SINTEZE CURS REPRODUCȚIE ȘI OBSTETRICĂ

(ANUL IV, SEMESTRELE VII ȘI VIII)

ISTORIA REPRODUCŢIEI ŞI OBSTETRICII

Unele afecţiuni genitale, diferite distocii sunt relevate, încă din antichi-
tate, pe diferite basoreliefuri şi desene mesopotamiene, egiptene, chi-
nezeşti şi indiene.
De la vechii arabi ne-a rămas primele însămânţări artificiale.
În epoca modernă promontorul obstetricii veterinare este austriacul
FRANZ BENESCH, inventatorului fetotomului care-i poartă numele şi
care a fost introdus în practică după 1920. tot el a introdus şi anestezia
epidurală în 1926.
Prodigioasa sa activitate s-a materializat prin redactarea unui tratat de
obstetrică veterinară în 1938, lucrare care a stat la baza multor alte
lucrări de gen : J.B. WRIGHT (Universitatea din Liverpool 1951), G.H.
ARTHUR (Universitatea din Bristol 1964 şi 1973).
Danezul C. TIGESEN a perfecţionat şi a introdus noi instrumente obs-
tetricale în practică.
Implementarea histerotomiei la femeie a adus şi la extrapolarea aces-
teia la animale de interes economic, dar şi la cele de companie. Măr-
turie stau lucrările cercetătorilor americani STEPHEN J. ROBERTS (U-
niversitatea Cornell) şi E.R. FRANCK (Universitatea Kansas) din anii
1938-1942.

1
În România, primul profesor român care a pus bazele reproducţiei, ob-
stetricii şi însămânţarilor artificiale a fost MIHAI FĂLCOIANU(1884-
1951).
Contribuţii importante în acelaşi domeniu le-au avut : AUREL VINŢAN
(1911-1992), PETRE POPESCU (1913-1967), NICOLAE GLUHOVSKI
(1905-1985), GHEORGHE DRUGOCIU (1918-1996), IOAN BOITOR
(1932-1995), FLORIAN SEICIU, HORIA CERNESCU, IOAN GROZA,
ALIN BÂRŢOIU, etc.

2
 CONSIDERAŢII MORFO-CLINICE ALE APARATULUI
REPRODUCĂTOR FEMEL ŞI MASCUL

APARATUL GENITAL FEMEL

Are rol in gametogeneza, este hormono-secretor, este sediul unor proce-

se fiziologice ca: migrarea gameţilor, fecundaţia, nidaţia, gestaţia şi partu-
riţia.
Aparatul genital femel este alcătuit din:
- gonade : ovare
- căi genitale: - oviduct
- uter
- vagin } conduct

- vestibul vaginal } copulator

- vulva
OVARUL = organ par cu topografie sublombară, pe planşeul cavităţii pel-
vine sau în cavitatea abdominală în funcţie de specie. Are formă ovoidă şi o
mărime în raport de starea fiziologică sau specie. După pubertate pe su-
prafaţa ovarului întâlnim foliculi sau corpi luteali(galbeni). Pe faţa superi-
oară se inseră mezoovarul (ligamentul ovarian) şi pătrund vasele şi nervii.
Structura : - albuginee
- corticala (conţine foliculi în diferite stadii de dezvoltare)
- medulara

3
Foliculii sunt: - primordiali
- primari
- secundari
- cavitari
- maturi (de Graaf)

OVIDUCTUL (salpinx, trompa uterina, tuba, trompa Fallope)= organ tubular,

flexuos, musculo-membranos îmbracat de foiţele mezosalpinxului. La extremitatea
ovariană, oviductul prezintă o dilataţie (pavilion sau ampula
tubară), iar la extremitatea uterină se ingustează (istm). Istmul se deschide
la vârful cornului uterin printr-un proces (iapă, carnivore) sau nu.
Este format din seroasă, musculoasă si mucoasă din epiteliu secretor cu
celule prismatice de tip ciliat.

UTERUL = organ musculo-membranos, tubular, aşezat în cavitatea

pelvină şi cavitatea abdominală fiind suspendat de ligamentele largi
(late, parametre). Este format din: două coarne uterine, corp ute-
rin, gât uterin (cervix, col).
Uterul, dupa modul de unire a canalelor Müller, poate fi:
- uter duplex (rozatoare);
- uter bicornis nonseptatus (iapă);
- uter bicornis septatus (rumegătoare, suine, carnivore);
- uter simplex (primate).
Structura uterină: seroasa (perimetru)
musculoasa pe trei straturi (miometru)
mucoasa (endometru)

4
CERVIXUL este un organ cilindric, gros, aflat între uter şi cavitatea vagi-
nală, cu structură bistratificată. Mucoasa formează în cavitatea vaginală o
expansiune ( floarea involtă).

VAGINUL = organ tubular,musculo-membranos, delimitat anterior de cer-

vix şi posterior de meatul urinar. Mucoasa este formată dintr-un epiteliu
multistratificat, musculoasa dispusă pe două straturi, iar seroasa se răsfrân-
ge în partea caudală formând două funduri de sac (recto-vaginal=Douglas
şi vagino- vezical).

VESTIBULUL VAGINAL este delimitat de meatul urinar şi fanta vulvară,

fiind un conduct comun uro-genital. Pe pereţii vaginali, în submucoasă se
găsesc glandele vestibulare majore( Bartholin: vacă, oaie, pisică, iepuroai-
că) iar pe planşeu se află glandele vestibulare minore ( iapa, scroafa, că-
ţea).

VULVA este segmentul extern al aparatului genital. Este formată din două
labii, doua comisuri, topografie subanală şi formă în funcţie de specie.
Musculatura vulvară este reprezentată de constrictorul vulvar, retractorul
clitorisului şi muşchiul ischio-cavernos.

CLITORISUL este un organ erectil adăpostit în fosa clitoridienă, aflată la

comisura inferioară a vulvei. Prezintă doua rădăcini care se inseră pe arca-
da ischiatică ,un corp şi un gland.

5
TRACTUL GENITAL LA VACĂ

6
 APARATUL GENITAL MASCUL

Are rolul de a elabora gameţii (spermatozoizii), hormonii androgeni şi de

a depune materialul seminal în căile genitale femele.
Se compune din : - gonade- testicule
- căi de excreţie sau căi spermatice (epididim, canal defe-
rent, canal ejaculator şi uretră)
- glande anexe (vezicule seminale, prostata, glandele
bulbo-uretrale sau glandele Cowper)
- penisul sau organul copulator.
TESTICULUL = organ par, situat ingvinal ( armăsar, taur, berbec, ţap), sub-
anal ( vier, câine, cotoi, iepure) şi intraabdominal (păsări). Forma ovoidă, u-
şor turtit latero-lateral, suspendat de cordonul testicular. Este acoperit de e-
pididim şi este împarţit în 200-300 lobuli testiculari. Fiecare lobul conţine 3
-4 tubi seminiferi. Prin unirea tubilor seminiferi iau naştere tubii drepţi şi
care la rândul lor dau naştere reţelei Haller (rete testis). De aici iau naştere
canalele eferente şi apoi epididimul.
În structura testiculului se află, dispusă difuz, glanda diastematică Leydig,
responsabilă cu producerea de hormoni androgeni (testosteronul).

ÎNVELITORILE TESTICULARE sunt distribuite în trei tunici:

7
 - tunica externă ( scrotum + dartos)
- tunica medie (fascia Cowper, fascia spermatică externă)
- tunica internă (teaca vaginală , tunica fibro-seroasă)
CORDONUL TESTICULAR este format din: arteră şi vena testiculară, filete
nervoase, muşchiul cremaster, canalul deferent).

EPIDIDIMUL este un organ alungit, format din: cap, corp şi coada, legat de
marginea epididimară a testiculului de către ligamentul teticular. Este strabătut de
canalul epididimar, flexuos, subţire şi de lungime variabilă (7-8m la berbec, 40-
50m la taur, 70-80m la armăsar).

CANALUL DEFERENT este un conduct lung ce ia naştere la coada epididimului

si se termină la nivel uretral, imediat după gâtul vezicii urinare.

CANALUL EJACULATOR este format din unirea extremităţii uretrale a

canalului deferent şi a canalului veziculelor seminale, lipsind la speciile fără
vezicule seminale (carnivore şi rozătoare).

URETRA este un conduct comun uro-genital format din două segmente:

-uretra intrapelvină (de la gatul vezicii urinare pana la arcada ischiatică)
-uretra extrapelvină (de la arcada ischiatică până la meatul urinar)

GLANDELE ANEXE ALE APARATULUI GENITAL MASCUL

GLANDELE SEMINALE (veziculele seminale, glande veziculare) sunt

formaţiuni aflate de-o parte şi alta a canalelor deferente şi deasupra vezicii urinare.
Variază ca : formă, volum şi structură, iar la unele specii lipsesc. Prezintă o

8
adventice, o musculoasă şi un epiteliu de tip secretor.

PROSTATA este o formatiune impară, prezentă la toate speciile şi este for-

mată din corpul prostatei (mai puţin berbecul şi ţapul) şi porţiunea disemi-
nată ( mai puţin armăsarul). Secreţia prostatei capacitează spermatozoizii
imprimându-le mobilitatea.

GLANDELE BULBO-URETRALE (glandele Cowper) se afla de-o parte

şi alta a uretrei, înaintea arcadei ischiatice. Sunt acoperite de un muşchi
compresor şi lipsesc la câine.

GLANDELE LITTRE se găsesc în submucoasa uretrei intra- dar mai ales

în cea extrapelvina. Au rolul de a curăţa uretra de impurităţi înaintea ejacu-
lării.

PENISUL(organul copulator) se prezintă sub formă cilindrică, având un

corp penien, format din corpul cavernos, uretra şi corpul spongios al ure-
trei.
Penisul prezintă două regiuni:
-porţiunea fixă (de la inserţia pe arcada ischiatică şi fundul furoului);
-porţiunea liberă (cea care se găseşte în cavitatea prepuţială).
Recunoaştem două tipuri de penis:
- fibroelastic (taur, berbec, ţap, vier)
- musculocavernos (armăsar, câine, cotoi, iepure)

PREPUŢUL reprezintă o cută a pielii abdominale care adăposteşte por-

ţiunea liberă a penisului. Partea cranială prezintă un orificiu prepuţial,

9
iar cea caudală se termină-n fund de sac. Epiteliul care captuşeşte pe-
reţii interni prezintă celule secretorii de smegmă.E prevazut cu doi muşchi
retractori şi doi muşchi protractori ai furoului.

APARATUL GENITAL LA ARMĂSAR

MANIFESTARILE VIETII SEXUALE

Viata sexuala se desfasoara pe parcursul a trei perioade:

 etapa pregenitala
 etapa genitala
 etapa postgenitala

10
 Etapa pregenitala dureaza de la nastere pana la aparitia maturi-
tatii sexuale. Are loc dezvoltarea aparatului genital, influenta condi-
tiilor de crestere fiind determinanta. La sfarsitul perioadei apare in-
stinctul genezic, de impreunare.

Etapa genitala cuprinde perioada dintre aparitia instinctului ge-

nezic, pana la aparitia climacteriumului. Este influentata de: rasa,
Climat, alimentatie, conditii de crestere, individ, exploatare, etc.
Este etapa de activitate reproductiva a animalelor, influentata neu-
ro-hormonal, ritmic, periodic sau pe tot timpul perioadei.

Etapa postgenitala ( climacteriumul, menopauza la femele si andropauza la

masculi) apare treptat, prin diminuarea functiei gametogene si instalarea anafrodi

MATURITATEA SEXUALA

Apare mai devreme la femela si este influentata de unii factori ca:

- factori hormonali;
- factori genetici;
- consangvinitatea;
- varsta, greutatea, viteza de crestere;
- alimentatia;

11
- temperatura, lumina;
- domesticirea;
- conditiile de crestere.

MATURITATEA SEXUALĂ LA MASCULI

SPECIA VÂRSTA
(in luni)
armăsar 15-18
taur 12-14
berbec-ţap 8-9
vier 6-9
câine 6-7
cotoi 8-9
iepure 5-9
păsări 6-8

12
 MATURITATEA SEXUALĂ LA FEMELE

SPECIA VÂRSTA (în luni)

iapă 15-18

vacă 8-12

oaie-capră 7-8

scroafă 5-8

căţea 6-8

pisică 4-5

iepuroaică 4-7

păsări 5-8

13
 VÂRSTA OPTIMĂ PENTRU REPRODUCŢIE

SPECIA MASCULI FEMELE

(vârsta în luni) (vârsta în luni)
cabaline 24-48 36-48

taurine 18-48 18-24

ovine 12-18 12-18

caprine 8-10 8-10

suine 8-10 8-10

canine 10-12 10-12

feline 8-10 8-10

14
 DURATA VIEŢII SEXUALE

SPECIA MASCULI FEMELE

(varsta in ani) (varsta in ani)
cabaline 15-20 20

bovine 12-15 8-9

ovine 7-8 5-6

caprine 6-7 5-6

suine 5-6 5-6

canine 7-8 7-8

feline 7-8 7-8

păsări (ouatul) 5 -

15
 MODIFICARILE MORFOFIZIOLOGICE ALE APARATULUI
GENITAL IN CURSUL CICLULUI ESTRAL

Femelele animalelor domestice, dupa manifestarile ciclului estral, au fost

impartite in patru grupe:
- monoestrice (catele din rase mari);
- diestrice (majoritatea catelelor);
- poliestrice (taurine, suine, unele rase de cai);
- poliestrice sezoniere (iapa, oaie, capra, pisica).
Ciclul estral cuprinde doua stadii:
- stadiul folicular ---- proestru
---- estru
- stadiul luteinic ---- metestru
---- diestru

STADIUL FOLICULAR

Proestrul debuteaza cu liza c.g., scaderea progesteronemiei, elibera-

rea de gonadotrofine si initierea maturarii foliculare, deci producerea
de hormoni estrogeni. Acestia determina:
- hipertrofierea epiteliului genital;
- edem, congestie;
- hiperplazii, cornificari, descuamari celulare ale epiteliului vaginal la
carnivore;

16
 - hipersecretie si activitate vibratila a cililor celulelor epiteliului sal-
pingien;
- hipersecretia celulelor epiteliului utero-vestibulo-vaginal;
- induc relaxare cervicala si determina suprasecretie de mucus estral;
- determina la catea eritrodiapedeza din endoteliul vascular uterin.

Estrul este perioada cand femelele prezinta libidou si accepta monta.

Foliculii ajung la dezvoltare maxima, la fel si secretiile cervicale, iar la
sfarsitul acestei perioade se produce ovulatia (cu exceptia vacii).

STADIUL LUTEINIC

Metestrul corespunde perioadei de formare a c.g. si localizarii tuba-

re a gestatiei. Creste progesteronemia si se inhiba secretia de FSH, iar
femelele prezinta anafrodizie.
Diestrul reprezinta perioada de liniste a aparatului genital, c.g. se
afla in stadiul de eflorescenta. Glandele endometriale secreta embrio-
troful, uterul are tonusul diminuat iar mucusul endocervical se solidi-
fica izolandu-l de mediul extern.
Anestrul reprezinta perioada de liniste a aparatului genital, mai putin
pentru femelele poliestrice.

17
 CICLUL SEXUAL PE SPECII

SPECIA PROESTRU ESTRU METESTRU DIESTRU ANESTRU

VACA 3-4 zile 16-18 12 zile 4 zile -

ore
IAPA 3 zile 4-7 zile 3-6 zile 6-10 zile

SCROAFA 3 zile 2-4 zile 3-4 zile 9-13 zile

OAIE 2 zile 1-2 zile 3-5 zile 7-10 zile

CATEA 3-16 zile 4-12 zile 90 zile - 30-180

zile
PISICA 2 zile 5-8 zile 8-10 zile - 90-120
zile

18
 GAMETOGENEZA

SPERMATOGENEZA

In perioada prepuberala tubii seminiferi au un epiteliu format din do-

ua tipuri de celule germinative: unele mici, cubice si altele sferice, cu
nucleu veziculos (Lesbouyries). Din primele vor lua nastere celulele
seminale, iar din secundele, celulele Sertoli, responsabile cu nutritia
spermatozoizilor.
Transformarea succesiva prin care trec celulele germinale de la sta-
diul de spermatogonie-spermatocit de grad I (primar)-spermatocit de
grad II (secundar)-spermatida (spermia)-spermatozoidul se numeste
spermatogeneza.
Transformarea spermatogoniilor pana la stadiul de spermatida se numeste
spermatocitogeneza. In acest stadiu se produce meioza sper-
matocitelor primare, cu reducerea numarului de cromozomi,din care
rezulta spermatocitele secundare de tip haploid.
Trecerea de la stadiul de spermatida la cel de spermatozoid se face prin
transformare morfologica a celulei si se numeste spermiogeneza. Acest
proces are loc in patru faze:
- faza Golgi;
- faza cap;
- faza acrozom;

19
- faza de maturare.

FACTORI CARE INFLUENTEAZA SPERMATOGENEZA

- Factori interni:
- ereditatea;
- specia, rasa, varsta;
- sistemul neuro-endocrin;
- factori imunologici;
- factori circulatori;
- temperatura scrotala si corporala.

- Factori externi:
- lumina (actiune stimulanta la cocos si inhibitorie la berbec);
- temperatura;
- altitudinea;
- sezonul;
- alimentatia;
- factori toxici.

