Toxoplasma gondii - patogenie si diagnostic de laborator

Boala : toxoplasmoză
Parazitul: Toxoplasma gondii – care se prezintă sub 3 forme : endozoid (trofozoid, tahizoid) care este
forma vegetativă, chistul tisular (rezultat al ciclului asexuat) si oochistul (care provine din ciclul sexuat).
In organismul omului sunt intalnite numai primele 2 forme.

Patogenie : - la om infectia poate fi transmisă transplacentar sau poate fi dobandită prin consum de
carne infectată cu chisturi sau prin oochisturi eliminate de pisică. In intestinul uman din chisturi se
eliberează bradizoizii care pătrund in lamina propria si se transformă in trofozoizi , iar din oochisturi ies
sporoizii care pătrund in macrofage. ( chisturi bradizoizi trofozoizi ; oochisturi sporozoizi)
Trofozoizii extracelulari ajung in circulatie si sunt transportati in intreg organismul; toxoplasma gondii
pătrunde activ in orice celulă nucleată si se inmulteste, astfel sunt afectati : muschii scheletici, ganlionii
limfatici, miocardul, encefalul, retina, miocardul .
- Trofozoizii pătrund in diverse celule : epiteliale, parenchimatoase, endoteliale, macrofage , prin intermediul
unei vacuole formate din membrana celulei gazdă(vacuolele protejează parazitii de act. enz. lizozomale,
inhiband fuziunea lizozomilor cu fagozomul) si se inmultesc in aceste celule. Pe măsura elaborării
răspunsului imun specific, această capacitate scade, deoarece Ac se leagă de toxoplasme – actionand ca
opsonine si favorizand in acest fel fagocitoza . Mecanismul insă este limitat deoarece parazitul invadează si
celule care nu au aparat lizozomal si astfel in ciuda opsonizării , nu mai are loc fagocitoza.

Morfopatologie :
→ proliferearea trofozoizilor provoacă moartea celulei invadate si rezultă focare de necroză inconjurate de
reactii celulare inflamatorii (prin distrugerea celulelor parazitate provoacă leziuni difuze in tesutul conjunctiv
si plămani si leziuni focale in ficat si creier)
→ tahizoizii proliferează pană apare un răspuns imun , cand se formează chisturile tisulare in creier ,
muschi scheletici, miocard si retină; chisturile tisulare intacte nu sunt chemotactice , cele rupte insă
provoacă necroză si reactii inflamatorii ↔ acestea fiind considerate reactii de hipersensibilizare, care
implică neutrofile, limfocite si macrofage si evoluează spre fibroză
→ in toxoplasma acută – tahizoizii distrug celulele parazitate si provoacă pneumonie, hepatită, encefalită
sau miocardită, iar in derm poate forma un rash maculo-papular din focarele mici de Toxoplasma care se
multiplică; frecvent se produce hiperplazia limforeticulară a ganglionilor cervicali in care predomină
histiocitele epitelioide, iar in aria paracorticală predomină imunoblastele. Cresterea titrului Ac anti –
Toxoplasma face ca hiperplazia limforeticulară să fie interpretetă ca o reactie imună.
→ in toxoplasma congenitală – infectarea placentei se intalneste in 35% din infectiile primare dobandite in
timpul sarcinii respective si duce la infectarea fătului, care poate ramane asimptomatică. In 10-20% din
cazuri se produc leziuni severe ale fătului, initial leziuni generalizate: hepatită,splenomegalie, pneumonie,
anemie, stagnarea greutătii, iar după dezvoltarea unei imunităti partiale răman semnele caracteristice
infectiei persistente a SNC : hidrocefalia, calcificările intracraniene, corioretinita si retardul psihomotor.
Leziunile patognomonice sunt necroza si calcificările periventriculare.
→ retinocoroidita toxoplasmică este de obicei o manifestare tardivă a toxoplasmozei congenitale
→ toxoplasmoza oculară - congenitală – este de obicei bilateral, fără implicarea altor organe; titru Ac↓
- dobandită – este unilateral, leziunea fiind unică (afectează retina internă)
Leziunea caracteristică din toxoplasma oculară este retinita necrozantă focală recurentă care degenerează
intr-o cicatrice atrofică cu hiperpigmentare pe margini.
→ toxoplasma cerebrală – e intalnită la persoanele imunodeprimate (limfoame, carcinoame, SIDA)

