Bolile chirurgicale ale aponevrozelor

Rupturile aponevrozelor sunt rare .

Ele se observă în special la taurine şi cabaline la nivelul
membrelor şi sunt produse în urma loviturilor cu cornul
sau cu copita potcovita fiind însoţite de cele mai multe ori
şi de hernia musculară .
Adesea aceste rupturi aponevrotice se vindecă fără nici o
complicaţie . Sunt însă şi cazuri când orificiul aponevrotic
rămâne necicatrizat sau muşchiul aderă la spărtura
aponevrozei printru-un ţesut fibros.
Tratamentul rupturilor aponevrotice este
acelaşi ca în herniile musculare .
 Bolile chirurgicale ale aponevrozelor
Retracţiile aponevrozelor se observă , în special la cabaline
ţi foarte rar la taurine , mai ales la nivelul membrelor , ca fenomene secundare în
diferite stări morbide ca reumatism muscular, oboseală , surmenaj şi intoxicaţii.
Fibra de colagen din structura aponevrozei se scurtează treptat şi este însoţită şi de o
retracţie a tendoanelor din vecinatate modificând şi direcţia diferitelor raze osoase din
regiunea respectiva şi determinând astfel diverse defecte de aplomb.
Întrucât retracţia aponevrozelor se însoţeşte întotdeauna iar uneori este chiar
precedată de retracţia tendoanelor ce primează în producerea diverselor boli ca :
arcarea , buletura , şi chiar pasul de cocoş ,
tratamentul acestor boli se
face prin operaţii practicate asupra tendoanelor.

Tumorile aponevrozelor ,
sunt reprezentate de:
fibroame , sarcoame şi osteoame .
 Boli chirurgicale ale tendoanelor
Tendonul este un organ cu funcţiune mecanică specializată în scopul de a rezista
la tracţiune. Tendonul este format din fibre colagene groase unite în fascicole care
limitează între ele spaţii mici în care se găsesc rare celule conjunctive ..În stare
patologică însă ,aceste celule conjunctive se înmulţesc în detrimentul fibrelor
modificând astfel structura tendonului.
La nivelul tendonului nu se petrec fenomene nutritive.
Tendonul sănătos este lipsit de sensibilitate pe când cel inflamat are o sensibilitate vie
Durerea este mare în tendoanele în care mai există tracţiune .
Ca orice ţesut fibros , tendonul are anumine proprietăţi fizice importante şi
anume: inextensibilitatea, flexibilitatea şi rezistenţă la rupere .
Inextensibilitatea este necesară jocului normal al articulaţiilor şi funcţiunii
muşchilor . Numai datorită ei muşchii pot exercită mişcările în direcţia determinata.
Rezistenţa la rupere este mare şi proporţională cu numărul fibrelor ce îl compun.
Inserţia tendonului se face prin pătrunderea fibrelor lui în ţesutul osos unde se
continuă cu fibrele lui Sharpey.
Deşi nu are vase , totuşi tendonul se inflamează şi acest fenomen se petrece atât în
fibrele sale cât şi între ele .
Bolile chirurgicale , la nivelul tendonului, sunt: contuzii , plăgi,
rupturi , luxaţii , inflamaţii , şi retracţii.
 Contuziile tendoanelor
Se pot întâlni la tendoanele membrelor , în special la
cele ale flexorilor falangelor şi sunt produse în urma
diverselor traumatisme în aceste regiuni mai expuse.
De obicei cele mai multe contuzii la nivelul
tendoanelor sunt produse în urma lovirilor cu copita.
Ele se caracterizează printr-o tumefacţie edematoasă
foarte dureroasă şi o şchiopătură mai mult sau mai
puţin intensă în raport cu gradul contuziei.
Prognosticul lor în mod obişnuit este favorabil , iar
tratamentul este acelaşi ca şi în cazul contuziilor
obişnuite.
 Plăgile tendoanelor
pot fi prin înţepare , contuzie şi prin tăiere .
Plăgile tendinoase prin înţepare se constată mai frecvent la cabvaline şi taurine la
nievlul aponevrozei plantare consecutiv cuiului de stradă şi la nivelul tendoanelor flexorilor
falangelor produse prin înţepare cu furca sau alte corpuri ascuţite cum ar fi colţii de la grapa .
Plăgile contuze ale tendoanelor sunt considerate cele mai grave deoarece ele se complică
intotdeauna cu infecţii piogene grave . Ele sunt produse de corpuri neregulate care distrug un
nunăr mare de fibre tendinoase şi sunt însoţite totdeauna de şchiopături de diverese grade.
Plăgile prin tăiere ale tendoanelor , acestea pot fi accidentale sau operatorii . Cele operatorii
le producem noi în cazul tenotomiilor şi , după procedeul utilizat , ele pot fi subcutanate sau
închise şi deschise .
Plăgile prin tăiere accidentale sunt produse de fierul de la plug sau de rauvoitori .
În plăgile incomplete de obicei fibrele tendinoase rămase intacte se rup şi ele fie sub acţiunea
greutăţii corporale fie în urma unor contracţiuni musculare brusce.
În plăgile transversale complete , cele două capete ale tendonului se depărtează cu atât mai
mult cu cât tendonul este mai liber în teacă sa şi cu cât el este mai întins.
Când distanţa între cele două capete tendinoase este mică , se produce o cicatrizare spontană .
Dacă distanţa este mare , se produce în acest spaţiu un heatom sau un cheag fibrinos care în
urma unor organizari cnjunctive va duce la vindecare . Cicatrizarea se realizează prin proliferarea
celulor neoconjunctive ale ţesutului celular lax peritendinos şi ale tendonului . Se produce astfel
un calus conjunctiv care prin organizarea lui se transformă în calus tendinos
adevărat.Cicatrizarea şi regenerarea completă a tendonului se produce în aproximativ 2-3 luni .
 Plăgile tendoanelor
Simptomatologia plăgilor , tendoanelor diferă după
tendonul interesat şi
după cum plaga este completă sau incompletă .
În cazul plăgilor incomplete tulburarea funcţională este mai mult sau mai puţin evidentă în
funcţie de gradul leziunilor şi de importanţa tendonului.
În plăgile complete impotenţă functională apare imediat după accident şi se constată acel
spaţiu dintre cele două capete ale tendonului secţionat . Dacă secţiunea interesează tendoanele
extensoare ale falangelor regiunea digitală nu se mai poate întinde şi pus în mers , animalul
târăşte membrul respectiv , iar dacă este vorba de flexoriifarangelor atunci se produce o
coborâre a buletului.
Diagnosticul se stabileşte relativ uşor pe baza examenului clinic .
Prognosticul diferă după tendonul atins şi după cum plaga este aseptică sau septică .
Secţiunea unui extensor al falangelor se vindecă mult mai
repede decât al unui flexor , iar plăgile septice se complică adesea cu
javartul tendinos şi cu sinovita purulentă.
Afară de acestea în urma plăgilor tendinoase se produc adesea cheloide .
 Plăgile tendoanelor
.

Tratamentul plăgilor tendinoase accidentale începe prin

toaleta regiunii , dezinfecţia şi antisepsia mecanică cu asigurarea unui deranj cât mai
corespunzător. Apoi, dacă cele două capete ale tendonului se menţin în contact , se va asigura buna lor
afrontare cu ajutorul unui bandaj inamovibil ferestuit în dreptul plăgii pentru a se
putea face trateamentul acesteia . Marginile ferestei vor fi parafinate pentru a nu se infiltra cu secreţii.
Dacă departarea capetelor tendonului este mare se va încerca aproprierea lor prin modificarea
poziţiei razelor osoase şi mentinerea lor în aceasta situaţie cu ajutorul unui bandaj inamovibil
ferestuit. Aceasta apropiere se realizeaza mai uşor în medicina umană prin sutură , care se poate face cu catgut ,mătase
sau setolină . Depreferat ar fi catgutul dar acesta nu poate rezista la tracţiunile prea violente. Afară de acesta la tendoane
trebuie să se folosească o sutură specială pentru a se evita desirarea.
Dacă depărtearea capetelor tendonului este foarte mare şi nu se poate face
apropierea lor , se va încerca o anastomoza a capătului central cu tendonul muşchiului vecin a cărui
funcţiune este apropiata . Se va face deci o sutură prin anastomoza .
În acelaşi caz se mai poate face aşa numita sutură la distanţă cu anse de catgut întinse între ele între cele două capete
tendinoase şi care au rolul de a dirija neuformaţia celulară şi se poate face grefatendinoasă transplantând între cele două
capete un fragment de tendon luat din altă parte a corpului de la alt animal dar din aceeaşi specie sau din specie diferită .
Grefonul poate fi proaspat sau conservat în alcool.
Procesul de cicatrizare a plăgilor tendinoase poate fi stimulat prin eteriodoformat 10%, sau plombaj cu
cicatrizin. Infecţia se previne şi se combate prin pencilino sau sulfamidoterapie generala timp de 5-6 zile .
Dacă regiunea unde se află plaga tendinoasă nu se pretează pt aplicarea badajului inamovibil , imobilizarea se va face la
cabaline şi taurime prin aplciarea unei vezicători.
