Tehnici Alina PT

1)CANTARIREA SUGARULUI
stabilirea greutatii sugarului in vederea aprecierii indicelui ponderal sau nutritional

- cantar pentru sugar
- scutec
- se spala mainile cu apa si sapun
- se aseaza un scutec curat pe cintar
- se echilibreaza cintarul
- se aseaza sugarul pe cintar tinind mina usor pe trunchiul sau
- se citeste indicatia
- din cifra obtinuta se scade greutatea scutecului si se obtine astfel greutatea copilului.
- se imbraca sugarul si se aseaza comod
- se noteaza in foaia de observatie
- se anunta medicul daca se observa diferente mari in greutate ( peste 100-150 g in 24
de ore )
Conditii de respectat:
a)cântarul va fi așezat pe un plan solid, perfect orizontal;
b) va fi cât mai rar deplasat, ca să nu se deregleze.
Când este necesar transportul cântarului, se face cu atenție, fără zguduieli, cu
cursoarele fixate, în poziția orizontală, cuprinzându-l cu ambele mâini de suportul fix din
partea inferioară (ca pe o tavă încărcată);
c) înainte de fiecare cântărire se verifică dacă cântarul este bine reglat la gradația 0.
d) cand cantarul nu se intrebuinteaza, se fixeaza prin dispozitivul special adaptat in
acest scop. Atat la asezarea cat si la coborarea copilului de pe cantar se fixeaza cele
doua tije cu ajutorul acestui dispozitiv;
e) cantarele din unitatile sanitare vor fi zilnic cu ratate si dezinfectate. Ele vor fi verificate
periodic.
2)MASURAREA SUGARULUI
SCOP
- stabilirea lungimii sugarului, in vederea aprecierii cresterii
- se efectueaza la nastere si apoi periodic, lunar sau de cite ori este nevoie
MATERIALE
- pediometru
- solutie dezinfectanta
- scutec
EFECTUAREA PROCEDURII
- se spala mainile cu apa si sapun
- se dezinfecteaza cu solutie dezinfectanta pediometrul si se acopera cu un scutec curat
- se aseaza copilul in decubit dorsal, cu capul lipit de capatul pediometrului
- se intind picioarele sugarului, apasind usor pe genunchi
- se citeste lungimea indicata in centimetri
- se noteaza in foaia de observatie
3)EKG
EKG –ul - reprezinta inregistrarea grafica a fenomenelor bioelectrice din cursul unui
ciclu cardiac.Inregistrarea EKG-ului se face cu aparate speciale numite
electrocariografe.
TEHNICA: Inregistrarea EKG-ului necesita repausul psihic si fizic absolut al bolnavului.
In acest scop asistentul medical va pregati bolnavul din punct de vedere psihic cautand
sa-i indeparteze orice frica, neliniste sau tensiune nervoasa.
EKG-ul se inregistreaza de obicei in camera de electrocariografie,iar in cazurile in care
bolnavul nu este transportabil ( IMA, tromboze) aparatul va fi transportat in salon, iar
inregistrarea se va efectua chiar la pat.
Bolnavul trebuie sa se odihneasca 10- 15 min inainte de inregistrare, de aceea este
recomandat sa fie adus in camera de inregistrare pe carucior sau fotoliu rulant.
Asistentul medical trebuie sa asigure o temperatura optima a camerei, 20- 21 oC.
Bolnavul va fi asezat comod in pozitia DD si va fi rugat sa-si relaxeze musculatura.
MONTAREA ELECTROZILOR:
Electrozii se monteaza pe partile moi ale extremitatilor: se fixeaza 4 electrozi pe
membre, iar 6 precordial.
Rosu – membrul superior drept;
Galben – membrul superior stang;
Negru – membrul inferior drept;
Verde – membrul inferior stang.
1. Punctul parasternal drept V1 - in spatiul al IV-lea intercostal pe marginea dreapta a
sternului.
2. Punctul parasternal stang V2 - in spatiul intercostal IV pe marginea stanga a
sternului.
3. Punctul intermediar V3 - pe mijlocul liniei care uneste V2 cu V4.
4. Punctul medioclavicular V4 – in spatiul al V-lea intercostal pe linia medio-
claviculara.
5. Punctul axilar anterior V5 – la intersectia de la orizontala dusa de la V4 si linia
axilara anterioara stanga.
6. Punctul axilar mijlociu V6 – la intersectia dintre orizontala dusa din V4 si linia
axilara mijlocie stanga.
V1 si V2 - exploreaza ventriculul drept.
V3 si V4 - exploreaza septul interventricular.
V5 si V6 - exploreaza ventriculul stang.
Graficul unui ciclu cardiac se compune din succesiunea a 5 unde notate in mod
conventional astfel: P, Q, R, S, T. Intre doua cicluri cardiace se inscrie o linie zero
potential.
EKG- ul este interpretat intotdeauna de medic in completarea datelor clinice. Dupa
incheierea inregistrarii se deblocheaza aparatul si se indeparteaza electrozii. Asistentul
medical noteaza pe EKG numele si prenumele bolnavului, data de integistrare, iar
bolnavul va fi transportat in salon.
4)SPIROMETRIA
Spirometria este o metodă neinvazivă şi foarte precisă de apreciere a funcţiei
pulmonare.
Acest test simplu măsoară cantitatea de aer pe care o persoană o poate inspira sau
expira într-o
unitate de timp.
Indicaţii :
- diagnosticarea afecţiunilor cronice ale bronhiilor şi ale plămânului: astm, bpoc,
pneumopatie interstiţială, emfizem;
- evaluarea gravităţii şi evoluţiei acestor boli.
Pregătirea materialelor:
- spirometre de dimensiuni şi capacităţi mari disponibile în laboratoarele de explorări
funcţionale şi respiratorii;
- spirometre mici, portabile de obicei, calibrate prin sisteme electronice;
- piese bucale de unică folosinţă;
- spirometrul este racordat la un computer ce înregistrează rezultatele şi le reprezintă
grafic(spirograma) şi numeric;
- spirometria se efectuează numai la cabinete medicale şi în servicii de explorări
funcţionale,iar tehnica este complet diferită de cea folosită pentru măsurarea debitului
expirator de vârf(pefr).
Pregătirea pacientului:
- Psihică
- explicarea testului şi demonstrarea procedurii corecte;
- obţinerea consimţământului informat.
- Fizică
- să nu fumeze şi să nu consume băuturi alcoolice cu cel puţin 4 ore înainte de testare;
- să nu facă efort fizic important cu cel puţin 30 de minute înainte de testare;
- să evite să mănânce copios şi să bea băuturi acidulate cu cel puţin 2 ore înainte de
testare;
- să nu poarte haine care împiedică expansiunea toracelui/abdomenului.
Efectuarea procedurii
- se întreabă pacientul despre simptome curente, medicaţie inhalatorie administrată
recent, dacă
este fumător;
- se cere să-şi golească vezica urinară;
- se măsoară greutatea şi înălţimea pacientului (fără încălţăminte, cu picioarele
apropiate, capul drept);
- se recomandă poziţia şezând, ca poziţie de siguranţă;
- se ataşează clipul nazal pentru pensarea nărilor;
- se cere pacientului să efectueze o inspiraţie maximală rapidă şi completă;
- se introduce piesa bucală în gură, având grijă ca buzele să fie lipite în jurul tubului, iar
pauza să dureze maxim 1-2 secunde;
- pacientul suflă cu putere prin tub, expirând tot aerul din plămâni; durata minimă a
expiraţiei forţate trebuie să fie de 6 secunde;
- se va încuraja permanent pacientul să înspire şi să expire puternic şi prelungit; în tot
acest timp pacientul va respira numai pe gură;
- de obicei sunt necesare minim 3 măsurători corect executate, timpul necesar pentru
spirometrie variind între 5 minute şi 30-45 minute;
- testarea se poate încheia prematur dacă pacientul nu mai poate continua.
Îngrijirea pacientului după procedură
- este necesară deplasarea cu fotoliul rulant la pat dacă este internat, sau cu un mijloc
de transport sigur dacă efectuează testul în ambulatoriu;
- se recomandă repaus fizic întrucât spirometria implică efort respirator şi unii pacienţi
acuză greutate în respiraţie şi senzaţie de oboseală.
Notarea rezultatelor testului:
Pentru validarea testării funcţiei pulmonare este necesară obţinerea a minim 3 manevre
expiratorii acceptabile din punct de vedere tehnic.
Se notează cele mai mari valori obţinute la:
- FVC sau CV (capacitatea vitală)
- FEV1 (volumul expirator maxim în prima secundă sau VEMS)
- IPB (indicele de permeabilitate bronşică) care se calculează manual prin formula IPB =
(FEV1 / FVC)×100
5)AUDIOMETRIA
Audiometria face parte din examinarea urechii şi evaluează capacitatea unei persoane
de a auzi,prin măsurarea abilităţii sunetelor de a ajunge la creier. Sunetele sunt, de fapt,
vibraţii aflate în mediul înconjurător, de frecvenţe şi intensităţi diferite. Aerul din canalele
şi oasele de la nivelul urechii şi al craniului ajută aceste vibraţii să parcurgă drumul
dintre ureche şi creier, unde sunt „auzite”.
Indicaţii
Testele auditive sunt efectuate pentru :
- screeningul sugarilor şi copiilor pentru problemele auditive ce pot interfera cu abilitatea
acestora de a învăţa, vorbi sau de a înţelege limbajul;
- screeningul copiilor şi adolescentiilor pentru a evita o posibilă pierdere a auzului; auzul
ar trebui verificat la fiecare vizită la medic; la copii , un auz normal este important pentru
o dezvoltare corespunzătoare a vorbirii, o parte din problemele de vorbire, învăţare sau
de comportament ale copiilor fiind determinate de tulburări ale auzului; academia
americană de pediatrie recomandă efectuarea unui test auditiv la vârstele de 4, 12, 15
şi 18 ani;
- ca parte a examinării fizice de rutină, în general, dacă nu se suspectează o hipoacuzie
este suficient numai testul în care se şoptesc cuvintele;
- a evalua o posibilă pierdere a auzului la o persoană ce a observat o problemă
persistentă auditivă la una sau la ambele urechi, sau care are dificultăţi de a înţelege
cuvintele dintr-o conversaţie;
- screeningul problemelor auditive al adultilor; deseori este diagnosticată greşit o
diminuare a capacităţii mentale la vârstnici ca urmare a hipoacuziei (de exemplu, dacă
o persoană pare să nu asculte sau să raspundă la o conversaţie);
- screeningul persoanelor ce sunt supuse în mod repetat la zgomote intense sau care
iau anumite antibiotice precum gentamicina;
- determinarea tipului ţi gravităţii hipoacuziei (conductivă, neurosenzorială sau ambele)
- în hipoacuzia conductivă, trasmiterea sunetelor (conducerea) este blocată şi nu poate
trece spre urechea internă;
- în hipoacuzia neurosenzorială, sunetele ajung la nivelul urechii interne, dar o problemă
a nervilor auditivi sau, mai rar, a creierului, împiedică auzul.
Pregătirea pacientului pentru testele auditive
- evitarea zgomotelor puternice cu aproximativ 16 ore inainte de testare
- verificarea şi îndepărtarea dopului de cerumen din canalul auditiv extern;
- îndepărtarea cerceilor, ochelarilor sau agrafelor de păr în testul cu căşti, deoarece
aceste accesorii împiedică poziţionarea corectă a căştilor;
- verificarea presiunii exercitate de căşti pe urechea externă şi a posibilităţii de închidere
a conductului auditiv prin apăsare pe ureche; în acest caz, se va plasa, înainte de
testare, un tub subţire de plastic care va menţine canalul auditiv deschis;
- îndepărtarea protezei auditive (acolo unde este cazul) înainte de testare;
- spălarea urechii înainte de efectuarea testului cu potenţiale evocate auditive.
Efectuarea testelor auditive
Testele auditive pot fi efectuate în laboratoare specializate, de către un specialist
(audiologist)sau în cabinetul medical de la şcoală sau de la locul de muncă, de către o
asistentă medicală, un psiholog, logoped sau de către un tehnician. Testele auditive
evaluează pierderea auzului.
Testul cuvintelor şoptite
În testul cuvintelor şoptite, medicul va cere pacientului să-şi acopere una din urechi cu
degetul.
Apoi acesta se va poziţiona întâi la 30 cm, apoi la 60 cm în spatele pacientului şi va
şopti o serie de cuvinte. Pacientul trebuie să repete cuvintele pe care le aude. Dacă
acesta nu percepe cuvintele la o şoptire uşoară, medicul va rosti cuvintele din ce în ce
mai tare, până când pacientul le va putea auzi. Fiecare ureche va fi testată separat.
Audiograma cu ton pur
Audiograma cu ton pur utilizează un aparat denumit „audiometru” ce rulează o serie de
tonuri prin intermediul unor căşti. Aceste tonuri variază ca nivel (frecvenţă, măsurată în
Hertzi) şi putere (intensitate, măsurată în decibeli). Medicul va controla volumul tonului
reducând puterea până când nu mai este auzit de către pacient. Apoi va mări din nou
puterea tonului, până când acesta va putea fi auzit din nou. Pacientul va trebui să
semnalizeze, prin ridicarea mâinii sau prin apăsarea unui buton, de fiecare dată când
aude un ton, chiar şi atunci când acesta este foarte vag.
Medicul va repeta de câteva ori această operaţiune, folosind un ton cu o frecvenţă din
ce în ce mai mare. Fiecare ureche este testată separat. Apoi căştile vor fi îndepărtate,
iar pe osul din spatele urechii va fi plasat un dispozitiv ce vibrează. Pacientul va trebui
să semnalizeze de fiecare dată când aude un ton.
Testul diapazonului
Diapazonul este un dispozitiv metalic, în formă de furculiţă, ce produce un ton atunci
când vibrează. Medicul va lovi diapazonul pentru a-l face să vibreze şi să emita, astfel,
un ton. Acest test stabileşte cât de bine circulă sunetele prin ureche În funcţie de cât de
bine aude pacientul sunetele, medicul va stabili dacă există o problemă a nervilor sau
de conducere a sunetelor către nervi.
Testul de receptie a vorbirii şi de recunoaştere a cuvintelor
Testul de recepţie a vorbirii şi de recunoaştere a cuvintelor măsoară abilitatea de a auzi
şi de a înţelege o conversaţie normală. În aceste teste, pacientul este rugat să repete o
serie de cuvinte simple, spuse la grade diferite de putere. Se mai poate efectua un test
ce determină capacitatea pacientului de a repeta o serie de cuvinte familiare, alcătuite
din două silabe. Acest test face diferenţa între hipoacuzia de transmisie şi cea
neurosenzorială.
Evaluarea emisiei otoacustice
Testul emisiei otoacustice este folosit deseori pentru screeningul hipoacuziei la nou-
născuţi.
Acesta este efectuat prin plasarea unui microfon mic în canalul auditiv extern al
copilului.
Sunetele sunt introduse apoi printr-o sondă mică şi flexibilă în urechea copilului.
Microfonul detectează răspunsul urechii interne la sunete. Această investigaţie nu face
însă diferenţa dintre hipoacuzia de conducere şi cea neurosenzorială (hipoacuzia de
percepţie).
Audiograma cu potenţiale evocate
Pentru audiograma cu potenţiale evocate sunt plasaţi nişte electrozi la nivelul pielii
capului şi pe fiecare lob al urechii. Prin intermediul unor căşti sunt trimise zgomote
asemănătoare unor clicuri şi este înregistrat răspunsul. Această investigaţie
diagnostichează hipoacuzia neurosenzorială.
În mod normal, aceste testări nu implică niciun disconfort.
Interpretarea rezultatelor
Sunetul este descris în funcţie de frecvenţa şi intensitate. Limita auzului este dată de
cât de tare trebuie să fie un sunet de o anumită frecvenţă pentru a fi auzit. Frecvenţa
sau nivelul (indifferent dacă sunetul este jos sau înalt) este măsurată în vibraţii pe
secundă sau hertzi (Hz). Urechea umană poate auzi în mod normal frecvenţe de la
foarte joase, în jurul a 16 Hz , până la foarte înalte, în jur de 20 000 Hz. Frecvenţa unei
conversaţii normale, ce se desfăşoară într-un loc liniştit, se întinde pe o plajă de la 500
Hz la 2000 Hz. Intensitatea sau puterea este măsurată în decibeli (dB). Intervalul
normal (limita inferioară) al auzului este între 0 şi 25 dB. În cazul copiilor, intervalul
normal minim este între 0 şi 15dB. Un rezultat normal arată că auzul ambelor urechi se
încadrează în aceste intervale.
Factorii care pot influenţa acurateţea sau rezultatul testului sunt:
- imposibilitatea de a coopera, urma instrucţiunile sau de a înţelege suficient de bine
limbajul pentru a răspunde în timpul testelor; este dificilă efectuarea testelor auditive la
copiii mici sau la adulţii care au inabilităţi fizice sau mentale;
- probleme ale aparaturii, precum căşti separate sau care nu se potrivesc. un
audiometru neechilibrat sau prezenţa zgomotelor de fond;
- dificultate de a vorbi sau de a înţelege limbajul celui care efectuează testarea;
- viroze respiratorii sau o infecţie a urechii recentă.
6)Simtul cromatic
Examineaza capacitatea pacientului de a distinge culorile. Se face cu ajutorul unor
cartoane colorate. Pt. procesiunile obisnuite limitele fiziologice ale simtului cromatic sunt
distingerea culorilor rosu, galben, verde si albastru de la 75 cm distanta de ochi.
Simţul cromatic este facultatea retinei de a percepe diferitele radiaţii monocromatice din
spectrul vizibil, emise sau reflectate de obiectele din jur.
Vederea cromatică normală:
Obiectele sunt văzute colorate, în măsura în care ele reflectă mai mult anumite radiaţii
monocromatice şi le absoarbe pe celelalte; obiectele roşii reflectă radiaţii roşii, cele
verzi reflect radiaţii verzi, etc. Obiectele albe reflectă toate culorile, în timp ce obiectele
negre le absorb.
Variaţiile culorilor sunt în funcţie de calităţile caracteristice fiecărei culori în parte:
tonul/nuanţa, luminozitatea şi saturaţia (gradul de puritate al culorii). Prin combinarea
acestor caracteristici se poate obţine o mare gamă de culori, din care ochiul distinge
numai o parte.
Pentru a se explica cromatismul ochiului, se admite că în retina diurnă ar exista 3 feluri
de conuri, conţinând fiecare din ele un pigment fotosensibil pentru o anumită culoare
fundamentală:unul pentru roşu, altul pentru verde şi altul pentru violet. Orice culoare din
natură se poate obţine prin amestecul celor trei culori fundamentale, variind cantitatea,
luminozitatea şi saturaţia.
Zona privilegiată a retinei în elaborarea mesajului colorat este la nivelul maculei.
Anomaliile senzaţiei de culoare se manifestă prin confuzia culorilor de către persoanele
afectate care socotesc asemănătoare sau identice culori ce sunt diferenţiate de ochiul
normal.
Indicaţii:
Determinarea simţului cromatic se face pentru diagnosticarea:
- discromaziilor congenitale: anomalia DALTON (lipsa de percepţie a senzaţiei de roşu);
lipsa senzaţiei de verde (denteranopie); lipsa senzaţiei de violet (tritanopie);
- cromatopsiilor – tulburări dobândite ale senzaţiei cromatice în urma unor intoxicaţii
exogene sau prin perturbarea mediilor transparente (cataractă, afakie, hemoragii în
corpul vitros).
Metode de testare:
În funcţie de principiul de testare a simţului cromatic sunt:
- colorimetrele şi anomaloscoapele – reprezintă aparatura utilizată în cercetare sau
centre specializate şi are ca principiu obţinerea unei senzaţii cromatice identice cu
aceea a unei plaje de referinţă, prin amestecul altor culori pentru care se cunosc
anumiţi parametri. aceste egalizări se pot realiza şi pe calculator,
- probele de asortare şi clasificare presupun recunoaşterea de către subiect a unor
eşantioane colorate cu tonalităţi diferite şi clasificarea lor în ordinea tonalităţilor;
eşantioanele pot fi bucăţi de lână sau pioni coloraţi;
- metodele de confuzie – sunt cele mai cunoscute. se numesc astfel pentru că se
bazează pe confundarea tonalităţilor la străluciri identice de către subiecţii cu vedere
cromatică deficitară; există mai multe tipuri de tabele pseudoizocromatice, cele mai
cunoscute fiind Isihara şi Rabkin; aceste tabele reprezintă planşe în care anumite
simboluri (cifre, litere, figuri geometrice) sunt formate din plaje colorate de aceeaşi
tonalitate, saturaţie şi luminozitate diferite, pe un fond format din alte tonalităţi de
aceeaşi saturaţie şi luminozitate cu simbolurile.
Shinobu Ishihara a fost oftalmolog şi profesor al Universităţii din Tokio. El a inventat
testele care-i poartă numele pentru verificarea recruţilor în armată, cu ajutorul medicului
său asistent care era discromat, şi le-a publicat în 1917. De atunci acestea au devenit
principalele teste pentru depistarea anomaliilor de percepţie a culorii.
Testul original cu planşe de hârtie/carton se face într-o cameră luminată adecvat de
soare, fără raze directe sau lumină artificială.
Discromaţii (persoanele cu alterări ale simţului cromatic) identifică după luminozitate
tonurile pecare nu le văd, de cele pe care le văd. Testul este cu atât mai sensibil, cu cât
diferenţele între tonuri sunt mai mici.
Există planşe de contraprobă, percepute doar de către discromaţi nu şi de către
subiecţii normali, uşoara diferenţă între semne şi fond e dată de componenta albastră şi
mascată de roşu şi verde).
De asemenea, există şi planşe de demonstraţie- pentru înţelegerea principiului-
percepute şi de către normali şi de către discromaţi.
Timpul de recunoaştere al simbolului prezentat este de 15 sec.
- Probe de denumire: din această categorie fac parte lanternele colorate (sau
cromatoscoapele). Metoda constă în prezentarea de stimuli coloraţi subiectului, de
diferitemărimi ce trebuiesc recunoscuţi la distanţa de 5m, subiectul trebuind să
precizeze tonul(culoarea). Intensitatea culorilor se poate modifica cu ajutorul unor filtre,
simulând modificarea culorii în funcţie de condiţiile atmosferice.
Importanţa depistării discromaziilor:
Omul percepe lumea cu cele cinci organe de simţ ale sale. Dintre acestea cele mai
multe informaţii le primeşte prin intermediul vederii. La omul modern transmiterea
informaţiei prin rganele de simţ se face astfel: Văz 90% ; Auz 5% ; Pipăit 2%; Gust 2%;
Miros 1%.
De aceea nu e totuna dacă exploatăm la maximum posibilităţile existente în vedere.
Pierderile de informaţie în cazul percepţiei culorilor diminuează calitatea vieţii,
degradează siguranţa prelucrării informaţiilor şi prin acestea influenţează în mod
negativ timpul de reacţie a recunoaşterii.
Dintre discromaziile congenitale, daltonismul sau lipsa de percepţie a senzaţiei de roşu
este cea mai importantă prin consecinţele pe care le are.
- se cunosc mai mult de o sută de ocupaţii unde daltonismul creează o situaţie
defavorabilă.de exemplu: doctor, dentist, tehnician dentar, coafor, cosmetician,
pantofar, vitrinier,ceramist, industria textilă, fabrici de vopsea, producţia de
medicamente, industria alimentară, etc.;
- daltonismul este dezavantajos mai ales în copilărie. la această vârstă copilul este într-
o situaţie defavorabilă la învăţătură şi în aprecierea de sine. copiii de vârsta între 4-10
ani de exemplu pot să coloreze iarba cu roşu, acoperişul cu verde şi din această cauză
pot să primească note rele, iar după toate acestea ceilalţi râd de ei. nu văd bine figurile
colorate din manuale, creta colorată de pe tablă, liniile colorate ale hărţilor;
- în circulaţie daltoniştii sunt extraordinar de periculoşi atât pentru propria persoană cât
şi pentru ceilalţi. persoanele cu percepere cromatică corectă observă de departe
luminile semafoarelor şi a lămpilor de stop. sunt dese accidentele în care daltonişti trec
peste şine în pofida indicatorului roşu de la barieră;
- din păcate la vânătoare tocmai pentru daltonişti este cel mai greu să diferenţieze cu
siguranţă culorile. aici ochelarii de corecţie pot ajuta foarte mult;
- bărbaţii daltonişti se îmbracă în culori neaşteptate şi nepotrivite, de la caz la caz, îşi
punşosete desperecheate;
- la cumpărături ilustraţiile şi inscripţiile colorate de pe ambalaj pot devia de la normal.
7)ACUITATEA VIZUALA
Se determina cu ajutorul OPTOTIPULUI pt. distant, care cuprinde litere, cifre si semene
de diferite marimi. Persoana de examinat va fi asezata pe un scaun la 5 m distanta de
OPTOTIP. Acuitatea vizuala se determina pe rand la fiecare ochi, incepand intotdeauna
cu ochiul drept. Ochiul stang se acopera cu un triunghi negru. Pt. un ochi normal trebuie
sa fie vazut si citit ultimul rand, acuitatea vizuala se considera normala cand este egala
cu 5/5 (adica 1) la fiecare ochi. In aceasta situatie ochii sunt emetropi.
Acuitatea vizuală sau vederea centrală reprezintă aptitudinea ochiului de a percepe