Răspunsul imun : - in organismele competente imunologic, infectia cu Toxoplasma gondii provoacă un

răspuns imun de tip umoral si celular. Ac produsi ca răspuns la stimulii Ag parazitare , se leagă de
Toxoplasma , activează complementul si provoacă liza parazitului. Ac actionează ca opsonine, favorizand
fagocitoza, iar tahizoizii opsonizati nu mai sunt capabili sa inhibe fuziunea fago-lizozomală. Ag de
Toxoplasma stimulează eliberarea de limfokine din limfocitele T, care la randul lor activează macrofagele si
monocitele care vor distruge tahizoizii.
Rolul protector major in infectia cu Toxoplasma il au celulele CD4 care prin eliberare de gamainterferon
activează macrofagele care vor distruge tahizoizii; in celulele nefagocitare , care nu au aparat lizozomal,
deci incapabile de a distruge parazitul, gamainterferonul inhibă multiplicarea parazitului, care rămane in
celulă in stare latentă.

Infectia cu Toxoplasma gondii are 3 stadii:

- 1] – stadiul I – faza acută sau toxoplasma primară care incepe din momentul infectării si durează
pană se atinge un nivel semnificativ de imunitate. Caracteristici : parazitemia – produsă de
multiplicarea parazitului in sange si tesuturi si prezenta Ac serici neutralizanti

- 2] – stadiul II – faza subacută sau toxoplasmoza secundară ; Caracteristici : Ac in titru ridicat →

disparitia trofozoizilor din sange si tesuturi; parazitii continuă să existe in nevrax si ochi – unde
răspunsul imun este mai slab si conc. de Ac e mai mică. Parazitii din celulele nefagocitare (chiar dacă
au multiplicarea inhibată de gamainterferon) raman in stare latentă si dau nastere la chisturi care
contin bradizoizi care se inmultesc lent.

- 3] – stadiul III – sau faza cronică se caracterizează prin prezenta chisturilor tisulare in organe, unde
persistă toată viata gazdei si ii conferă protectie totală si durabilă la reinfectie ; Acest fenomen este
rezultatul stimulării sistemului imunitar de către Ag parazitare eliberate de formele inchistate
(bradizoizii), care mentin un răspuns imunitrar eficient si constant fată de forma de invazie (tahizoidul).
In ac. stadiu al infectiei nivelul Ac circulanti scade progresiv pana la valori mici care persistă toată
viata , la fel ca si imunitatea celulară. Această stare de imunitate controlează echilibrul dintre parazit si
gazdă si reprezintă o apărare eficientă fată de infectiile exogene si evită si reinfectiile endogene.
Chisturile tisulare sunt bine tolerate si nu provoacă leziuni sau reactii inflamatorii; ruperea accidentală
insotită de eliberare de bradizoizi poate provoca o activare a bolii, cu cresterea tranzitorie a Ac la
persoanele imunocompetente si manifestări severe la persoanele imunocompromise.

► Diagnosticul toxoplasmozei
- se bazează pe date furnizate de examene de laborator si investigatii clinico-biologice

→ dg. de laborator
- leucograma - arată o leucocitoză moderată cu limfocitoză sau monocitoză, mai ales in formele
evolutive , eozinofilia putand fi crescută chiar in boala congenitală
- VSH crescut in faza acută
- ELFO – cresc α2 globulinele
- LCR – poate fi clar sau xantocrom, cu pleiocitoză in care domină limfocitele; proteinorahie si
hipoglicorahie (numai in formele meningoencefalitice acute !!! )

Reactiile specifice de diagnostic de laborator constau in evidentierea parazitului sau a Ac specifici