 Javartul tendinos
Este inflamaţia supurativă a tendonului.
Se poate observă la cabaline şi la taurine mai ales în regimurile inferioare alea membrelor ca
o complicaţie a plăgilor,abceselor,cositurii şi aricelei gangrenoase.
Se caracterizează prin o mortificare a pielii cu necroza tendoanelor şi ligamentelor
produsă de o floră poli microbiană în care predomină b.necrophorus, streptococul şi stafilococul.

Simptomatologia:
La cabaline se constată o şchipătură foarte intensă,cu sprijinul aproape nul. Regiunea
bolnavă este tumefiată,caldă,dură şi foarte dureroasă.La început se percep în unele locuri
mici zone fluctuienţe care apoi se deschid spontan lăsând una sau mai multe fistune din care se
scurge o cantitate mare de puroi seros,gri murdar,urât mirositor.Tendonul necrozat este de
culoare gri şi se elimină din el porţiunile regulate.Procesul necrotic are tendinţa de a se
întinde.Animalul este abatut,nu mânancă,are febră,şi conjunctivă congestionată.
La taurine simptomatologia este identică numai că evoluţia este mai intensă.Membru
bolnav este foarte dureros şi tumefacţia se întinde până la genunchi sau jaret.Secreţia purulentă
poate difuză şi la ligamentele inter digitale producând artite interfalagiene incurabile.Şi la ele
stare generală este intens influenţată.
 Javartul tendinos
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice locale:
tumefcaţia membrului şi prezenţa fistulelor pe traiectul tendonului bolnav însoţită de o
şchipătură intensă.
Prognosticul este grav mai ales atunci când leziunile sunt localizate aproape de copita sau de
vreo articulaţie.Boala se poate complica uşor cu tenosinobite,javartcartilaginos,artite
plurulente,septicemie şi piemie.
Tratamentul este preventiv şi curativ.
Prevenim apariţia javartuluitendinos tratând raţional plăgile tendoanelor şi toate bolile
chirurgicale ale pielii de la nivelul extremităţilor care se pot complica uşor cu javratul tendinos.
Tratamentul curativ începe prin toaleta regiunii bolnave,dezinfecţia ei şi antisepsie mecanicî
severî urmatî de aplicarea unei vezicători şi aspersiuni zilnice în plaga cu etern iodoformat10%,
sau plombare cu cicatrizin.Infecţia se opreşte în întindere prin sulfamido sau antibioterapie
generală.
Ca şi în cazul plăgilor tendinoase, în javartul tendinos imobilizarea este de mare importanţă şi
ea se poate realiza prin repaus,vezicatoare sau,dacă reziunea se pretează,prin aplicarea unui
bandaj inamovibil ferestruit.
Procesul de cicatrizare se va stimula prin tonice generale şi cardiace şi printr-o alimentatie bine
echilibrată.După vindecare,tendonul rămâne totdeauna mai îngroşat şi îndurat.De aceea se
recomandă aplicarea liniilor de foc asociate cu vizicatoare.
 Ruptura tendinoasă
Se caracterizează prin:
 interupereacontinuităţii normale a tendonului fără
producerea unei plăgi cutanate.
Poate fi
parţială sau totală.
Cauze predispozante şi cauze determinante.
Astfel,aplombuldefectuos şi leziunile tendoanelor provocate de diverse boli ca
reumatism,tendinita,naviculartita,osteita,falangetei,etc,sunt cauze acre predispun la
rupturi tendinoase contracita musculară puternică în timpul cşderii, sşriturii peste
obstacule sau chiar în timpul montei poate determină producerea unei rupturi.
De obicei aceste rupturi se produc la locul de inserţie a
tendonului şi sunt însoţite şi de smulgeri parţiale de os.
Vindecarea lor se realizează într-un timp lung printr-
un calus fibros şi numai printr-o imobilizare a regiunii
şi a tendonului rupt .
Simptomatologia se exteriorizează prin:
Semne locale şi funcţionale
Durere puternică insoţită de o şchipătură intensă ,iar local ,la început,o departare a
capetelor tendinoase şi un spaţiu umplut cu un cheag sangvin mai mult sau mai puţin
voluminos şi apoi fenomene inflamatorii.În sprijin membrul bolnav ia atitudini diferite
în funcţie de tendonul rupt şi şchipătură este caracteristică .
Prognosticul este grav în special în cazul rupturilor tendoanelor flexorilor
membrelor şi de aceea şi
tratamentul se încearcă numai la animalele de mare valoare zootehnică. Vindecările
mai rapide se obţin numai în ruptura coardei femuro-tibio-premetatarsiene şi a
extensorilor falangelor.
Tratamentul acestui accident trebuie să asigure în primul rând
apropierea capetelor tendonului rupt care undeori se realizează prin simplu repaus în
adapost , timp de 5-6 sămptămâni asigură o vindecare completă.
În cele mai multe cazuri apropierea capetelor tendonului rupt se face prin
imprimarea unei anumite poziţii razelor osoase ale membrului respectiv şi menţinerea
în aceasta poziţie cu ajutorul unui bandaj gipsat. În caz pentru animalele mari vom
folosi şi aparatul de suspensie pentru a evita culcarea şi efortul de sculare .
La animalele mici apropierea capetelor tendonului rupt se poate face şi prin sutura
completă cu imobilizarea prin bandaj inamovibil.
 Luxaţia tendonului
Este deplasarea permanentă şi anormală a
tendonului din culisa sa osoasă.
Este un accident rar la animale şi se poate observă la
cabaline la nivelul tendonului perforat de la
membrele posterioare iar la taurine la nivelul
tendonului subspinos.
 Luxaţia tendonului
Simptomatologia se exteriorizeză prin:
semne locale
şi uneori prin tulburări funcţionale
La palpaţie se percepe tendonul deplasat . Ruperea se face foarte uşor dar
menţinerea este anevoioasă aşa încât recidiva apare imedia.
În repaus membrul poate fi normal , dar
în mers , în momentul sprijinului, tendonul aluneca lateral producând
chiar un uşor zgomot.
Prognosticul este variat în funcţia de tendonul luxat.
În cazul tendonului perforat prognosticul este rezervat , luxaţia internă este incurabilă
, iar cea externă nu impiedică utilizarea animalului la serviciu. Luxaţia tendonului
spinos se vindecă totdeauna după un repaus prelungit .
Tratamentul constă în repunerea tendonului luxat şi menţinerea lui în
poziţie normală . Practica însă arată că dacă repunerea este totdeauna uşor de
realizat , menţinerea este de cele mai multe ori imposibilă . Se poate încerca sutura cu
fir metalic a calotei perforatuli pe calcaneu , sau a subspinosului pe troster , aceasta
operaţie trebuie să se execute în conţidii perfecte de asepsie.
 Tendinita
Este inflamaţia tendonului . În literatura de specialitate este cunoscută şi sub numele de efort al tendonuli
sau clacaj.
Se poate observa mai ales la caii de viteză : de curse , de călărie şi de trasură , interesând de obicei
tendoanele lungi şi superficiale . Cel mai frecvent sunt afectate tendoanele flexorilor membrelor anterioare .
Etiologia , tendinita poate sa fie aseptică sau plastică , infecţioasă şi parazitarea .
Tendinita aseptică
Este inflamaţia tendonului ce apare consecutiv eforturilor mari în special de viteza datorită distensiunilor şi
rupturilor parţiale de fibre tendinoase .
Boala recunoaşte drept cauze prediapozante conformaţia defectuasă , aplombul neregulat, potcovitul
defectuos deosebit în timpul mersului rapid.
Clinic , tendinita aseptică poate evolua acut sau cronic . Fenomenele se pot localiza la diferite componente
ale tendonului ceea ce face ca din acest punct de vedere să deosebim tendinite aseptice acuta
parenchimatoase , interstiţiale şi peritendinite . Cea mai frecvent îtâlnită este tendinita interstiţială în care
bivrele tendinoase rupte se retractă , se ondulează şi se dispune dezordonat. Spaţiul rămas prin retractarea
fibrelor rupte se umple cu un extravazat sangui care infiltrează ţesutul conjunctiv din structura tendonului şi
pe cel din jurul lui , aşa încât tendonul devine îngroşat şi ia culaore roşiatică. În acelaşi timp se produce şi un
endem al ţesutului conjunctiv subcutanat . Modificările anatomo-patogene produse sunt diferite în raport cu
intensitatea procesului inflamator. Astfel , când inflamaţia nu este prea intensă , în locul fibrelor tendinoase
rupte şi degenerate se produce o cicatrizare un calus tendinos mai mult sau mai puţin voluminos .
Când imflamaţia este intensă , fibrele tendinoase rupte se transformă într-o substanţă mucoasă cu asptect
hialin, fără urme de organizare , care prin reasorbţie poate să dispară comple sau incomplet iar in loc apar
celule embrionare cu un potenţial în formarea noilor fascicole fibroase. De aceea tendonul devine fibros , se
îngroaşa foarte mult , pierde supletea şi rezistenţă constituind ceea ce poartă numele de tendinită fibroasă
cronică.
