Pediatrie si nursing specific

Aspecte ale ingrijirii copilului spitalizat

Pentru un copil spitalizarea și boala sunt experiențe stresante deoarece este despărtit de mediul
sầu obişnuit, de persoanele care-i sunt dragi și din cauza alterării stärii de sănătate.

Reacția copilului la spitalizare și boala depinde de vârstă, de experiențele anterioare într-un

spital, de susținerea de care poate beneficia, de capacitäțile de adaptare și gravitatea afecțiunii.

ASTMUL BRONŞIC INFANTIL

Definiție. Este o afectiune respiratorie de natură alergică, manifestatä prin crize de dispnee
expiratorie paroxistică. Apare în forma tipică după vârsta de 2 ani, la copii sub aceastăvârstă se
descrie bronşita astmatiformă recurentă.

Etiologie

Cauza deterninantä: inhalarea paticulelor dintr-un pneumoalergen: praful de casä, păr de

animale domestice, lână, blănuri, spori de ciuperci, polen și particule de plante, pulberi de fäină,
tesături de bumbac sau de in, fulgi sau puf de păsäri, fragmente din trupul acarienilor din pături
sau cärti. produse cosmetice. Un rol important il pot avea alergenele bacteriene din focarele de
infectie din organism: hipertrofia amigdaliană sau vegetațile adenoide.

Cauze favorizante: sezonul rece, infectile acute ale căilor respiratorii superioare, fumul,praful,
efotul fizic, labilitatea emoțională a unor cop.

Simptomatologie. Boala se manifestă prin crize paroxistice cu o durată de 12-48 ore, separate
prin perioade de acalmie, de la câteva săptămâni la câteva luni, când nu apare nici un simptom.

-Debutul crizei este brusc, deseori în timpul nopti, cu dispnee de tip expirator: copilul se ridică
în şezut şi se sprijină în mâini; expirația este însoțită de wheezing perceptibil de la distanță.

-Tusea este seacă la început, apoi devine productivă; copii mari pot elimina o secretie vâscoasă,
albicioasă.

- In formele prelungite, grave, apare cianoza perioronazală.

- Febra apare în formele cu etiologie infectioasă sau în formele severe.

- Sfârşitul crizei este brusc ca și debutul, în formele comune.

Tratamentul crizei de astm bronşic

-Mioflin intravenos lent 4 mg/kg corp, apoi per os 3 mg/kg corp la 6 ore
-Corticosteroizi intravenos, prin spray-uri sau per oral

-Bronhodilatatoare simpaticomimetice cu actiune beta-2 selectivă, sub formă inhalatorie sau,

pentru copii de vârstă mică, comprimate sau suspensii orale

-Antibiotice în caz de infecții acute sau cronice reactivare

-Siropurile expectorante, preparatele cu romergan și efedrină au indicatții restrânse

-Oxigenoterapie în formele severe, cu cianoză și fenomene de insuficiență respiratorie acută

- In starea de rău astmatic se adaugă tonicardiace digitalice, perfuzii cu soluție de

glucoză,bicarbonat de sodiu, reechilibrare hidroelectrolitică.

Tratamentul astmului bronşic între crize

-Preparate de corticosteroizi inhalabile

-Desensibilizante nespecifice

-Desensibilizare specifică la alergenul/alergenii la care copilul a fost găsit sensibil

-Asanarea focarelor de infecție: vegetații adenoide, amigdale hipertrofiate, otitä medie

recidivantă

-Psihoterapie cu încurajarea copilului şi a familiei

-Baineofizioterapie la mare (helioterpie) sau în stațiuni profilate pe afectiune: Govora, Slänic

Moldova, Slänic Prahova.

BRONHOPNEUMONIA

Definiție. Este o afectiune pulmonară acută, gravă, întalnită până la vârsta de 3 ani, de regulă,
carcterizatà de apariția multiplelor focare de condensare, centrate pe o bronhie lobulară și, cel
mai adesea, prezente în ambii plămâni.

Etiologie

Cauza determinantă: infectia pulmonară aerogenă sau hematogenă cu pneumococ,Haemophilus

influenzae, Klebsiella pneumoniae, sau, mai rar alti germeni bacterieni.

Cauze favorizante: sezonul rece, vârsta mică, rezistenta scăzută la infeci.

Simptomatologie

- Debut brusc în plină sănătate sau în urma unei infectii acute a căilor aeriene superioare;
- Febră foarte ridicată, uneori peste 40 grade Celsius;

- Dispnee marcatå cu polipnee, geamät expirator, bätăi ale aripioarelor nazale care ritmează
mişcările respiratorii, tiraj intercostal, cianoză perioronazală

-Tusea este frecventă, obositoare

-Starea generală a sugarului sau copilului mic este profund alterată, reactivitatea
scăzută,privirea anxioasă, facies suferind, anorexie manifestată prin refuzul sânului sau al
biberonului; în formele grave se poate instala coma hipoxică;

-Deseori se asociază manifestări de insuficientă cardiacă: tahicardie extremä, jugulare

turgescente, edeme periferice chiar și la față.

Investigații paraclinice: examenul radiologic puimonar, hemoleucograma, gazometria

sangvină, examen bacteriologic din secreția trahealā, urmat de antibiogramả.

Complicații posibile : insuficienta cardiacă, convulsile febrile, meningita bacteriană, diareea

insoțită de vărsäturi.

Evoluție şi prognostic

Netratată, bronhopneumonia determinä în aproape toate cazurile moartea copilului. Sub

tratament corespunzätor, instituit precoce, sunt multe şanse de vindecare, cu o durată a bolii de 7-
15 zile.

INSUFICIENȚA CARDIACĂ

Definiția. Este incapacitatea cordului de a asigura debitul sangvin necesar organelor şi

tesuturilor corpului.

Există, in functie de sediul de producere:

- insuficientă cardiacă stângă;

- insuficiență cardiacă dreaptă;

- insuficientä cardiacä globală, interesând ambele părți ale inimii.

Etiologie

a. Cauze cardiace

- unele cardiopatii congenitale,;

- endocardite, miocardite si pericardite exudative sau constrictive;

- valvulopatile inimii in stadile avansate de evolutie;

- aritmile grave.

b. Cauze vasculare:

- hipertensiunea arterială din glomerulonefritele severe;

-fistulele arterio-venoase periferice.

c. Cauze pulmonare și pleurale:

- pneumopatii grave: bronhopneumonie, pneumonii interstițiale severe, pneumonii lobare

întinse; pleurezii de mare cavitate cu cantități importante de lichid; pneumotorax; evacuări bruşte
şi în cantități mari ale unui revărsat pleural masiv;

- hipertensiune arterială pulmonară.

d. Cauze endocrine:

- hipertiroidismul avansat până la tireotoxicoză;

- feocromocitom.

e. Cauze sangvine:

- anemii severe:

- supraîncărcarea circulatorie cu lichide perfuzate endovenos în exces.

Simptomatologia diferă dupå sediul insuficienței cardiace.

Insuficiența cardiacả stângă:

- Dispnee: inițial de efort, apoi apare și în decubit și sub formå de crize de intensificare nocturnå
care obligă pe bolnav la ortopnee.

- Tuse seacă, apoi productivă (tuse cardiacă).

- Cianoză perioronazală.

- Scăderea tensiuni arteriale.

-Oligurie, prin scåderea debitului sangvin renal.

-Tahicardie

- Aparitia edemului pulmonar acut cardiogen.

Insuficiența cardiacă dreaptă:

-venelor iugulare;

- turgescenta venelor jugulare;

-edeme declive (la gambe) uneori și ale organelor genitale externe. In formele grave și ascita;

-hepatomegalie dureroasă la palpare (hepatomegalie congestivă):

-vărsături;

-oligurie;

-tahicardie;

-scåderea tensiunii ateriale.

Insuficiența cardiacă globală reuneşte simptomatologia ambelor tipuri descrise mai sus.

De obicei succesiunea aparițtiei simptomelor este de la cele din insuficiența cardiacă stângă la
cea dreaptă.

Investigațil paraclinice necesare în insuficiența cardiacă:

-Examenul radiologic

-Electrocardiograma

- Ecocardiografia

- Presiunea venoasă centrală (PVC)

- Hemoleucograma

Tratamentul insuficienței cardiace

1. Repaus strict la pat; poziția optimă este cea semişezândă, care uşurează respirația și cu
membrele inferioare atârnânde, pentru a scădea fluxul de sâange către plămân. La sugari salteaua
se aşază pe un plan înclinat, astfel încât capul să fie la un nivel superior.

2. Digoxin

3. Furosemid

4. Un antibiotic de protectie
 5. Oxigenul se administrează în cazul apariției cianozei şi al dispneei foarte intense. Se poate da
pe mască, cateter nazal, clopot semietanş. Oxigenul trebuie umidificat prin trecere printr-un
barbotor cu apă distilată și, în sezonul cald, răcit prin trecere prin vas cu gheață.

6. Colectile de lichid pleurale sau pericardice trebuie neapärat evacuate.

7. In edemul pulmonar acut, tratamentul trebuie så fie mai rapid şi mai intens: o sângerare prin
punctie venoasă cu un ac mai grOs (procedeu utilzat astäzi foarte rar şi numai însituații extreme);
punerea de garouri care să împiedice întoarcerea venoasă a sângelui la ràdåcinile a trei dintre
cele patru membre, cu släbirea și rotarea lor la câte un sfert de oră interval; aspirațja secreților
abundente care vin din căile respiratorii inferioare în faringe şi cavitatea bucală.

