin aezarea lor i prin organizarea morfofuncional, sunt organele noastre de
sim ce!e mai sensibile dar i cele mai vulnerabile. Aa se explic de ce n cazul unor
traumatisme oculare sunt atinse componentele sale anatomice, care necesit o urgent
intervenie de specialitate. Dintre traumatisme, cel mai des ntlnite sunt
contuziile, corpii strini intraoculari i arsurile oculare.

Frecvena accidentelor oculare si cauza lor
Globul ocular este totui relativ protejat contra traumatismelor de marginea orbitei dar
este mai expus traumatismelor, partea sa anterioar i infero-extern. Dintre
traumatismele ochilor avem urmatoarele statistici:
plgile oculare fr corpi strini reprezint 42% din totalul traumatismelor,
arsurile corneo-conjuctivale 20%,
contuziile oculare 20%, iar
plgile oculare cu prezen de corpi strini cea 18% din totalul traumatismelor
oculare.
Aproximativ 43% din accidente survin n timpul activitii, 20% accidente de circulaie,
iar 35% alte cauze (jocuri periculoase la copii, accidente casnice la femei etc.)
Contuziile globului ocular se nsoesc deseori de echimoze subconjunctivale sau
leziuni corioretinsene vizibile numai ia oftafmoscop, care produc o serie de tulburri de
vedere nsoite i de alte simp-tome neplcute precum tulburri de puls, vrsturi etc.
Contuziile globului ocular produc leziuni ale polului anterior (cornee, iris, cristalin) cu
consecine mai grave sau mai puin grave, dup gradul leziunii i membrana interesat,
leziuni ale polului posterior, aa-zisa corio-retinopatie posttraumatic. Aceste leziuni se
datoresc traumatismului direct sau undei de
oc". Uneori, contuziile globului ocular sunt nsoite i de tulburri de ordin general ca:
dereglri ale pulsului, grea, vrsturi, aceasta datorit faptului c orbita este o zon
reflexo-gen de unde pot pleca reflexe care pe traiectul unor nervi vegetativi (nervul
pneumogastric) pot declana aceste tulburri. Astfel, se descrie aa-
zisul reflex oculocardiac.

In practica oftalmologiei se spune c toate traumatismele care produc plgi
ale pleoapelor i membranelor oculare trebuie s trezeasc ideia ptrunderii i reinerii
de corpi strini intraoculari iar cu ct agentul vulneral a fost mai mic cu
att posibilitatea reinerii lui este mai mare", de altfel conform statisticilor 50% dintre
accidentele oculare sunt cele produse de corpii strini.
Orice plag ocular perforant prezint suspiciunea de corp strin intraocular, de aceea
n orice mprejurare de acest gen trebuie fcut radiografie de prezen de corp strin.
Din totalul corpilor strini intraoculari 64% se produc n timpul unei activiti practice,
restul de 36% n timpul accidentelor de circulaie, diferite activiti casnice sau jocuri
periculoase la copii. Factorii care contribuie la producerea lor sunt nerespectarea
ntocmai a normelor de tehnica securitii muncii, nerespectarea regulilor de circulaie
i, n fine, lipsa de supraveghere a copiilor.

Simptome
Simptomatologia acestor accidente prin corpi strini este deosebit de marcant,
ochiul nroindu-se, lcrmnd abundent, pleoapele nchizndu-se i umfindu-se, o
durere vie instalndu-se local.
Simptomatologia accidentelor prin corpi strini intraoculari este foarte variat, aceasta
fiind n funcie de dimensiunile corpului strin i de distrugerile pe care le produc n
traiectul lor intraocular. Exist corpi strini intraoculari metalici foarte mici (pan de 12
mm) cu o simptomatologie foarte srac i pasager (l-crimare, fotofobie) care uneori
trece neobservat, dar care poate duce la complicaii foarte
grave ulterior: infecii, inflamaii, cataract, sau chiar dezorganizarea globului ocular prin
sideroz, dac sunt fragmente de fier etc. Exist i situaii cu corpi strini intraoculari
foarte mari, care n traiectul lor intraocular au produs distrugeri mari de esuturi (cata-
ract, hemoragie intraocular) la care simptomatologia este deosebit de marcant, cu
scderea brusc i foarte pronunat a vederii.
Arsurile oculare, care constituie a treia mare categorie de accidente oculare, se produc
fie prin baze (ciment, calciu, sod, leie, amoniac) fie prin acizi (clorhidric,
sulfuric, azotic) sau prin alte substane chimice (anilin, sulfurile), vapori i gaze. n
funcie de suprafaa atins i straturile oculare afectate se descriu mai multe grade de
arsuri. Care sunt acestea i cum apar?