 Cînd fenomenele inflamatorii sunt profunde şi ocupă o suprafaţă mare ,
se produce o hiperplazie conjunctivă de proporţii mult mai mari. Pielea şi în
special ţesutul conjunctiv din jurul tendonului se îngoraşă , se scleroreaza şi
formează împreună cu tendonul şi tecile sinoviale tendinoase o masă compactă
care jenează sau chiar sistează mişcările tendonului. În asemea cazuri se mai pot
observa chiar metaplazii cartilaginoase şi osoase ce duc la tendinite osificante.
Modul de producere a tendinitei aseptice şi mai ales patogenia ei este
astăzi bine cunoscut . Toata lumea este de acord că boala este favorizată în mod
deosebit de eforturile puternice şi de antrenamentul defectuos. De aceea caii de
hipodrom şi de călărie insuficient antrenaţi sunt cel mai expuşi la tendinite
aseptice.
În efortul muscular obositor se porduce o cantitate de acizi organici şi în
special de acid lactic care secţionează asupra tendonului deoarece întregul
metabolis necesitat de efort nu are loc la nivelul tendonului ci în muşchi . În urma
acţiunii acidului lactic asupra fibrei colagene din sturcuta tendonului, aceasta îşi
pierde rezistenţa la tractiune.
 Simpomatoligia , clinic, tendinita aseptică se manifestă prin simptome locale şi simptome
funcţionale.
Ca simptome locale constatam durerea , tumefacţia şi căldura . Când boala este localizată
la flexorii falangelor sau la tendonul lui Achile , prin inspecţia din poziţie laterală se
constată ca profilul tendonului nu mai este drept ca în mod normal ci convex , semănând
cu abdomenul de peşte şi prezinta nişte ridicături date de fibrele tendinoase rupte şi
retractate. Plăpând tendonul în lungimea sa , vom percepe destul de uşor aceste boseluri
şi vom putea localiza perfect leziunea pe tendonul bolnav. Aceasta localizare se face mai
uor palpând tendonul pe membrul ridicat.
Treptata , tumefacţia calda şi dureroasă de la început , se reduce , devine mai rupa si
boala se transformă mult atenuată , cunoscută în literatura de specialitate şi sub
denumirea de tenoneus.
Simptomele funcţionale se manifesta prin şchiopătură care , în general , apare imediat
dupî accident.Când rupturile fibrilare sunt limitate, animalul nu manifestă nici un fel de
boală imediat după efort.El intră normal în adăpost dar a doua zi manifestă caldură,
sensibilitate şi şchiopătură.Când însă aceste rupturi sunt întinse ,durerea se manifestă
inmediat după efort aşa încât animalul prezintă o şchiopătură la pas chiar fără ca
tumefacţia să se observe.În acest caz sprijinul în repaus se face în pensă,iar în mers
animalul ezită să se deplaseze şi manifesta o şchipătură foarte intensă.
 Boala se poate termina uneori prin rezoluţie completă.
De cele mai multe ori însă tumefacşia se micşorează treptat fără să dispară complet.În
aceste cazuri tendonul rămâne cu mici îngroşări nodulare şi cu o rezistenţă mai slabă.
De aceea şi recidivele sunt frecvente îndată ce cauzele devin eficiente.
Cazurile mai grave se termină printr-o îngroşare cronică a tendonului însoţită de
şchipături cronice sau de scurtarea tendonului.
 Diagnosticul se stabileşte pe baza simptomelor constate prin examenul clinic făcut prin inspecţie şi
palpaţie,atât în repaus cât şi în mers,precum şi pe baza datelor anamnetice.
Prognosticul este rezervat.El variază în special după localizarea bolii pe tendon.Astfel localizarea din treimea
superioară sau inferioară a tendoanelor flexori este mai gravă decât cea din regiunea mijlocie datorită
prezenţei tecilor sinoviale tendinoase.
Tratamentul tendintei aseptice este profilactic şi curativ.
Prevenim apariţia bolii prin îngrijiri igienice ,printr-un antrenament metodic,printr-un potcovit corect şi prin
folosirea judicioasă a pansamentelor cu feşe elastice.
În acest sens,după un efort deosebit,vom preveni inflamaţia tendoanelor şi a tecilor sinoviale tendinoase
făcând duşuri reci sau aplicând comprese reci pe regiunea tendonului.
Antrenamentul metodic al tineretului face ca tendoanele să se fortifice,să devină mai rezistente la eforturi
din ce în ce mai mari şi deci sî previnî apariţia tendinitei.De asemenea potcovitul ortopediei în defectele de
aplomb joacă un rol profilatic important.Vom înălţa călcâiele joase şi vom cobor cele prea înalte ţinând
seama şi de serviciul la care este supus animalul deoarece serviciul de tracţiune solicita mai mult perforantul
şi brida sa pe când serviciul de călărie încearca mai mult perforatul şi interososul median.
De aceea coboram calcaiele pentru a preveni sau a vindeca efortul interososului median şi perforatului şi
ridicăm călcâiele pentru a preveni şi vindeca efortul perforantului.Deci prin ridicarea sau coborârea
călcâielor noi putem uşura sau încarca unul din tendoanele flexorilor.De aceea potcovitul trebuie dirijat în
sens faborabil serviciului la care este supus animalul.
Tratamentul curativ al tendinitei aseptice diferă după cum este vorba de forma acutică sau cronică a bolii.
În cea acută în primul rând trebuie să se asigure repausul tendonului bolnav.În acest sens animalul se va
ţine sub observaţie în repaus,despotcovit,liber sau legat, pe un aşternut curat şi bogat.
 În al doilea rând se va combate durerea şi fenomenele inflamatorii.Acest
obiectiv se realizează prin blocaj nevocainic pe traiectul cordonului vasculo-nervos al
regiunii respective repetat din patru în patru zile şi prin hidroterapie rece sub forma de
duşuri sau băi cu apă rece sau comprese reci ce se vor reânoi din oră în oră, cu soluţie
de acetat bazic deplumb, solutie Burrow sau soluţie saturată de suflat de magneziu.
Când fenomenele inflamatorii au cedat,pentru a stimula resorbţia extravazatului
sanguin, se va înlocui hidroterapia rece prin masaj ce se va face zilnic sau la două
zile.Dacă fenomenele inflamatorii persistă pentru activarea fenomenelor rezolutive se
vor face fricţiuni repetate din două în două zile cu trictură de iod şi gaiacol.
În tendinita aseptică cronică repaosul nu trebuie sa fie de prea lungă durată
însă reluarea serviciului sa se face numai după 2-3 luni şi precedată totdeauna de
gimnastică ortopedică.În această formă clinică de tendintă aseptică ,activarea
fenomenelor de rezoluţie a aderenţelor dintre tendoane se poate face prin
caracterizarea superficială în linii urmată de aplicarea unei vezicatori cu biiodură de
mercur după care regiunea bolnavă se acoperă cu un pansament protector.
Pentru a evita recidiva este bine sa se schimbe serviciul animalului.
 b.Tendinita infecţioasă
Este fie o complicaţie secundară a unor boli infecţioase cu caracter general ca gurma , febra tifoidă,
pasteureloza, bruceloza, etc, fie o urmare fireasca a unei sinovite infecţioase când tendonul ia parte fortuit la
inflamaţia tecii sale.
Şi această formă clinică de tendinită se observă în special la tenoanele flexurilor falangelor , la nivelul tecilor
carpiană , tarsiană , şi sesamioidiană.
Simpotmatologia , manifestările clinice ale tendinitei infecţioase sunt adesea marcate de acelea ale
sinovitei infecţioase . Se constată în regiunea bolnavă a tumefacţiei mare , foarte dureroasă , cu zone
flucuente sau cu numeroase fistule, consecutiv deschise spontane a acestor colecţii , din care se scurge
sinovie sero purulentă amestecată cu chiaguri de fibrină având aspectul jumărilor şi cu resturi de tendon
mortificat .Membrul bolnav se sprijină în frunte iar în mers prezintă o şchipătură intensă şi progresivă.
Diagnosticul este uşor de precizat ţinând seama de manifestările clinice şi de datele anatomo-topografice.
Prognosticul este totdeauna grav şi în directă legatură cu starea generală a bolnavului.
Sunt dese cazurile când tenosinovita infecţioasă persistă mult timp după vindecarea bolii, primare .
Ameliorarile apar după un timp îndelungat.
Tratamentul este local şi general .
Ca şi în cazul plăgilor tendoanelor , tratamentul tendinitei infecţioase necesită imobilizarea regiunii printr-
un bandaj gipsat ferestruit sau printr-o vezicătoare . Apoi se fac injecţii intrasinoviale cu penicilină dizolvata
în ser fiziologic . Dacă conţinutul tecii sinoviale este purulent , se va face drenajul şi se va injecta prin acelaşi
ac, odată pe zi, timp de 3 zile , cate 200,000 U.I. de penicilina dizolvată în 5-6ml.ser fiziologic . în raport cu
cantitatea de conţinut sinovial extras din teacă.