8. Reducerea consumului de lichide şi a lichidelor perfuzabile.

9. Alimentațja redusă, inițial, la regim hidrozaharat apoi lacto-fainos vegetarian färă sare, in
cantități mici şi repetate.

ÎNGRIJIREA COPILULUI MARE CU GASTROENTERITĂ ACUTĂ

ŞI ENTEROCOLITẢ ACUTĂ

Definiția. Se foloseşte termenul de gastroenterită acutäă dacă există asocierea de scaune diareice
cu vărsături numeroase, până la intoleranță gastrică, pentru o perioadă de timp limitată și relativ
scurtă: 1-3 såptămâni.

Simptomatologie:

- Scaune modificate, semilichide sau lichide, uneori mucosanghinolente, în numär variabil,în

funcție de gravitate.

- Vărsături absente, rare sau numeroase, în functie de componenta gastrică.

- Apetit dispărut în majoritatea cazurilor; in formele uşoare însă, el poate fi păstrat.

- Colici abdominale, în special în enterocolite.

- Febră, uneori foarte ridicată, în funcție de germenul infecțios în cauză.

- Stare generală bună în formele uşoare; în formele grave poate fi profund alterată.

- Pierdere în greutate, după intensitatea și durata manifestărilor bolii.

- Colaps prin hipovolemie și de cauză infectioasäă în formele grave.

 - Semne de deshidratare acută (mai puțin pregnante ca la sugar și copilul mic): uscãciunea
tegumentelor și a mucoaselor este intensă, oligurie.

Probe de laborator:

-Coprocultură.

- Hemoleucogramă.

-lonogramă serică în formele grave, urmărind stabilirea pierderilor hidroelectrolitice și echilibrul

acido-bazic.

Rolul asistentei medicale în îngrijirea copilului mare cu gastroenteritå sau entero-

colită acută:

1. Urmărirea evoluției manifestărilor digestive: numärul şi aspectul scaunelor, vărsăturile.

Durerile abdominale și totodată modificările în starea generală a bolnavului, apariția sau

scăderea febrei etc. Cântărirea la intervale scurte a copilului.

2. Stabilirea planului de realimentare progresivă cu alimente permise și controlarea respectării

lor de către micul bolnav si de către familia acestuia.

3. Recoltarea probelor de laborator menționate (coprocultură, hemogramă, ionogramă serică) și

înregistrarea rezultatelor.

4. La indicația medicului, montarea unei perfuzii endovenoase de rehidratare, urmărirea ritmului

îin care aceasta se desfăşoară şi cum este tolerată.

5. Efectuarea tratamentului și urmărirea modului cum acesta este tolerat. Eventualele reactii
secundare de semnalat.

6. Pentru o perioadă de timp variabilă, va recomanda abținerea de la alimentele ,cu risc": prune,
porumb, pepene, pere, caise verzi, ceapă, usturoi, seminte, varză, fasole uscată, salatá de vinete,
conopidá, sucuri, sosuri grase, lapte bătut, înghetată, creme de cofetärie şi torturi etc.

INFECTIILE TRACTULUI URINAR (ITU)

Pot exista infectii înalte ale tractului urinar (pielonefrita acută și cronică) și infecti joase
(pielocistite, cistite). La copil însă, cel mai adeseori tractul urinar este afectat în totalitate.
Etiologie

●Cauza determinantă: pätrunderea germenilor bacterieni pe căile urinare: Escherichia coli,

bacilul Proteus, enterococ, Klebsiella, stafilococ, Pseudomonas aeruginosa (bacil piocianic).

●Cauze favorizante:

- malformatii congenitale ale aparatului urinar: hidronefroza congenitală, stenoza

ureterală,dedublarea pielo-ureterală, anomalii ale joncțiunii pielo-ureterale, rinichi ectopic;

-refluxul vezico-ureteral:

- sexul: sunt mai frecvente la fetite:;

- frigul, în special la membrele inferioare si în regiunea lombară:

- litiaza urinară care se poate suprainfecta;

-compresii asupra tractului urinar, produse de vreo formație tumorală de vecinătate;

- infectii intestinale repetate sau prelungite (se propagă pe cale limfatică sau sangvină).

Simptomatologie

- Febra apare în perioadele de acutizare, putând fi ridicată și prelungitā. In perioadele de latentă,

copilul este afebril.

-Durerile repetate au sediul fie în regiunea lombară, fie abdominal, necaracteristic. Ele sunt
variabile ca intensitate, uneori devin colicative.

-Tulburäri digestive (anorexie, vărsături, diaree) la sugari și copii mici.

-Fenomenele vezicale: usturimi la micțiune, disurie, polakiurie, tenesme vezicale.

-Urina este tulbure, uneori cu flocoane care sugerează prezenta puroiului (piurie). Mai rar apare
hematurie macroscopică.

- Poate apare enurezis la copiii care până atunci aveau controlul asupra sfincterului vezical.

Investigații:

- Examenul de urină.

- Probele de numărare a elementelor figurate din urină (Addis-Hamburger şi Stansfeld-Webb).

- Urocultura este proba cheie care indică germenele cauzal.

- Hemoleucograma.
-VSH.

-Ecografia de rinichi şi cải urinare poate pune în evidentă:

- malformați congenitale;

-modificări de volum ale rinichilor și ale căilor urinare;

-modificările sistemelor pielocaliceale;

-calculii existenți în căile urinare.

-Radiografia renalä simplă şi urografia cu substanță de contrast (Odiston).

- Uretrocistografia micțională.

Tratament:

1 .Nu este necesară nicio dietă, exceptând cazurile ajunse în stadiul de insuficiență renală
cronică cu azotermie fixă. Se recomandă multe lichide.

2. Chimioterapice si antibiotice în cure alternative, câte 10 zile, în functie de antibiogramă.

Tratamentul se efectuează sub controlul uroculturii, pentru a i se verifica eficiența.

3. In cazul infectilor joase ale tractului urinar (cistite) pot fi utile şi băile fierbinți de şezut, cu o
solutie slabă de permanganat de potasiu, dar numai seara, înainte de culcare, pentru a putea
imediat så se intre în pat., la căldură, riscând altfel så agraveze fenomenele.

4. Tratamentul chirurgical urologic este necesar în cazul unor malformații obstructive ale
tractului urinar; In refiuxul vezico-ureteral accentuat.

5. In litiaza renalä dá rezultate bune metoda neinvazivă de litotripsie extracorporeală.

GLOMERULONEFRITA ACUTĂ DIFUZĂ POSTSTREPTOCOCICĂ

Definiție. Este o afectiune în care streptococul beta-hemolitic actioneazå de la distantă (dintr-un

focar de infectie, de obicei amigdalian) prin antigene si toxine asupra rinichiului, determinand
leziuni de tip glomerular.

Etiologie

Cauza determinantă: infectia cu streptococ beta-hemolitic; se poate produce:

-dintr-un focar cronic de infectie amigdaliană (amigdalitä cronică hipertrofică):

-de la un focar de otită medie supuratả cu streptococ

- de la un erizipel (denumită streptococică circumscrisă nesupurată):

- după scarlatină;

-după pneumonie sau pleurezie purulentă cu streptococ:

- in cursul unei septicemii streptococice.

Cauze favorizante

- varsta peste 3 ani;

- frigul;

-anginele repetate, în special cele pultacee.

Simptomatologie. Initial există o infectie stretococică (amigdalită pultacee, impetigo etc.).

Urmează un interval liber (färả nici un simptom) de circa 2-3 săptämâni. Apoi brusc, debutează
glomerulonefrita acută poststreptococică:

- copilul se scoală dimineața cu edeme palpebrale și ale gambelor;

-urina are aspectul spălăturii de carne (hematurie macroscopică);

- urinează în cantitate mică şi la intervale rare (oligurie);

- uneori acuză cefalee, grețuri și dureri lombare;

- controlul tensiunii arteriale arată hipertensiune, uneori mult peste valorile normale.

Investigații de borator

- Examenul sumar de urină

- Numărarea elementelorfigurate din urinà (proba Addis-Hamburger siproba Stansfeld-Webb):

- Urocultura este sterilă. Streptococul rămâne cantonat la sediul infectiei (amigdale, focanotic,
leziuni cutanate), actionând de la distanță;

- Hemoleucograma;

- VSH;

-Titrul ASLO este crescut, dovadă a infectiei streptococice;

-Uneori exsudatul faringian poate pune în evidentă streptococul beta-hemolitic;

-Ecografia renală.

Complicații posibile

- Insufieciența renală acută se caracterizează prin aparitia anuriei, respiratie acidotică Kussmaul,
tulburări digestive (anorexie, greață, vărsături, uneori și diaree) şi modificări importante ale
probelor de biochimie sangvină.

- Encefalopatia hipertensivă se manifestă prin creşteri importante ale tensiunii arteriale, cefalee,
tulburări de vedere, uneori convulsii tonico-clonice.

- Edemul pulmonar acut. Apare dispnee tot mai accentuată, tuse spastică, respirație încărcatå cu
secreți, spută aeratäă rozată in jurul guri, cianoză, senzație de sufocație.

Tratament

1. Repaus la pat pe toată perioada cât se mențin simptomele clinice şi ureea crescută. Apoi
repausul va fi menținut în casă. Se va evita frigul.

2. Dietă de crutare renală, desodată, cu realimentare progresivă astfel:

-primele 2-3 zile regim hidrozaharat (ceai, miere, dulceață), cu restricția lichidelor in caz de
hipertensiune arterială importantă;

-urmează introducerea fructelor și a zarzavaturilor: salatä verde, roşi (tomate), mere,struguri,

pepene; supe de zarzavat. - după alte 2-3 zile: cartofi în supă, fierți sau copți, orez bine fiert.

