HEMOSPORIDIOZE: BABESIOZA, THEILERIOZA, ANAPLASMOZA.

Etiologie, diagnostic.

Hemosporidiozele sunt boli produse de protozoare intracelulare,

cu localizare în elementele figurate ale sângelui, fiind întâlnite la toate
speciile de animale domestice. Ciclul biologic al hemosporidiilor se
desfaşoară cu participarea a două gazde: una intermediară
reprezentată de un vertebrat şi una definitivă reprezentată de un
nevertebrat.

BABESIOZA

Cunoscută şi sub numele de piroplasmoză, babesioza, este

determinată de hemosporidii din genul Babesia ce se localizează
intraeritrocitar la mamifere (gazda intermediară). În eritrocite paraziţii
se găsesc la sfârşitul schizogoniei, în urma căreia rezultă un schizont
cu doi merozoiţi. Gazda definitivă este reprezentată de căpuşele din
familia Ixodidae.

Etiologie
La taurine parazitează următoarele specii:
- Babesia bigemina este piriformă, alungită, sau ovalară, alcătuită din
doi merozoiţi mai mari decât raza eritrocitului, dispuşi în unghi ascuţit
la marginea eritrocitului;
- B. divergens este mai mică decât raza eritrocitului fiind formată din
doi merozoiţi (bigeminată), dispuşi în unghi obtuz, la periferia
eritrocitului;
- B. bovis este bigeminată, are merozoiţii mai mici decât raza
eritrocitului, dispuşi în unghi ascuţit în centrul eritrocitului;
- B. major este mai mare sau egală cu raza eritrocitului, elementele
fiind dispuse în unghi ascuţit în eritrocit.
- B. ovata este bigeminată cu merozoiţi mai mari sau egali cu raza
hemetiei.
Agenţii transmiţători sunt căpuşele din familia Ixodidae:
Boophilus calcaratus, Haemaphisalis punctata şi Rhipicephalus spp.
La ovine parazitează speciile:
- Babesia motaşi care are formă rotundă, eliptică, piriformă sau
bigeminată. Merozoiţii sunt egali sau mai mari decât raza eritrocitului
fiind dispuşi în unghi ascuţit.
- Babesia ovis are forma anaplasmoidă (cea mai frecventă), rotundă,
eliptică, piriformă. Elementele sunt dispuse în unghi obtuz, la periferia
eritrocitului.
Agenţii transmiţători sunt Rhipicephalus bursa şi Haemaphysalis
spp;
La cabaline parazitează speciile:
- Babesia caballi care are formă rotundă, ovală, fusiformă uneori poate
fi trigeminată. Elementele (merozoiţi)sunt dispuse în unghi ascuţit, sau
în formă de treflă, fiind mai mari decât raza eritrocitului.
- Nuttallia equi care are merozoiţi piriformi, ovalori sau rodunzi, sunt în
numâr de 4 şi sunt aşezaţi în formă de cruce (crucea de Malta).

a b
Fig.1 a) Babesia cabali, b) Nuttallia equi

Agenţii transmiţători sunt specile: Dermacentor marginatus, D.

pictus, Rhipicephalus spp., Hyalomma plubeum.
La suine parazitează speciile:
- B. trautmanni ai cărei merozoiţi au formă amiboidă, rotundă sau de
fus şi sunt mai mari decât raza hematiei;
- B. perroncitoi ;
Agenţii transmiţători sunt specile: Dermacentor spp.,
Rhipicephalus spp.şi Boophylus spp.
La caine parazitează speciile:
- B. canis care prezintă doi merozoiţi mai mari decât raza hematiei,
dispuşi în unghi ascuţit, rotunzi, piriformi sau amiboizi;
- B. gibsoni este bigeminată cu elementele mai mici decât raza
eritrocitului.
 Agenţii transmiţători sunt specile: Dermacentor spp.,
Rhipicephalus sanguineus, Haemaphysalis leachi, H. bispinosa.

b
Fig.2 Babesia canis

La pisică parazitează specia B. felis :

La om parazitează speciile:
- B. gibsoni;
- B. bovis;
- B. microti;
La om boala este transmisă de: Ixodes spp. şi Haemaphysalis
spp.