Arsurile oculare
Arsurile oculare reprezint o problem important n patologia ocular, datorit gravitii
leziunilor pe care le produc i consecinelor grave pentru vedere.
Ele pot fi: termice, produse prin metale topite, lichide fierbini, vapori etc. Gravitatea lor
depinde de temperatura i durata de contact a globului ocular cu agentul
vulneral; chimice, produse prin acizi (de ex. clorhidric, sulfuric, azotic) sau baze (var,
sod) i alte substane chimice, de ex. anilin, diverse insecticide etc, Cele mai grave
sunt arsurile chimice cu baze. n contact cu esuturile, aceste substane nu sunt
neutralizate, ci difuzeaz mai departe n profunzime avnd tendina la infiltraie i
ulceraie i n zilele urmtoare. Consecinele arsurilor oculare sunt n general
dezastruoase pentru funcia vizual; exist ns i situaii n care afectarea organului
vizual este mai redus, fapt care permite clasificarea arsurilor oculare dup gravitatea
lor n trei categorii: gradul I; II i III.

Arsurile de gradul I sunt uoare, producnd leziuni minime ale pleoapelor, conjunctivei
i corneei. Ele se vindec rapid i spontan. Subiectiv, apar dureri cu caracter de
usturime a ochilor, senzaie de nisip sub pleoape, lcrimare, fotofobie. Obiectiv,
tegumentele pleoapelor sunt roii, conjunctiva, de asemenea, corneea este
dezepitelizat cu transparena pstrat.

Arsurile de gradul II sunt mai ntinse i mai grave. Subiectiv, acuzele sunt
asemntoare celor precedente dar mai pronunate. Obiectiv, tegumentele pleoapelor
sunt roii, edematiate, uneori cu vezicule, conjunctiva de asemenea roie, edemaiat,
corneea dezepitelizat cu transparena pierdut.

Arsurile de gradul III sunt grave i afecteaz profund vederea. Pleoapele prezint lips
de substan, fiind acoperit cu cruste hematice i necroz, conjunctiva are un aspect
de porelan i este friabil. Corneea i-a pierdut total transparena, are un aspect lptos,
porelanos. Arsurile cu baze de gradul III sunt foarte grave i frecvent duc la pierderea
globului ocular i compromiterea fundurilor de sac conjunctivale, aa nct purtarea unei
proteze oculare este aproape imposibil, necesitnd pentru aceasta intervenii
chirurgicale laborioase i repetate.


Masuri de prim ajutor in cazul arsurilor oculare
Intr-adevr, are o mare importan primul ajutor n special n arsurile oculare, de felul
cum este aplicat depinznd de multe ori viitorul
globului ocular. In cazul arsurilor oculare el const n ndeprtarea imediat a substanei
caustice (care a produs arsura) de pe pleoape, de pe conjunctiv, de pe cornee i n
special din fundurile de sac conjunctivale, apoi splaturi largi n jet i n fine,
prezentarea la medicul de specialitate. n celelalte accidente oculare, primul ajutor
const n aplicarea n fundurile de sac conjuctivale a unei soluii dezinfectante de
ex. cloramfenicol 1%, apoi aplicarea unui pansament steril i trimiterea pacientului la
unitatea sanitar cea mai apropiat.

Tratamentul medicochirurgical
Tratamentul medico-chirurgical al accidentelor oculare constituie o urgen; el urm-
rete refacerea pe ct posibil a tuturor membranelor globului ocular pentru salvarea pe
ct posibil funcional (a vederii) sau cel puin anatomic (a globului ocular ca
organ). Uneori, este necesar ndeprtarea chirurgical a globului ocular
accidentat pentru a nu pune n pericol i cellalt ochi (pericolul oftalmiei simpatice).