- după alte 2-3 zile: unt, produse fäinoase diverse (macaroane, paste, tăiței) introduse în supă sau
consumate cu dulceată; pâine fåră sare;

-o datå cu normalizarea ureei sangvine se introduc primele proteine de origine animală: brânza
de vaci;

- umează carnea slabă, sub formă de rasol; ouă fierte; smântână;

- laptele se administrează în finalul dietei.

In convalescentă se poate trece de la regimul sever desodat la un regim hiposodat, evitându-se

doar excesul de sare. Regimul alimentar se îmbogățeşte rapid.

3. Antibioticoterapia antistreptococică.

4. Medicație antihipertensivă.

5. Prevenirea insuficienței renale acute.

6. In encefalopatia hipertensivă: antihipertensive în mod sustinut.

7. In edemul pulimonar acut: poziție semişezândả de confort respirator: punerea de garouri la

rădăcinile a trei din cele patru membre, cu rotarea lor câte 10-15 minute, astfel încât să nu se
prelungească lipsa de irigare a nici unuia peste 1/2 % orả; antihipertensive; hemodializă.

DIABETUL ZAHARAT

Definiție. Diabetul zaharat este boala metabolică datorită deficitului primar de insulină,hormon
secretat de celulele tip B din insulele Langerhans situate în zona endocrină a pancreasului, adică
în coada acestui organ.

Etiologie

-Cauze genetice, care explică aparițtia mai multor cazuri în aceeaşi familie.

-Unele viroze care au actiune directă sau indirectă asupra celulelor producătoare de insulinà:
virusul urlian (agentul parotiditei epidemice), mixovirus influenzae (virusul gripal), virusuri
Coxsackie, virusul Epstein-Barr.

- Unele substanțe toxice.

- Unele medicamente:

- Factori serologici.

Stadializarea diabetului zaharat infantil:

I .Stadiul prediabetic: suspiciune pe baza datelor familiale, cu prezența unor cazuri, rude de
gradul I cu copilul.

II. Diabet zaharat latent, asimptomatic: färă manifestări clinice, cu hiperglicemie postprandială
persistentă şi glicozurie.

III. Diabet zaharat manifest, compensat: hiperglicemie și glicozurie permanentă.

IV. Aparitția acidocetozei diabetice, uneori ca primå exprimare a boli, ale cărei semne anterioare
nu au fost sesizate; alteori în urma neglijării tratamentului. Se manifestă sub formă de comă
diabetică.

Simptomatologia diabetului zaharat infantil compensat:

- Debut insidios cu polifagie, polidipsie, poliurie progresivă

- Ulterior poliuria devine atât de intensă încât apare și enurezis.

- Stare de oboseală

- In pofida consumului crescut de alimente, copilul släbeşte.

-Uneori apar piodermite (furunculoză) cu caracter recidivant.

-Neglijat și netratat, apar la un moment dat simptomele de acidocetoză diabetică cu declanşarea

comei.

Investigații de laborator:

-Glicemia este constant crescută;

-Examenul de urină: glicozuria este constant prezentă, Valoarea glicozuriei poate depăşi 200 g
glucoză/24 ore;

-Testul toleranței orale la glucoză este recomandabil numai în perioada de latență,

asimptomatică diabetului.

-Colesterolemia are valori crescute la aceşti copii. La fel şi lipidemia totală.

Tratament: dietoterapia în diabetul zaharat de tip l infantil:

Sunt interzise din alimentație urmätoarele alimente, prea bogate în mono- sau în dizaharide:
zahărul (zaharoza) și toate produsele zaharoase de cofetărie, adică prăjiturile preparate cu zahăr,
ciocolata, rahatul, bomboanele, înghețata, biscuiții preparați cu zahăr, cozonacul, coliva. Dintre
fructe, se interzic struguri, perele dulci, curmalele, stafidele, prunele uscate, pepenele galben,
caisele dulci, smochinele. Dintre bảuturi sunt interzise siropurile, mustul, berea.

Sunt perrmise, dar într-o cantitate bine determinată şi måsurată, urmätoarele produse cu un
conținut mai bogat în glucide: pâinea, mămăliga, cartofi, pastele fäinoase, grişul, orezul,fasolea,
mazărea uscată, sfecla, morcovii (legumele trebuie să fie cântărite, curățate şi fierte,pentru a avea
un rezultat exact al compoziției lor), laptele, iaurtul, caşul, urda, brånza de vaci,unele fructe
(mere, zmeură, cåpşuni, fragi, piersici, portocale, cireşe, vişine, banane).

Alimentele sărace în glucide și care sunt permise färă restrictie sunt reprezentate prin carne sub
toate formele și preparatele, peştele, şunca, unele mezeluri, brânză telemea, brânză topită,
caşcaval, unt, smântână, uleiuri vegetale, prin legume sărace în glucide cum sunt roşiile
(tomatele), påtlãgelele, vinete, salata, varza, conopida, spanacul, dovlecei, ardeii graşi,ridichile,
fasolea verde, bamele, ciupercile comestibile, castraveții, loboda, ştevia, urzicile.
 Toate aceste produse vor fi repartizate in mod echilibrat la 3 mese şi 2 gustări pe zi, astfel încát
sã nu existe vreo maså cu exces de glucide în detrimentul alteia, aproape total lipsitá de hidrați de
carbon. Regimurile alimentare se alcătuiesc tinând seama de varsta copilului,de greutatea sa, de
toleranța digestivä (de regula foarte bunä!) şi chiar de preferințele sale.

Regimurile trebuie sã evite monotonia și excesele cu vreun produs alimentar anume.

Tratamentul cu insulină

Poate fi administratä o singură dată pe zi, cu o oră înaintea mesei principale, dacả se foloseşte o
insulină mixtă sau cu acțiune intermediară. Dacă se foloseşte insulina cu acțiune rapidă,
cantitatea se fracționeazå in 3 injecțil, fiecare cu câte 1/2 oră Inaintea meselor. Dozele nu vor fi
egale, cea mai mare administrându-se Inaintea mesei celei mai bogate, adică la prânz. Injecțile cu
insulină se fac subcutanat, folosindu-se, in mod succesiv regiunile deltoi-diene stângà și dreaptă,
apoi fața externä a coapselor, stânga și dreaptá, apoi regiunile paraombilicale ale peretelui
abdominal anterior, stangå și dreaptá. Nu se va folosi dezinfectarea localå cu alcool inainte de
injectie, deoarece contactul cu alcoolul inactiveazá insulina. Doza se ajustează mereu, în funcie
de nivelul glicemiei. Obiectivul urmănit este mentinerea unei glicemi pe nemâncate cuprinså
între 80-150 mg/dl. Valorile mai mari impun märirea dozei de insulină, existând riscul apariției
acidocetozei. Valorile mai mici necesitä reducerea dozei de insulină, pentru a preveni pericolul
hipoglicemiei.

NURSINGUL ÎN AFECTIUNILE PEDIATRICE

Manifestäri de dependentă

-vârsta

- dezvoltarea fizică

- dezvoltarea psihomotorie

- reactia la spitalizare: nelinişte, frică, plâns, agresivitate fizică şi verbală

- antecedente medicale

- se vor aprecia gravitatea problemelor anterioare și repercusiunile lor asupra obişnuințelor si

posibilitäților de creştere şi dezvoltare

-spitalizări şi experiente anterioare

-reacția la spitalizările anterioare, mod de adaptare

- efectele spitalizării asupra comportamentului ulterior

 -sustinerea de care poate beneficia, în ce mäsură familia poate vizita copilul, doreste så o facă și
sả participe la îngrijiri

-manifestări ale afectiuni prezente

Probleme de îngrijire

-potențial de alterare a nutritiei: deficit - cauze posibile: refuz de a se alimenta, durere, reactie la
spitalizare

-potential de infectie- cauze posibile: deficienta sistemului imunitar, necunoaşterea mäsurilor de

protectie impotriva agenților patogeni

-potențial de accidentare - cauze posibile: mediu necunoscut, constrângeri fizice,

deplasare.nesigură

- perturbarea somnului- cauze posibile: mediu necunoscut, lipsa pärinților, durere,

interventii,tratamente

-anxietate -cauze posibile: mediu necunoscut, tratamente injectabile, despärțtire de pärinți alte
probleme legate de afecțiunea pentru care a fost spitalizat

Obiective de îngrijire

-asigurarea condițiilor de mediu

-diminuarea neliniştil

-reducerea durerii fizice

-diminuarea manifestärilor de dependenta legate de boală

-promovarea creşterii şi dezvoltärii

-prevenirea complicaților

-prevenirea accidentelor

Intervențile proprii și delegate ale asistentei medicale

- asigurarea condițiilor de mediu -microclimat corespunzátor (temperatură,

luminozitate,umiditate), mediu securitar (plasarea patului la distanțå de surse de căldură, plasarea
de bare laterale sau plase la paturi, îndepärtarea obiectelor tåioase) lenjerie de pat si de corp
curată, jucării în functie de vârstă

-abordarea copilului cu calm, blândete, răbdare

 -asigurarea unui regim de viața echilibrat cu respectarea orelor de somn, baie, alimentație în
functie de vârstả

-pregätirea copilului pentru interventii şi tratamente - explicarea tehnicilor pe întelesul copilului

(în functie de vârstă), va fi låsat så manevreze anumite aparate și instrumente (färă a exista
pericolul desterilizării) și să le utilizeze ca pe o jucărie, pe cât posibil se vor evita måsurile de
constrângere, va fi felicitat si recompensat pentru comportamentul din timpul interventiei

