BOLILE CU TRANSMITERE SEXUALA

Bolile cu transmitere sexuala sau bolile venerice sunt infectii transmise prin contact sexual
(genital, oral sau anal) dar care pot fi transmise si pe alte cai.

Printre mijloacele de transmitere ale acestor boli, in afara de contactul sexual, mai putem aminti:
contactul cu zona infectata, contactul cu obiecte infectate (ace, etc.) sau de la mama la fat, etc.

Aceste boli pot fi clasificate in doua mari categorii:

A. Bolile cu transmitere sexuala majore, din care fac parte:

- sifilisul

- gonoreea sau blenoragia

- sancrul moale

- granulomul inghinal

- limfogranulomatoza inghinala

B. Bolile cu transmitere sexuala minore, din care fac parte:

- uretritele negonococice (cele mai frecvente boli din aceasta categorie sunt provocate de
chlamydii, mycoplasme, candida albicand, tricomonas vaginalis)

- tricomoniaza urogenitala

- candidozele urogenitale

- herpesul genital

- vegetatiile veneriene

- molluscum contagiosum

- scabia

- pediculoza

- unele forme de hepatita virala.

In ultimul deceniu, infectia cu HIV, cea mai periculoasa infectie, alaturi de sifilis, a provocat
epidemii fara precedent.

Primul pas in tratarea bolilor cu transmitere sexuala este consultul medical si diagnosticarea
corecta. Nu este recomandat tratamentul empiric sau ca urmare a consultarii altor surse de
informare neoficiale, care pot fi, de cele mai multe ori, incorecte. Medicul caruia trebuie sa i se
adreseze pacientul, poate fi medicul de familie care va indruma pacientul la un specialist in boli
dermato-venerice; acesta, la randul sau, pe baza examinarii clinice si a rezultatelor investigatiilor
paraclinice va recomanda tratamentul corespunzator.

Acest tratament trebuie continuat pe toata perioada recomandata, chiar daca simptomele dispar,
iar actul sexual poate fi reluat dupa 3 zile de la incetarea tratamentului in conformitate cu
recomandarile medicului specialist.

Riscul de infectare in cazul bolilor cu transmitere sexuala, in speta - sifilis - este cu atat mai mare
cu cat numarul partenerilor sexuali este mai mare.

Manifestari de dependenta:

- exprimarile clinice ale bolilor cu transmitere sexuala apar mai ales in regiunea genitala,
dar pot fi intalnite si la nivelul cavitatii orale, pe tegument sau la nivelul ochilor -
conjunctival.
- in zona genitala, simptomele se manifesta prin secretii neobisnuite, dureri in zona
pelviana, arsuri, prurit, senzatie de iritatie, dureri in timpul actului sexual (dispareunie)
sau la urinare (disurie).
- In gonoree: secretii abundente galben - verzui, senzatii de usturime si arsuri, mucoasa
congestionata, rosie, umflarea uretrei, etc. Complicatiile ce apar sunt fimozele, prostatite,
stricturi uretrale
- In Chlamidia: dureri la contactul sexual, scurgeri vaginale nu foarte abundente, senzatie
de intepaturi, menstruatie neregulata, arsuri in timpul urinarii
- In SIDA = stadiul in care sistemul imunitar este foarte slabit si in care pot sa apara
diferite boli si tumori – forme de cancer: infectii oportuniste (virusuri nu prea periculoase
precum Herpes simplex sau Herpes zoster pot duce la imbolnaviri grave), toxoplasmoza,
tuberculoza, citomegalia, PcP(Pneumocystis jiroveci) - o forma a pneumoniei si ciuperca
Candida albicans sunt de asemenea boli caracteristice stadiului SIDA.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU SIFILIS

Sifilisul (luesul) este principala boalǎ venericǎ, caracterizat prin debut înşelǎtor fǎrǎ manifestǎri
clinice zgomotoase şi prin sechelele viscerale pe care le lasǎ în perioada de sifilis tardive

-prezinta mare contagiozitate şi posibilitatea transmiterii bolii la descendenţi.

- agentul etiologic al sifilisului este Treponema pallidum, un microorganism spiralat, mobil,

lung, foarte subţire şi flexibil.

CULEGEREA DATELOR: - ancheta epidemiologica

 - Circumstanțe de apariție: transmitere este prin contact sexual (96-98%), fiind favorizată
de existenţa unei soluţii de continuitate cutaneo-mucoasă, dar este posibilă şi prin
mucoasa intactǎ.

Transmiterea indirectă pe cale neveneriană este mai rară, cum ar fi cea cu caracter profesional
prin instrumente medicale contaminate întâlnită la stomatologi, ginecologi, dermatologi, medici
de laborator.

