56

deshidratează, slăbesc şi în cele din urmă mor. La taurine, apar

tenesme rectale (necesitatea ineficientă de a defeca), a căror
frecvenţă şi intensitate cresc cu timpul. Coccidiozele sunt parazitoze
grave, mai ales la animalele tinere, la care mortalitatea poate fi de
100%.
Diagnostic. Este pus pe baza identificării chisturilor în fecale.
În cazul hemoragiilor intestinale, în fecale nu se găsesc oochisturi. În
această situaţie, se examinează sângele din fecale, unde parazitul
se află în diferite stadii de dezvoltare.
Tratament. Se folosesc sulfamidele şi Ftalisulfatiazolul.

5.2.2. TOXOPLASMA GONDII

Este un parazit comun mai multor specii de animale.

Morfologie. Toxoplasma gondii se prezintă sub două forme:
a) vegetativă sau trofozoid şi b)
chist. Trofozoidul este uşor arcuit, un
capăt este mai lăţit şi rotunjit, aici se
găseşte nucleul, iar celălalt este ascuţit
(Fig. 15). Lungimea trofozoidului este
de 3,5-8 µ, iar lăţimea de 2-6 µ. Chistul
poate fi: a) tisular sau pseudochist şi
rezultă din ciclul asexuat al parazitului
şi b) oochist, rezultat al ciclului sexuat.
Chistul tisular se întâlneşte în toate
organele, dar mai ales în ţesutul nervos
şi în cel muscular. Este oval sau
rotund, de 100-300 µ lungime, la
exterior prezintă o membrană subţire,
iar în interior conţine numeroşi
schizozoizi (merozoizi, bradizoizi sau
cistozoizi), rezultaţi în urma diviziunii
multiple a nucleului. Un chist tisular
poate conţine câteva mii de merozoizi. Fig. 15. Toxoplasma gondii
Oochistul infestant (matur) conţine a.G. - aparat Golgi;
două sporochisturi, fiecare sporochist m - mitocondrie;
are patru sporozoizi. N - nucleu; n - nucleol;
Ciclul biologic (Fig. 16). Gazda p - inel polar;
definitivă (pisica) elimină odată cu r.e. - reticul endoplasmatic;
excrementele oochisturi. Sporularea lor t – toxoneme
(sporogonia) are loc în mediul extern,
unde în fiecare oochist se formează două sporochisturi, fiecare
 57

sporochist conţinând patru sporozoizi. Durata sporulării oochisturilor

este cuprinsă între 3 şi 21 de zile, 3 zile la temperatura de 20-28 0C,
14-21 de zile la temperatura de 11 0C (Şuteu, 1988). Gazda
intermediară (ovine, caprine, bovine, cabaline, porcine, rozătoare,
om şi chiar păsări), odată cu hrana sau cu apa, înghite şi oochisturi.
În corpul ei se desfăşoară schizogonia. La nivelul tubului digestiv,
sub acţiunea fermenţilor digestivi, din oochisturi sunt eliberaţi
sporozoizii, care pătrund în macrofagele tisulare. În macrofage,
nucleul sporozoizilor se divide de mai multe ori, formându-se în cele
din urmă numeroşi trofozoizi. Din cauza presiunii, membrana celulei
macrofage se rupe, trofozoizii sunt eliberaţi şi vehiculaţi pe cale
sanguină în tot corpul (trofozoizi extracelulari). La rândul lor, aceştia
pătrund activ în orice celulă nucleată şi se înmulţesc. Înmulţirea
endocelulară şi răspândirea hematogenă determină reacţii
imunologice puternice, exprimate prin distrugerea trofozoizilor
circulanţi şi închistarea celor rămaşi în celule. S-au format astfel
chisturile tisulare. În interiorul chistului, nucleul se divide de mai
multe ori, fiecare nucleu rezultat se înconjură cu protoplasmă,
rezultând schizozoizii sau merozoizii. Chistul tisular rămâne viu pe
toată durata vieţii gazdei.
Pisicile (gazda definitivă) se infestează prin consumarea de
carne care provine de la animale cu toxoplasmoză, prin ingerarea de
oochisturi direct din natură şi prin consumarea de şoareci. În tubul
digestiv al pisicii, din chistul tisular înghiţit sau din oochist, sunt
eliberaţi schizozoizii, respectiv sporozoizii care pătrund în celulele
epiteliului intestinal unde se înmulţesc, dând naştere la gameţi:
gametul mascul şi gametul femel. Are loc copulaţia, se formează
zigotul, ulterior membrana lui se îngroaşă şi devine oochist.
Oochistul conţine un sporont granular şi va ajunge la exterior odată
cu fecalele pisicii, unde are loc maturarea lui. În cazul în care carnea
infestată este consumată de o altă gazdă intermediară, parazitul se
înmulţeşte schizogonic, din chisturile tisulare sunt eliberaţi merozoizii
care se înmulţesc endocelular şi se răspândesc pe cale hematogenă,
în diferite organe, unde se închistează. Contaminarea directă este
posibilă deoarece trofozoizii se găsesc în salivă, lacrimi, lapte,
spermă. De asemenea, trofozoizii pot fi transmişi de artropodele
hematofage, de exemplu Mellophagus ovinus (Diptera), parazit
hematofag la oi, iar muştele, râmele şi moluştele pot vehicula
oochisturile în natură.
Omul se poate infesta prin consumarea de carne de oaie, vită,
porc etc., infestată prin transfuzii de sânge, transplant de organe,
congenital şi prin preluarea oochisturilor direct din natură.
58