-permiterea punėrii în practică a abilitäților dobândite: mers, imbräcat, dezbrăcat, alimentat

singur (în măsura permisă de boală și sub supraveghere)

-oferirea de activitäți de destindere utilizând materiale care pot fi aduse de pårinți: jocuri,cărțti,
casete audio cu muzică sau poveşti, casete video cu desene animate

-încurajarea comunicării cu ceilalți copii din salon

-asigurarea îngrijirilor igienice- îndrumarea şi supravegherea in cazul copilor mari, efectuarea

acestora în cazul copilor mici

-supravegherea copilului -måsurarea functiilor vitale și vegetative, observarea tegumentelor și

mucoaselor, observarea stării generale, aprecierea comportamentului

-recoltarea produselor bilogice și patologice

-asigurarea alimentării copilului - verificarea alimentelor primite de la bucătăria dietetică(dacă

corespund regimului și dacă au temperatura corespunzätoare), supraveghează alimentația celor
care se autoservesc, alimentează sau ajută în alimentație copii mici,se acordă timp suficient
alimentări, se observă apetitul, cantitatea de alimente consumată și apariția unor simptome după
alimentație (greața, vărsäturi, diaree)

-administrarea tratamentului prescris

- aplicarea måsurilor de prevenire a infecților nozocomiale - curățenie, dezinfectie, sterilizare,

izolare, purtarea echipamentului de protectie, interzicerea vizitelor persoanelor sträine,
respectarea circuitelor functionale

-participarea la examinarea medicală a copilului

-prevenirea accidentelor - nu se lor läsa medicamente la îndemâna copilor, se va verifica

temperatura alimentelor şi lichidelor ce urmeaza afi oferite, supraveghere atentă,trierea jucarilor

-educația mamei privind ingrijirile ulterioare la domiciliu

 ÎNGRIJIREA COPIILOR CU BOLI CARDIOVASCULARE

DEFINITII ȘI EXPLICAȚII

Cardiopati congenitale = boli de inimă cu care copilul se naște.

Cianoză de cauză cardiacă = culoare vincțic a pielii și a mucoasclor datorită fie amestecului de
sânge neoxigenat peste cel oxigenat (contaminare venoasă) fie deficitului de hematoză prin
insuficicnța activității cardiace.

Infundibiul = porțiune în formă de pâlnie a unui vas sau a unei alte formațiuni anatomice
tubulare.

Ortopnee = dificultate în respirație care apare în poziția de decubit(culcat) și care obligă bolnavul
să se ridice în şezut pentru a putea respira mai uşor; se întâlnește în insuficicnța cardiacă.

Sept=percte despārțitor între două cavități.

Stenoza= îngustare.

Sunt=shunt = comunicare anormală între două cavități ale inimii sau între două vase, care
scurtcircuitează astfel circulația sângelui.

Suflu sistolic = zgomot anormal, care se percepe la auscultația inimii și care sc situează în timpul
sistolei vcntriculare. Se descriu şase grade de intensitate, notate 1/6, 2/6,......6/6.

Valvulā = formațiune anatomică alcătuită din mai multe cute de mucoasă (valve) și care are rolul
de a închide, în anumite momente, trecerea prin orificiul sau lumeul unde este situată.

CARDIOPATII CONGENITALE

Acest grup de boli se întâlneşte exclusiv în cursul copilăriei dar evoluția se poate prelungi și mai
târziu, in perioada adultă. Clasificarca se face, clinic, în primul rând după coexistența sau nu a
cianozei

A) CARDIOPATII CONGENITALE NECIANOGENE

Defectul septal ventricular (DSV, comunicarea interventriculară)

Este cea mai frecventă cardiopatie congenitală. Poate apare izolat sau asociat cu alte defecte din
naştere ale inimii. Este în general bine tolerat,uneori fiind o descoperire medicală cu ocazia unei
consultații.

La auscultația cordului se percepe un suflu-sistolic intens, gradul 5-6/6, pe întrcaga arie

precordială și în regiunca dorsală.

La examenul radiologic, cordul apare mărit în toate diametrele.

In timp, DSV se poate complica cu hipcrtensiune pulmonară sau cu endocardita bacteriană.

Din accst motiv, intervenția opcratorie este necesară în majoritatea cazurilor.

Defectul septal atrial (DSA, comunicarea interatrială)

Este mai rar întâlnit decất DSV. Poate aparc izolat sau asociat cu alte anomalii cardiace
congenitale.

La auscultația cordului sc percepe un suflu sistolic de intensitate ceva mai mică decât ccl din
DSV şi cu localizare în special către baza inimii adică în spațile intercostale supcrioarc (II, II).
Radiografia inimii arată o mărire de volum moderată, necaracteristică.

Apartia hipertensiunii pulmonare ca o complicatie este mai frecventa.

La fel suprainfectarca (endocardită bacteriană).

Persistența canalului arterial (PCA, canal arterial permeabil)

Acest canal are în viața intrauterină un rol foarte important: el leagă artera pulmonară de aortă și
asigură trecerca sângelui din circulația pulmonară în cea sistemică (reamintim că în viața
intrauterină plămânul nu are nici un rol în schimburile gazoase, acestea făcându-se la nivelul
placentei, ca și aportul nutritiv). După naştere, el se închide în câteva zile sau săptămâni.

Canalul arterial poate persista deschis izolat sau în asociere cu alte anomalii cardiace
congenitale.

In caz de persistență, la auscultație se percepe un suflu sistolo-diastolic parasternal stâng, în

spațiile intercostale superioare. Tensiunea arterială este modificată: TA sistolică crescută, TA
diastolică scăzută.

Se operează prin ligatură.

Coarctația de aortă (stenoza istmului aortic)

Anomalia constă într-o îngustare a porțiunii dintre crosa aortică si aorta descendentă. Existădouă
tipuri:

- tipul infartil (felal) în care stenoza este situată în amonte de canalul arterial;

- tipul adult, încare stenoza se află în aval de canalul arterial şi în care canalul arterial este închis
iar circulația colaterală toracică compensatorie este foarte bine dezvoltată.

La auscultație se percepe un suflu sistolic necaracteristic parasternal stâng, de diferite intensități.

Este însă un simptom caracteristic dispariția pulsului la arterele membrelor inferioare (cel mai
bine se percepc fenomenul la artera femurală, la jumătatca arcadci inghinale). Tensiunca artcrială
este crescută la membrele superioare și scăzută mult la membrele inferioare.

Există o circulație arterială colaterală de derivație care asigură irigația membrelor inferioare (cea
prin aortă este insuficientă din cauza stenozei sus situate). Accasta este asigurată prin arterele
intercostale și, uneori, se poate percepe un suflu sistolic discret la acest nivel.

Fenomenul se observă însă mai bince la examenul radiologic al toracelui unde, din cauza măririi
arterelor intercostale suprasolicitate ca circulație colaterală compensatorie, se produc eroziuni
subcostale.

O altă investigație necesară în coarctația de aortă este oscilometria,care evidențiază pulsațiile

arteriale scăzute în teritoriul membrelor inferioare, spre deosebire de cele normale la membrele
superioare.

Operația constă în rezecarea porțiunii stenzate și efectuarea unei anastomoze între cele două
capete astfel create ale arterei aorte.

B) CARDIOPATII CONGENITALE CIANOGENE

Tetralogia Fallot

Este cea mai importantă și mai frecventă cardiopatie congenitală cianogenă. Constă din
asocierea a patru leziuni structurale ale inimii:

- dextropoziția aortei (aorta este „călare" pe septul interventricular în loc să pornească din
ventriculul stâng, cum ar fi normal);

- defect septal ventricular (închiderca septului interventricular nu este posibilă datorită prezenței
aortei, care o împiedică);

- stenoză infundibulară a arterei pulmonare (este îngustată porțiunea inițială a arterei);

 - hipertrofie ventriculară dreaptă (consecința efortului depus de musculatura ventriculului drept
pentru a învinge obstacolul creat de stenoză).

Simptomatologie

La naştere se poate percepe un suflu sistolic discret. Dar semncle caracteristice bolii apar de-
abia la vậrsta de 2-3 luni, când se instalează cianoza, din ce în ce mai accentuată și persistentă.
Cianoza este vizibilă nu numai la tegumente ci și la mucoase (conjunctivală, bucală). Se asociază
degete hípocratice: falangetele sunt rotunjite ca nişte baghete de toboşar,unghiile bonibate în
,,sticlă de ceasornic".

Ulterior creşterea în greutate și in înălțime sunt întârziate, copilul rămâne hipotrofic ponder-
statural. Dezvoltarca psihomotoric este însă normală.

Capacitatca de efort este redusă.Ca să se odihnească după un mic efort, copilul adoptă poziția pe
vine („squatting"), in care circulația pulmonară este favorizată și respirația-uşurată.

Frecvent aceşti copii fac crize de hipoxie, în care cianoza se accentuează,apare dispnee, poate
surveni chiar pierderea cunoştinței; în cazuri grave se poate produce decesul.

Tratamentul radical constă în intervenție chirurgicală, cu crearea unei anastomoze între circulația
sistemică și cea pulmonară, pentru a îmbunătății debitul sanguin care merge spre plămâni.

Tratamentul până la operație constă în administrarca de Propranolol (per os. pentru a favoriza
circulația pulmonară, timp dc 4-5 zile în ficcare săptămâna.