detalii spaţiale. Acestea sunt măsurate prin unghiul sub care sunt văzute. Toate
obiectele sunt văzute sub un unghi format din razele care pleacă din extremităţile
obiectului şi se încrucişează în punctul nodal al ochiului pentru a ajunge pe retină.
Pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare:
Pentru determinarea AV sunt necesare:
- optotipul snellen, care este un panou iluminat electric ce conţine 10 rânduri de litere de
mărimi diferite destinate a fi văzute sub un unghi vizual de 5º de la o anumită distanţă.
În dreptul fiecărui rând este precizată distanţa de la care un ochi emetrop le citeşte.
Pentru copii şi analfabeţi literele sunt înlocuite de figuri geometrice sau alte semne;
- trusa cu lentile pentru aprecierea dioptriei de corecţie.;
- ocluzor.
Pregătirea pacientului:
Psihică
- informarea pacientului privind derularea procedurii;
- obţinerea acordului şi a colaborării în timpul examinării.
Fizică
- se cercetează AV a fiecărui ochi în parte, acoperindu-se pe rând cu un ocluzor şi apoi
a ambilor ochi simultan;
- pacientul va fi aşezat în faţă optotipului iluminat electric, pe un scaun, la o distanţă de
5 m;
- în principiu, D d AV , unde:
d = distanţa de la care ochiul examinat a deosebit o literă
D = distanţa de la care ochiul emetrop deosebeşte aceeaşi literă
- AV se consideră normală, de 1 (5/5) dacă pacientul recunoaşte literele ultimului rând
de la 5 m;
- dacă vederea este scăzută, pacientul vede numai rândurile cu litere mai mari, care în
mod normal sunt văzute de la distanţe mai mari; dacă, de exemplu, vede de la 5 m
rândul pe care ar trebui să-l vadă de la 20 m – AV = 5/20 = ¼;
- dacă AV este mai mică decât 1/50, examinatorul plimbă degetele prin faţa ochiului,
exprimându-se AV prin numărarea degetelor (n.d.) la 1 m, 50 cm sau 20 cm (se
notează AVOD = n.d. 1 m);
- uneori pacientul percepe doar mişcarea mâinii (p.m.m.) sau numai lumina proiectată la
nivelul ochiului (AV = p.l.), într-o cameră obscură.
Îngrijirea pacientului după procedură:
- nu necesită îngrijiri deosebite;
- este ajutat, în caz de AV redusă, să se deplaseze în salon sau până la aparţinător
(când Se face ambulatoriu).
Tehnici de evaluare a functiilor vitale (t, T.A, P, R)
- sunt utilizate frecvent ca indicatorii a starii de sanatate sau de boala
- la internare si pe perioada spitalizari, cand intervine o schimbare in starea de sanatate
a unei persoane, inainte si dupa interventiile chirurgicale, inainte si dupa perioada de
diagnostic, inainte si dupa administrarea medicamentelor ce au efect asupra sistemului
respirator, circulator, inainte si dupa efectuarea interventiilor de ingrijire care pot
influenta functiile vitale.
Rolul asistentei in masurarea functiilor vitale.
- se pregateste materialul si instrumentarul corespunzator si in stare de functionare
- se pregateste pacientul din punct de vedere fizic, pozitie corespunzatoare, in acelasi
timp comoda
- se pregateste psihic pacientul, explica tehnica si il convinge de necesitatea efectuarii
ei si ii solicita cooperarea si consimtamantul;
- se asigura conditii de microclimat care sa nu-i influenteze functiile vitale
- sa cunoasca variatiile normale ale functiilor vitale in functie de sex si varsta
- sa respecte frecventa de evoluare a functiilor vitale in raport cu starea pacicentului
8)MĂSURAREA RESPIRAŢIEI
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare cu
măsurătorile ulterioare;
- Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator;
- Evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează
sistemul respirator
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pregătiţi pe o tavă medicală:
- Ceas cu secundar, de mană sau cronometru;
- Culoare albastră (creion, pix sau carioca);
- Foaie de temperatură (F.T.);
- Carnet de adnotări personale.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
- Evitaţi pregătirea psihică a pacientului intrucat acesta işi poate modifica ritmul obişnuit
in momentul in care conştientizează propria respiraţie;
- Măsuraţi respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări in
starea pacientului, dacă pacientul are o afecţiune cardio-pulmonară sau primeşte
oxigen ori medicamente ce afectează fiziologia respiraţiei.
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Observaţi mişcările de ridicare sau de coborare ale toracelui cu fiecare inspiraţie sau
expiraţie;
- Menţineţi, in continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului in timp ce observaţi
toracele pacientului;
- Număraţi mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de minimum 30 de secunde
şi inmulţiţi cu 2 numărul obţinut pentru a afla rata pe minut sau număraţi timp de 1 minut
inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
- Inregistraţi rata respiratorie in carnetul personal notand: numele pacientului, data
inregistrării, rata respiratorie;
REPREZENTAREA GRAFICĂ A RESPIRATIEI IN FOAIA DE TEMPERATURA
- Socotiţi cate o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din F.T.
- Notati grafic valoarea inregistrata printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau seară (S);
- Uniţi primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată in partea
dreaptă a sistemului de coordonate din F.T.:
- Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale măsurătorilor
efectuate ulterior.
Frecvenţa
• n.n. 130-140 p/m
• copil mic 100-120 p/m
• la 10 ani 90-100 p/m
• adult 60-80 p/m
• vârstnic >80-90 p/m
modificări de frecvenţă a pulsului
tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului
bradicardie = scăderea frecvenţei pulsului
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE AŞTEPTATE / DORITE:
- Rata respiraţiei, in repaus, este in limitele normale caracteristice varstei;
- Respiraţia se face pe nas, este liniştită, fără zgomote, fără efort;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conştient, orientat in
timp şi spaţiu
REZULTATE NEDORITE
- Rata respiratorie este mai mică sau mai mare faţă de valorile normale caracteristice
varstei;
- Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote respiratorii
anormale, efort respirator, ortopnee, piele palidă sau cianotică, pierdere de cunoştinţă;
- Pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de dependenţa:
- Intoleranţă in activitate;
- Anxietate;
- Alterarea confortului;
- Posibilă insuficienţă respiratorie;
- Alterarea schimburilor gazoase.
MODIFICĂRI IN SITUAŢIILE SELECTATE
- Prevedeţi 5-10 minute de repaus inainte de numărarea respiraţiilor dacă a apărut
o activitate recentă ce poate altera rata respiratorie a pacientului;
- Descoperiţi toracele pacientului dacă respiraţia este superficială pentru a obţine cea
mai corectă rată respiratorie;
- Evitaţi măsurarea respiraţiei la sugar sau copil in timpul plansului;
- Aplicaţi podul palmei pe toracele copilului atunci cand doarme pentru a număra exact
mişcările respiratorii
EDUCAREA PACIENTULUI
- Invătaţi procedura de măsurare şi inregistrare a ratei respiratorii de către
membrii familiei ca şi acordarea de ingrijiri atunci cand este nevoie;
- Ajutaţi pacientul să se ingrijească la domiciliu in funcţie de caracteristicile
respiraţiei şi de statusul respirator;
- Explicaţi parinţilor / aparţinătorilor că trebuie să se prezinte cu copiii la medic dacă
apar dificultăţi in inspiraţie sau respiraţie superficială;
- Sfătuiţi pacienţii să umidifice, să incălzească sau să răcească aerul din spaţiul
ambiental pentru a reduce incidenţa infecţiilor respiratorii;
- Sfătuiţi / instruiţi pacienţii să respecte indicaţiile medicului legate de administrarea
medicamentelor; de dietă şi evitarea factorilor de risc in scopul ameliorării sau dispariţiei
problemelor respiratorii;
- Informaţi pacientul / familia despre valorile normale caracteristice varstei
9)MĂSURAREA PULSULUI
- Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- Obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi starea arterelor;
- Aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.
Pregătiţi pe o tavă medicală:
- Ceas de mană cu secundar sau cronometru
- Culoare roşie ( creion, pix sau cariocă)
- Carnet de adnotări personale
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine
colaborarea;
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute inainte de măsurare;
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi un repaus fizic de cel puţin 5 minute inainte de măsurare;
- Aşezaţi pacientul in poziţie confortabilă in funcţie de starea generală:
- decubit dorsal cu membrul superior intins pe langă corp, articulaţia mainii in extensie,
mana in supinaţie (palma orientată in sus);
- poziţie semişezandă (in pat sau in fotoliu) antebraţul in unghi drept sprijinit pe
suprafaţa patului, mana in supinaţie şi extensie
- Spălaţi-vă mainile;
- Reperaţi artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară
(internă), in şanţul radial aflat in prelungirea policelui;
- Plasaţi degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;
- Exercitaţi o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel incat să
percepeţi sub degete pulsaţiile sangelui;
- Fixaţi-vă un punct de reper pe cadranul ceasului de mană;
- Număraţi timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degetele, sau 30 secunde şi
inmulţiţi cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
- Apreciaţi ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial in timp ce măsuraţi
frecvenţa;
- Inregistraţi frecvenţa pulsului in carnetul personal notand: numele pacientului,
salonul, data inregistrării, rata;
- Spălaţi-vă mainile.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A PULSULUI IN F.T.
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura cate 4 pulsaţii;
- Notaţi grafic valoarea inregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara); pentru
valorile care cresc din 4 in 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
- Notaţi graphic valoarea inregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat in mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 in 2
(ex.: 62, 66, 70);
- Uniţi primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată in partea dreapta a
sistemului de coordonate din F.T.;
- Obţineţi curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei
cardiace măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi ingrijire.
REZULTATE AŞTEPTATE/DORITE:
- Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa se inscrie in limitele normale
corespunzătoare varstei;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
- Pacientul este liniştit.
REZULTATE NEDORITE
- Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic varstei;
- Pulsul radial nu este perceptibil;
- Pulsul este aritmic;
- Amplitudinea este mică sau crescută;
- Pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
- Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
- intoleranţă la activitate;
- alterarea confortului;
- deficit de volum lichidian:
- exces de volum lichidian;
- alterarea perfuziei tisulare
Căutaţi alte artere accesibile dacă pulsul radial nu este palpabil şi măsuraţi pulsul la:
- artera temporală - la un lat de deget deasupra şi lateral de stanca temporalului, in
dreptul pavilionului auricular;
- artera carotidă externă (dreaptă sau stangă): - pe faţa anterioară a gatului, in şanţul
delimitat de laringe (anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
- artera pedioasa - pe fata dorsala a piciorului, in dreptul primului sant intermetatarsian;
- artera femurală - in regiunea inghinală,
- apex (varful inimii) - pulsul apicul - in spaţiul 5 intercostal (i.c.) pe linia
medioclaviculară stangă;
- Evitaţi măsurarea pulsului radial la copiii sub 2 ani intrucat rata crescută şi aria mică
de palpare pot determina valori eronate/inexacte;
- Obţineţi rata pulsului radial la copiii peste 2 ani atunci cand sunt liniştiţi sau dorm,
intrucat este dificil să obţii colaborarea copilului de a rămane cu mana nemişcată;
- Număraţi rata pulsului timp de 1 minut, la copil, pentru o acurateţe maximă.
- Invăţaţi pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotid sau
temporală intrucat sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- Instruiţi pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru
palpare;
- Informaţi pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice varstei;
- Instruiţi pacientul/familia să ia legătura cu medicul curant ori de cate ori valorile ratei
pulsului sunt deviate de la normal şi starea generală a pacientului se modifică.
- Oferiţi, eventual, un tabel cu valori orientative
10)MĂSURAREA PRESIUNII SANGELUI (T.A.).
- Determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a compara starea
curentă cu valorile normale
- Evaluarea starii pacientului in ce priveşte volumul de sange, randamentul inimii
şi sistemul vascular;
- Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/şi medicamente
Pregătiţi pe o tava medicală:
- Stetoscop biauricular;
- Tensiometru cu manşeta adaptată varstei
- Comprese cu alcool medicinal;
- Culoare albastră ( pix, cariocă, creion);
- Foaie de temperatură (F.T);
- Carnet de adnotări personale
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute inainte de măsurare intrucat emoţiile
influenţează presiunea sangelui;
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul in poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezand sau
in ortostatism conform indicaţiei medicale
- Utilizaţi comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile metalice ale stetoscopului
dacă este necesar
- Selectaţi un tensiometru cu manşeta potrivită stării constituţionale a pacientului;
- Amanaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional, are dureri, dacă
a făcut exerciţii de mişcare, dacă măsurarea presiunii arteriale nu este o urgenţă;
- Alegeţi braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie i.v., intervenţie
chirurgicală la nivelul sanului sau axilei, fără arsuri, shunt arterio-venos sau răni ale
mainii);
- Permiteţi pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la
nivelul inimii şi palma indreptată in sus;
- Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea manecii prin dezbrăcare dacă
aceasta (maneca) este prea stramtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului
de aplicare a manşetei;
- Verificaţi dacă manşeta conţine aer;
- Scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizand ventilul de siguranţă şi comprimand
manşeta in palme sau pe o suprafaţă dură;
- Inchideţi ventilul de siguranţă inainte de a umfla manşeta;
- Aplicaţi manşeta circular, in jurul braţului, bine intinsă, la 2,5 -5 cm
deasupra plicii cotului şi fixaţi-o.
- Palpaţi artera brahială sau radială exercitand o presiune uşoară cu degetele;
- Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele
in urechi;
- Umflaţi manşeta tensiometrului pompand aer cu para de cauciuc in timp ce priviţi
acul manometrului;
- Continuaţi să pompaţi aer pană cand presiunea se ridică cu 30 mm deasupra
punctului in care pulsul a dispărut (nu se mai aud batai in urechi);
- Decomprimaţi manşeta, deschizand uşor ventilul de siguranţă şi restabilind circulaţia
sangelui prin artere; inregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului in oscilaţie in
momentul in care, in urechi, auziţi prima bătaie clara, această cifră reprezintă presiunea
(tensiunea) sistolică sau maximă;
- Inregistraţi numărul care corespunde bătăii de final in timp ce continuaţi
decomprimarea manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
- Indepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului;
- Inregistraţi valorile măsurate in carnetul personal, notand: numele bolnavului,
data inregistrării, valorile obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).
REPREZENTAREA GRAFICĂ A T.A.
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1
cmHg.
- Reprezentaţi grafic valorile inregistrate printr-un dreptunghi de culoare albastră, aşezat
pe verticala timpului (D-dimineata sau S-seara); latura de sus a dreptunghiului
reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D.
(tensiunea diastolică).
REZULTATE AŞTEPTATE/DORITE:
- T.A. a pacientului este, in limitele normale corespunzătoare varstei;
- Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru;
REZULTATE NEDORITE
- Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a
persoanelor de aceeaşi varstă;
INGRIJIREA PACIENTULUI
Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
- intoleranţă la activitate
- alterarea randamentului inimii;
- exces de volum lichidian
- deficit de cunoştinţe;
- alterarea nutriţiei;
- alterarea menţinerii sănătăţii
- Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde inainte de reverificarea
presiunii dacă auziţi cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) in urechi;
- Măsuraţi T.A. la coapsă dacă accesul la arterele braţului nu este posibil;
- Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată
a arterei poplitee;
- Ajustaţi evaluarea presiunii arteriale inregistrate, dacă folosiţi coapsa, intrucat există
tendinţa ca T.A. să fie mai mare la extremitatea distală făţă de extremitatea proximala
(superioara).
- Măsuraţi presiunea arteriala prin metoda palpatorie, in lipsa stetoscopului auricular;
intotdeauna veti obţine exact numai tensiunea sistolică prin aceasta metodă.
- Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe luna;
- Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin echipament
digital; deşi costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile.
- Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt
oscilante;
- Instruiţi pacientul cu hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele in mod
regulat, să reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să inveţe tehnici de
managementul stressului;
- Informaţi pacientul/familia care sunt valorile in funcţie de varstă; oferiţi, eventual, un
tabel cu valori orientative
11) MĂSURAREA TEMPERATURII CORPULUI
- Determinarea nivelului curent a căldurii corpului;
- Aprecierea evoluţiei unor boli;
- Detectarea răspunsului pacientului la măsurile iniţiate de creşterea sau de scăderea
temperaturii corpului;
- Evaluarea refacerii pacientului după boală
In funcţie de calea aleasă pentru măsurare, pregătiţi pe o tavă medicală:
- Termometru din sticlă, oral sau rectal;
- Termometru uzual pentru axilă.
- Lubrifiant dacă se foloseşte calea rectală;
- Mănuşi de unică folosinţă (opţional), comprese de tifon;
- Ceas de mană;
- Culoare albastră (creion, pix, cariocă);
- Foaie de temperatură (f.t.)
- Caiet de adnotări personale;
- Recipient cu soluţie de cloramină 1%
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi procedura pacientului pentru a oţine colaborarea sa;
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul in poziţia cea mai adecvată căii utilizate pentru măsurarea
temperaturii corporale:
- Decubit dorsal - pentru măsurarea in cavitatea bucală şi axilară;
- Decubit lateral - pentru măsurarea in cavitatea rectală
1. METODA ORALĂ
- Spălaţi-vă mainile
- Clătiţi termometrul cu apă rece dacă a fost păstrat in soluţie dezinfectantă;
- Ştergeţi termometrul cu o compresă de tifon pentru a indepărta urmele soluţiei
chimice;
- Prindeţi strans termometrul cu degetul mare şi celelalte degete;
- Scuturaţi-l printr-o mişcare puternică din articulaţia mainii pană la coborarea
mercurului sub 36°C
- Capisonati termometrul cu un capison de unica folosinta, plasaţi bulbul cu mercur al
termometrului pe dreapta sau stanga a cavităţii sublinguale;
- Instruiţi pacientul să inchidă gura, apropiind buzele in jurul termometrului;
- Mentineti termometrul sub limbă timp de 3 min;
- Indepărtaţi termometrul scoateti capisonul şi ştergeţi termometrul cu tifon;
- Citiţi gradaţia de pe scala termometrului;
- Inregistraţi temperatura in carnetul personal notand numele, data inregistrării, valoarea
(ex. Td= 36,5°C);
- Spălaţi termometrul cu apă călduţă şi detergent şi clătiţi cu apă rece;
- Uscaţi termometrul şi plasaţi-l fie in ambalajul său din plastic, fie in recipientul special
pentru termometre;
2. METODA AXILARĂ
- Asiguraţi intimitatea pacientului şi descoperiţi axila;
- Spălaţi şi ştergeţi termometrul dacă a fost ţinut in soluţie dezinfectantă:
- Scuturaţi termometrul pentru a cobori mercurul in rezervor, dacă este cazul;
- Plasaţi bulbul termometrului in centrul axilei, paralel cu toracele;
- Apropiaţi braţul pacientului de trunchi şi flectaţi antebraţul pe torace;
- Menţineţi termometrul in axilă 10 minute;
- Indepărtaţi termometrul şi citiţi gradaţia;
- Inregistraţi valoarea termică in carnetul personal, notand: numele pacientului,
data inregistrării, temperatura ca in exemplul următor
Data Ora T° Nume
10.X .2015 18°° 37,3°C Ion Mihail
- Spălaţi, clătiţi şi ştergeţi termometrul după folosire;
- Introduceţi termometrul in ambalajul său sau in recipientul special;
- Spălaţi-vă mainile.
3. METODA RECTALĂ
- Ştergeţi, scuturaţi şi citiţi gradaţia termometrului;
- Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţă dacă doriţi;
- Lubrifiaţi bulbul termometrului şi zona din apropiere pe o distantă de ~ 2,5 cm.;
- Asiguraţi intimitatea pacientului;
- Aşezaţi pacientul in decubit lateral şi descoperiţi regiunea fesieră;
- Indepărtaţi fesele pentru vizualizarea orificiului anal;
- Capisonati termometrul si il introduceţi prin anus cca. 3,8 cm la adult, 2,5 cm la copil şi
1,25 cm la sugar;
- Menţineţi termometrul pe loc 3 pană la 5 minute;
- Indepărtaţi termometrul scoateti capisonul şi ştergeţi termometrul cu o compresă de
tifon;
- Ştergeţi orice urmă de lubrifiant sau de materii fecale din jurul anusului;
- Citiţi gradaţia termometrului;
- Spălaţi termometrul in apă călduţă cu detergent şi clătiţi cu apă rece:
- Uscaţi-l şi aşezaţi-l in ambalajul său din plastic sau in recipientul special pentru
termometre rectale:
- Inregistraţi temperatura in carnetul personal, notand: numele pacientului şi
data inregistrării;
- Anuntaţi orice modificări anormale.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A TEMPERATURII
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură cate 2 diviziuni de grad;
- Notaţi grafic valoarea inregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau seara (s) pentru
cifrele cu soţ (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
- Notaţi grafic valoarea inregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat in mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ (impare),
exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc;
- Uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată in partea dreaptă a sistemului
de coordonate din foaia de temperatură;
- Obtineti curba termica prin unirea punctelor care indica valorile temperaturii măsurate
pe parcursul zilelor de supraveghere şi ingrijire.
Rezultate aşteptate/dorite:
- Temperatura inregistrată este congruentă cu starea de sănătate a pacientului;
- Tegumentele sunt intacte, fără iritaţii sau transpiraţii
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă disconfort, frisoane, tegumentul este congestionat, iritat, transpirat
sau palid, rece;
- Temperatura inregistrată impune aplicarea unor măsuri adecvate.
- Informaţi pac că termometrul este un instrument indispensabil pt aprecierea stării
generale, la domiciliu;
- Explicaţi pacientului/familiei să spele termometrul cu apă călduţă şi să-l introducă,
uscat şi scuturat, in containerul protective intre utilizări;
- Oferiţi pacientului un tabel cu valori termice orientative in funcţie de calea
folosită pentru măsurare;
12)Oxigenoterapia
- scop: asigurarea unei cantitati corespunzatoare de O2 la tesuturi prin combaterea
hipoxiei(scaderea O2) determinata de:
- scaderea O2 alveolar
- diminuarea hemoglobinei
- tulburari in sistemul circulator
- probleme care interferaza cu diviziunea pulmonara
Surse de oxigen: statie centrala de oxigen, microstatie, butelie de oxigen.
Precautii in utilizarea surselor de oxygen:
- deoarece O2 favorizeaza combustia prezenta sa, trebuie atentionata
- pacientii si vizitatorii vor fi atentionati asupra fumatului sau a unei flacari in preajma
sursei de oxygen
- se verifica echipamentele electrice
- se evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate, mat. sintetice si
inflamatorii
- aparatul de monitorizare sau aspiratie vor fi plasate in partea opusa sursei de oxygen
- evitarea lovirii buteliilor
- buteliile cu oxigen vor fi asezate in pozitia vertical si tinute departe de calorifer sau
soba.
Metode de administrare a oxigenului
1.prin sonda nazala
- frecvent utilizata, permite administrarea O2 in concentratie de 25-45%
- poate fi utilizata pentru terapia pe termen lung
- nu poate fi utilizata la pacientii cu afectiuni ale mucoasei nazale.
2. prin masca
- permite administrarea O2 in concentratie de 40-60%
- este incomoda datorita sistemului de prindere si etanseizare, accentueaza starea de
anxietate, mai ales la copii
- poate provoca iritatia tegumentelor fetei
- nu se vor utilize la pacientii cu arsuri la nivelul fetei.
3. ochelari de oxigen
- sunt prevazuti cu doua sonde care se introduc in ambele nari
- se utilizeaza la copii si pacienti agitati
4.cortul de oxigen
- frecvent utilizat la copii
- concentratia de oxigen nu poate depasi 50%
- are dezavantajul ca atmosfera de subcort se incalzeste si se incarca cu vapori
datorita faptului ca pacientul expira si inspira in acelasi mediu
- oxigenul nu poate fi umidificat ci trecut prin instalatia de racire
- se pot instala instalatii de racire
- copii vor fi supravegheati permanent
Echipament necesar administrari oxigenului
- sursa de oxygen, umidificator (recipient pentru barbotarea si contine apa sterila)
- sonda nazala, cateter, masca de oxygen sau cort
- material adeziv, leucoplast pentru fixarea sondei
Interventiile asistentei
- pregateste psihic si aseaza pacientul in pozitia corespunzatoare semisezand sau
decubit-dorsal
- asamblarea echipamentului, dezobstruarea cailor respiratorii
- masurarea lungimi sondei de la nara la tragus
- umectarea (umezirea) sondei cu apa sterila, pentru facilizarea insertiei si evitarea
lezarii mucoasei
- dupa introducere fixam sonda pe obraz cu leucoplast
- fixarea debitului de administrare a oxigenului in functie de prescriptia medicului
- aprecierea raspunsului terapeutic al administrarii de oxigen
- supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau aparitia unor
complicatii
- supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiunea si debitul)
- mobilizarea periodica a sondei
- scoaterea sondei o data pe zi si introducerea ei in cealalta nara
- curatirea echipamentului la terminarea tehnicii.
Incidente si accidente
- daca recipientul pentru barbotarea oxigenului se rastoarna, lichidul poate fi impins de
oxigen in caile respiratorii ale pacientului asfixiidu-l
- in cazul utilizarii prelungite:
- iritarea locala a mucoasei
- congestie si edem alveolar
- hemoragie intraalveolara
- patrunderea gazului in esofag duce la distensie (marire) abdomenului
13)AEROSOLOTERAPIA
Terapia cu aerosoli constă în introducerea în căile respiratorii a unei soluţii
medicamentoase dispersată în particule de ordinul micronilor cu ajutorul unui dispozitiv
cu aer comprimat sau oxigen.
Obiective
- umidificarea mucoasei căilor respiratorii;
- fluidificarea secreţiilor şi facilitarea expectoraţiei;
- reducerea inflamaţiei şi a edemului mucoasei căilor respiratorii.
Pregătirea materialelor:
- sursă de aer comprimat sau sursă de oxigen de perete;
- manometru pentru a controla debitul aerului;
- fiole cu ser fiziologic sau alte medicamente indicate de medic – pulverizator;
- masca buco – nazală sau piesa bucală, din plastic, de unică folosinţă;
- tubulatură de racord;
- şerveţele, batiste nazale;
- scuipătoare .
Pregătirea pacientului :
- psihică
- se explică pacientului procedura:
- scopul
- modul de desfăşurare
- durata (15-20 min)
- fizică
- se planifică îngrijirea în funcţie de :
Mese: la o oră înainte sau după mese întrucât există riscul de vărsătură;
Ore de vizită, examinări.
- se evaluează starea clinică a pacientului de către medic;
- se asigură participarea pacientului la procedură;
- se instalează pacientul în poziţia şezând sau semişezând, cât mai confortabil;
- se oferă sfaturi:
- să-şi sufle nasul, să-şi cureţe gura;
- să rămână în aceeaşi poziţie pe toată durata şedinţei de aerosoli;
- să evite vorbitul, deplasarea măştii sau a piesei bucale.
Participarea asistentului medical la procedură
- se invită pacientul să-şi sufle nasul, să expectoreze înainte de a începe procedura;
- se face aspiraţie buco-faringiană, la nevoie;
- se realizează montajul sistemului: sursă de aer, tub de racord, nebulizator;
- se verifică buna funcţionalitate a sistemului:
- absenţa pierderii de gaz la nivelul racordului;
- prezenţa norului de bule de gaz în nebulizator;
- se conectează pacientul la sistem:
- se reglează masca cu ajutorul elasticului, în mod atraumatic;
- se explică pacientului să respire normal, în timpul şedinţei, prin masca cu inspiraţie
nazală şi expiraţie bucală sau prin piesa bucală cu inspiraţie bucală şi expiraţie nazală;
- se pun la îndemâna pacientului: batiste nazale, scuipătoare;
- se notează ora conectării la nebulizator;
- se supraveghează de către asistentă, în timpul aerosoloterapiei:
- nivelul de umplere cu apă a nebulizatorului;
- intensitatea nebulizării (pentru a preveni riscul de inundare bronşică);
- funcţiile vitale: P,R, tuse expectoraţie, coloraţie feţei, reacţiile generale.
Îngrijirea pacientului după procedură:
- se închide manometrul;
- se îndepărtează masca după faţa pacientului sau piesa bucală;
- se şterge faţa de transpiraţie dacă e necesar;
- se cere pacientului să-şi sufle nasul;
- se apreciază starea pacientului: ameliorarea respiraţiei şi a confortului;
- se notează procedura în fişa pacientului.
14)Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie - Inhalatia
Definitie :introducerea medicamentelor gazoase si volatile prin mucoasa respiratorie
Forme de prezentare
-gaze sau substante,gaze ificate
-pulberi dizolvate
-lichide fin pulverizate sau sub forma de vapori
-solutii pentru injectie intratraheala
Scop:
-dezinfectia decongestionarea mucoasei cailor respiratorii
-imbogatirea aerului inspirat in oxigen,pentru combaterea hipoxiei
-fluidificarea sputei,expectoratia
Metode de administrare
-inhalatie
-instilatie
-aerosoli
Inhalatia :
-reprezinta introducerea substantelor medicamentoase in caile respiratorii ,antrenate de
vapori de apa(esente aromatice,antiseptice,sarurietc)
Indicatii :
-rinite;rinofaringe
-bronsite ;astm bronsic
Pregatirea inhalatiei :
Pacientul
-pregatirea psihica
-este informat cu privire la scopul administrarii medicamentelor
-i se explica modul in care va respira ;inspiratie pe gura ,expiratie pe nas
-pregatire fizica
-se aseaza in pozitie sezand
-invata unde sa-si sufle nasul
-se aseaza un prosop in jurul gatului
-se ung buzele ci tegumentele peri-bucale cu vaselina
Materiale
-inhalator ,prosop,vaselina,cort ,apa clocotinda
-substanta medicamentoasa:esente aromate ,substante antiseptice,substante alcaloide
Efectuarea inhalatiei:
Asistenta
-isi spala mainile
-inchide ferestrele camerei
-introduce in vasul inhalatorului cu apa clocotita o lingurita inhalant la 1-2 l apa
-aseaza pacientul pregatit in fata palniei inhalatorului,il acopera cu cortul sau pelerina
-menitine distanta de 30-80 cm fata de palnie
-invita pacientul sa inspire pe gura ,sa expire pe nas
-supravegheaza pacientul
-durata unei sedinte:5-20 min
Ingrijirea ulterioara a pacientului :
-se sterege fata pacientului cu un prosop moale
-este ferit de curentii de aer rece
-ramane in incapere 15-30 min
Reorganizarea :
-materialele se strang ,se spala
-inhalatorul se dezinfecteaza
inhalatorul poate deveni sursa de contaminare a cailor respiratorii,daca nu este sterilizat
in prealabil
De evitat :inhalarea primilor vapori deoarece acestia pot antrena picaturi de apa
fierbinte
15)Administrarea medicamentelor pe cale orală
Scop
Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghiţire sau sublingual, a unei cantităţi de
medicament care să acţioneze general sau local.
Principii generale
- administrarea medicamentelor pe cale orală se face prin înghiţire, sublingual şi
translingual;
- sublingual, se administrează Nitroglicerină, Ergotamină, dezinfectante ale cavităţii
bucale şi orofaringelui, unele pansamente gastrice (Dicarbocalm);
- translingual (pe limbă) se administrează spray-uri medicamentoase pe bază de nitraţi,
pentru pacienţii cu angină cronică; pacientul în acest caz trebuie să aştepte 10 secunde
după administrare înainte de a înghiţi;
- necesită o bună cunoaştere, de către asistenta medicală, a tratamentelor prescrise de
medic, a efectelor terapeutice şi a reacţiilor adverse;
- administrarea medicamentelor trebuie să răspundă exigenţelor de calitate şi de
securitate
- asistentul medical are responsabilitate în acest caz.
Pregătirea materialelor
- prescripţia medicală;
- cărucior cu medicamente;
- flacon cu soluţie hidroalcoolică;
- o pereche de foarfece;
- pahare de unică folosinţă/recipiente speciale pentru medicamente.
Pregătirea pacientului
- se identifică capacităţile pacientului de a-şi administra tratamentul şi de a-l
supraveghea;
- se explică pacientului importanţa luării medicamentelor conform prescripţiei medicale;
- se adaptează demersul educativ la nivelul de instruire al pacientului pentru a asigura
securitatea şi calitatea administrării tratamentului;
- se instalează pacientul confortabil;
- se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate.;
Efectuarea procedurii-condiţii preliminare
- pregătirea tratamentului trebuie să fie extemporanee de către asistenta care distribuie
medicamentele
- medicamentele pot fi pregătite dinainte utilizând o listă ce va conţine, în mod
obligatoriu, medicamentele identificate prin:
- numele şi prenumele pacientului;
- doza/orarul de administrare;
- data prescrierii;
- pregătirea tratamentului necesită controlul riguros al calităţii fiecărui medicament de
către asistenta medicală (culoare, aspect ,integritate);
- se aplică exact posologia prescrisă de medic şi se respectă regulile generale de
administrare a medicamentelor.
Administrarea propriu-zisă a medicamentului
- se identifică pacientul;
- se verifică încă o data prescripţia medicală la patul pacientului,in momentul
administrării;
- se realizează o fricţiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte
de fiecare distribuire;
- se păstrează medicamentele în blisterele sau formele de condiţionare proprii, până
când sunt luate;
- se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiţionat într-o
alveolă individuală;
- se pun medicamentele pentru ora prescrisă intr-un păhărel cu întrebuinţare unică,
înainte de a le da pacientului;
- se explică pacientului modalităţile de luare a medicamentelor:
- pe nemâncate (à jeun), în timpul mesei sau după masă;
- cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate;
- dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru pulberi;
- fără diluţie , pentru siropuri,suspensii sau pentru comprimatele care se administrează
sublingual;
- se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului şi de creştere a
complianţei la tratament.
Supraveghere şi evaluare
Supravegherea administrării medicamentelor per os trebuie să garanteze evaluarea
prin:
- o administrare corectă:doza/orar,mod de administrare conform recomandării medicale;
- măsurarea funcţiilor vitale înainte,in timpul și/sau după administrare în funcţie de
medicament pentru a identifica efectele benefice si cele indezirabile;
- consemnarea semnelor de necomplianță la tratament;
- aprecierea nivelului de conştiență al pacientului pe durata tratamentului;
- includerea acestor elemente în cele două dimensiune ale administrării tratamentului
oral calitatea şi securitatea.
16)Administrarea medicamentelor pe cale rectală
Medicamentele care se administrează intrarectal sunt supozitoarele şi unguentele
Supozitoarele sunt forme medicamentoase solide, de formă conică care au substanţa
activă înglobată într-o masă grăsoasă pe bază de unt de cacao sau glicerină. Se topesc
la temperatura corpului şi sunt absorbite lent
Indicaţii:
- stimularea peristaltismului intestinal şi al defecaţiei;
- reducerea durerii, a inflamaţiei şi a iritaţiilor locale;
- reducerea febrei şi a simptomelor specifice unor aparate.
Contraindicaţii:
- pacienţi cu tulburări de ritm întrucât introducerea supozitoarelor intrarectal stimulează
nervul vag şi determină aritmii;
- pacienţi operaţi recent în zona rectului sau a prostatei;
- pacienţi cu rectoragie.
Se vor pregăti pe căruciorul de lucru:
- supozitoarele rectale, păstrate la frigider până în momentul administrării pentru a
preveni înmuierea/topirea lor;
- mănuşi de unică folosinţă;
- lubrifiant pentru supozitoare;
- unguentul cu un aplicator special;
- comprese de tifon/prosoape de hârtie;
- se verifică corespondenţa între medicaţia prescrisă de medic şi cea eliberată de
farmacie;
- se verifică calitatea şi integritatea supozitoarelor, tuburilor cu unguente, termenul de
valabilitate;
- se spală mâinile;
- se identifică pacientul şi se asigură intimitatea acestora.
Administrarea supozitoarelor
- se aşează pacientul în poziţia SIMS (decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng
întins şi membrul inferior drept flectat);
- se acoperă pacientul expunându-i doar zona fesieră;
- se îmbracă mănuşa de cauciuc în mâna dominantă;
- se scoate supozitorul din ambalaj şi se lubrifiază vârful la nevoie;
- se îndepărtează fesele cu mâna nedominantă pentru a evidenţia zona anală;
- se cere pacientului să inspire profund pe gură în timpul inserţiei supozitorului pentru a
inhiba senzaţia de defecaţie şi a reduce disconfortul;
- se introduce supozitorul prin anus cu vârful conic şi cu mâna protejată de mănuşă;
- se împinge supozitorul până trece de sfincterul anal intern, aproximativ 6 cm;
- se curăţă zona anală cu şerveţele de hârtie;
- se îndepărtează mănuşa;
- se solicită pacientului să rămână în aceeaşi poziţie şi să încerce să ţină cât mai mult
supozitorul pentru a-şi face efectul (un supozitor administrat pentru stimularea
defecaţiei trebuie reţinut cel puţin 20 minute pentru a-şi face efectul);
- dacă este cazul, se exercită presiune pe anus cu o compresă, până când senzaţia de
defecaţie dispare;
- se aruncă materialele consumate în recipientul pentru deşeuri;
- se învaţă pacientul şi/sau familia procedura de introduce a supozitoarelor dacă
administrarea acestora trebuie continuată şi după externare;
- se notează procedura
17)Administrarea medicamentelor pe tegumente
Scop
- obţinerea unui efect terapeutic local;
- stimularea circulaţiei.
Linii directoare
- verificare zonei tratate este obligatorie pentru depistarea precoce a eventualelor iritaţii,
reacţii alergice;
- nu se aplică niciodată medicamentul fără a curăţa zona tratată de vechea aplicare,
pentru a preveni astfel iritaţia pielii prin acumulare de reziduuri medicamentoase vechi;
- purtarea mănuşilor este obligatorie pentru a preveni absorbţia medicamentului prin
pielea mâinilor asistentei medicale;
- pentru a păstra medicamentul pe zona tratată şi pentru a proteja lenjeria de corp, se
va acoperi zona tratată cu un pansament semipermeabil transparent.
Se pregătesc pe o tavă medicală sau pe cărucior:
- medicamentele prescrise: soluţii, pudre, unguente/creme, mixturi, plasturi;
- mănuşi de cauciuc, comprese de tifon;
- spatule, pense port-tampon;
- material pentru protecţia patului.
Reguli generale:
- se verifică corespondenţa între medicaţia prescrisă şi cea eliberată de farmacie;
- se verifică termenul de valabilitate al medicamentelor;
- se identifică pacientul şi zona ce urmează a fi tratată;
- se explică procedura de aplicare deoarece majoritatea pacienţilor, după externare, vor
continua să-şi administreze singuri medicamentul;
- se asigură intimitatea pacientului;
- se spală simplu mâinile şi se îmbracă mănuşi de cauciuc;
- se aşează pacientul într-o poziţie confortabilă care să permită accesul la zona ce
trebuie tratată;
- dacă este necesar se curăţă pielea de secreţii, cruste, celule moarte sau aplicaţiile
medicamentoase vechi şi apoi se schimbă mănuşile.
Aplicarea unguentelor/cremelor:
- se deschide tubul cu unguent punându-se capacul cu faţa externă în jos pentru a evita
contaminarea suprafeţei interne a capacului;
- se aplică crema sau unguentul pe suprafaţa afectată direct din tub sau cu ajutorul unei
spatule şi se masează zona prin mişcări lente, uşoare, până când unguentul pătrunde
în piele, rămânând un uşor luciu al pielii;
- se îndepărtează excesul cu o compresă sterilă;
- se evită frecarea zonei pentru a nu produce iritaţii.
Aplicarea aerosolilor spray:
- se agită flaconul pentru a omogeniza compoziţia;
- se ţine flaconul la 15-30 cm de piele şi se pulverizează fin medicamentul pe zona
indicată.
Aplicarea pudrei:
- se usucă suprafaţa pielii după ce a fost curăţată de reziduuri;
- se aplică un strat subţire de pudră cu ajutorul pulverizatorului sau cu ajutorul unui
tampon de vată, prin scuturare;
- se protejează ochii, căile respiratorii în timpul pulverizării, mai ales dacă zona tratată
se află în proximitate.
Aplicarea patch-urilor (plasturilor)
- se explică pacientului că patch-ul are mai multe straturi:
- stratul care vine în contact direct cu pielea şi care conţine o mică cantitate de
substanţă medicamentoasă activă;
- al doilea strat – controlează eliberarea treptată a medicamentului din porţiunea
principală a patch-ului;
- al treilea strat – conţine principala doză de medicament, şi este protejat în exterior
printr-un material din poliester şi aluminiu;
- se învaţă pacientul să-şi aplice în locuri potrivite uscate şi fără păr (partea superioară
a braţului, toracele, retroauricular);
- se vor evita regiunile poplitee, plicile coatelor şi zonele cu leziuni;
- în cazul în care accidental patch-ul scapă pe jos, va trebui înlocuit cu unul nou plasat
în alt loc;
- patch-ul se aplică la aceeaşi oră pentru a asigura continuitatea tratamentului;
- noul patch se aplică cu 30 de minute înainte de a-l îndepărta pe cel vechi;
- se notează data şi ora aplicării patch-ului pe suprafaţa lui externă (durata de aplicare
este de regulă de 24 ore);
- pacientul va fi monitorizat pentru depistarea precoce a efectelor adverse (ex. dureri de
cap, hipotensiune la administrarea plasturilor cu nitroglicerină).
18)Administrarea medicamentelor prin injecţii intramusculare (I.M.)
Scop
Introducerea unei soluţii medicamentoase în ţesutul muscular cu ajutor unei seringi şi a
unui ac sterile.
Linii directoare
- injecţia i.m. este efectuată, în general, când se doreşte o absorbţie rapidă sau când
calea orală este contraindicată;
- se aplică cele „5 reguli” de administrare: pacientul potrivit, medicaţia potrivită, doza
corectă, calea adecvată, timpul (orarul) potrivit;
- înainte de administrarea medicamentului, asistentul medical se va informa despre
acţiunea medicamentului, motivaţia administrării drogului, doza normală şi calea de
administrare, contraindicaţii şi reacţii adverse;
- cantitatea de soluţie administrată pe cale i.m. variază în funcţie de medicament; în
mod normal, nu se administrează mai mult de 5 ml. în acelaşi loc;
- alternarea locurilor injectării este importantă pentru confortul pacientului, pentru
prevenirea traumelor asupra ţesutului şi facilitarea absorbţiei;
- locurile de elecţie includ: cadranul supero-extern fesier, treimea medie a feţei externe
a coapsei, muşchiul deltoid;
- se vor evita zonele contractate sau care prezintă noduli;
- poziţia pacientului va fi de siguranţă, relaxată şi compatibilă cu condiţia fizică a
pacientului încât să ofere o expunere adecvată a locului pentru injecţie (decubit ventral,
decubit lateral, poziţie şezândă, ortostatism);
- mărimea acului şi a seringii depind de volumul soluţiei de injectat, vâscozitatea
soluţiei, constituţia pacientului, muşchiul selectat pentru injecţie;
- înainte de administrarea oricărui medicament nou se evaluează riscul de alergie al
pacientului prin anamneză;
- se testează pacientul să nu fie alergic, în special înaintea administrării primei doze de
antibiotic/chimioterapic;
- pentru a preveni colorarea (pătarea) sau iritarea superficială ţesutului de către
medicament, la scoaterea acului din muşchi, acul va fi schimbat după ce soluţia a fost
aspirată în seringă;
- tehnica în „Z” este folosită pentru a injecta în siguranţă orice soluţie colorată sau care
irită superficial pielea; metoda „Z” se foloseşte numai pentru zona muşchiului dorso-
gluteal.
- seringi sterile de capacităţi corespunzătoare volumului de injectat;
- ace sterile etalon de 19-22 mm. grosime, lungi de 5-10 cm.;
- soluţii antiseptice;
- comprese de tifon / tampoane de vată;
- mănuşi de unică folosinţă (opţional);
- tăviţă renală;
- containere speciale pentru colectarea materialelor.
- se intervievează pacientul pentru a identifica un posibil risc de alergie;
- se obţine consimţământul informat;
- se stabileşte locul pentru injecţie după inspectarea zonelor de elecţie;
- se poziţionează pacientul în funcţie locul ales şi de starea sa generală.
- se montează acul la seringă folosind tehnica aseptică;
- se îndepărtează capacul acului prin tracţiune;
- se scoate aerul;
- se dezinfectează locul ales;
- se întinde pielea folosind mâna nedominantă;
- se introduce rapid acul în ţesut în unghi de 90° ţinând seringa în mâna dominantă între
police şi celelalte degete;
- se fixează amboul seringii între policele şi indexul mâinii nedominante;
- se aspiră încet trăgând pistonul înapoi cu mâna dominantă pentru a verifica poziţia
acului;
- se schimbă poziţia acului dacă se aspiră sânge;
- se injectează lent soluţia în ţesutul muscular, câte 10 secunde pentru fiecare ml
soluţie;
- se extrage rapid acul adaptat la seringă fixând amboul;
- se aruncă acul necapişonat în container;
- se masează locul injecţiei cu un tampon cu alcool exercitând o uşoară presiune;
- se ajută pacientul să se îmbrace, să adopte o poziţie comodă;
- se evaluează locul injecţiei după 2-4 ore de la administrare, dacă este posibil;
- se reorganizează locul de muncă;
- se notează procedura în Fişa de proceduri (nume. data şi ora administrării, tipul
soluţiei, doza).
Incidente/Accidente
- amorţeli, furnicături sau alterarea funcţiei musculare în zona injecţiei determinate de
nerespectarea locurilor de elecţie şi de iritarea nervului sciatic;
- paralizia membrului inferior prin înţeparea nervului sciatic;
- embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluţie uleioase;
- noduli prin injectarea unor soluţii care precipită sau a unui amestec de soluţii
incompatibile;
- pătarea / pigmentarea pielii prin injectarea unor soluţii colorate fără să se aplice
metoda „Z”;
- flegmon prin nerespectarea regulilor de asepsie şi antisepsie.
Administrarea medicamentelor prin injecţia intramusculară după medoda „Z”
Scop
- administrarea substanţelor iritante şi a celor care colorează ţesutul, cum ar fi
produsele pe bază de fier;
- administrarea unor soluţii medicamentoase la pacienţii vârstnici subnutriţi.
- se verifică prescripţia medicală;
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se pregătesc seringa şi acul potrivite pentru injecţia intramusculară;
- se aspiră soluţia medicamentoasă în seringă după metoda aseptică şi o mică cantitate
de aer;
- se schimbă acul cu care s-a aspirat şi se ataşează cel pentru injectat soluţia.
- se aşează pacientul în poziţia care permite expunerea zonei gluteale (decubit dorsal
sau decubit lateral relaxat);
- se dezinfectează cadranul supero-extern al fesei;
- se lasă să se usuce pielea;
- se trage pielea în lateral în formă de „Z”, îndepărtând-o de locul ales pentru injecţie;
- se introduce acul în ţesutul muscular în unghi de 90°;
- se aspiră pentru a verifica poziţia acului;
- dacă apare sânge în seringă se retrage uşor acul şi se modifică poziţia după care se
aspiră din nou; dacă şi de data aceasta se aspiră din nou; dacă şi de data aceasta se
aspiră sânge se retrage complet acul şi se reia tehnica în alt loc;
- se injectează soluţia lent, dacă nu s-a aspirat sânge, şi apoi, aerul tras în seringă
odată cu substanţa medicamentoasă;
- injectarea aerului după terminarea soluţiei ajută la prevenirea scurgerii de substanţă
din ac în ţesutul subcutanat în timpul retragerii;
- se aşteaptă încă 10 secunde după injectare şi apoi se retrage acul;
- se eliberează pielea care a fost trasă în „Z” pentru a acoperi locul de inoculare;
- se evită masarea locului pentru a nu favoriza pătrunderea substanţei iritante în ţesutul
subcutanat;
- se solicită pacientului să se mişte pentru a favoriza absorbţia medicamentului;
- dacă pacientul este imobilizat la pat, după injectare va fi ajutat să facă exerciţii pasive
şi active în pat, pentru a facilita absorbţia medicamentului;
- se aruncă acul necapişonat;
- se colectează materialele folosite în containere speciale;
- se verifică după 1-2 ore locul injectării;
- se notează procedura în Fişa cu proceduri a pacientului.
19)Administrarea medicamentelor prin injecţia subcutanată (S.C)
Scop
Furnizarea unei căi de administrare a unor medicamente ca: insulina, anticoagulantele,
medicamentele depot, unele vaccinuri.
Linii directoare
- zonele de elecţie pentru injecţia s.c. includ:
- regiunea periombilicală la 2-3 cm distanţă faţă de ombilic şi faţă de linia de centură;
- faţa dorsolaterală a braţului la 8-12 cm deasupra cotului;
- faţa antero-laterală a coapsei la 5-6 cm deasupra genunchiului;
- regiunea supra şi subspinoase ale omoplaţilor;
- locurile de injecţie trebuie alternate în ordinea mişcării acelor de ceasornic pentru a
preveni traumatizarea ţesutului şi a favoriza absorbţia;
- înainte de administrare se identifică un eventual profil alergologic al pacientului;
- la administrarea heparinei subcutanat, se va evita masarea locului pentru a preveni
formarea hematomului;
- o mică cantitate de 0,2 cm³ va fi lăsată în seringă în cazul injectării soluţiilor livrate în
seringă preumplută iar acul va fi introdus perpendicular pe cuta formată, pentru a forţa
ultima cantitate de medicament să pătrundă în ţesut;
- nu se dezinfectează zona cu alcool în cazul injecţiei cu insulină sau se lasă să se
evapore înainte de injectare;
- nu se aspiră atunci când se fac injecţii cu insulină şi cu heparină (în acest ultim caz
aspirarea poate produce hematom);
- dacă apar echimoze la locul injecţiei cu heparină, se recomandă aplicarea unei pungi
cu gheaţă în primele 5 minute după injectare urmată de compresie locală;
Materiale necesare
- seringi sterile de capacităţi corespunzătoare volumului de soluţie sau seringi
preumplute;
- ace sterile de 2-4 cm lungime;
- soluţia de injectat condiţionată în fiolă;
- soluţii dezinfectante;
- comprese tifon / tampoane de vată;
- mănuşi de unică folosinţă (opţional);
- recipiente pentru colectarea deşeurilor.
- se informează, se explică procedura;
- se poziţionează pacientul în funcţie de locul ales: decubit dorsal, poziţie şezândă cu
mâna sprijinită în şold, decubit ventral pentru zonele supra şi sub spinoase ale
omoplaţilor;
- se pregătesc toate materialele;
- se pregăteşte medicamentul folosind tehnica aseptică;
- se selectează zona cea mai potrivită pentru injecţie utilizând reperele anatomice;
- se dezinfectează locul ales, se lasă să se usuce;
- se îndepărtează capacul acului folosind tehnica aseptică;
- se scoate aerul cu excepţia situaţiei în care soluţia este livrată în seringă preumplută;
- se administrează injecţia:
- se pliază tegumentul între policele şi indexul mâinii nedominante, fixându-l şi
ridicându-l de pe planurile profunde;
- se pătrunde cu rapiditate în ţesutul subcutanat în unghi de 45° sau 90° în funcţie de
reprezentarea ţesutului adipos şi de lungimea acului;
- se verifică poziţia acului prin aspirare;
- se injectează lent soluţia medicamentoasă;
- se extrage acul cu o mişcare sigură şi rapidă;
- se dezinfectează şi se masează locul injecţiei;
- se aruncă acul necapişonat în container;
- se îngrijeşte pacientul la nevoie (poziţionare, îmbrăcare);
- se notează procedura în Fişa de proceduri (nume, dată, ora administrării, tipul
soluţiei, doza).
Incidente/Accidente
- durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau/şi distensie bruscă a
ţesutului;
- congestia zonei de inoculare care devine indurată şi dureroasă.
20)Administrarea medicamentelor prin injecţia intradermică (I.D)
Scop
- injectarea de alergeni în piele ca metodă de diagnostic pentru aprecierea reacţiei la
alergeni;
- testarea la tuberculină sau PPD;
- testarea unor medicamente cu potenţial de sensibilizare a organismului (antibiotice,
anestezice).
Linii directoare
- înainte de administrare se culeg informaţii despre acţiunea medicamentului, scopul
injecţiei, dozajul/diluţia normală şi locul de administrare;
- nu se vor folosi, indiferent de scop, soluţii antiseptice care colorează pielea şi
maschează reacţia locală;
- pentru efectuarea injecţiei se vor respecta locurile de elecţie: regiunea ventrală a
antebraţului, faţa externă a braţului şi a coapsei; se evită zonele pigmentate, păroase
sau intens keratinizate (îngroşate), infectate;
- se intervievează pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia precum şi
experienţa legată de testare;
- se efectuează diluţia necesară şi se stabileşte doza corectă conform procedurii
standard acolo unde este cazul (exemplu: diluţie 1/10000 U.I. pentru testarea la
Penicilină, 2 U.I. PPD pentru IDR la tuberculină).
Materiale necesare
- seringi sterile de 1 ml./seringă pentru tuberculină;
- ace sterile de 1-1,5 cm lungime;
- comprese sterile/tampoane de vată;
- soluţii antiseptice;
- soluţia medicamentoasă corect dozată.
- se informează pacientul, se explică procedura;
- se obţine consimţământul informat şi colaborarea pacientului;
- se alge locul pentru injecţie.
- se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se efectuează diluţia şi se stabileşte doza exactă conform procedurii standard;
- se aspiră soluţia în seringă respectând procedura;
- se dezinfectează zona aleasă;
- se îndepărtează capacul de la ac prin tracţiune;
- se întinde pielea din zona aleasă folosind policele mâinii nedominante;
- se poziţionează seringa aproape tangent cu pielea pacientului şi cu bizoul în sus;
- se introduce acul aproximativ 4 mm astfel încât vârful să fie vizibil prin piele;
- se injectează lent soluţia împingând pistonul fără să se aspire;
- se observă formarea la locul inoculării a unei papule albe cu diametrul de 5-6 mm.;
- se retrage acul fără să se maseze locul;
- se aruncă acul cu seringa în containere speciale;
- se îndepărtează mănuşile, se spală mâinile (se şterg cu alcool);
- se supraveghează atent pacientul şi reacţia locală;
- se citeşte reacţia locală după 20-30 mm sau 72 ore (în cazul IDR la tuberculină);
- se reorganizează locul de muncă;
- se notează procedura în Fişa cu proceduri a pacientului (substanţa administrată, data,
ora inoculării, ora citirii reacţiei locale precum şi caracteristicile);
Incidente/Accidente
- lipotimie, vătămare corporală dacă pacientul nu este supravegheat şi nu rămâne în
repaus la pat;
- reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa dacă nu se respectă diluţia
/doza la un pacient cu profil alergologic neidentificat.
21)Administrarea medicamentelor prin injecţie intravenoasă directă
Scop
Furnizarea unei linii pentru administrarea intravenoasă a medicamentelor în scop
explorator sau terapeutic.
Linii directe
- tehnica aseptică va fi respectată atunci când se execută această procedură;
- injecţia intravenoasă nu va fi efectuată în venele de la braţul cu fistulă arterio-venoasă
sau shunt arterio-venos, cu mastectomie, cu paralizie sau alte tulburări circulatorii şi
neurologice;
- venele din extremitatea distală (de jos) a membrului superior sau inferior nu vor fi
utilizate decât la recomandarea medicului întrucât viteza de circulaţie a sângelui la
acest nivel este de regulă, mai mică şi predispune la embolism;
- se va evita utilizarea braţului dominant pentru injecţia intravenoasă, când este posibil,
pentru a ajuta pacientul să-şi păstreze independenţa;
- puncţiile venoase vor fi iniţiate de jos în sus, progresiv centripet (deci în sensul
circulaţiei venoase) întrucât, dacă nu se respectă acest principiu, sângele curgând din
vena lezată sau iritată poate cauza o nouă complicaţie;
- tuturor pacienţilor cu terapie intravenoasă li se va face bilanţul hidric (intrări-ieşiri);
- tipul şi mărimea acului folosit va fi determinată de mărimea / calibrul venelor
pacientului şi tipul de soluţie ce urmează a fi administrată.
Locuri de elecţie
Venele abordate pot fi:
- venele de la plica cotului (exceptând zona medială) – cefalică, bazilică;
- venele de pe partea dorsală a mâinii;
- venele de pe partea posterioară a gambei;
- venele jugulare;
- venele epicraniene la nou născut şi sugar.
- tavă medicală sau cărucior rulant;
- seringi sterile cu amboul situat periferic de capacităţi adecvate cantităţii de
medicament prescris;
- ace cu bizoul ascuţit dar scurt;
- comprese sterile/tampoane de vată;
- fiolă sau flacon cu soluţia izotonă sau hipertonă;
- mănuşi de unică folosinţă;
- materiale pentru puncţia venoasă.
- se informează, se explică pacientului procedura;
- se verifică locurile de elecţie evitând zonele cu echimoze, pilozitate accentuată sau cu
semne de infecţie;
- se stabileşte locul pentru injecţie;
- se poziţionează pacientul în funcţie de locul ales şi de starea sa generală; decubit
dorsal, poziţie semişezândă.
- se obţin informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou;
- se folosesc mănuşi de unică folosinţă;
- se aspiră soluţia din flacon conform procedurii standard;
- se elimină bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie verticală;
- se schimbă acul cu altul capişonat;
- se leagă garoul, se palpează traiectul venei;
- se dezinfectează larg zona aleasă pentru injecţii;
- se îndepărtează capacul de la ac prin tracţiune;
- se efectuează puncţia venoasă conform procedurii;
- se verifică poziţia acului prin aspirare;
- se desface garoul dacă acul este în venă;
- se injectează lent soluţia medicamentoasă observând locul puncţionat şi reacţiile
pacientului;
- se extrage rapid acul adaptat la seringă;
- se comprimă locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3-5 minute pentru hemostaza
completă.
Incidente/Accidente
- flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe
iritante pentru intima vasului (ex.: soluţiile hipertone);
- hematom prin perforarea venei sau prin retragerea acului fără eliberarea garoului;
- ameţeli, lipotimie, colaps;

- reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator (soluţii iodate).
22)P E R F U Z I A
DEFINITIE: Introducerea picatura cu picatura pe cale intravenoasa a solutiilor
medicamentoase. Este considerata linia vietii in acordarea ajutorului de urgenta.
SCOP: Echilibrarea hidroelectrolitica a organismului si administrarea medicamentelor
cu efect prelungit
MATERIAL NECESAR
•tava medicala acoperita cu camp steril
•trusa sterila de perfuzie
•ace de metal de unica folosinta
•solutii perfuzabile
•seringi de unica folosinta (5 – 10 ml)
•ace sterile
•casoleta cu comprese sterile
•manusi sterile pentru asistenta
•romplast
•garou
•tavita renala
•tampoane sterile de unica folosinta
•alcool
•musama si aleza
•sapun si prosop
TEHNICA PERFUZIEI
•nursa se spala pe maini cu apa si sapun, se dezinfecteaza cu alcool, desface
capacelul protector al flaconului de perfuzat si dezinfecteaza cu alcool locul de unde se
aplica perfuzia
•scoate trusa de perfuzie din sacul de polietilena, indeparteaza tubul protector dupa ac
si patrunde cu acul in dopul de cauciuc al flaconului de perfuzat, pastrand inchis
circuitul trusei cu ajutorul prestubului
•se indeparteaza teaca protectoare de la cpatul proximal al trusei si se ridica trusa de
perfuzie deasupra nivelului flaconului, se deschide usor prestubul si se lasa sa curga in
cicuitul trusei substanta medicamentoasa pana cand se elimina complet aerul si bulele
de aer din circuit;
•se inchide apoi prestubul si se acopera capatul proximal al trusei cu teaca protectoare.
PREGATIREA PSIHICA A PACIENTEI
•se anunta pacienta
•i se explica tehnica
•i se solicita colaborarea
PREGATIREA FIZICA A PACIENTEI
•se aseaza pacienta pe pat in decubit dorsal cu bratul in extensie
•sub bratul pacientei i se aseaza musamaua, aleza
•se acopera pacienta cu o patura
•ne asiguram ca inainte de montarea perfuziei, pacienta si-a golit vezica
TEHNICA
•nursa se spala pe maini cu apa si sapun, examineaza starea si calitatea venelor, isi
pune manusile de cauciuc, aplica garoul deasupra plicii cotului si dezinfecteaza pe o
suprafata de 10-15 cm
•se solicita pacientei sa inchida – deschida pumnul, se efectuea-za punctia venoasa cu
acul atasat la trusa introducandu-l in mijlocul venei cu bizoul in sus, in directia axului
longitudinal al venei
•se impinge acul de-a lungul venei, se verifica pozitia acului in vena, se indeparteaza
garoul
•se deschide prestubul si se regleaza viteza de curgere dupa medicatia medicului
•se supravegheaza permanent perfuzia
•operatia de schimbare a pungii sau flaconului trebuie sa se faca in conditii de perfecta
asepsie, dezinfectand dopul
•dupa terminarea perfuziei, se inchide prestubul, se pregateste o compresa sterila
imbibata in alcool si se extrage acul din vena printr-o miscare brusca
•se efectueaza un pansament steril si se fixeaza cu romplast.
DE RETINUT: Mentinerea locului de perfuzie la pacienti se face schim band