SPERMATOZOIDUL este o celula flagelata avand intre 55-80 µm. Dpdv

morfologic este format din:
- cap;
- gat;
- coada.
Capul are forma ovala la mamifere si forma de secera la pasari. La acest
nivel gasim:

20
 - nucleul;
- acrozomul;
- perforatorul;
- capul postnuclear;
- protuberantele bazale;
- fosa de implantatie;
- membrana celulara.
Gatul spermatozoidului reprezinta piesa de legatura intre cap si coada.
Coada este compusa din:
- piesa intermediara;
- piesa principala;
- piesa terminala.

MATURAREA SPERMATOZOIZILOR

Initial spermatozoizii sunt imobili si nu au capacitate fecundanta. Acestia

petrec 6-8 zile in epididim marindu-si capacitatea fecundanta. Isi formeaza
o invelitoare lipoidica, invelitoare care-I protejeaza de actiunea mediilor
cu pH acid. Tot in epididim, spermatozoizii se incarca electric negativ im-
piedicandu-se astfel aglutinarea lor.
Epididimul joaca rol de rezervor de spermatozoizi (10 monte taur si 30
monte berbec).
Spermatozoizii vor avea o capacitate fecundanta maxima in contact cu se-
cretiile glandelor anexe si dupa ce vor petrece o vreme in uterul femelei.

21
OVOGENEZA

Procesul de formare a gametului femel are loc printr-o serie de fenomene

morfologice, biochimice si functionale specifice. Astfel din ovogonie se a-
junge la ovocit de ordin I – ovocit de ordin II si ovul.
Ovulul ia nastere din epiteliul germinativ sub forma unor cordoane celula-
re (cordoanele Valentin si Pflüger). Cordoanele sunt formate din doua fe-
luri de celule: ovogonii (cu multiplicare rapida) si celule foliculare. Celule-
le foliculare inconjoara ovocitul, totul fiind imbracat in teaca foliculara.
Primele stadii de dezvoltare (de la ovogonie la ovocit de ordin I) au loc in
viata intrauterina. Dupa nastere in ovar se gasesc ovocite in foliculi ovari-
eni.
Foliculii ovarieni se impart in:
- foliculi primordiali;
- foliculi evolutivi.
VARIAŢIA NUMĂRULUI DE OVOCITE ÎN FUNCŢIE DE
VÂRSTĂ
VACA la naştere 80 000
la 3 luni 75 000
la 3 ani 21 000
la 10 ani 2 500
SCROAFA la 10 zile 60 000
la 9 luni 50 000
la vârsta adultă 16 000
IAPA la 1 an 32 000
la 10 ani 10 000

22
Ovocita este o celula mare in momentul dehiscentei: 150-200 µm.
Maturarea ovocitei implica patru perioade:
- constituirea rezervelor care asigura oului fecundat independenta
fata de mediul uterin la inceputul segmentarii;
- depozitarea de ARN necesar in perioada de segmentare;
- maturatia nucleara (reluarea meiozei);
- maturatia citoplasmatica.
Dehiscenta foliculara (ovulatia) reprezinta deschiderea foliculului
ovarian cu eliberarea ovocitului in vederea asigurarii fecundatiei.
Acest proces este ciclic si se desfasoara de la pubertate pana la
menopauza sub influente hormonale (LH, progesteron, prostaglan-
dine).
Ovulatia are loc spontan, catre sfarsitul estrului, in timpul actului coi-
tal sau dupa terminarea estrului si sub influenta unor factori externi:
lumina, caldura, umiditate, alimentatie, starea de sanatate.
Corpul galben este o glanda endocrina, efemera care se formeaza la
locul dehiscentei foliculare.
In geneza sa corpul galben trece prin trei stadii:
- stadiul de organizare (proliferare);
- stadiul de eflorescenta;
- stadiul de regresie.
Progesteronul secretat de catre corpul galben se afla sub influenta
hormonilor: LH, LTH, estradiolul, etc.
Exista trei tipuri de corpi galbeni:
- corp galben progestativ, periodic, ciclic;
- corp galben gestativ;

23
 - corp galben persistent (patologic).

REFLEXELE SEXUALE

ACTUL SEXUAL (MONTA, COPULAŢIA)

Reprezinta impreunarea partenerilor de sex opus, limbajul popular numindo:

- gonit - la vaci;
- mârlit - la oi;
- vierit - la scroafe;
- bătaie – la iepe;
- cotoială - la pisici;
- căţeleală - la căţele;
- călcat - la păsări.
Monta trebuie sa se produca inaintea ovulatiei la unipare, inainte si in timpul
ovulatiei la multipare, producandu-se apoi fecundatia.
Actul sexual are particularitatile sale, in functie de specie.
Pentru ca monta sa aiba loc, penisul intra in erectie, iar dupa imbratisarea femelei
are loc intromisiunea, efectuarea unor miscari copulatorii si ejacularea.
Unii masculii fac miscari copulatorii sub forma unor pistonari, de mai lunga
durata (armasar, vier, caine), altii ejaculeaza imediat dupa intromisiune (taur,
berbec, tap).
Erectia si ejacularea sunt dependente de o serie de centri nervosi medulari, astfel:
centrul nervos al erectiei se afla in maduva sacrala, iar cel al ejacularii in maduva
lombara.

24
Reflexele sexuale sunt reflexe innascute, dar prin suprapunerea unor reflexe
castigate, pot deveni reflexe conditionate.
In tegumentul penisului se gasesc corpusculi senzitivi si terminatiuni nervoase cu
rol in desfasurarea proceselor sexuale.
Astfel sunt descrisi:
- corpusculii Meissner (receptori tactili);
- corpusculii Vater- Paccini (receptori de presiune);
- receptori de caldura;
- receptori de durere.
Pentru desfasurarea normala a reflexelor sexuale un rol important il au
analizatorii, transmitatori de impulsuri nervoase catre hipotalamus si hi-
pofiza determinand mecanisme neuroendocrine complexe.
In desfasurare montei, reflexele sexuale se succed intro anumita ordine:
- erectia;
- imbratisarea;
- intromisiunea;
- ejacularea.

REFLEXELE SEXUALE

REFLEXUL DE ERECTIE este caracterizat de modificari morfologice pe-

niene: turgescenta, marirea in volum si rigidizarea organului, facilitandu-se astfel,
intromisiunea. Afluxul sangvin arterial crescut in corpii cavernosi, concomitent cu
blocarea circulatiei de intoarcere prin muschii bulbo-cavernosi si ischio-cavernosi.
Erectia poate fi determinata de:

25
 - factori normali de excitatie (prezenta femelelor in calduri, mirosul labiilor
vulvare, atingerea femelei cu penisul, saltul femelei pe mascul).
- factori patologici (meningite, mielite, turbare, tetanos, unele endo-
crinopatii, boli febrile care pot produce erectii prelungite).
- factori chimici si medicamentosi (condimente, alcool, cantarida si substante
afrodiziace: opium, stricnina, iohimbina).
Reglarea nervoasa a erectiei este asigurata de centrii nervosi din maduva sacrala de
la nivelul S1, S2, S3. Excitatiile se transmit la SNC, de aici la maduva sacrala, apoi
comanda motorie, prin nervii sacrali, asigura contractia muschilor penieni, iar
filetele nervoase din plexul hipogastric, produc dilatatia cavernoasa si relaxarea
muschilor retractori penieni.

REFLEXUL DE IMBRATISARE este un reflex innascut, fapt pentru care

masculii tineri incearca sa monteze orice femela sau chiar alti masculi.
La masculii adulti se creaza un reflex de imbratisare conditionat de starea
reproductiva a femelelor deoarece numai femelele in calduri accepta masculii.
Nu este un reflex specific, deoarece se pot produce imbratisari interspecifice
(taur-bivolita, magar-iapa, ratoi- gaina sau vaca-vaca, etc).

REFLEXUL DE IMPERECHERE (COPULATIE) este caracterizat prin cautarea

organelor genitale femele, de catre mascul, dupa imbratisare si de introducere a
penisului in organele copulatoare femele.
Facilitarea introducerii penisului pe traiectul vaginal este facuta de secretiile
vaginale, a glandelor Bartholin, Cowper si smegma preputiala. In timpul
copulatiei, la mascul, se constata: tahicardie, tahipnee, uneori pierderea statiunii
patrupodale.

26
Folosirea nejudicioasa la monta a masculilor (prea des sau prea rar) poate duce la
perturbari al acestui reflex (masturbari, precipitari, etc).
De asemenea unele afectiuni pot impiedica actul montei ca:
- endocrinopatii;
- miozite;
- artrite;
- pododermatite, etc.

REFLEXUL DE EJACULARE reprezinta actul prin care materialul seminal

este eliminat in conductul vaginal sau chiar in uter sau, in vaginul artificial sau
alte recipiente specifice.
Pentru realizarea ejacularii este necesara contractia musculaturii canalelor
epididimare, deferente, a veziculelor seminale, canalelor ejaculatoare, prostatei,
glandelor bulbo-uretrale, musculaturii uretrale si peniene.
Ejacularea are particularitati specifice.
Centrul nervos al ejacularii se gaseste In maduva lombara (L2, L3, L4).
Excitatiile de la nivelul corpusculilor senzitivi se transmit catre centrul ejacularii,
iar de aici prin centrul lombar si hipogastric, comenzile motorii
provoaca ejacularea.

SISTEME DE MONTĂ

Sistemele montei naturale (acolo unde se mai practică) sunt:

- monta liberă;
- monta dirijată.

27
 În monta liberă masculii coabitează cu femelele, la paşunat, unde le montează pe
măsură ce acestea intră în călduri. Este un sistem depăşit, dar are şi unele avantaje:
- descoperirea cu uşurinţă a femelelor în călduri;
- montele repetate în momentele favorabile;
- procent de fecunditate ridicat;
- cheltuieli minime, sistem economic.
Dezavantaje:
- nu se cunoaşte paternitatea produşilor;
- nu se poate face selecţia produşilor după descendenţi;
- epuizarea masculilor;
- nemontarea tuturor femelelor receptive;
- răspândirea bolilor transmisibile sexual.
Monta dirijată incumbă menţinerea masculilor în staţiunile de montă, separat de
femele, acestea fiind aduse doar în perioada de călduri. Femelele sunt
supravegheate de personal calificat, respectându-se condiţiile de igienă. Sistemul
se foloseşte acolo unde nu au pătruns însămânţările arti-
ficiale.
Masculii trebuie să corespundă, d.p.d.v. fenotipic, rasei, sa fie superiori femelelor
pe care le vor monta, să fie sănătoşi, să corespundă temperamental rasei. Femelele
vor fi examinate general şi genital, în vederea eliminării suspiciunii prezenţei unor
boli venerice sau cronice grave.

Monta vacilor se face tot timpul anului, datorită particularităţilor ciclu-

lui sexual la această specie. Chiar dacă am ajuns în secolul XXI, iar însămânţările
artificiale au devenit o practică obişnuită, la noi se mai practică incă monta
naturală, din raţiuni pecuniare sau alte temeri mai mult sau mai puţin înţelese.

28
Vacile se monteză o dată sau, de la caz la caz, de două ori, dacă căldurile persistă.
Vaca se introduce în standul de montă, este conteţionată, este adus taurul, iar după
îmbrăţişare, intromisiune şi ejaculare va fi retras şi
i se va dezinfecta penisul cu soluţii de rivanol 0,1% sau permanganat de
potasiu 1: 3000 prin irigaţii prepuţiale. Imediat după montă, un ajutor va
apuca pielea din regiunea lombară a femelei, aceasta lordozându-se şi de-
ci, se va împiedica refularea materialului seminal.
Un taur de 2,5-4 ani, adult, în plină potenţă, poate efectua 1-3 monte/zi
cu o zi pauză pe săptămână, deci 200-300 monte/an.

Monta oilor se face toamna, în perioada septembrie-decembrie, în func-

ţie de întreţinere şi adăpost. Cele cu întreţinere foarte bună, se montează în
septembrie-octombrie, iar fătările în ianuarie-februarie.
Monta timpurie duce la o dezvoltare bună a mieluţelor, acestea putând fi montate
în toamnă.
În monta dirijată se vor folosi masculii încercători, în vederea depistării oilor în
călduri, oi care vor fi introduse în boxa berbecului ales.
Un berbec adult, de 2-5 ani poate efectua 4-6 monte /zi şi până la 80-100 oi/sezon.
În monta liberă, este necesar un berbec la 30-40 oi.

Monta iepelor se practică primăvara, dar şi toamna. Se practică monta

dirijată în staţiunile de montă, iepelor care urmează a fi montate elibe-
rânduli-se un certificat de sănătate, eliberat de medicul zonal.
Iepei pentru montă i se va bandaja baza cozii, se va conteţiona cu platlonje la
nivelul jaretelor. Armăsarul este condus de două persoane, prin intermediul unui
căpăstru cu două pene. După efectuarea saltului, un tehnician va dirija penisul între
labiile vulvare. După ejaculare, penisul armăsarului va fi dezinfectat cu o soluţie

29
calduţă de permanganat de potasiu 1: 3000. La iepele tinere monta se execută la 2-
3 zile de la intrarea încălduri, cu repetare la 2 zile. La iepele fătate, se face monta
la 7-9 zile post-partum.
Un armăsar de 5-12 ani poate efectua 1-2 monte/zi şi 120-180/sezon.

Monta scroafelor se poate face tot timpul anului, preferându-se lunile

aprilie-mai sau noiembrie-decembrie. Se efectuează monta începând cu a
doua zi de călduri, când scroafa prezintă sindromul de imobilitate. Monta
se poate repeta după 5-12 ore.
Vierul adult poate efectua 2 monte/zi şi 50-60 scroafe/an.

HORMONII IMPLICAŢI ÎN FUNCŢIA DE

REPRODUCŢIE

Funcţiile tuturor organelor şi ţesuturilor din organismul animal sunt su-

puse unei duble coordonări:
- nervoasă şi
- hormonală
Activitatea hormonală este controlată direct, de către hipofiză, la rândul
ei aflându-se sub control hipotalamic.
După nivelul la care sunt produşi hormonii pot fi:
- hormoni hipotalamici;
- hormoni hipofizari;

30
 - hormoni gonadotropi extrahipofizari;
- hormoni gonadali:
- hormoni corticosteroizi;
- prostaglandinele;
- ciberninele;
- relaxina;
- feromonii.

HORMONII HIPOTALAMICI

Hipotalamusul produce hormoni de eliberare (releasing hormones) şi de inhibare

(inhibiting hormones). Aceşti hormoni sunt transportaţi spre lobul anterior al
hipofizei de către sistemul port hipotalamo-hipofizar. Hipotalamusul mai
elaborează şi alte neurosecreţii, cum ar fi: ocitocina şi vasopresina. Ocitocina şi
vasopresina ajung în hipofiza posterioară printrun traiect axonal supraopto-
paraventriculo-posthipofizar.
Hormonii hipotalamici cu rol în reproducţie sunt:
- Gn-RH (gonadotropine releasing hormone); PRH (prolactine releasing
hormone); PIH (prolactine inhibiting hormone); ocitocina; vasopresina.

Gn- RH (gonadoliberina) determină eliberarea din hipofiza anterioară a

FSH şi LH. Secreţia de Gn-RH este condiţionată de:
- factori externi (alimentaţie, durata zilei lumină, exploatare, etc.).
- factori interni ( nivelul secreţiei de FSH, LH şi concentraţia steroizilor
gonadali cu acţiune de tip feed-back).
Gn- RH are acţiune specifică asupra celulelor hipofizare secretoare de

31
FSH şi LH.
Frecvenţa lentă a descărcărilor de Gn-RH stimulează preponderent secre-
ţia de FSH. Frecvenţa rapidă a descărcărilor de Gn-RH are ca efect creşte-
rea preponderentă a secreţiei de LH.
Ocitocina este un hormon polipeptidic, secretat de către nucleul paraven-
tricular, din hipotalamusul anterior. Apoi este stocată în hipofiza posteri-
oară, ajungând acolo printrun fenomen de neurocrinie, care constă în for-
marea unor particule foarte mici, care se deplasează pe cale axoplasmică
până în neurohipofiză.
Efectul ocitocinei constă în contracţia musculaturii netede din glanda ma-
mară şi uter. Efectul acesta este sinergic cu cel al estrogenilor (în timpul
parturiţiei). Dupa parturiţie ocitocina condiţionează involuţia uterină, eli-
minarea anexelor fetale, ejecţia laptelui, ejacularea.
Vasopresina este hormonul antidiuretic. Acţionează şi sinergic cu estro-
genii în reţinerea apei interstiţiale, producând edemul trenului posterior la
sfârşitul gestaţiei.
PRH (hormonul de eliberare a prolactinei), PRF.
PIH (hormonul de inhibare a prolactinei), PIF.

HORMONII HIPOFIZARI

În sfera reproducţiei sunt implicaţi atât lobul anterior cât şi lobul posteri-
or al hipofizei.
Lobul posterior al hipofizei joacă rol de rezervor, acumulând ocitocina şi
vasopresina.
Adenohipofiza (lobul anterior şi intermediar) este specializat în secreţia

32
de trofine (tropine). Pentru activitatea reproductivă interesează:
- FSH - hormonul de stimulare foliculară;
- LH - hormonul luteinizant;
- LTH - prolactina (hormonul luteotrop).