Dezlipirea de retina reprezinta aparitia unui spatiu intre cele doua foite ale retinei,
stratul intern (neuroepiteliu) si cel extern (epiteliul pigmentar), in care patrunde un lichid,
numit lichid subretinian.
De obicei, aceasta decolare are ca punct de plecare una sau mai multe rupturi in retina
periferica, prin care a patruns lichidul subretinian, detasand cele doua straturi retiniene -
e vorba de dezlipire de retina regmatogena. Acest lucru se poate produce spontan
sau poate avea anumiti factori favorizanti:
o miopia, in special miopia forte
o unele degenerescente retiniene periferice, de ex. lattice-ul
o traumatism ocular, chiar minor, perforant sau neperforant
o eforturi fizice intense, in special izovolumetrice, ca in cazul ridicarii unei greutati mari,
efortului de tuse, varsatura sau scremut (constipatie, sau in timpul nasterii)
o interventie chirurgicala oculara, de exemplu operatia de cataracta
Mecanismul producerii dezlipirii de retina este decolarea partiala a corpului
vitros (continutul "gelatinos" al ochiului) - modificare fiziologica datorata varstei, dar
care, numai in prezenta factorilor favorizanti de mai sus poate produce dezlipirea de
retina.
Exista si dezlipire de retina fara rupturi retiniene, numita dezlipire neregmatogena,
care apare in unele boli inflamatorii ale retinei si/sau vaselor retiniene si care nu
necesita operatie.
De asemenea, modificarile vitreoretiniene din diverse afectiuni, cum e retinopatia
diabetica proliferativa, care, tractionand retina, pot determina decolarea ei, sunt la baza
producerii asa numiteidezlipiri de retina tractionala.



In ambele forme, dezlipirea este la inceput localizata intr-un cadran al ochiului - situatie
perceputa de pacient ca "o perdea neagra care vine dintr-o parte", dupa care se extinde
treptat la toata retina, pacientul vazand ca "perdeaua se extinde in tot campul vizual",
pentru ca in final, pacientul sa nu mai vada deloc - dezlipirea totala, inclusiv cu
prinderea zonei centrale, macula.
Ca simptomatologie, inainte de aparitia "perdelei negre progresive" si scaderea vederii,
pacientul poate vedea flash-uri luminoase intr-o parte a campului vizual si numeroase
"puncte negre", "musculite", "funingine", care ar trebui sa-l alarmeze si sa-l faca sa vina
urgent la un consult oftalmologic.
Uneori, dezlipirea de retina debuteaza printr-o scadere brusca si marcanta de vedere,
ceea ce este, intr-un fel, mai bine, pentru ca il face pe pacient sa vina repede la
oftalmolog. Acest debut zgomotos se datoreaza lezarii unui vas de sange de la nivelul
rupturii retiniene raspunzatoare de dezlipirea retinei, care a "inundat" globul ocular cu
sange (hemoftalmus).
Retina, odata decolata si neoperata la timp, determina modificari fibroase ale vitrosului,
care, la randul lor, favorizeaza in continuare decolarea retinei, prin tractiunea pe care o
exercita asupra acesteia - se creeaza astfel un cerc vicios, de la o ruptura retiniana cu o
decolare localizata pana la dezlipire totala, cu fibrozari vitreo-retiniene: dintr-o boala
doar a retinei devine o boala vitreoretiniana, mult mai complicat de operat si cu
prognostic vizual mai modest.
De aceea, DEZLIPIREA DE RETINA ESTE O URGENTA CHIRURGICALA, operatia
trebuind a fi facuta cand pacientul inca mai vede cu zona centrala a retinei!



Diagnosticul acestei afectiuni se poate constitui pe simptomatologia descrisa de
pacient, dar devine sigur doar dupa un consult oftalmologic specific:
examenul fundului de ochi dupa dilatarea pupilei, cu biomicroscopul si lupe speciale,
dar si cu oftalmoscopul indirect, care evidentiaza mai bine periferia retinei, numarul si
localizarea rupturilor;
ecografia de pol posterior - este esentiala, in special cand mediile ochiului nu sunt
transparente: fie ca e vorba de o cataracta hipermatura sau de un leucom cornean co-
existente, fie ca dezlipirea a debutat cu o scadere brusca a vederii, datorita
unei hemoragii vitreoretiniene majore, care impiedica examinarea directa a fundului de
ochi. Ecografia dinamica este o varianta de ecografie extrem de utila in diagnosticul
diferential in aceste cazuri.



