Sunteți pe pagina 1din 4

Definiţie.

Echinococoza sau hidatidoza este o boală parazitară transmisa de la animale la om (o


helmintozoonoza) produsă de stadiul larvar al parazitului Taenia echinococcus.

Istoric. Boala este răspândită pe toate continentele dar mai ales în America de Sud, Australia, Africa
de Nord şi Europa de Sud şi este cunoscuta de foarte multa vreme. În ţara noastră, primele cazuri de
operaţie de chist hidatic la om au fost efectuate la sfârsitul secolului trecut de Severeanu şi Toma
lonescu. În prezent, infestarea cu acest parazit este frecventă atât la om cât şi la animale şi ridică
probleme de importanţă majora privind sănătatea publică.

Cauza bolii, rezervor de paraziţi, mecanism de transmitere. Boala este produsă de parazitul
vierme, Taenia echinococcus sau Echinococcus granulosus, descris pentru prima oară de Batsch,
(1782). În ultimii ani s-a descris un al doilea parazit, numitEchinococcus multilocularis sau Alveococcus
multilocularis, care determină boala numită alveococoza. Tenia parazitează organismele atât în
stadiul adult cât şi în stadiul de dezvoltare larvar. Paraziţii adulţi au gazdă câinele, iar formele larvare
parazitează rumegătoarele domestice, copitatele sălbatice şi omul, producând chistul
hidatic. Echinococcus granulosus este un parazit de dimensiuni foarte mici (6 mm lungime) alcătuit
din scolex, cap şi din 3 segmente numite proglote. Ultimul segment este cel ce se elimină periodic,
fiind plin cu ouă, în timp ce la limita dintre cap şi segmente reapare o nouă proglota. Paraziţii se
găsesc în număr mare la câini, până la mii de exemplare la un animal, trăind în intestinul subţire al lui
printre vilozităţile intestinale. Sursa şi rezervorul de paraziţi este reprezentat de câinele infestat care
răspândeşte, cu materiile fecale, ouăle de tenie. Câinii ciobăneşti, trăind în preajma turmelor şi
cirezilor de animale, formează principalul focar al acestei parazitoze, deoarece la sacrificarea oilor şi
vitelor bolnave fără control sanitar veterinar se aruncă ficaţii, plămânii şi alte organe cu chişti hidatici
la câini. Prin consumul organelor parazitate forma larvară a parazitului ajunge în intestinul câinelui şi
dă naştere laTaenia echinococcus, întregindu-se ciclul evolutiv al parazitului.
În forma adultă, parazitul se întâlneşte şi la lup, vulpe, pisică dar nu parazitează în acest stadiu
niciodată omul sau rumegătoarele domestice. Cercetările efectuate au arătat că infestarea câinilor
este destul de frecventă, depinzând de regiune, de condiţiile de întreţinere ca şi de măsurile sanitare
veterinare de prevenire şi combatere a parazitului. Câinii ciobăneşti şi cei din abatoare prezintă
paraziţi între 60—lOO%. Câinii de curte sau de apartament sunt infestaţi într-o proporţie mult mai
redusă ; de asemenea numărul de paraziţi pe animal este mult mai ridicat la prima categorie decât la
celelalte. Ovinele, bovinele şi mai rar porcinele formează gazdele intermediare obligatorii pentru
stadiul larvar al parazitului, numit chist hidatic. Omul este o gazdă accidentală în dezvoltarea chistului
hidatic. După statisticile efectuate, animalele cele mai frecvent parazitate sunt rumegătoarele, într-o
proporţie ce atinge în unele regiuni 50%.
Rezervorul de paraziţi, câinele, este comun pentru om şi animalele •domestice. Parazitarea
animalelor sălbatice — lup, vulpe — este şi ea de mare importanţă în răspîndirea bolii.
Câinele şi vulpea parazitaţi răspândesc odată cu materiile fecale ouăle de tenie pe sol în vecinătatea
adăposturilor de animale şi pe păşuni. Ele sunt ingerate de animale, odată cu hrana sau iarba, ajung
în intestin, unde embrionii deveniţi liberi traversează peretele intestinal, trec în circulaţia sangvină şi
se localizează într-un organ (plămân, ficat etc.) dând naştere chistului hidatic. Infestarea omului se
face prin acelaşi mecanism, pe cale digestivă, prin ingerarea de ouă o dată cu hrana, apa sau prin
intermediul mâinilor murdare. Uneori, ouăle ajung pe culturile de legume (salată, creson, salată
sălbatică), iar consumarea neigienică a lor, prin spălare insuficientă, duce la ingerarea embrioforilor
conţinuţi în ouă.
De asemenea o modalitate de răspândire a bolii la om se realizează prin operaţiile de mulgere sau
tundere a oilor, când omul ia pe mâini, ouăle de paraziţi aflate pe lână, provenite de pe solul poluat
pe care s-au culcat animalele. Este frecventă şi transmiterea prin contact direct al omului cu câinele
parazitat care conţine pe blana lui numeroase ouă de paraziţi.
S-au descris în ţara noastră şi infestaţii cu Echinococcus multilocularis sauAlveococcus multilocularis,
specie de parazit descrisă mai recent. Parazitul adult are ca gazdă definitivă vulpea, iar pentru forma
larvară, animalele rumegătoare domestice şi sălbatice. In cercetările efectuate pe timp de 8 ani în
abatoare s-au găsit chişti ai acestor paraziţi în proporţie de 0,5% la bovine şi 0,02% la ovine. Larva
sapă în ficat şi plămâni mici cavităţi lipsite de lichid, dar cu scolecşi care infiltrează toată masa
organului.