FSH-ul este o glicoproteină care stimulează creşterea foliculilor ovarieni,

Până la stadiul de foliculi cavitari, apoi acţionând sinergic cu LH-ul.
Împreună cu hormonii estrogeni, FSH-ul stimulează apariţia receptorilor
pentru FSH şi LH în celulele din granuloasa foliculilor ovarieni. La mascul
stimulează spermatogeneza.
LH-ul este tot o glicoproteină a cărei concentraţie hipofizară este mai mare
la vacă şi oaie şi mai redusă la iapă şi femeie.
Acţionează sinergic cu FSH, controlând maturarea foliculară, secreţia es-
trogenilor şi ovulaţia.
La femeie şi vacă are efect luteotrop, stimulând secreţia progesteronului
de către corpul galben.
LH-ul determină ovulaţia, stimulează celulele tecii foliculare interne în
secreţia de hormoni estrogeni.
La mascul LH-ul se numeşte ICSH (hormonul de stimulare al celulelor
interstiţiale) şi induce dezvoltarea celulelor Leydig, modulând astfel se-
creţia de hormoni androgeni.
LTH-ul sau prolactina este un polipeptid care are efect mamotrop(mamo-
geneză şi lactogeneză), de inducere a comportamentului matern la mami-
fere, cât şi efect luteotrop.
HMG- ul sau hormonul menopauzal uman, este de origine hipofizară şi
se extrage din urina femeilor menopauzate. Are o puternică acţiune FSH
dar conţine şi titruri bazale de LH.

33
 HORMONII GONADOTROPI EXTRAHIPOFIZARI

Sunt hormoni secretaţi la nivel placentar, acţiunea lor fiind asemanătoa-

re cu a gonadotropinelor hipofizare.
PMSG-ul sau gonadotrofina serică sau SIG este secretată de cupele en-
dometriale ale endometrului ecvinelor gestante. Apare în a-40-a zi de
gestaţie, are o concentraţie serică maximă în a-95-a zi, urmând să scadă
după a-125-a zi până la dispariţie.
Activitatea PMSG este asemănătoare cu FSH-ul şi LH-ul la iapă, stimu-
lând dezvoltarea şi maturarea foliculilor, apoi determinând ovulaţia la
iapă.
La celelalte specii are acţiune specifică FSH stimulând creşterea folicu-
lară.
HCG- ul sau gonadotrofina corionică umană, este secretată de trofoblaştii
produsului de concepţie începând cu ziua a-7-a după fecundare. Are acţiu-
ne similară cu LH-ul determinând ovulaţia.
Este eliminată din organism prin urina primatelor, secreţia menţinându-se
pe toată perioada sarcinii, cu un maxim la 60-70 zile. Este folosită în medi-
cina veterinară datorită efectului ei luteinizant şi luteotrop.

HORMONII GONADALI

34
Sunt hormoni steroizi secretaţi de ovare, testicule, placentă şi cortexul su-
prarenal. Aceştia sunt:
- estrogenii;
- progestagenii;
- androgenii.
Hormonii estrogeni:
- 17β estradiolul;
- estrona;
- estriolul.
Sunt secretaţi în principal, de către ovare, dar şi de placentă şi corticosu-
prarenală.
Ovarul secretă estrogenii la nivelul tecii interne şi granuloasei folicului de
Graaf. Estrogenii au ca organe ţintă : uterul, cervixul, mucoasa vestibulo-
vaginală, glanda mamară şi creierul.
La nivelul encefalului, estrogenii acţionează asupra unor neuroni contro-
lând manifestările psihice întâlnite la femelele în călduri.
Hormonii estrogeni se implică direct şi în modificările nivelurile secreto-
rii ale gonadotrofinelor hipofizare prin mecanisme feed-back, care con-
trolează secreţia Gn RH.
Estrogenii stimulează dezvoltarea endometrului şi a sistemului glandular
din acesta şi cresc tonusul miometrului.
Sensibilizează fibrele endometriale la acţiunea ocitocinei.
Induc dezvoltarea caracterelor sexuale secundare, acţiunea la nivelul cer-
vixului în sensul deschiderii acestuia.
La căţea estrogenii induc cornificarea epiteliului vaginal, produc eritro-
diapedeză de la nivelul endoteliului endometrial.
Favorizează creşterea glandei mamare şi a mameloanelor.

35
La carnivorele domestice, estrogenii pot preveni gestaţia în primele 10 zi-
le de la montă, prin interferarea fecundaţiei sau a nidaţiei.
Determină hiperemie periferică, stimulează funcţiile sistemului reticulo-
endotelial, duc la creşterea nivelului sangvin al calciului.
Diminuă secreţia hormonului de creştere (STH) şi favorizează osificarea
cartilajelor de creştere. Scad nivelul sangvin al colesterolului şi a β-lipo-
proteinelor. Sunt antagoniştii testosteronului şi progesteronului.
Progesteronul se mai numeşte progestina, luteina sau hormonul gesta-
ţiei. Este secretat de către corpul galben, placentă şi corticosuprarenală.
Progesteronul condiţionează şi susţine hipertrofia glandelor endometriale
şi secreţia acestora.
Susţine secreţia glandelor din mucoasa oviductelor şi determină dezvolta-
rea acinilor mamari, pregătind glanda mamară pentru lactaţie.
Pregăteşte endometrul pentru nidaţie şi menţine gestaţia prin inhibarea
motilităţii miometrului şi prin creşterea secreţiei de embriotrof, produs de
glandele endometriale.
Este un antagonist al contractilităţii uterine.
La oaie şi căţea, progesteronul acţionează sinergic cu estrogenii în expri-
marea comportamentului estral.
Concentraţiile sangvine crescute de progesteron inhibă estrul şi anulează
valul ovulator de LH.
Reglează secreţia gonadotrofinelor hipofizare, blocând eliberarea în circu-
laţie a acestora.
La primate, oaie, pisică şi cabaline progesteronul secretat de placenta feta-
lă suplineşte secreţia de progesteron a corpului galben, în a doua jumatate
a gestaţiei.
La vacă, după luna a-VII-a de gestaţie prezenţa corpului galben nu mai es-

36
te indispensabilă pentru menţinerea gestaţiei, iar la scroafă după două luni
de gestaţie.
La iapă, corpul galben degenerează total în cursul gestaţiei, secreţia de pro-
gesteron fiind suplinită de corpii galbeni accesorii , iar după luna a-VI-a de
către placentă.
PROSTAGLANDINELE
Sunt substanţe biologic active, aparţinând grupei lipidelor. Sunt hormoni ti-
Sulari sau locali sintetizaţi în aproape toate ţesuturile.
Acţionează în doze foarte mici şi au un spectru divers de efecte farmacolo-
gice.
Au fost împărţite în 3 grupe:
- PGE ;
- PGF ;
- PGI (prostacicline).
La rândul lor, grupele au fost împărţite în subgrupe (ex : PGE 1, PGE 2,
PGF 2, PGF 2α, etc.).
Pentru medicina veterinară prezintă importanţă PGF 2α şi analogii sinteti-
ci ai acesteia, având acţiune luteolitică şi ocitocică.
Au şi efecte secundare, ca : vomă, diaree, transpiraţie, tahicardie, spasm
bronşic, colici, etc.
Calul este cel mai sensibil la acţiunea PGF2α , de aceea se folosesc analo-
gi mai blânzi.
Acţiunea luteolitică a PGF2α se manifestă numai asupra corpilor galbeni
activi, traducându-se prin regresia morfologică şi funcţională a corpilor
galbeni, urmată de scăderea masivă a progesteronemiei. Corpii galbeni
mai tineri de 5 zile la vacă şi de 12 zile la scroafă nu sunt afectaţi de pros-
taglandine. PGF2α este sintetizată la nivel endometrial.

37
 RELAXINA
Este numită şi mobilizina, fiind un hormon polipeptidic, secretat în timpul
gestaţiei de către corpul galben, dar şi de uter la suine, bovine şi femeie,
dar şi de către placenta fetală la iepure, maimuţă, cabaline şi pisică. Are
rolul de a relaxa articulaţiile, ligamentele bazinului şi cervixul în vederea
dilatării conductului genital în timpul parturiţiei.
Asupra uterului acţionează sinergic cu progesteronul, reducând frecvenţa
contracţiilor uterine în timpul fătării. Estrogenii potenţează efectul relaxi-
nei.

FEROMONII

Sunt substanţe specifice, eliminate în mediul înconjurător şi constituie

Semnale care determină un comportament specific pentru indivizii homo-
specifici.
Pentru reproducţie au importanţă atractanţii sexuali. Aceştia sunt secretaţi
de glandele lacrimale, salivare, glande sexuale accesorii, testicule şi forma-
ţiuni tegumentare, care au proprietatea de a informa partenerul homospeci-
fic despre starea reproductivă a emitentului.
Majoritatea feromonilor sunt receptaţi prin intermediul receptorului olfac-
tiv, la carnivore având o importanţă majoră în reproducţie.
Sunt descrişi şi feromonii de sex responsabili de nonagresivitatea masculi-
lor faţă de femelele homospecifice.
Feromonii de vier sunt dependenţi de androgeni, fapt care justifică dispari-
ţia mirosului specific de vier după castrare. Tot la vier, glanda parotidă este
o importantă sursă de feromoni, ceea ce face să se spună despre aceasta că

38
este o glandă sexuală accesorie.

39
FFF

Temperatura + Lumina

ENCEFAL

HIPOTALAMUS
PIH PRH Gn-RH OCITOCINA

HIPOFIZA HIPOFIZA
ANTERIOARA POSTERIOARA

FSH LH LTH
40
 Temperatura + Lumina

ENCEFAL

HIPOTALAMUS
PIH PRH Gn-RH OCITOCINA

HIPOFIZA HIPOFIZA
ANTERIOARA POSTERIOARA

FSH LH LTH

OVARE
UTER
ESTROGENI PROGESTERON

VAGIN
PMSG HCG

GLANDA
MAMARA

41
 FECUNDAŢIA

Este procesul unirii celor doi gameţi în vederea refacerii diploidiei cro-
mozomiale, întro celulă dotată cu viaţă şi caractere genetice recombinate
Factori care condiţionează fecundaţia:
- migraţia spermatozoizilor;
- numărul spermatozoizilor;
- capacitaţia spermatozoizilor;
- momentul ovulaţiei şi migrarea ovulei;
- viabilitatea ovulei.
Migraţia spermatozoizilor este realizată prin forţele proprii ale acestora, liniar
la mamifere şi păsări, de la locul de depunere, până în treimea superioară a
salpinxului. Spermatozoizii înaitează prin fluidul genital şi contra curentului creat
de contracţiile uterine, dar şi datorită sucţiunii create de contracţiile antiperistaltice.
Acest lucru e posibil prin descărcările de ocitocină. Stresul provocat femelelor
inaintea montelor poate duce la anularea efectului ocitocinei de către adrenalină.
Durata înaintării spermatozoizilor este de 30-60 minute la iapă, 4 ore la
vacă, 2 ore la scroafă, 5 ore la oaie, 25 minute la căţea, 2 ore şi 25 minute
la iepuroaică.
Durata viabilităţii spermatozoizilor este în funcţie de specie, anume:
3o-48 ore în aparatul genital la vacă, 70-120 ore la iapă, la scroafă 24-48
ore, la oaie 30-48 ore, la femeie 20-48 ore (uneori 8-10 zile, după unii au-
tori).
Numărul spermatozoizilor condiţionează fecundaţia, prin enzimele a-
crozomiale. Se crede că la vacă este necesar un număr de 10-15 milioane
de spermatozoizi, iar la oaie 60-100 milioane.

42
 Capacitaţia spermatozoizilor este un proces de maturare a acestora, sub
influenţa unor procese biochimice, determinate de unele enzime. Timpul de
maturare este de 5-6 ore la vacă, 2-3 ore la oaie, 5-7 ore la scroafă, 4 ore la femeie.
Momentul ovulaţiei şi migrarea ovulei. Ovulaţia se produce, de regulă, la
sfărşitul estrului, după încetarea estrului la vacă sau este indusă de actul sexual la
pisică şi iepuroaică. Ovocita este captată de către pavilionul salpinxului, fiind
antrenată în fluidul trompei şi transportată spre treimea superioară a oviductului
prin mişcările cililor vibratili salpingieni. Ovocita poate cădea în cavitatea
peritoneală, mai apoi fiind captată de către trompa de pe partea opusă (migraţie
externă). Poate trece prin uter în oviductul congener (migraţie internă).
Viabilitatea ovulei este mai mică decât a spermatozoidului şi este de 8-12
ore la vacă, 6-8 ore la iapă, 11-24 ore la oaie, 8-10 ore la scroafă, 6-24 ore
la femeie.

STADIILE FECUNDAŢIEI

Sunt recunoscute 5 stadii ale fecundaţiei.

Ataşarea spermatozoidului la suprafaţa zonei pelucida constituie primul
stadiu al fecundaţiei. Acest lucru este posibil prin captarea spermatozoi-
zilor de către celulele periovulare, formatoare a cumulus ooforus. Sper-
matozoizii captaţi lizează celulele periovulare prin acţiune enzimatică
nespecifică. Pe suprafaţa zonei pelucida sunt receptori de membrană
unde se cuplează spermatozoizii. Aceşti receptori sunt specifici, consti-
tuind un baraj împotriva fecundaţiei heterologe.
Penetrarea zonei pelucida se face prin mecanisme enzimolitice de că-
tre unul din spermatozoizi prin capacitaţie şi reacţia acrosomului. Capa-

43
citaţia se produce în uter şi salpinx de către catecolamine, colmodulina,
etc. Reacţia acrosomului duce în final la deschiderea acrosomului şi eli-
berarea enzimelor. Penetrarea începe cu adeziunea, veziculaţia, fenestra-
rea şi dezvelirea. Acrosina provoacă o craterizare a zonei, traversarea
zonei datorându-se N-acetilhexozaminidazei şi arilsulfatazei.
Fuziunea membranelor şi blocarea polispermiei . Spermatozoidul pe-
netrant este acoperit de membrana plasmatică, capul acrosomic fiind aco-
perit de membrana acrosomală internă şi de membrana nucleară. Intrarea
spermatozoidului în citoplasma ovocitară induce două procese concomi-
tente: activarea şi reacţia de zonă. Activarea sau reluarea meiozei este
caracterizată de rotaţia fusului, determină creşterea consumului de oxigen
, iniţierea sintezei proteinelor şi multiplicarea ribozomilor din citoplasma
ovocitară. Reacţia de zonă sau reacţia corticală se produce când sperma-
tozoidul lizează membrana vitelină, granulele invecinate se sparg şi var-
să conţinutul în spaţiul perivitelin, membrana citoplasmatică se sudează.
Blocarea polispermiei se poate produce lent localizat la nivelul zonei pe-
lucida sau un blocaj rapid, localizat la nivelul membranei viteline.
Încorporarea spermatozoidului se face prin intermediul unei mişcări
particulare generate de actină. Capul spermatozoidului evoluează în pro-
nucleu mascul. Ovocita se transformă în ovulă şi din grupul haploid de
cromozomi remanenţi în vitelus se formează pronucleul femel.
Cariogamia şi singamia. Pronucleii demarează procesul replicaţiei ADN.
Imediat după cariogamie dispar membranele pronucleare şi nucleolii.
Contopirea masei foştilor pronuclei reprezintă singamia. Amfixia setului
de cromozomi maternali cu cea a setului de cromozomi paternali se termi-
nă cu instalarea cromozomilor pe ecuatorul primului fus de clivaj. Fiecare
cromozom este constituit din două cromatide şi vor aluneca spre cei doi

44
poli ai celulei. Se ajunge la apariţia zigotului cu două blastomere. Blasto-
merul conţine setul diploid de cromozomi intercombinaţi, caracteristic
speciei.
PATOLOGIA FECUNDAŢIEI

Stadiile fecundaţiei se pot succede în mod particular, haotic, bulversând

întregul proces al fecundaţiei.
La politocice pot fi afectaţi doar o parte din produşii de concepţie, pe când
la monotocice este compromisă viitoarea gestaţie, în totalitate.
Cele mai importante forme de anomalii de fecundaţie sunt:
- polispermia;
- poliandria;
- diginia;
- ginogeneza;
- partenogeneza;
- androgeneza;
- refecundarea;
- fecundaţia parţială.

POLISPERMIA reprezintă patrunderea a doi sau a mai multor spermatozo-

izi în citoplasma ovocitei datorită perturbării mecanismului de blocaj poli-
spermic.
Este fiziologică la reptile şi păsări, la care se întâlnesc ovocite mari cu mult
vitelus, mărindu-se astfel posibilitatea producerii singamiei pronucleare.
Incidenţa polispermiei creşte cu cât monta se execută mai târziu, adică
când există decalaje mari între ovulaţie şi fecundaţie. Se poate concluziona

45
că polispermia se manifestă la ovocitele bătrâne. De asemenea se constată,
la mamifere, că polispermia duce în mod sigur la poliandrie.
POLIANDRIA reprezintă fuziunea a doi sau a mai mulţi pronuclei mascu-
li cu un pronucleu femel. Este urmarea polispermiei, iar prin fuziune se con-
stituie un fus de segmentaţie tri- sau tetrapolar. Repartiţia cromozomilor în
blastomere este întâmplătoare după fiecare diviziune. Zigotul nu depăşeşte
stadiul de blastulă.
DIGINIA (POLIGINIA) reprezintă fuziunea de fecundaţie a doi pronu-
clei femeli cu un pronucleu mascul.
Diginia rezultă din nondijuncţia primei sau secundei diviziuni de maturaţie
prin neeliminarea primului sau secundului glob polar. Avem de-a face deci,
cu un zigot sau embrion triploid. Mortalitatea embrionară se produce pre-
coce. Diginia se produce datorită îmbătrânirii ovocitei sau îmbătrânirii
spermatozoizilor în căile genitale femele.
Fecundaţiile diginice şi poliandrice sunt viabile doar în primele 13-15 zile
de gestaţie, fiind adevărate obstacole în calea unei fertilităţi ridicate.
GINOGENEZA reprezintă dezvoltarea oului doar pe baza pronucleului
femel. Este fiziologică la : broaşte, unii peşti, nematode.
PARTENOGENEZA constă în segmentarea ovocitului, fără participarea
gametului mascul. Fiziologic, partogeneza apare la albine, unii crustacei,
unele păsări.
ANDROGENEZA sau dezvoltarea zigotului numai pe baza pronucleului
mascul nu a fost pusă-n evidenţă la mamifere, ci doar câteva cazuri la şo-
bolan şi şoarece. Genotipic, aceşti androgeni sunt haploizi.
REFECUNDAREA este o fecundaţie anormală reprezentată de pătrun-
derea în oul deja fecundat a altor spermatozoizi, ducând de regulă la poli-
andrie.