n cursul acestor afeciuni apar alterri ale peretelui vaselor care genereaz
microanevrisme dilataii vasculare prin care se pierde coninutul intravascular
(snge sau plasm) n spaiile intraretiniene. Dac se pierde snge apar hemoragii
intraretiniene. Dac se pierde plasm apare edemul retinian sub forma de plci albe
sau zone de ngroare retinian. Toate aceste fenomene patologice - sngele i edemul
- produc o scdere a vederii, progresiv i uneori ireversibil dac nu se acioneaz la
timp. Edemul central (denumit edem macular) este urmrit prin fotografia digital a
retinei, prin tomografia retinei i prin angiofluorografia vaselor retiniene. Atunci cnd
edemul afecteaz retina la mai puin de 500 m de centru se intervine prin aplicarea
unor impacte laser de dimensiuni de 100 m; impactele sunt aplicate direct pe
microanevrisme sau, dac edemul e difuz, se pun n jur de 100-150 impacte n form de
gril. Acestea au ca efect resorbia lent, n curs de 2-3 luni a edemului retinian macular
i implicit, recuperarea parial sau meninerea vederii la acelai nivel. n 15% cazuri
vederea crete, 60% staioneaz i n 15% din cazuri vederea continu s scad,
posibil i datorit controlului prost al diabetului. Dac dup 2-3 luni se constat c mai
exist zone care necesit aplicaii laser, fotocoagularea se poate repeta.

Obstrucia arterei centrale a retinei
La baza obstruciei acute a arterei retinei ochiului stau astfel de stri: spasmul,
embolia, arteritele i tromboza. Neinnd cont de diferena cauzelor care
provoac dereglrile circulaiei sangvine, manifestrile clinice ale tuturor strilor
sunt destul de omomorfe i caracteristice. Afeciunea ncepe printr-o scdere
brusc a vederii, cel mai des la orele dimineii. Cteodat pacienii observ
prevestitori de scdere a vederii n form de licriri, apariia scnteilor, pierderea
de scurt durat i spontan a vederii.

Ca rezultat al afeciuni pe fundul de ochi evolueaz un tablou tipic: timp de
cteva minute se mrete edemul retinei. Ultima devine opac, cptnd o
culoare alb-glbuie, pe fondul creia se evideniaz o pat roie-viinie a
foveolei centrale a petei galbene. Ca urmri ale necesitii acute ale arterei
centrale a retinei reprezint atrofia primar a nervului optic, degenerarea
secundar a retinei i contracia brusc a vaselor retinei. Tratarea efectiv este
posibil n primele ore (tratare medicamentoas i cu laser) i dup nceputul
afeciunii (n cazuri rare n primele 24 de ore).


Bolile degenerative ale retinei, adesea ereditare, afecteaza indeosebi celulele
fotoreceptoare si/sau epiteliul pigmentar (retinopatie pigmentara, degenerescenta
tapetoretiniana).


Diabetul este tratat in general prin doi factori: prin medicamente si prin regim alimentar.
in lipsa unui tratament adecvat diabeticul poate avea complicatii cu adevarat redutabile.
in timp, diabetul produce leziuni la nivelul aparatului cardio-vascular: cardiopatie
ischemica severa mergand pana la infract miocardic, ateroscleroza responsabila de
probleme circulatorii la nivelul picioarelor, cu dureri si mers greoi, precum si de
impotenta sexuala la barbati. Ochiul este un alt organ important afectat sever in diabet,
putandu-se ajunge la retinita diabetica. Rinichiul diabeticului dezvolta o afectiune grava,
care poate duce la insuficienta renala. Foarte frecventa este neuropatia diabetica,
afectarea nervilor fiind responsabila de dureri, amorteli, intepaturi la nivelul membrelor
superioare si inferioare, tulburari ale tractului gastro-intestinal (dificultati la inghitit,
constipatie, diaree) sau ale tractului urinar cu urinare dificila. Pacientul diabetic are o
sensibilitate crescuta la infectii, raspunzand mai greu tratamentului.

Retinopatia diabetica complicatie a diabetului zaharat, acesta fiind cauza
degradarii vederii sau chiar a orbirii.