Ciclul biologic.
Elementul infestant, sporozoitul, inoculat de către căpuşe în
sânge odată cu hrănirea. Sporozoitul se ataşează de eritocit, pătrunde
în acesta, unde iniţiază procesul schizogonic şi se transfomă în
trofozoit. Prin diviziune binară trofozoitul se transformă în schizont cu 2
merozoiţi. În nutalioză schizogonia are loc prin quadripartiţie şi rezultă
4 merozoiţi. Acest proces schizogonic se repetă şi merozoiţii rezultaţi
din schizogonii succesive, iniţiază procesul gametogonic, cu formarea
macro- şi microgametocitilor. Formarea gameţilor femel şi mascul are
loc lumenul intestinului capuşei. Se formează astfel un zigot mobil
numit oochinet (oochist imatur). Sporularea are loc in peretele
intestinal şi în final sporozioţii ajung in glandele salivare. Datorită
localizării paraziţilor şi în ovocite capuselor se asigură transmiterea
transovariană a babesiilor.
 Fig.3 Ciclul biologic al babesiilor

Diagnosticul clinic
Evoluţia este supraacută, acută şi cronică.
Diagnosticul clinic se pune pe baza simptomelor exprimate
astfel:
- febră;
- anemie;
- hemoglobinurie;
- icter pronunţat;
- tahicardie;
- dispnee;
- cord pocnitor,
- edeme declive;
 Fig. 4 Icterul mucoaselor aparente în babesiză la cal

Diagnosticul morfopatologic
- splina mult mărită în volum, de consistenţa cauciucului, semielastică;
- exudate cavitare roz-roşietice;
- peteşii pe mucoase şi seroase;
- hepatomegalie;
- distrofii şi congestii renale, infarcte renale;
- hipertrofii şi infiltraţii ale limfonodurilor;
- rumenul conţine alimentele uscate;
- foiosul este împâslit;
- mucoasa organelor digestive este hiperemiată;
La ovine se constată:
- cahexie;
- anemie;
- împâslirea compartimentelor pregastrice;
- sufuziuni în ţesutul conjunctiv;
- splina este mult mărită în volum de culoare roşu-închis.
La cabaline se constată:
- tenta icterică a ţesutului conjunctiv subcutanat;
- emaciere musculară;
- splina mărită în volum, cu hemoragii subcapsulare, de culoare roşu-
închis;
- cordul este hipertrofiat, flasc, friabil, cu hemoragii endocardice.

Histopatologic
- hiperplazia tesutului reticular splenic;
- congestia capilarelor interlobulare;

THEILERIOZA

Teilerioza este o hemosporidioză sezonieră care efectează

rumegătoarele şi cabalinele. Gazda definitivă este reprezentată de
căpuşe.
Agenţii etiologici sunt reprezentată de:
La bovine parazitează speciile:
- Theileria parva
- Th. mutans;
- Th. annulata;
- Th. sergenti;
- Th. dispar;
 La ovine parazitează speciile:
- Th hirci;
- Th. Ovis;
La cabaline parazitează specia - Th. equi

Ciclul biologic:
Sporozoiţii din glande salivare ale căpuşei, sunt inoculaţi de
căpuşe în timpul hrănirii ajung pe cale limfatică în limfonoduri, splină,
ficat şi în celulele endoteliale. Aici are loc înmulţirea schizogonică cu
formarea de macroschizonţi (corpi în grenadă, corpii albaştri ai lui
Koch), care se divid în microschizonţi şi care conţin merozoiţi. Prima
multiplicare schizogonică are loc în limfocite. Î n urma distrugerii
schizontului situat în limfocite, în torentul circulator, se eliberează
merozoiţi care vor invada eritrocitele. Forma lor este variabilă, cea mai
frecventă fiind de bastonaş cu nucleul terminal.

Fig. 5 Ciclul biologic la Theileria spp.

1)sporozoit, 2)trogozoit in limfocit, 3) macroschizont cu merozoiţi,
4)merozoit liber, 5)patrudere in eritrocite unde are loc o nouă diviziune
 chizogonică, 6) gamonţi, 7)gameţi masculi şi femeli, 8)fecundare cu
formarea zigotului,
9), 10), 11) formarea kinetului, 12)pătrunderea în celulele glandelor
salivare, 13) Sporont, 14)sporozoiţi.

În eritrocite se iniţiază gametogonia formându-se gamonţii

masculi şi femeli. Căpuşa în stadiul de nimfă, prin hrănire preia
gameţii şi în celulele intestinale are loc fecundarea cu formarea
zigotului. Zigotul este mobil şi se numeşte kinet. Procesul de formare a
kinet-ului se încheie după năpârlirea căpuşei. Datorită mobilităţii sale,
kinetul ajunge în glandele salivare ale căpuşei unde creşte şi se
transformă în sporont. Consecutiv diviziunii repetate a nucleului se
formează, sporozoiţii, ce vor ajunge în corpul gazdei intermediare
odată cu inceperea procesului de hrănire a capuşei.