pansamentul la 24 ore, inspectand locul pentru inflamatie,
schimbarea tubulaturii la max. 72 h, toate substantele perfuzabile
trebuind etichetate cu data, ora si medicatia adaugata.
PUNCŢIA VENOASĂ
Crearea accesului la o venă pentru:
• recoltare de sange in siguranţă pentru examene de laborator
• extragerea unei cantităţi de sange
• introducerea medicamentelor in circulaţia venoasă
- Garou
- Mănuşi de unică folosinţă
- Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
- Tampon alcoolizat
- Muşama, aleză
- Etichetă
- Eprubete
- Bandă adezivă non alergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale in funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipient pentru colectarea materialelor
Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea procedurii
- Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură, anuntaţi-l că e puţin dureroasă
- Explicat i-i pacientului ca ii vei recolta sange sau vei introduce medicamente
- Incurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
- Intrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sange altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare
de greaţă, vărsătură
- Obţineţi consimţămantul informat
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare in conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi
locul puncţiei (decubit dorsal sau mai rar şezand)
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul punctiei
- Identificaţi pacientul
- Spălaţi mainile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
- Selectaţi locul potrivit, venele de la plica cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a
mainii
- Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind
direcţionate departe de zona de puncţie
- Palpaţi vena
- Montaţi seringa şi ataşaţi acul
- Recomandaţi pacientului să strangă pumnul
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare incercaţi următoarea tehnică:
a) Rugaţi pacientul să inchidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mana sub nivelul inimii pentru a
i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi incet pe venă pentru a deveni mai
vizibilă
c) Inlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
- Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon alcoolizat), folosind mişcări circularede la
centru in afară cu caţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele in
interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii
- Poziţionaţi mana nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se intinde
pielea dreaptă pe venă
- Ţineţi acul cu bizoul in sus in mana dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 10-30°, de
deasupra venei sau dintr-o parte a venei, in poziţie oblică
- Urmăriţi cursul venei şi cand sangele se intoarce prin lumenul acului avansaţi cu acul
in venă 1-2 cm
- In cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
- Atasati acul (canula Buterfly ) la holder si introduce vacutainerele corespunzatoare in
holder pan ace acestea aspira sufficient sange (pana la indicatia de pe ambalaj)
- Dacă curgerea sangelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi
hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator
- Dacă curgerea sangelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decat inainte de a retrage acul.
- Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul
- Aplicaţi o presiune blandă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau pană se
opreşte sangerarea; aceasta previne extravazarea in ţesuturile din jur, cu cauzarea
hematomului
- După oprirea sangerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
- Aplicaţi etichetele pe vacutainere, indicand numele şi prenumele bolnavului, proba
recoltată, secţia care trimite proba de sange la laborator
- Aşezaţi pacientul in poziţie comodă
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Intrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificati locul punctiei venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un hematom
- Sfătuiţi pacientul să nu flecteze antebraţul pe braţ
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile conform P.U. in recipiente speciale
- Indepărtaţi manuşile
- Spălaţi mainile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura in fişa de proceduri şi in dosarul/planul de ingrijire
- Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul cand proba a fost trimisă la laborator
- Notaţi orice observaţie legata de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce probe aţi
recoltat, cand au fost trimise la laborator
- Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
- Semnele vitale sunt normale
- Pacientul a inţeles scopul puncţiei venoase
- Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Leşinul, starea de greaţă sau voma - anunţaţi medicul
- Anxietatea
- discutaţi cu pacientul şi incurajaţi-l
- Refuzul pacientului privind puncţia venoasă - anunţaţi medicul
- Extravazarea sangelui in ţesuturile din jur
- Hematomul
- comprimaţi locul cu un tampon steril
- nu repetaţi inţepătura in aceeaşi zonă
- aplicaţi compresă rece
- aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
- Hemoliza sangelui recoltat
- repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
- Recoltarea nu s-a făcut in condiţii corespunzătoare
- Infecţia
- evitarea prin efectuarea procedurii in siguranţă
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sangelui dintr-un braţ,o venă
deja utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
- Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
- Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
- Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
- Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sange dintr-o arie edematoasă, shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
- Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă,se
menţine o presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragereaacului din
venă pentru a preveni formarea unui hematom
- Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta
creşte riscul de tromboflebită
- La bătrani, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mainii la braţul dominant pentru
puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cuindependenţa varstnicului
- La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
PUNCŢIA VENOASĂ
Crearea accesului la o venă pentru:
• recoltare de sange in siguranţă pentru examene de laborator
• extragerea unei cantităţi de sange
• introducerea medicamentelor in circulaţia venoasă
- Garou
- Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
- Tampon alcoolizat
- Muşama, aleză
- Etichetă
- Eprubete
- Bandă adezivă non alergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale in funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipient pentru colectarea materialelor
Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea procedurii
- Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură, anuntaţi-l că e puţin dureroasă
- Explicat i-i pacientului ca ii vei recolta sange sau vei introduce medicamente
- Incurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
- Intrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sange altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare
de greaţă, vărsătură
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare in conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi
locul puncţiei (decubit dorsal sau mai rar şezand)
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul punctiei
- Spălaţi mainile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
- Selectaţi locul potrivit, venele de la plica cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a
mainii
- Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind
direcţionate departe de zona de puncţie
- Palpaţi vena
- Montaţi seringa şi ataşaţi acul
- Recomandaţi pacientului să strangă pumnul
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare incercaţi următoarea
tehnică:
a) Rugaţi pacientul să inchidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mana sub nivelul inimii
pentru a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi incet pe venă pentru
a deveni mai vizibilă
c) Inlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
- Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon alcoolizat), folosind mişcări circulare
de la centru in afară cu caţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore
de pe piele in interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii
- Poziţionaţi mana nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se
intinde pielea dreaptă pe venă
- Ţineţi acul cu bizoul in sus in mana dominantă şi introduceţi-l la un unghi de
10-30°, de deasupra venei sau dintr-o parte a venei, in poziţie oblică
- Urmăriţi cursul venei şi cand sangele se intoarce prin lumenul acului avansaţi
cu acul in venă 1-2 cm
- In cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
- Atasati acul (canula Buterfly ) la holder si introduce vacutainerele corespunzatoare in
holder pan ace acestea aspira sufficient sange (pana la indicatia de pe ambalaj)
- Dacă curgerea sangelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi
hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator
- Dacă curgerea sangelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decat inainte de a retrage acul.
- Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul
- Aplicaţi o presiune blandă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau pană se
opreşte sangerarea; aceasta previne extravazarea in ţesuturile din jur, cu cauzarea
hematomului
- După oprirea sangerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
- Aplicaţi etichetele pe vacutainere, indicand numele şi prenumele bolnavului, proba
recoltată, secţia care trimite proba de sange la laborator
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Intrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificati locul punctiei venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un hematom
- Sfătuiţi pacientul să nu flecteze antebraţul pe braţ
- Colectaţi deşeurile conform P.U. in recipiente speciale
- Spălaţi mainile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura in fişa de proceduri şi in dosarul/planul de ingrijire
- Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul cand proba a fost trimisă la
laborator
- Notaţi orice observaţie legata de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce
probe aţi recoltat, cand au fost trimise la laborator
- Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
- Semnele vitale sunt normale
- Pacientul a inţeles scopul puncţiei venoase
- Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
- Leşinul, starea de greaţă sau voma
- anunţaţi medicul
- Anxietatea
- discutaţi cu pacientul şi incurajaţi-l
- Refuzul pacientului privind puncţia venoasă
- anunţaţi medicul
- Extravazarea sangelui in ţesuturile din jur
- Hematomul
- comprimaţi locul cu un tampon steril
- nu repetaţi inţepătura in aceeaşi zonă
- aplicaţi compresă rece
- aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
- Hemoliza sangelui recoltat
- repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
- Recoltarea nu s-a făcut in condiţii corespunzătoare
- Infecţia
- evitarea prin efectuarea procedurii in siguranţă
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sangelui dintr-un braţ,
o venă deja utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
- Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
- Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
- Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
- Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sange dintr-o arie edematoasă, shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
- Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă,
se menţine o presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea
acului din venă pentru a preveni formarea unui hematom
- Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece
aceasta creşte riscul de tromboflebită
- La bătrani, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mainii la braţul
dominant pentru puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu
independenţa varstnicului
- La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
24)MANEVRE PENTRU PREVENIREA APARITIEI ESCARELOR
Escara reprezinta o leziune profunda a tesuturilor prin irigarea insuficienta datorata
comprimarii lor mai indelungate intre o proeminenta osoasa si un plan dur.
Escara reprezinta “cartea de vizita” a asistentului medical; starea tegumentelor
reprezinta oglinda calitatii muncii profesionale de ingrijire a asistentului medical.
Regiunile predispuse escarelor corespund punctelor de sprijin ale corpului pe planul
patului. Escara apare ca o placa ALBA, ROSIE, VIOLET sau NEAGRA
Cauzele aparitiei escarelor:
1. Cauze generale sau determinante: paralizii ale membrelor, stari de denutritie,
subnutritie, malnutritie, obezitate, varsta, bolnavi adinamici sau cu arteroscleroza;
2. Cauze locale sau favorizante cum ar fi: mentinerea indelungata intr-o singura
pozitie;
3. Alte cause cum ar fi: cute ale lenjeriei de pat si de corp, resturi de alimente, si
medicamente dar si o igiena defectuoasa.
Regiunile predispuse escarelor, depind de pozitia pe care bolnavul o poate lua:
1. Pozitia DECUBIT DORSAL: regiunea occipitala, regiunea omoplatilor, regiunea
sacrala, regiunea coatelor, regiunea feselor, regiunea calcaielor.
2. Pozitia DECUBIT LATERAL STANG SAU DREPT: regiunea trohanteriana,
regiunea interna si externa a genunchilor, regiunea interna si externa maleolara.
3. Pozitia DECUBIT VENTRAL: regiunea tamplelor, regiunea umerilor, regiunea
iliaca, regiunea genunchilor, regiunea degetelor membrelor inferioare
- Paravan;
- musama si aleza;
- materiale pentru efectuarea toaletei pe regiuni (bazinet, recipient cu apa, sapun
pH neutru, prosop);
- alcool medicinal diluat;
- pudra de talc;
- colacei;
- prosoape ;
- unguente (oxid de zinc inpreuna cu vitamina A si D2) acesta se foloseste doar
atunci cand escara exista deja;
- tavita renala
MANEVRE PENTRU PREVENIREA APARITIEI ESCARELOR
Materialele au fost pregatite si transportate la patul bolnavului pe masuta protejata de
un camp steril. Bolnavul este pregatit fizic si psihic, i se explica importanta si
necesitatea tehncii si este pozitionat in functie de regiunea care trebuie toaletata in
prevenirea escarelor.
Se efectueaza toaleta bolnavului imobilizat la pat, apoi se sterg tegumetele prin
tamponare (deoarece umiditatea favorizeaza aparitia escarelor). Se efectueaza masajul
regiunilor predispuse escarelor cu alcool diluat prin miscari circulare, local in jurul
punctelor dureroase, se maseaza profound, energic, dar cu multa blandete (timp de 10
minute), astfel realizandu-se stimularea circulatiei sangvine periferice.
Se pudreaza cu “pudra de talc”, daca nu sunt semnele aparitiei unei plagi, deoarece
pudra, folosita in plaga, sapa. Se imbraca bolnavul cu lenjeria curata si i se asigura un
confortu fizic si termic adecvat.
Se vor aseza colacei sub fiecare regiune predispusa escarei. Alimetatia trebuie sa fie
bogata in proteine pentru a favoriza cicatrizarea dar si cu un aport de vitamine. Bolnavul
trebuie hidratat iar necesarul de lichide in 24h este de 1,5-2Litri/24h. La un interval de
30-60 de minute, bolnavul va fi intors in alta pozitie fata de cea initiala (daca starea
acestuia i-o permite).
In cazul aparitiei primelor semne ale unei escare, se va anunta medicul, iar escara se
va ingriji dupa principiile ingrijirii plagilor.
MANEVRE PENTRU PREVENIREA APARITIEI ESCARELOR