Dacrioadenita acuta
1.
Iinflamatia glandei lacrimale , putand fi esentiala (traumatica etc.) sau secundara
(infectioasa) , manifestata prin epifora , tumefactie zonala , congestie conjunctivala ,
glanda proeminand adesea sub piele .

Dacrioadenita este o inflamatie, acuta sau cronica a glandei lacrimale.

B.Inflamaii ale cilor lacrimale
A. Afeciuni inflamatorii ale glandelor lacrimale
Poart numele de dacrioadenite. Se ntlnesc sub dou forme clinice: acut icronic.

Dacrioadenita acut
Dacrioadenita acut este o inflamaie bilateral de obicei, dar i
unilateral(mai rar) a glandei lacrimale.
Etiologie
- mai frecvent endogen:-parotidita epidemic (oreionul lacrimal) frecvent la
copii,i tineri - se asociaz cu inflamaia glandei parotide i uneoricu glandele
sublinguale;-n boli eruptive: rujeola, scarlatina;-infecii diverse: grip, pneumonie, etc.-
mai rar cauza este exogen:-traumatism cu fracturi deschise ale marginii superior-
externea orbitei;-propagarea unor infecii de vecintate la glanda
lacrimal:erizipel, osteoperiostita, abcesul suborbitar, inflamaii ale sinusului frontal.
Clinic:
-Debut cu dureri orbitare i radiate frontal i temporal accentuate la
presiunedigital i micri oculare; alterarea strii generale, febr, cefalee.Din punct
de vedere obiecti v se constat tumefacie, congestie i mpstaredureroas a
poriunii externe a pleoapei superioare, mai pronunat sub arcada orbitei,hiperemia
conjunctival., chemozis.Marginea liber a pleoapei superioare ia form ondulat de S
italic
~
saun vi rgul, cu o uoar ptoz a pleoapei superioare; apare adenopatie
preauricular(Fig. 8.3).
Fig. 8.3 Dacrioadenit acut


Aparatul lacrimal
119
Evoluia este de 7-14 zile de obicei. Se poate ajunge la stadiul de
supuraie,colecia purulent se evacueaz prin piele sau prin conjunctiv, fenomenul
inflamator retrocedeaz;
Complicaii
- p r e c o c e : - p r o c e s u l i n f l a ma t o r s e p o a t e p r o p a g a l a c a p s u l a
T e n o n c u exoftalmie, limitarea micrii globului ocular;- uneori poate apare flebita
venelor orbitei i chiar tromboflebitasinusului cavernos;- alteori se poate complica cu
un flegmon al orbitei;- complicaii tardive:- fistule lacrimale;- a t r o f i i
a l e g l a n d e i l a c r i m a l e .
Diagnosticul pozitiv
Se pune n general pe examenul clinic i uneori radiologic.
Diagnosticul diferenial
poate include:-
s t a f i l o c o c i e ( a b c e s , f u r u n c u l ) a l u n g h i u l u i e x t e r n a l p l e o a p e i s
uperioare ;- abces al orbitei situat extraperiostal;- fistul a unei sinuzite frontale n zona
orbitar superoextern- osteoperiostita marginii orbitare;
Tratamentul
are drept scop:-nlturarea cauzei (tratament etiologic): nu exist.-tratament patogenic
i simptomatic:-
l o c a l c u c o m p r e s e r e c i c a r e s f a v o r i z e z e r e s o r b i a f
enomenului inflamator; coliruri cu antiseptice, antibiotice;-dac tendina inflamatorie
e spre colectare se face incizia idr enaj ul col ec i ei supur at e i t r at ament
gener al cu ant i bi ot i ce, ant i i nf l amat or i i i uneori chimioterapice (mai rar).

Dacrioadenita cronic
Este uni sau bilateral.
Etiologie
:-n infecii cronice (lues, tbc);-leucemie, pseudoleucemie;-constituie unul dintre
simptomele sindromului Mickulicz- hipertrofieclinic cronic evident a glandelor
lacrimale i glandelor sal i vare fr fenomenei n f l a m a t o r i i a s o c i a t e -
a f e c i u n e a e s t e g e n e r a l , l e u c e m i e l i mf o i d c r o n i c , limfo
sarcomatoz, chiar TBC (diagnosticul se pune pe: hemoleucogram,
punciemedular, examen histopatologic al gangl ioni lor l imfatici palpabili )-
actualmenteacest sindrom este contestat i neacceptat de OMS.
Aspect clinic
. Din punct de vedere clinic se constat o tumefiere progresiv aglandelor lacrimale fr
fenomene reacionale, glanda putnd fi observat i palpa sub poriunea supero-
extern a rebordului orbitei, cu aspect de formaiune de consistensemidur,
proeminent, bine delimitat.