Acest tratament local va fi asociat ca un tratament general antiinfecţios folosind chimioterapice sau
antibiotice şi stimulând organislmmul prin autohemoterapie , proteinoterapie sau injecţii cu colagen iodat
sau cu extracte tisulare şi printr-o alimentatie raţională.
 c.Tendinita parazitară
Sau helmintiaza tendinoasă este inflamaţia tendonului produsă de localizarle în tendon a larvelor
nematodului Onehocerca reticulata.
Parazitul se poate localiza în tendonul perforantului sau perforatului . În practică însă sa constatat ca
el se localizează cel mai frecvent în interososul median producând ceea ce poarta numele de desmita
parazitară . Modul de infestare şi ciclul evolutiv al parazitului nu se cunoaşte.
Simptomatologia prezinţa parazitului în tendon sau ligament determină o inflamaţie dureroasă a
acestora însoţită de o impotenţă funcţională . Când paraziţii sunt numeroşi , tendonul sau ligamentul apare
mai gros, mai tumefiat. Tumefacţia se poate întinde numai într-o parte a tendonului sau ligamentului sau pe
toată lungimea şi poate cuprinde şi ţesutul conjunctiv din jurul tendonuliu sau ligamentului. Când parazitul
părăseşte tendonul sau ligamentul , în locul ocupat de el se produc cicatricii care ulterior suferă o
transformare scleroasă dând un aspect deosebit tendonului sau ligamentului. În cazul acesta tendonul sau
ligamentul parazitat prezintă pe suprafaţa lor nodozităţi neregulate.
Sunt şi cazuri însă când tumefacţia lipseşte şi nu se constată decât o durere vie la palparea tendonuli
sau ligamentului fără deformare . Pe secţiune se constată în ţesutul conjunctiv interfascicular unul sau mai
multe orificii prin care , la compresiune iese un nematod filiform alburiu translucid.
Diagnosticul se precizează pe baza semnelor clinice şi mai ales pe faptul ca boala are o evoluţie lentă
şi persistentă care nu cedează prin repaos şi tratamentul obişnuit al tendinitei aseptice .
Prognosticul este grav datorită impotenţei funcţionale ce determină şi datorită ineficacităţii
mijloacelor terapeutice .
Tratamentul este acelaşi ca şi pentru tendinita aseptică întrucât până în prezent nu dispune înca de un
mijloc terapeutic cu acţiune directă asupra parazitului iar îndepărtarea chirurgicală a lui nu este
recomandabilă deoarece nu se poate stabili gradul de parazitare a tendonului sau ligamentului . Pentru a
extirpa tumora parazitară şi prin aceasta nu se amendează şchiopătura .
Sunt însă şi destule cazuri de vindecare în urma dispariţiei spontane a parazitului prin reabsorţie.
 Retracţia tendoanelor
Retracţia sau scurtarea tendoanelor este o boală a acestora caracterizată printr-o atitudine vicioasă a
articulaţiei cu devierea razelor osoase ce formeaza articulatia respective.
Se observa mai frecvent la cal si la caine si mult mai rar la rumegatoare, localizarea la tendoanele
flexorilor membrelor, contribuind la producerea buleturii, arcarii si pasului de cocos sau eparven sec.
Etiologic se deosebeste o retractie congenitala si una castigata .
Retractia congenitala se observa la manz si la vitel, localizata la tendoanele flexorilor metacarpului si ai
falangelor si se crede ca s-ar datora pozitiei anormale a fatului in uter, dezvoltarii insuficiente a muschilor
extensori, deficientei in dezvoltarea scheletului sau a musculaturii sau consecutiv unei omfalite sau
omfaloflebite aparute imediat dupa patare si care s-a complicat apoi cu tenosinovita marii teci sesamoidiene
urmata de retractia tendoanelor flexorilor.
Cat priveste retractia castigata, aceasta se observa la animalele adulte si s-ar datora unor cauze foarte
variate. La baza lor ar sta un proces inflamator aparut in urma unei leziuni traumatice localizata la nivelul
articulatiilor, tendoanelor, muschilor, nervilor sau concomitent la nivelul muschilor si articulatiilor, la nivelul
muschilor si nervilor, etc. De aceea, clinic, vom deosebi retractii artrogene, retractii tendogene, retractii
miogene, retractii neurogene, retractii mio-artrogene, retragtii mio-neurogene, etc.
In toate insa rolul important este jucat de muschi pentru ca in el are loc intregul metabolism si el este
acela care trece prin trei etape succesive: contractie, contractura si retractie care in ultima instanta se
repercuteaza asupra tendonului.
Contractia este functia normala a muschiului ca rezultat a unei excitatii. In timpul executarii ei, fibrele
musculare se scurteaza si isi apropie insertiile in vederea producerii miscarilor. Ea este urmata de
contractura, care provoaca scurtari musculare ce mentin razele osoase intr-o pozitie fortata mai mult sau
mai putin permanenta. Contractura poate fi activa sau pasiva. Cea activa disapare sub actiunea narcozei sau
a anesteziei locale, pe cand cea pasiva nu.
 Contractura activa este de lunga durata si poate provoca scurtari musculare
ireversibile care trec in retractie. Astfel, in azul unui proces inflamator cronic la nivelul
buletului sau genunchiului, articulatia respectiva cauta sa ia o atitudine in care ligamentele
sa fie relaxate si capacitatea articulara maxima, suficienta pentru hiperproductia de sinovie
ce are loc in aceasta imprejurare. In asemenea caz, atitudinea de demiflexiune este cea
mai des observata deoarece ea este cea mai convenabila pentru animal, intrucat este cea
mai putin dureroasa.
Contractura muschilor flexorice mentin razele osoase in aceasta pozitie se produce pe
cale reflexa, punctul de plecare a reflexelor fiind suprafata sensibila a sinovialei articulare si
a ligamentelor. Acesti muschi sub actiunea de lunga durata a reflexelor vor suferi modificari
a natomo-patologice ce duc la scleroza. Se produce a atrofie a fibrelor musculare striate si
o dezvolatare a tesutului conjunctiv interfascicular care apoi se slerozeaza si se retracta
scurtand in acelas timp muschiul si tendonul. Aceste modificari sunt datorate reactiilor
fizico-chimice ce se petrec in muschi si in primul rand acumularii exagerate de acizi
organici. Acestia determina modificari si asupra fibrei colagene din structura tendonului. Ea
isi modifica caracterele fizice, se scurteaza din ce in ce mai mult mentinand si agravand
pozitia vicioasa a articulatiei.
Dar in acest proces de retractia tendinoasa, in special la manz, un rol important il
joaca si lipsa vitaminei B1 si D. Astfel lipsa vitaminei B1 duce la acumularea acizilor
organici, in special piruvic si lactic, in sange si in muschi, producand tulburari musculare si
nervoase care ajuta la producerea retractiilor tendinoase, iar lipsa vitaminei D, impiedicand
absorbtia, mobilizarea si fixarea sarurilor de calciu si fosfor, tulbura osificatia scheletului si
ajuta la producerea contracturilor musculo-tendinoase.
 Retracţia tendoanelor
Retracţia sau scurtarea tendoanelor este o boală a acestora caracterizată printr-o atitudine vicioasă a
articulaţiei cu devierea razelor osoase ce formeaza articulatia respective.
Se observa mai frecvent la cal si la caine si mult mai rar la rumegatoare, localizarea la tendoanele flexorilor
membrelor, contribuind la producerea buleturii, arcarii si pasului de cocos sau eparven sec.
Etiologic se deosebeste o retractie congenitala si una castigata .
Retractia congenitala se observa la manz si la vitel, localizata la tendoanele flexorilor metacarpului si ai
falangelor si se crede ca s-ar datora pozitiei anormale a fatului in uter, dezvoltarii insuficiente a muschilor extensori,
deficientei in dezvoltarea scheletului sau a musculaturii sau consecutiv unei omfalite sau omfaloflebite aparute
imediat dupa patare si care s-a complicat apoi cu tenosinovita marii teci sesamoidiene urmata de retractia
tendoanelor flexorilor.
Cat priveste retractia castigata, aceasta se observa la animalele adulte si s-ar datora unor cauze foarte variate.
La baza lor ar sta un proces inflamator aparut in urma unei leziuni traumatice localizata la nivelul articulatiilor,
tendoanelor, muschilor, nervilor sau concomitent la nivelul muschilor si articulatiilor, la nivelul muschilor si nervilor,
etc. De aceea, clinic, vom deosebi retractii artrogene, retractii tendogene, retractii miogene, retractii neurogene,
retractii mio-artrogene, retragtii mio-neurogene, etc.
In toate insa rolul important este jucat de muschi pentru ca in el are loc intregul metabolism si el este acela
care trece prin trei etape succesive: contractie, contractura si retractie care in ultima instanta se repercuteaza
asupra tendonului.
Contractia este functia normala a muschiului ca rezultat a unei excitatii. In timpul executarii ei, fibrele
musculare se scurteaza si isi apropie insertiile in vederea producerii miscarilor. Ea este urmata de contractura, care
provoaca scurtari musculare ce mentin razele osoase intr-o pozitie fortata mai mult sau mai putin permanenta.