46
 FECUNDAŢIA PARŢIALĂ este o anomalie de fecundaţie caracteriza-
tă prin neparticiparea cromatinei mascule la prima diviziune de segmenta-
ţie şi prin unirea ulterioară a pronucleului mascul neschimbat, cu nuleul
unui blastomer al zigotului. Această anomalie a fost demonstrată la şoare-
ce.

TRANSFERUL DE EMBRIONI

Transferul de embrioni reprezintă o metodă push-over a reproducţiei şi constă

în inducerea supraovulaţiei la femela donatoare, recoltarea după fecundaţie a
embrionilor, în vederea implantaţiei acestora la femele receptoare indiferente din
punct de vedere fenotipic sau genetic.
Primele experienţe de acest fel au avut loc la Cambridge, în condiţii de
laborator, fiind efectuate de către Walter Heape pe la sfârşitul sec. XIX.
La vacă, aceste experimente au debutat în anul 1949, realizate de Umba-
ugh, apoi Hammond în 1950, Fry & col., Lamming & Rowson în 1952, Dziuk &
Peterson în 1954, etc.
Astăzi se efectuează în mod uzual astfel de manopere, facând posibilă
perpetuarea la foarte multe exemplare, a unor caractere morfofiziologice
de excepţie. În acest fel se pot face selecţii şi ameliorări întrun răstimp
scurt, micşorându-se intervalul dintre generaţii.
De asemenea embrionii pot fi conservaţi, scad cheltuielile de transport,
se evită unele masuri de carantină sau alte restricţii sanitar-veterinare.
La vacile pentru carne se pot obţine gestaţii gemelare.
Metoda permite instalarea gestaţiei şi la femelele cu afecţiuni ovaro-tubare

47
sau prelevarea de embrioni de la femelele bătrâne dar valoroase din punct de
vedere genetic.
De la o donatoare, în mod normal, se pot obţine cca. 10 embrioni/an, ceea
ce este neeconomic. Din acest motiv se induce supraovulaţia, prin stimulare
hormonală, în vederea recoltării unui număr mare de embrioni viabili (cca 5
embrioni/recoltare).
În vederea selecţiei donatoarelor se va ţine seama de unele criterii:
- intervalul parturiţie – primele călduri < 60 zile;
- intervalul parturiţie – însămânţarea fecundă < 80 zile;
- numărul de doze de material seminal/ gestaţie < 1,5.
După examenul ginecologic, se vor elimina de la reproducţie femelele cu
bridă cervicală, cervix dublu, freemartinism, boala junincilor albe, hipopla-
zie ovariană, aderenţe, cicatrici cervicale, infecţii genitale, chişti ovarieni,ş.a.
Femelele receptoare vor fi selecţionate după următoarele criterii:
- vârsta între 18- 20 luni (puţine probleme de infecunditate, infecţii genitale
foarte rare, răspuns prompt la stimulările hormonale);
- masă corporală de 350-480 kg la vârsta de 18 luni;
- examen clinic şi ginecologic atent.

PRODUCEREA SUPRAOVULAŢIEI

În vederea producerii supraovulaţiei trebuie stăpânit foarte bine fenomenul

fiziologic al ovulaţiei, iar femelele sa prezinte un ciclu estral regulat.
Utilizarea terapiei hormonale va mări viteza de creştere şi maturare folicula-
ră. Donatoarea se va însămânţa de două ori: prima dată la 6-9 ore de la debu-
tul căldurilor şi a doua oară la 12-15 ore după prima însămânţare.

48
Hormoni utilizabili în producerea supraovulaţiei:
- Gn-RH-ul este ineficace în provocarea unei supraovulaţii (Moor & col.
1980).
- PMSG-ul intro singură administrare e suficient pentru producerea supra-
ovulaţiei datorită timpului de înjumătăţire lung al hormonului (cca. 120 ore).
Se vor administra 2000-3000 U.I. În premedicaţie, se poate folosi cu rezultate
foarte bune PGF2α, apoi PMSG între a-VIII-a zi şi a-XII-a zi a ciclului estral.
- FSH-ul are cea mai bună eficacitate, dar trebuie administrată de două ori/zi
/5 zile.
Raportul dintre embrionii recoltaţi şi numărul de corpi galbeni, în practică,
variază între 1/2 şi 3/4. De la o donatoare se recoltează cca. 4-5 embrioni, cu
o variabilitate între 0- 30. Embrionii transferabili sunt doar în număr de 2-4/
donatoare.
De la caz la caz, în funcţie de autor, s-au obţinut indicatori mai buni, în func-
ţie de mulţi factori.
Embrionii vor fi recoltaţi între zilele 6-12 ale ciclului sexual. Aceştia pot fi
transferaţi imediat (dacă femelele receptoare au fost pregătite în prealabil) sau
pot fi congelaţi în vederea unor viitoare transferuri.

49
 GESTAŢIA

Gestaţia începe odată cu actul montei sau însămânţării artificiale (nu se

poate preciza momentul fecundaţiei) şi se termină cu dezvoltarea comple-
tă a produsului (produşilor) de concepţie şi expulzarea acestuia (acestora)
Din punct de vedere evolutiv, gestaţia poate fi:
- fiziologică;
- patologică.
După locul de nidaţie a zigotului, gestaţia poate fi:
- topică (uterină);
- ectopică (extrauterină: epiploon, peritoneu, oviduct, cervix, vagin).
După numărul fetuşilor, gestaţia poate fi:
- simplă;
- multiplă.
Femelele care dau naştere unui singur pui se numesc unipare (monotoci-
ce), celelalte se numesc multipare (politocice).
Dacă la speciile monotocice se dezvoltă doi sau mai mulţi produşi de concep-
ţie, atunci gestaţia este gemelară.
Femelele la prima fătare se numesc primipare, iar cele care au mai fătat se nu-
mesc multipare, pe când cele care nu au fătat sunt denumite nulipare.
După numărul de ovule din care provin, gemenii pot fi:
- monoovulari (monovitelini);
- biovulari (bivitelini sau falşi).

50
 ETAPELE GESTAŢIEI

Gestaţia trece prin trei stadii:

- stadiul ovular;
- stadiul embrionar;
- stadiul fetal.
Stadiul ovular începe imediat după fecundaţie şi durează până la implantare.
Segmentarea este de natură mitotică, la început rezultând două blastomere,
apoi patru, opt, etc. Din toate aceste segmentări ia naştere o formaţiune cu ce-
lule mari şi mai mici înconjurate de membrana pelucida, cu aspect de mură,
denumită astfel morulă.
După apariţia butonului embrionar, a cavităţii lecitocelice delimitată de pro-
corion ia naştere blastula.
Nutriţia blastulei se face pe seama embriotrofului, în acest timp ea mişcându-
se liber în uter (migraţie internă).
Stadiul embrionar durează între 11-55 zile în funcţie de specie. Are loc for-
marea principalelor ţesuturi, organe şi sisteme ale produsului de concepţie.
Implantarea este centrală la ongulate şi carnivore, contactul corio-endometri-
al facându-se pe o suprafaţă mare. La rozătoare implantarea este excentrică,
iar la om şi primate interstiţială.
Stadiul fetal începe odată cu instalarea circulaţiei placentare, produsul de
concepţie dezvoltându-se până la parturiţie. Dintre toate organele, pulmonul
este singurul nefuncţional fiind atelectaziat.

51
 DURATA GESTAŢIEI
IAPA 330-345 zile
MĂGĂRIŢĂ 365 zile
VACĂ 273-296 zile
OAIE 144-151 zile
CAPRĂ 148-156 zile
SCROAFĂ 112-115 zile
FEMEIE 271-289 zile
CĂŢEA 58-68 zile
PISICĂ 59-65 zile
CHINCHILLA 110-120 zile
DIHOR 42 zile
VULPE 49-55 zile
NURCĂ 40-75 zile
NUTRIE 120-134 zile
IEPURE 30-35 zile
IEPURE DE CÂMP 38 zile
LUP 60-68 zile
CĂMILA 410 zile
ELEFANT 600-660 zile
GIRAFĂ 420-450 zile
HIPOPOTAM 225-250 zile
LEU 108 zile
OPOSSUM 12-13 zile
BALENĂ 480- 500 zile

ÎNVELITORILE FETALE ŞI ROLUL LOR

Învelitorile fetale sunt reprezentate de:

- corion;
- alantoidă;
- amnios.

52
 Corionul reprezintă cea mai externă învelitoare, provine din procorionul din
faza de blastulă, se transformă în corion după nidaţie şi se formează vilozităţi-
le secundare, mărindu-se astfel suprafaţa de contact cu endometrul. Faţa inter-
nă aderă la alantoidă, formând alantocorionul. Corionul asigură schimburile
nutritive între mamă şi făt datorită angrenării vilozităţilor în criptele uterine.
Alantoida delimitează o cavitate plină cu lichid şi prin intermediul canalului
urac face legătura cu vezica urinară a fătului. Partea internă aderă la amnios.
Are rol de protecţie mecanică, ajută la dilatarea colului uterin şi lubrifiază
tractul genital în timpul fătării.
Amniosul este învelitoarea cea mai internă, delimitând o cavitate de lichid
gleros, uneori gălbui datorită meconiului. Cantitatea de lichid variază (de la 8-
30 ml la pisică şi căţea până la 3 000- 7 000 ml la iapă). Are aproximativ ace-
laşi rol ca alantoida.

PARTURIŢIA

Parturiţia marchează sfârşitul gestaţiei, iar fătul (fetuşii) este (sunt) expulza-
ţ(i) viu (vii) şi viabil (i).
Fătarea (parturiţia) poate fi:

53
 - normală (eutocică);
- patologică (distocică).
Dacă fătarea are loc înaintea termenului se numeşte prematură, dacă depă-
şeşte termenul este fătare întârziată.
Dacă parturiţia decurge favorabil avem de-a face cu o fătare uşoară şi rapi –dă,
iar dacă fătarea are loc în timp îndelungat şi necesită eforturi deosebite din
partea parturientei, vorbim de-o parturiţie laborioasă şi lentă.
MECANISMUL PARTURIŢIEI este dirijat de la nivelul centrilor corti-
cali prin intermediul sistemului neuroendocrin şi al celui nervos periferic.
În apropierea fătării scade progesteronemia şi creşte estrogenemia rapid. Hi-
pofiza fetală produce cantităţi apreciabile de ACTH, rezultând niveluri cres-
cute de hormoni corticosteroizi, din ai căror precursori iau naştere estrogenii.
Estrogenii şi ocitocina stimulează secreţia de PGF2 α . Per total mecanismul
parturiţiei nu este pe deplin lămurit.
SEMNELE PRODROMALE ALE PARTURIŢIEI
Aceste semne sunt reprezentate de totalitatea modificărilor morfo-fiziologice
de la nivelul bazinului, organelor genitale externe, glandei mamare, dar şi afi-
şarea unui comportament tipic din partea femelei.

La nivelul bazinului se observă:

- relaxarea ligamentelor sacro-ischiatice;
- apariţia a două concavităţi la baza cozii, prin relaxarea musculaturii fesiere;
- relaxarea articulaţiilor bazinului şi infiltrarea acestora;
- infiltraţia vulvară şi perivaginală;
- lichefierea dopului cervical;
- plenitudinea glandei mamare şi apariţia secreţiei colostrale;
- scăderea temperaturii corporale ( vacă şi carnivore);

54
 - facies modificat, culcări şi sculări repetate, micţiuni frecvente, agitaţie.
FORŢELE CARE PARTICIPĂ LA PARTURIŢIE
Forţele care fac posibilă fătarea sunt:
- contracţiile uterine;
- tonusul uterin;
- contracţia musculaturii abdominale (presa abdominală).
Contracţiile uterine sunt: peristaltice, involuntare, ritmice, intermitente şi
progresive. La început se repetă la 15-20 minute, apoi la 1-2 minute, având
intensitate maximă în timpul expulzării fătului. Factorii intensificatori ai con
tracţiilor uterine : ocitocina, ergotina, glucoza, căldura, masajul uterin, dilatare
cervicală manuală. Medicaţia frenatoare a contracţiilor uterine e reprezentată
de : atropină, cloramfenicolul, tocolitice ( Monzal).
Tonusul uterin participă la parturiţie prin menţinerea fătului în poziţia câş-
tigată consecutiv unor contracţii uterine fiind împins prin triectul pelvin până
la expulzare.
Contracţia musculaturii abdominale sau presa abdominală participă la fă-
tare prin presiunea exercitată asupra uterului în timpul parturiţiei.

STADIILE PARTURIŢIEI sunt următoarele:

- stadiul de deschidere a cervixului;
- stadiul de angajare şi expulzare a fătului;
- stadiul de expulzare a învelitorilor fetale.

Stadiul de deschidere a cervixului se desfăşoară în funcţie de specie, vârstă,

individ. Deschiderea cervixului se face sub presiunea pungilor fetale şi datori-
tă contracţiei fibrelor longitudinale miometriale. În această fază se produce a-

55
comodarea fătului.
gile fetale. Corionul se rupe la nivel cervical, apoi alantoida se rupe in vagin
sau la nivel vulvar, ultima membrană rupându-se corio-amniosul permiţând
vizualizarea conului fetal.
Expulzarea fătului durează între ½-3-4 ore. După expulzare, femela îşi linge
fătul, iar după circa 10 minute de reconfortare au loc noi contracţii în vederea
eliminării placentei. Aceasta se elimină în 2 ore de la fătare, uneori până la 8
ore. Cervixul este permeabil pentru 2-3 degete după 3-4 zile de la fătare şi de-
vine impermeabil după 9 zile de la fătare.
Stadiul de angajare şi de expulzare a fătului are loc prin întinderea mem-
brelor, aşezarea capului pe acestea, formându-se aşa numitul con fetal. Fătul
pătrunde în canalul pelvin, faldurile cervicale sunt şterse, contracţiile sunt ma-
xime, la fel şi durerea, mai ales la trecerea centurii scapulare şi pelvine.
Expulzarea învelitorilor fetale are loc datorită unui proces de anemiere, prin
ruperea cordonului ombilical, a retracţiei vilozităţilor coriale, a involuţiei ute-
rine. Placenta se desprinde şi este expulzată. Retenţiile placentare sunt mai
frecvente la speciile cu placentă de tip sindesmo-corială.

PARTURIŢIA LA VACĂ este mai greoaie decât la celelalte specii datorită

conformaţiei bazinului şi a fetusului ( conductul pelvin este turtit latero-lateral
crestele suscotiloidiene şi tuberozităţile ischiatice dezvoltate, planşeul pelvin
concav, inserţia tendonului prebubien sub pubis, diametrele bisiliace aproxi-
mativ egale, deschiderea anterioară ovală, masivitatea capului fetal, membre
scurte şi grosolane.)
Deschiderea cervixului durează 18-24 ore, nivel pe la care se angajează pun-
gile fetale. Corionul se rupe la nivel cervical, apoi alantoida se rupe in vagin

56
sau la nivel vulvar, ultima membrană rupându-se corio-amniosul permiţând
vizualizarea conului fetal.
Expulzarea fătului durează între ½-3-4 ore. După expulzare, femela îşi linge
fătul, iar după circa 10 minute de reconfortare au loc noi contracţii în vederea
eliminării placentei. Aceasta se elimină în 2 ore de la fătare, uneori până la 8
ore. Cervixul este permeabil pentru 2-3 degete după 3-4 zile de la fătare şi de-
vine impermeabil după 9 zile de la fătare.
PARTURIŢIA LA IAPĂ este mult mai facilă decât la vacă datorită confor-
maţiei bazinului şi a fătului. Stadiul deschiderii cervixului durează 1-2 zile,
tradus printro uşoară nelinişte a femelei. Prima dată se angajează alantocorio-
nul, care se rupe-n vagin. Apoi se angajează alantoamniosul. Punga amniotică
se poate rupe sau fătul poate fi expulzat în sacul amniotic.
Lipsa asistenţei la fătare, în acest caz, duce la asfixia fătului. Parturiţia durea-
ză câteva minute. După 5-10 minute are loc şi eliminarea placentei, tot facil.
PARTURIŢIA LA OAIE ŞI CAPRĂ se desfăşoară uşor, datorită conforma-
ţiei fericite a bazinului, cu înclinaţie mare (30-40º), diametrul bisiliac superior
este mai mare decât al celui bisiliac inferior. Deschiderea cervixului durează
10-30 ore, ordinea angajării anexelor fetale este aidoma cu cea de la vacă. Du-
rata expulzării este de 15-30 minute, durată care poate fi şi între două expulzii
în cazul fătărilor gemelare.
Placenta se elimină la 10 minute până la 2 ore de la parturiţie. Retenţiile pla-
centare se produc absolut excepţional.
PARTURIŢIA LA SCROAFĂ este relativ uşoară, datorită conformaţiei ba-
zinului şi pentru că fetuşii nu trebuie să facă acomodarea. Deschiderea cervi-
xului se face în 2-6 ore, iar expulzia fetuşilor are loc în 3-4 ore, intermitent
din cele doua coarne uterine. Placentele se elimină după expulzia fetuşilor
sau în două reprize.