De asemenea, sifilisul se poate transmite pe cale transplacentară de la mama bolnavă la

făt. Treponemele pallidum pot traversa bariera fetoplacentară numai începând cu luna a 5-a de
sarcină.

Sângele, laptele femeilor, lichidul spermatic al bolnavilor cu sifilis secundar sunt contagioase.

- MANIFESTĂRI DE DEPENDENTĂ:

Manifestări cutanate: sifilide( sifilis secundar)- leziuni nepruriginoase, nedureroase, de culoare

roz, roşu închis sau arămii, superficiale, spontan rezolutive, numeroase la început, apoi din ce în
ce mai puţine odată cu apariţia şi consolidarea imunităţii specifice.

Din punct de vedere morfologic sifilidele sunt de 4 categorii:

1. Rozeola sifilitică (sifilidele eritematoase, maculare) : erupţie de pete discrete, de culoare roz
ca şi „floarea de piersic”, rotunde sau ovalare, cu dimensiuni de pânǎ la 1 cm, fǎrǎ descuamare,
nepruriginoase, localizate pe flancuri, latero-toracic, axilă, de unde se extind pe torace, abdomen,
rǎdǎcina membrelor, dar rareori sunt generalizate. Sunt spontan rezolutive, dispărând în 2-4
săptămâni.

2. Sifilidele papuloase lenticulare - papule de culoare roşie-arămie, infiltrate, rotunde, cu

diametrul de 3-4 mm, nepruriginoase, acoperite de scuame iniţial în totalitate apoi cu dispunere
numai la periferie sub forma „guleraşului lui Biett”.

Sifilidele papulo-hipertrofice numite şi condiloma lata sunt papule rotunde, mari, aplatizate,
izolate sau confluate, erodate şi acoperite de secreţii purulente sau depozite alb-cenuşii, care le
conferă un aspect slăninos, urât mirositor. Se localizează genital, perigenital, perianal. Trebuie
diferenţiate de condiloamele acuminate.

Mai rar leziunile din sifilisul secundar iau aspectul unor sifilide psoriaziforme, sifilide lichenoide
sau sifilide seboreice.

3. Sifilidele pigmentare (leucomelanodermia sifilitică) apar după 6-10 luni de evoluţie a bolii
sub forma unei reţele hiperpigmentate de culoare „cafea cu lapte”, cu zone depigmentate în
ochiurile reţelei, localizate în regiunea gâtului, decolteului - „colierul Venerei”.
4. Sifilidele ulceroase sunt ulceraţii superficiale sau profunde, cu margini tăiate drept, acoperite
de cruste hematice (sifilide ectimatoase), localizate pe trunchi şi membre. Reprezintǎ erupţii
tardive de sifilis secundar, apropiindu-se prin caracterul lor distructiv de sifilisul terţiar.

Manifestări mucoase- sunt mai rare decât cele cutanate, dar sunt mai contagioase. Sunt afectate
mai ales mucoasele bucală şi genitală.

Se prezintă clinic sub variate forme: sifilide eritematoase, sifilide erozive, sifilide papulo-
hipertrofice, sifilide papulo-erozive sau sifilide ulceroase.

Leziuni ale anexelor pielii- alopecia (reversibilǎ şi necicatricialǎ).

În sifilisul terţiar: manifestări cutanate- sifilidele tuberculoase şi goma sifilitică.

Sifilidele tuberculoase se prezintă sub forma unor noduli duri, rotunzi, de culoare roşie-arămie,
cu dimensiuni de 3-5 mm, situaţi în dermul profund, grupaţi inelar, în cercuri concentrice, în
segmente de cerc sau sub formă de buchet. Se localizeazǎ cu precǎdere pe nas, frunte, buza
superioară, sprâncene şi scalp.

Goma sifilitică este de obicei o leziune unică, localizată subcutanat, pe membrele inferioare şi
superioare, cap, torace şi abdomen.

Goma are o evoluţie în patru faze. În prima faza de cruditate este o nodozitate cât o alună, dură,
neinflamatorie, mobilă pe planurile superficiale şi profunde. În faza de ramolire nodozitatea
creşte cât o nucă sau cât un ou, devine fluctuentă, se ramoleşte de la centru spre periferie. În faza
de ulceraţie nodozitatea ulcerează central şi elimină un lichid vâscos, filant, asemănător gumei
arabice, apoi se elimină ţesutul necrozat. Rămâne o ulceraţie rotundă, cu marginile tăiate drept,
cu fundul neted. Ultima fază este cea de cicatrizare. Ulceraţia se vindecă cu o cicatrice netedǎ,
acromică central şi hiperpigmentată în periferie.