Manifestările bolii la om. Chistul hidatic se localizează la om în jur de 60% în ficat, 30% în plămâini
<şi 10% în restul organismului. Chistul format într-un organ este de obicei unic, iar semnele date de
boală sunt realizate prin scoaterea din funcţie a unei porţiuni din organul respectiv prin fenomenele
de compresiune ca şi prin toxicitatea dată de parazit. În localizarea la nivelul ficatului, individul
prezintă tulburări gastrointestinale vagi ca lipsa poftei de-mâncare, greţuri, vărsături, balonări,
senzaţie de greutate în regiunea ficatului, asociate cu modificări de ordin general ca dureri de cap,
mâncărimi ale pielii, urticarie. Cu timpul, apar dureri hepatice, ficatul este mult mărit în volum, iar la
palparea lui se simte tumora dată de chist. Dacă dimensiunile chistului sunt mari, el comprimă căile
biliare dînd icter, diafragma şi plămânul îngreumînd respiraţia. Chistul se poate rupe, iar scolecşii puşi
în libertate în cavitatea abdominală se fixează şi dau naştere la noi chişti, complicaţie numită
echinococoză secundară, foarte gravă, însoţită de stare de şoc.
Uneori, vezicula hidatică se poate infecta, lichidul conţinut fiind un mediu foarte favorabil pentru
microbi, şi se transformă într-o mare pungă de puroi.
Localizarea pulmonară a chistului dă naştere la modificări respiratorii ca : dureri locale, discrete, la
nivelul toracelui, respiraţie dispneică şi tuse. Uneori, dispneea este foarte puternică şi dă impresia
unei crize de astm. În accesele de tuse, chistul hidatic se poate rupe într-o bronhie, iar conţinutul lui
se elimină pe căile respiratorii, punând denumirea de vomică hidatică. În 10% din cazuri, chistul
hidatic poate avea alte localizări decât cele hepatice şi pulmonare, la nivelul splinei, coloanei
vertebrale, oaselor, rinichilor, pancreasului şi altor organe.
Evoluţia bolii la om, ajunge uneori până la 10 ani cu tulburări alarmante pentru individul parazitat. De
aceea este necesară depistarea cât mai precoce a îmbolnăvirii şi instituirea tratamentului chirurgical.
Profilaxie şi combatere. În ultimii ani socotindu-se echinococoză ca o helmintozoonoză de
importanţă mare, în ţara noastră s-au luat o serie de măsuri pentru prevenirea şi combaterea ei, atât
la animalele domestice cât şi la om. Planul de măsuri adresate combaterii sursei de infestaţie este
comun pentru om şi animale şi are în vedere sursele : câine, pisică, vulpe.
Câinii sunt supuşi periodic dehelmintizării. Numărul de dehelmintizări variază în funcţie de gravitatea
invaziei parazitului. Este indicat ca dehelmintizarea să se facă odata la doua luni. După administrarea
antihelminticului, câinii vor fi închişi pentru ca fecalele cu conţinutul în paraziţi să fie strânse în
vederea distrugerii lor şi a ouălor, prin îngropare sau ardere. În combatere, un rol important, revine
modului de aplicare în sectorul zootehnic a măsurilor de dehelmintizare care trebuie executate la un
interval regulat de timp, cu o cantitate corectă de medicament. Pentru prevenirea infestării omului şi
animalelor se va interzice darea în hrana câinelui a organelor provenite de la animalele parazitate,
care nu vor fi aruncate la întâmplare ci îngropate adânc. O altă sursă de infestarea omului este linsul
mâinilor de către câinii parazitaţi care în prealabil şi-au făcut toaleta, lucru ce se va evita.
Măsurile îndreptate împotriva căilor de transmitere prevăd în special efectuarea tăierii animalelor în
abatoare, sub control sanitar. Organele parazitate nu se dau în consum ci sunt distruse. Animalele
eventual moarte vor fi îngropate adânc, pentru a fi inaccesibile câinilor. O atenţie deosebită se va
acorda spălării legumelor şi zarzavaturilor înaintea consumării, pentru a îndepărta eventualele ouă
de paraziţi. Se va evita contactul cu câinii sau pisicile în special al copiilor. Mulsul şi tunsul oilor vor fi
urmate de spălarea corecta, şi igiena mâinilor pentru a evita introducerea ouălor odată cu alimentele
prin intermediul mâinilor murdare. Educaţia sanitară a populaţiei, a lucrătorilor din sectorul
zootehnic în special a crescătorilor şi îngrijitorilor de animale, expuşi frecvent îmbolnăvirilor se va
efectua în cadrul cursurilor agrozootehnice pentru a demonstra pericolul pe care îl prezintă parazitul
pentru om şi pentru efectivele de animale.