57
 PARTURIŢIA LA CARNIVORE decurge uşor, deschiderea cervixului se fa-
ce în 3-6 ore, iar expulzia se face în 20-30 minute până la 12-24 ore. Căţeaua
fată în decubit abdominal, iar pisica în decubit sternal. Distociile pot fi întâlni-
te în cazul încrucişărilor intre exemplare de talii diferite şi la unele rase bra-
hicefalice (bulldog, pekinez, etc.). Fetuşii pot fi expulzaţi în învelitori, dar fe-
melele le consumă, la fel procedând şi cu placentele expulzate după fiecare
fetus.

PUERPERIUMUL

Perioada puerperală este perioada de timp de la momentul fătării şi până la

involuţia completă a tractusului genital.
Puerperiumul este o perioadă extrem de dificilă pe parcursul vieţii sexuale a
femelelor. Femelele sunt supuse unor presiuni fantastice interne şi externe.
Dupa gestaţii îndelungate, urmează parturiţii greoaie,in multe cazuri, disto-
cice. Peste toate astea mai putem adăuga unele iatropatii, acţiunea factorilor de
mediu şi mai ales al agenţilor microbieni.
În vederea evitării apariţiei diferitelor afecţiuni postpartum, cât şi a scur-
tării sau măcar a menţinerii puerperiumului în limite temporale normale, se
va avea în vedere asigurarea unei furajări echilibrate, a mişcării şi a involu-
ţiei uterine.
Procesele fiziologice care au loc la nivelul organelor genitale femele sunt:
involuţia uterină, eliminarea loşiilor, reluarea activităţii ovariene şi dispari-
ţia proceselor infiltrative.

58
 PUERPERIUMUL LA VACĂ este influenţat de numeroşi factori: condiţiile
de întreţinere, de hrănire, vârsta, anotimp. Durata medie fiind considerată de
21 zile. Reluarea normală a activităţii de reproducţie medie este de 30 zile cu
limite extreme între 13 - 80 zile iar în cazuri patologice chiar mai mult.
Aspectul uterului în mod normal în primele 4 zile de la fătare este redus în
volum la jumătate, scăzând la 1/3 după 8 zile de la fătare şi revenind aproape
de normal după 2 săptămâni. Gâtul uterin, la 3-4 zile este parţial închis, iar la
9-12 zile se închide complet.În mod normal, un proces de regresie are loc la
nivelul corpului galben, acesta încheindu-se la 20-25 zile.
Desfăşurarea procesului de involuţie uterină se controlează în mod obişnuit
prin examen transrectal, semnele palpatorii indicând gradul la care acesta a
ajuns.
Eliminarea loşiilor este un proces care se produce timp de 15-16 zile după
fătare, culoarea lor iniţială fiind roşietică devenind spre sfârşit ciocolatie
iar în final se deschid la culoare şi au consistenţa mucoasă.
Daca eliminarea loşiilor se prelungeşte este un semn de stare patologică, fapt
ce impune intervenţia cu soluţii de antibiotice.
Reluarea activităţii ovariene este în medie de 21 zile, însa nu întotdeauna ovu-
laţia este precedată de starea de călduri. Astfel, s-a observat în urma unei nume-
roase cazuistici analizate, ca abia la 22 % din cazuri ovulaţia este precedată de
estrus, la primul ciclu după fătare, 41 % la ciclul al 2-lea şi 62 % la ciclul al 3-
lea.
PUERPERIUMUL LA IAPĂ este caracterizat prin faptul că procesele de re-
nire la starea dinaintea gestaţiei şi reluarea ciclicităţii sexuale se desfăşoară în-
trun timp mult mai scurt decât la bovine.
Foliculul ovarian se maturează cam la 5 zile postpartum, iar primul estru are

59
loc la 6-9 zile.
Involuţia uterină este completă în 13-25 zile, eliminarea loşiilor încheindu-se
în 7 zile.
PUERPERIUMUL LA SCROAFĂ durează până la 21 zile, loşiile eliminân-
du-se în 2-5 zile. Lactaţia la scroafă are efect frenator asupra ciclului estral.
Primul estru apare la 3-4 zile postpartum, dar este infecund. După încetarea
lactaţiei, căldurile fecunde reapar după câteva zile.
PUERPERIUMUL LA OAIE ŞI CAPRĂ se întinde pe o perioadă de 20-
25 zile, iar secreţiile loşiale încetează după 8-10 zile. După 20 zile postpartum
apar căldurile, slab exprimate şi infecunde. Căldurile fecunde apar cam la 50-
70 zile pospartum.
PUERPERIUMUL LA CĂŢEA ŞI PISICĂ. Involuţia uterină se produce la
căţea în 10-12 zile (complet în 4-5 săptămâni). Loşiile sunt roşu închis cu
tente verzui, apoi se decolorează devenind roz şi încetează după 4-5 zile.
La pisică involuţia uterină seproduce în 8-10 zile, loşiile sunt brune şi înce-
tează după 2-3 zile.

GESTOZELE (DISGRAVIDIILE)

Gestozele sunt afecţiuni manifestate prin devierea patologică a schimburilor

metabolice maternale determinate şi agravate de evoluţia gestaţiei şi încetează
odată cu încheierea acesteia.
Etiopatogeneza:
 toxine fetale şi din anexe;

60
 alterări viscerale maternale;
 anticorpii antiplacentari;
 hiperactivitatea unor glande endocrine;
 creşterea glucozaminoglicanilor din substanţa fundamentală;
 dezechilibrul hidro-mineral;
 disfuncţii hepato-renale.
Gestozele sunt reprezentate de:
-edemul de gestaţie
-eforturile premature
-hemoragia uterină
-paraplegia antepartum.

EDEMUL DE GESTAŢIE

Reprezintă acumularea de lichide (transsudate) în partea a doua a ge-

staţiei, este fiziologic dacă nu devine foarte voluminos sau dacă nu
apar alte manifestări patologice.
Etiopatogeneza: dezechilibre hidro-saline, modificarea permeabilităţii
vasculare, retenţie hidrică şi sodică în celulele şi spaţiile extracelulare
din parţile declive ale abdomenului, gl. mamară, membre posterioare.

61
Cauze favorizante:
-sedentarism, exces de furaje suculente, acide, micotoxine.
-zooigienă deficitară.
Cauze determinante:
-creşterea concentraţiei de hormoni estrogeni, care duce la mărirea
cantitaţii de MPZ şi a acidului hialuronic în ţesutul conjunctiv cu men-
ţinerea afinităţii crescute pentru apă.
-hipofuncţie tiroidiană favorizând creşterea acidului hialuronic în ţesu-
tul conjunctiv.
-scăderea proteinemiei, creşterea cortizolului determină hidrofilia ridicată
a ţesuturilor.
-tulburări în eliminarea şi resorbţia ionilor de Na.
Poate fi o hiperhidratare:
-hipertonă - reţinerea unor cantitaţi mari de Na.
-hipotonă - deficit de Na cu edeme invadante.
Simptomatologia: debut discret cu edeme uşoare abdominale, apoi pe mă-
sură ce gestaţia avansează, edemul se extinde de la perineu, glanda ma-
mară şi chiar până la salba. Apar modificari respiratorii şi cardiace.
Diagnostic: se pune pe baza semnelor clinice şi a momentului apariţiei.
Prognostic: favorabil
Tratamentul este profilactic şi curativ.
Profilactic se va asigura mişcarea gestantelor, evitarea furajelor suculente
şi acide în partea a doua a gestaţiei.
Curativ se va stimula circulaţia de întoarcere prin fricţii cu substanţe re-
vulsive, plimbări, masaje, diuretice (furosemid 0,5mg/kg), purgative saline.

METRORAGIA (HEMORAGIA UTERINĂ)

62
Apare consecutiv dezancorării placentei pe anumite porţiuni, extravazare
în uter sau în exterior dacă cervixul este deschis.
Etiologia este reprezentata de traumatisme mecanice, datorită trântirilor
din colici sau contenţii, ETR-uri brutale, exces de estrogeni, carenţe în vit.
A şi C, raport deficitar Ca/P, gestaţii gemelare cu exitusul unui făt, ano-
malii placentare, fragilitate vasculară datorită micotoxinelor sau hrănirii
excesive cu borhoturi şi silozuri, intoxicaţii cu dicumaroli.
Simptomatologia diferă în funcţie de intensitatea hemoragiei. La hemora-
gii mici gestaţia poate continua, mai ales la speciile cu placentă multiplă
cotiledonară. La hemoragii masive şi la femelele cu placentă epitelio-cori-
ală, se produce dezancorarea placentei şi avort. Uneori apare şoc hemora-
gic sau sângele se poate scurge la exterior, dacă cervixul e deschis.
Diagnosticul în cazurile cu cervix închis se suspicionează pe baza sem-
nelor şocului hemoragic. În cazul hemoragiilor exterioare sau a avortului,
diagnosticul nu comportă nici o dificultate.
Prognosticul rezervat spre grav în funcţie de intensitatea hemoragiei.
Tratamentul urmăreste oprirea hemoragiei prin administrare de antihe-
moragice (Etamsilat, Fitomenadionă, Adrenostazin, săruri de Ca), fluido-
terapie pentru refacerea volemiei (sol. Ringer, sol. fiziologice, substituienţi
de plasmă, transfuzii), ocitocice după avort. În intoxicaţiile cu dicumaroli
se administrează fitomenadionă (vit K) 1mg/kg/zi timp de 15-20 zile.

PARAPLEGIA ANTEPARTUM

Apare în a doua ½ a gestaţiei şi se manifestă prin imposibilitatea ridicării

63
femelei pe trenul posterior, fară alterarea marilor funcţii. Se intalneşte la
vacă şi capră.
Etiologia este oarecum confuză, dar pot fi incriminaţi urmatorii factori:
lipsa mişcării, gestaţia avansată, adăposturi umede, reci, organopatii cro-
nice, parazitism, alimentatie deficitara, dereglarea raportului Ca/P, com-
presiunile uterului gestant, toxiemia de gestaţie, vârsta.
Simptomatologia debutează cu titubări, adoptarea decubitului şi a staţiunii
patrupodale greoaie. Apoi decubit, dar fără alte simptome.

EFORTURILE PREMATURE (DURERILE FALSE)

Reprezintă apariţia eforturilor de expulzare inaintea termenului gestaţiei.

Apare în ultima 1/3 a gestaţiei la : iapă şi rumegătoare.
Etiologia este confuză, totuşi sunt incriminate administrarea de furaje şi
apă reci, traumatisme,cazaturi lovituri, tenesme,ETR-uri brutale. Mai pot
interveni dezechilibre hormonale, compresiuni ale uterului gestant pe
plexurile nervoase pelvine, inflamaţii genitale.
Simptomatologia se traduce prin nelinişte, apoi eforturi, colici, facies spe-
riat, lipsa semnelor prodromale ale parturiţiei. Uneori prolaps vaginal şi/
sau rectal.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice. Diagnostic diferenţial cu
torsiunea uterină prin ETR si EVM.
Prognosticul rezervat la iapă datorită complicaţiilor, la celelalte favorabil.
Tratamentul vizează calmarea femelei prin plimbări, apoi aşezarea pe
plan înclinat postero-anterior. Dacă eforturile nu cedează se practică anes-
tezie epidurală, parasimpaticolitice, tranchilizante.

64
 PARAPLEGIA ANTEPARTUM

Evolutie depinde de momentul apariţiei. Cu mult înainte de parturiţie (4-7

săptămâni) pot apărea plăgi decubitale şi complicaţii (infecţii, distrofii
musculare). Mai pot apărea inversiune şi prolaps vaginal, edeme declive,
tulburări respiratorii şi digestive, autointoxicaţie şi exitus.
Diagnosticul facil pe baza gestaţiei avansate şi că femela nu se poate ridi-
ca pe trenul posterior în ciuda absenţei altei simptomatologii.
Prognosticul favorabil în paraplegia de scurtă durată, femela recuperân-
du-se rapid post-partum. Dacă afecţiunea se prelungeşte, apar complicaţiile
iar prognosticul devine rezervat spre grav.
Profilaxia se face prin respectarea condiţiilor de cazare şi furajare. La bu-
nele producătoare de lapte se vor suplimenta raţiile cu săruri de Ca si P şi
vitamina D (100 milioane UI în a 275 zi de gestaţie).
Tratament. Femela se aşează pe un strat gros de paie într-un loc cald şi
luminos. Se va întoarce de 2-3 ori /zi şi se vor face fricţii uscate pentru
stimularea circulaţiei. Se urmăreşte reechilibrarea hidro-electrolitică şi
acido-bazică, vit. C 10g, apoi cate 5 g în urmatoarele zile, stricnina 0,1mg/
kg, tot la 2-3 zile.
ACCIDENTE SURVENITE ÎN CURSUL GESTAŢIEI

MODIFICARILE TOPOGRAFICE ALE CONDUCTULUI

COPULATOR
INVERSIUNEA VAGINALĂ

65
 Reprezintă dizlocarea peretului vaginal superior şi exteriorizarea acestuia
între labiile vulvare, sub forma unei formaţiuni globuloase, când femela se
află în decubit. Se întâlneşte în special la vacă.
Etiopatogeneza :
-cauze predispozante: stabulaţia prelungită, standuri scurte cu înclinaţie
mare antero-posterioră, alimentaţia cu grosiere, borhoturi, supraponderabili-
tatea, vârsta înaintată a femelelor, diverse carenţe.
-cauze determinante :modificările neuro-endocrine în gestaţia avansată
(creşterea concentraţiei de estrogeni), tulburări circulatorii, creşterea presi-
unii pe fundul de sac Douglas prin uterul gestant şi viscerele supraîncărcate,
mai ales în decubit.
Simptomatologia este relevantă, prin apariţia în decubit, a unei formaţiuni
între labiile vulvare, Formaţiunea poate avea mărimi variabile şi are un as-
pect globulos. În staţiune patrupodală formaţiunea dispare între labii.
Diagnosticul se fixează pe baza semnelor clinice, dar se face unul dife-
renţial cu:
-prolapsul vaginal;
-tumori vaginale;
-chiştii glandelor Bartholin.
Evolutia este de obicei spre prolaps vaginal.
Prognosticul este favorabil, neîmpietând asupra bunei desfîşurari a ge-
staţiei.
Tratamentul urmăreşte reducerea presiunii intraabdominale prin menţi-
nerea femelelor pe paturi înclinate postero-anterior, eliminarea furajelor
grosiere, fermentescibile şi de volum. Se vor administra local pomezi cu
antiseptice în vederea prevenirii infecţiilor.

66
 PROLAPSUL VAGINAL

Presupune deplasarea totala sau parţială a pereţilor vaginali, printre la-

biile vulvare, modificare topografică care se menţine atât în decubit cât
şi în staţiune patrupodală.
Etiopatogeneza este similară cu cea din inversiunea vaginală.
Simptomatologia este diferită în funcţie de specie, astfel:
-la vacă se constată între labiile vulvare, prezenţa unei formaţiuni carnate,
la care, pe partea ventrală, se evidentiaza meatul urinar. Apar complicaţiile
prin uscarea si poluarea mucoasei cu fecale. Formaţiunea prolabată se e-
dematiază, apar necroze şi se modifică starea generală. Inapeteţă, aboli-
rea rumegării, retenţie urinară, colici, tenesme violente, prolaps rectal, ne-
trat ducând la exitus prin gangrena, de obicei.
-la iapă semnele clinice sunt asemanătoare cu cele de la vacă, dar de o
violentă ieşită din comun. Se ajunge foarte repede la prolaps rectal şi la
inversiunea vezicii urinare, iar starea generală a femelei e profund alterată
-la capră simptomatologia este de asemenea alarmantă.
-la carnivore se observă o formaţiune tubulară (ca un deget de manuşă în-
tors) roşu-violaceu, cu meatul urinar ventral şi lângă comisura vulvară in-
ferioară. Femelele sunt agitate, ling cu obstinaţie zona, ajungâdu-se la
automutilări prin autofagie.
La căţea poate apărea prolaps vaginal datorită încercarilor de separare în
în timpul acuplării, caracteristice la această specie.
Diagnosticul se conturează relativ uşor, prin inspecţie, făcându-se diferen-
ţa faţă de tumori sau prolapsul vezicii urinare.

67
Tratamentul urmareşte restabilirea topografiei vaginului prolabat, menţi-
nerea acestuia în bazin şi înlăturarea cauzelor producerii accidentului.
Repunerea se face relativ uşor, sub anestezie epidurală joasă la animalele
mari (cca 5 ml xilina 5%) sau tranchilizare sau anestezie generala la anima-
lele mici.
În prealabil se face toaletarea mecanică şi chimică a zonei, decongestiona-
rea organului prolabat prin efectuarea de puncţii şi aplicarea de comprese
cu sol. alaun 2-3%. În final se realizează repunerea şi derularea vaginului
până la topografia normala.
Menţinerea vaginului în topografie normală se face printr-una din suturile
vulvare cunoscute (Williams, Flessa, Flessa modificată de Dagonfski,
Büchner, Mincev).
Se mai poate aplica vaginorafia, vaginoplastia(la catea),histeropexia(la ca-
tea si pisica)sau chiar ablatia partiala a vaginului.
Ultimul deziderat se refera la inlaturarea tuturor cauzelor care au dus la
producerea prolapsului vaginal.