Contractura poate fi activa sau pasiva. Cea activa disapare sub actiunea narcozei sau a anesteziei locale, pe cand cea
pasiva nu.
Contractura activa este de lunga durata si poate provoca scurtari musculare ireversibile care trec in retractie.
Astfel, in azul unui proces inflamator cronic la nivelul buletului sau genunchiului, articulatia respectiva cauta sa ia o
atitudine in care ligamentele sa fie relaxate si capacitatea articulara maxima, suficienta pentru hiperproductia de
sinovie ce are loc in aceasta imprejurare. In asemenea caz, atitudinea de demiflexiune este cea mai des observata
deoarece ea este cea mai convenabila pentru animal, intrucat este cea mai putin dureroasa.
 Contractura muschilor flexorice mentin razele osoase in aceasta pozitie se
produce pe cale reflexa, punctul de plecare a reflexelor fiind suprafata sensibila a
sinovialei articulare si a ligamentelor.
Acesti muschi sub actiunea de lunga durata a reflexelor vor suferi modificari a
natomo-patologice ce duc la scleroza. Se produce a atrofie a fibrelor musculare
striate si o dezvolatare a tesutului conjunctiv interfascicular care apoi se slerozeaza si
se retracta scurtand in acelas timp muschiul si tendonul.
Aceste modificari sunt datorate reactiilor fizico-chimice ce se petrec in muschi si
in primul rand acumularii exagerate de acizi organici. Acestia determina modificari si
asupra fibrei colagene din structura tendonului. Ea isi modifica caracterele fizice, se
scurteaza din ce in ce mai mult mentinand si agravand pozitia vicioasa a articulatiei.
Dar in acest proces de retractia tendinoasa, in special la manz, un rol important
il joaca si lipsa vitaminei B1 si D.
Astfel lipsa vitaminei B1 duce la acumularea acizilor organici, in special piruvic si
lactic, in sange si in muschi, producand tulburari musculare si nervoase care ajuta la
producerea retractiilor tendinoase, iar lipsa vitaminei D, impiedicand absorbtia,
mobilizarea si fixarea sarurilor de calciu si fosfor, tulbura osificatia scheletului si ajuta
la producerea contracturilor musculo-tendinoase.
 Tratamentul trebuie sa asigure conditii igienice foarte bune pentru o dezvoltare armonioasa a animalului. Tinerea lui
in libertate pe o pasune bogata si hranirea cu furaje bune si bogate in vitamina B1, D si C, sunt adesea suficiente pentru a
obtine vindecarea.
Ciculatia in muschi bolnavi se activeaza prin frictiuni zilnice cu alcool camforat 10% si prin masaj. Administrarea de
vitamina D2 si drojdie de bere da rezultate bune. Drojdia de bere prin aportul mare de vitamina B1, restabileste echilibrul
functional normal al muschilor impiedicand acumularea acidului piruvic si lactic. Se administreaza zilnic la animalele mari
0,25-0 gr, 50 gr. Drojdie de bere uscata pe kg. greutate vie, la cele mijlocii 0,5-1 gr. Iar la cele mici 1-3 gr.
In combaterea infectiei si pentru neutralizarea toxinelor microbiene, se indeparteaza focarul primar si se aplica
seroterapia antistreptococica polivalenta si penicilinoterapie, iar atitudinea vicioasa se corecteaza si se limiteaza miscarile
genunchiului prin aplicarea unei fesi de flanela.
In cazurile grave in care acest tratament n-a adus nici o ameliorare, se poate incerca operatiamiotenotomie
suscarpiana.
La animalele adulte, arcarea se datoreaza unor cauze multiple. Astfel, caderile in genunchi, artrita cronica si sinovitele
tendinoase ale genunchiului sunt cauzele cele mai frecvente care determina retractia flexorilor metacarpului iar muncile
obositoare si grele prin uzura articulara ce produc, sunr adeseori cauze favorizante.
In toate aceste imprejurari, genunchiul este indoit si dus inaintea liniei de aplomb deoarece aceasta pozitie este cea
mai putin dureroasa.
Uneori retractia flexorilor metacarpului este insotita si de retractia flexorilor falangelor. In asemenea caz arcarea este
isotita si de buletura.
Prognosticul arcarii la animalul adult este mai grav decat la tineret. El depinde de gradul devierii genunchiului si de
cauza ce a favorizat aparitia ei.
Arcarea produsa de artrite si tenosinovite este mult mai grava decat cea produsa de de uzura survenita in urma
muncilor obositoare.
Tratamentulconsta in repausul animalului si in asigurarea conditiilor cat mai bune pentru vindecarea afectiunilor
genunchiului si deci inlaturarea reflexelor dureroase.
Ca atare vom trata corect contuziile, artritele si tenosinovitele genunchiului si vom stimula functia normala a
muschilor flexori prin frictiuni zilnice cu alcool camforat 10%, masaj si vitaminoterapie B1 si C.
Daca devierea genunchiului este foarte pronuntata, vom practica operatia de miotenotomie dubla a flexorilor
metacarpului. Oportunitatea operatiei se stabileste in raport de varsta si starea generalaa animalului. Operatia este indicata
la animalele tinere, in stare de intretinere buna si cu valoare zootehnica mare.
 BULETURA
Buletura este un defect de aplomb caracterizat prin ducerea inainte a razelor osoase ce formeaza
articulatia buletului.
Aceasta deviere se produce consecutiv retractiei tendoanelor flexorilor falangelor si dupa cum refractia
este mai mult sau mai putin pronuntata, se pot distinge trei grade de buletura:
1. Buletura de gradul I. Fluerul si chisita sunt pe aceeasi linie si unghiul buletului nu mai exista.
2. In buletura de gradul II, buletul este impins inainte si formeaza un unghi deschis inapoi.
3. In buletura de gradul III, buletul este impins foarte mult inainte depasind verticala dusa prin fruntea
copitei.
Ca si arcarea, se intalneste la cabaline si taurine, atat la tineret cat si la adult si poate fi congenitala sau
castigata. La tineret de cele mai multe ori este de natura infectioasa, iar la adult apare in urma eforturilor de
munca.
Etiologia si patogenia buletului atat la tineret cat si la adult sunt aceleasi ca si in arcare.
Simptomatologia . Boala incepe printr-un mers dificil cu membrele posterioare duse mult sub corp.
Apoi se constata din ce in ce mai evident atitudinea vicioasa a buletului. Sprijinul se face in frunte. Cand
defectul de aplomb este foarte pronuntat, animalul cade adesea pe bulet, producandu-si plagi care pot
merge pana la deschiderea articulatiei. In unele cazuri devierea inainte a buletului poate sa fie atat de
exagerata, incat animalul calca pe fata anterioara a chisitei si copitei.
Diagnosticul este usor de stabilit dupa atitudinea vicioasa a buletului.
Prognosticul este variabil. Buletura congenitala aparuta in urma deficientelor in dezvoltarea scheletului
de obicei se vindeca relativ repede dupa o ingrijire igieno-dietetica buna. Cea de origine infectioasa este
totdeauna grava, deoarece are un mers lent si progresiv, iar cand devine cronica, se considera incurabila.
 Tratamentul buleturii la tineret este diferit in raport cu gradul bolii. In buletura de gradul I nu este
nevoie de un tratament special. Lasarea animalului in libertate la pasune si completarea hranei in timpul
alaptarii cu barbotaje de faina de orz si ovaz si cu vitamina B1 si D2 sunt suficiente pentru a aduce in scurt
timp vindecarea.
In buletura de gradul II si III, atitudinea vicioasa a buletului se corecteaza prin blocaj novocainic urmat
de aplicarea unei fesi de flanela in jurul buletului sau de aplicarea unui bandaj gipsat. Aplicarea unei
potcoave mici de aluminiu cu fruntea prelungita si putin ridicata ajuta mult la lungirea flexorilor. In unele
cazuri se pot utiliza niste dispozitive numite “ortosoame” formate dintr-o potcoava de aluminiu prelungita si
ridicata in frunte. In asemenea cazuri insa, animalul trebuie supravegheat mult timp pana se obisnuieste cu
portul lor.
Circulatia din muschii flexori in contractura se va activa prin masaj sau frictiuni zilnice cu alcool
canforat 10%, iar functia lor normala se va stimula prin vitaminoterapie B1, D2 si C.
La aceste animale nu se recomanda practicarea tenotomiei, deoarece nu da rezultate.
In buletura de natura infectioasa, ca si in arcare, se indeparteaza focarul primar de infectie si se face
penicilinoterapie locala si generala.
Cat priveste buletura animalului adult, in practica ea se observa mai frecvent la caii de tractiune si este
de origine mio-artrogena sau tendogena. Apare de obicei consecutiv unei boli dureroase si persistente care
impiedica sprijinul normal al membrului si provoaca pe cale reflexa contractia, apoi contractura si retractia
muschilor flexori ai falangelor care aduc articulatia buletului in demiflexiune, pozitie cel mai putin dureroasa.
Aceasta pozitie se realizeaza in special prin actiunea perforantului ajutat de perforat.