Astfel de leziuni gomoase se localizează şi la nivelul mucoaselor şi oaselor. La nivel osos

leziunile de osteoperiostită şi osteomielită gomoasă determină îngroşarea şi deformarea oaselor
cu apariţia „tibiei în iatagan”, deformarea şi distrugerea oaselor şi cartilajelor nazale cu apariţia
„nasului în şa”, „nasului în lornietă”, „nasului în cioc de papagal”.

În sifilisul latent:- atingere renala (glomerulonefrita), oculara (scaderea acuitatii vizuale),

cutanata (alternanta petelor inchise la culoare si a petelor decolorate in jurul gatului, denumite
colierul lui Venus).

Leziuni viscerale

Prin leziunile cardiace (aortita şi arterita sifilitică) şi neurologice (tabesul dorsal, paralizia
generală progresivă şi mielita acutǎ transversǎ) ireversibile pe care le produce, sifilisul terţiar
poate avea consecinţe catastrofale asupra individului.
În sifilisul latent- manifestările clinice sunt absente iar testele serologice pentru lues sunt
pozitive( primii 2 ani de la infecţie în care contagiozitatea este crescută)

Infectarea fetală cu Treponema pallidum determină: avort spontan, naştere prematură sau naștere
la termen de feţi morţi, naşterea unor feţi care prezintǎ leziuni sifilitice încă de la naştere sau la
care leziunile specifice de sifilis apar în primii doi ani după naştere

Complicatii neurologice: sindrom psihiatric (micsorarea tuturor aptitudinilor intelectuale sau, din
contra, exaltarea acestora insotita de activitate psihomotorie), tremuraturi, absenta a contractiei
pupilei. Mai tarziu poate surveni un tabesul sifilitic.

Metode de investigaţii în sifilis:

- Ultramicroscopia pe fond întunecat- evidenţierea directǎ şi rapidǎ a Treponemelor pallidum din

preparate proaspete din leziunea cutanată

- Reacţiile serologice nespecifice( testele de depistare sau de screening) :

1. Reacţia Bordet-Wassermann (RBW) este o reacţie de fixare a complementului.

2. VDRL permite şi efectuarea unor determinǎri cantitative a titrului anticorpilor fiind utilizată
pentru urmărirea evoluţiei serologiei unui sifilis cunoscut în urma tratamentului. Titrul
anticorpilor va scădea treptat în urma tratamentului eficient iar la unele persoane chiar se
negativează

B. Reacţiile serologice specifice sunt teste de confirmare care folosesc ca antigen chiar
Treponema pallidum.

1. Testul de imobilizare a treponemelor (TPI) sau testul Nelson-Meyer este cea mai specifică
reacţie se pozitivează la 45 zile de la contactul infectant dar rămâne pozitivă pentru tot restul
vieţii. Este o reacţie foarte laborioasǎ şi costisitoare, necesitând treponeme vii, motiv pentru care
nu se utilizeazǎ decât în laboratoare ultraspecializate.

2. Testul de hemaglutinare pasivă a Treponemelor pallidum – TPHA (Treponema Pallidum

Haemaglutination Assay) este cel mai simplu şi cel mai ieftin dintre testele specifice. Se
pozitiveazǎ precoce la aproximativ 4-5 zile de la apariţia sifilomului.

3. Teste de imunofluorescenţă

PROBLEMELE PACIENTULUI:

- Alterarea integritatii tegumentelor si mucoaselor

- Alterarea confortului- localizarea leziunilor, durere
- Risc de transmitere a infectiei
- Risc de suprainfectare a leziunilor
 - Potential de complicatii
- Izolare sociala
- Alterarea imaginii si a stimei de sine
- Alterarea procesului de crestere si dezvoltare( copii)
- Alterarea dinamicii familiale
- Alterarea obisnuintelor sexuale
- Atingerea integritatii functiei si rolului sexual
- Cunostinte insuficiente

OBIECTIVE:

- Prevenirea extinderii leziunilor

- Diminuarea leziunilor tegumentelor si mucoaselor
- Obtinerea confortului
- Prevenirea aparitiei complicatiilor
- Reintegrarea socio-profesionala
- Pacientul sa fie informat despre boala, sa inteleaga boala
- Pacientul sa-si exprime diminuarea/absenta nelinistii fata de sexualitate
- Pacientul sa nu prezinte complicatii
- Pac. sa fie echilibrat nutritional pentru favorizarea cicatrizarii leziunilor cutanate
- Pac. sa aiba o stare de bine psihic si fizic permanent