PTOZA VAGINALĂ ŞI HIPERPLAZIA VAGINALĂ

Se întâlneşte la căţea, în estrus şi constă în hiperplazia mucoasei vaginale,

cu protruzia acesteia printre labiile vulvare.
Etiopatogeneza Afectiunea afectează rasele brahicefalice, dar şi rasele de
talie mare. Sub influenţa estrogenilor, se multiplică straturile celulare ale

68
mucoasei vestibulo-vaginale, relaxează ţesuturile de susţinere vaginale.
Toate acestea fac posibilă exteriorizarea vaginului.
Simptomatologia se observă la animalele tinere la primul estru. Poate fi de
trei grade : I, II şi III. Între labiile vulvare se decelează o formaţiune, varia-
bilă ca mărime în funcţie de gradul afecţiunii.
Diagnosticul se stabileşte uşor pe baza semnelor clinice, declanşării estra-
le a afecţiunii, iar diferenţial se face cu prolapsul vaginal şi tumorile vagi-
nale.
Prognosticul este rezervat spre grav datorită imposibilităţii executării
montei şi datorită apariţiei complicaţiilor în ptoza de grad III.
Tratamentul este doar medical în ptoza de grad I. În ptoza de grad II se
execută dezinfecţia locală, astringente şi pe cale generală se administreză
progesteron (0,5 mg/kg la 48 ore/3 administrări, i.m.). În ptoza de grad III,
pe lângă toaleta locală se practică vaginoplastia cu protejarea meatului
urinar.
Profilaxia constă în efectuarea ovariectomiei, deoarece afecţiunea revine
la fiecare ciclu estral.

MODIFICARILE TOPOGRAFICE ALE UTERULUI

Reprezintă deviaţiuni ale uterului gestant, sub raporturile sale topografice,

antrenând după sine-şi tulburări grave care pot pune în pericol viaţa mamei
şi a fătului (feţilor). Aceste tulburări sunt de natură circulatorie şi sunt re-
prezentate de:

69
- ventroflexiunea
- retroflexiunea
- lateroflexiunea
- torsiunea

TORSIUNEA UTERINĂ

Reprezintă rotaţia uterului gestant în jurul axului sau longitudinal de la 45°

până la 360°, spre stânga sau spre dreapta, antero- sau postcervicală.
Etiologia cuprinde cauze favorizante şi cauze determinante.
Cauzele favorizante :
- amploarea ligamentelor largi şi modul de inserţie al acestora la vacă.
- diferenţa ponderală între cornul uterin gestant şi congener.
- stabulaţia prelungită, furajarea cu grosiere, standuri scurte.
Cauzele determinante sunt de natură maternală, fetală sau mixta.
Cele fetale sunt reprezentate de mişcările bruşte ale fetusului, când femela
manancă furaje şi bea apă îngheţate, datorită vasoconstricţiei uterine pro-
ducându-se hipoxie fetală. În timpul acomodării, coroborat cu nedeschide-
rea cervixului, se poate produce torsiune.
Cauzele maternale se referă la modul de abordare a decubitului şi a staţiu-
nii patrupodale, alunecări, căzături, lovituri, mers în pantă, sărituri peste
obstacole, împunsături, treceri prin spaţii foarte strâmte.
Patogeneza se referă la modificările circulatorii produse în urma rasucirii
uterului gestant, infiltraţii şi exsudate, aderenţe şi modificări degenerative.
Simptomatologia este neomogenă şi depinde de gradul şi momentul apari-
ţiei torsiunii.

70
La iapă semnele clinice sunt grave, violente sub aspect de colică. Poate a-
parea şocul datorită proceselor necrotice sau /şi rupturii uterine.
La vacă apar eforturi de expulzare, gemete, loviri ale abdomenului cu
membrele posterioare. În timp, simptomele se estompează, dar starea gene-
rală se degradează, moarte şi transformare emfizematoasă fetală.
Daca torsiunea apare în preajma parturiţiei, se declanşează eforturile de
expulzie fără exprimarea lichidelor perifetale sau a fetusului.
La carnivore apare sub forma de abdomen acut şi degradarea stării genera-
le.Porţiunea de corn torsionată, la palpare, apare imobilă.
Diagnosticul se stabileşte conform anamnezei, a semnelor clinice, a ESV
şi ETR. La animalele mici se poate face celiotomia exploratorie. Se stabi-
lesc:
- locul torsiunii (antero şi postcervical);
- sensul torsiunii ;
- gradul torsiunii;
- vechimea torsiunii.
În torsiunea poscervicală se observă pliurile vaginale înspre sensul torsiu-
nii. În cea antecervicală se vor decela tensionarea ligamentelor largi prin
ETR.
Prognosticul este favorabil în torsiunile de până-n 90° şi grav în cele de
peste 90°.
Tratamentul urmareşte detorsionarea uterului şi extragerea fătului. Există
mai multe tehnici, puse-n practică în funcţie de gradul torsiunii, viabilitatea
fătului, vârsta gestaţiei, costurile intervenţiei. Recunoaştem:
- metode nesângeroase - directe
- indirecte
- metode sângeroase - celiotomie şi detorsionare

71
 - histerotomie şi detorsionare.

HERNIA UTERULUI GESTANT(HISTEROCELUL)

Reprezintă angajarea parţială sau totală a uterului gestant printr-o breşă a

peretelui abdominal sau prin canalele ingvinale la căţea.
Etiopatogeneza cuprinde:
- cauze favorizante (sunutriţie, hrănire cu grosiere, stabulaţie prelungită,
gestaţii multiple sau gemelare, hidropizia anexelor fetale, bătrâneţea)
- cauze determinante (lovituri cu copita, căzături pe corpuri contondente,
împunsături).

HISTEROCELUL

Simptomatologia cuprinde:
- semne locale (apariţia unei deformări bruşte în zona infero-laterală a
abdomenului sau în zona ingvinală la căţea)
- semne generale(agitaţie, colică, tahipnee, tahicardie, apoi decubit
prelungit).
Diagnosticul se stabileşte prin inspeţie, palpaţie şi ascultaţie.
Prognosticul este defavorabil din punct de vedere reproductiv la animalele
mari si favorabil pentru animalele mici.
Tratamentul este heterogen. La animalele mari, în preajma parturiţiei, se
intervine prin fixarea şi extragerea fătului pe cale naturală sau dupa celio-
tomie şi histerotomie. Apoi se refac straturile peretelui muscular, chiar şi
prin aloplastie.

72
Daca hernia apare cu mult înainte de fătare se execută repunerea uterului
şi refacerea peretelui abdominal.
La căţea se execută histerotomia ingvinală şi apoi ovariohisterectomia .

GESTAŢIA EXTRAUTERINĂ (ECTOPICĂ)

Este definită a fi dezvoltarea produsului de concepţie în afara uterului, cu

predilecţie la scroafă şi căţea. Poate fi primară sau secundară.
Etiopatogeneza este reprezentată de afecţiuni salpingiene care impiedică
migraţia zigotului înspre uter. Astfel nidaţia se va face :tubar, ovarian sau
abdominal.
Gestaţia extrauterină secundară apare consecutiv rupturilor uterine şi că-
derea puilor în cavitatea peritoneală.
Fetuşii ectopici îşi menţin viabilitatea doar dacă placenta rămâne intactă.
Simptomatologia este discretă, gestaţia ectopică costituind o surpriză în
eventualitatea abatorizării, celiotomiei sau necropsiei. La femelele anima-
lelor mici se poate detecta palpator sau ecografic.
Diagnosticul se pune prin examen ecografic, radiografic sau clinic destul
de dificil. Pentru certitudine se apelează la celiotomie.
Tratamentul este chirurgical, prin îndepărtarea fătului împreună cu ţesutu-
rile subiacente.

MORTALITATEA EMBRIONARĂ

Este frecvent întâlnită la toate speciile, pierderile suferite fiind la nivel de o-

73
vul fecundat, zigot, blastocist, embrion. Pierderile sunt totale la monotocice şi
parţiale ( foarte rar totale) la politocice.
La vacă rata mortalităţii embrionare e cuprinsă între 2,9% - 29,2%, la iapă
între 4% - 18% (uneori 30%), iar la oaie şi capră între 25% - 47%. La scroafă
mortalitatea embrionară e cuprinsă între 9% - 43%. La căţea şi pisică, studiile
sunt mai restrânse, dar se pare că rata mortalităţii embrionare ajunge spre 25%.
Etiologia înglobează factori exogeni şi factori de natură endogenă.
Factorii exogeni:
- subalimentaţia - determină diminuarea activităţii glandelor endocrine, re-
zultând tulburări de nidaţie, hiporeactivitatea endometrială, degenerescenţă
placentară, moarte embrionară.
- supraalimentaţia - furajarea excesivă are o influenţă negativă asupra dez-
voltării gameţilor, se pare, prin modificarea secreţiilor uterine, mai ales în pri-
mele săptămâni de gestaţie.
- hipovitaminozele A, E şi C determină mortalitate embrionară prin: infecţii
uterine, necroze localizate determinând tulburări de nutriţie ale zigotului sau prin
insuficienţe progesteronice perturbându-se astfel angrenajul placentar. Mai pot
apărea modificări hipofizare şi leziuni degenerative miometriale.
- carenţa în minerale şi microelemente duce la mortalitate embrionară astfel:
raporturile anormale Ca/P, Ca/proteine, excesul de potasiu. Carenţa în Mn
dereglează sinteza progestagenilor rezultând mortalitate embrionară. Carenţa în Cu
şi I duce la avorturi şi resorbţie embrionară
- furajele toxice sau care conţin substanţe cu acţiune asupra uterului gestant
pot acţiona prin chistizarea endometrului, blocarea efectului estrogenilor, blocare
ovulaţiei, tulburarea formării corpului galben, etc.
- mucegaiurile din furaje pot provoca avorturi timpurii sau tardive.

74
 - insecticidele pot determina avort prin contracţii convulsivante ale musculaturii
netede şi striate.
- stresul termic, în cazul căldurii excesive, determină mortalitate embrionară.
Factorii endogeni:
- factorii hormonali sunt reprezentaţi de dezechilibre hormonale prin
modificarea raportului estrogeni/progesteron, producându-se mortalitate
embrionară.
- factorii genetici sunt surprinşi la toate speciile, mortalitatea embrionară
datorându-se consangvinităţii, incompatibilităţile de grup sangvin, polispermie,
anomalii cromozomiale, mutaţii genetice, etc.
- factorii infecţioşi pot produce mortalitate embrionară. Cei mai întâlniţi agenţi
patogeni sunt: E. coli, stafilococi, infecţiile producându-se prin montă, I.A.,
vaccinuri, etc.
- factorii intrauterini influenţează gestaţia timpurie până la momentul formării
placentei, putându-se produce mortalitate embrionară.
- vârsta femelei influenţează direct proporţional mortalitatea embrionară.
- sexul embrionului se pare că influenţează mortalitatea embrionară, deoarece la
începutul gestaţiei sunt predominant embrionii masculi, pe parcurs acest raport
tinde să se egalizeze.
- starea biologică a gameţilor determină mortalitate embrionară prin îmbătrâ-
nirea unuia sau a ambilor gameţi.

Diagnosticul mortalităţii embrionare se face prin:

- metode clinice – directe şi indirecte;
- metode de laborator.
Metodele clinice indirecte se pot efectua la animalele mari prin ETR şi prin pu-

75
nerea în evidenţă a repetării căldurilor şi al însămânţărilor repetate.
Metodele clinice directe se pot pune în operă prin celiotomie efectuată la înce-
putul gestaţiei, numărarea corpilor galbeni şi mai apoi vizualizarea numărului de
fetuşi la parturiţie. De asemenea se pot face lavaje uterine şi punerea în evidenţă
a numărului de ovule, embrioni şi examinarea acestora sub raport al diviziunii.
Metodele de laborator se referă la determinarea progesteronemiei, orice scăde-
rea acesteia fiind strâns legată de mortalitatea embrionară. O eosinofilie crescută
poate fi asociată cu mortalitatea embrionară. Prezenţa unor imunoglobuline în li-
chidul amniotic este specifică unor fetopatii.
Profilaxia se referă la excluderea factorilor determinanţi, dar şi instituirea de
tratamente la vacă cu progesteron în luna a-II-a şi a-III-a de gestaţie.

AVORTUL

Avortul reprezintă un accident ce apare pe parcursul gestaţiei, de la fecunda-

ţie până la parturiţie şi constă în ruperea legăturilor feto-maternale, moarte fe-
tală sau expulzare de făt neviabil sau sechestrare uterină a fătului mort şi trans-
formarea acestuia (prin: maceraţie, mumifiere, putrefacţie).
Etiologia avorturilor este multiplă, factorii putând acţiona singulari sau în aso-
ciaţie. Factorii declanşatori ai avorturilor se împart în:
- avorturi neinfecţioase;
- avorturi infecţioase;

76
 - avorturi de invazie;
- avorturi determinate de factori genetici;
- avorturi imunologice.
Simptomele avorturilor depind de factori ca: stadiul gestaţiei, agentul etiolo-
gic, stare de întreţinere, vârstă, individ.

Avorturile, din punct de vedere al manifestărilor clinice, pot fi:

- latente;
- clinice.
Avorturile latente pot fi complete şi incomplete. Cel complet este un avort
zigotic sau embrionar, producându-se liza embrionului, resorbţie sau elimina-
rea acestuia prin mucusul de călduri sau apariţia de infecţii uterine.
Avortul latent incomplet se întâlneşte la pluripare, unde o parte din embrioni
sau fetuşi mor, ceilalţi ajungând la termen.
Avortul cu manifestări clinice este caracteristic gestaţiei avansate, simptome-
le debutând cu iminenţa de avort : nelinişte, ptoza abdominală, tumefacţia vul-
vei, declanşarea lactaţiei.
Apoi, apar: eforturi de expulzare, deschiderea cervixului, relaxarea ligamente-
lor sacro-sciatice, tumefacţia vulvei, prezenţa secreţiilor muco-sangvinolente,
apariţia pungilor fetale şi a avortonului.

AVORTURILE NEINFECŢIOSE IDIOPATICE

ANOMALII ALE LICHIDELOR ŞI ANEXELOR FETALE

Hidropizia anexelor fetale

77
Este o anomalie manifestată prin acumularea în exces, de lichid amniotic şi
alantoidian, întâlnită îndeosebi la vacile multipare.
Etiologia este reprezentată de tulburările ale circulaţiei venoase consecutiv
afecţiunilor cardiace, renale şi hepatice, compresiuni şi torsiuni ale cordonu-
lui ombilical, tulburări osmotice placentare, torsiunea uterină, factori ereditari
paternali.
Simptomele sunt reprezentate de : distensia abdominală, golurile flancului ni-
velate, ortopnee, membre îndepărtate de corp, nări dilatate, mers ţeapăn, feme-
la preferă staţiunea patrupodală, dispnee, tahicardie, puls filiform, depresie,
diminuarea apetitului, polakiurie, defecări frecvente.
Diagnosticul se pune pe baza amnezei, examenului clinic, iar diferenţial se
face cu ascita.
Prognosticul este grav pentru făt, datorită compresiunii excesului de lichide
şi rezervat pentru mamă, datorită imposibilătăţii expulzării avortonului sau
datorită stării marasmatice instalate progresiv.
Tratamentul se face prin mişcare zilnică asigurată gestantei, diuretice, pur-
gative, reducerea lichidelor ingerate. Dacă gestaţia ajunge la termen se deschi-
de cervixul cu estrogeni, apoi administrarea de ocitocină 40-60 U.I. În unele
cazuri fătarea se poate induce prin administrarea de dexametazonă în doze
mari.
În unele cazuri se practică histerotomia şi se va asigura o fluidoterapia masi-
vă, evitându-se astfel şocul ex. vacuo. Lichidele în exces se vor drena lent. La
unele cazuri cantitatea de lichide poate atinge 100-120 litri.
Oligohidroamniosul
Este o anomalie caracterizată prin diminuarea progresivă a lichidului amniotic
în raport cu stadiul gestaţiei, manifestată cu predilecţie la vacă.

78
 Etiologia este reprezentată de o insuficienţă a capacităţii secretorii a foiţei
amniotice datorată unei tulburări circulatorii sau a rupturii sacului amniotic.
Patogenia oligohidroamniosului derivă din mularea foiţei amniotice pe făt
producându-se astfel moarte fetală sau diferite anomalii fetale incompatibile
cu supravieţuirea. Avortul se produce în a doua jumătate a gestaţiei sau are loc
parturiţia la termen, dar fătul este neviabil.
Simptomele sunt bine reprezentate prin faptul că stadiul gestaţiei este invers
proporţional cu marimea uterului, respectiv a conturului abdominal.
Diagnosticul se stabileşte pe baza anamnezei, privind luna de gestaţiei, pe
baza simptomelor, iar diferenţial cu mumifierea fătului.
Prognosticul este grav pentru făt şi rezervat pentru mamă, în general dato-
rită fătărilor traumatizante.
Tratamentul se face prin deschiderea cervixului, introducerea de lichide in-
trauterin în vederea facilitării extragerii fătului. În anchiloze se apelează la fe-
totomie.
Hemoragiile placentare
Pot fi de mică intensitate şi localizate neafectând gestaţia sau pot fi abundente,
acumularea sangvină între corion şi mucoasa uterină determinând decolarea
placentei şi avort.
Etiologia este reprezentată de: traumatisme, leziuni vasculare, toxice, ETR-
uri brutale, etc.