De aceea buletura poate fi produsa de retractia perforantului sau a perforatului.
In buletura membrelor posterioare sprijinul se face in pensa pe cand in cea a membrelor anterioare,
sprijinul se face pe toata fata palmara.
 Diagnosticul se stabileste foarte usor tinand seama de pozitia vicioasa a buletului.
Prognosticul bolii la adult este considerat grav din punct de vedere economic, deoarece chiar
dupa vindecare in urma operatiei, animalul nu mai poate fi intrebuintat decat la un serviciu usor, la pas.
Tratamentul este preventiv si curativ.
Vom evita aparitia buleturii la animalul adult, utilizandu-l la serviciu in mod rational, corectandu-i
anumite defecte de aplomb printr-un poctovit ortopedic si administrandu-i o alimentatie bine
echilibrata care sa asigure toate elementele necesare bunei functionari ale organismului.
De asemenea toate bolile buletului, ale articulatiilor interfalangiene si ale copitei vor fi tratate
judicios si se va tine animalul in repaos pana la vindecarea lor completa.
Odata boala aparuta, se va tine animalul in repaos, se va activa circulatia si se vor asigura
schimburile nutritive si eliminarea acizilor organici din muschii flexori ai falangelor prin masaj, frictiuni
cu alcool canforat 10% si prin vitaminoterapie B1 D2 si C si se va folosi un potcovit ortopedic ridicand
calcaiele. Daca defectul de aplomb persista si progreseaza se va recurge la tenotomia palmara sau
plantara urmata imediat de aplicarea unei proteze speciale.
Operatia readuce la normal aplombul defectuos, dar animalul ramane cu o valoare economica
scazuta, deoarece nu poate fi utilizat decat la un serviciu usor si la pas. Succesul operatiei este cu atat
mai mare cu cat modificarile suferite de muschi si tendoane sunt mai putin intense si cu cat tendoanele
sunt mai putin aderente atat intre ele cat si cu tesuturile vecine.
Cand tendoanele formeaza o masa aderenta cu fluierul operatia este contraindicata, deoarece
prin practicarea ei nu se va reusi sa se ajunga la un aplomb normal.
In mod obisnuit, in buletura se practica tenotomia perforantului, deoarece el este solicitat in
primul rand si el sufera retractia. Atunci insa, cand prin tenotomia lui nu se reuseste sa se readuca
aplombul normal, se recurge si la tenotomia perforatului.
 BOLILE TECILOR SINOVIALELOR TENDINOASE

Ţinând cont de modificările anatomo-patologice ce se produc în urma instalării unui asemenea proces
inflamator la nivelul unei teci sinoviale tendinoase precum şi de aspectul lichidului sinovial, sinovitele acute
pot fi uscate, seroase, fibroplastice, infecţioase şi purulente.
Sinovita tendinoasă uscată.
Sinovita tendinoasă uscată sau crepitantă se observă la cabalinele adulte în special la nivelul tecilor
sinoviale tendinoase ale genunchiului şi se produce în urma eforturilor de muncă prea mari la care este
supus animalul.
Se caracterizează printr-o congestie a stratului extern al tecii sinoviale tendinoase afectate, cu
prezenţa unui exudat fibrinos în cantitate mică şi cu descuamarea stratului celular intern al tecii.
Simptomatologia. Boala se manifestă printr-un mers jenat cu o sensibilitate crescută a regiunii
bolnave. În staţiune genunchiul este uşor arcat şi sprijinul dureros. În mers se aude un zgomot uşor de
crepitaţie dat de frecarea între ele a foiţelor tecii sinoviale şi ale depozitului fibrinos din interiorul ei. Este aşa
numita crepitaţie caracteristică tenosinovitelor uscate.
Prognosticul este în general favorabil.
Tratamentul constă în repaus şi hidroterapie rece urmată de uşoare revulsii locale cu tinctură de
iod şi gaiacol. Se mai poate folosi cu rezultate foarte bune acetatul de hidrocortizon sau A.C.T.H. administrat
intramuscular de 2 ori pe săptămână câte 70-300 mg. după gretatea animalului, sau local în injecţii în teaca
sinovială în doză de 50-80 mg.
 Sinovita tendinoasă seroasă
Această formă clinică de tenosinovită se observă foarte des la cabaline şi mai rar la taurine. Ea este cea mai
frecventă formă clinică de tenosinovită întâlnită în practică. Secaracterizează printr-o inflamaţie intensă şi o cantitate mare
de exudat seros în teaca sinovială care destinde fundurile de sac.
Se constată în special la caii tineri localizată în urma eforturilor de muncă, în urma entorselor şi a diferitelor
traumatisme.
Simptomatologia. Regiunea bolnavă este tumefiată, caldă şi dureroasă. Tumefacţia interesează şi ţesutul
conjunctiv din jurul tecii sinoviale bolnave. Fundurile de sac sinoviale sunt bin evidenţiate. La palpaţie teaca este destinsă şi
prezintă fluctuenţă netă. În repaus regiunea bolnavă este ţinută în demiflexiune iar în mers animalul şchioapă mai mult sau
mai puţin în raport cz importanţa tecii sinoviale afectate.
Diagnosticul se pune uşor pe baza semnelor clinice.
Prognosticul în general este favorabil.
De obicei sinovita acută seroasă se resoarbe, dar sunt şi cazuri când ea trece în stare cronică sau se complică cu
sinovita purulentă.
Tratamentul este preventiv şi curativ.
Profilaxia bolii se face utilizând animalul în mod raţional la muncă după un antrenament progresiv şi
asigurându-i condiţii igienico-dietetice corespunzătoare.
Tratamentul curativ începe prin repausul animalului şi combaterea durerii şi a fenomenelor inflamatorii prin
hidroterapie rece sub formă de comprese, duşuri sau băi reci. Se aplică pe regiunea bolnavă pansamente umede şi reci cu
soluţie Burrow sau se fac duşuri cu apă rece. Resorbţia exudatului se activează prin fricţiuni cu tinctură de iod şi gaiacol 10%
din 2 în 2 zile. Dacă rezultatele obţine prin această medicaţie nu sunt mulţumitoare, se aplică o vezicătoare sau se recurge la
cauterizare asociată cu vezicătoare.
Dacă lichidul sinovial este în cantitate mare, se poate face puncţia aseptică a tecii cu extragerea pe cât posibil
total a lichidului şi injectarea în interiorul tecii a 50-100 mgr. acetat de hidrocortizon sau de predinsolon odată sau de 2 ori la
interval de 3 zile. Acest tratament local este continuat cu administrarea intramusculară a hidrocotizonului de 2 ori pe
săptămână câte 100-300 mgr., în raport cu greutatea animalului.
Regiunea bolnavă se va imobiliza printr-un pansament uşor compresiv care se menţine până la dispariţia
fenomenelor inflamatorii.
Sinovita tendinoasă fibroplastică
Sinovita fibroplastică se caracterizează prin organizarea exudatului sinovial care se transformă în membrane se
fibrină ce se dispun pe faţa internă a pereţilor tecii sinoviale şi fac ca teaca sinovială să adere de tendon limitându-i
mişcările. Se produce astfel aşa numita anchiloză tendinoasă. Tendonul astfel anchilozat se retractă determinând impotenţa
funcţională şi deformarea regiunii.
Boala apare consecutiv entorselor, luxaţiilor, sinovitelor uscate şi traumatice şi se observă la cal mai ales la
marea teacă sesamoidienă ducând adesea la buletură.
Simptomatologia. Regiunea bolnavă este deformată,tumefiată, caldă, şi dureroasă. Animalul prezintă o
şchiopătură pronunţată care în timpul mersului se intensifică. În repaus membrul bolnav este ţinut înaintea liniei de
aplomb, în demiflexiune. La palpaţie teaca sinovială este dură, de consistenţă fibroasă.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice şi mai ales pe faptul că regiunea este deformată iar la
palpaţie teaca sinovială are o consistenţă indurată.
Prognosticul în general este grav deoarece niciodată nu se reuşeşte ca regiunea să-şi recapete aspectul şi
funcţionalitatea normală.
Tratamentul urmăreşte în primul rând suprimarea durerii iar în al doilea rând combaterea anchilozei tendinoase
şi prevenirea retracţiei tendonului.
În acest scop se fac injecţii pe traiectul cordonului vasculo-nervos corespunzător tecii sinoviale bolnave cu
novocaină 4% sau cu fenol-novocaină. Acestea permit ca animalul să se poată deplasa fără durere şi astfel să se poată
desprinde aderenţele tenosinoviale. Pentru resorbţia membranelor fibrinoase se va face masaj zilnic cu o pomadă cu iodură
de potasiu 10%. În acelaşi scop se poate aplica o vezicătoare sau linii de foc asociate cu vezicătoarea.
Retracşia tendoanelor se evită printr-un potcovit ortopedic, ridicând călcâiele, asociat cu vitaminoterapie B1 şi
C.