120
O
ftalmologie practic
Diagnosticul pozitiv
Se pune pe examenul clinic , examene radiologice, ecografice., tomografice ide
laborator, pentru stabilirea etiologiei.
Diagnosticul diferenial:
- cu o t umor est e di f i ci l - n af ar de si ndr omul Mi ckul i cz sau
deleucemie cnd apare bilateral;
Forme clinice particulare
ale dacrioadenitei cronice:-Dacrioadenita din boala Besnier-Boeck-Schaumann
(sarcoidoz)- n6% din cazuri uni sau bilateral;-Dacrioadenita din sindromul Heerfordt
asociat cu:-glandele parotidiene dureroase;-canalele stenon cu orificii puin vizibile;-
paralizie facial de tip periferic;- n o d u l i d e r mi c i p e p i e l e a b r a e l o r i p e
f a a a n t e r i o a r a gambelor;-uveit plastic granulomatoas anterioar i
posterioar;-modificri serologice cu globulinele i fosfatazele alcaline;-radiografii
pulmonare i osoase cu granulaii pulmonare igeode osoase;- b i o p s i a -
n o d u l i c u c e l u l e g i g a n t i c e i e p i t e l i o i d e f r cazeificare;
Tratament
: cor t i cot er api a a amel i or at mul t pr ogr esul , car e est e dest ul desever,
depinznd de afeciunea pulmonar



Conjunctivita acuta reprezinta inflamatia conjunctivei palpebrale si/sau bulbare cu durata mai mica de 4 saptamani.


Semne si simptome:
Generale: in infectia virala, bacteriana, alergica, atopica sau nespecifica
o Hiperemie conjunctivala, ochi rosu
o Prezenta secretiei
o Senzatie de corp strain
o Prezenta de cruste la nivelul pleoapei
o Acuitate vizuala si reactivitate pupilara normal
Conjunctivita virala, cu adenovirus sau enterovirus - apar sporadic la copii, sau se pot asocial cu gripa,
rujeola sau parotidita epidemica
o Istoric de infectie a cailor respiratorii superioare sau simptome sistemice de infectie virala
o Poate debuta la un ochi, cu progresarea la ambii ochi in 1-2 zile
o Secretie mucoasa apoasa
o Foliculi ai conjunctivei palpebrale inferioare
o Adenopatie preauriculara palpabila
Conjunctivita virala cu herpes simplex sau herpes zoster
o Poate exista istoric de herpes simplex ocular recurent
o Senzatie de arsura, rareori prurit
o Unilateral, asociata cu vezicule cutanate herpetice la nivelul pleoapei sau in teritoriul de distributie
a ramurii oftalmice a nervului trigemen in infectia cu herpes zoster
o Nodule preauriculari palpabili
Conjunctivita bacteriana, infectia gonococica acuta
o Debut rapid in 12-24 ore
o Secretie purulenta abundenta
o Chemozis - edem conjunctival
o Extindere rapida a ulceratiei corneene superioare
o Edem palpebral
o Adenopatie preauriculara
o Istoric sau semne de boala cu transmitere sexuala (Chlamydia, HIV)
Conjunctivita bacteriana, nongonococica: poate fi epidemica
o Prurit usor
o Secretie purulenta redusa cantitativ
o Chemozis - edem conjunctival
o Fara adenopatie preauriculara
o La pacientii care folosesc lentil de contact trebuie exclusa cheratita cu pseudomonas
Conjunctivita alergica
o Pruritul este simptomul dominant
o Secretie apoasa
o Istoric de alergie cu caracter sezonier sau la particule de praf
o Chemozis - edem conjunctival
o Edem si eritem palpebral
o Fara adenopatie preauriculara
Conjunctivita aopica/alergica ("de primavara") recurenta
o Istoric de atopie
o Prurit
o Secretie vascoasa abundenta
o Recurente sezoniere
o Papile conjunctivale mari situate subpalpebral
o Uneori ulcer cornean superior (infiltrat steril, de culoare cenusiu-albicioasa)
o Uneori sunt prezente puncte albe supradenivelate pe fata interna a pleoapelor
o Uneori cheratopatie punctata superficial la coloratia cu fluoresceina
Conjunctivita nespecifica iritativa
o Uscaciunea mucoasei globului ocular cu eritem si secretie intermitenta de mucus
o Iritatie secundara expunerii la agentii chimici sau reactiei la medicamente
o Corp strain: eritemul si secretia pot persista timp de 24 ore dupa indepartarea corpului strain