Infarctele albe şi roşii

Pot afecta zone mai mult sau mai puţin întinse ale placentei, se produce hipoxie
fetală iar mai apoi avort.

79
 Dezvoltarea incompletă a vilozităţilor coriale
Apare la vacă şi la iapă, pe o anumită porţiune a corionului, vilozităţile sunt
dezvoltate insuficient.
Etiologia este reprezentată de ruperea sau detaşarea carunculilor după fătă-
rile anterioare.
Avortul apare consecutiv insuficienţei de nutriţie şi oxigenare a fătului în a
doua parte a gestaţiei.

Placenta accesoria
Se caracterizează prin prezenţa pe suprafaţa corionului a
unor formaţiuni de aspect buretos, diseminate printre cotiledoane. Nu împiedi-
că gestaţia, ci doar dispunerea acestora pericervical, poate provoca hemoragii
la fătare.

Molla chistică
Este o degenerescenţă chistică a vilozităţilor coriale. Aceste chisturi pot fi
grupate sau diseminate, iar dacă apar la începutul gestaţiei pot determina resorbţie
embrionară.
Molla cărnoasă
Este o hiperplazie musculoconjunctivă a corionului, prezentându-se ca o masă
puternic vascularizată, de origine hematică. Apare la vacă.
Molla distructivă
Este o formă a mollei chistice caracterizată prin creşterea excesivă a
vilozităţilor coriale, penetrând peretele uterin, putând să producă hemoragii grave.

80
AVORTURILE NEINFECŢIOSE SIMPTOMATICE

Avorturile cauzate de factori alimentari se referă în special la raţiile caren-

ţate în factori nutritivi, vitaminici şi minerali sau prin insuficienţa raţiilor.
Carenţa în proteine duce la avort precoce sau tardiv la toate speciile.
Excesul în proteine duce la avort prin intoxicaţie protidică sau prin exces
de hormoni gonadotropi.
Carenţa în grăsimi poate provoca hemoragii placentare, necroze ale vilozi-
tăţilor coriale şi avort precoce.
Excesul în grăsimi din raţie determină oxidări ale acizilor graşi nesaturaţi,
aceştia comportându-se ca antivitamina E.
Carenţa în calciu şi fosfor determină diminuarea apetitului, hipoactivitatea
glandelor endocrine, valoare scăzută a embritrofului şi avort.
Carenţa în microelemente (Fe, Zn, Mn, Cu, Co, I, Se) determină avort pre-
coce sau tardiv.
Carenţa în vitamine ( A, C, E ) produce avort prin resorbţie embrionară, ni-
veluri scăzute de progesteron, etc.

Avorturile mai pot fi determinate de factori toxialimentari, fitotoxine, exce-

sul de furaje însilozate şi defectuos însilozate şi de substanţele azotate.
Avortul traumatic
Poate fi determinat direct ca rezultat al acţiunii asupra uterului sau indirect, pe
cale reflexă când traumatismul se produce în altă parte a organismului.
Etiologia este reprezentată de: loviri, căderi, împunsături, microtraumatisme
repetate, însămânţări artificiale aplicate femelelor gestante care prezintă căl-

81
duri false sau alte manopere iatrogene, sperierea animalelor şi panicarea aces-
tora.
Patogeneza se referă la hemoragiile placentare induse consecutiv traumatis-
melor, decolarea placentei şi avort.
Simptomele apar după 6-12 ore până la 1-2 zile după traumatism. Avorto-
nul prezintă echimoze, starea generală a femelei este modificată cu: diminua-
rea apetitului, eforturi de expulzare, secreţii sangvinolente, expulzia avortonu-
lui.
Diagnosticul se stabileşte anamnetic, pe baza semnelor clinice generale şi
locale.
Prognosticul este grav pentru făt şi rezervat pentru mamă datorită eventua-
lelor complicaţii hemoragice sau infecţioase.
Tratamentul vizează prevenirea infecţiilor, hemostaza şi asigurarea involu-
ţiei uterine.
Avortul provocat se efectuează în scop terapeutic în următoarele cazuri:
- pericol iminent în ceea ce priveşte viaţa femelei;
- vicii de conformaţie la nivelul bazinului (exostoze, bazin juvenil, rahitism)
- hidroamnios şi oligohidroamnios;
- hernia uterului gestant;
- gestaţie precoce;
- mezalianţe.
Avortul provocat se poate face prin metode: mecanice şi farmacodinamice.
Avortul mecanic se face prin tunelizarea manuală a cervixului la animalele
mari şi prin irigaţii vaginale cu apă caldă (45ºC) la animalele mici. Puncţia
amniotică şi extragerea de lichid în cantitate de 150-200 ml la vacă şi 20-25
ml la scroafă, şi reintroducerea de cantităţi similare de soluţii saline hiperto-
nice.

82
 Avortul farmacodinamic se poate realiza prin folosirea PGF2α, la toate spe-
ciile, utilizarea corticoterapiei în doze mari, etc.
Avorturile neinfecţioase mai pot fi induse de: stres, mecanisme imunologice,
factori genetici.

AVORTURILE INFECŢIOASE

Agenţii infecţioşi care determină avort au o preponderenţă petru anexele fe-

tale, placentă şi fetus. Uneori, prin contagiozitate, pot îmbrăca un caracter en-
zootic şi chiar epizootic.

AVORTUL BRUCELIC (avortul contagios, boala lui Bang)

Este determinat prin dezvoltarea unei placentite necrotico-exsudative. Ca
urmare avortonul este expulzat mort sau neviabil, placenta fiind reţinută.
Producând pagube importante prin scăderea producţiilor, infecunditate prelungită,
tratamente costisitoare şi prin faptul că e o zoonoză impune luarea unor măsuri
extreme.
Etiologia este reprezentată de Brucella abortus Bang, Brucella mellitensis,
B. suis. Sursa de infecţie este femela care a avortat, avortonul şi placenta.
Brucelele rămân viabile timp îndelungat în sezonul rece.
Calea de infecţie este cea digestivă şi chiar venerienă, germenii difuzând pe
cale sangvină sau limfatică.
Simptomele apar după o incubaţie de 33-236 zile, cu avort între lunile a-V-a

83
şi a-VIII-a de gestaţie. Prodromal se observă: edem vulvar, mamar, hiperter-
mie, eforturi de expulzare. Următoarele gestaţii pot fi duse la termen, dar cu
fetusi neviabili şi care pot prezenta manifestări nervoase tipice. Avorturile a-
jung să cuprindă până la 80-90% din efectiv (enzootie).
Diagnosticul se pune pe baza examenului avortonului, anexelor şi placentei
dar şi prin examen bacteriologic şi serologic.
Prognosticul vital este favorabil, cel reproductiv este grav.
Profilaxia şi combaterea se fac prin examene serologice periodice, măsuri
de carantină la introducerea în efectiv, examenul reproducătorilor, măsuri de
igienă, etc.

AVORTUL BRUCELIC LA CAPRĂ ŞI OAIE

Este produs de Brucella melitensis, evoluează de regulă asimptomatic.
Avorturile în masă se produc între lunile III-IV de gestaţie. Uneori fetuşi sunt
născuţi vii, dar neviabili. La berbeci se constată orhiepididimită brucelică.
AVORTUL BRUCELIC LA SCROAFĂ
Este produs de Brucella suis, factor infecţios care contaminează furajele prin
urina vierilor cu orhită brucelică.
Şobolanii şi iepurii sălbatici pot fi o sursă de infecţie. Animalele infectate e-
limină bacilii prin:lapte, urină, spermă, avortoni, învelitori fetale.
Avorturile se produc, mai ales, între zilele 35-110 de gestaţie, urmate de en-
dometrite purulente.
Diagnosticul clinic se va confirma prin examen anatomopatologic, bacterio-
logic şi serologic.
Prognosticul este grav, mai ales datorită persistenţei îndelungate a infecţiei.

AVORTUL CAMPILOBACTERIAN (VIBRIONIC)

84
 Se întâlneşte la taurine, ovine şi om, fiind produs de Campilobacter (Vibrio)
foetus. Sunt susceptibile ambele sexe. Avortul este însoţit şi de sterilitate.
Etiologia. La vacă, este responsabil de avort Vibrio foetus var. veneralis. Ca-
lea de transmitere este genitală prin montă sau însămânţări cu spermă infecta-
tă.
Evoluţia poate fi enzootică, la prima infecţie. Taurii pot rămâne purtători 6-
8 ani.
Simptomele apar după o incubaţie de 3-60 zile, cu avort între 2-60 zile. Cel
mai frecvent avorturile apar între lunile V-VI, retenţie placentară şi infecun-
ditate prelungită.
Diagnosticul se face cu ajutorul examenului clinic şi anatomopatologic al
avortonului, uterului şi al învelitorilor. Acestea prezintă peteşii, necroze, de-
pozite cenuşii. Se poate face mucoaglutinarea pentru precizare. Se face diag-
nostic diferenţial cu trichomonoza şi bruceloza.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul este dificil atât pentru taur cât şi pentru vacă. Se folosesc com-
binaţii de antibiotice suspendate sau diluate în soluţii şi cu administrare locală
La oaie avortul vibrionic este produs de Campilobacter foetus var. intesti-
nalis. Infecţia se produce pe cale digestivă în asociere cu Salmonella abortus
ovis şi cu Chlamydia psitaci. Avorturile se produc între lunile III şi IV de
gestaţie.
La cabaline avortul are loc în luna a-VII-a de gestaţie şi este produs de Cam-
pilobacter foetus, la fel ca la scroafă, iar la căţea este incriminat C. jejuni.

AVORTUL LEPTOSPIRIC
Este întâlnit la taurine, suine şi iapă ocazional.
Etiologia este reprezentată de: Leptospira pomona, L. grippo-typhosa, L. hy-

85
os, avortul se produce în a doua parte a gestaţiei.
Simptomele debutează după 10-30 zile cu febră (41,5-42ºC), depresie, anore-
xie, hipogalaxie cu secreţie roşietică, diarei, hematurie,etc.
Prognosticul este grav pentru făt şi rezervat pentru mamă, datorită complica-
ţiilor.
Diagnosticul se face serologic sau microbiologic.
Tratamentul este complex şi de lungă durată.
AVORTUL LISTERIAN
Este produs de Listeria monocytogenes şi este întâlnit la: taurine, ovine, caprine
şi suine. Avortul se produce în a doua jumătate a gestaţiei sau poate avea loc
fătarea cu făt neviabil.

AVORTUL SALMONELIC
Este întâlnit la bovine (lunile VI-VIII), ovine şi cabaline (lunile VII-VIII).
Alţi agenţi patogeni implicaţi în avort sunt: Arcanobacter pyogenes, Coxiella
burnetti, Mycoplasma, Ureaplasma, Streptococcus zooepidemicus, BVD/MD,
Herpesul bovin, ecvin, canin,etc.

AVORTURILE PARAZITARE

AVORTUL TRICHOMONOTIC
Evoluează la vacă produs de Trichomonas genitalis bovis, cu transmitere sexuală
şi avort în săptămânile 6-12 de gestaţie, apariţia de metrite consecutive retenţiilor
placentare.

AVORTUL TOXOPLASMIC

86
 Este produs de Toxoplasma gondii şi apare la bovine, ovine, suine, carnivore şi
om. Contaminarea se face pe cale digestivă, avorturi în partea a doua a gestaţiei,
retenţii placentare şi metrite.
Alte tipuri de avorturi sunt: avorturi micotice, imunologice, genetice.

TRANSFORMĂRILE FĂTULUI MORT ŞI REŢINUT

Moartea intrauterină a fătului nu este urmată întodeauna şi de expulzarea a-

cestuia. Avortonul poate suferi transformări prin:
- mumifiere;
- maceraţie;
- putrefacţie.

MUMIFIEREA FĂTULUI
Este rezultatul deshidratării învelitorilor şi a ţesuturilor fetale, în condiţii de
închidere perfectă a cervixului şi de asepsie totală. În unele cazuri fătul mumifiat
poate suferi impregnări calcare, fiind denumit generic lithoterion.
Simptomele sunt absente, starea generală fiind nemodificată. În schimb con-
turul abdominal nu este în concordanţă cu stadiul gestaţiei. La ETR se poate
palpa uterul globulos, mulat pe făt, corp galben de gestaţie. La oaie se poate
palpa transabdominal sub forma unei formaţiuni dure, mobile. Scroafa, în tim-
pul parturiţiei elimină fetuşii mumifiaţi împreună cu cei vii.
Diagnosticul se pune prin anamneză, palpaţie sau ETR.
Tratamentul urmăreşte deschiderea cervixului şi extragerea fătului mumifiat.
Optim se va folosi PGF2α, iar după administrare avortonul va fi expulzat în

87
54-60 ore.

MACERAŢIA FĂTULUI
Constă în lichefierea fătului în cavitatea uterină, în mod progresiv, sub influenţa
enzimelor endometriale. Maceraţia începe cu învelitorile fetale, pielea şi ţesuturilor
moi, oasele plutind în această magmă.
Simptomatologia apare odată cu intredeschiderea cervixului lăsând să se
scurgă o masă fluidă cenuşiu-cafenie şi eventual apariţia razelor osoase. Oase-
le pot determina distocii prin aşezare sau chiar perforaţii uterine.
La vacă şi scroafă maceraţia poate fi de natură trichomonotică.
Diagnosticul se stabileşte prin inspecţie , examen vaginal şi ETR.
Tratamentul se face prin dilatarea cervixului, extragerea razelor osoase, la-
vaje uterine, bujiuri, ocitocice.

PUTREFACŢIA FĂTULUI (FĂTUL ENFIZEMATOS)

Este determinată de acţiunea bacteriilor anaerobe asupra fătului mort, cu
învelitori fetale rupte, cervix întredeschis, lichide perifetale eliminate, pe cale
ascendentă.
Simptomatologia este zgomotoasă datorită toxinelor generate de către anae-
robi cu: abatere, anorexie, deshidratare, puls accelerat, filiform, horipilaţie, e-
noftalmie, abolirea rumegării, hipertermie, apoi hipotermie, eforturi de expul-
zie cu eliminare de resturi de învelitori şi secreţii roşii-brune ihoroase. La
ETR se constată crepitaţie gazoasă. Exitus-ul apare în 3-4 zile.
Diagnosticul este facil şi se pune pe semnele clinice şi transformării fătului.
Prognosticul este rezervat spre grav.
Tratamentul se aplică urmărind următoarele deziderate:

88
 - extragerea fătului prin: fetotomie, histerotomie sau histerectomie.
- combaterea infecţiei se face prin administrarea de antibiotice cu spectru
larg şi ser antigangrenos polivalent
- dezintoxicarea femelei şi susţinerea marilor funcţii prin fluidoterapie com-
plexă.

PATOLOGIA PARTURIŢIEI
Totalitatea disfuncţiilor mecanismelor specifice parturiţiei sunt denumite
distocii şi fac parte din entităţile morbide ale fătării.
Distociile pot fi:
- maternale;
- fetale;
- mixte.
Raporturile feto-maternale pot fi definte prin noţiunile de:
- aşezare;
- prezentere;
- poziţie.
Din acest punct de vedere, la animalele mari, eutocică este:
- aşezarea - prezentarea anterioară sau
longitudinală - posterioară
- poziţia sacro-dorsală sau sacro-lombară.

HISTEROTOMIA
Histerotomia sau operaţia cezariană reprezintă secţionarea peretelui uterin,
după celiotomie, în vederea exteriorizării produsului sau produşilor de concepţie şi
care nu a (au) putut fi expulzaţi pe cale naturală.

89
 Histerotomia este indicată în următoarele cazuri:
- angustie pelvină;
- hipoplazia vulvo-vaginală;
- spasmul sau stenoza cervicală;
- torsiunea uterină nereductibilă prin manopere nesângeroase;
- hernia uterului gestant;
- paraplegia antepartum;
- exces de volum fetal;
- hidropizia învelitorilor fetale;
- formaţiuni de mari dimensiuni la nivelul canalului de naştere;
- monştri , făt emfizematos;
- rupturi uterine.
HISTEROTOMIA LA VACĂ
La vacă locurile de elecţie pentru efectuarea celiotomiei sunt:
- flancul stâng sau drept;
- zona ventro-laterală stângă (Götze).
La histerotomia în flanc se poate opera pe femela în staţiune patrupodală, pe
când operaţia Götze se execută în decubit lateral drept cu ambele bipede
contenţionate-n extensie.
Anestezia se poate efectua regional prin infiltraţie epidurală înalta cu lidocaină
2% 10-20 ml şi prin infiltraţii s.c. de-o parte şi alta a liniei de incizie şi o peretelui
abdominal din aceeaşi zonă.
De asemenea se poate induce tranchilizarea animalului cu xilazină 16-300 μg/
kg m.c. sau 0,08-1,5 ml/100kg m.c., apoi se pot face infiltraţii cu lidocaină ca mai
sus.