Fig.6 Limfoblaşti cu macro şi microschizonţi de Theileria

Clinic se observă;
- adenopatie,
- febră,
- anemie pronunţată,
- cahexie,
- jetaj mucos,
- opacifierea corneei,
- epiforă,
- simptome nervoase.
- diaree.

Morfopatologic se constată:
- edemul gelatinos şi icterul ţesutului conjunctiv subcutanat;
- hemoragii pe seroase;
- hepatomegalie, bilă cu vâscozitate crescută;
- foiosul este împâslit;
- hemoragii şi ulcere pe mucoasa abomasală.
- splenomegalie

ANAPLASMOZA

ANAPLASMOZA este o protozooză ce se întâlneşte la

rumegătoare.
La taurine paraziteză speciile: Anaplasma marginale, A. centrale.
Gazdă definitivă şi totodată agentul transmiţător este, specia
Boophilus calcaratus.
La ovine parazitează specia Anaplasma ovis şi este transmisă de
căpuşe din genul Dermacentor.
Anaplasma marginale este compusă din 4 sustructuri numite
corpusculi elementari, corpusculi iniţiali sau subunităţi, acoperite de o
membrană limitantă. Paraziţii se localizează la marginea eritrocitului.
Anaplasma ovis este formată din 8 subunităţi. Într-un eritrocit se
găsesc 1-2 elemente parazitare.
Clinic se observă:
- anemie severă;
- slăbire rapidă;
- febră;
- atonia prestomacelor;
- diaree.

Morfopatologic
În urma examenului morfopatologic se observă:
- ţesutul conjunctiv subcutanat este infiltrat, gelatinos, şi icteric;
- limfonodurile sunt mărite în volum;
- splina este hipertrofiată şi ramolită;
- hemoragii subendocardice şi valvulare;
- hepatomegalie, bronhopneumonie.

Diagnosticul paraclinic în hemosporidioze

 Diagnosticul paraclinic constă în examenul sângelui în vederea
identificării parziţilor cu localizare intraeritrocitară sau intralimfocitară.
Examenul sângelui se face pri urmâtoarele metode:
1.Metoda frotiurilor fixate care curpinde următoarele etape:
- recoltarea primei picături de sânge din venele periferice, pe o lamă
bine şlefuită;
- etalarea uniformă a picăturii sub formă de frotiu, pe o lamă
degresată;
- frotiul se usucă la aer, prin agitare;
- se colorează prin metode May Grünwald Giemsa;
- după colorare se spală cu apă de robinet şi se usucă;
- pentru citire se recomandă marginile şi vârful frotiului, la ob cu
imersie.
2.Metoda picăturii groase care cuprinde următoarele etape:
- pe o lamă se recoltează 2-3 picături de sânge venos periferic;
- cu un ac se unesc picăturile, formând o picătură groasă;
- uscarea se face prin acoperirea lamei cu o placă Petri;
- se acoperă lama cu apă distilată, pentru hemoliza eritrocitelor;
- când picătura devine alb-cenuşie, se absoarbe apa, apoi se acoperă
cu sol. Giemsa timp de 30’ până la 2 ore; după colorare se spală
preparatul cu grijă, cu apă de robinet.
3.Metoda de îmbogăţire este o metodă ce se utilizează pentru
depistarea purtătorilor latenţi. Metoda se bazează pe faptul că
eritrocitele parazitate sunt mult mai uşoare şi nu vor sedimenta, asa
cum se întâmplă cu cele neparazitate, care sunt mult mai grele. Se
recoltează sânge venos şi se amestecă cu un volum egal de citrat de
sodiu 2%. Amestecul se cetrifughează, obţinându-se un sediment
incomplet al eritrocitelor, deoarece în supernatant au rămas eritrocitele
parazitate. Supernatantul se repartizează în cupe de centrifugă şi se
centrifughează încă o dată. Din sediment se fac frotiuri care se
colorează prin metoda M.G.G., unde paraziţii intraeritrocitari apar
coloraţ i.

Pentru diagnostic se mai pot face şi examene serologice prin:

- imunofluorescenţă indirectă,;
- testul ELISA şi
- testul RFC;