DEFINITIE: Escara reprezinta o leziune profunda a tesuturilor prin irigarea insuficienta
datorata comprimarii lor mai indelungate intre o proeminenta osoasa si un plan dur.
Escara reprezinta “cartea de vizita” a asistentului medical; starea tegumentelor
reprezinta
oglinda calitatii muncii profesionale de ingrijire a asistentului medical.
Regiunile predispuse escarelor corespund punctelor de sprijin ale corpului pe planul
patului.
Escara apare ca o placa ALBA, ROSIE, VIOLET sau NEAGRA.
Cauzele aparitiei escarelor:
1. Cauze generale sau determinante: paralizii ale membrelor, stari de denutritie,
subnutritie, malnutritie, obezitate, varsta, bolnavi adinamici sau cu arteroscleroza;
2. Cauze locale sau favorizante cum ar fi: mentinerea indelungata intr-o singura pozitie;
3. Alte cause cum ar fi: cute ale lenjeriei de pat si de corp, resturi de alimente, si
medicamente dar si o igiena defectuoasa.
Regiunile predispuse escarelor, depind de pozitia pe care bolnavul o poate lua:
1. Pozitia DECUBIT DORSAL: regiunea occipitala, regiunea omoplatilor, regiunea
sacrala,
regiunea coatelor, regiunea feselor, regiunea calcaielor.
1. Pozitia DECUBIT LATERAL STANG SAU DREPT: regiunea trohanteriana, regiunea
interna
si externa a genunchilor, regiunea interna si externa maleolara.
1. Pozitia DECUBIT VENTRAL: regiunea tamplelor, regiunea umerilor, regiunea iliaca,
regiunea genunchilor, regiunea degetelor membrelor inferioare.
MATERIALE NECESARE:
Paravan;
musama si aleza;
materiale pentru efectuarea toaletei pe regiuni (bazinet, recipient cu apa, sapun pH
neutru, prosop);
alcool medicinal diluat;
pudra de talc;
colacei;
prosoape ;
unguente (oxid de zinc inpreuna cu vitamina A si D2) acesta se foloseste doar atunci
cand escara exista deja;
tavita renala.
TEHNICA: Materialele au fost pregatite si transportate la patul bolnavului pe masuta
protejata de un camp steril. Bolnavul este pregatit fizic si psihic, i se explica importanta
si necesitatea
tehncii si este pozitionat in functie de regiunea care trebuie toaletata in prevenirea
escarelor.
Se efectueaza toaleta bolnavului imobilizat la pat, apoi se sterg tegumetele prin
tamponare
(deoarece umiditatea favorizeaza aparitia escarelor). Se efectueaza masajul regiunilor
predispuse
escarelor cu alcool diluat prin miscari circulare, local in jurul punctelor dureroase, se
maseaza
profound, energic, dar cu multa blandete (timp de 10 minute), astfel realizandu-se
stimularea
circulatiei sangvine periferice.
Se pudreaza cu “pudra de talc”, daca nu sunt semnele aparitiei unei plagi, deoarece
pudra,
folosita in plaga, sapa. Se imbraca bolnavul cu lenjeria curata si i se asigura un confortu
fizic si termic
adecvat.
Se vor aseza colacei sub fiecare regiune predispusa escarei. Alimetatia trebuie sa fie
bogata in
proteine pentru a favoriza cicatrizarea dar si cu un aport de vitamine. Bolnavul trebuie
hidratat iar
necesarul de lichide in 24h este de 1,5-2Litri/24h. La un interval de 30-60 de minute,
bolnavul va fi
intors in alta pozitie fata de cea initiala (daca starea acestuia i-o permite).
In cazul aparitiei primelor semne ale unei escare, se va anunta medicul, iar escara se
va ingriji
dupa principiile ingrijirii plagilor.
25)INFASAREA/BANDAJELE
DEFINITIE: Prin infasare se intelege fixarea pansamentului cu ajutorul feselor de tifon,
de panza sau material plastic. Fesele cel mai des utilizate sunt cele din bumbac, pentru
ca se mentin bine pe loc, exercita o presiune uniforma asupra locului de palicare si, fiind
hidrofile, absorb exsudatele si sangele din plaga.
Dimensiunile feselor variaza intre 5-25 cm latime si 5-20m lungime. Dimensiunea fesei
se alege in raport cu regiunea unde se aplica. Bolnavul va fi asezat comod in pozitie
sezand sau in decubit dorsal, in asa fel ca regiunea care urmeaza sa fie infasata sa fie
asezata pe un support sau sustinuta de o infirmiera, sa fie usor accesibila pentru
asistenta.
Asistenta care aplica pansamentul va sta cu fata spre bolnav, iar infiermiera care
sustine regiunea pansata se va aseza la spatele bolnavului sau langa el, ca sa nu
impiedice miscarile asistentei in timpul manoperei.
Infasarea corecta se executa dupa urmatoarele reguli generale:
Infasarea mebrelor se incepe de la extremitate spre radacina in sensul circulatiei
venoase;
Fasa se infasoara intr-o singura directie, de obicei de la stanga la dreapta.
Bandajarea incepe cu 2-3 ture circulare numite ture de fixare la o distanta de 10 -15
cm de plaga;
Pentru o fixare sigura, dupa prima tura, coltul liber se rasfrange.
Turele fesei trebuie sa acopere pe cele precedente, in asa fel incat acestea sa adere
reciproc, sa nu se desfaca una de alta si sa nu prezinte incretituri.
Fasa sa nu fie aplicata prea strans, pentru a nu produce dureri sau tulburari de
circulatie si sa nu fie prea larga pentru ca sa nu alunece, lasand plaga descoperita.
In timpul infasarii se vor evita miscarile inutile si se va avea grija sa nu se produca
dureri bolnavului.
Capatul fesei se fixeaza in partea opusa regiunii bolnave si se leaga intr-un loc in
care nodul nu va incomoda bolnavul.
Aplicarea fesei se incepe cu o tura circulara. Cu mana stanga se fixeaza coltul fesei, iar
cu dreapta se ruleaza fasa in jurul regiunii respective. Cand s-a trecut cu prima tura
circulara, coltul fixat cu mana stanga, care a ramas in afara, se indoaie si se trece cu
fasa a doua oara peste capatul liber,pentru a-l fixa. Fasa se poate conduce circular, in
spirala, in forma de opt sau in evantai dupa regiunea anatomica unde se aplica.
Extremitatea libera se poate fixa cu un ac de siguranta, prin coasere, cu ajutorul unui
emplastru sau se poate innoda. Daca fixarea se face prin innodare, se despica capatul
fesei cu ajutorul unei foarfece drepte in suficienta masura pentru a o putea lega.
CAPELINA
Pentru acoperirea intregii bolte craniene se poate folosi infasarea in calota (capelina).
Fasa se fixeaza in jurul capului, deasupra sprincenelor, lasand libere pavilioanele
auriculare, apoi se acopera bolta craniana cu ture oblice fixate, cu ture circulare.
Prin pansament - se intelege intreg actul medical prin care dezinfectam tegumentul in
jurul unei palgi, curatam si dezinfectam plaga, aplicam peste ea daca este cazul
substante medicamentoase, o acoperim cu un material protector in scopul de a o
proteja de mediul inconjurator si fixam acest material cu ajutorul unei fesi sau cu
material adeziv.
Pansamentele pot fi:
a) Protectoare – pentru a feri plaga de contactul cu exteriorul (ex: plagi operatorii sau
dupa efectuarea unei punctii);
b) Pansamente absorbante – folosite pentru a absorbi secretiile. Astfel de pansamente
se folosesc pentru tratarea plagilor infectate, secretante:
c) Pansamentele compresive – sunt acelea care se aplica in copul de a se opri o
sangerare sau de a tine stransa o articulatie intr-o entorsa;
d) Pansamentele ocluzive – sunt acele pansamente care se fac in scopul de a se izola
complet o plaga de exterior;
e) Pansamente umede – se folosesc cu scop antiinflamator.
26)Îngrijiri preoperatorii
Ansamblul îngrijirilor care se efectuează la toţi pacienţii înainte de a fi supuşi intervenţiei
chirurgicale.
Primirea pacientului:
Constă în liniştirea pacientului explicând derularea intervenţiei, etapele operatorii,
anestezia.
Asistenta medicală trebuie să-şi arate disponibilitatea de a răspunde întrebărilor
pacientului.
Pregătirea cutanată a operatului:
Scop
Diminuarea la maxim a florei bacteriene tranzitorii prezente pe pielea viitorului operat
pentru a evita infecţia în timpul inciziei şi contaminarea mediului din blocul operator
Igiena corporală
- seara şi în dimineaţa intervenţiei, pacientul va face duş cu săpun antiseptic (tip
betadine sau clorhexidină dacă este alergic la iod);
- se va insista la nivelul pliurilor de flexiune, regiunilor inghinale, ombilicului şi
picioarelor. această procedură este realizată de pacient după ce este informat cum
trebuie să procedeze;
- dacă pacientul este dependent, igiena corporală va fi efectuată de infirmieră, la pat,
sau în camera de baie;
- după efectuarea igienei corporale, pacientul va îmbrăca pijamale curate şi se va
schimba lenjeria de pat.
Depilarea
Nu este o procedură sistematică, ci este în funcţie de tipul, locul, modul de intervenţie şi
de protocoalele secţiei/serviciului.
Depilarea este realizată de asistentă sau de infirmieră.
Două metode pot fi utilizate:
a) Crema depilatoare
- în prealabil, se efectuează un test de toleranţă în seara dinaintea intervenţiei
- se spală pielea şi se usucă
- se aplică apoi crema depilatoare
- se clăteşte, apoi se usucă pielea
b) Tunsoarea
Raderea mecanică este interzisă fiindcă creşte riscul de efracţie cutanată a zonei
operatorii.
Se recomandă tunderea pilozităţilor cu maşina de tuns, apoi se face duş pacientului.
Bilanţul preoperator
Se efectuează prelevări de sânge pentru: grup sanguin şi factor Rh, ionogramă
sanguină, uree, creatinină, TS, TC, HLG şi alte examene prescrise de medic.
Pentru intervenţiile importante, se realizează şi alte examene:
- radiografia pulmonară şi ECG;
- se notează constantele vitale: P, T, TA, diureză;
- se aplică recomandările anestezistului;
- reanimator: o eventuală transfuzie, antibioterapie, reechilibrare hidro-electrolitică.
În ziua intervenţiei:
- se linişteşte pacientul, se susţine psihic;
- se verifică să fie nemâncat, să nu bea, să nu fumeze;
- se verifică igiena corporală şi depilarea zonei operatorii;
- se verifică absenţa lacului de pe unghiile de la mâini şi de la picioare;
- se îndepărtează protezele dentare, ochelarii, bijuteriile, lentilele de contact;
- se notează constantele vitale pentru a avea date de referinţă, pe parcursul operaţiei;
- se administrează premedicaţia conform prescripţiei medicale;
- se verifică dosarul pacientului, să fie complet cu rezultatele examenelor efectuate, tipul
de anestezie, tipul de operaţie, datele de identificare.
27)Îngrijiri postoperatorii
Ansamblul îngrijirilor acordate unui pacient care a suferit o intervenţie chirurgicală
La reîntoarcerea de la blocul operator
- se informează pacientul despre tipul şi mediul de derulare a intervenţiei;
- se revede protocolul operator şi schema intervenţiei practicate;
- se instalează pacientul în pat în funcţie de tipul de anestezie şi de intervenţie;
- se observă starea pansamentului, se controlează şi se notează sistemele de drenaj;
- se racordează sonda de aspiraţie digestivă la o pungă colectoare, se administrează
O2 la nevoie;
- până la revenirea stării de cunoştinţă a pacientului se vor supraveghea din 15 în 15
minute:
- P, T.A., saturaţia O2, R, diureza;
- gradul de cunoştinţă;
- caracteristicile şi volumul pierderilor exteriorizate prin drenaj;
- starea pansamentului.
Supraveghere şi îngrijiri după trezirea operatului
În caz de aspiraţie digestivă
- se informează pacientul şi anturajul său despre necesitatea de a rămâne nemâncat:
orice aport alimentar este interzis;
- sonda este menţinută până la reluarea tranzitului intestinal (apariţia gazelor sau a
materiilor fecale) numai cu acordul chirurgului;
- se mobilizează şi se fixează sonda la nivelul obrazului pentru a evita ulceraţia aripii
nazale;
- se verifică permeabilitatea sondei şi se controlează eficacitatea sistemului de
aspiraţie; se schimbă zilnic borcanul, punga şi racordul;
- se notează zilnic în foaia de observație volumul aspirat;
- în timpul probei de clampare a sondei, înainte de îndepărtare, se notează apariţia
greţurilor,vărsăturilor, balonărilor.
În caz de perfuzie intravenoasă
- se verifică locul puncţionat, traiectul venos;
- se sistează perfuzia dacă apare o inflamaţie;
- se administrează numai medicamentele prescrise de medic;
- se face bilanţul intrări-ieşiri, cotidian:
- intrări: toate intrările parenterale;
- ieşiri: diureză+aspiraţie digestivă-drenaje.
Prevenirea complicaţiilor de decubit
- se mobilizează gambele şi se supraveghează moletele;
- se administrează anticoagulante sub cutanat conform prescripţiei;
- se ridică, dacă e posibil, pacientul în fotoliu, comprimând plaga operatorie
(pansamentul,bandajul);
- se aplică îngrijiri Nursing pentru prevenirea escarelor: igienă, schimbarea poziţiei,
masarea punctelor de sprijin;
- se aspiră secreţiile, se fac aerosoli sau kinesiterapie respiratorie dacă e nevoie.
Îngrijiri locale, asepsie
- se reface pansamentul zilnic sau la 2 zile numai la indicaţia medicală;
- se scot firele, începând cu un fir sau două;
- pansamentul tuburilor de drenaj se va reface zilnic şi vor fi îndepărtate atunci când
drenajul va fi minim, la indicaţia medicului.
Supravegherea clinică şi paraclinică
Se supraveghează:
- starea de cunoştinţă;
- P, T.A., T° şi frecvenţa respiratorie;
- starea plăgii: aspectul pierderilor exteriorizate prin drenuri sau prin pansament;
- reluarea tranzitului;
- constantele biologice la indicaţia medic.
Realimentarea
- se face după reluarea tranzitului intestinal pentru materii fecale, în general după 3-4
zile; sonda gastrică se clampează după o probă de clampaj;
- reluarea alimentaţiei se face într-o manieră progresivă în funcţie de intervenţia
realizată, cu ajutorul dieteticianului.
21.3 Prima mobilizare
Prima mobilizare a unui pacient este decisă de medicul chirurg, după o intervenţie
chirurgicală sau după o perioadă lungă de imobilizare.
Obiectivul post operator este, in general, acela de a asigura o mobilizare precoce
pentru a preveni orice complicaţii legate de decubit. Amânarea este în funcţie de tipul
de intervenţie, de starea generală a pacientului şi nu poate fi decisă decât de echipa
medicală.
Indicaţii
- după orice intervenţie chirurgicală;
- după o perioadă lungă de imobilizare (de ex. coma).
- se informează pacientul despre data şi ora primei mobilizări;
- i se explică derularea procedurii;
- i se explică, de asemenea, recomandările medicale care însoţesc prima mobilizare;
- se acordă timp pentru a-l asculta;
- se instalează pacientul în poziţia semişezândă;
- un tensiometru;
- un fotoliu în apropiere;
- un sprijin pentru picioare.
Realizarea îngrijirii
- pentru asigurarea securităţii pacientului, prima mobilizare va fi efectuată de două
persoane;
- se măsoară T.A. a pacientului culcat;
- se insuflă pacientului încredere în sine;
- se ajută pacientul sa se sprijine în cot şi să se ridice pe marginea patului în poziţia
aşezat;
- se cere să rămână în această poziţie şi să privească drept înainte;
- se acordă timp pentru a exprima ceea ce simte înainte de a depista vreun semn de
stare de rău;
- se ajută pacientul să meargă până la fotoliu şi să se instaleze confortabil;
- se cere pacientului să verbalizeze sentimentele legate de această primă mobilizare;
- se notează procedura în dosarul de îngrijire;
- se transmite oral medicului modul de derulare, dificultăţile sau complicaţiile apărute.
28)Tehnica generală a pansamentului
Pansamentul aseptic simplu constă în protejarea plăgii împotriva oricărui agent nociv
extern,
absorbţia exudatului din plagă şi favorizarea cicatrizării.
Obiective
- să evite şocul;
- să protejeze plaga de mediul extern;
- să diminueze amplitudinea mişcărilor.
Este nevoie de un cărucior rulant, cu două etaje decontaminate.
Pe etajul superior, se va pregăti tot ce este steril şi curat pentru pansarea plăgilor:
- trusă de pansamente de unică folosinţă conţinând:
- o tavă medicală;
- 2 pense tip Kocher;
- comprese sterile;
- un câmp steril;
- un flacon cu săpun antiseptic;
- un antiseptic iodat (betadină);
- ser fiziologic;
- mănuşi de cauciuc nesterile;
- material de protecţie a patului;
- o pereche de mănuşi sterile;
- benzi adezive sau feşi romplast;
Pe etajul inferior se pun:
- tăviţa renală;
- saci pentru colectarea deşeurilor.
Realizarea procedurii
- se previne pacientul şi se precizează durata îngrijirii;
- se instalează pacientul confortabil, respectând pudoarea, în funcţie de localizarea
plăgii;
- se instalează măsuţa pentru pansamente în salon respectând regulile ergonomice;
- se spală mâinile (spălare simplă);
- se deschide setul / kit-ul pentru pansamente sterile şi se pregătesc toate materialele
necesare îngrijirii;
- se îndepărtează pansamentul murdar folosind mănuşile de cauciuc;
- se observă starea pansamentului: prezintă secreţiile, cantitatea, aspectul, culoarea,
mirosul;
- se observă starea pielii: prezenţa congestiei, starea cicatricei;
- se aruncă pansamentul şi mănuşile în punga colectoare;
- se spală mâinile (spălare antiseptică);
- se îmbracă mănuşile de cauciuc sterile;
- se curăţă tegumentele din jurul plăgii cu soluţie antiseptică pentru piele, prin mişcări
circulare sau centripete;
- se badijonează plaga cu soluţie antiseptică (betadină pentru plagă, alcool iodat);
- se acoperă plaga cu comprese sterile;
- se fixează cu benzile adezive sau prin bandajare folosind un procedeu adaptat regiunii
(circular, în spică, în spirală, etc.);
- se îndepărtează mănuşile;
- se reinstalează pacientul;
- se pun, la nevoie, instrumentele folosite într-o soluţie pentru decontaminare timp de
15-20
minute;
- se curăţă măsuţa de pansamente;
- se notează procedura în dosarul pacientului notând starea pansamentului şi a plăgii
29)RECOLTAREA SPUTEI
DEFINITIE:
Sputa este un produs ce reprezinta totalitatea secretiilior ce se expulzeaza din caile
respiratorii prin tuse.
SCOP Explorator- pt.examinari macroscopice ,citologice, bacteriologice,
parazitologice, in vederea stabilirii diagnosticului.
MATERIALE NECESARE :
-sterile: cutie Petri, pahar conic, scuipatoare speciala ( sterilizata fara substanta
sterilizanta );
-nesterile : pahar cu apa, servetele sau batiste de unica intrebuintare.
PREGATIREA PACIENTULUI
-psihic – se anunta si I se explica necesitatea executarii examinarii
-fizic -se instruieste sa nu inghita sputa, sa nu o imprastie;
-sa expectoreze numai in vasul dat, sa nu introduca in vas si saliva.
EXECUTIE:
-I se ofera paharul cu apa sa-si clateasca gura si faringele
-I se ofera vasul de colectare, in functie de examenul cerut
-se solicita pacientului sa expectoreze dupa un efort de tuse
-se colecteaza sputa matinala sau adunata din 24h(ore)
RECOLTAREA SPUTEI PRIN FROTIU FARINGIAN SI LARINGIAN
-se umezeste tamponul de vata cu apa distilata sterila
-se apasa limba cu spatula
-se introduce tamponul in faringe cerand pacientului sa tuseasca
-sputa eliminata se prinde pe tamponul de vata care se introduce imediat in eprubeta
sterila
-frotiul laringian se recolteaza de medic patrunzand cu tamponul in laringe sub control
laringoscopic.
RECOLTAREA SPUTEI PRIN SPALATURA GASTRICA
-se introduce sonda ( EINHORN sau FAUCHER ), in stomac, dimineata pe nemancate;
-se introduce prin sonda 200 ml apa distilata, bicarbonatata, calduta, care este
evacuata imediat sau extrasa cu seringa;
-lichidul recoltat se trimite imediat la laborator, pt. ca germenii cautati, pot fi distrusi
daca stau mai mult timp in contact cu mediul acid al sucului gastric;
-daca recoltarea se face pt. insamantare si lichidul trebuie trimis la alt laborator, sucul
obtinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de sodiu(Na)
RECOLTAREA SPUTEI PRIN SPALATURA BRONSICA
-se utilizeaza la pacientii cu TBC cavitara, care nu expectoreaza
-se pun in evidenta bacilli incapsulati in submucoasa, care nu apar in mod obisnuit in
sputa
-se introduc in recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic sau 4ml solutie teofilina 3% cu
1ml sol.de stricnina 1/1000;
-pacientul inhaleaza de cateva ori prin inspiratii adanci, repetate, urmate de expiratii
scurte;
-se face o scurta pauza de 4-5sec. si se repeta pana la aerosolizarea intregii cantitati
de lichid;
-dupa aspiratii, pacientul incepe sa tuseasca chiar daca nu a tusit niciodata;
-sputa expectorata se recolteaza intr-un vas steril, recoltarea se repeta zilnic, in
urmatoarele 4 zile, in vase separate.
PREGATIREA PRODUSELOR PT. LABORATOR
-se acopera recipientele, se eticheteaza, se trimit la laborator.
REORGANIZARE
NOTAREA IN F.O.
RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORAŢIE PENTRU EXAMENE DE
LABORATOR
- Examinarea macroscopică, citologică şi bacteriologică a sputei
- Diagnosticarea unor boli ale aparatului respirator
Pregătiţi pe o tavă medicală :
- Recipient steril cu capac potrivit, etanş
- Etichetă / formular cerut de laborator
- Aerosol (clorură de sodiu 10%, acetilcisteină, apă distilată sau sterilă) pentru
a induce tusea, dacă medicul indică
- Batiste de hartie
- Manuşi de unica folosinţă dacă este necesar
- Pungi din material plastic
- Recipient special pentru materialele folosite
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce anxietatea şi a obţine
colaborarea
b) FIZICĂ:
- Instruiţi pacientul să nu mănance , să nu fumeze, să nu-şi pună picături in nas,
să nu se spele pe dinţi sau să-şi clătească gura cu soluţii dezinfectante inainte
de recoltare pentru a nu influenţa rezultatul
- Apelaţi la drenajul postural şi la tapotări dacă expectoraţia este dificilă
- Instruiţi pacientul să se aşeze pe un scaun, pe marginea patului sau in poziţie
Fowler inaltă dacă starea generală nu este favorabilă
- Cereţi pacientului să-şi clătească gura cu apă simplă pentru a reduce riscul de
contaminare a sputei cu bacteriile din cavitatea bucală sau cu particule de
alimente
- Instruiţi pacientul să inspire şi să expire profund de cateva ori provocandu-şi
tusea (cel puţin 3 ori); la ultima expiraţie sfătuiţi-l să tuşească
- Sfătuiţi pacientul să tuşească profund şi să expectoreze direct in recipient,
cca. 15 ml de spută - - Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţa, opţional - Acoperiţi
recipientul cu capacul
- Ştergeţi exteriorul recipientului cu un şerveţel
- Introduceţi recipientul intr-o pungă de material plastic
- Oferiţi pacientului un pahar cu apă curată să-şi clătească gura
- Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie comodă
- Observaţi respiraţia
- Educaţi pacientul să colecteze in continuare sputa pentru a preveni diseminarea
infecţiei
- Colectaţi materialele folosite in recipiente speciale conform PU
- Indepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mainile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura in dosarul/planul de ingrijire
- Notaţi data, ora, cantitatea, culoarea, mirosul, consistenţa
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora
recoltării, examenul cerut - Completaţi formularul cerut de laborator dacă
pacientul are febră, dacă a luat antibiotice sau dacă expectoraţia a fost indusă
prin administrare de aerosol (deoarece, in acest caz, sputa este mai apoasă şi se
poate confunda cu saliva )
Rezultate aşteptate:
- Pacientul este compliant şi reuşeşte să-şi recolteze sputa şi nu saliva
- Respectarea indicaţiilor de recoltare se reflectă in acurateţea rezultatului
testului
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Pacientul nu reuşeşte să expectoreze şi inghite sputa (mai ales femeile şi
copiii )
- Rezervaţi-vă mai mult timp pentru a instrui pacientul
- Anunţaţi medicul care vă recomandă altă tehnică de recoltare (prin frotiu,
spălatură gastrică, spălatură bronşică)
- Sputa este amestecată cu saliva şi resturi alimentare din cavitatea bucală
- Repeta i recoltarea instruind inc o dat pacientul ţ ă ă şi ajutăndu-l să
respecte indicaţiile de recoltare
- Sputa este amestecată cu vărsătura declanşată in timpul efortului de tuse.
- Captaţi vărsătura şi acordaţi ingrijiri adecvate
30)RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN
- Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
- Efectuarea antibiogramei
- Tavă medicală/cărucior;
- Spatulă linguală sterilă;
- Eprubetă cu tampon faringian steril;
- Mănuşi de unică folosinţă;
- Mască de protecţie;
- 1-2 tăviţe renale
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului/aparţinătorului (dacă este copil)
- Incurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul sau aparţinătorul să nu inceapă nici un fel de tratament;
să nu mănance, să nu bea apă, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, să nuşi
instileze picături in nas in dimineaţa recoltării
- Aşezaţi pacientul pe scaun sau in pat in poziţie şezandă
- Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul in braţe pentru
recoltare
- Verifica i dac pacientul a respectat recomand rile ţ ă ă privind procedura
- Spălaţi mainile cu apă şi săpun
- Imbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Folosiţi masca de protecţie
- Invitaţi pacientul să deschidă larg gura
- Deschideţi eprubeta; scoateţi tamponul faringian
- Apăsaţi limba cu spatula linguală sterilă
- Ştergeţi depozitul faringian şi amigdalian (dacă este cazul dezlipiţi şi o
porţiune din falsa membrană)
- Retragceţi tamponul faringian fară a atinge: dinţii, limba, obrajii
- Inchideţi repede eprubeta cu dopul
- Realizaţi un frotiu folosind alt tampon conform recomandării medicului)
- Nu necesita ingrijiri speciale legate de procedură.
Dacă are senzaţie de greţă şi vomă nu mănancă şi nu bea imediat după recoltare
- Colectaţi deşeurile in recipiente speciale, conform P.U.
- Spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite
- Indepărtaţi mănuşile/masca
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura in dosarul/planul de ingrijire;
- Data şi ora recoltării;
- Notaţi reacţia pacientului, aspectul local
- Etichetaţi recipientul in care s-a făcut recoltarea
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
- Comunicaţi laboratorului dacă pacientul a luat medicamente şi care sunt acelea
- Recoltarea s-a făcut fără incidente
- Produsul nu a fost suprainfectat
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Se pot obţine rezultate eronate atunci cand in timpul recoltării tamponul
faringian se imbibă cu salivă sau se ating dinţii, limba
- Repetaţi recoltaren folosind alt tampon
- Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei
- Rugaţi pacientul să inspire adanc şi apoi să stea nemişcat in timpul
Recoltării
31)RECOLTAREA EXUDATULUI NAZAL
- Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
- Efectuarea antibiogramei
MATERIALE NECESARE
- tampon de exsudat
- manusi
- container pentru deseuri medicale inscriptionat corespunzator
Pregatirea psihica a pacient
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului/aparţinătorului (dacă este copil)
Pregatirea fizica a pacientului
- Aşezaţi pacientul pe scaun sau in pat in poziţie şezandă
Inainte de recoltare se pregateste numarul corespunzator de tuburi de exsudat u
necesar:
- daca pe recomandare se specifica doar examenul bacteriologic al exsudatului nazal
dintr-o anumita nara (stanga sau dreapta) se pregateste doar un tub;
- daca pe recomandare se specifica examen bacteriologic al exsudatului nazal din
ambele nari, se pregatesc doua tuburi de exsudat cu mediu de transport.
Pe tuburile de exsudat se lipesc etichete cu cod de bare unic identic cu cel din cererea
electronica de analize
Pacientul se asaza pe scaun cu capul indreptat spre sursa de lumina si ceafa sprijinita
de speteaza scaunului.
Se introduce bland un tampon intr-o nara pana atinge peretele posterior al
nazofaringelui.
Se lasa tamponul pe loc cateva secunde dupa care se extrage cu blandete
Cand se urmaresc patogeni ai cailor respiratorii inferioare (in special la copii) este
recomandat sa se stimuleze mai intai un acces de tuse prin prelevarea tamponului de
exsudat faringian si apoi recoltarea unui tampon cu exsudat nazal.
Pe tuburile de exsudat se scrie cu pix NS, respectiv ND pe tubul corespunzator narii
stangi si respectiv drepte, sau doar NS sau ND daca se recolteaza doar exsudat nazal
din nara stanga respectiv dreapta
32)RECOLTAREA SANGELUI PENTRU VSH
- Determinarea rapiditatii cu care se produce sedimentarea (aşezarea progresivă)
hematiilor pe fundul eprubetei din sangele necoagulabil lăsat in repaus
- Tavă medicală/cărucior
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu anticoagulant
steril (capac negru)
- Stativ, eprubete curate, uscate
- Soluţie dezinfectantă, tampoane de vată
- Garou, tăviţă renală, muşama
- Recipiente pentru colectarea deşeurilor
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănance şi să stea in repaus fizic
- Verificaţi dacă a respectat recomandările
- Poziţionaţi pacientul in decubit dorsal cu membrul superior sprijinit pe pat ca pentru
puncţia venoasa
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Alegeţi vena cea mai uşor abordabilă
a) prin metoda clasică
- Dezinfectaţi mainile cu alcool
- Imbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Aspiraţi in seringă 0,4ml citrat de Na 3.8%
- Acoperiţi acul seringii cu capacul
- Aşezaţi seringa pe o compresă sterilă
- Aplicaţi garoul ca pentru puncţia venoasă
- Puncţionaţi vena
- Dezlegaţi garoul
- Aspiraţi in seringă 1,6ml sange
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o compresiune asupra tamponului 2-3'
- Tansferaţi amestecul sange/citrat in eprubetă şi agitaţi uşor
- Aşezaţi eprubeta in stativ
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mainile/dezinfectaţi-le/puneţi mănuşi de unică folosinţă
- Montaţi acul dublu la holder prin inşurubare
- Indepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
- Aplicaţi garoul
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării VSH
- Umpleţi pană la semn recipientul cu sange
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 3'
- Agitaţi lent tubul vacuette
- Aşezaţi pacientul in poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică
deasupra tamponului
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
- Observa ţi locul puncţiei
- Colectaţi deşeurile in recipiente speciale conform PU
- Spălaţi mainile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi reacţia pacientului in timpul procedurii
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
- Puncţia venoasă se desfăşoară fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort
- Sangele nu se coagulează şi nu se hemolizează
- Nu apare hematomul local
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotimie
- Se produce coagularea sangelui
- Se produce hemoliza sangelui
- Greşeala de colectare.
- Cereţi acordul medicului şi pacientului pentru repetarea recoltării
- Perforarea venei şi apariţia hematomului
- Aplicaţi o compresă rece şi apoi un unguent care favorizează resorbţia
(Vezi. Puncţia venoasă)
33)RECOLTAREA SANGELUI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE
- Determinarea componentelor biochimice ale sangelui in vederea aplicării măsurilor
competente in timp util in cazul modificărilor patologice
- Tavă medicală / cărucior
- Seringi şi ace sterile adecvate sau holder cu ac dublu (special) acoperit cu
cauciuc
- Tuburi vacuette unele cu gel care ajută la separarea mai rapidă a serului
- Stativ, eprubete curate, uscate
- Soluţie dezinfectantă (alcool)
- Tampoane de vată
- Garou, muşama
- Tăviţă renală
- Recipiente speciale pentru colectarea deşeurilor
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănance şi să stea in repaus fizic cel puţin 12 ore
- Poziţionaţi pacientul in funcţie de starea sa (şezand sau decubit dorsal) cu mana
sprijinită ca pentru puncţie venoasă
- Alegeţi vena cea mai turgescentă
a) prin metoda clasică
- Spalati mainile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mainile
- Imbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Fixaţi acul la seringă
- Aplicaţi garoul
- Recoltaţi 5 - 7 ml de sange
- Dezlegaţi garoul
- Exercitaţi o presiune moderată asupra tamponului 2 -3' fără ca pacientul să indoaie
cotul (rugaţi pacientul eventual să fixeze tamponul)
- Repartizaţi sangele in eprubetă conform protocolului de recoltare
- Aşezaţi eprubeta in stativ
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mainile / dezinfectaţi / imbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Montaţi acul special la holder prin inşurubare
- Indepărtaţi cauciucul de pe partea superioară a acului
- Aplicaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltărilor pentru examene biochimice (glicemie,
creatinină, uree, acid uric, calcemie, etc)
- Umpleţi pană la semn recipientul cu sange (5 - 7 ml)
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi exercitaţi presiune asupra
acestuia 2-3'
- Aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
- Colectaţi deşeurile in recipiente speciale conform PU
- Indepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mainile
NOTAREA PROCEDURII
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator in condiţii de siguranţă
- Prelevarea se face fără incidente, pacientul este colaborant
- Pacientul prezintă stare de confort
- Hematom prin infiltrarea ţesutului paravenos
- Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie
- Sange hemolizat
(Vezi -Puncţia venoasă)
34)SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE
• Introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a facilita scurgerea
urinii în vederea:
- Obţinerii unei mostre de urină pentru examene de laborator
- Evacuării conţinutului vezicii când aceasta nu se produce spontan sau în caz de
incontinenţă
- Spălăturii vezicale
- Tavă pentru materiale

- Sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni
- Tăviţă renală
- Mănuşi sterile şi mănuşi de unică folosinţă
- Soluţii dezinfectante, tampoane şi comprese sterile
- Seringi
- Ser fiziologic sau apă sterilă
- Soluţii sterile pentru lubrifierea sondei
- Pungi colectoare
- Materiale pentru toaleta organelor genitale
- Muşama, traverse
- 1 -2 eprubete sterile, 1 - 2 eprubete curate şi uscate
PREGĂTIREA PACIENTEI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacienta cu privire la necesitatea sondajului
- Obţineţi consimţământul şi colaborarea acesteia
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacienta în poziţie ginecologică
- Asiguraţi intimitatea pacientei prin izolare cu paravan
- Identificaţi pacienta
- Verificaţi recomandarea medicală
- Protejaţi patul cu aleză şi muşama
- Îndepărtaţi perna şi pliaţi pătura
- Lăsaţi accesibilă numai regiunea vulvară

- Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Efectuaţi toaleta regiunii vulvare cu apă şi săpun sau dezinfectaţi organele
genitale folosind 6 tampoane: tampoanele 1 şi 2 - pentru labiile mari, tampoanele
3 şi 4 - pentru labiile mici, tampoanele 5 şi 6 - pentru meatul urinar
- Îndepărtaţi materialele folosite pentru toaletă şi aşezaţi între coapsele
pacientei tăviţa renală
- Schimbaţi mănuşile de unică folosinţă cu cele sterile
- Evidenţiaţi meatul urinar
- Dezinfectaţi orificiul uretral de sus în jos, folosind 2-3 tampoane
- Prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante
- Lubrifiaţi în întregime cu ulei steril
- Orientaţi vârful sondei în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpul scrisului
- Introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm
- Continuaţi sondajul în funcţie de scopul propus: evacuare, recoltare, spălatură
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Ajutaţi pacienta să se îmbrace
- Reaşezaţi perna şi înveliţi pacienta
- Aşezaţi pacienta în poziţie comodă,
- Verificaţi dacă pacienta acuză disconfort
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi şi dezinfectaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Data, ora, scopul sondajului
- Numele persoanei care a efectuat procedura
- Aspectul şi cantitatea urinii eliminate / colectate
- Pacienta exprimă stare de confort
- Sondajul s-a efectuat fără incidente
Rezultate nedorite / Ce faceţi:
- Sonda nu se poate introduce
- Alegeţi sonda mai subţire
- Controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
- Verificaţi dacă pacienta nu are malformaţii ale meatului urinar
- Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor
- Schimbaţi sonda
- Pacienta acuză dureri, sângerează
- Anunţaţi medicul
- Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus
- Încercaţi să desfundaţi prin aspirare
- Schimbaţi sonda
35)SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT
• Introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a facilita scurgerea
urinii în vederea: - obţinerii unei mostre de urină pentru examene laborator

- evacuării conţinutului vezicii când aceasta no se produce spontan sau în caz de
incontinenţă- - efectuării spălaturii vezicale
- Tavă pentru materiale
- Sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni
- Tăviţă renală
- Mănuşi sterile şi mănuşi de unică folosinţă
- Soluţii dezinfectante, tampoane şi comprese sterile
- Seringi
- Ser fiziologic sau apă sterilă
- Soluţii sterile pentru lubrifierea sondei
- Pungi colectoare
- Materiale pentru toaleta organelor genitale
- Muşama, traverse
- 1-2 eprubete sterile, 1-2 eprubete curate şi uscate
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul cu privire la necesitatea sondajului
- Obţineţi consimţământul şi colaborarea pacientului
- Asiguraţi intimitatea cu ajutorul uni paravan
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul în decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor depărtate, cu
o pernă tare sub bazin
- Aşezaţi pacientul în poziţia recomandată
- Protejaţi patul cu aleză şi muşama
- Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi (de unică folosinţă)
- Efectuaţi toaleta glandului cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi glandul şi meatul urinar folosind 3 tampoane, cu ser fiziologic şi
soluţie antiseptică
- Folosiţi al patrulea tampon pentru a dezinfecta încă o dată numai meatul urinar
- Îndepărtaţi materialele folosite pentru toaletă
- Schimbaţi mănuşile de unică folosinţă cu cele sterile
- Evidenţiaţi meatul urinar
- Prindeţi sonda cu mâna dominantă şi lubrifiaţi în întregime cu ulei de parafină
steril
- Prindeţi extremitatea liberă a sondei între degetul mic şi inelar
- Introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 10-15 cm, ţinând, cu cealaltă mână,
penisul cât mai bine întins
- Continuaţi sondajul în funcţie de scopul propus: evacuare, recoltare, spălătură
- Recalolaţi prepuţul la sfârşitul procedurii
- Ajutaţi pacientul să se îmbrace
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Verificaţi dacă pacientul acuză disconfort

- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi şi dezinfectaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Data, ora, scopul sondajului
- Numele persoanei care a efectuat procedura
- Aspectul şi cantitatea urinii eliminate / colectate
- Pacientul exprimă stare de confort
- Sondajul s-a efectuat fără incidente
- Sonda nu se poate introduce
- Alegeţi sonda mai subţire
- Controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
- Verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
- Sonda a foist desterilizată în timpul manevrelor
- Schimbaţi sonda
- Pacientul acuză dureri, sângerează
- Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus
- Încercaţi şi desfundaţi prin aspirare
- Schimbaţji sonda
36)CLISMA EVACUATORIE
- Introducerea prin anus în rect şi colon a unor lichide pentru îndepărtarea materiilor
fecale
- Masă de tratament sau tavă
- Irigator (recipient), tub de cauciuc cu diametrul de 10 mm şi lungimea de 1,5 - 2m
- Canulă rectală
- Tăviţă renală
- Muşuama, traversă
- Învelitoare de flanelă sau cearşeaf
- Substanţă lubrefiantă
- Casoleta cu comprese sterile
- Material pentru toaleta perineală
- Ploscă (bazinet)
- Stativ pentru irigator
- Ap cald 35 - 37°C (500-1000 ml adul i, 250 ml adolescen ă ă ţ ţi, 150 ml copii)
- Sare (1 linguriţă/1 l apă)/ ulei (4 linguri/1 1 apă)/ glicerină (40 g/500 ml
apă)/ săpun (1 linguriţă rasă/1 l apă)
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura, solicitându-i colaborarea
- Explicaţi scopul procedurii, efectele aşteptate dar şi eventualele efecte
nedorite
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea pacientului (paravan)
- Dezbrăcaţi partea inferioară a corpului pacientului
- Poziţionaţi pacientul în decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins
şi membrul inferior drept flectat (în poziţie SIMS), cu anusul expus sau în
decubil dorsal cu membrele inferioare flectate (în funcţie de starea şi confortul
pacientului)
- Aşezaţi muşamaua şi aleza sub bazinul pacientului
- Aşezaţi bazinetul sub regiunea sacrală şi acoperiţi pacientul cu o învelitoare
Contra- indicatii
hemoragii majore
necroze prin iradiere abdominala
patologii inflamatorii ale intestinului
hemoroizi
ulcer si suspiciuni de perforare digestiva
tulburari cardiace severe
interventii chirurgicale recente
hipertensiune arteriala severa
cancer de colon
hernii abdominale
sarcina
fisuri si fistule anale
boala Crohn
tumori rectale sau intestinale
colita ulceroasa
clismele frecvente trebuie evitate si de cei care au tulburari cardiace sau renale
- Verificaţi prescripţia
- Spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun
- Îmbrăcaţi mănuşile de unică folosinţă
- Poziţionaţi irigatorul (recipientul) pe stativ la o înălţime de 45 cm deasupra
nivelului anusului pacientului şi eliminaţi aerul din tubul irigatorului după care
închideţi circuitul
- Lubrifiaţi canula rectală pe o lungime de 5-7 cm (setul de unică folosinţă
pentru clismă poate avea canula prelubrifiată)
- Îndepărtaţi fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă introduceţi
canula 7-10 cm prin anus în rect, perpendicular pe suprafaţa subadiacentă, cu
vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii urinare, prin mişcări de rotaţie,
până învingeţi rezistenţa sfincterului anal
- Dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o
cantitate mică din soluţia pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi
continuaţi introducerea, rugând pacientul să respire adânc de câteva ori - nu
forţaţi introducerea canulei!
- Îndreptaţi vârful canulei în axul ampulei rectale
- Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 - 10
minute, comunicând în permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte
- Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi

aşezaţi-o în tăviţa renală
- Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
- Aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste câteva minute în decubit
dorsal pentru a facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare (dacă este
posibil şi nu există contraindicaţii)
- Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă -atenţionaţi pacientul să
nu tragă apă înainte de a vă chema pentru a vedea rezultatul clismei!
- Folosiţi bazinetul pentru captarea scaunului, la pat, în cazul pacienţilor
imobilizaţi
- Înlăturaţi mănuşile şi aruncaţi-le în recipientul special destinat
- Spălaţi-vă pe mâini
- După eliminarea scaunului verificaţi starea de igienă a zonei anale şi dacă este
nevoie oferiţi pacientului apă, săpun şi prosop
- Dacă pacientul este imobilizat efectuaţi toaleta zonei folosind un alt bazinet,
urmând paşii descrişi în fişă "Captarea materiilor fecale în bazinet" (2.9.2)
- Verificaţi aspectul, culoarea şi cantitatea materiilor fecale eliminate
- Îndepărtaţi paravanul şi aerisiţi salonul
- Îndepărtaţi materialele utilizate iar pe cele refolosibile curăţaţi-le şi aşezaţi-le în locul

obişnuit de depozitare
- Asiguraţi-vă că plosca a fost golită şi curăţată
- Spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Efectuarea clismei
- Cantitatea, aspectul şi culoarea materiilor fecale în foaia de temperatură sau în planul

de îngrijiri
- Consemnaţi eventuale aspecte patologice (culoare, consistenţă, prezenţa sângelui,

puroiului, mucusului)
- Comportamentul pacientului pe durata procedurii
- pacientul exprimă confort
- conţinutul intestinal gros este eliminat
- materiile fecale au aspect normal
Rezultate nedorite / Ce facem dacă:
- Canula întâmpină rezistenţă după pătrunderea în anus
- nu forţaţi introducerea canulei
- retrageţi uşor, lăsaţi să curgă o cantitate mică de apă şi continuaţi introducerea cu

mişcări uşoare de rotaţie
- Pacientul acuză dureri, crampe, senzaţie puternică de defecaţie
- presiunea sau viteza de introducere a lichidului este mare - opriţi câteva momente
introducerea lichidului, coborâţi irigatorul sau reglaţi presiunea cu ajutorul robinetului
(dacă există)
- Pacientul este slăbit şi nu poate reţine lichidul
- ţineţi fesele pacientului strânse ajutându-l să ţină lichidul
37)SPĂLATURA VAGIALĂ (IRIGAŢIA VAGINALĂ)

- Curăţirea regiunii de secreţii
- Îndepărtarea mirosului
- Prevenirea iritaţiei şi escoriaţiei
- Prevenirea infecţiei
- Promovarea confortului.
- Canula vaginală cu duza perforată (pentru reducerea presiunii lichidului)
- Soluţie la temperatura corpului (cantitatea şi tipul recomandate de medic)
- Irigator curat
- Pensă
- Gel pentru lubrifiere
- Tub de cauciuc cu pensă sau tub din material plastic cu clemă
- Tampoane de vată
- Stativ pentru suspendarea irigatorului
- Aleză, muşama
- Pled
- Mănuşi sterile
a) PSIHICĂ:
- Instruiţi pacienta şi explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat
- Instruiţi pacienta să stea liniştită şi relaxată, să comunice eventualele
senzaţii neplăcute
- Obţineţi consimţământul
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea
- Instruiţi pacienta să-şi golească vezica
- Asiguraţi poziţia corectă (ginecologică)
- Asamblaţi echipamentul şi verificaţi temperatura lichidului
- Identificaţi pacienta
- Explicaţi desfăşurarea procedurii
- Verificaţi dacă pacienta şi-a golit vezica
- Aşezaţi pacienta pe masa ginecologică
- Înveliţi pacienta cu un pled şi aşezaţi muşamaua şi aleza sub pacientă
- Spălaţi mâinile
- Clampaţi tubul şi puneţi în irigator soluţia la temperatura corpului
- Declampaţi tubul, evacuaţi aerul şi reclampaţi
- Îmbrăcaţi mănuşi sterile
- Spălaţi perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă
- Începeţi curăţirea dinspre partea anterioară spre spate, folosind tamponul o
singură dată
- Lubrifiaţi canula cu gel sau vaselină
- Agăţaţi punga/irigatorul în stativ la o înălţime de 50-70 cm de la simfiza
pubiană
- Îndepărtaţi cu o mânî labiile iar cu cealalt introduce ţi canula în vagin, înclinând-o

spre faţă apoi spre spatele pacientei; introduceţi aproximativ 8 -10cm (la 10 -11cm se
atinge fundul de sac vaginal)
- Îndepărtaţi pensa şi permiteţi soluţiei să curgă sub forţa gravitaţiei; rotiţi cu blândeţe
canula în timpul irigaţiei
- Clampaţi tubul înainte de terminarea lichidului şi îndepărtaţi canula cu blândeţe
- Permiteţi pacientei să stea pe masă câteva minute pentru a elimina lichidul în

totalitate
- Spălaţi regiunea vulvară cu apă şi săpun şi uscaţi bine cu un prosop
- Examinaţi aria perineală
- Examinaţi aspectul lichidului; dacă lichidul conţine mucus, puroi sau sânge prezentaţi
medicului
- Îndepărtnţi mănuşile
ÎNGRIJIREA PACIENTEI
- Conduceţi pacienta la pat şi aşezaţi-o într-o poziţie confortabilă
- Verificaţi dacă pacienta are dureri
- Instruiţi pacienta cum să-şi facă singură spălătura dacă este nevoie
- Dezasamblaţi materialele
- Spălaţi materialele folosite şi aşezaţi-le în dulap
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Data, ora, soluţia folosită, numele persoanei care a efectuat irigaţia
- Orice observaţie legată de starea pacientei sau aspectul local; durere,
iritaţie, scurgeri
- Dacă pacienta a înţeles informaţiile

- Spălătura s-a desfăşurat fără incidente, pacienta se simte bine
- Pacienta este cooperantă şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
- Pacienta este capabilă să-şi efectueze spălătura
• Pacienta acuză senzaţii neplăcute, durere
- Verificaţi: temperatura soluţiei, presiunea şi viteza de scurgere
- Verificaţi dacă pacienta şi-a golit vezica
- Scadeţi presiunea prin coborârea irigatorului sub 50cm
38)Spălătura gastrică
Indicaţii:
- intoxicaţii alimentare;
- supradozarea medicamentelor;
- stenoză pilorică pentru îndepărtarea stazei;
- înaintea unor operaţii pe stomac;
- înaintea gastroscopiei.
Materiale necesare
- sonda Faucher sau sonde gastrice mai mici sterile, adaptate vârstei; - pâlnia de 1l –
1,5 l; - seringa Guyon de 200 cm³;- vas colector gradat; - lichid pentru spălătura în
funcţie de scop; - tăviţă renală; - pahar cu apă; - cană de sticlă sau metal de 5 l; -
pensă; - scaun; - cărbune animal, soluţii antidot după caz; - eprubete pentru recoltare,
în caz de intoxicaţii; - 2 sorturi impermeabile; - bandă leucoplast; - prosop; - şerveţele
de hârtie; - eventual deschizător de gură, ustensile de intubaţie şi aspiraţie.
- se verifică recomandarea medicală;
- se informează pacientul asupra necesităţii procedurii;
- se explică pacientului modul de derulare a procedurii;
- se informează pacientul că este posibil să aibe senzaţie de vomă;
- se obţine colaborarea şi consimţământul;
- se aşează pacientul pe scaun cu faţa spre lumină;
- se protejează lenjeria cu un prosop prins în jurul gâtului şi cu un șorț de material
plastic;
- se îndepărtează proteza;
- se oferă pacientului tăviţa renală şi este rugat să o ţină sub bărbie cu ambele mâini
(imobilizează mâinile şi captează salivă);
- este instruit să respire profund pentru a combate eventuala senzaţia de vomă.
Efectuarea Procedurii
- se aduce vasul colector lângă pacient;
- se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se pune şorţ de material plastic pentru procedură;
- se umezeşte sonda cu apă;
- se aşează în partea dreaptă a pacientului şi fixează capul acestuia între torace şi
antebraț;
- se solicită pacientului să deschidă gura şi să respire profund;
- se introduce capătul rotunjit al sondei până la peretele posterior al faringelui aproape
de rădăcina limbii, pacientul fiind invitat să înghită;
- se supraveghează permanent starea pacientului pentru a evita pătrunderea sondei în
căile respiratorii (atenţie la facies, respiraţie, apariţia tusei);
- sonda înaintează încet în esofag şi spre stomac până la diviziunea 45-50 la arcada
dentară;
- se adaptează pâlnia la capătul liber al sondei;
- se coboară pâlnia sub nivelul toracelui şi se umple cu lichid la temperatura de 25-26°,
300-500 ml;
- se ridică uşor pâlnia deasupra capului pacientului pentru a permite pătrunderea blândă
a lichidului;
- înainte de terminarea coloanei de lichid din pâlnie, aceasta se coboară sub nivelul
stomacului (epigastrului) pentru a permite lichidului din stomac să se întoarcă în
conformitate cu principiul sifonajului;
- se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector;
În caz de intoxicaţii, primul lichid eliminat se captează separat pentru a se putea face
recoltări!
- se repetă operaţiunea de 4-5 ori până când lichidul eliminat este curat, fără resturi
alimentare sau alte substanţe, cantitatea de lichid folosit fiind de 3-5 l în intoxicaţii;
- se detaşează pâlnia;
- se pensează bine capătul liber al sondei pentru a nu permite conţinutului din lumenul
sondei sa curgă în faringe sau cavitatea bucală de unde ar putea fi aspirat;
- se retrage sonda lent până la nivelul faringelui apoi cu o mişcare rapidă se
îndepărtează;
- se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura;
- se şterge gura şi bărbia pacientului;
- se îndepărtează tăviţa renală.
Îngrijirea pacientului după spălătură
- se supraveghează funcţiile vitale;
- este posibil să acuze uşoară disfagie care dispare fără tratament.
Observații
Poziţia sondei se verifică astfel:
- se introduce capătul liber al sondei într-un pahar cu apă şi se observă dacă apar bule
de aer;
- se introduce aer prin sondă şi se ascultă cu ajutorul unui stetoscop;
- se supraveghează pacientul: dacă se cianozează, apare reflexul de tuse este semn că
sonda a ajuns în căile respiratorii şi se retrage.
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENE ENDOSCOPICE
11.1 Aspecte generale
Examenele endoscopice reprezintă vizualizarea şi examinarea directă a organelor sau
cavităţilor cu ajutorul endoscoapelor – aparate cu fibre optice şi un sistem de lentile
ataşate unui tub flexibil sau rigid.
Endoscopiile sunt de competenţa medicului.
Scop/indicaţii
- examinarea cavităţilor şi organelor pentru stabilirea diagnosticului;
- efectuarea unor manevre/intervenţii chirurgicale;
- recoltarea unor fragmente de tesut in vederea biopsiei;
Tipuri de examene:
- artroscopia;
- bronhofibroscopia;
- cistoscopia;
- colposcopia;
- colonoscopia;
- esofagogastroduodenoscopia;
- histeroscopia;
- laparoscopia;
- mediastinoscopia;
- rectosigmoidoscopia;
- toracoscopia.
Responsabilități:
Medicul:
- stabileşte indicaţiile;
- identifică eventuale contraindicaţii;
- explică pacientului derularea examinării;
- obţine consimţământul informat;
- efectuează examinarea.
Asistentul medical:
- pregătește materialele pentru examen;
- participă la pregătirea pacientului;
- însoţeşte pacientul la laboratorul de endoscopie;
- asigură poziţia pacientului în timpul examenului;
- supraveghează starea pacientului şi informează medicul cu privire la modificările
observate;
- preia produsele recoltate (dacă este cazul) le etichetează şi le înaintează laboratorului;
- îngrjieşte şi supraveghează pacientul după examen.
Observații
În funcţie de organizarea serviciului unele sarcini sunt îndeplinite de asistentul din secţia
cu paturi, altele de cel care lucrează la laboratorul de endoscopie.
38)PREGATIREA PACIENTULUI SI PARTICIPAREA A.M. LA ENDOSCOPIE
DIGESTIVA
Definitie Examenele endoscopice reprezintă vizualizarea şi examinarea
directă a organelor sau cavităţilor cu ajutorul endoscoapelor – aparate cu fibre optice şi
un sistem de lentile ataşate unui tub flexibil sau rigid.
Endoscopiile sunt de competenţa medicului
SCOP
- examinarea cavităţilor şi organelor pentru stabilirea diagnosticului;
- efectuarea unor manevre/intervenţii chirurgicale;
- recoltarea unor fragmente de tesut in vederea biopsiei
EFECTUAREA PROCEDURII
Asistentul medical:
- pregătește materialele pentru examen;
- participă la pregătirea pacientului;
- însoţeşte pacientul la laboratorul de endoscopie;
- asigură poziţia pacientului în timpul examenului;
- supraveghează starea pacientului şi informează medicul cu privire la modificările
observate;
- preia produsele recoltate (dacă este cazul) le etichetează şi le înaintează laboratorului;
- îngrjieşte şi supraveghează pacientul după examen.
39)Participarea la explorarea radiologică gastro-intestinală (tranzitul
baritat)
- pacientul este anunţat cu două zile înainte de procedură;
- se explică pacientului în ce constă examenul;
- este atenţionat ca înainte cu cel puţin 8 ore şi în dimineaţa examenului să nu
mănânce, să nu fumeze (creşte secreţia gastrică);
- este informat că înaintea examenului, 1-2 zile trebuie să consume un regim neflatulent
şi uşor de digerat, format din: supă, ouă, pâine prăjită, unt, făinoase, produse lactate;
- seara, în ajunul examenului, se face pacientului o clismă evacuatoare;
- în dimineaţa examenului este condus la serviciul de radiologie având asupra lui
substanţa de contrast (BaSO4);
- este atenţionat ca în timpul examenului să urmeze indicaţiile medicului;
- este informat că suspensia baritată are gust de cretă.
Îngrijirea pacientului după examenul radiologic

- pacientul este informat că scaunul are culoare albă 1-2 zile după examen;
- pacientul este informat că este posibil să apară constipație, caz în care se
administrează o lingură ulei de parafină, sau un laxativ;
- dacă medicul recomandă, pacientul revine la serviciul de radiologie după 2, 8 sau 24
ore;
- pacientul poate să mănânce după 2 ore.
40)COLONOSCOPIA
Colonoscopia este examenul vizual direct al colonului cu ajutorul unui coloscop flexibil,
lung de 135-185 cm care permite observarea/vizualizarea colonului sigmoid,
descendent, transvers şi ascendent până la cec.
Scop/indicaţii:
- stabilirea diagnosticului în suspiciune de cancer de colon, polipi colonici, hemoroizi;
- boli intestinale inflamatorii;
- rectoragii;
- excizia polipilor colonici;
- obţinerea biopsiilor tisulare.
Materiale necesare:
- materiale de protecţie: aleză, muşama, mănuşi de unică folosinţă:
- materiale pentru colonoscopie:
- colonoscopul cu anexe în funcţie de scopul examenului;
- pensa pentru biopsie;
- eprubete, recipiente cu soluţii conservatoare pentru materialul recoltat;
- materiale pentru anestezie sau medicamente pentru reducerea sensibilităţii şi
anxietăţii;
- vaselină sterilă pentru lubrifiere;
- materiale pentru asepsie şi antisepsie:
- soluţii dezinfectate cerute de medic;
- câmpuri sterile prevăzute cu deschidere centrală;
- comprese sterile.
- se explică pacientului necesitatea examenului şi modul de colaborare;
- este informat asupra senzaţiilor neplăcute (durere, presiune) pe care le poate avea la
introducerea şi înaintea colonoscopului;
- dacă examenul este însoţit de intervenţie chirurgicală (biopsie, rezecţie de polipi) se
face un bilanţ al hemostazei;
- rezultatul examenului depinde în mare măsură de pregătirea/curăţirea colonului care
se realizează prin:
- regim alimentar fără reziduri 3 zile înainte de examen: se evită legumele (conţin fibre
şi cresc deşeurile fecale), fructele crude sau uscate, cerealele, brânza fermentată,
sosurile;
- regim alimentar recomandat: produse lactate, carne albă (peşte, pasăre fără sos,
făinoase, pâine veche, biscuiţi, produse dulci şi produse grase);
- se administrează purgativ – FORTRANS – care se prezintă sub formă de pudră
solubilă (4 plicuri care se dizolvă în 4 litri de apă). Soluţia este ingerată în priza unică, 4
litri cu o seara înainte în 4 ore, sau fracţionat 2 litri seara şi 2 litri dimineaţa. Se
recomandă ca ultimul pahar să fie băut cu 3-4 ore înainte de examen.
- Pacientul este atenţionat că soluţia are un gust foarte dulce, poate produce grețuri şi
vărsături.
- cu o seară înainte pacientul poate poate servi o masă foarte uşoară – să nu mănânce
cel puţin 4 ore înainte de examinare;
- este atenţionat să nu ia fier sau cărbune timp de 8 zile înainte de examinare;
- după ce pacientul este informat asupra riscurilor se obţine acordul scris;
- dacă examinarea este asociată cu intervenţia chirurgicală se consultă un anestezist,
se montează o linie venoasă;
- se îndepartează proteza dentară dacă se face anestezie generală;
- examinarea nu se face, nefiind concludentă, dacă pacientul a facut un examen cu
sulfat de bariu în ultimele 48 ore.
Participarea asistentului medical la procedură
- se verifică recomandarea medicală;
- se verifică dacă pacientul a respectat indicaţiile privind curăţirea colonului;
- se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu genunchii flectaţi;
- se acoperă zona ano-perineală cu un câmp steril prevăzut cu deschidere centrală;
- se lubrifiază vârful tubului cu vaselină sterilă şi se introduce încet prin anus cu mişcări
uşoare de rotaţie;
- tubul colonoscopului este introdus încet sub controlul monitorului de care este legat;
- pentru destinderea pereţilor colonului în vederea examinării se introduce aer;
- în timpul examinării asistenta linişteşte pacientul, îi recomandă să se relaxeze și să
colaboreze;
- urmăreşte funcţiile vitale;
- schimbă poziţia pacientului dacă medicul solicită;
- serveşte medicului piesele anexe în funcţie de scopul şi indicaţia examenului;
- primeşte materialele extrase şi le pregăteşte pentru expedierea la examene de
laborator.
Îngrijirea pacientului după colonoscopie
- dacă s-a făcut anestezie generală, pacientul rămâne în sală până la trezire;
- se supraveghează pulsul, TA, To, dureri abdominale;
- se hidratează pacientul dacă acuză slăbiciune;
- pot apărea: dureri abdominale, febră, frisoane, scaun cu sânge, situaţii în care este
necesară continuarea spitalizării;
- senzaţia de balonare determinată de introducerea aerului dispare treptat.
RECOLTAREA URINEI
41)RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR DE URINĂ

- Determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
- Examinarea sedimentului urinar
- Recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
- Seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
- Pensă pentru clamparea sondei - cand mostra de urină( 10ml) este recoltată pe sondă
a demeure
- Mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul conştient
- Explicaţi-i procedura in termeni accesibili
- Obţineţi colaborarea
b) FIZICĂ:
- Efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie
- Fixaţi punga colectoare la nivelul organelor genitale, cu adeziv, in cazul
sugarilor şi copiilor mici
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- Să-şi spele mainile, să folosească mănuşi de cauciuc
- Să se aşeze intr-o poziţie in care jetul urinar să fie dirijat in recipient:
ortostatism la bărbat şi poziţie şezandă la femeie
- Să colecteze 10 ml urină direct in recipient
- Să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- Să-şi spele mainile
- Să eticheteze recipientul
In caz de recoltare pe sonda a demeure:
- Clampaţi sonda cu 15' inainte de recoltare
- Spălaţi-vă mainile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- Dezinfectaţi sonda
- Punctionati sonda cu acul adaptat la seringă
- Aspiraţi 10 ml de urină in seringă
- Transferaţi urina in recipient
- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul cerut, data
şi ora recoltării
- Transportaţi urina la laborator imediat
- Colectaţi materialele folosite in containere speciale conform PU (precauţii universale)
- Spălaţi-vă mainile după indepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Data şi ora recoltării
Rezultate aşteptate/dorite
- Mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sange menstrual
- Urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
- Sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- Mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sange menstrual
- Aruncaţi urina
- Recoltaţi in afara perioadei de menstruaţie
- Faceţi toaleta locală inainte
- Urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut
- Sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau
epitelii
- Anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din
urină
- Urina conţine albumină sau glucoza
- Anunţaţi medical
RECOLTAREA ASEPTICĂ A URINEI

42)UROCULTURA
- Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea
antibiogramei
a) pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:
- Apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
- Antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
- Comprese sterile
- Recipient pentru colectarea sterilă a urinei
- Bazinet dacă este necesar
- Container pentru deşeuri
b) pentru prelevarea pe sonda urinară a demeure pregătiţi:
- Comprese sterile
- Antiseptic; soluţie de clorhexidină
- Seringă şi ace sterile, tub de laborator STERIL
- Container pentru aruncarea materialelor folosite
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
- Sondă vezicală pentru bărbat sau femeie
- Comprese sterile
- Recipient steril pentru recoltarea urinei
PREG ĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului necesitatea prelevării
- Asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
- Instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur
b) FIZICĂ:
- Efectuaţi toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil
- Asiguraţi condiţii pentru efectuarea toaletei la pacientul valid
- Asiguraţi intimitatea pacientului.
- Verificaţi prescripţia medicală
- Prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos in funcţie de starea
pacientului sau recomandarea medicală
a)prelevarea fără sondaj:
- Spălaţi-vă mainile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- Recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi
săpun şi clăti e abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu
comprese sterile imbibate in antiseptic
- Colectaţi urina, in recipientul steril, din mijlocul jetului
- Acoperiţi tubul steril
b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil
să urineze in mod voluntar
- Explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii.
- Oferiţi-i comprese sterile cu antiseptic pentru dezinfecţia meatului urinar după
spălare
- Daţi-i pacientului flaconul steril
- Explicaţi-i să urineze la toaletă, lăsand să curgă primul jet şi recoltand urina
in flacon din mijlocul jetului
- Cereţi-i pacientului să-şi spele mainile după prelevarea urinei
c) prelevarea pe sonda urinară a demeure
- Spălaţi-vă mainile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- Folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- Dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile imbibate in antiseptic
- Puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi
prelevaţi cantitatea necesară de urină
- Transferaţi urina din seringă in flaconul pentru laborator
- Aruncaţi acul şi seringa in containerul special
Dacă diureza este scăzută:
- Clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi
- Aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen
d) prelevarea prin sondaj interimitent:
- Introduceţi sonda vezicală respectand tehnica sondajului vezical la bărbat sau
femeie
- Menţineţi sonda pe durata evacuării urinei
- Lăsaţi urina să curgă in bazinet şi recoltaţi apoi in recipientul pentru
laborator
- Evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare
- Indepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar
- Aruncaţi materialele folosite in container
- Ajutaţi pacientul să se imbrace
- Pacientul deplasabil nu are nevoie de ingrijiri speciale
- Supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi
racordată la punga colectoare
- Colecta i materialele folosite in recipiente speciale conform ţ precauţiunilor
universale (P.U.)
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura in fişa de proceduri şi in dosarul/planul de ingrijire
- Notaţi data, ora, numele persoanei care a recoltut, aspectul urinei
Respectaţi următoarele reguli generale:
- Transportaţi imediat eşantionul la laborator pentru a evita multiplicarea
germenilor sau păstraţi-l la frigider la +4°C in cazul in care examenul se face
mai tarziu (nu mai mult de 12 ore)
- Etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi ora
recoltării
- Insoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate
a pacientului, motivul)
- Absenţa contaminării in timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei
genito-urinare şi dezinfecţiei meatului urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- Contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente in regiunea periuretrală in
timpul emisiei (bacteriurie slabă < 10000germeni/ml)
- Repetaţi procedura respectand normele de igiena locală
- Multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră in afara frigiderului
- Păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce impiedică
analiza ulterioară a urinei
- Respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
- Emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic
- Oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (in caz de urgenţa)
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