Fig. 16. Ciclul biologic la Toxoplasma gondii

1 - oochist imatur; 2-4 - sporogonia; 4 - chist matur; 5 - sporozoizi;
6 - macrofage parazitate; 7 - trofozoid; 8 - celulă cu chist tisular în ea;
9 - schizozoizi; c.i. celulă intestinală; c.t. - chist tisular;
mg - microgamet; Mg - macrogamet

Manifestări clinice. Boala produsă se numeşte toxoplasmoză

şi este o zoonoză (boli care se transmit, în mod natural, de la
animale la om, zooantroponoze, şi invers, de la om la animale,
 59

antropozoonoze). La om, de cele mai multe ori, boala evoluează lent,

parazitul fiind descoperit întâmplător. La persoanele deprimate
imunologic, boala este deosebit de gravă şi se manifestă clinic prin
febră, pneumonie, meningoencefalită, miocardite etc. Infestarea
fătului la începutul sarcinii determină avortarea lui, iar infestarea mai
târzie, în cazul când copilul se naşte viu, determină retard psiho-
motor, convulsii, hidrocefalie, iar în formele grave, sindrom
hemoragic, icter, encefalopatii şi deces rapid. La animale, boala
poate să debuteze brusc sau lent, se manifestă prin diaree profuză
(abundentă), scade pofta de mâncare până la inapetenţă, jetaj
(secreţii care se scurg din nas), apatie, tremurături musculare, ataxie
(incapacitatea de a-şi coordona mişcările), dispnee (respiraţia este
îngreunată), stare de prostraţie (stare de indiferenţă faţă de ceea ce
se petrece în jur). Toxoplasmoza congenitală poate determina
moartea fătului în uter, avortarea lui sau moartea nou-născutului în
primele 2-6 zile de viaţă.
Diagnostic. Deşi este o parazitoză relativ frecventă, de cele
mai multe ori rămâne nediagnosticată. Prin anamneză atentă, se pot
obţine informaţii prin care bolnavul poate fi sau nu suspectat de
toxoplasmoză. Diagnosticul de certitudine este pus prin evidenţierea
parazitului în sânge, LCR (lichid cefalorahidian), salivă, secreţie
vaginală etc., prin izolarea lui pe culturi de celule sau prin inocularea
subcutanată sau intraperitoneală a materialului prelevat la şoarece şi
prin decelarea anticorpilor specifici (imunodiagnostic). Anticorpii se
pot evidenţia prin reacţia de imunofluorescenţă indirectă (RIF), prin
reacţia de fixare a complementului (ELISA) şi testul de culoare (dye-
test). Diagnosticul serologic se impune la gravide, această analiză
este obligatorie în Franţa, Elveţia şi Austria.
Epidemiologie. Toxoplasmoza este o zoonoză larg răpândită
în întreaga lume. Incidenţa persoanelor purtătoare de anticorpi anti-
Toxoplasma gondii variază între 18% în Africa, 30% în America de
Nord, 50% în Cuba şi 90% în Franţa. Rezervorul natural îl reprezintă
pisicile infestate, care elimină în mediul înconjurător oochisturi.
Tratament. Constă în aplicarea combinată a Pirimetaminei cu
Sulfadiazina care acţionează asupra trofozoizilor. Chisturile tisulare
nu sunt afectate de chimioterapice.
Profilaxie. Se impune respectarea următoarelor măsuri: a)
prelucrarea corespunzătoare din punct de vedere termic a cărnii şi a
preparatelor din carne (la temperaturi de peste 60 0C), mai ales când
aceste preparate sunt consumate de gravide; b) spălarea mâinilor
după manipularea cărnii, a fructelor şi a zarzavaturilor; c) spălarea în
jet continuu a fructelor şi legumelor; d) evitarea contactului cu pisica.