In crizele de hipoxie, de urgență trebuie administrat oxigen cu debit de 6-8litri/minut,

propranolol intravenos lent, bicarbonat de sodiu soluțic 8,4 % in perfuzie endovenoasă diluat în
soluție glucoză 5% și Diazepam i.v. lent.

Transpoziția marilor vase (TMV)

Accastă anomalic constă din emergența aortei din ventriculul drept (în loc de cel stâng, cum ar fi
normal) și a arterei pulmonare din ventriculul

stâng (în loc de cel drept). Supraviețuirea nu ar fi posibilă, dacă nu ar exista o comunicare (de
obicei interatrială) care să asigure amestec de sânge cu oxigenarca lui.

Simptomatologia este gravă, se manifestă prin cianoză chiar de la naştere,dispnee,dificultăți la

supt.

In lipsa unei intervenții chirurgicale paliative (cu mare risc și ea) survine de regulă decesul.

Investigații necesare în cardiopatiile congenitale

 - Hemoleicograma arată modificări în cardiopatiile congenitale cianogene: cresc apreciabil
hematiile (pot ajunge la 7.000.000/mcl), hemoglobina (până la 20 g/dl), hematocritul (pånă la
75%). În caz de complicație infecțioasă (endocardíta bacteriană) se produce creşterca
leucocitelor cu neurofilic şi devierea la stânga a neutrofilelor.

-VSH este foarte scăzută în formele cianogene (sub 1 mm/o orā). In schimb creşte în
endocarditele bactericne.

- Examenul radiologic al cordului evidențiază diferite aspecte: unele caracteristice, cum este în
teiralogia Fallot, altele constând doar în mărirea de volum a cordului.

- Electrocardiograma (ECG) arată hipertrofii atriale sau ventriculare(în funcție de leziuni),

devieri de ax electric, eventuale tulburări de ritm.

- Echocardiografia este o investigație fundamentală, indicând tipul leziunii, sediului

dimensiunile. Metoda Doppler furnizează în plus date privind dinamica circulatorie la anumite
nivele.

- Cateterismul cardiac este necesar deoarece aduce precizări asupra leziunilor, presiunilor
intracavitare din cord, oximetria sanguină în cavitățile cordului. Se face prin introducerea unui
cateter prin vena femurală, acesta urcând, prin împingere prin vena iliacă externă, vena iliacă
comună, vena

cavă inferioară până în atriul drept, apoi în ventriculul drept şi mai departe în artera pulmonară
sau, dacă există comunicări între cavități, poate fi dus prin acestea în cavitățile stângi ale inimii.

CARDIOPATII DOBANDITE

Sunt numeroase, au o etiologie foarte variată și gravitatea lor este deseori extremă.

ENDOCARDITE BACTERIENE

Sunt inflamații ale endocardului, în special ale celui valvular, astfel încât, chiar dacă se vindecă,
pot lăsa sechele valvalare pentru restul vieții.

a) Endocardite benigne

Dintre acestca, mai importantă este endocardita reumatismală.

 Etiologie: streptococul beta-hemolitic, agentul etiologic al reumatismului articular acut,
determină „endocardita benignă", cea reumatismală.

Aceasta, deși nu pune în pericol imediat viața bolnavului, poate crea o leziune invalidantă pentru
tot restul vieții, prin valvulopatia sechelară care rămâne uneori după ea. Valvulopatia poate
evolua spre decompensare și insuficicnță cardiacă, punând în pericol direct viața bolnavului.

b) Endocardite bacteriene maligne

Etiologie:

Cauza determinantă: infecția endocardică ce poate fi provocată de streptococul viridans, de

stafilococ, de pneumococ, etc.

Cauze favorizante: leziuni preexistentc ale cordului: cardiopatii congenitale, valvulopatii, etc.

Simptomatologie

Boala evolucază ca o septicemic, cu febră ridicată de tip intermitent (septic), stare generală
alterată, paloare marcată, splenomegalie, erupție

peteşială, fenomenele persistând, în formele cronice, mai multe săptămâni.

La cord sc percep tahicardie și sufluri.

Investigații paraclinice

- Hemolcucograma arată anemie intrainfectioasă, leucocitoză ridicată cu neutrofilie și deviere la

stânga a neutrofilelor.

-VSH cste mult crescută, depăşind undori 100 mm/o oră.

-Hemocultura poate pune în evidență germenele cauzal, dacă este corect recoltată. Trebuie
însoțită și de antibiogramă, care orientează asupra antibioticului de utilizat.

Tratamentul endocarditelor bacteriene maligne

Este indicată asocicre de antibiotice în perfuzie endovenoasă, alesc în funcție de germenele

identificat prin hemocultură. Se poate utiliza Penicilină G cristalină (în doze foarte mari) +
Gentamicină; Piperacilină + Ccfazolin;

Oxacilină + Cefazolină, Imipenem sau Meronem ctc. Tratamentul este de durată și trebuie
efectuat până la dispariția febrei și negativarca hemoculturii.
Prognostic

In absența tratamentului, endocarditcle bacteriene maligne duc la deces prin stare septică sau
insuficicnță cardiacă.

VALVULOPATIILE INIMII

Sunt leziuni ale valvulelor, unele congenitale (au fost menționate la cardiopatile congenitale) dar
majoritatca sunt dobândite, ca sechele în special ale reumatismului articular acut (RAA) care
„linge articulațiile dar muşcă inima”.

a)Stenoza mitrală

Constă dintr-o îngustarc a orificiului mitral (unde sângele trece din atriul stâng în ventriculul
stâng) datorită leziunii definitive a valvulei mitrale.

Accastă leziune se instalează la cca 1-2 ani de la un atac intens de RAA.

Simptomatologie

- jenă prccordială;

- dispnee de efort apoi, odată cu evoluția, și dispnee de decubit;

- tuse „,cardiacă" (fără vreo afecțiune acută pulmonară);

- cianoză perioronazală, accentuată la efort și odată cu evoluția bolii;

- hemoptizii în perioadele de agravare;

- uneori se complică cu emboli, în acest caz constând din cheaguri care sunt transportate prin
torentul sanguin la diferite organe;

- la cord se constată mărirea matității precordiale, freamăt la palpare,uruitură diastolică și suflu

presistolic;

- evoluție spre insuficiență cardiacă stângă, apoi globală.

Investigații paraclinice

-Examenul radiologic arată hipertrofie atrială stângă. La fel ECG.

-Echocardiografia aduce precizări, date privind dimensiunile, ctc.

 Tratamentul radical constă din lărgirca, pe cale chirurgicală, a orificiului mitral, eventual cu
implantare de valve noi.

b) Insuficiența mitrală

Leziunca constă din incapacitatca valvulci mitrale de a închide complet orificiul atrio-
ventricular stâng în timpul sistolei ventriculare. Din accastă cauză o parte din sânge refluează din
ventriculul stâng în atriul stâng.

Se instalează ca leziune definitivă la cca 3-6 luni de la un atac intens de reumatism articular
acut.

Simptomatologie

Inițial apar palpitații și dispnee de efort. Treptat se instalează și dispnee de repaus și, ulterior,
apar semne de insuficiență cardiacă stângă. La auscultația cordului se percepe un suflu sistolic în
„lâşnitură de aburi", cu propagare spre axila stângă.

Examenul radiologic al cordului arată hipcrtrofie ventriculară stângă.

Echoeardiografia cste concludentă.

Tratamentul conservator este cel al fenomenelor de insuficicntă cardiacă. Tratamentul

chirurgical constă în implantarca unei noi valvule.

c) Insuficiența aortică

Leziuncmea constă în incapacitatca valvulei sigmoide aortice de a închide,complet ieşirea din

ventriculul stâng în aortă, în timpul diastolei ventriculare și al diastolei generale. Din această
cauză, sângele din aortă refluează parțial în ventriculul stâng în timpul diastolci.

Simptomatologie

- Palpitații, dispnee de efort, bombarca arici precordiale, puls amplu și “săltareț”, dans arterial
(se observă pulsații ample, vizibile la marile artere).

-Tensiunca arterială sistolică (maxima) este crescută, tensiunca arterială diastolică (minima) sste
coborită, rezultând astfel o tensiune diferențială mare.

-La auscultația cordului se percepe suflu diastolic mediosternal şi îndreapta sternului în spațiul
II, cu propagare către vasele gâtului (arterele carotidc).

- Ulterior apar semnele de insuficicnță cardiacă.

Tratamentul chirurgical constă din reimplantarca unci valvule aortice noi.

 MIOCARDITELE

Sunt boli inflamatorii ale mușchiului cardiac, cu efecte importante asupra funcției acestuia.

Etiologie:

Cel mai frecvent sunt de natură virotică: mixovirusuri, virusuri Coxackic. Bacteriene sunt cele
produse de streptococul beta-hemolitic (miocardita reumatismală), mai rar de Streptococcus
pneumoniac (pncumococ),Salmonclla typhi (miocardita tifică).

Simptomatologie:

- febră moderată sau absentă, în funcție de agentul cauzal;

- jenă precordială, palpitații;

- dispnee, chiar și în repaus;

-vărsături:

-tahicardie și tulburări de ritm cardiac (aritmii);

- semne de insuficicnță cardiacă globală: cianoză a feței, vene jugulare turgescente, edeme
deelive, hepatomegalie;

-hipotensiune arterială;

-la auscultația cordului se percep zgomotele asurzite, accclerate,pauzele egale între ele, ritm în
trei timpi (de galop).

Investigații

-Examenul radiologic arată mărirea de volum a cordului prin creşterea tuturor diametrelor.

- ECG arată scăderea amplitudinii undelor produse de contracția ventriculară (traseu hipovoltat).