90
 Câmpul operator se va pregăti prin raderea perilor din zonă, spalare,
dezinfecţie şi efectuarea unei incizii de 30-40 cm care interesează toate planurile
anatomice până la uter.
Uterul se va secţiona intro zonă corespunzătoare unei extremităţi fetale şi se
vor evita carunculii uterini.
Uterul va fi tracţionat cât mai mult în plaga operatorie în vedrea limitării
pătrunderii lichidelor perifetale în cavitatea peritoneală. După secţionarea uterului
şi ruperea învelitorilor perifetale se vor fixa extremităţile accesibile ale fătului, iar
acesta va fi exteriorizat protejând comisurile plăgii operatorii uterine. Învelitorile
perifetale se vor exciza parţial, iar între acestea şi endometru se vor introduce
bujiuri cu antibiotice.
Sutura uterului se face bi- sau trietajat cu fir resorbabil (catgut Nr 2 sau 3).
Sutura peretelui abdominal se face în trei straturi : peritoneul cu fir resorbabil Nr 3
sau 4, musculatura şi tunica abdominală cu fir neresorbabil sau cu resorbţie lentă,
iar pielea cu fir neresorbabil Nr5.
Postoperator se vor administra antibiotice cu spectru larg timp de 5-7 zile,
ocitocice, furaje uşor laxative şi digerabile, măsuri suplimentare de igienă generală
şi locală.
Firele de sutură vor fi îndepărtate după circa 10-12 zile.

HISTEROTOMIA LA IAPĂ
Are aceleaşi indicaţii ca la vacă. Zonele de elecţie se află în flancuri sau pe linia
albă, contenţia făcându-se în decubit lateral sau dorsal.
Anestezia se face prin utilizarea unui tranchilizant (acepromazina, xilazina2-15
ml/100 kg g.v. sau 0,4-3 mg/kg m.c.) apoi a ketaminei iv 2mg/kg printro linie
venoasă, la picătură. Se poate utiliza şi detomidina 0,02 mg/kg apoi ketamina în

91
dozele de mai sus. Se poate utiliza şi anestezia regională şi locală prin infiltraţii cu
lidocaină 2%.
Tehnica operatorie e asemănătoare cu cea de la vacă, cu rezerva că învelitorile
perifetale se vor extrage intraoperator.
Condiţiile de asepsie vor fi extreme datorită riscurilor de infecţii
postoperatorii de la această specie.
Femela va beneficia de tratamente postoperatorii cu antibiotice, ocitocice timp
de 7-10 zile, fluidoterapie, furaje în cantităţi mici şi cu un grad mare de
digestibilitate.

HISTEROTOMIA LA OAIE ŞI CAPRĂ

Are în general aceleaşi indicaţii ca la vacă sau pentru obţinerea de pielicele
Karacul.
Anestezia se face cu lidocaină 2% 8-10 ml administrată epidural sau
tranchilizare cu xilazină 0,05-0,25ml / 10 kg m.c. sau 0,1-0,5 mg/kg m.c., apoi
lidocaină 2%de-o parte şi alta a liniei de incizie sc şi în peretele abdominal.
Zonele de elecţie sunt flancurile, în zona inferioară sau linia albă. Timpii
operatori , tehnica operatorie cât şi îngrijirile ulterioare sunt asemenea cu cele de la
vacă.

HISTEROTOMIA LA SCROAFĂ
Indicaţiile cezarienei la scroafă sunt identice cu cele de la vacă, în plus: edemul
vulvo-vaginal, inerţia uterină.
Anestezia se face cu azaperon 10% în doze de 0,23 - 10 mg/kg şi cu infiltraţii
cu lidocaină 2% pe linia de incizie.

92
 Locul de elecţie este reprezentat de flancul stâng, la jumătatea distanţei dintre
hipocondru şi unghiul extern al iliumului şi la 4-5 cm de pliul iei. Incizia se face pe
o linie oblică dinainte inapoi.
Timpii operatori sunt aceeaşi ca la vacă, aici uterul va fi complet exteriorizat pe
un câmp operator, incizia făcându-se la baza cornului uterin stâng. Produşii de
concepţie se vor extrage împreună cu învelitorile perifetale.
Aseptizarea cavităţii uterine se va face cu bujiuri cu antibiotice. Sutura uterului
cât şi a peretelui abdominal se face asemănător ca la vacă. Antibioterapia şi
administrarea de ocitocice se face circa 5 zile.

HISTEROTOMIA LA CĂŢEA ŞI PISICĂ

La aceste specii indicaţiile sunt mai multe decât la vacă, deoarece la aceste
specii fetotomiile sunt foarte limitate.
Locul de elecţie se află pe linia albă, între cicatricea ombilicală şi pubis,
contenţia facându-se în decubit dorsal.
Anestezia, de regulă, este neuroleptanalgezia realizată cu un tranchilizant de
tipul acepromazinei 0,1-0,2 mg/kg şi ketamină 5-10 mg/kg. Se mai poate folosi
anestezia epidurală, inhalatorie, etc.
Coarnele uterine se vor etala pe câmpul operator, incizia uterină făcându-se la
baza unui corn uterin. Se vor extrage, o dată cu fetuşii şi învelitorile perifetale.
Uterul se va sutura bietajat cu fir resorbabil, la fel şi peretele abdominal. Pielea
se poate sutura în fire separate cu fir neresorbabil.
Postoperator se vor administra ocitocice şi antibiotice timp de 5 zile.
DISTOCII MATERNALE

DISTOCII PRIN TULBURĂRI ÎN DINAMICA UTERINĂ

INSUFICIENŢA FORŢELOR DE CONTRACŢIE

93
 Etiologia. Se întâlneşte la toate speciile, în special la femelele debilitate,
subnutrite, vârstnice, gestaţii gemelare, eforturi datorate altor distocii.
Simptomele sunt : hipokinezie şi hipotonie uterină cu întârzierea fătării, moarte
fetală, contracţii rare, neangajarea fătului.
Diagnosticul se stabileşte prin ETR la animalele mari, cervix deschis,
destindere şi hiporeactivitate uterină, uneori moarte fetală. La celelalte femele se
practică tuşeul vaginal, suprimarea contracţiilor şi destindere abdominală.
Prognosticul este rezervat spre grav, mai ales după moartea fetală şi consecutiv
acestui lucru: retenţia placentară.
Tratamentul vizează extragerea fătului şi a învelitorilor perifetale, precum şi
asigurarea involuţiei uterine.
Primul deziderat poate fi pus în practică prin: fixarea şi tracţiunea fetală,
fetotomie sau histerotomie. Inerţia uterină se combate prin administrare pe cale i.v.
de glucoză, săruri de calciu apoi ocitocină:

DISTOCII MATERNALE
Pe cale generală se vor administra antibiotice cu spectru larg.

EXAGERAREA FORŢELOR DE CONTRACŢIE

Se întâlneşte la toate speciile, manifestate prin eforturi puternice ajungându-se
uneori, la tetanie uterină.
Etiologia este reprezentată de obstacole pelvine sau tulburări neuroreflexe
(angustia pelvină, exces de volum fetal, poziţii distocice, reţineri obstetricale,
stenoză cervicală, ruperea prematură a învelitorilor).
Diagnosticul se precizează prin exploraţie manuală, eforturi intense şi foarte
dese, uneori mularea uterului pe făt.

94
 Prognosticul este de la favorabil la grav, în funcţie de precocitatea intervenţiei
şi de specie ( vacă → animale mijlocii şi mici → iapă ).
Tratamentul vizează calmarea femelei, reducerea intensităţii contracţiilor şi
extragerea fătului. Se poate face anestezie e.d., la iapă chiar anestezie totală. Se vor
administra tocolitice: atosiban, ritrodina, vetrabutina, Mg SO4. Fătul se extrage
manual sau prin histerotomie.
ANGUSTIA PELVINĂ
Se întâlneşte frecvent la: juninci, scrofiţe, căţele şi pisici la care se constată
diametre scazute ale bazinului în comparaţie cu cele ale fătului, făcând imposibilă
angajarea acest(uia)ora.
Etiologia este variată: însămânţări precoce, rahitism, calusuri vicioase, unele
tumori sau formaţiuni.
Simptomele sunt traduse prin eforturi de expulzie, uneori eliminare de lichide,
neangajarea fătului în conductul pelvin.
Diagnosticul se face prin inspecţie, ETR, examen vaginal manual.
Prognosticul este rezervat pentru mamă şi făt.
Tratamentul constă în fetotomie sau histerotomie.

DISTOCII FETALE
DISTOCII PRIN FĂTĂRI GEMELARE
Sunt rar întâlnite la vacă şi în mod excepţional la iapă prin angajarea
concomitentă a ambilor fetuşi.
Etiologia este reprezentată de angajarea anterioara a unui făt şi de angajarea
posterioară a celuilalt.
Simptomele sunt decelate prin eforturi de expulzare, neîncununate de succes, în
vagin găsindu-se 3-4 membre fetale.

95
 Diagnosticul se conturează prin exploraţie vaginală.
Prognosticul este favorabil.
Tratamentul se efectuează obstetrical, prin respingerea fătului mai puţin angajat
şi fixarea şi tracţiunea congenerului. Apoi se extrage şi celălalt. Dacă manopera
eşuează se recurge la histerotomie.

DISTOCII PRIN ANOMALII ŞI MONSTRUOZITĂŢI ALE CORPULUI

FETAL
DISTOCII PRIN EXCES DE VOLUM FETAL
Etiologia. Hiperfuncţie anterohipofizară, timică, alimentaţie exagerată pe
durata gestaţiei, prelungirea gestaţiei, împerecheri disproporţionate, caracteristic la
unele rase brahicefalice.
Simptomele constau în eforturi prelungite, angajare corectă, dar fără pătrundere
în filiera pelvină.
Diagnosticul se stsbileşte prin examen vaginal manual.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul costă în efectuarea fetotomiei sau a histerotomiei.

DISTOCIA PRIN HIDROCEFALIE

Reprezintă o anomalie congenitală, întâlnită la taurine, cabaline şi la animalele
mici. Constă în acumulare în exces, de lichid cefalo-rahidian în ventriculii cerebrali
şi în cavitatea arahnoidiană. Rezultă o dezvoltare exagerată a capului, deformarea
cutiei craniene şi subţierea parietalelor şi a frontalului.
Etiologia. Responsabilă de apariţia afecţiuni este o mutaţie genetică sau o
maladie cronică care tulbură embriogeneza.

96
 Simptomele constau în imposibilitatea angajării capului în bazin indiferent de
prezentare.
Diagnosticul se pune prin exploraţie vaginală manuală.
Prognosticul este favorabil pentru parturientă şi defavorabil pentru făt.
Tratamentul constă în pucţionarea capului cu un trocar sau cu un fetotom de
deget sau prin cefalotripsie la animalele mici.

DISTOCII PRODUSE DE ASCITA ŞI ANAZARCA FETALĂ

Ascita este o acumulare de lichid în cavitatea abdominală (15 - 30 l) şi în cea
toracică (hidrotorax). În anazarcă lichidele sunt sechestrate în spaţiul extracelular
din ţesutul conjuctiv subcutanat, fătul apărând hipertrofiat.
Etiologia este reprezentată de tulburări circulatorii placentare, compresiuni şi
inflamaţii ale cordonului ombilical, hepato- şi nefropatii apărute în jumătatea a
doua a gestaţiei.
Diagnosticul se pune în momentul opririi parturiţiei iar la examenul
transvaginal manual se constată ascita sau anazarca.
Diagnosticul diferenţial se face cu fătul emfizematos, acesta din urmă fiind
crepitant şi cu miros caracteristic.
Tratamentul se face prin puncţionarea abdomenului şi/sau cu trocarul sau cu
fetotomul de deget. În anazarcă se fac secţiuni longitudinale profunde pe suprafaţa
corporală a fătului. Aceste manopere vor facilita extragerea fătului.

DISTOCII PRODUSE DE MONŞTRI

Monstruozităţile fetale sunt întâlnite la toate speciile şi pot fi clasificate în:
- monştri simpli (unitari);
- monştri dubli (compuşi).
MONŞTRI SIMPLI

97
 Schistosoma reflexum este un monstru la care cavităţile toraco – abdominale
nu se închid şi se răsfrâng înspre coloana vertebrală. Viscerele plutesc în lichidul
amniotic iar articulaţile membrelor sunt anchilozate. Se întâlneşte la vacă, oaie,
bivoliţă şi rar la animalele mici.
Simptomele sunt caracterizate prin eforturi puternice, dureroase, prezenţa
anselor intestinale fetale în vagin sau printre labiile vulvare.
Tratamentul constă în practicarea fetotomiei sau a histerotomiei.
Perosomus elumbus este un monstru la care lipsesc vertebrele lombo-sacrale şi
parţial coxalele. Datorită mobilităţii exagerate ale celor două jumătăţi ale corpului
fetal, acesta se poate angaja în filiera pelvină cu toate cele patru membre.
Simptomele se traduc prin eforturi de expulzare şi prin prezenţa a celor patru
membre în filiera pelvină.
Diagnosticul se pune consecutiv explorării vaginale manuale excluzând
gestaţia gemelară.
Prognosticul este favorabil pentru mamă şi sumbru pentru făt.
Tratamentul urmăreşte antrenarea monstrului în aşezare longitudinală sau se
practică fetotomia.

MONŞTRI DUBLI
Pot fi compleţi sau incompleţi. Cei compleţi (hetoizi) sunt uniţi printro
anumită suprafaţă corporală şi care împreună cu sufixul pag dă denumirea
monstrului (prosopopagi, cefalopagi, omfalopagi, etc).
Cei incompleţi au o extremitate comună şi pot fi ipsiloizi sau sisomieni
(aspectul literei У) şi lambdoizi sau monosomieni (aspectul literei λ). Primii au
două extremităţi cefalice şi un corp comun, iar secunzii au un singur cap şi două
trenuri posterioare.

98
 Simptomele constau în eforturi fără succes sau cu angajare parţială. La
explorarea vaginală manuală sepoate constata prezenţa monstruozităţii.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice şi se va exclude distocia prin
aşezare transversală sau cea consecutiv gestaţiei gemelare.
Prognosticul este favorabil pentru mamă şi grav pentru făt.
Tratamentul constă în efectuarea fetotomiei sau histerotomie.

DISTOCII PRIN ANOMALII ALE MEMBRELOR

Apar ca urmare a suprapunerii întrun mod incomplet al unor monştri paraziţi
peste fătul normal şi la care regăsim unul sau mai multe membre. Aceste membre
suplimentare poartă denumirea de polimelie şi pot fi ataşate la centura pelvină sau
la centura scapulară.
Diagnosticul este dificil, dacă membrele suplimentare sunt la extremitatea
opusă celei angajate.
Prognosticul este favorabil pentru mamă şi rezervat pentru făt.
Tratamentul impune avulsia membrelor suplimentare, fătul fiind în general
viabil.
Lipsa totală a membrelor se numeşte amelie, acestea putând lipsi sau se pot
prezenta ca mici rudimente şi care pot agăţa pragul pubian producând distocii.

BIBLIOGRAFIE

99
 1. Arthur, G., Noakes, D., and Pearson, H.Veterinary

Reproduction and Obstetrics.6th ed. Bailiere Tindall, London, 1983.

2. Bârţoiu A., Seiciu Fl.- Ginecologie si andrologie veterinară,

Ed Fundaţiei „Romania de Mâine”, Bucureşti, 2002.

3. Bârţoiu A., Seiciu Fl., - Tratat de patologia reproductiei la

animale, Ed. A.L.L.,Bucuresti 2006

4. Bogdan, A., Bistriceanu, M., Măjină, C., Reproducţia

animalelor de fermă, Ed. Scrisul Românesc- Craiova;

5. Boitor, I., Sterilitatea la femelele animalelor de fermă, Vol. I,

Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1981;

6. Boitor, I., Sterilitatea la femelele animalelor de fermă, Vol. II,

Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1983;

7. Cernescu, H., Ginecologie veterinară, Ed. Helicons,

Timişoara, 1995;

100
 8.Constantin, A., Meissonier, E., L”uterus de la vache.

Anatomie,Physiologie, Patologie, Societe Francaise de Buiatrie, 1981;

9.Drugociu, GH., şi col. (1977), Patologia reproducţiei şi clinica

obstetricală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

10.Gluhovschi, N., Ginecologie veterinară, Ed. Ceres, Bucureşti,

1970;

11. Moldovan, H. şi col., Reproducţia normală şi însămânţarea

artificială la mamiferele domestice;Ed. Fundației România de Mâine,

1997;

12. Munteanu M., Groza I. – Elemente de fiziologia

reproducţiei la animale, Ed. Genesis Tipo , Cluj, 1998.

13. Paraipan, V., Hormonoterapia la animalele de fermă, Ed.

Ceres, Bucuresti, 1982;

14. Rebhun,W.C., D.V.M. Diseases of Dairy Cattle. Lippincott

Williams & Wilkins, Baltimore, 1995.

101
 15. Roberts St. – Veterinary obstetrics and genital diseases,

Edwards Brothers, Michigan, USA,1986

16. Seiciu, Fl., Reproducţia normală şi patologică la animalele

donestice, vol.I, Ed. Ceres, Bucureşti;

17. Seiciu, Fl., Drugociu, Gh., Biologia şi patologia

reproducţiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;

18. Seiciu Fl., Drugociu Gh., Boitor, I , II., Reproducţia

normală şi patologică la animalele domestice, Ed.Ceres, Bucuresti,

1987-1989;

19. Seiciu, Fl., Blidariu, T., Terapia chirurgicală a aparatului

genital şi a glandei mamare, Ed. Ceres Bucureşti, 1977;

20. Voicescu S., Seiciu Fl., Moldovan H., Bârţoiu A.,

Diaconescu Al., Capătână Fl. – Reproducţia normala si

însamântările artificiale la mamiferele domestice, Ed. Fundaţiei

Romania de Mâine, Bucureşti 1997.

102