Trichomonas vaginalis - patogenie si diagnostic de laborator

Boala : tricomonoză
Genul Trichomonas cu prinde flagelatele care prezintă 3 flageli anteriori, o membrană ondulantă si un
axostil. Omul poate fi infectat cu 3 specii : - T. vaginalis – localizat uro-genital
- T. hominis – localizat la niv. Intestinal
- T. tenax – localizat in cavitatea bucală

Patogenie : - este un parazit al căilor genito-urinare intalnit la ambele sexe , care se transmite veneric.
Patogenitatea se manifestă numai prin contactul direct al parazitului cu celula tintă, care se produce prin
următorul mecanism : - parazitul recunoaste celula epitelială si aderă la aceasta prin intermediul unor
proteine specifice de pe suprafata acestuia, numite adezine.
Virulenta parazitului este dată de proteinazele care se găsesc atat pe membrană cat si intracelular , aceste
cisteinproteinaze conferind parazitului o activitate proteolitică puternică. Mecanismul exact de actiune nu se
cunoaste, dar se presupune că proteinazele demască adezinele situate pe suprafata parazitului (care sunt
implicate in recunoasterea si legarea de celulele epiteliale) sau este posibil ca adezinele sa existe sub
formă de precursor care trebuie activat prin digestie proteinazică specifică. Prezenta flagelatului
Trichomonas vaginalis in vaginul femeilor e urmată de aparitia unor vaginite . Dezvoltarea parazitilor si
producerea vaginitei sunt favorizate de anumiti factori care produc cresterea ph-ului vaginal : sarcina,
menstruatia, infectia cu germeni anaerobi care inlocuiesc lactobacilii.
Histopatologie : - după pătrunderea flagelului in vagin, coloniile proliferează si produc o degenerare si
descuamarea epiteliului vaginal, urmate de aparitia unui infiltrat inflamator al mucoasei. Modificările
inflamatorii sunt insotite de modificări exudative, de proliferare, de leziuni necrotice si hemoragice. Parazitul
este aderent la celulele epiteliale, in secrretiile vaginale sau foarte rar in interiorul celulelor epiteliale.
Celulele epiteliale suferă deiverse modificări : celule binucleate, nuclei hipertorfiati, hipercromatici, halou
perinuclear. Macroscopic : - perete vaginal congestionat, sensibil, uneori cu mici ulceratii, iar la suprafata
mucoasei se observă depozite fibrinoleucocitare care contin paraziti si hematii.
Microscopic : - se observă erodarea epiteliului vaginal si colonii de paraziti in masele fibrinoleucocitare; in
chorion există zone de vascularizare intensă cu regiuni hemoragice si infiltrate leucocitare.
Răspunsul imun : - organismul răspunde la agresiunea parazitară printr-un infiltrat inflamator exprimat prin
prezenta leucocitelor PMN in epiteliul vaginal si exudatul luminal, nr. leucocitelor fiind proportional cu
intensitatea simptomelor. In urma experimentelor efectuate in vivo si in vitro s-a constatat că PMN-urile si
macrofagele fagocitează tricomonadele , dar nu s-a stabilit o legătură directă intre nivelul Ac specifici si
rezistenta la infectie , chiar dacă a fost demonstrată existenta acestor Ac serici anti-Trichomonas vaginalis
in infectia umană. In schimb, in secretia vaginală s-a demonstrat prezenta Ac locali IgA la 76% din femeile
infectate; niveluri mai crescute ale IgA s-au găsit la persoanele cu o incărcare parazitară mai scăzută , fapt
care sugerează că acesti Ac conferă o oarecare protectie. Acesti Ac lipsesc la bărbatii infectati.

► Diagnosticul tricomoniazei - se bazează pe identificarea parazitului in secretia vaginală sau uretrală

*Recoltarea probelor : → la femei – secretia vaginală se recoltează din fundul de sac posterior sau lateral ,
din criptele vulvare , glandele Skene si Bartolin; este recomandat ca recoltarea să se efectueze in primele
4-5 zile postmenstrual, cand parazitii se găsesc in faza de maximă multiplicare. Recoltarea secretiei
vaginale se face cu ajutorul unei spatule sau a unui tampon de vată fixat pe o baghetă, acesta
introducandu-se apoi intr-un tub care contine solutie de glucoză 5% in ser fiziologic.
→ la bărbati – se recoltează secretia uretrală, obtinută prin masajul prostatei sau
urină *Examinarea microscopică
La femei poate fi decelată prezenta parazitului in secretia uretrală sau in sedimentul
urinar, chiar dacă acesta nu a fost evidentiat in secretia vaginală.
→ Evidentierea flagelului in secretia vaginală se face prin examinarea
microscopică a unui preparat nativ, a unui frotiu colorat sau după cultivarea parazitului pe medii selective.
In preparatele native flagelatul isi păstrază mobilitatea timp de cateva ore la temperatură de aproximativ 200
C, temperaturile mai mari de 440C omorand parazitul in timp scurt,de aceea preparatele nu trebuiesc
incălzite deasupra flăcării niciodată.
→ Este de preferat ca examinarea să se facă in contrast de fază pt. evidentierea miscării flagelilor si a
membranei ondulante, unduirile acestei membrane observandu-se si cateva ore după ce parazitul nu se
mai deplasează. Forma parazitului se poate schimba iar uneori pot fi observate pseudopode in urma
presiunii exercitate de lamele.
→ Uneori pot să apară si erori de diagnostic la examinarea unui preparat nativ: astfel in infectiile slabe
prezenta flagelatului este scăzută, iar preparatul poate fi considerat negativ sau uneori leucocitele pot fi
puse in miscare de unele bacterii flagelate sau spermatozoizi simuland astfel tricomonadele. Pt. evitarea
unor astfel de situatii incerte , se recomandă fie examinarea in contrast de fază cand flagelii devin clar
vizibili, fie adăugarea de coloranti vitali ca : safranina sau brilliant cresyl blue. Parazitii vii nu se colorează
spre deosebire de leucocite, de celulele epiteliele si parazitii morti – care se colorează intens in rosu sau
albastru.
→ Preparatul proaspăt poate fi completat de un frotiu colorat Giemsa - solutia originală se diluează 1/10 cu
apă distilată, tamponată (ph 7,2-7,6) si se colorează timp de 60 de minute. Pe frotiu, citoplasma parazitului
se colorează in albastru pal, nucleul in rosu – violet, flagelii si axostilul in rosu carmin , iar bacteriile se
colorează in violet (genul Vibrio,Leptotrichia,Fusiformis), gonococii – in albastru si levurile in albastru pal.
→ Cultivarea pe medii de cultură este o metodă de dg. mai sensibilă mai ales la persoanele asimptomatice
Depistarea parazitului in preparatul proaspăt depinde si de nr. parazitilor din secretia vaginală
- la femeile cu simptomatologie sugestivă pt. tricomonoză se face un ex. microscopic al secretiei
vaginale sau uretrale care evidentiază flagelatul mobil; dacă nu e depistat parazitul de face o insamantare a
secretiei pe mediu de cultură.
Combinarea celor 2 tehnici creste probabilitatea detectării tricomonadelor la femei, la 98%
- la barbati examinarea se face dimineata inainte de a urina, cultivandu-se secretia uretrei anterioare
(sensibilitatea este mai scăzută la bărbati)

Imunodiagnosticul - pt. evidentierea Ac anti-Trichomonas vaginalis se folosesc următoarele reactii :

reactia de aglutinare, RFC, RIF, IDR, ELISA