-Echocardiografia arată dilatarca cavităților cordului.

Tratamentul miocarditelor

Este de urgență, riscând altfel o decompensare cardiacă ireversibilă.

1. Repaus strict la pat. NU cste îngăduit nici cel mai mic cfort.

2. Digoxin i.v. lent (a se vedea insuficiența cardiacă-tratament)

3. Furoscmid, ca diuretic cu acțiune rapidă.

 4. Tratament etiologic, în funcție de cauză. In orice caz, se instituie antibioticoterapie de
protecție (Ampicilină i.v. sau o cefalosporină).

5. Acid adenosintrifosforic (trifosfaden) pentru rolul carc îl are în procesul de contracție a

musculaturii. Administrare i.v. lent.

6. Prednison pentru efectul antiinflamator.

7. Alimentație de cruțare: regim hidrozaharat, apoi lactofăinos vegetarian desodat.

PERICARDITELE

Sunt afecțiuni inflamatorii ale seroasei pericardice. Există:

-Pericardită uscată (fără lichid).

-Pericardită exudativă (cu lichid inflamator): serofibrinoasă: purulentă.

- Pericardită constrictivă: aderențe fibroase între foițele pericardului,carc împiedică contracțiile

normalc cardiace.

Pericardita serofibrinoasă

Este forma cea mai frecventă și cu simptomatologia cea mai caracteristică.

Etiologie:

Este cel mai frecvent de natură reumatismală (RAA) sau de natură tuberculoasă.

Simptomatologie:

- febră variabilă, în funcție de cauză;

- jenă și chiar dureri precordiale;

-dispn2e chiar și în repaus;

- se observă bombarea regiuni precordiale în cazurile cu cantitate mare de lichid;

- apar semne de insuficiență cardiacă dreaptă:turgescența venelor jugulare, edeme declive,

hepatomcgalic;

- la auscultația cordului zgomotele sunt mult asurzite;

- tensiunea arterială scăzută uneori;

Investigații paraclinice

- Examenul radiologic arată o enormă mărire a opacității cardiace care ia uneori aspect de
“carafă”.

- ECG arată scăderca voltajului undelor în toate derivațiile

- Echocardiografia atestă prezența lichidului în seroasa pericardică.

-Puncția pericardică arată aspectul şi natura lichidului. Examenul bacteriologic al exudatului

pericardic poate pune în evidență germenele cauzal.

Tratamentul pericarditei serofibrinoase

Este de mare urgență pentru a nu se ajunge la tamponada cordului, în care o cantitate foarte
mare de lichid pericardie poate împiedica expansiunea inimii în diastolă, cu efect mortal.

1. Prednison, favorizând scăderea exudatului și a fenomenelor inflamatorii în general.

2. Antibioticoterapic în funcție de agentul cauzal. In pericardita tuberculoasă se fac

tuberculostatice: streptomicină i.m., rifampicină, izoniazidă.

3. Puncție pericardică (poate fi prima opțiune în caz de fenomene grave) cu evacuarca treptată a
lichidului: nu foarte brusc și nu toată cantitatea dintr-odată.

4. Poate fi necesar tratamentul chirurgical cu pericardectomie și instituirea unui drenaj

pericardic de câtcva zile, deoarece exudatul se reface rapid și puncțiile nu îl pot evacua în mod
satisfăcător.

ARITMIILE (DISRITMIILE)

Sunt tulburări în succesiunca mecanismclor care dirijează contracțiile cardiace. Au, ca

manifestare clinică, neregularități ale zgomotelor cordului, ale pulsului, modificări ale ritmului
cardiac, prin accelerarea sau rărirea acestuia etd. Cele mai importantc sunt:

-Tahicardia sinusală: accelerarea ritmului cardiac fără modificarca punctului de plecare a

stimulilor (tot din nodulul sinoatrial). Se întâlneşte în febră.

-Bradicardia sinusală: rărire accentuată a ritmului cardiac, fără modificare a punctului de

pornire a stimulilor.

-Extrasistolele atriale și cele ventriculare: contracții premature ale miocardului, manifestate

prin palpitații şi care modifică regularitatea bătăilor cardiace.
 -Tahicardia paroxistică supraventriculară și cea ventriculară: accolerare extremă a ritmului
cardiac (peste 180-200 contracții pe minut,care se menține totuşi regulat), survine în crize de
durată variabilă şi produce tulburări in umplerea cu sânge a cavităților cordului, pana la
insuficienta cardiaca.

-Flutterul şi fibrilația atrială: dezorganizare a activități contractile a miocardului prin apariția a

numeroase focare de plecare a stimulilor situate în miocardul atriilor. Ritmul devine neregulat,
nu se mai pot număra bătăile cordului. Apar fenomene de insuficicnță cardiacă.

- Fibrilația ventriculară: dezorganizare completă a activității contractile a miocardului din

regiunea ventriculilor, ducând la contracții neregulate și ineficiente și în caz că nu se poate face
defibrilarea în timp util, la deces prin stop cardiac.

- Blocuri atrio-ventriculare: întârzieri în transmiterea stimulilor de contracție de-a lungul

căilor sistemului excito-conductor al inimii,de la atrii la ventricule, ceea ce duce tratarea
considerabilă a ritmului cardiac (bradicardie extremă).

Toate aceste tulburări de ritm necesită, pentru a putea fi identificate și diagnosticate,

electrocardiograma, investigația care stabileşte tipul aritmici,sediul ei, evoluția.

Tratamentul este diferențiat, în funcție de tipul aritmici. Există numeroase medicamente

antiaritmice, se utilizează Digoxin în unele forme și există și manevre manuale de tratament
(spre exemplu: comprcsiune digitală timp de câteva secunde pe sinusul carotidian sau pe globii
oculari, în caz de tahicardie paroxistică supraventriculară).

INSUFICIENȚA CARDIACĂ

Este incapacitatea cordului de a asigura debitul sanguin necesar organelor și țesuturilor corpului.
Există, în funcție de sediul de producere:

- insuficicnță cardiacă stângă;

- insuficicnță cardiacă dreaptă;

- insuficiență cardiacă globală, interesând ambele părți ale inimii.

Etiologie

a) Cauze care țin de inimă:

- unele cardiopatii congenitale;

- endocardite, miocardite și pericardite exudative sau constrictive:;

- valvulopatiile inimii în stadiile avansate de evoluție;

- aritmiilc grave;

b) Cauze vasculare:

- hipertensiunca arterială din glomerulonefritele severe;

- fistulcle arterio-venoase periferice.

c) Cauze pulmonare și pleurale

- pneumopatii grave: bronhopneumonie, pneumonii interstițiale severe, pneumonii lobare întinse:

- pleurczii de mare cavitate cu cantități importante de lichid: pneumotorax; evacuări bruşte și în

cantități mari ale unui revărsat pleural masiv;

- hipertensiune arterială pulmonară.

d) Cauze endocrine:

- hipertiroidismul avansat până la tircotoxicoză;

- feocromocitom = tumoră a medulosuprarenalci sccrctoare de substanțe vasoconstrietoare

(catecolamine).

e) Cauze sanguine:

- anemii severe;

- supraincărcarca circulatorie cu lichide perfuzate endovenos în exces.

(Atenție, cauză iatrogenāmă!).

Clasificarea insuficienței cardiace după mecanismul de producere

- Prin supraîncărcare de volum: în inimă se adună cantități mari de sânge care nu pot fi
expulzate. Exemple: stenoza mitrală, insuficiența mitrală.

- Prin supraîncărcare de presiune: există un obstacol în fața ventriculului stâng care îi împicdică
activitatca. Exemple: hipertcnsiunca arterială,stenoza aortică.

- Prin scăderca performanței miocardice. Exemple: miocardite, unele aritmii.

- Insuficiența cardiacă hipodiastolică: umplerea inimii cu sânge în cursul diastolei nu se face

decât parțial. Exemple: tahicardia paroxistică, pericardita exudativă sau cea constrictivă.
Simptomatologie

Diferă după sediul insuficientei cardiace.

Insuficiența cardiacă stângã

- Dispnee care se agravează progresiv în timp: inițial este dispnee de efort, apoi apare și în
decubit şi sub formă de crize de intensificare nocturnă care obligă pe bolnav la ortopnee.

Tuse scacă, apoi productivă, în absența unei afecțiuni pulmonare(tuse cardiacă).

-Cianoză perioronazală, apărută în timp.

- Scădetca tensiuni arteriale (dacă nu cumva cauza este o afecțiune care produce hipertensiune
arterială)

-Apariția, în timp, a fenomenelor de stază pulmonară cu prezența de raluri persistente în

teritoriul pulmonar.

-Oligurie, prin scăderca debitului sanguin renal.

- Tahicardie.

-Apariția edemului pulmonar acut cardiogen.

Edemul pulmonar acut cardiogen

Este forma supraacută și gravă a insuficientei cardiace stângi. De menționat că edemul pulmonar
acut poate avea și alte cauze: intoxicația cu gaze (de luptă asfixiante sau industriale);
supraîncărcarca circulației cu lichide perfuzate în exces (cauză iatrogenă); gripa severă.

Simptomele se instalează brutal și evoluția este rapidă, de ordinul orelor în absența

tratamentului:

- dispnee din ce în ce mai accentuată cu polipnee progresivă;

- tuse continuă, spastică, obositoare;

- apariția la gură a unci spute rozate, care se reface mercu;

- la auscultația toracelui se percep bilateral raluri fine, la început numai la bazele pulmonilor,
apoi din ce în ce și în teritorile mai sus situate (caracter ascendent);

-dacă nu se intervine la timp, se produce decesul prin asfixiere (sub-mersiune interna) datorită
umplerii alveolelor pulmonare cu lichidul transsu-dat.