 Sinovita tendinoasă infecţioasă
Sinovita tendinoasă infecţioasă este o complicaţie a unor boli infecţioase cu caracter general ca febra tifoidă,
gurma, morva, tuberculoza, durina, variola, agalaxia, colabaciloza, infecţiile puerterale, etc., sau a unor infecţii purulente,
omfalite, omfaloflebite, când putem observa şi sinovite acute seroase, sero-fibrinoase sau seropurulente.
Asemenea cmplicaţie se observă mai mult la animalele tinere şi de obicei apare simultan la mai multe teci
sinoviale tendinoase.
Este datorată fie dezvoltării microbilor în teaca sinovială tendinoasă, fie acţiunii iritante a toxinelor microbiene
şi poate să apară în perioada de rezoluţie a bolii primare, în perioada de convalescenţă a ei sau când aceasta este deja
vindecată.
Simptomatologia. Tenosinovita infecţioasă se manifestă clinic printr-o şchiopătură uneori foarte puternică
localizată la unul sau la mai multe membre. Teaca sinovială afectată prezintă o tumefacţie edematoasă, caldă şi foarte
dureroasă, cu destinderea pereţilor ei ceea ce face să se perceapă o fluctuenţă netă.
Aceste modificări pot interesa mai multe teci sinoviale simpultan şi foarte frecvent pot cuprinde şi sinovialele articulare
luând chiar un caracter ambulatoriu.
În mod obişnuit sinovitele infecţioase nu abcedează. Se pot întâlni însă şi cazuri când ele abcedează şi în urma
deschiderii spontane pot prezenta una sau mai multe fistule.
În afară de aceste semne locale, se constată şi manifestări generale. Animalul este trist, abătur, pofta de
mâncare este mult modificată mergând până la inapetenţă iar temperatura ajunge la 39-40 0 C.
Diagnosticul se pune uşor pe baza senelor clinice şi mai ales a modificărilor anatomo-patologice locale.
Prognosticul este rezervat spre grav în raport cu gravitatea leziunilor şi cu localizarea bolii.
Tratamentul este profilactic şi curativ.
Profilaxia se referă la combaterea bolii primare.
Tratamentul curativ urmăreşte calmarea durerii, localizarea infecţiei, sterilizarea tecii bolnave, resorbţia
exudatului sinovial şi stimularea mijloacelor de apărare şi refacere ale organismului. Acest tratament este local şi general.
Ca tratament local, se va puncţiona aseptic teaca sinovială bolnavă şi după scoaterea unei cantităţi de conţinut,
prin acelaşi ac, se va injecta 200.000 U.I. de enicilină dizolvată în 5 ml. ser fiziologic după care se va imobiliza regiunea într-o
poziţie de aplomb cât mai aproape de normal printr-un bandaj gipsat ferestruit. Injecţia cu penicilină în teacă se va face
zilnic timp de 3 zile şi va fi precedată totdeauna de o extracţie de sinovie.
Bandajul inamovibil se păstrează până când începe sprijinul şi el are rolul ca prin
imobilizarea regiunii să întârzie resorbţia penicilinei injectate în teacă, să calmeze durerea şi
să asigure condiţii bune pentru restabilirea funcţiilor normale. Acolo unde nu este posibil
de aplicat, imobilizarea se va face prin aplicarea unei vezicători.
Chiar de la a doua injecţie cu penicilină se constată că animalul începe să facă
sprijinul pe toată suprafaţa plantară atât în repaus cât şi în mers, iar aspectul lichidului
sinovial se apropie de normal. Cam după 8-10 zile de laînceputul tratamentului, sprijinul
fiind mult ameliorat se poate plimba animalul la pas pe un teren neted iar după 2
săptămâni se poate pune progresiv la servici.
Concomitent cu tratamentul local se va face şi un tratament general antiinfecţios
cu sulfatiazol 20%, timp de 5-6 zile. Dacă la examenul bacteriologic al lichidului sinovial se
constată o floră microbiană penicilino-rezistentă, se va asocia şi tratamentul cu
streptomicină administrând 20-35 mgr./kg greutate vie pe zi.
Mijloacele de apărare şi de refacere ale organismului se stimulează prin
autohemoterapie, tonice generale şi cardiace, vitaminoterapie A. şi C. şi printr-o nutriţie
raţională.
După îndepărtarea bandajului, pentru a activa circulaţia regiunii bolnave şi mai
ales pentru resorbţia exudatului sinovial se pot face fricţiuni din 2 în 2 zile cu tinctură de iod
şi gaiacol sau se poate aplica o vezicătoare.
 Sinovita tendinoasă purulentă sau traumatică

Această formă clinică de sinovită acută apare consecutiv unei plăgi penetrante infectate a
sinovialei tendinoase sau consecutiv diferitelor infecţii parasinoviale cum ar fi cositura din regiunea buletului
şi ariceala gangrenoasă.
Se observă la taurine şi cabaline cu o frecvenţă deosebită la cabaline la tecile sinoviale din
regiunile inferioare ale membrelor care sunt mai expuse în special la înţeparea cu furca.
Simptomatologia. Boala se manifestă clinic prin simptome locale şi simptome generale. Ceea ce
atrage atenţia îngrijitorului este faptul că animalul şchioapă. Şchipătura devine din ce în ce mai pronunţată
până când sprijinul devine nul. Teaca sinovială prezintă o plagă din care curge la început sinovie clară, citrină,
dar care după 48 de ore devine sero-purulentă cu depozite fibrinoase sub formă de jumări. Ea este
înconjurată de o zonă edematiată, caldă şi dureroasă. Teaca sinovială devine din ce în ce mai tumefiată,
destinsă şi dureroasă atât la palpaţie cât şi la orice mişcare. Durerea fiind foarte mare anialul prezintă mişcări
lacinante. Treptat plaga cutanată se micşorează şi se trannsformă într-o adevărată fistulă din care se scurge
un lichid gălbui purulent.
Tumefacţia poate cuprinde uneori întregul membru iar infecţia se poate propaga şi la tendonul ce
trece prin teaca respectivă complicându-se cu jabatul tendinos.
Ca simptome generale se constată că animalul devine trist, prezintă inapetenţă, febră şi pulsul şi
respiraţia accelerate.
Diagnosticul se stabileşte în special pe baza semnelor locale.
Prognosticul este diferit după sediul bolii şi după gravitatea leziunilor.
Astfel, sinovita purulentă a flexorilor este mai gravă decât cea a extensorilor iar sinovita purulentă
veche difuză este mai gravă decât cea recentă.
Tratamentul este diferit după vechimea bolii. Astfel, la început când plaga penetrantă
nu este încă infectată, se face toaleta regiunii şi dezinfecţia ei antisepsia mecanică a
plăgii urmată de sutura tecii şi de o injecţie în teacă cu 20.000 U.I. de penicilină
dizolvată în 5 ml. ser fiziologic.
Apoi regiunea se imobilizează printr-un bandaj gipsat ferestruit. Injecţia cu penicilina în
teacă se continuă încă 2-3 zile prin fereastra bandajului. Concomitent se face şi un
tratament general antiinfecţios cu sulfatiazol 20% timp de 5-6 zile.
Bandajul inamovibil se îndeărtează odată ce observăm că sprijinul se face atât în repaus
cât şi în mers şi este urmat de plimbarea animalului la pas pentru a evita anchiloza
tendinoasă.
Când plaga tecii sinoviale este veche se face toaleta şi dezinfecţia regiunii
urmată de antisepsia mecanică a plăgii şi drenajul tecii sinoviale prin deschiderea celui
mai decliv fund de sac sinovial cu ajutorul termocauterului sau cu bisturiul.
Apoi regiunea se imobilizează printr-un bandaj gipsat ferestruit în dreptul locului de
drenaj. Timp de 2-3 zile se vor face în teacă injecţii cu sânge sulfamidat după care se
injectează zilnic, timp de 3 zile câte 200.000 U.I de penicilină dizolvată în 5 ml ser
fiziologic. Concomitent se face şi sulfamidoterapie generală timp de 5-6 zile. După
cicatrizarea plăgilor de drenaj şi reluarea sprijinului, bandajul se îndepărtează şi
animalul se supune unei gimnastici ortopedice pentru a distruge aderenţele şi a evita
anchiloza tendinoasă. Sclerodermia şi induraţia sinovială i perisinovială se combate prin
masaj zilnic cu o pomadă de iodură de potasiu sau se aplică linii de foc asociate cu
vezicătoare.
 Sinovita tendinoasă cronică

Sinovita tendinoasă cronică este cunoscută şi sub numele de hidropizia sinovialei tendinoase. Ea apare fie ca urmare a
sinovitei acute, fie că evoluează lent de la început în urma eforturilor de muncă pe terenuri dure şi accidentate.
După sediul tecii sinoviale tendinoase afectate sinovita tendinoasă cronică poartă numele de vezigon sau de
molet. Când sunt afectate tecile sinoviale de la genunchi şi jaret, sinovita tendinoasă cronică poartă numele de vezigon
tendinos, iar când sunt afectate tecile sinoviale tendinoase de la gulet, sinovita tendinoasă cronică poartă numele de molet
tendinos.
Cele mai expuse sunt animalele cu o conformaţie defectuoasă, cele tinere care sunt puse la munci grele înainte
de a fi antrenate precum şi animalele care fac servicii pe terenuri tari accidentate.