Cauze:
Conjunctivita virala
o Adenovirusuri (guturaiul)
o Virusul Coxsackie
o Enterovirusuri (conjunctivita hemoragica acuta)
o Herpes simplex (infectie primara si recurenta)
o Herpes zoster sau varicela
o Molluscum contagiosum
o Virusul rujeolic, virusul urlian, sau virusul gripal
Conjunctivita bacteriana
o Staphylococcus aureus
o S. epidermidis
o Streptococcus pneumonia
o Haemophilus influenzae (mai ales la copii)
o Specii de Pseudomonas (trebuie excluse la cei ce utileaza lentile de contact; infectia progreseaza
frecvent catre ulcer cornean)
o Neisseria gonorrheae
o Neisseria meningitidis
o Chlamydia trachomatis produce conjunctivita cronica - cu debut gradat in 4 saptamani
Conjunctivita alergica
o Rinoconjunctivita (febra de fan), alergii sezoniere
o Conjunctivita de primavara/atopie
Conjunctivita nespecifica
o Substante iritative: medicamente topice, vant, expunere la raze ultraviolet, vapori de fum
o Boli autoimune: sindrom Sjgren, pemfigus, granulomatoza Wegener
o Rar: ricketsii, fungi, paraziti, tuberculoza, sifilis, boala Kawasaki, boala Graves, guta, sindrom
carcinoid, sarcoidoza, psoriazis, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Reiter

Factori de risc:
Istoric de contact cu personae infectate; epidemii de conjunctivita virala sau bacteriana
Contactul cu personae cu boli cu transmitere sexuala: gonoree, Chlamydia, sifilis, herpes
Utilizarea lentilelor de contact: pseudomonas

Tratament - masuri generale:
Comprese reci si curatarea zonei palpebrale de 4 ori pe zi
Intreruperea utilizarii lentilelor de contact in faza inflamatorie
Acoperirea ochiului afectat nu este utila
Evitarea agentilor iritanti precum vapori de fum, vantul, expunerea prelungita la soare


Conjunctivita difterica
Conjunctivita difterica este un tip de infectie a membranei conjunctivale produsa de bacilul
Loffer; incidenta acestei boli a scazut simtitor dupa introducerea in practica medicala a vaccinului
antidifeteric. In cele mai multe situatii conjunctivita difeterica acompaniaza alte infectii bacilare, cu
localizare nazala, laringiana sau faringiana.

In fazele de debut ale bolii, pacientul prezinta edem palpebral moale si palid, roseata a membranei
conjunctivale, secretie conjunctivala in cantitate moderata, precum siadenopatie satelita
preauriculara. Ulterior, la nivelul membranei conjunctivale vor apareaformatiuni albicioase care dupa
ce se detaseaza lasa in urma regiuni care sangera.Atat ganglionii sateliti preauriculari, cat si cei
submandibulari vor fi mariti de volum, iar la palpare vor fi durerosi (adenopatie satelita) . Pacientul
este febril; starea generala este alterata. Dupa aproximativ 21 de zile leziunile oculare tind sa se
vindece, lasand in urma o serie de cicatrici defectuoase.

Boale evolueaza adesea grav, tocmai datorita aparitiei ulceratiilor corneei. Alte complicatii se pot
datora proceselor de cicatrizare defectuoasa. Pentru stabilirea diagnosticului pozitiv de conjunctivita
difeterica, se va tine seama de prezenta semnelor clinice de conjunctivita; insa cele mai importante
informatii sunt furnizate de catre examenul microbiologic al secretiilor conjunctivale. Tratamentul
recomandat este local se realizeaza prin utilizarea de coliruri ce contin antibiotice ce actioneaza
tintit; de asemenea, se recomanda utilizarea serului antidifteric, administrat pe cale parenterala.