Insuficiența cardiacă dreaptă

- turgescența venelor jugulare;

- edeme declive, (la gambe) uneori și ale organelor genitale externe. In formele grave și ascită;

- hepatomegalie dureroasă la palpare (hepatomegalic congcstivā);

- vărsături;

- oliguric;

- tahicardie:

- scăderca tensiunii arteriale.

Insuficiența cardiacă globală

Reuneste simptomatologia ambelor tipuri descrise mai sus. De obicei succesiunca aparițici
simptomelor este de la cele din insuficicnța cardiacă stângă la cea dreaptă.

Investigații paraclinice necesare în insuficienta cardiacă

- Examenul radiologic arată cord mărit şi alte modificări în funcie de cavitățile interesate și de
cauza insuficicnței.

- Electrocardiograma evidențiază deviații ale axului electric al inimii, hipertrofii ventriculare și

atriale, eventual tulburări de ritm.

- Echocardiografia decelează modificările structurale fine din cord,precizcază unele dimensiuni

și presiuni.

- Presiunea venoasă centrală (PVC) cste crescută în insuficiența cardiacă dreaptă.

- Hemoleucograma arată modificări în funcție de etiologic. În infecții bacteriene prezintă

leucocitoză crescută, neutrofilie, deviere la stânga a neutrofilelor.

Tratamentul insuficienței cardiace

1. Repaus strict la pat; poziția optimă este cea semisezandă, care uşurează respirația și cu
membrele inferioarc atârnânde, pentru a scădea fluxul de sânge către plămân. La sugari salteaua
se aşcază pe un plan înclinat, astfel încât capul să fie la un nivel superior.

2. Digoxin i.v. , în doza inițială (de încărcare) pentru saturare rapidă de 0,03-0,05 mg/kgcorp/24
orc, fracționat în 3 prize, prima fiind ½ din totalul zilei. In zilele următoare doza se va scădea la
jumătate, apoi la doza de întreținere care este cca A- 1/8 din doza de încărcare și care se
administrează per os. In tot timpul administrării digoxinului (ca a oricărui preparat digitalic) este
obligatorie numărătoarca pulsului și controlarea periodică a ECG. Acestca sunt impuse de faptul
că Digoxinul are, printre reacțiile adverse, bradicardia și unele tulburări de ritm. In cazurile de
supradozare se adaugă la aceste rcacții adverse vărsắturi și uneori vedere în culoare galbenă a
obiectelor.

3. Furosemid, ca diurctic cu acțiunc rapidă în doza de 1-2 mg/kg-corp/24 orc i.v., în 1-2 prize,
este necesar pentru îndepărtarca volumelor excedentare de lichid care încarcă circulația și
travaliul cordului

4. Un antibiotic de protecție este necesar, dat fiind potențialul de suprainfectare al plămânului

din cauza stazei și dacă există etiologie infccțioasă. Se alege între Ampicilină i.v., Cefazolin i.v.
sau Penicilină G (în infecția streptococică).

5. Oxigenul se administrează în cazul aparițici cianozei și al dispneei foarte intense. Se poate da

pe mască, cateter nazal, clapot semictans. Oxigenul trebuie umidificat prin trecere printr-un
barbotor cu apă distilată și, în sezonul cald, răcit prin trecere prin vas cu gheață.

6. Prednisonul sau hidrocortizonul hemisusccinat au indicație în caz descădere a tensiunii

arteriale, în miocarditele cu semne inflamatorii marcate,în colagenoze.

7. Colccțiile de lichid pleurale sau pericardice trebuie ncapărat evacuate, deoarece constituic un
obstacol în calea activității normale a cordului.

Evacuarea se face cu blândețe și progresiv. De menționat că în caz de revărsat de lichid în

pericard, Digoxinul nu este indicat, find vorba de un obstacol mecanic care trebuic înlăturat şi nu
de un deficit al muşchiului cardiac.

8. În edemul pulmonar acut, tratamentul.trebuie să fie mai rapid și mai intens. Pe lângă toate
măsurile menționate, în cazuri Cxcepționale se poate face o sângerare prin puncție venoasă cu un
ac mai gros (proccdeu utilizat astăzi foarte rar și numai în situații extreme). Sau sc poate practica
punerea de garouri care să împiedice întoarcerea venoasă a sângelui, deci la o presiune mai mică
decât tensiunca arterială sistolică (maximă) la rădăcinile a trei dintre cele patru membre, cu
slabirea si rotarea lor cate un sfert de ora interval. In acest mod nici unul dintre membre nu
suporta o staza continua mai mult de ¼ de ora. Toate aceste manevre uramaresc sa scada fluxul
de sange catre plamanii incarcati cu transsudat. Se mai face si aspiratia secretiilor abundente care
vin din caile respiratorii inferioare in faringe si cavitatea bucala.

9. Reducerea consumului de lichide si a lichidelor perfuzabile.

10.Alimntatia redusa initial la regim hidrozaharat apoi lacto-fainos vegetarian fara sare, in
cantitati mici si repetate.
 INSUFICIENTA CIRCULATORIE PERIFERICA

(COLAPSUL VASCULAR, SOCUL )

Este o prabusire brutala a circulatiei periferice, cu scaderea intensa si rapida a tensiunii arteriale,
datorita unui dezechilibru inre masa sanguina circulanta si patul vascular, deci intre continut si
continator. Clasificarea socului se face dupa criterii etiopatologice (cauza+mecanismul de
producere).

1. Şocul hipovolemic, produs prin scăderca masei sanguine; are presiunea venoasă centrală
(PVC) scăzută. Cuprinde:

• Socul hemoragie produs de hemoragii externe sau interne masive;

• Şocul anhidremic prin pierderi de apă și electroliți apare în:

- vărsături și diaree intense (holeră, toxinfecții alimentare, gastroenterite acute grave, toxicoza
sugarului, unele intoxicații);

- transpirații masive (temperatură exterioară foarte ridicată);

- diureză forțată la bolnavi cu hipoproteinemie care primite diuretice fără a li se asigura și un

aport proteic (excmplu: administrarca de Furosemid la un copil cu sindrom nefrotic înainte de a
primi perfuzii cu albumină umană, îl spoliază de lichide şi de electroliți plasmatici).

• Socul prin plasmoragie apare în arsuri pe suprafețe întinse, la nivelul cărora transudează mari
cantități de plasmă.

• Şocul prin sechestrare de lichide în cavități ale organismului: ascită cu volum mare, hidrotorax
masiv, ocluzic intestinală.

• Socul din insuficiența corticosuprarenală acută: se pierd apă și electroliți prin urină, în cantități
mari.

2. Şocul distributiv, produs prin scăderca rezistenței arteriolare și capilare la periferia

aparatului circulator. Include:

• Şocul septic (endotoxinic) în stări infecțioase grave.

• Şocul toxic apărut în unele intoxicații accidentale cu opiacee, feno-barbital, romergan.

• Socul anafilactic este o reacție de hipersensibiliate. Apare la unele medicamente (penicilină,
procaină), substanțe de contrast iodate utilizate în radiologie, înțepături de viespe.

•Şocul termic apare la supraîncălzire.

•Şocul traumatic este urmarea unor traumatisme prin agenți fizici,accidcnte, căzături grave.

• Şocul prin arsură, provocat de dureri, chiar dacă plasmoragia nu este deoscbit de mare.

• Socul chirurgical este datorat traumatizării intraoperatorii a unor zone reflexogene (peritoncu,
mezouri).

• Socul anestezic se produce în unel cazuri de ancstezie generală prelungită.

• Şocul posttransfuzional apare în caz de transfuzie incompatibilă (eroare gravă!).

3. Şocul cardiogen produs prin activitatca deficitară a cordului.

Este caractcrizat prin creşterea presiunii venoase centrale (ceea ce semnifică stază în marca
circulațic).

• Şocul din leziuni structurale ale inimii stângi: stenoza aortică severă; hipoplazia inimii stângi;
coarctația de aortă.

• Socul din boli cardiace nestructurale: cardiomiopatii, miocardite,unele aritmii (tahicardia

paroxistică), tamponada cordului în revărsatcle pericardice mari.

• Şocul neonatal din hipoxiu nou-născutului (encefalopatia hipoxicischemică a NN).

Simptomatologie

Manifestările comune în diferitele forme de şoc sunt:

- stare de prostrație (apatie, indiferență) cu scăderca rcactivității şi imposibilitatca vreunei

activități, fără a exista însă pierderea cunoştinței;

- extremități reci, uneori acoperite de transpirații;

- se poate produce și scăderea temperaturii corpului (hipotermic) dacă bolnavul nu era cumva
febril;

- tegumentele sunt palide;

- pulsul este accelerat (tahicardic) dar foarte slab perceptibil (filiform):

- tensiunea arterială foarte mult scăzută, scăderea fiind bruscă;

- oligurie;
- sete intensă.

Investigații necesare în stările de şoc

Dată fiind urgența dc tratament, investigațile se vor desfăşura paralel cu măsurile terapeutice.

- Măsurarca repetată a tensiunii arteriale.

- Măsurarea, acolo unde este posibil, a presiunii venoase centrale.

- Hemolcucograma

-Recoltarea, fără a scoate cantități prea mari de sânge, a unor probe de biochimic: glicemic,
uree, creatininemie, ionograma scrică, bicarbonat în

sânge.

- Recoltarea unei probe pentru gazomctrie sanguină, cu acccaşi prrcauție.