Ţinând cont de topografia tecilor sinoviale tendinoase, vom constata la nivelul genunghiului 3 vezigoane şi
anume:
- vezigonul carpian sau sinovita tecii carpiene, vezigonul flexorului extern al metacarpului, situat la partea externă a
genunchiului deasupra pisiformului şi vizigonul precarpian, situat la faţa anterioară a carpului, iar la nivelul jaretului, 4
vezigoane şi anume: vezigonul tarsian sau sinovita tecii tarsiene, vezigonul punean sau sinovita tecii bridei cuneene a
flexorului metatarsului, situat la faţa internă a jaretului puţin deasupra metatarsului rudimentar intern, vezigonul calcanean
sau sinovita tecii calotei perforatorului situat pe tendonul lui Achile şi vezigonul pretarsian sau sinovita tecilor sinoviale ale
extensorilor falangelor, sitauat la faţa anterioară a jaretului. Cât priveşte moletele tendinoase, aceastea sunt unul anterior
sau sinovita tendonului extensorului anterior al falangelor, situat la faţa anterioară a buletului şi unul posterior sau sinovita
marii teci sesamoidiene, situat deasupra sesamoizilor de-a lungul tendoanelor flexorilir falangelor.
Simptomatologia. Boala se caracterizează prin creşterea exagerată a cantităţii de lichid sinovial ceea ce duce la
destinderea şi dilatarea tecii sinoviale cu evidenţierea fundurilor de sac. Ea evoluează lent sub influenţa cauzelor ce o
produc. La palpaţie fundurile de sac sunt moi, fluctuente sau când lichidul sinovial s-a organizat ele devin indurate.
În general sinovita tendinoasă cronică nu este însoşită de durere şi nu produce tulburări funcţionale.
Şchiopătura apare însă evidentă în tenosinovia indurată. În acest caz teaca sinovială devine caldă şi sensibilă la palpaţie.
Ceea ce trebuie de reţinut este faptul că moletul anterior se observă mai frecvent la membrele posterioare şi se
prezintă sub forma unui chist moale, fluctuent şi bilobat, pe când moletul posterior se poate observa la toate membrele sub
forma a doi chişti alungiţi, uniform fluctuenţi sau induraţi, situaţi deasupra sesamoizilor în lungul tendoanelor flexorilor
falangelor.
 Diagnosticul se stabileşte uşor pe baza dilatării fundurilor de sac sinoviale şi mai ales
ţinând seama de localizare.
Prognosticul este diferit după vechimea şi sediul bolii. Sinovita cronică recentă şi moale
are un prognostic favorabil pe când cea veche şi indurată are un prognostic rezervat.
Tratamentul este profilactic şi curativ.
Profilaxia se referă la utilizarea raţonală a animalelor la muncă şi la corectarea
defectelor de aplomb printr-un potcovit ortopedic.
În special animalele tinere vor fi antrenate progresiv şi nu vor fi puse la eforturi mari
prea de timpuriu.
Tratamentul curativ variază după vechimea bolii şi după modificările anatamo-
patologice produse.
Animalul bolnav va fi ţinut în repaus. La început se va face hdroterapie rece sub fosrmă
de duşuri sau pansamente umede sau dacăî este posibil se va introduce zilnic de 2 ori pe zi, câte o
oră cu picioarele într-o apă curgătoare. De asemenea se poate aplica pe regiunea bolnavă o faşă
de flanelă strânsă moderat.
Când boala este recentă se pot obţine rezltate bune prin injecţii locale în teaca
sinovială, şi intramusculare cu acetat de hidrocortizon sau cu acetat de prednisolon.
Dacă fundurile de sac sunt mai distinse şi ţesuturile perisinoviale uşor indurate se pot
face fricţiuni cu tinctură de iod şi gaiacol 10%.
Dacă vezigonul sau moletul este foarte voluminos sau indurat se aplică o vezicătoare
sau linii de foc asociate cu vezicătoarea. Cauterizarea se poate repeta după 3 săptămâni aplicând
liniile de foc în direcţie opusă primei aplicări. Hiperemia puternică produsă, favorizează resorbţia.
Dacă depozitul fibrinos este în cantitate mare şi nu dispare după acest tratament se
poate încerca operaţia de sinoviectomie.
 • Tendinita
este inflamatia tendonului, denumita inca efort al tendonului sau clacaj.
Frecventa este maxima la caii de viteza, interesand tendoanele flexorilor de la
membrele anterioare.
Dupa etiologie tendinita poate fi: aseptica sau plastica, infectioasa si parazitara.
Tendinita aseptica se produce prin eforturi de viteza care determina distensiunea si
ruperea partiala a fibrelor tendinoase. Este favorizata de conformatia defectuoasa,
aplombul neregulat, potcovitul incorect si terenul dur.
Din punct de vedere evolutiv tendinita asepctica este acuta si cronica.
Sub aspect anatomo-patologic tendinita aseptica poate fi: parenchimatoasa,
interstitiala si peritendinita.
Simptome locale: tumefactie, caldura, durere, iar din profil aspectul de abdomen de
peste sau boseluri tendinoase, perceptibile la palpare pe membrul ridicat. Treptat
fenomenele infalmatorii cedeaza locul tendinitei fibroase cronice numita TENONCUS.
Simptomele functionale: schiopatura precoce imediat dupa efort sau tardiva, de
intensitate variabila.
Diagnostic: anamnetic si anatomo-clinic, examinand animalul in statiune si in mers.
Prognostic: localizarile in regiunea distala si prozimala a tendonului sunt mai
grave, deoarece inflamatia cuprinde si tecile sinoviale.
 Tendinita aseptica
Se produce prin eforturi de viteza care determina distensiunea si ruperea partiala a fibrelor
tendinoase.
Este favorizata de:
 conformatia defectuoasa
 aplombul neregula
 potcovitul incorect
 terenul dur
Din punct de vedere evolutiv tendinita asepctica este acuta si cronica.
Sub aspect anatomo-patologic tendinita aseptica poate fi:

 parenchimatoasa
 interstitiala
 peritendinita
Simptome locale: tumefactie, caldura, durere, iar din profil aspectul de abdomen de peste sau boseluri tendinoase,
perceptibile la palpare pe membrul ridicat. Treptat fenomenele infalmatorii cedeaza locul tendinitei fibroase cronice numita
TENONCUS.
Simptomele functionale: schiopatura precoce imediat dupa efort sau tardiva, de intensitate variabila.
Diagnostic: anamnetic si anatomo-clinic, examinand animalul in statiune si in mers.
Prognostic: localizarile in regiunea distala si prozimala a tendonului sunt mai grave, deoarece inflamatia cuprinde si
tecile sinoviale
 Tratament:
Preventiv – respectarea normelor de zooigiena, antrenament
metodic, potcovit corect, aplicarea de fesi elastice si hidroterapie rece
dupa eforturile deosebite. Potcovirea ortopedica a tineretului si
antrenarea lui sistematica au un aport pretios.
Curativ – in formele acute: repaus, despotcovire, asternut bogat si
curat.
Combaterea durerii si a fenomenului inflamator prin hidroterapie rece
(dusuri, bai, compresii cu solutii Burow, acetat bazic de Pb, sulfat de Mg,
schimbate din ora in ora) si blocajul cordoanelor dureorase din 4 in 4
zile. Cand fenomenul inflamator cedeaza hidroterapia rece se inlocuieste
cu masaj zilnic sau la doua zile. Daca inflamatia persista se face din doua
in doua zile frictiuni cu iod gaiacolata.
In forma cronica: cauterizare, vezicatie, pansament protector.
 Tendinita infectioasa
Este o complicatie a unor boli infectocontagioase ca:
gurma, febra tifoida, pasteureloza, anazarca, bruceloza, etc,
sau o urmare fireasca a unei sinovite septice cand tendonul participa la
inflamatia tecii sale.
Localizare: tendonul flexor al falangelor la nivelul tecilor carpiana, tarsiana,
sesamoidiana.
Simptome: locale: tumefactie, caldura, durere, fistule din care se scurge
sinovie purulenta cu aspect de „jumari”.
Simptome functionale: schiopatura intensa.
Diagnostic: anato-topografic si clinic.
Prognostic: grav, foarte rebela la tratament.
Tratament: antisepsie mecanica, drenaj, penicilinoterapie intrasinuviala, bandaj
gipsat ferestruit sau vezicatoare, tratament antiinfectios general si tratament stimulativ;
autohemoterapie, proteinoterapie, etc.
 Tendinita parazitara

Este infectarea tendonului cu larvele nematodului

Onchorcerca reticulata.
Localizarea cea mai frecventa, la nivelul intercsosului
median – desmita parazitara.
Simptome: durere vie la palpare, schiopatura, iar uneori
nodozitati pe traectul tendonului afectat.
Diagnosticul este dificil si se bazeaza pe evolutia lenta
si rezistente la tratament.
Prognostic: grav; nu exista tratament specific. Paleativ
se aplica tratamentul indicat la tendinita aseptica.