INTERVENTII:

- Asistenta identifica impreuna cu pacientul cauzele si motivatia preocuparii pentru

aspectul fizic si ingrijirile igienice
- ajuta pacientul sa-si schimbe atitudinea fata de aspectul sau fizic
- constientizeaza pacientul in legatura cu importanta mentinerii curate a tegumentelor ,
pentru prevenirea aparitiei complicatiilor
- ii explica pacientului necesitatea interventiilor
- asistenta preleveaza sange pentru investigatii de laborator
- asistenta protejeaza leziunile suprainfectate cu pansament efectuat in conditii de asepsie,
atat a tegumentelor , materialelor cat si a mainilor persoanei care il executa
- dă posibilitatea pacientului să-şi exprime nevoile, sentimentele, ideile şi dorintele sale;
- învaţă bolnavul tehnici de afirmare de sine, tehnici de comunicare, tehnici de relaxare
- ajută bolnavul să identifice posibilităţile sale de a asculta,
- antrenează bolnavul în diferite activităţi, care să-i dea sentimental de utilitate
- stimuleaza pacientului dorinta de cunoastere
- constientizeaza pacientul asupra propriei responsabilitati privind sanatatea
- sustine motivarea pacientului fata de cunostintele pe care urmeaza sa le dobandeasca
 - organizeaza activitati de educatie pentru sanatate : convorbiri, cursuri, conferinte, filme,
demonstratii practice
- prezinta pacientului materiale cu subiecte interesante, atractive, cu mijloace si procedee
adecvate nivelului de cultura si gradului de intelegere a pacientului
- organizeaza activitati educative cu pacientul
- verifica daca pacientul a inteles corect mesajul transmis si daca si-a insusit noile
cunostinte
- asistenta medicala exploreaza nevoile de cunoastere ale pacientului, elaboreaza obiective
de studiu cu pacientul
- informeaza pacientul cu privire la mijloacele si resursele pe care le poate asigura: brosuri,
carti, pliante, reviste, etc .
- linisteste pacientul cu privire la starea sa si ii explica ca tratamentul corect efectuat este
foarte important
- constientizeaza pacientul ca informatiile cerute de medic privind sursa de infectie sunt
importante pentru ca posibilii contacti pot avea boala si este necesar sa se trateze si ei
- invata bolnavul ca poate sa aiba o viata sexuala normala cu conditia sa foloseasca
mijloace de protectie de tip bariera- prezervativ
- asigura pacientul ca toate informatiile primite sunt confidentiale
- administreaza, la recomandarea medicului, tratamentul etiologic( Penicilina G,
Moldamin, tetraciclina, Doxiciclina, Eritromicina), anxiolitice, antidepresive

EDUCATIA PENTRU SANATATE A BOLNAVILOR CU B CU TRANSMITERE

SEXUALA

- asistenta medicala va trebui sa ofere informatii precise si corecte, informatii obiective,

conform capacitatii de cunoastere si intelegere, fara ingradiri lingvistice care pot
determina intelegerea gresita a mesajului;
- cursuri de educatie sanitara si antiveneriana a populatiei cu inglobarea unui numar cat
mai mare de persoane- prin organizarea la nivelul colectivitatilor( scoli, licee)
- constientizarea asupra faptului ca evitarea prostitutiei clandestine si a “vagabondajului”
sexual, precum si evitarea contactelor sexuale ocazionale mai ales cu persoane necunoscute(
ingreuneaza desfasurarea unei anchete epidemiologice corecte, ceea ce face ca sursa de
infectie sa nu fie descoperita) reprezinta o cale sigura de prevenire a imbolnavirilor;
- evitarea practicilor sexuale neprotejate prin reducerea numarului si frecventei contactelor
sexuale, evitarea practicilor cu risc crescut si folosirea de bariere de protectie, cum sunt
prezervativele.
- singurele metode sigure de a preveni bolile cu transmitere sexuala sunt: abstinenta
sexuala sau o relatie monogama cu o persoana care nu are o boala ce poate fi transmisa
pe cale sexuala.
- Practicarea unei igiene riguroase poate diminua riscul contractarii unei BTS- organele
genitale se vor spala cu apa si sapun si se va urina imediat dupa activitatea sexuala. Acest
lucru poate ajuta la curatarea si indepartarea germenilor, scazand sansele unei infectii
- contraceptivele au doar rol de a preveni o sarcina nedorita, ele neasigurand prevenirea
BTS
- Majoritatea BTS sunt tratabile daca sunt depistate precoce, daca se instituie tratamentul
potrivit si acesta este urmat corect