Tratamentul şocului

Se face diferențiat, în funcție de cauza și de tipul de şoc.

a) In şocul hemoragic:

1. Transfuzii de sânge izogrup izo-Rh (numai în absența acestuia se poate folosi sânge grupa OI
ca donator universal), încălzit la temperatura corpului. Se vor urmări hemograma și hematocritul.

2. Manevre de hemostază pentru a evita noi pierderi de sânge:

- în plăgi: pansamente compresive, garouri la rădăcina membrului rănit (slăbite la fircare

jumătate de oră câte 5 minute, pentru a nu produce gangrena membrului); suturi ale plăgii;

- în epistaxis tampon nazal anterior cu Adrenostazin sau cu unguent hemostatic (NU din vată, ci
din comprese sterile răsucite!);

- în hemoragii esofago-gastrice: sondă Blackmore cu balonaş gonflabil, care comprimă vasele

fisurate.

3. Sticle calde la extremități.

4. Hidrocortizon hemisuccinat i.v.

5. Băuturi calde pe gură.

6. Poziție culcată în Tredelenburg (exceptând traumatismclc craniene).

b) In şocul anhidremic prin pierderi de apă și electroliți:

1. Rchidratare endovenoasă rapidă prin perfuzie cu soluții diferite:

soluțic glucoză 5% și 10%; soluții de clorură de sodiu (inclusiv scr fiziologic); soluțic de clorură
de potasiu; soluțic de bicarbonat dc sodiu, în funcție de concentrația bicarbonatului plasmatic,
redată în ionograma serică.

2. Încălzirea extremităților.

3. Hidrocortizon hemisuccinat i.v.

4. Antibioticotcrapic, în funcție de infecția gastrointestinală care a dus la sindromul de

deshidratare acută.

c) In şocul prin plasmoragie din arsuri:

1. Perfuzii endovenoase cu plasmă proaspătă congelată (lupă decongelare și încălzire la

temperatura corpului) sau cu soluții de albumină umană.

2. Tratamentul local al arsurii într-un scrviciu de specialitate.

3. Antibioticoterapie pentru a împiedica suprainfectarca arsurii.

4. Combaterca durerii cu Fortral, Algocalmin, Fcnobarbital (ca scdativ si hipnotic), Tramal.

d) In şocul prin sechestrare de lichide în cavități ale corpului: intervenție operatorie (dacă este
boală chirurgicală), perfuzie endovenoasă de reechilibrare hidroelectrolitică și soluții de
albumină umană. Lichidul de ascită se recomandă să fie recoltat în condiții sterile pentru a fi
ulterior perfuzat din nou în circulația bolnavului, evitând astfel pierderi importante de proteine
din corp.

e) In şocul de insuficiența corticosuprarenală:

1. Perfuzie endovenoasă continuă cu soluții electrolitice, având o cantitate de clorură de sodiu

corespunzătoare pierderilor și soluții de glucoză.

2. Hidrocortizon hemisuccinat i.v. asociat cu desoxicorticosteron i.m.

Se continuă cu Superprednol per os.

e) In şocul de insuficienta corticosuprarenala:

1. Perfuzie endovenoasă continuă cu soluții hidroelectrolitice (ser fiziologic, soluție Ringer).

2. Tratamentul chirurgical al focarelor septice.

3. Medicație adrenergică: Dopamină sau Dobutamină cu rol vasoconstrictor.

4. Antibioticoterapie corespunzătoare germenilor cauzali.

g) In şocul anafilactic:

1. Adrenalină s.c. de urgență, eventual repetată; în lipsa răspunsului se poate administra i.v. lent
dar diluată în ser fiziologic de 10 ori.

2. Instituirea de urgență a unei perfuzii endovenoase cu ser fiziologic.

3. Pe calea perfuziei se introduce hidrocortizon hemisuccinat și Calciu gluconic lent (acesta nu

se va amesteca cu alte medicamente!).

4. In înțepături de insecte la membre se pune garou la rădăcina membruluiînțepat și se injectează

adrenalină diluată de 10 ori s.c. în jurul înțepături.

5. La nevoie masaj cardiac extern prin compresiuni ritmice presternal.

6. La nevoie insuflație gură la gură sau cu balonul autogonflabil Ruben, alternând şi oxigen pe
mască sau prin cateter endonazal.

h) In şocul traumatic:

1. Montarea unei perfuzii endovenoase continua cu soluție glucoză și ser fiziologic.

2. Hidrocortizon hemisuccinat i.v.

3. Combatcrea durerii cu Fortral, Tramal etc. injectabil.

i) In şocul cardiogen:

1. Dopamină sau Dobutamină i.v. în perfuzie endovenoasă.

2. Digoxin numai în cardiopatiile nestructurale.

3. Oxigenoterapie.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA COPIILOR

CU BOLI CARDIOVASCULARE

1. Dată find gravitatea multora din aceste afecțiuni, este în primul rând un rol de supraveghere
continuă a bolnavilor (monitorizare clinică): starea generală și aspectul copilului bolnav (mai
ales dacă este vorba de sugari); apariția cianozei, a dispneei, a edemelor, a vărsăturilor.
 2. Sunt necesare o scrie de măsurători care trebuie făcute zilnic, uneori chiar de mai multe ori pe
zi.

-Diureza se măsoară pe 24 de ore, strângându-se urina într-un borcan.

- Ritmul respirator se măsoară zilnic și ori de câte ori survine o agravare în evoluția boli.

- Pulsul (sau alura ventriculară când acesta nu poate fi numărat) trebuie luat zilnic şi chiar de
mai multe ori pe zi în cazuri de agravare. Se numără pe un minut întreg, pentru că pot exista
inegalități. Valorile normale în raport cu vâsta sunt (în medie):

Nou-născut 130-140/minut

Sugar 120/minut

La 2 ani 110/minut

La 4 ani 100/minut

La 5-7 ani 90-100/minut

La 8-10 ani 80/minut

La pubertate 75-80/minut

Se observă că frecvența pulsului normal scade odată cu creşterca în vârstă, la fel ca frecvența
respiratorie.

-Tensiunea arterială este o măsurătoare deseori necesară. Valorile normale medii sunt:

La 3 ani 70/50 mmHg

La 5 ani 80/60 mmHg

La 6-8 90/60 mmHg- 100/60 mmHg

La 10 ani 100/70 mmHg

La 12 ani 110/70 mmHg

Sau se pot utiliza formulele:

TA sistolică (maxima) = 80 +2 V +10 mmHg (în care V= vârsta în ani )

TA diastolică (minima) = TA maximă/2 + 10 mmHg

Există aparate care dau rezultatul în kilopascali (kPa).

Formulele de conversiune sunt:

mmHg = numărul de kPa x 7,501

kPa = numărul de mmHg x 0,1333

Pentru corectitudinea măsurătorii se recomandă, la diferite vârste,manşete de diferite

dimensiuni,altminteri rczultatclc pot fi cronate.

3. Orice copil care primește Digoxin sau alt preparat digitalic trebuie supravegheat cu grijă, date
fiind riscurile de intoleranță, de supradozare sau de intoxicație digitalică. Se urmăresc: pulsul ca
frecvență pe minut (să nu apară bradicardie) și ca regularitate, apariția unor tulburări
(extrasistole,vărsături, vedere în culoarca galbenă), trascul electrocardiografic carc poate fi
alterat.

4. În tratamentul bolilor cardiovasculare, respectarea regimului de viața și alimentar este una din
condițiile succesului terapcutic. Mesele mici și repetate ale cardiacului decompensat, cruțarea de
cel mai mic efort în insuficiența cardiacă sau chiar numai în iminența acesteia, poziția de confort
respirator în timpul repausului, evitarca excesului de lichide și a unei alimentații bogate în sodiu
(alimente sărate), reprezintă tot atâtea repere importante în tratamentul cardiacilor. Ii revine
asistentei medicale să asigure respectarea accstor condiții.

5. In administrarca medicamentclor, în special a celor ce se adresează aparatului cardio-vascular

(tonice cardiace digitalice, antiaritmice, adrenergice), asistenta medicală trebuie să fie informată
asupra posibilelor reacții adverse. In terapeutica modernă, un loc important îl ocupă cunoaşterea
efectelor secundare, nedorite, ale medicamentelor, dintre care unele pot fi foarte grave. Există o
toleranta individuală diferită față de medicamente,posibilitatea unor reacții alergice sau a unor
afecțiuni secundare importante.

Ca exemplu poate fi menționată reactia unor persoane față de Penicilină,mergând până la şocul
anafilactic mortal. Din accst motiv, copilul sub tratament trebuie urmărit și din punct de vedere
al toleranței medicamentoase.

6. În cazul utilizării penicilinei cristaline injectabile, începerea tratamentului trebuie precedată de

testarca sensibilității la penicilină prin administrarea unei cantități de 100-300 unități i. dermic.
Accastă cantitate se realizcază prin diluții succesive făcute cu ser fiziologic și trecute prin mai
multe flacoane. In cazul unei reactii pozitive la testare, penicilina va fi înlocuită cu eritromicină
sau cu o cefalosporină din prima gencrație (Cefazolin).

Decizia ii va reveni totusi medicului curant, pe care asistenta trebuie să il pună la curent cu
observațiile făcute.

7. Tratamentele trebuie efectuate cu deosebită atenție. De evitat administrările intravcnoase prea

rapide, scurgerile paravenoase de medicament injectat, injecțiile efectuate fără asigurarea
riguroasă a asepsiei. Se vor utiliza materiale de unică folosintă în efectuarca tratamentelor
injectabile și a perfuziilor endovenoase.