→ evidentierea parazitului se poate face in faza acută a bolii, cand se detectează tahizoizii in sange,
salivă, LCR sau in faza cronică , cand se detectează chisturile tisulare prin biopsia de organ ; materialul
biologic recoltat se insămantează pe culturi de celule sau se inoculează intraperitoneal la soareci.
→ imunodiagnosticul – se bazează pe evidentierea Ac in sange sau alte lichide biologice , metodele
cele mai utilizate fiind :
- reactia de imunofluorescentă indirectă (RIF) prin care pot fi evidentiati Ac din clasele IgG si IgM
- reactia ELISA care evidentiază : IgG, IgM, IgA
- antigenemia - prezentă numai in infectiile acute
- intradermoreactia, IDR cu toxoplasmină care evidentiază starea de hipersensibilitate intarziată
(reactia devine pozitivă la 3-4 săptămani de la infectare si ramane pozitivă toata viata)
→ Diagnosticul infectiilor acute la persoanele imunocompetente
- dacă se supectează o infectie acută, dar rezultatul ELISA sau RIF sunt negative , atunci se
exclude dg. de toxoplasmoză
- in infectia recentă - creste titrul Ac in serurile recoltate la interval de 3 săptămani sau se produce
o seroconversie de la o reactie negativă la prima determinare, la o reactie pozitivă la determ. următoare
- pt. confirmare se caută Ac specifici IgM care pot fi detectati la 2 săptămani de la infectare , ating
concentratia maximă la 4 săptămani , apoi scad
- Ac IgG anti toxoplasma ating concentratia maximă după 1-2 luni post infectie si răman detectabili
perioade indefinite

→ Diagnosticul infectiilor recidivante

- in cazul reactivării unor infectii latente (corioretinită, encefalită) nivelul Ac IgG este scăzut iar
Ac IgM nu sunt detectabili , r. imunologice dovedesc doar existenta unei infectii
- dg. toxoplasmei oculare – se bazează numai pe desc. leziunilor retiniene caracteristice,
reactiile imunologice doar confirmă infectia
- la bolnavii cu SIDA – nu se mai formează IgM, iar prezenta IgG nu are importantă
diagnostică, (limfocitele B fiind compromise are loc o stimulare policlonală Ag independentă)
- demonstrarea antigenemiei in timpul fazei acute este o metodă eficientă de diagnostic
- dg. poate fi completat cu metode imagistice (TC) care arată leziuni focale multiple, asociate
cu edem, localizate in regiunile corticale sau subcorticale ale creierului
- dg. de certitudine este dat prin evidentierea parazitului, a antigenemiei sau a ADN-ului parazitar in
tesutul obtinut prin biopsie, in sange sau LCR

→ Diagnosticul prenatal al infectiei toxoplasmice

- depistarea infectiei toxoplasmice la femeile gravide este foarte importanta, avand in vedere
gravitatea infectiei fetale si posibilitatea limitării acesteia prin terapie
- ideal ar fi ca toate gravidele sa fie testate imunologic pt. toxoplasmă la inceputul sarcinii, iar cele
seronegative sa fie urmărite pană la sfarsitul sarcinii ; in cazul in care s-a produs seroconversia poate fi
evaluat si riscul fetal in functie de perioada in care s-a produs infectarea mamei. Dacă primul examen s-a
efectuat in timpul sarcinii si s-au evidentiat Ac de tip IgG-anti toxoplasma, este necesară si investigarea
Ac IgM care indică o infectie acută
- dacă se constată o infectie activă la mama trebuie sa fie investigată si prezenta infectiei la făt si se
vor căuta Ag parazitare in lichidul amniotic si Ac IgM si IgA in sangele fetal (met.incă in stadiu experim.)
- parazitul poate fi evidentiat prin inoculări pe culturi celulare si la soareci, iar ADN-ul parazitar poate
fi detectat prin PCR

→ Diagnosticul post natal al infectiei toxoplasmice congenitale

- după nastere copilul suspectat de toxoplasmoză va fi supus unui examen neurologic, oftalmologic
si unei TC a craniului
- se incearcă : - izolarea parazitului din placenta si din sangele periferic al copilului , prin inocularea
acestuia la soareci
- detectarea prin PCR a ADN-ului parazitar in sange si LCR
- detectarea Ac specifici IgM si IgA sau persistenta Ac IgG si după varsta de 1 an

Diagnosticul imunologic al toxoplasmei congenitale depinde de precizia determinării Ac specifici din

clasa IgM si IgA, deoarece IgG sunt transportati din circulatia maternă in cea fetală in timp ce IgM si IgA
sunt opriti de bariera placentară. Prezenta Ac de tip IgM si IgA in circulatia nou-născutului este dovada
unei infectii congenitale.