- Examinarea macroscopică, biochimică, bacteriologică şi parazitologică
- Stabilirea diagnosticului bolilor infecţioase gastrointestinale
- Depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni
Pregătiţi pe o tavă medicală / cărucior :
- Coprocultor steril sau curat şi uscat
- Tampoane sterilizate montate pe porttampoane prevăzute cu dopuri de cauciuc şi
introduse in eprulbete sterile
- Sonda Nelaton nr. 16-18 sterilă
- Seringă de unică folosinţă de 10 ml
- Bazinet (plosca)
- Prosop de hartie/hartie igienică
- Pungă de hartie, formular de recoltare
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul sau / şi familia despre procedura pentru a obţine
colaborarea şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Administraţi pacientului un purgativ salin (sulfat de magneziu sau magnezia
usta) dacă nuare scaun spontan
- Instrui i pacientul s -şi fac toaleta perianal ţ ă ă ă in cazul recoltării
coproculturii
- Recomandaţi o dietă bogată in fibre vegetale sau un regim "alb" in funcţie de
examenul cerut.
43)Recoltarea din scaun eliminat spontan sau provocat pentru examen
coproparazilologic
- Intrucat defecarea nu se poate produce la cerere, instruiţi pacientul:
- Să-şi spele mainile
- Să folosească mănuşi de unică folosinţă
- Să defece in bazinet sau intr-un recipient curat (oliţă, spre exemplu, la
domiciliu )
- Să recolteze, cu linguriţa coprocultorului cateva fragmente de fecale (cca 50 g)
din diferite zone, mai suspecte, ale scaunului
- Să introducă linguriţa in coprocultor
- Să-şi spele mainile după indepărtarea mănuşilor
- Să eticheteze recipientul cu : nume, prenume, data şi ora recoltarii, examenul
cerut
- Să transporte produsul imediat la laborator sau să-l introducă intr-o pungă de
hartie şi să-l păstreze in frigider nu mai mult de 12 ore
44) Recoltarea directă din rect (pentru examen bacteriologic)
- Descoperiţi regiunea inferioară a corpului
- Spălaţi-vă mainile şi puneţi-vă mănuşile de unică folosinţă
- Aşezaţi pacientul in decubit lateral cu membrul inferior de deasupra in flexiune
maximă a coapsei pe abdomen
- Indepărtaţi fesele pacientului
- Introduceţi tamponul steril prin anus in rect şi efectuaţi cateva mişcări de
rotaţie
- Indepărtaţi, apoi, tamponul şi introduceţi-l in eprubeta sterilă fără să
atingeţi marginea acestuia
- Indepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mainile
- Etichetaţi recipientul
- Trimiteţi-l imediat la laborator pentru insămanţare
3. Recoltarea materiilor fecale la copilul mic.
- Aşezaţi copilul, cu blandeţe, in decubit lateral sau dorsal
- Vizualizaţi orificiul anal
- Introduceţi sonda Nelaton pe o distanţa de ≈ 10 cm, respectand regulile de
asepsie
- Aspiraţi conţinutul colonic cu o seringă adaptată la capătul sondei
- Indepărtaţi seringa şi sonda din rect
- Transferaţi conţinutul seringii (2-3 ml) intr-un recipient steril pentru
coprucultură sau curat şi uscat pentru alte examene
- Efectuaţi toaleta regiunii perianale, la nevoie
- Etichetaţi recipientul
- Trimiteţi imediat produsul la laborator
4. Recoltarea materiilor fecale pentru proba ADLER (hemoragii oculte). Iustruiţi
pacientul:
- Să ţină un regim "alb" timp de 3 zile, fără carne roşie, legume şi fructe verzi,
medicamente şi suplimente nutritive cu conţinut de fier, fără colchicină,
salicilaţi, potasiu, fenilbutazonă, indometacin, steroizi sau compuşi de bismut
pentru a evita o posibilă sangerare cauzată de aceste medicamente
- Să defece intr-un bazinet curat
- Să-şi spele mainile şi să-şi pună mănuşi de unică folosinţă
- Să recolteze cu linguriţa coprocultorului sau cu o baghetă de lemn materii
fecale de la suprafaţa (25-30 g) şi să le introducă in coprocultor sau in alt
recipient curat şi uscat
- Să acopere recipientul cu capacul etanş
- S -şi spele mainile dup indep rtarea m nuşilor ă ă ă ă pentru a preveni
croscontaminarea
- Să eticheteze recipientul şi să-l transporte imediat la laborator
- Nu necesită ingrijiri speciale legate de procedură
- Colectaţi materialele folosite in containere speciale conform precauţiilor
universale (P.U.)
- Spălaţi-vă mainile după indepărtarea mănuşilor pentru a preveni croscontaminarea
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura in planul de ingrijire şi in fişa de proceduri
- Data, felul examenului
- Numele persoanei care a recoltat
- Pacientul este compliant şi respectă intocmai instrucţiunile oferite
- Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
- Produsul recoltat este adus imediat la laborator evitadu-se suprainfectarea sau
distrugerea ouălelor de paraziţi prin refrigerare
- Materiile fecale sunt amestecate cu urina
- Instruiţi de la inceput pacientul să defece in ploscă usctă şi curată
- Pacientul nu respectă regimul alb, ceea ce duce la obţinerea unor reacţii fals
pozitive
- Explicaţi-i dinainte consecinţele nerespectării dietei
- Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste o oră)
sau la frigider (peste 12ore) ceea ce modifică acurateţea ţestului
- Respectaţi condiţiile de păstrare ale produsului
- Pacientul refuză recoltarea:
- Discutaţi incă o dată cu el
45) Recoltarea pentru examenul bacteriologic şi parazitologic al secretiilor
vaginale
Scop/indicaţii:
Depistarea de agenţi patogeni care produc infecţii vulvovaginale: Trichomonas
vaginalis, Candida albicans, chlamidia, haemophilus, gardnerella, alti germeni banali.
Materiale necesare
- valve vaginale sterile sau specul – nelubrifiate;
- tampoane de vată montate pe porttampon sterile;
- pipetă absorbante sterile;
- ser fiziologic steril;
- lame de sticle curate, degresate, uscate;
- mănusi de unică folosinţă;
- nu se fac irigaţii vaginale cu cel putin 24h înaintea procedurii;
- nu se folosesc ovule sau creme vaginale cu cel puţin 2 zile înainte;
- nu se administrează tratamente antiinfecţioase cu cel puţin 8 zile înaintea prelevării;
- nu se face prelevare dacă există sângerare vaginală.
- se aşează pacientă în poziţie ginecologică pe masă;
- se montează valvele sau speculul;
- se umectează (dacă este nevoie) tampoanele cu ser fiziologic;
Prima prelevare se face din fundul de sac vaginal posterin.
- produsul recoltat se întinde pe lama într-un strat subţire, se aplică o picătură de ser
fiziologic şi eventual o picătură de albastru de Cresyl, peste lamă se pune o lamelă;
- se trimite imediat la laborator;
A doua prelevare se face în acelaşi mod iar după întinderea pe lamă se aplică o
picătură de soluţie apoasă de hidroxid de potasiu 5%-10% şi apoi lamelă.
Interpretare
Daca rezultatul micrscopic nu este concludent se recurge la însămânţarea de pe medii
de cultură
46)Recoltarea secreţiilor cervicovaginale pentru examenul citotumoral Babeș-
Papanicolaou
Este un test complex utilizat pentru depistarea leziunilor necanceroase şi a cancerelor
incipiente
cervicale la femeile asimptomatice.
Indicaţii
- o dată pe an la femeile în varstă de peste 18 ani care au activitate sexuală;
- la femeile care nu prezintă leziuni cervicovaginale vizibile precum şi la cele cu leziuni
care
evocă un proces inflamator sau distrofic la examenul clinic sau colposcopic.
Materiale necesare
- spatula de lemn Ayre (se evită spatulele de metal) pentru prelevarea vaginală și
exocervicală;
- perie mică cilindrică pentru prelevarea endocervicală;
- tampon de vată montat pe un porttampon pentu recoltare endocervicală;
- lame de sticlă cu extremităţi aspre;
- fixator, alcool – eter în proporţii egale;
- valve vaginale sau specul vaginal.
Pregătirea pacientei
- este avertizată sa nu efectueze nici o manevră vaginală cu 72ore înaintea examenului
(toaleta vagianală, aplicații de ovule, creme vaginale);
- se evită raporturile sexuale cu 24 ore înainte de recoltare;
- nu se efectuează manevre obstetricale cu 24ore înainte (tuseu vaginal, colposcopie,
tamponamente vaginale etc.);
- prelevarea se face în afara menstruatiei, în afara infecţiei locale şi de preferinţă în
perioada
de mijloc a ciclului.
- se evidenţiază cavitatea vaginală prin introducerea valvulelor sau speculului
nelubrifiate
- recoltarea se face de la mai multe niveluri:
- din fundul de sac vaginal;
- de la nivelul exocolului utilizând pentru ambele tehnici spatula Ayre efectuând o
mişcare de raclaj;
- de la nivel endocervical utilizănd peria cilindrică (mai rar tamponul care absoarbe
unele celule);
- se fac lame pentru fiecare zonă din care s-a efectuat recoltarea;
- întinderea secreţiei pe lama se face printr-o miscare sinuoasă a spaţiului, de la un
capăt la
celălalt fără a apăsa prea tare;
- la extremităţile lamelor se notează numele pacientei precum şi tipul prelevării (V-
vaginală,
C-exocol, E-endocol);
- lamele se trimit la laborator.
Interpretarea rezultatelor
Se face după mai multe clasificări (Papanicolaou, Richard, Bethesda).
Clasificarea Papanicolaou împarte frotiurile în 5 clase în funcţie de gradul de deviere
morfologică de la tipul normal:
Clasa I – absenţa de celule anormale sau atipice;
Clasa a II-a – citologie atipică dar fără evidenţă pentru malignitate;
Clasa a III-a – citologie sugestivă dar necloncudentă pentru malignitate;
Clasa a IV-a – citologie puternic sugestivă pentru malignitate;
Clasa a V-a – citologie concludenta pentru malignitate.
Observații
Pentru completarea informaţiilor se mai pot realiza: frotiul vaginal (la femei cu
histerectomie
totală pentru displazie sau carcinom) şi frotiul vulvar (pentru leziuni vulvare vizibile).
47)Ingrijirea plagilor
Definiţie
Plăgile sau rănile = leziuni traumatice, caracterizate prin întreruperea continuităţii

tegumentelor sau a mucoaselor (soluţie de continuitate); leziunea pielii sau a mucoasei
poate fi cu sau fără leziuni tisulare de profunzime.
Contuziile sunt traumatisme ce rezulta din actiunea unui agent vulnerant mecanic, care
produce leziuni tisulare, pastrând însa integritatea tegumentelor. În fuctie de forta de
actiune al agentului vulnerant, contuziile pot fi superficiale, profunde sau mixte.
Echimoza este forma cea mai simpla de contuzie, ce apare datorita ruperii vaselor
sangvine din tesutul subcutanat (apare ca o zona rosie albastruie, care în câteva zile
îsi modifica culoarea, devenind vânata, apoi galben-verzuie).
Hematomul este o tumefiere dureroasa, de volum variabil, ce apare din cauza

acumularii între tesuturi sau organe, a unei cantitati variabile de sânge, prin ruperea
accidentala a unor vase sangvine.
Clasificare:
A).După tipul de acţiune a agentului vulnerant (traumatic):
1. mecanice:
- prin tăiere
- prin înţepare, arme albe, insecte etc.
- prin contuzii, prin lovire
- prin strivire
- prin arme de foc
- prin muşcătura de animale sălbatice /domestic
- prin muşcătura de şarpe, viperă
2. termice: - căldură, frig, electricitate
3. agenţi ionizanţi : radiaţii
4. agenţi chimici : acizi, baze, săruri
B). După circumstanţele de producere pot fi:
a) accidentale - de muncă, de circulaţie, casnice
b) intenţionale – suicid, agresiuni
c) iatrogene - intervenţii chirurgicale, injecţii, puncţii.
C). După timpul scurs de la producere:
- recente (sub 6 ore)
- vechi - care depăşesc 6 ore de la producere; acestea se consideră plăgi infectat.
D). După profunzime:
- superficiale;
- profunde.
E.) După straturile anatomice interesate - pentru cavităţi naturale (abdomen, torace,
craniu), pot fi:
- nepenetrante - când nu depăşesc învelişul seros
- penetrante - se referă la lezarea seroasei parietale (peritoneu, pleură, dura

mater); plăgile penetrante pot fi simple sau pot interesa şi un viscer parenchimatos sau
cavitar = perforante
F.După evoluţie pot fi:
- necomplicate;
- complicate
Caracteristicile plăgilor:
- prin tăiere - au marginile regulate, limitate, se vindecă repede; cele operatorii sunt de
obicei aseptice
- prin înţepare - sunt cele mai frecvente şi cele mai înşelătoare, gravitatea lor este în
raport cu adâncimea, sediul şi gradul de infectare; plăgile limitate, adânci favorizează
dezvoltarea germenilor anaerobi;
 plăgilor prin înţepare cu creion chimic le trebuie acordată o atenţie

deosebită, mai ales când în plagă, rămân fragmente de creion, deoarece
substanţa chimică continuă să acţioneze şi să distrugă ţesuturile;
înţepăturile mâinii pot produce leziuni inflamatoare - determină panariţii
prin contuzii - în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni
distructive, deci plăgi ale organelor profunde: creier, muşchi, ficat, splină,
rinichi, intestin etc., fără să existe o plagă a pielii
- prin muşcătură de animale – se suprainfectează cu regularitate; pot fi poarta de
intrare pentru turbare; muşcăturile de viperă produc fenomene generale toxice
- prin arme de foc – se caracterizează prin distrucţii mari , sunt foarte complexe
- plăgi prin înţepare cu spini vegetali:
 spinul trebuie extras complet, la nevoie, recurgându-se la incizie chirurgicală

 dacă nu s-a extras este posibilă dezvoltarea unei infecţii (abces, flegmon)
- plăgile prin înţepare plantară (cui, sârmă) favorizează dezvoltarea unor infecţii
virulente; se tratează chirurgical în servicii de specialitate.
- plăgile prin înţepătură de insectă (albine, viespi), prin inoculare de venin, produc
fenomene alergice: prurit, hiperemie, edem local sau, uneori, edem glotic cu crize de
sufocare, frisoane, convulsii, şoc anafilactic sau colaps.
Simptomatologia plăgilor
Simptome locale: durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după
antialgice; reapariţia cu caracter pulsatil atrage atenţia asupra dezvoltării infecţiei
impotenţa funcţională este partială sau totală şi are drept cauză durerea sau lezarea
elementelor musculo-articulare, osoase sau nervoase
Semne obiective: prezenţa unei soluţii de continuitate; în plăgile mari, aşa-numitele

plăgi cu mari dilacerări, se pot observa distrugeri mari atât de piele, cât şi de vase,
muşchi, nervi, fragmente de oase sau diferite organe situate în profunzime; uneori,
părţi din aceste organe pot să iasă prin marginile plăgii; aceasta se numeste
evisceraţie, hemoragia este variabilă, ca şi abundenţa sângerării, în funcţie de vasul
lezat.
Semne generale: pulsul poate fi rapid - tahicardic - în plăgi însoţite de hemoragii

externe sau interne sau de şoc traumatic. tensiunea arterială - dacă scade - denotă
prezenţa unei hemoragii sau a unui şoc traumatic, febra poate avea semnificaţia
debutului infecţiei sau resorbţia unor hematoame
Vindecarea plagilor
Vindecarea plăgilor se poate realiza prin:
- vindecare primară
- vindecare secundară
- vindecare terţiară
Vindecarea primară(“per primam” sau “per primam intentionem”) - este vindecarea ce

se obţine de la început, fără complicaţii; este vindecarea ideală pentru orice plagă
operatorie; vindecarea se produce în 6-8 zile
Vindecarea secundara („per secundam" sau per secundam intentionem"):- în acest tip
de vindecare este întotdeauna prezentă infecţia, spre deosebire de vindecarea primară
Vindecarea tertiară („per tertiam intentionem"):- se produce atunci când o plagă
evoluează un timp pe linia vindecării secundare şi apoi se suturează în scopul scurtării
evoluţiei
Vindecarea este un proces interactiv, care se desfășoară în trei faze:
Faza 1: faza inflamatorie -- apare între ziua 0 și 3
În această fază apar hemostaza și inflamația.
Faza 2: faza de granulație -- apare între ziua 3 și 14. În această fază se formează
țesutul de granulație și restaurarea vasculară.
Faza 3: faza de regenerare – este cel mai lung proces și se întinde pe durata a 3
săptămâni.
Contracția plăgilor este mecanismul fiziologic care diminuează dimensiunile plăgii și

vindecă zona în care rana este prezentă. Aceasta reprezintă o fază-cheie în procesul
de vindecare și începe la aproximativ o saptămână din momentul apariției rănii.
Tratamentul local al plăgilor
Tratamentul variază în funcţie de nivelul la care se acordă asistenţa (locul accidentului,

la cabinet medical sau la spital). Indiferent de nivelul la care se intervine, pentru a
îngriji o plagă în mod corespunzător se cere ca:
• îngrijirea să se facă în condiţii de asepsie
• să se asigure, prin pansament, o bună absorbţie a secreţiilor
• plaga să fie protejată de factorii nocivi – termici, infecţioşi din mediul înconjurător
• să fie asigurat un repaus al regiunii lezate
• tratamentul local al plăgilor să se facă cu ajutorul pansamentelor.
Prim ajutor la locul accidentului: hemostaza provizorie aplicarea unui pansament

protector transportul accidentatului la o unitate sanitară
• nu se exploreaza plaga la locul accidentului cu nici un fel de instrument

• nu se scot fragmente osoase
• nu se scot tesuturile care nu au fost eliminate cu apa oxigenata (pericol de

hemoragie)
Ingrijirea plăgilor recente care nu au depăşit 6 ore de la accident, calmarea durerii,

toaleta si dezinfectia tegumentului.
 dacă plaga este într-o regiune cu păr, se rade părul în jurul plăgii până la o distanţă de
6 cm de marginea plăgii
 se spală pielea nelezată din jurul plăgii cu apa ,apoi cu ser fiziologic
 se dezinfectează cu alcool sau cu tinctură de iod, prin miscari circulare din jurul plagii
spre exterior
 toaleta plagii: curatarea plagii prin turnare in jet cu apa sterila,ser fiziologic, antiseptice
neiritante (apa oxigenata 3%, cloramina 0,2-0,4%);acestea au rol de a indeparta cu
ajutorul jetului,in mod mecanic impuritatile din plaga,antisepticele de a dezinfecta plaga
 tamponarea plagii cu comprese si tampoane de tifon sterile; nu se face tamponare cu
vata; nu se toarna nici un fel de antiseptic in plagile penetrante, perforante in organe si
cavitati naturale dezinfectia din nou a tegumentului
 dezinfectia tegumentului din jurul plagii cu tincture de iod apoi cu alcool si acoperirea
plagii
 acoperirea plagii se face cu comprese sterile,care trebuie sa depaseasca marginile
plagii cu 2-3 cm, fixarea pansamentului ( se face cu leucoplast, galifix sau prin
infasare, in functie de intinderea ei si de eventualele complicatii), profilaxie antitetanica
- anatoxina tetanica (ATPA ) im,0,5ml
Plăgile vechi
Plăgile care depăşesc 6 ore de la accident se consideră infectate; li se face acelaşi

tratament descris mai sus, însă plaga nu se suturează primam.
Plăgile septice- pielea din jurul lor se curăţă circular, de la exterior spre interior.
Plăgile vechi, infectate, secretante, nesuturate se aseptizează prin spălări cu soluţii
antiseptice, pansamente locale umede cu cloramină şi rivanol sau soluţie de antibiotic
conform antibiogramei. Compresa umedă va fi acoperită cu una-două comprese
uscate, apoi se fixează pansamentul, fie prin înfăşurare (bandajare), fie fixând
compresa care acoperă pansamentul cu leucoplast sau cu galifix; plăgile vechi se
pansează şi se controlează zilnic.
La nivelul toracelui - se face în functie de tipul plagii si localizare. În cazul plagilor

penetrante (adânci) aflat la nivelul toracelui folosim comprese de dimensiuni mai mari
decât plaga si-l vom fixa cu benzi de leucoplast pe trei laturi. A patra latura se lasa
libera, nefixata, permitând pansamentului sa functioneze ca o supapa. În timpul
inspirului, când toracele se destinde, pansamentul se v-a lipi de torace nepermitând
intrarea aerului. În timpul expirului, când toracele revine, pansamentul se departeaza
de peretele toracelui, permitând iesirea aerului si la acest nivel.
Daca avem o plaga abdominala vom folosi pansament pe care de aceasta data îl vom
fixa pe toate cele patru laturi. Daca plaga este complicata cu evisceratia (iesirea
organelor abdominale în exterior) vom folosi un pansament umed.
Îngrijirea unei plăgi operatorii
Plaga suturată neinflamată se tratează prin pansare sterilă.
- se dezinfectează cu betadine, tinctură de iod, alcool iodat sau alcool, pe o distanţă de

6-7 cm, folosind, la fiecare ştergere, alt tampon
- plaga suturată se dezinfectează, de asemenea, printr-o singură ştergere cu tamponul

îmbibat în tinctură de iod sau alcool
- apoi se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii
- se acoperă plaga cu compresă sterilă – pansamentul se fixează după metoda

cunoscută
Profilaxia antitetanică
Toate plăgile produse în mediu şi cu agenţi traumatici suspecţi trebuie tratate în mod
special.
Atenţie deosebită se va acorda plăgilor înţepate cu aşchii, spini, cuie, prin muşcătură
de animale, fracturi deschise, avort, arsuri sau orice plagă murdărită cu pământ, praf
de stradă etc.
Măsuri de protecţie nespecifică

- Curăţarea chirurgicală a plăgilor
- Tratarea cu antiseptic – Antibioterapie
Măsuri de protecţie specific
Se aplică diferenţiat:
La persoane sigur vaccinate sau revaccinate se administrează:
• A.T.P.A. i.m. 0,5 ml (o singură doză)
• Nu se adm. ser antitetanic
• Excepţie fac politraumatizaţii grav, cu stare de şoc şi hemoragie, la care se adm. în

doză unică, ser antitetanic 3000-15000 U.A.I.
La persoanele nevaccinate sau cu vaccinări incomplete se administrează:
Ser antitetanic 3000-15000 U.A.I. , i.m. , în doză unică cu desensibilizare prealabilă

conform schemei minimale.
Atenţie: la persoanele alergice desensibilizarea se practică numai în spital.
Anatoxină tetanică (A.T.P.A.) i.m. în altă zonă decât serul antitetanic - în doză de
0,5ml.
De reţinut:
- serul antitetanic heterolog se poate înlocui cu imunoglobilină umană antitetanică , pe

cale i.m. în doză unică de 200 U.A.I. (la copil) 400-500 U.A.I. (la adult)
- La persoanele anamnestic suspecte de sensibilitate se face testare (conjunctivală ,

cutanată sau intradermică)
Schema minimală de desensibilizare
• Se injectează s.c. 0,1 ml soluţie 1/10 ser antitetanic + ser fiziologic steril. Se aşteaptă
30 min.
• Dacă nu apar reacţii locale şi generale se injectează s.c. 0,25 ml ser antitetanic. Se
aşteaptă 30min.
• Dacă nu apar reacţii locale şi generale se administrează s.c. încă 1ml ser antitetanic.
Se aşteaptă 30 min.
• Dacă nu apar reacţii locale şi generale, se administrează restul cantităţii de ser
antitetanic.
Atenţie: Asistenta medicală va avea pregătită trusa de urgenţă pentru tratarea
accidentelor serice (şocului anafilactic) în caz de nevoie
48)TRAUMATISMELE VASELOR SI HEMOSTAZA
Hemoragia resprezinta procesul de extravazare a sangelui din patul vascular.
Hemostaza este o metoda terapeutic de oprire a unei hemoragii.
Cauzele hemoragiilor: traumatisme, interventii chirurgicale, diferite boli – ulcer

duodenal, cancer gastric, tuberculoza pulmonara;
Acordarea asistentei in hemoragii poate fi o urgenta majora atunci cand cantitatea de

sange extravazar din patul vascular este mare, salvarea depinzand de precocitatea
asigurarii hemostazei.
In fata unei hemoragii se pun 3 probleme:
– stabilirea diagnosticului de hemoragie, nivelul la care se produce si eventual cauza

care a determinat-o.
– aproximarea cantitatii de sange pierdute;
– instituirea imediata a tratamentului
Clasificarea hemoragiilor:
In functie de vasul lezat: hemoragii - arteriale, venoase si capilare
In functie de locul de iesire a sangelui: hemoragii externe si interne (exteriorizate si

neexteriorizate)
Diagnosticul de hemoragie poate fi evident, usor sau dificil de pus.
in hemoragiile externe in care sangele se exteriorizeaza la nivelul tegumentului,

diagnosticul se pune prin simpla inspectie a victimei.
in hemoragiile interne in care sangele se acumuleaza in interiorul organismului,
hemoragia se poate diagnostica la prima vedere destul de greu, in special datorita
unor semne generale.
Semnele generale ale hemoragiilor indiferent de localizarea acestora ne orienteaza

atat asupra diagnosticului de hemoragie cat mai ales asupra gravitatii ei (care este
direct proportionala cu cantitatea de sange pierdut din volumul sanguin circulant);
astfel persoana care are o hemoragie dezvolta intr-o perioada de timp variabila de la
producerea accidentului (invers proportionala cu debitul hemoragiei ) urmatoarele
semne generale:
– paloarea tegumentelor si mucoaselor;
– extremitati reci
– tahicardie (puls accelerat, frecventa cardiaca peste 80-90 batai/minut, puls filiform;
– hipotensiune arteriala;
– tahipnee (cresterea frecventei respiratorii peste 16-18 respiratii / minut)
– stare de agitatie, neliniste;
– senzatia de sete;
– oligurie (scaderea cantitatii de urina eliminata);
– lipotomie (manifestata prin pierderea brusca a starii de constienta insotita de relaxare

musculara, dar cu mentinerea functiilor vitale )
– sincopa posthemoragica reprezina pierderea brusca si de scurta durata a

cunostintei, insotita de abolirea respiratiei si activitatii cardiace
– socul posthemoragic este o stare foarte grava, uneori ireversibila, determinata de

perfuzia tisulara scazuta si care implica toate organele si sistemele; socul hemoragic
apare chiar si dupa realizarea hemostazei, uneori la cateva ore de la producerea unei
hemoragii mai mari
Semnele locale ale hemoragiilor:

a) in hemoragiile externe poate fi evidentiat usor chiar si tipul de vas care a fost lezat,
astfel:
– in hemoragiile arteriale, sangele se scurge la exterior prin pulsatii in ritmul
frecventei cardiace a accidentatului, fiind colorat rosu aprins;
– in hemoragiile venoase, sangele este exteriorizat printr-un flux continuu, nepulsatil,
avand o nuanta de rosu inchis;
– in hemoragiile capilare (caracteristice escoriatiilor), sangele se evidentiaza printr-o
scurgere cu debit mic, numita si hemoragia in panza, acestea se opresc de obicei
spontan datorita proceselor fiziologice de hemostaza care sunt eficiente doar in cazul
hemoragiilor la nivelul vaselor sangvine mici si mijlocii.
b) in hemoragiile interne produse de obicei prin lezarea unor vase saguine sau a unor
organe interne, semnele locale apar dupa interval de timp variabil de la producerea
traumatismului, uneori dupa semnele generale care, in aceste cazuri, trebuie sa ne
orienteze rapid spre diagnosticul corect.
Hemoragia interna exteriorizata apare in cazul in care o hemoragie interna se

produce la nivelul unei cavitati sau a unui organ care comunica in mod fiziologic cu
mediul extern; aceste hemoragii au denumiri specifice:
– epistaxis: hemoragie din cavitatile nazale;
– hemoptizie: hemoragie la nivelul tesutului pulmonar (sangele este rosu aerat,

spumos si se elimina prin tuse);
– hematemeza: hemoragie la niveul tubului digestiv superior (esofag sau stomac) care
se elimina prin varsatura avand aspect de sange proaspat sau de sange digerat
cafeniu, avand aspectul zatului ramas de la cafea.
– melena: se datoreaza unei hemoratii la nivelul tubului digestiv superior dar care se
exteriorizeaza prin materii fecale (ce contin sange digerat, care sunt negricioase,
fetide;
– rectoragia se manifesta prin prezenta de sange proaspat, nedigerat in scaun fiind

exteriorizarea unei hemoragii digesitve inferioare la nivelul colonului sau a regiunii ano-
rectale;
– hematuria reprezinta pierderea de sange prin urina in timpul mictiunii; cauza acestui
tip de hemoragie poate fi la nivel renal, ureteral, vezial, uretral sau prostatic;
– uretroragia consta in pierdrea de sange prin uretra, in perioadele intermictionale;
– metroragia reprezinta hemoragia de origine uterina, independenta de modificarile

fiziologice din timpul ciclului menstrual
Cand in urma unei contuzii sangele se acumuleaza in tesuturi si nu se exteriorizeaza,

se formeaza un hematom.
Exista o serie de hemoragii interne neexteriorizate care au denumiri consacrate,

determinate de localizarea colectiei sanguine:
– hemotorace: sange revarsa in cavitatea pleurala;
– hemopericard: sange acumulat in cavitate pericardica;
– hemoperitoneu: colectie sanguinolenta in cavitatea peritoneala;
– hematocel: sange acumulat in regiuna scrotala;
– hemartroza: colectie sanguinolenta intr-o cavitatea articulara.
Atitudinea terapeutica in fata unei hemoragii consta, din: oprirea sangerarii

(hemostaza) si inlocuirea sangelui pierdut.
Tipuri de hemostaza:
Hemostaza spontana se bazeaza pe formarea cheagului plachetar urmat de

constituirea cheagului rosu, formarea trombusului si reluarea fluxului sangvin. Se
realizeaza prin compresinea vaselor de sange – arterelor. Se considera executata
corect cand dispare pulsul arterial de pe artera comprimata.
Hemostaza medicamentoasa se realizeaza cu medicatie hemostatica: preparate de

calciu i.v. sau i.m., Vitamina K, Vitamina C, Venostat, Dicynone, Adrenostazin,
Adrenalina 1%0 local, Norartrinal in hemoragii digestive. Vasoconstrictoare.
Substante chimice cu actiune locala: apa oxigenata, antipirina 10%, Gelaspon, bureti
de fibrina, pulbere uscata.
Hemostaza provizorie se realizeaza prin pansament compresiv, prin compresiune
manuala la distanta pe peretele arterei lezate.
Compresiune locala – manuala sau digitala se poate face pe arterele

principale – la nivelul plagii – mai sus de plaga, pe punctul unde artera este
superficiala si in vecinatatea unui os. Se indica pana la aplicarea garoului.
Compresiunea la distanta –se executa manual , cu ligatura de garou, cu fese.
In hemoragia arteriala compresiunea se face deasupra locului sangerarii pentru a opri

circulatia sangelui de la inima.
In hemoragia venoasa compresiunea se face dedesubtul plagii oprind circulatia

sangelui de intoarcere – catre plaga.
In hemoragia capilara hemostaza provizorie se face prin aplicarea de pansament

compresiv, cu mai multe comprese si un strat gros de vata.
Hemostaza definitiva se efectueaza in spital – in serviciul de chirurgie. Se folosesc

urmatoarele metode: cauterizarea capetelor vaselor sectionate, tamponamentul
plagilor. Ligatura vasculara – sutura chirurgicala a vasului lezat. Pansament compresiv
pentru vasele mici. Compresiune cu pensa hemostatica permanenta. Rasucirea
vasului cu pensa hemostatica. Grefa vasculara – venoasa sau arteriala in leziuni mai
mari de 2 cm.
Hemostaza prin compresiune directa
Compresiunea locala manuala sau digitala se recomanda in hemoragiile arteriale

sau in cazul hemoragiilor vaselor aflate sub aparat gipsat. Asigura intreruperea fluxului
sangvin catre plaga. Nu poate fi mentinuta mult timp. Se aplica o fasa compresiva la
nivelul plagii. Locul compresiunii digitale in diferite cazuri: Hemostaza la frunte artera
temporala superficiala.
Hemostaza la crestetul capului compresiune pe marginile laterala ala plagii.
Hemostaza regiunii temporale deasupra si retroauricular.
Hemostaza la obraz, buze,nas compresiune pe artera faciala (mijlocul mandibulei).
Hemostaza la gat, fata compresiune pe carotida – niciodata pe amandoua odata.

Hemostaza la umar, axila compresiune artera subclaviculara.
Hemostaza la brat, antebrat compresine pe artera humerala.
Hemostaza regiunea inghinala pliu inghinal
Hemostaza la coapsa compresiune pe arera humerala.
Hemostaza abdominala compresiune pe artera aorta abdominala (cu pumnul).
Hemostaza regiunea poplitee compresiune la nivelul regiunii cu sul si flectarea

puternica a gambe pe coapsa.
Compresiunea la distanta se face prin compresiune circulara cu garoul. Garoul

se infasoara circular, de 2-3 ori in jurul membrului accidentat pana la disparitia pulsului.
In hemoragia arteriala – garoul se aplica deasupra vasului lezat. In hemoragiile
venoase – garoul se aplica sub vasul lezat.
Timp maxim de compresiune prin garou: 2 ore! Se desface garoul se va avea in

vedere aparitia colapsului circular care poate duce la moartea pacientului in 24 de ore
se recomanda indepartarea treptata, lenta.
Compresiune prin flexie fortata. Asigura oprirea provizorie a hemoragiei prin

presiunea pe care o exercita corpul dur interpus inte segmentele de membru asupra
vasului lezat. Compresiunea circulara in flexie fortata se realizeaza cu banda Esmarch.
Compensarea hemoragiei se face concomitent sau imediat dupa hemostaza. Are ca

scop reechilibrarea volemica, restablirea functiei circulatorii, reechilibrarea
hemodinamica, restabilirea respiratiei si hranirea tesuturilor. In hemoragiile mari (cand
pacientul prezinta semne de anemie acuta) dupa efectuarea hemostazei se institue
transfuzia de sange integral - proaspat sau conservat – sau transfuzii de plasma.
Hemoragiile mari se manifesta prin: agitatie, paliditate, ameteli, cefalee, extremitati
reci, tensiune arteriala prabusita, puls rapid, respiratie accelerata, dilatarea
pupilelor, slabirea sfincterelor, convulsii, lipotimie.
49)ÎNGRIJIREA PLĂGILOR
Definiţie:
Plăgile sau rănile = leziuni traumatice, caracterizate prin întreruperea continuităţii
tegumentelor sau a mucoaselor (soluţie de continuitate); leziunea pielii sau a mucoasei
poate fi cu sau fără leziuni tisulare de profunzime.
Plaga poate deveni poartă de intrare a microbilor în organism. Pe cale limfatică, microbii
sunt opriţi la nivelul ganglionilor – limfadenită de vecinătate -, dar în zilele următoare
invadează organismul.
Asepsia → mijloace ce împiedică pătrunderea microbilor în organism: sterilizarea
instrumentelor, spălarea plăgii cu apă şi săpun, dezinfecţia tegumentelor cu alcool
iodat, alcool.
Antisepsia → mijloace ce distrug microbii din plagă prin mijloace fizice sau chimice.
Criterii de clasificare
După tipul de acţiune a agentului vulnerant (agentului traumatic) plăgile pot fi:
1. mecanice: prin tăiere; prin înţepare, arme albe, insecte etc;prin contuzii, prin lovire;
prin strivire;prin arme de foc; prin muşcătură de animale sălbatice, de animale
domestice-;prin muşcătură de şarpe
2. termice: - căldură, frig, electricitate
3. agenti ionizanti: radiatii
4. agentii chimici: acizi, baze, săruri
După circumstanţele de producere pot fi:
a) accidentale - de muncă, de circulaţie, casnice
b) intenţionale - suicid, agresiuni
c) iatrogene - intervenţii chirurgicale, injecţii, puncţii
După timpul scurs de la producere:
- recente (sub 6 ore)
-vechi - care depăşesc 6 ore de la producere; acestea se consideră plăgi infectate
După profunzime:
- superficiale; profunde
După straturile anatomice interesate - pentru cavităţi naturale (abdomen, torace,
craniu), pot fi:
- nepenetrante - când nu depăşesc învelişul seros;
- penetrante - se referă la lezarea seroasei parietale (peritoneu, pleura, dura mater);
plăgile penetrante pot fi simple sau pot interesa şi un viscer parenchimatos sau cavitar
= perforante
După evoluţie pot fi:
- necomplicate; complicate
Caracteristicile plăgilor
Plăgile prin tăiere:
-au marginile regulate, limitate, se vindecă repede. Cele operatorii sunt, de obicei,
aseptice.
Plăgile prin înţepare:
-sunt cele mai frecvente şi cele mai înşelătoare, gravitatea lor este în raport cu
adâncimea, sediul şi gradul de infectare;
- plăgile limitate adânci favorizează dezvoltarea germenilor anaerobi;
- plăgilor prin înţepare cu creion chimic le trebuie acordată o atenţie deosebită, mai ales
când în plagă rămân fragmente de creion, deoarece substanţa chimică continuă să
acţioneze şi să distrugă ţesuturile; înţepăturile mâinii pot produce reactii inflamatoare.
- determină panariţii
Plăgile prin contuzii:-în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni distructive,
deci plăgi ale organelor profunde: creier, muşchi, ficat, splină, rinichi, intestin etc, fără
să existe o plagă a pielii.
Plăgile prin muşcătură de animale: .- se suprainfectează cu regularitate; pot fi poarta de
intrare pentru turbare; muşcăturile de viperă produc fenomene generale toxice.
Plăgile prin arme de foc:- se caracterizează prin distrucţii mari, sunt foarte complexe.
Simptomatologia plăgilor
Simptome locale:
- durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după antialgice;
reapariţia cu caracter pulsatil atrage atenţia asupra dezvoltării infecţiei
- impotenţa funcţionată este parţială sau totală şi are drept cauză durerea sau lezarea
efementelor musculo-articulare, osoase sau nervoase
Semne obiective:
- prezenţa unei soluţii de continuitate; în plăgile mari. aşa-numitele plăgi cu mari
dilacerări, se pot observa distrugeri mari atât de piele, cât şi de vase, muşchi, nervi,
fragmente de oase sau diferite organe situate în profunzime; uneori, părţi din aceste
organe pot să iasă prin marginile plăgii; aceasta de numeşte evisceraţie.
- hemoragia aste variabilă, ca şi abundenţa sângerării, în funcţie de vasul lezat.
Semne generale:
- pulsul poate fi rapid - tahicardic - în plăgi însoţite de hemoragii externe sau interne sau
de şoc traumatic.
- tensiunea arterială - dacă scade - denotă prezenţa unei hemoragii sau a unui şoc
traumatic
- febra poate avea semnificaţia debutului infecţiei sau resorbţia unor hematoame
Vindecarea plăgilor
- se poate realiza prin vindecare primară, vindecare secundară, vindecare terţiară
Vindecarea primară ("per primam" sau "per primam intentionem"):
- este vindecarea ce se obţine de la început, fără complicaţii; este vindecarea ideală
pentru orice plagă operatorie; vindecarea se produce în 6-8 zile
Vindecarea secundară ("per secundam" sau "per secundam intentionen"):
- în acest tip de vindecare este întotdeauna prezentă infecţia, spre deosebire de
vindecarea primară
Vindecarea terţiară („per terţiam intentionem");
- se produce atunci când o plagă evoluează un timp pe linia vindecării secundare şi apoi
se suturează în scopul scurtării evoluţiei
Tratamentul local al plăgilor
Tratamentul variază în funcţie de nivelul la care se acordă asistenţa (locul accidentului,
la dispensar sau la spital).
Indiferent de nivelul la care se intervine, pentru a îngriji o plagă în mod corespunzător
se cere ca:
- îngrijirea să se facă în condiţii de asepsie perfectă
- să se asigure, prin pansament, o bună absorbţie a secreţiilor
- plaga să fie protejată de factorii nocivi - termici, infecţioşi din mediul înconjurător
- să fie asigurat un repaus al regiunii lezate
Tratamentul local al plăgilor să se facă cu ajutorul pansamentelor.
Se spală şi se dezinfectează mâinile.
Se curăţă de impurităţi (spălare cu apă şi săpun) şi se degresează (benzină iodată sau
alcool) tegumentele din jurul plăgii.
Se badijonează tegumentele din jurul plăgii cu tinctură de iod – de la plagă spre
periferie.
Se spală plaga cu soluţii antiseptice – apă oxigenată, rivanol etc.
Se acoperă plaga cu comprese sterile, strat de vată pentru absorbţie.
Se fixează pansamentul – galifix, benzi de leucoplast, tubulaturi elastice, faşă etc.
Se asigură repausul regiunii afectate.
Transport impus de gravitatea plăgii se face supravegheat la serviciul de chirurgie.
Evoluţia şi complicaţiile plăgilor
Orice plagă accidentală se consideră contaminată cu microbi chiar din momentul în
care s-a produs. În primele 6 ore de la producerea unei plăgi, forţele proprii ale
organismului combat efectul nociv al microbilor, diatrugându-l (prin diapedeză,
fagocitoză). Dacă nu s-a tratat o plagă în primele 6 ore - microbii, atât cei aerobi cât şi
cei anaerobi, se dezvoltă foarte mult. Plăgile netratate în timp util devin purulente, se
pot complica cu gangrene gazoase, flegmoane, abcese, septicemii.
De aceea, este necesar un prim ajutor la locul accidentului.
Aici, vom menţiona, pe scurt, câteva măsuri de prim ajutor: hemostaza; aplicarea unui
pansament protector;transportul accidentatului la o unitate sanitară
Îngrijirea plăgilor recente care nu au depăşit 6 ore de la accident
- calmarea dureri
- toaleta locală minuţioasă, procedând astfel:
- dacă este într-o regiune cu păr, se rade părul în jurul plăgii până la o distanţă de 6 cm
de marginea plăgi
- se spală pielea nelezată din jurul plăgii cu apă şi săpun, apoi cu ser fiziologic
- se dezinfectează cu alcool sau cu tinctură de iod
Atenţie! Pielea din jurul plăgii se dezinfectează prin badijonare, care începe de lângă
plagă şi se îndepărtează de aceasta
Se curăţă, apoi, plaga cu rivanol 1‰ cloramină 4‰ clor activ sau, mai bine, cu apă
oxigenată care antrenează la suprafaţă micii corpi străini prin spuma pe care o produce;
apa oxigenata are si actiune hemostatica.
Observaţie : extragerea corpilor străini din plagă, precum şi excizarea şi îndepartarea
ţesuturilor devitalizate sunt realizate de medic; dacă este cazul, va face hemostaza prin
legatură vasului şi sutura plăgii; aceste plăgi se pot vindeca "per primam".
Atenţie! Este inerzisă explorarea instrumentală oarba a unei plăgi în afara unui serviciu
chirurgical de specialitate.
Plăgile vechi
Plăgile care depăşesc 6 ore de la accident se consideră infectate; li se face acelaşi

tratament descris mai sus, însă plaga nu se suturează primar.
De reţinut: La plagile septice, pielea din jurul lor se curăţă circular, de la exterior spre
interior
Astfel: păgile vechi, infectate, nesuturate se aseptizează prin spălări cu soluţii
antiseptice, pansamente locale umede cu cloramină şi rivanoli sau soluţie de antibiotic
conform antibiogramei. Pansamentul umed se mai numeşte microclimat umed şi se
realizează într-o tăviţă renală sterilă, în care se îmbibă două foi comprese cu soluţia
indicată. Compresa umedă va fi acoperită cu una-două comprese uscate, apoi se
fixează pansamentul, fie prin înfăşurare (bandajare), fie fixând compresa care acoperă
pansamentul cu leucoplast sau cu galifix; plăgile vechi se pansează şi se controlează
zilnic.
Foarte important! Obligatoriu, în ambele cazuri, se face profilaxia tetanosului
Tipuri particulare de plăgi
Plăgi prin înţepare cu spini vegetali:
- spinul trebuie extras comptel, la nevoie, recurgându-se la incizie chirurgicală
- dacă el nu s-a extras, este posibilă dezvoltarea unei infecţii (abces, fiegmon)
Profilaxia antitetanos este obligatorie.
Plăgile prin înţepare plantară (cui, sârmă) favorizează dezvoltarea unor infecţii virulente;
se tratează chirurgical în servicii de specialitate.
Plăgile prin înţepătură de insectă (albine, viespi), prin inoculare de venin, produc
fenomene alergice: prurit, hiperemie, edem local sau, uneori, edem glotic cu crize de
sufocare, frisoane, convulsii, şoc anafilactic sau colaps.
Tratamentul este, în general, la indicaţia medicului .
Îngrijirea unei plăgi operatorii
Plaga suturată neinflamată se tratează prin pansară sterilă.
- se degresează cu benzină tegumentul din jurul plăgii
- se dezinfectează cu tinctură de iod, alcool iodat sau alcool, pe o distanţă de 6-7 cm,
folosind, la fiecare ştergere, alt tampon
- plaga suturată se dezinfectează, de asemenea, printr-o singură ştergere cu tamponul
îmbibat în tinctură de iod sau alcool
- apoi se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii
- se acoperă plaga cu compresă sterilă - pansamentul so fixează după metoda
cunoscută.
Soluţii antiseptice pentru tegumente:
Alcool rectificat 70%. În concentraţii mai mari produce precipitarea proteinelor de pe
suprafaţa microbilor.
Tinctură de iod 2%.
Iodura de potasiu 2%.
Alcool iodat 2%.
Fenolul – acid fenic – soluţie 1-3‰ din cristale roz-albe. Este toxic, poate produce arsuri
ale mucoaselor şi dermite.
Eterul – simplu sau iodat.
Iodoformul – cristale galbene sau pomadă – folosit în stomatologie.
Preparate tipizate:
Septozolul (Nonilfenol-polietoxilat, iod, alcool izopropilic, apă distilată) – tinde să ia locul
tincturii de iod.
Metoseptul (acid salicilic, mentol, albastru de metilen, tripaflavină, alcool, apă distilată) –
pentru dezinfecţia plăgilor recente.
Soluţii antiseptice pentru plăgi:
Antiseptice oxidoreductoare:Apă oxigenată – cu acţiune bactericidă, hemostatică, de
curăţare mecanică a plăgilor de cheaguri, resturi de ţesuturi;Cloramina (soluţia Dakin) –
soluţie diluată de hipoclorit de sodium;Permanganat de potasiu 1/4000 – la dezinfecţia
mucoaselor şi plăgilor.
Soluţii colorate:Rivanol – soluţie 1‰ din pulbere galbenă.;Albastru de metilen 2% -
pentru mucoas;
Violet de genţiana 1% - mai ales în dermatologie;
Antiseptice albumino-precipitante:
Săruri de argint:Nitrat de argint – creioane, stilete, soluţie 1%.;Colargol 1%;Protargol
2%;Argiror 5%.
Săruri de mercur:Biclorura de mercur – sublimatul de mercur;Oxicianură de mercur –
pentru mucoase.
Acid boric 1-2% - combate mai ales infecţiile cu piocianic.
Antiseptice tensioactive:Detergenţi – Bromocet.Săpunuri.
Observaţii:
Nu se aplică tinctură de iod în plagă.
Nu se aplică antiseptice pe arsuri.
Nu se aplică vata direct pe plagă.
Nu se toarnă soluţii antiseptice în plăgile penetrante sau perforante.
Nu se explorează plăgile perforante.
Nu se scot corpurile străine din plagă – pot produce hemoragii foarte grave, alte
complicaţii.
Obligatoriu → vaccinarea antitetanică.
50)PANSAMENTUL
Definiţie:
Actul chirurgical de aseptizare, tratare şi protejare a plăgilor.
Scop:
Protecţia plăgii – mecanică, termică, chimică, infecţioasă.
Absorbţia secreţiilor.
Prevenirea infecţiilor.
Asigurarea repausului.
Favorizarea cicatrizării.
Manifestările plăgilor:Durere.Impotenţă funcţională.Hemoragie.
Manifestări generale – modificări de puls, tensiune arterială, temperatură.
Principiile fundamentale unui pansament:Aseptic.Absorbant.Protector.Compresiv.Să
asigure punerea în repaus.
Materiale necesare:
Trusă cu instrumente chirurgicale – pense anatomice, chirurgicale, hemostatice,
foarfece, bisturiu.
Casoletă cu comprese, tampoane, pernuţe de vată.
Feşe.Tăviţă renală.Muşama şi aleză.
Substanţe dezinfectante pentru plagă şi pentru tegumente.
Materiale pentru fixarea pansamentului – galifix, leucoplast, tubulaturi elastice etc.
Pregătirea bolnavului:Se explică tehnica şi necesitatea ei.Se aşează bolnavul în
poziţie comodă, funcţie de regiunea de pansat – în aşa fel încât să fie uşor accesibilă
pentru tehnică.Se protejează lenjeria cu muşama şi aleză.
Execuţia pansamentului:
Spălarea şi dezinfecţia mâinilor, îmbrăcarea mănuşilor de protecţie.Se pregătesc 2
pense sterile.
Primul timp – îndepărtarea vechiului pansament:
Se îndepărtează cu blândeţe vechiul pansament.
Dacă nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică.
Se curăţă tegumentele din jurul plăgii – cu benzină şi alcool iodate – de la plagă spre
periferie.
Al doilea timp – tratarea plăgii:
Se îndepărtează din plagă eventualele secreţii – folosind la fiecare ştergere câte o
compresă uscată.
Se inspectează plaga. Se controlează eventualele tuburi de dren.
Se toarnă în plagă apă oxigenată – cu rol dezinfectant, hemostatic şi de îndepărtare a
secreţiilor – prin efervescenţa produsă.
Ştergerea se face spre periferie schimbând la fiecare ştergere tamponul.
Se şterg marginile plăgii uscat. Se dezinfectează tegumentele din jurul plăgii.
Al treilea timp – acoperirea plăgii:
Se acoperă plaga cu compresă de tifon umedă (care să depăşească marginile plăgii),
peste care se aşează un strat subţire de vată.
Se fixează pansamentul pe tegumentul din jur cu galifix, cu faşă etc.
Observaţii:
În plăgile mari, tăiate, buzele plăgii se pot sutura sau se pot prinde cu agrafe
chirurgicale Michel.
Materialul moale folosit la pansament se arde. Instrumentarul metalic se sterilizează la
etuvă.
Se interzice apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor învecinate – pentru
a nu disemina infecţia.
Nu se introduc instrumentele folosite la toaleta plăgii în casoletă sau flaconul cu soluţii
dezinfectante. Se foloseşte pensa de servit.
Se administrează sedative înaintea unor pansamente dureroase.
Îngrijirea plăgii recente:
Plăgile sângerânde necesită măsuri de hemostază – prin garou, forceps, compresiune
digitală, hemostază definitivă.
Intervenţia chirurgicală se face sub anestezie loco-regională sau generală.
Se curăţă tegumentele din jurul plăgii cu apă, săpun, soluţii dezinfectante – eventuală
se înlătură pilozitatea şi se iodează câmpul operator.
Se explorează plaga prin incizie plan cu plan cu bisturiul (nu cu pensa sau stilet),
îndepărtând ţesuturile necrozate sau contaminate.
Se asigură hemostaza chirurgicală.Se îndepărtează corpii străini.
Se suturează plaga plan cu plan şi se exteriorizează drenul prin plagă sau prin
contraincizie.
Se aplică pansament local.Se face profilaxia tetanosului cu ATPA.
Se supraveghează 5 zile curba temperaturii, aspectul pansamentului, după care se
îndepărtează firele de sutură. Se obţine cicatrizare primitivă.
Se instituie antibioterapie la plăgile strivite, profunde sau contaminate.

Tehnici Alina PT

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici Alina PT

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1)CANTARIREA SUGARULUI

stabilirea greutatii sugarului in vederea aprecierii indicelui ponderal sau nutritional

Acuitatea vizuală sau vederea centrală reprezintă aptitudinea ochiului de a percepe

- ameţeli, lipotimie, colaps;

DE RETINUT: Mentinerea locului de perfuzie la pacienti se face schim band

MANEVRE PENTRU PREVENIREA APARITIEI ESCARELOR

34)SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE

• Introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a facilita scurgerea

- Obţinerii unei mostre de urină pentru examene de laborator

- Evacuării conţinutului vezicii când aceasta nu se produce spontan sau în caz de

- Tavă pentru materiale

- Mănuşi sterile şi mănuşi de unică folosinţă

- Soluţii dezinfectante, tampoane şi comprese sterile

- Ser fiziologic sau apă sterilă

- Soluţii sterile pentru lubrifierea sondei

- Materiale pentru toaleta organelor genitale

- 1 -2 eprubete sterile, 1 - 2 eprubete curate şi uscate

- Informaţi pacienta cu privire la necesitatea sondajului

- Obţineţi consimţământul şi colaborarea acesteia

- Aşezaţi pacienta în poziţie ginecologică

- Asiguraţi intimitatea pacientei prin izolare cu paravan

- Verificaţi recomandarea medicală

- Protejaţi patul cu aleză şi muşama

- Îndepărtaţi perna şi pliaţi pătura

- Lăsaţi accesibilă numai regiunea vulvară

- Efectuaţi toaleta regiunii vulvare cu apă şi săpun sau dezinfectaţi organele

genitale folosind 6 tampoane: tampoanele 1 şi 2 - pentru labiile mari, tampoanele

3 şi 4 - pentru labiile mici, tampoanele 5 şi 6 - pentru meatul urinar

- Îndepărtaţi materialele folosite pentru toaletă şi aşezaţi între coapsele

pacientei tăviţa renală

- Schimbaţi mănuşile de unică folosinţă cu cele sterile

- Evidenţiaţi meatul urinar

- Dezinfectaţi orificiul uretral de sus în jos, folosind 2-3 tampoane

- Prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante

- Lubrifiaţi în întregime cu ulei steril

- Orientaţi vârful sondei în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpul scrisului

- Introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm

- Continuaţi sondajul în funcţie de scopul propus: evacuare, recoltare, spălatură

- Ajutaţi pacienta să se îmbrace

- Reaşezaţi perna şi înveliţi pacienta

- Aşezaţi pacienta în poziţie comodă,

- Verificaţi dacă pacienta acuză disconfort

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale

- Spălaţi şi dezinfectaţi mâinile

- Data, ora, scopul sondajului

- Numele persoanei care a efectuat procedura

- Aspectul şi cantitatea urinii eliminate / colectate

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

- Pacienta exprimă stare de confort

- Sondajul s-a efectuat fără incidente

Rezultate nedorite / Ce faceţi:

- Sonda nu se poate introduce

- Alegeţi sonda mai subţire

- Controlaţi dacă poziţia sondei este corectă

- Verificaţi dacă pacienta nu are malformaţii ale meatului urinar

- Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor

- Pacienta acuză dureri, sângerează

- Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus

- Încercaţi să desfundaţi prin aspirare

35)SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT

• Introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a facilita scurgerea

urinii în vederea: - obţinerii unei mostre de urină pentru examene laborator